privind aplicarea de către România a Rezoluţiei nr. 787/1992 a Consiliului de Securitate al O.N.U.
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Sînt şi rămîn în vigoare măsurile aplicate, începînd cu data de 7 iunie 1992, ora 9,00, conform ordinelor emise de autorităţile guvernamentale de resort, publicate în Monitorul Oficial al României, şi Instrucţiunile aprobate de Guvern la 20 august şi 9 septembrie 1992 privind întreruperea schimburilor economice, financiare, tehnico-ştiinţifice, turistice şi culturale cu R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru) şi supravegherea traficului internaţional pe Dunăre.Rămîn, de asemenea, în vigoare măsurile decise prin Hotărîrea Guvernului nr. 765 din 8 noiembrie 1991 privind aplicarea de către România a Rezoluţiei nr. 713/1991 a Consiliului de Securitate al O.N.U., care instituie embargoul asupra livrărilor de arme şi echipament militar către Iugoslavia. +
Articolul 2Accesul pe teritoriul României, în vederea transportării prin R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), al incarcaturilor de petrol brut, produse petroliere, cărbune, echipament energetic, fier, oţel, alte metale, produse chimice, cauciuc, anvelope, vehicule, aeronave şi motoare de orice tip, este interzis.Exceptarea de la prevederile alineatului precedent este admisă numai pe baza prezentării prealabile a autorizaţiei exprese, emise în scris, pentru fiecare caz în parte, de către comitetul înfiinţat prin Rezoluţia nr. 724/1991 a Consiliului de Securitate al O.N.U., obţinute de exportatorul sau importatorul acestor mărfuri.Pentru operaţiunile comerciale ale agenţilor economici români cu produsele specificate la primul alineat al acestui articol, cu tranzit prin R.F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), Ministerul Comerţului va condiţiona eliberarea licenţelor de export şi import de prezentarea autorizaţiei scrise a comitetului înfiinţat prin Rezoluţia nr. 724/1991 a Consiliului de Securitate al O.N.U. În cazul licenţelor emise anterior datei de 16 noiembrie 1992, efectuarea transportului mărfurilor va fi condiţionată de existenta autorizaţiei din partea comitetului înfiinţat prin Rezoluţia nr. 724/1991 a Consiliului de Securitate al O.N.U. +
Articolul 3Pentru mărfurile în tranzit prin R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), altele decît cele specificate în art. 2 din prezenta hotărîre Ministerul Comerţului va elibera licenţe conţinînd, în mod obligatoriu, date complete şi autentice despre vinzator, cumpărător şi destinatar, care vor fi confirmate, în prealabil, prin documente ale camerelor de comerţ din celelalte republici ale fostei Iugoslavii, implicate în aceste operaţiuni. +
Articolul 4Toate mărfurile în tranzit, de provenienţă română sau străină, vor fi sigilate înainte de a intra pe teritoriul R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). Sigiliile trebuie păstrate intacte pe tot parcursul tranzitului.La intrarea pe teritoriul României a mărfurilor provenite din alte republici din fosta Iugoslavie, care au tranzitat R. P. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), se vor verifica existenta şi integritatea sigiliilor originale aplicate de autorităţile competente din aceste republici. În cazul constatării unor nereguli, mărfurile nu vor fi admise pe teritoriul României. +
Articolul 5Se interzice accesul pe teritoriul României al tuturor mijloacelor de transport terestre sau navale, proprietate integrală sau în care interesele majoritare sau preponderente sînt deţinute de persoane juridice sau fizice care operează în sau din R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru).Pentru evitarea deturnarii mărfurilor transportate prin R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru), nu sînt admise, de asemenea, în tranzit pe teritoriul României incarcaturile a căror destinaţie nu este specificată în contractul de transport. +
Articolul 6Traficul internaţional pe Dunăre va fi supus, în limitele apelor teritoriale române, inspecţiei şi verificării documentelor, încărcăturii şi destinaţiei, în scopul prevenirii încălcării prevederilor în materie ale Consiliului de Securitate al O.N.U. Autorităţile competente române vor coopera, în acest scop, cu misiunea internationala de experţi vamali şi cu organele de resort din ţările riverane vecine. +
Articolul 7Orice încălcare a prevederilor prezentei hotărîri va atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate, potrivit reglementărilor legale în vigoare. PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:––––––Ministru de stat, ministrul afacerilorexterne,Teodor Viorel Melescanu–––––––-