OJ:C_202404015: P9_TA(2023)0283 – Relațiile cu Autoritatea Palestiniană – Recomandarea Parlamentului European din 12 iulie 2023 adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind relațiile cu Autoritatea Palestiniană (2021/2207(INI))
| Redacția Lex24 | |
| Publicat in Jurnalul Oficial UE, 17/07/2024 |
| |
Informatii
Data documentului: 12/07/2023; data votuluiAutor: Parlamentul European, Comisia pentru afaceri externe
Formă: Jurnalul Oficial UE
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/4015 |
17.7.2024 |
P9_TA(2023)0283
Relațiile cu Autoritatea Palestiniană
Recomandarea Parlamentului European din 12 iulie 2023 adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind relațiile cu Autoritatea Palestiniană (2021/2207(INI))
(C/2024/4015)
Parlamentul European,
|
— |
având în vedere Declarația de principii privind aranjamentele interimare de autoguvernare din 13 septembrie 1993 (Acordurile de la Oslo), |
|
— |
având în vedere Protocolul privind relațiile economice dintre Guvernul Statului Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei, reprezentând poporul palestinian, din 29 aprilie 1994 (Protocolul de la Paris) și Acordul interimar israeliano-palestinian privind Cisiordania și Fâșia Gaza din 28 septembrie 1995 (Acordul Oslo II), |
|
— |
având în vedere cea de-a Patra Convenție de la Geneva, |
|
— |
având în vedere planul de acțiune UE-Autoritatea Palestiniană, aprobat în mai 2013, |
|
— |
având în vedere strategia europeană comună de sprijinire a Palestinei pentru perioada 2021-2024 – Către un stat palestinian democratic, responsabil și sustenabil, |
|
— |
având în vedere Acordul de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OLP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte (1), semnat în 1997, |
|
— |
având în vedere Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte (2) (Acordul de asociere dintre UE și Israel), |
|
— |
având în vedere concluziile Consiliului European din 14 mai 2012, 12 mai 2014, 22 iulie 2014, 20 iulie 2015, precum și din 20 iunie 2016, |
|
— |
având în vedere declarația Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 22 august 2022 referitoare la raidurile israeliene asupra a șase organizații palestiniene ale societății civile, |
|
— |
având în vedere raportul special nr. 14/2013 al Curții de Conturi Europene intitulat „Sprijinul financiar direct acordat Autorității Palestiniene de Uniunea Europeană”, |
|
— |
având în vedere declarația comună a Uniunii Europene și a Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) din 17 noiembrie 2021 privind sprijinul acordat de UE către UNRWA (2021-2024), |
|
— |
având în vedere comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 9 februarie 2021 intitulată „Un parteneriat reînnoit cu țările din vecinătatea sudică – O nouă agendă pentru Mediterana” (JOIN(2021)0002), |
|
— |
având în vedere Avizul interpretativ al Comisiei din 12 noiembrie 2015 privind indicarea originii mărfurilor originare din teritoriile ocupate de Israel începând cu iunie 1967 (3), |
|
— |
având în vedere hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 noiembrie 2019 |
|
— |
având în vedere raportul Serviciului European de Acțiune Externă din 15 mai 2023 intitulat „Raport pe 2022 privind coloniile israeliene din Cisiordania ocupată, inclusiv Ierusalimul de Est”, |
|
— |
având în vedere raportul Serviciului European de Acțiune Externă din 28 martie 2023 intitulat „Raport pe un an privind demolările și confiscările în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est”, |
|
— |
având în vedere Orientările actualizate ale Uniunii Europene privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar (5) și Orientările UE cu privire la apărătorii drepturilor omului, |
|
— |
având în vedere noul Acord-cadru al coaliției guvernului israelian și orientările guvernamentale, |
|
— |
având în vedere declarația Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 30 aprilie 2021 privind amânarea alegerilor din Palestina, |
|
— |
având în vedere Inițiativa arabă pentru pace din 2002, |
|
— |
având în vedere strategia națională în domeniul sănătății pentru perioada 2017-2022 a statului Palestina, publicată în octombrie 2016, |
|
— |
având în vedere rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU, |
|
— |
având în vedere raportul din 21 septembrie 2022 al Raportorului special al Organizației Națiunilor Unite privind situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate din 1967, |
|
— |
având în vedere raportul ONU Femei din 2022 intitulat „Women’s Role in Local Peacebuilding – Recommendations to better support the work of Palestinian women-led grassroot organizations” (Rolul femeilor în consolidarea păcii la nivel local – recomandări pentru a susține mai bine activitatea organizațiilor locale palestiniene conduse de femei), |
|
— |
având în vedere raportul Grupului operativ independent al ONU privind consolidarea instituțiilor publice palestiniene din aprilie 2004 intitulat „Reforming the Palestinian Authority: An Update” (Reformarea Autorității Palestiniene: o actualizare), |
|
— |
având în vedere rezultatele reuniunii Comitetului ad-hoc de legătură al ONU din 18 septembrie 2011, |
|
— |
având în vedere raportul directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății din 17 mai 2023 intitulat „Health conditions in the occupied Palestinian territory, including east Jerusalem, and in the occupied Syrian Golan” (Condițiile de sănătate în teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv în Ierusalimul de Est și în Golanul sirian ocupat), |
|
— |
având în vedere raportul Băncii Mondiale din 22 decembrie 2021 intitulat „Palestinian Digital Economy Assessment” (Evaluarea economiei digitale palestiniene), |
|
— |
având în vedere raportul Conferinței Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) din 22 decembrie 2021 intitulat „The Economic Costs of the Israeli Occupation for the Palestinian People: Arrested Development and Poverty in the West Bank” (Costurile economice ale ocupației israeliene pentru poporul palestinian: frânarea dezvoltării și sărăcie în Cisiordania) și cel din 8 august 2022 intitulat „Report on UNCTAD assistance to the Palestinian people: Developments in the Economy of the Occupied Palestinian Territory” (Raport privind asistența acordată de UNCTAD poporului palestinian: evoluții în economia din teritoriile palestiniene ocupate), |
|
— |
având în vedere ancheta în curs deschisă la 3 martie 2021 de Curtea Penală Internațională (CPI) privind situația din Palestina, |
|
— |
având în vedere raportul Centrului Carter din 15 aprilie 2022 intitulat „March 26, 2022 Municipal Elections in West Bank/Gaza” (Alegerile municipale din 26 martie 2022 din Cisiordania/Gaza), |
|
— |
având în vedere declarația guvernului suedez din 30 octombrie 2014 de recunoaștere a statului Palestina, |
|
— |
având în vedere Declarația de la Alger, semnată în Algeria de 14 facțiuni palestiniene la 13 octombrie 2022, prin care s-au angajat să organizeze alegeri până în octombrie 2023, |
|
— |
având în vedere recomandarea sa din 14 septembrie 2022 adresată Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind parteneriatul reînnoit cu vecinătatea sudică – o nouă agendă pentru Mediterana (6), |
|
— |
având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la procesul de pace din Orientul Mijlociu, în special cea din 18 mai 2017 referitoare la găsirea unei soluții bazate pe coexistența a două state în Orientul Mijlociu (7) și cea din 14 decembrie 2022 referitoare la perspectivele soluției bazate pe coexistența a două state pentru Israel și Palestina (8), |
|
— |
având în vedere rezoluția sa din 17 decembrie 2014 referitoare la recunoașterea statului palestinian (9), |
|
— |
având în vedere articolul 118 din Regulamentul său de procedură, |
|
— |
având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A9-0226/2023), |
|
A. |
