Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 23 mai 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Nu exista acte care fac referire la acest act | |
din 29 martie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Vergil Catană în Dosarul nr. 5.038/2004 al Judecătoriei Călăraşi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.038/2004, Judecătoria Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Vergil Catană în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat îngrădeşte dreptul la un proces echitabil, întrucât nu permite tragerea la răspundere pentru o infracţiune mai gravă, încadrarea faptei şi sancţiunea aplicată fiind determinate de numărul de zile de îngrijiri medicale pe care textul le prevede, care nu sunt întotdeauna suficiente pentru o vindecare completă. Se mai arată că se aduce atingere, prin aceleaşi dispoziţii legale, şi dreptului la apărare, întrucât acestea conţin "expresia abstractă «îngrijiri medicale», fără a face vreo referire la îngrijirile medicale pentru o vindecare completă".Judecătoria Călăraşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că "partea a invocat această excepţie de neconstituţionalitate […] motivat de faptul că este nemulţumită de zilele de îngrijiri medicale ce i-au fost acordate, dar această încadrare juridică a faptelor este în funcţie de zilele de îngrijiri medicale stabilite pe baza rapoartelor de expertiză medico-legală, care nu pot conduce la concluzia neconstituţionalităţii art. 180 alin. 2 din Codul penal".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât norma penală criticată nu încalcă principiile recunoscute şi garantate de Constituţie şi, de asemenea, nu prevede privilegii sau îngrădiri ale exercitării drepturilor procesuale pentru partea vătămată din procesul penal.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum au fost valorificate de art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât acestea "nu opresc părţile interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, desfăşurarea unui proces echitabil".În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 180 alin. 2 din Codul penal, având următorul cuprins: "Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei nu reprezintă critici de neconstituţionalitate. În realitate, acesta este nemulţumit de faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale care i-au fost acordate nu ar permite o eventuală sancţionare mai aspră a inculpaţilor, printr-o altă încadrare juridică a faptei acestora. De asemenea, autorul excepţiei critică modul de redactare a textului art. 180 alin. 2 din Codul penal, întrucât expresia "îngrijiri medicale" este prea abstractă. În opinia sa, legiuitorul trebuie să se refere la îngrijirile medicale necesare vindecării complete a persoanei lovite.Curtea reţine că nu intră în competenţa sa să se pronunţe asupra aprecierilor formulate cu privire la conţinutul şi oportunitatea reglementărilor legale. Sub acest aspect, numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute de Constituţie. Aceasta reiese şi din dispoziţiile art. 2 alin (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.De altfel, art. 180 alin. 2 din Codul penal, care incriminează una dintre modalităţile infracţiunii de lovire sau alte violenţe, nu conţine nici o dispoziţie de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare, neîngrădind în nici un fel posibilitatea părţilor de a-şi angaja apărător şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, instanţa urmând a aprecia, în funcţie de probele administrate în cauză, dacă faptele săvârşite se încadrează în dispoziţiile art. 180 alin. 2 din Codul penal sau constituie o infracţiune cu un grad mai ridicat de pericol social, sancţionată în consecinţă.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Vergil Catană în Dosarul nr. 5.038/2004 al Judecătoriei Călăraşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta______________