CELEX:32022D0448: Decizia (UE) 2022/448 a Comisiei din 17 iunie 2021 privind măsurile SA.32014, SA.32015, SA.32016 (2011/C) (ex 2011/NN) puse în aplicare de Italia pentru Siremar și achizitorul acesteia, Società Navigazione Siciliana [notificată cu numărul C(2022) 4268] (Text cu relevanță pentru SEE)

1.

2.

2.1.

2.1.1.

2.1.2.

2.1.3.

2.2.

2.3.

2.3.1.

2.3.2.

2.3.3.

2.3.4.

2.3.5.

2.3.6.

2.4.

3.

3.1.

3.1.1.

3.1.2.

3.2.

3.3.

3.3.1.

3.3.2.

3.3.3.

3.3.4.

3.4.

3.5.

3.6.

4.

4.1.

4.2.

4.3.

4.3.1.

4.3.2.

4.3.3.

4.3.4.

4.3.5.

4.3.6.

4.3.7.

4.4.

4.5.

4.6.

4.7.

4.8.

4.9.

4.10.

5.

5.1.

5.1.1.

5.1.2.

5.1.3.

5.1.4.

5.1.5.

5.1.6.

5.1.7.

5.2.

5.2.1.

5.2.2.

5.2.3.

5.3.

5.4.

5.5.

6.

6.1.

6.2.

6.3.

7.

8.

8.1.

8.1.1.

8.1.2.

8.1.3.

8.1.4.

8.1.5.

8.2.

8.3.

8.3.1.

8.3.2.

8.3.3.

8.3.4.

8.4.

9.

10.

11.

11.1.

11.2.

11.3.

11.4.

11.5.

11.6.

(1)

La 6 august 1999, Comisia a decis să lanseze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) cu privire la ajutorul plătit pe baza contractelor de servicii publice inițiale („convențiile inițiale”) către cele șase societăți care formau grupul Tirrenia la momentul respectiv (2).

(2)

În etapa de investigare, autoritățile italiene au solicitat disjungerea cazului grupului Tirrenia, astfel încât să se poată acorda prioritate adoptării unei decizii finale numai cu privire la Tirrenia di Navigazione („Tirrenia”). Această solicitare a fost motivată de autoritățile italiene prin planul de privatizare a grupului, începând cu Tirrenia, și prin intenția lor de a accelera procesul legat de societatea respectivă.

(3)

Comisia a consimțit la solicitarea autorităților italiene și, prin Decizia 2001/851/CE a Comisiei (3), a închis procedura lansată cu privire la ajutorul acordat Tirrenia („decizia din 2001”). Ajutorul a fost declarat compatibil sub rezerva anumitor angajamente asumate de autoritățile italiene.

(4)

Prin Decizia 2005/163/CE a Comisiei (4) („decizia din 2004”), Comisia a declarat compensația acordată societăților din grupul Tirrenia, altele decât Tirrenia (5), ca fiind parțial compatibilă cu piața internă, parțial compatibilă cu condiția respectării anumitor angajamente de către autoritățile italiene și parțial incompatibilă cu piața internă. Decizia s-a bazat pe informațiile contabile din perioada 1992-2001 și a inclus condiții menite să asigure compatibilitatea compensației pe întreaga durată a convențiilor inițiale (respectiv până în 2008).

(5)

Prin hotărârea din 4 martie 2009 în cauzele T-265/04, T-292/04 și T-504/04 (6) („hotărârea din 2009”), Tribunalul a anulat decizia din 2004.

(6)

La 5 octombrie 2011, Comisia a deschis o nouă procedură oficială de investigare cu privire la diversele măsuri suplimentare adoptate de Italia în favoarea societăților fostului grup Tirrenia („decizia din 2011”). Investigația a vizat, printre altele, compensațiile acordate Siremar – Sicilia Regionale Marittima („Siremar”) pentru exploatarea unei serii de rute maritime începând cu 1 ianuarie 2009, precum și procesul de privatizare a ramurii de activitate Siremar (a se vedea secțiunea 2.3.3).

(7)

Decizia din 2011 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (7). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsurile vizate de investigație.

(8)

Italia și-a prezentat răspunsul la decizia din 2011 prin scrisoarea din 15 noiembrie 2011. În ceea ce privește măsurile care fac obiectul acestei decizii, Comisia a primit observații și din partea Società Navigazione Siciliana S.p.A. („SNS”), Pan Med Lines S.r.l. („Pan Med”) și Grandi Navi Veloci S.p.A. („GNV”) (a se vedea secțiunea 5). Comisia a transmis observațiile respective Italiei, care a avut posibilitatea de a răspunde.

(9)

La 10 ianuarie 2012, autoritățile italiene au notificat în mod oficial Comisiei, din pretinse motive de securitate juridică, proiectele de contracte de servicii publice („convențiile”) care trebuiau semnate de orice viitor achizitor al ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar și pe baza cărora urma să se acorde compensația pentru furnizarea serviciului public.

(10)

La 7 noiembrie 2012, Comisia a extins procedura de investigare, printre altele, cu privire la (i) prelungirea ilegală a ajutorului pentru salvare acordat Siremar, (ii) posibilul ajutor acordat Compagnia delle Isole („CdI”), primul achizitor al ramurii de activitate Siremar, în contextul privatizării acesteia din urmă și (iii) compensațiile pentru obligația de serviciu public care urmau să fie acordate CdI în temeiul noii convenții încheiate cu statul italian. La 19 decembrie 2012, Comisia a adoptat o versiune modificată (8) a deciziei respective („decizia din 2012”; atunci când este menționată împreună cu decizia din 2011, „deciziile din 2011 și 2012”).

(11)

Decizia din 2012 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (9). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsurile vizate de investigație.

(12)

Italia și-a prezentat răspunsul la decizia din 2012 prin scrisorile din 7 și 13 decembrie 2012. În ceea ce privește măsurile care fac obiectul acestei decizii, Comisia a primit observații din partea Pan Med Lines S.r.l. („Pan Med”), Siremar, SNS and CdI (a se vedea secțiunile 5 și 6). Comisia a transmis observațiile respective Italiei, care a avut posibilitatea de a răspunde.

(13)

La 5 octombrie 2012, Comisia a contractat Ecorys Netherlands BV („Ecorys”) pentru o estimare, pe baza a două scenarii alternative, a valorii de piață a activelor relevante ale Siremar oferite spre vânzare (a se vedea secțiunea 2.3.3.7). La 4 septembrie 2013, Ecorys a transmis raportul său final („primul raport Ecorys”). La 27 septembrie 2013, Comisia a transmis acest raport Italiei. La 18 noiembrie 2013, la cererea autorităților italiene, Comisia a furnizat traducerea în limba italiană a raportului Ecorys. La 17 decembrie 2013, Italia a prezentat observații, inclusiv o contra-evaluare realizată de propriul său expert independent, Banca Profilo S.p.A.

(14)

La 24 iunie 2013, Comisia a transmis o scrisoare mai multor societăți care își desfășoară activitatea în sectorul maritim, solicitând în mod voluntar informații detaliate privind rutele exploatate de Siremar în perioada 2009-2012 și condițiile privatizării acesteia. Numai CdI, care aplica noua convenție la momentul respectiv, a transmis un răspuns.

(15)

Prin Decizia (UE) 2018/261 a Comisiei din 22 ianuarie 2014 (10) („decizia din 2014”), Comisia a închis procedura oficială de investigare în ceea ce privește anumite măsuri adoptate de regiunea Sardinia în favoarea Saremar (a se vedea considerentul 36).

(16)

La 15 octombrie 2014, au avut loc întâlniri între serviciile Comisiei și reprezentanți ai Siremar și ai autorităților italiene. În plus, la 23 octombrie 2014, au avut loc întâlniri între serviciile Comisiei și reprezentanți ai CdI și ai autorităților italiene. În urma ultimei întâlniri, la 30 octombrie 2014, CdI a furnizat Comisiei informații suplimentare.

(17)

În ceea ce privește Siremar, Comisia a solicitat Italiei informații suplimentare prin scrisorile din 30 ianuarie 2012, 16 martie 2012, 1 august 2012, 22 noiembrie 2012, 12 aprilie 2013, 12 iunie 2013, 27 iunie 2013, 11 iulie 2013, 29 iulie 2014, 6 noiembrie 2014, 16 octombrie 2015, 25 ianuarie 2018, 29 martie 2018, 31 august 2018, 18 martie 2019, 16 octombrie 2019, 31 iulie 2020 și 29 octombrie 2020.

(18)

În ceea ce privește Siremar, Italia a transmis informații suplimentare prin scrisorile din 28 martie 2012, 5 octombrie 2012, 23 octombrie 2012, 13 mai 2013, 8 august 2013, 19 septembrie 2014, 20 noiembrie 2014, 12 decembrie 2014, 12 februarie 2015, 13 noiembrie 2015, 18 aprilie 2016, 2 august 2017, 26 aprilie 2018, 31 mai 2018, 29 mai 2019, 26 iulie 2019, 3 ianuarie 2020, 24 ianuarie 2020, 8 februarie 2021 și 11 martie 2021 (11).

(19)

Prin Decizia (UE) 2020/1411 a Comisiei din 2 martie 2020 (12), Comisia a încheiat investigația privind societățile grupului Tirrenia, altele decât Tirrenia, inclusiv Siremar, pentru perioada 1992-2008 („decizia din 2020 privind grupul Tirrenia”). Comisia a concluzionat că ajutorul acordat pentru furnizarea de servicii de transport de cabotaj maritim constituie ajutor existent, în timp ce ajutorul acordat pentru furnizarea de servicii de transport maritim internațional a fost compatibil cu cadrul privind serviciile de interes economic general („SIEG”) din 2011 („cadrul SIEG din 2011”) (13).

(20)

Prin Decizia (UE) 2020/1412 a Comisiei din 2 martie 2020 (14), Comisia a închis procedura oficială de investigare în ceea ce privește măsurile acordate Tirrenia și achizitorului acesteia, CIN, pentru perioada 2009-2020 („decizia din 2020 privind Tirrenia/CIN”).

(21)

Prezenta decizie se referă la toate măsurile de ajutor posibile pentru Siremar, CdI și SNS, astfel cum se specifică în considerentele 36 și 37 și astfel cum au fost identificate în deciziile din 2011 și 2012, precum și la posibilul ajutor acordat Unicredit prin contragaranție (a se vedea secțiunile 2.3.3.5 și 3.3.2). Comisia va aborda toate celelalte măsuri care fac obiectul deciziilor respective, cu numerele de caz SA.32014, SA.32015 și SA.32016, în cadrul unor decizii separate. În special, respectivele măsuri vizează alte societăți ale fostului grup Tirrenia (și anume Caremar, Laziomar, Saremar și Toremar).

(22)

Inițial, grupul Tirrenia a fost deținut de statul italian prin intermediul societății Finanziaria per i Settori Industriale e dei Servizi S.p.A („Fintecna”) (15) și a inclus șase societăți, și anume Tirrenia, Adriatica, Caremar, Saremar, Siremar și Toremar. Aceste societăți au furnizat servicii de transport maritim în temeiul unor contracte de servicii publice separate, încheiate cu statul italian în 1991, în vigoare timp de douăzeci de ani, în perioada ianuarie 1989-decembrie 2008 („convențiile inițiale”). Fintecna a deținut 100 % din capitalul social al Tirrenia. Tirrenia a deținut integral Adriatica, Caremar, Siremar, Saremar și Toremar (împreună, „societățile regionale”). Adriatica, care exploata o serie de rute între Italia și Albania, Croația, Grecia și Muntenegru, a fuzionat cu Tirrenia în 2004.

(23)

Scopul acestor contracte de servicii publice a fost de a garanta regularitatea și fiabilitatea unui număr mare de servicii de transport maritim, prin care se asigura, în principal, legătura dintre Italia continentală și Sicilia, Sardinia și alte insule italiene mai mici. În acest scop, statul italian a acordat sprijin financiar sub formă de subvenții plătite direct către fiecare dintre societățile grupului Tirrenia.

(24)

Siremar, deținută integral de Tirrenia, a exploatat o serie de rute de cabotaj maritim, atât între Sicilia și mai multe insule învecinate mai mici, cât și între Milazzo și Napoli. Rutele exacte în cauză sunt descrise în considerentul 41.

(25)

Convențiile inițiale, inclusiv cea aplicabilă Siremar, au fost prelungite de trei ori.

(26)

În primul rând, articolul 26 din Decretul-lege nr. 207 din 30 decembrie 2008 (Decretul-lege nr. 207/2008), convertit în Legea nr. 14 din 27 februarie 2009, a prevăzut prelungirea convențiilor inițiale, care trebuiau să expire inițial la 31 decembrie 2008, până la 31 decembrie 2009.

(27)

În al doilea rând, având în vedere privatizarea societăților grupului Tirrenia, articolul 19ter din Decretul-lege nr. 135 din 25 septembrie 2009 („Decretul-lege nr. 135/2009), convertit în Legea nr. 166 din 20 noiembrie 2009 („legea din 2009”), a prevăzut transferul participațiilor societăților regionale, cu excepția Siremar, de la societatea-mamă, Tirrenia, după cum urmează:

(28)

Legea din 2009 specifică, de asemenea, că urmau să se încheie noi „convenții” între statul italian și Tirrenia și Siremar până la 31 decembrie 2009. În mod similar, serviciile regionale aveau să fie consacrate în noile „contracte de servicii publice” care urmau să fie încheiate între Saremar, Toremar și Caremar și autoritățile regionale respective până la 31 decembrie 2009 (Sardinia și Toscana) și 28 februarie 2010 (Campania și Lazio). Noile convenții sau contracte de servicii publice urmau să facă obiectul unei proceduri de achiziții împreună cu societățile însele. Noii proprietari ai fiecăreia dintre aceste societăți urmau să semneze convenția sau contractul de servicii publice respectiv (17).

(29)

În acest scop, legea din 2009 a prelungit suplimentar convențiile inițiale, inclusiv cea aplicabilă Siremar, de la 1 ianuarie 2010 până la 30 septembrie 2010.

(30)

Legea din 2009 a stabilit, de asemenea, plafoane fixe ale compensațiilor anuale pentru furnizarea serviciilor începând cu 2010 (în temeiul convențiilor inițiale prelungite, precum și al noilor convenții și contracte de servicii publice), la o valoare totală de 184 942 251 EUR, după cum urmează:

Tabelul 1 – Plafoanele compensațiilor începând cu 2010

(31)

În sfârșit, Legea nr. 163 din 1 octombrie 2010 („legea din 2010”) de convertire a Decretului-lege nr. 125 din 5 august 2010 („Decretul-lege nr. 125/2010”) a prevăzut prelungirea suplimentară a convențiilor inițiale, inclusiv a celei aplicabile Siremar, de la 1 octombrie 2010 până la finalizarea proceselor de privatizare a Tirrenia și Siremar.

(32)

În octombrie 2010, a fost lansată o procedură de achiziții pentru a se identifica un cumpărător pentru ramura de activitate Siremar (a se vedea secțiunea 2.3.3). În acest context, se face referire la ramura de activitate Siremar în loc de societatea Siremar, deoarece procedura de achiziții a vizat numai acele active și contracte necesare pentru execuția obligațiilor de serviciu public (19) specificate în cadrul unei noi convenții care urma să fie încheiată cu achizitorul. Prin urmare, se face referire la „ramura de activitate Siremar” în loc de „societatea Siremar”. Celelalte active ale Siremar, precum nava rapidă Guizzo, utilizate în alte scopuri, urmau să fie vândute în cadrul unor proceduri separate. În plus, vânzarea nu a condus la transferul către cumpărător a datoriilor acumulate de Siremar până la data vânzării. Până în prezent, Siremar în administrare extraordinară („Siremar în AE”) continuă să existe ca entitate separată, dar cu scopul principal de a fi lichidată după despăgubirea creditorilor.

(33)

În urma prezentării ofertei câștigătoare în cadrul procedurii de achiziții, la 20 octombrie 2011, CdI a semnat contractul pentru achiziția ramurii de activitate Siremar. Ulterior, la 30 iulie 2012, Italia și CdI au semnat noua convenție privind furnizarea de servicii maritime. Pe această bază, proprietatea asupra ramurii de activitate Siremar a fost transferată de la statul italian la CdI la 31 iulie 2012.

(34)

Cu toate acestea, SNS – cealaltă societate care a depus o ofertă pentru ramura de activitate Siremar – a contestat transferul în fața tribunalelor italiene de contencios administrativ, care, în cele din urmă, au hotărât că procedura de achiziții trebuie să fie parțial reluată, cu excluderea CdI de la prezentarea de noi oferte (a se vedea considerentele 93-100). În urma confirmării ofertei sale anterioare, SNS a câștigat astfel noua procedură de achiziții, preluând ramura de activitate Siremar și semnând noua convenție cu Italia la 11 aprilie 2016.

(35)

De la acea dată, SNS exploatează rutele în temeiul noii convenții, în timp ce atât Siremar în AE, cât și CdI se află în proces de lichidare.

(36)

Următoarele măsuri au făcut obiectul unei evaluări în cadrul procedurii oficiale de investigare deschise prin deciziile din 2011 și 2012 (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3):

(37)

Prezenta decizie vizează numai măsurile 1-6 enumerate în considerentul 36, în măsura în care acestea implică Siremar, CdI sau SNS. Aceste măsuri sunt descrise în detaliu în secțiunile următoare.

(38)

Articolul 1 din convenția inițială cu Siremar a prevăzut planuri pe cinci ani, în care să fie detaliate porturile deservite, tipul de nave utilizate și frecvența necesară a serviciului. Convenția inițială cu Siremar a fost modificată în 1994 și 1995.

(39)

Primul plan pe cinci ani (1990-1994) a fost aprobat prin Decretul ministerial din 29 mai 1990 și aplicat retroactiv începând cu 1 ianuarie 1990. Cel de al doilea plan, care a acoperit perioada 1995-1999 și a fost aprobat prin Decretul ministerial din 14 mai 1996, nu a modificat semnificativ rutele și frecvențele.

(40)

În ceea ce privește perioadele 2000-2004 și 2005-2008, nu s-au adoptat în mod oficial planuri pe cinci ani privind Siremar. În schimb, rețeaua de rute și frecvențe a rămas în mare măsură aceeași în perioada 1999-2008. Într-adevăr, Decretul interministerial din 9 martie 2004 („decretul din 2004”) a stabilit modificări limitate pentru Siremar în ceea ce privește înlocuirea navelor vechi și o creștere a capacității cu aceleași frecvențe (22).

(41)

Pe baza convenției inițiale, astfel cum a fost prelungită și modificată (pentru rutele selectate), Siremar a exploatat cinci grupuri de rute pe tot parcursul anului în perioada dintre 1 ianuarie 2009 și 30 iulie 2012, cu frecvențe și orare de circulație variabile în funcție de ruta individuală, tipul de serviciu (transport cu feribotul sau cu nave de mare viteză) și sezon, după cum urmează:

(42)

Tabelul de mai jos prezintă compensațiile anuale plătite Siremar în perioada 2009-iulie 2012:

Tabelul 2 – Compensația pentru perioada 2009-2012 (EUR)

(43)

Convenția inițială (astfel cum a fost modificată în 1994) prevede efectuarea plății compensației anuale pentru obligația de serviciu public după cum urmează: până la data de 1 martie a fiecărui an, o plată în avans inițială echivalentă cu 70 % din compensația plătită în anul precedent; până la 30 iunie, o a doua plată, care acoperă încă 20 %; până la 30 noiembrie, o plată finală, care acoperă soldul compensației pentru anul în cauză, pe baza unei estimări a veniturilor și a pierderilor viitoare (26). Rezultatele finale sunt apoi verificate atunci când societatea întocmește situația financiară anuală. În cazul în care rezultă că Siremar a primit o sumă mai mare decât costul net al serviciilor furnizate (venituri minus pierderi), se solicită rambursarea diferenței în termen de 15 zile de la aprobarea situației financiare. După data de 25 noiembrie 2010, prin decizia privind stabilirea subvenției anuale, adoptată de comisia interministerială instituită în temeiul articolului 11 din Legea nr. 856/1986 între Ministerul Infrastructurii și Transporturilor („Ministerul Transporturilor”), Ministerul Economiei și Ministerul Dezvoltării Economice („comisia interministerială”), orice sumă plătită în plus față de compensație se deduce din viitoarele plăți în avans ale subvenției.

(44)

Compensația s-a calculat diferit în 2009 față de 2010, 2011 și 2012, astfel cum se descrie mai jos.

(45)

Decretul prezidențial nr. 501 din 1 iunie 1979 („Decretul prezidențial nr. 501/1979”) specifică diversele elemente (venituri și costuri) care intră în calculul subvenției plătite operatorilor de servicii publice de transport maritim. În plus, Legea nr. 856 din 5 decembrie 1986 („Legea nr. 856/1986”) a prevăzut anumite modificări ale sistemului de obligații de serviciu public de transport maritim din Italia. În ceea ce privește legăturile cu insulele mari și mici, articolul 11 din aceasta a modificat criteriile de calculare a compensației pentru obligația de serviciu public. Într-adevăr, subvenția trebuia calculată pe baza diferenței dintre veniturile și costurile serviciului, astfel cum este stabilită în raport cu parametrii medii și obiectivi, și trebuia să includă o rentabilitate rezonabilă a capitalului. Același articol stabilește și faptul că în contractele de servicii publice trebuiau incluse lista de rute subvenționate, frecvența și tipurile de nave utilizate. Subvențiile trebuiau aprobate de miniștrii responsabili. Convențiile inițiale au reflectat principiile prevăzute în Decretul prezidențial nr. 501/1979 și în Legea nr. 856/1986.

(46)

Într-adevăr, pentru anul 2009, compensația pentru îndeplinirea obligației de SIEG s-a calculat în conformitate cu metodologia prevăzută în convențiile inițiale în vigoare din 1991 și prelungite după 31 decembrie 2008, data expirării inițiale a acestora. În special, compensația a corespuns pierderii nete acumulate din serviciile furnizate în regim de serviciu public, la care s-a adăugat o sumă variabilă corespunzătoare rentabilității capitalului.

(47)

Diversele elemente ale costului luate în considerare pentru calculul compensației, stabilite de autoritățile publice, au fost următoarele: costuri de achiziție, publicitate și cazare, costuri de încărcare, descărcare și manevrare, costuri cu personalul, costuri de întreținere a navelor, costuri administrative, costuri de asigurare, costuri cu chiria și leasingul, costuri cu combustibilul, impozitele și amortizarea.

(48)

Începând cu 2010, compensația pentru furnizarea SIEG a fost stabilită prin intermediul unei noi metodologii stabilite în Directiva CIPE (27) din 9 noiembrie 2007, intitulată Criterii pentru stabilirea obligațiilor de serviciu public și a dinamicii tarifare în sectorul cabotajului maritim de interes public („directiva CIPE”) (28). Conform preambulului acesteia, directiva CIPE a fost emisă având în vedere viitoarea privatizare a societăților publice care furnizau servicii maritime în regim de serviciu public (29). Dispozițiile directivei CIPE s-au aplicat cu privire la serviciile furnizate de societățile grupului Tirrenia începând cu 2010.

(49)

Metoda prevăzută de directiva CIPE permite societăților care furnizează servicii publice de transport maritim să obțină o rentabilitate adecvată. Rata de rentabilitate a capitalului („rentabilitatea capitalului” sau „rentabilitatea capitalului investit”) se calculează pe baza costului mediu ponderat al capitalului („WACC”). Rentabilitatea necesară a capitalurilor proprii (30) trebuie calculată cu ajutorul modelului de determinare a valorii activelor financiare.

(50)

Pe baza modelului respectiv, costul capitalului propriu este derivat ca funcție (i) a ratei fără risc, (ii) a coeficientului beta (o estimare a profilului de risc al societății în raport cu piața titlurilor de capital) și (iii) a primei de risc de capital propriu atribuită pieței titlurilor de capital.

(51)

În special, costul capitalului propriu ar fi calculat prin aplicarea, la rata de rentabilitate a activităților fără risc, a unei prime pentru suportarea unui risc suplimentar. Această primă trebuie calculată ca prima de risc a pieței înmulțită cu coeficientul său beta, care măsoară gradul de risc al unei activități specifice în raport cu piața.

(52)

Conform directivei CIPE, rata de rentabilitate a activităților fără risc corespunde randamentului brut mediu al obligațiunilor de referință cu scadența la zece ani pe parcursul ultimelor douăsprezece luni pentru care sunt disponibile date.

(53)

Directiva CIPE stabilește o primă de risc a pieței de 4 %. În plus, în cazul unui serviciu furnizat pe o bază care nu este exclusivă, riscul probabil mai mare suportat de operator este remunerat prin adăugarea unui procent suplimentar de 2,5 % la prima de risc a pieței.

(54)

Cu toate acestea, în practică, valoarea compensației plătite Siremar, astfel cum este prevăzută în legea din 2009, nu poate depăși 55 694 895 EUR pe an (a se vedea considerentul 30). Deși legea din 2009 plafonează compensația anuală plătită tuturor societăților Tirrenia pentru îndeplinirea obligațiilor acestora de serviciu public, directiva CIPE include și anumite dispoziții de protecție pentru a garanta că operatorii respectivi beneficiază de o acoperire suficientă a cheltuielilor de funcționare.

(55)

În special, conform directivei CIPE, domeniul de aplicare al serviciilor, tarifele maxime și compensația trebuie stabilite astfel încât toate costurile admisibile ale furnizorului de servicii să fie acoperite integral, în conformitate cu următoarea ecuație:

VA(RSP) + VA(AI(X)] = VA(CA)

unde:

(56)

În cazul în care ecuația de mai sus nu se aplică, domeniul de aplicare al activităților subvenționate ar putea fi redus; alternativ, organizarea serviciului (de exemplu, tipul de nave) ar putea fi revizuită ori plafoanele tarifare ar putea fi modificate.

(57)

În plus, plafonul tarifar aplicabil fiecărui serviciu, fără taxe și drepturi portuare, este ajustat în fiecare an pe baza unei formule de plafonare a prețurilor, după cum urmează:

ΔΤ = ΔΡ – Χ

unde:

(58)

Directiva CIPE specifică, de asemenea, că plafonul tarifar poate fi ajustat pentru a reflecta variațiile costurilor cu combustibilul, luând ca referință prețurile standard disponibile publicului.

(59)

La 16 noiembrie 2010, Comisia a aprobat ajutorul pentru salvare acordat Tirrenia și Siremar („decizia din 2010”) (31). Ajutorul a constat într-o garanție pentru liniile de credit oferite de bănci private pentru o sumă de maximum 95 000 000 EUR. Italia s-a angajat să comunice Comisiei, în termen de maximum șase luni după autorizarea măsurii de ajutor pentru salvare, un plan de restructurare sau dovada faptului că împrumutul a fost rambursat integral și/sau că garanția a încetat.

(60)

Ulterior, băncile private, Banca Infrastrutture Innovazione e Sviluppo („BIIS”) și Unicredit, au autorizat o linie de credit în valoare de 40 000 000 EUR pentru Tirrenia și Siremar (mai exact, 25 000 000 EUR pentru Tirrenia și 15 000 000 EUR pentru Siremar), cu scadența la 30 iunie 2011. Statul a garantat linia de credit respectivă la 15 februarie 2011.

(61)

Finanțarea a fost apoi plătită după cum urmează:

(62)

Italia a informat Comisia că, întrucât prima tranșă a împrumutului garantat a fost plătită abia la 28 februarie 2011, perioada de șase luni pentru rambursarea sa în conformitate cu punctul 25 litera (a) din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate („liniile directoare pentru salvare și restructurare din 2004”) (32) și considerentele 32 și 47 din decizia din 2010 s-ar încheia la data de 28 august 2011.

(63)

Înainte de data respectivă, Tirrenia și Siremar nu și-au îndeplinit obligațiile de rambursare a împrumuturilor și, drept urmare, la 11 iulie 2011, BIIS a solicitat executarea garanției guvernamentale. Astfel, la această dată, Siremar avea o datorie de 15 121 838,33 EUR față de stat. Aceasta include atât principalul împrumuturilor respective, cât și dobânda restantă datorată băncii.

(64)

Tribunalul de insolvență a autorizat includerea Ministerului Economiei în categoria de creditori preferențiali („prededucibili”) ai Tirrenia și Siremar. Potrivit autorităților italiene, comisarul extraordinar însărcinat cu administrarea societății a considerat, la momentul respectiv, că Siremar putea rambursa finanțarea până la 28 august 2011, pe baza veniturilor obținute din privatizarea planificată a ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar.

(65)

La 25 iulie 2011, s-a semnat contractul pentru vânzarea ramurii de activitate Tirrenia către CIN. Cu toate acestea, transferul activelor și, prin urmare, și plata au fost amânate, în principal ca urmare a dificultăților de a obține autorizațiile necesare pentru fuziune [mai întâi din partea Comisiei, apoi din partea autorității de concurență italiene, Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato („AGCM”)]. În cele din urmă, AGCM a aprobat tranzacția Tirrenia – CIN la 21 iunie 2012 și vânzarea a fost finalizată la 19 iulie 2012. La 20 octombrie 2011, s-a semnat contractul pentru vânzarea ramurii de activitate Siremar către CdI. Cu toate acestea, transferul activelor respective a fost, de asemenea, amânat, în acest caz până la 1 august 2012 (a se vedea considerentele 93-95). La 18 septembrie 2012, Siremar a rambursat statului datoria, inclusiv dobânda aferentă, în valoare totală de 15 511 529,35.

(66)

La 23 decembrie 2009, Fintecna a publicat prima invitație de participare la procedura de ofertare pentru vânzarea întregului capital social al Tirrenia, inclusiv al filialei acesteia, Siremar. La 19 februarie 2010, se primiseră 16 expresii de interes din partea a 19 entități. La 4 august 2010, după eșecul negocierilor cu singurul ofertant care a depus o ofertă fermă, Fintecna a declarat procedura închisă. Potrivit Italiei, negocierile au eșuat din cauza preocupărilor legate de elementele financiare ale ofertei.

