CELEX:62022CA0498: Cauzele conexate C-498/22-C-500/22, Novo Banco și alții: Hotărârea Curții (Camera a patra) din 5 septembrie 2024 (cereri de decizie preliminară formulate de Tribunal Supremo – Spania) – Novo Banco SA – Sucursal en España, Banco de Portugal, Fundo de Resolução/C.F.O. (C-498/22), J.M.F.T., M.H.D.S. (C-499/22), Proyectos, Obras y Servicios de Badajoz SL (C-500/22) [Trimitere preliminară – Reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit – Directiva 2001/24/CE – Articolele 3 și 6 – Măsură de reorganizare luată în privința unei instituții de credit – Transmiterea obligațiilor și a răspunderilor acestei instituții de credit către o bancă-punte înainte de introducerea unei acțiuni în justiție având ca obiect plata unei creanțe deținute față de respectiva instituție de credit – Retransmiterea către aceeași instituție de credit a unora dintre aceste obligații și răspunderi – Legea statului membru de deschidere a procedurii în cauză (lex concursus) – Existența unei măsuri de reorganizare în alte state membre – Recunoaștere reciprocă – Efectele nerespectării obligației de publicitate a măsurii de reorganizare – Articolele 17, 21, 38 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de proprietate – Protecție jurisdicțională efectivă – Protecția consumatorilor – Directiva 93/13/CE – Articolul 6 alineatul (1) – Clauze abuzive – Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime – Calitatea procesuală pasivă a băncii-punte]

1)

Articolul 3 alineatul (2) și articolul 6 din Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, citite în lumina articolului 21 alineatul (2) și a articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiului securității juridice,

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun, în lipsa publicării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, recunoașterii de către o instanță a unui alt stat membru decât statul membru de origine a efectelor unei măsuri de reorganizare adoptate, anterior sesizării acestei instanțe, în privința unei instituții de credit și care a transmis parțial obligațiile și răspunderile acesteia din urmă unei bănci-punte.

2)

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2001/24, citit în lumina articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale și a principiului securității juridice,

trebuie interpretat în sensul că

particularii nu se pot prevala de principiul protecției încrederii legitime în privința unei bănci-punte, organism de drept privat lipsit de orice prerogativă care iese din sfera dreptului comun, creat în cadrul măsurilor de reorganizare a unei instituții de credit ai cărei clienți erau inițial în scopul angajării răspunderii acestei bănci-punte în temeiul obligațiilor precontractuale și contractuale legate de contractele încheiate anterior cu această instituție de credit. Simpla împrejurare că instituția de credit menționată a fost controlată temporar de o autoritate publică în vederea privatizării sale nu poate face din aceeași instituție de credit, care operează pe piața concurențială a serviciilor bancare și financiare, o autoritate administrativă națională.

3)

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, citit în lumina articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale, precum și articolul 17 din cartă și principiul securității juridice

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun în principiu recunoașterii în statul membru gazdă a efectelor măsurilor de reorganizare adoptate în statul membru de origine în temeiul Directivei 2001/24 care prevăd crearea unei bănci-punte și menținerea în pasivul instituției de credit care a făcut obiectul acestor măsuri a obligației de a achita sumele datorate în temeiul unei răspunderi precontractuale sau contractuale.