CELEX:32024L1260: Directiva (UE) 2024/1260 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind recuperarea și confiscarea activelor

(1)

Evaluarea amenințării pe care o reprezintă formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată (SOCTA) efectuată de Europol în 2021 a evidențiat amenințarea tot mai mare reprezentată de criminalitatea organizată și de infiltrarea criminalității. Datorită veniturilor mari generate de criminalitatea organizată, care se ridică la cel puțin 139 de miliarde EUR în fiecare an și care sunt spălate într-o măsură tot mai mare prin intermediul unui sistem financiar paralel subteran, disponibilitatea unor astfel de produse provenite din săvârșirea de activități infracționale reprezintă o amenințare semnificativă la adresa integrității economiei și a societății, erodând statul de drept și drepturile fundamentale. În conformitate cu Comunicarea Comisiei din 14 aprilie 2021 privind Strategia UE de combatere a criminalității organizate 2021-2025, strategia respectivă vizează abordarea provocărilor generate de criminalitatea organizată, prin promovarea cooperării transfrontaliere și a schimbului de informații, prin sprijinirea unor investigații eficace privind rețelele infracționale, prin eliminarea produselor provenite din săvârșirea de activități infracționale și prin adaptarea la era digitală a serviciilor de aplicare a legii și a sistemului judiciar.

(2)

Câștigul financiar constituie principalul motiv care stă la baza criminalității organizate care funcționează transfrontalier, inclusiv a rețelelor infracționale cu grad ridicat de risc. Prin urmare, pentru a combate amenințarea gravă reprezentată de criminalitatea organizată, este important ca autoritățile competente să dispună de o capacitate operațională sporită și de mijloacele necesare pentru a urmări și a identifica, a indisponibiliza, a confisca și a gestiona în mod eficace instrumentele și produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni, sau bunurile care provin din astfel de activități.

(3)

Organizațiile criminale reinvestesc, de obicei, o parte din profiturile lor obținute din activități infracționale pentru a crea o bază financiară care să le permită să continue astfel de activități. În plus, organizațiile criminale recurg adesea la violență, amenințări, intimidare sau corupție, pentru a dobândi controlul asupra unor întreprinderi, pentru a obține concesiuni, autorizații, licitații sau granturi, pentru a obține profituri sau avantaje ilicite sau pentru a se infiltra în infrastructuri-cheie, cum ar fi centrele logistice. Prin urmare, astfel de organizații criminale afectează în mod negativ libertatea concurenței sau influențează deciziile autorităților publice, punând în pericol statul de drept și democrația. Organizațiile criminale au devenit operatori economici la nivel mondial cu obiective antreprenoriale. Privarea infractorilor de profiturile lor ilicite este esențială pentru a le perturba activitățile și a-i împiedica să se infiltreze în economiile legitime.

(4)

Infracțiunile economice și financiare, în special criminalitatea organizată, sunt săvârșite adesea prin intermediul unor persoane juridice și infracțiunile incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive pot fi săvârșite în interesul sau în beneficiul unor astfel de persoane juridice. Prin urmare, ordinele de indisponibilizare și de confiscare pot fi emise și împotriva persoanelor juridice, în conformitate cu dreptul intern.

(5)

Un sistem eficace de recuperare a activelor necesită urmărirea și identificarea rapidă a instrumentelor și a produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni, precum și a bunurilor suspectate a fi de origine infracțională. Astfel de instrumente, produse sau bunuri ar trebui să fie indisponibilizate pentru a se preveni dispariția lor și ulterior ar trebui să fie confiscate în urma emiterii unui ordin de confiscare în cadrul procedurilor în materie penală. Un sistem eficace de recuperare a activelor necesită, totodată, gestionarea eficace a bunurilor indisponibilizate și confiscate pentru a menține valoarea bunurilor respective pentru stat sau pentru a le fi restituite victimelor.

(6)

Cadrul juridic actual al Uniunii privind urmărirea și identificarea, indisponibilizarea, confiscarea și gestionarea instrumentelor, a produselor sau a bunurilor, precum și privind birourile de recuperare a activelor este reprezentat de Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), de Decizia 2007/845/JAI a Consiliului (4) și de Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului (5). Comisia a evaluat Directiva 2014/42/UE și Decizia 2007/845/JAI, concluzionând că actualul cadru nu a atins pe deplin obiectivul de politică privind combaterea criminalității organizate prin recuperarea profiturilor aferente.

(7)

Cadrul juridic existent ar trebui să fie actualizat pentru a facilita eforturile de recuperare și confiscare a activelor în întreaga Uniune și pentru a asigura eficacitatea acestor eforturi. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să stabilească norme minime privind urmărirea și identificarea, indisponibilizarea, confiscarea și gestionarea bunurilor în cadrul procedurilor în materie penală. În acest context, noțiunea de „proceduri în materie penală” este un concept autonom de drept al Uniunii, interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în pofida jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor pe care statele membre le-ar putea utiliza pentru a indisponibiliza și confisca bunurile. Este necesar să se consolideze capacitatea autorităților competente de a-i priva pe infractori de produsele provenite din săvârșirea de activități infracționale. În acest scop, ar trebui stabilite norme pentru a consolida urmărirea și identificarea activelor, precum și capacitățile de indisponibilizare, pentru a îmbunătăți gestionarea bunurilor indisponibilizate și confiscate până la înstrăinarea lor în urma unui ordin de confiscare definitiv, pentru a perfecționa mijloacele de confiscare a instrumentelor și a produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a bunurilor provenite din activități infracționale ale organizațiilor criminale, precum și pentru a îmbunătăți eficiența generală a sistemului de recuperare a activelor.

(8)

Prezenta directivă ar trebui să faciliteze cooperarea transfrontalieră, acordându-le autorităților competente resursele și competențele necesare pentru a răspunde în mod rapid și eficace cererilor formulate de către autoritățile din alte state membre. Dispozițiile care stabilesc norme privind urmărirea și identificarea timpurie a activelor, măsurile urgente de indisponibilizare sau gestionarea eficientă contribuie la îmbunătățirea posibilităților de recuperare transfrontalieră a activelor. Având în vedere natura mondială a criminalității organizate și capacitatea acesteia de a transfera rapid la nivel transfrontalier activele provenite din săvârșirea de infracțiuni, ar trebui consolidată și cooperarea cu țările terțe în limitele cadrului juridic internațional.

(9)

Date fiind caracterul poliinfracțional al organizațiilor criminale implicate într-o gamă largă de activități ilicite pe diferite piețe și cooperarea sistemică și orientată spre profit a acestora, o luptă eficace împotriva criminalității organizate necesită instituirea unor măsuri de indisponibilizare și de confiscare menite să acopere profiturile obținute din toate infracțiunile la care iau parte grupurile infracționale organizate. Printre aceste infracțiuni se numără domeniile criminalității enumerate la articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Pe lângă infracțiunile enumerate la articolul 83 alineatul (1) din TFUE, domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să acopere, de asemenea, toate infracțiunile care sunt armonizate la nivelul Uniunii, inclusiv fraudele împotriva intereselor financiare ale Uniunii, având în vedere implicarea tot mai mare a grupurilor infracționale organizate în astfel de infracțiuni. Domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să includă și infracțiunile împotriva mediului, care reprezintă o activitate principală pentru grupurile infracționale organizate și care sunt adesea legate de spălarea banilor sau vizează deșeurile și reziduurile generate în contextul producerii și al traficului de droguri. Facilitarea intrării și șederii neautorizate constituie o activitate principală pentru grupurile infracționale organizate și este corelată, de regulă, cu traficul de persoane. Infracțiunea de facilitare a intrării și șederii neautorizate ar trebui înțeleasă în sensul Directivei 2002/90/CE a Consiliului (6) și al Deciziei-cadru 2002/946/JAI a Consiliului (7). Decizia-cadru 2002/946/JAI prevede posibilitatea ca sancțiunile penale să fie însoțite de confiscarea mijloacelor de transport care au servit la săvârșirea infracțiunii, stabilind în mod clar că dispozițiile sale se aplică fără a aduce atingere protecției acordate refugiaților și solicitanților de azil în vederea furnizării de asistență umanitară în conformitate cu dreptul internațional.

(10)

Pe lângă infracțiunea de simplă participare la în înțelesul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (8), alte infracțiuni, astfel cum sunt menționate la articolul 1 punctul 1 din Decizia-cadru 2008/841/JAI și astfel cum sunt definite în dreptul intern, ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive, în măsura în care sunt săvârșite în cadrul unei organizații criminale, astfel cum este definită în articolul 1 punctul 1 din Decizia-cadru 2008/841/JAI și astfel cum este definită în dreptul intern, în vederea acoperirii câștigurilor ilicite provenite din activități infracționale desfășurate în general de organizații criminale. Statele membre sunt încurajate, în special, să se asigure că în domeniul de aplicare al prezentei directive sunt incluse infracțiunile de contrafacere și piraterie a produselor, trafic ilicit de bunuri culturale, fals și uz de fals în înscrisuri oficiale, omor sau vătămare corporală gravă, trafic ilicit de organe și țesuturi umane, răpire, lipsire de libertate în mod ilegal sau luare de ostatici, furt organizat sau tâlhărie, racket și extorcare de fonduri, trafic de vehicule furate, infracțiunile fiscale legate de impozitele directe și impozitele indirecte, incendierea cu intenție, frauda și înșelăciunea, traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive și infracțiunile care intră în sfera de competență a Curții Penale Internaționale. Cu toate acestea, prezenta directivă nu impune statelor membre obligația de a introduce sau de a menține vreo infracțiune.

(11)

Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a măsurilor restrictive ale Uniunii, este necesar să se extindă domeniul de aplicare al prezentei directive la infracțiunile reglementate de Directiva (UE) 2024/1226 a Parlamentului European și a Consiliului (9).

(12)

În vederea acoperirii bunurilor care ar putea fi transformate și transferate cu scopul de a le disimula originea și în vederea asigurării unor definiții armonizate și clare în întreaga Uniune, bunurile care pot face obiectul indisponibilizării și al confiscării ar trebui definite în sens larg. Acestea ar trebui să înglobeze actele sau instrumentele juridice, inclusiv în formă electronică sau digitală, care dovedesc un titlu sau un drept asupra unui bun care face obiectul indisponibilizării și al confiscării, inclusiv, de exemplu, instrumentele financiare, fiduciile sau documentele care pot da naștere unor creanțe și care se află, în mod normal, în posesia persoanei afectate de procedurile relevante. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor naționale existente pentru păstrarea actelor sau a instrumentelor juridice care dovedesc un titlu sau un drept asupra unui bun, întrucât acestea se aplică de către autoritățile naționale competente sau organismele publice competente în conformitate cu dreptul intern. Definiția bunurilor ar trebui să acopere toate tipurile de bunuri, inclusiv criptoactivele.

(13)

În vederea acoperirii bunurilor care ar putea fi transformate și transferate cu scopul de a le disimula originea și în vederea asigurării unor definiții armonizate și clare în întreaga Uniune, ar trebui să se prevadă o definiție amplă a produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni, care să includă produsele directe obținute din activități infracționale și toate beneficiile indirecte, inclusiv reinvestirea sau transformarea ulterioară a produselor directe, în concordanță cu definițiile din Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Prin urmare, produsele ar trebui să includă orice bunuri, inclusiv bunuri transformate sau convertite, integral sau parțial, în alte bunuri și bunuri combinate cu bunuri dobândite din surse legitime, până la valoarea estimată a produselor combinate. Ar trebui să includă și venitul sau alte beneficii derivate din produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni sau din bunurile în care au fost transformate, convertite sau cu care au fost combinate respectivele produse.

(14)

Urmărirea și identificarea bunurilor într-un stadiu incipient al unei anchete penale sunt esențiale pentru a asigura identificarea promptă a instrumentelor, a produselor sau a bunurilor care ar putea fi confiscate ulterior, inclusiv a bunurilor având legătură cu activități infracționale situate în alte jurisdicții, facilitând astfel cooperarea transfrontalieră. Pentru a se asigura că se acordă suficientă prioritate investigațiilor financiare în toate statele membre, astfel încât să se poată combate infracțiunile de natură transfrontalieră, este necesar să li se solicite autorităților competente să lanseze urmărirea activelor din momentul în care există o suspiciune de activitate infracțională care este susceptibilă să genereze beneficii economice substanțiale. Atunci când stabilesc dacă beneficiul economic este susceptibil să fie substanțial, statele membre ar trebui să poată fixa praguri minime pentru valoarea produselor preconizate sau permite evaluarea de la caz la caz de către autoritățile competente. Pentru a permite suficientă flexibilitate în ceea ce privește lansarea investigațiilor financiare, statele membre ar trebui să poată limita sfera de cuprindere a acestora la investigațiile referitoare la infracțiuni susceptibile de a fi fost săvârșite în cadrul unei organizații criminale. În scopul asigurării eficacității investigațiilor financiare, statele membre ar trebui să furnizeze resursele financiare, tehnice și umane necesare.

(15)

Pentru a asigura aplicarea efectivă a măsurilor restrictive ale Uniunii, Uniunea a stabilit norme comune minime privind definițiile activităților infracționale care încalcă măsurile restrictive ale Uniunii. Pentru a facilita depistarea infracțiunilor legate de încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii, este important ca birourile de recuperare a activelor să fie împuternicite să urmărească și să identifice bunurile persoanelor și ale entităților cărora li se aplică măsurile respective, la cererea autorităților naționale competente, pe baza unor indicii și a unor motive întemeiate să se considere că au fost săvârșite astfel de infracțiuni. Ar trebui ca respectivele competențe să nu aducă atingere cerințelor și garanțiilor procedurale stabilite în temeiul dreptului intern, inclusiv normelor privind inițierea procedurilor penale sau, dacă este cazul, cerinței de a obține o autorizație judiciară.

(16)

Având în vedere că pentru urmărirea și identificarea cu eficacitate a bunurilor ar putea fi necesare măsuri care să necesite intervenția altor autorități, este important ca birourile de recuperare a activelor să poată solicita cooperarea autorităților relevante. Condițiile unor astfel de solicitări sunt supuse dreptului intern. Statele membre pot include în cadrul personalului birourilor de recuperare a activelor respective atât reprezentanți ai autorităților de aplicare a legii, cât și reprezentanți ai autorităților judiciare sau pot înființa birouri de recuperare a activelor atât în cadrul autorităților de aplicare a legii, cât și în cadrul sistemului judiciar.

(17)

Având în vedere caracterul transnațional al fondurilor utilizate de grupurile infracționale organizate, statele membre ar trebui să facă rapid schimb de informații care pot conduce la identificarea instrumentelor și a produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri deținute sau controlate de infractori. În acest scop, este necesar ca birourile de recuperare a activelor să fie împuternicite să urmărească și să identifice bunurile care ar putea fi confiscate ulterior, să se asigure că au acces la informațiile necesare în condiții clare și să stabilească norme privind schimbul rapid de informații între ele, în mod spontan sau la cerere. În cazurile urgente în care există riscul dispariției bunurilor, ar trebui să se răspundă cererilor de informații cât mai curând posibil, și cel târziu în termen de opt ore. Obligația birourilor de recuperare a activelor de a urmări și de a identifica instrumentele, produsele sau bunurile care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare emis de un alt stat membru are scopul de a facilita pregătirea sau executarea ordinelor de indisponibilizare din alte state membre, dar nu implică obligația de a recunoaște astfel de ordine în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1805.

(18)

Pentru a realiza investigații eficace privind urmărirea activelor și pentru a răspunde rapid cererilor transfrontaliere, birourile de recuperare a activelor ar trebui să aibă acces la informațiile care sunt necesare pentru a stabili existența unor bunuri care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare, precum și pentru a stabili dreptul de proprietate sau controlul asupra unor astfel de bunuri. Prin urmare, birourile de recuperare a activelor ar trebui să aibă acces imediat și direct la datele relevante, de exemplu la informații imobiliare, la registrele naționale de evidență a cetățeniei și a populației, la bazele de date comerciale și la bazele de date referitoare la vehicule, pe lângă accesul la informațiile privind conturile bancare în temeiul Directivei (UE) 2019/1153 a Parlamentului European și a Consiliului (11) și la informațiile privind beneficiarii reali în temeiul Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (12). Accesul și căutările ar trebui să fie considerate imediate și directe, printre altele, în cazul în care autoritățile naționale care gestionează un registru transmit cu promptitudine informațiile autorităților competente printr-un mecanism automatizat, cu condiția ca nicio instituție intermediară să nu poată influența datele solicitate sau informațiile care urmează a fi furnizate. În plus, statele membre ar trebui să se asigure că birourile de recuperare a activelor au acces rapid, fie imediat și direct, fie la cerere, la alte informații care pot fi utile pentru identificarea bunurilor relevante, cum ar fi informațiile privind ipotecile și împrumuturile, datele vamale sau informațiile privind transferurile electronice de fonduri și soldurile conturilor, precum și datele fiscal-bugetare, datele privind securitatea socială și informațiile din domeniul aplicării legii. În ceea ce privește datele fiscal-bugetare, datele naționale privind securitatea socială și informațiile din domeniul aplicării legii, ar trebui să fie posibil ca statele membre să decidă să acorde birourilor de recuperare a activelor acces la astfel de informații pe baza unor cereri motivate și să permită autorităților care dețin astfel de informații să refuze accesul la acestea în anumite condiții, pentru a asigura integritatea investigațiilor, confidențialitatea informațiilor furnizate de un alt stat membru sau de o țară terță, precum și proporționalitatea cererilor de informații în raport cu interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Accesul la informații ar trebui să facă obiectul unor garanții specifice care să prevină utilizarea abuzivă a drepturilor de acces. Astfel de garanții completează obligația de a înregistra activitățile de accesare și de căutare în temeiul articolului 25 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (13). Acordarea accesului la informațiile respective nu împiedică statele membre să condiționeze accesul de garanții procedurale, astfel cum sunt stabilite în dreptul intern, ținând seama în mod corespunzător de necesitatea ca birourile de recuperare a activelor să poată răspunde rapid cererilor transfrontaliere. Punerea în aplicare a garanțiilor procedurale nu ar trebui să afecteze capacitatea birourilor de recuperare a activelor de a răspunde cererilor din partea altor state membre, în special în cazul cererilor urgente.

(19)

Pentru a garanta securitatea informațiilor partajate între birourile de recuperare a activelor, toate birourile de recuperare a activelor ar trebui să poată accesa direct aplicația de rețea pentru schimbul securizat de informații (SIENA), gestionată de Europol în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (14). SIENA sau, după caz, în mod excepțional, alte canale securizate ar trebui să fie utilizate pentru toate comunicările efectuate între birourile de recuperare a activelor în temeiul prezentei directive. Ar putea fi necesar să se utilizeze un alt canal securizat în cazuri excepționale, de exemplu în cazul în care caracterul urgent al cererii de informații impune utilizarea temporară a unui alt canal de comunicare sau în cazul în care schimbul de informații necesită implicarea unor țări terțe sau a unor organizații internaționale ori există motive obiective pentru a crede că o astfel de implicare va fi necesară într-o etapă ulterioară. Trimiterea la SIENA ar trebui interpretată ca fiind valabilă și pentru succesorul acesteia, în cazul în care SIENA este înlocuită.

(20)

Având în vedere viteza cu care infractorii efectuează transferuri între diferite jurisdicții, statele membre ar trebui să se asigure că birourile de recuperare a activelor fac rapid schimb de informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. În cazuri excepționale, ar putea fi justificat în mod obiectiv ca birourile de recuperare a activelor să refuze să furnizeze informații unui alt birou de recuperare a activelor solicitant dacă acest lucru ar dăuna intereselor de securitate națională ale statului membru în care este situat biroul de recuperare a activelor care a primit cererea, ar pune în pericol investigațiile în curs sau operațiunile de colectare de informații în materie penală, ar reprezenta o amenințare iminentă la adresa vieții sau a integrității fizice a unei persoane sau ar fi în mod clar disproporționat sau irelevant în raport cu scopurile în care au fost solicitate informațiile. Atunci când evaluează respectarea principiilor necesității și proporționalității, birourile de recuperare a activelor ar trebui să dea dovadă de diligența necesară, inclusiv în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale.