(67)

După eșecul primei încercări de privatizare, Tirrenia și Siremar, care se confruntau cu mari dificultăți financiare, au fost admise în procedura de insolvență colectivă prevăzută de legea italiană pentru societățile mari, așa-numita procedură de administrare extraordinară („amministrazione straordinaria”) și, ulterior, la scurt timp, au fost declarate insolvabile. Mai exact, Siremar a fost admisă în procedura de administrare extraordinară la 17 septembrie 2010. La 5 octombrie 2010, tribunalul din Roma a pronunțat Hotărârea nr. 381/2010 prin care a declarat insolvabilitatea Siremar.

(68)

Spre deosebire de procedura de faliment obișnuită, al cărei scop principal constă în lichidarea societății insolvabile pentru a răspunde revendicărilor creditorilor, procedura de administrare extraordinară, prevăzută de Decretul-lege nr. 270 din 8 iulie 1999 („Decretul-lege nr. 270/1999”), este o procedură de insolvență specifică pentru societățile mari, care urmărește să protejeze activele și să asigure continuarea activității comerciale.

(69)

În cadrul acestei proceduri, administrarea societății insolvabile este transferată către un comisar extraordinar, care este numit de ministerul responsabil. Comisarul extraordinar propune un plan de redresare a întreprinderii în cauză, fie prin restructurarea sa, fie prin vânzarea activelor sale. Planul face obiectul autorizării prealabile de către ministerul responsabil, luându-se totodată în considerare avizul consiliului de supraveghere (ai cărui membri sunt experți numiți de minister).

(70)

Decretul-lege nr. 347 din 23 decembrie 2003 de stabilire a măsurilor urgente pentru restructurarea societăților mari insolvabile („Decretul-lege nr. 347/2003”), convertit cu modificări în Legea nr. 39 din 18 februarie 2004 („legea Marzano”), reglementează procedura de administrare extraordinară aplicabilă societăților mari insolvabile care intenționează să intre în această procedură de restructurare. Aceste societăți trebuie, de asemenea, să îndeplinească în mod cumulativ anumite criterii privind numărul de angajați din anul precedent și nivelul de îndatorare.

(71)

Procedura impune societății insolvabile să depună atât o cerere la Ministerul Dezvoltării Economice al Italiei, cât și o petiție la tribunalul de insolvență competent. Ministerul decide, ulterior, cu privire la admiterea societății insolvabile în procedură și numește comisarul extraordinar sub supravegherea consiliului de supraveghere, în timp de tribunalul de insolvență constată starea de insolvență a societății.

(72)

În termen de 180 de zile de la numirea sa, comisarul extraordinar trebuie să transmită ministerului un plan de restructurare. Procedura de faliment ordinară este declanșată numai în cazul în care ministerul nu aprobă respectivul plan de restructurare și procedura alternativă de vânzare a activelor nu este viabilă.

(73)

Articolul 4 alineatul (4)-quater) din Decretul-lege nr. 134 din 28 august 2008 („Decretul-lege nr. 134/2008”), convertit în Legea nr. 166 din 27 octombrie 2008, privind măsurile urgente pentru restructurarea societăților mari insolvabile („Disposizioni urgenti in materia di ristrutturazione di grandi imprese in crisi”), a introdus o serie de modificări ale legii Marzano. Aceste modificări sunt aplicabile societăților care oferă servicii publice esențiale și privesc, printre altele, posibilitatea identificării, de către comisarul extraordinar, a unui cumpărător pentru activele societății insolvabile prin intermediul unei proceduri de negociere cu părțile, care garantează atât continuitatea serviciului public pe termen mediu, cât și o intervenție rapidă. Decretul-lege nr. 134/2008 specifică faptul că prețul de vânzare nu poate fi mai mic decât valoarea de piață a activelor, astfel cum este stabilită de un expert independent desemnat prin decret ministerial.

(74)

Decretul-lege nr. 134/2008 a introdus, de asemenea, posibilitatea aplicării imediate a unui plan de cedare a activelor, spre deosebire de regimul anterior, care impunea mai întâi transmiterea de către societate a unui plan de restructurare către minister. În sfârșit, Decretul-lege nr. 134/2008 prevede că, în cazul în care nici planul de cedare a activelor, nici planul de restructurare nu pot fi implementate sau aprobate de minister, societatea respectivă intră în procedura de faliment ordinară.

(75)

La 4 octombrie 2010, a fost publicată invitația de participare la procedura de ofertare pentru vânzarea ramurii de activitate Siremar (33) împreună cu noua convenție cu o durată de doisprezece ani. Scopul acestei invitații a fost de a verifica dacă există entități naționale sau internaționale care ar putea fi interesate de achiziționarea ramurii de activitate Siremar și care pot garanta continuitatea serviciilor de transport. Aceasta a fost publicată pe site-ul web al Siremar, în mai multe ziare (34) și pe site-uri web de specialitate (35) selectate. Termenul limită pentru depunerea expresiilor de interes cu privire la achiziționarea ramurii de activitate Siremar a fost 20 octombrie 2010.

(76)

La expirarea termenului, șase părți (dintre care două împreună) depuseseră cinci expresii de interes de a participa la procedura de achiziții în legătură cu Siremar. Toate aceste părți au demonstrat că îndeplinesc cerințele stabilite în anunțul de participare. Prin urmare, comisarul extraordinar le-a invitat să efectueze o verificare aprofundată în cadrul unui proces de diligență cu privire la ramura de activitate Siremar. Accesul la documentația relevantă a fost acordat cu condiția ca părțile interesate să semneze acorduri de confidențialitate.

(77)

Una dintre cele șase părți a decis să nu participe la etapa de desfășurare a procesului de diligență (36). În cursul acestei etape, celelalte cinci părți (dintre care două au depus oferte comune) au accesat camerele de date virtuale care conțineau următoarele:

(78)

Prin decretul ministerial din 4 februarie 2011, ministrul dezvoltării economice a numit Banca Profilo S.p.A. în calitate de expert independent însărcinat cu efectuarea unei evaluări atât a ramurii de activitate Tirrenia, cât și a ramurii de activitate Siremar în temeiul articolului 4 alineatul (4)-quater) din Decretul-lege nr. 347/2003. La 8 martie 2011, Banca Profilo S.p.A. a estimat valoarea ramurii de activitate Siremar ca fiind egală cu 55 de milioane EUR. Această informație a fost încărcată în camera de date pentru toți ofertanții potențiali înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor ferme.

(79)

La 15 martie 2011, la expirarea termenului inițial de depunere a ofertelor ferme, comisarul extraordinar al Siremar a constatat că nu primise nicio ofertă conformă cu cele prevăzute în dosarul procedurii de achiziții. Prin urmare, procedura a fost redeschisă, cu un nou termen, respectiv 5 aprilie 2011. La acea dată, CdI a emis o ofertă în valoare de 60,1 milioane EUR, în timp ce Ustica Lines a solicitat o prelungire a termenului pentru a obține finanțarea necesară pentru emiterea propriei oferte. Comisarul extraordinar a încărcat oferta CdI în camera de date și i-a invitat pe ceilalți participanți să prezinte o ofertă mai avantajoasă până la 23 mai 2011. Până la această dată, s-au primit următoarele oferte:

(80)

CdI a fost înființată în scopul participării la procedură de către Mediterranea Holding di Navigazione S.p.A. („Mediterranea”), Davimar Eolia Navigazione S.r.l. („Davimar”), Navigazione Generale Italiana S.p.A (37) („NGI”), Lauro.it S.p.A., Isolemar S.r.l. și Riccardo Sanges & C. S.r.l (38). Mediterranea deținea 60 % din capitalul CdI (39). Ceilalți acționari care dețineau restul de 40 % din capitalul CdI erau entități private. Mediterranea a participat la procedura aferentă primei încercări de privatizare a Tirrenia (a se vedea considerentul 66) și era deținută de regiunea Sicilia („Sicilia”) (43,02 %), de Lauro.it S.p.A. (34,36 %), de Isolemar S.r.l. (14,61 %) și de Acies S.r.l. (8,11 %).

(81)

SNS a fost înființată în scopul participării la procedură de către Ustica Lines S.p.A (40) și Caronte & Tourist S.p.A (41) (fiecare cu o cotă de 50 %).

(82)

La 26 iulie 2011, în urma unor solicitări suplimentare de informații adresate celor doi ofertanți, cu termenul de 18 iulie 2011, consultantul financiar al procedurii a făcut următoarele observații:

(83)

La 3 august 2011, Sicilia a emis o contragaranție necondiționată și irevocabilă în favoarea Unicredit, cu titlu gratuit, în valoare de 40 de milioane EUR. Contragaranția respectivă evidențiază faptul că Unicredit condiționase acordarea unei garanții către CdI în valoare de 39 de milioane EUR de acordarea unei contragaranții în valoare de 40 de milioane EUR de către Sicilia.

(84)

La 5 august 2011, CdI a transmis comisarului extraordinar o scrisoare de confort, emisă în aceeași zi de Unicredit, prin care banca s-a angajat să garanteze tranșele eșalonate ale prețului de vânzare oferit de CdI până la concurența valorii de 39 de milioane EUR (42). Scrisoarea de confort a Unicredit precizează că garanția era condiționată de: (1) semnarea de către CdI a contractului de vânzare a ramurii de activitate Siremar înainte de termenul de 31 decembrie 2011 și (2) verificarea competențelor contabilului general al Siciliei de a emite contragaranția.

(85)

Consultantul financiar și alți consultanți implicați în procedură au confirmat că documentele au fost depuse de CdI după termenul de 18 iulie 2011 pentru prezentarea de clarificări suplimentare și de documente justificative și, prin urmare, nu au putut fi luate în considerare. În consecință, la 29 august 2011, consiliul de supraveghere al Siremar în AE a aprobat atribuirea ramurii de activitate către SNS și, la 1 septembrie 2011, comisarul extraordinar a solicitat ministerului responsabil să autorizeze această atribuire.

(86)

La 2, 6 și 7 septembrie 2011, Sicilia a transmis scrisori aceluiași minister, subliniind că CdI a oferit cel mai mare preț și că este deținută parțial de Sicilia, un aspect care ar trebui considerat o garanție suficientă în ceea ce privește stabilitatea sa financiară. Sicilia a transmis, de asemenea, direct ministerului: scrisoarea de confort a Unicredit, contragaranția proprie și consultanța juridică prin care se atestă competențele contabilului general de emitere a contragaranției respective. La 8 septembrie 2011, ministerul a solicitat comisarului extraordinar să furnizeze informații și clarificări suplimentare cu privire la documentele depuse de CdI, fără a aduce atingere caracterului tardiv al depunerii documentelor în cauză. La 22 septembrie 2011, consultantul financiar a comunicat comisarului extraordinar că, în pofida nerespectării de către CdI a termenelor procedurale, noua documentație a redus considerabil profilul de risc al CdI, ceea ce a însemnat că valoarea curentă a ofertei SNS nu mai putea fi considerată mai avantajoasă decât cea a CdI.

(87)

La 26 septembrie 2011, ministerul a solicitat Presidenza del Consiglio să specifice dacă respectiva contragaranție pentru obligațiile financiare ale CdI acordată de Sicilia ar putea ridica vreo problemă în materie de ajutoare de stat. Presidenza del Consiglio a confirmat că, întrucât Unicredit și-a condiționat decizia de a furniza o garanție de acordarea unei contragaranții de către Sicilia, contragaranția trebuia să fie evaluată în temeiul Comunicării Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții („comunicarea privind garanțiile”) (43).

(88)

La 27 septembrie 2011, comisarul extraordinar a solicitat ministerului autorizarea de a lansa o etapă suplimentară a procedurii. După primirea acesteia, la 29 septembrie 2011, consultantul financiar a invitat CdI și SNS să prezinte oferte ferme noi și mai avantajoase până la 13 octombrie 2011.

(89)

CdI a prezentat o ofertă nouă și mai avantajoasă, structurată după cum urmează:

(90)

SNS a confirmat oferta pe care a prezentat-o la 23 mai 2011.

(91)

La 13 octombrie 2011, administrația extraordinară și consultanții săi au constatat că oferta CdI era în concordanță cu valoarea ramurii de activitate estimată de Banca Profilo și era mai avantajoasă din punct de vedere financiar decât oferta făcută de SNS. În plus, planul de afaceri anexat ofertei CdI respecta cerințele aferente și existau dovezi adecvate pentru a demonstra că CdI putea asigura continuitatea serviciului public de transport maritim. Prin urmare, comisarul extraordinar a solicitat ministerului atribuirea ramurii de activitate în favoarea CdI.

(92)

La 14 octombrie 2011, consiliul de supraveghere și-a dat avizul favorabil, iar ministerul a autorizat atribuirea ramurii de activitate în favoarea CdI.

(93)

La 20 octombrie 2011, comisarul extraordinar al Siremar și CdI au semnat contractul pentru vânzarea ramurii de activitate Siremar. Cu toate acestea, la 22 noiembrie 2011, SNS a atacat decizia comisarului extraordinar de atribuire a ramurii de activitate în favoarea CdI în fața Tribunale Amministrativo Regionale din Lazio („TAR”).

(94)

La 7 iunie 2012, TAR din Lazio a hotărât că contragaranția acordată de Sicilia în favoarea Unicredit pentru o parte din prețul de vânzare oferit de CdI constituie ajutor de stat, indiferent dacă aceasta a fost executată sau retrasă în cele din urmă („Decizia nr. 5172/2012”). TAR a declarat parțial nulă procedura de vânzare a ramurii de activitate Siremar (44).

(95)

Mediterranea a formulat apel împotriva acestei decizii în fața Consiglio di Stato („CdS”). Prin ordonanța provizorie din 18 iulie 2012, acesta a suspendat executarea Deciziei nr. 5172/2012 (fără a se pronunța asupra fondului apelului). Prin urmare, la 30 iulie 2012, CdI a semnat noua convenție pentru furnizarea serviciului public, iar, la 1 august 2012, comisarul extraordinar a transferat ramura de activitate Siremar către CdI.

(96)

La 7 februarie 2014, CdS s-a pronunțat asupra fondului apelului formulat de Mediterranea și a concluzionat că contragaranția acordată de Sicilia nu a respectat principiile transparenței și nediscriminării prevăzute de legislația națională („Decizia nr. 592/2014”). În decizia sa, CdS a hotărât că contragaranția a pus în pericol deplina eficacitate a principiului nediscriminării între cei doi participanți la procedura de achiziții și a declarat, prin urmare, nulitatea parțială a procedurii de vânzare a ramurii de activitate Siremar (prin anularea actului de atribuire a ramurii de activitate în favoarea CdI). În special, garanția acordată de Unicredit era condiționată în fapt de emiterea contragaranției de către Sicilia, chiar dacă prima garanție nu o menționa în mod explicit pe cea de a doua (a se vedea secțiunea 2.3.3.5).

(97)

Contractul de vânzare semnat de CdI cu statul italian în urma procedurii de achiziții nu a fost anulat prin hotărârea CdS. Astfel, acesta din urmă a anulat numai actul de atribuire, întrucât era vorba despre un act administrativ, însă nu a anulat nici contractul de vânzare, nici noua convenție, care sunt contracte de drept civil. Prin urmare, CdI a continuat să furnizeze serviciul public, astfel cum se prevede în noua convenție (45).

(98)

La 9 februarie 2015, la cererea autorităților italiene și a SNS, TAR din Lazio s-a pronunțat cu privire la interpretarea deciziei sale anterioare din iunie 2012 și a deciziei din februarie 2014 a CdS („Decizia nr. 2351/2015”). În decizia sa, TAR din Lazio a hotărât că ultima etapă a procedurii de vânzare a Siremar trebuia reluată începând cu 29 septembrie 2011 (46). TAR din Lazio a confirmat că CdI ar trebui să fie exclusă din această nouă etapă a procedurii. TAR din Lazio a hotărât, de asemenea, că Ministerul Economiei trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite reluarea procedurii în termen de 120 de zile de la data hotărârii.

(99)

Pentru a pune în aplicare hotărârea TAR din Lazio, Siremar în AE:

(100)

La aceeași dată, SNS și Ministerul Transporturilor au semnat noua convenție.

(101)

Contractul de vânzare dintre Siremar în AE și SNS definește ramura de activitate Siremar transferată ca fiind ramura societății dedicată furnizării de servicii de transport în cadrul obligațiilor de serviciu public în curs (48). În special, articolul 4 prevede că activele ramurii de activitate sunt enumerate într-o anexă și vizează toate activele necorporale (49) și corporale (50) folosite de societate în scopul îndeplinirii obligațiilor sale de serviciu public.

(102)

În temeiul articolului 5 din contractul de vânzare, prețul de vânzare de 55,1 milioane EUR se plătește după cum urmează:

(103)

Articolul 7 alineatul (6) litera (d) din contractul de vânzare prevede capacitatea cumpărătorului, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4)-quater) din Decretul-lege nr. 347/2003, de a garanta continuitatea pe termen mediu a serviciului.

(104)

Articolul 7 alineatul (9) din contractul de vânzare prevede prezentarea de către cumpărător a unor noi oferte de angajare pentru toți membrii personalului administrativ și ai echipajelor implicați în îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, ținând seama de calificările dobândite și/sau de echivalența fișelor de post, precum și de posibilele acorduri cu sindicatele. Articolul respectiv stabilește, de asemenea, astfel cum se prevede la articolul 63 alineatul (2) din Decretul-lege nr. 270/1999, obligația cumpărătorului de a nu concedia angajații din alte motive decât cele disciplinare pentru o perioadă de doi ani („condiția privind forța de muncă”). În temeiul articolului 7 alineatele (11) și (12) din contractul de vânzare, cumpărătorul este obligat să informeze periodic vânzătorul cu privire la respectarea acestor obligații, fiind aplicate penalități semnificative în cazul eventualelor încălcări.

(105)

Articolul 8 alineatul (12) din contractul de vânzare specifică faptul că, în conformitate cu articolul 63 alineatul (5) din Decretul-lege nr. 270/1999, noul proprietar nu va fi obligat să ramburseze datoriile contractate de Siremar înainte de transferul ramurii de activitate.

(106)

La 13 octombrie 2011, acționarii CdI s-au angajat să majoreze capitalul până la valoarea de 21 480 236 EUR. La 3 februarie 2012, Mediterranea, acționar majoritar cu peste 60 % din acțiunile CdI, a efectuat ea însăși o majorare de capital, care a avut drept consecință pierderea calității de acționar majoritar de către Sicilia, participația sa fiind redusă la aproximativ 43 %.

(107)

Majorarea capitalului CdI a avut loc în perioada în care Sicilia era acționarul majoritar al Mediterranea, care, la rândul său, era (și încă mai este) acționarul majoritar al CdI. Obiectivul majorării de capital a fost achiziționarea ramurii de activitate Siremar și executarea noii convenții.

(108)

În cursul privatizării, Sicilia a emis o contragaranție în favoarea Unicredit.

(109)

În primul rând, la 3 august 2011, astfel cum se descrie în considerentul 83, Sicilia a emis o contragaranție în favoarea Unicredit, care i-a permis acesteia din urmă să emită două zile mai târziu o primă scrisoare de confort, prin care se angaja să garanteze tranșele eșalonate ale prețului de vânzare oferit de CdI (și anume 39 de milioane EUR). Această scrisoare condiționa în mod explicit valabilitatea garanției sale de valabilitatea contragaranției acordate de Sicilia.

(110)

În al doilea rând, la 7 octombrie 2011, într-o etapă ulterioară a procedurii, Sicilia a confirmat disponibilitatea sa de a contragaranta plățile eșalonate aferente noului preț de vânzare până la concurența valorii de 34,6 milioane EUR. La 12 octombrie 2011, Sicilia a modificat contragaranția din 3 august 2011, garantând plăți de până la 36 de milioane EUR. În aceeași zi, Unicredit a emis a doua scrisoare de confort, care a fost inclusă în oferta câștigătoare a CdI descrisă în considerentul 89, fără nicio mențiune cu privire la valabilitatea în continuare a contragaranției din partea Siciliei, astfel cum a fost modificată.

(111)

La 20 noiembrie 2011, contragaranția din partea Siciliei a fost înlocuită cu o contragaranție din partea tuturor acționarilor CdI. La 31 ianuarie 2012, Sicilia a transmis o scrisoare către Siremar în AE, afirmând că respectiva contragaranție din 12 octombrie 2011 se considerată revocată. La 3 februarie 2012, Unicredit a emis o notă prin care confirma că garanția aferentă tranșelor eșalonate ale prețului de vânzare nu era condiționată de o contragaranție din partea Siciliei.

(112)

Astfel cum se descrie mai sus (a se vedea considerentul 78), ministrul dezvoltării economice a desemnat Banca Profilo în calitatea de expert independent însărcinat cu efectuarea unei evaluări a ramurii de activitate Siremar în temeiul articolului 4 alineatul (4)-quater) din legea Marzano. La 8 martie 2011, Banca Profilo a emis un raport în care a descris metodologiile de evaluare și datele pe care le-a utilizat, printre care propriul plan de afaceri al Siremar pentru perioada 2011-2022. Acest raport a inclus un interval de valori estimative pentru ramura de activitate Siremar.

(113)

Evaluările efectuate de Banca Profilo se bazează pe mai multe ipoteze, printre care cea mai importantă este că noul contract de servicii publice ar urma să se aplice până la expirarea sa și că, în consecință, ramura de activitate Siremar ar urma să primească o compensație pentru obligația de serviciu public pentru asigurarea legăturilor de transport maritim prevăzute în contractul respectiv. În raportul său de evaluare, Banca Profilo utilizează metoda fluxului de numerar actualizat și a valorii adăugate economice drept metodologii principale, precum și metoda multiplilor de piață și metoda punerii în echivalență ca metodologii secundare utilizate în scopuri de control.

(114)

Pe baza metodologiei privind fluxul de numerar actualizat, Banca Profilo ia în considerare: (i) fluxurile de numerar generate până la data expirării noii convenții; (ii) valoarea de lichidare a ramurii de activitate Siremar la data expirării noii convenții, pe baza ipotezei potrivit căreia operațiunile nu vor putea continua după această dată. Pe baza metodologiei privind valoarea adăugată economică, Banca Profilo evaluează: (i) valoarea contabilă ajustată; (ii) fondul comercial negativ/pozitiv; (iii) valoarea de lichidare a ramurii de activitate Siremar la data expirării noii convenții. Această evaluare se bazează pe datele din planul industrial al societății și pe propriile calcule efectuate de Banca Profilo.

(115)

În ceea ce privește metodologiile secundare, acestea au implicat următoarele aspecte. Analiza multiplilor de piață se bazează pe calculele efectuate de Banca Profilo cu ajutorul datelor Bloomberg pentru nouă companii de transport maritim comparabile. Metoda punerii în echivalență constă într-o evaluare a valorii nete a activelor astfel cum sunt înregistrate în bilanț, dar cu unele ajustări ale activelor și pasivelor și cu adăugarea valorii estimate activelor necorporale.

(116)

Banca Profilo a concluzionat că valoarea ramurii de activitate Siremar la momentul evaluării sale se situa între 55 și 61 de milioane EUR. Drept urmare, prețul minim pentru această societate ar trebui să fie stabilit la 55 de milioane EUR.

(117)

Pe parcursul investigației, Comisia a încredințat Ecorys sarcina stabilirii valorii de piață a ramurii de activitate Siremar. Consultantului i s-a solicitat (i) să stabilească valoarea de piață a ramurii de activitate Siremar împreună cu noua convenție, (ii) să stabilească valoarea de piață a ramurii de activitate fără nicio condiție aferentă și (iii) să stabilească dacă respectiva condiție privind forța de muncă a determinat scăderea prețului de vânzare.

(118)

Pentru a stabili valoarea ramurii de activitate Siremar împreună cu noua convenție, în primul raport al Ecorys, s-au aplicat aceleași metodologii principale utilizate de Banca Profilo. În special, Ecorys a aplicat metodologiile privind fluxul de numerar actualizat și valoarea adăugată economică.

(119)

În primul rând, Ecorys a concluzionat că, în cazul în care ramura de activitate Siremar ar fi fost vândută fără nicio condiție și, în special, fără noul contract pentru furnizarea serviciului public, societatea ar fi fost vândută la valoarea sa de lichidare (51), și anume – 0,3 milioane EUR. Ecorys a observat că această valoare de lichidare este negativă și a precizat că, prin urmare, lichidarea imediată (în esență, o vânzare a navelor) nu reprezintă o alternativă viabilă pentru un operator economic privat în economia de piață. Ecorys și-a bazat această concluzie pe ipoteza potrivit căreia ramura de activitate Siremar nu își putea continua operațiunile în mod profitabil fără compensația pentru obligația de serviciu public. Ecorys a descris rutele aferente serviciului public exploatate atât de Tirrenia, cât și de Siremar ca fiind „operațiuni care înregistrează pierderi mari, fiind caracterizate de volume scăzute de pasageri și depinzând integral de finanțarea din convenții”. În plus, Ecorys a considerat că „din punct de vedere comercial, posibilitatea de a schimba calitatea serviciilor și o marjă de manevră mai mare pentru stabilirea prețurilor biletelor nu sunt condiții suficiente pentru a asigura viabilitatea economică a acestor rute”.

(120)

În al doilea rând, pentru a evalua ramura de activitate Siremar împreună cu noua convenție, Ecorys a plecat de la premisa că noua convenție nu va fi prelungită la data expirării sale și că, prin urmare, Siremar va fi lichidată (52). Pe această bază, Ecorys a stabilit că valoarea de piață minimă a ramurii de activitate Siremar se ridica la 57 de milioane EUR (și anume cu 5 % mai mult decât potrivit evaluării efectuate de Banca Profilo).

(121)

În al treilea rând, Ecorys a comparat dotarea cu personal atât a ramurii de activitate Tirrenia, cât și a ramurii de activitate Siremar cu cea a mai multor societăți de transport cu feribotul comparabile și a concluzionat că numărul angajaților Siremar și structura costurilor cu personalul sunt „similare celor ale societăților comparabile, în ceea ce privește cota costurilor cu forța de muncă din totalul veniturilor (53) și raportul dintre costurile cu forța de muncă și numărul angajaților” (54). Pe această bază, Ecorys a concluzionat că nu există elemente care să arate că respectiva condiție privind forța de muncă a avut un impact semnificativ asupra valorii ramurii de activitate Siremar.

(122)

Astfel cum se explică în considerentul 99, de asemenea, Italia a comandat cel de al doilea raport Ecorys înainte de a încheia procedura de vânzare cu SNS, pentru a verifica dacă noua ofertă a acesteia din urmă reflecta valoarea de piață a ramurii de activitate care deținea contractul de servicii publice la 31 august 2015. În acest al doilea raport Ecorys, publicat la 28 octombrie 2015, s-au aplicat metoda fluxului de numerar actualizat ca principal instrument de evaluare și metoda punerii în echivalență pentru a verifica robustețea constatărilor. Noua estimare a Ecorys a fost de 34,4 milioane EUR prin metoda fluxului de numerar actualizat, în ipoteza în care noua convenție ar rămâne în vigoare până la 31 iulie 2024. În cazul în care noua convenție ar urma să fie prelungită până la 31 iulie 2026, valoarea estimată a ramurii de activitate Siremar ar fi de 35,7 milioane EUR. Evaluarea prin metoda punerii în echivalență a generat o estimare de 39,9 milioane EUR.

(123)

În cele din urmă, raportul respectiv a fost completat de o comparație între cele două planuri de afaceri elaborate de SNS: primul plan, care acoperă perioada 2011-2022 și care a fost întocmit în mai 2011, și al doilea plan, care acoperă perioada 2016-2027 și a fost întocmit în februarie 2016. Ecorys a concluzionat că aceste două planuri nu pleacă de la premise identice și nu includ același nivel de detaliere (de exemplu, al doilea plan de afaceri nu include lista rutelor și frecvențele). În special, principalele diferențe dintre planuri au fost: ipotezele privind utilizarea flotei, amortizările, costurile cu personalul; și utilizarea datelor anterioare furnizate de CdI, care nu erau disponibile în primul plan de afaceri. De asemenea, Ecorys a elaborat și o evaluare de o pagină, care confirmă autorităților italiene coerența logică internă a celui de al doilea plan de afaceri al SNS pentru perioada 2016-2027.

(124)

Inițial, CdI a fost ofertantul câștigător al procedurii în legătură cu ramura de activitate Siremar, semnând noua convenție pentru exploatarea rutelor maritime la 30 iulie 2012. Ulterior, la 11 aprilie 2016, SNS a înlocuit CdI și a început să exploateze aceleași rute.

(125)

În temeiul noii convenții, CdI și, ulterior, SNS au trebuit să furnizeze servicii de transport de pasageri și de transport cu feribotul pe 20 de rute de cabotaj împărțite în 5 grupuri, uneori cu diferențe în ceea ce privește frecvența și/sau rutele între sezonul de vârf și extrasezon (55) (a se vedea Table 3).

Tabelul 3– Rute exploatate de CdI și, ulterior, de SNS în temeiul noii convenții

(126)

Anexa A la noua convenție detaliază modalitatea de exploatare a fiecăreia dintre rutele prevăzute în tabelul 3 (de exemplu, tipul de nave, frecvența în funcție de sezon etc.). În plus, tarifele percepute utilizatorilor nu pot depăși limitele stabilite la articolul 6 din noua convenție și detaliate în aceeași anexă A.

(127)

Atât noua convenție dintre Sicilia și CdI, cât și cea dintre Sicilia și SNS au o durată de doisprezece ani. Contractul cu SNS a intrat în vigoare la 12 aprilie 2016 și va expira la 11 aprilie 2028.

(128)

Obligațiile de serviciu public impuse vizează legăturile de transport maritim care trebuie exploatate (a se vedea considerentul 125), tipul și capacitatea navelor alocate pentru respectivele rute maritime exploatate, disponibilitatea unei nave de rezervă pentru a asigura continuitatea serviciului, frecvența serviciului și tarifele maxime percepute utilizatorilor serviciului pe fiecare dintre respectivele rute.

(129)

Compensația anuală care urmează să fie primită de societatea căreia i s-au încredințat obligațiile de serviciu public definite în noua convenție este plafonată prin lege la 55 694 895 EUR. Valoarea compensației se stabilește pe baza metodologiei prevăzute în directiva CIPE (a se vedea considerentele 48-58). Compensația a fost plătită celor două societăți după cum urmează:

Tabelul 4 – Compensația pentru perioada 2012-2019

(130)

Articolul 8 din noua convenție prevede o revizuire periodică la trei ani a domeniului de aplicare al activităților subvenționate, pentru a se verifica dacă există un dezechilibru financiar. În plus, articolul 9 din noua convenție prevede că, în situații foarte specifice, care implică modificări neprevăzute și structurale ale veniturilor sau costurilor și, în orice caz, numai după primul an al fiecărei perioade de trei ani, părțile pot demara o astfel de revizuire mai devreme.

(131)

Articolul 19-ter alineatul (21) din Decretul-lege nr. 135/2009 a prevăzut că, pentru a garanta continuitatea teritorială cu insulele și în lumina obligațiilor lor de serviciu public, societățile fostului grup Tirrenia, inclusiv Siremar, urmau să păstreze condițiile de acostare deja alocate și prioritatea în alocarea de noi locuri în dană în conformitate cu procedurile stabilite de autoritățile maritime italiene, astfel cum se prevede în Legea nr. 84 din 28 ianuarie 1994 și în Codul maritim italian.

(132)

Legea din 2010 a prevăzut posibilitatea ca întreprinderile fostului grup Tirrenia, inclusiv Siremar, să utilizeze resursele financiare deja angajate pentru modernizarea flotei (56), în scopul acoperirii nevoilor urgente de lichidități. În special, prin intermediul a două facilități (57), suma de 23 750 000 EUR a fost rezervată pentru a plata operațiunilor de modernizare la nivelul întregului grup Tirrenia, din care suma de 7 215 800 EUR a fost alocată Siremar. Întreprinderile fostului grup Tirrenia care au utilizat aceste fonduri în scopuri legate de lichiditate au fost obligate să le restituie la o dată ulterioară, astfel încât să poată avea loc în continuare operațiunile necesare de modernizare a navelor. Aceste operațiuni de modernizare erau necesare pentru a se respecta anumite standarde internaționale în materie de siguranță, stabilite în urma Acordului de la Stockholm din 1996 (58).

(133)

În plus, legea din 2010 a prevăzut, de asemenea, următoarele:

(134)

Ca urmare a comunicărilor anterioare dintre serviciile Comisiei și autoritățile italiene, la 19 decembrie 2008, directorul general al DG Energie și Transporturi din cadrul Comisiei a transmis Italiei o solicitare de informații. Această solicitare a vizat, printre altele, o prezentare generală a rutelor aferente serviciului public de la momentul respectiv și misiunea de serviciu public pe care Italia a avut-o în vedere în cadrul noilor convenții propuse. În plus, Italiei i s-a solicitat să ofere mai multe detalii cu privire la planurile de privatizare pentru grupul Tirrenia.

(135)

În scrisoarea din 28 aprilie 2009, autoritățile italiene au oferit un răspuns detaliat și:

(136)

La 21 decembrie 2009, directorul general al DG Energie și Transporturi din cadrul Comisiei a transmis o scrisoare autorităților italiene, precizând, printre altele, că:

(137)

La 22 ianuarie 2010, autoritățile italiene au răspuns scrisorii din 21 decembrie 2009 transmise de serviciile Comisiei și:

(138)

La 29 ianuarie 2010 (62), Comisia a transmis o scrisoare de punere în întârziere cu privire la încălcarea Regulamentului privind cabotajul maritim. În această scrisoare, Comisia a reamintit că regulamentul în cauză impune ca, ori de câte ori un stat membru încheie contracte de servicii publice sau impune obligații de serviciu public, acest stat membru trebuie să acționeze astfel într-un mod nediscriminatoriu față de toți armatorii comunitari. Conform articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind cabotajul maritim, contractele de servicii publice existente pot rămâne în vigoare până la data la care acestea expiră. Totuși, Comisia a constatat că societățile grupului Tirrenia au continuat să furnizeze servicii de transport maritim după expirarea contractelor de servicii publice respective (convențiile inițiale). Mai exact, convențiile respective trebuiau să expire la sfârșitul anului 2008, dar au fost prelungite în mod repetat de Italia. Prin urmare, Comisia a invitat autoritățile italiene să prezinte observații.

(139)

Tot la 29 ianuarie 2010, directorul general al DG Energie și Transporturi din cadrul Comisiei a răspuns la scrisoarea autorităților italiene din 22 ianuarie 2010. Directorul general a precizat că justificările furnizate cu privire la liniile exploatate de grupul Tirrenia erau suficiente pentru a elimina îndoielile exprimate anterior. În plus, directorul general a menționat aspectul pozitiv referitor la faptul că, în urma solicitării sale prealabile, Italia a eliminat o legătură internațională din proiectul noii convenții pentru Tirrenia. În ceea ce privește întrebările adresate cu privire la rutele exploatate de Caremar, justificările au fost considerate suficiente numai pentru unele dintre aceste rute. Italiei i s-a solicitat, prin urmare, să transmită clarificări suplimentare cu privire la unele dintre rutele Caremar. Directorul general a reamintit că contractele de servicii publice pot acoperi numai rute pe care există o disfuncționalitate a pieței. De asemenea, acesta a subliniat că răspunsul său a vizat numai respectarea Regulamentului privind cabotajul maritim și nu aspecte legate de ajutoarele de stat.

(140)

La 29 martie 2010, autoritățile italiene au răspuns scrisorii de punere în întârziere din 29 ianuarie 2010 transmisă de Comisie și:

(141)

La 10 septembrie 2010, autoritățile italiene au informat Comisia, în timpul unei reuniuni ad-hoc, că procedura pentru privatizarea Tirrenia și Siremar a fost anulată în etapa finală și că, prin urmare, termenul de 30 septembrie nu va fi respectat. În plus, autoritățile italiene au raportat că procedurile competitive pentru contractele Caremar, Saremar, Siremar și Toremar erau și ele întârziate. Prin urmare, legea din 2010 a prelungit suplimentar convențiile inițiale până la finalizarea proceselor de privatizare a Tirrenia și Siremar.

(142)

Ca urmare a acestor evoluții, Comisia a transmis o scrisoare complementară de punere în întârziere la 24 noiembrie 2010. În scrisoarea respectivă, Comisia:

(143)

La 21 iunie 2012, Comisia a adoptat un aviz motivat cu privire la întârzierea privatizării celor trei societăți (Caremar, Laziomar și Saremar) ale fostului grup Tirrenia. Întrucât procedurile de achiziții pentru celelalte trei societăți (Tirrenia, Toremar și Siremar) fuseseră finalizate în cursul anului 2011 (63), aceste societăți nu au făcut obiectul avizului motivat. Comisia a luat act de faptul că Italia nu demarase proceduri competitive pentru atribuirea de contracte de servicii publice pentru cabotajul maritim asigurat de societățile Caremar, Laziomar și Saremar la mai mult de trei ani de la data de expirare prevăzută a convențiilor inițiale respective. Dimpotrivă, convențiile în cauză fuseseră prelungite automat și pe termen nedeterminat, împiedicând astfel alți armatori comunitari să concureze pentru atribuirea acestor contracte.

(144)

La 8 august 2012, autoritățile italiene au răspuns la avizul motivat, afirmând că anunțurile de participare la procedura de achiziții pentru societățile care dețineau noile contracte de servicii publice au fost sau urmau să fie publicate în curând în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În special, în cazul Caremar, anunțul a fost publicat la 20 iulie 2012, iar, în cazul Laziomar, anunțul a fost trimis spre publicare la 1 august 2012. În sfârșit, în ceea ce privește Saremar, la 2 august 2012, a fost adoptată o lege care impunea publicarea acestui anunț până la 2 octombrie 2012.

(145)

La 13 ianuarie 2014, Compagnia Laziale di Navigazione a devenit noul proprietar al Laziomar și a semnat un contract de servicii publice pe zece ani pentru legături cu Insulele Pontine. La 16 iulie 2015, ATI SNAV-Rifim a preluat proprietatea asupra Caremar, fiindu-i încredințat un contract de servicii publice cu o durată de nouă ani. În sfârșit, în urma deciziei din 2014, Saremar a intrat în lichidare și contractul de servicii publice pentru rutele dintre Sardinia și insulele mici a fost atribuit Delcomar în martie 2016.

(146)

Prin scrisoarea din 15 iulie 2016, autoritățile italiene au informat Comisia că privatizarea tuturor societăților fostului grup Tirrenia a fost finalizată. La 8 decembrie 2016, Comisia a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

(147)

În decizia sa din 2011, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că definiția obligațiilor de serviciu public nu a fost suficient de clară și, prin urmare, nu i-a permis să concluzioneze în mod definitiv dacă aceasta conținea erori vădite. În special, chiar dacă autoritățile italiene au susținut că respectivii concurenți ai Siremar pe rutele care intră în domeniul de aplicare al misiunii de SIEG sunt operatori care, la rândul lor, furnizează servicii maritime în schimbul unei compensații publice, fără o definiție prealabilă a nivelului de servicii necesar, Comisia nu a putut concluziona dacă a existat o nevoie reală de serviciu public pe aceste rute.

(148)

Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că al doilea criteriu din hotărârea Altmark (64) era îndeplinit, întrucât parametrii aflați la baza calculului compensației fuseseră stabiliți în prealabil și respectau cerințele privind transparența. În special, Comisia a constatat că acești parametri sunt descriși în convenția inițială (pentru compensația referitoare la anul 2009) și în directiva CIPE (pentru compensația acordată începând cu anul 2010).

(149)

Cu toate acestea, Comisia a considerat că al treilea criteriu din hotărârea Altmark nu părea să fie îndeplinit și că era posibil ca operatorii să fi fost supracompensați pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu public. În special, Comisia a exprimat îndoieli cu privire la măsura în care prima de risc de 6,5 %, care se aplică începând cu anul 2010, reflectă un nivel adecvat de risc, dat fiind că, prima facie, Siremar nu părea să își asume riscurile suportate în mod normal în furnizarea unor astfel de servicii.

(150)

De asemenea, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că al patrulea criteriu Altmark nu era îndeplinit, în măsura în care prelungirea convențiilor inițiale nu a fost supusă unei proceduri de achiziții. În plus, Comisia a precizat că nu a primit nicio dovadă în sprijinul argumentului potrivit căruia Siremar furniza, de fapt, serviciile în cauză la cel mai scăzut cost pentru comunitate.

(151)

Astfel, Comisia a ajuns la concluzia preliminară că respectivele compensații pentru obligația de serviciu public plătite către Siremar în perioada 2009-2011 constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În plus, Comisia a fost de părere că acest ajutor ar trebui considerat drept ajutor nou.

(152)

În decizia din 2012, Comisia a considerat că, în măsura în care toate condițiile au rămas neschimbate în 2012 și până la intrarea în vigoare a noii convenții, compensația acordată Siremar începând cu 1 ianuarie 2012 în temeiul prelungirii suplimentare a convenției inițiale constituie, de asemenea, ajutor de stat.

(153)

În decizia din 2011, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public pentru anii 2009-2011 nu intră în domeniul de aplicare al deciziei SIEG din 2005 (65) și al cadrului SIEG din 2005 (66). Prin urmare, Comisia a evaluat această măsură în mod direct în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE și a exprimat o serie de îndoieli cu privire la îndeplinirea condițiilor de compatibilitate aplicabile.

(154)

În decizia din 2012, Comisia a constatat că, la 31 ianuarie 2012, a intrat în vigoare un nou pachet SIEG, format din decizia SIEG din 2011 (67) și cadrul SIEG din 2011. Cu toate acestea, Comisia a apreciat, cu titlu preliminar, că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public în temeiul convenției inițiale prelungite nu putea fi considerată compatibilă cu piața internă și exceptată de la obligația de notificare în temeiul deciziei SIEG din 2011.

(155)

Legea din 2010 a prevăzut prelungirea convenției inițiale de la 30 septembrie 2010 și până la încheierea procesului de privatizare. Siremar se afla în dificultate la momentul adoptării legii din 2010 (a se vedea considerentul 67). Drept urmare, compensația primită de societate începând cu 1 octombrie 2010 și până la privatizarea sa nu putea fi evaluată pe baza cadrului SIEG din 2011. În schimb, pe baza punctului 9 din cadrul SIEG din 2011, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că acest ajutor ar trebui evaluat pe baza liniilor directoare pentru salvare și restructurare din 2004.

(156)

Comisia a constatat faptul că respectivele criterii de compatibilitate prevăzute în liniile directoare pentru salvare și restructurare din 2004 nu erau îndeplinite în acest caz și, prin urmare, a considerat, cu titlu preliminar, că respectiva compensație plătită Siremar aflată în dificultate ar constitui un ajutor de restructurare incompatibil.

(157)

În decizia din 2012, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că ajutorul pentru salvare fusese prelungit în mod ilegal în perioada 28 august 2011-18 septembrie 2012 și că prelungirea ajutorului pentru salvare în această perioadă a constituit ajutor incompatibil acordat Tirrenia și Siremar și, posibil, și cumpărătorilor lor. În special, Comisia a constatat că Italia nu a prezentat un plan de restructurare sau de lichidare în termen de șase luni de la plata primei tranșe a ajutorului pentru salvare către aceste societăți, astfel cum prevăd liniile directoare pentru salvare și restructurare din 2004. Comisia a considerat că nu erau îndeplinite nici condițiile pentru prelungirea acordării ajutorului pentru salvare, astfel cum sunt prevăzute în liniile directoare pentru salvare și restructurare din 2004.

(158)

În decizia din 2011, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că procedura de achiziții pentru vânzarea ramurii de activitate Siremar fusese suficient de transparentă și necondiționată pentru a asigura o vânzare la prețul pieței.

(159)

În primul rând, Comisia a constatat că, deși a fost publicată în mai multe ziare și pe o serie de site-uri web, cererea de exprimare a interesului nu a părut să detalieze domeniul de aplicare al vânzării și nu a furnizat ofertanților instrucțiuni clare cu privire la etapele ulterioare ale procedurii. De asemenea, cererea nu a părut să conțină criterii de precalificare sau de selecție ori alte condiții care trebuiau îndeplinite de ofertanți în afară de condiția obligatorie de a continua furnizarea serviciului public. În plus, toate informațiile relevante cu privire la activele care au făcut obiectul procedurii de vânzare au fost puse la dispoziția ofertanților numai în timpul etapei de desfășurare a procesului de diligență.

(160)

În al doilea rând, Comisia a considerat totodată că anumite cerințe impuse în cadrul privatizării ar fi putut limita numărul de ofertanți și/sau influența prețul de vânzare. Comisia și-a reafirmat practica proprie consacrată privind vânzările, efectuate de către stat sau imputabile statului, de active ale întreprinderilor deținute de stat: orice considerente de altă natură decât cea economică, pe care un vânzător privat nu le-ar formula, de exemplu preocupări legate de politica publică, de ocuparea forței de muncă sau de dezvoltarea regională, sugerează existența ajutorului de stat în cazul în care impun obligații oneroase cumpărătorului potențial și sunt, prin urmare, susceptibile de a reduce prețul de vânzare.

(161)

Procedurile de vânzare a ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar s-au bazat pe procedura prevăzută în legea Marzano (a se vedea considerentul 70). Prin urmare, Comisia a evaluat cele două proceduri împreună. Comisia a considerat că vânzarea ramurilor de activitate cărora le-au fost atribuite noi convenții a condus la o obligație pentru cumpărători de a furniza serviciul public sub rezerva unor obligații prestabilite privind calitatea, frecvența și tarifele, astfel cum sunt prevăzute în noile convenții. Comisia a avut impresia că, prin impunerea unor astfel de obligații, statul nu urmărea să obțină cel mai ridicat preț, ci, mai degrabă, să atingă obiective legate de interesul public. Comisia a considerat că era foarte puțin probabil ca un vânzător privat să fi acordat aceeași importanță furnizării neîntrerupte a serviciului public.

(162)

În mod similar, Comisia a considerat că un vânzător privat care își desfășura activitatea în condiții de piață normale nu ar fi impus obligația menținerii nivelurilor de ocupare a forței de muncă pe o perioadă de doi ani.

(163)

Din motivele menționate mai sus, Comisia a ajuns la concluzia preliminară că procedura de privatizare a ramurii de activitate Siremar nu fusese suficient de transparentă și necondiționată pentru a asigura prin ea însăși vânzarea la prețul pieței. Prin urmare, Comisia nu a putut exclude faptul că s-a conferit un avantaj economic fie activității economice vândute, fie cumpărătorului.

(164)

Comisia a considerat, de asemenea, pe baza informațiilor disponibile, că orice ajutor care ar fi putut apărea în cursul procesului de privatizare ar fi fost incompatibil.

(165)

În decizia din 2012, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că respectiva contragaranție acordată de Sicilia pentru tranșele eșalonate ale prețului de vânzare pentru ramura de activitate Siremar ar fi putut constitui un ajutor pentru CdI în calitate de debitor și pentru Unicredit în calitate de prim garant.

(166)

Într-adevăr, contragaranția părea să fi permis CdI să beneficieze de o garanție care altfel nu ar fi fost acordată sau ar fi fost acordată în condiții diferite și mai puțin favorabile. Comisia a observat că, pe baza informațiilor disponibile, contragaranția nu părea să fi făcut obiectul vreunei remunerări.

(167)

În plus, Comisia a observat că poziția contabilului general părea a fi de natură să influențeze procesul decizional din Sicilia. Având în vedere implicarea sa în administrarea curentă a Mediterranea și cota semnificativă a acesteia din urmă din capitalul CdI, Comisia a considerat că era probabil ca respectiva contragaranție să nu fi fost acordată în condițiile pieței, ci, mai degrabă, pentru a favoriza CdI în procesul de vânzare.

(168)

Comisia a observat, de asemenea, că documentele prezentate de Italia pentru a dovedi că respectiva contragaranție nu produsese niciun efect nu erau anterioare atribuirii ramurii de activitate în favoarea CdI. Dimpotrivă, ambele documente au fost emise după ce SNS a depus o plângere la Comisie.

(169)

În sfârșit, Comisia a considerat că respectiva contragaranție ar fi putut oferi Unicredit, în calitate de prim garant, și un avantaj economic, prin reducerea riscurilor asociate cu propria sa garanție, cu excepția cazului în care contragaranția a făcut obiectul unei remunerări prin intermediul unei prime corespunzătoare.

(170)

Pe baza considerațiilor de mai sus, Comisia a apreciat, cu titlu preliminar, că este posibil ca respectiva contragaranție să fi constituit un ajutor pentru Unicredit și CdI.

(171)

În decizia din 2012, Comisia a considerat că majorarea de capital efectuată de Mediterranea ar fi putut conferi un avantaj CdI, în măsura în care Sicilia nu s-a comportat ca un investitor privat în economia de piață. În plus, Comisia a considerat că majorarea de capital efectuată de Mediterranea a fost finanțată din resurse de stat și era imputabilă statului.

(172)

Prin urmare, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că majorarea de capital ar fi putut constitui un ajutor pentru CdI.

(173)

În decizia din 2011, Comisia a considerat, pe baza informațiilor disponibile, că orice ajutor care ar fi putut apărea în cursul procesului de privatizare ar fi fost incompatibil.

(174)

În decizia din 2012, Comisia a considerat, pe baza informațiilor disponibile, că atât contragaranția, cât și majorarea capitalului CdI ar fi putut constitui ajutor pentru funcționare, care este, în principiu, incompatibil cu piața internă.

(175)

În decizia din 2012, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că respectiva compensație acordată cumpărătorului ramurii de activitate Siremar (la momentul respectiv, CdI) nu îndeplinea criteriile prevăzute în hotărârea Altmark și, prin urmare, constituia ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(176)

Comisia a ajuns la această concluzie pe baza considerațiilor următoare:

(177)

În ceea ce privește compatibilitatea compensației acordate CdI, Comisia a evaluat mai întâi această compensație în temeiul deciziei SIEG din 2011. Cu toate acestea, având în vedere că durata contractului părea să fie mai mare de 10 ani și având îndoieli cu privire la proporționalitatea compensației, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că această compensație nu putea fi considerată compatibilă pe baza deciziei SIEG din 2011. În continuare, Comisia a evaluat compatibilitatea ajutorului în temeiul cadrului SIEG din 2011 și a constatat că are îndoieli cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor de compatibilitate prevăzute de cadrul respectiv.

(178)

În decizia din 2011, Comisia a apreciat, cu titlu preliminar, că, în măsura în care prioritatea la acostare nu este remunerată, măsura reprezintă un avantaj de reglementare care nu implică niciun transfer de resurse de stat și, prin urmare, nu poate fi considerată ajutor de stat. În cazul în care prioritatea la acostare este remunerată, Comisia a considerat că, în măsura în care Siremar oferă un SIEG autentic și această prioritate este acordată numai pentru rutele acoperite de SIEG, aceasta nu ar conduce la un avantaj economic suplimentar, dat fiind că ar fi intrinsecă furnizării respectivului SIEG.

(179)

Întrucât a exprimat îndoieli cu privire la legitimitatea misiunii SIEG, Comisia nu a putut formula o concluzie cu privire la compatibilitatea măsurii în cazul în care aceasta ar fi constituit ajutor.

(180)

În decizia din 2011, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că toate măsurile prevăzute în legea din 2010 au constituit ajutor de stat în favoarea societăților fostului grup Tirrenia, inclusiv Siremar. Aceste măsuri au fost: (1) posibila utilizare, în scopuri legate de lichiditate, a fondurilor alocate modernizării navelor; (2) scutirile fiscale legate de procesul de privatizare; (3) posibila utilizare a resurselor FAS. Într-adevăr, Comisia a observat că toate măsurile menționate mai sus au permis societăților fostului grup Tirrenia să evite costuri care, în mod obișnuit, ar trebui să fie suportate din resurse financiare proprii. În consecință, aceste societăți au fost în măsură să își îmbunătățească situația financiară globală.

(181)

De asemenea, Comisia a apreciat, cu titlu preliminar, că este posibil ca aceste măsuri să fi constituit ajutor pentru funcționare, reducând costurile pe care Siremar și celelalte societăți ale fostului grup Tirrenia ar fi trebuit altfel să le suporte ele însele, și, prin urmare, aceste măsuri ar trebui considerate incompatibile cu piața internă.

(182)

După deciziile din 2011 și 2012, Italia a transmis mai multe scrisori și documente cu privire la toate măsurile care sunt evaluate în prezenta decizie. Prezenta secțiune sintetizează principalele argumente și contribuții prezentate (69).

(183)

Italia a furnizat o listă a rutelor care erau exploatate de Siremar și care făceau obiectul obligațiilor de serviciu public, incluzând frecvența sezonieră și orarele de circulație, mediul concurențial și motivele care au condus la impunerea obligațiilor de serviciu public.

(184)

În ceea ce privește existența unui SIEG autentic, Italia a precizat că obligațiile de serviciu public pe care le-a impus societății Siremar și, mai târziu, societăților CdI și SNS asigură, din punctul de vedere al regularității, al continuității și al calității, un serviciu satisfăcător, care leagă Sicilia de insulele sale mai mici. Acest serviciu contribuie la dezvoltarea economică a insulelor respective, acoperind totodată nevoile de mobilitate esențiale ale comunităților insulare și asigurând respectarea dreptului la continuitate teritorială garantat prin Constituție. În acest context, Italia a precizat că obligațiile de serviciu public sunt în deplină concordanță cu obiectivele articolului 174 și următoarele din TFUE și cu Declarația nr. 30 privind regiunile insulare (anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam). Italia a menționat, de asemenea, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene („Curtea de Justiție”), care confirmă că scopul asigurării unor servicii suficiente de transport maritim regulat către insule, dinspre insule și între insule este acoperit de un obiectiv legitim de interes public (70).

(185)

În special, Italia a subliniat că, pentru toate aceste rute, condițiile structurale impun necesitatea unor obligații de serviciu public pentru a garanta continuitatea teritorială. Cele cinci grupuri de rute descrise în considerentul 41 sunt considerate „zone maritime metropolitane”: populația tuturor acestor insule depinde de insula principală Sicilia pentru furnizarea de servicii esențiale și pentru ocuparea forței de muncă. În același timp, activitatea turistică este relevantă numai în sezonul de vârf. Prin urmare, companiile de transport maritim au un interes comercial de a exploata rutele numai în sezonul de vârf. În extrasezon, cererea din partea turiștilor aproape dispare până la punctul în care este imposibil să se exploateze oricare dintre aceste rute în mod profitabil, cu regularitatea și frecvența necesare pentru a satisface cererea utilizatorilor.

(186)

În acest context, atât Siremar, cât și alți operatori selectați de Sicilia prin intermediul unor proceduri de achiziții deschise au primit obligații de serviciu public pentru a se asigura legături fiabile și stabile între aceste insule și între insule și Sicilia. Operatorii nesubvenționați nu au putut asigura continuitatea teritorială, deoarece aceștia exploatează legăturile respective doar în sezonul de vârf. În plus, Italia a subliniat că navele exploatate de CdI și ulterior de SNS acostează frecvent pe insule pe timp de noapte, cu costuri mai mari, pentru a asigura prima conexiune dimineața pentru locuitorii care fac naveta fie pentru studii, fie pentru muncă și pentru a asigura conexiuni în caz de urgențe medicale.

(187)

În plus, Italia a susținut că serviciile furnizate de societățile supuse obligațiilor de serviciu public și cele furnizate de societăți care desfășoară activități comerciale în mod liber nu ar fi pe deplin comparabile. În special, numai cele din prima categorie ar garanta regularitatea, continuitatea și calitatea serviciilor furnizate grație obligațiilor clare prevăzute în convenții, în timp ce operatorii privați ar depinde numai de calculele privind rentabilitatea investițiilor acestora. În acest sens, Italia a oferit exemplul rutei La Maddalena – Palau, exploatată de Enermar în condiții comerciale, pentru care serviciile au fost întrerupte fără notificare prealabilă. În schimb, societății Saremar, care exploata această rută în temeiul unui contract de servicii publice, i s-a impus să își continue serviciile și, prin urmare, această societate a asigurat în mod eficace continuitatea teritorială.

(188)

În sfârșit, Italia a subliniat că, în decizia din 2004 (71), Comisia stabilise deja că, pe cele cinci grupuri de rute exploatate de Siremar, niciun alt operator privat nu putea răspunde nevoilor de serviciu public, în special în ceea ce privește continuitatea serviciului pe tot parcursul anului și tipul de nave care urmau să fie utilizate. Prin urmare, a fost nevoie de compensații publice pentru a remedia o disfuncționalitate vădită a pieței. În continuare, Italia a explicat că această situație nu s-a schimbat în anii următori.

(189)

Autoritățile italiene au reamintit că au informat Comisia, prin scrisoarea din 16 mai 2011, cu privire la faptul că Tirrenia și Siremar în AE vor rambursa împrumuturile garantate de stat după finalizarea vânzării ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar prin intermediul fondurilor obținute din oricare dintre aceste operațiuni de vânzare, întrucât ambele societăți făceau obiectul aceleiași proceduri de administrare extraordinară și erau administrate de același comisar extraordinar. Întrucât ambele proceduri erau în desfășurare în primăvara anului 2011 și că, la 25 iulie 2011, CIN a semnat contractul pentru vânzarea ramurii de activitate Tirrenia, atât autoritățile italiene, cât și Siremar în AE erau încrezătoare că ajutorul putea fi rambursat până la termenul stabilit, respectiv 28 august 2011.

(190)

Cu toate acestea, evenimentele ulterioare au întârziat în mod neașteptat finalizarea vânzării ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar. În special, vânzarea ramurii de activitate Tirrenia a fost întârziată din cauza necesității de a obține aprobarea fuziunii din partea Comisiei (a se vedea considerentul 65), în timp ce vânzarea ramurii de activitate Siremar a fost întârziată de repetarea procedurii și de litigiile aferente descrise în secțiunea 2.3.3.2. Drept urmare, Siremar în AE a fost nevoită să continue să furnizeze serviciile pentru o perioadă considerabil mai îndelungată decât se planificase, suportând costurile aferente. Potrivit Italiei, planul de lichidare pentru Siremar a fost disponibil pe site-ul web al administrației extraordinare cu mult înainte de expirarea termenului de șase luni stabilit în liniile directoare pentru salvare și restructurare din 2004. Italia a adăugat că Comisia a fost permanent ținută la curent cu evoluția procesului de privatizare. Întreaga sumă datorată atât de Tirrenia, cât și de Siremar, inclusiv dobânda, a fost rambursată statului la numai 48 de zile după ce administrația extraordinară a încasat prima plată din vânzarea ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar.

(191)

Italia a subliniat că privatizarea ramurii de activitate Siremar s-a desfășurat în conformitate cu legea Marzano. Deși legea în cauză prevede posibilitatea identificării cumpărătorului prin negociere privată, aceasta nu ar exclude respectarea principiilor deschiderii, transparenței și nediscriminării. În plus, în acest caz, există alte dispoziții juridice care impun în mod explicit organizarea de proceduri competitive transparente și nediscriminatorii. În special, articolul 1 alineatul (5)-bis) litera (b) din legea din 2010 ar impune comisarului extraordinar să limiteze procedurile la „durata minimă posibilă în cadrul procedurii de administrare extraordinară, respectând totodată procedura competitivă, transparentă și nediscriminatorie necesară pentru vânzări”.

(192)

Procedura prevăzută la articolul 4 alineatul (4)-quater) din Decretul-lege nr. 347/2003 a oferit, potrivit Italiei, garanții suplimentare în ceea ce privește transparența și nediscriminarea, în special având în vedere evaluarea, efectuată de un expert independent, a prețului de piață al ramurii de activitate puse în vânzare și selectarea celei mai avantajoase oferte din punctul de vedere al prețului.

(193)

Italia a susținut că toate părțile au avut acces egal la toate informațiile necesare pentru a identifica în mod clar activele puse în vânzare și a întocmi o ofertă. Într-adevăr, vânzarea a vizat activele și relațiile contractuale inerente furnizării serviciului public, după cum urmează:

(194)

Italia a clarificat, de asemenea, faptul că una dintre navele Siremar, care nu era necesară pentru furnizarea serviciului public, a fost vândută în cadrul unei proceduri de vânzare separate. Prin urmare, această navă nu a fost inclusă în procedura de achiziții pentru ramura de activitate Siremar (a se vedea, de asemenea, secțiunea 4.3.2).

(195)

În ceea ce privește, în mod specific, obligația de a menține nivelurile de ocupare a forței de muncă, Italia a subliniat că vânzarea ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar nu intră în domeniul de aplicare al articolului 2112 din Codul civil și, astfel, nu există un transfer automat al angajaților (cu contractele lor de muncă existente) către ofertanții câștigători. Singura obligație legală a ofertanților câștigători a fost aceea de a reangaja personalul vânzătorului (pe baza unor noi contracte) și de a menține nivelurile de ocupare a forței de muncă timp de doi ani, astfel cum se prevede la articolul 63 alineatul (2) din Decretul-lege nr. 270/1999. Aceasta nu înseamnă însă că angajații Siremar urmau să fie transferați în mod automat cumpărătorului. În plus, această obligație se limitează la personalul care, conform planului de afaceri și tabelelor de dotare cu personal a navelor ramurii de activitate, era considerat esențial pentru furnizarea neîntreruptă a serviciului public.

(196)

Italia a susținut că această obligație, care este impusă de legislația națională generală și servește la asigurarea continuității activității și a furnizării serviciului public, ar fi fost impusă în aceleași condiții și de un vânzător privat.

(197)

În urma publicării cererii de exprimare a interesului în limbile italiană și engleză pe site-ul web al administrației extraordinare și într-o serie de ziare și pe site-uri web de specialitate naționale și internaționale, s-au primit cinci expresii de interes (a se vedea considerentele 76 și 77). Italia consideră că acest aspect demonstrează că, în ceea ce privește conținutul cererii menționate, acesta a permis identificarea cu claritate a obiectului vânzării și a caracterului procedurii care urma să fie aplicată, protejându-se totodată informațiile sensibile din punct de vedere comercial (în primul rând pentru protejarea intereselor cumpărătorilor potențiali). În timpul etapei de desfășurare a procesului de diligență, entităților li s-au oferit informații detaliate referitoare, printre altele, la activele specifice puse în vânzare, planul de afaceri, proiectul noii convenții (a se vedea considerentul 77).

(198)

Prin urmare, Italia a susținut că toate entitățile interesate de achiziționarea ramurii de activitate Siremar au primit, într-un mod transparent și nediscriminatoriu, informațiile necesare pentru a prezenta o ofertă de achiziție în deplină cunoștință de cauză.

(199)

Italia a explicat că, pentru vânzarea celor șapte nave (72) de care Tirrenia și Siremar nu aveau nevoie pentru furnizarea serviciului public, comisarul extraordinar a lansat proceduri de achiziții independente, transparente și nediscriminatorii. La 10 decembrie 2010, cererile de exprimare a interesului au fost publicate în ziare naționale și internaționale, precum și în unele publicații de specialitate. La expirarea termenului, care fusese prelungit de două ori, se primiseră doar oferte de casare pentru cele șase feriboturi rapide, inclusiv pentru cel al Siremar. S-a încercat obținerea unor oferte mai avantajoase, însă nu s-au primit astfel de oferte. La 12 și 14 iulie 2011, după primirea autorizării în acest sens din partea Ministerului Dezvoltării Economice, comisarul extraordinar a vândut navele ofertantului care a prezentat cea mai avantajoasă ofertă.

(200)

În primul rând, Italia a susținut că decizia de a privatiza activele împreună cu încredințarea obligației de serviciu public s-a luat pentru a se asigura liberalizarea fără impedimente a sectorului cabotajului maritim. Italia menționează că această strategie a fost discutată cu Comisia în avans (a se vedea secțiunea 2.4) și a fost considerată, în principiu, în concordanță cu Regulamentul privind cabotajul maritim.

(201)

În plus, Italia a considerat că, date fiind condițiile de piață predominante la momentul respectiv, gruparea activelor ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar cu noile convenții a fost un demers adecvat. În perioade de recesiune și declin semnificativ al cererii în cadrul sectorului transportului maritim, posibilitatea de a utiliza flota ramurilor de activitate pentru a exploata rutele aferente serviciului public prevăzute în noile convenții ar constitui mai degrabă oportunități de afaceri viabile și nu un factor care ar diminua valoarea de piață a ramurilor de activitate. Prin urmare, Italia a considerat că acest aspect nu ar fi putut avea un impact negativ asupra procedurii de achiziții și a prețului rezultat.

(202)

În această privință, Italia a reamintit că, dintre cele șapte nave care nu au fost incluse în domeniul de aplicare al ramurii de activitate Tirrenia și Siremar (a se vedea considerentul 199), șase au trebuit vândute în scopuri de casare. Italia consideră că, având în vedere complexitatea pieței transportului maritim și recesiunea economică de la momentul respectiv, era imposibil să se obțină un preț mai bun pentru activele societății, chiar dacă procedura de achiziții ar fi fost repetată sau dacă activele nu ar fi fost grupate cu noua convenție.

(203)

În sfârșit, Italia a subliniat că nici SNS, nici alți operatori din sector nu aveau o flotă și echipaje cu dimensiunea și specificațiile necesare pentru furnizarea serviciilor prevăzute în noua convenție (73). Singura modalitate de a încredința cu succes aceste servicii a fost, prin urmare, gruparea activelor ramurii de activitate Siremar, astfel încât operatorul să dețină dotările corespunzătoare pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu public.

(204)

Italia a susținut că, la 16 decembrie 2010, cinci instituții financiare importante fără afiliere cu grupul Tirrenia au fost invitate să prezinte oferte pentru evaluarea ramurii de activitate Siremar. Niciuna dintre instituțiile invitate nu a prezentat vreo ofertă până la termenul stabilit.

(205)

Ulterior, Banca Profilo și-a exprimat interesul de a prelua sarcina de consultant independent în condițiile prevăzute în procedura de selecție. Prin decretul din 4 februarie 2011, ministrul a desemnat Banca Profilo în calitate de expert independent în scopul evaluării valorii de piață a ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar.

(206)

Italia a descris procedura de vânzare pentru ramura de activitate Siremar și hotărârile tribunalelor italiene de contencios administrativ (a se vedea secțiunea 2.3.3.2), care au confirmat că principiile generale ale competitivității, transparenței și nediscriminării au fost respectate. Procedura urmată a fost cea prevăzută la articolul 4 alineatul (4)-quater) din Decretul-lege nr. 347/2003 și a permis îndeplinirea tuturor obiectivelor administrației extraordinare, inclusiv obținerea celui mai ridicat preț de vânzare posibil. Acest lucru se datorează anumitor garanții incluse în procedură, inclusiv, în special, existenței unui preț minim stabilit de un expert independent. În plus, toate părțile care și-au exprimat interesul față de procedură au primit în timp util toate informațiile relevante pentru a putea depune o ofertă.

(207)

Italia a confirmat, de asemenea, că, în cazul unor oferte multiple, criteriul de atribuire a fost prețul cel mai ridicat, astfel cum se prevede în normele specifice aplicabile procedurii.

(208)

În cursul investigației, Italia a fost invitată să prezinte observații (a se vedea considerentul 13) cu privire la primul raport Ecorys. Italia a fost de acord cu concluziile Ecorys potrivit cărora nici gruparea privatizării cu atribuirea noii convenții, nici condiția privind forța de muncă nu au redus valoarea de piață a ramurii de activitate Siremar.

(209)

În ceea ce privește gruparea menționată anterior, Italia a menționat în special afirmația Ecorys potrivit căreia, la momentul vânzării, singura alternativă la o vânzare a activelor vizate de regimul de serviciu public era lichidarea ramurii de activitate Siremar. Italia a reiterat, de asemenea, că, într-o perioadă de criză în sectorul serviciilor de transport cu feribotul, caracterizată de o scădere semnificativă a cererii, posibilitatea utilizării flotei Siremar pentru rutele aferente serviciului public identificate în convenție a constituit mai degrabă o oportunitate de afaceri validă și nu un factor care ar fi putut să reducă valoarea activelor.

(210)

În ceea ce privește condiția privind forța de muncă, Italia a evidențiat concluzia Ecorys potrivit căreia nu există elemente care să arate că această condiție ar fi avut un impact semnificativ asupra valorii ramurii de activitate Siremar. În plus, Italia a reamintit că această condiție a decurs din articolul 63 alineatul (2) din Decretul-lege nr. 270/1999 și a vizat numai angajații necesari pentru a garanta prestarea activității în cauză, în conformitate cu tabelele de dotare cu personal a flotei. Tabelele de dotare cu personal a flotei (i) prevăd componența calitativă și cantitativă a echipajului necesar pentru exploatarea navei în conformitate cu legile în materie de siguranță maritimă, (ii) sunt stabilite prin decret ministerial și (iii) sunt întocmite de un comitet care include, cu rol consultativ, organizații care reprezintă lucrătorii și armatorii. În plus, Italia a adăugat că, deși cumpărătorul ramurii de activitate Siremar trebuia să ofere locuri de muncă tuturor angajaților care sunt necesari pentru a garanta furnizarea serviciului public, această obligație s-a bazat pe contracte de muncă diferite de cele care fuseseră în vigoare anterior.

(211)

Cu caracter mai general cu privire la valoarea ramurii de activitate, primul raport Ecorys a concluzionat că valoarea estimată a ramurii de activitate Siremar ar fi putut fi cu aproximativ 4,6 % mai mare decât valoarea prezentată de expertul numit de autoritățile italiene, Banca Profilo. Cu toate acestea, Italia a considerat că această diferență ar putea fi explicată prin faptul că ambii experți au trebuit să utilizeze prognoze pentru mai mulți parametri tehnici și că, în mod implicit, există o marjă de diferență în aceste prognoze. În plus, Italia a precizat că, datorită prezenței a două oferte din partea SNS și CdI, prețul obținut la primul transfer către CdI (69,15 milioane EUR) a fost cu 14 milioane EUR mai mare decât prețul minim stabilit de Banca Profilo. Autoritățile italiene au transmis, de asemenea, o contra-evaluare, realizată de Banca Profilo, care a explicat în detaliu diferențele față de raportul Ecorys, susținând că propriile ipoteze reflectă mai bine situația analizată (74).

(212)

În plus, Italia a precizat că transferul proprietății asupra ramurii de activitate Siremar a avut loc la mai mult de doi ani de la data de referință utilizată atât de Banca Profilo, cât și de Ecorys în evaluările lor. În perioada respectivă, valoarea activelor ramurii de activitate Siremar s-a depreciat, iar perspectivele economice s-au înrăutățit semnificativ. Din acest motiv, Italia a concluzionat că nu puteau exista îndoieli cu privire la faptul că, la data finalizării vânzării ramurii de activitate Siremar către CdI, condițiile cu privire la preț convenite de părți reflectau pe deplin valoarea de piață a activelor corporative.

(213)

În sfârșit, pentru etapele ulterioare ale procedurii de privatizare, Italia a prezentat, de asemenea, al doilea raport Ecorys, care a confirmat că oferta SNS era în conformitate cu valoarea de piață a ramurii de activitate Siremar, astfel cum a fost actualizat la mai mult de patru ani de la prima sa evaluare (a se vedea secțiunea 2.3.3.7). Prin urmare, chiar dacă vânzarea finală către SNS din 2016 a avut loc la un preț mai mic decât cel inclus în primul raport Ecorys, pe care, din motive ce țin de normele de procedură, administrația extraordinară a trebuit să îl ignore, Italia consideră că aceste condiții cu privire la preț convenite de părți au reflectat pe deplin valoarea de piață a activelor corporative care au făcut obiectul vânzării.

(214)

Italia a transmis mai multe scrisori pentru a informa Comisia cu privire la diferitele stadii ale litigiilor desfășurate la nivel național în fața tribunalelor de contencios administrativ și cu privire la atribuirea definitivă a ramurii de activitate Siremar în favoarea SNS (a se vedea considerentele 93-100).

(215)

Italia a susținut că aceste evoluții nu pun sub semnul întrebării caracterul deschis, transparent și nediscriminatoriu al procedurii de vânzare a ramurii de activitate Siremar (a se vedea secțiunea 4.3.5). Într-adevăr, Italia a subliniat că hotărârile tribunalelor italiene de contencios administrativ nu au constatat vicierea organizării și a desfășurării procedurii de vânzare, ci au vizat mai degrabă un element al ofertei CdI, și anume contragaranția, de care Siremar în AE nu avea cunoștință la momentul primei atribuiri a ramurii de activitate în favoarea CdI (75). Prin urmare, Italia a concluzionat că, prin aplicarea Deciziei nr. 592/2014, astfel cum este descrisă în considerentele 96-100, procedura a fost finalizată corect prin atribuirea ramurii de activitate în favoarea SNS.

(216)

Italia a reiterat faptul că a notificat compensația pentru obligația de serviciu public care urma să fie plătită în temeiul noii convenții numai din motive de securitate juridică, întrucât a considerat că această măsură nu constituia ajutor de stat (a se vedea considerentul 9). În special, autoritățile italiene au susținut conformitatea cu cele patru criterii Altmark din motivele următoare:

(217)

Italia a subliniat faptul că, independent de prima de risc de 6,5 % stabilită prin lege, în 2009, compensația plătită către Siremar s-a ridicat la 67 009 405 EUR. Începând cu anul 2010, valoarea maximă a compensației a fost stabilită la 55 694 895 EUR. Italia a remarcat că aceasta reprezintă o scădere de 25 %. Aceasta ar forța cumpărătorul ramurii de activitate Siremar să eficientizeze și mai mult operațiunile pentru a aduce costurile în limitele valorii subvenției fixe pe întreaga durată a noii convenții, precum și să compenseze inflația pe o perioadă îndelungată în viitor.

(218)

Italia a precizat că directiva CIPE prevede că prima de risc de 6,5 % se utilizează pentru a se stabili rentabilitatea capitalului pe baza WACC (a se vedea considerentele 49-58). Cu toate acestea, deoarece legea din 2009 plafonează valoarea compensației, calculul a fost simplificat prin aplicarea procentului de 6,5 % ca rată forfetară a rentabilității capitalului pentru a verifica orice supracompensare. Această abordare se aplică în temeiul noii convenții. Autoritățile italiene au demonstrat, de asemenea, că aplicarea întregii metodologii, astfel cum este prevăzută în directiva CIPE, ar fi putut determina o rentabilitate a capitalului care ar fi depășit, cel puțin în unii ani, nivelul de 6,5 % (și anume 8,87 %). Din acest motiv, Italia consideră că abordarea sa simplificată este prudentă și nu permite o compensație mai ridicată pentru Siremar, CdI sau SNS decât cea stabilită în directiva CIPE.

(219)

Italia a susținut, de asemenea, că o rentabilitate a capitalului de 6,5 % reflectă riscul activităților încredințate Siremar, CdI sau SNS și că nu a existat o supracompensare pentru serviciul public din motivele următoare:

(220)

Chiar dacă Italia a considerat că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public plătită în temeiul noii convenții nu constituie ajutor de stat, aceasta a prezentat, de asemenea, motivele pentru care această măsură ar respecta decizia SIEG din 2011 în cazul în care compensația ar constitui ajutor.

(221)

Italia a reamintit că evaluarea Comisiei privind caracterul autentic al unui SIEG se limitează la verificarea prezenței unei erori vădite în definirea, de către statul membru, a unui serviciu ca fiind SIEG. În acest context, Italia a descris rutele specificate în noua convenție și a precizat că toate legăturile impun în mod structural necesitatea stabilirii unor obligații de serviciu public în sarcina Siremar, precum și în sarcina altor operatori.

(222)

De asemenea, Italia a furnizat date anuale privind traficul de pasageri pentru cele două exerciții financiare anterioare celui în care a fost încredințată furnizarea SIEG (mai exact 2010 și 2011), ca argument în favoarea faptului că pragul de 300 000 de pasageri, prevăzut la articolul 2 alineatul (1) literele (d) și (e) din decizia SIEG din 2011, nu a fost încălcat pe rutele individuale operate de Siremar. În plus, Italia a susținut că articolul 2 alineatul (4) din decizia SIEG din 2011 este respectat deoarece, prin vânzarea ramurii de activitate Siremar prin intermediul unei proceduri de achiziții competitive, transparente și nediscriminatorii, au fost pe deplin respectate cerințele din Regulamentul privind cabotajul maritim.

(223)

Italia a susținut că noua convenție îndeplinește toate condițiile care se aplică actelor de atribuire, astfel cum se specifică la articolele 4-9 din decizia SIEG din 2011. În special, convenția stabilește în detaliu obligațiile de serviciu public, durata acestora, mecanismul de compensare (în temeiul directivei CIPE și al legii din 2009), precum și mecanismele de evitare și de recuperare a oricărei supracompensații. În sfârșit, Italia a evidențiat măsurile adoptate pentru a asigura conformitatea strictă cu condițiile prevăzute de noua convenție, care includ un sistem de căi de atac și sancțiuni financiare.

(224)

Italia a susținut că documentele prezentate de ofertanții potențiali în cursul procedurii de achiziții nu au furnizat niciun indiciu cu privire la existența unei contragaranții care să susțină scrisoarea de confort a Unicredit anexată la oferta câștigătoare a CdI. Într-adevăr, această scrisoare nu menționa, nici explicit, nici implicit, existența unei contragaranții din partea Siciliei. Potrivit Italiei, ramura de activitate a fost atribuită CdI, deoarece oferta sa îndeplinea toate cerințele necesare și era mai avantajoasă decât oferta făcută de SNS. Italia a susținut, de asemenea, că absența oricărei legături între scrisoarea de confort și contragaranția din partea Siciliei este confirmată de faptul că, chiar și după retragerea acestei contragaranții de către Sicilia (78), Unicredit și-a confirmat angajamentul față de CdI și, ulterior, a emis o garanție bancară adresată Siremar în AE pentru a acoperi tranșele de plată ale CdI (79).

(225)

Italia a prezentat, de asemenea, anumite documente pentru a arăta că respectiva contragaranție nu a conferit CdI niciun avantaj în ceea ce privește selecția și, prin urmare, nu a constituit ajutor de stat. În special, Italia a prezentat: un contract de garanție semnat la 20 noiembrie 2011 de acționarii CdI (și anume Sicilia, Mediterranea, Isolemar S.r.l., Lauro.it S.p.A. și Davimar), prin care aceștia au convenit să contragaranteze oferta câștigătoare a CdI până la 35 de milioane EUR și o scrisoare din partea Unicredit din 10 mai 2012, prin care aceasta informează CdI cu privire la condițiile aplicabile garanției sale, în special o primă de cel puțin 250 de puncte de bază pe an. Potrivit Italiei, contragaranția nu ar putea conține elemente de ajutor de stat dacă retragerea sa ulterioară nu a avut niciun efect asupra drepturilor și a obligațiilor beneficiarului său. Prin urmare, aceste documente ar demonstra că, în acest caz, nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea unui ajutor în cadrul unei garanții, astfel cum se specifică în jurisprudența constantă a Uniunii.

(226)

Autoritățile italiene au susținut că nu s-a renunțat și nu se renunță la nicio resursă a statului prin alocarea priorității la acostare. Într-adevăr, toți operatorii de feriboturi plătesc în mod obișnuit taxe pentru acostare autorităților portuare relevante, indiferent dacă furnizează sau nu servicii publice. Această prioritate la acostare este aplicabilă numai rutelor aferente serviciului public și a fost acceptată de Comisie prin scrisoarea din 24 ianuarie 2011, transmisă în contextul Procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/4609 (a se vedea secțiunea 2.4), în măsura în care se aplica numai acestor rute. În plus, Italia a clarificat faptul că Siremar și succesorii săi nu au plătit și nu plătesc nicio taxă suplimentară pentru această prioritate la acostare.

(227)

Deoarece nu se datorează nicio taxă pentru prioritatea la acostare, avantajul financiar acordat societății Siremar și succesorilor săi, dacă este cazul, nu poate fi cuantificat. Cu toate acestea, Italia a precizat că, în practică, prioritatea la acostare se aplică numai în circumstanțe limitate, din cauza dimensiunii majorității porturilor și a programării prealabile a sosirilor și a plecărilor.

(228)

Italia nu a contestat faptul că Siremar a primit aproximativ 7 215 800 EUR pentru modernizarea navelor necesară în vederea respectării standardelor internaționale în materie de siguranță (denumite „fondurile Stockholm”). Cu toate acestea, autoritățile italiene au confirmat că fondurile respective au fost utilizate exclusiv pentru plata aferentă operațiunilor de modernizare a navelor. Într-adevăr, până la semnarea contractului de vânzare cu CdI la 21 octombrie 2011, urmau să fie cheltuiți doar 580 600 EUR. Siremar în AE a cheltuit fondurile rămase în ianuarie 2012, înainte de transferul ramurii de activitate către CdI, pentru a efectua anumite lucrări necesare care erau încă nefinalizate în legătură cu nava Martini.

(229)

În ceea ce privește scutirile fiscale pentru actele și operațiunile legate de privatizarea ramurii de activitate Siremar, prevăzute de legea din 2010, autoritățile italiene au subliniat mai întâi că, pentru societățile implicate în proceduri de insolvență, veniturile se stabilesc în conformitate cu normele prevăzute la articolul 183 din Legea consolidată privind impozitul pe profit. În temeiul acestor dispoziții, veniturile unei întreprinderi din perioada cuprinsă între începutul procedurii de faliment și închiderea acesteia reprezintă diferența dintre activele întreprinderii de la începutul procedurii și activele reziduale la sfârșitul acesteia. Înainte de închiderea procedurii, nu se poate, așadar, anticipa dacă există o obligație fiscală și nici valoarea acesteia.

(230)

În ceea ce privește taxele indirecte, autoritățile italiene au subliniat că scutirile prevăzute au fost concepute în vederea simplificării administrative. Din perspectiva impozitării, efectele acestora ar putea fi considerate neglijabile și cu impact redus în ceea ce privește taxele percepute la rate forfetare în legătură cu anumite documente. Mai exact, acestea includ taxa de înregistrare (168 EUR pe document), taxele de înscriere în cartea funciară și de constituire a ipotecii (168 EUR pentru fiecare operațiune) și taxa de timbru (14,62 EUR pentru patru pagini). În plus, autoritățile italiene au precizat că, în conformitate cu articolul 9 din contractele de vânzare a ramurii de activitate de către Siremar în AE către CdI și SNS, toate taxele și comisioanele erau datorate de cumpărător. În cazul transferului către SNS, autoritățile italiene au clarificat faptul că s-a aplicat o taxă de înregistrare fixă de 245 EUR, în conformitate cu articolul 19-ter alineatul (24)-bis) din Decretul-lege nr. 135/2009.

(231)

În sfârșit, autoritățile italiene au clarificat faptul că resursele FAS nu au fost utilizate pentru a acorda societăților fostului grup Tirrenia, inclusiv Siremar, o compensație suplimentară. În schimb, aceste resurse au fost puse la dispoziție pentru a suplimenta creditele bugetare constituite pentru plata compensațiilor pentru obligația de serviciu public către societățile fostului grup Tirrenia, în cazul în care aceste credite bugetare se dovedeau a fi insuficiente. Italia precizează că articolul 1 alineatul (5)-ter) din Decretul-lege nr. 125/2010 a permis regiunilor să folosească resursele FAS pentru a finanța (o parte din) compensația periodică pentru obligația de serviciu public și, astfel, să asigure continuitatea serviciilor publice de transport maritim. În plus, Italia a clarificat faptul că, în temeiul articolului 26 din Decretul-lege nr. 185/2008, grupului Tirrenia i s-au alocat 65 de milioane EUR pentru fiecare dintre anii 2009, 2010 și 2011 și, în consecință, din resursele FAS, s-au retras 195 de milioane EUR. Fondurile respective au fost ulterior transferate în contul Ministerului Transporturilor alocat pentru plata compensației pentru obligația de serviciu public către societățile fostului grup Tirrenia (Tirrenia, Siremar, Caremar, Toremar și Saremar). Prin urmare, această măsură ar viza numai o alocare a resurselor din bugetul statului italian pentru plata compensațiilor pentru obligația de serviciu public.

(232)

Italia a susținut că nu există o continuitate economică între Siremar în AE și CdI din motivele următoare:

(233)

Siremar în AE a prezentat un set principal de observații și o scrisoare ulterioară. De asemenea, au avut loc schimburi informale ulterioare, cu deplina informare a autorităților italiene, pentru a clarifica anumite chestiuni nesoluționate sau pentru a obține informații specifice. În plus, cu privire la majoritatea măsurilor de ajutor, Siremar în AE a prezentat argumente foarte asemănătoare cu cele furnizate de Italia.

(234)

În răspunsul său la decizia din 2012, primit la 19 aprilie 2013, Siremar în AE a făcut referire în primul rând la Procedura Comisiei de constatare a neîndeplinirii obligațiilor 2007/4609 privind aplicarea greșită a Regulamentului privind cabotajul maritim (a se vedea, de asemenea, secțiunea 2.4). În acest context, Siremar în AE a făcut referire la scrisoarea din 21 decembrie 2009 (a se vedea considerentul 136) referitoare la intenția Italiei de a lansa proceduri de achiziții nu pentru contracte de servicii publice, ci pentru vânzarea companiilor de transport maritim care dețineau aceste contracte. În scrisoarea respectivă, se precizează că, având în vedere reformarea radicală planificată a sectorului și impactul social pe care procedurile de achiziții l-ar avea în cazul în care nu ar include societățile respective, procedurile alese sunt acceptabile – în principiu și cu caracter excepțional – în scopul asigurării principiului nediscriminării între armatorii comunitari.

(235)

La 21 iunie 2012 (a se vedea considerentul 143), Comisia a trimis Italiei un aviz motivat privind întârzierea punerii în aplicare a procedurilor competitive pentru atribuirea serviciilor publice de cabotaj maritim furnizate de Caremar, Laziomar și Saremar la mai mult de trei ani de la data de expirare prevăzută a contractelor relevante. Întrucât autoritățile italiene finalizaseră procedurile competitive pentru atribuirea serviciilor publice de cabotaj maritim furnizate de Tirrenia, Siremar și Toremar, avizul motivat nu a vizat aceste societăți. Pe acest temei și având în vedere comunicările anterioare dintre autoritățile italiene și serviciile Comisiei, Siremar în AE a susținut că Comisia constatase că privatizarea ramurii de activitate Siremar respecta articolul 4 din Regulamentul privind cabotajul maritim.

(236)

În temeiul jurisprudenței instanțelor europene (81), Siremar în AE a susținut că, odată ce obligațiile de serviciu public au fost stabilite în conformitate cu Regulamentul privind cabotajul maritim, acestea trebuiau să fie considerate ca respectând legislația Uniunii, fără a fi necesară efectuarea unui nou control în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE. Potrivit Siremar în AE, întrucât procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a ajuns la concluzia că obligațiile de serviciu public impuse pe rutele exploatate de ramura de activitate Siremar înainte de privatizare erau justificate în temeiul Regulamentului privind cabotajul maritim, o astfel de concluzie nu poate fi contestată în contextul procedurii oficiale de investigare a Comisiei prevăzute la articolul 108 alineatul (2) din TFUE (82). Prin urmare, orice acțiune suplimentară în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE ar trebui să se limiteze la alte măsuri, diferite de compensația pentru costurile suplimentare ocazionate de obligațiile de serviciu public încredințate în mod legal și îndeplinite în temeiul Regulamentului privind cabotajul maritim.

(237)

În sfârșit, Siremar în AE face referire la hotărârea din 2009 care a anulat decizia din 2004 și la posibilitatea ca respectiva compensație pentru obligația de serviciu public evaluată în decizia menționată să fie clasificată drept ajutor existent. În cazul în care ajutorul acordat fostului grup Tirrenia ar fi, într-adevăr, clasificat drept ajutor existent, această clasificare s-ar aplica probabil și compensației plătite pentru obligațiile de serviciu public îndeplinite de ramura de activitate Siremar până la momentul privatizării, din următoarele motive:

(238)

În ceea ce privește existența unui SIEG real pe rutele deservite de ramura de activitate Siremar în temeiul convenției inițiale, Siremar în AE a enumerat mai întâi legăturile în cadrul cărora a furnizat un serviciu public în perioada de prelungire a convenției. În anumite perioade ale anului, a existat concurență pe anumite rute. Cu toate acestea, operatorii respectivi au furnizat, de asemenea, un serviciu public și au fost compensați în consecință. Prin urmare, Siremar în AE a precizat că prezența acestor operatori nu a pus sub semnul întrebării existența unui SIEG autentic. În plus, Siremar în AE a furnizat date privind pasagerii pe rutele exploatate în 2010 și 2011, care au arătat că, pe toate rutele individuale, traficul mediu anual de pasageri s-a situat sub pragul de 300 000 (83). Pe această bază, condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (d) și (e) din decizia SIEG din 2011 ar fi respectate. În plus, întrucât compensația plătită în temeiul prelungirii convențiilor inițiale a fost decontată în contextul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, condiția prevăzută la articolul 2 alineatul (4) din decizia SIEG din 2011 și, respectiv, la articolul 2 alineatul (2) din decizia SIEG din 2005 ar fi, de asemenea, îndeplinită.

