CELEX:52023IP0464: P9_TA(2023)0464 – Situația copiilor privați de libertate în lume – Rezoluția Parlamentului European din 13 decembrie 2023 referitoare la situația copiilor privați de libertate în lume (2022/2197(INI))

Vă rugăm să vă conectați la marcaj

Informatii

Data documentului: 13/12/2023
Autor: Parlamentul European
Formă: Repertoriu EUR-Lex

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

Seria C

C/2024/4168

2.8.2024

P9_TA(2023)0464

Situația copiilor privați de libertate în lume

Rezoluția Parlamentului European din 13 decembrie 2023 referitoare la situația copiilor privați de libertate în lume (2022/2197(INI))

(C/2024/4168)

Parlamentul European,

—	având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional privind drepturile civile și politice (PIDCP), Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale și Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei,

—	având în vedere Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, în special articolul 37b și 40 și protocoalele sale opționale,

—	având în vedere Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (CDPH) din 13 decembrie 2006 și protocolul său opțional,

—	având în vedere orientările ONU din 18 decembrie 2009 pentru îngrijirea alternativă a copiilor,

—	având în vedere Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare din 9 decembrie 1988,

—	având în vedere regulile Națiunilor Unite pentru protejarea minorilor privați de libertate („Regulile Havana”) din 14 decembrie 1990,

—

având în vedere Regulile minime ale ONU pentru administrarea justiției pentru minori” („Regulile de la Beijing”) din 29 noiembrie 1985, Liniile directoare ale Națiunilor Unite pentru prevenirea delincvenței juvenile („Liniile directoare Riyadh”) din 14 decembrie 1990, Normele minime ale ONU pentru măsurile neprivative de libertate („Normele de la Tokyo”) din 14 decembrie 1990, Liniile directoare privind tratamentul copiilor în cadrul sistemului de justiție penală („Liniile directoare de la Viena”) din 21 iulie 1997 și Standardele minime ale ONU privind tratamentul deținuților („standardele Nelson Mandela”) din 17 decembrie 2015,

—

având în vedere Comentariul general comun nr. 4 (2017) al Comitetului pentru protecția drepturilor tuturor lucrătorilor imigranți și al membrilor familiilor acestora și nr. 23 (2017) al Comitetului pentru drepturile copilului referitor la obligațiile statului privitoare la drepturile omului aplicabile copiilor în contextul migrației internaționale în țările de origine, de tranzit, de destinație și de returnare,

—	având în vedere Observațiile generale ale Comitetului ONU pentru drepturile copilului (CDC) și, în special, Comentariul general nr. 24 (2019) privind drepturile copiilor în sistemul judiciar pentru copii,

—	având în vedere Pactul mondial al ONU pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine din 19 decembrie 2018, în special obiectivul 13 litera (h), și Pactul mondial al ONU privind refugiații din 17 decembrie 2018,

—	având în vedere studiul la nivel mondial al ONU din 11 iulie 2019 privind copiii privați de libertate,

—	având în vedere Rezoluția ONU intitulată „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptată de Adunarea Generală la 25 septembrie 2015,

—	având în vedere raportul Programului ONU pentru Dezvoltare din aprilie 2021 intitulat „Leaving No One Behind: Impact COVID-19 on Sustainable Development Goals (SDGs)” [Să nu lăsăm pe nimeni în urmă: impactul COVID-19 asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD)],

—	având în vedere Strategia UNICEF pentru protecția copilului (2021-2030) și Planul strategic (2022-2025) și Agenda sa Să reimaginăm justiția pentru copii (2021-2030),

—	având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 3 alineatul (5) și articolul 21,

—	având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului și, în special, articolul 8,

—	având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 14,

—	având în vedere propunerea prezentată de Comisie la 23 februarie 2022 pentru o Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937 (COM(2022)0071),

—	având în vedere Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei CM/Rec(2018)5 către statele membre privind copiii cu părinți aflați în închisoare adoptată la 4 aprilie 2018,

—	având în vedere Orientările UE pentru promovarea și protecția drepturilor copilului, din 6 martie 2017,

—	având în vedere Recomandarea (UE) 2021/1004 a Consiliului din 14 iunie 2021 de instituire a unei garanții europene pentru copii (1),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 martie 2021 intitulată „Strategia UE privind drepturile copilului” (COM(2021)0142),

—	având în vedere Concluziile Consiliului din 9 iunie 2022 referitoare la Strategia UE privind drepturile copilului,

—	având în vedere comunicarea comună din 25 martie 2020 a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate intitulată „Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024” (JOIN(2020)0005),

—	având în vedere Carta africană privind drepturile și bunăstarea copilului din 11 iulie 1990,

—	având în vedere Carta Organizației Statelor Americane din 1948, în special articolul 49,

—	având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor din 27 iunie 1981, în special articolele 17 și 25,

—	având în vedere Declarația Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est privind drepturile omului din 19 noiembrie 2012, în special articolul 31,

—	având în vedere Declarația comună a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) din 4 mai 2023 privind raportul elaborat de raportori în temeiul Mecanismului de la Moscova al OSCE privind transferul forțat și/sau deportarea copiilor ucraineni,

—	având în vedere Raportul Secretarului General al ONU din 5 iunie 2023 privind copiii și conflictele armate,

—	având în vedere rezoluția sa din 26 noiembrie 2019 referitoare la drepturile copiilor cu ocazia celei de a 30-a aniversări a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului (2),

—	având în vedere rezoluția sa din 11 martie 2021 referitoare la drepturile copiilor în perspectiva Strategiei UE privind drepturile copilului (3),

—	având în vedere rezoluția sa din 3 mai 2022 intitulată „Către o strategie a UE de promovare a educației copiilor în lume: atenuarea impactului pandemiei de COVID-19 (4),

—	având în vedere rezoluția sa din 7 aprilie 2022 referitoare la protejarea de către UE a copiilor și tinerilor care fug din calea războiului din Ucraina (5),

—	având în vedere rezoluția sa din 15 septembrie 2022 referitoare la încălcările drepturilor omului în contextul deportării forțate de civili ucraineni și al adopției forțate de copii ucraineni în Rusia (6),

—	având în vedere rezoluția sa din 15 iunie 2023 referitoare la torturarea și urmărirea penală a minorilor ucraineni Tihran Ohanisian și Mîkîta Hanhanov de către Federația Rusă (7),

—	având în vedere rezoluția sa din 9 iunie 2022 referitoare la situația drepturilor omului în Xinjiang, inclusiv la dosarele poliției din Xinjiang (8),

—	având în vedere rezoluția sa din 3 mai 2022 referitoare la persecutarea minorităților pe motive de convingeri sau religie (9),

—	având în vedere rezoluția sa din 19 mai 2022 referitoare la lupta împotriva impunității pentru crimele de război din Ucraina (10),

—	având în vedere Rezoluția CM/Res(2023)3 a Consiliului Europei de stabilire a Acordului parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei,

—	având în vedere Declarația de la Reykjavík a Consiliului Europei intitulată „Uniți în jurul valorilor noastre”, adoptată la cel de al patrulea summit al șefilor de stat și de guvern din 16-17 mai 2023,

—	având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A9-0371/2023),

întrucât, în conformitate cu articolul 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazul în care, în temeiul legislației aplicabile copiilor, vârsta majoratului este împlinită mai devreme; întrucât un copil este înainte de toate un copil, indiferent de originea etnică, sex, naționalitate, religie, mediu social și economic, capacitate, statutul de imigrant sau de rezident sau dacă are sau nu un handicap; întrucât fiecare copil are nevoie de protecție specială și trebuie să poată beneficia de toate drepturile consacrate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului;

