CELEX:62023CJ0339: Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 24 octombrie 2024.#Horyzont Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamknięty împotriva LC.#Cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Rejonowy w Siemianowicach Śląskich.#Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Contracte de credit pentru consumatori – Directiva 2008/48/CE – Risc de îndatorare excesivă – Articolul 8 – Obligația creditorului de a verifica bonitatea consumatorului – Articolul 10 – Informație care trebuie menționată în contractele de credit – Articolul 23 – Sancțiune în cazul încălcării acestei obligații – Sancțiuni echivalente – Caracterul eficient, proporțional și cu efect de descurajare al sancțiunii aplicate.#Cauza C-339/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)

24 octombrie 2024(*)

„ Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Contracte de credit pentru consumatori – Directiva 2008/48/CE – Risc de îndatorare excesivă – Articolul 8 – Obligația creditorului de a verifica bonitatea consumatorului – Articolul 10 – Informație care trebuie menționată în contractele de credit – Articolul 23 – Sancțiune în cazul încălcării acestei obligații – Sancțiuni echivalente – Caracterul eficient, proporțional și cu efect de descurajare al sancțiunii aplicate ”

În cauza C‑339/23,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Rejonowy w Siemianowicach Śląskich (Tribunalul Districtual din Siemianowice Śląskie, Polonia), prin decizia din 28 aprilie 2023, primită de Curte la 30 mai 2023, în procedura

Horyzont Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamknięty

împotriva

LC,

CURTEA (Camera a zecea),

compusă din domnul D. Gratsias, președinte de cameră, și domnii I. Jarukaitis, președintele Camerei a patra, și Z. Csehi (raportor), judecător,

avocat general: doamna L. Medina,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și S. Żyrek, în calitate de agenți;

– pentru guvernul ceh, de S. Šindelková, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de P. Ondrůšek și M. Owsiany‑Hornung, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 8, 10 și 23 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Horyzont Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamknięty (denumit în continuare „Horyzont”), cesionar al Nest Bank S.A., pe de o parte, și LC, persoană fizică, pe de altă parte, în legătură cu plata unei creanțe rezultate dintr‑un contract de credit de consum (denumit în continuare „contractul de credit de consum”).

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3        Considerentele (26) și (47) ale Directivei (UE) 2008/48 au următorul cuprins:

„(26) […] Este important ca, în special pe piața de credit, care este în curs de extindere, creditorii să nu se lanseze într‑un proces iresponsabil de acordare de împrumuturi sau să acorde credite fără evaluarea prealabilă a bonității, iar statele membre ar trebui să efectueze supravegherea necesară evitării unor astfel de conduite și să stabilească modalitățile necesare pentru sancționarea creditorilor în cazul în care aceștia se comportă astfel. […] creditorii ar trebui să aibă răspunderea de a verifica individual bonitatea consumatorului. În acest scop, acestora ar trebui să li se permită folosirea informațiilor furnizate de către consumator nu numai pe durata întocmirii documentației de credit, dar și pe parcursul unui raport comercial de lungă durată cu respectivul consumator. Autoritățile statelor membre ar putea, de asemenea, să ofere creditorilor instrucțiuni și orientări corespunzătoare. Totodată, consumatorii ar trebui să acționeze cu prudență și să își respecte obligațiile contractuale.

[…]

(47) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazurile de încălcare a dispozițiilor naționale adoptate în baza prezentei directive și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Deși alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancțiunile prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.”

4        Articolul 8 din această directivă, intitulat „Obligația de a evalua bonitatea consumatorului”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre se asigură că, înainte de încheierea unui contract de credit, creditorul evaluează, atunci când este cazul, bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informații obținute de la consumator și, dacă este necesar, pe baza consultării bazei de date relevante. Statele membre a căror legislație prevede obligația evaluării bonității consumatorilor de către creditori, pe baza consultării bazei de date relevante, pot menține această obligație.”

5        Articolul 10 din această directivă, intitulat „Informații care trebuie menționate în contractele de credit”, enumeră informațiile care trebuie menționate în contractele de credit.

6        Articolul 23 din aceeași directivă, intitulat „Sancțiuni”, prevede:

„Statele membre stabilesc normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura că acestea sunt aplicate. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.”

Dreptul polonez

Legea privind creditul de consum

7        Ustawa o kredycie konsumenckim (Legea privind creditul de consum) din 12 mai 2011 (Dz. U. nr. 126, poziția 715), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind creditul de consum”), a transpus Directiva 2008/48 în ordinea juridică poloneză.

8        Articolul 9 din Legea privind creditul de consum are următorul cuprins:

„1. Înainte de a încheia contractul de credit, creditorul este obligat să evalueze bonitatea consumatorului. […]

2. Evaluarea bonității se realizează pe baza informațiilor obținute de la consumator sau pe baza consultării bazelor de date relevante ori a datelor deținute de creditor.

3. Consumatorul este obligat să prezinte, la solicitarea creditorului, documentele și informațiile necesare pentru evaluarea bonității.

4. În cazul în care creditorul este o bancă sau o altă instituție autorizată prin lege să acorde credite, evaluarea bonității se efectuează în conformitate cu articolul 70 din ustawa – Prawo bankowe (Legea bancară) din 29 august 1997 (Dz. U. nr. 140, poziția 939) și cu celelalte reglementări aplicabile acestor entități, ținând seama de alineatele 1-3.”

9        Articolul 45 alineatul 1 din Legea privind creditul de consum prevede că, în cazul încălcării unor dispoziții care prevăd diferite obligații ale creditorului, printre care obligația de informare, consumatorul, după transmiterea unei declarații scrise către creditor, rambursează creditul fără dobândă și alte costuri legate de credit datorate creditorului în termenele stabilite în contract.

Legea privind Codul civil

10      Potrivit articolului 58 din ustawa – Kodeks cywilny (Legea privind Codul civil) din 23 aprilie 1964 (Dz. U. nr. 16, poziția 93), în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„1. Un act juridic contrar legii sau prin care se urmărește eludarea legii este nul și neavenit, cu excepția cazului în care o dispoziție relevantă prevede altfel, în special în cazul în care aceasta prevede că dispozițiile nevalide ale actului juridic sunt înlocuite de dispozițiile relevante ale legii.

2. Un act juridic contrar principiilor conviețuirii sociale este nul și neavenit.

3. În cazul în care numai o parte a actului juridic este lovită de nulitate, celelalte părți ale actului rămân în vigoare, cu excepția cazului în care reiese din împrejurări că actul nu ar fi fost executat în lipsa dispozițiilor lovite de nulitate.”

Legea privind Codul de procedură civilă

11      Articolul 505⁴ alineatul 1 din ustawa – Kodeks cywilny (Legea privind Codul de procedură civilă) din 17 noiembrie 1964 (Dz. U. nr. 43, poziția 296), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede:

„Orice modificare a cererii este inadmisibilă. Articolele 75-85, articolele 194-196 și articolul 198 nu se aplică.”

Legea bancară

12      Articolul 70 din Legea bancară, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede:

„1. Banca condiționează acordarea unui credit de bonitatea debitorului. Prin bonitate se înțelege capacitatea de a rambursa creditul contractat, majorat cu dobânzi, la datele specificate în contract. Debitorul este obligat să prezinte, la solicitarea creditorului, documentele și informațiile necesare pentru evaluarea acestei capacități.

2. Banca poate acorda un credit unei persoane fizice […] care nu este solvabilă cu condiția ca:

1) o modalitate specifică de garantare a rambursării creditului să fie prevăzută;

[…]

3) Debitorul este obligat să permită băncii să efectueze orice activitate de evaluare a situației sale financiare și economice și să controleze utilizarea și rambursarea creditului.”

13      Potrivit articolului 78a din această lege, în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„Dispozițiile legii se aplică contractelor de credit și de împrumut în bani încheiate de o bancă în conformitate cu dispozițiile Legii [privind] creditul de consum, în măsura în care ele nu intră sub incidența acestei legi.”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

14      La 28 septembrie 2017, LC și Nest Bank, cu sediul în Varșovia (Polonia), au încheiat contractul de credit de consum. Cuantumul creditului de consum astfel contractat de LC se ridica la 49 148,06 zloți polonezi (PLN) (aproximativ 10 457 de euro), iar suma totală care trebuia rambursată se ridica la 62 573,16 PLN (aproximativ 13 313,44 euro). Această sumă era compusă din capitalul împrumutat, din dobânzile pentru întreaga perioadă de valabilitate a acestui contract și dintr‑un comision numit „comision pentru acordarea împrumutului” în valoare de 7 323,06 PLN (aproximativ 1 558 de euro). Acest credit de consum urma să fie rambursat în 60 de rate în cuantum de 1 042 PLN (aproximativ 221 de euro), cel mai târziu la 3 octombrie 2022.

15      În contractul de credit de consum, LC a indicat că venitul său mediu lunar net se ridica la 1 755,62 PLN (aproximativ 373 de euro). O datorie contractată de LC era de asemenea menționată în acest contract, constând într‑un credit ale cărui rate lunare se ridică la 320 PLN (aproximativ 68 de euro).

16      Creanța rezultată din contractul de credit de consum a fost cesionată de Nest Bank societății Horyzont, cu sediul tot în Varșovia.

17      Întrucât LC nu a rambursat suma împrumutată în termenul stabilit, Horyzont a sesizat Sąd Rejonowy Lublin Zachód w Lublinie (Tribunalul Districtual din Lublin Vest, Polonia) cu o cerere de plată. Această instanță a admis cererea și a emis o somație de plată în privința lui LC. LC a formulat contestație împotriva somației de plată la Sąd Rejonowy w Siemianowicach Śląskich (Tribunalul Districtual din Siemianowice Śląskie, Polonia), care este instanța de trimitere. În această contestație, LC arată că Nest Bank nu i‑a evaluat bonitatea la momentul încheierii contractului de credit de consum.

18      În cursul procedurii principale, instanța de trimitere a constatat că creditul de consum în cauză fusese acordat de Nest Bank cu încălcarea dispozițiilor care transpun în dreptul polonez obligația care îi revine creditorului de a evalua bonitatea debitorului, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48. Astfel, această instanță ridică problema consecințelor încălcării menționate.

19      În această privință, instanța de trimitere arată că, deși există o multitudine de sancțiuni prevăzute în dreptul național, atunci când legiuitorul polonez a transpus Directiva 2008/48, acesta din urmă nu a prevăzut însă o sancțiune specifică în cazul încălcării obligației de evaluare a bonității consumatorului care dorește să obțină un credit de consum.

20      Instanța de trimitere precizează că articolul 45 din Legea privind creditul de consum prevede o sancțiune denumită „credit gratuit”. Această sancțiune este una dintre cele care se aplică numai încălcărilor prevăzute, printre care nu figurează încălcarea obligației de evaluare a bonității consumatorului prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48. Această instanță arată, în plus, că este posibil să se aplice articolul 58 din Legea privind Codul civil, care permite aplicarea eventuală a unei sancțiuni constând în nulitatea actului juridic în cauză. Instanța menționată adaugă că nu solicită Curții să îi indice ce dispoziție din dreptul național trebuie aplicată în litigiul principal, ci solicită interpretarea care trebuie dată dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii, în măsura în care multitudinea sancțiunilor prevăzute de dreptul național stabilește de asemenea o diferență în ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii pentru încălcarea obligațiilor care decurg din Directiva 2008/48.

21      Instanța de trimitere subliniază că, în Hotărârea din 10 iunie 2021, Ultimo Portfolio Investment (Luxemburg) (C‑303/20, EU:C:2021:479), Curtea a evocat marja de apreciere de care dispune instanța națională în aplicarea și în special în alegerea unei măsuri proporționale cu gravitatea încălcării constatate. Ea ridică problema dacă aceasta înseamnă că măsura respectivă trebuie să fie echivalentă cu sancțiunile prevăzute în cazul încălcării celorlalte obligații care decurg din dispozițiile de transpunere a Directivei 2008/48.

22      În această privință, instanța de trimitere precizează că din jurisprudența Curții reiese că atât obligația prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48, cât și obligațiile de informare care rezultă din această directivă prezintă o importanță fundamentală pentru consumatori. În consecință, instanța de trimitere ridică problema dacă o diferențiere a sancțiunilor prevăzute la articolul 23 din Directiva 2008/48 este admisibilă în dreptul național, în timp ce obligațiile impuse profesionistului la articolele 8 și 10 din Directiva 2008/48 trebuie considerate echivalente, adică de același rang, și urmăresc aceleași obiective.

23      În aceste condiții, Sąd Rejonowy w Siemianowicach Śląskich (Tribunalul Districtual din Siemianowice Śląskie) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 8 din Directiva [2008/48] trebuie interpretat în sensul că obligația creditorului de a evalua bonitatea consumatorului (a debitorului) este echivalentă cu alte obligații prevăzute de această directivă (în special obligațiile de informare prevăzute la articolul 10 și următoarele din aceasta), astfel încât sancțiunile menționate la articolul 23 din directivă nu pot fi diferite, și anume nu pot prevedea consecințe juridice diferite în cazul încălcării fiecăreia dintre aceste obligații în parte?”

Cu privire la întrebarea preliminară

24      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 23 din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o sancțiune aplicată în cazul încălcării obligației de examinare a bonității consumatorului, prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din această directivă, să difere de sancțiunea prevăzută în cazul încălcării altor obligații eventual echivalente prevăzute în directiva amintită și în special de obligația menționată la articolul 10 alineatul (2) din aceasta, privind informațiile care trebuie incluse în contractele de credit de consum.

25      Trebuie amintit că, potrivit articolului 23 din Directiva 2008/48, statele membre trebuie să stabilească normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul acestei directive și să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura că acestea sunt aplicate. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.

26      Rezultă astfel din modul de redactare a acestui articol 23 că normele de sancționare aplicabile în cazul încălcării obligațiilor care rezultă din această directivă trebuie să fie definite astfel încât sancțiunile să fie eficiente, proporționale, precum și cu efect de descurajare și că statele membre trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru ca acestea să fie aplicate. În aceste limite, astfel cum arată considerentul (47) al aceleiași directive, alegerea acestor norme de sancționare rămâne la latitudinea statelor membre (Hotărârea din 27 martie 2014, LCL Le Crédit Lyonnais, C‑565/12, EU:C:2014:190, punctul 43).

27      În această privință, trebuie arătat că din jurisprudență reiese că, pentru a atinge obiectivul urmărit la articolul 23 din Directiva 2008/48, și anume acela de a garanta că sancțiunile sunt efective, proporționale și cu efect de descurajare, nu numai legiuitorul național, dar și instanțele naționale trebuie să dispună, în limitele definite de obiectul litigiului cu care sunt sesizate, de o putere de apreciere care să le permită să aleagă, în funcție de împrejurările cauzei, măsura proporțională cu gravitatea încălcării obligației constatate. Aceste instanțe trebuie, așadar, să ia în considerare ansamblul normelor de drept național și să le interpreteze, în măsura posibilului, în lumina modului de redactare și a finalității acestei directive pentru a obține un rezultat compatibil cu obiectivele pe care le urmărește [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2021, Ultimo Portfolio Investment (Luxemburg) C‑303/20, EU:C:2021:479, punctul 36 și jurisprudența citată].

28      Astfel, în măsura în care normele de sancționare pentru încălcările obligațiilor care decurg din Directiva 2008/48, prevăzute de un stat membru, respectă cerințele jurisprudenței citate la punctele 26 și 27 din prezenta hotărâre, articolul 23 din această directivă nu se opune ca încălcarea a diverse obligații să presupună sancțiuni diferite.

29      Or, în această privință, trebuie precizat că Directiva 2008/48 prevede diferite obligații care urmăresc obiective distincte.

30      Astfel, finalitatea obligației de evaluare a bonității consumatorului înainte de încheierea unui contract de credit, în sensul articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48, urmărește, după cum se arată în mod expres în considerentul (26) al acestei directive, să responsabilizeze creditorii, precum și să protejeze consumatorii, asigurându‑se că creditorii nu se angajează să acorde împrumuturi în mod iresponsabil fără evaluarea prealabilă a bonității consumatorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2024, Nárokuj, C‑755/22, EU:C:2024:10, punctele 34 și 46, precum și jurisprudența citată).

31      O asemenea obligație, întrucât urmărește protejarea consumatorilor împotriva riscurilor de îndatorare excesivă și de insolvabilitate, are o importanță fundamentală pentru aceștia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2021, Ultimo Portfolio Investment (Luxemburg) C‑303/20, EU:C:2021:479, punctul 29 și jurisprudența citată].

32      La rândul lor, informațiile prealabile și concomitente încheierii unui contract de credit, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri, în special informațiile prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, permit consumatorului să decidă dacă dorește să își asume obligații potrivit condițiilor redactate în prealabil de profesionist. Astfel, aceste informații au de asemenea o importanță fundamentală pentru consumator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinge și Radlingerová, C‑377/14, EU:C:2016:283, punctul 64, precum și jurisprudența citată).

33      Deși reiese din jurisprudență că atât obligația de a evalua bonitatea consumatorului înainte de încheierea unui contract de credit, în sensul articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48, cât și obligația de informare prevăzută în special la articolul 10 alineatul (2) din această directivă au o importanță fundamentală, trebuie totuși să se constate că aceste obligații urmăresc obiective diferite și că încălcarea lor nu implică consecințe similare, nici din punctul de vedere al interesului juridic protejat de dispoziția în cauză, nici din punctul de vedere al părților la contractul de credit.

34      Astfel, din încălcarea obligației de verificare a bonității consumatorului ar putea rezulta că acesta din urmă încheie un contract de credit care îl expune la o îndatorare excesivă și la insolvabilitate. În schimb, consecințele încălcării obligațiilor de informare pot varia considerabil în funcție de obligația specifică în cauză, gravitatea acestei încălcări depinzând, în plus, în practică, de numărul și de importanța elementelor care lipsesc din acest contract de credit. De exemplu, astfel de încălcări pot îngreuna pentru consumator compararea ofertelor de credit sau exercitarea drepturilor care decurg din contractul de credit menționat.

35      Rezultă că încălcarea a două obligații de importanță fundamentală poate avea consecințe diferite pentru consumator, iar sancțiunile aplicate, fără a fi în mod necesar aceleași, trebuie să fie în ambele situații proporționale, ținând seama în special atât de gravitatea individuală a încălcării, cât și de consecințele diferite care decurg pentru consumator.

36      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 23 din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o sancțiune aplicată în cazul încălcării obligației de examinare a bonității consumatorului, prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din această directivă, să difere de sancțiunea prevăzută în cazul încălcării altor obligații eventual echivalente prevăzute în directiva amintită și în special a obligației prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din aceeași directivă, referitor la informațiile care trebuie incluse în contractele de credit de consum, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 23 menționat.

Cu privire la cheltuielile de judecată

37      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 23 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune ca o sancțiune aplicată în cazul încălcării obligației de examinare a bonității consumatorului, prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din această directivă, să difere de sancțiunea prevăzută în cazul încălcării altor obligații eventual echivalente prevăzute în directiva amintită și în special a obligației prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din aceeași directivă, referitor la informațiile care trebuie incluse în contractele de credit de consum, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 23 menționat.

Semnături

*      Limba de procedură: polona.