(239)

În plus, Siremar în AE a susținut că nu a fost supracompensată de Italia. În primul rând, societatea a făcut referire la un raport al Corte dei Conti care a aprobat metodologia prevăzută la articolul 3 din convenția inițială pentru determinarea valorii compensației acordate societăților fostului grup Tirrenia. În al doilea rând, Siremar în AE a precizat că, în perioada în care s-a aflat în administrare extraordinară (septembrie 2010-iulie 2012), valoarea subvenției a fost cu aproximativ 16 milioane EUR mai scăzută în termeni absoluți și cu aproape 25 % mai mică în termeni relativi decât valoarea medie a subvențiilor primite de societate în cei doi ani anteriori (2008-2009). Siremar în AE a precizat că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public plătită până la sfârșitul anului 2009 i-a permis să își echilibreze veniturile și cheltuielile și să continue să funcționeze în pofida deteriorării treptate a perspectivelor sale economice și financiare. Cu toate acestea, în timp, Siremar s-a bazat din ce în ce mai mult pe subvenții: între 1999 și 2008, cota acestora din cifra de afaceri a crescut de la 64 % la 77 %. Ulterior, începând cu 2010, legea din 2009 a plafonat valoarea compensației la un nivel semnificativ mai scăzut decât în anii precedenți. Siremar în AE a susținut că subvenția publică nu ar fi putut astfel să îi acopere cheltuielile de funcționare. Prin urmare, Siremar în AE a concluzionat că, în anii în care convenția inițială a fost prelungită, nu ar fi putut exista nicio supracompensare și că noua metodologie de calculare a compensației ar obliga noul proprietar al ramurii de activitate să reorganizeze operațiunile acesteia din urmă pentru a-și spori eficiența.

(240)

Siremar în AE a reamintit că autoritățile italiene au informat Comisia la 16 mai 2011 că administrațiile extraordinare ale Tirrenia și Siremar vor rambursa ajutorul pentru salvare aprobat prin decizia din 2010 după finalizarea vânzării ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar prin intermediul sumelor încasate din vânzarea acestor sucursale. Cu toate acestea, Siremar în AE a precizat că finalizarea vânzării ramurii de activitate Siremar a fost întârziată din cauza unor evenimente neprevăzute și, prin urmare, Siremar în AE a trebuit să furnizeze în continuare serviciile pe o perioadă considerabil mai îndelungată decât se prevăzuse, suportând cheltuielile asociate. Întregul ajutor pentru salvare a fost însă rambursat integral statului printr-o plată unică efectuată la 18 septembrie 2012, mai exact la numai 48 de zile după transferul ramurii de activitate Siremar, care a avut loc la 1 august 2012.

(241)

În ceea ce privește cerința prevăzută la punctul 25 litera (c) din liniile directoare pentru salvare și restructurare, Siremar în AE a precizat că atât planul de lichidare pentru Tirrenia, cât și cel pentru Siremar au fost publicate pe site-ul web al administrației extraordinare (84) cu mult timp înainte de expirarea termenului de șase luni menționat anterior. Siremar în AE a adăugat că toate informațiile relevante privind evoluția ulterioară a procesului de privatizare – care, potrivit acesteia, a fost, în esență, un plan de restructurare, astfel cum este definit în liniile directoare pentru salvare și restructurare – au fost transmise periodic Comisiei în cadrul procedurii derulate în legătură cu ajutorul de stat și a celei de aprobare a fuziunii. Prin urmare, Siremar în AE a susținut că Comisia a fost pe deplin informată și că acest plan era fezabil, coerent și cuprinzător, astfel încât să permită restabilirea viabilității Siremar în conformitate cu liniile directoare pentru salvare și restructurare.

(242)

Siremar în AE a susținut, de asemenea, că Siremar a încetat să mai fie o întreprindere în dificultate imediat ce a primit ajutorul pentru salvare, care i-a permis să furnizeze serviciul public în mod regulat, gestionând totodată în mod corespunzător procesul de lichidare. În opinia sa, pe parcursul perioadei în cauză, aceste activități au fost prestate regulat și fără perturbările care marchează, de regulă, o întreprindere aflată în dificultate. Siremar în AE a adăugat că finalizarea privatizării a coincis cu punerea completă în aplicare a planului de restructurare. Acesta a implicat modificări structurale la nivelul organizării și al administrării Siremar, asigurând revenirea acesteia la profitabilitate pe termen lung. În sfârșit, Siremar în AE a subliniat că decizia din 2010 a confirmat respectarea principiului „o dată, singura dată” și în ceea ce privește situația din trecut în legătură cu orice ajutor pentru salvare și de restructurare sau orice ajutor ilegal, cum ar fi compensația pentru obligațiile de serviciu public. Prin urmare, Siremar în AE a susținut că este posibil ca autoritățile italiene să fi avut așteptări legitime că această compensație nu a implicat niciun ajutor de stat.

(243)

În ceea ce privește procedura aplicată, Siremar în AE a susținut că Italia a informat Comisia cu privire la noua convenție la data de 10 ianuarie 2012 numai din motive de securitate juridică. Într-adevăr, Siremar în AE nu a fost de acord cu opinia Comisiei din decizia din 2012, potrivit căreia această măsură ar putea constitui ajutor de stat ilegal, acordat cu încălcarea clauzei de standstill prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(244)

Pe fond, Siremar în AE a prezentat cele patru criterii Altmark și a argumentat motivele pentru care a considerat că fiecare criteriu a fost respectat, excluzând astfel prezența oricărui element de ajutor de stat în noua convenție.

(245)

În primul rând, societății i-a fost încredințată furnizarea unui SIEG (Altmark I): articolul 3 din noua convenție stabilește în mod clar serviciile care trebuie furnizate, iar anexa A la aceasta identifică în detaliu tipurile de nave care trebuie utilizate și intervalele de timp care trebuie acoperite, specificând cerințele pentru serviciul de seară și de noapte și constrângerile legate de tarife. În al doilea rând, parametrii pentru calculul compensației au fost stabiliți în prealabil într-un mod transparent și obiectiv (Altmark II): noua convenție, anexele la aceasta și directiva CIPE au furnizat o descriere detaliată a metodologiei de calcul. În al treilea rând, au fost compensate numai costurile nete ale furnizării serviciului public (Altmark III): noua convenție prevede că numai serviciile furnizate în regim de misiune publică urmează să fie compensate. Elementele care trebuie luate în considerare pentru calcularea costurilor și a profitului rezonabil, și anume rentabilitatea capitalului de risc în valoare de 6,5 %, au fost enumerate în directiva CIPE și în anexele B și C la noua convenție. În al patrulea rând, compensația trebuie stabilită la nivelul minim (Altmark IV): Siremar în AE a susținut că procedura de achiziții pentru privatizarea ramurii de activitate Siremar a fost transparentă, deschisă și nediscriminatorie și că metoda de calculare a compensației a necesitat o eficiență sporită din partea furnizorului serviciului.

(246)

Fără a aduce atingere raționamentului Altmark, Siremar în AE a abordat, de asemenea, îndoielile Comisiei cu privire la respectarea de către noua convenție a condițiilor prevăzute în decizia SIEG din 2011.

(247)

În special, Siremar în AE a susținut că, pe baza datelor privind pasagerii pentru anii 2010 și 2011, pragul cu privire la pasageri stabilit la articolul 2 alineatul (1) literele (d) și (e) din decizia SIEG din 2011 nu a fost încălcat. De asemenea, Siremar în AE a susținut că, având în vedere rezultatul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (a se vedea și secțiunea 5.1.1) și în urma privatizării ramurii de activitate Siremar, condiția prevăzută la articolul 2 alineatul (4) din decizia din 2011 este, de asemenea, respectată.

(248)

Siremar în AE a făcut referire la argumentele furnizate în sprijinul raționamentului său potrivit criteriilor Altmark pentru a dovedi respectarea condițiilor prevăzute la articolul 4 literele (a) și (b) din decizia SIEG din 2011. În plus, noua convenție prevede parametrii aplicați pentru calculul, controlul și reexaminarea compensației și modalitățile de evitare a supracompensării și de recuperare a eventualelor supracompensații, precum și cerințele obligatorii în legătură cu aspecte esențiale (preț, calitate și cantitate) ale serviciilor furnizate [articolul 4 literele (d) și (e) din decizia SIEG din 2011]. De asemenea, pentru fiecare rută, tarifele maxime aplicabile pe persoană sau vehicul sunt prevăzute în anexa A la noua convenție, făcându-se distincție între tarifele standard și tarifele reduse pentru locuitorii insulelor. Compensația anuală pentru obligațiile de serviciu public este stabilită pentru întreaga durată a convenției. Totuși, există un mecanism de revizuire la fiecare trei ani a parametrilor economici de referință, precum și o clauză de salvgardare în favoarea ambelor părți în cazul unor schimbări neprevăzute și structurale, care depășesc un prag fix, pentru anumiți parametri economici. În plus, pentru a asigura conformitatea deplină cu cerințele descrise mai sus, noua convenție a introdus un sistem strict și cuprinzător de penalități pentru furnizorul serviciilor, pe baza principiului descurajării. Ministerele care asigură supravegherea sunt, de asemenea, împuternicite să efectueze inspecții și controale și să obțină informații pentru a evalua îndeplinirea obligațiilor prevăzute în convenție (articolul 5 din decizia SIEG din 2011). În sfârșit, Siremar în AE a susținut că a respectat celelalte dispoziții aplicabile ale deciziei SIEG din 2011 (articolele 6-9) prin dispozițiile generale care reglementează o procedură de achiziții deschisă, transparentă și nediscriminatorie, precum cea utilizată pentru vânzarea ramurii de activitate Siremar.

(249)

Siremar în AE a reamintit etapele principale ale procedurii de achiziții și evoluțiile ulterioare. Aceasta a evidențiat faptul că procedura de achiziții a fost concepută și organizată de comisarul extraordinar în modul considerat a fi cel mai adecvat pentru a asigura obținerea celei mai ridicate valori posibile, precum și că, prin lege, acesta era obligat să stabilească garanții pentru a asigura transparența, imparțialitatea și echitatea procedurii de achiziții. În special, un expert independent a stabilit prețul minim, iar selecția ofertei câștigătoare s-a bazat pe criteriul celui mai ridicat preț. În plus, Siremar în AE a precizat că, atunci când analizează posibilitatea acordării unui ajutor în cadrul unei privatizări, Comisia ar trebui să aibă în vedere hotărârea în cauza GRAWE (85), care prevede că, atunci când se privatizează o societate deținută de stat, se poate presupune că prețul pieței corespunde ofertei cu cel mai ridicat preț primite, în cazul în care această ofertă este credibilă și are valoare economică.

(250)

Siremar în AE a susținut, de asemenea, că procedura de achiziții nu a făcut obiectul unor condiții care să poată, prin ele însele, să determine o reducere a valorii activelor oferite spre vânzare sau să diminueze numărul de potențiali cumpărători. Acest lucru se aplică, în special, condițiilor menționate în decizia din 2011 referitoare la: (i) menținerea nivelurilor de ocupare a forței de muncă (ii) gruparea navelor cu obligațiile de serviciu public într-o singură procedură de achiziții. În ceea ce privește primul aspect, Siremar în AE a subliniat că acesta vizează o dispoziție obligatorie, prevăzută printr-un act legislativ cu domeniu de aplicare general și aplicabil fără distincție, pe o perioadă limitată de doi ani. Cu privire la cel din urmă aspect, Siremar în AE a precizat că posibilitatea utilizării flotei ramurii de activitate pentru a exploata rutele aferente serviciului public stabilite în convenție a părut să constituie mai degrabă o oportunitate de afaceri viabilă și nu un factor negativ care ar influența valoarea ramurii de activitate puse în vânzare, în special într-o perioadă de recesiune a sectorului transportului maritim.

(251)

În ceea ce privește aspectul specific al contragaranției din partea Siciliei, Siremar în AE a susținut că, în cadrul documentelor prezentate de ofertanți în cursul procedurii de achiziții, nu s-a regăsit nicio dovadă cu privire la existența vreunei contragaranții. În special, scrisoarea de confort a Unicredit din 12 octombrie 2011 nu conținea nicio referire, explicită sau implicită, la vreo contragaranție emisă de Sicilia. În plus, Unicredit și-a menținut angajamentul de a garanta plățile eșalonate aferente unei părți din prețul de vânzare chiar și după ce Sicilia și-a retras contragaranția. Într-adevăr, faptul că vânzarea s-a finalizat la mult timp după ce Sicilia a revocat contragaranția acordată ar fi suficient pentru a concluziona că nu a existat nicio legătură semnificativă între scrisoarea de confort a Unicredit și contragaranția Siciliei.

(252)

Din aceste motive, Siremar în AE a concluzionat că îndoielile Comisiei cu privire la existența ajutorului în cadrul privatizării ramurii de activitate a Siremar, inclusiv în legătură cu contragaranția emisă de Sicilia, nu sunt justificate.

(253)

Siremar în AE a prezentat următoarele elemente ale privatizării ramurii de activitate Siremar: obiectul transferului (active și pasive); activitatea economică, forța de muncă și identitatea părților; prețul de vânzare; logica și calendarul operațiunii. Siremar în AE a susținut că, în cazul de față, toate aceste elemente au indicat o discontinuitate economică între administrația extraordinară care a organizat vânzarea ramurii de activitate Siremar și achizitor.

(254)

În special, Siremar în AE a precizat că:

(255)

La 12 februarie 2014, Siremar în AE a transmis Decizia nr. 592/2014 privind emiterea contragaranției de către Sicilia (a se vedea considerentul 96) și și-a prezentat propria evaluare preliminară. În special, Decizia nr. 592/2014:

(256)

În ceea ce privește ultimul punct, deja din etapa respectivă, administrația extraordinară a semnalat că nu se poate exclude posibilitatea să i se solicite din nou să desfășoare activitățile necesare din punct de vedere legal pentru finalizarea procesului de privatizare Siremar.

(257)

SNS a transmis patru scrisori în cursul investigației: trei seturi de informații și o cerere oficială adresată Comisiei de a acorda prioritate acelei părți care vizează societatea Siremar în cadrul investigației privind grupul Tirrenia. De asemenea, au avut loc schimburi informale ulterioare, cu deplina informare a autorităților italiene, pentru a clarifica anumite chestiuni nesoluționate sau pentru a obține informații specifice. În prezenta secțiune, se vor prezenta pe scurt numai cele trei seturi de informații transmise (86).

(258)

În primul set de informații, transmis la 22 februarie 2012, după adoptarea deciziei din 2011, societatea a prezentat informații actualizate privind procesul de privatizare a Siremar și anumite clarificări cu privire la contragaranția emisă de Sicilia la 12 octombrie 2011, după ultima cerere de oferte mai avantajoase din 29 septembrie 2011. În special, SNS a subliniat că această contragaranție: (1) nu a fost proporțională cu participația Siciliei în cadrul Mediterranea; (2) a fost emisă de Sicilia din proprie inițiativă și nu a făcut obiectul vreunei remunerări; (3) a fost acordată fără vreo compensație aferentă sau atenuare a riscurilor din partea acționarilor CdI. De asemenea, SNS a transmis contragaranția Comisiei. În plus, SNS a susținut că textul acestei contragaranții preciza că aceasta reprezenta o cerință de emitere de către Unicredit a garanției pentru tranșele eșalonate ale prețului de vânzare. SNS a concluzionat astfel că respectiva contragaranție a constituit ajutor de stat ilegal pentru CdI și, eventual, pentru Unicredit.

(259)

În al doilea set de informații, transmis la 21 martie 2013, după adoptarea deciziei din 2012, societatea a urmărit diferitele etape ale procedurii de privatizare și litigiile aferente până la acea dată (a se vedea secțiunea 2.3.3.2). Aceasta a menționat, de asemenea, o plângere adresată Ministerului Transporturilor de către operatorul de feriboturi NGI împotriva atribuirii unui contract de servicii către insulele Egadi, Pantelleria și Ustica în favoarea CdI (87). În continuare, s-au oferit clarificări cu privire la natura participației indirecte a Siciliei în cadrul CdI și s-au prezentat argumente legate de motivele pentru care atât contragaranția, cât și majorarea capitalului reprezentau măsuri de ajutor de stat.

(260)

În primul rând, în opinia SNS, participația indirectă a Siciliei la CdI nu poate fi considerată o participație minoritară, fără nicio influență asupra administrării societății. În fapt, Sicilia ar fi intervenit în toate deciziile strategice ale CdI. În special, reclamantul a subliniat că dl Vincenzo Emanuele a deținut simultan funcția de contabil general al Siciliei și de președinte al consiliului de supraveghere al Mediterranea și, prin urmare, era în măsură să influențeze deciziile CdI. În temeiul articolului 2409-octies din Codul civil italian, consiliul de supraveghere exercită funcții de control. Acesta are următoarele responsabilități, printre altele: numirea și revocarea consiliului de administrație; aprobarea bilanțului; exercitarea funcțiilor atribuite Collegio Sindacale în temeiul articolului 2403 din Codul civil italian; promovarea acțiunilor în despăgubire împotriva membrilor consiliului de administrație; prezentarea către acționari a unei situații anuale scrise. În plus, statutul Mediterranea a atribuit consiliului său de supraveghere competența suplimentară de a vota cu privire la operațiunile strategice și la planurile financiare și de afaceri elaborate de consiliul de administrație. SNS a subliniat, de asemenea, că, la momentul înființării Mediterranea, Sicilia a desemnat doi dintre cei trei membri ai consiliului de administrație al societății. În sfârșit, SNS a precizat că acționarii minoritari ai Mediterranea și CdI erau parțial aceiași, ceea ce a sporit influența Siciliei. Mai exact, Lauro.it S.p.A. și Isolemar S.r.l. erau acționari minoritari atât ai Mediterranea, cât și ai CdI.

(261)

În al doilea rând, în ceea ce privește contragaranția, SNS a arătat că, atunci când ramura de activitate urma să fie atribuită SNS și după expirarea termenului procedural, CdI și-a modificat oferta, propunând înlocuirea garanției prezentate anterior din partea Commercial Fidi cu o garanție din partea Unicredit, contragarantată de Sicilia. Ulterior, la 12 octombrie 2011, după ultima cerere de oferte mai avantajoase, Unicredit a emis o nouă scrisoare de confort către CdI, fără a menționa vreo contragaranție. Cu toate acestea, în aceeași zi, Sicilia a confirmat contragaranția sa în favoarea Unicredit, modificând sumele astfel încât să corespundă celor din scrisoarea Unicredit. SNS a precizat, de asemenea, că, pe lângă participarea sa indirectă în cadrul CdI, Sicilia deținea, de asemenea, o participație minoritară în cadrul Unicredit (0,62 %) și avea o relație strânsă cu aceasta din urmă (88).

(262)

SNS consideră că administrația extraordinară ar fi atribuit SNS ramura de activitate Siremar fără acordarea de către Unicredit a garanției în favoarea CdI. În acest context, SNS a susținut că, pe baza jurisprudenței privind ajutoarele de stat și a comunicării privind garanțiile, contragaranția corespunde definiției unei măsuri de ajutor de stat, întrucât a conferit un avantaj economic selectiv CdI, permițându-i să câștige procedura de achiziții pentru ramura de activitate a Siremar, utilizând resurse de stat și denaturând concurența și schimburile comerciale. SNS a susținut că măsura ar putea implica, de asemenea, un ajutor în favoarea Unicredit, întrucât profilul de risc al garanției sale în favoarea CdI ar fi, în consecință, diminuat.

(263)

În al treilea rând, SNS a descris majorarea de capital efectuată de CdI și modificările intervenite în timp în structura acționariatului atât al CdI, cât și al Mediterranea. În primul rând, SNS a precizat că, după majorarea de capital care a avut loc în două etape, de la 1 milion EUR la 21 480 263 EUR, Mediterranea deținea în continuare majoritatea acțiunilor CdI. SNS a precizat, de asemenea, că, la momentul celor două etape ale majorării de capital, Sicilia era acționarul majoritar al CdI, chiar dacă ulterior participația sa urma să fie redusă la 43,02 %. SNS consideră că deciziile de a efectua majorarea de capital și de a acorda contragaranția ar fi fost legate între ele și că niciuna dintre acestea nu ar fi urmărit obținerea de profituri. Într-adevăr, niciun investitor privat nu ar fi subscris majorarea de capital și, în același timp, nu ar fi emis o astfel de contragaranție, având în vedere sumele implicate și calendarul ambelor măsuri. În sfârșit, SNS a subliniat că partenerii privați care au participat la majorarea capitalului CdI dețineau participații mult mai mici decât Sicilia (aproximativ jumătate) și nu ar fi participat niciodată la această majorare de capital fără ca Sicilia să furnizeze cea mai mare parte a fondurilor prin utilizarea resurselor publice. Prin urmare, SNS a susținut că majorarea de capital efectuată de CdI a îndeplinit, de asemenea, toate condițiile pentru a fi considerată ajutor de stat.

(264)

În cele din urmă, societatea a descris problemele legate de executarea noii convenții de către CdI, cu întârzieri considerabile, anulări și creșteri ale tarifelor care au afectat utilizatorii finali și a solicitat Comisiei să finalizeze investigația numai în legătură cu contragaranția și majorarea de capital efectuată.

(265)

În cadrul celei de a treia comunicări de informații, transmisă la 31 iulie 2019, SNS a formulat observații preliminare cu privire la insulele mici deservite în temeiul noii convenții. Există paisprezece insule mici care țin de Sicilia, fiecare cu propria populație și propriile nevoi de legături maritime, necesitând servicii de transport maritim regulate și frecvente către continent, precum și pentru asigurarea unor produse și servicii esențiale, cum ar fi hrana, apa, combustibilul și trimiterile poștale. Multe dintre aceste insule nu au spitale sau licee, astfel că pacienții și elevii se bazează pe legături stabile și accesibile ca preț pentru a-și satisface nevoile în materie de educație și sănătate (89). SNS a precizat, de asemenea, că toate planurile de evacuare pentru aceste insule, în caz de dezastre naturale sau în scopuri de protecție civilă, se bazează pe legăturile maritime furnizate în temeiul noii convenții.

(266)

În continuare, SNS a susținut că, în opinia sa, compensația care i-a fost plătită în temeiul noii convenții nu constituie ajutor de stat, întrucât respectă criteriile Altmark. În special, SNS a comparat cazul său cu serviciile furnizate de Saremar, care au fost evaluate în decizia din 2014, și a evidențiat mai multe elemente care se aplică SNS, dar care nu s-au aplicat acestor servicii:

(267)

În plus și ca raționament subsidiar, SNS a precizat că respectiva compensație în temeiul noii convenții a respectat, de asemenea, condițiile de compatibilitate stabilite prin decizia SIEG din 2011. Într-adevăr, obligațiile de serviciu public care urmau să fie îndeplinite de SNS sunt clar identificate și definite la nivelul tuturor caracteristicilor lor. În plus, convenția cu SNS:

(268)

În răspunsul său la decizia din 2011, transmis la 29 februarie 2012, Pan Med a afirmat că este de acord cu anumite secțiuni ale acestei decizii referitoare la evaluarea preliminară a Comisiei cu privire la existența ajutorului în cadrul privatizării, la prioritatea la acostare și la măsurile prevăzute de legea din 2010.

(269)

În răspunsul său la decizia din 2012, transmis la 19 aprilie 2013, Pan Med a precizat că intenționa să înceapă exploatarea anumitor rute noi, dar concurența era împiedicată de ajutorul incompatibil acordat societăților fostului grup Tirrenia și achizitorilor lor. Următoarele considerente rezumă observațiile Pan Med referitoare la Siremar.

(270)

În ceea ce privește ajutorul pentru salvare acordat Tirrenia și Siremar, Pan Med a susținut că, începând cu 28 august 2011 – și anume data până la care acordarea ajutorului respectiv ar fi trebuit să se fi încheiat – și până la rambursarea sa, survenită după aproximativ un an și două luni, aceste două societăți au beneficiat de ajutor pentru salvare ilegal și neconform. În special, ajutorul pentru salvare nu ar fi respectat liniile directoare pentru salvare și restructurare și nu ar fi făcut parte dintr-un plan de restructurare cuprinzător. Prin urmare, în opinia Pan Med, acesta a constituit ajutor pentru funcționare acordat Tirrenia și Siremar.

(271)

În ceea ce privește noile convenții, Pan Med și-a prezentat observațiile privind caracterul autentic al SIEG furnizat de CIN și CdI, cu accent pe rutele exploatate de prima dintre acestea (și anume legăturile dintre Sicilia și continent, comparativ cu legăturile dintre Sicilia și insulele mai mici, asigurate de CdI). Pan Med a susținut că nici nevoile de mobilitate ale comunităților locale și nici argumentele legate de dezvoltarea economică nu ar putea justifica acordarea compensației publice acestor operatori. Pan Med a subliniat că obiectivul asigurării continuității teritoriale nu ar trebui abordat prin grupuri de rute selectate arbitrar, care nu au părut să reflecte interesul general și care fuseseră definite cu aproximativ 25 de ani anterior. În plus, Pan Med a susținut că respectiva compensație pentru furnizarea serviciului public a permis operatorilor să realizeze profituri care erau mai mult decât rezonabile și, prin urmare, nu ar îndeplini al treilea criteriu Altmark (90). În special, Pan Med a afirmat că prima de risc de 6,5 % prevăzută de directiva CIPE nu ar fi justificată, întrucât operatorii nu și-ar asuma niciun risc de afaceri.

(272)

În scrisoarea sa, Pan Med a descris, de asemenea, o serie de rute noi pe care a decis să le exploateze și un nou serviciu zilnic pe ruta Gaeta – Milazzo, aflat încă într-o etapă de evaluare. Pan Med a considerat că acest serviciu este viabil din punct de vedere comercial. Cu toate acestea, proiectul ar fi fost blocat din cauza birocrației și a rezistenței din partea CdI și a altor operatori (91). Acest serviciu ar concura cu serviciile de transport cu feribotul furnizate de CdI pe ruta Napoli – Insulele Eoliene – Milazzo (precum și cu serviciul furnizat de Tirrenia pe ruta Napoli – Palermo). În ceea ce privește situația concurențială pe rutele de cabotaj deservite de CdI, Pan Med a reamintit că Comisia a observat deja că operatorii concurenți furnizau servicii mixte comparabile, cel puțin pe următoarele rute: Milazzo – Insulele Eoliene – Napoli, Trapani – Pantelleria și Palermo – Ustica. În opinia Pan Med, aceasta ar arăta că piața este într-adevăr capabilă să îndeplinească obligațiile de serviciu public încredințate arbitrar CdI.

(273)

Pan Med a concluzionat că ajutorul acordat în temeiul prelungirii convenției inițiale, ajutorul pentru salvare și ajutorul acordat în temeiul noii convenții sunt ilegale și incompatibile și trebuiau recuperate de la beneficiarii respectivi (și anume societățile inițiale sau noii proprietari, în funcție de măsura în cauză și de existența unei continuități economice).

(274)

La 1 martie 2012, ca răspuns la decizia din 2011, Grandi Navi Veloci a prezentat observații privind următoarele aspecte:

Grandi Navi Veloci a susținut că măsurile de ajutor enumerate la literele (b) și (e) reprezintă un ajutor nou, care este atât ilegal, cât și incompatibil cu TFUE. Cu toate acestea, observațiile Grandi Navi Veloci se concentrează asupra cazului specific al societății Saremar, care nu face obiectul prezentei decizii. Acele observații care sunt relevante și pentru prezenta decizie sunt rezumate mai jos.

(275)

În ceea ce privește presupusa încălcare a Regulamentului privind cabotajul maritim, Grandi Navi Veloci a precizat că, în temeiul regulamentului respectiv, statele membre pot interveni în cazul unei disfuncționalități a pieței de a furniza servicii adecvate, acordând subvenții legate de obligațiile de serviciu public pe rutele identificate de statele membre respective. Cu toate acestea, statele membre trebuie să își limiteze intervenția la cerințele esențiale stabilite în Regulamentul privind cabotajul maritim și trebuie să îndeplinească cerința de nediscriminare față de toți armatorii comunitari interesați să deservească rutele respective. Întrucât Italia a atribuit rutele exclusiv societăților fostului grup Tirrenia, fără a lansa o procedură de achiziții deschisă, aceasta a încălcat articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind cabotajul maritim. În plus, Grandi Navi Veloci precizează că, în cazul în care există concurenți care oferă aceleași servicii pe rutele respective, condițiile stabilite de jurisprudența Analir nu ar fi îndeplinite (93).

(276)

În ceea ce privește prioritatea la acostare, Grandi Navi Veloci nu a contestat opinia preliminară a Comisiei, potrivit căreia măsura nu constituie ajutor de stat întrucât nu există o pierdere la nivelul resurselor de stat. Totuși, Grandi Navi Veloci a susținut că transferul priorității la acostare către noii proprietari ai societăților fostului grup Tirrenia, astfel cum este prevăzut la articolul 19-ter alineatul (21) din Decretul-lege nr. 135/2009, constituie, de asemenea, o încălcare a articolului 4 din Regulamentul privind cabotajul maritim. În continuare, Grandi Navi Veloci a menționat două decizii (segnalazioni) adoptate de AGCM în 1995 și 1997 în legătură cu Caremar, care prevăd că această prioritate poate avea un impact negativ asupra concurenței, îndeosebi dacă beneficiarul are un drept exclusiv asupra locurilor în dană care sunt cele mai valoroase din punct de vedere economic.

