DECIZIE nr. 714 din 19 decembrie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal



Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIoan Griga – procurorClaudia Miu – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea recursului declarat de Deacu Ion şi Deacu Gheorghe împotriva Deciziei nr. 124, pronunţată de Curtea Constituţională la data de 21 mai 1997, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a recurentilor prin procurator Deacu Dumitru, a părţii vătămate Zaharia Gh. Gheorghe şi a mostenitoarei Zaharia Rodica Angela, sotia supravietuitoare a defunctului, parte vătămată, Zaharia N. Gheorghe, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 16 decembrie 1997, iar apoi pentru data de 19 decembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Fetesti, judeţul Ialomita, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 574/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, ridicată de inculpatii Deacu Ion şi Deacu Gheorghe, prin reprezentant.Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 124 din 21 mai 1997, a respins ca vadit nefondata excepţia cu care a fost sesizată, retinand, în esenta, ca între prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie, pe de o parte, şi prevederile art. 220 din Codul penal, pe de altă parte, nu exista nici o contrarietate: ultimele incrimineaza "tulburarea de posesie", pe când primele prevederi se referă la aspecte ce nu au nimic comun cu tulburarea de posesie. Se mai retine prin decizia recurată ca dispoziţiile art. 220 din Codul penal sunt expresia voinţei legiuitorului de a apara dreptul de proprietate garantat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin mijloace de drept penal, puse la dispoziţia persoanelor pentru a se apara împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor.Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs, în termen legal, inculpatii, autori ai excepţiei.În motivarea recursului se susţine ca, întrucât nu exista posibilitatea legală de a se adresa direct Curţii Constituţionale, s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei de fond, pentru ca "sa trimită dosarul (nu extrase) la Curtea Constituţională, care, printr-un control prealabil, preventiv, să constate ca instanţa de fond încalcă legea". În acest sens se afirma ca în încheierile de şedinţa dezbaterile sunt consemnate trunchiat, ca instanţa de fond nu tine seama de natura distinctă a actelor juridice şi de efectele acestora.Mai este criticata instanţa de fond pentru faptul ca, "din neobservare sau pentru a forta lucrurile, a refuzat continuu să respecte prevederile art. 300 şi art. 196 din Codul de procedură penală" şi pentru ca, "respingând excepţia ridicată privind autoritatea de lucru judecat, ea vine în coliziune cu art. 16 alin. (2) şi art. 51 din Constituţie".În concluzie, coroborand o serie de probe administrate în dosarul instanţei de fond, se arata ca "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii definite de art. 220 din Codul penal".CURTEA,examinând decizia atacată, motivele de recurs, raportul judecătorului-raportor, concluziile şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea constata ca recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, întrucât toate criticile formulate se referă la faptul ca instanţa de judecată nu ar fi respectat unele prevederi legale sau constituţionale. Practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale a statuat, în mod constant, ca interpretarea şi aplicarea legii tine de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti, iar critica acestora este deschisă părţilor prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 71 din 15 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.În consecinţa, pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, în forma anterioară modificării,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Deacu Ion şi Deacu Gheorghe împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 124 din 21 mai 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Claudia Miu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește