CELEX:32022D1656: Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1656 a Comisiei din 26 septembrie 2022 privind recunoașterea sistemului „Austrian agricultural certification scheme (AACS)” în vederea demonstrării conformității cu cerințele stabilite în Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului pentru biocombustibili, biolichide, combustibilii din biomasă, combustibilii lichizi și gazoși de origine nebiologică obținuți din surse regenerabile și combustibilii pe bază de carbon reciclat (Text cu relevanță pentru SEE)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 27/06/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

27.9.2022   ROJurnalul Oficial al Uniunii EuropeneL 249/50DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1656 A COMISIEIdin 26 septembrie 2022privind recunoașterea sistemului „Austrian agricultural certification scheme (AACS)” în vederea demonstrării conformității cu cerințele stabilite în Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului...

Informatii

Data documentului: 26/09/2022; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 17/10/2022; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 4
Data încetării: 17/10/2027; a se vedea articolul 2
Autor: Comisia Europeană, Direcția Generală Energie
Formă: Repertoriu EUR-Lex

27.9.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 249/50


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1656 A COMISIEI

din 26 septembrie 2022

privind recunoașterea sistemului „Austrian agricultural certification scheme (AACS)” în vederea demonstrării conformității cu cerințele stabilite în Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului pentru biocombustibili, biolichide, combustibilii din biomasă, combustibilii lichizi și gazoși de origine nebiologică obținuți din surse regenerabile și combustibilii pe bază de carbon reciclat

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (1), în special articolul 30 alineatul (6),

întrucât:

(1)

Directiva (UE) 2018/2001 stabilește cerințe pentru biocombustibili, biolichide, combustibilii din biomasă, combustibilii lichizi și gazoși de origine nebiologică obținuți din surse regenerabile și combustibilii pe bază de carbon reciclat, pentru a se asigura că aceștia pot fi luați în calcul în vederea atingerii obiectivelor stabilite în directiva respectivă numai dacă au fost produși în mod sustenabil și dacă reduc emisii semnificative de gaze cu efect de seră în comparație cu combustibilii fosili. Articolul 29 din Directiva (UE) 2018/2001 stabilește criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru biocombustibili, biolichide și combustibilii din biomasă, iar articolul 26 din directiva respectivă și Regulamentul delegat (UE) 2019/807 al Comisiei (2) stabilesc criteriile pentru determinarea:

materiilor prime pentru biocombustibili, biolichide sau combustibili din biomasă care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor; și

a biocombustibililor, a biolichidelor sau a combustibililor din biomasă care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor și care îndeplinesc anumite condiții, care pot fi certificați ca prezentând riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor.

(2)

Directiva (UE) 2018/2001 prevede, de asemenea, norme pentru calcularea contribuției energiei din surse regenerabile la îndeplinirea obiectivelor din sectorul transporturilor, atât atunci când energia electrică este utilizată în mod direct pentru a alimenta vehiculele electrice, cât și atunci când este utilizată pentru a produce combustibili lichizi și gazoși de origine nebiologică obținuți din surse regenerabile care sunt utilizați în transport.

(3)

Pentru a verifica dacă se asigură conformitatea cu normele stabilite privind biocombustibilii, biolichidele, combustibilii din biomasă, combustibilii lichizi și gazoși de origine nebiologică obținuți din surse regenerabile și combustibilii pe bază de carbon reciclat, statele membre pot utiliza sisteme voluntare sau sisteme naționale de certificare. Atât sistemele naționale de certificare, cât și cele voluntare au jucat un rol important în furnizarea de dovezi privind conformitatea cu criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru biocombustibili și biolichide în temeiul Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). În temeiul Directivei (UE) 2018/2001, rolul sistemelor de certificare voluntare și al celor naționale a fost extins. În primul rând, acestea pot servi acum la certificarea conformității tuturor combustibililor produși din biomasă, inclusiv a combustibililor gazoși și solizi, cu criteriile de durabilitate stabilite în Directiva (UE) 2018/2001 și la furnizarea de date exacte privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În al doilea rând, ele pot servi la certificarea conformității combustibililor lichizi și gazoși de origine nebiologică produși din surse regenerabile și utilizați în transporturi și a combustibililor pe bază de carbon reciclat cu criteriile lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În al treilea rând, aceste sisteme pot servi la dovedirea conformității cu normele stabilite la articolul 27 alineatul (3) din Directiva (UE) 2018/2001 pentru calcularea energiei electrice din surse regenerabile în transporturi. În al patrulea rând, ele pot servi la dovedirea faptului că operatorii economici introduc informații exacte în baza de date a Uniunii sau în baza de date națională privind combustibilii din surse regenerabile și combustibili pe bază de carbon reciclat utilizați în transporturi, în conformitate cu articolul 28 alineatul (4) din Directiva (UE) 2018/2001. În al cincilea rând, ele pot fi utilizate pentru a certifica biocombustibilii, biolichidele și combustibilii din biomasă care prezintă riscuri reduse de schimbare indirectă a destinației terenului.

(4)

Dacă un operator economic prezintă dovezi sau date privind conformitatea cu criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, obținute în conformitate cu un sistem național sau voluntar care a fost recunoscut de Comisie, în măsura prevăzută în decizia de recunoaștere, statul membru în cauză nu trebuie să solicite operatorului economic respectiv să furnizeze alte dovezi suplimentare care să ateste conformitatea. Prin urmare, evaluarea pozitivă și recunoașterea formală de către Comisie a unui sistem de certificare național sau voluntar asigură acceptarea obligatorie a declarațiilor de conformitate aferente de către toate statele membre.

(5)

La 14 iulie 2021, Austria a prezentat Comisiei o cerere de recunoaștere în temeiul articolului 30 alineatul (6) din Directiva (UE) 2018/2001 privind sistemul „Austrian agricultural certification scheme” (AACS). Această cerere a determinat Comisia să efectueze o evaluare a sistemului, în cadrul căreia au fost identificate unele aspecte care necesită modificări. Sistemul modificat, prezentat din nou de Austria la 7 martie 2022, a abordat în mod corect aspectele respective. Sistemul vizează materiile prime agricole și uleiurile vegetale (inclusiv reziduurile), de la fermă până la prelucrarea inițială.

(6)

La evaluarea sistemului AACS, Comisia a constatat că acesta acoperă în mod adecvat criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 29 alineatele (3)-(5) din Directiva (UE) 2018/2001 și totodată conține date exacte privind reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră în sensul articolului 29 alineatul (10) din Directiva (UE) 2018/2001 și aplică o metodologie de echilibrare a masei în conformitate cu cerințele de la articolul 30 alineatele (1) și (2) din Directiva (UE) 2018/2001.

(7)

În urma evaluării sistemului AACS, s-a concluzionat că acesta îndeplinește standardele adecvate de fiabilitate, transparență și auditare independentă, precum și cerințele metodologice din anexa V la Directiva (UE) 2018/2001.

(8)

Sistemul recunoscut ar trebui să fie disponibil în secțiunea dedicată sistemelor voluntare de pe site-ul EUROPA al Comisiei.

(9)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului privind durabilitatea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Sistemul „Austrian agricultural certification scheme” (denumit în continuare „sistemul”), prezentat Comisiei în vederea recunoașterii la 7 martie 2022, demonstrează, pentru combustibilii auditați în cadrul sistemului, următoarele elemente:

(a)

conformitatea loturilor de biocombustibili, biolichide și combustibili din biomasă cu criteriile de durabilitate prevăzute la articolul 29 alineatele (2)-(5) și (10) din Directiva (UE) 2018/2001;

(b)

conformitatea operatorilor economici cu obligația de a introduce informații exacte în baza de date a Uniunii sau în baza de date națională privind combustibilii din surse regenerabile și combustibilii pe bază de carbon reciclat utilizați în transporturi, în conformitate cu articolul 28 alineatul (4) din Directiva (UE) 2018/2001.

Sistemul utilizează, de asemenea, date exacte referitoare la reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră în sensul articolului 29 alineatul (10) din Directiva (UE) 2018/2001 prin aceea că garantează că toate informațiile relevante de la operatorii economici din amontele lanțului de custodie sunt transferate către operatori economici din avalul lanțului de custodie.

Articolul 2

Prezenta decizie este valabilă pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării sale în vigoare.

În cazul în care conținutul sistemului, astfel cum a fost prezentat Comisiei în scopul recunoașterii la 7 martie 2022, suferă modificări care ar putea afecta motivele prezentei decizii, modificările în cauză trebuie notificate Comisiei fără întârziere.

Comisia evaluează modificările notificate pentru a stabili dacă sistemul continuă să garanteze în mod corespunzător criteriile de durabilitate care au stat la baza recunoașterii sale.

Articolul 3

Comisia poate abroga prezenta decizie în anumite circumstanțe, inclusiv:

(a)

dacă s-a demonstrat în mod clar că sistemul nu a implementat elemente considerate importante pentru prezenta decizie sau dacă a oprit implementarea lor într-un mod care constituie o încălcare gravă și structurală;

(b)

dacă sistemul nu transmite Comisiei rapoarte anuale, în conformitate cu articolul 30 alineatul (5) din Directiva (UE) 2018/2001; sau

(c)

dacă sistemul nu îndeplinește standardele de audit independent sau alte cerințe specificate în actele de punere în aplicare menționate la articolul 30 alineatul (8) din Directiva (UE) 2018/2001 sau nu pune în aplicare îmbunătățiri ale altor elemente ale sistemului considerate a fi importante pentru o recunoaștere continuă.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 26 septembrie 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 328, 21.12.2018, p. 82.

(2)  Regulamentul delegat (UE) 2019/807 al Comisiei din 13 martie 2019 de completare a Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește stabilirea materiilor prime care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor, în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon și certificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă care prezintă riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor (JO L 133, 21.5.2019, p. 1).

(3)  Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO L 140, 5.6.2009, p. 16).


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x