întrucât privarea de libertate este orice formă de detenție, de reținere a unei persoane împotriva voinței sale sau de încarcerare sau plasarea unui copil într-un cadru privativ de libertate public sau privat, din care copilul nu are voie să plece, prin ordin sau de facto, impusă de orice autoritate judiciară, administrativă sau altă autoritate publică sau de o organizație infracțională sau teroristă;

întrucât vârsta răspunderii penale diferă de la un stat la altul; întrucât Studiul la nivel mondial al ONU privind copiii privați de libertate recomandă ca vârsta minimă a răspunderii penale să fie vârsta de 14 ani; întrucât Comentariul general nr. 10 al Comitetului Convenției cu privire la drepturile copilului a recomandat ca vârsta minimă a răspunderii penale să nu fie mai mică de 12 ani;

D.	întrucât privarea arbitrară de libertate este interzisă, orice arestare sau detenție a ființelor umane nu trebuie să fie vădit disproporționată, nedreaptă sau imprevizibilă, iar modul în sine în care se produce o arestare nu trebuie să fie discriminatoriu;

întrucât, atunci când decid să plaseze copii în detenție, autoritățile statului au obligația pozitivă de a veghea ca acei copii să își poată exercita drepturile consacrate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului; întrucât articolul 10 alineatul (1) din PIDCP prevede că toate persoanele private de libertate trebuie tratate cu omenie și cu respectarea demnității inerente a ființei umane;

întrucât printre „copiii privați de libertate” se regăsesc copiii privați de libertate din motive de administrare a justiției sau legate de migrație, copiii instituționalizați, inclusiv în instituții pentru copii cu dizabilități, în închisoare cu principala persoană care îi are în grijă, în contextul conflictelor armate și din motive de securitate națională; întrucât nu se cere consimțământul părinților sau al copilului pentru a decide dacă copilul este sau nu privat de libertate;

întrucât, în conformitate cu articolul 37 litera b) din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, la măsura de a priva copii de libertate ar trebui să se recurgă numai în ultimă instanță, o perioadă cât mai scurtă posibil, limitată la cazuri excepționale și supusă revizuirii; întrucât, deși Comentariul general nr. 24 al CDC afirmă că excepțiile ar trebui să se aplice doar din motive reale de sănătate și siguranță publică, experiența din timpul pandemiei de COVID-19 a arătat că este posibil ca aceste excepții să fi fost invocate excesiv;

H.	întrucât, potrivit Studiului la nivel mondial al ONU privind copiii privați de libertate, a-i priva pe copii de libertate echivalează cu a-i supune la o formă de violență structurală; întrucât, în Agenda 2030, statele s-au angajat să pună capăt tuturor formelor de violență față de copii;

întrucât privarea de libertate a copiilor ca pedeapsă, printre altele, pentru orientarea sau identitatea lor sexuală sau ca „o crimă de onoare” nu este niciodată în interesul superior al copilului și nu se poate ridica niciodată la standardul unei măsuri de ultimă instanță în conformitate cu articolul 37 litera (b) din Convenția cu privire la drepturile copilului;

J.	întrucât „copiii privați de libertate în administrarea justiției” se referă la copiii aflați în arestul poliției, în arest preventiv, în așteptarea procesului și după condamnare;

K.	întrucât „copiii care trăiesc în închisori cu persoana principală care îi are în grijă” se referă la copiii care trăiesc împreună cu o astfel de persoană deținută sau încarcerată și care de facto sunt privați de libertate;

întrucât „copiii privați de libertate din motive legate de migrație” se referă la orice situație în care un copil este privat de libertate din motive legate de statutul de imigrant al său sau al părinților săi, indiferent de denumirea în spatele căreia se ascunde și de motivul care se invocă pentru a priva de libertate un copil sau de ce nume poartă centrul sau locul în care copilul este privat de libertate; întrucât copiii neînsoțiți și separați de familie nu ar trebui să fie privați de libertate, iar detenția nu poate fi justificată doar invocând motivul că copilul este neînsoțit sau separat sau pe baza statutului de imigrant sau de reședință ori a lipsei acestui statut;

subliniază că potrivit mai multor documente, printre care mai ales Documentul de lucru al UNICEF din februarie 2019 privind soluțiile alternative la ținerea în detenție a copiilor imigranți, dispozițiile privind detenția copiilor (ca „măsură de ultimă instanță”) din Convenția cu privire la drepturile copilului nu sunt aplicabile procedurilor de imigrare și, drept urmare, nu pot fi aplicate pentru a justifica ținerea în detenție a copiilor din motive legate de migrație; întrucât copiii neînsoțiți sau separați de familie sunt deosebit de vulnerabili în acest context; subliniază că Studiul la nivel mondial al ONU privind copiii privați de libertate recomandă ca privarea de libertate a copiilor în contextul migrației să fie interzisă în orice situație;

întrucât copiii nu ar trebui deținuți din motive legate de migrație; întrucât copiii nu ar trebui ținuți în centre închise pentru imigranți din care să nu aibă posibilitatea să iasă, deoarece migrația nu este o infracțiune și deci nu există nicio justificare pentru a aplica măsuri ca în cazul persoanelor care au comis o infracțiune; întrucât, potrivit Studiului la nivel mondial al ONU privind copiii privați de libertate, „indiferent de condițiile de detenție, privarea de libertate din motive legate de migrație dăunează sănătății fizice și psihice a copiilor și îi expune riscului de abuz și de exploatare sexuală”;

O.	întrucât unele țări instrumentalizează migrația împotriva UE pentru propriile interese politice, exploatând situațiile umanitare și făcând rău mai ales copiilor;

P.	întrucât „copiii privați de libertate în instituții” se referă la copiii, inclusiv cu dizabilități, care sunt separați de familiile lor și privați de libertate în instituții și care nu pot pleca de bună voie din diverse motive;

întrucât „copiii privați de libertate în contextul conflictelor armate” se referă la copiii forțați și/sau recrutați de armatele regulate și de grupurile armate pentru a servi drept combatanți, gardieni, spioni, mesageri, bucătari și în alte roluri, printre care exploatarea sexuală; întrucât grupările armate și organizațiile teroriste recrutează copii ca membri în organizațiile lor, privându-i de libertate și cu intenția de a-i îndoctrina cu o pregătire ideologică astfel încât să aibă toți aceleași opinii politice; întrucât aceste organizații racolează copiii foarte mici și îi mobilizează în roluri de luptă în linia întâi;

întrucât articolul 38 din Convenția cu privire la drepturile copilului și protocoalele adiționale la Convențiile de la Geneva obligă statele și grupurile armate să nu recruteze copii mai mici de 15 ani în forțele lor armate și să facă tot posibilul pentru ca ei să nu participe la ostilități; întrucât legislația privind drepturile omului declară vârsta de 18 ani ca fiind vârsta minimă legală pentru recrutarea persoanelor în conflicte armate; întrucât recrutarea de către state sau grupuri armate a copiilor mai mici de 15 ani este considerată o crimă de război, potrivit Statutului de la Roma;

S.	întrucât o serie de țări din întreaga lume continuă să execute deținuți pentru infracțiuni de care sunt acuzați că le-au săvârșit când aveau sub 18 ani;

întrucât „copiii privați de libertate din motive de securitate națională” se referă la copiii recrutați de teroriști sau de grupuri armate sau la copiii puși sub acuzare în temeiul legislației referitoare la siguranța națională pentru că și-au exercitat dreptul la întrunire și asociere, de exemplu în timpul protestelor; întrucât, potrivit Studiului la nivel mondial al ONU privind copiii privați de libertate, marea majoritate a statelor au adoptat noi legi sau au modificat legile naționale existente de combatere a terorismului, extinzându-le adesea domeniul de aplicare în moduri care îi afectează negativ pe copii; întrucât aceste măsuri îi expun pe copii unui risc mai mare de privare de libertate pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni împotriva securității naționale; întrucât despre unele servicii de informații și forțe de securitate s-a afirmat că săvârșesc acte îngrozitoare de tortură, printre care violuri și alte forme de violență sexuală, asupra protestatarilor copii aflați în detenție, pentru a-i pedepsi, a-i umili și a-i descuraja să mai participe la proteste;

U.	întrucât un copil în conflict cu legea este orice copil care are de a face cu forțele de ordine deoarece este bănuit, acuzat sau recunoscut ca autor al unor fapte de natură penală;

întrucât sistemul de justiție pentru copii sau minori cuprinde legislația, normele, standardele, instrucțiunile, politicile, procedurile, mecanismele, dispozițiile, instituțiile și organismele constituite special pentru copiii aflați în conflict cu legea, care au împlinit deja vârsta minimă pentru răspunderea penală;

întrucât copiii care nu au împlinit vârsta minimă pentru răspunderea penală la momentul săvârșirii unei infracțiuni nu pot fi trași la răspundere prin acțiuni penale; întrucât copiii care au împlinit vârsta minimă de răspundere penală la momentul săvârșirii unei infracțiuni, dar care au sub 18 ani, pot fi incriminați oficial și supuși procedurilor judiciare pentru copii, inclusiv privării de libertate, cu respectarea deplină a Convenției cu privire la drepturile copilului;

întrucât copiii interacționează cu sistemele judiciare din mai multe motive – ca victime sau supraviețuitori, ca martori, atunci când sunt acuzați de o infracțiune, ca parte interesată sau pentru că trebuie intervenit pentru a le asigura un nivel corespunzător de îngrijire, protecție, sănătate sau calitate a vieții;

întrucât accesul copiilor la justiție cuprinde toate procedurile judiciare și administrative care îi afectează pe copii, inclusiv mecanismele judiciare cutumiare și religioase, mecanismele alternative de soluționare a litigiilor și mecanismele cvasi-judiciare, și se aplică în dreptul constituțional, penal, civil, public, privat, administrativ și militar la nivel național și internațional;

întrucât interesul superior al copilului trebuie considerat primordial în toate deciziile care afectează un copil, inclusiv în raport cu decizia de a priva sau nu copilul de libertate personală, dar, în același timp, nu trebuie trecute niciodată cu vederea faptele cu consecințe penale comise de un copil; întrucât principiul interesului superior al copilului trebuie evaluat de autoritățile competente și impune ca prioritate reintegrarea copiilor care au comis o infracțiune; întrucât acest lucru înseamnă că copiii ar trebui sprijiniți, pentru a-și putea asuma un rol constructiv în societate;

AA.

întrucât dreptul la educație este un drept fundamental al omului; întrucât, la nivel mondial, aproximativ 244 de milioane de copii și tineri rămân în afara sistemului de învățământ din motive sociale, economice și culturale; întrucât fetele riscă mai mult decât băieții să fie private de accesul la educație, în special în țările în curs de dezvoltare, iar aceasta le restrânge simțitor libertatea și posibilitatea de a-și începe viața de adult pe picior de egalitate;

AB.	întrucât accesul la justiție înseamnă să i se confere fiecărui copil capacitate juridică, ținând seama de vârsta, maturitatea și capacitatea de dezvoltare a acestuia;

AC.

întrucât dejudiciarizarea înseamnă să se evite implicarea copiilor aflați în conflict cu legea în acțiuni judiciare formale și direcționarea lor condiționată către o modalitate diferită de soluționare a problemei, care permite ca multe situații să fie tratate de organisme extrajudiciare, evitând astfel efectele negative ale acțiunilor în instanță oficiale, precum stigmatul asociat cu condamnarea și cazierul penal, cu condiția de a respecta întru totul drepturile omului și garanțiile juridice;

AD.

întrucât studiul la nivel mondial al ONU privind copiii privați de libertate, publicat în iulie 2019, merită apreciat, întrucât marchează o etapă importantă în efortul de a scoate la lumină situația copiilor privați de libertate și a sfârși cu vulnerabilitatea, stigmatizarea și excluziunea socială de care suferă aceștia;

AE.	întrucât, potrivit studiului la nivel mondial al ONU, în lume sunt privați de libertate peste 7 milioane (11) de copii;

AF.

întrucât, potrivit acestui studiu, circa 94 % din totalul copiilor privați de libertate sunt băieți și 6 % fete, aproape 5,4 milioane de copii fiind plasați în instituții, fapt ce dăunează inerent copiilor și dezvoltării lor; întrucât aproximativ 1,4 milioane de copii sunt privați de libertate în arestul poliției, arest preventiv și în închisori;

AG.	întrucât din motive legate de migrație sunt deținuți cel puțin 330 000 de copii, fie neînsoțiți, fie împreună cu familiile lor; întrucât cel puțin 19 000 de copii trăiesc în închisoare cu principala persoană care se îngrijește de ei, în cvasitotalitatea cazurilor fiind vorba de mama lor;

AH.

întrucât 35 000 de copii sunt deținuți în prezent în contextul conflictelor armate și cel puțin zeci de mii au fost deportați, separați de familiile lor sau adoptați cu forța; întrucât, numai în 2022, 2 496 de copii au fost privați de libertate pentru faptul că au fost asociați efectiv sau acuzați că au fost asociați cu părți implicate în conflicte, inclusiv grupuri armate și organizații teroriste; întrucât, în prezent, cel puțin 1 500 de copii sunt deținuți din motive de securitate națională în țări pe teritoriul cărora nu au loc conflicte, inclusiv pentru activități precum proteste pașnice, exprimarea opiniilor politice online, implicarea în grupuri politice interzise și activități de grup; întrucât, dintre țările aflate în situații de conflict unde, potrivit studiului la nivel mondial al ONU, se înregistrează cele mai mari procente de copii în detenție, unele au reușit să reducă simțitor numărul de copii deținuți, în timp ce în alte cazuri numărul de copii deținuți a crescut și mai mult; întrucât, în contextul conflictelor, se nasc copii din mame care luptă pe front și rămân în tabere de prizonieri; întrucât, potrivit UNICEF, la începutul anului 2020, aproape 160 de milioane de copii erau obligați să muncească;

AI.

întrucât autoritățile ruse continuă să vizeze și să oprime în mod deliberat copii ucraineni; întrucât, potrivit platformei „Copiii războiului” din Ucraina, cel puțin 488 de copii ucraineni au murit ca urmare a invaziei Rusiei, cel puțin 1 016 au fost răniți, aproape 19 500 au fost deportați în Rusia și 3 924 sunt dați dispăruți;

AJ.

întrucât a-i priva de libertate pe copii pentru că își exprimă convingerile sau opiniile politice sau pentru că participă la demonstrații sau mitinguri reprezintă o încălcare a libertății de a-și exprima opiniile la care orice copil are dreptul, în virtutea articolelor 12 și 13 din Convenția cu privire la drepturile copilului; întrucât copiii deținuți din motive politice sunt de multe ori tratați ca adulții, ba chiar ținuți în aceleași închisori cu adulții și supuși acelorași norme și proceduri;

AK.

întrucât nenumărați copii sunt plasați în condiții inumane și în centre pentru adulți, încălcându-li-se grosolan drepturile omului; întrucât condițiile de detenție includ suprapopularea, lipsa separării între copii și adulți și/sau între fete și băieți, încălcarea sistemică a vieții private, lipsa de asistență psihosocială pentru copii și tineri, inclusiv lipsa de contact cu familia și cu lumea din exterior, precum și accesul insuficient la educație, asistență medicală, activități recreative și culturale; întrucât copiii privați de libertate devin victime ale altor încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi acte de violență, violuri și abuzuri sexuale, acte de tortură sau tratamente și pedepse crude, inumane sau degradante;

AL.

întrucât Comentariul general nr. 24 al CDC afirmă că unii copii cu dizabilități nu ar trebui să treacă prin sistemul de justiție pentru copii, chiar dacă au atins vârsta minimă a răspunderii penale; întrucât articolul 14 din CNUDPH prevede că existența unei dizabilități nu poate justifica în niciun caz privarea de libertate; întrucât Comentariul general nr. 24 al CDC afirmă că sălile ar trebui prevăzute cu amenajări pentru copiii cu dizabilități, care pot include accesul fizic la sala de judecată și la alte clădiri, asistență pentru copiii cu dizabilități psihosociale, asistență pentru comunicare și citirea documentelor; întrucât copiii cu dizabilități reprezintă o mare parte din copiii instituționalizați și se confruntă cu forme de privare de libertate specifice persoanelor cu dizabilități, în cazul lor fiind mai mare probabilitatea să fie supuși exploatării, violenței, abuzului, torturii și altor forme de rele tratamente; întrucât 50-75 % dintre copiii care intră în contact cu sistemul judiciar suferă deja de o formă de afecțiune psihică, abuz sau neglijență; întrucât de obicei privarea de libertate produce sau exacerbează probleme de sănătate mentală și cognitivă;

AM.	întrucât copiii cu dizabilități au drepturi și nevoi specifice, nu ar trebui ținuți în centre închise și ar trebui să aibă parte de condiții care să le permită să își ducă viața independent cu ajutorul altor persoane, ca de pildă îngrijitorii personali;

AN.	întrucât, potrivit studiului la nivel mondial al ONU, copiii ieșiți dintr-un mediu economic defavorizat, cu dizabilități sau care fac parte din familii de imigranți sau din comunitatea LGBTIQ + sunt suprareprezentați în centrele de detenție din întreaga lume;

AO.

întrucât, potrivit studiului la nivel mondial al ONU, copiii sunt vizați, de asemenea, pentru arestare și detenție pe baza religiei, etniei, identității tribale sau locului de origine; întrucât există date care atestă că în unele țări și alte cazuri de privare de libertate ca, de exemplu, căsătoria forțată, răpirea și recrutarea forțată în miliții și bande de infractori au la bază tensiuni etnice și religioase și idei preconcepute față de minoritățile religioase și de convingeri; întrucât unele grupuri armate și organizații teroriste, dar și unele state, au avut ca țintă copii aparținând unor minorități religioase și etnice și au răpit mii de femei, fete și băieți, supunându-i pe mulți dintre ei unor acte sistematice de violență sexuală și viol, căsătorii forțate și avorturi forțate;

AP.

întrucât, în unele tradiții, fetele riscă foarte mult să cadă victime unor crime de onoare, ceea ce le răpește libertatea și duce deseori la omoruri („crime de onoare”); întrucât 12 milioane de fete sunt căsătorite înainte de a împlini vârsta de 18 ani; întrucât căsătoria forțată este o altă formă de privare de libertate, indiferent de vârsta persoanei căsătorite și de vârsta la care legislația națională a unei țări stabilește majoratul; întrucât copiii LGBTIQ + sechestrați la domiciliu de familiile lor și care sunt obligați să urmeze terapii de conversie sunt, la rândul lor, privați de libertate;

AQ.

întrucât, potrivit UNICEF, între martie 2020 și octombrie 2021, la nivel mondial au fost eliberați din detenție peste 45 000 de copii în cel puțin 84 de țări ca măsură împotriva infectării cu COVID-19, demonstrând astfel că este posibil să se renunțe la detenție, dar și că țările care nu recurg la detenție sunt mai bine pregătite să facă față anumitor aspecte ale urgențelor de sănătate publică;

AR.	întrucât UE joacă deja un rol de lider în protejarea și sprijinirea copiilor la nivel mondial înlesnindu-le accesul la educație, servicii și sănătate și ocrotindu-i de toate formele de violență, abuz și neglijență, inclusiv în context umanitar;

reamintește că copilăria este o etapă a vieții în care copiii își dezvoltă personalitatea, relațiile emoționale cu ceilalți, aptitudinile sociale și educaționale și competențele sociale și subliniază, prin urmare, că dacă copiilor li se răpește libertatea li se răpește totodată și viitorul; scoate în evidență dreptul copiilor la acces neîngrădit la educație și activități recreative, care sunt cele mai bune căi de a-i ajuta să atenueze efectele sărăciei și să-și făurească un viitor mai bun pentru ei înșiși și pentru familiile și comunitățile lor; invită instituțiile de resort să vegheze ca acest drept să fie aplicat efectiv;

reamintește că Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap a considerat instituționalizarea ca fiind o formă de privare arbitrară de libertate; recunoaște că, deși nu există o definiție acceptată la nivel mondial a „instituționalizării”, instituționalizarea afectează totuși inevitabil dezvoltarea și atașamentul psihosocial ale copiilor, din cauza unor caracteristici precum depersonalizarea, rutinele rigide, lipsa sprijinului individual sau a tratamentului personal și a faptului că persoanele instituționalizate nu au control asupra propriei vieți și asupra deciziilor care le afectează;

subliniază că privarea de libertate în sine poate constitui o formă de tortură sau de tratament crud, inuman sau degradant sau o formă de pedepsire a copiilor, care încalcă dreptul internațional, este interzisă explicit de articolul 37 litera a) din Convenția cu privire la drepturile copilului și/sau poate duce la încălcarea dreptului copilului la viață, supraviețuire și dezvoltare, consacrat la articolul 6 din această convenție; face un apel urgent să se interzică complet și să fie pedepsite prin cadre juridice interne toate formele de tortură și tratamentele sau pedepsele crude, inumane sau degradante; cere să se abroge orice legi și practici care permit în continuare detenția pe viață și pedepsele corporale pentru copii, deși sunt interzise cu desăvârșire de articolul 37 litera a) din Convenția cu privire la drepturile copilului; reamintește că impunerea pedepsei cu moartea în cazul unei persoane care era copil în momentul săvârșirii unei infracțiuni este interzisă de dreptul umanitar internațional; cere de urgență ca prin cadrele juridice interne să se interzică complet pedeapsa cu moartea pentru infractorii minori;

reamintește că copiii mai mici de 18 ani nu ar trebui, în nicio împrejurare, să fie recrutați de grupuri armate sau persoane care au legături cu ele sau să participe la ostilități;

observă că, potrivit UNICEF, măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19 au arătat că țările pot acționa rapid atunci când există o justificare clară și imperioasă în acest sens, în acest caz o urgență de sănătate publică, pentru a proteja grupurile de populație expuse riscului, precum cele din spații închise, și că în cazul copiilor s-ar putea recurge explicit la dejudiciarizare și alte măsuri care implică alternative la detenție; cere să li se înlesnească părinților, familiilor sau îngrijitorilor posibilitatea de a-și vizita copiii și de a interacționa cu ei când este în interesul lor superior;

consideră deplorabilă ținerea în detenție a copiilor; consideră că comunitatea internațională ar trebui să își intensifice eforturile pentru a pune capăt detenției copiilor până în 2030 prin practicarea și recunoașterea juridică explicită a dejudiciarizării, a alternativelor neprivative de libertate și a măsurilor de justiție reparatorie, date fiind dovezile irefutabile că privarea de libertate le face rău copiilor și este folosită excesiv de mult;

subliniază că persoanele sau organizațiile care au sfătuit și/sau instruit un copil să comită o infracțiune trebuie pedepsite și trase la răspundere proporțional cu daunele provocate;

subliniază că privarea de libertate a unui copil nu ar trebui niciodată considerată un mijloc de reabilitare și/sau reintegrare în societate, impus de dreptul internațional; prin urmare, invită Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) să încurajeze țările terțe partenere să dea curs recomandării din studiul global al ONU privind vârsta minimă de răspundere penală; îndeamnă țările terțe să nu reducă vârsta minimă de răspundere penală și să dezincrimineze concepte vagi, precum comportamentul „imoral” sau „turbulent” al copiilor;

constată că nu dispunem de date complete, actualizate și defalcate despre numărul de copii privați de libertate în momentul actual în lume, mai ales despre cei care sunt imigranți, instituționalizați, închiși din motive de securitate națională și în contextul conflictelor armate; subliniază că trebuie creată și întreținută o bază de date internațională în acest domeniu; subliniază că, după caz, aceste cifre ar trebui defalcate pe categorii de infracțiuni și în funcție de motivul privării de libertate;

10.

cere să se înființeze un sistem performant de monitorizare independentă a tuturor centrelor de detenție pentru copii, care să asigure publicarea rezultatelor vizitelor de monitorizare; subliniază rolul esențial pe care îl joacă jurnaliștii și organizațiile neguvernamentale în furnizarea de informații despre numărul și situația copiilor privați de libertate, în special în țările implicate în conflicte sau unde cooperarea cu guvernul în această privință este dificilă sau imposibilă;

11.

de aceea, roagă instituțiile UE și statele membre să preia inițiativa și să lanseze o campanie globală pentru a reduce numărul de copii ținuți în centre de detenție, inclusiv prin crearea unui mecanism de monitorizare al ONU care să asigure concretizarea integrală a recomandărilor din studiul la nivel mondial al ONU, ceea ce poate contribui la eliberarea efectivă a copiilor aflați în detenție; invită Comisia și SEAE să sprijine activ, inclusiv cu ajutoare financiare, dacă situația o cere, inițiativele luate de autoritățile țărilor terțe partenere și/sau de organizațiile locale pentru a eradica sistematic și complet cauzele profunde care duc la privarea de libertate;

12.

apreciază Strategia UE a Comisiei privind drepturile copilului din 2022, văzută ca un mijloc prin care UE să își întărească poziția-cheie la nivel mondial, care își propune să îmbunătățească capacitățile de protecție a copilului în delegațiile UE prin desemnarea unor puncte focale pentru tineret și să asigure ocrotirea și exercitarea drepturilor copilului prin politica externă a UE în toate contextele; solicită Comisiei să ofere mai multe detalii și informații actualizate despre rolul și activitățile delegațiilor UE, cu scopul de a îmbunătăți comunicarea publică, de a le ajuta să își îndeplinească mai bine misiunea și a le conferi un mandat mai consistent; în acest scop, sugerează Comisiei să apeleze, dacă se poate, și la instrumente de diplomație parlamentară (de pildă, misiuni oficiale ale PE);

13.

ține să amintească cât este de important ca UE și statele membre să sprijine consolidarea sistemelor regionale de apărare a drepturilor omului, inclusiv prin asistență financiară și schimb de experiență interregională; crede cu tărie în rolul pe care trebuie să îl joace aceste sisteme regionale în abordarea situației copiilor privați de libertate și în complementaritatea lor cu sistemul ONU pentru drepturile omului;

14.

invită Comisia și SEAE să pună la punct o politică cuprinzătoare de dezinstituționalizare, ajutând autoritățile din țările terțe și organizațiile locale să întocmească planuri de acțiune naționale cu măsuri concrete și calendare clare menite să reducă numărul copiilor privați de libertate și să acorde prioritate soluțiilor neprivative de libertate și structurilor de tip familial în locul detenției; solicită Comisiei și SEAE să fie gata să sară în ajutorul organizațiilor locale și țărilor terțe implicate în dezinstituționalizare;

15.

reamintește că UE și-a asumat angajamentul de a sprijini tranziția de la îngrijirea instituționalizată la îngrijirea familială și comunitară în cadrul acțiunii sale externe din Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – „Europa globală” (IVCDCI – Europa globală), Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA III) și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024 și în cadrul dimensiunii globale a Strategiei UE privind drepturile copilului 2021-2024; îndeamnă instituțiile UE să nu acorde fonduri centrelor de instituționalizare, nici pentru modernizare, construcții sau renovare, dacă nu se angajează într-un proces de dezinstituționalizare;

16.

subliniază că unele dintre țările candidate la aderarea în UE tot mai folosesc internarea în centre închise pentru persoanele, inclusiv copiii, cu dizabilități; își reiterează apelul către țările candidate de a face mai multe progrese în efortul de a se asigura că drepturile persoanelor cu dizabilități sunt respectate și că sunt asigurate condiții decente de trai pentru persoanele, inclusiv copiii, cu dizabilități;

17.

propune să se întocmească o listă la nivelul UE cu țări prioritare, printre care s-ar putea număra țări în conflict, teritorii ocupate, zone cu un număr mare de locuitori strămutați sau unde sunt prezente grupuri armate sau organizații teroriste în care SEAE, Comisia și statele membre ar trebui să își intensifice cu prioritate acțiunile de sprijinire a copiilor privați de libertate și să colaboreze cu autoritățile locale la introducerea sau îmbunătățirea mecanismelor de protecție și a legislației specifice menite să garanteze ocrotirea copiilor; insistă pe ideea că această listă de țări prioritare ar trebui elaborată de SEAE, în strânsă consultare cu părțile interesate și cu Parlamentul, și actualizată anual; în plus, îl roagă pe Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) să prezinte un raport public anual cu acțiunile desfășurate în țările prioritare;

18.

condamnă cu vehemență introducerea ilegală și exploatarea oamenilor, inclusiv a copiilor;

19.

încurajează ambasadele statelor membre și delegațiile UE să coopteze organizațiile societății civile, liderii comunităților locale și personalitățile religioase în discuțiile pe care le poartă cu autoritățile despre eradicarea practicilor dăunătoare aplicate copiilor, ca căsătoria forțată sau privarea de libertate din motive de credință și religie, inclusiv prin contribuția activă la eliminarea unor asemenea practici ori de câte ori apar; recunoaște că în unele țări se știe că privarea de libertate se bazează pe stereotipuri etnice și religioase și de gen;

20.

reamintește că, indiferent de condițiile în care sunt ținuți copiii, studiile arată că detenția are un impact profund și negativ asupra sănătății lor și dezvoltării lor fizice, emoționale și mintale și că acest prejudiciu se poate produce chiar dacă detenția are o durată relativ scurtă; solicită să se aloce resurse adecvate și să se adopte o abordare care să pună copiii în centrul preocupărilor, bazată pe înțelegerea traumelor, adaptată în funcție de vârsta și de sexul copiilor, pentru a atenua riscurile mai mari la care sunt expuse grupurile vulnerabile, inclusiv copiii cu dizabilități și cei din comunitățile indigene, etnice și minoritare; subliniază că existența unei dizabilități nu poate justifica niciodată privarea de libertate;

21.

cere să se pună capăt de urgență discriminării copiilor cu dizabilități în toate legile, politicile și practicile legate de dreptul la libertate personală; invită delegațiile UE să dea o mână de ajutor autorităților din țările terțe în încercarea lor de a integra drepturile și nevoile copiilor cu dizabilități în toate domeniile de drept și de politică relevante direct sau indirect pentru prevenirea și eliminarea detenției ilegale și/sau arbitrare și să asigure participarea deplină și efectivă a copiilor cu dizabilități la toate procesele decizionale, inclusiv la toate etapele de elaborare a politicilor menite să pună capăt practicii de a priva copiii de libertate; încurajează și sprijină campaniile de conștientizare și programele de instruire, în special pentru factorii de decizie politică, funcționarii publici, furnizorii de servicii și mass-media, despre dreptul la libertate și securitate al copiilor cu dizabilități, care să cuprindă combaterea stereotipurilor, prejudecăților și practicilor dăunătoare;

22.

invită Comisia, SEAE și statele membre să sprijine autoritățile din țările terțe în eforturile lor de a le oferi tuturor copiilor posibilitatea de a beneficia de dreptul la învățământ primar și să se străduiască prin acțiunile lor să asigure disponibilitatea și accesibilitatea învățământului secundar; prin urmare, cere insistent ca copiii privați de libertate să fie incluși corespunzător; subliniază că toate materialele educative și școlare trebuie să respecte standardele UNESCO în materie de educație; invită, de asemenea, Comisia, SEAE și statele membre să ajute autoritățile din țările terțe să elaboreze și să pună în aplicare metode digitale de învățare și predare și să faciliteze accesul la internet pentru toți copiii;

23.

solicită o mai bună conștientizare și un control mai strict al conținutului online care implică copii, accesat de copii sau creat de copii; constată că amenințările generate de dezvoltarea digitalizării și de lipsa unui control adecvat au de multe ori ca rezultat exploatarea minorilor, ceea ce le poate amenința viața, sănătatea sau libertatea;

24.

subliniază că, pentru a combate cauzele profunde ale privării de libertate a copiilor, statele trebuie să investească resurse semnificative în reducerea inegalităților și să ajute familiile, oferindu-le mijloacele de a susține dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală și socială a copiilor; îndeamnă să se ia măsuri pentru protecția socială a tuturor copiilor;

25.

condamnă toate formele de pedeapsă care atrag după sine privarea de libertate a copiilor pe motive de orientare și identitate sexuală, pentru că au făcut un avort sau au întreținut raporturi sexuale consensuale și neabuzive între adolescenți de vârste similare, precum și privarea de libertate care decurge din abuzurile motivate de onoare; îndeamnă Comisia și SEAE să sprijine agențiile relevante ale ONU și actorii locali ai societății civile implicați în relația cu autoritățile din țările terțe să ia în colimator toate legile discriminatorii împotriva adolescenților pe baza orientării și a identității lor sexuale și subliniază că în locurile de detenție trebuie să se asigure îngrijire și protecție adecvate împotriva tuturor formelor de discriminare, violență și exploatare sexuală;

26.

condamnă orice formă de pedeapsă care duce la privarea de libertate bazată pe religie, etnie sau identitate tribală; subliniază că dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religioasă include libertatea persoanei de a alege ce să creadă sau să nu creadă, libertatea de a întemeia, de a adera, de a schimba sau de a abandona o religie sau o convingere fără nicio constrângere;

27.

subliniază că problema proporției mult prea mari a băieților în centrele de detenție trebuie tratată prin toate mijloacele posibile, de pildă promovând dejudiciarizarea în toate etapele sistemului de justiție penală și aplicând proporțional soluții neprivative de libertate pentru băieți și fete; consideră că este urgent necesar să se introducă o dimensiune de gen în sistemele de justiție pentru copii și să se abordeze disparitățile între sexe la accesul la serviciile de justiție pentru copii;

28.

observă că disparitatea semnificativă între sexe în rândul copiilor aflați în detenție reflectă și forme particulare și, uneori, mai puțin vizibile de oprimare și privare de drepturi și libertăți a femeilor și fetelor, inclusiv forme specifice de violență, printre altele crimele de onoare și căsătoriile forțate; invită Comisia să ia în considerare acțiuni suplimentare pentru a aborda aceste forme specifice de violență în contextul evaluării la jumătatea perioadei a Planului de acțiune al UE pentru egalitatea de gen III, incluzând perspective inovatoare în cadrul dialogurilor politice și privind drepturile omului cu țările terțe;

29.

invită UE și statele membre să sprijine țările terțe, oferind formare de specialitate autorităților competente, inclusiv judecătorilor, despre drepturile și nevoile copiilor;

30.

constată că fetele care trăiesc pe stradă sunt deosebit de vulnerabile, fiind adesea arestate și ținute în detenție cu acuzații legate de prostituție, și că studiile referitoare la arestarea fetelor arată că, spre deosebire de băieți, riscă mult mai mult să fie arestate pentru infracțiuni legate de statut; condamnă faptul că, în țările în care avortul este incriminat, fetele riscă să fie încarcerate doar pentru decizia de a întrerupe o sarcină; consideră demn de condamnat faptul că în perioada în care sunt private de libertate, fetele sunt foarte expuse hărțuirii sexuale, printre alte forme de violență de gen;

31.

constată că în mai multe țări tinerii LGBTIQ + riscă mai mult să fie arestați și deținuți pentru infracțiuni legate de statutul lor și pentru alte infracțiuni non-violente, fiind adesea ținuți în centre de detenție inadecvate pentru orientarea lor sexuală și foarte expuși violențelor;

32.

subliniază că trebuie dezincriminate infracțiunile legate de statut;

33.

roagă Comisia și SEAE să încurajeze partenerii din țările terțe să ratifice Protocolul opțional la Convenția împotriva torturii și să introducă mecanisme naționale de prevenire independente și eficace, cu personal specializat care să inspecteze locurile în care copiii sunt sau pot fi privați de libertate; consideră foarte îmbucurător că Convenția cu privire la drepturile copilului este cel mai ratificată convenție din domeniul drepturilor omului și îndeamnă la ratificarea sa universală în regim de urgență; îndeamnă toate țările să ratifice cel de-al treilea Protocol opțional la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la procedura aferentă comunicărilor, care să le permită copiilor să ceară reparații când li se încalcă drepturile;

34.

cere să se intensifice eforturile de căutare a copiilor dispăruți sau răpiți, prin schimb de informații la nivel regional și internațional și să se depună eforturi concertate pentru ca copiii să se întoarcă la părinții sau tutorii lor legali;

35.

reamintește că politicile publice își ating scopul atunci când sunt concepute pornind de la date complete, actuale și fiabile; încurajează UE și statele sale membre să propună asistență personalizată și sprijin metodologic pentru autoritățile țărilor terțe la colectarea datelor, inclusiv mijloace tehnice și cadre juridice, pentru a facilita schimbul de date între instituțiile de stat, precum și cu actori nestatali relevanți (de exemplu, organizații internaționale); subliniază necesitatea de a colecta sistematic date defalcate pentru a înțelege mai bine traseul parcurs de băieții și fetele care ajung în centre detenție în toate situațiile de privare de libertate a copiilor;

36.

regretă că din 2017, de când s-au adoptat Orientările UE privind promovarea și protecția drepturilor copilului, SEAE nu a făcut nicio revizuire; consideră că trebuie lansată de urgență o evaluare de impact din care să reiasă cum aplică delegațiile UE orientările în țările terțe;

37.

roagă Comisia și SEAE să insereze sistematic drepturile copiilor în dialogul politic cu țările partenere, așa cum se întâmplă deja în contextul negocierilor de aderare și în cursul procesului de stabilizare și asociere;

Copiii în sistemul de administrare a justiției

38.

invită SEAE și Comisia să propună, în toate programele sale de cooperare privind consolidarea capacităților în domeniul statului de drept și justiției, un capitol special axat pe sprijinul acordat autorităților din țările terțe pentru a institui sisteme funcționale de justiție pentru copii, care să cuprindă dejudiciarizarea încă de la început și în fiecare etapă a procedurii penale, menținerea sau mărirea vârstei de răspundere penală în concordanță cu recomandarea Studiului la nivel mondial al ONU, dezincriminarea infracțiunilor legate de statut, asigurarea unor mecanisme de informare și de participare pe înțelesul copiilor și căutarea unor modalități de reducere la minimum a duratei detenției, atunci când este inevitabilă;

39.

solicită intensificarea eforturilor pentru a garanta că toți copiii aflați în detenție își pot exercita drepturile consacrate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și sunt tratați cu omenie și cu respectarea demnității inerente a ființei umane; solicită interzicerea folosirii violenței fizice și psihologice ca metodă de disciplinare în detenție;

40.

îndeamnă SEAE și Comisia să dezvolte în continuare, împreună cu țările terțe partenere, programe de formare pentru personalul din domeniul justiției și al impunerii legii, pentru a adapta audierile și procedurile la situația copiilor și a găsi cele mai bune metode pentru a vedea ce cred copii, deoarece ei au dreptul de a participa și de a contesta deciziile care conduc la privarea de libertate; subliniază dreptul tuturor copiilor de a avea acces gratuit la asistență juridică, reprezentare și servicii, inclusiv acces la asistență psihologică și psihiatrică, la experți în comportamentul copiilor și la juriști de încredere, care pot schimba în bine experiența copiilor în sistemul de justiție și rezultatul cauzei;

Copiii și principalele persoane care îi au în grijă

41.

subliniază că statele ar trebui să încerce, pe cât posibil, să nu încarcereze persoane care au în grijă copii foarte mici și, dacă acest lucru nu este posibil, să dezvolte „unități pentru părinți și copii” cu un ambient plăcut copiilor în închisori, să desemneze camere speciale pentru îngrijirea și tratamentul prenatal, peri-natal și postnatal și să își propună să îi elibereze pe copii împreună cu părinții lor; reamintește că trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța, demnitatea și dezvoltarea oricărui copil care locuiește cu un părinte aflat în închisoare și că în orice moment copilul trebuie ferit de violențe, traume și situații dăunătoare;

42.

reamintește recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor Inumane sau Degradante că ar trebui condiții prielnice impunerii unor alternative la detenție pentru fetele însărcinate și mamele tinere, pentru a evita situațiile în care copiii sunt nevoiți să trăiască în detenție;

43.

subliniază că autoritățile ar trebui să evalueze interesul superior al copilului înainte de toate procesele decizionale în care detenția unui părinte ar putea duce la privarea de libertate a unui copil, care cuprind decizii premergătoare acțiunii în instanță, decizii de condamnare și orice fel de decizie care determină dacă și cât timp un copil ar trebui să trăiască în închisoare împreună cu principala persoană care îl are în îngrijire;

44.

invită țările partenere să adopte legi și reglementări care să susțină și să dea întâietate soluțiilor neprivative de libertate pentru părinții copiilor aflați în întreținere în loc să îi trimită în detenție și să promoveze o evaluare judiciară a fiecărui caz în parte evaluând dacă decizia de plasare în detenție este necesară, proporțională și rezonabilă înainte de proces și după condamnare;

45.

roagă Comisia și SEAE să ajute țările partenere să pună la punct programe de reabilitare în închisori pentru îngrijitorii principali ai copiilor, care ar trebui să includă mecanisme de protecție a copilului pentru a preveni stigmatizarea, și să încurajeze cooperarea și coordonarea între departamentele publice relevante și organizațiile societății civile pentru a-i reintegra în societate pe copii după ce părăsesc centrele de detenție;

Copiii migranți

46.

reamintește că copiii migranți nu ar trebui, ca regulă generală, să fie ținuți în detenție, ci repartizați în centre de cazare adaptate minorilor, inclusiv, în funcție de situație, în centre comunitare, în condiții neprivative de libertate; subliniază că statele ar trebui să introducă garanții adecvate pentru a-i proteja pe toți copiii imigranți prezenți pe teritoriul lor, inclusiv prin adoptarea de măsuri prin să li se asigure copiilor cazare sigură și decentă, precum și serviciile de sprijin necesare pentru a le satisface nevoile primordiale și a le oferi condiții bune de viață;

47.

se arată îngrijorat de numărul tot mai mare de țări care îi țin pe imigranți, solicitanți de azil și refugiați, mulți dintre ei copii, în diferite centre temporare sau permanente, precum penitenciarele sau alte locuri de deținere în scopuri de ordine publică, sau în alte centre temporare sau permanente pe care nu le pot părăsi în nicio condiție sau doar în anumite perioade și în anumite condiții și care nu îndeplinesc standardele minime de siguranță și igienă; subliniază că condițiile de primire trebuie adaptate la situația specială a minorilor și la nevoile lor speciale de primire, indiferent dacă sunt neînsoțiți sau cu familiile lor, ținând seama de securitatea lor, inclusiv de nevoia de a-i feri de violența sexuală și bazată pe gen, precum și de îngrijirea fizică și emoțională de care au nevoie, și să încurajeze dezvoltarea lor sub toate aspectele;

48.

regretă că există cazuri în care copiii sunt separați de părinți sau de tutorii lor legali sau plasați în centre aflate departe de ei, făcându-i pe copii să resimtă mai acut trauma migrației și să se simtă mai amenințați și mai nesiguri și influențând negativ dezvoltarea copiilor separați; subliniază că separarea familiilor sau detenția imigranților nu este niciodată în interesul superior al copilului; subliniază că ținerea în detenție familiilor și copiilor, însoțiți sau neînsoțiți, separați sau ținuți împreună cu familiile, nu este niciodată în interesul superior al copilului, constituind întotdeauna o încălcare a drepturilor copiilor;

49.

consideră că copiilor neînsoțiți ar trebui să li se ofere variante alternative de îngrijire și cazare în conformitate cu Orientările ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor și că statele ar trebui să le ofere copiilor refugiați acces la procedurile de azil și la protecție și asistență umanitară corespunzătoare, fiind cuprinse aici reîntregirea familiei, educația și asistența medicală;

50.

consideră că trebuie găsite căi sigure și legale și soluții neprivative de libertate și în sânul comunității pentru a pune capăt detenției copiilor imigranți și a familiilor lor; crede că hotărâtoare pentru a stabili dacă un copil este sau nu privat de libertate nu este denumirea sau clasificarea atribuită de stat instituției în care este deținut copilul, ci măsura în care realitatea și gravitatea restricțiilor impuse echivalează cu privarea de libertate; propune să se adopte proceduri de identificare și luare în evidență a imigranților care să trateze copiii cu grija cuvenită; invită, în acest context, statele membre ale UE să fie un exemplu de urmat și să ajute țările de tranzit și de destinație să pună capăt acestei practici;

51.

subliniază că familiile cu copii nu pot fi expulzate în țări în care există un risc ridicat de căsătorii forțate;

52.

subliniază că ținerea în detenție sau incriminarea minorilor din motive legate de imigrație nu este niciodată în interesul superior al copilului; reamintește că statul are obligația de a ocroti și a respecta drepturile și interesul superior al copiilor în orice moment, indiferent dacă ei sau părinții lor au statut de imigrant, punând la dispoziție și dând acces la o gamă viabilă de alternative la detenție în contexte neprivative de libertate, favorizând sistemele de îngrijire în sânul comunității care asigură accesul la educație și asistență medicală și respectă dreptul copiilor la viață de familie și la unitatea familiei și făcând totul pentru a limita cu perspectiva de a elimina complet practica de a plasa în detenție copiii din migrația internațională;

53.

află cu îngrijorare că există cazuri în care copiii imigranți sunt tratați la fel ca imigranții adulți, fiind privați de libertate pentru că nu au certificate de naștere și nu li se poate stabili vârsta; invită țările partenere să apeleze la pediatri specializați și la alți experți din domeniul medical ale căror decizii să poată fi contestate care să evalueze cu promptitudine și în detaliu dezvoltarea copiilor, fără să îi bruscheze și tratând diferențiat fetele și băieții;

Copiii afectați de conflicte

54.

constată că în 2022 mai mult de un copil din șase trăia într-o zonă de conflict; reamintește că copiii deținuți în contextul ocupației sau al conflictelor armate trebuie considerați în primul rând victime și nu trebuie niciodată deținuți sau pedepsiți doar pentru că fac parte din forțe sau grupuri armate; subliniază că trebuie asigurată o îngrijire psihică și psihosocială adecvată, precum și educația, pentru a le permite copiilor să se reintegreze în comunități și să își găsească locul în societate după conflict, pentru a preveni și întrerupe propagarea violenței către generația următoare și a nu pune bețe în roate eforturilor de instaurare a păcii; subliniază necesitatea de a promova accesul egal la asistență pentru reintegrare și reabilitare pentru băieții și fetele asociate anterior cu forțele armate și grupurile armate și de a le asigura reunificarea cu familiile lor; subliniază că persoanele și organizațiile răspunzătoare pentru privarea copiilor de libertate și de drepturile lor fundamentale trebuie trase la răspundere;

55.

subliniază că este important să fie condamnate grupurile armate și organizațiile teroriste care se folosesc de copii pentru a-și urmări obiectivele;

56.

are cuvinte de laudă pentru noul set de priorități comune UE-ONU pe perioada 2022-2027 și pentru angajamentul comun de a-i pune în categoria priorităților transsectoriale pe copiii afectați de conflictele armate; subliniază că trebuie să se conceapă modalități pentru a-i reintegra și a-i despăgubi pe copiii ale căror drepturi au fost încălcate și că Agenda ONU privind copiii și conflictele armate trebuie inclusă în acțiunile externe ale UE;

57.

invită Comisia și VP/ÎR să își intensifice eforturile de a preveni și a eradica abuzurile grave împotriva copiilor privați de libertate în conflictele armate, inclusiv opresiunea brutală, deportarea, separarea de familie și adopția forțată, întrucât acestea sunt crime contra umanității și atrag după sine un risc grav de genocid; subliniază cât este de important ca problematica copiilor prinși în conflictele armate să fie pusă în discuție în acțiunea externă a UE și în politicile de combatere a terorismului și de securitate, punându-se un accent deosebit pe teritoriile și țările în care activează grupări armate și organizații teroriste, integrând această problematică în operațiunile politicii de securitate și apărare comune, în reformele din sectorul de securitate și în acțiunile de mediere; invită UE și statele membre ca, împreună cu comunitatea internațională, să ia măsuri urgente pentru a facilita întoarcerea la tutorii legali sau în țara de origine a copiilor care au fost deportați, separați de familiile lor și adoptați forțat;

58.

invită UE și statele sale membre să ia toate măsurile necesare, în conformitate cu Convenția ONU pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, pentru a pune capăt acestor atrocități și a-i trage la răspundere pe cei vinovați de crimele comise, inclusiv prin mecanismele internaționale de tragere la răspundere;

59.

ia act de concluziile celui mai recent raport al Secretarului General al ONU privind copiii și conflictele armate, care arată că în multe țări detenția copiilor continuă să fie folosită ca armă politică; salută includerea forțelor armate ruse în lista anuală a părților la conflicte care au comis încălcări grave ale drepturilor copiilor;

60.

insistă asupra faptului că cei responsabili pentru abuzuri grave în materie de drepturi ale omului, inclusiv pentru crime de război și crime împotriva umanității, trebuie să fie trași la răspundere; laudă mecanismul global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului (Legea Magnițchi a UE) și solicită extinderea listei de sancțiuni a UE în acest sens, în special pentru a include toate entitățile și persoanele identificate ca fiind responsabile pentru pregătirea și organizarea deportărilor forțate și adopțiilor forțate de copii;

61.

subliniază că copiii asociați cu grupuri desemnate drept teroriști sau extremiști violenți sunt victime și nu făptași; reamintește că statele poartă răspunderea pentru resortisanții lor copii deținuți în străinătate; invită statele membre în cauză să asigure protecția și repatrierea copiilor care sunt resortisanți ai acestor state membre și care sunt încarcerați sau deținuți în țări terțe; regretă că, potrivit studiului la nivel mondial al ONU, unele forțe și grupuri armate încarcerează copii ca pedeapsă și/sau iau ostatici din rândul copiilor;

62.

solicită țărilor europene să întocmească programe de reintegrare pentru copiii cetățeni ai unei țări din UE născuți în tabere de combatanți sau de prizonieri;

63.

consideră că statele ar trebui să excludă în mod explicit copiii din legislația națională privind combaterea terorismului și securitatea și să se asigure că cauzele care îi vizează pe copiii suspectați de infracțiuni împotriva securității naționale sunt tratate exclusiv în cadrul sistemelor de justiție pentru minori;

64.

condamnă actele îngrozitoare comise de serviciile de informații și de forțele de securitate, inclusiv detenția copiilor și, în plus, actele de tortură, violurile și alte forme de violență sexuală asupra protestatarilor copii aflați în detenție, pentru a-i pedepsi, a-i umili și a-i descuraja să mai participe la protestele de amploare națională;

° °

65.

încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1)
JO L 223, 22.6.2021, p. 14.

(2)
JO C 232, 16.6.2021, p. 2.

(3)
JO C 474, 24.11.2021, p. 146.

(4)
JO C 465, 6.12.2022, p. 44.

(5)
JO C 434, 15.11.2022, p. 50.

(6)
JO C 125, 5.4.2023, p. 67.

(7) Texte adoptate, P9_TA(2023)0240.

(8)
JO C 493, 27.12.2022, p. 96.

(9)
JO C 465, 6.12.2022, p. 33.