(277)

În ceea ce privește privatizarea ramurilor de activitate Tirrenia și Siremar, Grandi Navi Veloci a fost de acord cu opinia preliminară a Comisiei, exprimată în decizia din 2011, potrivit căreia procedurile nu ar fi fost suficient de transparente și necondiționate pentru a exclude existența ajutorului. În plus, Grandi Navi Veloci a susținut că autoritățile italiene au amânat pe termen nedeterminat privatizarea societăților grupului Tirrenia, inclusiv a societăților regionale, în pofida garanțiilor oferite Comisiei pe parcursul anilor și formalizate în decizia din 2001 (în considerentele 4 și 12 din aceasta) și în decizia din 2004 (în considerentele 5 și 45 din aceasta). Grandi Navi Veloci a susținut că perspectiva privatizărilor viitoare a fost utilizată ca mijloc de negociere cu Comisia pentru a permite plata compensației pentru obligația de serviciu public către societățile grupului Tirrenia până la sfârșitul anului 2008.

(278)

La 2 decembrie 2019, primarul orașului Lipari și autoritățile celorlalte Insule Eoliene, cu excepția Salina (94), au transmis o scrisoare în afara termenelor procedurale în care părțile terțe interesate își puteau face cunoscute punctele de vedere cu privire la deciziile din 2011 și 2012.

(279)

În această scrisoare, primarul a subliniat importanța sectorului transportului maritim pentru viața de zi cu zi a persoanelor care locuiesc pe Insulele Eoliene. În special, primarul a subliniat că insulele în cauză sunt mult mai mici decât Sardinia sau Sicilia și, din acest motiv, legăturile de cabotaj maritim au o importanță crucială. Primarul a precizat că aceste insule – în special cele mai mici – au nevoie de aceste legături pentru aprovizionarea cu alimente de bază și medicamente. Fără legături fiabile și frecvente, aceste insule ar risca depopularea în masă până când ar deveni nelocuite. În plus, primarul a subliniat că turismul reprezintă activitatea economică esențială a acestor insule și că serviciile eficiente și eficace de transport sunt esențiale pentru turism, în special în sezonul de vârf. În această privință, primarul a precizat că, în special în ceea ce privește navetiștii și locuitorii insulelor, cererea din partea utilizatorilor pentru aceste servicii de transport este relativ mică, dar stabilă în extrasezon, în timp ce, în special în ceea ce privește turiștii, aceasta este mai ridicată în sezonul de vârf. În consecință, legăturile cu Insulele Eoliene necesită sprijin din partea statului, iar retragerea acestuia ar reprezenta un dezastru pentru drepturile și nevoile de bază ale persoanelor care locuiesc pe insulele respective.

(280)

La 23 octombrie 2014, CdI a participat la o întâlnire cu Comisia și autoritățile italiene. De asemenea, societatea a transmis trei seturi de informații, toate în afara termenelor procedurale stabilite pentru prezentarea de către părțile terțe interesate a opiniilor lor cu privire la decizia din 2011 și decizia din 2012. CdI nu a transmis niciunul dintre aceste seturi de informații prin completarea formularului obligatoriu de plângere menționat la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (95). Cu toate acestea, Comisia va rezuma informațiile transmise în secțiunile următoare, ținând cont de acestea în evaluarea sa.

(281)

În prima sa scrisoare, transmisă la 8 august 2013 la solicitarea Comisiei, CdI a furnizat date detaliate privind rutele pe care le-a exploatat în perioada 1 august 2012-31 decembrie 2012. Informațiile transmise au inclus, printre alte elemente, o listă a rutelor exploatate, alături de următoarele precizări:

(282)

În plus, CdI a afirmat că a achiziționat ramura de activitate Siremar în urma unei evaluări efectuate de un expert independent, precum și că nu există continuitate economică cu Siremar în AE.

(283)

În cel de-al doilea set de informații, transmis la 23 și 30 octombrie 2014, CdI a prezentat observații cu privire la contragaranție.

(284)

În primul rând, aceasta a precizat că Sicilia a decis să înființeze Mediterranea cu obiective politice și economice clare: sprijinirea comunităților din insulele mici prin furnizarea „internă” a serviciilor de cabotaj maritim și asigurarea capitalului necesar pentru o participare calificată și bine definită la furnizarea acestor servicii. În acest sens, pentru a-și desfășura activitatea, CdI a făcut mai multe oferte de cumpărare pentru Siremar, cele mai recente fiind cele din 9 iunie, 18 iulie și 13 octombrie 2011.

(285)

În al doilea rând, aceasta a susținut că atribuirea ramurii de activitate a fost legitimă și a furnizat documente privind procedura de achiziții și litigiile conexe desfășurate la nivel național. CdI a susținut că Siremar în AE și Ministerul Dezvoltării Economice erau la curent cu existența contragaranției și, totuși, au efectuat transferul ramurii de activitate Siremar către CdI, la 10 luni de la atribuirea sa. În special, CdI a transmis Comisiei o hotărâre a Tribunalului de la Roma din 15 aprilie 2014, prin care reclamanții au fost achitați de orice acuzații penale, întrucât Tribunalul a concluzionat că administrația extraordinară avea cunoștință de existența contragaranției din partea Siciliei atunci când a atribuit ramura de activitate în favoarea CdI. Întrucât faptele stabilite în hotărârile definitive pronunțate în cadrul procedurilor penale nu pot fi contestate în cadrul unor proceduri conexe, CdI a susținut că acest lucru a dovedit că contragaranția a fost pe deplin legală și, în același timp, că nu este determinantă pentru rezultatul procedurii de achiziții (98).

(286)

În al treilea rând, CdI a precizat că Sicilia a oferit contragaranția în calitatea sa de investitor care deține o participație într-o societate, nu în calitate de autoritate publică. Întrucât a fost necesară o contragaranție pentru obținerea garanției din partea Unicredit pentru plățile eșalonate ale prețului de vânzare, toți acționarii săi, inclusiv părțile private Lauro.it S.p.A., Davimar și Isolemar S.r.l, au emis o contragaranție. Pentru prima ofertă a CdI, acestea au făcut acest lucru chiar înainte ca Sicilia să emită propria contragaranție, având în vedere procedurile decizionale mai îndelungate ale unei administrații publice. Într-adevăr, această întârziere a determinat CdI să se bazeze mai întâi pe garanția din partea Commercial Fidi, care, ulterior, avea să fie înlocuită de scrisoarea de confort din partea Unicredit, care includea o clauză suspensivă privind verificarea competențelor contabilului general al Siciliei de a emite contragaranția (a se vedea considerentul 84). Totuși, acest lucru nu ar fi relevant din două motive: în primul rând, comisarul extraordinar nu a ținut seama de acest aspect și a solicitat o nouă rundă de oferte; în al doilea rând, contragaranțiile celorlalte părți erau complete. Prin urmare, CdI a concluzionat că contragaranția din partea Siciliei a reprezentat o tranzacție comercială obișnuită și nu a oferit niciun avantaj CdI sau Unicredit.

(287)

În cea de a treia scrisoare, transmisă la 15 iulie 2015, CdI s-a referit mai întâi la argumentele prezentate de autoritățile italiene cu privire la prețul ramurii de activitate, care îndeplinea criteriul vânzătorului privat, și la discontinuitatea economică dintre Siremar în AE și CdI. CdI a susținut, în special, că Deciziile nr. 5172/2012 și nr. 592/2014 nu au modificat această concluzie, întrucât se concentrau pe un element al procedurii de privatizare, și anume contragaranția din partea Siciliei. Deciziile TAR și CdS nu au avut niciun efect asupra mecanismelor instituite pentru a asigura discontinuitatea economică: obiectul transferului și al serviciilor publice în temeiul noii convenții, astfel cum este definit de legea din 2010 și dispozițiile privind forța de muncă prevăzute la articolul 56 alineatul (3)-bis) din Decretul-lege nr. 270/1999. În plus, Sicilia a emis contragaranția, în timp ce administrația extraordinară și Ministerul Dezvoltării Economice au supravegheat transferul ramurii de activitate. Prin urmare, existența unei asemenea contragaranții nu poate pune în discuție legitimitatea procedurii de vânzare. De asemenea, CdI a informat Comisia că diferitele instituții și părți interesate implicate s-au întâlnit la 20 aprilie 2015 pentru a asigura aplicarea corectă a Deciziilor nr. 5172/2012 și nr. 592/2014 (99).

(288)

În plus, CdI a susținut că garanțiile prevăzute de procedură au asigurat faptul că prețul plătit pentru ramura de activitate Siremar era prețul său real de piață după acordarea ajutorului, ceea ce înseamnă că valoarea unui astfel de ajutor era deja inclusă efectiv în prețul de vânzare (100). În baza acestei interpretări, vânzătorul ar fi păstrat avantajul oricărui ajutor de stat, întrucât prețul de piață al activelor sale era în mod corespunzător mai ridicat și, prin urmare, cumpărătorul nu ar fi obligat să ramburseze ajutorul respectiv. Prin urmare, niciun ordin de recuperare care ar putea viza Siremar în AE nu ar trebui extins la cumpărătorul ramurii de activitate Siremar.

(289)

Comisia a transmis Italiei observațiile și comunicările de informații rezumate în secțiunile 5 și 6. Cu toate acestea, Italia a prezentat observații numai cu privire la cea de a doua comunicare de informații a SNS (a se vedea secțiunea 5.2.2), prin scrisoarea din 13 mai 2015.

(290)

În special, Italia a precizat că, în ultima etapă a procedurii de vânzare, cu termenul la 13 octombrie 2011, comisarul extraordinar a recomandat în mod explicit ofertanților să nu prezinte oferte susținute de vreo garanție care încalcă normele privind ajutoarele de stat. În consecință, CdI și-a prezentat oferta împreună cu scrisoarea de confort din partea Unicredit, care nu a inclus nicio referire la o contragaranție din partea Siciliei, deși a condiționat în continuare valabilitatea scrisorii de confort de alte aspecte (101). Prin urmare, ministerul a autorizat procedura plecând de la premisa că normele de procedură au fost pe deplin respectate.

(291)

Italia a susținut, de asemenea, că majorarea de capital a fost efectuată de Mediterranea pari passu cu ceilalți acționari privați ai CdI și că, din acest motiv, nu a implicat niciun ajutor de stat. În plus, Italia a reiterat faptul că acțiunile deținute de Sicilia erau diferite din punct de vedere juridic de cele ale acționarilor privați ai CdI, limitându-se astfel în mod strict influența acesteia în cadrul societății.

(292)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

(293)

Criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE sunt cumulative. În consecință, pentru a aprecia dacă măsurile care fac obiectul prezentei decizii constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, trebuie îndeplinite toate condițiile menționate mai sus. Mai exact, sprijinul financiar ar trebui:

(294)

În primul rând, Comisia precizează că noua convenție ar trebui evaluată împreună cu privatizarea ramurii de activitate Siremar. O astfel de evaluare comună este adecvată deoarece, în esență, Italia a organizat o procedură de atribuire a unui contract de servicii publice (și anume noua convenție) prin care ofertantul câștigător urma să achiziționeze de la Siremar o serie de active (în principal nave) necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public prevăzute în contractul respectiv de servicii publice.

(295)

În al doilea rând, Comisia precizează că, la momentul adoptării prezentei decizii, autoritățile italiene și CdI reziliaseră deja atât contractul de vânzare, cât și noua convenție pe care le încheiaseră. Aceasta din urmă, împreună cu ramura de activitate Siremar, a fost transferată ulterior către SNS. Într-adevăr, astfel cum se descrie în considerentele 99 și 100, atribuirea inițială a noii convenții și a ramurii de activitate Siremar în favoarea CdI a fost anulată în totalitate și ambele au fost atribuite, în cele din urmă, în favoarea SNS la 11 aprilie 2016. În plus, întrucât atribuirea noii convenții și vânzarea ramurii de activitate sunt intrinsec legate una de cealaltă, nu este posibilă evaluarea vreuneia dintre cele două măsuri în mod separat, nici măcar pentru o perioadă limitată de timp. În acest context, finalizarea investigației privind atribuirea inițială a noii convenții împreună cu ramura de activitate Siremar în favoarea CdI în perioada 1 august 2012-10 aprilie 2016 ar fi în mod logic imposibilă, deoarece ar echivala cu evaluarea aceleiași proceduri de două ori (o dată pentru atribuirea intermediară în favoarea CdI și încă o dată pentru atribuirea definitivă în favoarea SNS) (102). Prin urmare, prezenta decizie va evalua numai atribuirea noii convenții împreună cu ramura de activitate Siremar de către Siremar în AE în favoarea SNS. Întrucât noua convenție, în vigoare de la 11 aprilie 2016, conținea, în esență, aceiași termeni și aceleași condiții precum cea aplicată în perioada 1 august 2012-10 aprilie 2016 și întrucât ramura de activitate a fost, de asemenea, în esență, aceeași, Comisia a integrat toate informațiile relevante pe care le-a colectat în cursul procedurii oficiale de investigare privind perioada 1 august 2012-10 aprilie 2016 în evaluarea atribuirii noii convenții împreună cu ramura de activitate Siremar în favoarea SNS.

(296)

În sfârșit, Comisia constată că prioritatea la acostare, care se aplică doar rutelor aferente serviciului public, este indisolubil legată de furnizarea SIEG de către Siremar și achizitorul acesteia, SNS. Prin urmare, această măsură va fi evaluată împreună cu compensația pentru obligația de serviciu public acordată acestor societăți (a se vedea secțiunile 8.1.1, 8.1.3 și 8.3.1).

(297)

Pentru a fi încadrată ca ajutor de stat, o măsură trebuie să fie imputabilă statului și acordată direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat.

(298)

Siremar a fost însărcinată de statul italian cu exploatarea rutelor maritime, astfel cum se arată în detaliu în convenția inițială, prelungită ulterior. Convenția inițială a fost încheiată cu statul, iar compensația pentru obligația de serviciu public rezultată în favoarea Siremar este plătită de stat din bugetul propriu. Prin urmare, compensația pentru obligația de serviciu public acordată Siremar este imputabilă statului și este plătită prin intermediul resurselor de stat.

(299)

Comisia ia act de faptul că, potrivit Italiei, toți operatorii de servicii de transport cu feribotul plătesc taxe obișnuite pentru acostare către autoritățile portuare relevante, dar Siremar nu a plătit și nu plătește nicio taxă suplimentară pentru prioritatea la acostare. Totuși, Comisia consideră că, în principiu, Italia ar fi putut decide să impună o taxă suplimentară pentru prioritatea la acostare și că, neprocedând astfel, a renunțat la venituri ale statului. Mai mult, având în vedere că prioritatea la acostare este prevăzută de lege, aceasta este imputabilă statului (a se vedea considerentul 131).

(300)

Pentru a fi încadrată ca ajutor de stat, o măsură trebuie să fie selectivă. Compensația pentru obligația de serviciu public în legătură cu furnizarea serviciilor maritime în cauză este acordată doar Siremar, prin urmare este selectivă. Având în vedere că prioritatea la acostare a fost acordată doar societăților fostului grup Tirrenia, inclusiv Siremar, această facilitate este, de asemenea, selectivă.

(301)

Comisia amintește că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public acordată unei societăți poate să nu constituie un avantaj economic în anumite condiții strict definite.

(302)

În special, în hotărârea sa pronunțată în cauza Altmark (103), Curtea de Justiție a statuat că nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE o intervenție a statului considerată drept o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor furnizate de întreprinderile beneficiare în executarea obligațiilor de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită în realitate de un avantaj financiar, iar intervenția respectivă nu are ca efect plasarea acestora într-o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile concurente.

(303)

Cu toate acestea, Curtea de Justiție a clarificat, de asemenea, faptul că, pentru ca o astfel de compensație pentru obligația de serviciu public să nu fie calificată drept ajutor de stat într-un anumit caz, trebuie să fie îndeplinite patru criterii cumulative („criteriile Altmark”), rezumate mai jos:

(304)

Comisia a specificat modul în care aplică criteriile Altmark în cadrul comunicării sale privind aplicarea normelor Uniunii Europene în materie de ajutor de stat în cazul compensației acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general („comunicarea privind SIEG”) (104).

(305)

Întrucât criteriile Altmark trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, în cazul în care vreunul dintre aceste criterii nu este îndeplinit, Comisia ar concluziona că măsura supusă evaluării oferă un avantaj economic beneficiarului. În continuare, Comisia va evalua mai întâi respectarea criteriului Altmark 4.

(306)

Criteriul Altmark 4 prevede că valoarea compensației trebuie să fie la nivelul minim necesar pentru ca aceasta să nu fie calificată drept ajutor de stat. Acest criteriu este considerat a fi îndeplinit dacă beneficiarul compensației pentru obligația de serviciu public a fost selectat în urma unei proceduri de achiziții care permite selecția ofertantului capabil să furnizeze astfel de servicii la cel mai scăzut cost pentru comunitate sau, în caz contrar, dacă respectiva compensație a fost calculată prin raportare la costurile unei întreprinderi eficiente.

(307)

Siremar nu a fost aleasă ca urmare a unei proceduri de achiziții publice în cazul niciuneia dintre prelungirile convenției inițiale din perioada 1 ianuarie 2009-31 iulie 2012. Italia a prelungit doar sistemul deja în vigoare, ceea ce a permis operatorului prestabilit să beneficieze în continuare de compensații pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public.

(308)

Mai mult, autoritățile italiene nu au furnizat Comisiei nicio informație care să sugereze că valoarea compensației a fost stabilită pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere tipică, bine gestionată și dispunând de mijloacele de transport corespunzătoare pentru a putea îndeplini cerințele de serviciu public necesare le-ar fi suportat pentru îndeplinirea obligațiilor respective, luând în considerare veniturile relevante și un profit rezonabil. Italia a susținut doar că valoarea compensației pentru obligația de serviciu public acordată Siremar a scăzut semnificativ începând din 2010, după introducerea valorii maxime a compensației stabilite prin legea din 2009. Totuși, Italia nu a demonstrat că valoarea costurilor suportate de Siremar pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public era în concordanță cu cea a costurilor unei întreprinderi tipice, bine gestionate și dispunând de mijloace de transport adecvate.

(309)

Prin urmare, Comisia concluzionează că, în cazul de față, criteriul Altmark 4 nu a fost respectat.

(310)

Întrucât cele patru criterii Altmark nu sunt respectate în mod cumulativ în cazul de față, Comisia concluzionează că respectiva compensație acordată pentru exploatarea rutelor maritime în temeiul prelungirii convenției inițiale a oferit Siremar un avantaj economic.

(311)

Cu privire la prioritatea la acostare, Comisia amintește, mai întâi, că autoritatea italiană de concurență, AGCM, a considerat, cel puțin de două ori, că această măsură are o valoare economică (a se vedea considerentul 276). Cu toate acestea, Siremar nu plătește nicio taxă pentru prioritatea la acostare (a se vedea considerentul 226). Mai mult, Comisia observă faptul că prioritatea la acostare poate, cel puțin în teorie, să diminueze costurile operatorului (de exemplu, pentru că acostarea garantată ar putea reduce timpul de așteptare în porturi și, prin urmare, ar conduce la costuri mai mici cu combustibilul) sau să sporească veniturile acestuia (de exemplu, pentru că anumite intervale orare ar putea atrage o cerere mai mare din partea pasagerilor). Într-adevăr, în măsura în care prioritatea la acostare permite o procedură de andocare mai rapidă, utilizatorii serviciului de transport cu feribotul ar putea prefera operatorul de servicii de transport cu feribotul care beneficiază de această măsură. Chiar dacă aceste efecte s-ar materializa doar în circumstanțe rare sau ar fi limitate, prioritatea la acostare ar putea, totuși, să constituie un avantaj economic acordat Siremar.

(312)

Atunci când un ajutor acordat de un stat membru consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale din interiorul Uniunii, aceste din urmă întreprinderi trebuie considerate ca fiind afectate de ajutorul respectiv (105). Este suficient ca beneficiarul ajutorului să concureze cu alte întreprinderi pe piețe deschise concurenței (106).

(313)

În cazul de față, beneficiarul își desfășoară activitatea în concurență cu alte întreprinderi care furnizează servicii de transport maritim în Uniune, în special de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 4055/86 al Consiliului (107) și a Regulamentului privind cabotajul maritim, care liberalizează piața transportului maritim internațional și, respectiv, a cabotajului maritim. Prin urmare, compensația pentru exploatarea rutelor maritime în temeiul prelungirii convenției inițiale poate afecta schimburile comerciale din interiorul Uniunii și denatura concurența în cadrul pieței interne. Din aceleași motive, respectiva concluzie este valabilă și pentru prioritatea la acostare.

(314)

Întrucât toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE sunt îndeplinite, Comisia concluzionează că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public plătită în temeiul prelungirilor succesive ale convenției inițiale și prioritatea la acostare constituie ajutor de stat acordat Siremar.

(315)

Comisia reamintește că, în conformitate cu articolul 1 litera (c) din Regulamentul (UE) 2015/1589, un ajutor nou înseamnă „orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”. Într-adevăr, articolul 108 alineatul (3) din TFUE prevede că proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice un ajutor existent trebuie să fie notificate în timp util Comisiei și nu pot fi puse în aplicare înainte de adoptarea unei decizii finale (108).

(316)

Siremar în AE consideră că, în cazul în care compensația pentru obligația de serviciu public acordată Siremar până în 2008 inclusiv ar fi considerată ajutor existent în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind cabotajul maritim, acest lucru s-ar aplica, de asemenea, în cazul compensației plătite în temeiul prelungirii convenției inițiale (considerentul 237). Comisia constată că respectiva compensație plătită Siremar pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public de transport maritim până în 2008 a fost evaluată în decizia privind grupul Tirrenia din 2020 și a fost, într-adevăr, clasificată drept ajutor existent (a se vedea considerentul 19).

(317)

Cu toate acestea, în conformitate cu poziția instanțelor europene (109), Comisia consideră că modificarea (și anume prelungirea) duratei unei scheme de ajutor care avea o dată de expirare clară (în acest caz, 31 decembrie 2008) este suficientă pentru a-l transforma într-un ajutor nou, indiferent dacă au fost sau nu modificate și alte caracteristici ale măsurii. Pe această bază, Comisia concluzionează că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public plătită în temeiul prelungirilor succesive ale convenției inițiale ar trebui considerată ajutor nou. Argumentele prezentate de Siremar în AE ar trebui, prin urmare, să fie respinse.

(318)

Comisia constată că nici autoritățile italiene și nici Siremar în AE nu au susținut că prioritatea la acostare constituie un ajutor existent. Prin urmare, Comisia va evalua această măsură drept un ajutor nou.

(319)

Comisia a stabilit deja în considerentele 34-40 din decizia din 2010 faptul că măsura notificată de ajutor pentru salvare a constituit ajutor de stat acordat Siremar în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(320)

În decizia din 2010, Comisia a declarat compatibil cu piața internă ajutorul pentru salvare notificat care fusese acordat Siremar. În conformitate cu liniile directoare pentru salvare și restructurare din 2004, Italia s-a angajat să comunice Comisiei, în termen de șase luni, fie un plan de restructurare (sau de lichidare), fie o dovadă că împrumutul a fost restituit integral și/sau că garanția a încetat.

(321)

Prima tranșă din împrumutul garantat a fost plătită către Siremar la 28 februarie 2011 și, prin urmare, termenul de șase luni ar fi expirat la 28 august 2011.

(322)

Italia nu a prezentat Comisiei un plan de restructurare (sau de lichidare) până la acea dată. La 11 iulie 2011, garanția a fost executată de BIIS, iar Siremar a devenit debitor al statului (a se vedea considerentul 63). La 18 septembrie 2012, Siremar a restituit statului suma datorată (a se vedea considerentul 65). Până la această din urmă dată, Siremar a continuat să beneficieze pe deplin de măsura de ajutor pentru salvare.

(323)

Autoritățile italiene nu au susținut și nici nu au demonstrat că prelungirea ajutorului pentru salvare nu ar mai constitui ajutor de stat. Acestea au oferit doar argumente (a se vedea secțiunea 4.2) privind motivele pentru care măsura ar fi rămas compatibilă chiar în urma expirării termenului de șase luni.

(324)

Prin urmare, Comisia consideră că prelungirea ajutorului pentru salvare cu depășirea termenului de șase luni, și anume de la 28 august 2011 până la 18 septembrie 2012, constituie, de asemenea, ajutor de stat acordat Siremar în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(325)

Pentru a concluziona dacă atribuirea noii convenții împreună cu ramura de activitate Siremar și cu prioritatea la acostare constituie un avantaj pentru SNS în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, Comisia trebuie să evalueze respectarea criteriilor Altmark (a se vedea considerentele 301-304).

(326)

Comisia reiterează faptul că nu există o definiție uniformă și precisă a unui serviciu care poate constitui un SIEG în temeiul dreptului Uniunii, fie în sensul primului criteriu Altmark, fie în sensul articolului 106 alineatul (2) din TFUE. Punctul 46 din comunicarea privind SIEG este formulat astfel:

„În absența unor norme specifice ale Uniunii care să definească criteriile pe baza cărora se stabilește existența unui SIEG, statele membre au o largă marjă de apreciere în ceea ce privește definirea unui anumit serviciu ca SIEG și în ceea ce privește acordarea de compensații prestatorului de servicii. Competența Comisiei în această privință este limitată la a verifica dacă statul membru a făcut o eroare vădită atunci când a definit serviciul respectiv ca SIEG și la a evalua orice ajutor de stat pe care îl presupune compensația. Dacă există norme specifice la nivelul Uniunii, marja de manevră a statelor membre este subordonată acestor norme, fără a se aduce atingere obligației Comisiei de a analiza dacă SIEG a fost corect definit în sensul controlului în materie de ajutor de stat.”

(327)

Prin urmare, autoritățile naționale sunt îndreptățite să considere că anumite servicii sunt de interes general și trebuie să fie realizate prin obligații de serviciu public pentru a se asigura că interesul public este protejat atunci când forțele pieței nu sunt suficiente pentru a garanta că serviciile sunt furnizate la nivelul sau în condițiile necesare.

(328)

În domeniul cabotajului maritim, au fost stabilite norme detaliate ale Uniunii care reglementează obligațiile de serviciu public atât în Regulamentul privind cabotajul maritim, cât și, în perspectiva examinării ajutorului de stat potențial acordat întreprinderilor angajate în transportul maritim, în Orientările comunitare privind ajutoarele de stat pentru transportul maritim („orientările maritime”) (110).

(329)

Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul privind cabotajul maritim prevede că:

„Un stat membru poate încheia contracte de servicii publice cu societăți de navigație care participă la servicii regulate spre, dinspre și între insule sau le poate impune obligații aferente serviciilor publice ca o condiție pentru furnizarea de servicii de cabotaj. În cazul în care un stat membru încheie contracte de servicii publice sau impune obligații aferente serviciilor publice, face acest lucru pe o bază nediscriminatorie față de toți armatorii comunitari.”

(330)

Articolul 2 punctul 3 din Regulamentul privind cabotajul maritim stabilește că un contract de servicii publice poate reglementa:

(331)

În conformitate cu secțiunea 9 din orientările maritime, „pot fi impuse obligații de serviciu public (OSP) sau pot fi încheiate contracte de serviciu public (CSP) pentru serviciile menționate la articolul 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3577/92”, și anume servicii regulate spre, dinspre și între insule.

(332)

Din jurisprudența consacrată rezultă că obligațiile de serviciu public pot fi impuse numai în cazul în care acestea sunt justificate de necesitatea de a asigura un nivel adecvat al serviciilor de transport maritim regulate care nu poate fi asigurat doar prin acțiunea forțelor pieței (111). Comunicarea referitoare la interpretarea Regulamentului privind cabotajul maritim (112) confirmă faptul că „[e]ste responsabilitatea statelor membre (inclusiv a autorităților locale și regionale, unde este cazul) și nu a armatorilor să stabilească rutele care necesită obligații ale serviciului public. În mod special, obligațiile aferente serviciului public pot fi aplicate pentru serviciile (regulate) de cabotaj insular în cazul imposibilității pieței de a furniza servicii adecvate.” De asemenea, articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul privind cabotajul maritim definește obligațiile aferente serviciilor publice ca obligații pe care armatorul respectiv, dacă ar ține seama de propriul interes comercial, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții.

(333)

În conformitate cu jurisprudența (113), pentru a verifica dacă există o nevoie reală de serviciu public și dacă utilizarea unui contract de servicii publice (și anume o nouă convenție) a fost necesară și proporțională și, prin urmare, dacă primul criteriu Altmark este îndeplinit, Comisia va evalua:

(334)

În acest caz, CdI și, ulterior, SNS au fost însărcinate cu furnizarea de servicii mixte de transport de pasageri și de marfă, precum și cu furnizarea exclusivă de servicii de transport de pasageri cu nave de mare viteză pe mai multe linii. Obligațiile de serviciu public impuse CdI și, ulterior, SNS vizează legăturile de transport maritim care trebuie exploatate, tipul și capacitatea navelor alocate pentru respectivele rute maritime exploatate, disponibilitatea unei nave de rezervă pentru a asigura continuitatea serviciului, frecvența serviciului și tarifele maxime percepute utilizatorilor serviciului pe fiecare dintre respectivele rute (și anume tarife mai reduse pentru locuitorii insulelor mai mici și tarife mai ridicate pentru alți pasageri).

(335)

Astfel cum s-a menționat în considerentul 184, Italia a impus obligațiile de serviciu public prevăzute în noua convenție în principal pentru (i) a asigura continuitatea teritorială dintre Sicilia și insulele sale mai mici și pentru (ii) a contribui la dezvoltarea economică a insulelor respective, prin intermediul unor servicii de transport maritim regulate și fiabile. Comisia consideră că acestea pot constitui, într-adevăr, obiective legitime de interes public.

(336)

Înainte ca CdI să fie însărcinată inițial cu exploatarea legăturilor maritime, astfel cum s-a stabilit în noua convenție, aceste rute erau exploatate de Siremar în temeiul convențiilor inițiale. Într-adevăr, Comisia observă că rutele în cauză au fost exploatate, în mare parte fără modificări, timp de mulți ani, și anume cel puțin de la intrarea în vigoare a convenției inițiale (114). Atunci când au atribuit noua convenție în 2012, autoritățile italiene și, în special, Sicilia au considerat că aceste servicii au continuat să fie necesare pentru a satisface cererea din partea utilizatorilor.

(337)

Pentru a ilustra cererea reală de servicii din partea utilizatorilor, Italia a furnizat statistici care arată că, în 2010, Siremar a transportat 1 342 402 pasageri și 311 114,50 metri liniari de marfă pe cele cinci grupuri de rute combinate. În 2011, aceste cifre au fost de 1 332 400 și, respectiv, 290 704,70. Acest lucru arată că, în cursul celor doi ani înainte ca CdI să fie însărcinată cu obligațiile sale de serviciu public, a existat o cerere globală semnificativă pentru servicii de transport maritim pe rutele respective.

(338)

Cu toate acestea, pentru a stabili existența unei cereri reale din partea utilizatorilor pe fiecare dintre cele douăzeci de rute în cauză, este necesară o evaluare mai detaliată. În acest scop, Italia a furnizat statistici pentru fiecare rută în parte pentru perioada 2007-2019 (115). Aceste statistici includ numărul total de pasageri sau de metri liniari de marfă transportați pe an, permițând calculul unor valori medii pentru fiecare călătorie. Cu titlu de exemplu, tabelul 5 prezintă doi indicatori de acest fel pentru anii 2010 și 2019. Aceste cifre arată că, pe parcursul celor doi ani, peste o sută de pasageri au fost transportați în cadrul majorității călătoriilor dus-întors pe rutele în cauză. În 2010, peste o sută de pasageri au fost transportați doar pe patru rute, în timp ce, în 2019, doar pe trei rute. Comisia observă că numărul redus de pasageri pe rutele individuale respective poate fi explicat prin populațiile scăzute și dimensiunile mici ale insulelor în cauză, precum și prin călătoriile relativ scurte și frecvente, care sunt necesare pentru a răspunde nevoilor de mobilitate ale locuitorilor insulelor respective. De asemenea, Comisia a analizat statisticile pentru fiecare rută în parte pentru fiecare an până la sfârșitul anului 2019 (116). Comisia precizează că, de-a lungul anilor, au existat fluctuații ale numărului de călătorii și de pasageri pe diferitele linii. Cu toate acestea, acest lucru se datorează faptului că este vorba despre insule foarte mici, cu o infrastructură portuară limitată, care sunt relativ apropiate unele de altele. Acest lucru impune necesitatea ajustării frecvente a orarelor de circulație pentru a răspunde nevoilor locale (cum ar fi modelele de navetă în scopuri educaționale sau profesionale) și pentru a atenua orice probleme cu privire la legăturile asigurate (de exemplu, în cazul în care o dană este în curs de întreținere și poate găzdui doar nave mai mici sau mai puține nave în același timp, o rută din cadrul unui grup nu poate fi exploatată pentru o anumită perioadă, în timp ce alte rute din cadrul respectivului grup ar putea fi exploatate cu o frecvență mai mare). Cu toate acestea, pe baza datelor de care dispune Comisia, nu există indicii potrivit cărora cererea din partea utilizatorilor pe orice rută sau grup de rute ar fi dispărut sau a dispărut efectiv.

Tabelul 5 – Statistici privind cererea din partea utilizatorilor pentru anii 2010 (rute exploatate de Siremar) și 2019 (rute exploatate de SNS)

(339)

Pentru a demonstra că cererea din partea utilizatorilor a continuat să existe atunci când CdI și, ulterior, SNS au început să exploateze rutele în temeiul noii convenții, Italia a furnizat statistici suplimentare. Cifrele din tabelul 6 arată faptul că, începând din 2013, CdI și, ulterior, SNS au transportat mai mulți pasageri și cantități mai mari de marfă decât a transportat Siremar în 2010 și în 2011 (a se vedea considerentul 337). Deși au existat unele fluctuații de-a lungul timpului, aceste cifre confirmă faptul că cererea din partea utilizatorilor a continuat să existe și chiar a crescut în ultimii ani.

Tabelul 6 – Statistici pentru anii 2012-2019 (rute pentru servicii mixte și rute destinate exclusiv transportului de pasageri, exploatate de CdI și SNS)

(340)

Comisia consideră că statisticile de mai sus (a se vedea considerentele 337, 338 și 339) demonstrează în mod clar că există o cerere reală de servicii de transport de pasageri și de marfă pe fiecare dintre cele douăzeci de rute aferente serviciului public în cauză, grupate în cinci grupuri. Prin urmare, se poate concluziona că aceste servicii răspund unei cereri autentice din partea utilizatorilor și vizează, prin urmare, nevoi publice reale.

(341)

În conformitate cu punctul 48 din comunicarea privind SIEG, „nu este oportun să se impună o obligație specifică de serviciu public unei activități care este deja furnizată sau care poate fi furnizată în mod satisfăcător și în condiții – precum prețul, trăsăturile obiective privind calitatea, continuitatea și accesul la serviciu – compatibile cu interesul public, astfel cum este definit de către stat, de către întreprinderi care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață (122)”. Prin urmare, Comisia trebuie să examineze dacă serviciul ar fi inadecvat, având în vedere cerințele de serviciu public impuse de către statul membru prin noua convenție, în cazul în care furnizarea acestuia ar fi lăsată pe seama forțelor pieței. Punctul 48 din comunicarea privind SIEG menționează în această privință că „evaluarea Comisiei se limitează la a verifica dacă statul membru a făcut o eroare vădită”.

(342)

Comisia a analizat deja în deciziile anterioare dacă a existat o disfuncționalitate a pieței în cadrul acestor grupuri de rute. În special, în decizia sa din 2004, Comisia a observat că, în ceea ce privește Siremar, niciunul dintre operatorii privați italieni care își desfășurau activitatea în cadrul grupurilor de rute deservite de operatorul public (de atunci) nu a furnizat servicii comparabile pe tot parcursul anului, capabile să îndeplinească toate cerințele de serviciu public prevăzute în planurile pe cinci ani (123). Această constatare se referă la perioada 1992-2008 și nu este pusă sub semnul întrebării de hotărârea din 2009 care a anulat decizia din 2004 și nici de decizia privind grupul Tirrenia din 2020, care a concluzionat că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public acordată Siremar a fost ajutor existent.

(343)

Cu toate acestea, în decizia sa din 2012, Comisia a observat că, în perioada care a precedat prima atribuire a noii convenții, alți operatori furnizau servicii regulate pe rutele relevante (124). La momentul respectiv, Italia argumentase că Sicilia, prin intermediul mai multor proceduri de achiziții, selectase acești alți operatori pentru a exploata servicii publice suplimentare în baza unor contracte separate. Înainte de a proceda la evaluarea sa, Comisia constată următoarele aspecte.

(344)

În primul rând, această evaluare se limitează la situația concurențială a pieței în anii dinainte de iulie 2012, întrucât aceasta a fost perioada relevantă pentru autoritățile italiene în ceea ce privește definirea obligațiilor de serviciu public. Deși noua convenție impune obligații specifice de serviciu public în ceea ce privește tarifele care trebuie percepute (inclusiv tarife reduse pentru locuitorii insulelor mai mici), Italia nu a justificat necesitatea serviciului public, susținând faptul că CdI și, ulterior, SNS trebuia să mențină tarifele la un nivel mai scăzut decât cele percepute de ceilalți operatori. În cursul investigației, Italia a susținut mai degrabă că, în măsura în care alți operatori au furnizat servicii de transport cu feribotul pe rutele exploatate de CdI și, ulterior, de SNS, aceste servicii concurente ar fi diferite în ceea ce privește continuitatea și frecvența pe tot parcursul anului, nu ar fi echivalente (în ceea ce privește porturile sau tipul de servicii, de exemplu, servicii destinate exclusiv pasagerilor în loc de servicii mixte), nu ar fi de aceeași calitate sau ar fi, de asemenea, subvenționate prin contracte separate. Prin urmare, Comisia nu a efectuat o analiză comparativă a tarifelor percepute de toți operatorii pe rutele în cauză. Dimpotrivă, Comisia s-a concentrat asupra posibilelor diferențe în ceea ce privește continuitatea, regularitatea, capacitatea și calitatea (a se vedea considerentul 330), precum și asupra existenței vreunor subvenții pentru operatorii concurenți în temeiul unor contracte separate.

(345)

În al doilea rând, serviciile comparabile oferite de alți operatori în cadrul grupurilor de rute definite în noua convenție au fost, de asemenea, furnizate în cadrul unor regimuri de compensație publice, ca SIEG complementare definite de Sicilia (125). În principiu, prezența altor furnizori de SIEG în cadrul grupurilor de rute stabilite în noua convenție nu pune sub semnul întrebării valabilitatea SIEG pentru aceste grupuri, ci o consolidează, deoarece sugerează că nevoia acestor legături a fost atât de puternică și/sau de variată încât numai mai mulți operatori au putut să o satisfacă. Într-adevăr, faptul că alți operatori sunt prezenți în cadru unui anumit grup de rute nu poate constitui un indiciu că respectivul grup de rute poate fi deservit în mod adecvat numai prin forțele pieței, în cazul în care acești alți operatori primesc, de asemenea, compensații publice în temeiul unor contracte separate pentru a-și oferi serviciile.

(346)

În al treilea rând, Italia a identificat 20 de rute în cadrul a cinci grupuri sau rețele de legături care urmau să fie incluse în noua convenție (126). Comisia observă că, în conformitate cu secțiunea 5.5.3 din Comunicarea privind interpretarea Regulamentului privind cabotajul maritim (127), „[s]tatele membre doresc, adeseori, să adune rutele de servicii publice spre și dinspre insule diferite într-un singur grup pentru a genera economii de scară și pentru a atrage operatori. Grupurile ca atare nu încalcă legislația UE, cu condiția ca gruparea să nu conducă la discriminare și să nu producă distorsiuni inutile ale pieței. Dimensiunea cea mai potrivită a grupurilor ar trebui să fie decisă ținând cont de cea mai adecvată sinergie care urmează să fie realizată pentru îndeplinirea nevoilor esențiale în materie de transport”.

(347)

În acest caz, rutele au fost grupate geografic în scopuri de planificare, pentru a identifica eventualele lacune sau suprapuneri și pentru a asigura un set coerent și complet de legături pentru locuitorii acestor insule, atât cu Sicilia, cât și cu celelalte insule, în special cu cele relativ mai mari. Într-adevăr, Table 3 arată că rutele din cadrul fiecărui grup se suprapun frecvent și se completează reciproc (128). Având în vedere prezența anumitor servicii esențiale, precum școlile, magazinele alimentare mari și serviciile medicale specializate, numai în Sicilia sau pe insulele relativ mai mari, Italia a ales să încredințeze grupuri de rute în locul rutelor individuale. Într-adevăr, deși operatorii privați oferă unele legături între insulele relativ mai mari (de exemplu, Lipari și Pantelleria) și Sicilia, aceștia nu oferă legături către și între toate insulele pe tot parcursul anului. Având în vedere necesitatea de a asigura legături între mai multe insule mici din locuri diferite și, uneori, relativ îndepărtate, Comisia consideră că Italia nu a comis o eroare vădită în identificarea celor cinci grupuri, care cuprind una sau mai multe rute, în funcție de caracteristicile insulei sau ale arhipelagului în cauză. Din aceste motive, având în vedere circumstanțele specifice ale acestui caz, Comisia nu a evaluat fiecare legătură individuală, ci s-a concentrat asupra fiecărui grup ca set coerent de legături spre, dinspre și în interiorul unui arhipelag sau al unei insule.

(348)

În acest context, pe baza situației concurențiale care a precedat momentul primei atribuiri din 30 iulie 2012 și pe baza observațiilor părților interesate (a se vedea secțiunea 5), Comisia a analizat fiecare grup de rute pentru a se asigură că Italia nu a comis o eroare vădită atunci când a stabilit existența unei disfuncționalități a pieței:

(349)

Având în vedere cele menționate mai sus, Comisia concluzionează că, la momentul încredințării serviciilor, numai forțele pieței nu erau suficiente pentru a răspunde nevoilor de serviciu public. În acest sens, Comisia observă, de asemenea, că, pentru toate grupurile de rute exploatate în prezent în temeiul noii convenții de către SNS, serviciile comparabile într-o anumită măsură furnizate de ceilalți operatori au fost, de asemenea, subvenționate și, în orice caz, nu au fost pe deplin echivalente în ceea ce privește continuitatea, regularitatea, capacitatea și calitatea și, prin urmare, nu au satisfăcut pe deplin nevoile de serviciu public identificate de Italia în noua convenție.

(350)

Comisia observă că autoritățile italiene au ales mai degrabă să încheie un contract de servicii publice cu un operator (CdI și, ulterior, SNS) decât să impună obligații de serviciu public mai multor operatori. Pe baza informațiilor furnizate de Italia, Comisia admite faptul că cererea din partea utilizatorilor (astfel cum a fost descrisă mai sus, a se vedea considerentele 334-340) nu ar fi putut fi satisfăcută prin impunerea unor obligații de serviciu public. Pentru toate grupurile de rute, furnizarea de servicii regulate pe tot parcursul anului necesită compensații pentru obligația de serviciu public. În cazul în care sunt prezenți operatori privați care nu beneficiază de compensații pentru obligația de serviciu public, oferta este prevăzută numai pentru sezonul de vârf (a se vedea considerentul 348). În plus, o analiză a contabilității detaliate pentru fiecare rută în temeiul noii convenții arată că exploatarea tuturor rutelor de către SNS în 2017, 2018 și 2019 generează pierderi din punct de vedere structural, astfel încât, fără compensația pentru obligația de serviciu public, acestea nu ar fi exploatate cu frecvența, la capacitatea și la calitatea dorite (132). Ecorys a ajuns la o concluzie similară în raportul său către Comisie (a se vedea considerentul 119). În plus, Comisia ia act de afirmația Italiei potrivit căreia opțiunea pentru un contract de servicii publice a fost, de asemenea, necesară în vederea privatizării Siremar. Mai exact, Italia a susținut că organizarea unei proceduri de achiziții pentru activele Siremar împreună cu un contract nou de servicii publice a permis (i) să se asigure continuitatea serviciului public de transport maritim, (ii) să se maximizeze valoarea pentru stat și (iii) să se protejeze locurile de muncă. Din aceste motive, Comisia a fost de acord ca Italia să organizeze o procedură de achiziții pentru ramura de activitate Siremar împreună cu o nouă convenție (a se vedea considerentul 136). Procedând astfel, Comisia a acceptat, de asemenea, și reiterează în prezenta decizie faptul că Italia nu s-a bazat pe obligații de serviciu public aplicabile tuturor operatorilor, ci, mai degrabă, aceasta a încheiat un contract de servicii publice, inițial cu CdI și, ulterior, cu SNS.

(351)

Pe baza evaluării de mai sus, Comisia concluzionează că Italia nu a făcut o eroare vădită atunci când a definit serviciile încredințate CdI și, ulterior, SNS drept servicii de interes economic general. Îndoielile exprimate de Comisie în decizia din 2012 sunt, prin urmare, înlăturate.

(352)

Pentru a concluziona că criteriul Altmark 1 este respectat, Comisia trebuie să verifice în continuare dacă CdI și, ulterior, SNS au fost însărcinate cu obligații de serviciu public care au fost clar definite. În această privință, Comisia constată că obligațiile de serviciu public sunt descrise în mod clar în noua convenție și în anexele sale (care includ, de exemplu, specificații pentru nave pentru fiecare rută). În mod similar, normele care reglementează compensația sunt detaliate în convenție, în legea din 2009 și în directiva CIPE. De asemenea, noua convenție are o durată clară (12 ani), identifică CdI și, ulterior, SNS drept operatorul de servicii publice și conține modalitățile de evitare a supracompensării și de recuperare a eventualelor supracompensații (a se vedea, de asemenea, secțiunea 2.3.4). Prin urmare, Comisia concluzionează că primul criteriu Altmark este respectat.

(353)

Articolul 19-ter alineatul (21) din Decretul-lege nr. 135/2009 menționează în mod clar faptul că prioritatea la acostare este necesară pentru a garanta continuitatea teritorială cu insulele și din perspectiva obligațiilor de serviciu public ale societăților fostului grup Tirrenia, inclusiv Siremar. Într-adevăr, dacă nu ar exista nicio prioritate la acostare pentru societățile însărcinate cu obligații de serviciu public, acestea ar putea (uneori) să fie nevoite să își aștepte rândul înainte să acosteze și, prin urmare, să aibă întârzieri, ceea ce ar submina scopul de a asigura o legătură fiabilă și convenabilă pentru cetățeni. Un orar de circulație regulat este, într-adevăr, necesar pentru a satisface nevoile de mobilitate ale populației insulelor mai mici și pentru a contribui la dezvoltarea economică a insulelor respective. Mai mult, având în vedere că, în noua convenție, există anumite obligații privind planificarea orară a curselor, cum ar fi să se aibă în vedere orarele de circulație ale altor mijloace de transport (de exemplu, autobuzele), prioritatea la acostare contribuie la asigurarea faptului că porturile alocă danele și orarele de acostare într-un mod care să permită operatorului de servicii publice să își respecte obligațiile de serviciu public. Această prioritate la acostare a fost transferată CdI și, ulterior, SNS după achiziționarea ramurii de activitate Siremar. În acest context, Comisia consideră că această măsură este acordată pentru a permite CdI și, ulterior, SNS să își îndeplinească obligațiile de serviciu public care reprezintă SIEG autentice (a se vedea considerentul 351). Prin urmare, prioritatea la acostare respectă, de asemenea, prima condiție din hotărârea Altmark.

(354)

Comisia reamintește faptul că, în decizia din 2012 (a se vedea considerentul 205), a considerat, cu titlu preliminar, că a doua condiție din hotărârea Altmark este respectată.

(355)

În acest context, Comisia constată că parametrii care stau la baza calculării compensației au fost stabiliți în prealabil și respectă cerințele de transparență în conformitate cu al doilea criteriu Altmark.

(356)

Mai exact, parametrii pe baza cărora a fost calculată compensația sunt explicați în detaliu în directiva CIPE și au fost aplicați în noua convenție (și anexele la aceasta), iar valorile maxime ale compensației sunt prevăzute în legea din 2009. Metoda de calculare a compensației, inclusiv, de exemplu, elementele de cost luate în considerare, sunt detaliate în directiva CIPE. Având în vedere faptul că prioritatea la acostare nu include niciun transfer financiar către operatorul serviciului, Comisia consideră că această măsură respectă al doilea criteriu Altmark.

(357)

Prin urmare, Comisia concluzionează că a doua condiție din hotărârea Altmark este respectată.

(358)

În conformitate cu cel de al treilea criteriu Altmark, compensația primită nu poate depăși ceea ce este necesar pentru a acoperi în totalitate sau în parte costurile suportate în cursul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate și un profit rezonabil.

(359)

Cu toate acestea, hotărârea Altmark nu conține o definiție precisă a profitului rezonabil. Potrivit comunicării privind SIEG, prin „profit rezonabil” ar trebui să se înțeleagă rata rentabilității capitalului de care ar avea nevoie o întreprindere tipică atunci când analizează dacă să furnizeze sau nu serviciul de interes economic general pe întreaga durată de atribuire, ținând cont de nivelul de risc. Nivelul de risc depinde de sectorul vizat, de tipul serviciului și de caracteristicile mecanismului de compensare.

(360)

În decizia din 2012, Comisia a exprimat o serie de îndoieli cu privire la proporționalitatea compensației plătite CdI. În special, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că prima de risc de 6,5 % nu reflectă un nivel adecvat de risc deoarece, prima facie, CdI nu părea să își asume riscurile suportate în mod normal în furnizarea unor astfel de servicii. Mai exact, elementele de cost luate în considerare pentru a calcula compensația includ toate costurile implicate în furnizarea serviciului și, de exemplu, au fost luate în calcul variații ale prețurilor combustibilului. Prin urmare, Comisia a considerat la acel moment că este posibil ca CdI să fi primit o compensație prea mare.

(361)

Comisia constată că anumite aspecte ale metodei de compensare, astfel cum sunt prevăzute în noua convenție, par, într-adevăr, să reducă riscul comercial suportat de CdI și, ulterior, de SNS. În special, tarifele maxime pe care le poate percepe operatorul sunt ajustate anual pentru a lua în calcul inflația și pentru a reflecta variațiile costurilor cu combustibilul. Mai mult, noua convenție conține anumite clauze care urmăresc să mențină echilibrul economico-financiar al serviciului public (a se vedea considerentul 130). În special, în cazul în care compensația pentru obligația de serviciu public ar fi insuficientă pentru a acoperi costul serviciilor încredințate prin noua convenție, aceste clauze permit revizuirea (i) domeniului de aplicare al acestor servicii, (ii) a modului în care aceste servicii sunt furnizate (de exemplu, tipul navelor) sau (iii) a tarifelor maxime.

(362)

Totuși, clauzele menționate mai sus fac obiectul unei serii de restricții. În special, în temeiul articolului 8 din noua convenție, echilibrul economico-financiar al serviciului public este revizuit doar o dată la trei ani. În cazul în care această revizuire arată că respectiva compensație este insuficientă pentru a acoperi costurile aferente serviciului public, atunci operatorul și autoritățile italiene pot conveni asupra unor modificări doar pentru următoarea perioadă de trei ani. În cazul în care veniturile sau costurile aferente serviciului public prezintă diferențe structurale neprevăzute care sunt cu 3 % mai mari sau mai mici decât valorile stabilite în noua convenție, articolul 9 din aceasta permite părților să solicite (în anumite condiții) o revizuire a echilibrului economico-financiar. În temeiul ambelor articole, astfel de modificări (dacă există) sunt rezultatul unei proceduri de negociere și, până se ajunge la un acord, operatorul trebuie să continue să furnizeze serviciul public în condiții neschimbate. În consecință, operatorul rămâne parțial expus la riscul ca respectiva compensație să fie insuficientă pentru a-și acoperi costurile aferente furnizării serviciului în cauză. Deși articolele 8 și 9 din noua convenție pot fi utilizate pentru a restabili echilibrul economico-financiar, acest lucru este realizat doar pentru viitor și nu este posibilă nicio corecție retroactivă.

(363)

Astfel cum se explică în considerentele 49-58, directiva CIPE prevede că se utilizează prima de risc de 6,5 % pentru a se stabili rentabilitatea capitalului cu ajutorul formulei WACC. În special, pentru Siremar, Italia a luat inițial în considerare o valoare a coeficientului beta de 0,56 pentru formula respectivă. Coeficientul beta reflectă riscul activității desfășurate de operator, iar nivelul său arată că, pentru calculul rentabilității capitalului, Italia a luat în considerare faptul că riscul activității desfășurate de operator este substanțial mai mic decât riscul de piață. Cu toate acestea, în cursul investigației oficiale (a se vedea considerentul 218), Italia a clarificat faptul că, întrucât valoarea compensației este plafonată prin legea din 2009, s-a luat decizia de a simplifica modul de calcul prin aplicarea valorii de 6,5 % ca rată forfetară a rentabilității capitalului. Autoritățile italiene au demonstrat, de asemenea, că aplicarea întregii metodologii, astfel cum este prevăzută în directiva CIPE, ar fi determinat o rentabilitate a capitalului care depășește nivelul de 6,5 % (și anume 8,87 %). Din acest motiv, Italia consideră că abordarea sa simplificată este prudentă și nu permite o compensație mai ridicată pentru operator decât cea stabilită în temeiul directivei CIPE.

(364)

În acest context, la considerentul 363 din decizia privind Tirrenia/CIN din 2020, Comisia a comparat rentabilitatea capitalului de 6,5 %, care a fost, de asemenea, aplicată în legătură cu calculul compensației pentru societatea care a făcut obiectul investigației respective (și anume CIN), cu rentabilitatea medie a capitalului generată de un grup de referință în 2011 (anul anterior primei încredințări a serviciilor către CdI). Grupul de referință a fost format din operatori de servicii de transport cu feribotul selectați, care au exploatat rute maritime în interiorul Italiei sau între Italia și alte state membre (133). Comisia observă că Siremar este un operator de dimensiuni comparabile cu CIN. Cu toate acestea, rutele în cauză sunt diferite de cele operate de CIN, fiind mai scurte și asigurând legături între insule de dimensiuni mai reduse. Comisia consideră că, deși grupul de referință este în continuare relevant pentru Siremar, activitățile acesteia din urmă pot fi considerate mai riscante, ceea ce înseamnă că o primă de risc mai mare nu ar fi nerezonabilă. Analiza a arătat că rentabilitatea capitalului realizată de CdI și, ulterior, de SNS este puțin sub rentabilitatea medie generată de grupul de referință. Această comparație ilustrează faptul că, în anul anterior încredințării serviciilor către CdI, o rentabilitate a capitalului de 6,5 % nu era nerezonabilă.

(365)

Comisia constată un aspect esențial, și anume că, indiferent care ar fi fost suma pe care operatorul ar fi fost îndreptățit să o primească în temeiul metodologiei menționate mai sus (inclusiv rentabilitatea capitalului), în practică, ulterior, SNS nu poate primi niciodată mai mult decât valoarea maximă stabilită în legea din 2009 (și anume 55 694 895 EUR). Același lucru a fost valabil și pentru CdI în perioada în care a furnizat serviciile publice în temeiul noii convenții. Această sumă, care a fost stabilită în 2009 și nu a fost niciodată ajustată în funcție de inflație, a fost, cel mai probabil, prudentă, întrucât a fost cu aproape 17 % mai mică decât suma de care avea nevoie Siremar pentru a furniza serviciul în același an (134). Indiferent de operatorul căruia i-au fost încredințate obligațiile de serviciu public, respectiv CdI sau SNS, cifrele reale pentru perioada 2012-2019 din tabelul 7 arată că, în toți anii, compensația pentru obligația de serviciu public a fost insuficientă pentru a acoperi costurile nete aferente serviciului, inclusiv rentabilitatea de 6,5 % a capitalului (135). În 2012, CdI a obținut o mică supracompensare, care a fost mai mult decât contrabalansată de pierderi în 2013 și 2014. Cu toate acestea, CdI a furnizat serviciul numai în lunile august-decembrie. Această perioadă include luna cea mai profitabilă, în care cererea turistică este cea mai mare (luna august), și exclude primele luni ale anilor, în care cererea este foarte scăzută. O considerație similară se aplică și compensației primite de SNS în 2016. Supracompensația primită de SNS în anul respectiv – care a fost, de asemenea, mai mult decât contrabalansată în anii ulteriori – s-a datorat faptului că SNS a furnizat serviciul numai în perioada 11 aprilie – 31 decembrie 2016, care exclude primele trei luni ale anului respectiv. În conformitate cu punctul 47 din cadrul SIEG din 2011, Comisia evaluează dacă a existat o supracompensare pe întreaga durată a contractului. Pentru perioada 2012-2019, SNS și CdI au primit împreună cu aproximativ 30,3 milioane EUR mai puțin decât suma calculată utilizând metodologia care include rentabilitatea de 6,5 %. Această cifră confirmă faptul că clauzele de revizuire din noua convenție nu protejează operatorul împotriva tuturor riscurilor legate de furnizarea serviciului public. În pofida unor fluctuații de la un an la altul, rentabilitatea capitalului realizată de ramura de activitate Siremar pentru întreaga perioadă (până în 2019) a fost, prin urmare, de aproximativ – 4,7 % în loc de cea anticipată inițial de Italia, respectiv 6,5 %. Într-adevăr, valoarea totală a compensației primite de CdI și SNS în perioada 2012-2019 este mai mică decât costul net suportat pentru furnizarea serviciului public, chiar presupunând o rentabilitate a capitalului de 0 %. Astfel cum se arată în tabelul 7, CdI și SNS împreună ar fi solicitat o compensație suplimentară de aproximativ 12,7 milioane EUR doar pentru a-și acoperi costurile nete. Concluzia că clauzele de revizuire din noua convenție nu protejează operatorul împotriva tuturor riscurilor este valabilă și pentru SNS (perioada 2016-2019): SNS a primit cu aproximativ 23,3 milioane EUR mai puțin decât suma calculată pe baza metodologiei, inclusiv rentabilitatea capitalului de 6,5 %; rentabilitatea capitalului realizată de SNS este de aproximativ – 11,8 %, în loc de cea anticipată inițial de Italia, respectiv 6,5 %; iar SNS ar fi solicitat o compensație suplimentară de aproximativ 15 milioane EUR doar pentru a-și acoperi costurile nete.

Tabelul 7 – Costul net al serviciului public furnizat de CdI și SNS pentru perioada 2012-2019

(366)

În continuare, Comisia ia act în mod pozitiv de faptul că articolul 5 din noua convenție impune operatorului să trimită, în fiecare an, contabilitatea de gestiune (defalcată pe fiecare rută în parte și certificată de un auditor independent) către Sicilia pentru a-i permite acesteia să verifice dacă a existat o supracompensare. Acest lucru oferă o garanție suplimentară în vederea asigurării faptului că operatorul nu poate beneficia de nicio supracompensare. De asemenea, autoritățile italiene au transmis contabilitatea de gestiune pentru perioada 2012-2019, oferind astfel Comisiei posibilitatea de a efectua calculele din tabelul 7 (136).

(367)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că respectiva compensație pentru obligația de serviciu public acordată operatorului nu depășește ceea ce este necesar pentru a acoperi în totalitate sau în parte costurile suportate în cursul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate și un profit rezonabil. Mai exact, Comisia consideră că prima de risc de 6,5 % prevăzută de directiva CIPE trebuie să fie evaluată în combinație cu valoarea maximă a compensației prevăzută de legea din 2009. În acest sens, rentabilitatea capitalului pe care CdI și, ulterior, SNS putea să o preconizeze dintr-o perspectivă ex ante a fost în conformitate cu riscurile la care a fost expusă în furnizarea serviciilor publice în temeiul noii convenții. Îndoielile Comisiei privind respectarea celei de a treia condiții din hotărârea Altmark sunt, așadar, înlăturate.

