CELEX:52023AP0445: P9_TA(2023)0445 – Alimente destinate consumului uman: modificarea anumitor directive privind micul-dejun – Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 12 decembrie 2023 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea, a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman, a Directivei 2001/113/CE a Consiliului privind gemurile, jeleurile și marmeladele de fructe și piureul de castane îndulcit destinate alimentației umane și a Directivei 2001/114/CE a Consiliului privind anumite tipuri de lapte conservat, parțial sau integral deshidratat și destinat consumului uman (COM(2023)0201 – C9-0140/2023 – 2023/0105(COD)) (Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2)

Directiva 2001/110/CE (20) a Consiliului stabilește definițiile, denumirile, normele comune privind compoziția și cerințele de etichetare pentru miere.

(2)

Directiva 2001/110/CE (20) a Consiliului stabilește definițiile, denumirile, normele comune privind compoziția, calitatea și cerințele de etichetare pentru miere.

(3)

Având în vedere legătura strânsă dintre calitatea mierii și originea sa și necesitatea de a nu induce în eroare consumatorul cu privire la calitatea produsului, Directiva 2001/110/CE stabilește norme privind indicarea pe etichetă a originii recoltei de miere. În special, articolul 2 alineatul (4) din directiva menționată prevede că țara sau țările de origine în care a fost recoltată mierea trebuie să fie indicată (indicate) pe etichetă și prevede că, în cazul în care mierea provine din mai multe state membre sau țări terțe, indicarea obligatorie a țărilor de origine poate fi înlocuită cu una dintre următoarele mențiuni, după caz: „amestec de miere provenită din UE”, „amestec de miere provenită din afara UE”, „amestec de miere provenită din UE și din afara UE”. Este posibil ca diferitele norme adoptate pe această bază de statele membre să fi indus în eroare consumatorii și să fi împiedicat funcționarea pieței interne. Având în vedere obiectivul Strategiei „De la fermă la consumator” de a ajuta consumatorii să facă o alegere în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce privește originea alimentelor lor, și în scopul de a menține funcționarea eficientă a pieței interne în întreaga Uniune prin armonizarea normelor de etichetare, este oportun să se revizuiască normele privind indicarea originii mierii pe etichetă și să se prevadă ca țara sau țările de origine să fie menționată (menționate) pe ambalaj. Având în vedere dimensiunea redusă a ambalajelor care conțin doar o singură porție de miere (ambalajele pentru micul dejun) și dificultățile tehnice care rezultă din aceasta, este oportun, prin urmare, să se scutească aceste ambalaje de obligația de a enumera fiecare țară de origine în cazul în care mierea provine din mai multe țări.

(3)

Având în vedere legătura strânsă dintre calitatea mierii și originea sa și necesitatea de a nu induce în eroare consumatorul cu privire la calitatea produsului, Directiva 2001/110/CE stabilește norme privind indicarea pe etichetă a originii recoltei de miere. În special, articolul 2 alineatul (4) din directiva menționată prevede că țara sau țările de origine în care a fost recoltată mierea trebuie să fie indicată (indicate) pe etichetă și prevede că, în cazul în care mierea provine din mai multe state membre sau țări terțe, indicarea obligatorie a țărilor de origine poate fi înlocuită cu una dintre următoarele mențiuni, după caz: „amestec de miere provenită din UE”, „amestec de miere provenită din afara UE”, „amestec de miere provenită din UE și din afara UE”. Este posibil ca diferitele norme adoptate pe această bază de statele membre să fi indus în eroare consumatorii și să fi împiedicat funcționarea pieței interne. Având în vedere obiectivele Pactului verde și obiectivul Strategiei „De la fermă la consumator” de a ajuta consumatorii să facă o alegere în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce privește originea geografică a alimentelor lor, și în scopul de a menține funcționarea eficientă a pieței interne în întreaga Uniune prin armonizarea normelor de etichetare, este oportun să se revizuiască normele privind indicarea originii mierii pe etichetă și să se prevadă ca țara sau țările de origine să fie menționată (menționate) pe ambalaj, în ordine descrescătoare, în conformitate cu procentajul lor corespunzător din greutatea mierii conținute în ambalaj. Având în vedere interesul deosebit manifestat de consumatori în legătură cu originea geografică a mierii de care sunt legate caracteristicile și calitatea mierii, precum și nevoia de transparență totală în acest sector, țara sau țările de origine, adică în care a fost recoltată mierea, ar trebui să figureze pe etichetă în același câmp vizual ca și indicația produsului. Având în vedere dimensiunea redusă a ambalajelor care conțin doar o singură porție de miere (pachetele pentru micul dejun) și dificultățile tehnice aferente, ar trebui să se dea posibilitatea, dar numai în cazul porțiilor mici, ca în cazul în care mierea provine din mai multe țări să se indice țările de origine pe etichetă marcându-se „codul de țară” ISO corespunzător.

