CELEX:32023D2424: Decizia delegată (UE) 2023/2424 al Comisiei din 28 iulie 2023 de precizare a conținutului și a formatului întrebărilor și de stabilire a setului suplimentar de întrebări prestabilite pentru Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) în temeiul articolului 17 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 27/06/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2023/242431.10.2023DECIZIA DELEGATĂ (UE) 2023/2424 AL COMISIEI din 28 iulie 2023 de precizare a conținutului și a formatului întrebărilor și de stabilire a setului suplimentar de întrebări prestabilite pentru Sistemul european de informații și de autorizare...

Informatii

Data documentului: 28/07/2023; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 20/11/2023; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 6
Data încetării: No end date
Autor: Comisia Europeană, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2424

31.10.2023

DECIZIA DELEGATĂ (UE) 2023/2424 AL COMISIEI

din 28 iulie 2023

de precizare a conținutului și a formatului întrebărilor și de stabilire a setului suplimentar de întrebări prestabilite pentru Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) în temeiul articolului 17 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226 (1), în special articolul 17 alineatele (5) și (6) din acesta,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2018/1240 a instituit Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS), destinat resortisanților țărilor terțe exonerați de obligația de a deține viză la trecerea frontierelor externe. Acesta a stabilit condițiile și procedurile pentru eliberarea sau refuzarea autorizațiilor de călătorie.

(2)

Ca parte a formularului de cerere ETIAS care trebuie completat de fiecare solicitant, solicitanții ar trebui să furnizeze informații referitoare la condamnările lor penale, la șederile lor în anumite zone de război sau de conflict și la deciziile prin care li s-a impus să părăsească teritoriul sau deciziile de returnare, precum și răspunsuri la întrebări suplimentare conexe. Prezenta decizie ar trebui să specifice conținutul și formatul întrebărilor referitoare la aceste aspecte.

(3)

În cazul în care solicitanții răspund afirmativ la oricare dintre întrebările menționate mai sus, aceștia trebuie să răspundă la un set suplimentar de întrebări prestabilite. Prezenta decizie ar trebui, de asemenea, să stabilească conținutul și formatul seturilor suplimentare de întrebări și răspunsuri conexe. Pentru acestea din urmă, solicitantul ar trebui să aleagă răspunsuri dintr-o listă prestabilită de răspunsuri.

(4)

Lista referitoare la șederea într-o anumită zonă de război sau de conflict ar trebui să se bazeze pe date fiabile și general recunoscute, raportate cu privire la zonele de război sau de conflict specifice de la nivel subnațional. În acest scop, lista ar trebui să fie stabilită pe baza datelor publicate de institute independente și recunoscute la nivel internațional, dedicate răspândirii cunoștințelor cu privire la apariția, derularea și soluționarea conflictelor politice.

(5)

Formularele de cerere ar trebui să fie concepute astfel încât să se asigure că membrii de familie ai unui cetățean al Uniunii căruia i se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau ai unui resortisant al unei țări terțe care beneficiază de dreptul la liberă circulație echivalent cu cel al cetățenilor Uniunii în temeiul unui acord încheiat între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și o țară terță, pe de altă parte, nu ar trebui să răspundă la întrebări referitoare la decizia (deciziile) prin care li s-a impus să părăsească teritoriul sau de returnare.

(6)

Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării Directivei 2004/38/CE și a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3).

(7)

Dat fiind faptul că Regulamentul (UE) 2018/1240 se bazează pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca a notificat punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1240 în dreptul său național. Prin urmare, Danemarca are obligații în temeiul prezentei decizii.

(8)

Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă (4). Prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(9)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (6).

(10)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (8).

(11)

În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (10).

(12)

În ceea ce privește Ciprul, Bulgaria și România, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în sensul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005.

(13)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată la 7 iulie 2022 și a emis un aviz la 3 august 2022,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Obiectul

Prezenta decizie stabilește formatul și conținutul întrebărilor și răspunsurilor care trebuie incluse în formularul de cerere în sensul articolului 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1240, precum și setul suplimentar de întrebări și răspunsuri prestabilite în temeiul articolului 17 alineatul (6) din acest regulament.

Articolul 2

Conținutul și formatul întrebărilor și setul prestabilit de întrebări și răspunsuri referitoare la infracțiunile care trebuie declarate în formularul de cerere

(1) Solicitantului i se adresează următoarele întrebări:

(a)

Ați fost condamnat(ă) în ultimii 15 ani pentru comiterea uneia sau mai multora dintre infracțiunile enumerate mai jos?” și

(b)

Ați fost condamnat(ă) în ultimii 25 de ani pentru comiterea unor infracțiuni de terorism?”.

În ceea ce privește litera (a), solicitantului i se prezintă în același timp o listă care conține infracțiunile enumerate în anexa la Regulamentul (UE) 2018/1240. Solicitantului i se cere să răspundă la întrebare pentru fiecare infracțiune comisă, prin selectarea unui răspuns dintr-o listă prestabilită care cuprinde câmpurile „da” și „nu”. Solicitantului i se prezintă, de asemenea, opțiunea de a răspunde „nu” în același timp pentru toate infracțiunile enumerate în legătură cu litera (a).

În ceea ce privește întrebarea menționată la litera (b), solicitantului i se cere să răspundă selectând un răspuns dintr-o listă prestabilită care cuprinde câmpurile „da” și „nu”.

(2) În cazul în care se oferă un răspuns pozitiv la întrebările menționate la alineatul (1), solicitantului i se prezintă:

(a)

următoarea instrucțiune: „Vă rugăm să indicați țara de condamnare, precum și data fiecărei condamnări, și să răspundeți la întrebările suplimentare.”;

(b)

o listă prestabilită de țări;

(c)

un câmp în format fix pentru completarea datelor (ziua – dacă este disponibilă/luna în litere/anul) și

(d)

o listă prestabilită de întrebări suplimentare.

În sensul literei (c), nu este posibilă selectarea unei date a condamnării mai vechi de 15 ani pentru infracțiuni sau de 25 de ani pentru infracțiuni de terorism de la data cererii. În plus, solicitantul este informat că termenul „data condamnării” se înțelege ca fiind data hotărârii oficiale pronunțate de o instanță.

Pentru fiecare categorie de infracțiuni, solicitantul poate înregistra mai multe condamnări, țări și date.

(3) Lista prestabilită de întrebări suplimentare menționată la alineatul (2) litera (d) este următoarea:

(a)

Condamnarea este definitivă?” și

(b)

Ați executat pedeapsa?”.

Solicitantului i se cere să răspundă la întrebările menționate la literele (a) și (b) prin selectarea unui răspuns dintr-o listă prestabilită care cuprinde câmpurile „da” și „nu”.

În sensul literei (a), solicitantul este informat că termenul „definitivă” se înțelege ca fiind condamnări care nu pot face obiectul niciunei alte căi de atac la nivel național.

(4) Pentru lista prestabilită de țări, se aplică standardul ISO 3166-1 (sau versiunea mai recentă), incluzând țările care nu mai există, dar care au existat în ultimii 25 de ani.

Articolul 3

Conținutul și formatul întrebărilor și setul prestabilit de întrebări și răspunsuri referitoare la șederea în anumite zone de război sau de conflict care trebuie declarată în formularul de cerere

(1) Solicitantului i se prezintă:

(a)

următoarea întrebare: „Ați avut vreo ședere în una sau mai multe dintre următoarele zone în ultimii 10 ani?”;

(b)

o listă prestabilită a țărilor în care sunt situate zonele specifice de război sau de conflict, stabilită în conformitate cu anexele I și II, care să conțină, pentru fiecare țară, câmpurile selectabile „da” și „nu” și

(c)

pentru fiecare țară pentru care s-a selectat răspunsul „da”, o listă prestabilită a zonelor specifice de război sau de conflict situate în țara respectivă și stabilită în conformitate cu anexele I și II, care conține, pentru fiecare zonă de război sau de conflict, câmpurile selectabile „da” și „nu”.

Solicitantului i se prezintă, de asemenea, opțiunea de a răspunde „nu” în același timp pentru toate țările enumerate în legătură cu litera (b) sau pentru zonele specifice de război sau de conflict enumerate în legătură cu litera (c). În cazul în care solicitantul răspunde „nu” în același timp pentru toate țările enumerate în legătură cu litera (b), sistemul de informații al ETIAS răspunde automat „nu” pentru toate zonele specifice de război sau de conflict enumerate în legătură cu litera (c).

