NORME din 13 octombrie 1994

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 11/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FINANTELOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 313 din 10 noiembrie 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind reevaluarea imobilizarilor corporale şi modificarea capitalului social



În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 593/1994, se emit prezentele norme, care modifica şi completează normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 500/1994**).Prin operaţiunea de reevaluare a imobilizarilor corporale aflate în patrimoniul agenţilor economici se realizează actualizarea capitalului social din bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 1993.La încheierea acţiunii de reevaluare a imobilizarilor corporale pe baza prezentelor norme, agenţii economici urmează sa determine şi sa înregistreze în contabilitate diferenţele din reevaluare, atât cele aferente celor cuprinse în capitalul social, cît şi cele înregistrate la alte fonduri.I. Sfera de cuprindere a acţiunii de reevaluare1. Sunt supuse acţiunii de reevaluare imobilizarile corporale aflate în patrimoniul agenţilor economici, evidentiate în bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 1993, cele intrate în patrimoniu în trimestrul I 1994, precum şi terenurile intrate în patrimoniu până la 30 iunie 1994, astfel:a) mijloacele fixe evidentiate în contul 212 "Mijloace fixe";b) mijloacele fixe concesionate, închiriate, date în locatie de gestiune se reevalueaza de către agenţii economici care le au în patrimoniu. Imobilizarile corporale care reprezintă participatii de capital de stat la societăţile comerciale mixte se reevalueaza de către acestea, iar diferenţele rezultate se comunică deţinătorilor de participatii;c) mijloacele fixe puse la dispoziţie pentru efectuarea operaţiunilor în participaţie, conform contractelor de asociere, care se reevalueaza de către agenţii economici care le au evidentiate în patrimoniu;d) investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locatie de gestiune, se reevalueaza de către agenţii economici care le-au efectuat şi le-au înregistrat în contabilitate;e) mijloacele fixe trecute în conservare;f) mijloacele fixe aflate la sucursalele, filialele şi agenţiile din străinătate, care se reevalueaza de către agenţii economici din ţara, în cazul în care figurează în patrimoniul acestora;g) fac obiectul reevaluarii numai terenurile pentru care agenţii economici sunt în posesia titlurilor de proprietate pe baza cărora aceştia au obligaţia să le înregistreze în capitalul social, potrivit prevederilor art. 20 din Criteriile nr. 2665/1C/311/1992***) privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 834/1994****), şi ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 500/1994.––––––Notă **) Hotărârea Guvernului nr. 500/1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 10 august 1994.Notă ***) Criteriile nr. 2665/1C/1992 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 31 martie 1992.Notă ****) Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 20 decembrie 1991.Agenţii economici cu capital de stat care nu sunt în posesia titlului de proprietate şi nu au valoarea terenului în patrimoniu, au obligaţia efectuării acestei operaţiuni în conformitate cu prevederile art. 19 din Criteriile nr. 2665/1C/311/1992 şi vor face comunicare expresă către F.P.S. şi F.P.P. ca în valoarea capitalului social reevaluat nu este cuprinsă valoarea terenurilor;h) amenajările de terenuri se supun reevaluarii numai în situaţia în care acestea sunt evidentiate în contul 2112 "Amenajări de terenuri";i) cărţile din biblioteca tehnica, precum şi operele de arta care nu fac parte din patrimoniul naţional;j) mijloacele fixe, de natura obiectelor de inventar, cu valori între 500 – 200.000 lei existente în patrimoniu la 31 decembrie 1993;k) locuintele de serviciu, cantoanele şi căminele de nefamilisti care nu sunt supuse vinzarii către populaţie.2. Nu sunt supuse reevaluarii:a) mijloacele fixe în funcţiune a căror valoare de intrare a fost recuperată integral pe calea amortizarii la 31 decembrie 1993;b) mijloacele fixe pentru care s-au întocmit formele legale de scoatere din funcţiune şi care nu au fost demontate, demolate, dezmembrate etc.;c) utilajele şi materialele în stoc pentru investiţii, precum şi investiţiile în curs de execuţie, evidentiate în conturile 301 "Materiale consumabile" şi 231 "Imobilizari corporale în curs";d) investiţiile puse în funcţiune total sau parţial, pentru care nu s-au întocmit formele legale de înregistrare la mijloacele fixe;e) imobilizarile corporale care au ieşit din patrimoniul agenţilor economici după data de 1 ianuarie 1994, precum şi cele intrate după data de 1 aprilie 1994;f) clădirile de locuit construite din fondurile statului, supuse vinzarii către populaţie, precum şi locuintele de serviciu construite din fondurile statului sau ale agenţilor economici cu capital de stat.Clădirile cu destinaţie de locuinţe care au aparţinut înainte de 6 martie 1945 instituţiilor de stat, regiilor şi societăţilor comerciale cu capital de stat sunt asimilate celor construite din fondurile statului după această dată şi supuse vinzarii către populaţie.Locuintele naţionalizate aflate în patrimoniul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale. Situaţia acestui fond locativ urmează să fie reglementată prin lege specială;g) obiectele de inventar procurate în trimestrul I 1994 cu valori sub 200.000 lei;h) imobilizarile corporale evidentiate în afară bilanţului cu ocazia inventarierii şi reevaluarii conform Hotărârii Guvernului nr. 945/1990;i) mijloacele fixe a căror durata de serviciu estimată, determinata în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 945/1990, este consumată la 31 decembrie 1993 şi neamortizate integral.II. Modul de reevaluarePentru reevaluarea imobilizarilor corporale este necesar să se stabilească valoarea rămasă actualizată la 31 decembrie 1993, avîndu-se în vedere următoarele:a) valoarea de intrare a imobilizarilor corporale la 31 decembrie 1993, din bilanţul contabil;b) amortizarea calculată la 31 decembrie 1993, evidenţiată în contabilitate în contul 110 "Amortizarea mijloacelor fixe", preluată în contul 281 "Amortizarea privind imobilizarile corporale".Amortizarea aferentă imobilizarilor corporale în patrimoniu în trimestru I 1994 se calculează conform prevederilor Legii nr. 15/1994 la valorile nereevaluate;c) coeficienţii de actualizare determinati în funcţie de indicii de preţuri la data de 30 iunie 1994, conform anexei nr. 1 la prezentele norme;d) gradul de utilizare a capacităţilor de producţie industriala pe anul 1993, potrivit anexei nr. 2 la prezentele norme;e) cursul valutar la 30 iunie 1994, conform anexei nr. 3 la prezentele norme.Mijloacele fixe achiziţionate din import înainte de 31 martie 1992 şi care au fost reevaluate, conform Hotărârii Guvernului nr. 26/1992, la cursul de 180 lei/$ se reevalueaza cu coeficientul de 9,3 rezultat ca raport între cursul valutar de schimb de 1.677 lei/$ la 30 iunie 1994 şi, respectiv, 180 lei/$ la data aplicării Hotărârii Guvernului nr. 26/1992.Reevaluarea mijloacelor fixe achiziţionate din import după 31 martie 1992, atât în lei cît şi în valută, se va efectua prin aplicarea la valoarea rămasă neamortizata (coloana 4 din anexa nr. 4) a coeficientului rezultat din raportul dintre cursul de 1.677 lei/$ la 30 iunie 1994 şi cursul valutar existent la data achiziţionării acestora.Mijloacele fixe achiziţionate în alte valute decît cele prevăzute în anexa nr. 3 vor fi reevaluate prin aplicarea coeficienţilor rezultaţi din raportul dintre cursul de 1.677 lei/$ la 30 iunie 1994 şi cursul dolarului la data achiziţionării acestora.Valoarea rămasă actualizată, precum şi valoarea de intrare actualizată se stabilesc conform anexei nr. 4 la prezentele norme.Coeficienţii de actualizare la 30 iunie 1994 pentru clădiri şi construcţii speciale, precum şi pentru maşini, utilaje şi instalaţii de lucru din anexa nr. 1, col. 1, se aplică la valoarea acestor bunuri evidentiate în contabilitate în preţuri la 31 martie 1992. În cazul în care prin aplicarea coeficienţilor de actualizare, prevăzuţi în anexa nr. 1 şi 3, rezultă valori actualizate mai mari decît preţurile de achiziţie existente la 30 iunie 1994, agenţii economici pot inregistra în anexa nr. 4, coloana 9, valorile de livrare practicate de furnizori la data reevaluarii, iar în coloana 8 aceasta valoare se corecteaza cu amortizarea înscrisă în col. 3 (col. 9 – col. 3). În aceste cazuri agenţii economici trebuie să facă dovada preţului de livrare practicat de furnizori la data reevaluarii pentru bunul respectiv şi sa întocmească o situaţie distinctă din care să rezulte corectiile respective. Coeficientul de actualizare în preţuri la 30 iunie 1994, precum şi coeficientul de actualizare pentru imobilizarile corporale din import nu vor mai corespunde cu cel din anexele nr. 1 şi 3 şi se vor determina prin col. 8raportul –––––––- pentru fiecare caz în parte. col. 4 x col. 7Pentru mijloacele fixe intrate în perioada 1 aprilie 1992 – 31 martie 1994 se aplică coeficienţii corespunzatori perioadei în care a avut loc intrarea mijloacelor fixe.Pentru maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi celelalte mijloace fixe care nu se regăsesc detaliate în anexa nr. 1, stabilirea valorii se face prin asimilare cu una dintre poziţiile din anexa nr. 1.III. Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor rezultate în urma reevaluarii1. Pentru evidentierea distinctă a diferenţelor rezultate în urma reevaluarii, în planul de conturi general se introduc următoarele conturi:1017 "Capital social rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale"1018 "Patrimoniu propriu al regiei rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale"118.09 "Alte fonduri rezultate din reevaluarea imobilizarilor corporale necuprinse în capital"214.01 "Diferenţe din reevaluarea terenurilor conform Hotărârii Guvernului nr. 500/1994"214.02 "Diferenţe din reevaluarea amenajărilor la terenuri conform Hotărârii Guvernului nr. 500/1994".214.03 "Diferenţe din reevaluarea mijloacelor fixe conform Hotărârii Guvernului nr. 500/1994"261.1 "Diferenţe din reevaluarea mobilizarilor corporale aferente titlurilor de participare"Diferenţele din reevaluare ce urmează a fi înregistrate în conturile de mai sus vor fi extrase din anexa nr. 4, col. 10.2. Începând cu raportarile pe trimestrul III/1994, sumele reprezentind diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale se vor introduce în formularul Cod 01 "Rezultate financiare", în subsolul acestuia, după rindul 107 (în col. 2), pe următoarele rinduri: rd. 108 "Diferenţe din reevaluarea terenurilor conform Hotărârii Guvernului nr. 500/1994" (cont 214.01)rd. 109 "Diferenţe din reevaluarea amenajărilor de terenuri conformHotărârii Guvernului nr. 500/1994" (cont 214.02) rd. 110 "Diferenţe din reevaluarea mijloacelor fixe conform HotărâriiGuvernului nr. 500/1994" (cont 214.03) rd. 111 "Capital social rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale" (cont 1017)rd. 112 "Patrimoniul propriu al regiei rezultat din reevaluareaimobilizarilor corporale" (cont 1018)rd. 113 "Alte fonduri rezultate din reevaluarea imobilizarilorcorporale necuprinse în capital" (cont 118.09)rd. 114 "Diferenţe din reevaluarea imobilizarilor corporale aferentetitlurilor de participare" (cont 261.1)rd. 115 "Subtotal de control (rd. 108 la 114)"Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor rezultate în urma reevaluarii imobilizarilor corporale este prevăzută în anexa nr. 5.3. În formularul Cod 02 "Situaţia patrimoniului" diferenţele din reevaluare se vor înscrie astfel:a) diferenţele din reevaluarea terenurilor, amenajărilor de terenuri şi mijloacelor fixe (cont 214.01, 214.02 şi 214.03) pe rindul 09 "Alte imobilizari corporale", iar diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale aferente titlurilor de participare (cont 261.1) pe rindul 12 "Imobilizari financiare";b) Capitalul social rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale, precum şi patrimoniul propriu al regiei rezultat din reevaluarea imobilizarilor corporale (cont 1017 şi 1018) pe rindul 52 "Capital social", iar alte fonduri rezultate din reevaluarea imobilizarilor corporale necuprinse în capitalul social (cont 118.09) pe rindul 63 "Fonduri".IV. Societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi regiile autonome care nu au efectuat reevaluarea mijloacelor fixe în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 945/1990 şi 26/1992 au obligaţia sa procedeze în prealabil la evaluarea acestora potrivit normelor de aplicare a hotărîrilor menţionate, astfel încât coeficienţii prevăzuţi în anexa nr. 1 la prezentele norme să fie aplicati la valorile determinate în preţurile în vigoare la 31 martie 1992.Toate societăţile comerciale care nu au încheiate contracte de vînzare-cumpărare cu F.P.S. şi F.P.P., până la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentelor norme, efectuează reevaluarea imobilizarilor corporale aflate în patrimoniu.V. Capitalul social la 31 decembrie 1993 se corecteaza cu diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale intrate în trimestrul I/1994, pentru care anexa nr. 4 se întocmeşte distinct. În anexa nr. 6 se înregistrează reevaluarea imobilizarilor corporale la 31 decembrie 1993 şi se corecteaza cu diferenţele din reevaluarea aferentă intrărilor ce au avut loc în trimestrul I/1994.VI. Agenţii economici cu capital privat, precum şi unităţile de grup pot aplica în mod corespunzător prevederile prezentelor norme.De asemenea, prevederile prezentelor norme se aplică şi societăţilor bancare şi de asigurări adaptate corespunzător la specificul acestora, cu avizul Ministerului Finanţelor.VII. Pe baza rezultatelor reevaluarii imobilizarilor corporale, societăţile comerciale vor stabili capitalul social şi patrimoniul net, pe baza datelor la 31 decembrie 1993, corectat cu diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale, conform structurii prevăzute în anexa nr. 6.Filialele şi subunitatile agenţilor economici vor comunică rezultatele agenţilor economici de care depind, iar aceştia vor efectua centralizarea în vederea întocmirii anexei nr. 6.Diferenţele rezultate în urma reevaluarii imobilizarilor corporale, înregistrate în conturi distincte, se menţin în conturile respective până la aprobarea reglementărilor fiscale privind regimul de amortizare a acestora.Societăţile comerciale vor inregistra la Registrul comerţului diferenţele de capital social rezultate în urma reevaluarii imobilizarilor corporale, aprobate de adunările generale ale acţionarilor. De asemenea, vor fi comunicate F.P.S. şi F.P.P. sumele aferente acestora din capitalul social potrivit cotelor prevăzute de lege.Societăţile comerciale cu capital de stat, înfiinţate prin hotărârile Guvernului nr. 29 – 32/1991 şi celelalte societăţi tip holding comunică, de asemenea, F.P.S. şi F.P.P. sumele aferente cotelor prevăzute de lege, pe baza comunicărilor privind diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale efectuate de unităţile care participa la formarea capitalului social al acestora.VIII. Capitalul social recalculat potrivit prezentelor norme va fi rotunjit la o sumă divizibilă cu 25.000 lei, reprezentind valoarea nominală a unei acţiuni. Diferenţele rezultate se vor reflecta într-un analitic distinct al contului 118 "Alte fonduri".Ministru de stat, ministrul finanţelor,Florin Georgescu +
Anexa 1COEFICIENŢI DE ACTUALIZARE A IMOBILIZARILOR CORPORALE ÎN CLĂDIRI,CONSTRUCŢII SPECIALE, MAŞINI, UTILAJE ŞI INSTALAŢII ÎN PREŢURILE DINLUNA IUNIE 1994– PE BAZA BILANŢULUI LA 31 DECEMBRIE 1993 –

Grupa Coeficienţii de actualizare în preţurile din luna iunie 1994 pentru imobilizări corporale:
Existente la 31 martie 1992 Intrate în perioada
1992 1993 Trim. I 1994
Trim. II Trim. III Trim. IV Trim. I Trim. II Trim. III Trim. IV
A 1 2 3 4 5 6 7 8 9
I. Clădiri şi construcţii speciale 8,400 6,400 4,918 3,876 3,196 2,427 1,981 1,503 1,235
II. Terenuri 8,873*)
III. Maşini, utilaje şi instalaţii
Construcţii metalice şi părţi componente 8,325 7,614 6,670 5,085 4,987 3,215 2,487 1,805 1,138
Structuri şi tâmplării metalice 10,079 9,599 8,018 5,694 4,893 4,160 2,681 1,508 1,302
Rezervoare, cisterne şi conteinere metalice 7,495 7,495 5,101 4,482 4,463 3,248 2,718 1,856 1,192
Generatoare de aburi (cu excepţia cazanelor pentru încălzire) 12,068 8,127 5,056 4,622 2,219 1,995 1,995 1,629 1,449
Produse metalice obţinute prin deformare plastică 6,654 6,477 4,654 4,270 3,328 2,783 1,995 1,658 1,518
Produse de tăiat 5,244 4,802 4,802 3,468 3,321 2,625 1,446 1,434 1,434
Scule de mână 6,183 6,043 5,907 4,198 3,069 2,905 1,813 1,534 1,248
Recipienţi, conteinere şi alte produse similare din oţel 9,500 7,917 6,333 5,352 4,104 3,224 2,694 2,385 1,818
Ambalaje din metale uşoare 9,450 7,997 6,251 5,121 4,937 3,112 2,241 1,763 1,227
Motoare şi turbine (excepţie motoare pentru avioane şi vehicule) 7,725 5,133 4,113 4,389 3,972 2,731 1,792 1,374 1,270
Pompe şi compresoare 6,845 6,224 6,224 3,883 3,710 3,057 2,722 2,150 1,513
Lagăre, angrenaje şi organe mecanice de transmisie 6,966 6,966 6,966 4,841 4,384 3,311 2,264 1,549 1,217
Cuptoare industriale şi arzătoare 7,213 7,128 6,967 4,345 4,203 2,828 2,047 1,445 1,162
Echipamente de ridicat şi manipulat 4,385 4,385 4,376 3,143 2,964 2,794 2,131 1,465 1,102
Echipamente de ventilare şi condiţionare a aerului 10,754 8,754 5,936 4,585 3,990 3,908 2,980 2,007 1,243
Alte echipamente de utilizare generală 4,966 4,888 2,847 2,833 2,283 1,711 1,145 1,119 1,033
Tractoare 5,130 5,021 4,867 4,755 4,711 3,184 2,630 1,986 1,000
Alte maşini şi utilaje agricole şi forestiere 6,293 6,135 5,977 3,651 3,651 2,544 1,858 1,692 1,257
Maşini-unelte 10,543 10,236 9,567 8,649 7,851 4,950 4,110 2,908 1,183
Utilaje pentru metalurgie 10,880 10,708 7,428 6,103 4,533 4,179 2,928 1,801 1,118
Utilaje pentru mine, cariere şi construcţii 10,966 10,966 9,365 7,935 4,470 3,569 3,375 1,983 1,720
Utilaje pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturi şi tutun 6,748 5,881 5,480 4,148 3,350 3,107 1,692 1,328 1,138
Utilaje pentru industria textilă, a îmbrăcămintei şi a pielăriei 6,968 6,961 4,341 4,016 3,091 2,227 2,227 2,169 1,284
Utilaje pentru industria hârtiei şi cartonului 6,583 6,203 4,190 4,100 2,995 2,210 2,010 1,975 1,248
Utilaje pentru foraj şi exploatare sonde 12,200 10,167 8,683 7,615 7,093 4,477 3,792 2,330 1,678
Alte maşini şi utilaje specifice 7,792 7,784 7,784 6,543 5,719 2,664 2,304 1,615 1,432
Maşini şi aparate electrocasnice 6,590 6,581 6,571 3,951 3,777 2,862 1,883 1,372 1,067
Aparate neelectrice 5,100 5,092 5,083 3,781 3,353 2,603 2,009 1,415 1,146
Maşini de birou 8,276 8,154 6,093 5,984 3,966 3,238 1,779 1,156 1,075
Calculatoare şi alte echipamente electronice 10,723 9,748 8,906 8,111 6,464 5,793 4,464 4,039 1,026
Motoare, generatoare şi transformatoare electrice 6,305 5,617 4,833 3,926 3,019 2,765 1,946 1,467 1,206
Aparate pentru distribuţie şi comandă electrică 5,408 5,398 5,383 3,551 3,150 2,555 2,215 1,508 1,254
Acumulatori, baterii şi pile electrice 5,091 5,091 3,377 3,308 3,097 2,595 2,024 1,743 1,200
Emiţătoare radio-TV, echipamente şi aparate telefonice şi telegrafice 10,260 9,748 9,748 7,264 6,140 3,929 3,301 2,718 1,278
Receptoare radio-TV, aparate de înregistrare şi reproducere audio-video 6,310 5,074 4,935 3,296 2,519 1,772 1,465 1,296 1,117
Aparatură şi instrumente medicale 10,046 8,719 7,750 6,707 5,030 4,935 2,276 1,098 1,098
Aparatură şi instrumente de măsură, verificare 11,838 11,838 11,363 7,441 6,667 5,581 3,701 3,277 1,804
Echipamente de măsură, reglare şi control pentru procese industriale 5,705 5,246 3,304 3,256 3,049 2,459 1,977 1,472 1,363
Aparatură şi instrumente optice şi fotografice 13,573 9,049 6,463 5,540 3,421 2,569 1,690 1,575 1,124
Autovehicule 5,938 5,141 4,543 3,919 3,569 2,969 2,156 1,639 1,160
Caroserii, remorci şi semiremorci 6,118 6,118 5,997 3,701 2,996 2,372 1,805 1,304 1,000
Nave maritime şi fluviale 5,523 5,210 4,602 4,091 3,321 3,266 1,555 1,545 1,371
Mijloace de transport feroviar şi material rulant 6,434 6,434 6,156 5,859 5,496 4,847 4,584 4,490 1,234
Aeronave 8,419 6,379 4,125 3,853 2,845 2,421 1,916 1,461 1,041
Scaune (exclusiv cele din metal) 7,399 6,389 5,657 4,230 3,410 2,891 2,317 1,662 1,509
Mobilier pentru birou şi magazine (exclusiv din metal) 5,246 4,554 4,177 4,060 3,363 2,725 1,859 1,402 1,155
Mobilier pentru bucătării 8,897 7,676 6,833 6,052 4,883 3,699 2,652 1,820 1,396
Alte tipuri de mobilier 7,346 6,371 5,382 4,875 3,773 2,707 2,126 1,572 1,146
Mobilier din metal pentru birouri şi magazine 12,500 9,976 8,333 7,353 6,185 4,513 4,022 1,761 1,286
Articole sportive 15,088 15,113 15,073 11,816 9,229 5,813 5,666 1,988 1,194
Cărţi şi lucrări de artă 10,910 10,690 10,450 8,890 8,510 7,070 5,450 2,730 1,500

––––Notă *) Coeficientul se aplică la valoarea determinata potrivit Hotărârii Guvernului nr. 834/1991.NOTĂ:Pentru categoriile de maşini şi utilaje care nu se regăsesc în tabel se vor lua coeficienţii aferenţi grupelor celor mai apropiate. +
Anexa 2FUNDAMENTAREAcorectiei influentelor rezultate din aplicarea coeficienţilor de actualizare pentru unităţile cu profil industrial1. Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie*).2. Agenţii economici la care gradul de utilizare a capacităţilor de producţie pe anul 1993 se situeaza sub 55% vor lua în calcul, la determinarea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie folosit în scopul ajustarii diferenţelor din reevaluarea imobilizarilor corporale şi alte elemente, cum ar fi: lipsa de comenzi, lipsa de materii prime, materiale şi energie, după cum urmează:a) capacitatea de producţie medie anuală utilizata în anul 1993 (în milioane lei) **);b) producţia medie anuală realizată în anul 1993 (în milioane lei);c) lipsa de comenzi de desfacere (în milioane lei);d) lipsa de materii prime, materiale şi energie (în milioane lei);e) producţia medie anuală recalculata, ţinând seama de lipsa de comenzi şi lipsa de materii prime, materiale şi energie (b + c + d) (în milioane lei);f) gradul de utilizare a capacităţilor: recalculat (în %),e)–– x 100 = …a)3. Corectarea valorii imobilizarilor corporale cu gradul de utilizare a capacităţilor se aplică la capacitatile de producţie industriala, pe bază de documente, indiferent de ramura de activitate preponderenta a unităţii, excluzând clădirile administrative şi alte bunuri având utilitate comuna (depozite, magazii, mobilier, autovehicule şi alte bunuri de aceasta natura).Se exceptează imobilizarile corporale aflate în conservare, conform prevederilor legale, precum şi imobilizarile corporale care nu sunt folosite ca urmare a lipsei de materii prime, energie electrica sau alte cauze obiective, a căror valoare reevaluata se corecteaza cu coeficientul de 0,55, indiferent de profilul unităţii cărora le aparţin imobilizarile corporale respective.4. Agenţii economici la care gradul de utilizare a capacităţilor de producţie industriala realizat în anul 1993 este situat sub 55% pe total unitate vor corecta valoarea imobilizarilor corporale reevaluate cu un grad de utilizare de 55% .5. Pentru mijloacele fixe predate pentru a funcţiona în baza contractului de asociere în participaţie, gradul de utilizare a acestora va fi luat în calculul gradului de utilizare mediu la unitatea care le are în patrimoniu.6. Agenţii economici cu profil industrial care produc bunuri sau produse ce nu regăsesc în nomenclatorul de produse pentru care se întocmeşte raportarea statistica F.F.I. vor calcula gradul de utilizare a capacităţilor de producţie prin asimilare cu alte produse prevăzute în Normele nr. 4/1990 de completare a formularului statistic F.F.I.7. Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, în cazul în care agentul economic realizează diverse produse în secţii diferite sau linii tehnologice diferite, se calculează ca grad de utilizare mediu cu ajutorul următoarei formule:gradul de (PF1 x P1) + (PF2 x P2) + … (PFn x Pn)utilizare mediu = –––––––––––––-pe unitate (CP1 x P1) + (CP2 x P2) + … (CPn x Pn)în care:PF = producţia fizica obţinută pe produs;P = preţul mediu al produsului;CP = capacitatea de producţie pe produs.8. Pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu în trimestrul I/1994 nu se aplică gradul de utilizare a capacităţii de producţie realizată în anul 1993. De asemenea, în situaţia în care valoarea reevaluata a mijloacelor fixe este mai mica decît valoarea rămasă neamortizata la 31 decembrie 1993, nu se va aplica coeficientul de corectie a gradului de utilizare a capacităţii de producţie.–––––Notă *) Potrivit raportului F.F.I. "Capacitatile de producţie industriale şi utilizarea lor în anul 1993".Notă **) Capacitatile de producţie medie anuală se determina incluzind şi capacitatile aflate în conservare.
+
Anexa 3CURSUL VALUTARla data de 30 iunie 1994

Felul valutei Curs în lei
1 dolar S.U.A. 1.677,00
1 liră sterlină 2.609,58
1 dolar australian 1.212,72
1 şiling austriac 151,31
1 franc belgian 51,62
1 dolar canadian 1.211,92
1 coroană daneză 270,65
1 liră egipteană 495,20
1 franc elveţian 1.265,66
1 marcă finlandeză 319,80
1 franc francez 310,18
1 marcă germană 1.064,26
1 drahmă grecească 7,04
1 rupie indiană 53,32
1 liră irlandeză 2.576,71
1 liră italiană 1,08
1 yen japonez 16,91
1 coroană norvegiană 244,14
1 gulden olandez 948,66
1 escudo portughez 10,34
1 pesetă spaniolă 12,93
1 coroană suedeză 220,92
100 lire turceşti 5,35

+
Anexa 4SITUAŢIAdeterminării valorii rămase actualizate a imobilizarilor corporalesupuse reevaluarii

Nr. crt. Denumirea imobilizarii corporale Valoarea de înregistrare în contabilitate**) Amortizarea calculata Valoarea ramasa (col. 2- col. 3) Coeficientul de actualizare în preturi la 30 iunie 1994 Coeficientul de actualizare pentru imobilizarile corporale din import***) Gradul de utilizare a capacitatilor de productie****) Valoarea ramasa actualizata (col. 4 x col. 5 sau col. 6 x col. 7) Valoarea de intrare actualizata la 31 decembrie 1993 (col. 8 + col. 3) Diferente din reevaluare (col. 8- col. 4)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
I. Imobilizari corporale
TOTAL
din care:
A. Terenuri*)
B. Amenajari de terenuri
C. Mijloace fixe
Conducatorul unitatii, Conducatorul compartimentului financiar-contabi

–––Notă *) Coeficientul de actualizare folosit pentru evaluarea terenurilor este de 8,873 şi se aplică la valoarea determinata potrivit Hotărârii Guvernului nr. 834/1991.Notă **) Nu sunt incluse imobilizarile corporale ieşite din patrimoniu în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 1994.Notă ***) Se stabileşte prin raportarea cursului valutar de schimb la 30 iunie 1994 (anexa nr. 3 la norme) la cursul valutar de schimb la data întocmirii documentelor vamale de import pentru bunurile respective.Notă ****) La nivelul unităţii cu profil de producţie industriala. +
Anexa 5ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATEa diferenţelor rezultate în urma reevaluarii imobilizarilor corporale şi a modificărilor capitalului social1. La societăţile comerciale cu capital de stat:a) % = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale aferente capitalului social214.01214.02214.03b) % = 118.09 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale ale statului, existente în patrimoniu şi nereflectate în capitalul social214.01214.02214.032. La societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, constituite prin aditie de capital:a) % = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale aferente capitalului social al statului214.01214.02214.03b) % = 118.09 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale ale statului, existente în patrimoniu şi nereflectate în capitalul social214.01214.02214.033. La societăţile comerciale cu capital majoritar privat, constituite prin aditie de capital:a) % = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale aferente capitalului social al statului214.01214.02214.03b) % = 118.09 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale ale statului, existente în patrimoniu şi nereflectate în capitalul social214.01214.02214.034. La societăţile comerciale mixte constituite prin participaţie cu capital de stat, care vor transmite integral diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale ale statului la societăţile comerciale care deţin titlurile de participaţiea) înregistrări la societatea comercială mixtă:% = 118.09 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale existente în patrimoniu214.01214.02214.03b) înregistrări la societatea comercială care deţine titlurile de participaţie:261.01 = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale reprezentind participaţia statului, pe baza comunicării de la societatea mixtă5. La societăţile comerciale cu participatii cu capital de stat (tip holding)a) înregistrări la societăţile comerciale care au primit participatii de capital:% = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale aferente capitalului social propriu al societăţii, care va fi comunicată la F.P.S. şi F.P.P. în cotele prevăzute de lege.214.01214.02214.03% = 118.09 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale primite ca participatii, precum şi a diferenţelor din reevaluarea imobilizarilor corporale necuprinse în capitalul socialb) înregistrări la societatea comercială care deţine participatii (holding):b^') 261.01 = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale, reprezentind participatii la societăţib^'') % = 1017 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizărilor corporale proprii cuprinse în capitalul social214.01214.02214.03b^''') % = 118.09 – cu diferenţa din reevaluarea imobilizarilor corporale necuprinse în capitalul social214.01214.02214.03
+
Anexa 6Denumirea agentului economic …………………..Codul fiscal …………………………………Fondul Proprietăţii Private la care este arondat….STRUCTURA CAPITALULUI SOCIALFormular 06

– milioane lei –
Denumirea indicatorului Rând la 31.12.93 Recalculat Diferenţa
Total patrimoniu (rd. 2 + rd. 6) 1
din care:
Capital social din care: 2
Capital social aferent statului 3
Capital social aferent persoanelor fizice şi juridice române 4
Capital social aferent persoanelor fizice şi juridice străine 5
Alte fonduri, din care: 6
– aferente statului 7
Total patrimoniu din care: (numai pentru regiile autonome) 8
– patrimoniul propriu 9
– patrimoniul public 10

SITUAŢIAdeterminării capitalului social şi a patrimoniului net la 31 decembrie 1993, corectate cu diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale *) –––––Notă *) Inclusiv diferenţele din reevaluarea imobilizarilor corporale intrate în cursul trimestrului I/1994.Formular 07

– mii lei –
Nr. rd. Simbol cont Denumire indicatori Nr. rd. din bilanţ la 31.12.1993 Suma
1. TOTAL ACTIV 65
2. TOTAL – SURSE ATRASE (rd. 3 la rd. 12) din care: x
3. Fond pentru cercetare-dezvoltare 81
4. Fond de premiere 83
5. Fond de participare la profit 84
6. Fond pentru acţiuni sociale, culturale şi sportive 85
7. Rezerve pentru cheltuieli preliminate 93
8. Obligaţii – total 108
9. Credite şi împrumuturi 130
10. Diferenţe favorabile de curs valutar la 31.12.1993 131
11. Venituri anticipate şi de realizat 133
12. Profit aferent facturilor emise şi neîncasate (cont 750 minus cont 751) 87 minus 90
13. Patrimoniul net (rd. 1 – rd. 2) x
14. 214.01+ Diferenţe din reevaluarea imobilizărilor
214.02+ corporale (mijloace fixe, terenuri şi
214.03+ amenajări la terenuri) din col. 10,
261.01 anexa nr. 4 la norme
15. Patrimoniul net corectat cu diferenţele din reevaluarea imobilizărilor corporale (rd. 13 + rd. 14) = rd. 29 compus din: x
16. Capital social 75
17. 1017 Capital social rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale x
18. Total capital social corectat (rd. 16 + 17) x
19. Fond social 78
20. Fond de rezervă 79
21. Fond de investiţii 82
22. Alte fonduri 86
23. Subvenţii 91
24. Decontări privind investiţiile 132
25. Decontări privind reevaluarea stocurilor 80
26. 1018 Patrimoniul propriu al regiei rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale x
27. Pierderi din anul curent 88
28. Pierderi din anii precedenţi 89
29. Patrimoniul net corectat (rd. 18 la rd. 26 + rd. 30 – rd. 27 şi rd. 28) = rd. 15
30. Diferenţa din reevaluarea imobilizărilor corporale neincluse în capital (din cont 118.09) x
Conducătorul unităţii, Conducătorul compartimentului financiar-contabil

–––––––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters