CELEX:62022CA0540: Cauza C-540/22, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Detașarea de lucrători din țări terțe): Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 iunie 2024 (cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Den Haag, zittingsplaats Middelburg – Țările de Jos) – SN și alții/Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Trimitere preliminară – Libera prestare a serviciilor – Articolele 56 și 57 TFUE – Detașare a unor resortisanți ai unor țări terțe de către o întreprindere dintr-un stat membru pentru a desfășura activități în alt stat membru – Durată ce depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile – Obligația lucrătorilor detașați resortisanți ai unor țări terțe de a deține un permis de ședere în statul membru gazdă în cazul unei prestări mai mari de trei luni – Limitarea duratei de valabilitate a permiselor de ședere eliberate – Cuantumul taxelor referitoare la cererea de permis de ședere – Restricție privind libera prestare a serviciilor – Motive imperative de interes general – Proporționalitate)

1)

Articolele 56 și 57 TFUE trebuie interpretate în sensul că lucrătorilor resortisanți ai unor țări terțe care sunt detașați într-un stat membru de un prestator de servicii stabilit în alt stat membru nu trebuie să li se recunoască în mod automat un „drept de ședere derivat” în statul membru în care sunt angajați sau în cel în care sunt detașați.

2)

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede că, în ipoteza în care o întreprindere stabilită în alt stat membru realizează în primul stat membru o prestare de servicii a cărei durată depășește trei luni, această întreprindere are obligația de a obține în statul membru gazdă un permis de ședere pentru fiecare lucrător resortisant al unei țări terțe pe care intenționează să îl detașeze în statul membru respectiv, iar, în scopul obținerii permisului menționat, aceasta trebuie să notifice în prealabil prestarea de servicii pentru realizarea căreia trebuie detașați acești lucrători și să comunice autorităților statului membru gazdă permisele de ședere de care dispun aceștia în statul membru în care este stabilită, precum și contractul lor de muncă.

3)

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, în primul rând, valabilitatea permisului de ședere care poate fi acordat unui lucrător resortisant al unei țări terțe detașat în acest stat membru nu poate depăși în orice caz o durată determinată de reglementarea națională în cauză, care poate fi astfel inferioară celei necesare pentru realizarea prestației pentru care este detașat lucrătorul respectiv, în al doilea rând, durata de valabilitate a acestui permis de ședere este limitată la cea a permisului de muncă și de ședere de care dispune persoana interesată în statul membru în care este stabilit prestatorul de servicii, în al treilea rând, eliberarea permisului de ședere menționat impune plata unor taxe mai mari decât cele datorate pentru eliberarea unui certificat de ședere legală unui cetățean al Uniunii, în măsura în care, mai întâi, durata inițială de valabilitate a aceluiași permis nu este în mod vădit prea scurtă pentru a răspunde nevoilor majorității prestatorilor de servicii, apoi, este posibil să se obțină reînnoirea permisului de ședere fără a trebui să se îndeplinească formalități excesive și, în sfârșit, această sumă corespunde aproximativ costului administrativ generat de examinarea unei cereri de obținere a unui astfel de permis.