(368)

Cu privire la prioritatea la acostare și la orice eventuală supracompensare care ar putea rezulta din aceasta, Italia a afirmat că nu poate fi cuantificat niciun posibil avantaj financiar care rezultă din prioritatea la acostare (a se vedea considerentul 227 de mai sus). În orice caz, Comisia observă că, în măsura în care această acțiune ar reduce cheltuielile de funcționare sau ar crește veniturile operatorului de serviciu public, aceste efecte s-ar reflecta în totalitate în contabilitatea internă a operatorului. Analiza Comisiei din considerentul 365 a confirmat faptul că, în perioada 2012-2019, CdI și SNS împreună nu au primit nicio supracompensație. Acest lucru este valabil și numai pentru SNS în anii în care a aplicat noua convenție (perioada 2016-2019). Prin urmare, Comisia concluzionează că și prioritatea la acostare respectă al treilea criteriu Altmark.

(369)

Al patrulea criteriu Altmark este îndeplinit dacă beneficiarul compensației pentru furnizarea unui SIEG a fost selectat în urma unei proceduri de achiziții care permite selecția unui ofertant capabil să furnizeze acel SIEG la cel mai scăzut cost pentru comunitate sau dacă respectiva compensație a fost calculată prin raportare la costurile unei întreprinderi eficiente.

(370)

În conformitate cu punctul 63 din comunicarea privind SIEG, cel mai simplu mod pentru ca autoritățile publice să îndeplinească al patrulea criteriu Altmark este de a efectua o procedură de achiziții publice în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu, în conformitate cu Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului (137) și cu Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului (138).

(371)

Mai mult, punctul 65 din comunicarea privind SIEG menționează că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție, o procedură de achiziții publice exclude existența unui ajutor de stat numai în cazul în care permite alegerea ofertantului capabil să furnizeze serviciul „la cel mai scăzut cost pentru comunitate”.

(372)

Comisia observă că, în cazul de față, procedura de achiziții a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (139) (care se aplică în cazul contractelor de achiziții publice atribuite pentru furnizarea serviciilor de transport maritim) și a Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului (140). La acea dată, erau aplicabile Directiva 2004/17/CE și Directiva 2004/18/CE. Cu toate acestea, Directiva 2004/17/CE nu se aplică serviciilor de transport maritim, cum sunt cele furnizate de Siremar (141).

(373)

În schimb, în temeiul considerentului 20 din Directiva 2004/18/CE, contractele de achiziții publice în sectorul transportului maritim, de coastă sau fluvial intră în domeniul de aplicare al acesteia. Cu toate acestea, serviciile de transport naval sunt enumerate în anexa II B la respectiva directivă, ceea ce implică (142) faptul că acestea fac obiectul exclusiv al articolului 23 și al articolului 35 alineatul (4) din aceasta. Acest lucru înseamnă că, în temeiul Directivei 2004/18/CE, un contract de achiziții publice pentru servicii de transport maritim face obiectul exclusiv al obligațiilor privind specificațiile tehnice (articolul 23 și al obligației de a publica un anunț de atribuire a contractului [după ce contractul a fost atribuit și, prin urmare, la sfârșitul, și nu la începutul, procedurii de atribuire: articolul 35 alineatul (4)]. Toate celelalte norme prevăzute de Directiva 2004/18/CE, inclusiv prevederile privind conținutul anunțurilor care trebuie publicate [articolul 36 alineatul (1)], precum și dispozițiile referitoare la criteriile de selecție (articolele 45-52), nu sunt aplicabile contractelor de achiziții publice pentru serviciile de transport maritim.

(374)

Mai mult, Directiva 2004/18/CE nu se aplică în niciun caz concesionării serviciilor, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (4) (143). Potrivit Comisiei, concesionarea serviciilor care prezintă un oarecare interes transfrontalier rămâne totuși sub incidența principiilor generale ale TFUE privind transparența și egalitatea de tratament.

(375)

Pe baza celor menționate mai sus, Comisia concluzionează că Directiva 2004/18/CE se poate aplica doar în cazul unui contract de achiziții publice, dar nu atunci când acesta vizează o concesionare a serviciilor. În plus, având în vedere că, în cazul de față, sunt vizate servicii de transport naval, ar fi aplicabilă doar o parte din cerințele respectivei directive. În acest context, Comisia consideră că nu se poate baza doar pe conformitatea cu directivele privind achizițiile publice pentru a demonstra respectarea celui de al patrulea criteriu Altmark. Din acest motiv, Comisia evaluează în continuare dacă procedura de achiziții utilizată de Italia a fost competitivă, transparentă și nediscriminatorie. Pentru a efectua această evaluare, Comisia se va baza pe orientările relevante prezentate în comunicarea sa privind noțiunea de ajutor (144) (în special la punctele 89 și următoarele).

(376)

Punctul 90 din comunicarea privind noțiunea de ajutor specifică faptul că o procedură de ofertare trebuie să fie competitivă (145) pentru a permite tuturor ofertanților interesați și calificați să participe la proces. Mai mult, în conformitate cu punctul 91 din comunicarea respectivă, procedura trebuie să fie transparentă pentru a permite tuturor ofertanților interesați să fie informați în mod egal și adecvat în fiecare etapă a procedurii de ofertare. De asemenea, punctul respectiv subliniază faptul că accesibilitatea informațiilor, o perioadă de timp suficientă pentru ofertanții interesați și claritatea criteriilor de selecție și de atribuire sunt toate elemente esențiale ale unei proceduri de selecție transparente și precizează faptul că o procedură de ofertare trebuie să fie suficient de bine promovată, astfel încât toți ofertanții potențiali să poată lua act de aceasta.

(377)

Ca observație preliminară, Comisia subliniază faptul că, deși dreptul italian (146) a oferit comisarului extraordinar posibilitatea de a lansa negocieri private cu potențialii achizitori, în cazul de față, acesta nu a recurs la această posibilitate decât în cea de a doua etapă a procedurii, după publicarea și promovarea unei cereri de exprimare a interesului și pentru a obține condiții mai bune de la CdI și SNS. Într-adevăr, s-a preferat o procedură de achiziții deschisă pentru a asigura faptul că ramura de activitate Siremar va fi vândută la prețul pieței și că, prin urmare, veniturile realizate din vânzare vor fi maximizate. Având în vedere că nu a avut loc nicio negociere privată în absența unei cereri publice, îndoielile exprimate de Comisie în decizia din 2011 privind această posibilitate sunt, așadar, înlăturate.

(378)

În cazul de față, procedura de achiziții a fost lansată prin intermediul publicării unei cereri de exprimare a interesului pentru achiziționarea ramurii de activitate Siremar într-un ziar internațional și în mai multe ziare naționale, precum și pe site-urile web specializate selectate (a se vedea considerentul 75). Această cerere a invitat „pe oricine care poate garanta continuitatea serviciului de transport maritim” să își exprime interesul și nu a impus alte condiții. Părților potențial interesate li s-a oferit suficient timp (și anume 16 zile) să își exprime interesul. În cadrul următoarei etape a procedurii, respectiv cea de desfășurare a procesului de diligență, ofertanții calificați au avut la dispoziție aproape patru luni pentru a evalua toate informațiile relevante, astfel încât să fie în măsură să stabilească dacă doreau să prezinte o ofertă pentru achiziționarea ramurii de activitate Siremar și care urma să fie valoarea ofertei lor.

(379)

Comisia constată că respectiva cerere de exprimare a interesului a precizat în mod clar că ramura de activitate Siremar urma să fie vândută în temeiul normelor specifice ale procedurii Marzano, cu scopul expres de a asigura continuitatea serviciului de transport maritim în regim de serviciu public. Mai mult, cererea respectivă a făcut trimitere la articolul 19-ter din Decretul-lege nr. 135/2009, care prevede faptul că, la finalizarea procedurii de achiziții, se va încheia o nouă convenție cu cumpărătorul ramurii de activitate Siremar. Respectivul articol a indicat, de asemenea, că durata acestei noi convenții nu va fi mai mare de doisprezece ani și a precizat conținutul acesteia. În plus, același articol a stabilit valoarea maximă a compensației pentru Siremar la 55 694 895 EUR pe an pentru întreaga durată a noii convenții. În sfârșit, articolul 19-ter a specificat că achizitorul Siremar va păstra prioritatea la acostare pe rutele aferente serviciului public.

(380)

Astfel cum s-a subliniat în decizia din 2011, cererea de exprimare a interesului nu a conținut detalii specifice cu privire la activele exacte care făceau obiectul vânzării, la criteriul de atribuire și la calendarul următoarelor etape ale procedurii de achiziții. Comisia consideră că, în ansamblu, procedura de achiziții a fost, cu toate acestea, suficient de transparentă, din motivele prezentate în următoarele considerente.

(381)

Mai întâi, cererea de exprimare a interesului a menționat că ofertanții trebuiau să fie în măsură „să garanteze continuitatea serviciului de transport maritim”. Acesta a fost singurul criteriu de selecție pe care l-a aplicat Italia pentru a stabili dacă părțile interesate puteau să participe la procedura de achiziții. Deși cererea nu specifica modul în care ofertanții puteau dovedi îndeplinirea acestei cerințe, acest lucru presupunea, în mod implicit, că puteau fi utilizate orice mijloace de probă (147). Comisia constată că niciuna dintre cele cinci părți interesate nu au fost excluse, ceea ce indică faptul că fiecare dintre acestea a furnizat efectiv dovezi adecvate cu privire la capacitatea financiară suficientă pentru a asigura continuitatea serviciului. Comisia consideră că acest criteriu de selecție a fost clar pentru toți ofertanții interesați și că a fost justificat având în vedere obiectivul urmărit.

(382)

În al doilea rând, astfel cum se explică în considerentul 379, trimiterea la Decretul-lege nr. 135/2009 a precizat în mod clar părților interesate faptul că se va încheia o nouă convenție (cu o durată maximă de doisprezece ani) la finalizarea procedurii de achiziții și că valoarea anuală maximă a compensației pentru obligația de serviciu public a fost stabilită la 55 694 895 EUR pe an. În plus, cererea de exprimare a interesului a precizat că obiectivul era de a vinde ramura de activitate dedicată furnizării serviciului public. Mai mult, astfel cum a confirmat Italia, toate informațiile relevante în ceea ce privește obiectul acestei vânzări, inclusiv proiectul de convenție care urma să fie încheiată între cumpărător și stat, au fost puse la dispoziția celor cinci părți care au participat la etapa de desfășurare a procesului de diligență. Acest lucru a permis părților respective să decidă dacă vor prezenta oferte și, în caz afirmativ, care va fi valoarea acestora. Comisia subliniază că este o practică normală în cadrul procedurilor de vânzare dintre operatori privați ca informațiile sensibile din punct de vedere comercial să fie puse la dispoziție doar în etapa de desfășurare a procesului de diligență. Din același motiv, părțile interesate au trebuit să semneze acorduri de confidențialitate înainte de a primi acces la documentația relevantă (a se vedea considerentul 76). Pe această bază, Comisia consideră că respectiva cerere de exprimare a interesului (148) a fost suficient de clară în privința faptului că vânzarea a vizat ramura de activitate Siremar împreună cu o nouă convenție. După ce părțile și-au exprimat interesul, acestea au primit acces la toate informațiile necesare pentru a decide asupra unei posibile oferte.

(383)

În al treilea rând, cu privire la calendarul următoarelor etape ale procedurii de achiziții, Comisia constată următoarele aspecte. Ofertanții interesați au fost invitați prin scrisoarea din 24 noiembrie 2010 să participe la procesul de diligență. Detaliile relevante referitoare la următoarele etape concrete ale procedurii, în special la calendarul procedurii și la criteriile de admitere în etapa a doua de desfășurare a procesului de diligență, au fost furnizate ulterior ofertanților interesați prin intermediul unei scrisori transmise de comisarul extraordinar la 2 februarie 2011. Comisia consideră că absența acestor informații din cererea de exprimare a interesului (149) nu este susceptibilă de a fi descurajat ofertanții potențiali să își exprime interesul.

(384)

În al patrulea rând, Comisia observă că, pe baza cererii de exprimare a interesului, șase părți și-au exprimat interesul față de achiziționarea ramurii de activitate Siremar (a se vedea considerentele 76 și 77). Printre aceste părți s-au numărat unii dintre cei mai importanți operatori locali de feriboturi și nave: Caronte & Tourist S.p.A. și Ustica Lines S.p.A. (care au participat împreună), Riccardo Sanges & C. S.r.l., Traghetti delle Isole S.p.A. și Mediterranea Holding S.p.A. (care a inclus o serie de operatori locali experimentați printre acționarii săi și a încheiat parteneriate cu alte părți pentru a forma CdI). Comisia consideră că acest lucru confirmă faptul că toți potențialii ofertanți au dispus de suficiente posibilități de a-și exprima interesul față de participarea la procedura de achiziții. În acest context, Comisia subliniază că părțile interesate nu au fost nevoite să urmeze proceduri greoaie și să suporte costuri semnificative pentru a-și exprima interesul. Era suficient ca acestea să își demonstreze capacitatea de a garanta continuitatea serviciului de transport maritim. Cele șase părți care și-au exprimat interesul au îndeplinit, de asemenea, acest criteriu de selecție și, în consecință, au fost invitate să participe la etapa de desfășurare a procesului de diligență. Cinci dintre acestea au decis să participe la etapa respectivă. Părțile au trebuit să decidă dacă doresc să prezinte o ofertă și, în caz afirmativ, care va fi valoarea ofertei lor numai după încheierea acestei etape.

(385)

Pe baza celor prezentate mai sus, Comisia consideră că, în ansamblu, procedura de achiziții a fost competitivă și transparentă. În special, intenția Siremar de a cesiona activitatea de serviciu public (și anume ramura de activitate Siremar) a fost comunicată la scară largă, ajungând astfel la cunoștința tuturor ofertanților posibili de pe piața regională sau internațională relevantă. Mai mult, Comisia ține seama de faptul că ofertanții potențiali au putut să își manifeste cu ușurință interesul și nu au trebuit să își exprime vreun angajament în etapa respectivă. Sub rezerva demonstrării îndeplinirii singurului criteriu de selecție, aceste părți au avut la dispoziție toate informațiile necesare și timp suficient pentru a decide dacă doreau să prezinte oferte pentru ramura de activitate Siremar și care urma să fie valoarea ofertei lor. Din aceste motive, Comisia consideră că îndoielile sale cu privire la faptul că procedura de achiziții nu a fost suficient de transparentă din cauza unor posibile deficiențe în cererea de exprimare a interesului sunt înlăturate.

(386)

Punctul 92 din comunicarea privind noțiunea de ajutor evidențiază faptul că tratamentul nediscriminatoriu al tuturor ofertanților în toate etapele procedurii și criteriile de selecție și de atribuire obiective stabilite înaintea procesului sunt condiții indispensabile pentru a asigura conformitatea tranzacției cu condițiile pieței. Mai mult, punctul menționat specifică faptul că, pentru a garanta egalitatea de tratament, criteriile de atribuire a contractului trebuie să permită compararea și evaluarea ofertelor în mod obiectiv. În plus, conform punctului 95 din comunicarea privind noțiunea de ajutor, atunci când organismele publice vând active, singurul criteriu pertinent pentru selectarea cumpărătorului trebuie să fie prețul cel mai ridicat (150), ținând seama, de asemenea, de dispozițiile contractuale solicitate (de exemplu, garanția vânzătorului).

(387)

Astfel cum s-a arătat mai sus (a se vedea considerentul 378), cererea de exprimare a interesului a conținut doar o singură condiție de selecție, și anume aceea că ofertanții trebuiau să poată „garanta continuitatea serviciului de transport maritim”. Fiecare dintre cele șase părți care au prezentat cele cinci expresii de interes în cadrul procedurii a îndeplinit, de asemenea, condiția de selecție și, în consecință, a fost invitată să participe la etapa de desfășurare a procesului de diligență. Comisia consideră că singurul criteriu de selecție aplicabil a fost obiectiv și a fost prezentat suficient de clar pentru toate părțile interesate în cererea de exprimare a interesului.

(388)

Dintre cei șase ofertanți potențiali, cinci au decis să participe la etapa de desfășurare a procesului de diligență. În cursul acestei etape, care a avut loc în perioada noiembrie 2010-martie 2011, toți cei cinci ofertanți potențiali au primit acces la o cameră de date care conținea toate informațiile relevante necesare pentru ca aceștia să poată evalua ramura de activitate pusă în vânzare (a se vedea considerentul 77). La 2 februarie 2011, comisarul extraordinar a transmis o scrisoare în care a detaliat procedura și cerințele pentru prezentarea ofertelor (a se vedea considerentul 383). În special, respectiva scrisoare a stabilit în mod clar condițiile pentru vânzare: întocmirea unui plan de afaceri pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, astfel cum au fost definite în proiectul de convenție, și furnizarea de garanții suficiente care să dovedească soliditatea financiară a ofertantului. Italia a confirmat faptul că, în situația primirii mai multor oferte, singurul criteriu de atribuire urma să fie prețul cel mai ridicat. Într-adevăr, tocmai pentru a obține cel mai ridicat preț posibil între două oferte admisibile și comparabile, Italia a repetat procedura de mai multe ori, atribuind, în cele din urmă, ramura de activitate în favoarea CdI în octombrie 2011 (operațiune finalizată în iulie 2012) și, ulterior, SNS în aprilie 2016 (a se vedea secțiunea 2.3.3.2).

(389)

Îndoielile Comisiei exprimate în decizia din 2011 potrivit cărora Decretul nr. 134/2008 ar permite atribuirea contractului pe baza altor criterii sunt, prin urmare, înlăturate. Toate părțile au fost informate în mod corect și egal pe întreaga durată a diferitelor etape ale procedurii de achiziții, ceea ce le-a permis să prezinte o ofertă cunoscând pe deplin procedura și cerințele. De asemenea, Comisia consideră că respectivul criteriu de atribuire permite o comparație și o evaluare obiective ale ofertelor.

(390)

În cazul de față, Italia a organizat o procedură de achiziții în legătură cu noua convenție împreună cu ramura de activitate Siremar, cu respectarea anumitor condiții în ceea ce privește nivelul forței de muncă, și nu doar în legătură cu noua convenție. În decizia din 2012, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că, în măsura în care ofertanții erau deja dotați în mod corespunzător cu nave și echipaje, aceștia ar fi suportat costuri mai scăzute dacă nu ar fi fost obligați să preia o parte din activele fixe și din angajații Siremar. Prin urmare, Comisia a considerat, cu titlu preliminar, că organizarea unei proceduri de achiziții în legătură cu noua convenție fără o obligație de preluare a navelor și a echipajelor Siremar necesare pentru furnizarea serviciului public ar fi avut drept rezultat un cost mai scăzut pentru comunitate.

(391)

Având în vedere că Siremar era o societate mare sub administrare extraordinară, legislația internă generală (151) prevedea obligația achizitorului acesteia de a menține, pentru o perioadă de doi ani, același nivel de personal. În acest context, contractul de transfer al ramurii de activitate impune CdI și, ulterior, SNS să ofere locuri de muncă (pe baza unor contracte noi) foștilor angajați Siremar și să nu concedieze angajații (152) pentru o perioadă de doi ani. În primul rând, Comisia constată că această cerință se bazează pe o obligație legală, pe care autoritățile italiene nu au putut să o ignore în cadrul pregătirii transferului ramurii de activitate și că această obligație este limitată în timp, și anume la doi ani. De asemenea, Comisia constată că ramura de activitate Siremar a continuat furnizarea serviciului public în temeiul obligațiilor de serviciu public definite în noua convenție. În acest sens, Italia a susținut că CdI și, ulterior, SNS (153) au preluat doar echipajul și personalul administrativ necesar pentru furnizarea serviciului public. Întrucât costurile cu personalul urmau să fie acoperite din compensația plătită către SNS în temeiul noii convenții, Comisia consideră că obligația de a menține nivelurile de ocupare a forței de muncă nu este, în practică, oneroasă pentru CdI și, ulterior, pentru SNS. Prin urmare, această obligație nu este susceptibilă de a fi determinat scăderea prețului de vânzare a ramurii de activitate și nu poate să fi oferit CdI și, ulterior, SNS un avantaj în acest fel. În plus, această soluție a fost benefică și pentru Siremar (și, prin urmare, pentru proprietarul acesteia, statul italian), întrucât acesta din urmă nu a trebuit să suporte plăți compensatorii pentru concedierea personalului care a fost reangajat de CdI și, ulterior, de SNS. Comisia precizează că Ecorys a estimat că, pentru întregul personal Siremar, plățile compensatorii pentru concedierea personalului s-ar fi ridicat la cel puțin 34 de milioane EUR.

(392)

Întrucât activele ramurii de activitate Siremar au fost grupate cu un nou contract de servicii publice (154), achizitorul ramurii de activitate intră sub incidența cerinței de a asigura continuitatea serviciului public și acestuia i se oferă prioritate la acostare. În primul rând, Comisia constată că doar activele necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public au fost grupate cu contractul de servicii publice. Într-adevăr, singurul feribot rapid care nu a fost considerat necesar în acest scop a fost vândut în cadrul unei proceduri de achiziții separate. În al doilea rând, Comisia consideră că gruparea activelor ramurii de activitate Siremar cu noul contract de servicii publice nu are drept rezultat un preț mai scăzut decât dacă activele și contractul respectiv ar fi fost vândute separat, din următoarele motive:

(393)

Pentru a verifica faptul că gruparea noii convenții cu ramura de activitate Siremar și cu condiția privind forța de muncă nu este oneroasă pentru CdI și, ulterior, pentru SNS, în cursul investigației oficiale, Comisia a comandat realizarea unui studiu de către expertul independent Ecorys (a se vedea considerentele 117-121). Consultantului Ecorys i s-a solicitat să stabilească valoarea de piață a ramurii de activitate Siremar fără alte condiții impuse. Ecorys a concluzionat că, dacă ramura de activitate Siremar ar fi fost vândută fără alte condiții impuse și, în special, fără noul contract pentru furnizarea serviciului public (și, prin urmare, fără obligația de a asigura continuitatea respectivului serviciu public), societatea ar fi trebuit vândută la valoarea de lichidare, estimată la – 0,3 milioane EUR. Ecorys și-a bazat această concluzie pe ipoteza potrivit căreia ramura de activitate Siremar nu își putea continua operațiunile în mod profitabil fără compensația pentru obligația de serviciu public. Ecorys a observat că această valoare de lichidare este mai scăzută decât valoarea care a rezultat din procedura de achiziții și a precizat, prin urmare, că lichidarea imediată (în esență, o vânzare a navelor) nu era o alternativă viabilă pentru un operator economic privat în economia de piață. În plus, Ecorys a comparat cota costurilor cu forța de muncă din totalul veniturilor și raportul dintre costurile cu forța de muncă și numărul angajaților aferente ramurii de activitate Siremar cu cele ale mai multor societăți de transport cu feribotul comparabile. Analiza a arătat că nu există nicio diferență semnificativă în ceea ce privește numărul de angajați sau costurile cu personalul, care să fi putut sugera un excedent de personal sau costuri cu forța de muncă excesive. Un cumpărător potențial ar fi avut, astfel, o marjă redusă de manevră în ceea ce privește concedierea sau înlocuirea unei părți a forței de muncă. Pe această bază, Ecorys a concluzionat că nu există elemente care să arate că respectiva condiție privind forța de muncă a avut un impact semnificativ asupra valorii ramurii de activitate Siremar. Prin urmare, Comisia concluzionează că nici gruparea noii convenții cu ramura de activitate Siremar și nici condiția privind forța de muncă nu au determinat scăderea prețului de vânzare a ramurii de activitate.

(394)

În sinteză, condiția privind păstrarea nivelurilor de ocupare a forței de muncă este impusă de legislația internă generală, iar nu de vânzător. Mai mult, condiția nu este oneroasă pentru achizitorul ramurii de activitate Siremar, astfel cum a confirmat și expertul independent al Comisiei, Ecorys. Condiția de a garanta continuitatea serviciului public, care este consecința directă a grupării activelor cu obligația de serviciu public, nu poate fi considerată ca determinând scăderea prețului. Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat mai sus și astfel cum a confirmat Ecorys, vânzarea separată a activelor ar fi avut drept rezultat un preț mai mic. Mai mult, este foarte puțin probabil să fi existat potențiali ofertanți interesați de achiziționarea contractului de servicii publice fără preluarea activelor, având în vedere numărul mare de nave și de membri ai echipajului necesar pentru furnizarea serviciului public. Prin urmare, Comisia concluzionează că orice vânzător în economia de piață ar fi decis să vândă activele ramurii de activitate Siremar împreună cu un nou contract de servicii publice pentru a obține prețul cel mai ridicat. Pe această bază, Comisia concluzionează că Italia nu a impus condiții susceptibile de a scădea prețul sau pe care un vânzător privat nu le-ar fi impus. Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că este înlăturată îndoiala sa că organizarea unei proceduri de achiziții în legătură cu noua convenție corelată cu ramura de activitate Siremar și cu condițiile privind forța de muncă nu ar fi putut avea ca rezultat cel mai scăzut cost pentru comunitate.

(395)

Pe baza evaluării descrise mai sus (a se vedea considerentele 376-394), Comisia concluzionează că procedura de achiziții a fost deschisă, transparentă și nediscriminatorie, în conformitate cu regulile de atribuire a contractelor de achiziție publică.

(396)

Cu toate acestea, punctul 68 din comunicarea privind SIEG menționează că „în cazurile în care se depune o singură ofertă, procedura de atribuire nu poate fi considerată suficientă pentru a conduce la cel mai scăzut cost pentru comunitate”.

(397)

În acest sens, Comisia observă, în primul rând, că, inițial, s-au primit două oferte în cadrul procedurii pentru ramura de activitate Siremar grupată cu noua convenție. Inițial, ramura de activitate a fost atribuită unuia dintre acești ofertanți, respectiv CdI. În etapa finală a procedurii, după ce hotărârile tribunalelor italiene de contencios administrativ au condus la excluderea CdI, SNS și-a confirmat oferta anterioară, aceasta putând fi considerată singura ofertă admisibilă prezentată în cele din urmă.

(398)

Cu toate acestea, Comisia consideră că, în circumstanțele specifice de fapt ale acestei proceduri, momentul relevant pentru a stabili dacă au fost depuse mai multe oferte și, prin urmare, dacă se poate presupune că procedura de achiziții conduce la cel mai scăzut cost pentru comunitate ar trebui să fie momentul în care oferta câștigătoare a SNS a fost formulată inițial, și anume luna mai 2011. Acesta este momentul în care SNS a evaluat valoarea ramurii de activitate împreună cu noua convenție și, la momentul respectiv, existau două părți concurente în cadrul procedurii: CdI și SNS. În plus, Comisia observă că CdI a câștigat, de fapt, temporar procedura de achiziții, a preluat ramura de activitate și a furnizat serviciul în perioada 2012-2016, înainte ca hotărârile tribunalelor de contencios administrativ să fi condus la reluarea procedurii și la atribuirea finală a ramurii de activitate în favoarea SNS. În acest context, în scopul evaluării respectării criteriului Altmark 4, ar trebui să se considere că CdI a depus, de asemenea, o ofertă în cadrul acestei proceduri și că, prin urmare, această ofertă poate fi considerată suficientă pentru a se garanta că procedura a condus la cel mai scăzut cost pentru comunitate.

(399)

Prin urmare, pe baza celor de mai sus, Comisia concluzionează că, în cazul de față, criteriul Altmark 4 este respectat.

(400)

Ca raționament subsidiar, Comisia observă că, în cazul în care momentul relevant pentru a stabili dacă s-a ajuns la un preț de piață prin procedura de achiziții este momentul în care ultima ofertă a SNS a fost confirmată în cele din urmă, și anume în ianuarie 2016, fapt contestat de Comisie, atunci s-a depus doar o singură ofertă, întrucât SNS era singura parte la procedură în acea etapă. Prin urmare, această procedură de achiziții nu ar fi în mod normal suficientă pentru a asigura absența unui avantaj pentru ofertantul câștigător.

(401)

Cu toate acestea, Comisia și-a nuanțat poziția exprimată la punctul 68 din comunicarea privind SIEG în cadrul ghidului său privind SIEG (158), afirmând că „[a]ceasta nu exclude însă faptul că în anumite cazuri în care se prevăd garanții deosebit de puternice, o procedură în cadrul căreia se prezintă o singură ofertă poată fi suficientă pentru a asigura prestarea serviciului la «cel mai scăzut cost pentru comunitate»”.

(402)

Comisia consideră că, în cazul de față supus evaluării, la fel ca în cazul privatizării ramurii de activitate Tirrenia evaluată prin decizia Tirrenia/CIN din 2020, au existat astfel de garanții. Mai exact:

(403)

Comisia consideră că, având în vedere garanțiile de mai sus, inclusiv, în special, prețul minim și invitația de a prezenta oferte mai ridicate, procedura de achiziții a fost suficientă pentru a asigura furnizarea serviciului la cel mai scăzut cost pentru comunitate, chiar dacă, în ultima etapă a procedurii, s-a prezentat doar o singură ofertă admisibilă. Pentru exhaustivitate, Comisia precizează că prezentul caz diferă de următoarele cazuri în care s-a prezentat o singură ofertă:

(404)

Mai mult, Comisia constată că procedura de achiziții utilizată pentru vânzarea ramurii de activitate Siremar diferă în mod semnificativ de procedura utilizată pentru a alege operatorul de servicii de transport maritim între Franța continentală și Corsica (162) („cazul SNCM”) sub următoarele aspecte: