CELEX:62022CJ0415: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 16 noiembrie 2023.#JD împotriva Acerta – Caisse d’assurances sociales ASBL și alții.#Cerere de decizie preliminară formulată de tribunal du travail francophone de Bruxelles.#Trimitere preliminară – Funcționari ai Uniunii Europene – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Afiliere obligatorie la sistemul de securitate socială al instituțiilor Uniunii Europene – Funcționar al Uniunii Europene pensionat care desfășoară o activitate profesională independentă – Obligare la contribuțiile la asigurările sociale prin legislația statului membru în care se desfășoară această activitate.#Cauza C-415/22.

–

pentru JD, de J. Buekenhoudt, avocat;

–

pentru guvernul belgian, de S. Baeyens, C. Pochet și L. Van den Broeck, în calitate de agenți, asistați de S. Rodrigues și A. Tymen, avocats;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul francez, de R. Bénard și A. Daniel, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de T. S. Bohr și D. Martin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea principiului unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială, astfel cum este exprimat în Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999 (JO 1999, L 38, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 103) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”) și ulterior în Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82, și rectificare în JO 2016, L 296, p. 95).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între JD, funcționar pensionat al Comisiei Europene, pe de o parte, și Acerta – Caisse d’assurances sociales ASBL (Casa de asigurări sociale pentru lucrătorii care desfășoară activități independente), Institut national d’assurances sociales pour travailleurs indépendants (Institutul național de asigurări sociale pentru lucrătorii care desfășoară activități independente) (Inasti) și État belge (Statul belgian), pe de altă parte, în legătură cu asigurarea lui JD în cadrul sistemului de securitate socială belgian pentru anii 2007-2020.

3

Articolul 12 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 266) (denumit în continuare „protocolul”) are următorul cuprins:

„În condițiile și respectând procedura stabilită de Parlamentul European și de Consiliu[l] [Uniunii Europene], hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea instituțiilor în cauză, toate indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Uniune funcționarilor și altor agenți ai acesteia sunt impozitate de aceasta.

Sunt scutite de impozite naționale indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Uniune propriilor funcționari și agenți.”

4

Articolul 14 din protocol prevede:

„[Parlamentul] și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea instituțiilor în cauză, stabilesc regimul prestațiilor sociale aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii.”

5

Articolul 72 alineatele (1), (1a), (2) și (2a) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „statutul”), prevede:

„(1)   Pe baza unei reglementări adoptate de comun acord de către instituțiile [Uniunii] după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, funcționarul […] [este asigurat] împotriva riscurilor de boală, în limita a 80 % din cheltuielile suportate.

[…]

(1a)   Funcționarul al cărui raport de muncă încetează și care nu exercită o activitate profesională remunerată poate solicita, cel târziu în cursul lunii următoare celei în care raporturile de muncă ale acestuia au încetat, să beneficieze în continuare de asigurarea de boală prevăzută la alineatul (1), pe termen de cel mult șase luni de la încetarea raporturilor de muncă. Contribuția menționată la alineatul precedent se calculează pe baza ultimului salariu de bază al funcționarului, jumătate din contribuție fiind suportată de acesta.

[…]

(2)   Funcționarul care a rămas în serviciul Uniunii până la vârsta de pensionare sau care este titular al unei prestații de invaliditate beneficiază după încetarea raporturilor de muncă de dispozițiile prevăzute la alineatul (1). Contribuția se calculează pe baza pensiei sau a prestației.

[…]

(2a)   De dispozițiile prevăzute la alineatul (1) beneficiază, de asemenea, următoarele persoane, cu condiția să nu exercite nicio activitate profesională remunerată:

[…]”

6

Pentru a defini condițiile de aplicare a articolului 72 din statut, instituțiile Uniunii au adoptat o reglementare comună privind asigurarea împotriva riscurilor de boală a funcționarilor Uniunii Europene (denumită în continuare „reglementarea comună”).

7

Articolul 1 din reglementarea comună prevede că, în aplicarea articolului 72 din statut, se instituie un Sistem Comun de Asigurări de Sănătate pentru instituțiile Comunităților Europene (RCAM).

8

Articolul 2 din reglementarea comună prevede:

„(1)   Sunt afiliați la prezentul sistem:

[…]

(3)   Sunt afiliați la prezentul sistem:

[…]”

9

Articolul 4 din reglementarea comună are următorul cuprins:

„Atunci când un funcționar, un agent temporar sau un agent contractual este repartizat într‑o țară în care, în temeiul legislației naționale, este asigurat în cadrul unui sistem obligatoriu de asigurare împotriva riscurilor de boală, cotizațiile datorate sunt plătite integral din bugetul instituției de care aparține persoana interesată. În acest caz, este aplicabil articolul 22 din prezenta reglementare.”

