CELEX:62022CJ0546: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 4 octombrie 2024.#GF împotriva Schauinsland-Reisen GmbH.#Cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof.#Trimitere preliminară – Pachete de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate – Directiva (UE) 2015/2302 – Articolul 12 alineatul (3) – Rezilierea de către organizator a unui contract privind pachetul de servicii de călătorie – Circumstanțe inevitabile și extraordinare – Efectuare a călătoriei împiedicată din cauza unor asemenea circumstanțe – Recomandare oficială prin care se urmărește deconsilierea călătoriilor către țara de destinație din cauza răspândirii COVID-19.#Cauza C-546/22.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

4 octombrie 2024(*)

„ Trimitere preliminară – Pachete de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate – Directiva (UE) 2015/2302 – Articolul 12 alineatul (3) – Rezilierea de către organizator a unui contract privind pachetul de servicii de călătorie – Circumstanțe inevitabile și extraordinare – Efectuare a călătoriei împiedicată din cauza unor asemenea circumstanțe – Recomandare oficială prin care se urmărește deconsilierea călătoriilor către țara de destinație din cauza răspândirii COVID-19 ”

În cauza C‑546/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), prin decizia din 29 iunie 2022, primită de Curte la 16 august 2022, în procedura

GF

împotriva

Schauinsland‑Reisen GmbH,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul F. Biltgen, președinte de cameră, doamna A. Prechal (raportoare), președinta Camerei a doua, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a șaptea, și domnul N. Wahl, judecător,

avocat general: doamna L. Medina,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru GF, de A. Konrad, Rechtsanwalt;

– pentru Schauinsland‑Reisen GmbH, de M. Wukoschitz, Rechtsanwalt;

– pentru guvernul elen, de A. Dimitrakopoulou, C. Kokkosi și E. Tsaousi, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și I. Rubene, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului (JO 2015, L 326, p. 1).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GF, pe de o parte, și Schauinsland‑Reisen GmbH, pe de altă parte, cu privire la o cerere de despăgubire formulată de GF împotriva Schauinsland‑Reisen ca urmare a rezilierii de către aceasta din urmă a contractului privind pachetul de servicii de călătorie încheiat între aceste părți, care a intervenit în urma publicării unei recomandări oficiale prin care călătorii erau sfătuiți să nu se deplaseze în țara de destinație.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3        Considerentele (29)-(32) ale Directivei 2015/2302 au următorul cuprins:

„(29) Ținând seama de specificul contractelor privind pachetul de servicii de călătorie, ar trebui prevăzute drepturile și obligațiile părților contractante pentru perioada anterioară și cea ulterioară începerii executării pachetului, mai ales dacă pachetul nu este executat în mod corespunzător sau dacă se modifică anumite circumstanțe.

(30) Având în vedere că pachetele sunt adesea achiziționate cu mult timp înaintea executării lor, pot apărea evenimente neprevăzute. […]

(31) De asemenea, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plății unui comision de reziliere adecvat și justificabil, ținând cont de economiile de costuri previzibile și de venitul din desfășurarea alternativă a serviciilor de călătorie. De asemenea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere, în cazul în care circumstanțe inevitabile și extraordinare afectează în mod semnificativ executarea pachetului. Acestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s‑a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie.

(32) În cazuri specifice, organizatorul ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără plata unei despăgubiri […]”

4        Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiect”, prevede:

„Scopul prezentei directive este de a contribui la funcționarea corespunzătoare a pieței interne și la asigurarea unui nivel ridicat și cât se poate de uniform de protecție a consumatorilor prin apropierea anumitor aspecte ale actelor cu putere de lege și ale actelor administrative ale statelor membre referitoare la contractele încheiate între călători și comercianți privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate.”

5        Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

12. «circumstanțe inevitabile și extraordinare» înseamnă o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s‑ar fi luat toate măsurile rezonabile;

[…]”

6        Articolul 12 din Directiva 2015/2302, intitulat „Rezilierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie și dreptul de retragere înainte de începerea executării pachetului”, prevede la alineatele (2) și (3):

„(2) […] [C]ălătorul are dreptul să rezilieze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului fără a plăti vreun comision de reziliere în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație. În cazul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în temeiul prezentului alineat, călătorul are dreptul la o rambursare completă a oricărei plăți efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.

(3) Organizatorul poate rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie și poate oferi călătorului rambursarea completă a tuturor plăților efectuate pentru pachet, dar nu este răspunzător pentru plata unor despăgubiri suplimentare, în cazul în care:

[…]

(b) organizatorul nu poate executa contractul din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare și îl înștiințează pe călător cu privire la rezilierea contractului, fără întârziere și înainte de începerea executării pachetului.”

7        Articolul 13 din această directivă, intitulat „Răspunderea pentru executarea pachetului”, prevede la alineatul (3):

„Dacă oricare dintre serviciile de călătorie nu se execută în conformitate cu contractul privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul remediază neconformitatea, cu excepția cazului în care:

(a) este imposibil sau

(b) implică cheltuieli disproporționate, ținând cont de anvergura neconformității și de valoarea serviciilor de călătorie afectate.

Dacă organizatorul, în conformitate cu primul paragraf litera (a) sau (b) din prezentul alineat, nu remediază neconformitatea, se aplică articolul 14.”

8        Articolul 16 din directiva menționată, intitulat „Obligația de a acorda asistență”, prevede:

„Statele membre se asigură că organizatorul acordă asistență adecvată fără întârzieri nejustificate călătorului aflat în dificultate, inclusiv în circumstanțele menționate la articolul 13 alineatul (7), în special prin:

(a) furnizarea de informații corespunzătoare privind serviciile de sănătate, autoritățile locale și asistența consulară; și

(b) acordarea de asistență călătorului în ceea ce privește efectuarea comunicărilor la distanță și sprijinirea acestuia în găsirea unor servicii de călătorie alternative.

Organizatorul are posibilitatea de a pretinde un comision rezonabil pentru o astfel de asistență în cazul în care călătorul este cel care a provocat situația de dificultate în mod intenționat sau din propria neglijență. Comisionul nu depășește în niciun caz costurile efective suportate de organizator.”

Dreptul austriac

9        Conform articolului 10 alineatul 3 a doua ipoteză din Bundesgesetz über Pauschalreisen und verbundene Reiseleistungen (Pauschalreisegesetz – PRG) (Legea privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate) din 24 aprilie 2017 (BGBl. I, 50/2017), în versiunea aplicabilă litigiului principal, un organizator de călătorii poate rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului respectiv cu condiția rambursării complete a tuturor plăților efectuate pentru pachet, însă nu este ținut de plata unor despăgubiri suplimentare în cazul în care nu poate executa acest contract din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare și transmite călătorului declarația de reziliere a contractului menționat fără întârziere, dar cel târziu înainte de începerea executării pachetului respectiv.

Litigiul principal și întrebările preliminare

10      La 13 mai 2020, GF, medic specialist care își desfășoară activitatea într‑un cabinet medical, și soția sa au încheiat cu Schauinsland‑Reisen un contract privind furnizarea de către aceasta din urmă a unui pachet de servicii de călătorie cu destinația Maldive, care trebuia să aibă loc în perioada cuprinsă între 26 decembrie 2020 și 2 ianuarie 2021. Prețul total al acestui pachet se ridica la 8 620 de euro.

11      Începând din luna decembrie 2020, Maldivele, din cauza riscurilor pentru sănătate provocate de pandemia de COVID-19, au făcut obiectul unui avertisment de călătorie de nivel maxim, publicat de Außenministerium (Ministerul Afacerilor Externe, Austria), potrivit căruia „[e]ste emis un avertisment privind toate călătoriile turistice și neesențiale, inclusiv călătoriile de vacanță și pentru vizite de familie în această țară”.

12      În această perioadă, incidența virusului pe 7 de zile semnalată în Maldive nu se ridica decât la 34,7 infecții noi la 100 000 de locuitori și era, așadar, mai mică decât cea stabilită în Austria, care se ridica, la data de referință menționată de 14 decembrie 2020, la 220 la 100 000 de locuitori.

13      La 3 decembrie 2020, Schauinsland‑Reisen a reziliat contractul privind pachetul de servicii de călătorie bazându‑se pe acest avertisment. Motivul acestei rezilieri i‑a fost comunicat lui GF cel târziu la 9 decembrie 2020 și i‑a fost restituit avansul plătit.

14      GF a sesizat Landesgericht für Zivilrechtssachen Graz (Tribunalul Regional pentru cauze civile din Graz, Austria) cu o cerere de despăgubire în cuantum de 21 821,82 euro pentru el și soția sa. În acest cadru, el s‑a prevalat de prejudiciile suferite ca urmare a rezilierii menționate prin pierderea posibilității de a se bucura de vacanță și a unui beneficiu nerealizat cauzat de închiderea cabinetului său în vederea călătoriei prevăzute, pe care nu ar mai fi fost în măsură să o anuleze în termenul scurt de după reziliere. El a mai solicitat și plata unei sume de bani într‑un „cuantum forfetar pentru costuri”.

15      În acest scop, GF a arătat că avertismentul de călătorie publicat de Ministerul Afacerilor Externe nu constituia o circumstanță inevitabilă și extraordinară care să împiedice Schauinsland‑Reisen să execute contractul privind pachetul de servicii de călătorie, cu atât mai mult cu cât incidența virusului pe 7 zile în Maldive ar fi fost, la momentul rezilierii acestui contract, mai redusă decât cea din Austria, acoperirea în materie de îngrijiri medicale ar fi fost suficientă în această țară și el însuși și soția sa ar fi contractat, în plus, o asigurare medicală de călătorie.

16      Schauinsland‑Reisen a replicat că nu i se putea impune în mod rezonabil să execute acest contract în pofida publicării unui asemenea avertisment, ținând seama de consecințele imprevizibile cărora ar fi putut să se expună, având în vedere răspunderea sa ca organizator de călătorii. Pe de altă parte, ținând seama de restricțiile de ieșire aplicabile în Austria începând cu 26 decembrie 2020, oricum GF nu ar fi fost autorizat să călătorească.

17      Printr‑o hotărâre din 13 iulie 2021, Landesgericht für Zivilrechtssachen Graz (Tribunalul Regional pentru cauze civile din Graz) a respins cererea de despăgubire formulată de GF, apreciind că Schauinsland‑Reisen a invocat în mod valabil circumstanțe inevitabile și extraordinare în scopul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie, excluzând astfel orice drept la despăgubire al lui GF.

18      Printr‑o hotărâre din 27 ianuarie 2022, Oberlandesgericht Graz (Tribunalul Regional Superior din Graz, Austria), pronunțându‑se în apel, a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. Această instanță a considerat că, chiar dacă avertismentul de călătorie nu era decât un indiciu al unor obstacole excepționale, Schauinsland‑Reisen nu ar fi săvârșit, în orice caz, nicio eroare ținând seama de incertitudinea cu privire la evoluția pandemiei de COVID-19 care exista la momentul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie.

19      GF a formulat recurs la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), care este instanța de trimitere.

20      Această instanță precizează că avertismentul de călătorie, însoțit de o recomandare adresată populației de a se abține de la efectuarea oricărei călătorii turistice către destinația prevăzută, fusese publicat cu aproximativ trei săptămâni înainte de începerea pachetului de servicii în cauză. În plus, potrivit instanței menționate, atât evoluția pandemiei de COVID-19, cât și această publicare nu erau sub controlul Schauinsland‑Reisen, iar aceasta din urmă nu ar fi putut evita consecințele prin luarea unor măsuri rezonabile.

21      Cu toate acestea, în primul rând, s‑ar pune problema dacă publicarea unui astfel de avertisment este suficientă în sine pentru a stabili un risc ridicat de natură să autorizeze un organizator de călătorii să rezilieze respectivul contract privind pachetul de servicii de călătorie fără a fi obligat la o despăgubire suplimentară, având în vedere în special eventualele măsuri sanitare care ar putea împiedica realizarea acestui contract, sau dacă trebuie să se impună acestui organizator să evalueze el însuși riscurile, independent de acest avertisment, ținând seama de toate circumstanțele speței.

22      Instanța de trimitere arată că argumentul potrivit căruia avertismentul public de călătorie este publicat de o entitate calificată și imparțială și este neechivoc, astfel încât ar răspunde nevoii de claritate și de securitate juridică a publicului vizat, ar putea fi reținut în favoarea caracterului determinant al acestui avertisment. În plus, o autoritate statală precum cea în cauză în litigiul principal ar dispune, de regulă, de mijloace mai fiabile decât o întreprindere pentru a aprecia situația de risc la locul de destinație.

23      În defavoarea unui asemenea caracter determinant ar milita însă faptul că, ținând seama de evoluția constantă a situației sanitare în diferitele regiuni afectate, avertismentul de călătorie publicat de autorități nu reflectă neapărat în mod fidel riscul real la fața locului la data călătoriei respective.

24      În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă, în prezența unui avertisment de călătorie de nivel maxim, se poate considera că un organizator „nu poate executa contractul din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2015/2302, chiar dacă, în principiu, nu ar fi imposibil să se efectueze călătoria respectivă, iar clientul acestui organizator a declarat că acceptă riscul identificat.

25      În aceste împrejurări, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 12 alineatul (3) din Directiva [2015/2302] trebuie interpretat în sensul că un organizator de călătorii poate invoca deja circumstanțe inevitabile și extraordinare care îl împiedică să execute contractul atunci când autoritatea autorizată în acest scop din statul membru al clientului a emis, înainte de începerea călătoriei programate, un avertisment de călătorie de nivel maxim pentru țara de destinație?

2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că nu există circumstanțe inevitabile și extraordinare atunci când călătorul, având cunoștință despre avertismentul de călătorie și despre incertitudinea cu privire la evoluția ulterioară a situației pandemice, a declarat că dorește totuși să mențină călătoria, iar realizarea acesteia nu ar fi fost imposibilă pentru organizator?”

Procedura în fața Curții

26      Printr‑o decizie din 3 martie 2023, președintele Curții a suspendat prezenta procedură în așteptarea deciziei prin care se finalizează judecata în cauza C‑299/22.

27      Printr‑o decizie din 4 martie 2024, președintele Curții a notificat instanței de trimitere Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour (C‑299/22, EU:C:2024:181) și Hotărârea din 29 februarie 2024, Kiwi Tours (C‑584/22, EU:C:2024:188), invitând‑o să îi indice dacă, ținând seama de aceste hotărâri, dorea să își mențină cererea de decizie preliminară.

28      Printr‑o scrisoare din 7 martie 2024, depusă la grefa Curții a doua zi, această instanță a arătat că își menține cererea de decizie preliminară. În această privință, ea a arătat că, deși hotărârile menționate la punctul anterior furnizau elemente utile pentru a răspunde la întrebările adresate, întrucât clarifică interpretarea noțiunii de „circumstanțe inevitabile și extraordinare” în sensul Directivei 2015/2302, considera totuși esențial să se precizeze, în plus, în ce condiții se poate considera că un organizator „nu poate executa contractul” din cauza unor astfel de circumstanțe, în sensul articolului 12 alineatul (3) din această directivă.

Cu privire la întrebările preliminare

29      Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili că nu poate executa un contract privind pachetul de servicii de călătorie din cauza unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, este suficient ca organizatorul respectiv să se bazeze pe publicarea de către autoritățile competente a unei recomandări oficiale prin care călătorii sunt sfătuiți să nu se deplaseze în zona în cauză, și aceasta deși călătorul a declarat că dorește totuși să își mențină călătoria și nu ar fi fost în mod obiectiv imposibil pentru acest organizator să execute acest contract.

30      În această privință, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302 prevede că organizatorul poate oferi călătorului rambursarea completă a tuturor plăților efectuate pentru pachet, dar nu este răspunzător pentru plata unor despăgubiri suplimentare, în cazul în care nu poate executa acest contract din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare și îl înștiințează pe călător cu privire la rezilierea contractului menționat, fără întârziere și înainte de începerea executării pachetului.

31      Noțiunea de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul acestei dispoziții, este definită la articolul 3 punctul 12 din această directivă ca fiind „o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s‑ar fi luat toate măsurile rezonabile”.

32      Considerentul (31) al directivei ilustrează conținutul acestei noțiuni, menționând că „[a]cestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s‑a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie”.

33      Din modul de redactare a dispozițiilor coroborate ale articolului 12 alineatul (3) litera (b) și ale articolului 3 punctul 12 din Directiva 2015/2302, astfel cum sunt clarificate de considerentul (31) al acesteia, reiese că exercitarea de către un organizator a dreptului său de a rezilia un contract privind pachetul de servicii de călătorie fără a fi obligat la o despăgubire suplimentară depinde numai de apariția unor circumstanțe obiective de natură să influențeze executarea pachetului în cauză și de notificarea rezilierii acestui contract călătorului fără întârzieri nejustificate înainte de începerea executării pachetului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 31).

34      În plus, în măsura în care exercitarea acestui drept este astfel supusă în special condiției ca organizatorul să „nu poat[ă] executa contractul din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare”, această condiție trebuie îndeplinită în mod necesar la data unei astfel de rezilieri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Kiwi Tours, C‑584/22, EU:C:2024:188, punctul 27, și Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 65).

35      În ceea ce privește, în primul rând, aspectul ca această condiție să privească „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, ea trebuie considerată ca fiind îndeplinită atunci când asemenea circumstanțe s‑au produs efectiv la data rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în cauză, ceea ce implică existența, la această dată, a unei situații care să corespundă definiției noțiunii de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 12 din Directiva 2015/2302 și ilustrată în considerentul (31) al acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Kiwi Tours, C‑584/22, EU:C:2024:181, punctul 29).

36      În schimb, pentru a putea constata că s‑au produs astfel de „circumstanțe inevitabile și extraordinare” nu poate fi în mod automat suficient ca autoritățile competente să fi publicat o recomandare oficială prin care călătorii sunt sfătuiți să nu se deplaseze în zona în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 32).

37      Astfel, un asemenea automatism ar fi contradictoriu cu natura și cu temeiul însuși al adoptării unor asemenea recomandări, care menționează, în scop de informare a publicului larg, circumstanțe obiective generatoare de riscuri sanitare sau de altă natură, care pot intra sub incidența noțiunii de „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, și, prin urmare, în mod necesar, o situație evolutivă și variabilă în funcție de locurile afectate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 33).

38      Asemenea recomandări nu reflectă, așadar, neapărat în mod fidel situația astfel cum se prezintă în mod obiectiv la un moment dat la locul în care trebuie efectuată călătoria în cauză, astfel cum a subliniat de asemenea instanța de trimitere.

39      Astfel, deși pot, prin natura lor, să fie dotate cu o valoare probatorie importantă în ceea ce privește realitatea producerii, în țările la care se referă, a unor asemenea circumstanțe, precum și a consecințelor care decurg din acestea asupra executării pachetului în cauză, acestor recomandări nu li se poate atribui totuși o forță probantă astfel încât să constituie, în această privință, probe irefutabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 37).

40      Această analiză este susținută de geneza Directivei 2015/2302. Astfel, după cum a subliniat Comisia Europeană, spre deosebire de Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind pachetele de servicii de călătorie și formulele de călătorie asistate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului, adoptată de Comisie la 9 iulie 2013 [COM(2013) 512 final], care se află la originea acestei directive și în care ultima teză a considerentului (26) din aceasta preciza că „[a]r trebui să se considere că există circumstanțe inevitabile și extraordinare în special atunci când prin rapoarte fiabile și publice, cum ar fi recomandările emise de autoritățile din statele membre, nu se recomandă călătoriile către o anumită destinație”, respectiva directivă nu cuprinde, in fine, nicio precizare cu privire la valoarea probatorie sau la forța probantă hotărâtoare a unor astfel de recomandări.

41      În aceste condiții, în lipsa, în Directiva 2015/2302, a unor dispoziții privind mijloacele de probă în ceea ce privește realitatea „circumstanțelor inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din această directivă, sarcina de a stabili modalitățile de administrare a probelor, mijloacele de probă admisibile în fața instanței naționale competente sau principiile care guvernează aprecierea de către această instanță a forței probante a elementelor de probă care îi sunt prezentate, precum și nivelul de probă necesar revine, în temeiul principiului autonomiei procedurale și sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității, ordinii juridice interne a fiecărui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 38).

42      Cu toate acestea, în ceea ce privește mai concret principiul efectivității, acesta impune, cu privire la modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor în temeiul dreptului Uniunii, ca aceste modalități să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite astfel de ordinea juridică a Uniunii (Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 39).

43      Or, a admite că publicarea de recomandări oficiale prin care se recomandă călătorilor să nu se deplaseze în zona în cauză este suficientă în mod automat pentru ca organizatorul să poată rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în temeiul unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, și să nu fie astfel obligat la o despăgubire suplimentară ar fi susceptibilă să facă imposibilă exercitarea de către călător a dreptului său la o asemenea despăgubire, în măsura în care asemenea circumstanțe pot, la momentul unei astfel de rezilieri, să nu existe sau să nu mai existe în această zonă în pofida adoptării acestor recomandări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 40).

44      Prin urmare, fără a aduce atingere valorii probatorii importante pe care statele membre sunt libere să o acorde, în temeiul principiului autonomiei procedurale, recomandărilor menționate în ceea ce privește existența unui risc sanitar grav, călătorul trebuie totuși să aibă posibilitatea de a invoca elemente susceptibile să infirme valoarea probatorie a acelorași recomandări pentru a contesta astfel temeinicia rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie efectuate de organizator în temeiul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302.

45      În speță, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, ținând seama de argumentele invocate de GF, dacă Schauinsland‑Reisen a putut considera în mod valabil, la momentul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie, că se află în prezența unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare” în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, ținând seama în special de publicarea de către Ministerul Afacerilor Externe a avertismentului de călătorie de nivel maxim în discuție în litigiul principal, care a avut loc ca urmare a riscurilor sanitare provocate de pandemia de COVID-19.

46      În al doilea rând, în ipoteza în care instanța de trimitere ar constata că existau efectiv, la momentul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie, „circumstanțe inevitabile și extraordinare” în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, ar trebui să se stabilească dacă organizatorul „nu [putea] executa contractul”, în sensul acestei dispoziții, din cauza unor asemenea circumstanțe.

47      În această privință, este necesar să se arate, în primul rând, că termenii „nu poate executa contractul”, utilizați la articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, diferă de termenii „afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau […] afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”, utilizați la articolul 12 alineatul (2) din această directivă, referitor la dreptul de reziliere al călătorului, termeni pe care Curtea i‑a interpretat ca acoperind nu numai consecințele care exclud însăși posibilitatea de a executa pachetul în cauză, ci și pe cele care afectează în mod semnificativ condițiile de executare a acestui pachet (Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 48).

48      În aceste condiții, cele două dispoziții urmăresc obiectivul care constă în a recunoaște atât călătorului, cât și organizatorului, în ipoteza în care se vor fi produs circumstanțe inevitabile și extraordinare, drepturi de reziliere care le sunt proprii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 70).

49      În aceste condiții, este necesar să se considere, asemenea interpretării pe care Curtea a reținut‑o în această privință a articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2015/2302, că, pentru a constata că organizatorul „nu poate executa contractul” din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din această directivă, nu este necesar ca acesta să se afle, din cauza unor asemenea circumstanțe, în imposibilitatea obiectivă de a executa pachetul respectiv. Dimpotrivă, este suficient ca circumstanțele invocate să afecteze în mod semnificativ condițiile de executare a acestui pachet.

50      În consecință, se poate considera că o criză sanitară precum răspândirea COVID‑19, având în vedere riscul grav pe care îl reprezintă pentru sănătatea umană, reprezintă un eveniment din cauza căruia organizatorul „nu poate executa contractul”, în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, independent de faptul că ea nu este în mod necesar de natură să facă imposibilă în mod obiectiv această executare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 53).

51      În acest cadru, trebuie de asemenea să se aibă în vedere măsuri rezonabile pe care organizatorul sau călătorul însuși le‑a luat sau ar putea eventual să le ia pentru ca, în pofida riscurilor sanitare sau de altă natură generate de circumstanțele inevitabile și extraordinare invocate de organizator, călătoria în cauză să poată fi efectuată, precizându‑se că nu se poate impune organizatorului să suporte, pentru a realiza această călătorie în prezența unor astfel de riscuri, costuri disproporționate, ținând seama de valoarea serviciilor de călătorie în cauză.

52      În schimb, este lipsită de pertinență simpla declarație a călătorului că dorește să mențină călătoria respectivă în pofida riscurilor constatate, în măsura în care problema dacă organizatorul nu putea să execute contractul în cauză trebuie examinată în mod obiectiv, iar nu prin intermediul unor aprecieri pur subiective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctele 54 și 69).

53      În al doilea rând, întrucât imposibilitatea executării unui contract privind pachetul de servicii de călătorie nu se manifestă definitiv decât în momentul în care călătoria respectivă ar fi trebuit să aibă loc și, prin urmare, după data rezilierii acestui contract, aprecierea unei astfel de imposibilități prezintă în mod necesar un caracter prospectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Kiwi Tours, C‑584/22, EU:C:2024:188, punctul 30, și Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 66).

54      Rezultă că această apreciere trebuie să se întemeieze pe un pronostic în ceea ce privește probabilitatea ca organizatorul să „nu [poată] executa contractul”, în sensul articolului 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302, din cauza circumstanțelor inevitabile și extraordinare pe care le invocă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Kiwi Tours, C‑584/22, EU:C:2024:188, punctul 31, și Hotărârea din 29 februarie 2024, Tez Tour, C‑299/22, EU:C:2024:181, punctul 67).

55      În acest cadru, este lipsit de interes aspectul dacă, în definitiv, situația existentă la momentul călătoriei prevăzute ar fi permis sau nu executarea contractului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Kiwi Tours, C‑584/22, EU:C:2024:181, punctul 49).

56      În speță, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă Schauinsland‑Reisen, la momentul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie, putea aprecia în mod rezonabil, în special pe baza avertismentului de călătorie în discuție în litigiul principal, că ar fi probabil împiedicată să execute acest contract din cauza riscurilor sanitare provocate de pandemia de COVID-19, în măsura în care această pandemie, fără a face în mod necesar imposibilă executarea respectivului contract în mod obiectiv, ar fi afectat totuși în mod semnificativ condițiile acestei executări, și aceasta fără ca adoptarea unor măsuri cu costuri proporționale să fi putut remedia acest lucru.

57      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2015/2302 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili că nu poate executa un contract privind pachetul de servicii de călătorie din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, în sensul acestei dispoziții, organizatorul se poate baza pe publicarea de către autoritățile competente a unei recomandări oficiale prin care călătorii sunt sfătuiți să nu se deplaseze în zona în cauză, și aceasta deși călătorul a declarat că dorește totuși să își mențină călătoria și nu ar fi fost în mod obiectiv imposibil pentru organizator să execute acest contract. O astfel de recomandare nu poate însă constitui o probă irefutabilă în această privință.

Cu privire la cheltuielile de judecată

58      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului,

trebuie interpretat în sensul că,

pentru a stabili că nu poate executa un contract privind pachetul de servicii de călătorie din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, în sensul acestei dispoziții, organizatorul se poate baza pe publicarea de către autoritățile competente a unei recomandări oficiale prin care călătorii sunt sfătuiți să nu se deplaseze în zona în cauză, și aceasta deși călătorul a declarat că dorește totuși să își mențină călătoria și nu ar fi fost în mod obiectiv imposibil pentru organizator să execute acest contract. O astfel de recomandare nu poate însă constitui o probă irefutabilă în această privință.

Semnături

*      Limba de procedură: germana.