(21)

Indisponibilizarea și confiscarea în temeiul prezentei directive sunt concepte autonome, care nu ar trebui să împiedice statele membre să pună în aplicare prezenta directivă cu ajutorul unor instrumente care, în temeiul dreptului intern, ar fi considerate drept sancțiuni sau alte tipuri de măsuri.

(22)

Confiscarea conduce la deposedarea definitivă de bunurile respective. Totuși, conservarea bunurilor poate fi o condiție prealabilă pentru confiscare și este adesea crucială pentru executarea efectivă a unui ordin de confiscare. Bunurile sunt conservate printr-o măsură de indisponibilizare. Pentru a împiedica dispariția bunurilor, autoritățile competente din statele membre, care ar putea include birourile de recuperare a activelor, ar trebui să fie împuternicite să ia măsuri imediate, care ar putea lua forma unui ordin, pentru asigurarea disponibilității unor astfel de bunuri până la emiterea unui ordin de indisponibilizare. Având în vedere caracterul excepțional al unor astfel de măsuri, statele membre ar trebui să limiteze valabilitatea temporară a acestora.

(23)

În cazul în care autoritățile competente nu pot lua măsuri imediate, statele membre ar trebui să le permită birourilor de recuperare a activelor să ia astfel de măsuri. Astfel de măsuri ar putea fi necesare în special în cazul în care, în urma unei cereri din partea unui birou de recuperare a activelor dintr-un alt stat membru, un birou de recuperare a activelor a urmărit și a identificat active care ar putea dispărea foarte rapid, precum criptoactivele, și în cazul în care autoritățile competente din statul membru în care este situat biroul de recuperare a activelor care a primit cererea nu pot lua măsuri imediate decât dacă o anchetă penală este în curs de desfășurare în statul membru respectiv. Birourile de recuperare a activelor ar trebui să fie în măsură să asigure disponibilitatea activelor până când va fi posibil să fie emis un ordin european de indisponibilizare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1805.

(24)

Având în vedere ingerința în dreptul de proprietate cauzată de ordinele de indisponibilizare, astfel de măsuri provizorii nu ar trebui aplicate mai mult decât este necesar pentru a asigura disponibilitatea bunurilor în vederea unei eventuale confiscări ulterioare. Menținerea unor astfel de măsuri provizorii ar putea necesita un control al unei instanțe naționale pentru a se asigura că scopul măsurilor de a împiedica dispariția bunurilor rămâne valabil.

(25)

Măsurile de indisponibilizare nu ar trebui să aducă atingere posibilității ca un anumit bun să fie considerat drept element de probă pe parcursul procedurilor, cu condiția ca, în final, bunul respectiv să fie pus la dispoziție în vederea executării efective a ordinului de confiscare. În contextul procedurilor penale, bunurile pot fi indisponibilizate și în vederea unei eventuale restituiri ulterioare sau pentru a garanta compensarea prejudiciilor cauzate de o infracțiune.

(26)

Pe lângă măsurile de confiscare prin intermediul cărora autoritățile sunt abilitate să îi priveze pe infractori de instrumente sau de produse, sub rezerva unei condamnări definitive, este necesar să se permită confiscarea unor bunuri de valoare echivalentă cu respectivele instrumente sau produse astfel încât să se captureze bunuri de valoare echivalentă cu instrumentele și produsele unei infracțiuni, atunci când este imposibilă confiscarea unor astfel de instrumente și produse. Statele membre au libertatea de a defini confiscarea bunurilor de valoare echivalentă ca măsură accesorie sau alternativă confiscării de instrumente și produse, după caz, în conformitate cu dreptul intern.

(27)

La punerea în aplicare a prezentei directive în ceea ce privește confiscarea bunurilor a căror valoare corespunde instrumentelor, dispozițiile relevante ar trebui să fie aplicabile dacă, având în vedere circumstanțele specifice ale cazului, o astfel de măsură este proporțională, ținându-se seama în special de valoarea instrumentelor în chestiune. Statele membre pot avea de asemenea în vedere dacă și în ce măsură persoana condamnată este răspunzătoare pentru faptul că confiscarea instrumentelor a devenit imposibilă.

(28)

Practica prin care o persoană suspectată sau acuzată transferă bunuri sau produse unei părți terțe în cunoștință de cauză, în vederea evitării confiscării, este comună și răspândită. Achiziționarea de către o parte terță se referă la situații în care, de exemplu, bunurile au fost dobândite, în mod direct sau indirect, cum ar fi printr-un intermediar, de către partea terță de la o persoană suspectată sau acuzată, inclusiv atunci când infracțiunea a fost săvârșită în numele sau în beneficiul acesteia și când persoana acuzată nu deține bunuri care să poată fi confiscate. O astfel de confiscare ar trebui să fie posibilă cel puțin în cazurile în care s-a stabilit că părțile terțe relevante știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului sau al achiziționării era evitarea confiscării. Faptul că părțile terțe relevante știau sau ar fi trebuit să aibă astfel de cunoștințe ar trebui să fie evaluat pe baza unor elemente de fapt și circumstanțe concrete, inclusiv a faptului că transferul a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani semnificativ disproporționate față de valoarea de piață a bunurilor, că bunurile au fost transferate unor părți aflate în legătură strânsă cu persoana suspectată sau acuzată sau că bunurile au rămas sub controlul efectiv al persoanei suspectate sau acuzate. Transferurile către părți aflate în legătură strânsă cu persoana suspectată sau acuzată ar putea include transferurile către membri de familie sau către persoane fizice care au construcții juridice sau orice altă relație de afaceri strânsă cu persoana suspectată sau acuzată ori transferurile către entități juridice în cadrul cărora persoana suspectată sau acuzată sau un membru al familiei acesteia face parte din organele administrative, de conducere sau de supraveghere. Normele privind confiscarea aplicată terților ar trebui să se extindă atât asupra persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice, fără a se aduce atingere dreptului părților terțe de a fi audiate, inclusiv dreptului de a invoca dreptul de proprietate asupra bunurilor în cauză. În orice caz, drepturile terților de bună credință ar trebui protejate în conformitate cu dreptul intern.

(29)

Organizațiile infracționale sunt implicate într-o gamă largă de activități infracționale. Pentru a combate în mod eficace activitățile de criminalitate organizată, ar putea exista situații în care să fie oportun ca o condamnare penală pentru o infracțiune de natură să genereze beneficii economice să fie urmată de confiscarea nu numai a bunurilor care au legătură cu o infracțiune specifică, inclusiv a produselor provenite din săvârșirea infracțiunii sau a instrumentelor folosite în acest scop, ci și a altor bunuri considerate de instanță drept bunuri provenite din activități infracționale. O astfel de confiscare extinsă ar trebui să fie posibilă în cazul în care o instanță are convingerea că bunurile în cauză sunt bunuri provenite din activități infracționale, fără a fi necesară o condamnare pentru activitățile infracționale respective. Activitățile infracționale relevante ar putea consta în orice tip de infracțiune. Nu trebuie dovedită fiecare infracțiune în parte, dar instanța trebuie să-aibă convingerea că bunurile în cauză sunt bunuri provenite din astfel de activități infracționale. În acest context, instanța trebuie să analizeze circumstanțele specifice ale cauzei, inclusiv faptele și probele disponibile, pe baza cărora ar putea fi luată o hotărâre privind confiscarea extinsă. Faptul că valoarea bunurilor unei persoane este disproporționată față de venitul legal al persoanei respective s-ar putea înscrie între acele fapte care conduc instanța la concluzia că bunurile respective sunt bunuri provenite din activități infracționale. Statele membre ar putea, de asemenea, să stabilească o cerință ca, pentru o anumită perioadă de timp, să poată fi posibil ca bunurile să fie considerate bunuri provenite din activități infracționale.

(30)

Confiscarea ar trebui să fie posibilă atunci când nu este posibilă o condamnare definitivă din motive de boală, sustragere sau deces al persoanei suspectate sau acuzate. Confiscarea ar trebui să fie posibilă și în cazul în care termenele de prescripție prevăzute în dreptul intern pentru infracțiunile relevante sunt mai mici de 15 ani și au expirat după inițierea procedurilor penale. În astfel de cazuri, confiscarea ar trebui permisă numai atunci când procedurile penale ar fi putut conduce la o condamnare definitivă pentru o infracțiune în absența unor astfel de circumstanțe cel puțin pentru infracțiunile de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanțiale și atunci când instanța are convingerea că instrumentele, produsele sau bunurile care urmează să fie confiscate provin din infracțiune sau sunt direct sau indirect legate de aceasta. În cazurile de boală și de sustragere, existența unor proceduri in absentia în statele membre ar trebui să fie suficientă pentru respectarea obligației de a permite o astfel de confiscare. Este important să se reamintească faptul că organismele internaționale au indicat potențialul confiscării în absența unei condamnări ca modalitate de a aborda obstacolele din calea confiscării câștigurilor ilicite, pe care le reprezintă imunitatea și amnistia.

(31)

În scopul prezentei directive, termenul de boală ar trebui înțeles în sensul neputinței persoanei suspectate sau acuzate de a lua parte la procedurile penale pentru o perioadă mai îndelungată, având drept consecință faptul că există riscul ca termenele prevăzute în dreptul intern pentru răspunderea penală să expire și ca procedurile respective să nu poată continua.

(32)

În situațiile în care măsurile de confiscare de la articolele 12-15 nu sunt aplicate din motive de drept sau de fapt stabilite de dreptul intern, ar trebui să fie în continuare posibil să se confiște bunurile care au fost identificate sau, în cazul în care sistemul juridic național impune indisponibilizarea, indisponibilizate în contextul unei anchete referitoare la o infracțiune, pe baza unor indicii potrivit cărora bunurile respective ar putea fi bunuri provenite din activități infracționale. Aceste bunuri ar trebui confiscate în cazul în care instanța are convingerea că bunurile provin din activități infracționale desfășurate în cadrul unei organizații criminale și în cazul în care aceste activități infracționale sunt de natură să genereze, direct sau indirect, beneficii economice substanțiale. Atunci când stabilesc dacă anumite activități infracționale sunt de natură să genereze beneficii economice substanțiale, statele membre pot lua în considerare toate circumstanțele relevante, inclusiv modul de operare (modus operandi), de exemplu dacă una dintre condițiile infracțiunii este că aceasta a fost săvârșită în contextul criminalității organizate sau cu intenția de a genera profituri periodice din infracțiuni. Statele membre ar trebui să permită confiscarea unor astfel de averi nejustificate atunci când investigația în cadrul căreia au fost identificate bunurile se referă la o infracțiune care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și care este pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puțin patru ani. Condiția respectivă garantează posibilitatea utilizării confiscării averilor nejustificate în anchetele penale cu privire la infracțiuni care ating un anumit prag de gravitate.

(33)

Atunci când aplică normele naționale de punere în aplicare a prezentei directive, autoritățile naționale competente pot să aleagă să nu dispună sau să nu execute confiscarea averilor nejustificate dacă în cazul respectiv aplicarea normelor prevăzute în prezenta directivă ar fi vădit nerezonabilă sau disproporționată. Statele membre pot, de asemenea, să stabilească o cerință ca, pentru o anumită perioadă de timp, bunurile să poată fi considerate ca bunuri provenite din astfel de activități infracționale. Statele membre ar trebui să se asigure că sunt respectate drepturile procedurale corespunzătoare ale persoanei afectate. Drepturile terților de bună credință ar trebui protejate în conformitate cu dreptul intern.

(34)

Chiar dacă, pentru confiscarea averilor nejustificate, nu ar trebui să existe o condiție prealabilă care să prevadă că fiecare infracțiune în parte trebuie dovedită, trebuie să existe suficiente fapte și circumstanțe pentru ca instanța să aibă convingerea că bunurile în cauză sunt bunuri provenite din infracțiuni. Activitățile infracționale relevante ar putea consta în orice tip de infracțiune care este săvârșită în cadrul unei organizații criminale și care este de natură să genereze beneficii economice substanțiale, fiind astfel gravă prin natura sa. Atunci când stabilesc dacă bunurile ar trebui confiscate, instanțele naționale ar trebui să ia în considerare toate circumstanțele relevante ale cauzei, inclusiv probele disponibile și faptele specifice, cum ar fi faptul că valoarea bunurilor este în mod substanțial disproporționată în raport cu venitul legal al persoanei. Un alt factor relevant ar putea fi absența unei surse legale plauzibile a bunului, întrucât proveniența bunurilor dobândite legal poate fi demonstrată în mod normal. Legătura persoanei cu activitățile unei organizații criminale ar putea fi, de asemenea, relevantă, așa cum ar putea fi relevante circumstanțe precum situația în care au fost găsite bunurile sal indiciile privind participarea la activități infracționale. Evaluarea ar trebui efectuată de la caz la caz, în funcție de circumstanțele cauzei. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să decidă permiterea confiscării averilor nejustificate atunci când procedurile penale sunt întrerupte sau ca o astfel de confiscare să facă obiectul unui ordin separat de procedurile penale privind infracțiunea.

(35)

Prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte măsuri care să permită confiscarea averilor nejustificate pentru alte infracțiuni sau circumstanțe. Obiectul prezentei directive se limitează la procedurile în materie penală și, prin urmare, prezenta directivă nu se aplică măsurilor de confiscare din cadrul procedurilor în materie civilă pe care statele membre le-ar fi putut pune în aplicare.

(36)

Urmărirea și identificarea bunurilor care urmează să fie indisponibilizate și confiscate ar trebui să fie posibile chiar și după o condamnare definitivă pentru o infracțiune sau în urma unor proceduri care implică confiscarea care nu se bazează pe o hotărâre de condamnare. Acest lucru nu le împiedică pe statele membre să stabilească termene rezonabile după o condamnare definitivă sau o decizie definitivă în cadrul procedurilor care implică confiscarea care nu se bazează pe o hotărâre de condamnare, la expirarea cărora urmărirea și identificarea nu ar mai fi posibile.

(37)

Având în vedere că activitățile infracționale pot aduce prejudicii importante victimelor, este esențial ca drepturile acestora să fie protejate, inclusiv dreptul la despăgubire și dreptul la restituire. Prin urmare, statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că pretențiile victimelor la restituire și despăgubire formulate împotriva persoanei care face obiectul unei măsuri de confiscare ca urmare a unei infracțiuni sunt luate în considerare în cadrul procedurilor de urmărire, indisponibilizare și confiscare a activelor, inclusiv în cazurile transfrontaliere. În plus, pentru a facilita despăgubirea și restituirea bunurilor către victime, este necesar să se faciliteze urmărirea bunurilor care ar putea face obiectul unor astfel de pretenții, precum și schimbul de informații între autoritățile competente pentru urmărirea activelor și autoritățile competente pentru a decide cu privire la pretențiile victimelor sau pentru a executa astfel de decizii.

(38)

Reutilizarea în scopuri sociale a bunurilor confiscate transmite societății un mesaj concret în general cu privire la importanța unor valori precum justiția și legalitatea, reafirmă prevalența statului de drept în comunitățile afectate mai direct de criminalitatea organizată și consolidează reziliența acestor comunități față de infiltrarea criminalității în structura socială și economică, așa cum s-a observat în respectivele state membre care au adoptat deja astfel de măsuri de reutilizare în scopuri sociale. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru a permite ca bunurile confiscate să fie utilizate în interes public sau în scopuri sociale, astfel încât să fie posibil ca bunurile confiscate să fie păstrate ca bunuri ale statului în scopul justiției, al asigurării respectării legii, al asigurării serviciilor publice, în scop social ori în scop economic sau să fie transferate autorităților din municipalitatea sau regiunea în care acestea sunt situate, pentru ca aceste autorități să le poată utiliza în astfel de scopuri, inclusiv atribuirea lor unor organizații care desfășoară activități de interes social. Utilizarea bunurilor confiscate în astfel de scopuri nu aduce atingere autonomiei bugetare a statelor membre.

(39)

Ar trebui, de asemenea, să fie posibil ca statele membre să utilizeze bunurile confiscate pentru a contribui la mecanisme de sprijinire a țărilor terțe afectate de situații la care s-a răspuns prin adoptarea de măsuri restrictive ale Uniunii, în măsura în care infracțiunea săvârșită are o legătură directă sau indirectă cu situația respectivă. Comisia ar trebui să faciliteze cooperarea dintre statele membre și cu țările terțe și ar putea oferi orientări cu privire la cele mai eficace proceduri și mecanisme financiare disponibile pentru a sprijini aceste țări terțe în vederea promovării utilizării în acest scop a instrumentelor, produselor sau bunurilor confiscate.

(40)

Statele membre sunt încurajate să ia măsurile corespunzătoare pentru a împiedica dobândirea bunurilor, în mod direct sau indirect, în timpul înstrăinării acestora în temeiul unui ordin de confiscare, de către persoanele condamnate în cadrul procedurilor penale în care bunurile au fost indisponibilizate. Astfel de măsuri pot fi limitate la bunurile care depășesc o anumită valoare, și pot consta în excluderea anumitor tipuri de entități de la participarea la vânzarea prin licitație a bunurilor, în solicitarea unor documente din partea cumpărătorului sau în evaluarea oricăror legături dintre cumpărător și persoana condamnată. Statele membre pot aplica astfel de măsuri și în cazul vânzării bunurilor indisponibilizate.

(41)

Pentru a se asigura că bunurile care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare își păstrează valoarea economică, statele membre ar trebui să instituie măsuri eficace de gestionare. Măsurile respective includ gestionarea eficientă a entităților, cum ar fi întreprinderile, care ar trebui menținute ca entități care au capacitatea de a-și continua activitatea, luându-se în același timp măsurile necesare pentru a asigura că persoana suspectată sau acuzată nu beneficiază direct sau indirect de operațiunile în curs ale unei astfel de entități sau, după caz, măsuri de supraveghere privind controlul unei astfel de entități.

(42)

Atunci când natura bunurilor, inclusiv valoarea lor sau necesitatea unor condiții de gestionare specifice, o justifică, o evaluare a modului de reducere la minimum a costurilor de gestionare și a modului de conservare a valorii bunurilor ar trebui efectuată în etapa pregătirii ordinului de indisponibilizare sau, cel târziu, fără întârzieri nejustificate, după executarea ordinului de indisponibilizare. Obiectivul evaluării este de a furniza autorităților competente considerațiile relevante care trebuie luate în considerare înainte, în timpul sau după adoptarea sau executarea ordinului de indisponibilizare. Statele membre pot elabora orientări cu privire la modul în care să fie efectuată o astfel de evaluare, ținând seama de circumstanțele bunurilor care urmează să fie indisponibilizate și asigurându-se că evaluarea nu va pune în pericol executarea la timp a ordinului de indisponibilizare.

(43)

În situațiile în care se presupune în mod rezonabil că bunurile indisponibilizate sunt perisabile sau se depreciază rapid, prezintă costuri de întreținere care sunt disproporționate față de valoarea lor preconizată în momentul confiscării, sunt prea dificil de administrat sau pot fi înlocuite cu ușurință, statele membre ar trebui să permită vânzarea unor astfel de bunuri înaintea emiterii unui ordin de confiscare definitiv. În conformitate cu dreptul intern, decizia privind vânzarea unui bun a cărui natură este specifică ar putea face obiectul unei aprobări prealabile din partea unei autorități naționale competente. Înainte de a lua o astfel de decizie, statele membre ar trebui să se asigure că persoanei afectate, cu excepția cazurilor în care aceasta s-a sustras de la procedură sau nu poate fi localizată, i se trimite o notificare în acest sens și că, cu excepția cazurilor de urgență, i se oferă posibilitatea de a fi audiată înainte de valorificare. Statele membre ar trebui să prevadă posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva unui ordin de valorificare anticipată. Statele membre ar trebui să prevadă posibilitatea suspendării de către o instanță a executării unui astfel de ordin, de exemplu atunci când acest lucru este necesar pentru apărarea intereselor legitime ale persoanei afectate, în special în cazul în care există un risc de prejudiciu ireparabil. Statele membre ar trebui să prevadă, de asemenea, posibilitatea de a conferi prin lege efect suspensiv căii de atac. Statele membre ar trebui să poată imputa proprietarului sau beneficiarului real al bunurilor costurile de gestionare a bunurilor indisponibilizate, de exemplu ca o alternativă la dispunerea unei valorificări anticipate și în cazul unei condamnări definitive.

(44)

Statele membre ar trebui să înființeze sau să desemneze una sau mai multe autorități competente care să funcționeze ca birouri de gestionare a activelor, cu scopul instituirii unor autorități specializate însărcinate cu gestionarea bunurilor indisponibilizate și confiscate, care să gestioneze în mod eficace bunurile indisponibilizate înainte de confiscare și să le conserve valoarea în așteptarea unei hotărâri definitive privind confiscarea și a înstrăinării bunurilor în temeiul unei astfel de hotărâri. Fără a aduce atingere structurilor administrative interne ale statelor membre, birourile de gestionare a activelor fie ar trebui să fie singura autoritate care gestionează bunurile indisponibilizate și confiscate, fie ar trebui să ofere sprijin actorilor descentralizați în funcție de structurile naționale de gestionare și să sprijine autoritățile relevante la planificare. Prezenta directivă nu stabilește natura juridică sau instituțională a birourilor de gestionare a activelor și nu aduce atingere sistemelor instituționale din statele membre.

(45)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („CEDO”), astfel cum au fost interpretate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(46)

Ordinele de indisponibilizare și de confiscare afectează în mod substanțial drepturile persoanelor suspectate și acuzate și, în cazuri specifice, drepturile unor părți terțe sau ale altor persoane care nu sunt urmărite penal. Prezenta directivă ar trebui să prevadă garanții specifice și căi de atac pentru a garanta protecția drepturilor fundamentale ale unor astfel de persoane în punerea în aplicare a prezentei directive, în concordanță cu dreptul la un proces echitabil, dreptul la o cale de atac eficientă și prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate la articolele 47 și 48 din cartă.

(47)

Ordinele de indisponibilizare, de confiscare și de valorificare anticipată ar trebui să îi fie comunicate fără întârzieri nejustificate persoanei afectate. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea dreptul autorităților competente de a amâna comunicarea ordinelor de indisponibilizare persoanei afectate din motive legate de buna desfășurare a investigației. Scopul comunicării unor astfel de ordine este, printre altele, de a-i permite persoanei afectate să le conteste. Prin urmare, o astfel de comunicare ar trebui, ca regulă generală, să indice motivul sau motivele care stau la baza ordinului în cauză. În cazul în care persoana afectată sau locul în care se află persoana afectată nu sunt cunoscute sau în cazul în care comunicarea către fiecare dintre persoanele afectate ar presupune o sarcină disproporționată pentru o autoritate competentă, ar trebui să fie posibil să se comunice prin intermediul unui anunț public.

(48)

Persoana afectată ar trebui să aibă posibilitatea efectivă de a contesta ordinele de indisponibilizare, de confiscare și de valorificare anticipată. În cazul ordinelor de confiscare în care sunt reunite toate elementele infracțiunii, dar nu este posibilă o condamnare penală, inculpatul ar trebui să aibă posibilitatea de a fi audiat înainte de emiterea ordinului, dacă este posibil. În cazul ordinelor de confiscare emise în temeiul dispozițiilor privind confiscarea extinsă și confiscarea averilor nejustificate, circumstanțele care ar putea fi contestate de persoana afectată atunci când contestă ordinul de confiscare în fața unei instanțe ar trebui să includă, de asemenea, fapte specifice și probe disponibile pe baza cărora bunurile în cauză sunt considerate a fi bunuri provenite din activități infracționale.

(49)

La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre pot prevedea că, în circumstanțe excepționale, nu ar trebui să se dispună sau să se execute confiscarea, în măsura în care, în conformitate cu dreptul intern, acest lucru ar reprezenta o dificultate inutilă pentru persoana afectată, pe baza circumstanțelor respectivului caz individual.

(50)

Cu toate că statele membre sunt obligate să se asigure că persoanele ale căror bunuri sunt afectate de măsurile prevăzute în prezenta directivă au dreptul de a avea acces la un avocat pe toată durata procedurilor de indisponibilizare și de confiscare, prezenta directivă nu aduce atingere normelor aplicabile acordării de asistență juridică gratuită.

(51)

Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare fără a se aduce atingere Directivelor 2010/64/UE (15),2012/13/UE (16), 2012/29/UE (17), 2013/48/UE (18), 2014/60/UE (19), (UE) 2016/343 (20), (EU) 2016/800 (21) și (UE) 2016/1919 (22) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(52)

Este deosebit de important să se asigure protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu dreptul Uniunii, în legătură cu prelucrarea datelor efectuată în temeiul prezentei directive. Prin urmare, dispozițiile prezentei directive ar trebui aliniate la cele prevăzute în Directiva (UE) 2016/680. În special, ar trebui să se precizeze că orice date cu caracter personal care fac obiectul unui schimb între birourile de recuperare a activelor trebuie să se limiteze la categoriile de date enumerate în secțiunea B punctul 2 din anexa II la Regulamentul (UE) 2016/794. Directiva (UE) 2016/680 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile naționale competente, în special de către birourile de recuperare a activelor, în sensul prezentei directive.

(53)

Este deosebit de important să fie asigurată protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu dreptul Uniunii, în legătură cu toate schimburile de informații efectuate în temeiul prezentei directive. În acest scop, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor ori al executării pedepselor, normele de protecție a datelor prevăzute în Directiva (UE) 2016/680 sunt aplicabile în legătură cu măsurile luate în temeiul prezentei directive. Directiva (UE) 2016/680 stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, în conformitate cu un set de principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, în special legalitatea, echitatea și transparența, limitarea scopului, reducerea la minimum a datelor, exactitatea, limitarea legată de stocare, integritatea și confidențialitatea, precum și responsabilizarea. După caz, în special având în vedere prelucrarea datelor cu caracter personal de către birourile de gestionare a activelor în scopul gestionării bunurilor, se aplică normele privind protecția datelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (23).

(54)

Un sistem de recuperare eficace necesită eforturi concertate din partea unei game largi de autorități, inclusiv autoritățile de aplicare a legii, care includ la rândul lor autoritățile din domeniul vamal, autoritățile fiscale și autoritățile de recuperare a impozitelor, în măsura în care acestea sunt competente în materie de recuperare a activelor, birourile de recuperare a activelor, autoritățile judiciare și autoritățile de gestionare a activelor, inclusiv birourile de gestionare a activelor. Pentru a asigura o acțiune coordonată a tuturor autorităților competente, este necesar să se stabilească o abordare mai strategică a recuperării activelor și să se promoveze o cooperare mai strânsă între autoritățile relevante, precum și să se obțină o imagine de ansamblu clară asupra rezultatelor procesului de recuperare a activelor. De asemenea, este necesar să se asigure o cooperare mai strânsă și mai eficace între birourile de recuperare a activelor și birourile de gestionare a activelor și omologii lor din alte state membre. În acest scop, statele membre ar trebui să adopte și să revizuiască periodic o strategie națională privind recuperarea activelor, pentru a orienta acțiunile legate de investigațiile financiare, indisponibilizarea și confiscarea, gestionarea și înstrăinarea finală a instrumentelor, a produselor sau a bunurilor relevante. Statele membre pot decide cu privire la formatul adecvat al unei astfel de strategii și iau în considerare cadrul lor constituțional. Prezenta directivă ar trebui să stabilească elementele care trebuie incluse într-o astfel de strategie, cum ar fi o descriere a rolurilor și responsabilităților tuturor autorităților competente implicate în recuperarea activelor, precum și modalitățile de coordonare și de cooperare între acestea, fără a specifica însă tipul concret de informații care trebuie incluse în strategia respectivă. În plus, statele membre ar trebui să pună la dispoziția autorităților competente resursele necesare pentru ca acestea să își poată îndeplini sarcinile în mod eficace. Prin „autorități competente” ar trebui să se înțeleagă autoritățile responsabile cu îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezenta directivă și în conformitate cu cadrul național.

(55)

Statele membre ar trebui să se asigure că birourile de gestionare a activelor și, după caz, birourile de recuperare a activelor, precum și alte autorități competente care îndeplinesc sarcini în temeiul prezentei directive sunt în măsură să obțină rapid informațiile necesare pentru gestionarea eficientă a bunurilor indisponibilizate și confiscate. În acest scop, statele membre ar trebui să stabilească instrumente eficiente, cum ar fi unul sau mai multe registre ale bunurilor indisponibilizate și confiscate în temeiul prezentei directive.

(56)

Pentru a evalua eficacitatea și eficiența cadrului de recuperare, de gestionare și de confiscare a activelor, este necesar să se colecteze și să se publice un set minim comparabil de date statistice adecvate privind indisponibilizarea, gestionarea și confiscarea bunurilor.

(57)

Pentru a sprijini Comisia în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentei directive și pentru a facilita cooperarea dintre birourile de recuperare a activelor și birourile de gestionare a activelor, precum și în vederea schimbului de bune practici, ar trebui instituită o rețea de cooperare pentru recuperarea și confiscarea activelor. Rețeaua respectivă ar trebui să fie compusă din reprezentanți ai birourilor de recuperare a activelor și ai birourilor de gestionare a activelor și ar trebui să fie prezidată de Comisie și, atunci când este cazul, de Europol. Comisia ar putea invita reprezentanți ai Eurojust și ai Parchetului European (EPPO) și, dacă este cazul, ai Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor care să participe la întrunirile rețelei respective.

(58)

Activitatea grupurilor infracționale organizate nu este limitată de frontiere, aceste grupuri achiziționând tot mai multe bunuri în alte state membre decât cele în care sunt stabilite, precum și în țări terțe. Având în vedere dimensiunea transnațională a criminalității organizate, cooperarea internațională este esențială pentru recuperarea profiturilor și pentru confiscarea activelor financiare care le permit infractorilor să își desfășoare activitatea. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că atât birourile de recuperare a activelor, cât și birourile de gestionare a activelor cooperează, în cea mai mare măsură posibilă, cu omologii lor din țările terțe pentru a urmări, a identifica și a gestiona instrumentele, produsele sau bunurile care fac sau care ar putea face obiectul unui ordin de indisponibilizare sau de confiscare în cadrul procedurilor în materie penală. Este important ca statele membre să utilizeze cadrele de cooperare existente și sunt încurajate să dezvolte sau să adapteze acordurile bilaterale existente, să adere la convențiile multilaterale existente sau, atunci când nu există un acord sau o înțelegere, să încheie noi acorduri bilaterale. Normele de protecție a datelor prevăzute în Directiva (UE) 2016/680 și, dacă este cazul, în Regulamentul (UE) 2016/679 sunt aplicabile în legătură cu măsurile luate în acest sens.

(59)

Birourile de recuperare a activelor și birourile de gestionare a activelor ar trebui, de asemenea, să coopereze îndeaproape cu organismele și agențiile UE, inclusiv cu Europol, cu Eurojust și cu EPPO, în limitele competențelor lor respective și în conformitate cu cadrul juridic aplicabil, în măsura în care acest lucru este necesar pentru urmărirea și identificarea bunurilor în cadrul investigațiilor transfrontaliere sprijinite de Europol și de Eurojust sau în cadrul investigațiilor întreprinse de EPPO. Statele membre ar trebui, în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului (24), să se asigure că birourile lor de recuperare a activelor îndeplinesc obligațiile relevante prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/1939.

(60)

Pentru a se asigura că există o înțelegere comună și standarde minime pentru urmărirea și identificarea, precum și pentru indisponibilizarea, confiscarea și gestionarea activelor, prezenta directivă ar trebui să stabilească norme minime pentru măsurile relevante, precum și garanțiile aferente. Adoptarea unor norme minime nu împiedică statele membre să acorde competențe mai extinse birourilor de recuperare a activelor sau birourilor de gestionare a activelor ori să prevadă norme mai cuprinzătoare referitoare la indisponibilizare și confiscare sau să prevadă garanții suplimentare în temeiul dreptului intern, cu condiția ca aceste măsuri și dispoziții naționale să nu submineze obiectivul prezentei directive.

(61)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume facilitarea confiscării bunurilor în cadrul procedurilor în materie penală, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(62)

Întrucât prezenta directivă prevede un set cuprinzător de norme, care s-ar suprapune cu instrumentele juridice deja existente, aceasta ar trebui să înlocuiască Acțiunea comună 98/699/JAI a Consiliului (25), Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului (26), Decizia-cadru 2005/212/JAI, Decizia 2007/845/JAI și Directiva 2014/42/UE în ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive.

(63)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(64)

În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(65)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (27) și a emis un aviz la 19 iulie 2022 (28),