întrucât soluția bazată pe coexistența a două state, cu statul Israel și statul Palestina în coexistență pașnică, într-un climat de securitate și pe baza recunoașterii reciproce în cadrul frontierelor din 1967, cu capitala ambelor state la Ierusalim și respectând pe deplin dreptul internațional este singura soluție viabilă la conflict, conform concluziilor Consiliului din iulie 2014; |
|
B. |
întrucât poporul palestinian are dreptul la autodeterminare, astfel cum este consacrat în Carta ONU și susținut în mod repetat de organismele ONU, inclusiv de Adunarea Generală, de Consiliul de Securitate și de Consiliul pentru Drepturile Omului/Comisia pentru drepturile omului; |
|
C. |
întrucât autoritatea palestiniană a recunoscut statul Israel solicitând totodată înființarea unui stat palestinian bazat pe limitele frontierelor de dinaintea anului 1967, recunoaștere care nu a fost împărtășită de guvernele israeliene succesive; întrucât autoritatea palestiniană a solicitat în repetate rânduri reluarea negocierilor de pace pentru a ajunge la o soluție bazată pe coexistența a două state; |
|
D. |
întrucât, drept consecință a ocupației, Autoritatea Palestiniană nu are competențe-cheie care constituie nucleul statalității, inclusiv controlul la frontiere și capacitatea de a colecta integral impozitele; |
|
E. |
întrucât negocieri semnificative pot avea loc numai atunci când ambele părți se află pe poziții de egalitate; întrucât, printre altele, lipsa voinței politice și a recunoașterii internaționale, la care se adaugă decenii de ocupație a Palestinei, reprezintă obstacole importante în calea unor negocieri corecte în acest caz; întrucât este în continuare necesar să se investească în negocieri semnificative între Israel și Autoritatea Palestiniană; |
|
F. |
întrucât unele state arabe, precum Egiptul și Iordania, care întrețin relații diplomatice cu Israelul de mai mulți ani, au jucat un rol semnificativ în promovarea dialogului privind procesul de pace din Orientul Mijlociu, inclusiv în ceea ce privește securitatea și stabilitatea; |
|
G. |
întrucât ocupația israeliană a teritoriului palestinian durează de 56 de ani; întrucât UE își menține poziția fermă potrivit căreia ocuparea permanentă, coloniile, demolările și evacuările sunt ilegale în temeiul dreptului internațional; întrucât numărul coloniștilor din Cisiordania și Ierusalimul de Est a crescut dramatic de la semnarea Acordurilor de la Oslo și Oslo II și construirea infrastructurii asociate s-a intensificat semnificativ, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional și un obstacol major în calea punerii în aplicare a soluției bazate pe coexistența a două state și în calea eforturilor către o pace echitabilă, de durată și cuprinzătoare; întrucât această situație a schimbat profund peisajul social și demografic din Cisiordania și a condus la fragmentarea zonelor palestiniene; |
|
H. |
întrucât Raportorul special al ONU privind situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate din 1967 (10), precum și diverse organizații israeliene, palestiniene și internaționale din domeniul drepturilor omului au publicat recent rapoarte din care reiese că guvernul israelian oprimă sistematic și discriminează instituțional palestinienii într-o serie de domenii, inclusiv aplicarea legii, autorizațiile de construcție, libertatea de circulație și activitatea economică; întrucât palestinienii și coloniștii israelieni sunt judecați pentru aceleași infracțiuni în instanțe diferite și în temeiul unor legi diferite; întrucât zidul de separare construit de Israel în Cisiordania este ilegal; |
|
I. |
întrucât Israelul nu permite activitățile Autorității Palestiniene în Ierusalimul de Est anexat; întrucât Autoritatea Palestiniană are doar un anumit grad de control asupra zonelor A și B discontinue din Cisiordania, care sunt înconjurate de zona C, ce se află în totalitate sub control israelian și reprezintă 60 % din Cisiordania; întrucât relațiile UE cu Autoritatea Palestiniană nu pot fi, prin urmare, abordate fără a aborda politicile israeliene; |
|
J. |
întrucât noul guvern israelian a anunțat că intenționează să contribuie la progresul și la dezvoltarea coloniilor din Cisiordania în acordul-cadru de coaliție și în orientările de guvernare; întrucât prima teză din acordul-cadru de coaliție prevede că „poporul evreu are un drept exclusiv și inalienabil asupra tuturor părților din teritoriul Israelului … Galileea, Negev, Golan, Iudeea și Samaria”; |
|
K. |
întrucât rivalitatea dintre facțiunile politice palestiniene și lipsa unei viziuni sau a unei strategii naționale unitare, ceea ce este esențial pentru o soluție politică negociată, rămân unele dintre principalele provocări ale politicii palestiniene; întrucât mișcarea Fatah divizată, consolidarea puterilor în mandatul președintelui Autorității Palestiniene, restrângerea spațiului pentru societatea civilă palestiniană, reprimarea opoziției politice și a demonstrațiilor care sprijină reformele democratice evidențiază unele dintre provocările pe care trebuie să le abordeze Autoritatea Palestiniană; întrucât UE a desemnat mișcarea palestiniană Hamas drept o organizație teroristă; |
|
L. |
întrucât, potrivit Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al ONU, anul 2022 a fost, din 2006, anul cu cel mai mare număr de palestinieni uciși care își aveau reședința în Cisiordania ocupată; întrucât, de la începutul anului 2023, ciclul violenței s-a intensificat, ceea ce afectează puternic civilii din teritoriile palestiniene ocupate, dar și din Israel și duce la creșterea tensiunilor și la instrumentalizarea conflictului de către grupări extremiste și teroriste; |
|
M. |
întrucât partenerii europeni pentru dezvoltare (UE, statele sale membre, Norvegia, Elveția și Regatul Unit) sunt de departe principalii donatori, acordându-i poporului palestinian 1,2 miliarde EUR anual sub formă de asistență oficială pentru dezvoltare; întrucât asistența internațională este esențială pentru stabilitatea Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza și, prin urmare, este și în beneficiul Israelului; întrucât Israelul are obligația, în temeiul dreptului internațional umanitar, să asigure nevoile de bază și bunăstarea populației civile aflate sub ocupația sa; |
|
N. |
întrucât autoritățile israeliene confiscă și/sau distrug instalațiile, activele și structurile din Palestina finanțate de UE; întrucât, în 2022, au fost demolate sau confiscate în total 101 structuri finanțate de UE sau de statele membre ale UE (în valoare de 337 019 EUR); întrucât UE a solicitat în mod repetat Israelului să compenseze pierderea banilor obținuți de la contribuabilii din UE; |
|
O. |
întrucât asistența furnizată de UE prin intermediul programului PEGASE reprezintă un sprijin bugetar vital pentru Autoritatea Palestiniană; întrucât, de la începutul actualului cadru financiar multianual, asistența UE pentru Palestina a fost furnizată numai prin intermediul unor planuri de acțiune anuale; întrucât strategia comună pentru 2021-2024 constituie o bază pentru adoptarea programelor multianuale de acțiune, dar lipsește încă o perspectivă multianuală de finanțare concretă; întrucât este necesar să se aplice în continuare un proces eficace de alocare, revizuire și control ale fondurilor UE; |
|
P. |
întrucât AP și OEP continuă să ofere „plăți pentru martir” familiilor palestinienilor uciși în timpul violențelor împotriva israelienilor sau uciși prin acțiuni militare israeliene; întrucât acestea continuă, de asemenea, să ofere plăți separate palestinienilor din închisorile israeliene, inclusiv celor condamnați pentru acte de terorism care implică ținte evreiești; |
|
Q. |
întrucât șapte dintre cele 21 de organizații prezente pe lista UE a teroriștilor sunt palestiniene; întrucât Hamas și alte organizații teroriste palestiniene prezente pe lista UE recurg la tactici teroriste hibride, printre care atacuri cu cuțite și bombe împotriva civililor israelieni, precum și lansarea de rachete din Gaza către Israel, încercând să lovească intenționat zone civile; |
|
R. |
întrucât UNRWA, care rămâne un sprijin esențial pentru milioane de refugiați palestinieni, se confruntă în continuare cu provocări serioase și cu deficite cronice de finanțare, ceea ce subminează eforturile sale de a-și îndeplini mandatul esențial; întrucât Parlamentul European, având în vedere rolul esențial pe care îl joacă agenția în promovarea stabilității și dezvoltării în regiune și în menținerea perspectivelor unei păci durabile, sprijină în permanență activitatea sa umanitară și de dezvoltare esențială și pledează pentru continuarea acesteia, cu un accent puternic pe promovarea unei educații bazate pe consolidarea păcii, reconciliere, toleranță, coexistență și non-violență; întrucât Adunarea Generală a ONU a votat în decembrie 2022 în favoarea prelungirii mandatului UNRWA până la 30 iunie 2026; întrucât UE și statele sale membre sunt cei mai mari donatori ai agenției, iar finanțarea UE include o contribuție multianuală, ceea ce garantează un sprijin previzibil în conformitate cu declarația comună UE-UNRWA din 17 noiembrie 2021; |
|
S. |
întrucât, în 2011, Comitetul ad-hoc de legătură al ONU a ajuns la concluzia că instituțiile palestiniene sunt pregătite pentru a constitui un stat; întrucât situația democratică a Autorității Palestiniene s-a deteriorat de atunci din cauza ocupației externe și a problemelor interne, precum un declin al statului de drept și o înrăutățire a corupției; întrucât, în temeiul dreptului internațional umanitar, ocupația unui teritoriu pe timp de război este o soluție temporară și nu privează puterea ocupată de statalitatea sa sau de suveranitatea sa; |
|
T. |
întrucât Autoritatea Palestiniană se confruntă cu o pierdere a legitimității; întrucât ultimele alegeri parlamentare palestiniene au avut loc în 2006; întrucât ultimele alegeri prezidențiale palestiniene au avut loc în 2005; întrucât alegerile parlamentare și prezidențiale erau prevăzute pentru mai 2021, dar au fost anulate de către președintele Abbas printr-un decret prezidențial; întrucât, la cererea Autorității Palestiniene, UE a solicitat, în februarie 2021, permisiunea din partea autorităților israeliene pentru o misiune de explorare în vederea observării voturilor, dar nu i s-a acordat acces în acest sens; |
|
U. |
întrucât Autoritatea Palestiniană a adoptat practici din ce în ce mai represive, inclusiv înăbușirea protestelor pașnice prin forță ilegală, vizarea jurnaliștilor, a activiștilor societății civile și a avocaților cu arestări arbitrare și torturarea deținuților; întrucât, potrivit Human Rights Watch, autoritățile palestiniene maltratează și torturează sistematic palestinieni aflați în detenție, inclusiv critici și oponenți; întrucât Comitetul contra torturii a solicitat să se facă dreptate și și-a exprimat regretul că autoritățile palestiniene nu a reușit să asigure tragerea la răspundere a celor responsabili pentru uciderea activistului palestinian Nizar Banat; |
|
V. |
întrucât, în octombrie 2022, președintele palestinian Abbas a emis un decret pentru a înființa Consiliului suprem al organismelor și autorităților judiciare, subordonând astfel toate autoritățile palestiniene controlului său și eliminând ultimul pilon al independenței sistemului judiciar în Palestina; |
|
W. |
întrucât femeile din teritoriile palestiniene se confruntă cu discriminare și continuă să aibă mai puține drepturi decât bărbații, de exemplu în legătură cu divorțul, încredințarea copiilor și moștenirea; întrucât chiar dacă actele între parteneri de același sex au fost dezincriminate în Cisiordania, persoanele care aparțin comunității LGBTIQ+ continuă să se confrunte cu hărțuire și discriminare; |
|
X. |
întrucât 84 % dintre participanții la un sondaj realizat în martie 2022 de Centrul palestinian pentru cercetarea politicilor și sondaje au considerat că există corupție în instituțiile Autorității Palestiniene; |
|
Y. |
întrucât misiunea UE de sprijinire a poliției palestiniene și a statului de drept a fost înființată în ianuarie 2006 pentru a sprijini Autoritatea Palestiniană în construirea statului palestinian; |
|
Z. |
întrucât Autoritatea Palestiniană a menținut în mod constant coordonarea securității cu Israelul, contribuind astfel atât la securitatea Israelului, cât și la cea a Palestinei; întrucât Autoritatea Palestiniană a încetat cooperarea cu Israelul într-o serie de domenii, inclusiv securitatea, în ianuarie 2023, ca răspuns la cele mai recente evenimente; |
|
AA. |
întrucât condițiile socioeconomice și de ocupare a forței de muncă din Palestina s-au deteriorat grav din cauza continuării conflictului; întrucât ocupația israeliană impune restricții semnificative pentru economia palestiniană, inclusiv o lipsă a controlului asupra terenurilor, apelor, frontierelor fizice, veniturilor și mobilității; întrucât aceste restricții împiedică comerțul palestinian, reduce veniturile bugetare ale Autorității Palestiniene și contribuie la dependența sa de donatori internaționali; întrucât este necesar ca autoritățile palestiniene să pună în aplicare reforme economice, dar numai acestea nu sunt suficiente pentru a asigura o creștere economică durabilă și dezvoltarea sectorului privat în teritoriile palestiniene; întrucât această situație împiedică exporturile palestiniene către UE în temeiul Acordului interimar de asociere UE-OLP și subminează eficiența ajutorului din partea UE; |
|
AB. |
întrucât blocada și conflictul intermitent au împovărat economia în Fâșia Gaza și întrucât 63 % din locuitorii zonei necesită o formă de asistență umanitară; |
|
AC. |
întrucât Adunarea Generală a ONU a adoptat în decembrie 2022 o rezoluție prin care solicită Curții Internaționale de Justiție (CIJ) să prezinte o opinie cu privire la consecințele juridice ale ocupației actuale de către Israel a teritoriilor palestiniene; întrucât Israelul a răspuns rezoluției ONU prin confiscarea a 39 de milioane USD din veniturile fiscale colectate în numele Autorității Palestiniene; întrucât peste 90 de țări și-au exprimat „profunda îngrijorare” cu privire la măsurile punitive ale Israelului; |
|
AD. |
întrucât palestinienii sunt afectați de utilizarea programelor de spionaj israeliene, inclusiv a Pegasus, în teritoriile palestiniene ocupate, privându-i de dreptul la viață privată, la libertatea de exprimare și la un internet deschis, sigur și liber; |
|
AE. |
întrucât noua procedură privind intrarea și șederea străinilor în Iudeea și Samaria, introdusă de Coordonarea israeliană a activităților guvernului în teritorii (COGAT), a impus resortisanților țărilor terțe, inclusiv cetățenilor UE, să solicite un permis de intrare în Cisiordania începând cu 20 octombrie 2022; întrucât noile reguli COGAT restricționează capacitatea soților străini de a călători în Cisiordania și impun restricții similare voluntarilor, cadrelor didactice sau oamenilor de afaceri care lucrează în Cisiordania, subminând astfel relațiile dintre UE și Palestina; |
|
AF. |
întrucât la articolul 2 din Acordul de asociere UE-Israel se prevede că relațiile dintre părți, precum și prevederile acordului însuși, se bazează pe respectarea drepturilor omului și a principiilor democratice ce ghidează politicile lor interne și externe și constituie un element esențial al acestui acord, |
|
1. |
recomandă Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate ca în desfășurarea relațiilor UE cu Autoritatea Palestiniană:
|
|
2. |
încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, comisarului pentru vecinătate și extindere, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și Autorității Palestiniene și Consiliului Legislativ Palestinian. |
(1)
JO L 187, 16.7.1997, p. 3.
(2)
JO L 147, 21.6.2000, p. 3.
(3)
JO C 375, 12.11.2015, p. 4.
(4) Hotărârea Curții de Justiție, 12 noiembrie 2019, Organisation juive européenne și Vignoble Psagot Ltd/Ministre de l’Économie et des Finances, C-363/18, ECLI:EU:C:2019:954.
(5)
JO C 303, 15.12.2009, p. 12.
(6)
JO C 125, 5.4.2023, p. 154.
(7)
JO C 307, 30.8.2018, p. 113.
(8)
JO C 177, 17.5.2023, p. 73.
(9)
JO C 294, 12.8.2016, p. 9.
(10)
https://www.ohchr.org/en/documents/country-reports/a77356-situation-human-rights-palestinian-territories-occupied-1967.
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4015/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)