10

Articolul 22 din reglementarea comună prevede:

„(1)   Atunci când o persoană afiliată sau o persoană asigurată prin intermediul acesteia poate pretinde rambursări ale cheltuielilor în temeiul altei asigurări de sănătate legale sau reglementare, persoana afiliată trebuie:

(2)   Sistemul comun intervine ca sistem complementar la rambursarea prestațiilor cu condiția ca celălalt sistem să fi intervenit în prealabil pentru prestațiile asigurate de acesta.

În cazul în care o prestație nu este asigurată de sistemul primar, însă este asigurată în cadrul sistemului comun, acesta din urmă intervine ca sistem primar.”

11

Conform articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, acesta „se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente și studenților care se află ori s‑au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unuia dintre statele membre sau sunt persoane apatride ori refugiați cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum și membrilor familiilor acestora și supraviețuitorilor lor”.

12

Articolul 13 alineatul (1) din acest regulament prevedea că „[p]ersoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu”.

13

Regulamentul nr. 1408/71 a fost abrogat de la 1 mai 2010, data aplicării Regulamentului nr. 883/2004.

14

Cu toate acestea, textul articolului 2 alineatul (1) și al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 este în esență identic cu cel al articolului 2 alineatul (1) și, respectiv, al articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

15

Articolul 1 din Decretul regal nr. 38 din 27 iulie 1967 privind organizarea statutului social al lucrătorilor care desfășoară activități independente (Moniteur belge din 29 iulie 1967, p. 8071), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Decretul regal nr. 38/1967”), prevede:

„Prezentul decret organizează statutul social în favoarea lucrătorilor independenți și a îngrijitorilor.

Acest statut social se extinde la:

[…]

2° prestațiile de pensie și de urmaș;

[…]”

16

Articolul 2 din acest decret prevede:

„Aparțin domeniului de aplicare al prezentului decret și trebuie, în acest temei, să îndeplinească obligațiile pe care le impune: lucrătorii care desfășoară activități independente și îngrijitorii.”

17

Articolul 3 alineatul 1 din decretul menționat prevede:

„În sensul prezentului decret, lucrătorul care desfășoară activități independente este orice persoană fizică ce desfășoară în Belgia o activitate profesională la care nu se obligă pe baza unui contract de muncă sau a unui statut.

Până la proba contrară, orice persoană care desfășoară în Belgia o activitate profesională care poate produce venituri […] se prezumă că îndeplinește condițiile de apartenență menționate în paragraful anterior […]”

18

Potrivit articolului 13 alineatul 1 din Decretul regal nr. 38/1967:

„Începând din trimestrul în cursul căruia împlinește vârsta legală de pensionare sau obține plata efectivă a unei pensii anticipate ca lucrător care desfășoară activități independente sau ca lucrător salariat, persoana asigurată nu datorează nicio contribuție în cazul în care veniturile sale profesionale în calitate de lucrător care desfășoară activități independente, dobândite în cursul anului de contribuție menționat la articolul 11 alineatul 2, nu ajung la nivelul de 811,20 euro pe lună.

Atunci când veniturile menționate ajung la nivelul de 811,20 euro, persoana asigurată datorează următoarele contribuții anuale […]”

19

JD, născut la 4 octombrie 1940, cetățean britanic, a fost funcționar în serviciul Comisiei, la Bruxelles (Belgia), până la 1 martie 2006, dată la care s‑a pensionat.

20

După această dată, el a desfășurat printre altele activități de consultant în calitate de lucrător care desfășoară activități independente.

21

Ca urmare a acestor activități, Inasti l‑a asigurat, cu titlu obligatoriu și începând de la 12 februarie 2007, în temeiul articolului 13 din Decretul regal nr. 38/1967, în cadrul statutului social al lucrătorilor care desfășoară activități independente.

22

După schimburi de scrisori nereușite cu Acerta, JD a introdus, la 15 ianuarie 2021, o acțiune la tribunal du travail francophone de Bruxelles (Tribunalul pentru Litigii de Muncă francofon din Bruxelles, Belgia), instanța de trimitere, în vederea obținerii printre altele a rambursării contribuțiilor în cuantum total de 50732,50 euro pe care consideră că le‑a plătit în mod nejustificat. Pe de o parte, el susține că principiul unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială interzice afilierea sa obligatorie la sistemul de securitate socială belgian. Pe de altă parte, în măsura în care nu ar beneficia de nicio prestație socială în schimbul acestei afilieri, el ar contribui în mod inutil din anul 2007.

