privind aprobarea Protocolului de cooperare dintre Guvernul României şi Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul UNICSe aprobă Protocolul de cooperare dintre Guvernul României şi Comitetul Executiv al Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei, semnat la Bucureşti la 7 iunie 1994. p. PRIM-MINISTRUDAN MIRCEA POPESCU,ministru de stat,ministrul muncii şi protecţiei socialeContrasemnează:––––––Ministru de stat,ministrul afacerilor externe,Teodor Viorel Melescanu +
PROTOCOLde cooperare între Guvernul României şi Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei Guvernul României şi Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, denumite în continuare părţi, animate de dorinţa de a contribui la stringerea relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre poporul român şi poporul palestinian, bazate pe respect şi înţelegere reciprocă, având în vedere aranjamentele interimare de autonomie palestiniana, conforme cu Declaraţia de principii palestiniano-israeliana, semnată la Washington la 13 septembrie 1993, dornice sa transpuna în viaţa conţinutul convorbirilor oficiale dintre preşedintele României şi preşedintele Comitetului Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, desfăşurate la Bucureşti, în perioada 20-22 aprilie 1994, au căzut de acord asupra următoarelor: +
Articolul 1Cele doua părţi vor incuraja dialogul lor politic, contactele şi vizitele la diferite niveluri, cu scopul îmbunătăţirii cunoaşterii reciproce şi al dezvoltării relaţiilor în domeniile economiei, învăţământului, ştiinţei şi cercetării ştiinţifice, protejării sănătăţii, culturii şi artei, mass-media, turismului, sportului şi altele. Cele doua părţi vor coopera şi se vor sprijini reciproc în cadrul negocierilor multilaterale de pace în Orientul Mijlociu, în special la activităţile grupurilor de lucru pentru dezvoltare economică regionala, resurse de apa, protecţia mediului înconjurător, refugiati. +
Articolul 2Cele doua părţi vor acţiona pentru dezvoltarea raporturilor economice şi comerciale bilaterale şi extinderea contactelor directe dintre agenţi economici români şi palestinieni şi vor incuraja crearea unei Camere de comerţ româno-palestiniana. Partea Palestiniana este convinsa ca România poate contribui la dezvoltarea infrastructurii şi la construirea de locuinţe, spitale şi şcoli şi în domeniul imbunatatirilor funciare şi irigatiilor în teritoriile ce vor capata autonomia palestiniana. Partea română îşi declara disponibilitatea de a incuraja agenţi economici români din sectoarele public şi privat pentru a participa la realizarea de obiective din Programul de reconstrucţie şi dezvoltare pentru Gaza şi Ierihon. +
Articolul 3Cele doua părţi vor incuraja relaţiile bilaterale în domeniul învăţământului, îndeosebi tehnic şi medical, prin formarea de cadre medii şi superioare, acordarea reciprocă de burse pentru studii şi de specializare, cooperarea dintre institute de învăţământ superior, schimburi de vizite între cadre didactice, conferinţe şi oferte reciproce de documentaţie, publicaţii şi materiale de referinţa privind sistemul de învăţământ. +
Articolul 4Pentru a răspunde unei necesitaţi de creare a cadrelor pentru instituirea şi funcţionarea entitatii palestiniene avute în vedere prin Declaraţia de principii palestiniano-israeliana din 13 septembrie 1993 şi pornind de la traditia formării de cadre palestiniene în universităţile şi institutele de învăţământ superior din România, Guvernul României a hotărît sa acorde 50 de burse unor tineri palestinieni, care îşi vor începe studiile în România în anul şcolar 1994/1995. Domeniile de studii vor fi stabilite în funcţie de necesităţile concrete ale părţii palestiniene. Partea palestiniana considera ca aceste burse constituie ajutorul material imediat, din partea României, acordat poporului palestinian. +
Articolul 5Cele doua părţi vor acţiona pentru extinderea relaţiilor în domeniile literaturii, culturii, turismului şi sportului, prin: schimburi de vizite între oameni de cultura, turişti şi sportivi; organizarea de expoziţii de arta şi competitii sportive; traducerea şi publicarea de lucrări literare şi ştiinţifice; încurajarea legăturilor dintre muzee, edituri, biblioteci, instituţii culturale, agenţii de turism, cluburi şi asociaţii sportive. +
Articolul 6Cele doua părţi vor incuraja cooperarea directa dintre agenţiile de presa şi celelalte mijloace de informare în masa, precum şi schimburile de vizite dintre ziarişti şi reporteri români şi palestinieni. +
Articolul 7Părţile vor dezvolta colaborarea în domeniile juridic şi consular, inclusiv prin înţelegeri speciale care să faciliteze călătoriile persoanelor oficiale, precum şi prevenirea şi lupta împotriva traficului ilegal de droguri, de arme şi de lucrări de arta. +
Articolul 8În scopul aplicării prevederilor art. 2, 3, 5, 6 şi 7, cele doua părţi vor incuraja instituţiile de resort sa încheie programe concrete în domeniile respective. +
Articolul 9Ministerul Afacerilor Externe al României şi Departamentul Politic al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei vor stabili un mecanism de consultări politice şi diplomatice bilaterale, în vederea asigurării dezvoltării relaţiilor lor directe, a supravegherii şi aplicării corecte a prezentului protocol şi a programelor de aplicare ce se vor încheia, a identificarii de noi domenii de cooperare şi a efectuării de schimburi de opinii pe teme regionale şi internaţionale de interes comun. Mecanismul de consultări va include, inter alia, intilniri la nivelul inaltilor funcţionari din Ministerul Afacerilor Externe şi Departamentul Politic, care vor avea loc cel puţin o dată pe an sau ori de cîte ori va fi nevoie. +
Articolul 10Prezentul protocol se încheie pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru alte perioade similare, dacă nici una dintre părţi nu va notifica cu cel puţin 6 luni înainte celeilalte părţi hotărârea de a-l denunta. Protocolul intră în vigoare la data la care părţile îşi vor fi notificat reciproc îndeplinirea procedurilor interne pentru aprobarea acestuia. Semnat la Bucureşti la 7 iunie 1994, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi engleza, textele fiind egal autentice. În cazul unor diferenţe în interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Guvernul României,Teodor Viorel Melescanu,ministru de stat,ministrul afacerilor externePentru Comitetul Executival Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei,Faruk Kaddumi,şeful Departamentului Political Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei–––––––