HOTĂRÂRE nr. 485 din 23 mai 2007

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 29 mai 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 12
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra unor imobile aflate în domeniul public al statului



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute la poz. 1 din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în administrarea Serviciului Român de Informaţii.
+
Articolul 2Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute la poziţia 2 din anexă, din administrarea Serviciului Român de Informaţii în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.
+
Articolul 3(1) Predarea-preluarea imobilelor transmise se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pentru imobilul prevăzut la art. 1, şi în termen de 30 de zile de la data eliberării spaţiilor, pentru imobilul prevăzut la art. 2.(2) După efectuarea predării-preluării, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îşi vor actualiza evidenţa contabilă cu valorile de inventar prevăzute în protocol.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:───────────────Ministrul internelorşi reformei administrative,Cristian DavidDirectorul Serviciului Român de Informaţii,George-Cristian MaiorMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 23 mai 2007.Nr. 485.
+
Anexa DATELE DE IDENTIFICAREale imobilelor proprietate publică a statului, care fac obiectul schimbării titularului dreptului de administrare

Nr. crt. Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Poziţia din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului
1. Str. Sever Bocu Nr. 11-13, municipiul Timişoara, judeţul Timiş Statul român – Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Statul român – Serviciul Român de Informaţii nr. M.F.P. – 106.620 (parţial) Pavilion A (parter)
Suprafaţă construită = 17 m2
Suprafaţă desfăşurată = 17 m2
Pavilion D2 (parter + 2 etaje)
Suprafaţă construită = 992 m2
Suprafaţă desfăşurată = 3.038 m2
Pavilion X1 (parter)
Suprafaţă construită = 2 m2
Suprafaţă desfăşurată = 2 m2
Pavilion X2 (parter)
Suprafaţă construită = 2 m2
Suprafaţă desfăşurată = 2 m2
Pavilion X3 (parter)
Suprafaţă construită = 2 m2
Suprafaţă desfăşurată = 2 m2
Suprafaţă teren = 27.417 m2
2. Bd. Take Ionescu Nr. 44-46, municipiul Timişoara, judeţul Timiş Statul român – Serviciul român de Informaţii Statul Român – Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş nr. M.F.P. – 105.851 care se comasează după transmitere cu nr. m.F.P. 35.125 Suprafaţă construită – 880,79 m2
Suprafaţă desfăşurată = 3.214,02 m2
Suprafaţă teren = 1.969,76 M2 (cotă indiviză)

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Post
Filter
Apply Filters