23

Pârâtele din litigiul principal răspund în esență că, în cazul în care un funcționar al Uniunii pensionat care desfășoară o activitate independentă în Belgia nu ar datora nicio contribuție socială la sistemul de securitate socială belgian, egalitatea de tratament între funcționarii Uniunii și orice alt funcționar, lucrător care desfășoară activități independente sau salariat care desfășoară o activitate în Belgia ar înceta, chiar dacă, potrivit reglementării naționale, contribuțiile sociale ar fi considerate contribuții „de solidaritate”.

24

În plus, acestea arată că situația funcționarilor în materie de securitate socială intră sub incidența dreptului Uniunii ca urmare a raportului lor de muncă cu aceasta, astfel încât principiul unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială nu și‑ar găsi aplicarea decât atunci când este în discuție un raport de muncă cu Uniunea. Or, întrucât, în speță, un asemenea raport de muncă cu Uniunea ar lipsi din anul 2007, ar trebui să se aplice, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004, legislația locului de desfășurare a activității în cauză, și anume dreptul belgian.

25

Instanța de trimitere arată că noțiunea de „afiliat” la RCAM trebuie interpretată în sens larg și trebuie să acopere cel puțin funcționarii rămași în serviciul Uniunii până la vârsta de pensionare.

26

În aceste condiții, Tribunal du travail francophone de Bruxelles (Tribunalul pentru Litigii de Muncă francofon din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Principiul de drept al Uniunii întemeiat pe unicitatea sistemului de securitate socială aplicabil lucrătorilor, salariați sau care desfășoară activități independente, activi sau pensionați, împiedică […] un stat membru de reședință să impună, precum în speță, asigurarea unui funcționar pensionat al [Comisiei], care desfășoară o activitate independentă, în cadrul sistemului său de securitate socială și la plata unor contribuții sociale de pură «solidaritate», în condițiile în care acest funcționar pensionat este asigurat în cadrul sistemului obligatoriu de securitate socială al Uniunii și nu beneficiază în niciun mod, nici în materie de prestații contributive, nici în materie de prestații necontributive, de sistemul național în cadrul căruia este asigurat în mod forțat?”

27

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că, deși instanța de trimitere s‑a referit, în întrebarea sa, numai la principiul unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială, o astfel de împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu la acestea în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și în special din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului cu care este sesizată (a se vedea Hotărârea din 28 iunie 2018, Crespo Rey, C‑2/17, EU:C:2018:511, punctul 41 și jurisprudența citată).

28

Astfel, întrebarea adresată trebuie înțeleasă în sensul că, prin intermediul acesteia, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 14 din protocol și dispozițiile statutului, în special articolul 72 din acesta, trebuie interpretate în sensul că se opun asigurării obligatorii, prin legislația unui stat membru, în cadrul sistemului de securitate socială al acestui stat, a unui funcționar al Uniunii care a rămas în serviciul unei instituții a Uniunii până la vârsta de pensionare și care desfășoară o activitate profesională independentă pe teritoriul statului membru respectiv.

29

În această privință, trebuie amintit că, în ceea ce privește principiul unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială, astfel cum este exprimat la articolul 13 din Regulamentul nr. 1408/71 și reluat la articolul 11 din Regulamentul nr. 883/2004, aceste regulamente au instituit un sistem de coordonare privind în special stabilirea legislației sau a legislațiilor aplicabile lucrătorilor salariați și lucrătorilor care desfășoară activități independente care își exercită, în diverse circumstanțe, dreptul la liberă circulație. Caracterul complet al acestui sistem de norme privind conflictul de legi are ca efect deposedarea legiuitorului din fiecare stat membru de puterea de a stabili în mod independent întinderea și condițiile de aplicare a legislației sale naționale cu privire la persoanele supuse acesteia și la teritoriul în interiorul căruia dispozițiile naționale își produc efectele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter, C‑623/13, EU:C:2015:123, punctele 34 și 35 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 15 septembrie 2022, Rechtsanwaltskammer Wien, C‑58/21, EU:C:2022:691, punctele 43 și 49).

30

Astfel, articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 și articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 884/2004 prevăd în mod expres că persoanele cărora li se aplică aceste regulamente sunt supuse legislației unui singur stat membru, ceea ce exclude, așadar, în principiu, orice posibilitate de cumul al mai multor legislații naționale cu privire la aceeași perioadă.

31

Or, principiul unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială prevăzut în Regulamentul nr. 1408/71 și în Regulamentul nr. 883/2004 nu este aplicabil funcționarilor Uniunii, care nu sunt supuși unei legislații naționale în materie de securitate socială, cum este cea vizată la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 și la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, care definesc domeniul de aplicare personal al regulamentelor menționate. Funcționarii Uniunii nu pot fi calificați, așadar, drept „lucrători”, în sensul acelorași regulamente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2017, de Lobkowicz, C‑690/15, EU:C:2017:355, punctul 35 și jurisprudența citată).

32

Astfel, Uniunea este, cu excluderea statelor membre, singura competentă să stabilească normele aplicabile funcționarilor Uniunii în ceea ce privește obligațiile lor în materie de securitate socială (Hotărârea din 10 mai 2017, de Lobkowicz, C‑690/15, EU:C:2017:355, punctul 44).

33

Sistemul de securitate socială comun instituțiilor Uniunii a fost instituit, conform articolului 14 din protocol, de Parlament și de Consiliu prin Regulamentul de stabilire a statutului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2017, de Lobkowicz, C‑690/15, EU:C:2017:355, punctul 36).

34

Astfel, pe de o parte, trebuie să se considere că acest articol 14 implică scoaterea de sub competența statelor membre a obligației de afiliere a funcționarilor Uniunii la un sistem național de securitate socială și a obligației acestor funcționari de a contribui la finanțarea unui asemenea sistem (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2017, de Lobkowicz, C‑690/15, EU:C:2017:355, punctele 40 și 41).

35

Pe de altă parte, statutul, care prezintă toate caracteristicile prevăzute la articolul 288 TFUE, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru, astfel încât respectarea dispozițiilor sale se impune și statelor membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din10 mai 2017, de Lobkowicz, C‑690/15, EU:C:2017:355, punctul 42, precum și Hotărârea din 4 februarie 2021, Ministre de la Transition écologique et solidaire și Ministre de l’Action et des Comptes publics, C‑903/19, EU:C:2021:95, punctul 36).

36

În acest context, trebuie arătat că, potrivit articolului 72 alineatul (1) din statut, orice funcționar și agent temporar aflat în serviciul unei instituții a Uniunii este asigurat împotriva riscurilor de boală.

37

Conform articolului 72 alineatul (2) din statut, funcționarul care a rămas în serviciul Uniunii până la vârsta de pensionare sau care este titularul unei prestații de invaliditate beneficiază de aceeași asigurare, contribuția fiind calculată pe baza pensiei sau a prestației.

38

Articolul 72 alineatul (2a) din statut precizează că funcționarul titular al unei pensii pentru limită de vârstă care și‑a încheiat activitatea înainte de vârsta de pensionare rămâne de asemenea asigurat, însă cu condiția să nu exercite nicio activitate profesională remunerată.

39

De asemenea, din articolul 72 alineatul (1a) din statut reiese că funcționarul al cărui raport de muncă încetează și care nu exercită o activitate profesională remunerată poate solicita să beneficieze în continuare, o perioadă de șase luni, de asigurare împotriva riscurilor de boală.

40

Din aceste dispoziții rezultă că funcționarul al cărui raport de muncă cu Uniunea a continuat până la vârsta de pensionare continuă să intre sub incidența sistemului de securitate socială al Uniunii, spre deosebire de funcționarul care a părăsit instituțiile înainte de a împlini vârsta de pensionare pentru a începe o activitate profesională remunerată într‑un stat membru. Acesta din urmă nu mai intră sub incidența regimului de securitate socială al Uniunii, iar legislația aplicabilă în materie de securitate socială este stabilită în privința sa în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 883/2004.

41

În speță, nu se contestă că reclamantul din litigiul principal a lucrat în serviciul Comisiei până la vârsta de pensionare, astfel încât, în conformitate cu alineatul (2) al articolului 72 din statut, a rămas afiliat la RCAM în pofida faptului că a exercitat, odată pensionat, o activitate profesională remunerată într‑un stat membru.

42

Or, o reglementare a unui stat membru care asigură în cadrul sistemului de securitate socială al acestui stat un funcționar al Uniunii care a rămas în serviciul unei instituții până la vârsta de pensionare și care desfășoară o activitate profesională independentă în statul membru respectiv nu respectă competența exclusivă atribuită Uniunii atât prin articolul 14 din protocol, cât și prin dispozițiile pertinente din statut, de a stabili normele aplicabile funcționarilor Uniunii în ceea ce privește obligațiile lor în materie de securitate socială.

43

Astfel, deși statele membre își păstrează competența de a‑și organiza sistemele de securitate socială, totuși, în exercitarea acestei competențe, ele trebuie să respecte dreptul Uniunii, inclusiv dispozițiile protocolului și ale statutului care se referă la normele în materie de securitate socială ce guvernează situația juridică a funcționarilor Uniunii, atât în timpul activității lor în serviciul unei instituții, cât și după vârsta de pensionare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2017, de Lobkowicz, C‑690/15, EU:C:2017:355, punctele 34, 38 și 39, precum și jurisprudența citată).

44

Această interpretare nu este repusă în discuție de niciunul dintre argumentele invocate de JD sau de părțile interesate, în sensul articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au depus observații scrise.

45

Mai întâi, argumentul potrivit căruia principiul unicității legislației aplicabile în materie de securitate socială, astfel cum a fost precizat în Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter (C‑623/13, EU:C:2015:123), ar fi legat de condiția existenței unui raport de muncă cu Uniunea poate fi înlăturat în măsura în care reiese din cuprinsul punctelor 37-40 din prezenta hotărâre că funcționarul continuă să intre sub incidența RCAM până la împlinirea vârstei de pensionare tocmai datorită raportului de muncă cu o instituție a Uniunii, conform articolului 72 alineatul (2) din statut.

46

În continuare, faptul că funcționarii Uniunii, în activitate sau pensionați, intră sub incidența RCAM nu poate constitui o situație discriminatorie în raport cu ceilalți lucrători din statul membru în cauză, în privința cărora Regulamentul nr. 883/2004 stabilește legislația aplicabilă ca fiind cea a statului membru în care persoana interesată își desfășoară activitatea profesională. Chiar presupunând că dreptul Uniunii poate avea drept consecință punerea funcționarului Uniunii într‑o situație pretins mai avantajoasă, o astfel de situație nu ar prezenta însă un caracter discriminatoriu în privința lucrătorilor rezidenți, întrucât funcționarii Uniunii nu se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor menționați.

47

În ceea ce privește împrejurarea că reglementarea națională ar califica drept de „pură solidaritate” contribuțiile în discuție în litigiul principal, trebuie subliniat că Curtea a statuat în mod repetat, pe de o parte, că împrejurarea că o contribuție a fost calificată drept „impozit” potrivit unei legislații naționale nu exclude ca această contribuție să poată fi considerată ca fiind vizată de regula pentru prevenirea cumulului legislațiilor sociale aplicabile, din moment ce este vorba despre o contribuție socială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2016, Hoogstad, C‑269/15, EU:C:2016:802, punctul 29 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, existența sau lipsa unei contraprestații nu prezintă relevanță în cadrul aspectului dacă contribuția respectivă intră sub incidența sistemului de securitate socială (Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter, C‑623/13, EU:C:2015:123, punctul 26).

48

În sfârșit, trebuie amintit că există o distincție clară între obligațiile în materie de securitate socială ale funcționarilor Uniunii, indiferent dacă sunt în activitate sau la pensie, și obligațiile fiscale ale acestor funcționari, care nu beneficiază, în temeiul articolului 12 din protocol, decât de o scutire de impozitele naționale a indemnizațiilor, salariilor și retribuțiilor plătite de Uniune. În timp ce aceste indemnizații, salarii și retribuții sunt supuse, în ceea ce privește eventuala lor impozitare, exclusiv dreptului Uniunii, celelalte venituri ale funcționarilor rămân supuse impozitării de către statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 mai 2015, Pazdziej, C‑349/14, EU:C:2015:338, punctul 15 și jurisprudența citată).

49

Având în vedere considerațiile ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 14 din protocol și dispozițiile statutului, în special articolul 72 din acesta, trebuie interpretate în sensul că se opun asigurării obligatorii, prin legislația unui stat membru, în cadrul sistemului de securitate socială al acestui stat a unui funcționar al Uniunii care a rămas în serviciul unei instituții a Uniunii până la vârsta de pensionare și care desfășoară o activitate profesională independentă pe teritoriul statului membru respectiv.

50

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 14 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene și dispozițiile Statutului funcționarilor Uniunii Europene, în special articolul 72 din acest statut, trebuie interpretate în sensul că se opun asigurării obligatorii, prin legislația unui stat membru, în cadrul sistemului de securitate socială al acestui stat a unui funcționar al Uniunii care a rămas în serviciul unei instituții a Uniunii Europene până la vârsta de pensionare și care desfășoară o activitate profesională independentă pe teritoriul statului membru respectiv.