CELEX:32024D2118: Decizia (UE) 2024/2118 a Consiliului din 25 iunie 2024 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor

(1)

Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, investițiile directe străine sunt incluse pe lista de aspecte din sfera politicii comerciale comune. În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea deține competență exclusivă în ceea ce privește politica comercială comună.

(2)

În Avizul 2/15 din 16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat repartizarea competențelor între Uniune și statele membre în contextul Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Singapore (1) statuând că scoaterea litigiilor de sub jurisdicția instanțelor statelor membre nu poate avea un caracter pur auxiliar și, prin urmare, nu poate fi stabilită fără acordul statelor membre. CJUE a clarificat procedura de încheiere a acordurilor mixte în Avizul 1/19 din 6 octombrie 2021 privind Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită în continuare „Convenția de la Istanbul”).

(3)

La 10 februarie 2014, Consiliul și statele membre au autorizat Comisia să negocieze, sub egida Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL), o convenție privind aplicarea normelor privind transparența pentru soluționarea litigiilor între state și investitori.

(4)

Negocierile respective s-au încheiat cu succes la 9 iulie 2014. La 10 decembrie 2014 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Convenția Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumită în continuare „convenția”). La 17 martie 2015 convenția a fost deschisă spre semnare în Port Louis, Republica Mauritius și, ulterior, la sediul din New York al Organizației Națiunilor Unite.

(5)

Este recomandabilă aplicarea în cea mai mare măsură posibilă a normelor UNCITRAL privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumite în continuare „normele”). În ceea ce privește Uniunea, normele privind transparența ar trebui să se aplice Tratatului privind Carta Energiei (2).

(6)

Se remarcă faptul că nota de subsol de la articolul 1 din norme înseamnă că Uniunea, atunci când acționează în calitate de pârâtă, ar trebui să aplice articolul 7 alineatul (5) din norme, pentru a împiedica divulgarea de informații considerată de Uniune ca fiind contrară intereselor esențiale de securitate ale unui stat membru.

(7)

Uniunea nu ar trebui să aplice normele atunci când acționează în calitate de pârâtă în cazul unui litigiu inițiat în temeiul Tratatului privind Carta energiei împotriva unui stat membru care nu este parte la convenție, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel cu respectivul stat membru.

(8)

Convenția ar trebui să fie semnată în numele Uniunii.

(9)

În conformitate cu tratatele, Comisia ar trebui să asigure semnarea convenției, sub rezerva încheierii sale ulterioare,