(2) În cazul în care se oferă un răspuns pozitiv la întrebarea menționată la alineatul (1), solicitantului i se prezintă:

(a)

următoarea instrucțiune: „Pentru fiecare zonă pentru care ați selectat răspunsul «da», vă rugăm să indicați perioada și principalele motive ale fiecărei șederi. Dacă este necesar, vă rugăm să răspundeți la întrebările suplimentare.”;

(b)

un câmp în format fix pentru selectarea începutului și sfârșitului perioadei (ziua – dacă este disponibilă/luna în litere/anul) pentru fiecare zonă selectată și posibilitatea de a introduce mai multe perioade și

(c)

motivele și submotivele fiecărei șederi.

În sensul literei (b), nu este posibilă selectarea unei date de începere a unei perioade care să fie anterioară cu mai mult de 10 ani datei cererii. Solicitantul este informat că, în cazul în care șederea a început la o dată anterioară cu mai mult de 10 ani datei cererii, dar s-a încheiat la o dată din această perioadă de 10 ani, solicitantul trebuie să selecteze prima dată aplicabilă ca dată de începere a șederii sale.

Sistemul de informații al ETIAS stabilește în mod automat, pe baza răspunsului solicitantului, dacă solicitantul a fost sau nu prezent într-o anumită zonă într-o perioadă în care această zonă era considerată ca fiind zonă specifică de război sau de conflict, în conformitate cu anexa II la prezenta decizie. În scopul formularului de cerere, sistemul de informații al ETIAS înregistrează numai perioadele de ședere relevante.

(3) Motivele și submotivele, după caz, menționate la alineatul (2) litera (c), sunt următoarele:

(a)

ședere permanentă sau cetățenie;

(b)

vizită familială:

(i)

părinți;

(ii)

bunici;

(iii)

copii;

(iv)

nepoți;

(v)

frate/soră;

(vi)

soț/soție/partener/parteneră;

(vii)

altele;

(c)

vizită amicală;

(d)

turism;

(e)

motive profesionale:

(i)

sarcini guvernamentale;

(ii)

asistență umanitară;

(iii)

organizație internațională;

(iv)

jurnalism;

(v)

misiune militară;

(vi)

detașare în interesul serviciului;

(vii)

călătorie de afaceri/congres/conferință;

(viii)

altele;

(f)

altele.

Este obligatoriu să se selecteze cel puțin un motiv și, dacă este cazul, cel puțin un submotiv.

Este posibilă selectarea mai multor motive și submotive.

(4) Pentru fiecare selecție efectuată în temeiul prezentului articol, solicitantului i se adresează următoarele întrebări suplimentare:

(a)

Intenționați să călătoriți din nou în această zonă în următorii trei ani?

(b)

„Cu ce frecvență?”

Solicitantului i se cere să răspundă la întrebarea menționată la litera (a) prin selectarea unui răspuns dintr-o listă prestabilită care cuprinde câmpurile „da” și „nu”.

În cazul în care solicitantul a răspuns „
da
” la întrebarea menționată la litera (a), acestuia i se cere să răspundă la întrebarea de la litera (b) și i se prezintă următoarea listă prestabilită de răspunsuri:

(i)

de câteva ori pe săptămână;

(ii)

o dată pe săptămână;

(iii)

mai mult de două ori pe lună;

(iv)

de două ori pe lună;

(v)

o dată pe lună;

(vi)

mai mult de trei ori pe an;

(vii)

de trei ori pe an;

(viii)

de două ori pe an;

(ix)

o dată pe an;

(x)

mai mult de două ori în următorii trei ani;

(xi)

de două ori în următorii trei ani și

(xii)

o dată în următorii trei ani.

Articolul 4

Conținutul și formatul întrebărilor și setul prestabilit de întrebări și răspunsuri referitoare la deciziile luate împotriva solicitantului prin care i s-a impus să părăsească un teritoriu sau la deciziile de returnare care trebuie declarate în formularul de cerere

(1) Fără a aduce atingere articolului 24 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1240, solicitantului i se adresează următoarele întrebări:

(a)

În ultimii 10 ani, ați făcut obiectul uneia sau mai multor decizii de returnare emise de un stat membru al UE sau de o țară terță?” și

(b)

În ultimii 10 ani, ați făcut obiectul uneia sau mai multor decizii prin care vi s-a impus să părăsiți teritoriul unui stat membru al UE sau al unei țări terțe enumerate mai jos?

Solicitantului i se cere să răspundă la întrebările menționate la literele (a) și (b) prin selectarea unui răspuns dintr-o listă prestabilită care cuprinde câmpurile „da” și „nu”.

În sensul literei (a), solicitantul este informat că termenul „decizie de returnare” se interpretează în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11).

În sensul literei (b), solicitantul este informat că termenul „decizie prin care s-a impus părăsirea teritoriului” înseamnă orice decizie sau act administrativ sau judiciar, altul decât o decizie de returnare, prin care solicitantului i s-a impus să părăsească teritoriul unui stat membru al UE sau al oricărei țări terțe.

(2) În cazul în care se oferă un răspuns pozitiv la întrebarea (a) de la alineatul (1), solicitantului i se prezintă:

(a)

următoarea instrucțiune: „Vă rugăm să specificați țara, data deciziei și să răspundeți la întrebările suplimentare.”;

(b)

o listă prestabilită de țări, cuprinzând: statele membre; țările terțe enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) 2018/1806 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și lista țărilor din standardul ISO 3166-1 (sau versiunea mai recentă), incluzând țările care au încetat să existe în ultimii 10 ani de la data cererii; și

(c)

un câmp în format fix pentru completarea datelor (ziua – dacă este disponibilă/luna în litere/anul), în care nu este posibilă selectarea unei date de începere a unei perioade anterioare mai mari de 10 ani de la data cererii.

(3) În cazul în care se oferă un răspuns pozitiv la întrebarea (b) de la alineatul (1), solicitantului i se prezintă:

(a)

următoarea instrucțiune: „Vă rugăm să specificați țara, data deciziei și să răspundeți la întrebările suplimentare.”;

(b)

o listă prestabilită de țări, cuprinzând statele membre și țările terțe enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (13) și

(c)

un câmp în format fix pentru completarea datelor (ziua – dacă este disponibilă/luna în litere/anul), în care nu trebuie să fie posibilă selectarea unei date de începere a unei perioade anterioară cu mai mult de 10 ani datei cererii.

(4) În cazul în care se oferă un răspuns pozitiv la cel puțin una dintre întrebările menționate la alineatul (1), solicitantului i se prezintă, de asemenea, următoarea întrebare suplimentară pentru fiecare răspuns pozitiv: „Ați rămas pe teritoriul respectiv sau în țara respectivă după emiterea deciziei?”

Solicitantului i se cere să răspundă la întrebarea menționată la acest alineat prin selectarea unui răspuns dintr-o listă prestabilită care cuprinde câmpurile „da” și „nu”.

Articolul 5

Modificări ale listelor prestabilite

În cazul unei modificări a listelor prestabilite menționate la articolele 2-4:

(a)

eu-LISA pune în aplicare, fără întârziere, modificările necesare ale listelor prestabilite;

(b)

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă pune în aplicare modificările aduse fișelor informative menționate la articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1240 și informațiilor destinate publicului larg menționate la articolul 71 din acest regulament, dacă este necesar;

(c)

eu-LISA comunică modificările aduse listelor prestabilite unității centrale și unităților naționale cu 20 de zile înainte ca modificările să intre în vigoare;

(d)

data intrării în vigoare a modificării se înregistrează în sistemul central.

Articolul 6

Intrarea în vigoare și aplicabilitatea

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 28 iulie 2023.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  
JO L 236, 19.9.2018, p. 1.

(2)  Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77).

(3)  Acord privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO L 29, 31.1.2020, p. 7).

(4)  Prezenta decizie nu intră în domeniul de aplicare al măsurilor prevăzute în Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20).

(5)  
JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(6)  Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

(7)  
JO L 53, 27.2.2008, p. 52.

(8)  Decizia 2008/146/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 1).

(9)  
JO L 160, 18.6.2011, p. 21.

(10)  Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19).

(11)  Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 348, 24.12.2008, p. 98).

(12)  Regulamentul (UE) 2018/1806 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 303, 28.11.2018, p. 39).

(13)  Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 81, 21.3.2001, p. 1).


ANEXA I

Metodologia de stabilire a listei zonelor specifice de război și de conflict [menționată la articolul 3 alineatul (1) litera (b)]

Prezenta anexă prevede metodologia de stabilire a listei zonelor specifice de război și de conflict menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b). Metodologia cuprinde următoarele etape:

(a)

extragerea anuală a datelor din bazele de date ale Institutului de cercetare în domeniul conflictelor internaționale din Heidelberg (HIIK) (1), date care corespund următoarelor criterii cumulative:

conflicte politice care corespund nivelurilor de intensitate 4 (război limitat) și 5 (război), cu excepția conflictelor care au loc exclusiv între carteluri de droguri sau între organizații specializate în traficul de droguri;

conflicte care au avut loc la nivel subnațional în afara UE;

conflicte care au avut loc în ultimii 10 ani;

(b)

prezentarea datelor extrase, sub forma unei liste, în vederea consultării, subgrupului ETIAS din cadrul Grupului de experți privind sistemele de informații în materie de frontiere și securitate („subgrupul ETIAS”);

(c)

adoptarea listei de către Comisie în urma consultării subgrupului ETIAS, ca anexa II;

(d)

revizuirea listei urmând etapele menționate la literele (a), (b) și (c), până în luna martie, în anul următor intrării în funcțiune a ETIAS și, ulterior, în fiecare an, în cazul în care sunt necesare modificări.


(1)  https://hiik.de/data-and-maps/datasets/?lang=en


ANEXA II

Lista zonelor specifice de război și de conflict [menționată la articolul 3 alineatul (1) litera (b)]

Prezenta anexă conține lista anuală a zonelor specifice de război sau de conflict, stabilită în conformitate cu anexa I.

Țara

Zona la nivel subnațional

Data de începere

Data de încheiere

Afganistan

Provincia Badakhshan

1.4.2015

31.5.2015

1.5.2017

31.5.2017

1.5.2018

31.5.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.10.2020

31.10.2020

1.4.2021

31.7.2021

Provincia Badghis

1.4.2018

31.5.2018

1.4.2019

30.4.2019

1.4.2020

30.4.2020

1.5.2021

31.7.2021

Provincia Baghlan

1.5.2015

31.5.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.5.2016

30.6.2016

1.10.2016

31.10.2016

1.7.2017

31.7.2017

1.5.2018

31.5.2018

1.8.2018

31.8.2018

1.7.2019

31.7.2019

1.7.2020

31.8.2020

1.4.2021

30.6.2021

1.8.2021

31.8.2021

Provincia Balkh

1.4.2017

30.4.2017

1.7.2017

31.7.2017

1.6.2019

30.6.2019

1.3.2021

30.6.2021

Provincia Farah

1.6.2015

30.6.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.10.2016

31.10.2016

1.5.2018

31.5.2018

1.8.2018

30.9.2018

1.11.2018

30.11.2018

1.1.2021

31.1.2021

1.5.2021

30.6.2021

1.8.2021

31.8.2021

Provincia Faryab

1.4.2014

30.4.2014

1.8.2014

31.8.2014

1.7.2015

31.8.2015

1.10.2015

31.10.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.6.2016

30.6.2016

1.5.2017

31.7.2017

1.9.2017

30.9.2017

1.3.2018

31.5.2018

1.8.2018

31.10.2018

1.7.2019

31.7.2019

1.4.2020

30.4.2020

1.8.2020

30.9.2020

1.2.2021

30.6.2021

Provincia Ghazni

1.2.2014

28.2.2014

1.5.2014

31.5.2014

1.9.2014

30.9.2014

1.4.2015

30.4.2015

1.4.2016

31.5.2016

1.8.2016

31.8.2016

1.10.2016

31.12.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.5.2018

31.5.2018

1.8.2018

30.9.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.2.2019

28.2.2019

1.8.2020

31.8.2020

1.12.2020

31.12.2020

1.4.2021

31.8.2021

Provincia Ghor

1.8.2014

31.8.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.5.2016

31.5.2016

1.5.2018

31.5.2018

1.6.2019

30.6.2019

1.6.2021

31.7.2021

Provincia Helmand

1.1.2014

31.1.2014

1.3.2014

31.3.2014

1.5.2014

30.6.2014

1.8.2014

30.9.2014

1.1.2015

28.2.2015

1.5.2015

31.1.2016

1.3.2016

31.3.2016

1.5.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.8.2017

1.10.2017

31.10.2017

1.12.2017

31.1.2018

1.5.2018

30.6.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.2.2019

28.2.2019

1.9.2019

30.9.2019

1.10.2020

31.10.2020

1.12.2020

31.12.2020

1.2.2021

30.6.2021

Provincia Herat

1.6.2015

30.6.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.3.2016

31.3.2016

1.8.2017

31.8.2017

1.11.2017

30.11.2017

1.5.2018

31.5.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.9.2020

30.9.2020

1.11.2020

30.11.2020

1.3.2021

31.8.2021

Provincia Jowzjan

1.4.2015

30.4.2015

1.5.2016

31.5.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.4.2018

30.4.2018

1.7.2018

31.7.2018

1.5.2021

31.5.2021

1.8.2021

31.8.2021

Provincia Kabul

1.8.2015

31.8.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.4.2016

30.4.2016

1.1.2018

31.1.2018

1.4.2018

30.4.2018

1.8.2021

31.8.2021

Provincia Kandahar

1.6.2014

30.6.2014

1.5.2015

30.6.2015

1.10.2015

31.10.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.5.2016

30.6.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.7.2017

31.8.2017

1.3.2018

31.3.2018

1.5.2018

31.7.2018

1.2.2019

28.2.2019

1.4.2019

30.4.2019

1.6.2019

30.6.2019

1.10.2019

31.10.2019

1.7.2020

31.7.2020

1.9.2020

30.9.2020

1.11.2020

31.8.2021

Provincia Kapisa

1.10.2015

31.10.2015

1.1.2018

31.1.2018

1.12.2018

31.12.2018

Provincia Khost

1.4.2015

30.4.2015

1.7.2016

31.7.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.3.2021

31.3.2021

Provincia Kunar

1.6.2014

30.6.2014

1.8.2014

30.9.2014

1.9.2015

30.9.2015

1.5.2016

31.5.2016

1.9.2017

30.9.2017

1.12.2018

31.12.2018

Provincia Kunduz

1.9.2014

30.9.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.4.2015

31.10.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.4.2016

30.6.2016

1.10.2016

30.11.2016

1.5.2017

31.7.2017

1.9.2017

31.10.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.4.2018

31.7.2018

1.10.2018

31.10.2018

1.4.2019

30.4.2019

1.8.2019

30.9.2019

1.1.2020

31.1.2020

1.3.2020

31.5.2020

1.8.2020

30.11.2020

1.1.2021

31.7.2021

Provincia Laghman

1.6.2014

30.6.2014

1.4.2015

30.4.2015

1.2.2019

28.2.2019

1.5.2021

31.5.2021

Provincia Logar

1.9.2014

30.9.2014

1.9.2015

31.10.2015

1.1.2017

31.1.2017

1.8.2018

31.8.2018

1.11.2018

30.11.2018

1.5.2021

31.5.2021

Provincia Nangarhar

1.2.2014

28.2.2014

1.5.2014

30.6.2014

1.8.2014

30.9.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.5.2015

31.5.2015

1.7.2015

31.8.2015

1.11.2015

30.4.2016

1.6.2016

31.12.2016

1.2.2017

30.9.2017

1.12.2017

28.2.2018

1.5.2018

31.7.2018

1.10.2018

30.11.2018

1.2.2019

28.2.2019

1.9.2020

30.9.2020

1.2.2021

28.2.2021

1.5.2021

30.6.2021

1.8.2021

31.8.2021

Provincia Nuristan

1.8.2014

31.8.2014

1.12.2014

31.12.2014

1.6.2015

30.6.2015

1.6.2016

30.6.2016

Provincia Paktia

1.5.2015

31.5.2015

1.8.2016

31.8.2016

1.7.2017

31.7.2017

1.5.2018

31.5.2018

1.6.2021

30.6.2021

Provincia Paktika

1.5.2014

31.5.2014

1.7.2014

31.8.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.5.2016

30.6.2016

1.11.2016

30.11.2016

1.6.2017

30.6.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.1.2018

31.1.2018

Provincia Panjshir

1.9.2021

30.9.2021

Provincia Parwan

1.4.2018

30.4.2018

Provincia Samangan

1.6.2017

30.6.2017

1.5.2018

31.5.2018

1.6.2021

30.6.2021

Sar-e Pul

1.5.2015

31.5.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.11.2016

30.11.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.12.2017

31.12.2017

1.4.2018

30.4.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.2.2019

28.2.2019

1.2.2020

29.2.2020

Provincia Takhar

1.9.2016

30.9.2016

1.5.2018

31.5.2018

1.7.2018

31.7.2018

1.10.2020

31.10.2020

1.5.2021

30.6.2021

1.8.2021

31.8.2021

Provincia Uruzgan

1.5.2015

31.5.2015

1.3.2016

31.3.2016

1.6.2016

30.6.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.4.2017

30.9.2017

1.2.2018

28.2.2018

1.5.2018

31.5.2018

1.8.2018

31.8.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.9.2020

31.12.2020

1.5.2021

30.6.2021

Provincia Wardak

1.6.2014

30.6.2014

1.4.2015

30.4.2015

1.5.2017

31.7.2017

1.9.2018

31.10.2018

1.1.2019

31.1.2019

1.4.2021

30.4.2021

1.6.2021

30.6.2021

Provincia Zabul

1.5.2015

31.5.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.1.2017

31.1.2017

1.3.2018

31.3.2018

1.5.2018

31.5.2018

1.3.2021

31.3.2021

1.5.2021

30.6.2021

Algeria

Provincia Bouira

1.2.2017

28.2.2017

Provincia El Oued

1.1.2014

31.1.2014

Provincia Illizi

1.12.2014

31.12.2014

Armenia

Gegharkunik

1.9.2020

30.9.2020

Tavush

1.7.2020

31.7.2020

Azerbaidjan

Barda

1.10.2020

31.10.2020

Fizuli

1.9.2020

31.10.2020

Ganja

1.10.2020

31.10.2020

Jabrayil

1.10.2020

31.10.2020

Khankendi

1.10.2020

31.10.2020

Khojavend

1.9.2020

31.10.2020

Lachin

1.10.2020

30.11.2020

Shusha

1.10.2020

30.11.2020

Tartar

1.9.2020

31.10.2020

Tovuz

1.7.2020

31.7.2020

Burkina Faso

Sahel

1.8.2019

31.8.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.3.2020

31.5.2020

1.11.2020

30.11.2020

1.2.2021

31.3.2021

1.6.2021

31.8.2021

1.10.2021

30.11.2021

Burundi

Bujumbura Mairie

1.4.2015

30.6.2015

1.12.2015

31.12.2015

Camerun

Regiunea Extrem Nord

1.8.2014

31.8.2014

1.10.2014

31.10.2014

1.12.2014

28.2.2015

1.4.2015

31.5.2015

1.7.2015

31.7.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.6.2019

30.6.2019

1.3.2021

31.3.2021

1.7.2021

31.8.2021

Regiunea Nord-Vest

1.1.2019

31.1.2019

1.5.2021

30.6.2021

1.8.2021

30.9.2021

Regiunea Sud-Vest

1.6.2021

30.6.2021

Republica Centrafricană

Bamingui-Bangoran

1.5.2020

31.5.2020

Bangui

1.9.2015

30.9.2015

1.11.2015

30.11.2015

Basse-Kotto

1.5.2017

31.5.2017

1.9.2017

30.9.2017

1.11.2018

30.11.2018

Haute-Kotto

1.11.2016

30.11.2016

1.5.2017

30.6.2017

Kémo

1.1.2014

31.1.2014

Lobaye

1.1.2014

31.1.2014

Mbomou

1.5.2017

31.5.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.11.2017

30.11.2017

Nana-Grebizi

1.6.2018

30.6.2018

Nana-Mambéré

1.1.2014

31.1.2014

Ombella-M’Poko

1.1.2014

31.3.2014

1.5.2014

31.5.2014

1.8.2014

31.8.2014

1.9.2015

30.9.2015

Ouaka

1.4.2014

30.4.2014

1.6.2014

31.7.2014

1.9.2014

31.10.2014

1.1.2017

31.1.2017

1.5.2018

31.5.2018

1.5.2021

31.5.2021

Ouham

1.8.2014

31.8.2014

1.11.2015

30.11.2015

1.3.2018

31.3.2018

1.10.2018

30.11.2018

Ouham-Pendé

1.1.2018

31.1.2018

Ciad

Regiunea Kanem

1.4.2021

30.4.2021

Regiunea Lac

1.4.2015

31.5.2015

1.7.2015

31.7.2015

1.10.2015

30.11.2015

1.3.2020

30.4.2020

1.7.2020

31.7.2020

1.9.2020

30.9.2020

1.4.2021

30.4.2021

1.8.2021

31.8.2021

Regiunea Tibesti

1.4.2021

30.4.2021

China

Regiunea Autonomă Xinjiang

1.7.2014

31.7.2014

Columbia

Departamentul Antioquia

1.7.2014

31.7.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.10.2018

31.10.2018

1.9.2019

30.9.2019

Departamentul Arauca

1.1.2014

31.1.2014

1.2.2016

29.2.2016

Departamentul Bolivar

1.5.2020

31.5.2020

Departamentul Cauca

1.5.2015

31.5.2015

Departamentul Choco

1.11.2015

30.11.2015

1.3.2016

30.4.2016

Departamentul Cordoba

1.3.2019

31.3.2019

Departamentul Cundinamarca

1.8.2019

31.8.2019

Departamentul Norte de Santander

1.6.2018

30.6.2018

Departamentul Tolima

1.1.2014

31.1.2014

R.D. Congo

Ituri

1.2.2018

31.3.2018

1.6.2019

31.7.2019

1.1.2020

31.1.2020

1.3.2020

31.8.2020

1.10.2020

31.10.2020

1.3.2021

31.12.2021

Kasaï

1.4.2017

30.4.2017

1.6.2017

30.6.2017

Kasaï-Central

1.2.2017

30.4.2017

Katanga

1.7.2014

31.8.2014

Kivu de Nord

1.2.2014

31.3.2014

1.5.2014

31.5.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.11.2015

30.11.2015

1.3.2016

31.3.2016

1.6.2016

31.8.2016

1.7.2017

31.10.2017

1.1.2018

28.2.2018

1.6.2018

30.6.2018

1.11.2018

30.11.2018

1.1.2019

28.2.2019

1.4.2019

31.5.2019

1.10.2019

31.12.2019

1.1.2020

31.1.2020

1.3.2020

30.4.2020

1.10.2020

31.10.2020

1.1.2021

31.5.2021

1.7.2021

31.8.2021

1.10.2021

31.12.2021

Orientale

1.4.2014

30.6.2014

1.10.2014

31.10.2014

Kivu de Sud

1.7.2014

31.8.2014

1.7.2017

31.7.2017

1.9.2017

30.9.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.11.2018

30.11.2018

1.5.2019

31.5.2019

1.10.2019

31.10.2019

1.1.2021

31.1.2021

1.7.2021

31.7.2021

1.12.2021

31.12.2021

Tanganyika

1.9.2016

30.9.2016

1.1.2017

31.1.2017

Egipt

Guvernoratul Al Iskandariyah

1.1.2014

31.1.2014

Guvernoratul Janub Sina’

1.2.2014

28.2.2014

1.10.2014

31.10.2014

Guvernoratul Shamal Sina’

1.7.2015

31.7.2015

1.3.2016

31.3.2016

1.5.2016

31.5.2016

1.10.2016

31.10.2016

1.7.2017

31.7.2017

1.2.2018

30.4.2018

1.8.2018

31.8.2018

1.10.2018

31.10.2018

1.1.2019

31.1.2019

1.5.2019

31.5.2019

1.11.2019

30.11.2019

1.5.2020

31.5.2020

1.8.2020

31.8.2020

1.12.2020

31.12.2020

El Salvador

Departamentul San Salvador

1.9.2017

30.9.2017

Etiopia

Addis Abeba

1.6.2020

30.6.2020

Regiunea Afar

1.4.2021

30.4.2021

1.7.2021

1.9.2021

Regiunea Amhara

1.3.2021

30.4.2021

1.9.2021

30.9.2021

1.11.2021

30.11.2021

Regiunea Benishangul-Gumuz

1.9.2020

30.9.2020

1.12.2020

31.1.2021

1.11.2021

30.11.2021

Regiunea Gambela

1.4.2016

30.4.2016

Regiunea Oromia

1.12.2017

31.12.2017

1.6.2018

30.6.2018

1.6.2020

30.6.2020

1.11.2020

30.11.2020

1.3.2021

31.3.2021

1.8.2021

30.9.2021

1.11.2021

31.12.2021

Regiunea Somali

1.7.2021

31.7.2021

Regiunea Popoarelor, a Naționalităților și a Națiunilor din Sud

1.5.2021

31.5.2021

Regiunea Autonomă Tigray

1.11.2020

30.6.2021

1.10.2021

31.10.2021

India

Assam

1.12.2014

31.12.2014

Chhattisgarh

1.11.2018

30.11.2018

Delhi

1.2.2020

29.2.2020

Haryana

1.2.2016

29.2.2016

Jammu și Cașmir

1.10.2014

31.10.2014

1.11.2016

30.11.2016

1.1.2018

31.1.2018

1.8.2019

31.8.2019

Iran

Provincia Sistan va Baluchestan

1.2.2021

28.2.2021

Provincia Azerbaidjanul de Vest

1.6.2016

30.6.2016

Irak

Guvernoratul Al Anbar

1.1.2014

31.12.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.11.2017

30.11.2017

1.1.2018

28.2.2018

1.5.2018

31.5.2018

1.8.2018

30.9.2018

1.1.2019

31.1.2019

1.3.2019

30.6.2019

Guvernoratul Arbil

1.8.2014

30.9.2014

1.7.2015

31.10.2015

1.5.2016

31.7.2016

1.9.2016

31.12.2016

1.1.2018

31.1.2018

1.3.2018

30.4.2018

1.8.2018

31.10.2018

1.12.2018

31.1.2019

1.3.2019

31.10.2019

1.3.2020

31.3.2020

1.6.2020

31.7.2020

Guvernoratul As Sulaymaniyah

1.7.2015

31.8.2015

1.4.2018

31.7.2018

1.10.2018

30.11.2018

1.5.2019

31.5.2019

1.7.2019

31.7.2019

1.9.2019

31.10.2019

Guvernoratul Babil

1.3.2014

31.3.2014

1.5.2014

31.7.2014

1.10.2014

31.10.2014

1.3.2016

31.3.2016

Guvernoratul Bagdad

1.4.2014

30.4.2014

1.1.2015

31.12.2015

1.7.2016

31.7.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.5.2018

31.5.2018

1.10.2019

31.10.2019

1.11.2021

30.11.2021

Guvernoratul Dahuk

1.7.2015

31.10.2015

1.2.2016

31.3.2016

1.5.2016

31.5.2016

1.9.2016

31.12.2016

1.4.2018

30.4.2018

1.6.2018

31.7.2018

1.10.2018

31.1.2019

1.3.2019

30.4.2019

1.6.2019

30.11.2019

1.6.2020

30.6.2020

1.2.2021

28.2.2021

Guvernoratul Dhi Qar

1.11.2019

30.11.2019

Guvernoratul Diyala

1.6.2014

31.8.2014

1.11.2014

28.2.2015

1.4.2015

30.4.2015

1.6.2015

31.7.2015

1.10.2015

31.10.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.9.2017

30.9.2017

Guvernoratul Karbala’

1.10.2019

31.10.2019

Guvernoratul Kirkuk

1.6.2014

31.7.2014

1.11.2014

31.1.2015

1.3.2015

30.4.2015

1.6.2015

30.9.2015

1.8.2016

31.8.2016

1.9.2017

30.9.2017

1.2.2018

30.4.2018

1.6.2018

30.6.2018

1.9.2018

30.9.2018

Guvernoratul Ninawa

1.6.2014

31.12.2015

1.10.2016

31.10.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.1.2018

31.8.2018

1.10.2018

31.10.2018

1.12.2018

31.12.2018

Guvernoratul Salah ad Din

1.2.2014

31.3.2014

1.6.2014

31.12.2015

1.11.2016

30.11.2016

1.9.2017

31.10.2017

1.9.2018

30.9.2018

Israel

Centru

1.5.2021

31.5.2021

Sud

1.7.2018

31.8.2018

1.11.2018

30.11.2018

Kenya

Lamu

1.6.2014

30.6.2014

Mandera

1.8.2014

31.8.2014

Wajir

1.6.2014

30.6.2014

Kârgâzstan

Regiunea Batken

1.4.2021

30.4.2021

R.D.P. Laos

Provincia Vientiane

1.4.2016

30.4.2016

1.6.2016

30.6.2016

Liban

Bekaa

1.7.2014

31.8.2014

1.10.2014

31.10.2014

1.1.2015

31.3.2015

1.5.2015

31.5.2015

1.5.2016

31.5.2016

1.8.2016

31.8.2016

1.3.2017

31.8.2017

Nord

1.10.2014

31.10.2014

Libia

Benghazi

1.5.2014

31.5.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.1.2015

28.2.2015

1.4.2015

31.5.2015

1.7.2015

31.7.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.1.2016

31.8.2016

1.11.2016

31.8.2017

1.11.2017

31.12.2017

Derna

1.2.2015

28.2.2015

1.6.2015

31.8.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.3.2017

30.6.2018

1.8.2018

30.9.2018

Jabal al Gharbi

1.9.2014

30.9.2014

Jafara

1.11.2017

30.11.2017

Jufra

1.2.2017

28.2.2017

1.5.2017

30.6.2017

1.5.2019

31.5.2019

1.7.2019

31.7.2019

Kufra

1.7.2015

31.7.2015

1.1.2018

31.1.2018

Misrata

1.5.2016

31.5.2016

Murqub

1.6.2020

30.6.2020

1.9.2020

30.9.2020

Murzuq

1.8.2019

30.9.2019

Nuqat al Khams

1.8.2017

31.8.2017

Sabha

1.1.2014

31.1.2014

1.7.2015

31.7.2015

1.11.2016

30.11.2016

1.4.2017

31.5.2017

1.1.2018

31.5.2018

Sirte

1.1.2015

31.3.2015

1.6.2015

30.6.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.5.2016

31.1.2017

1.3.2017

31.3.2017

1.9.2017

30.9.2017

1.6.2018

30.6.2018

Tripoli

1.7.2014

31.8.2014

1.4.2015

30.4.2015

1.2.2017

31.3.2017

1.5.2017

31.5.2017

1.7.2017

31.8.2017

1.10.2017

31.10.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.8.2018

30.9.2018

1.4.2019

31.1.2020

1.3.2020

31.3.2020

Wadi al Hayaa

1.3.2015

31.3.2015

1.1.2016

31.1.2016

Wadi al Shatii

1.5.2017

31.5.2017

Wahat

1.3.2017

31.3.2017

Zawiya

1.1.2015

31.1.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.9.2017

31.10.2017

Mali

Regiunea Gao

1.2.2018

31.3.2018

1.7.2018

31.7.2018

1.11.2019

30.11.2019

1.2.2020

31.3.2020

1.5.2020

30.6.2020

1.10.2020

30.11.2020

1.8.2021

31.8.2021

1.11.2021

30.11.2021

Regiunea Kidal

1.5.2014

31.5.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.2.2018

28.2.2018

Regiunea Ménaka

1.9.2018

30.9.2018

1.12.2018

31.12.2018

1.10.2020

31.10.2020

Regiunea Mopti

1.11.2018

30.11.2018

1.3.2019

30.4.2019

1.9.2019

30.9.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.2.2020

31.3.2020

1.5.2020

31.7.2020

1.10.2020

30.11.2020

1.1.2021

31.1.2021

1.10.2021

31.10.2021

Regiunea Ségou

1.2.2020

29.2.2020

Regiunea Sikasso

1.7.2015

31.7.2015

Regiunea Timbuktu

1.4.2018

30.4.2018

1.9.2018

30.9.2018

1.11.2018

30.11.2018

Mozambic

Provincia Cabo Delgado

1.4.2020

30.9.2020

1.11.2020

30.11.2020

1.1.2021

31.1.2021

1.3.2021

31.3.2021

1.5.2021

31.10.2021

Myanmar

Statul Chin

1.3.2020

31.3.2020

1.10.2021

31.10.2021

Statul Kachin

1.4.2014

30.4.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.3.2015

31.3.2015

1.5.2015

30.6.2015

1.5.2016

31.5.2016

1.7.2016

31.10.2016

1.4.2018

31.5.2018

1.7.2018

31.7.2018

1.4.2021

31.7.2021

1.9.2021

30.9.2021

1.11.2021

31.12.2021

Statul Kayin

1.10.2014

31.10.2014

1.9.2016

30.9.2016

1.3.2018

31.3.2018

1.2.2020

29.2.2020

Regiunea Magway

1.12.2021

31.12.2021

Statul Rakhine

1.11.2016

30.11.2016

1.8.2017

30.9.2017

1.1.2019

31.1.2019

1.3.2020

31.3.2020

Regiunea Sagaing

1.11.2021

31.12.2021

Statul Shan

1.2.2015

30.4.2015

1.10.2016

30.11.2016

1.3.2019

31.3.2019

1.10.2019

31.10.2019

1.2.2020

29.2.2020

1.12.2020

31.12.2020

1.9.2021

30.9.2021

1.11.2021

31.12.2021

Regiunea Yangon

1.12.2021

31.12.2021

Nicaragua

Departamentul Managua

1.4.2018

30.4.2018

Departamentul Masaya

1.6.2018

30.6.2018

Niger

Departamentul Diffa

1.2.2015

28.2.2015

1.6.2015

31.7.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.9.2016

30.9.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.3.2019

31.3.2019

1.3.2020

31.3.2020

1.5.2020

31.5.2020

1.4.2021

31.5.2021

1.8.2021

31.8.2021

Departamentul Tahoua

1.10.2020

31.10.2020

Departamentul Tillabéri

1.12.2019

31.3.2020

1.10.2020

31.10.2020

1.5.2021

31.5.2021

1.7.2021

31.7.2021

1.11.2021

31.12.2021

Nigeria

Statul Adamawa

1.8.2014

31.8.2014

1.10.2014

30.11.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.8.2015

30.11.2015

1.11.2017

30.11.2017

1.12.2020

31.12.2020

Statul Benue

1.2.2014

31.3.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.3.2015

31.5.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.7.2016

31.7.2016

1.3.2017

31.3.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.4.2018

30.4.2018

1.5.2021

31.5.2021

Statul Borno

1.1.2014

31.12.2021

Statul Gombe

1.2.2015

28.2.2015

1.7.2015

31.7.2015

Statul Kaduna

1.3.2014

31.3.2014

1.6.2014

30.6.2014

1.2.2019

28.2.2019

1.7.2020

31.8.2020

1.7.2021

31.7.2021

Statul Kano

1.11.2016

30.11.2016

Statul Katsina

1.3.2014

31.3.2014

Statul Nasarawa

1.8.2014

30.9.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.4.2018

30.4.2018

Statul Niger

1.4.2021

30.4.2021

Statul Plateau

1.5.2015

30.6.2015

1.6.2018

30.6.2018

1.7.2021

31.7.2021

Statul Rivers

1.3.2016

31.3.2016

Statul Taraba

1.6.2014

30.6.2014

1.3.2015

30.4.2015

Statul Yobe

1.2.2014

28.2.2014

1.11.2014

31.1.2015

1.6.2015

31.8.2015

1.10.2017

31.10.2017

1.7.2018

31.7.2018

1.12.2018

28.2.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.3.2020

31.5.2020

1.10.2020

31.10.2020

1.1.2021

31.1.2021

1.3.2021

30.6.2021

1.8.2021

31.8.2021

1.10.2021

31.12.2021

Statul Zamfara

1.4.2014

30.4.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.6.2021

30.6.2021

Pakistan

Azad Jammu și Cașmir

1.11.2016

30.11.2016

Balochistan

1.3.2015

31.3.2015

1.5.2015

31.5.2015

1.7.2018

31.7.2018

Zonele tribale sub administrare federală (FATA)

1.1.2014

28.2.2014

1.4.2014

31.12.2014

1.1.2016

30.4.2016

1.8.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

Districtul Khyber

1.1.2015

31.1.2015

1.3.2015

30.4.2015

1.6.2015

30.6.2015

1.9.2015

31.10.2015

Khyber Pakhtunkhwa

1.12.2014

31.12.2014

Districtul Waziristanul de Nord

1.1.2015

31.1.2015

1.3.2015

30.6.2015

1.8.2015

31.10.2015

Sindh

1.6.2014

30.6.2014

1.2.2017

28.2.2017

Teritoriile palestiniene

Fâșia Gaza

1.7.2014

31.8.2014

1.10.2015

31.10.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.3.2018

30.11.2018

1.1.2019

30.6.2019

1.8.2019

30.11.2019

1.4.2021

30.4.2021

1.8.2021

30.9.2021

Cisiordania

1.8.2015

31.8.2015

1.11.2017

30.11.2017

Papua-Noua Guinee

Provincia Centrală

1.2.2016

29.2.2016

Filipine

Barmm

1.1.2014

31.1.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2015

31.3.2015

1.2.2016

31.3.2016

1.1.2017

31.7.2018

1.1.2019

31.3.2019

1.11.2019

30.11.2019

1.2.2020

29.2.2020

1.12.2020

31.12.2020

Calabarzon

1.2.2021

28.2.2021

Regiunea administrativă Cordillera

1.1.2021

31.1.2021

Regiunea Insulei Negros

1.1.2021

31.1.2021

Soccsksargen

1.11.2014

30.11.2014

1.6.2017

30.6.2017

1.5.2020

31.5.2020

1.12.2020

31.12.2020

Arabia Saudită

Asir

1.10.2016

31.10.2016

Jazan

1.10.2015

31.10.2015

1.12.2015

31.1.2016

1.9.2016

31.12.2016

Najran

1.4.2015

30.4.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.8.2016

31.8.2016

1.10.2016

31.12.2016

1.8.2020

31.8.2020

Somalia

Regiunea Bakool

1.3.2014

31.3.2014

1.6.2014

30.6.2014

1.10.2015

31.10.2015

1.11.2016

30.11.2016

1.9.2018

30.9.2018

Regiunea Banaadir

1.2.2014

28.2.2014

1.12.2014

31.12.2014

1.2.2015

30.4.2015

1.6.2015

31.7.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.1.2016

31.3.2016

1.7.2016

31.8.2016

1.3.2017

31.3.2017

1.10.2017

31.12.2017

1.7.2018

31.7.2018

1.11.2018

30.11.2018

1.3.2019

31.3.2019

1.12.2019

31.12.2019

Regiunea Bari

1.10.2014

31.10.2014

1.12.2014

31.12.2014

1.3.2016

31.3.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.6.2017

30.6.2017

1.11.2017

30.11.2017

1.6.2018

30.6.2018

Regiunea Bay

1.7.2014

31.7.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.7.2016

31.7.2016

1.1.2019

31.1.2019

Regiunea Galguduud

1.3.2014

30.4.2014

1.8.2015

31.8.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.3.2016

30.4.2016

1.9.2016

30.9.2016

Regiunea Gedo

1.1.2014

31.1.2014

1.3.2014

31.3.2014

1.7.2014

31.8.2014

1.6.2015

30.6.2015

1.10.2015

31.10.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.7.2017

31.7.2017

1.6.2018

30.6.2018

1.9.2018

31.10.2018

Regiunea Hiiraan

1.3.2014

31.3.2014

1.7.2015

30.9.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.1.2019

31.1.2019

Regiunea Juba Inferioară

1.6.2013

30.6.2013

1.6.2014

31.7.2014

1.10.2014

30.11.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.3.2016

31.3.2016

1.7.2016

31.8.2016

1.3.2017

31.3.2017

1.7.2017

31.7.2017

1.12.2017

31.1.2018

1.4.2018

31.7.2018

1.9.2018

30.11.2018

1.9.2019

30.9.2019

Regiunea Shabelle Inferioară

1.1.2014

31.1.2014

1.3.2014

31.3.2014

1.5.2014

31.7.2014

1.9.2014

31.10.2014

1.3.2015

30.6.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.10.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.8.2017

31.8.2017

1.11.2017

31.12.2017

1.2.2018

30.6.2018

1.8.2018

30.9.2018

1.2.2019

31.3.2019

1.7.2019

30.9.2019

1.11.2019

30.11.2019

1.1.2020

31.1.2020

Regiunea Juba Mijlocie

1.5.2014

31.5.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.10.2014

30.11.2014

1.8.2016

31.8.2016

1.6.2017

30.6.2017

1.11.2017

30.11.2017

1.8.2018

30.9.2018

1.8.2019

31.8.2019

Regiunea Shabelle Mijlocie

1.7.2015

31.7.2015

1.8.2019

31.8.2019

1.1.2020

31.1.2020

1.6.2021

30.6.2021

Regiunea Mudug

1.10.2018

30.11.2018

1.7.2021

31.8.2021

Regiunea Sool

1.5.2018

31.5.2018

Africa de Sud

Provincia Gauteng

1.7.2021

31.7.2021

Provincia KwaZulu/Natal

1.7.2021

31.7.2021

Sudanul de Sud

Amadi

1.2.2016

29.2.2016

Boma

1.3.2017

31.3.2017

Ecuatoria Centrală

1.1.2014

31.1.2014

1.4.2014

30.4.2014

Bieh de Est

1.3.2017

31.3.2017

Nilul de Est

1.10.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.5.2017

31.5.2017

Gok

1.10.2017

31.10.2017

Imatong

1.10.2016

31.10.2016

1.3.2017

31.3.2017

Jonglei

1.8.2016

31.8.2016

1.7.2017

31.7.2017

Jubek

1.7.2016

31.8.2016

Jungoli

1.1.2014

31.3.2014

1.7.2014

31.8.2014

1.11.2014

31.12.2014

1.3.2015

31.3.2015

1.5.2020

31.7.2020

1.5.2021

31.5.2021

Lakes

1.5.2014

31.5.2014

1.10.2014

30.11.2014

1.7.2015

31.7.2015

1.6.2021

30.6.2021

Latjoor

1.7.2017

31.7.2017

Bahr-el-Ghazal de Nord

1.7.2014

31.7.2014

Liech de Nord

1.9.2016

30.9.2016

Liech de Sud

1.10.2016

31.10.2016

1.12.2017

31.12.2017

Unity

1.1.2014

31.1.2014

1.4.2014

31.5.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.10.2014

31.10.2014

1.5.2015

30.6.2015

1.10.2015

31.10.2015

1.4.2018

31.5.2018

1.5.2020

31.5.2020

Nilul Superior

1.1.2014

31.3.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.9.2014

30.9.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.5.2015

31.5.2015

1.7.2018

31.7.2018

Warap

1.1.2014

31.1.2014

1.4.2014

30.4.2014

1.1.2019

31.1.2019

1.4.2020

31.5.2020

1.8.2020

31.8.2020

1.7.2021

31.7.2021

Wau

1.6.2016

30.6.2016

Bahr-el-Ghazal de Vest

1.4.2014

30.4.2014

Ecuatoria de Vest

1.7.2021

31.7.2021

Râul Yei

1.9.2016

30.9.2016

Sudan

Nilul Albastru

1.1.2014

31.1.2014

1.4.2014

30.4.2014

1.7.2014

31.8.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.4.2015

31.5.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.2.2016

31.3.2016

Darfurul Central

1.4.2014

30.6.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.6.2015

30.6.2015

1.1.2016

30.9.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.4.2018

30.4.2018

1.6.2018

30.6.2018

Darfurul de Est

1.8.2014

31.8.2014

1.5.2015

31.5.2015

Khartoum

1.9.2013

31.10.2013

1.6.2019

30.6.2019

Darfurul de Nord

1.1.2014

31.1.2014

1.3.2014

31.3.2014

1.6.2014

30.6.2014

1.9.2014

30.9.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2015

31.3.2015

1.5.2015

31.5.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.3.2016

30.4.2016

1.9.2016

30.9.2016

1.5.2017

31.5.2017

Darfurul de Sud

1.2.2014

31.3.2014

1.8.2014

31.8.2014

1.4.2015

30.4.2015

1.6.2015

31.7.2015

1.1.2016

30.4.2016

1.3.2018

31.3.2018

1.5.2018

31.5.2018

1.11.2018

30.11.2018

Kordofanul de Sud

1.1.2014

31.1.2014

1.4.2014

30.6.2014

1.11.2014

31.12.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.4.2015

31.5.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.3.2016

30.4.2016

1.5.2017

31.5.2017

Darfurul de Vest

1.10.2014

31.10.2014

1.12.2014

31.12.2014

1.3.2015

31.3.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.12.2019

31.12.2019

1.7.2020

31.7.2020

1.1.2021

31.1.2021

1.4.2021

30.4.2021

1.12.2021

31.12.2021

Kordofanul de Vest

1.6.2014

30.6.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.9.2016

30.9.2016

Siria

Al Hasakah

1.3.2014

30.4.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.4.2015

31.8.2015

1.10.2015

31.10.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.8.2016

31.8.2016

1.10.2019

31.10.2019

Al Ladhiqiyah

1.3.2014

30.4.2014

1.3.2015

31.3.2015

1.12.2015

29.2.2016

1.4.2016

31.8.2016

Al Qunaytirah

1.2.2014

28.2.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.1.2016

31.1.2016

1.7.2016

31.7.2016

1.9.2016

30.9.2016

1.11.2016

30.11.2016

1.6.2017

30.6.2017

1.8.2018

31.8.2018

Ar Raqqah

1.7.2014

30.9.2014

1.11.2014

30.11.2014

1.7.2015

31.7.2015

1.11.2015

31.12.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.3.2017

30.9.2017

As Suwayda’

1.4.2016

31.5.2016

1.9.2016

30.9.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.6.2018

30.6.2018

Damasc (guvernoratul Damasc)

1.2.2014

28.2.2014

1.4.2014

30.4.2014

1.10.2014

31.10.2014

1.4.2015

30.6.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.4.2016

30.6.2016

1.9.2016

31.10.2016

1.6.2017

30.6.2017

1.1.2018

28.2.2018

1.5.2018

31.5.2018

Dar’a

1.2.2014

28.2.2014

1.4.2014

31.5.2014

1.10.2014

31.12.2014

1.2.2015

30.4.2015

1.3.2016

30.4.2016

1.11.2016

30.11.2016

1.2.2017

28.2.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.7.2018

31.7.2018

1.3.2020

31.3.2020

1.7.2021

31.7.2021

Dayr az Zawr

1.4.2014

30.6.2014

1.8.2014

30.9.2014

1.12.2014

31.12.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.1.2016

29.2.2016

1.4.2016

31.1.2017

1.5.2017

30.6.2017

1.8.2017

30.11.2017

1.6.2018

31.3.2019

1.12.2020

28.2.2021

Dimashq (guvernoratul Rif Dimashq)

1.2.2014

30.4.2014

1.6.2014

30.9.2014

1.11.2014

31.1.2015

1.4.2015

30.4.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.10.2015

31.12.2015

1.4.2016

30.4.2016

1.7.2016

30.9.2016

1.11.2016

31.12.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.2.2018

30.4.2018

Halab

1.1.2014

28.2.2017

1.1.2018

31.3.2018

1.1.2019

31.1.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.2.2020

29.2.2020

Hamah

1.2.2014

31.3.2014

1.8.2014

31.10.2014

1.4.2015

30.4.2015

1.7.2015

31.7.2015

1.10.2015

30.11.2015

1.5.2016

31.5.2016

1.8.2016

30.11.2016

1.9.2017

31.10.2017

1.2.2018

28.2.2018

1.5.2019

31.8.2019

1.2.2020

29.2.2020

1.5.2020

31.5.2020

1.10.2020

31.10.2020

1.1.2021

31.1.2021

Hims

1.1.2014

31.1.2014

1.3.2014

30.4.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.9.2014

30.11.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.8.2015

30.9.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.3.2016

31.5.2016

1.7.2016

31.7.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.10.2017

31.10.2017

1.4.2018

31.5.2018

1.3.2019

30.6.2019

Idlib

1.1.2014

30.4.2014

1.7.2014

31.7.2014

1.10.2014

31.10.2014

1.12.2014

31.12.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.4.2015

30.4.2015

1.6.2015

30.9.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.3.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.2.2017

28.2.2017

1.1.2018

30.4.2018

1.1.2019

31.1.2019

1.5.2019

31.8.2019

1.11.2019

31.3.2020

1.6.2020

30.6.2020

1.10.2020

31.10.2020

Tunisia

Guvernoratul Kasserine

1.1.2014

31.1.2014

1.4.2014

30.4.2014

Turcia

Provincia Agri

1.9.2016

31.10.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.4.2018

30.4.2018

1.10.2020

31.10.2020

Provincia Ankara

1.7.2016

31.7.2016

Provincia Batman

1.10.2018

31.10.2018

Provincia Bingol

1.3.2017

31.3.2017

1.6.2017

30.6.2017

1.12.2017

31.12.2017

1.9.2018

30.9.2018

Provincia Bitlis

1.10.2016

30.11.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.3.2017

31.3.2017

Provincia Diyarbakir

1.8.2015

31.8.2015

1.10.2015

31.1.2016

1.5.2016

30.6.2016

1.11.2016

31.12.2016

1.3.2017

31.3.2017

1.8.2017

30.9.2017

1.2.2018

31.7.2018

1.9.2018

30.9.2018

1.4.2019

30.4.2019

1.6.2019

31.7.2019

1.9.2019

30.9.2019

Provincia Erzincan

1.10.2016

31.10.2016

Provincia Giresun

1.5.2018

31.5.2018

1.6.2019

30.6.2019

Provincia Gumshane

1.6.2019

30.6.2019

Provincia Hakkari

1.8.2015

30.11.2015

1.3.2016

31.3.2016

1.5.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.7.2017

28.2.2018

1.4.2018

30.11.2018

1.4.2019

30.11.2019

Provincia Hatay

1.3.2018

30.4.2018

1.10.2020

31.10.2020

Provincia Igdir

1.6.2019

30.6.2019

Provincia Istanbul

1.7.2016

31.7.2016

Provincia Kars

1.10.2015

31.10.2015

1.10.2016

31.10.2016

1.6.2017

30.6.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.5.2018

31.5.2018

Provincia Kilis

1.3.2016

31.5.2016

1.9.2016

30.9.2016

Provincia Mardin

1.8.2015

31.8.2015

1.11.2015

31.12.2015

1.3.2016

30.4.2016

1.11.2016

30.11.2016

1.2.2017

31.3.2017

1.6.2017

31.7.2017

1.9.2017

30.9.2017

1.4.2018

31.5.2018

1.7.2018

31.7.2018

1.1.2019

31.1.2019

1.8.2019

30.9.2019

Provincia Mugla

1.10.2017

31.10.2017

Provincia Ordu

1.6.2019

30.6.2019

Osmaniye

1.7.2018

31.7.2018

Provincia Rize

1.6.2019

30.6.2019

Provincia Sanliurfa

1.4.2017

30.4.2017

1.3.2018

31.3.2018

1.6.2018

30.6.2018

1.10.2018

31.10.2018

1.5.2019

31.5.2019

Provincia Siirt

1.1.2016

31.1.2016

1.8.2016

31.8.2016

1.9.2017

30.9.2017

1.3.2018

31.7.2018

1.9.2018

30.9.2018

1.4.2019

31.5.2019

1.7.2019

31.7.2019

1.9.2019

30.9.2019

1.9.2020

30.9.2020

Provincia Sirnak

1.7.2015

30.9.2015

1.11.2015

29.2.2016

1.4.2016

30.4.2016

1.7.2016

31.7.2016

1.9.2016

30.11.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.6.2017

31.7.2017

1.11.2017

30.11.2017

1.4.2018

30.11.2018

1.4.2019

30.9.2019

1.11.2019

30.11.2019

Provincia Tokat

1.6.2019

30.6.2019

Provincia Trabzon

1.6.2019

30.6.2019

Provincia Tunceli

1.9.2015

30.9.2015

1.10.2016

31.12.2016

1.11.2017

31.12.2017

1.4.2018

30.6.2018

1.8.2018

31.8.2018

1.5.2019

31.5.2019

Provincia Van

1.7.2016

31.7.2016

1.9.2016

30.9.2016

1.5.2017

30.6.2017

1.8.2017

31.8.2017

1.11.2017

30.11.2017

1.7.2018

31.8.2018

1.6.2019

30.6.2019

1.9.2019

30.9.2019

1.11.2019

30.11.2019

1.9.2020

30.9.2020

Ucraina

Orașul Kiev

1.2.2014

28.2.2014

Oblastia Donețk

1.4.2014

31.12.2015

1.4.2016

31.3.2017

1.6.2017

31.7.2017

1.9.2017

30.9.2017

1.11.2017

31.12.2020

Oblastia Lugansk

1.5.2014

31.12.2015

1.2.2018

28.2.2018

1.5.2018

30.6.2018

1.8.2018

31.12.2018

1.2.2019

31.7.2019

1.10.2019

31.10.2019

1.1.2020

30.6.2020

Oblastia Odessa

1.5.2014

31.5.2014

Venezuela

Statul Apure

1.3.2021

30.4.2021

Yemen

Abyan

1.4.2014

30.4.2015

1.8.2015

31.8.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.4.2016

30.4.2016

1.8.2016

30.11.2016

1.3.2017

31.3.2017

1.5.2020

31.7.2020

1.11.2020

30.11.2020

Aden

1.3.2015

31.5.2015

1.7.2015

31.7.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.3.2016

31.3.2016

1.5.2016

31.5.2016

1.1.2018

31.1.2018

1.8.2019

31.8.2019

Al Bayda’

1.1.2014

31.1.2014

1.6.2014

30.6.2014

1.10.2014

30.11.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.9.2015

31.10.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.1.2017

31.1.2017

1.1.2018

31.1.2018

1.9.2018

30.9.2018

1.7.2019

31.7.2019

1.4.2020

31.8.2020

1.7.2021

31.7.2021

Al Dali’

1.1.2014

31.1.2014

1.5.2015

31.5.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.6.2016

30.6.2016

1.8.2016

31.8.2016

1.11.2016

31.12.2016

1.2.2019

28.2.2019

1.5.2019

31.5.2019

1.7.2019

31.7.2019

1.10.2019

31.10.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.7.2020

31.7.2020

Al Hudaydah

1.12.2015

31.1.2016

1.9.2016

31.10.2016

1.2.2018

28.2.2018

1.4.2018

31.12.2018

1.6.2019

31.7.2019

1.10.2019

31.12.2019

1.2.2020

31.5.2020

1.7.2020

31.8.2020

1.10.2020

30.11.2020

1.1.2021

31.1.2021

Al Jawf

1.8.2014

30.9.2014

1.10.2015

31.10.2015

1.12.2015

31.12.2015

1.4.2016

30.4.2016

1.6.2016

31.8.2016

1.10.2016

31.12.2016

1.6.2019

31.7.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.2.2020

30.6.2020

1.8.2020

31.8.2020

1.10.2020

30.11.2020

1.1.2021

31.1.2021

1.11.2021

31.12.2021

Al Mahrah

1.2.2020

29.2.2020

Amanat al-Asimah

1.12.2017

31.12.2017

Amran

1.1.2014

28.2.2014

1.5.2014

31.7.2014

Dhamar

1.4.2019

30.4.2019

1.9.2019

30.9.2019

Hadhramaut

1.3.2014

31.3.2014

1.5.2014

31.8.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.4.2015

30.6.2015

1.8.2015

30.9.2015

1.1.2016

31.1.2016

1.3.2016

31.5.2016

1.11.2016

30.11.2016

1.2.2018

28.2.2018

Hajjah

1.6.2015

30.6.2016

1.12.2015

31.1.2016

1.3.2016

31.3.2016

1.7.2016

31.7.2016

1.10.2016

31.12.2016

1.4.2018

30.4.2018

1.2.2019

28.2.2019

1.6.2019

30.6.2019

1.9.2019

31.10.2019

Ibb

1.8.2015

31.8.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.11.2016

30.11.2016

Lahij

1.3.2015

31.3.2015

1.7.2015

31.8.2015

1.3.2016

30.4.2016

1.6.2016

30.6.2016

1.9.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

Ma’rib

1.5.2015

31.5.2015

1.9.2015

30.9.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.9.2016

30.11.2016

1.5.2017

31.5.2017

1.12.2018

31.12.2018

1.7.2019

31.7.2019

1.1.2020

31.7.2020

1.9.2020

30.11.2020

1.1.2021

31.12.2021

Sa’dah

1.8.2015

31.8.2015

1.8.2016

31.12.2016

1.6.2018

31.8.2018

1.4.2019

30.4.2019

1.6.2019

30.6.2019

1.8.2019

31.8.2019

1.10.2019

31.10.2019

1.12.2019

31.12.2019

1.6.2020

30.6.2020

1.8.2020

31.8.2020

San’a’/Sana’a

1.6.2014

30.6.2014

1.9.2014

30.9.2014

1.1.2015

31.1.2015

1.3.2015

31.3.2015

1.5.2015

31.5.2015

1.9.2015

31.10.2015

1.12.2015

29.2.2016

1.4.2016

31.10.2016

1.12.2016

31.12.2016

1.4.2018

30.4.2018

1.6.2019

30.6.2019

1.8.2019

31.8.2019

1.1.2020

29.2.2020

1.5.2020

31.7.2020

1.11.2020

30.11.2020

Shabwah

1.4.2014

30.6.2014

1.2.2015

28.2.2015

1.4.2015

31.5.2015

1.11.2015

30.11.2015

1.2.2016

29.2.2016

1.5.2016

31.5.2016

1.10.2016

31.10.2016

1.4.2017

30.4.2017

1.6.2019

30.6.2019

1.9.2021

30.9.2021

Taiz

1.3.2015

31.3.2015

1.8.2015

31.1.2016

1.6.2016

31.12.2016

1.5.2017

31.7.2017

1.12.2017

31.12.2017

1.2.2018

28.2.2018

1.4.2019

30.4.2019

1.7.2019

31.7.2019

1.11.2019

30.11.2019

1.4.2020

30.4.2020

1.10.2020

31.10.2020

1.1.2021

31.1.2021


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_del/2023/2424/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters