CELEX:32024R1359: Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului și de modificare a Regulamentului (UE) 2021/1147

(1)

Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție și, ca atare, ar trebui să asigure absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne, să dezvolte o politică comună în domeniul azilului și migrației, al controlului la frontierele externe și al returnărilor și să prevină deplasările neautorizate între statele membre, pe baza solidarității și a distribuirii echitabile a responsabilității între statele membre, inclusiv față de resortisanții țărilor terțe și apatrizi, și cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale.

(2)

Este necesară o abordare cuprinzătoare, în vederea consolidării încrederii reciproce între statele membre, recunoscând că eficacitatea abordării globale depinde de abordarea și punerea în aplicare în comun și într-un mod integrat a tuturor componentelor.

(3)

Uniunea și statele sale membre s-ar putea confrunta cu provocări în materie de migrație care pot varia foarte mult, în special în ceea ce privește amploarea și componența sosirilor. Prin urmare, este esențial ca Uniunea să dispună de o varietate de instrumente pentru a răspunde tuturor tipurilor de situații. Abordarea cuprinzătoare prezentată în Regulamentul (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (4), inclusiv prin parteneriate cu țările terțe relevante, ar trebui să asigure faptul că Uniunea dispune de norme specifice pentru a gestiona în mod eficace migrația, în special în ceea ce privește declanșarea unui mecanism de solidaritate obligatoriu, și că sunt instituite toate măsurile necesare pentru a preveni apariția crizelor. Prezentul regulament stabilește norme care sunt complementare acestei abordări, precum și normelor prevăzute în Directiva 2001/55/CE a Consiliului (5), care pot fi utilizate în același timp.

(4)

În pofida instituirii măsurilor preventive necesare, nu se poate exclude apariția unei situații de criză sau de forță majoră în domeniul migrației și azilului ca urmare a unor circumstanțe asupra cărora Uniunea și statele sale membre nu au control. Astfel de situații excepționale pot include afluxurile masive de resortisanți ai țărilor terțe și de apatrizi pe teritoriul unuia sau mai multor state membre sau o situație de instrumentalizare a migranților de către o țară terță sau un actor nestatal ostil cu scopul de a destabiliza statul membru sau Uniunea ori o situație de forță majoră în statul membru. În circumstanțele respective, este posibil ca măsurile și flexibilitatea prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351 și în Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului (6) să nu fie suficiente pentru a aborda astfel de situații excepționale. Aceste situații excepționale sunt diferite de cele în care un stat membru se confruntă cu o situație semnificativă în materie de migrație din cauza efectului cumulat al sosirilor asupra sistemelor sale bine pregătite de azil, primire și migrație sau în care un stat membru este supus unei presiuni exercitate de migrație din cauza amplorii afluxurilor care, chiar dacă nu ating nivelurile de sosiri în masă, creează totuși obligații disproporționate asupra sistemelor sale bine pregătite, situații pentru care măsurile relevante sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351. Mai mult decât atât, prezentul regulament nu aduce atingere exercitării responsabilităților care le revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne.

(5)

Prezentul regulament urmărește să îmbunătățească gradul de pregătire și reziliența Uniunii în ceea ce privește gestionarea situațiilor de criză și să faciliteze coordonarea operațională, sprijinul pentru capacitate și disponibilitatea finanțării în situații de criză.

(6)

Prezentul regulament asigură aplicarea eficace a principiului solidarității și al distribuirii echitabile a responsabilității între statele membre, precum și adaptarea normelor relevante privind procedura de azil, inclusiv aplicarea procedurii rapide, astfel încât statele membre și Uniunea să dispună de instrumentele juridice necesare pentru a reacționa rapid la situații de criză și de forță majoră, inclusiv adaptarea calendarelor pentru a efectua toate procedurile.

(7)

Prezentul regulament asigură faptul că statele membre beneficiază de sprijin deplin în situații de criză și de forță majoră, inclusiv prin intermediul mecanismului de solidaritate, care asigură o distribuire echitabilă a responsabilității și un echilibru al eforturilor între statele membre în situații de criză.

(8)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale ale resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), în special respectarea și protejarea demnității umane, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, respectarea vieții private și de familie, principiul interesului superior al copilului, dreptul la azil și protecție în caz de strămutare, expulzare sau extrădare, precum și Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost completată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967 (denumită în continuare „Convenția de la Geneva”). Regulamentul ar trebui să fie pus în aplicare în conformitate cu carta și cu principiile generale ale dreptului Uniunii, precum și cu dreptul internațional. Pentru a reflecta atenția primordială care trebuie să fie acordată interesului superior al copilului, în conformitate cu Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1989 cu privire la drepturile copilului, și necesitatea de a respecta viața de familie, precum și de a asigura protecția sănătății persoanelor în cauză, ar trebui să se aplice garanții în ceea ce privește minorii și membrii familiilor acestora, precum și solicitanților de protecție internațională (denumiți în continuare „solicitanți”) a căror stare de sănătate necesită acordarea unui sprijin specific și adecvat. Normele și garanțiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348 ar trebui să se aplice în continuare în ceea ce privește persoanele care fac obiectul derogărilor prevăzute în prezentul regulament, cu excepția cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel. Normele prevăzute în Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și a Consiliului (7), inclusiv cele privind luarea în custodie publică a solicitanților, ar trebui să se aplice în continuare, din momentul prezentării unei cereri de protecție internațională.

(9)

Prezentul regulament nu prevede derogări de la normele și garanțiile, inclusiv cele privind condițiile materiale de primire, prevăzute de Directiva (UE) 2024/1346. Un stat membru aflat într-o situație de criză ar trebui să asigure resurse umane și materiale suplimentare și suficiente pentru a-și putea îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul directivei respective.

(10)

Normele și garanțiile prevăzute în Regulamentele (UE) 2024/1356 (8), (UE) 2024/1358 (9) și (UE) 2024/1347 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și în Directiva (UE) 2024/XXX a Parlamentului European și a Consiliului (11) ar trebui să se aplice în continuare indiferent de derogările aplicate în temeiul prezentului regulament. Statele membre ar trebui să aplice măsurile prevăzute în prezentul regulament numai în conformitate cu condițiile aplicabile respectivelor măsuri, astfel cum este prevăzut în decizia de punere în aplicare a Consiliului relevantă adoptată în temeiul prezentului regulament, și numai în cazul în care acest lucru este strict necesar și proporțional.

(11)

Adoptarea de măsuri în temeiul prezentului regulament în cazul unui anumit stat membru nu ar trebui să aducă atingere posibilității de a aplica articolul 78 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(12)

Afluxurile masive de resortisanți ai țărilor terțe sau de apatrizi ar putea duce la o situație în care un stat membru nu este în măsură să trateze cererile de protecție internațională ale resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor, în conformitate cu normele stabilite în Regulamentul (UE) 2024/1351 și în Regulamentul (UE) 2024/1348, și care are consecințe asupra funcționării sistemului de azil și migrație, nu numai în statul membru respectiv, ci în Uniune în ansamblul său. Prin urmare, este necesar să se stabilească norme și mecanisme specifice care să permită acțiuni eficace pentru soluționarea unor astfel de situații.

(13)

Statele membre ar trebui să dispună de resurse umane și financiare și de infrastructuri suficiente pentru a pune în aplicare în mod efectiv politicile de gestionare a situațiilor legate de azil și migrație. Statele membre ar trebui să asigure o coordonare adecvată între autoritățile naționale relevante, precum și cu autoritățile naționale ale celorlalte state membre, pentru a se asigura că sistemele lor de azil, de primire, inclusiv serviciile de protecție a copilului, sau de returnare sunt bine pregătite, inclusiv în ceea ce privește pregătirea și planificarea de urgență, și că fiecare componentă are o capacitate suficientă.

(14)

O situație de instrumentalizare ar putea apărea în cazul în care o țară terță sau un actor nestatal ostil încurajează sau facilitează deplasarea unor resortisanți ai țărilor terțe sau a unor apatrizi la frontierele externe ale Uniunii sau către un stat membru, în cazul în care astfel de acțiuni indică intenția unei țări terțe sau a unui actor nestatal ostil de a destabiliza Uniunea sau un stat membru, și atunci când astfel de acțiuni sunt de natură să pericliteze funcții esențiale ale unui stat membru, inclusiv menținerea ordinii publice sau garantarea securității sale interne.

(15)

Situațiile în care actori nestatali sunt implicați în criminalitatea organizată, în special în introducerea ilegală de migranți, nu ar trebui considerate drept instrumentalizare a migranților atunci când nu există niciun scop de a destabiliza Uniunea sau un stat membru.

(16)

Asistența umanitară nu ar trebui considerată instrumentalizare a migranților atunci când nu există niciun scop de a destabiliza Uniunea sau un stat membru.

(17)

Fără a aduce atingere măsurilor aplicabile în cadrul altor domenii de politică și instrumente juridice, pentru a asigura un răspuns imediat și adecvat la amenințările hibride, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu obligațiile internaționale, prezentul regulament se axează pe măsurile specifice aplicabile în domeniul migrației care vizează abordarea situațiilor de instrumentalizare.

(18)

Într-o situație de instrumentalizare, resortisanții țărilor terțe și apatrizi ar putea să solicite protecție internațională la frontiera externă sau într-o zonă de tranzit a unui stat membru, fiind adeseori persoane reținute pentru trecerea neautorizată a frontierei externe pe cale terestră, maritimă sau aeriană sau debarcate în urma unor operațiuni de căutare și salvare. Aceasta poate duce, în special, la o creștere semnificativă și neașteptată a sarcinii administrative generate de numărul de cereri de protecție internațională la frontierele externe. În acest sens, trebuie să fie asigurat un acces efectiv și real la procedura de protecție internațională, în conformitate cu articolul 18 din Cartă și cu Convenția de la Geneva.

(19)

În ceea ce privește Ciprul, Regulamentul (CE) nr. 866/2004 al Consiliului (12) prevede norme specifice care se aplică liniei de demarcație dintre zonele Republicii Cipru în care Guvernul Republicii Cipru exercită un control efectiv și zonele Republicii Cipru în care acesta nu exercită un control efectiv. Deși respectiva linie nu constituie o frontieră externă, o situație în care o țară terță sau un actor nestatal ostil încurajează sau facilitează deplasarea resortisanților țărilor terțe sau a apatrizilor pentru a trece respectiva linie ar trebui să fie considerată drept instrumentalizare, dacă sunt prezente toate celelalte elemente ale instrumentalizării.

(20)

Un stat membru poate, de asemenea, să se confrunte cu circumstanțe anormale și imprevizibile asupra cărora nu are control, ale căror consecințe nu pot fi evitate în pofida tuturor diligențelor depuse. Astfel de situații de forță majoră ar putea împiedica statul membru să respecte obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii și ar putea avea consecințe nu numai în statul membru respectiv, ci în Uniune în ansamblu. Printre exemplele de situație de forță majoră se numără, printre altele, pandemiile și dezastrele naturale.

(21)

În cazul în care un stat membru consideră că se află într-o situație de criză sau de forță majoră, respectivul stat membru ar trebui să poată solicita autorizația să aplice derogările și măsurile de solidaritate prevăzute în prezentul regulament. Respectiva solicitare ar trebui să includă o descriere a situației și ar trebui să specifice ce măsuri solicită pentru a remedia situația. Ar trebui să precizeze, de asemenea, motivele pentru care situația necesită ca respectivul stat membru să recurgă la respectivele măsuri și, după caz, să indice ce măsuri au fost deja luate pentru a remedia situația.

(22)

Utilizarea măsurilor incluse în setul de instrumente permanent de sprijin al UE în materie de migrație, astfel cum a fost instituit prin articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1351 (denumit în continuare „setul de instrumente”) nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru a beneficia de măsuri de solidaritate în temeiul prezentului regulament.

(23)

Într-o situație de criză, statul membru care se confruntă cu o astfel de situație ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita din partea altor state membre măsurile de sprijin și de solidaritate care sunt cele mai potrivite pentru nevoile sale în scopul gestionării situației și care presupun o solidaritate sporită în comparație cu cea prevăzută în Regulamentul (UE) 2024/1351 pentru a atenua responsabilitatea statului membru privind gestionarea unei situații de criză. Măsurile sporite de solidaritate și de sprijin ar putea lua forma unor relocări intra-UE, a unor contribuții financiare, a unor măsuri de solidaritate alternative sau a unei combinații între acestea.

(24)

Într-o situație de criză sau de forță majoră, statul membru care se confruntă cu o astfel de situație ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita autorizația de a aplica derogări de la normele relevante privind procedura de azil, inclusiv procedura de azil la frontieră. După caz, astfel de cereri ar trebui să includă, de asemenea, opțiunea statului membru în cauză în ceea ce privește excluderea sau încetarea procedurii la frontieră pentru anumite categorii de solicitanți. Împreună cu o astfel de cerere, statul membru în cauză ar trebui să poată notifica Comisiei intenția sa de a aplica derogarea încă de la termenul de înregistrare, înainte de a fi autorizată în acest sens printr-o decizie de punere în aplicare a Consiliului, precum și motivele exacte pentru care este necesară o acțiune imediată. Aplicarea respectivei derogări nu ar trebui să depășească zece zile din ziua următoare solicitării, cu excepția cazului în care acest lucru este autorizat prin decizia de punere în aplicare a Consiliului. Atunci când își îndeplinesc responsabilitățile care le revin în cadrul procedurii de autorizare, Comisia și Consiliul ar trebui să acționeze rapid pentru a limita decalajul dintre sfârșitul perioadei respective și adoptarea deciziei de punere în aplicare a Consiliului corespunzătoare.

(25)

Având în vedere că un stat membru ar putea să se confrunte în același timp cu mai multe dintre situațiile descrise în prezentul regulament, este posibil ca statul membru respectiv să solicite diferite măsuri în temeiul prezentului regulament și să fie autorizat să aplice sau să beneficieze simultan de respectivele măsuri, care sunt concepute a fi complementare.

(26)

Pentru a permite gestionarea corespunzătoare a unei situații de criză, inclusiv instrumentalizarea, sau de forță majoră, și pentru a asigura previzibilitatea și adaptarea adecvată a normelor relevante privind procedura de azil la astfel de situații, inclusiv procedura de azil la frontieră, Comisiei ar trebui să i se confere competența de a evalua situația, la cererea motivată a statului membru în cauză, și de a stabili, printr-o decizie de punere în aplicare, dacă statul membru solicitant se confruntă cu o situație de criză, inclusiv instrumentalizare, sau de forță majoră.

(27)

Într-o situație de criză, măsurile de solidaritate pentru abordarea unei astfel de situații ar trebui să meargă dincolo de cele prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351. Din acest motiv, atunci când evaluează situația, Comisia ar trebui să țină seama de indicatorii cantitativi și calitativi prevăzuți la articolul 9 din respectivul regulament, de informațiile fundamentate furnizate de statul membru solicitant și de informațiile colectate în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2303 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și al Regulamentului (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului (14), precum și de raportul european anual privind azilul și migrația menționat în Regulamentul (UE) 2024/1351. În situațiile de instrumentalizare, Comisia ar trebui să ia în considerare și motivele pentru care setul de instrumente nu este suficient pentru a remedia situația. Comisia ar trebui să colecteze suficiente informații cu scopul de a evalua în mod corespunzător dacă statul membru solicitant se confruntă cu o situație de criză, inclusiv instrumentalizare, sau de forță majoră, în consultare cu agențiile relevante, în special cu Agenția Uniunii Europene pentru Azil (denumită în continuare „Agenția pentru Azil”), Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu organizații internaționale, în special Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), precum și cu alte organizații relevante.

(28)

Pentru a asigura un nivel ridicat de control și de sprijin politic, precum și de exprimare a solidarității Uniunii, este relevant să se țină cont dacă Consiliul European a recunoscut că Uniunea sau unul ori mai multe dintre statele sale membre se confruntă cu o situație de instrumentalizare a migranților. Instrumentalizarea migranților este de natură să pericliteze funcțiile esențiale ale unui stat membru, inclusiv menținerea ordinii publice sau garantarea securității sale interne.

(29)

Pentru a oferi un răspuns adecvat, care să fie necesar și proporțional pentru abordarea situației, propunerea Comisiei ar trebui să identifice, după caz, derogările specifice pe care statele membre ar trebui să fie autorizate să le aplice. Într-o situație de instrumentalizare, persoanele care fac obiectul instrumentalizării cărora li s-ar putea aplica derogările relevante ar trebui să fie identificate în mod clar. Într-o situație de criză, după caz și după consultarea statului membru care se confruntă cu situația de criză, Comisia ar trebui să includă în propunerea sa un proiect de plan de răspuns în spiritul solidarității, care să indice măsurile de solidaritate relevante și nivelul acestora necesar pentru situația specifică, inclusiv sumele totale ale relocărilor intra-UE, contribuțiilor financiare sau măsurilor de solidaritate alternative și nivelul acestora, recunoscând faptul că diferitele tipuri de solidaritate sunt egale între ele ca valoare și ar trebui să respecte libertatea deplină a statelor membre în alegerea măsurilor de solidaritate.

(30)

În timp ce într-o situație de presiune exercitată de migrație angajamentele privind relocarea intra-UE sau compensările de responsabilitate trebuie să acopere 60 % din nevoile de relocare intra-UE, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2024/1351, într-o situație de criză este important să se răspundă tuturor nevoilor de solidaritate ale statului membru în cauză. Din acest motiv, dacă o decizie de punere în aplicare a Consiliului instituie un plan de răspuns în spiritul solidarității, statul membru care se confruntă cu situația de criză ar trebui să aibă prioritate pentru a utiliza angajamentele de solidaritate nealocate sau pe cele care nu au fost încă puse în aplicare și care sunt disponibile în rezerva anuală de solidaritate instituită în conformitate cu articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1351. Dacă acest lucru nu este posibil sau dacă rezerva anuală de solidaritate nu conține suficiente angajamente pentru a acoperi nevoile identificate, statul membru care se confruntă cu situația de criză ar trebui, de asemenea, să poată utiliza contribuțiile cuprinse în decizia de punere în aplicare a Consiliului, recunoscând că diferitele tipuri de solidaritate sunt egale între ele ca valoare. Pentru a răspunde tuturor nevoilor statului membru în cauză, în cazul în care combinația de angajamente privind relocarea intra-UE disponibile în rezerva anuală de solidaritate și în decizia de punere în aplicare a Consiliului nu este suficientă, compensările de responsabilitate ar trebui să devină obligatorii pentru a acoperi nevoile prevăzute în planul de răspuns în spiritul solidarității. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui să existe persoane prezente pe teritoriul statului membru contribuitor căruia i se aplică compensările.

(31)

Situațiile de criză sau de forță majoră sunt, de asemenea, de natură să pericliteze funcțiile esențiale ale unui stat membru. Pentru a consolida încrederea reciprocă între statele membre și pentru a ameliora coordonarea la nivelul Uniunii, ar trebui să i se confere Consiliului competențe de executare pentru a adopta o decizie de punere în aplicare prin care să autorizeze un stat membru să aplice derogările și măsurile de solidaritate prevăzute în prezentul regulament în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute. Perioada de aplicare a măsurilor autorizate prin decizia de punere în aplicare inițială ar trebui să fie de trei luni. Respectiva perioadă ar trebui să poată fi prelungită cu încă trei luni după confirmarea de către Comisie că se menține situația de criză sau de forță majoră. Consiliul ar trebui să fie împuternicit să prelungească în continuare autorizația de aplicare a derogărilor și a măsurilor de solidaritate, cu o perioadă de până la trei luni, pe baza unei propuneri a Comisiei, dacă se mențin circumstanțele care justifică prelungirea derogărilor și a măsurilor de solidaritate. Respectiva perioadă ar trebui să poată fi prelungită cu încă trei luni în urma confirmării de către Comisie că situația persistă. Consiliul ar trebui să fie împuternicit să abroge aplicarea măsurilor pe baza unei propuneri a Comisiei atunci când circumstanțele care justifică aplicarea derogărilor și a măsurilor de solidaritate au încetat. Decizia de prelungire ar trebui să poată modifica derogările aplicate. În exercitarea competențelor lor și în îndeplinirea responsabilităților care le revin, Comisia și Consiliul ar trebui să se asigure în permanență că principiul proporționalității și principiul necesității sunt respectate.

(32)

Decizia de punere în aplicare a Consiliului ar trebui să precizeze, după caz, derogările specifice pe care statul membru care se confruntă cu o situație de criză sau de forță majoră este autorizat să le aplice, în funcție de natura fiecărei derogări, și să stabilească data de la care acestea ar putea să se aplice. În plus, decizia ar trebui să indice motivele pe care se bazează și domeniul de aplicare personal al derogărilor.

(33)

Decizia de punere în aplicare a Consiliului ar trebui să stabilească, după caz, un plan de răspuns în spiritul solidarității, indicând măsurile specifice de solidaritate și de sprijin necesare și nivelurile acestora, precum și angajamentele asumate de statele membre contribuitoare. În acest scop, exercițiul de asumare a angajamentelor ar trebui să aibă loc în cadrul adoptării deciziei de punere în aplicare a Consiliului. Este important să se asigure libertatea deplină a statelor membre contribuitoare de a alege între tipurile de măsuri de solidaritate și de sprijin.

(34)

Având în vedere importanța aplicării măsurilor prevăzute în prezentul regulament doar atât timp cât sunt necesare și în măsura strict necesară, Comisia și Consiliul ar trebui să monitorizeze și să reexamineze situația în mod constant în ceea ce privește necesitatea și proporționalitatea respectivelor măsuri. În acest context, Comisia ar trebui să acorde o atenție deosebită respectării drepturilor fundamentale și a standardelor umanitare și ar trebui să poată solicita Agenției pentru Azil să inițieze un exercițiu de monitorizare a sistemului de azil sau de primire al statului membru în cauză în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2303.

(35)

Normele procedurale prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351 pentru realizarea operațiunilor de relocare intra-UE se aplică în scopul asigurării punerii în aplicare corespunzătoare a măsurilor de solidaritate în situații de criză, ținând seama de gravitatea și de urgența situației respective.

(36)

Pentru a asigura punerea în aplicare fără probleme a mecanismului de solidaritate prevăzut în prezentul regulament, coordonatorul UE pentru solidaritate ar trebui ca, pe lângă sarcinile menționate în Regulamentul (UE) 2024/1351, să sprijine activitățile de relocare intra-UE și să promoveze o cultură a pregătirii, a cooperării și a rezilienței între statele membre. Într-o situație de criză, coordonatorul UE pentru solidaritate ar trebui să furnizeze, o dată la două săptămâni, un buletin privind stadiul punerii în aplicare și al funcționării mecanismului de relocare intra-UE. Biroul coordonatorului UE pentru solidaritate ar trebui să dispună de personal și de resurse suficiente pentru a-și îndeplini în mod eficace rolul în temeiul prezentului regulament. La punerea în aplicare a relocării intra-UE, ar trebui să se acorde o atenție primordială persoanelor vulnerabile.

(37)

Persoanelor vulnerabile ar trebui să li se acorde o atenție prioritară la relocare intra-UE, în special atunci când au nevoi speciale de primire în sensul articolului 24 din Directiva (UE) 2024/1346 sau când necesită garanții procedurale speciale, astfel cum se menționează la articolele 20-23 din Regulamentul (UE) 2024/1348. În conformitate cu articolul 24 din Directiva (UE) 2024/1346, este mai probabil ca solicitanții care se încadrează în oricare dintre următoarele categorii să aibă nevoi speciale de primire: minorii, minorii neînsoțiți, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, femeile însărcinate, femeile lesbiene, bărbații homosexuali, persoanele bisexuale, persoanele transgen și intersexuale, părinții unici cu copii minori, victimele traficului de persoane, persoanele cu afecțiuni grave, persoanele cu tulburări mintale, inclusiv cele cu tulburări de stres posttraumatic și cele care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală, cum ar fi victimele violenței bazate pe gen, ale mutilării genitale feminine, ale căsătoriilor între copii sau forțate ori victimele actelor de violență cu motivație sexuală, de gen, rasistă sau religioasă.

(38)

Spre deosebire de normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351, în temeiul cărora statele membre nu sunt obligate să își asume responsabilitatea peste cota echitabilă care le revine, într-o situație de criză, punerea în aplicare a planului de răspuns în spiritul solidarității ar putea duce la situația în care unul sau mai multe state membre contribuitoare să își asume responsabilitatea pentru examinarea cererilor de protecție internațională peste cota echitabilă care le revine. În aceste situații, un astfel de stat membru ar trebui să aibă dreptul de a reduce proporțional partea care depășește cota echitabilă din punerea în aplicare a angajamentelor de solidaritate în cadrul următoarelor cicluri anuale ale Regulamentului (UE) 2024/1351 pe o perioadă de cinci ani. O astfel de reducere ar putea fi aplicată, de asemenea, într-o decizie de punere în aplicare a Consiliului adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (3), cu cuantumul corespunzător al cererilor care depășesc cota echitabilă și în termen de cinci ani de la data la care decizia de punere în aplicare a Consiliului care a determinat statul membru să își depășească cota echitabilă nu mai este în vigoare. Ar trebui să fie posibil ca reducerile din cadrul următoarelor cicluri anuale și cele din cadrul unei decizii de punere în aplicare a Consiliului să poată fi aplicate alternativ sau simultan, cu condiția ca acestea să corespundă numărului cererilor pentru care statul membru respectiv a contribuit peste cota sa echitabilă și să nu îl depășească.

(39)

Atunci când un stat membru se confruntă cu o situație de criză sau de forță majoră, acesta ar putea fi nevoit să redirecționeze resurse pentru a gestiona sosirile de resortisanți ai țărilor terțe și de apatrizi la frontierele sale. Prin urmare, este posibil ca respectivul stat membru să aibă nevoie de timp pentru a-și reorganiza resursele și a-și spori capacitatea, inclusiv cu sprijinul agențiilor relevante ale Uniunii. De asemenea, statul membru respectiv ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a putea decide cu privire la cereri fără a permite intrarea pe teritoriul său. Într-o astfel de situație, statul membru respectiv ar trebui să poată deroga de la termenele de înregistrare și de la procedura la frontieră.

(40)

Atunci când un stat membru aplică una sau mai multe dintre măsurile prevăzute în prezentul regulament, statul membru ar trebui să îi informeze pe resortisanții țărilor terțe și pe apatrizi, într-o limbă pe care aceștia o înțeleg sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, cu privire la derogările aplicate și la durata măsurilor. Statele membre sunt obligate să răspundă oricăror nevoi procedurale speciale și nevoi speciale de primire ale solicitanților care ar putea să apară și să furnizeze informații în mod corespunzător în acest sens. În plus, se aplică articolul 8 privind furnizarea de informații și articolul 36 alineatul (3) referitor la informațiile privind posibilitatea de a contesta decizia privind cererea, din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(41)

În cazul în care se aplică derogări de la procedura de azil, garanțiile pentru solicitanții cu nevoi procedurale speciale și cu nevoi speciale de primire, inclusiv cu probleme medicale, ar trebui să beneficieze de o atenție primordială din partea autorităților competente. Din acest motiv, statul membru care se confruntă cu o situație de criză sau de forță majoră ar trebui să nu aplice sau să înceteze să aplice derogările de la procedura de azil în cazurile în care există motive medicale pentru a nu aplica procedura la frontieră în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1348, atunci când nu se poate acorda ajutorul necesar solicitanților cu nevoi procedurale speciale în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) litera (b) din respectivul regulament sau în cazul în care solicitanților cu nevoi speciale de primire nu li se poate acorda sprijinul necesar în conformitate cu Directiva (UE) 2024/1346. Statul membru în cauză ar trebui să acorde prioritate examinării cererilor persoanelor cu nevoi procedurale speciale în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348 și cu nevoi speciale de primire, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 14 din Directiva (UE) 2024/1346, în special celor ale minorilor și ale membrilor familiilor acestora.

(42)

În situații de criză și de forță majoră, statele membre ar trebui să fie autorizate să deroge de la Regulamentul (UE) 2024/1348 pentru a înregistra cererile de protecție internațională cel târziu în termen de patru săptămâni de la prezentarea acestora. O astfel de prelungire ar trebui să nu aducă atingere drepturilor solicitanților de azil garantate prin Cartă, prin Regulamentul (UE) 2024/1348 și prin Directiva (UE) 2024/1346. Fără a aduce atingere excepției prevăzute în perioada dintre depunerea cererii și adoptarea deciziei de punere în aplicare a Consiliului, într-o situație de criză caracterizată de afluxuri masive de resortisanți ai țărilor terțe și apatrizi, prelungirea perioadei de înregistrare ar trebui să se aplice numai în perioada stabilită în decizia de punere în aplicare a Consiliului inițială.

(43)

Atunci când se confruntă cu o situație de criză sau de forță majoră, statul membru în cauză ar trebui să aibă posibilitatea de a prelungi cu șase săptămâni examinarea cererilor de protecție internațională la frontieră. Prelungirea ar trebui să nu fie utilizată în plus față de perioada menționată la articolul 51 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(44)

Atunci când se confruntă cu o situație de criză sau de forță majoră, un stat membru ar trebui să poată solicita măsuri dintre mai multe opțiuni în ceea ce privește aplicarea procedurii la frontieră, ținând seama de componența fluxurilor și de natura lor diversă, în funcție de situația concretă de criză.

(45)

În situații de criză, caracterizate de afluxuri masive de resortisanți ai țărilor terțe și de apatrizi, sau de forță majoră, ar putea fi necesar să se permită unui stat membru să nu aplice procedura la frontieră în ceea ce privește persoanele care provin din țări terțe în care rata medie de recunoaștere la nivelul Uniunii este mai mică de 20 %. Pentru a aplica o astfel de derogare, decizia de punere în aplicare a Consiliului ar trebui să evalueze dacă măsurile cuprinse în planul de urgență al statului membru în cauză, menționate la articolul 32 din Directiva (UE) 2024/1346 sunt suficiente pentru a aborda situația. În orice caz, statele membre sunt obligate să aplice procedura la frontieră în situațiile menționate la articolul 42 alineatul (1) literele (c) și (f) din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(46)

Într-o situație de criză caracterizată de afluxuri masive de resortisanți ai țărilor terțe și de apatrizi care depun cereri de protecție internațională, ar putea fi necesar să i se permită unui stat membru să reducă pragul pentru aplicarea obligatorie a procedurii la frontieră prevăzută la articolul 42 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul (UE) 2024/1348. În orice caz, pragul redus nu ar trebui să fie mai mic de 5 %. Statele membre sunt obligate să aplice procedura la frontieră în situațiile menționate la articolul 42 alineatul (1) literele (c) și (f) din respectivul regulament.

(47)

Într-o situație de criză caracterizată de afluxuri masive de resortisanți ai țărilor terțe și de apatrizi care depun cereri de protecție internațională, ar putea fi necesar să se extindă domeniul de aplicare a procedurii la frontieră, instituită prin articolul 43 din Regulamentul (UE) 2024/1348 și să i se permită unui stat membru să ia o decizie în cadrul unei proceduri la frontieră și cu privire la fondul unei cereri în cazurile în care solicitantul este un resortisant al unei țări terțe, sau în cazul apatrizilor a avut reședința obișnuită într-o țară terță, pentru care proporția deciziilor de acordare a protecției internaționale la nivelul Uniunii este de 50 % sau mai mică. Prin urmare, în cadrul aplicării procedurii la frontieră în situații de criză, statele membre ar trebui să continue să aplice procedura la frontieră astfel cum este prevăzută la articolele 43-54 din respectivul regulament, dar ar putea extinde aplicarea procedurii la frontieră la resortisanții țărilor terțe sau apatrizii care provin din țări terțe în care rata de recunoaștere medie la nivelul Uniunii este de peste 20 %, dar sub 50 %, ținând cont de nevoile de protecție aflate în evoluție rapidă care ar putea apărea în țara de origine, astfel cum reies din actualizările trimestriale ale datelor prezentate de Eurostat. Această extindere a domeniului de aplicare al procedurii la frontieră nu ar trebui să afecteze motivele și alte norme aplicabile procedurii la frontieră obligatorii prevăzute de respectivul regulament. În cazul în care un stat membru este autorizat să extindă domeniul de aplicare al procedurii la frontieră, cererile examinate în cadrul procedurii respective nu ar trebui să fie considerate ca făcând parte din capacitatea adecvată menționată la articolul 47 și nici luate în calcul pentru aplicarea plafonului anual menționat la articolul 50 din respectivul regulament.

(48)

Măsura luării în custodie publică a solicitanților ar trebui să fie aplicată în conformitate cu principiul fundamental conform căruia o persoană nu ar trebui să fie luată în custodie publică pentru unicul motiv că respectiva persoană urmărește să obțină protecție internațională, în special în conformitate cu obligațiile juridice internaționale ale statelor membre și cu articolul 31 din Convenția de la Geneva. Ca regulă generală, în conformitate cu Directiva (UE) 2024/1346 privind condițiile de primire, minorii nu ar trebui să fie luați în custodie publică, ci ar trebui să fie repartizați în centre de cazare adaptate minorilor sau, dacă este posibil, plasați în cadrul comunității, în condiții neprivative de libertate. Având în vedere impactul negativ asupra minorilor al luării în custodie publică, aceasta ar putea fi utilizată, în conformitate cu dreptul Uniunii, exclusiv în circumstanțe excepționale, atunci când este strict necesar, numai ca măsură de ultimă instanță, pentru cea mai scurtă perioadă posibilă, și în niciun caz în închisori sau în alte clădiri destinate strict detenției. Minorii nu pot fi separați de părinții lor sau de persoanele care au grijă de ei, iar principiul unității familiei ar trebui, în general, să conducă la utilizarea unor alternative adecvate la luarea în custodie publică a familiilor cu minori, astfel încât acestora să li se ofere spații de cazare corespunzătoare. În plus, trebuie făcut tot posibilul pentru a asigura disponibilitatea și accesibilitatea unei serii viabile de alternative adecvate la luarea în custodie publică a minorilor.

(49)

Într-o situație de instrumentalizare și pentru a se împiedica o țară terță ostilă sau un actor nestatal ostil să vizeze anumite naționalități sau anumite categorii de resortisanți ai țărilor terțe sau de apatrizi, ar trebui ca un stat membru să poată deroga de la procedura de azil prevăzută în prezentul regulament prin luarea unei decizii în cadrul procedurii la frontieră, astfel cum este prevăzută la articolele 44-55 din Regulamentul (UE) 2024/1348, cu privire la fondul tuturor cererilor. Ar trebui să fie respectate principiile și garanțiile prevăzute în respectivul regulament. Decizia de punere în aplicare a Consiliului care autorizează statul membru să aplice derogările menționate ar trebui să specifice resortisanții țărilor terțe sau apatrizii care fac obiectul situației de instrumentalizare. Atunci când se aplică această derogare, ar trebui să se acorde o atenție deosebită anumitor categorii de resortisanți ai țărilor terțe și de apatrizi care au făcut obiectul instrumentalizării, în special minorilor cu vârsta sub 12 ani și membrilor familiilor acestora, precum și persoanelor vulnerabile cu nevoi procedurale speciale sau cu nevoi speciale de primire. Prin urmare, fie respectivele grupuri ar trebui să fie excluse din procedura la frontieră, fie, atunci când o evaluare individuală concluzionează că este probabil ca cererile lor să fie bine întemeiate, respectiva procedură ar trebui să înceteze să li se aplice. Alegerea uneia dintre aceste alternative rămâne la latitudinea statului membru care solicită aplicarea respectivei derogări. Alegerea indicată în cerere ar trebui să se reflecte în decizia de punere în aplicare a Consiliului care autorizează aplicarea acestei derogări. Extinderea domeniului de aplicare al procedurii la frontieră într-o situație de instrumentalizare nu ar trebui să afecteze motivele și alte norme aplicabile procedurii la frontieră obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) 2024/1348. În cazul în care un stat membru este autorizat să extindă domeniul de aplicare al procedurii la frontieră, cererile examinate în cadrul procedurii respective nu ar trebui să fie considerate ca făcând parte din capacitatea adecvată menționată la articolul 48 și nici luate în calcul pentru aplicarea plafonului anual menționat la articolul 51 din respectivul regulament.

(50)

Pentru a sprijini statul membru în cauză să furnizeze asistența necesară resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, agențiile Organizației Națiunilor Unite, îndeosebi UNHCR, și alte organizații partenere relevante cărora statele membre le-au încredințat sarcini specifice ar trebui să aibă acces efectiv la frontieră în condițiile prevăzute în Directiva (UE) 2024/1346 și în Regulamentul (UE) 2024/1348. UNHCR ar trebui să i se permită să aibă acces la solicitanți, inclusiv la cei aflați la frontieră. În acest scop, statul membru în cauză ar trebui să mențină cooperarea cu respectivele organizații.

(51)

Ar trebui să fie stabilite norme specifice pentru situațiile de criză caracterizate de afluxuri masive și de forță majoră, pentru a le permite statelor membre să prelungească termenele prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351 în condiții stricte, în cazul în care este imposibil să se respecte aceste termene din cauza situației extraordinare. O astfel de prelungire ar trebui să se aplice simultan termenelor stabilite pentru trimitere și răspuns la cererile de preluare și la notificările de reprimire, precum și termenului pentru transferul unui solicitant către statul membru responsabil. Termenele ar trebui prelungite indiferent dacă respectivul regulament prevede termene mai scurte pentru anumite situații.

(52)

Pentru a se asigura accesul efectiv la procedura de acordare a protecției internaționale, în cazul în care transferul nu are loc din cauza persistenței situației de criză caracterizate de afluxuri masive sau de forță majoră, sau în cazul în care statul membru care efectuează transferul nu pune în aplicare transferul atunci când solicitantul se află la dispoziția autorităților competente din statul membru care efectuează transferul, ar trebui stabilit un termen maxim pentru efectuarea transferului către un stat membru care se confruntă cu situația respectivă. Termenul maxim respectiv nu ar trebui să depășească un an de la acceptarea cererii de preluare, de la confirmarea notificării de reprimire efectuate de către un alt stat membru sau de la hotărârea definitivă privind un apel sau de la revizuirea unei decizii de transfer care are un efect suspensiv în conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1351. Termenul maxim respectiv nu aduce atingere posibilității de a prelungi termenele în temeiul articolului 46 alineatul (2) din respectivul regulament pentru efectuarea unui transfer.

(53)

Pentru a se evita ca sistemul european comun de azil să devină nefuncțional din cauza unor afluxuri masive de o asemenea amploare și intensitate extraordinară încât, chiar dacă un stat membru dispune de un sistem de azil, de primire și de returnare bine pregătit, dacă situația nu este abordată de Uniune în ansamblu, s-ar putea crea un risc semnificativ de deficiențe grave în tratarea solicitanților, ar trebui ca, în aceste circumstanțe excepționale, statul membru să poată fi exonerat de obligația de a reprimi un solicitant în temeiul articolului 16 alineatul (2) și al articolului 38 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1351. Cu toate acestea, pentru a se asigura că aplicarea unei astfel de derogări nu conduce la o presiune suplimentară asupra statului membru care se confruntă cu situația respectivă, respectiva derogare ar trebui să se aplice retroactiv doar cererilor deja înregistrate în statul membru respectiv cu patru luni înainte de data adoptării deciziei de punere în aplicare a Consiliului.

(54)

În cazul în care, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1347, circumstanțe obiective sugerează că cererile de protecție internațională depuse de grupuri de solicitanți dintr-o anumită țară de origine sau țară în care își aveau anterior reședința obișnuită ori dintr-o parte a țării respective sau pe baza criteriilor extrase din respectivul regulament ar putea fi întemeiate, este în interesul atât al autorităților decizionale, cât și al solicitanților în cauză ca examinarea pe fond a cererii să fie finalizată cât mai curând posibil și să se permită acordarea rapidă și eficientă a protecției internaționale într-o situație de criză.

(55)

Solicitanții ale căror cereri sunt examinate în contextul procedurii rapide prevăzute în prezentul regulament beneficiază de toate drepturile și garanțiile la care au dreptul solicitanții în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348, inclusiv de dreptul la informare și la o cale de atac eficientă.

(56)

În momentul aplicării unei recomandării a Comisiei privind procedura rapidă, nu ar trebui să existe niciun interviu pe fond, dar, în cazul în care există îndoieli cu privire la apartenența solicitantului la categoria sau categoriile de persoane identificate în respectiva recomandare sau dacă se aplică motivele de excludere, ar putea fi necesar un astfel de interviu. În toate cazurile, procedura nu ar trebui să dureze mai mult de patru săptămâni de la data depunerii cererii. În cazul în care un stat membru a stabilit că un solicitant reprezintă o amenințare la adresa securității interne, statul membru respectiv ar trebui să poată să nu aplice procedura rapidă în cazul solicitantului respectiv. În astfel de circumstanțe, cererea ar trebui să fie examinată în conformitate cu articolele 36 și 40 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(57)

Solicitanții ale căror cereri sunt examinate în contextul procedurii rapide prevăzute în prezentul regulament ar trebui, în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul (UE) 2024/1348, să primească un document care să ateste statutul lor, într-o limbă pe care o pot înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțeleg.

(58)

Agențiile relevante ale Uniunii, UNHCR și alte organizații relevante pot fi consultate în diferitele etape ale aplicării procedurii rapide.

(59)

Pentru a asigura un nivel suficient de pregătire pentru o situație de criză, statele membre ar trebui să includă în planurile lor de urgență măsurile necesare pentru a răspunde la o situație de criză și pentru a o soluționa, inclusiv măsurile necesare pentru a depăși provocările întâlnite în funcționarea sistemului european comun de azil și pentru a apăra drepturile solicitanților de protecție internațională și ale beneficiarilor de protecție internațională, precum și pentru a stimula reziliența viitoare a statului membru în cauză. Statele membre ar trebui, de asemenea, să utilizeze toate instrumentele disponibile în temeiul dreptului național și al dreptului Uniunii, inclusiv instrumentele de anticipare și de alertă timpurie din cadrul mecanismului UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație, prevăzut în Recomandarea (UE) 2020/1366 a Comisiei (15).

(60)

Fără a aduce atingere celor de mai sus și, după caz, într-o situație de criză, ar trebui să fie mobilizate toate mecanismele de criză incluse în setul de instrumente, în special sprijinul financiar și operațional pe care agențiile Uniunii, fondurile Uniunii și mecanismul de protecție civilă al Uniunii îl pot oferi în conformitate cu actele juridice aplicabile. Ulterior, Comisia ar trebui ca, în contextul Forumului la nivel tehnic privind migrația, să asigure coordonarea și schimbul de informații cu alte platforme care sunt relevante pentru gestionarea situației de criză, inclusiv cu Rețeaua aferentă mecanismului UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație, în conformitate cu Recomandarea (UE) 2020/1366, precum și cu mecanismul integrat pentru un răspuns politic la crize (IPCR).

(61)

Un stat membru care se confruntă cu o situație de criză sau de forță majoră poate solicita sprijin din partea Agenției pentru Azil, a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă sau a Europolului, în conformitate cu mandatele lor. În plus și după caz, Agenția pentru Azil poate propune asistență din proprie inițiativă, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2021/2303, în timp ce Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă poate propune asistență în domeniul returnării în conformitate cu articolele 48, 50, 52 și 53 din Regulamentul (UE) 2019/1896, de comun acord cu statul membru în cauză, iar Europolul poate propune asistență în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (16).

(62)

Pentru a sprijini statele membre care efectuează relocări intra-UE ca măsură de solidaritate, ar trebui să se acorde sprijin financiar din bugetul UE, inclusiv din facilitatea tematică prevăzută în Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului (17).

(63)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume de a asigura adaptarea necesară a normelor privind procedurile de azil și, după caz, a celor privind solidaritatea, pentru a asigura că statele membre pot face față situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul gestionării azilului și migrație în cadrul Uniunii, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(64)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Având în vedere că articolele 12 și 13, precum și articolele 1-6 în măsura în care vizează derogările prevăzute la articolele 12 și 13 din prezentul regulament constituie modificări în sensul articolului 3 din Acordul încheiat între Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil depuse în Danemarca sau în orice alt stat membru al Uniunii Europene și sistemul „Eurodac” pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării efective a Convenției de la Dublin (18), Danemarca trebuie să notifice Comisiei decizia sa de a pune în aplicare sau nu conținutul acestor modificări la momentul adoptării modificărilor sau ulterior în termen de 30 de zile.

(65)

În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(66)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, articolele 12 și 13, precum și articolele 1-6 în măsura în care vizează derogările prevăzute la articolele 12 și 13 din prezentul regulament constituie legislație nouă într-un domeniu care face obiectul anexei la Acordul încheiat între Comunitatea Europeană, Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil depuse într-un stat membru, în Islanda sau în Norvegia (19).

(67)

În ceea ce privește Elveția, articolele 12 și 13, precum și articolele 1-6 în măsura în care vizează derogările prevăzute la articolele 12 și 13 din prezentul regulament constituie acte sau măsuri care modifică sau completează dispozițiile articolului 1 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană referitor la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil depuse într-un stat membru sau în Elveția (20).

(68)

În ceea ce privește Liechtensteinul, articolele 12 și 13, precum și articolele 1-6 în măsura în care vizează derogările prevăzute la articolele 12 și 13 din prezentul regulament constituie acte sau măsuri care modifică sau completează dispozițiile articolului 1 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil depuse într-un stat membru sau în Elveția, la care se referă articolul 3 din Protocolul dintre Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil depuse într-un stat membru sau în Elveția (21),