CELEX:62023CA0087: Cauza C-87/23, Latvijas Informācijas un komunikācijas tehnoloģijas asociācija: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 4 iulie 2024 (cerere de decizie preliminară formulată de Administratīvā apgabaltiesa – Letonia) – Biedrība Latvijas Informācijas un komunikācijas tehnoloģijas asociācija/Valsts ieņēmumu dienests [Trimitere preliminară – Fiscalitate – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolul 2 alineatul (1) litera (c) – Prestare de servicii efectuată cu titlu oneros – Articolul 9 alineatul (1) – Noțiunile de persoană impozabilă și de activitate economică – Asociație fără scop lucrativ care realizează proiecte finanțate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – Prestare de servicii de formare prin intermediul unor subcontractanți – Includerea în baza de impozitare a valorii subvenției – Articolul 73]

Redacția Lex24
Publicat in CJUE: Decizii, Repertoriu EUR-Lex, 19/08/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria CC/2024/493519.8.2024Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 4 iulie 2024 (cerere de decizie preliminară formulată de Administratīvā apgabaltiesa – Letonia) – Biedrība „Latvijas Informācijas un komunikācijas tehnoloģijas asociācija”/Valsts ieņēmumu dienests(Cauza C-87/23  (1), Latvijas Informācijas un komunikācijas...

Informatii

Data documentului: 04/07/2024
Emitent: CJUE
Formă: CJUE: Decizii
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/4935

19.8.2024

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 4 iulie 2024 (cerere de decizie preliminară formulată de Administratīvā apgabaltiesa – Letonia) – Biedrība „Latvijas Informācijas un komunikācijas tehnoloģijas asociācija”/Valsts ieņēmumu dienests

(Cauza C-87/23
 (1), Latvijas Informācijas un komunikācijas tehnoloģijas asociācija)

(Trimitere preliminară – Fiscalitate – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolul 2 alineatul (1) litera (c) – Prestare de servicii efectuată cu titlu oneros – Articolul 9 alineatul (1) – Noțiunile de „persoană impozabilă” și de „activitate economică” – Asociație fără scop lucrativ care realizează proiecte finanțate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – Prestare de servicii de formare prin intermediul unor subcontractanți – Includerea în baza de impozitare a valorii subvenției – Articolul 73)

(C/2024/4935)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Administratīvā apgabaltiesa

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Biedrība „Latvijas Informācijas un komunikācijas tehnoloģijas asociācija”

Pârâtă: Valsts ieņēmumu dienests

Dispozitivul

1)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

trebuie interpretat în sensul că

constituie prestări de servicii efectuate cu titlu oneros prestările de servicii de formare facturate de o asociație fără scop lucrativ, subcontractate în cea mai mare parte unor terți și care au beneficiat de subvenții provenite din fonduri europene, care se pot ridica până la 70 % din cuantumul total al acestor prestări, fără a fi aplicabil articolul 28 din această directivă, în lipsa unui contract expres de mandat care să permită stabilirea existenței unei prestări de servicii realizate de o persoană impozabilă în nume propriu și în contul unei alte persoane.

2)

Articolul 73 din Directiva 2006/112

trebuie interpretat în sensul că

subvențiile plătite unui prestator de servicii dintr-un fond european pentru o prestare de servicii concretă sunt incluse în baza de impozitare, în conformitate cu această dispoziție, ca plată obținută din partea unui terț.

3)

Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112

trebuie interpretat în sensul că

statutul de asociație fără scop lucrativ de care beneficiază o asociație nu se opune ca, în urma unei analize care ia în considerare toate împrejurările activității acesteia și în special faptul că respectiva activitate este comparabilă cu comportamentul-tip al unui operator economic din același sector, asociația menționată să poată fi considerată o persoană impozabilă care desfășoară o activitate economică în sensul acestei dispoziții.


(1)  
JO C 173, 15.5.2023.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4935/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters