CELEX:62024CJ0371: Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 19 martie 2026.#HW împotriva Ministère public.#Cererea de decizie preliminară formulată de Cour d’appel de Paris.#Trimitere preliminară – Protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal în materie penală în scopul combaterii infracțiunilor – Directiva (UE) 2016/680 – Articolul 10 – Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal – Colectarea de date biometrice – Luarea amprentelor digitale și fotografierea – Persoană cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune – Caracter strict necesar – Putere de apreciere – Obligația de motivare – Refuzul persoanei în cauză de a se supune colectării datelor sale biometrice – Legislație națională care permite urmărirea penală și condamnarea unei persoane pentru o infracțiune specifică prin care este sancționat acest refuz chiar în absența unei urmăriri penale sau a unei condamnări pentru infracțiunea care stă la baza colectării preconizate a acestor date.#Cauza C-371/24.

–

pentru HW, de A. Baudelin, avocat;

–

pentru guvernul francez, de R. Bénard, B. Dourthe, F. du Couëdic și B. Fodda, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de L. Březinová și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Irlanda, de M. Browne, Chief State Solicitor, A. Burke și A. Joyce, în calitate de agenți, asistați de A. Thuillier, BL;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Bouchagiar, H. Kranenborg și M. Wasmeier, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și a articolelor 8 și 10 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO 2016, L 119, p. 89).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva lui HW în urma căreia acesta din urmă a fost condamnat la plata unei amenzi pentru refuzul său de a se supune unor operațiuni de întocmire a unor fișe de semnalmente prin luarea amprentelor digitale și fotografiere, deși a fost achitat pentru infracțiunea care stătea la baza punerii în aplicare a acestor operațiuni.

3

Articolul 1 din Directiva 2016/680, intitulat „Obiect și obiective”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa securității publice și al prevenirii acestora.”

4

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1).”

5

Potrivit articolului 3 din aceeași directivă, intitulat „Definiții”:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]

[…]”

6

Articolul 4 din Directiva 2016/680, intitulat „Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal”, prevede:

„(1) Statele membre garantează că datele cu caracter personal:

[…]

(4) Operatorul este responsabil de respectarea alineatelor (1), (2) și (3) și poate demonstra acest lucru.”

7

Articolul 8 din această directivă, intitulat „Legalitatea prelucrării”, prevede:

„(1) Statele membre garantează legalitatea prelucrării numai dacă și în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de către o autoritate competentă în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) și că aceasta se întemeiază pe dreptul Uniunii sau pe dreptul intern.

(2) Dreptul intern care reglementează prelucrarea care intră sub incidența prezentei directive precizează cel puțin obiectivele prelucrării, datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate și scopurile prelucrării.”

8

Potrivit articolului 10 din directiva menționată, intitulat „Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal”:

„Prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice, afilierea sindicală, prelucrarea datelor genetice, prelucrarea datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice sau prelucrarea datelor privind sănătatea sau a datelor privind viața sexuală și orientarea sexuală a unei persoane fizice este autorizată numai atunci când este strict necesară și sub rezerva unor garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanei vizate și numai atunci când:

9

Articolul 54 din aceeași directivă, intitulat „Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva unui operator sau a unei persoane împuternicite de către operator”, prevede:

„Fără a aduce atingere vreunei căi de atac administrative sau extrajudiciare disponibile, inclusiv dreptului de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere în conformitate cu articolul 52, statele membre garantează persoanei vizate dreptul la exercitarea unei căi de atac judiciare eficiente în cazul în care aceasta consideră că, prin prelucrarea datelor sale cu caracter personal cu nerespectarea dispozițiilor adoptate în temeiul prezentei directive, au fost încălcate drepturile care îi revin în conformitate cu dispozițiile respective.”

10

Potrivit articolului 55‑1 din code de procédure pénale (Codul de procedură penală), în versiunea aplicabilă faptelor din procedura principală (denumit în continuare „Codul de procedură penală”):

„Ofițerul de poliție judiciară poate efectua sau poate dispune efectuarea, sub controlul său, […] asupra oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune, a operațiunilor de prelevări externe necesare pentru realizarea unor examene tehnice și științifice de comparație cu urmele și indiciile prelevate pentru nevoile anchetei.

El efectuează sau dispune efectuarea, sub controlul său, a operațiunilor de întocmire a fișelor de semnalmente și în special de prelevare a amprentelor digitale sau palmare sau de fotografiere necesare pentru alimentarea și consultarea fișierelor de poliție potrivit normelor proprii fiecăruia dintre aceste fișiere.

Refuzul unei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune de a se supune operațiunilor de prelevare, menționate la primul și la al doilea paragraf, dispuse de ofițerul de poliție judiciară se pedepsește cu închisoarea de un an și cu amendă de 15000 de euro.”

11

La 30 mai 2020, peste o sută de activiști pentru climă au ocupat bulevardul Champs‑Élysées din Paris (Franța). Intervenind pentru a‑i dispersa, forțele de ordine au reținut mai multe persoane, printre care pe HW, pentru organizarea unei manifestații nedeclarate și rebeliune. Fiind ascultat după ce a fost reținut, HW și‑a declinat identitatea, dar a refuzat, pe de o parte, să se supună prelevării de amprente digitale și fotografierii și, pe de altă parte, să comunice codul de deblocare a telefonului său mobil și să îl deblocheze el însuși, deși a fost informat că aceste refuzuri constituiau infracțiuni pentru care era pasibil de pedepse cu închisoarea și de amenzi.

12

La 1 iunie 2020, la încetarea reținerii sale, HW a fost adus în fața procureur de la République (procurorul Republicii, Franța) și în fața juge des libertés et de la détention (judecătorul de drepturi și libertăți, Franța), care l‑a plasat sub control judiciar și i‑a comunicat că trebuia să se înfățișeze în fața tribunal correctionnel de Paris (Tribunalul Corecțional din Paris, Franța). HW era inculpat:

13

Prin hotărârea din 8 septembrie 2021, tribunal correctionnel de Paris (Tribunalul Corecțional din Paris) l‑a achitat pe HW pentru faptele referitoare la primele două infracțiuni menționate la punctul anterior. În schimb, acesta l‑a declarat vinovat de faptele imputate referitoare la cea de a treia infracțiune vizată la punctul menționat și, prin urmare, l‑a condamnat la plata unei amenzi de 300 de euro.

14

HW și ministère public (Ministerul Public) au declarat apel împotriva acestei hotărâri la cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța), care este instanța de trimitere.

15

Această instanță amintește că, în Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctul 135, Curtea a declarat că articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c) și cu articolul 8 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice și genetice ale oricărei persoane inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, în scopul înregistrării lor, fără a prevedea obligația autorității competente de a verifica și de a demonstra, pe de o parte, că această colectare este strict necesară pentru realizarea obiectivelor concrete urmărite și, pe de altă parte, că aceste obiective nu pot fi atinse prin măsuri care constituie o ingerință de mai mică gravitate pentru drepturile și libertățile persoanei vizate.

16

Instanța menționată consideră că, în pofida acestei hotărâri, rămân anumite întrebări în ceea ce privește interpretarea acestor dispoziții ale Directivei 2016/680, printre altele având în vedere diferențele dintre legislația națională în discuție în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată și articolul 55‑1 din Codul de procedură penală.

17

În primul rând, aprecierile efectuate de Curte în aceeași hotărâre s‑ar aplica unei proceduri penale care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice și genetice ale oricărei persoane împotriva căreia există suficiente elemente de probă privind săvârșirea unei infracțiuni pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. În schimb, Curtea încă nu s‑ar fi pronunțat cu privire la o situație juridică, precum cea prevăzută la articolul 55‑1 din Codul de procedură penală, care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice ale unei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune în cadrul unei anchete, fără ca aceasta să implice o punere în mișcare a acțiunii penale. Ar fi, prin urmare, necesar să se stabilească dacă această din urmă condiție este suficientă pentru a îndeplini cerințele care decurg din această directivă.

18

În al doilea rând, deși întrebată cu privire la obligația autorității competente de a motiva în mod adecvat, în raport cu cerințele care decurg din directiva menționată, caracterul necesar al unei colectări de date biometrice și genetice, Curtea ar fi indicat, în Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, numai că revenea instanței naționale sarcina de a verifica dacă dreptul național permite să se aprecieze caracterul „strict necesar”, în sensul articolului 10 din aceeași directivă, al recurgerii la colectarea datelor biometrice și genetice ale persoanei vizate. Răspunsul la întrebarea dacă cerința unei motivări adecvate a acestei necesități stricte ține de o examinare prealabilă de către ofițerul de poliție judiciară, care este autoritatea competentă în temeiul articolului 55‑1 din Codul de procedură penală, și/sau de o examinare a posteriori de către instanța sesizată cu legalitatea acestei colectări ar rămâne incert.

19

În al treilea rând, articolul 55‑1 din Codul de procedură penală ar ridica o problemă suplimentară inedită din perspectiva dreptului Uniunii. Astfel, potrivit celui de al treilea paragraf al acestei dispoziții, refuzul de a se supune întocmirii unei fișe de semnalmente ar constitui o infracțiune specifică ce poate conduce la urmărirea penală și la o condamnare chiar dacă infracțiunea principală care stătea la baza colectării preconizate nu a condus la o astfel de urmărire penală sau la o asemenea condamnare a presupusului său autor. S‑ar pune astfel problema dacă este îndeplinită condiția ca prelucrarea să fie „strict necesară”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, cerută pentru a putea proceda la colectarea de date biometrice și dacă poate fi justificată urmărirea penală sau o eventuală condamnare pentru această infracțiune specifică.

20

Potrivit instanței de trimitere, răspunsul la aceste întrebări este esențial pentru soluționarea procedurii principale, din moment ce HW a fost condamnat numai pentru infracțiunea de refuz de a se supune unei prelevări a semnalmentelor, deși a fost achitat pentru infracțiunea principală care a justificat această măsură de întocmire a fișei de semnalmente, fără să fie furnizată, în niciun moment al procedurii, vreo motivare adecvată a caracterului strict necesar al măsurii menționate.

21

În aceste condiții, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și cu articolul 8 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune.

23

Trebuie amintit de la bun început că articolul 10 din directiva menționată constituie o dispoziție specifică ce urmărește, în ceea ce privește anumite categorii de date cu caracter personal, precum datele biometrice sau genetice, să le asigure o protecție sporită prin definirea unor condiții mai stricte de legalitate a prelucrării unor astfel de date. Într‑adevăr, aceste categorii de date sunt, prin natura lor, deosebit de sensibile în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale, deoarece contextul prelucrării unor asemenea date poate genera riscuri semnificative la adresa drepturilor și a libertăților persoanelor vizate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 48, precum și jurisprudența citată].

24

Astfel, articolul 10 din aceeași directivă prevede, în ceea ce privește datele cu caracter personal care se încadrează în una dintre categoriile pe care le enumeră limitativ (denumite în continuare „date cu caracter personal sensibile”), printre care datele biometrice și genetice, că prelucrarea acestora trebuie să îndeplinească, pe lângă condiția de a se încadra în una dintre cele trei situații enumerate limitativ la literele (a)-(c), printre care cea menționată la litera (a), potrivit căreia această prelucrare este autorizată de dreptul intern, alte două condiții, și anume, pe de o parte, cea potrivit căreia trebuie să existe „garanții adecvate” pentru drepturile și libertățile persoanei vizate și, pe de altă parte, cea potrivit căreia prelucrarea preconizată trebuie să fie „strict necesară” [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 77].

25

În ceea ce privește această din urmă condiție, întrucât articolul 10 din Directiva 2016/680 constituie o punere în aplicare specială, aplicabilă datelor cu caracter personal sensibile, a principiilor enunțate la articolele 4 și 8 din această directivă, care trebuie respectate de orice prelucrare de date cu caracter personal care intră în sfera de aplicare a directivei menționate, domeniul de aplicare al acestei condiții trebuie determinat în raport cu aceste principii [Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctul 121].

26

Rezultă, pe de o parte, că domeniul de aplicare al condiției ca prelucrarea să fie „strict necesară”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, trebuie determinat, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) din această directivă, în raport cu scopurile colectării datelor cu caracter personal în cauză, scopuri care trebuie să fie determinate, explicite și legitime. În plus, această condiție impune, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată, ca datele cu caracter personal să fie adecvate, relevante și neexcesive în ceea ce privește scopurile în care sunt prelucrate, această din urmă cerință implicând astfel respectarea, de către statele membre, a principiului reducerii la minimum a prelucrării datelor, a cărui aplicare specifică în cazul datelor cu caracter personal sensibile o constituie acest articol 10 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctul 122].

27

Pe de altă parte, domeniul de aplicare al condiției menționate trebuie, în lumina articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2016/680, să fie determinat în raport cu articolul 8 alineatul (1) din această directivă, în temeiul căruia statele membre trebuie să garanteze printre altele că prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de către o autoritate competentă în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) din directiva menționată, precum și cu articolul 8 alineatul (2) din aceasta, care impune ca dreptul intern care reglementează prelucrarea care intră sub incidența aceleiași directive să precizeze cel puțin obiectivele prelucrării, datele cu caracter personal care urmează să fie prelucrate și scopurile prelucrării [Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctul 123].

28

Ținând seama de aceste principii care decurg din articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c) și din articolul 8 din Directiva 2016/680, condiția ca prelucrarea să fie „strict necesară”, în sensul articolului 10 din această directivă, care definește condiții mai stricte de legalitate a prelucrării datelor sensibile în raport cu cele care decurg din articolele 4 și 8 menționate, implică, în primul rând, ca acest caracter strict necesar să fie apreciat într‑un mod deosebit de riguros în raport cu scopurile urmărite de prelucrarea în cauză și ca, prin urmare, o asemenea prelucrare să nu poată fi considerată necesară decât într‑un număr limitat de cazuri [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctele 117 și 118, precum și Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 78].

29

Prin urmare, scopurile unei prelucrări de date cu caracter personal sensibile, precum colectarea de date biometrice și genetice, nu pot fi desemnate în termeni prea generali, ci necesită să fie definite în mod suficient de precis și de concret pentru a permite evaluarea condiției ca această prelucrare să fie „strict necesară”, în sensul acestui articol 10 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 79, precum și jurisprudența citată].

30

În această privință, deși este adevărat că Directiva 2016/680 nu definește noțiunea de „scopuri ale prelucrării”, se poate arăta că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 27 din prezenta hotărâre, articolul 8 alineatul (2) din această directivă distinge în mod expres această noțiune de cea de „obiective ale prelucrării” [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 80].

31

Or, Curtea a declarat deja că noțiunea de „obiective ale prelucrării”, în sensul acestui articol 8 alineatul (2), face trimitere la scopurile mai generale menționate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2016/680 pe care trebuie să le urmărească o prelucrare pentru a intra sub incidența acestei directive, în timp ce noțiunea de „scopuri ale prelucrării”, în sensul, printre altele, al articolului 8 alineatul (2) menționat, trebuie înțeleasă ca referindu‑se la finalitățile specifice și concrete urmărite de o prelucrare de date cu caracter personal în raport cu misiunea cu care este învestit operatorul, cum ar fi o sarcină specifică legată de prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea pedepselor [Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 81].

32

În al doilea rând, condiția ca prelucrarea să fie „strict necesară”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, implică un control deosebit de strict al respectării principiului reducerii la minimum a prelucrării datelor în cauză, enunțat la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din această directivă, și impune astfel ca operatorul datelor cu caracter personal sensibile să se asigure că scopul urmărit prin prelucrarea în cauză nu poate fi atins într‑un mod la fel de eficient prin recurgerea la alte categorii de date decât cele enumerate la acest articol 10 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctele 125 și 126, precum și Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctele 82 și 85], acest principiu dând expresie principiului proporționalității [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 79 și jurisprudența citată].

33

În al treilea rând, având în vedere riscurile importante pe care le prezintă prelucrarea datelor cu caracter personal sensibile pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, în special în contextul atribuțiilor autorităților competente în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2016/680, condiția ca prelucrarea să fie „strict necesară”, în sensul articolului 10 din această Directivă impune să se țină seama de importanța deosebită a scopului urmărit de prelucrarea în cauză. O asemenea importanță poate fi apreciată printre altele în funcție de natura acestui scop, de faptul că această prelucrare servește unei finalități specifice și concrete în legătură cu prevenirea infracțiunilor sau a amenințărilor împotriva siguranței publice care prezintă un anumit grad de gravitate, pedepsirea unor astfel de infracțiuni sau protecția împotriva unor astfel de amenințări, precum și în lumina împrejurărilor specifice în care este efectuată prelucrarea menționată [Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 83, precum și jurisprudența citată].

34

În al patrulea rând, în ceea ce privește colectarea datelor biometrice și genetice ale persoanelor acuzate de săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni sau suspectate de săvârșirea unei astfel de infracțiuni în scopul identificării și al comparării viitoare ale acestor persoane, din jurisprudența Curții reiese că caracterul strict necesar al acestei colectări trebuie să țină seama de ansamblul elementelor relevante, cum ar fi printre altele natura și gravitatea presupusei infracțiuni pentru care sunt inculpate, împrejurările specifice ale acestei infracțiuni, eventuala legătură a infracțiunii menționate cu alte proceduri în curs, precum și antecedentele judiciare sau profilul individual al persoanei în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 84, precum și jurisprudența citată].

35

În consecință, deși este adevărat că un stat membru se poate conforma Directivei 2016/680 fie delegând autorităților competente sarcina de a asigura, în fiecare caz în parte, respectarea condiției, pentru orice prelucrare a datelor cu caracter personal sensibile, de a fi strict necesară, în sensul articolului 10 din această directivă, fie stabilind, la nivel legislativ, criterii de apreciere pe care autoritățile trebuie să le aplice ulterior în mod nediscreționar, nu este mai puțin adevărat că, în această a doua ipoteză, criteriile respective trebuie să fie de natură să îndeplinească toate cerințele care decurg din aceeași condiție, astfel cum sunt enunțate la punctele 25-34 din prezenta hotărâre [Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 87].

36

Astfel, având în vedere ansamblul acestor cerințe, Curtea a considerat că o legislație națională care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice și genetice ale oricărei persoane inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, în scopul înregistrării lor, fără a prevedea obligația autorității competente de a verifica și de a demonstra, pe de o parte, că această colectare este strict necesară pentru realizarea scopurilor specifice și concrete urmărite și, pe de altă parte, că aceste scopuri nu pot fi atinse prin măsuri care constituie o ingerință de o gravitate mai redusă pentru drepturile și libertățile persoanei vizate, este contrară acestei condiții privind caracterul „strict necesar” al colectării, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, din moment ce o astfel de legislație este susceptibilă să conducă, în mod nediferențiat și generalizat, la colectarea datelor biometrice și genetice ale majorității persoanelor inculpate [a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 30 ianuarie 2024, Direktor na Glavna direktsia Natsionalna politsia pri MVR – Sofia, C‑118/22, EU:C:2024:97, punctul 64, și Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 88, precum și jurisprudența citată].

37

În speță, articolul 55‑1 din Codul de procedură penală, în măsura în care prevede în esență că ofițerul de poliție judiciară efectuează sau dispune efectuarea sub controlul său a operațiunilor de întocmire a fișelor de semnalmente, printre altele prin prelevarea amprentelor digitale și fotografiere, ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune privește, asemenea unei legislații naționale precum cea vizată la punctul 36 din prezenta hotărâre, „prelucrarea” unor „date biometrice”, astfel cum este prevăzută la articolul 10 din Directiva 2016/680. Într‑adevăr, aceste operațiuni conduc, în sensul articolului 3 punctele 2 și 13 din această directivă, la „colectarea” de „date dactiloscopice” și, respectiv, de „imagini faciale” care furnizează, printr‑o prelucrare tehnică specifică, date referitoare la caracteristicile fizice ale unei persoane și care permit sau confirmă identificarea sa unică.

38

Astfel cum reiese din modul de redactare a articolului 55‑1 din Codul de procedură penală și astfel cum a confirmat guvernul francez în observațiile sale scrise, această colectare de date biometrice are ca scop să permită o comparare a datelor biometrice ale unei persoane care face obiectul unei anchete penale cu urmele și indiciile prelevate pentru nevoile acestei anchete, precum și să identifice persoana suspectă în cadrul acesteia sau al altor proceduri penale în curs sau viitoare.

39

După cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 52-54 din concluzii, datele astfel colectate par, în raport cu aceste scopuri specifice și concrete, adecvate și relevante, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată, sub rezerva ca aceste scopuri să fie, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, definite în mod adecvat și suficient de precis de dreptul statului membru în cauză, inclusiv de jurisprudența instanțelor naționale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 90].

40

Cu toate acestea, trebuie să se constate că domeniul de aplicare al colectării de date biometrice, astfel cum este definit la articolul 55‑1 din Codul de procedură penală, este deosebit de larg, din moment ce vizează toate persoanele cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că au săvârșit sau au încercat să săvârșească o infracțiune.

41

Or, simplul fapt că există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că o persoană a săvârșit sau a încercat să săvârșească o astfel de infracțiune nu poate fi considerat ca fiind un element care să permită, în sine, să se prezume că colectarea datelor sale biometrice este strict necesară în raport cu scopurile specifice și concrete pe care ea le urmărește și ținând seama de atingerile aduse drepturilor la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal garantate de articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) care rezultă din această colectare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctul 130].

42

Astfel, pe de o parte, nu este exclus ca, în anumite cazuri, colectarea de date biometrice să nu răspundă, în pofida existenței unuia sau mai multor motive verosimile de a bănui că persoana vizată a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune, niciunei necesități concrete în vederea desfășurării procedurii penale în curs [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție), C‑205/21, EU:C:2023:49, punctul 131].

43

Pe de altă parte, posibilitatea ca colectarea datelor biometrice ale unei persoane suspectate că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune să fie strict necesară în cadrul anchetei care o vizează sau în cadrul altor proceduri penale în curs sau viitoare trebuie apreciată, conform jurisprudenței amintite la punctul 34 din prezenta hotărâre, în raport cu ansamblul elementelor relevante.

44

Or, astfel cum reiese din însuși modul de redactare a primei întrebări, instanța de trimitere pornește de la premisa că articolul 55‑1 din Codul de procedură penală prevede o colectare sistematică a datelor biometrice ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că au săvârșit sau au încercat să săvârșească o infracțiune, fără ca ofițerul de poliție judiciară să fie obligat să verifice și să demonstreze, în fiecare caz în parte, caracterul „strict necesar” al acestei colectări, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680.

45

Cu toate acestea, este necesar să se arate că guvernul francez contestă această interpretare a dreptului național efectuată de instanța de trimitere.

46

Astfel, pe de o parte, din termenul „poate”, utilizat la articolul 55‑1 primul paragraf din Codul de procedură penală, ar reieși că ofițerul de poliție judiciară dispune de o marjă de apreciere pentru a efectua operațiuni de prelevare externă care sunt „necesare” anchetei, în sensul acestei dispoziții.

47

Pe de altă parte, din chiar textul articolului 55‑1 al doilea paragraf din acest cod ar rezulta de asemenea că punerea în aplicare a operațiunilor de întocmire a fișelor de semnalmente, printre altele dactiloscopice și fotografice, prevăzute de această dispoziție depinde de normele proprii fiecăruia dintre fișierele poliției pe care aceste operațiuni le alimentează, și anume fișierul automatizat de amprente digitale și, respectiv, numai pentru fotografii, prelucrarea antecedentelor judiciare. Or, mai multe alte dispoziții din codul respectiv, care nu sunt menționate de instanța de trimitere, ar încadra strict posibilitatea de a întocmi fișe de semnalmente și exploatarea lor. În special, în conformitate cu aceste dispoziții, nu s‑ar recurge la întocmirea de fișe de semnalmente decât atunci când investigația o impune. În plus, această posibilitate ar fi supusă unor condiții mai stricte decât simpla existență a unor suspiciuni de a fi săvârșit sau de a fi încercat să săvârșească o infracțiune, întrucât ar fi cerută prezența unor indicii grave sau concordante care să facă probabilă participarea persoanei inculpate, ca autor sau complice, la o infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii sau necesitatea unei identificări certe a acestei persoane.

48

Pe de altă parte, guvernul francez subliniază că condiția caracterului „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, deși este cert că nu este menționată la articolul 55‑1 din Codul de procedură penală, figurează totuși în mod explicit în legislația națională care a transpus în mod specific această directivă. Or, colectarea de date biometrice în temeiul acestui articol 55‑1 nu ar putea încălca dispozițiile acestei legislații.

49

În această privință, trebuie amintit că nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor naționale și să hotărască dacă interpretarea sau aplicarea acestora de către instanța națională este corectă, o astfel de interpretare fiind de competența exclusivă a acesteia din urmă [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 53 și jurisprudența citată].

50

Astfel, Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și instanțele naționale, contextul factual și normativ în care se înscriu întrebările preliminare, astfel cum este definit în decizia de trimitere. Prin urmare, indiferent de criticile emise de guvernul unui stat membru cu privire la interpretarea dreptului național reținută de instanța de trimitere, examinarea întrebărilor preliminare trebuie efectuată pe baza acestei interpretări și nu este de competența Curții să verifice exactitatea acesteia [Hotărârea din 29 iulie 2024, CU și ND (Asistență socială – Discriminare indirectă), C‑112/22 și C‑223/22, EU:C:2024:636, punctul 40, precum și jurisprudența citată].

51

În aceste condiții, presupunând că, astfel cum arată instanța de trimitere, articolul 55‑1 din Codul de procedură penală trebuie interpretat în sensul că conferă un caracter sistematic operațiunilor de întocmire a fișelor de semnalmente, printre altele dactiloscopice și fotografice, ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune, fără ca autoritatea competentă să fie obligată să aprecieze, în fiecare caz în parte, caracterul „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, al întocmirii acestor fișe de semnalmente, o asemenea legislație națională ar fi, conform jurisprudenței amintite la punctul 36 din prezenta hotărâre, contrară acestui articol 10, în măsura în care ar fi susceptibilă să conducă, în mod nediferențiat și generalizat, la colectarea datelor biometrice ale acestor persoane.

52

Cu toate acestea, ținând seama printre altele de elementele menționate la punctele 46-48 din prezenta hotărâre, acestei instanțe îi revine, pe de o parte, sarcina de a verifica dacă legislația națională în discuție în litigiul principal impune autorității de poliție judiciară să procedeze în mod sistematic la o astfel de colectare, fără ca această autoritate să fie în măsură să aprecieze, în fiecare caz în parte, caracterul „strict necesar” al acesteia, în sensul articolului 10 menționat.

53

Pe de altă parte, instanța de trimitere trebuie de asemenea să se asigure, ținând seama printre altele de afirmația făcută de HW atât în cadrul procedurii principale, cât și în observațiile sale scrise, menționată de asemenea în motivarea deciziei de trimitere, potrivit căreia sistemul automatizat de evidență de amprente digitale ar conține înregistrarea amprentelor digitale aparținând unui număr de 6,5 milioane de persoane, că nici punerea în aplicare efectivă a legislației naționale în discuție în litigiul principal de către autoritățile competente nu conduce la colectarea sistematică a datelor biometrice ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a suspecta că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 aprilie 2009, Angelidaki ș.a., C‑378/07-C‑380/07, EU:C:2009:250, punctul 164, precum și jurisprudența citată). Astfel, în ipoteza vizată la punctul 46 din prezenta hotărâre, potrivit căreia ofițerul de poliție judiciară ar dispune de o marjă de apreciere pentru aplicarea articolului 55‑1 primul paragraf din Codul de procedură penală, acesta ar trebui să exercite această posibilitate în conformitate cu cerințele prezentate la punctele 28-36 din această hotărâre.

54

În consecință, se impune ca la prima întrebare să se răspundă că articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c) și cu articolul 8 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune, cu excepția cazului în care se stabilește, pe de o parte, că dreptul național definește scopurile specifice și concrete urmărite prin această colectare în mod adecvat și suficient de precis și, pe de altă parte, că autoritatea competentă este obligată, în fiecare caz în parte, să aprecieze dacă colectarea menționată este strict necesară pentru realizarea acestor scopuri, astfel încât o asemenea colectare să nu aibă un caracter sistematic.

55

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 din Directiva 2016/680 trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care nu prevede obligația autorității competente de a motiva în mod adecvat, în fiecare caz în parte, caracterul „strict necesar”, în sensul acestei dispoziții, al recurgerii la colectarea datelor biometrice ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune.

56

Guvernul francez apreciază că această întrebare este inadmisibilă. Astfel, din cererea de decizie preliminară ar reieși că motivele care au determinat instanța de trimitere să adreseze întrebarea menționată privesc autoritatea care trebuie să asigure controlul caracterului „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680. Or, formularea celei de a doua întrebări nu ar privi acest aspect, ci ar privi obligația de a motiva în mod adecvat, de la caz la caz, rațiunea pentru care întocmirea fișei de semnalmente a persoanelor în cauză ar fi astfel „strict necesară”. Prin urmare, utilitatea răspunsului la a doua întrebare pentru soluționarea procedurii principale nu ar fi dovedită. În special, instanța de trimitere ar omite să expună modul în care dispozițiile dreptului Uniunii pe care le menționează, și anume articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și articolele 8 și 10 din această directivă ar justifica vreo obligație de motivare.

57

În această privință, este necesar să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență [Hotărârea din 15 mai 2003, Salzmann, C‑300/01, EU:C:2003:283, punctul 31, și Hotărârea din 18 decembrie 2025, Tenergie (Cerere de remitere a taxelor la import), C‑259/24, EU:C:2025:1013, punctul 26, precum și jurisprudența citată].

58

Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 62, precum și jurisprudența citată].

59

În speță, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 18 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere ridică, în motivarea cererii sale de decizie preliminară, în mod expres problema dacă „cerința motivării adecvate” a caracterului „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, al colectării semnalmentelor revine „autorității competente”, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 7 din această directivă, și anume ofițerul de poliție judiciară, și/sau instanței naționale care exercită controlul actelor adoptate de această autoritate.

60

Rezultă astfel că, contrar celor susținute de guvernul francez, instanța de trimitere nu se limitează la a se întreba care este autoritatea care trebuie să asigure controlul caracterului „strict necesar” al unei asemenea colectări, în sensul articolului 10 din directiva menționată, ci urmărește de asemenea să obțină precizarea întinderii obligației de motivare, în special în ceea ce privește caracterul său adecvat, care ar reveni, dacă este cazul, acestei autorități.

61

În aceste condiții, nu se poate considera că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are în mod vădit nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul procedurii principale ori că privește o problemă de natură ipotetică.

62

În ceea ce privește motivele pentru care dreptul Uniunii i‑ar impune autorității competente să motiveze caracterul „strict necesar”, în sensul articolului 10 din aceeași directivă, al recurgerii la colectarea de date biometrice, care nu ar fi expuse în decizia de trimitere, este suficient să se arate că astfel de motive privesc fondul răspunsului care trebuie dat la a doua întrebare, iar nu admisibilitatea acesteia.

63

Rezultă că a doua întrebare este admisibilă.

64

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 24 din prezenta hotărâre, articolul 10 din Directiva 2016/680 prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal sensibile, precum colectarea datelor biometrice, trebuie să îndeplinească, pe lângă condiția potrivit căreia prelucrarea avută în vedere trebuie să fie „strict necesară”, pe cea, printre altele, potrivit căreia trebuie să existe „garanții adecvate” pentru drepturile și libertățile persoanei vizate.

65

În ceea ce privește această din urmă condiție, trebuie arătat că articolul 54 din această directivă, care dă expresie articolului 47 din cartă, impune în mod expres statelor membre să garanteze că, în cazul în care o persoană consideră că, prin prelucrarea datelor sale cu caracter personal cu nerespectarea dispozițiilor adoptate în temeiul directivei menționate, au fost încălcate drepturile care îi revin în conformitate cu dispozițiile respective, această persoană are dreptul la exercitarea unei căi de atac judiciare efective [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 117].

66

În această privință, din jurisprudența Curții reiese de asemenea că dreptul la o cale de atac judiciară efectivă, garantat de acest articol 47, impune în principiu ca persoana interesată să poată lua cunoștință de motivele pe care se întemeiază decizia luată în privința sa fie din cuprinsul acestei decizii, fie dintr‑o comunicare a acestor motive, pentru a‑i permite să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța competentă, precum și pentru a‑i permite pe deplin acesteia din urmă să exercite controlul legalității deciziei respective (Hotărârea din 13 iunie 2024, HYA ș.a. II, C‑229/23, EU:C:2024:505, punctul 52, precum și jurisprudența citată).

67

Deși acest drept nu constituie o prerogativă absolută și deși, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, îi pot fi impuse restrângeri, acest lucru este posibil cu condiția ca aceste restrângeri să fie prevăzute de lege, să respecte substanța drepturilor și a libertăților în cauză și, cu respectarea principiului proporționalității, să fie necesare și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 119 și jurisprudența citată].

68

Prin urmare, revine autorității competente, autorizată de dreptul național să colecteze date biometrice în cazul în care este „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, sarcina de a furniza persoanelor vizate, în cadrul procedurilor naționale aplicabile, motivele pe care se întemeiază acest caracter „strict necesar”, aceste motive fiind necesare pentru a le permite acestor persoane să își exercite printre altele dreptul la o cale de atac, prevăzut în mod expres la articolul 54 din această directivă, în conformitate cu articolul 47 din cartă [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 120 și jurisprudența citată].

69

Aceste considerații nu sunt repuse în discuție de argumentele guvernelor care au participat la prezenta procedură preliminară.

70

Mai întâi, o asemenea obligație a autorității competente de a motiva caracterul „strict necesar”, în sensul acestui articol 10, recurgerii la colectarea datelor biometrice ale unei persoane care face obiectul unei anchete penale nu este nicidecum susceptibilă să compromită această anchetă. Astfel, o asemenea motivare poate fi succintă, cu condiția să fie suficient de clară pentru a‑i permite persoanei în cauză să își exercite dreptul la o cale de atac.

71

În continuare, această obligație de motivare se impune cu atât mai mult cu cât, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctelor 25-36 din prezenta hotărâre, autoritatea competentă trebuie, conform articolului 10 menționat, să aprecieze, în fiecare caz în parte, caracterul „strict necesar” al acestei colectări verificându‑l și demonstrându‑l. Or, dacă această autoritate nu ar fi obligată să își motiveze deciziile în această privință, instanța națională sesizată cu legalitatea acestei colectări nu ar fi în măsură să controleze nici exercitarea efectivă de către autoritatea menționată a acestei puteri de apreciere, nici temeinicia aceleiași colectări [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2024, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice II), C‑80/23, EU:C:2024:991, punctul 58].

72

Această interpretare este confirmată, astfel cum în mod întemeiat a arătat Comisia Europeană, de articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2016/680, care îi impune autorității competente care colectează date biometrice, în calitate de „operator”, în sensul articolului 3 punctul 8 din această directivă, să poată demonstra respectarea printre altele a obligațiilor prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(c) al acestui articol 4, din care, coroborat cu articolul 10 din directiva menționată, rezultă că scopurile acestei colectări trebuie, astfel cum s‑a arătat la punctul 29 din prezenta hotărâre, să fie suficient de precise și de concrete pentru a permite evaluarea caracterului „strict necesar” al colectării menționate, în sensul acestui articol 10.

73

Rezultă că existența unui control jurisdicțional al legalității colectării datelor biometrice de către „autoritatea competentă”, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 7 din Directiva 2016/680, nu poate în niciun caz să suplinească lipsa unei obligații a acestei autorități de a motiva caracterul „strict necesar” al acestei colectări, în conformitate cu articolul 10 din directiva menționată, asigurând, în locul ei, respectarea acestei obligații, din moment ce aceasta din urmă este cea căreia îi revine sarcina de a efectua aprecierea impusă în temeiul acestui articol 10, apreciere care permite, la rândul său, tocmai să se asigure caracterul efectiv al acestui control [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2024, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice II), C‑80/23, EU:C:2024:991, punctele 57 și 61].

74

În sfârșit, trebuie precizat că obligația autorității competente de a motiva caracterul „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, al colectării datelor biometrice nu poate, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 81 din concluzii, să fie considerată ca reprezentând o sarcină excesivă pentru această autoritate, din moment ce, astfel cum reiese printre altele din cuprinsul punctului 36 din prezenta hotărâre, această colectare nu poate, în niciun caz, să aibă un caracter sistematic în ceea ce privește persoanele cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că au săvârșit sau au încercat să săvârșească o infracțiune.

75

În consecință, se impune ca la a doua întrebare să se răspundă că articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (4), precum și cu articolul 54 din această directivă și în lumina articolului 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care nu prevede obligația autorității competente de a motiva în mod adecvat, în fiecare caz în parte, caracterul „strict necesar”, în sensul acestui articol 10, al recurgerii la colectarea datelor biometrice ale oricărei persoane cu privire la care există unul sau mai multe motive verosimile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune.

76

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c) și cu articolul 8 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care permite urmărirea penală și condamnarea unei persoane pentru o infracțiune specifică prin care este sancționat refuzul acesteia de a permite colectarea datelor sale biometrice, chiar dacă aceasta din urmă nu a fost urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunea care stătea la baza colectării preconizate a acestor date.

77

Guvernul francez pune la îndoială admisibilitatea acestei întrebări. Astfel, aceasta ar privi legalitatea infracțiunii specifice prevăzute la articolul 55‑1 al treilea paragraf din Codul de procedură penală, care incriminează și pedepsește refuzul persoanei în cauză de a se supune unor operațiuni de întocmire a fișelor de semnalmente, în timp ce Directiva 2016/680 nu ar reglementa consecințele unui asemenea refuz. În plus, niciun act de drept al Uniunii nu ar prevedea norme comune privind posibilitatea unui stat membru de a incrimina și de a sancționa un astfel de refuz. Articolul 55‑1 al treilea paragraf din Codul de procedură penală nu ar rezulta, așadar, nicidecum din punerea în aplicare a dreptului Uniunii.

78

În această privință, este suficient să se amintească însă că, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când nu rezultă în mod vădit că interpretarea unui act de drept al Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, cum este cazul, în speță, al Directivei 2016/680, obiecția întemeiată pe inaplicabilitatea acelui act în cauza principală ține de examinarea pe fond a întrebărilor [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 67 și jurisprudența citată].

79

În consecință, trebuie să se considere că a treia întrebare este admisibilă.

80

Pentru a răspunde la această a treia întrebare, trebuie să se examineze, într‑o primă etapă, dacă o legislație națională care, asemenea articolului 55‑1 al treilea paragraf din Codul de procedură penală, permite urmărirea penală și condamnarea unei persoane pentru o infracțiune specifică prin care este sancționat refuzul acesteia de a permite colectarea datelor sale biometrice, chiar dacă aceasta din urmă nu a fost urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunea care stătea la baza colectării preconizate a acestor date, intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii și în special, astfel cum preconizează instanța de trimitere, al Directivei 2016/680. În cazul unui răspuns afirmativ, mai trebuie să se determine, într‑o a doua etapă, dacă dispozițiile acestei directive se opun unei asemenea legislații.

81

În ceea ce privește, în primul rând, domeniul de aplicare al directivei menționate, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul său 2 alineatul (1), aceasta se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritatea competentă în scopurile prevăzute la articolul său 1 alineatul (1), și anume, printre altele, cele ale prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor.

82

Or, reiese din jurisprudența Curții că încercarea autorității competente de a proceda la o prelucrare de date cu caracter personal, precum cea care are loc atunci când persoana vizată refuză colectarea datelor sale biometrice, în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/680 [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 77].

83

Rezultă că, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 99 din concluzii, atunci când acest refuz expune persoana respectivă, în temeiul dreptului național, aplicării unei sancțiuni penale pentru o infracțiune specifică legată de refuzul menționat, conformitatea colectării de date biometrice preconizate cu dispozițiile acestei directive constituie o condiție de legalitate a acestei sancțiuni (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 mai 2017, Berlioz Investment Fund, C‑682/15, EU:C:2017:373, punctele 41 și 74).

84

În consecință, o legislație națională care, asemenea articolului 55‑1 al treilea paragraf din Codul de procedură penală, permite urmărirea penală și condamnarea, pentru o infracțiune specifică, a unei persoane care a refuzat colectarea datelor sale biometrice, chiar dacă aceasta din urmă nu a fost urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunea care stătea la baza acestei colectări, intră în domeniul de aplicare al directivei menționate.

85

În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă dispozițiile Directivei 2016/680 se opun unei astfel de legislații naționale, este necesar să se constate că, în măsura în care conformitatea colectării datelor biometrice preconizate cu aceste dispoziții constituie, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 83 din prezenta hotărâre, o condiție de legalitate a sancțiunii penale aplicate, pentru o infracțiune specifică, persoanei care refuză această colectare, o asemenea sancțiune nu îi poate fi aplicată acestei persoane decât dacă, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctelor 24-36 din această hotărâre, încercarea de colectare îndeplinește condiția caracterului „strict necesar”, în sensul articolului 10 din această directivă coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c) și cu articolul 8 din aceasta.

86

În această privință, astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctele 34 și 43 din prezenta hotărâre, posibilitatea ca colectarea datelor biometrice preconizată să fie strict necesară, în sensul directivei menționate, trebuie apreciată în raport cu ansamblul elementelor relevante la momentul la care autoritățile competente preconizează să efectueze această colectare. Prin urmare, faptul că persoana în cauză, cu privire la care existau, la momentul la care a fost preconizată colectarea menționată, unul sau mai multe motive de a bănui că săvârșise sau încercase să săvârșească o infracțiune, nu este, în cele din urmă, urmărită penal sau condamnată pentru această infracțiune nu este, în sine, determinant pentru respectarea acestei condiții a caracterului „strict necesar”.

87

Astfel, Curtea a precizat deja că simpla împrejurare că colectarea datelor biometrice ale unei persoane căreia i se reproșează o infracțiune are loc înainte ca aceasta să fie condamnată definitiv nu este suficientă pentru a exclude posibilitatea ca o astfel de colectare să fie considerată „strict necesară”, din moment ce, ținând seama de scopurile specifice și concrete urmărite, această colectare, inclusiv în raport cu tipul de date în cauză, se poate dovedi strict necesară, printre altele pentru a permite să se determine dacă, din cauza eventualei sale apartenențe la o organizație criminală, persoana respectivă este susceptibilă să fi participat la alte infracțiuni pentru care ar putea fi relevante date de acest tip sau, dacă există un risc de sustragere, pentru a permite identificarea ei [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Policejní prezidium (Stocarea de date biometrice și genetice), C‑57/23, EU:C:2025:905, punctul 93].

88

Cu toate acestea, trebuie subliniat că, din moment ce o astfel de sancțiune penală, pentru o infracțiune specifică prin care este sancționat refuzul unei persoane de a permite colectarea datelor sale biometrice, intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, ea trebuie să respecte principiile generale ale dreptului Uniunii, printre care se numără principiul proporționalității, care este consacrat printre altele la articolul 49 alineatul (3) din cartă, potrivit căruia pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 31 și jurisprudența citată].

89

Principiul proporționalității impune, pe de o parte, ca sancțiunea aplicată să corespundă gravității infracțiunii și, pe de altă parte, ca, la determinarea sancțiunii, precum și la stabilirea cuantumului amenzii, să se țină seama de împrejurările individuale ale speței (Hotărârea din 4 octombrie 2018, Link Logistik N&N, C‑384/17, EU:C:2018:810, punctul 45).

90

În această privință, astfel cum domnul avocat general a subliniat în esență la punctele 109-112 din concluzii, instanței naționale care are competența de a aplica o sancțiune penală pentru o infracțiune specifică prin care este sancționat refuzul unei persoane de a permite colectarea datelor sale biometrice îi revine sarcina de a ține seama, conform jurisprudenței amintite la punctul 34 din prezenta hotărâre, printre altele, de comportamentul și de profilul acestei persoane, de antecedentele sale judiciare și de gravitatea presupusei infracțiuni care stătea la baza colectării preconizate.

91

În consecință, se impune ca la a treia întrebare să se răspundă că articolul 10 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 4 alineatul (1) literele (a)-(c), precum și cu articolul 8 din această directivă și în lumina articolului 49 alineatul (3) din cartă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care permite urmărirea penală și condamnarea unei persoane pentru o infracțiune specifică prin care este sancționat refuzul acesteia de a permite colectarea datelor sale biometrice, chiar dacă aceasta din urmă nu a fost urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunea care stătea la baza colectării preconizate a acestor date, cu condiția ca colectarea menționată să îndeplinească condiția caracterului „strict necesar”, în sensul acestui articol 10, iar sancțiunea penală aplicată în acest temei să respecte principiul proporționalității.

92

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: