CELEX:62022CJ0076: Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 octombrie 2024.#QI împotriva Santander Bank Polska S.A.#Cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Rejonowy dla Warszawy-Woli w Warszawie.#Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2014/17/UE – Contracte de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale – Articolul 25 alineatul (1) – Rambursare anticipată – Dreptul consumatorului la o reducere a costului total al creditului – Articolul 4 punctul 13 – Noțiunea de «cost total al creditului pentru consumatori» – Costuri care depind de durata contractului – Comision de acordare a creditului, plătibil la încheierea contractului – Metodă de calcul al reducerii.#Cauza C-76/22.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

17 octombrie 2024(*)

„ Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2014/17/UE – Contracte de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale – Articolul 25 alineatul (1) – Rambursare anticipată – Dreptul consumatorului la o reducere a costului total al creditului – Articolul 4 punctul 13 – Noțiunea de «cost total al creditului pentru consumatori» – Costuri care depind de durata contractului – Comision de acordare a creditului, plătibil la încheierea contractului – Metodă de calcul al reducerii ”

În cauza C‑76/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Woli w Warszawie (Tribunalul Districtual din Varșovia‑Wola din Varșovia, Polonia), prin decizia din 5 februarie 2022, primită de Curte la 5 februarie 2022, în procedura

QI

împotriva

Santander Bank Polska S.A.,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna K. Jürimäe, președinta Camerei a doua, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a treia, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a treia, și domnii N. Jääskinen (raportor), M. Gavalec și N. Piçarra, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru QI, de M. Żmuda Trzebiatowski, adwokat;

– pentru Santander Bank Polska S.A., de M. Wojcieszak, adwokat;

– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și S. Żyrek, în calitate de agenți;

– pentru guvernul ceh, de M. Smolek, S. Šindelková și J. Vláčil, în calitate de agenți;

– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Rocchitta, avvocato dello Stato;

– pentru guvernul portughez, de P. Barros da Costa, A. Cunha și L. Medeiros, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de G. Goddin, U. Małecka și P. Ondrůšek, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 22 februarie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 60, p. 34).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între QI, în calitate de consumator, pe de o parte, și Santander Bank Polska S.A., pe de altă parte, în legătură cu reducerea costului total al unui credit imobiliar rezidențial în urma rambursării anticipate a acestuia de către QI.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2008/48/CE

3        Articolul 3 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66), intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

[…]

(g) «costul total al creditului pentru consumator» înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract de servicii;

[…]”

4        Articolul 16 din Directiva 2008/48, intitulat „Rambursarea anticipată”, prevede:

„(1) Consumatorul trebuie să aibă dreptul să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale în baza unui contract de credit, în orice moment. În aceste cazuri, acesta trebuie să aibă dreptul la o reducere a costului total al creditului, care constă în dobânda și în costurile aferente duratei restante a contractului.

(2) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație rezonabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într‑o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

O astfel de compensație nu poate fi mai mare de 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și rezilierea convenită a contractului de credit este mai mare de un an. În cazul în care perioada nu este mai mare de un an, compensația nu poate depăși 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat.

[…]

(4) Statele membre pot prevedea că:

(a) o astfel de compensație poate fi solicitată de creditor numai cu condiția ca suma rambursată anticipat să depășească pragul definit de legislația națională. Pragul în cauză nu poate depăși suma de 10 000 [de euro] pe orice perioadă de douăsprezece luni;

(b) creditorul poate pretinde în mod excepțional o compensație mai mare dacă poate dovedi că prejudiciul suferit ca urmare a rambursării anticipate depășește suma stabilită în conformitate cu alineatul (2).

În cazul în care compensația solicitată de creditor depășește prejudiciul suferit în mod efectiv, consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare.

În acest caz, prejudiciul constă în diferența dintre rata dobânzii convenită inițial și rata dobânzii la care creditorul poate da cu împrumut pe piață suma rambursată anticipat la momentul rambursării anticipate și ia în considerare efectul rambursării anticipate asupra costurilor administrative.

[…]”

Directiva 2014/17

5        Considerentele (15), (50) și (66) ale Directivei 2014/17 au următorul cuprins:

„(15) Obiectivul prezentei directive este de a asigura un nivel ridicat de protecție pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile. […]

[…]

(50) Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să includă toate costurile pe care acesta trebuie să le plătească în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor. Prin urmare, acest cost ar trebui să includă dobânda, comisioanele, taxele, tarifele pentru intermediarii de credite, costul evaluării bunului pentru ipotecă și orice alte taxe, cu excepția onorariilor notariale, necesare pentru obținerea creditului, de exemplu asigurarea de viață, sau pentru obținerea creditului în termenii și condițiile din ofertă, de exemplu asigurarea de incendiu. […] Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să excludă costurile pe care le plătește consumatorul în legătură cu cumpărarea bunului imobil sau a terenului, cum ar fi taxele asociate cumpărării și costurile notariale sau costurile legate de înregistrarea în registrul funciar. […]

[…]

(66) Capacitatea unui consumator de a rambursa creditul înainte de expirarea contractului de credit poate juca un rol important în promovarea concurenței pe piața internă și a libertății de circulație a cetățenilor Uniunii, precum și în contribuirea la o flexibilitate pe durata contractului de credit, care este necesară pentru promovarea stabilității financiare în conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară. Cu toate acestea, există diferențe considerabile între principiile și condițiile naționale în baza cărora consumatorii au posibilitatea rambursării anticipate a creditului lor și condițiile în care rambursarea anticipată poate avea loc. Deși se recunoaște diversitatea mecanismelor de finanțare ipotecară și a gamei de produse disponibile, este esențial să existe norme la nivelul Uniunii [Europene] cu privire la rambursarea anticipată a creditului, astfel încât consumatorii să aibă posibilitatea de a‑și îndeplini obligațiile înainte de data convenită în contractul de credit și să aibă încredere în a compara ofertele pentru a alege produsele cele mai adaptate la nevoile lor. Statele membre ar trebui, așadar, să asigure, fie prin legislație, fie prin alte mijloace cum ar fi clauzele contractuale, dreptul consumatorilor de rambursare anticipată. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a defini condițiile exercitării acestui drept. Aceste condiții pot include limitarea în timp a exercitării dreptului, tratamentul diferit în funcție de tipul de rată a dobânzii sau restricții cu privire la circumstanțele în care poate fi exercitat dreptul. În cazul în care rambursarea anticipată are loc într‑o perioadă în care rata dobânzii este fixă, exercitarea dreptului poate fi condiționată de existența unui interes legitim din partea consumatorului, specificat de statul membru. […] În condițiile stabilite de statele membre se poate prevedea, de asemenea, că creditorul ar trebui să aibă dreptul la o compensație echitabilă și justificată obiectiv pentru costurile potențiale legate de rambursarea anticipată a creditului. În cazurile în care statele membre prevăd că creditorul are dreptul la compensație, aceasta ar trebui să fie o compensație echitabilă și justificată obiectiv pentru eventualele costuri legate în mod direct de rambursarea anticipată a creditului în conformitate cu normele naționale în materie de compensare. Compensația nu ar trebui să depășească pierderea economică suferită de creditor.”

6        Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiectul”, prevede:

„Prezenta directivă prevede un cadru comun pentru anumite aspecte ale actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la contractele care acoperă credite pentru consumatori garantate prin ipotecă sau legate în alt mod de bunuri imobile rezidențiale, inclusiv obligația de a efectua o evaluare a bonității înainte de acordarea unui credit, ca bază pentru elaborarea unor standarde de subscriere eficace în legătură cu bunurile imobile rezidențiale în statele membre, precum și referitor la anumite cerințe prudențiale și de supraveghere, inclusiv pentru înființarea și supravegherea intermediarilor de credite, a reprezentanților desemnați și a instituțiilor non‑bancare.”

7        Potrivit articolului 4 din directiva menționată, intitulat „Definiții”:

„În înțelesul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

13. «costul total al creditului pentru consumator» înseamnă costul total al creditului pentru consumator, conform definiției de la articolul 3 litera (g) din Directiva [2008/48], incluzând costul evaluării bunului, în cazul în care o astfel de evaluare este necesară pentru obținerea creditului, dar excluzând taxele de înregistrare pentru transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Acesta exclude orice taxe plătibile de către consumator pentru nerespectarea angajamentelor prevăzute în contractul de credit;

[…]”

8        Articolul 14 din Directiva 2014/17, intitulat „Informații precontractuale”, prevede:

„(1) Statele membre se asigură că creditorul și, dacă este cazul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat îi oferă consumatorului informațiile personalizate de care acesta are nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piață, a evalua implicațiile lor și a decide în cunoștință de cauză dacă să încheie sau nu un contract de credit:

(a) fără întârzieri nejustificate, după ce consumatorul a furnizat informațiile necesare cu privire la nevoile sale, situația sa financiară și preferințe, în conformitate cu articolul 20 și

(b) în timp util înainte ca consumatorul să fie obligat printr‑un contract de credit sau o ofertă.

(2) Informațiile personalizate menționate la alineatul (1) se furnizează, pe hârtie sau pe alt suport durabil, prin intermediul [fișei europene de informații standardizate (FEIS)] care figurează în anexa II.

[…]”

9        Articolul 25 din această directivă, intitulat „Rambursarea anticipată”, prevede:

„(1) Statele membre se asigură că consumatorul are dreptul de a‑și îndeplini integral sau parțial obligațiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de expirarea acestuia. În aceste cazuri, consumatorul trebuie să aibă dreptul la o reducere a costului total al creditului pentru consumator, care constă în dobândă și în costurile aferente duratei restante a contractului.

(2) Statele membre pot prevedea anumite condiții pentru exercitarea dreptului menționat la alineatul (1). Aceste condiții pot include limitarea în timp a exercitării dreptului, un tratament diferit în funcție de tipul de rată a dobânzii ori de momentul la care consumatorul își exercită dreptul sau restricții cu privire la circumstanțele în care poate fi exercitat dreptul.

(3) Statele membre pot prevedea că creditorul are dreptul, atunci când este justificat, la o compensație echitabilă și obiectivă pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului, dar nu impun o penalizare pentru consumator. În această privință, compensația nu depășește pierderea financiară suportată de creditor. În aceste condiții, statele membre pot prevedea că compensația nu poate depăși un anumit nivel sau poate fi permisă numai pentru o anumită perioadă.

(4) Atunci când un consumator urmărește să‑și îndeplinească obligațiile în temeiul unui contract de credit înainte ca acesta să expire, creditorul furnizează consumatorului fără întârziere, după primirea solicitării, pe hârtie sau pe alt suport durabil, informațiile necesare pentru analizarea operațiunii respective. Aceste informații cuprind cel puțin cuantificarea implicațiilor pe care le are pentru consumator îndeplinirea obligațiilor înainte de expirarea contractului de credit și o evidențiere clară a oricăror ipoteze utilizate. Ipotezele utilizate sunt rezonabile și justificabile.

(5) În cazul în care rambursarea anticipată are loc într‑o perioadă în care rata dobânzii este fixă, statele membre pot prevedea ca exercitarea dreptului menționat la alineatul (1) să fie condiționată de existența unui interes legitim din partea consumatorului.”

Dreptul polonez

10      Articolul 29 din ustawa o kredycie hipotecznym oraz o nadzorze nad pośrednikami kredytu hipotecznego i agentami (Legea privind creditele ipotecare și controlul intermediarilor de credite ipotecare și al agenților) din 23 martie 2017 (Dz. U. din 2017, poziția 819) prevede la alineatul (1) punctul 1:

„Contractul de credit ipotecar precizează elementele […] și […] tarifele și alte costuri legate de acordarea creditului ipotecar, inclusiv costurile de examinare a cererii de credit, de pregătire și de încheiere a contractului de credit ipotecar, precum și condițiile pentru modificarea acestora.”

11      Articolul 39 alineatul (1) din această lege prevede:

„În cazul rambursării integrale a creditului ipotecar înainte de data stabilită în contractul de credit ipotecar, costul total al creditului ipotecar se reduce cu dobânda și cu alte costuri aferente creditului ipotecar pentru perioada aferentă duratei restante a contractului, chiar dacă consumatorul le‑a suportat înainte de această rambursare.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

12      La 15 septembrie 2017, QI a încheiat cu predecesorul legal al Santander Bank Polska un contract de credit imobiliar în valoare de 106 600 de zloți polonezi (PLN) (aproximativ 24 600 de euro).

13      Acest credit a fost acordat pentru o perioadă de 360 de luni și a fost deblocat la 26 septembrie 2017. Contractul prevedea un comision legat de acordarea creditului menționat, plătibil la încheierea acestui contract și aferent unui procent de 2,50 % din valoarea aceluiași credit, și anume 2 600 PLN (aproximativ 600 de euro), care era indicat ca element al costului total al creditului imobiliar.

14      La 4 aprilie 2019, și anume după 19 luni de la semnarea acestui contract, QI a rambursat integral acest credit. Prin urmare, acesta a considerat că Santander Bank Polska trebuia să îi ramburseze comisionul legat de acordarea creditului menționat în valoare de 2 462,78 PLN (aproximativ 570 EUR), aferent duratei restante a aceluiași credit, și anume 341 de luni.

15      În acest sens, QI a introdus o reclamație la Santander Bank Polska. Prin scrisoarea din 20 iulie 2020, aceasta a respins reclamația respectivă și a refuzat să ramburseze comisionul în cauză.

16      QI a sesizat Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Woli w Warszawie (Tribunalul Districtual din Varșovia‑Wola din Varșovia, Polonia), care este instanța de trimitere. În fața acestei instanțe, Santander Bank Polska arată că comisionul legat de acordarea creditului ipotecar consta într‑o plată unică și era, așadar, exclus de la obligația de restituire proporțională cu durata restantă a contractului de credit. În cazul în care acest comision ar trebui rambursat parțial, Santander Bank Polska consideră că această rambursare nu ar trebui să fie proporțională cu perioada acoperită de rambursarea anticipată în raport cu durata de rambursare convenită inițial, ci ar trebui să fie proporțională cu profitul preconizat de creditor pentru utilizarea finanțării de către consumator.

17      Instanța de trimitere ridică, pe de o parte, problema dacă, în special în lumina jurisprudenței Curții referitoare la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, trebuie considerat că dreptul consumatorului de a obține, în caz de rambursare anticipată a unui credit ipotecar, o reducere a costului total al creditului, prevăzut la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17, acoperă și un comision legat de acordarea creditului în cauză.

18      Pe de altă parte, această instanță ridică problema metodei de calcul care trebuie utilizată pentru a stabili valoarea reducerii costului total al acestui credit. Aceasta observă că nici directivele menționate mai sus, nici jurisprudența Curții nu indică în mod clar modul în care trebuie calculat cuantumul acestei reduceri. Cu toate acestea, ținând seama în special de faptul că articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 se referă la „durata restantă a contractului”, ar trebui, în opinia sa, să se acorde o rambursare proporțională cu raportul dintre perioada în care contractul de credit ipotecar nu va fi executat ca urmare a rambursării anticipate a creditului și perioada convenită inițial, în care acest contract trebuia să se aplice.

19      În aceste condiții, Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Woli w Warszawie (Tribunalul Districtual din Varșovia‑Wola din Varșovia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„1) Articolul 25 alineatul (1) din Directiva [2014/17] trebuie interpretat precum articolul 16 alineatul (1) din Directiva [2008/48], adică această prevedere trebuie interpretată în sensul că dreptul consumatorului la o reducere a costului total al creditului ipotecar în cazul rambursării anticipate a creditului ipotecar se referă la toate costurile care i‑au fost impuse consumatorului, inclusiv la comisionul pentru acordarea creditului?

2) Obligația prevăzută la articolul 25 alineatul (1) din Directiva [2014/17] privind reducerea costului total al creditului ipotecar în cazul rambursării anticipate trebuie interpretată în sensul că trebuie redus proporțional costul total al creditului ipotecar în raport cu durata perioadei dintre data rambursării anticipate a creditului și data stabilită inițial ca dată de rambursare a creditului raportată la durata perioadei stabilite inițial între data obținerii creditului și data rambursării integrale a acestuia sau în sensul că reducerea costului total al creditului ipotecar ar trebui să fie proporțională cu pierderea câștigului nerealizat de către creditor, adică raportul între dobânda rămasă de plată în urma rambursării anticipate a creditului (datorată pentru perioada începând cu data de după rambursarea integrală efectivă până la data rambursării totale stabilite inițial) și dobânda datorată pe toată durata stabilită inițial a contractului de credit (de la data acordării creditului până la data de rambursare integrală a creditului stabilită)?”

Procedura în fața Curții

20      Prin decizia din 24 martie 2022, președintele Curții a suspendat prezenta procedură în așteptarea deciziei prin care se finalizează judecata în cauza UniCredit Bank Austria (C‑555/21).

21      Prin decizia din 10 februarie 2023, Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria (C‑555/21, EU:C:2023:78), a fost notificată instanței de trimitere, care a fost invitată să indice Curții dacă, ținând seama de această hotărâre, dorește să își mențină cererea de decizie preliminară.

22      Prin scrisoarea din 13 martie 2023, depusă la grefa Curții la 22 martie 2023, instanța de trimitere a arătat că își menține cererea de decizie preliminară.

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

23      În ceea ce privește articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, Curtea a statuat că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că dreptul consumatorului la reducerea costului total al creditului în caz de rambursare anticipată a creditului de consum care intră sub incidența acestei directive include toate costurile impuse consumatorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, Lexitor, C‑383/18, EU:C:2019:702, punctul 36).

24      În schimb, în Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria (C‑555/21, EU:C:2023:78, punctele 27, 28 și 31), Curtea a constatat că, având în vedere printre altele particularitățile contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidențiale și în pofida redactării aproape identice a articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48 și a articolului 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17, dreptul la reducerea costului total al creditului prevăzut în această din urmă dispoziție nu include costurile care, indiferent de durata contractului, urmează să fie suportate de consumator fie în favoarea creditorului, fie în favoarea terților pentru servicii care au fost deja executate integral la momentul rambursării anticipate.

25      În speță, în contextul unui contract de credit ipotecar reglementat de Directiva 2014/17, instanța de trimitere ridică problema dacă trebuie să se considere că un comision încasat cu ocazia încheierii unui astfel de contract, precum cel în discuție în litigiul principal, face parte din această din urmă categorie de costuri.

26      În această privință, instanța menționată amintește că, potrivit Hotărârii din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria (C‑555/21, EU:C:2023:78, punctele 34 și 35), creditorul este obligat să demonstreze caracterul recurent sau nerecurent al costurilor respective. În cauza principală, Santander Bank Polska nu a prezentat însă o repartizare a costurilor creditului ipotecar care să indice dacă costurile în discuție în litigiul principal sunt legate în mod obiectiv de durata contractului de credit. Întrucât preconizează, atunci când astfel de informații lipsesc, să prezume că cheltuielile în cauză sunt recurente, instanța menționată ridică astfel problema modului în care trebuie să se procedeze pentru a stabili dacă aceste costuri sunt acoperite de dreptul la reducerea costului total al creditului ipotecar, prevăzut la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17.

27      În aceste condiții, trebuie să se considere că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unor informații furnizate de creditor care să permită unei instanțe naționale să verifice dacă un comision încasat la încheierea unui contract de credit ipotecar intră în categoria costurilor care sunt independente de durata acestui contract, instanța menționată trebuie să considere că un astfel de comision este acoperit de dreptul la reducerea costului total al creditului prevăzut în această dispoziție.

28      În primul rând, trebuie subliniat că legiuitorul Uniunii a reținut o definiție largă a noțiunii de „costul total al creditului pentru consumatori”, sub incidența căreia pot intra unele costuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria, C‑555/21, EU:C:2023:78, punctul 23).

29      Astfel, din articolul 4 punctul 13 din Directiva 2014/17 coroborat cu articolul 3 litera (g) din Directiva 2008/48 rezultă că noțiunea de „cost total al creditului pentru consumatori”, în sensul primei dispoziții, include toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească în temeiul contractului de credit și care sunt cunoscute de creditor, inclusiv comisioanele. După cum confirmă considerentul (50) al Directivei 2014/17, sunt excluse din acesta în mod expres numai onorariile notariale, taxele de înregistrare pentru transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil, precum costurile legate de înregistrarea în registrul funciar și taxele aferente acestei înregistrări, precum și taxele plătibile de către consumator pentru nerespectarea angajamentelor prevăzute în contractul de credit (Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria, C‑555/21, EU:C:2023:78, punctul 24).

30      Așa cum s‑a arătat la punctul 24 din prezenta hotărâre, Curtea a precizat totuși, întemeindu‑se în special pe particularitățile contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidențiale, că dreptul la reducerea costului total al creditului, prevăzut la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17, nu acoperă costurile care, independent de durata contractului, urmează să fie suportate de consumator fie în favoarea creditorului, fie în favoarea terților pentru servicii care au fost deja executate integral la momentul rambursării anticipate.

31      În al doilea rând, trebuie arătat că, în temeiul articolului 1 din Directiva 2014/17, interpretat în lumina considerentului (15) al acesteia, respectiva directivă stabilește un cadru comun pentru anumite aspecte ale actelor cu putere de lege și ale actelor administrative ale statelor membre referitoare la contractele care acoperă credite pentru consumatori garantate prin ipotecă sau legate în alt mod de bunuri imobile rezidențiale pentru a le asigura acestora un nivel ridicat de protecție (Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria, C‑555/21, EU:C:2023:78, punctul 29 și jurisprudența citată).

32      Or, interpretarea pe care Curtea a reținut‑o cu privire la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 în Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria (C‑555/21, EU:C:2023:78), nu are drept consecință privarea consumatorilor de această protecție.

33      Astfel, pentru a asigura această protecție, revine instanțelor naționale sarcina de a se asigura că acele costuri care, indiferent de durata contractului de credit, sunt impuse consumatorului nu constituie în mod obiectiv o remunerație a creditorului pentru utilizarea temporară a capitalului care face obiectul acestui contract sau pentru prestații care, la momentul rambursării anticipate, încă ar trebui să fie furnizate consumatorului (Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria, C‑555/21, EU:C:2023:78, punctul 38).

34      Prin urmare, o instanță națională nu poate prezuma, pe baza simplului fapt că un cost a fost achitat de consumator într-o singură tranșă la momentul încheierii contractului de credit ipotecar, că acest cost intră sub incidența unor costuri care sunt independente de durata contractului, care nu pot determina, așadar, reducerea costului total al creditului prevăzută la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17.

35      În al treilea rând, este necesar să se observe că creditorul sau, dacă este cazul, intermediarul de credit sau reprezentantul desemnat al acestuia este obligat, în conformitate cu articolul 14 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/17, să furnizeze consumatorului informații precontractuale cu privire la repartizarea costurilor care trebuie plătite de acesta din urmă în funcție de caracterul lor recurent sau nerecurent prin intermediul FEIS. Creditorul este, așadar, cel care trebuie să demonstreze caracterul recurent sau nerecurent al costurilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2023, UniCredit Bank Austria, C‑555/21, EU:C:2023:78, punctele 34 și 38).

36      Or, în speță, din explicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că Santander Bank Polska nu a prezentat o repartizare a costurilor creditului ipotecar în discuție în litigiul principal care să permită acestei instanțe să stabilească dacă costurile în discuție în litigiul principal sunt legate în mod obiectiv de durata contractului sau dacă aceste costuri sunt independente de această durată.

37      Pentru a garanta că consumatorul nu este penalizat de această lipsă de informații, trebuie să se considere că, într‑o astfel de situație, instanța națională este obligată să constate că costurile în cauză nu sunt independente de durata contractului și sunt, în consecință, acoperite de dreptul la reducerea costului total al creditului, prevăzut la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17.

38      Rezultă că, atunci când creditorul nu a furnizat informațiile necesare care să permită instanței naționale să verifice dacă costurile în cauză nu constituie o remunerație a creditorului pentru utilizarea temporară a capitalului care face obiectul contractului de credit ipotecar sau o remunerație pentru un serviciu care, la momentul rambursării anticipate, nu fusese furnizat integral, această instanță trebuie, pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, să considere că este vorba despre costuri legate de durata acestui contract, acoperite de dreptul la reducere prevăzut la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17, chiar dacă aceste costuri au fost plătite într-o singură tranșă la încheierea contractului menționat.

39      Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unor informații furnizate de creditor care să permită unei instanțe naționale să verifice dacă un comision încasat la încheierea unui contract de credit ipotecar intră în categoria costurilor care sunt independente de durata acestui contract, instanța menționată trebuie să considere că un astfel de comision este acoperit de dreptul la reducerea costului total al creditului, prevăzut în această dispoziție.

Cu privire la a doua întrebare

40      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 trebuie interpretat în sensul că din dispoziția menționată rezultă o metodă de calcul specifică ce permite să se stabilească cuantumul reducerii costului total al creditului, prevăzut în această dispoziție.

41      În această privință, trebuie observat, în primul rând, că niciun element din modul de redactare a articolului 25 din Directiva 2014/17 în general sau a alineatului (1) al acestui articol în special nu permite să se considere că legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să prevadă o metodă de calcul specifică pentru a stabili cuantumul reducerii costului total al creditului ipotecar, prevăzută la articolul 25 alineatul (1) din această directivă.

42      Această dispoziție se limitează, pe de o parte, să prevadă că statele membre se asigură că consumatorul are dreptul de a‑și îndeplini integral sau parțial obligațiile care îi revin în temeiul unui contract de credit ipotecar înainte de expirarea acestuia. Pe de altă parte, dispoziția menționată arată că, în caz de rambursare anticipată, consumatorul trebuie să aibă dreptul la o reducere a costului total al creditului, care constă în dobânda și în costurile aferente duratei restante a contractului.

43      Or, nu se poate deduce din trimiterea la „durata restantă a contractului” că valoarea reducerii costului total al creditului ar trebui stabilită, în orice împrejurare, pe baza unei metode care constă în aplicarea unei rambursări proporționale cu raportul dintre perioada în care contractul de credit ipotecar nu va fi executat ca urmare a rambursării anticipate și perioada de executare a acestui contract, așa cum a fost convenită inițial.

44      Astfel, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 33 din concluziile prezentate, trimiterea la durata restantă a contractului vizează numai delimitarea în timp a elementelor de costuri care face obiectul reducerii costului total al creditului.

45      O metodă de calcul specifică pentru a stabili cuantumul reducerii costului total al creditului, prevăzută la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17, nu poate nici ea să fie dedusă din articolul 25 alineatele (2)-(5) din această directivă, întrucât aceste din urmă alineate nu prevăd niciun criteriu pentru calcularea acestei reduceri.

46      În această privință, în timp ce articolul 25 alineatele (2) și (5) din Directiva 2014/17 precizează modul în care statele membre pot delimita exercitarea dreptului de rambursare anticipată, articolul 25 alineatul (3) din această directivă prevede posibilitatea statelor respective de a prevedea, în caz de rambursare anticipată a creditului ipotecar, un drept la compensație din partea creditorului. În ceea ce privește articolul 25 alineatul (4) din directiva menționată, acesta precizează informațiile pe care creditorul este obligat să le comunice consumatorului pentru ca acesta din urmă să poată examina posibilitatea de a efectua o rambursare anticipată a creditului.

47      Această interpretare a articolului 25 din Directiva 2014/17 este confirmată de considerentul (66) al acesteia, care recunoaște statelor membre o marjă largă de manevră în ceea ce privește modul în care acestea asigură dreptul la rambursarea anticipată a creditului ipotecar.

48      Mai precis, din acest considerent rezultă că, deși, ca urmare a existenței unor diferențe considerabile între principiile și condițiile în temeiul cărora consumatorii au posibilitatea de a rambursa anticipat creditul aplicate în statele membre, legiuitorul Uniunii a considerat oportun să stabilească la nivelul Uniunii anumite standarde referitoare la rambursarea anticipată a creditului ipotecar, în special condițiile în care poate avea loc această rambursare, el a considerat totuși că aceste state trebuie să poată defini condițiile de exercitare a dreptului la o asemenea rambursare. În cuprinsul considerentului respectiv se arată că aceste condiții pot include limitarea în timp a exercitării dreptului, tratamentul diferit în funcție de tipul de rată a dobânzii sau restricții cu privire la circumstanțele în care poate fi exercitat dreptul în discuție.

49      Este adevărat că metoda de calcul al reducerii costului total al creditului în cazul rambursării anticipate nu figurează printre elementele de competența statelor membre, care sunt menționate în mod expres în cuprinsul considerentului (66) al Directivei 2014/17. Totuși, trebuie să se considere, asemenea domnului avocat general la punctul 43 din concluzii, că metoda de calcul al cuantumului reducerii face parte din aceste elemente, având în vedere că, după cum reiese din modul de redactare a acesteia într‑o mare parte dintre versiunile lingvistice, enumerarea elementelor respective în cuprinsul acestui considerent constituie doar o listă neexhaustivă.

50      În al doilea rând, trebuie precizat că, deși este adevărat că articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 nu impune o metodă de calcul specifică pentru a se determina cuantumul reducerii costului total al creditului ipotecar, prevăzută în această dispoziție, nu este mai puțin adevărat că metoda utilizată trebuie să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului acestei directive, care reiese din considerentul (15) al acesteia și este amintit la punctul 31 din prezenta hotărâre, și anume asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor în domeniul contractelor de credit pentru bunuri imobile.

51      În speță, potrivit informațiilor aflate la dispoziția Curții, legislația poloneză nu conține nicio dispoziție referitoare la acest calcul, iar contractul de credit ipotecar în discuție în litigiul principal nu indică nici el modul în care trebuie calculată valoarea reducerii costului total al creditului.

52      Într‑o asemenea situație, revine instanței naționale sarcina de a se pronunța cu privire la metoda adecvată pentru a se stabili cuantumul reducerii costului total al creditului ipotecar, prevăzută la articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17, cu condiția ca această metodă să fie aptă să asigure realizarea obiectivului acestei directive care urmărește să asigure o protecție ridicată a consumatorilor.

53      Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17 trebuie interpretat în sensul că din dispoziția menționată nu rezultă nicio metodă de calcul specifică ce permite să se stabilească cuantumul reducerii costului total al creditului, prevăzută în această dispoziție.

Cu privire la cheltuielile de judecată

54      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

1) Articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

trebuie interpretat în sensul că,

în lipsa unor informații furnizate de creditor care să permită unei instanțe naționale să verifice dacă un comision încasat la încheierea unui contract de credit ipotecar intră în categoria costurilor care sunt independente de durata acestui contract, instanța menționată trebuie să considere că un astfel de comision este acoperit de dreptul la reducerea costului total al creditului, prevăzut în această dispoziție.

2) Articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2014/17

trebuie interpretat în sensul că

din dispoziția menționată nu rezultă nicio metodă de calcul specifică ce permite să se stabilească cuantumul reducerii costului total al creditului, prevăzută în această dispoziție.

Semnături

*      Limba de procedură: polona.