CELEX:32024D2118: Decizia (UE) 2024/2118 a Consiliului din 25 iunie 2024 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor
| Redacția Lex24 | |
| Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 03/08/2024 |
| |
Informatii
Data documentului: 25/06/2024; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 25/06/2024; intrare în vigoare data documentului a se vedea articolul 5
Data încetării: No end date
Autor: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/2118 |
31.7.2024 |
DECIZIA (UE) 2024/2118 A CONSILIULUI
din 25 iunie 2024
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, investițiile directe străine sunt incluse pe lista de aspecte din sfera politicii comerciale comune. În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea deține competență exclusivă în ceea ce privește politica comercială comună. |
|
(2) |
În Avizul 2/15 din 16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat repartizarea competențelor între Uniune și statele membre în contextul Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Republica Singapore (1) statuând că scoaterea litigiilor de sub jurisdicția instanțelor statelor membre nu poate avea un caracter pur auxiliar și, prin urmare, nu poate fi stabilită fără acordul statelor membre. CJUE a clarificat procedura de încheiere a acordurilor mixte în Avizul 1/19 din 6 octombrie 2021 privind Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită în continuare „Convenția de la Istanbul”). |
|
(3) |
La 10 februarie 2014, Consiliul și statele membre au autorizat Comisia să negocieze, sub egida Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL), o convenție privind aplicarea normelor privind transparența pentru soluționarea litigiilor între state și investitori. |
|
(4) |
Negocierile respective s-au încheiat cu succes la 9 iulie 2014. La 10 decembrie 2014 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Convenția Națiunilor Unite privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumită în continuare „convenția”). La 17 martie 2015 convenția a fost deschisă spre semnare în Port Louis, Republica Mauritius și, ulterior, la sediul din New York al Organizației Națiunilor Unite. |
|
(5) |
Este recomandabilă aplicarea în cea mai mare măsură posibilă a normelor UNCITRAL privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumite în continuare „normele”). În ceea ce privește Uniunea, normele privind transparența ar trebui să se aplice Tratatului privind Carta Energiei (2). |
|
(6) |
Se remarcă faptul că nota de subsol de la articolul 1 din norme înseamnă că Uniunea, atunci când acționează în calitate de pârâtă, ar trebui să aplice articolul 7 alineatul (5) din norme, pentru a împiedica divulgarea de informații considerată de Uniune ca fiind contrară intereselor esențiale de securitate ale unui stat membru. |
|
(7) |
Uniunea nu ar trebui să aplice normele atunci când acționează în calitate de pârâtă în cazul unui litigiu inițiat în temeiul Tratatului privind Carta energiei împotriva unui stat membru care nu este parte la convenție, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel cu respectivul stat membru. |
|
(8) |
Convenția ar trebui să fie semnată în numele Uniunii. |
|
(9) |
În conformitate cu tratatele, Comisia ar trebui să asigure semnarea convenției, sub rezerva încheierii sale ulterioare, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se autorizează semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumită în continuare „convenția”), sub rezerva încheierii convenției menționate.
Articolul 2
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze convenția în numele Uniunii.
Articolul 3
La semnarea convenției în numele Uniunii, Comisia formulează o rezervă în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din convenție, conform căreia Uniunea nu aplică normele privind transparența în arbitrajul litigiilor între state și investitori realizat în baza tratatelor (denumite în continuare „normele”) ale Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL) atunci când acționează în calitate de pârâtă într-un litigiu inițiat în temeiul Tratatului privind Carta energiei împotriva unui stat membru care nu este parte la convenție, cu excepția cazului în care în care s-a convenit altfel cu respectivul stat membru.
Articolul 4
În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a convenției pentru Uniune, Comisia prezintă un raport privind funcționarea normelor în ceea ce privește litigiile în care Uniunea a acționat în calitate de pârâtă. Pe baza raportului respectiv, Consiliul reevaluează, la propunerea Comisiei Europene, rezerva menționată la articolul 3 și decide cu privire la modificarea sau retragerea rezervei respective. În cazul în care nu se ajunge la un acord în cadrul Consiliului, rezerva menționată la articolul 3 își menține valabilitatea, sub rezerva unei reevaluări periodice la fiecare cinci ani. Consiliul adoptă o decizie cu privire la retragerea respectivei rezerve dacă toate statele membre încheie convenția sau atunci când articolul 47 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei încetează să producă efecte pentru Uniune.
Articolul 5
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Luxemburg, 25 iunie 2024.
Pentru Consiliu
Președinta
H. LAHBIB
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2118/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)

