Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 116 din 9 mai 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Actiuni suferite de acest act: | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Nu exista acte referite de acest act | |
| Acte care fac referire la acest act: | |
privind acordarea de avansuri pentru realizarea investiţiilor publice
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Pentru proiectarea şi execuţia investiţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat şi din bugetele locale, ordonatorii de credite, în calitate de investitori, pot acorda proiectanţilor şi executanţilor avansuri de până la 15% din valoarea fondurilor anuale prevăzute pentru obiectivele cu- prinse în listele provizorii de investiţii întocmite de ordonatorii principali de credite, avizate de Ministerul Finanţelor pentru investiţiile ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate şi de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat pentru investiţiile autorităţilor publice judeţene şi locale şi transmise de acestea băncilor finanţatoare. Aceste avansuri se acordă după încheierea contractului de proiectare, respectiv a contractului de execuţie, potrivit legii. După deschiderea finanţării şi începerea execuţiei lucrărilor se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea programului lunar de execuţie, conform graficului anexat la contract. Avansurile acordate în condiţiile mai sus menţionate nu vor depăşi 30% din valoarea lucrărilor de investiţii rămase de realizat până la finele anului. +
Articolul 2Trimestrial şi, după caz, anual, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, ordonatorii de credite vor efectua, împreună cu proiectantii şi executanţii, regularizările privind aceste avansuri, în raport cu producţia şi prestările de servicii efectiv realizate, conform prevederilor legale. PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:–––––-Ministrul lucrărilor publiceşi amenajării teritoriului,Marin CristeaMinistru de stat, ministrul finanţelor,Florin Georgescu–––––-