HOTĂRÂRE nr. 878 din 24 decembrie 1997

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 30 decembrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale în satele Cucuteni, Sacaresti şi Baiceni din comuna Cucuteni, judeţul Iaşi"



Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Înfiinţarea distribuţiei de gaze naturale în satele Cucuteni, Sacaresti şi Baiceni din comuna Cucuteni, judeţul Iaşi", prevăzuţi în anexa*) la prezenta hotărâre.
+
Articolul 2Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face din fondurile bugetului local şi din alte fonduri legal constituite cu aceasta destinaţie, conform listelor de investiţii aprobate potrivit legii.––––Notă *) Anexa se comunică numai beneficiarului de investiţie.PRIM-MINISTRUVICTOR CIORBEAContrasemnează:–––––Ministru delegat pe lângăprimul-ministru pentrucoordonarea SecretariatuluiGeneral al Guvernului şi aDepartamentului pentruAdministraţie Publică Locală,Remus OprisMinistrul finanţelor,Daniel Daianu––––

Articole
Filter
Apply Filters