CELEX:32023D2531: Decizia (UE) 2023/2531 a Băncii Centrale Europene din 24 octombrie 2023 privind desemnarea șefilor de unități operative pentru a adopta decizii delegate de a nu formula obiecții față de măsurile macroprudențiale preconizate ale autorităților naționale competente sau ale autorităților naționale desemnate (BCE/2023/26)
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 27/06/2024 |
|
Informatii
Data documentului: 24/10/2023; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 14/12/2023; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 3
Data încetării: No end date
Autor: Banca Centrală Europeană
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2023/2531 |
24.11.2023 |
DECIZIA (UE) 2023/2531 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 24 octombrie 2023 privind desemnarea șefilor de unități operative pentru a adopta decizii delegate de a nu formula obiecții față de măsurile macroprudențiale preconizate ale autorităților naționale competente sau ale autorităților naționale desemnate
(BCE/2023/26)
COMITETUL EXECUTIV AL BĂNCII CENTRALE EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 11.6,
având în vedere Decizia (UE) 2023/2530 a Băncii Centrale Europene din 28 septembrie 2023 privind delegarea competenței de a adopta decizii de a nu formula obiecții față de măsurile macroprudențiale preconizate ale autorităților naționale competente sau ale autorităților naționale desemnate (BCE/2023/24) (1), în special articolul 3,
având în vedere Decizia BCE/2004/2 a Băncii Centrale Europene din 19 februarie 2004 de adoptare a Regulamentului de procedură al Băncii Centrale Europene (2), în special articolul 10,
întrucât:
(1) |
Pentru a face față numărului considerabil de decizii pe care Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să le adopte pentru îndeplinirea atribuțiilor sale macroprudențiale, a fost instituită o procedură pentru adoptarea de decizii delegate specifice de a nu formula obiecții față de măsurile macroprudențiale preconizate ale autorităților naționale competente (ANC) sau ale autorităților naționale desemnate (AND). |
(2) |
O decizie de delegare produce efecte de la adoptarea de către Comitetul executiv a unei decizii prin care se desemnează șefi de unități operative care să ia decizii pe baza unei decizii de delegare. |
(3) |
Importanța deciziei de delegare și numărul de ANC sau AND care trebuie notificate cu privire la deciziile delegate ar trebui luate în considerare de Comitetul executiv atunci când desemnează șefi de unități operative. |
(4) |
Articolul 10 alineatul (1) din Decizia BCE/2004/2 prevede că numărul, denumirea și competențele unităților operative din cadrul BCE sunt stabilite de Comitetul executiv. |
(5) |
Președintele Consiliului de supraveghere a fost consultat cu privire la șefii de unități operative cărora ar trebui să le fie delegată competența de a adopta decizii de a nu formula obiecții față de măsurile macroprudențiale preconizate ale ANC sau ale AND, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei decizii, se aplică definiția „măsurilor macroprudențiale preconizate” prevăzută la articolul 1 din Decizia (UE) 2023/2530 (BCE/2023/24).
Articolul 2
Decizii delegate de a nu formula obiecții față de măsurile macroprudențiale preconizate ale autorităților naționale competente și ale autorităților naționale desemnate
Deciziile delegate în conformitate cu articolul 3 din Decizia (UE) 2023/2530 (BCE/2023/24) sunt adoptate de directorul general sau de un director general adjunct al Direcției generale politică macroprudențială și stabilitate financiară și de directorul general sau un director general adjunct al Direcției generale supraveghere orizontală.
Articolul 3
Intrare în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Frankfurt pe Main, 24 octombrie 2023.
Președinta BCE
Christine LAGARDE
(1)
JO L, 2023/2530, 24.11.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2530/oj.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2023/2531/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)