Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 11 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorMihai Constantinescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Nagy Iosif, Popescu Nicolae, Popescu Maria-Antoaneta şi Radu Cristina împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997*).––––-Notă …
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 19 decembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 21 ianuarie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.804/1996 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de intimaţii-reclamanţi Nagy Iosif, Popescu Nicolae, Popescu Maria-Antoaneta şi Radu Cristina.Prin Decizia nr. 56 din 20 martie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă.Aceasta soluţie s-a fundamentat pe practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare.Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs Nagy Iosif, Popescu Nicolae, Popescu Maria-Antoaneta şi Radu Cristina, în termen legal, pentru următoarele motive:– excepţia de neconstituţionalitate s-a judecat fără citarea părţilor;– faptul ca dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 17/1997 este dovada ca legiuitorul a apreciat neconstituţionalitatea declarării recursului în anulare, ceea ce înseamnă ca toate recursurile în anulare , declarate anterior, sunt neconstituţionale.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia este nefondata, având în vedere practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEAavând în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Recursul este neîntemeiat şi urmează să fie respins.Cu privire la motivul de recurs referitor la necitarea părţilor, se retine ca excepţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în forma sa anterioară modificării, care permitea judecarea cauzei fără citarea părţilor.Relativ la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că modificarea adusă dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă şi stabilirea unui termen înlăuntrul căruia trebuie să fie declarat recursul în anulare nu pot fi considerate ca dovada a neconstitutionalitatii art. 330^1 din Codul de procedură civilă.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Nagy Iosif, Popescu Nicolae, Popescu Maria-Antoaneta şi Radu Cristina împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 56 din 20 martie 1997. Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Claudia Miu ––––