CELEX:32023D2390: Decizia (UE) 2023/2390 a Comisiei din 3 martie 2023 privind măsura SA.43147 (2020/C) (ex 2019/NN) Belgia – Plângere privind un presupus ajutor ilegal acordat de Regiunea Valonă întreprinderii Renewi [notificată cu numărul C(2023) 1419]

(1)

La 18 septembrie 2015, Comisiei i-a fost transmisă o plângere privind un presupus ajutor de stat acordat de Regiunea Valonă întreprinderii Renewi Valorisation & Quarry (cunoscută anterior drept „Shanks” (2), denumită în continuare „Renewi”) pentru exploatarea depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert din Belgia. Măsura de ajutor în cauză ar consta în aplicarea, pe baza înregistrărilor pentru valorificarea deșeurilor și a certificatelor de utilizare acordate de autoritățile valone, a unei cote reduse de impozitare pentru unele operațiuni care, în realitate, ar constitui operațiuni de eliminare a deșeurilor și, în consecință, ar fi trebuit să facă obiectul cotei standard de impozitare pentru eliminarea deșeurilor în cadrul depozitelor de deșeuri.

(2)

Prin scrisoarea din 6 februarie 2020, Comisia a informat Belgia cu privire la decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) în ceea ce privește ajutorul în cauză.

(3)

Decizia Comisiei de inițiere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura de ajutor.

(4)

Comisia a primit observații din partea Regiunii Valone la 14 aprilie, 18 mai, 6 august și 17 decembrie 2020, 3 mai 2021 și 17 mai 2022 și din partea Renewi la 1 iulie 2020. La 10 iulie 2020, Comisia a transmis Regiunii Valone observațiile primite de la Renewi.

(5)

La cererea Regiunii Valone, au fost organizate două reuniuni, la 22 octombrie și la 12 noiembrie 2020, la care au participat reprezentanți ai Direcției Generale Concurență, ai Direcției Generale Mediu, ai Renewi și ai Regiunii Valone.

(6)

Nu au fost primite alte observații de la părți terțe, de la statele membre sau de la autorul plângerii.

(7)

Întrucât măsura supusă examinării a fost deja descrisă în detaliu în decizia de inițiere a procedurii (4), o descriere va fi inclusă în prezenta decizie numai în măsura în care este necesar.

(8)

Potrivit autorului plângerii, măsura în cauză ar consta în aplicarea, începând din 2005, a unei cote reduse de impozitare pentru eliminarea anumitor deșeuri în cadrul depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert, deși eliminarea acestor deșeuri ar fi trebuit, în principiu, să facă obiectul unei cote de impozitare mai ridicate.

(9)

Plângerea formulată în prezenta cauză nu se referă la impozitul regional valon pentru eliminarea deșeurilor în cadrul depozitelor de deșeuri ca atare, ci la aplicarea acestuia operațiunilor specifice efectuate în cadrul depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert pe baza înregistrărilor pentru valorificarea deșeurilor și a certificatelor de utilizare aferente acordate succesiv întreprinderii Renewi de către autoritățile valone în perioada 2005-2015. Potrivit autorului plângerii, ajutorul primit de întreprindere ar proveni din calificarea incorectă a activităților sale ca operațiuni de valorificare, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a cuantumului impozitului regional plătit de aceasta. Potrivit autorului plângerii, presupusul ajutor corespunde, așadar, diferenței dintre cota integrală a impozitului regional (aplicabilă operațiunilor de eliminare) și cota redusă (aplicabilă operațiunilor de valorificare) care a fost aplicată operațiunilor de eliminare de către Renewi a anumitor deșeuri în cadrul depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert. Prin urmare, Renewi a beneficiat de o cotă mai mică decât cea aplicabilă operațiunilor de eliminare, echivalentă cu 0 EUR/tonă și, începând din 2015, cu 20 EUR/tonă (a se vedea considerentele 12 și 13).

(10)

Autorul plângerii susține că prețul perceput producătorilor de deșeuri pentru tratarea deșeurilor include orice costuri legate de operațiunile de pretratare și tratare (de exemplu, incinerare sau eliminare), precum și cuantumul impozitului pe care întreprinderea care tratează deșeurile trebuie să îl plătească Regiunii Valone. Prin urmare, Renewi ar fi în măsură să le ofere producătorilor de fracții ușoare (5) un preț deosebit de atractiv pentru eliminarea deșeurilor lor în cadrul depozitului de deșeuri comparativ cu prețul practicat de concurenți în alte depozite de deșeuri sau instalații de incinerare. În plus, autorul plângerii afirmă că înregistrările pentru valorificare și certificatele relevante au fost acordate pe baza unor decizii ale ministrului valon al mediului, care ar dispune de o largă putere de apreciere în exercitarea acestei competențe.

(11)

Impozitul aplicat operațiunilor de eliminare a deșeurilor în cadrul depozitelor de deșeuri este reglementat de Decretul fiscal din 22 martie 2007 (6) privind încurajarea prevenirii și valorificării deșeurilor în Regiunea Valonă, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008.

(12)

Decretul fiscal din 2007 prevede cote de impozitare mai ridicate pentru metodele de tratare mai dăunătoare pentru mediu și sănătatea publică, cum ar fi eliminarea deșeurilor, și cote mai favorabile pentru metodele de tratare mai puțin dăunătoare, cum ar fi valorificarea deșeurilor.

(13)

Articolul 6 alineatul (1) punctul 11 din Decretul fiscal din 2007 prevede o cotă de impozitare de 0 EUR/tonă (7) pentru „deșeurile valorificabile utilizate în depozitele de deșeuri ca înlocuitori ai produselor sau echipamentelor necesare pentru exploatarea și restaurarea depozitului de deșeuri, în conformitate cu autorizația de exploatare sau cu autorizația de mediu”. Cotele standard de impozitare aplicabile deșeurilor nevalorificabile au crescut treptat de la 35 EUR/tonă la 100 EUR/tonă în perioada 2007-2017 (8).

(14)

Prin Decretul din 19 iunie 2015 (9), cota de 0 EUR/tonă aplicabilă operațiunilor de valorificare a fost înlocuită cu o cotă de 20 EUR/tonă.

(15)

În Valonia, gestionarea deșeurilor este reglementată de Decretul privind deșeurile din 27 iunie 1996. Obiectivul acestuia este de a proteja mediul și sănătatea umană de orice impact negativ al deșeurilor. Articolul 1 din decret stabilește principiul ierarhiei deșeurilor în ordinea juridică valonă.

(16)

Pe baza Decretului privind deșeurile din 1996, Regiunea Valonă a adoptat Ordonanța din 14 iunie 2001 privind încurajarea valorificării anumitor deșeuri (10) („Ordonanța privind valorificarea deșeurilor”). Anexa 1 la această ordonanță conține o listă de deșeuri considerate a priori ca fiind valorificabile. În anexă se precizează materialul care trebuie valorificat, indiferent dacă utilizarea sa face sau nu obiectul unui certificat, precum și circumstanțele în care sunt valorificate deșeurile, caracteristicile acestora și metoda (metodele) de valorificare.

(17)

Prin Decretul din 10 mai 2012 (11), Regiunea Valonă a transpus Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12) privind deșeurile („Directiva privind deșeurile”). În acest decret, „eliminarea” este definită ca fiind orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și atunci când această operațiune are drept consecință secundară recuperarea de substanțe sau de energie. Pe de altă parte, „valorificarea” este definită ca fiind orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop, sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economie în general.

(18)

Articolul 13 din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor prevede că alte deșeuri nepericuloase, care nu au fost considerate valorificabile la momentul adoptării ordonanței, pot fi valorificate, cu condiția ca decizia ministerială de autorizare să precizeze condițiile de producție, caracteristicile și metoda de utilizare a deșeurilor respective și, dacă este cazul, un certificat de utilizare. Articolul prevede respingerea oricărei cereri legate de valorificarea deșeurilor periculoase.

(19)

Conceptele de „eliminare a deșeurilor”, „valorificare” și „valorificare materială” sunt definite în Directiva privind deșeurile.

(20)

„Valorificare” înseamnă „orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop, sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economie în general” (13).

(21)

Directiva privind deșeurile definește „valorificarea materială” după cum urmează: „orice operațiune de valorificare, alta decât valorificarea energetică, și reprelucrarea în materiale care urmează să fie folosite drept combustibil sau alte modalități de producere a energiei. Aceasta cuprinde, printre altele, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea și rambleierea” (14).

(22)

„Rambleierea” este definită ca „orice operațiune de valorificare în cadrul căreia se utilizează deșeuri nepericuloase adecvate în scopuri de refacere în zonele în care s-au efectuat excavări sau în scopuri de amenajare de arhitectură peisagistică. Deșeurile utilizate pentru rambleiere trebuie să înlocuiască materiale care nu sunt deșeuri, să fie adecvate pentru scopurile menționate mai sus și să se limiteze la cantitatea strict necesară pentru atingerea acestor scopuri” (15).

(23)

„Eliminarea” este definită ca „orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanțe sau de energie” (16).

(24)

Ierarhia deșeurilor prevăzută de Directiva privind deșeurile a fost transpusă prin Decretul din 10 mai 2012 (17), care o definește după cum urmează:

„Ierarhia deșeurilor, astfel cum este prezentată mai jos, se aplică în ordinea priorităților în cadrul legislației, al reglementărilor și al politicii valone în materie de prevenire a generării și de gestionare a deșeurilor:

(25)

Directiva 1999/31/CE a Consiliului (19) („Directiva privind depozitele de deșeuri”) definește deșeurile inerte după cum urmează: „deșeurile care nu sunt supuse unor transformări fizice, chimice sau biologice semnificative. Deșeurile inerte nu se dizolvă, nu ard și nu reacționează chimic în nici un alt mod, nu sunt biodegradabile și nu au efecte negative asupra altor materiale cu care vin în contact astfel încât să polueze mediul sau să dăuneze sănătății umane. Conținutul total în levigat și agenți poluanți al deșeurilor și ecotoxicitatea levigatului trebuie să aibă valori nesemnificative și, în mod special, să nu pună în pericol calitatea apei de suprafață și/sau a apelor subterane” (20).

(26)

Directiva privind depozitele de deșeuri prevede, de asemenea, că deșeurile nepericuloase sunt adecvate pentru activități de reamenajare sau restaurare: „în conformitate cu Directiva 75/442/CEE, recuperarea deșeurilor inerte sau nepericuloase a căror utilizare este adecvată activităților de reamenajare/restaurare și rambleiaj sau în construcții poate să nu constituie o activitate de depozitare a deșeurilor” (21).

(27)

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene („Curtea de Justiție”) (22), o operațiune poate fi calificată drept operațiune de valorificare în sensul Directivei privind deșeurile doar în măsura în care sunt îndeplinite două condiții cumulative:

(28)

Potrivit Curții de Justiție, caracteristica esențială a unei operațiuni de valorificare a deșeurilor rezidă în faptul că obiectivul său principal este ca deșeurile să poată îndeplini un rol util, înlocuind folosirea altor materiale care ar fi trebuit utilizate pentru îndeplinirea acestui rol, ceea ce permite conservarea resurselor naturale (25).

(29)

Astfel cum a subliniat Curtea, prin urmare, economia de resurse naturale trebuie să fie obiectivul principal al operațiunii de valorificare. Invers, atunci când economia de materii prime nu este decât un efect secundar al unei operațiuni al cărei scop principal este eliminarea deșeurilor, aceasta nu poate pune în discuție calificarea acestei operațiuni drept operațiune de eliminare (26).

(30)

Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă operațiunea în cauză ar fi avut loc chiar și în ipoteza în care astfel de deșeuri nu ar fi fost disponibile și dacă, în consecință, ar fi fost necesar să se recurgă la alte materiale (27).

(31)

Curtea de Justiție a statuat că o operațiune nu poate fi calificată drept valorificare decât dacă, având în vedere stadiul cel mai recent al cunoștințelor științifice și tehnice, deșeurile utilizate sunt adecvate acestui scop (28).

(32)

În conformitate cu Directiva privind depozitele de deșeuri, deșeurile inerte sunt adecvate pentru activități de reamenajare sau restaurare (29). Considerentul 15 din directiva respectivă prevede, de asemenea, că deșeurile nepericuloase sunt adecvate pentru activități de reamenajare sau restaurare: „în conformitate cu Directiva 75/442/CEE, recuperarea deșeurilor inerte sau nepericuloase a căror utilizare este adecvată activităților de reamenajare/restaurare și rambleiaj sau în construcții poate să nu constituie o activitate de depozitare a deșeurilor”.

(33)

Articolul 3 punctul 17a din Directiva privind deșeurile confirmă, de asemenea, că operațiunile de rambleiere se efectuează utilizându-se deșeuri nepericuloase adecvate (a se vedea considerentul 22).

(34)

Pe baza informațiilor disponibile la momentul inițierii procedurii, Comisia a considerat că măsura în cauză, și anume aplicarea, în contextul activităților desfășurate de Renewi în cadrul depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert, a cotei reduse aplicabile operațiunilor de valorificare în locul cotei integrale aplicabile operațiunilor de eliminare începând din februarie 2009 (a se vedea considerentele 49, 50 și 51), ridică îndoieli cu privire la calificarea acesteia drept ajutor de stat și la compatibilitatea acesteia cu piața internă.

(35)

În decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că o operațiune de depozitare a deșeurilor poate fi considerată de către autoritățile belgiene drept o operațiune de valorificare, făcând trimitere la jurisprudența Curții de Justiție stabilită în cauza C-147/15. Pe baza informațiilor disponibile la momentul respectiv, nu s-a putut demonstra faptul că economia de resurse naturale a constituit obiectivul principal al operațiunii în acest caz. În special, ținând cont de faptul că nu pare să fi fost avută în vedere crearea domului utilizând alte materiale decât deșeuri, nu s-a putut susține că deșeurile ar servi unui scop util prin înlocuirea altor materiale. Având în vedere caracteristicile tehnice definite științific pe care materialele trebuiau să le prezinte (în principal, ușoare, inerte și nebiodegradabile) și cantitățile necesare într-un interval relativ scurt de timp (aproximativ 80 000 de tone pe parcursul câtorva ani), doar fracțiile ușoare păreau a fi adecvate și disponibile în cantități suficiente.

(36)

În plus, informațiile disponibile la momentul inițierii procedurii au determinat Comisia să considere că, din punctul de vedere al respectării ierarhiei deșeurilor, fracțiile ușoare erau mai potrivite pentru incinerare și producerea de energie.

(37)

Având în vedere aceste informații, Comisia a concluzionat că aplicarea, în cazul depozitării deșeurilor, a cotei reduse de impozitare aplicabile operațiunilor de valorificare putea constitui un avantaj selectiv. Astfel, Comisia a considerat că Renewi părea să fi fost scutită de o sarcină fiscală pe care întreprinderea ar fi trebuit să o suporte în mod normal în cazul în care activitățile sale nu ar fi fost considerate valorificare, ci eliminare a deșeurilor. În plus, Comisia a considerat că celelalte criterii menționate la articolul 107 alineatul (1) din TFUE păreau să fie îndeplinite.

(38)

Prin urmare, măsura în cauză putea fi considerată ajutor de stat.

(39)

Având în vedere că măsura în cauză a fost pusă în aplicare înainte de orice notificare adresată Comisiei, este posibil ca autoritățile valone să nu-și fi îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul articolului 108 alineatul (3) din TFUE.

(40)

În ceea ce privește compatibilitatea presupusului ajutor acordat, Comisia și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că aplicarea cotei reduse operațiunilor desfășurate de Renewi în cadrul depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert în locul cotei aplicabile operațiunilor de eliminare în depozitele de deșeuri ar putea (i) să constituie o compensație pentru o obligație de serviciu public în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din TFUE sau (ii) să fie declarată compatibilă cu Orientările din 2008 (30) sau din 2014 (31) privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului.

(41)

Având în vedere informațiile de care dispunea la momentul respectiv și întrucât a fost imposibil să se confirme dacă presupusul ajutor era compatibil cu piața internă, Comisia a decis să inițieze procedura oficială de investigare.

(42)

În ceea ce privește presupusa calificare a măsurii drept ajutor de stat, Regiunea Valonă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la avantaj și la selectivitate și că operațiunea a fost calificată în mod corect drept valorificare respectând condițiile prevăzute de legislația UE și de legislația valonă în vigoare. Într-adevăr, operațiunile ar fi avut loc chiar și în lipsa unor deșeuri adecvate în cantități suficiente (a se vedea secțiunea 3.1); în acest caz, ar fi fost utilizate alte materiale (a se vedea secțiunea 3.3); și deșeurile utilizate au fost adecvate scopului (a se vedea secțiunea 3.2).

(43)

Potrivit Regiunii Valone, lipsa selectivității rezultă din dispozițiile fiscale generale care se aplică fără distincție oricărei întreprinderi în funcție de tipul de utilizare a deșeurilor. Calificarea unei operațiuni drept valorificare sau eliminare se realizează în mod nediscreționar, întrucât decizia ministrului mediului face parte dintr-o procedură oficială și se bazează pe o analiză aprofundată, efectuată de administrația valonă, a documentelor și a informațiilor furnizate de solicitantul înregistrării pentru valorificarea deșeurilor.

(44)

În observațiile sale suplimentare din 17 decembrie 2020, Regiunea Valonă subliniază faptul că, în temeiul Ordonanței din 27 februarie 2003 privind condițiile sectoriale de exploatare a depozitelor de deșeuri („Ordonanța privind condițiile sectoriale”) (32), toți operatorii de depozite de deșeuri din Regiunea Valonă, fără excepție, au obligația de a-și amenaja depozitele sub forma unui dom pentru a asigura o pantă minimă de 3 % după tasare și pentru a permite scurgerea gravitațională a apei pluviale către șanțurile din afara depozitului de deșeuri.

(45)

Începând din 2004, depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert este gestionat pe baza autorizației unice din 10 mai 2004 („autorizația unică”), eliberată de Regiunea Valonă și valabilă până la 20 noiembrie 2014 (ca autorizație de exploatare).

(46)

Depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert este împărțit în mai multe sectoare.

(47)

La eliberarea autorizației unice, ministrul valon al mediului:

(48)

În vederea închiderii depozitului de deșeuri la 21 noiembrie 2014, au fost inițiate lucrări de restaurare (pentru a-i da forma unui dom) și de acoperire (33) (din februarie 2009 pentru sectorul 1 și din noiembrie 2011 pentru sectoarele 2-8). Regiunea Valonă subliniază faptul că pregătirea pentru închiderea unui depozit de deșeuri în vederea eficientizării procesului de restaurare și continuarea în paralel a operațiunilor de eliminare reprezintă o practică des întâlnită în sectorul gestionării deșeurilor. În perioada de exploatare a unui depozit de deșeuri, unele sectoare ale acestuia care nu mai sunt deschise pentru operațiuni de eliminare sunt pregătite pentru operațiuni de restaurare în timp ce alte sectoare ale depozitului sunt utilizate în continuare. Aceste operațiuni de restaurare au necesitat eliberarea unor certificate de valorificare pentru a-i permite întreprinderii Renewi să utilizeze anumite tipuri de deșeuri valorificabile care nu sunt specificate în anexa 1 la Ordonanța privind valorificarea deșeurilor. Toate înregistrările și certificatele confirmă obiectivul principal al operațiunilor în cauză și precizează că valorificarea fracțiilor ușoare face parte din procesul de reamenajare și de restaurare a depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(49)

Întrucât condițiile specifice ale autorizației unice au impus desfășurarea de către Renewi a unor operațiuni de valorificare a deșeurilor în contextul închiderii depozitului, întreprinderea a solicitat înregistrarea, pe care a obținut-o la 30 noiembrie 2005 împreună cu certificatul de valorificare aferent nr. 2005/13/73/3/4 pentru reumplerea sectorului 1. În certificatul de valorificare se menționează că deșeurile ce pot fi valorificate trebuie să aibă o „densitate adecvată pentru a preveni tasarea excesivă a masei deșeurilor și pentru a asigura pante stabile care să permită scurgerea apei pluviale”. Deșeurile în cauză trebuiau să fie „deșeuri nepericuloase și inerte încadrate la codurile 170107 – amestec tratat de beton, cărămizi, țigle și materiale ceramice, 170795 – deșeuri tratate din demolări, 191204 – anvelope sfărâmate și lamele de cauciuc, 191212 – fracții ușoare nebiodegradabile și 200307 – deșeuri voluminoase sfărâmate”.

(50)

Cu toate acestea, în cele din urmă, înregistrarea și certificatul, valabile pentru o perioadă de 3 ani, nu au fost utilizate niciodată, întrucât lucrările pregătitoare necesare pentru desfășurarea operațiunilor de valorificare în sectorul 1 au fost finalizate abia în decembrie 2008.

(51)

Prin urmare, operațiunile de valorificare în sectorul 1 au putut începe abia în februarie 2009, astfel cum demonstrează o scrisoare din 3 august 2009 prin care Renewi solicita autorității valone în domeniul deșeurilor (Office wallon des déchets) o nouă înregistrare și un nou certificat de utilizare. Operațiunile de valorificare în sectorul 1 au putut fi inițiate pe baza înregistrării și a certificatului de utilizare obținute la 18 decembrie 2008. Prin această nouă înregistrare și acest nou certificat de utilizare, valabile până la 31 decembrie 2009, era autorizată desfășurarea de operațiuni de valorificare pentru aceleași deșeuri ca înainte (a se vedea considerentul 49), în scopul reumplerii sectorului 1. Prin urmare, până în februarie 2009, Renewi nu a putut beneficia de cota redusă de impozitare pentru operațiunile calificate drept valorificare.

(52)

Având în vedere întârzierea lucrărilor de restaurare și de reamenajare în sectorul 1, a fost necesară o nouă prelungire a înregistrării și a certificatului la 10 noiembrie 2009, pentru o perioadă de 3 ani, prin înregistrarea și certificatul nr. 2009/13/73/3/4, valabile până la 31 decembrie 2011. În aceeași zi, au fost eliberate o nouă înregistrare și un nou certificat cu nr. 2009/13/114/3/4 (valabile până la 31 decembrie 2011), prin care Renewi era autorizată să valorifice, pe lângă „
deșeuri nepericuloase și inerte încadrate la codurile 170107 – amestec tratat de beton, cărămizi, țigle și materiale ceramice, 170795 – deșeuri tratate din demolări, 191204 – anvelope sfărâmate și lamele de cauciuc, 191212 – fracții ușoare nebiodegradabile și 200307 – deșeuri voluminoase sfărâmate”, fracții ușoare combustibile încadrate la codul 191210.

(53)

Atât fracțiile ușoare combustibile, cât și cele nebiodegradabile fac parte din categoriile 191210 – „deșeuri combustibile (combustibili derivați din deșeuri)” și 191212 – „alte deșeuri (inclusiv amestecuri) provenite din tratarea mecanică a deșeurilor, altele decât [deșeurile cu conținut de substanțe periculoase]” descrise în Ordonanța Guvernului valon din 10 iulie 1997 (34) de stabilire a unui catalog al deșeurilor. Aceste două categorii – 191210 și 191212 – sunt considerate deșeuri nepericuloase în respectiva ordonanță.

(54)

În conformitate cu Ordonanța de stabilire a unui catalog al deșeurilor, atât fracțiile ușoare combustibile, cât și cele nebiodegradabile fac parte din categoria „deșeuri nebiodegradabile compatibile cu deșeurile organice biodegradabile în contextul depozitării în depozitele de deșeuri”, cu condiția să nu fie susceptibile să reacționeze cu deșeurile organice biodegradabile și să nu compromită eficacitatea recuperării gazelor (35). Regiunea Valonă menționează că termenul „combustibil” se explică numai din faptul că acest nou tip de deșeuri trebuia încadrat la unul dintre tipurile de deșeuri prevăzute de legislația valonă în vigoare și că, având în vedere puterea sa calorifică, clasificarea acestui tip de fracții ușoare drept deșeuri încadrate la codul 191210 – „deșeuri combustibile (combustibili derivați din deșeuri)” a reprezentat o alegere logică. Termenul „combustibil” reflectă doar faptul că acest tip de fracții ușoare au o anumită putere calorifică netă („PCN”) și nu că această PCN este adecvată în mod specific pentru operațiunile de incinerare, fie în instalații de incinerare sau în cuptoare de ciment. Pentru a fi acceptate în majoritatea instalațiilor de incinerare, deșeurile trebuie să aibă o PCN de aproximativ 10 000-12 000 kJ/kg sau o PCN maximă, în cantități mici, de 13 000 kJ/kg Arderea deșeurilor cu o PCN mai mare duce la degradarea excesivă a cuptoarelor. Cu toate acestea, fracțiile ușoare utilizate pentru operațiunile de valorificare în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert au o PCN de 14 100 kJ/kg (36).

(55)

Potrivit informațiilor furnizate de Regiunea Valonă, dintre deșeurile pentru care Renewi a obținut certificate de valorificare, în cadrul operațiunilor de valorificare desfășurate în sectorul 1 începând din februarie 2009 au fost utilizate efectiv doar fracții ușoare nebiodegradabile și deșeuri voluminoase sfărâmate. Fracțiile ușoare combustibile au fost utilizate abia începând din 2010.

(56)

În perioada februarie 2009-decembrie 2009, în depozitul de deșeuri au fost utilizate deșeuri voluminoase sfărâmate (37) în cantități limitate (38). Introducerea deșeurilor voluminoase în depozitul de deșeuri a fost interzisă începând cu data de 1 ianuarie 2010, în temeiul Ordonanței Guvernului valon de interzicere a depozitării anumitor deșeuri în depozitele de deșeuri (39).

(57)

În ceea ce privește sectoarele 2-8, autorizația unică acordată Renewi prevedea amenajarea depozitului de deșeuri sub forma unui dom cu o înălțime maximă înainte de tasare de 167 m și o înălțime finală, după tasare, de 161 m deasupra nivelului mării. La sfârșitul operațiunilor, domul trebuia să aibă o pantă, după tasare, cuprinsă între 3 % și 14 % (40).

(58)

Autorizația unică prevede că, în cazul în care nu se atinge înălțimea țintă de 161 m, operatorul trebuie să completeze nivelul depozitului de deșeuri utilizând materiale care întrunesc condițiile și caracteristicile operațiunilor de valorificare prevăzute în Ordonanța privind încurajarea valorificării anumitor deșeuri, astfel încât să se atingă în mod obligatoriu această înălțime.

(59)

În perioada de exploatare a depozitului de deșeuri, în Regiunea Valonă au fost adoptate interdicții succesive de eliminare a anumitor deșeuri în depozitele de deșeuri prin Ordonanța Guvernului Valon de interzicere a depozitării anumitor deșeuri în depozitele de deșeuri (41).

(60)

Astfel, ordonanța interzice depozitarea în depozitele de deșeuri a anumitor tipuri de deșeuri, în special a anumitor deșeuri periculoase, precum și a anvelopelor uzate întregi, a deșeurilor colectate separat și a deșeurilor metalice.

(61)

Aceste interdicții succesive au avut ca efect o reducere a cantităților de deșeuri eliminate în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert, obligând Renewi să se adapteze la o piață în continuă schimbare, caracterizată printr-o scădere continuă a cantității de deșeuri disponibile pentru eliminare. Potrivit Regiunii Valone, cantitatea de deșeuri eliminate a scăzut cu 212 000 de tone în perioada 2009-2010.

(62)

Prin urmare, în fiecare an începând din 2004, Renewi a fost nevoită să caute modalități alternative de a obține diferite fluxuri de deșeuri pentru a atinge profilul final prevăzut în autorizația unică, în temeiul Ordonanței privind condițiile sectoriale (42). De exemplu, în 2013 și 2014, Renewi a reușit să obțină o cantitate semnificativă de deșeuri de materiale din fibră de sticlă și de deșeuri rezultate din distrugerea și casarea autovehiculelor pentru a fi eliminate în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(63)

De asemenea, Regiunea Valonă subliniază contextul hidrogeologic special al amplasamentului, care se caracterizează printr-un grad ridicat de vulnerabilitate, având în vedere riscul semnificativ de deteriorare a calității apelor subterane cauzat de infiltrarea levigatului, care periclitează în mod grav posibilitatea de utilizare a apelor respective pentru producerea apei potabile. Acest context dificil a condus la înființarea unui comitet științific însărcinat cu formularea de recomandări pentru autorități atunci când acestea din urmă iau decizii cu privire la depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(64)

Regiunea Valonă subliniază faptul că problemele de mediu identificate nu au permis reînnoirea autorizației de exploatare a depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert. În același timp, nu a fost posibilă reducerea cantităților de deșeuri care trebuiau introduse în depozitul de deșeuri în vederea respectării cerințelor privind panta minimă impuse de legislația valonă.

(65)

Astfel cum subliniază Regiunea Valonă, pentru ca depozitul de deșeuri să poată fi închis efectiv până la 21 noiembrie 2014, planificarea în acest scop trebuia să înceapă încă din 2011. Din acel moment, comitetul științific a acordat o atenție deosebită necesității de definire a profilului final astfel încât să se obțină pante în cadrul depozitului de deșeuri care să prevină diferențele de tasare ce ar provoca stagnarea apei de suprafață care ar trebui să se scurgă în șanțurile de drenaj. Având în vedere același obiectiv, comitetul științific a impus utilizarea unor deșeuri „cât mai ușoare posibil” pentru operațiunile de restaurare, astfel încât să de evite diferențele mari de tasare.

(66)

Regiunea Valonă subliniază faptul că, la momentul luării deciziei de închidere a depozitului de deșeuri la începutul anului 2011, profilul acestuia după tasare prezenta o pantă mai mică de 3 % în anumite locuri și, prin urmare, nu îndeplinea cerințele de la articolul 16 al cincilea paragraf din Ordonanța privind condițiile sectoriale. Prin urmare, a fost necesară remodelarea acestui profil pentru a respecta cerința privind panta minimă de 3 %. Modelele dezvoltate de comitetul științific, prezentate în avizul din 11 martie 2011, au permis calcularea volumelor minime de deșeuri necesare pentru a se asigura că (i) domul are pante medii de minimum 3 % după tasare în cadrul întregului depozit și (ii) pante medii de maximum 14 % în cadrul întregului depozit pentru a asigura stabilitatea masei deșeurilor. Astfel, volumul final de deșeuri necesar înainte de închiderea depozitului de deșeuri a fost redus cu 76 401 m3.

(67)

La 28 iunie 2011, ca urmare a deciziei de închidere a depozitului de deșeuri, în conformitate cu condițiile stabilite în autorizația unică și pe baza recomandărilor formulate de comitetul științific în raportul său din 11 martie 2011, Renewi a depus o cerere de înregistrare pentru valorificarea deșeurilor nepericuloase încadrate la codurile 191210 – fracții ușoare combustibile și 191212 – fracții ușoare nebiodegradabile în contextul închiderii întregului depozit de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(68)

Pe baza avizelor comitetului științific și în conformitate cu condițiile prevăzute în autorizația unică, luând în considerare procedura de închidere deja inițiată pentru sectorul 1, la 4 noiembrie 2011, ministrul mediului a acordat Renewi înregistrarea nr. 2011/13/132/3/4 și certificatul de valorificare aferent, prin care autoriza valorificarea fracțiilor ușoare pentru o perioadă de 5 ani, ca parte a închiderii întregului depozit de deșeuri Mont-Saint-Guibert. Astfel, noua înregistrare și noul certificat au permis valorificarea fracțiilor ușoare combustibile și a fracțiilor ușoare nebiodegradabile ca parte a închiderii întregului depozit de deșeuri, inclusiv a sectorului 1, care a fost apoi integrat în procesul general de închidere a depozitului de deșeuri.

(69)

Această înregistrare și acest certificat de utilizare, referitoare inițial la amenajarea depozitului de deșeuri sub forma unui dom, au fost reînnoite prin decizia din 18 august 2015 (înregistrarea și certificatul de utilizare nr. 2015/13/223/3/4). Certificatul a fost valabil până la 18 august 2020, această perioadă de valabilitate fiind justificată, potrivit Regiunii Valone, de cantitățile considerabile de materiale necesare pentru completarea domului (în conformitate cu certificatul de utilizare, Renewi a fost autorizată să valorifice până la 400 000 de tone de fracții ușoare). „Domul” a fost finalizat în noiembrie 2019, înainte de expirarea certificatului de utilizare.

(70)

Atât înregistrarea nr. 2011/13/132/3/4 și certificatul de valorificare aferent, cât și înregistrarea nr. 2015/13/223/3/4 și certificatul de utilizare aferent au permis reamenajarea depozitului de deșeuri în conformitate cu autorizația unică (pentru a preveni tasarea excesivă a masei deșeurilor și pentru a asigura pante suficient de stabile astfel încât să permită scurgerea naturală a apei pluviale).

(71)

Faza de restaurare, care a implicat acoperirea sectoarelor 2-8, a început în 2020, după finalizarea domului. Regiunea Valonă menționează că restaurarea s-a realizat inițial utilizându-se materiale ce întrunesc condițiile stabilite în înregistrarea nr. 2016/616/3/4, care expiră la 26 octombrie 2026. Deșeurile care fac obiectul înregistrării nr. 2016/616/3/4 corespund deșeurilor enumerate în anexa 1 la Ordonanța privind valorificarea deșeurilor.

(72)

În observațiile sale din 3 mai 2021, Regiunea Valonă își reiterează opinia potrivit căreia operațiunile în cauză ar fi fost efectuate chiar și în ipoteza în care nu ar fi fost utilizate deșeuri, având în vedere obligația legală de închidere și restaurare a depozitului de deșeuri.

(73)

De asemenea, Regiunea Valonă confirmă că, pe baza unui studiu realizat de firma de consultanță Greisch și prezentat la 31 octombrie 2002 („studiul Greisch”) (43), cu mult înainte de închiderea depozitului de deșeuri, s-a decis utilizarea deșeurilor pentru operațiunile de restaurare „pentru a evita introducerea unei cantități atât de mari de materiale «de calitate superioară» într-un depozit de deșeuri”. În studiul Greisch se precizează că deșeurile ar trebui „în mod ideal să fie disponibile în cantități mari (100 000 m3), ușor de prelucrat, ușoare, impermeabile și rezistente la putrezire”.

(74)

Decizia de a utiliza deșeuri în locul unor materii prime, cum ar fi roci vulcanice, a fost ulterior inclusă în autorizația unică.

(75)

Întrucât autorizația unică prevedea efectuarea unor operațiuni de valorificare în vederea închiderii sectorului 1, la 23 iunie 2005, comitetul științific a adoptat un aviz în care erau stabilite calitățile tehnice necesare ale materialelor care urmau să fie utilizate pentru reumplerea sectorului 1. Acest aviz a fost reiterat la 28 martie 2006.

(76)

În certificatul de valorificare nr. 2005/13/73/3/4 solicitat de Renewi se menționează că deșeurile ce pot fi valorificate trebuie să aibă o „densitate adecvată pentru a preveni tasarea excesivă a masei deșeurilor și pentru a asigura pante stabile care să permită scurgerea apei pluviale”. Fracțiile ușoare nebiodegradabile prezentau aceste caracteristici (a se vedea considerentul 49). Certificatul de utilizare din 18 decembrie 2008 și certificatele ulterioare (a se vedea considerentele 51 și 52) au autorizat, de asemenea, utilizarea fracțiilor ușoare (nebiodegradabile și combustibile) întrucât prezentau caracteristicile tehnice adecvate pentru închiderea sectorului 1.

(77)

În decembrie 2009, o notă tehnică privind „Restaurarea sectorului 1”, emisă de comitetul științific, precizează că pentru restaurarea sectorului 1 trebuie să fie utilizate fracții ușoare (și anume deșeuri de materiale plastice, fracție ușoară rezultată din sortarea și pretratarea deșeurilor).

(78)

La 11 martie 2011, comitetul științific a prezentat într-un aviz considerațiile tehnice preliminare referitoare la revizuirea pantelor și a profilurilor depozitelor de deșeuri necesare pentru a preveni surparea, care au fost stabilite pe baza unor studii topografice precise efectuate la sfârșitul anului 2010. Pe această bază, documentul explică faptul că materialele trebuie să aibă o densitate scăzută, să fie nebiodegradabile și rezistente la putrezire (pentru a preveni surparea) și permeabile (pentru a permite trecerea apei și a gazelor). În continuare este reprodus fragmentul relevant din acest aviz:

„Trebuie subliniate trei caracteristici:

(79)

Având în vedere aceste caracteristici tehnice și în conformitate cu avizele succesive ale comitetului științific care reflectă obligațiile cuprinse în autorizația unică, fracțiile ușoare au fost identificate în aviz ca fiind principalul tip de deșeuri adecvat pentru operațiune. Regiunea Valonă menționează, de asemenea, că tipul de deșeuri utilizate a fost ales pe baza caracteristicilor tehnice stabilite în mod obiectiv ținând cont de problemele de mediu și nu invers (adică, nu au fost alese mai întâi fracțiile ușoare și apoi definite caracteristicile tehnice pe baza caracteristicilor specifice ale acestora).

(80)

Regiunea Valonă afirmă că, în vederea conservării resurselor, s-a luat decizia, încă de la începutul procesului de închidere a depozitului de deșeuri, ca deșeurile să fie pretratate pentru a servi unui scop util. Cu toate acestea, întrucât nu au fost disponibile deșeuri sau materiale gata de utilizare imediată, a fost necesară generarea sau pretratarea materialelor/deșeurilor existente pentru a le folosi în scopuri utile.

(81)

Prin urmare, fracțiile ușoare au fost create și adaptate în mod special pentru restaurarea depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(82)

Regiunea Valonă subliniază, de asemenea, că utilizarea fracțiilor ușoare a fost analizată cu atenție în conformitate cu procedura de valorificare a deșeurilor prevăzută de Ordonanța privind valorificarea deșeurilor. S-a considerat că fracțiile ușoare în cauză sunt deșeuri nepericuloase în conformitate cu Ordonanța de stabilire a unui catalog al deșeurilor (a se vedea considerentul 53) și cu fiecare dintre înregistrările și certificatele eliberate pentru Renewi. Lipsa de periculozitate a deșeurilor a reprezentat o condiție prealabilă pentru ca acestea să fie considerate adecvate pentru operațiunile de valorificare. Astfel, articolul 13 alineatul (1) din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor prevede că „ministrul poate lua o decizie în favoarea valorificării deșeurilor nepericuloase care nu sunt specificate în anexa I și a altor valorificări de deșeuri nepericuloase decât cele prevăzute în anexa I la prezenta ordonanță de către orice persoană care depune o cerere de înregistrare în conformitate cu procedura prevăzută de prezenta ordonanță […]”.

(83)

Potrivit Regiunii Valone, fracțiile ușoare prezintă mai multe caracteristici comune cu deșeurile inerte. Prin urmare, Regiunea Valonă le clasifică drept „deșeuri nebiodegradabile compatibile cu deșeurile organice biodegradabile în contextul depozitării în depozitele de deșeuri”, deoarece nu sunt susceptibile să reacționeze cu deșeurile organice biodegradabile sau să compromită eficacitatea recuperării gazelor (a se vedea considerentul 54). Potrivit Regiunii Valone, această din urmă caracteristică a fracțiilor ușoare este similară cu definiția deșeurilor inerte, întrucât privește și deșeurile care „nu reacționează chimic în niciun alt mod, nu sunt biodegradabile și nu au efecte negative asupra altor materiale cu care vin în contact astfel încât să polueze mediul sau să dăuneze sănătății umane. ” (44).

(84)

De asemenea, Regiunea Valonă subliniază că, în conformitate cu articolul 23 din Directiva privind deșeurile, orice unitate care incinerează deșeuri în vederea valorificării energetice trebuie să se asigure că operațiunile de valorificare sunt efectuate cu un „randament energetic ridicat”. În acest sens, autoritățile valone evidențiază faptul că fracțiile ușoare au o putere calorifică prea mare (14 000 kJ/kg, în timp ce combustibilii derivați din deșeuri au o putere calorifică cuprinsă între 10,5 și 11,5 kJ/kg) pentru a fi arse în instalații de incinerare și cuptoare de ciment, astfel încât ar fi fost imposibil să fie arse în scopul valorificării energetice. Regiunea Valonă susține, de asemenea, că ierarhia deșeurilor nu impune o ordine a priorităților între operațiunile de valorificare energetică și cele de valorificare materială.

(85)

În ceea ce privește deșeurile voluminoase sfărâmate utilizate în perioada februarie 2009-decembrie 2009, Regiunea Valonă afirmă că acestea prezintă toate caracteristicile tehnice necesare, întrucât au o densitate scăzută (0,6 tone/m3 după compactare), sunt nebiodegradabile și rezistente la putrezire (prevenind surparea și riscul de producere a unor reacții de degradare a deșeurilor), permeabile (permițând trecerea apei și a gazelor) și pot fi furnizate și sfărâmate în cantități suficiente. Prin urmare, deșeurile voluminoase sfărâmate au fost considerate adecvate din punct de vedere tehnic.

(86)

Potrivit Regiunii Valone, luarea deciziei de a utiliza deșeuri în locul unor materii prime în scopul conservării resurselor naturale nu înseamnă că nu au existat alternative reale la utilizarea deșeurilor pentru restaurarea depozitului. Astfel, existența unor soluții alternative permite să se stabilească dacă fracțiile ușoare și deșeurile voluminoase sfărâmate servesc sau nu unui scop util și dacă operațiunile de restaurare ar fi avut loc chiar și în ipoteza în care deșeurile adecvate nu ar fi fost disponibile în cantități suficiente.

(87)

În observațiile sale din 3 mai 2021, Regiunea Valonă explică faptul că, întrucât deșeurile adecvate (din punctul de vedere al densității, al nebiodegradabilității, al rezistenței la putrezire și al permeabilității) au fost disponibile în cantități suficiente pentru restaurarea depozitului de deșeuri pe parcursul întregii perioade (în principal fracții ușoare și deșeuri voluminoase sfărâmate), nu a fost necesar să abordeze problema materiilor prime care pot fi utilizate ca alternativă la deșeuri. Cu toate acestea, Regiunea Valonă afirmă că, în cazul în care s-ar fi pus o asemenea problemă, ar fi fost disponibile materiale alternative în cantități suficiente pentru restaurarea întregului depozit de deșeuri de la începutul lucrărilor de restaurare în februarie 2009. Regiunea Valonă consideră că, în cazul de față, Argex (o materie primă care constă în granule ușoare de argilă expandată, produsă din argilă naturală brută care este apoi prelucrată) și diferite tipuri de spumă (spumă poliuretanică, blocuri de polistiren expandat sau spume de umplutură) erau perfect adecvate pentru restaurarea depozitului de deșeuri, inclusiv pentru crearea domului, având în vedere caracteristicile lor tehnice. Și aceste materiale erau disponibile în cantități suficiente pe piață. În ceea ce privește Argex în mod special, Regiunea Valonă menționează că Belgia dispune de o capacitate de producție semnificativă în regiunea Anvers, de aproximativ 450 000 m3 pe an. Având în vedere cantitățile necesare pentru restaurarea depozitului de deșeuri (estimate în 2003 la aproximativ 100 000 m3 pe an, reduse la 80 000 m3 și apoi la 70 000 m3 la sfârșitul lucrărilor), Regiunea Valonă consideră că Renewi ar fi putut utiliza acest material în locul fracțiilor ușoare pentru restaurarea și închiderea depozitului.

(88)

În plus, Regiunea Valonă explică faptul că o altă materie primă alternativă, și anume rocile vulcanice (pozzolana), ar fi fost, de asemenea, adecvată și disponibilă în cantități suficiente (45) ca piatră naturală pentru restaurarea depozitului de deșeuri. Potrivit acesteia, pozzolana este un material similar cu Argex, care este adesea utilizat în scopuri similare (de exemplu, construcții imobiliare, activități de grădinărit, rambleiere).

(89)

Regiunea Valonă susține că, având în vedere caracteristicile lor tehnice, rocile vulcanice (pozzolana) îndeplinesc cerințele specifice pentru restaurarea depozitului de deșeuri (în special au o densitate scăzută, sunt nebiodegradabile, rezistente la putrezire și permeabile) și ar fi putut constitui o alternativă la utilizarea fracțiilor ușoare dacă acestea nu ar fi fost disponibile în cantități suficiente. În plus, Regiunea Valonă susține că rocile vulcanice ar fi putut fi utilizate ca alternativă la deșeurile voluminoase sfărâmate pentru operațiunile derulate în depozitul de deșeuri, dacă acestea din urmă nu ar fi fost disponibile în cantități suficiente.

(90)

Potrivit Renewi, condițiile pentru calificarea unei măsuri drept ajutor de stat, și anume existența unui avantaj și caracterul selectiv al măsurii, nu sunt întrunite în această cauză.

(91)

În ceea ce privește primul punct, Renewi consideră că aplicarea cotei reduse de impozitare prevăzute de legislația valonă pentru operațiunile de valorificare nu poate constitui o reducere nejustificată a sarcinii sale fiscale, în sensul că utilizarea fracțiilor ușoare pentru închiderea depozitului de deșeuri corespunde criteriilor de valorificare prevăzute de legislația Uniunii și de legislația valonă (a se vedea secțiunea 4.1). Prin urmare, Renewi subliniază faptul că fracțiile ușoare au caracteristicile tehnice necesare pentru acest tip de operațiune și că utilizarea acestui tip de deșeuri a permis evitarea utilizării de materii prime, în vederea conservării resurselor naturale (a se vedea secțiunea 4.3).

(92)

În ceea ce privește lipsa selectivității, Renewi consideră că înregistrările și certificatele de valorificare care i-au fost acordate nu au fost eliberate în mod discreționar, ci în urma verificării conformității operațiunii în cauză cu definiția „valorificării” din decretul fiscal. Renewi menționează, de asemenea, că aplicarea unor cote diferite de impozitare pentru operațiunile de valorificare și eliminare a făcut parte dintr-un sistem general utilizat pentru toate întreprinderile care îndeplinesc criteriile pentru diferitele tipuri de operațiuni (a se vedea secțiunea 4.2).

(93)

În observațiile sale, Renewi menționează faptul că a depus în 2003 o cerere de eliberare a unei autorizații unice în vederea amenajării depozitului de deșeuri cu pante de cel puțin 3 % după tasare, pentru a permite restaurarea acestuia după închidere prin asigurarea colectării apei pluviale și a biogazului. În urma acestei cereri a fost eliberată autorizația din 18 decembrie 2003, înlocuită prin ordinul ministerial din 10 mai 2004 de stabilire a condițiilor de exploatare și de închidere a depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(94)

Renewi a obținut mai multe înregistrări și certificate de valorificare conexe începând cu 30 noiembrie 2005 (a se vedea considerentele 49-52) pentru valorificarea fracțiilor ușoare și a deșeurilor voluminoase sfărâmate.

(95)

Renewi explică faptul că, de la începutul exploatării depozitului de deșeuri, autorizată prin autorizația unică din 2004, cantitățile de deșeuri eliminate în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert au fost reduse în mod semnificativ ca urmare a interdicțiilor succesive de eliminare a anumitor deșeuri în depozitele de deșeuri impuse prin Decretul Guvernului valon din 18 martie 2004 (46). Acest lucru a dus la o reducere a cantităților de deșeuri eliminate, de la 223 000 de tone în 2009 la aproximativ 11 000 de tone în 2010, în special ca urmare a interdicției de depozitare în depozitele de deșeuri a deșeurilor menajere sfărâmate și a deșeurilor organice biodegradabile începând cu 1 ianuarie 2010 (47). Această interdicție a fost impusă ca urmare a transpunerii Directivei privind depozitele de deșeuri.

(96)

Având în vedere reducerea cantității de deșeuri care puteau fi eliminate în depozitul de deșeuri, a devenit evident că umplerea acestuia (până în noiembrie 2014) nu mai putea fi realizată în termenul prevăzut inițial de autorizația unică (48). În urma unui proces consultativ care a avut loc la sfârșitul anului 2010 și începutul anului 2011, s-a decis să se pună capăt operațiunilor la depozitul de deșeuri până la termenul stabilit și să se continue procedura de închidere menționată la articolul 18 alineatul (5), în conformitate cu condițiile specifice ale autorizației unice.

(97)

În plus, Renewi subliniază faptul că, înainte de luarea deciziei de a pune capăt operațiunilor la depozitul de deșeuri, comitetului științific i s-a solicitat să analizeze dacă era posibilă o reducere a volumului de deșeuri care trebuia să fie atins la închiderea depozitului de deșeuri, astfel încât depozitul să poată fi închis așa cum se prezenta la momentul respectiv. Cu toate acestea, potrivit Renewi, într-un raport din 11 martie 2011, comitetul științific a estimat că volumul rezidual de deșeuri rămas de prelucrat la sfârșitul anului 2010 putea fi redus cu doar 76 401 m3. Raportul justifica acest calcul prin prisma dificultății de a modifica profilul depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert, având în vedere că suprafața finală a acestuia, definită în 2003, era deja cea mai apropiată posibil de cerințele pentru îndeplinirea criteriilor referitoare la panta minimă (3 %) și cea maximă (14 %).

(98)

Ținând seama, pe de o parte, de fluxurile de deșeuri pe care Renewi a menționat că le poate asigura și, pe de altă parte, de studiile privind tipul de material de utilizat pentru închiderea depozitului de deșeuri și de prevederile autorizației unice, în avizul său din 11 martie 2011, comitetul științific a identificat fracțiile ușoare drept principalul tip de deșeuri care puteau fi utilizate în cursul procedurii de închidere în vederea restaurării depozitului.

(99)

Pe baza avizelor comitetului științific și în conformitate cu condițiile prevăzute în autorizația unică, luând în considerare procedura de închidere deja inițiată pentru sectorul 1, la 4 noiembrie 2011, ministrul mediului a acordat Renewi înregistrarea nr. 2011/13/132/3/4 și certificatul de valorificare aferent, prin care autoriza valorificarea fracțiilor ușoare pentru o perioadă de 5 ani, ca parte a închiderii întregului depozit de deșeuri Mont-Saint-Guibert.

(100)

La 6 decembrie 2013, comitetul științific și-a reiterat avizul din 2011, insistând asupra faptului că „singura soluție tehnică acceptabilă este închiderea depozitului de deșeuri utilizând un material cu caracteristici tehnice identice cu cele ale fracțiilor ușoare, în special în ceea ce privește densitatea. Orice soluție alternativă ar implica amânarea închiderii depozitului de deșeuri pentru o perioadă îndelungată, precum și prelungirea fazei de posttratare”. În lumina acestui aviz al comitetului științific, la 18 august 2015, au fost emise o nouă înregistrare și un nou certificat de utilizare nr. 2015/13/223/3/4 cu o perioadă de valabilitate de 5 ani.

(101)

Renewi subliniază faptul că toate certificatele de utilizare prevedeau efectuarea unor teste de calitate pentru a verifica respectarea acestor cerințe. Astfel, conformitatea fracțiilor ușoare cu cerințele înregistrărilor și ale certificatelor de valorificare a făcut obiectul unei verificări. Prin urmare, Renewi contestă argumentul invocat de Comisie în decizia sa de inițiere a procedurii, potrivit căruia înregistrările și certificatele nu permit efectuarea de verificări cu privire la ceea ce constituie fracții ușoare și ce caracteristici trebuie să aibă acestea.

(102)

Renewi afirmă că Decretul fiscal prevede o cotă redusă de impozitare aplicabilă operațiunilor de valorificare a deșeurilor în depozitele de deșeuri pentru orice întreprindere specializată în tratarea deșeurilor care desfășoară astfel de operațiuni.

(103)

Articolul 6 alineatul (1) punctul 12 [fostul articol 6 alineatul (1) punctul 11] din Decretul fiscal prevede aplicarea unei cote de 0 EUR/tonă pentru perioada 2005-2015 și de 20 EUR/tonă începând cu 2015 pentru „utilizarea deșeurilor valorificabile în depozitul de deșeuri ca înlocuitori ai produselor sau echipamentelor necesare pentru exploatarea și restaurarea depozitului de deșeuri, inclusiv posttratare, în conformitate cu autorizația de exploatare sau cu autorizația de mediu”.

(104)

Potrivit Renewi, acest articol prevede o serie de criterii obiective și predefinite potrivit cărora orice întreprindere care (1) utilizează deșeuri valorificabile în depozitul de deșeuri (2) ca înlocuitori ai produselor sau echipamentelor (3) necesare pentru exploatarea și restaurarea depozitului de deșeuri, inclusiv posttratarea, (4) în conformitate cu autorizația de exploatare a depozitului de deșeuri sau cu autorizația de mediu, poate beneficia de cota redusă de impozitare aplicabilă operațiunilor de valorificare. Anexa 1 la Ordonanța privind valorificarea deșeurilor include o listă de deșeuri considerate în mod automat ca fiind valorificabile. Renewi subliniază însă că anexa 1 nu este exhaustivă, întrucât este imposibil, a priori, să se întocmească o listă exhaustivă a tuturor deșeurilor care ar putea fi valorificabile. De asemenea, Renewi susține că articolul 13 din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor prevede posibilitatea ca ministrul să autorizeze, prin intermediul înregistrărilor și al certificatelor, valorificarea altor deșeuri nepericuloase care nu sunt menționate în anexa 1. Prin urmare, potrivit Renewi, aceste deșeuri, autorizate de ministru, pot fi considerate „valorificabile” în sensul articolului 6 alineatul (1) punctul 12 (fostul punct 11) din Decretul fiscal din 2007.

(105)

Renewi subliniază faptul că, în momentul eliberării înregistrărilor și a certificatelor, decizia ministrului este delimitată de diferitele decrete și ordonanțe aplicabile, precum și de o serie de decizii și de analize efectuate în prealabil, care îi limitează în mod strict puterea de decizie.

(106)

Prin urmare, Renewi evidențiază faptul că ministrul trebuia să verifice dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 3 și 6 din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor. Decizia acestuia a fost luată în temeiul articolului 13 din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor, care prevede că „ministrul poate lua o decizie în favoarea valorificării deșeurilor nepericuloase care nu sunt specificate în anexa I și a altor valorificări de deșeuri nepericuloase decât cele prevăzute în anexa I la prezenta ordonanță de către orice persoană care depune o cerere de înregistrare în conformitate cu procedura prevăzută de prezenta ordonanță. Această înregistrare este exceptată de la obligația de autorizare prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Decretul privind deșeurile din 27 iunie 1996”.

(107)

În această privință, Renewi subliniază faptul că, în comunicarea sa privind noțiunea de ajutor de stat (49), Comisia consideră că „faptul că o reducere fiscală necesită autorizare administrativă prealabilă nu înseamnă în mod automat că aceasta constituie o măsură selectivă. Nu acesta este cazul atunci când o autorizare administrativă prealabilă se bazează pe criterii obiective și nediscriminatorii, cunoscute în prealabil, delimitând astfel exercitarea puterii de discreție a administrațiilor publice. Un astfel de sistem de autorizare administrativă prealabilă trebuie, de asemenea, să se bazeze pe un sistem procedural care este ușor accesibil și care poate să asigure faptul că o cerere de autorizare va fi soluționată într-un termen rezonabil, cu obiectivitate și cu imparțialitate și că respingerile cererilor de autorizare pot fi, de asemenea, contestate în cadrul unei proceduri judiciare sau cvasijudiciare”.

(108)

În măsura în care, pentru adoptarea respectivei decizii, ministrul a trebuit să țină cont de diferitele norme aplicabile în temeiul legislației valone și a dispus de o putere de discreție numai în ceea ce privește tipul de deșeuri autorizate pentru valorificare și întrucât această putere de discreție a fost delimitată de studii și criterii științifice predefinite, obiective și nediscriminatorii, necesitatea autorizării administrative pentru a beneficia de cota de impozitare aplicabilă operațiunilor de valorificare nu a însemnat că măsurile de autorizare au fost selective.

(109)

De asemenea, Renewi subliniază faptul că a trebuit să prezinte ministrului cereri însoțite de „toate documentele necesare pentru a stabili circumstanțele de producție, caracteristicile deșeurilor și metodele de utilizare în cauză”. Aceste cereri, la fel ca toate cererile de autorizare pentru depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert, au fost depuse ținând cont de avizele comitetului științific, alcătuit din experți independenți. Mai precis, aceste avize oferă un cadru pentru cererile de autorizare și deciziile ministrului de acordare a autorizației, pentru a se asigura că acestea respectă cât mai mult posibil rezultatele evaluărilor de impact și de mediu efectuate, ținând cont de provocările geotehnice ale amplasamentului. Prin urmare, ministrul a emis înregistrările și certificatele de valorificare pe baza acestor surse diferite de informații și în special pe baza avizelor comitetului științific din 23 iunie 2005, 28 martie 2006, 11 martie 2011 și 6 decembrie 2013, incluse în dosarele de cerere.

(110)

În plus, toate aceste decizii de autorizare conțin un „manual de utilizare” care descrie circumstanțele de producție, caracteristicile și metodele de utilizare a deșeurilor autorizate pentru valorificare. În cele din urmă, toate certificatele de utilizare prevăd obligația efectuării unor teste de calitate privind deșeurile autorizate pentru valorificare cu scopul de a verifica îndeplinirea caracteristicilor cerute.

(111)

Prin urmare, Renewi consideră că înregistrările și certificatele au fost acordate cu respectarea normelor aplicabile și că ministrul nu a dispus de o putere de apreciere în exercitarea acestei competențe. Astfel, Renewi susține că măsurile în cauză nu constituie măsuri individuale, ci mai degrabă măsuri adoptate în temeiul unui sistem general, al cărui caracter selectiv nu poate fi pur și simplu presupus, ci trebuie dovedit.

(112)

În cele din urmă, Renewi face trimitere la exemplul BEP Environnement, căreia i-a fost acordată înregistrarea în 2008, în temeiul articolului 13 din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor, care îi permite să efectueze operațiuni de valorificare a „deșeurilor sfărâmate, voluminoase și nepericuloase” în depozitul de deșeuri Happe-Chapois, în vederea desfășurării activităților necesare pentru amenajarea permanentă a domului prevăzut în autorizația de exploatare a acestuia. Având în vedere necesitatea creării unui dom cu o anumită înălțime pentru a obține o pantă reziduală medie de cel puțin 3 %, precum și imposibilitatea operatorului de a atinge nivelul necesar în cursul operațiunilor ca urmare a intrării în vigoare a Decretului Guvernului valon din 18 martie 2004 de interzicere a depozitării anumitor deșeuri în depozitele de deșeuri, ministrul valon a eliberat întreprinderii BEP Environnement înregistrarea necesară pentru începerea operațiunilor de valorificare în vederea restaurării depozitului.

(113)

Renewi menționează că studiile efectuate în vederea acordării autorizației de exploatare pentru depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert au inclus în mod specific posibilitatea de a utiliza „materiale de calitate superioară” pentru operațiunile efectuate în cadrul procedurii de închidere a depozitului de deșeuri, în sensul articolului 13 din Directiva privind depozitele de deșeuri. Această posibilitate a fost însă exclusă în scopul conservării materiilor prime, utilizându-se în schimb deșeuri. Potrivit Renewi, posibilitatea de creare a domului utilizând alte materiale decât deșeuri a fost luată în considerare, dar a fost exclusă foarte rapid, deoarece era evident că prin aceasta vor fi irosite materiale. Renewi consideră că scopul operațiunilor nu a fost de a înlocui un tip de deșeuri cu altul, întrucât, după expirarea autorizației unice, depozitarea deșeurilor în vederea eliminării în depozitul de deșeuri nu mai era permisă. Renewi susține că deșeurile valorificate în depozitul de deșeuri au înlocuit mai degrabă materialele de calitate superioară care ar fi trebuit să fie utilizate în locul deșeurilor și nu alte tipuri de deșeuri, a căror introducere în depozitul de deșeuri era interzisă la momentul respectiv. Așadar, condiția referitoare la înlocuirea materialelor în vederea conservării resurselor naturale, considerată esențială pentru operațiunile de valorificare în temeiul dreptului Uniunii, ar fi în mod clar îndeplinită în cazul de față.

(114)

Renewi susține că fracțiile ușoare au fost alese de către comitetul științific ca principal material pentru umplerea depozitului de deșeuri (pe lângă deșeurile voluminoase sfărâmate, pe bază reziduală, astfel cum se explică în secțiunile 3.1 și 3.2) din motive tehnice legate de obiectivele de mediu prevăzute în autorizația unică și datorită disponibilității în cantități suficiente, a densității și a permeabilității acestora.

(115)

Ca atare, fracțiile ușoare au fost utilizate pentru crearea unui dom cu înălțimea și panta necesare. Aceste deșeuri prezentau caracteristicile specifice pentru realizarea acestui obiectiv: (i) densitate foarte scăzută (0,4 tone/m3 în momentul depozitării în depozitul de deșeuri și 0,6 tone/m3 după tasare); (ii) sunt nebiodegradabile și nu prezintă niciun risc de producere a unor reacții de degradare a deșeurilor și (iii) sunt permeabile.

(116)

De asemenea, Renewi subliniază faptul că valorificarea materială, recunoscută ca o metodă de valorificare a deșeurilor în sine, a fost considerată în autorizația unică și, în amonte, în Decretul fiscal drept soluția cea mai favorabilă din punct de vedere ecologic pentru restaurarea necesară a depozitului de deșeuri.

(117)

Potrivit Renewi, fracțiile ușoare combustibile și nebiodegradabile în cauză nu erau adecvate pentru incinerare sau drept combustibil într-un cuptor de ciment și, prin urmare, nu ar fi putut fi incinerate pentru producerea de energie (a se vedea considerentul 54). În ceea ce privește celelalte câteva instalații de incinerare care ar fi putut fi dispuse să accepte o anumită cantitate (limitată) de fracții ușoare cu o PCN atât de mare, niciuna dintre acestea nu ar fi putut reprezenta o alternativă viabilă din motive legate, de exemplu, de conținutul de clor al fracțiilor ușoare respective sau din cauza distanței dintre instalațiile respective și locul de producție a fracțiilor ușoare.

(118)

Renewi subliniază, de asemenea, că fracțiile ușoare au o PCN mult prea scăzută pentru a fi folosite într-un cuptor de ciment. Pentru a fi acceptate într-un cuptor de ciment, deșeurile trebuie să aibă, în general, o PCN de aproximativ 17 000-18 000 kJ/kg

(119)

În plus, întrucât fracțiile ușoare utilizate în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert nu sunt destinate să fie arse într-o instalație de incinerare sau într-un cuptor de ciment, acestea nu sunt supuse niciunei operațiuni de pretratare cu privire la conținutul de clor. Cu toate acestea, în vederea respectării obligațiilor privind mediul înconjurător care le revin, în special în ceea ce privește cantitatea de clor din fumul eliberat de instalațiile de incinerare sau cuptoarele de ciment, aceste tipuri de instalații stabilesc niveluri maxime ale conținutului de clor peste care deșeurile nu sunt acceptate. În general, aceste niveluri sunt stabilite la aproximativ 0,8-1 %. Acest nivel maxim al conținutului de clor poate fi atins numai printr-o pretratare specifică a deșeurilor în acest scop. Întrucât acest lucru nu se aplică în cazul fracțiilor ușoare valorificate în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert, Renewi susține că acestea nu puteau fi acceptate într-o instalație de incinerare sau într-un cuptor de ciment, contrar afirmației autorului plângerii. Prin urmare, Renewi concluzionează că fracțiile ușoare nu ar fi putut fi utilizate în scopul valorificării energetice și că nu există utilizări alternative ale acestora care să respecte într-o mai mare măsură ierarhia deșeurilor.

(120)

Articolul 107 alineatul (1) din TFUE prevede că „sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. Calificarea drept „ajutor” în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE impune îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor menționate la această dispoziție (50).

(121)

Rezultă din jurisprudența Curții de Justiție că numai avantajele acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat pot constitui ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În plus, aceste avantaje trebuie să fie imputabile în sarcina statului.

(122)

În cazul de față, transferul de resurse de stat ia forma unei pierderi de venituri fiscale în măsura în care certificatele de utilizare, care ar fi fost acordate în mod nejustificat de autoritățile valone, au permis întreprinderii Renewi să beneficieze de o cotă redusă a impozitului regional pentru depozitarea deșeurilor în depozitele de deșeuri în locul cotei integrale aplicabile în mod normal.

(123)

Este necesar să se stabilească dacă măsura în cauză este imputabilă în sarcina statului membru.

(124)

Conform jurisprudenței, pentru a evalua dacă o măsură este imputabilă în sarcina statului, este necesar să se analizeze dacă autoritățile publice au fost implicate în adoptarea acestei măsuri (51).

(125)

Trebuie menționat, în primul rând, faptul că decretul fiscal este un act adoptat de autoritățile valone, așa cum este și acordarea reducerii fiscale. În mod similar, înregistrările succesive pentru desfășurarea de operațiuni de valorificare și acordarea certificatelor de utilizare aferente întreprinderii Renewi se bazează pe o decizie a ministrului valon al mediului. Prin urmare, trebuie să se considere că măsura în cauză este imputabilă în sarcina statului.

(126)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că este probabil ca măsura să fi privat statul de resurse de stat și că măsurile sunt imputabile în sarcina statului.

(127)

Conform unei jurisprudențe constante a Curții, sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect anumite întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l-ar fi putut obține în condiții de piață normale (52).

(128)

Această noțiune de avantaj economic include reduceri ale sarcinii fiscale normale care afectează bugetul unei întreprinderi. Pe de altă parte, o soluție fiscală anticipată nu conferă niciun avantaj în cazul în care contribuabilul plătește impozitele datorate în mod normal în temeiul aplicării corecte a normelor (naționale și internaționale) în cauză.

(129)

Decretul din 2007 privind impozitul regional valon prevede impozite diferite pentru depozitarea deșeurilor, în funcție de metoda de tratare a deșeurilor utilizată. Astfel, pentru valorificarea deșeurilor se aplică o cotă de impozitare mai favorabilă decât cea aplicabilă metodelor de tratare mai dăunătoare pentru mediu și sănătatea publică, cum ar fi eliminarea deșeurilor.

(130)

Pentru a stabili dacă Renewi a beneficiat de un avantaj ca urmare a aplicării acestei cote reduse de impozitare, este necesară calificarea operațiunii în cauză în lumina definițiilor prevăzute în legislația aplicabilă a Uniunii și a clarificărilor aduse de jurisprudența Curții de Justiție.

(131)

Operațiunile de valorificare materială și de rambleiere sunt definite în Directiva privind deșeurile (a se vedea considerentele 21 și 22).

(132)

În anexele I și II la directiva respectivă sunt prezentate, de asemenea, operațiunile care pot fi calificate drept eliminare, respectiv valorificare. Curtea de Justiție a indicat dispozițiile din directivă potrivit cărora aceste exemple nu sunt exhaustive și că, în cazul în care o operațiune de tratare a deșeurilor nu poate fi încadrată la niciuna dintre operațiunile sau categoriile de operațiuni prezentate în anexele I și II la directiva menționată numai pe baza formulării operațiunilor în cauză, calificarea acesteia se va face de la caz la caz, în lumina obiectivelor și definițiilor din directiva respectivă. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă obiectivul principal al operațiunii în cauză este valorificarea deșeurilor care înlocuiesc alte materiale ce ar fi putut fi utilizate.

(133)

Astfel cum se detaliază în considerentele 27-32, pentru a fi calificată drept operațiune de valorificare a deșeurilor, o operațiune trebuie să îndeplinească două condiții: (i) condiția referitoare la economia de resurse și (ii) condiția referitoare la caracterul adecvat.

(134)

Cele două tipuri de fracții ușoare (fracții ușoare combustibile și nebiodegradabile), utilizate atât pentru sectorul 1, cât și pentru sectoarele 2-8 ale depozitului de deșeuri, pe baza înregistrării acestora ca deșeuri nepericuloase în temeiul Ordonanței Guvernului valon din 10 iulie 1997 (a se vedea considerentele 53 și 148), vor fi luate în considerare împreună în scopul analizării condițiilor referitoare la economia de resurse și la caracterul adecvat. Deșeurile voluminoase sfărâmate utilizate pentru operațiunile de valorificare numai în 2009 vor fi, de asemenea, analizate în lumina acestor două condiții.

(135)

Deșeurile utilizate în faza de acoperire, conform înregistrării obținute în 2016 (a se vedea considerentul 71), corespund celor menționate în anexa 1 la Ordonanța privind valorificarea deșeurilor și, prin urmare, sunt considerate de facto ca fiind valorificabile (spre deosebire de deșeurile pentru care trebuie solicitat un certificat ad-hoc, cum ar fi cele două tipuri de deșeuri menționate mai sus).

(136)

Deși plângerea a fost depusă la 18 septembrie 2015 și se referea la înregistrările pentru valorificarea deșeurilor și certificatele de utilizare obținute de Renewi înainte de această dată, Comisia va ține seama, în analiza sa, și de înregistrările și certificatele acordate ulterior întreprinderii Renewi.

(137)

Potrivit Curții de Justiție, caracteristica esențială a unei operațiuni de valorificare a deșeurilor rezidă în faptul că obiectivul său principal este ca deșeurile să poată îndeplini un rol util, înlocuind folosirea altor materiale care ar fi trebuit utilizate pentru îndeplinirea acestui rol, ceea ce permite conservarea resurselor naturale.

(138)

Economia de resurse naturale trebuie să fie principalul obiectiv al operațiunii de valorificare. Invers, atunci când economia de materii prime nu este decât un efect secundar al unei operațiuni al cărei scop principal este eliminarea deșeurilor, aceasta nu poate pune în discuție calificarea acestei operațiuni drept operațiune de eliminare.

(139)

Prin urmare, potrivit Curții de Justiție, este necesar să se stabilească dacă operațiunea în cauză ar fi avut loc chiar și în ipoteza în care nu ar fi fost disponibile deșeuri, caz în care ar fi fost necesar să se utilizeze alte materiale.

(140)

Comisia arată, în primul rând, că din observațiile părților reiese faptul că autorizația unică impunea Renewi, din motive de protecție a mediului, să desfășoare operațiuni de valorificare în vederea restaurării sectorului 1 al depozitului de deșeuri Mont-Saint-Guibert (a se vedea considerentul 47). Prin urmare, Renewi a solicitat și a obținut mai multe certificate (a se vedea considerentele 49-52).

(141)

În ceea ce privește sectoarele 2-8, autorizația unică din 10 mai 2004 i-a permis inițial întreprinderii Renewi să exploateze aceste sectoare (a se vedea considerentul 47). Cu toate acestea, Comisia subliniază faptul că, în urma deciziei de închidere a depozitului de deșeuri în conformitate cu cerințele autorizației unice și pe baza recomandărilor formulate de comitetul științific în raportul său din 11 martie 2011, începând din 2011, Renewi a fost obligată din punct de vedere juridic să închidă și să restaureze întregul depozit de deșeuri Mont-Saint-Guibert, respectiv sectoarele 1-8 (a se vedea considerentele 65-72).

(142)

Prin urmare, Comisia constată că legislația valonă prevede ca panta domului să nu depășească înălțimea prevăzută în autorizația unică și să nu fie mai mică de 3 %. Autorizația acordată întreprinderii Renewi prevede o înălțime maximă de 161 m și o pantă minimă de 3 % (și maximă de 14 %). În condițiile stabilite în autorizație, dacă această înălțime nu poate fi atinsă, Renewi este obligată să umple depozitul de deșeuri cu materiale care prezintă caracteristicile și condițiile aferente deșeurilor valorificabile în conformitate cu Ordonanța privind valorificarea deșeurilor. Ca urmare a interdicțiilor succesive de eliminare a anumitor deșeuri în depozitele de deșeuri impuse prin Decretul Guvernului valon din 18 martie 2004 (a se vedea considerentele 59 și 62), care au făcut imposibilă umplerea depozitului de deșeuri în termenele stabilite inițial în autorizația unică, s-a decis să se pună capăt operațiunilor la depozitul de deșeuri. În plus, utilizarea fracțiilor ușoare a fost justificată de imposibilitatea tehnică de a închide depozitul de deșeuri cu cantitatea existentă de deșeuri (a se vedea considerentul 68).

(143)

Prin urmare, restaurarea depozitului de deșeuri (crearea domului și acoperirea) (a se vedea considerentele 69 și 71) ar fi trebuit să aibă loc oricum ca urmare a acestor obligații reglementare, chiar și în cazul indisponibilității deșeurilor adecvate în cantități suficiente în acest scop.

(144)

Astfel, pentru restaurarea depozitului de deșeuri au fost utilizate numai fracții ușoare și deșeuri voluminoase sfărâmate, deși ar fi fost posibil să se utilizeze alte materiale existente la momentul respectiv și care erau disponibile în cantități suficiente. Aceste materiale, cum ar fi argila expandată, diferite tipuri de spumă și rocile vulcanice (a se vedea considerentele 87-89) îndeplineau cerințele specifice pentru restaurarea depozitului de deșeuri.

(145)

Prin urmare, pe baza celor de mai sus, Comisia concluzionează că, în cazul de față, condiția referitoare la economia de resurse este îndeplinită.

(146)

Potrivit Curții, o operațiune nu poate fi calificată drept operațiune de valorificare decât dacă, potrivit celor mai recente cunoștințe științifice și tehnice, deșeurile utilizate sunt adecvate acestui scop.

(147)

În conformitate cu Directiva privind depozitele de deșeuri (a se vedea considerentul 32), deșeurile inerte și nepericuloase sunt adecvate pentru activități de reamenajare sau restaurare. În plus, articolul 3 punctul 17a din Directiva privind deșeurile confirmă faptul că deșeurile nepericuloase sunt adecvate și pentru operațiunile de rambleiere (a se vedea considerentul 33).

(148)

Comisia arată că autoritățile valone și Renewi au confirmat faptul că fracțiile ușoare nu constituie deșeuri periculoase în conformitate cu condițiile stabilite în Ordonanța Guvernului valon din 10 iulie 1997 de stabilire a unui catalog al deșeurilor și în fiecare dintre înregistrările și certificatele emise pentru Renewi. Prin urmare, lipsa de periculozitate a deșeurilor (a se vedea considerentul 53) reprezintă, în conformitate cu articolul 13 din Ordonanța privind valorificarea deșeurilor, o condiție prealabilă pentru utilizarea deșeurilor în cadrul operațiunilor de valorificare (a se vedea considerentul 18).

(149)

Deși autoritățile valone au admis că fracțiile ușoare nu pot fi considerate deșeuri inerte stricto sensu, din informațiile furnizate de părți reiese că, în cazul de față și în ceea ce privește utilizarea lor efectivă, aceste deșeuri prezintă mai multe caracteristici specifice deșeurilor inerte. Prin urmare, este puțin probabil ca fracțiile ușoare să se aprindă ca urmare a utilizării acestora în scopul umplerii depozitului de deșeuri (a se vedea considerentele 84 și 117-119).

(150)

Prin urmare, pe baza celor de mai sus, Comisia concluzionează că, în circumstanțele specifice cazului de față, fracțiile ușoare pot fi considerate deșeuri adecvate și că este îndeplinită condiția referitoare la caracterul adecvat. La fel, în ceea ce privește deșeurile voluminoase utilizate în perioada februarie 2009-decembrie 2009, Comisia consideră că, în cazul de față, se poate considera că aceste deșeuri îndeplinesc condiția referitoare la caracterul adecvat, întrucât prezintă caracteristicile tehnice necesare pentru restaurarea depozitului de deșeuri, și anume au o densitate scăzută, sunt nebiodegradabile și disponibile în cantități suficiente (a se vedea considerentul 85).

(151)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că autoritățile valone au calificat în mod corect operațiunile în cauză drept operațiuni de valorificare în sensul Directivei privind deșeurile, în special al definiției operațiunii de rambleiere, astfel cum este prevăzută la articolul 3 punctul 17a din directivă, și au aplicat în mod corect cota redusă de impozitare în conformitate cu legislația valonă relevantă. Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura în cauză nu conferă un avantaj întreprinderii Renewi.

(152)

Comisia menționează că plângerea depusă în cazul de față nu vizează regimul fiscal regional valon aplicat depozitării deșeurilor în depozitele de deșeuri în ansamblu, ci numai aplicarea acestuia în cazul specific al operațiunilor desfășurate în depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert, pe baza înregistrărilor și a certificatelor de utilizare aferente acordate succesiv de Regiunea Valonă întreprinderii Renewi.

(153)

Selectivitatea măsurilor fiscale este evaluată printr-o analiză în trei etape: (i) în primul rând, trebuie identificat sistemul de referință; (ii) în al doilea rând, trebuie să se determine dacă o anumită măsură constituie o excepție de la sistemul respectiv, în măsura în care face distincție între operatorii economici care, prin prisma obiectivelor inerente sistemului, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă; (iii) în al treilea rând, este necesar să se stabilească dacă excepția este justificată prin natura sau economia generală a sistemului de referință.

(154)

Sistemul de referință este compus dintr-un set coerent de norme care se aplică în general – pe baza unor criterii obiective – tuturor întreprinderilor care intră sub incidența domeniului său de aplicare, astfel cum este definit prin obiectivul acestuia. În cazul impozitelor, sistemul de referință se bazează pe elemente cum ar fi baza de impozitare, persoanele impozabile, evenimentul impozabil și cotele de impozitare. În consecință, sistemul de referință este, în principiu, taxa în sine (53).

(155)

În cazul de față, sistemul de referință este impozitul aplicat operațiunilor de valorificare a deșeurilor în depozitele de deșeuri, astfel cum rezultă din normele prevăzute de Decretul fiscal din 22 martie 2007, de Decretul din 19 iunie 2015 de modificare a acestuia și de Ordonanța privind valorificarea deșeurilor. Acest sistem se bazează pe următorii factori:

(156)

Factorii prevăzuți în considerentul 134 sunt criterii obiective. În plus, aceștia sunt în concordanță cu obiectivul impozitului aplicat operațiunilor de valorificare a deșeurilor în depozitele de deșeuri. În special, ordinea juridică valonă, ca și cadrul de reglementare al UE privind deșeurile, face distincție între operațiunile de eliminare și cele de valorificare a deșeurilor. Legislația valonă prevede două cote diferite de impozitare pentru aceste două tipuri distincte de operațiuni care pot fi desfășurate în depozitele de deșeuri. Pentru a încuraja operațiunile de valorificare, cota de impozitare aplicabilă operațiunilor de valorificare este mai mică decât cea aplicabilă operațiunilor de eliminare.

(157)

Aplicarea cotei de 0 EUR/tonă și, începând din iulie 2015, de 20 EUR/tonă pentru deșeurile valorificabile utilizate în depozitele de deșeuri este o măsură generală care este probabil să fie aplicată oricărei întreprinderi ce desfășoară o activitate legată de gestionarea deșeurilor în sensul articolului 6 alineatul (1) punctul 12 (fostul punct 11) din Decretul fiscal. Această măsură prevede, în mod general și abstract, o cotă redusă pentru deșeurile valorificabile utilizate în depozitele de deșeuri ca înlocuitori ai produselor sau echipamentelor necesare pentru exploatarea și restaurarea depozitului de deșeuri, inclusiv posttratarea, în conformitate cu autorizația de exploatare sau cu autorizația de mediu. Această cotă nu face distincție între operatorii economici care, având în vedere obiectivele inerente sistemului, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă, întrucât un operator al unui depozit de deșeuri care utilizează deșeuri valorificabile în contextul unei operațiuni de valorificare nu se află – în ceea ce privește obiectivul inerent sistemului, în special de a promova prevenirea și valorificarea deșeurilor în Regiunea Valonă – în aceeași situație cu un operator care desfășoară activități de eliminare a deșeurilor.

(158)

Aplicarea cotei reduse de impozitare operațiunilor desfășurate la depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert respectă legislația fiscală și de mediu în vigoare, fiind o măsură coerentă cu ierarhia deșeurilor și care nu rezultă dintr-o decizie discreționară a ministrului valon competent. Prin urmare, Comisia remarcă, pe baza informațiilor furnizate de părți, că deciziile ministrului cu privire la calificarea unei operațiuni drept valorificare sau eliminare sunt strict delimitate și fac parte dintr-un proces administrativ continuu, în cadrul căruia sunt evaluate criteriile care reglementează ceea ce poate constitui o operațiune de valorificare. În această privință, Comisia constată că această calificare nu este deloc subiectivă, întrucât trebuie să respecte cu strictețe normele aplicabile și se bazează pe criterii obiective și transparente predefinite în diferitele decrete și ordonanțe aplicabile (a se vedea considerentele 105-111).

(159)

Prin urmare, Comisia concluzionează că presupusa măsură de ajutor nu are un caracter selectiv.

(160)

În concluzie, Comisia constată că măsura în cauză, și anume aplicarea, în cazul activităților desfășurate de Renewi la depozitul de deșeuri Mont-Saint-Guibert, a cotei reduse aplicabile operațiunilor de valorificare în locul cotei integrale aplicabile operațiunilor de eliminare nu constituie ajutor de stat,