(3a)

Rapoartele Comisiei privind contrafacerea mierii „Acțiunea coordonată a UE «De la stupi»” și „Acțiunea coordonată a UE pentru descurajarea anumitor practici frauduloase în sectorul mierii” arată că pentru o proporție mare de miere importată există suspiciunea a fi contrafăcută și confirmă o serie de cazuri de fraudă în sectorul mierii, inclusiv folosirea unor siropuri de zahăr care sunt foarte greu de detectat chiar și cu metode analitice sofisticate. Directiva 2001/110/CE ar trebui să îi ofere Comisiei posibilitatea să stabilească metode de analiză adecvate pentru a se asigura că mierea comercializată în Uniune respectă cerințele prevăzute de legislație. Ar trebui să se adopte măsuri și dispoziții care să limiteze posibilitățile de fraudă, să faciliteze controalele și să permită o mai bună trasabilitate și analiză a calității și a originii mierii. În acest context, cerințele obligatorii prevăzute în prezenta directivă pentru a indica pe etichetă țările de origine cu procentele corespunzătoare, ar trebui să creeze condițiile prealabile pentru a implementa un sistem de trasabilitate complet. Accesul la informații detaliate și complete privind originea și compoziția mierii ar permite laboratoarelor de analiză a mierii să verifice indicația geografică menționată pe ambalajul mierii și să detecteze fraudele cu mai multă ușurință. Pentru a asigura acuratețea informațiilor furnizate consumatorilor despre țara sau țările de origine a mierii, introducerea pe piață a mierii ar trebui condiționată de acuratețea informațiilor furnizare despre compoziția produsului. Pentru a se asigura conformitatea produselor cu cerințele prevăzute de prezenta directivă, autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să facă regulat verificări bazate pe risc.

(3b)

Pentru a limita cât mai mult posibil frauda legată de adăugarea unor produse contrafăcute care nu corespund denumirii de „miere”, pentru a permite validarea informațiilor oferite despre originea și calitatea mierii li a asigura transparență totală, normele Uniunii privind trasabilitatea ar trebui completate cu un minim de norme obligatorii, armonizate și prin introducerea unui sistem de trasabilitate care să asigure disponibilitatea și accesibilitatea unor informații esențiale despre originea mierii sau a mierii dintr-un amestec, printre care țara de origine, anul de producție și codul unic de identificare a produsului, pe tot lanțul de aprovizionare. Pentru tipurile de miere produse și importate în Uniune, autoritățile competente ar trebui să poată urmări întregul lanț de distribuție, chiar de la apicultorii recoltatori sau de la producător, în cazul mierii importate. Aceste norme nu ar trebui să mărească sarcina administrativă a producătorilor, ci să ajute consumatorii și autoritățile de supraveghere să urmărească tot traseul mierii, de la recoltare până la îmbuteliere.

(3c)

Există în rândul consumatorilor tendința de a interpreta greșit termenul „miere filtrată”, folosit în Directiva 2001/110/CE, ei confundând această filtrare industrială cu filtrarea făcută de apicultori după extragerea mierii pentru a elimina particulele de ceară și alte elemente străine din miere. Pentru a garanta că consumatorii dispun de informații corecte și că se pot urmări și verifica autenticitatea și originea mierii, nu ar mai trebui să se permită ca mierea ultrafiltrată, menționată în Directiva 2001/110/CE ca „miere filtrată”, să fie comercializată și etichetată drept „miere”. Ultrafiltrarea se referă la procesele de filtrare care folosesc o sită cu o mărime a ochiurilor sub 100 μm, eliminând astfel cea mai mare parte a polenului din miere. Întrucât polenul este elementul-cheie din miere folosit pentru a urmări originea acesteia prin analize, dacă polenul lipsește din miere este aproape imposibil să se verifice datele furnizate despre țara sau țările de origine ale mierii. Ultrafiltrarea modifică așadar mierea, văduvind-o de una dintre componentele și caracteristicile sale principale, și împiedică trasabilitatea acesteia, permițând, prin urmare, frauda și indicațiile care îi induc în eroare pe consumatori. Dacă, atunci când este testat, un produs comercializat ca miere prezintă puține sau nu prezintă deloc urme de polen, ar trebui interzisă introducerea sa pe piață, precum și a lotului din care face parte, după caz. Prin urmare, anexa II la Directiva 2001/110/CE ar trebui modificată în consecință pentru a specifica nivelul de filtrare permis. Un astfel de nivel ar trebui să fie astfel încât să nu modifice semnificativ densitatea și spectrul de polen al mierii, dar ar trebui să fie astfel încât să elimine cea mai mare parte a materiei străine din miere.

(3d)

Tratamentul termic la temperaturi de peste 40 °C (± 5 °C) determină degradarea anumitor elemente constitutive ale mierii, iar consumatorii ar trebui să poată face diferența între mierea care a fost degradată prin astfel de tratamente termice și alte tipuri de miere. Dacă mierea este tratată la temperaturi de peste 40 °C (± 5 °C), termenul „miere neîncălzită” trebuie să figureze pe etichetă. Pentru a controla absența degradării termice a mierii, ar trebui să se stabilească un prag minim pentru prezența invertazei în miere, o enzimă care este mult mai sensibilă și care se degradează foarte rapid la temperaturi ridicate. Deoarece încălzirea mierii poate implica modificarea proprietăților sale naturale, este important să se stabilească un prag peste care se consideră că mierea destinată industriei alimentare este supraîncălzită, în conformitate cu Directiva 2001/110/CE.

(3e)

Atât definiția mierii prevăzută în Directiva 2001/110/CE, cât și cea prevăzută în Codex Alimentarius, specifică în mod clar activitatea desfășurată de albine în stup după ce și-au strâns recolta, pe care o transformă combinând-o cu materiale specifice proprii, o depozitează, o deshidratează, o adună și o lasă să se matureze în fagurii din stup. Deshidratarea, urmată de maturare, sunt operațiuni efectuate de albine. În afara Uniunii, unele țări acceptă că munca albinelor în procesul de producție a mierii constă doar în recoltarea secrețiilor de nectar din plante sau a secrețiilor zaharoase. Mierea nematurizată astfel produsă prezintă un conținut de umiditate cu mult peste pragul de 20 % stabilit în Directiva 2001/110/CE. Operatorii utilizează rezervoare încălzite sub vid pentru a limita temperatura de fierbere a apei din miere. Acest proces degradează totuși produsul final, diminuându-i aromele și enzimele. Prin urmare, Directiva 2001/110/CE ar trebui să interzică acest proces de evaporare în vid în cazul mierii.

(3f)

Comercializarea mierii care nu este maturată în mod natural de către albine, cea mai mare parte a acesteia fiind importată din țări terțe, denaturează concurența pe piața Uniunii. În majoritatea cazurilor, aceasta implică evaporarea în vid a apei conținute în miere, care conduce la o diminuare a aromelor prezente în mod natural. Evaporarea rapidă și artificială a apei din miere concurează cu procesul de dezumidificare lentă desfășurat în mod natural de albinele din stup. Prin urmare, evaporarea artificială ar trebui să fie interzisă.

(3g)

Definiția mierii, astfel cum este prevăzută în actuala Directiva 2001/110/CE, ar trebui să fie apărată în cadrul Organizației Internaționale de Standardizare (ISO), pentru a se evita o definiție care ar permite exportul de produse cu costuri foarte scăzute sub denumirea de „miere”, în detrimentul calității și stabilității pieței mierii din Uniune și al încrederii consumatorilor în produsele Uniunii.

(4a)

Statele membre și Comisia ar trebui să ia în considerare abordarea „O singură sănătate” pentru a se asigura că legăturile dintre sănătatea umană, sănătatea animală și mediu sunt respectate. Alimentele și producția alimentară trebuie să fie sănătoase pentru oameni și animale și ar trebui să ia în considerare calitatea vieții animalelor și limitele planetare, inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a se asigura că obiectivele obligatorii stabilite prin Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (*)sunt pe deplin respectate.

(5)

În 2012, Directiva 2001/112/CE a fost modificată prin Directiva 2012/12/UE a Parlamentului European și a Consiliului (22) pentru a reflecta noile norme privind ingredientele autorizate, cum ar fi cele referitoare la adaosul de zaharuri, care nu mai era autorizat în sucurile de fructe. Având în vedere această modificare a cerințelor privind compoziția sucurilor de fructe, s-a permis industriei sucurilor de fructe să utilizeze, timp de numai un an, o mențiune care să indice că niciun suc de fructe nu conține adaos de zaharuri, pentru a informa consumatorii și pentru a le permite să facă o distincție clară și imediată între sucurile de fructe și alte produse similare în ceea ce privește adaosul de zaharuri în produse. Acest interval scurt s-a dovedit insuficient pentru a informa societatea că, în conformitate cu noile norme privind ingredientele autorizate, adaosul de zaharuri nu mai este autorizat în sucurile de fructe. Ca urmare, pentru unii consumatori și unii practicieni din domeniul sănătății, încă nu este clar că sucurile de fructe, spre deosebire de nectarurile de fructe, nu pot conține zaharuri adăugate.

(5)

În 2012, Directiva 2001/112/CE a fost modificată prin Directiva 2012/12/UE a Parlamentului European și a Consiliului (22) pentru a reflecta noile norme privind ingredientele autorizate, cum ar fi cele referitoare la adaosul de zaharuri, care nu mai era autorizat în sucurile de fructe. Având în vedere această modificare a cerințelor privind compoziția sucurilor de fructe, s-a permis industriei sucurilor de fructe să utilizeze, timp de numai un an, o mențiune care să indice că niciun suc de fructe nu conține adaos de zaharuri, pentru a informa consumatorii și pentru a le permite să facă o distincție clară și imediată între sucurile de fructe și alte produse similare în ceea ce privește adaosul de zaharuri în produse. Acest interval scurt s-a dovedit insuficient pentru a informa societatea că, în conformitate cu noile norme privind ingredientele autorizate, adaosul de zaharuri nu mai este autorizat în sucurile de fructe. Ca urmare, pentru unii consumatori și unii practicieni din domeniul sănătății, încă nu este clar că sucurile de fructe, spre deosebire de nectarurile de fructe, nu pot conține zaharuri adăugate. Consumul de prea mult zahăr sau de îndulcitori fără zahăr determină efecte adverse asupra sănătății. Adesea, produsele precum sucurile procesate sau nectarurile care promovează niveluri reduse de zaharuri nu constituie o opțiune mai sănătoasă decât produsele cu zaharuri naturale sau fără zaharuri adăugate și nu sunt potrivite pentru a înlocui fructele sau legumele proaspete. Pentru a oferi claritate consumatorilor și practicienilor din domeniul sănătății, nu ar trebui permisă etichetarea înșelătoare care încurajează înlocuirea fructelor sau a altor alimente nutritive cu sucuri sau nectaruri procesate. Statele membre și Comisia ar trebui să respecte rezultatele studiului EFSA privind limita superioară tolerabilă a aportului de zaharuri din alimente, în special recomandarea ca, din perspectiva efectelor asupra sănătății cetățenilor, zaharurile libere și cele adăugate trebuie clasificate împreună. Până la 31 decembrie 2024, Comisia ar trebui să prezinte o propunere de revizuire a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (*)pentru a informa mai bine consumatorii cu privire la prezența și cantitatea de zaharuri libere și adăugate dintr-un produs.

(7a)

Având în vedere obiectivul Pactului verde și al Strategiei „De la fermă la consumator” de a sprijini consumatorii să facă o alegere în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce privește originea geografică a alimentelor lor, și în scopul de a menține funcționarea eficientă a pieței interne în întreaga Uniune prin armonizarea normelor de etichetare, în conformitate cu legislația actuală privind fructele proaspete, este oportun să se revizuiască normele privind sucurile de fructe și să se prevadă ca țara sau țările de origine să fie indicată (indicate) pe ambalaj, în ordine descrescătoare.

(8)

Ca urmare a progresului tehnic, au fost sau sunt dezvoltate noi tehnici de prelucrare pentru a elimina în întregime sau parțial zaharurile prezente în mod natural în sucurile de fructe și în sucurile de fructe obținute din concentrat, pentru a răspunde cererii tot mai mari a consumatorilor de produse cu un conținut mai mic de zaharuri. Astfel de produse pot fi comercializate în Uniune în măsura în care respectă întreaga legislație relevantă. Cu toate acestea, aceste produse sunt obținute prin aplicarea unui tratament care nu se numără printre tratamentele autorizate în partea II punctul 3 din anexa I la Directiva 2001/112/CE, iar conținutul lor total de zaharuri, cunoscut drept valoare Brix pentru o soluție apoasă, este mai mic decât cel al sucului extras din fructe. Prin urmare, aceste produse nu pot purta denumirea „suc de fructe” sau „suc de fructe obținut din concentrat”.

(8)

Ca urmare a progresului tehnic, au fost sau sunt dezvoltate noi tehnici de prelucrare pentru a elimina în întregime sau parțial zaharurile prezente în mod natural în sucurile de fructe și în sucurile de fructe obținute din concentrat, pentru a răspunde cererii tot mai mari a consumatorilor de produse cu un conținut mai mic de zaharuri. Aceste noi tehnici nu ar trebui să conducă la utilizarea îndulcitorilor sau aditivilor pentru a compensa efectele reducerii zaharurilor asupra gustului, a texturii și a calității produsului final. Astfel de produse pot fi comercializate în Uniune în măsura în care respectă întreaga legislație relevantă. Cu toate acestea, aceste produse sunt obținute prin aplicarea unui tratament care nu se numără printre tratamentele autorizate în partea II punctul 3 din anexa I la Directiva 2001/112/CE, iar conținutul lor total de zaharuri, cunoscut drept valoare Brix pentru o soluție apoasă, este mai mic decât cel al sucului extras din fructe. Prin urmare, aceste produse nu pot purta denumirea „suc de fructe” sau „suc de fructe obținut din concentrat”.

(8a)

Statele membre și Comisia ar trebui să țină seama pe deplin de efectele negative ale aspartamului asupra sănătății, deoarece este potențial cancerigen pentru oameni, după cum susține Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Până la 31 decembrie 2024 EFSA ar trebui să reanalizeze aspartamul în urma declarațiilor OMS.

(9)

Astfel de produse sunt tot mai frecvent disponibile pe piața Uniunii. Pentru a facilita introducerea pe piața internă a produselor respective, ținând seama, de asemenea, de necesitatea de a încuraja reformularea produselor pentru a reduce cantitatea de zaharuri prezente în sucurile de fructe, trebuie creată o nouă categorie de produse pentru sucurile de fructe ale căror zaharuri prezente în mod natural au fost eliminate parțial sau în întregime, păstrând, în același timp, toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice și nutriționale esențiale. Aceste produse trebuie să poarte denumirea de „suc de fructe cu zaharuri reduse” sau „suc de fructe cu zaharuri reduse obținut din concentrat” și să aibă o valoare Brix mai mică decât cea a sucului extras din fructe. Pentru a asigura coerența cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, reducerea conținutului de zaharuri trebuie să fie de cel puțin 30 % în comparație cu sucul de fructe și cu sucul de fructe obținut din concentrat. Prin urmare, este oportun să se adauge noua categorie de produse în partea I din anexa I la Directiva 2001/112/CE, precum și să se stabilească norme privind ingredientele autorizate pentru aceste produse, precum și tratamentele și substanțele autorizate.

(9)

Astfel de produse sunt tot mai frecvent disponibile pe piața Uniunii. Pentru a facilita inovația care reduce cantitatea de zahăr prezentă în sucul de fructe și introducerea pe piața internă a produselor respective, trebuie creată o nouă categorie de produse pentru sucurile de fructe ale căror zaharuri prezente în mod natural au fost eliminate parțial sau în întregime, păstrând, în același timp, toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice și nutriționale esențiale. Ar trebui să fie strict interzisă în aceste produse orice formă de zahăr sau de îndulcitor suplimentar, natural sau artificial. Aceste produse trebuie să poarte denumirea de „suc de fructe cu zaharuri reduse” sau „suc de fructe cu zaharuri reduse obținut din concentrat” și să aibă o valoare Brix mai mică decât cea a sucului extras din fructe. Pentru a asigura coerența cu Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, reducerea conținutului de zaharuri trebuie să fie de cel puțin 30 % în comparație cu sucul de fructe și cu sucul de fructe obținut din concentrat. Prin urmare, este oportun să se adauge noua categorie de produse în partea I din anexa I la Directiva 2001/112/CE, precum și să se stabilească norme privind ingredientele autorizate pentru aceste produse, precum și tratamentele și substanțele autorizate.

(16)

În cazul în care cantitatea de fructe utilizată la fabricarea gemurilor și a jeleurilor este mărită, cantitatea de zaharuri adăugate necesare pentru a atinge conținutul minim de substanță uscată solubilă din aceste produse este redusă. Pentru a stimula producția de gemuri cu un conținut crescut de fructe și pentru a sprijini astfel piața fructelor, ținând seama în același timp de necesitatea de a reduce conținutul de zaharuri libere, trebuie mărită cantitatea minimă de fructe care trebuie utilizată la fabricarea gemului și a gemului de calitate superioară, prevăzută în anexa I la Directiva 2001/113/CE. Pentru a stimula producția de jeleuri cu un conținut crescut de fructe și pentru a sprijini astfel piața fructelor, trebuie mărită cantitatea minimă de fructe care trebuie utilizată la fabricarea jeleului și a jeleului de calitate superioară, prevăzută în anexa I la Directiva 2001/113/CE. În mod similar, pentru a ajuta consumatorii să facă alegeri alimentare mai bine informate și sănătoase, este oportun să se autorizeze utilizarea denumirilor rezervate definite în partea I din anexa respectivă pentru produsele care au un conținut de substanță uscată solubilă mai mic de 60 %, dar care îndeplinesc condițiile aplicabile mențiunii nutriționale „conținut redus de zaharuri” prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește reducerea zaharurilor.

(16)

În cazul în care cantitatea de fructe utilizată la fabricarea gemurilor și a jeleurilor este mărită, cantitatea de zaharuri adăugate necesare pentru a atinge conținutul minim de substanță uscată solubilă din aceste produse este redusă. Pentru a stimula producția de gemuri cu un conținut crescut de fructe și pentru a sprijini astfel piața fructelor, ținând seama în același timp de necesitatea de a reduce conținutul de zaharuri libere, trebuie mărită cantitatea minimă de fructe care trebuie utilizată la fabricarea gemului și a gemului de calitate superioară, prevăzută în anexa I la Directiva 2001/113/CE. Pentru a stimula producția de jeleuri cu un conținut crescut de fructe și pentru a sprijini astfel piața fructelor, trebuie mărită cantitatea minimă de fructe care trebuie utilizată la fabricarea jeleului și a jeleului de calitate superioară, prevăzută în anexa I la Directiva 2001/113/CE. În plus, ar trebui indicate pe etichetă toate componentele, iar reducerea conținutului de zaharuri nu trebuie compensată cu îndulcitori. În mod similar, pentru a ajuta consumatorii să facă alegeri alimentare mai bine informate și sănătoase, este oportun să se autorizeze utilizarea denumirilor rezervate definite în partea I din anexa respectivă pentru produsele care au un conținut de substanță uscată solubilă mai mic de 60 %, dar care îndeplinesc condițiile aplicabile mențiunii nutriționale „conținut redus de zaharuri” prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește reducerea zaharurilor.

(16a)

Având în vedere obiectivul Pactului verde și al Strategiei „De la fermă la consumator” de a ajuta consumatorii să facă o alegere în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce privește originea geografică a alimentelor lor, și în scopul de a menține funcționarea eficientă a pieței interne în întreaga Uniune prin armonizarea normelor de etichetare, în conformitate cu legislația actuală privind fructele proaspete, este oportun să se revizuiască normele privind gemurile, jeleurile, marmeladele și piureurile de castane îndulcite și să se prevadă ca țara sau țările de origine din care provin fructele utilizate pentru obținerea acestor produse să fie menționate pe ambalaj, în ordine descrescătoare.

(23)

Pentru a permite statelor membre să adopte acte cu putere de lege și acte administrative naționale necesare pentru a se conforma prezentei directive trebuie stabilită o perioadă de transpunere de 18 luni. Pentru a le acorda operatorilor suficient timp pentru a se adapta la noile cerințe, respectivele dispoziții naționale de transpunere a prezentei directive trebuie să se aplice numai după 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(23)

Pentru a permite statelor membre să adopte acte cu putere de lege și acte administrative naționale necesare pentru a se conforma prezentei directive trebuie stabilită o perioadă de transpunere de 12 luni. Pentru a le acorda operatorilor suficient timp pentru a se adapta la noile cerințe, respectivele dispoziții naționale de transpunere a prezentei directive trebuie să se aplice numai după 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(1a)

La articolul 2 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

2.

denumirile produselor incluse în anexa I punctele 2 și 3 se aplică numai produselor definite la anexa I și se utilizează, în cazul comercializării, pentru a desemna produsele respective. Aceste denumiri pot fi înlocuite cu denumirea simplă „miere”, cu excepția mierii filtrate, a mierii cu fagure, a mierii cu bucăți de fagure sau a fagurelui cu miere și a mierii destinate industriei alimentare.

„2.

denumirile produselor incluse în anexa I punctele 2 și 3 se aplică numai produselor definite la anexa I și se utilizează, în cazul comercializării, pentru a desemna produsele respective. Aceste denumiri pot fi înlocuite cu denumirea simplă „miere”, cu excepția mierii cu fagure, a mierii cu bucăți de fagure sau a fagurelui cu miere și a mierii destinate industriei alimentare.”

(1b)

La articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

cu excepția mierii filtrate sau a mierii destinate industriei alimentare, pe lângă denumirea produselor, se mai pot adăuga informații cu privire la:”

„(b)

cu excepția mierii destinate industriei alimentare, respectivele denumiri pot fi completate cu informații referitoare la:

—

originea florală sau vegetală, dacă produsul provine integral sau în principal din sursa indicată și prezintă caracteristicile organoleptice, fizico-chimice și microscopice ale originii indicate;

—

originea regională, teritorială sau topografică, dacă produsul provine integral din sursa indicată;

—

criteriile calitative specifice.”

(1c)

La articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf se adaugă următoarea literă:

„(ba)

Fiecare tip de miere care se comercializează sub o identificare diferită decât cea a apicultorului trebuie să aibă un cod de identificare conectat la un sistem de trasabilitate care să permită autorităților competente ale statelor membre să identifice întregul lanț de distribuție al unui tip dat de miere până la apicultori. Orice informație personală inclusă în sistemul de trasabilitate poate fi accesată de consumatori numai cu consimțământul prealabil al producătorilor lotului sau loturilor în cauză.”

(a)

țara de origine unde s-a recoltat mierea este indicată pe etichetă. În cazul în care mierea provine din mai multe țări, țările de origine unde s-a recoltat mierea sunt indicate pe eticheta ambalajelor care au un conținut mai mare de 25 g;

(a)

țara de origine unde s-a recoltat mierea este indicată pe etichetă. În cazul în care mierea a fost recoltată într-o singură țară, țara respectivă este indicată pe eticheta de pe partea din față a ambalajului, în apropiere de denumirea comercială a produsului. Dacă mierea constă dintr-un amestec de miere recoltată în mai multe țări, lista țărilor de origine este indicată pe eticheta de pe partea din față a ambalajului în ordinea descrescătoare a cantității, la menționarea procentelor exacte în amestec acceptându-se o toleranță de 5 %”.

„(aa)

pentru ambalajele care conțin mai mult de 30 g, ponderea procentuală din greutate pentru fiecare țară de origine se indică pe etichetă utilizând unul dintre următoarele intervale:

„(ab)

numai pentru ambalajele care conțin mai puțin de 30 g de miere amestecată provenind din mai multe țări țările de origine pot fi indicate pe etichetă utilizând codul de țară ISO 3166 alpha-2.”

„(ac)

dacă două țări de origine corespund, în mod cumulat, unui procentaj de cel puțin 98 % din greutatea conținută în amestec, nu este necesar ca țările de origine pentru cantitățile reziduale să fie indicate pe etichetă.”

(2a)

La articolul 2 alineatul (4) se adaugă următoarea literă:

„(ba)

se instituie un laborator de referință al UE pentru miere, pentru a îmbunătăți controalele și a detecta falsificarea mierii prin testare sistematică, utilizând metode de testare de ultimă oră pentru a dovedi autenticitatea și calitatea mierii;”

(2a)

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

(2c)

În anexa I punctul 2 litera (b), subpunctul (viii) se înlocuiește cu următorul text:

(viii)

miere filtrată

„(viii)

miere neîncălzită:

(2d)

În anexa II, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

(2e)

În anexa II, punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:

(2f)

În anexa II paragraful 4, se adaugă următorul punct:

„6a.

indicele de invertază (unitatea Gontarski) pentru «mierea neîncălzită». Determinat după prelucrare și amestecare. – în general, nu mai puțin de 50 U/kg – miere cu un conținut scăzut de enzime naturale, de minimum 25 U/kg.”

(ba)

Se introduce următorul alineat:

(da)

Se adaugă următorul alineat:

(2a)

La articolul 10 se introduce un al doilea alineat, după cum urmează:

(ba)

Se introduce următorul alineat:

-I

Anexa II la Directiva 2001/110/CE se modifică după cum urmează: la alineatul (4), se adaugă următoarea literă:

„–

procedee de eliminare a zaharurilor prezente în mod natural, în măsura în care ele mențin toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice și nutriționale esențiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective: filtrarea prin membrane, fermentarea drojdiei.”

„-

în cazul sucului de fructe cu zaharuri reduse și al sucului de fructe cu zaharuri reduse obținut din concentrat: procedee de reducere a zaharurilor prezente în mod natural, în măsura în care ele mențin toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice și nutriționale esențiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective: filtrarea prin membrane, fermentarea drojdiei.”

(2a)

La anexa V, se adaugă următorul rând:

„–

«Marmelada de citrice» este un amestec, cu consistență de gel, obținut din apă, zaharuri și unul sau mai multe dintre produsele următoare obținute din citrice: pulpă, piure, suc, extracte apoase și coaja fructelor.”

„–

«Marmelada de citrice» este un amestec, cu consistență de gel, obținut din apă, zaharuri și unul sau mai multe dintre produsele următoare obținute din citrice: pulpă, piure, suc, extracte apoase și coaja fructelor. În denumirea «marmeladă de citrice», termenul «citrice» poate fi înlocuit cu denumirea fructului citric folosit.”