OJ:C_202404037: P9_TA(2023)0277 – Refacerea naturii – Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 12 iulie 2023 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind refacerea naturii (COM(2022)0304 – C9-0208/2022 – 2022/0195(COD)) (Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(1)

Este necesar să se stabilească norme la nivelul Uniunii cu privire la refacerea ecosistemelor pentru a asigura refacerea biodiversității și a rezilienței naturii pe întreg teritoriul Uniunii. Refacerea ecosistemelor contribuie, de asemenea, la îndeplinirea obiectivelor Uniunii de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea.

(2)

Pactul verde european (3) a stabilit o foaie de parcurs ambițioasă pentru a transforma Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, care urmărește să protejeze, să conserve și să consolideze capitalul natural al Uniunii și să protejeze sănătatea și bunăstarea cetățenilor împotriva riscurilor legate de mediu și a impacturilor aferente. Ca parte a Pactului verde european, Comisia a adoptat o strategie a UE privind biodiversitatea pentru 2030 (4).

(3)

Uniunea și statele membre, în calitate de părți la Convenția privind diversitatea biologică, aprobată prin Decizia 93/626/CEE a Consiliului (5), s-au angajat să respecte viziunea strategică pe termen lung adoptată de Conferința părților în 2010 prin Decizia X/2 privind Planul strategic pentru biodiversitate 2011-2020 (6), conform căreia, până în 2050, biodiversitatea este valorificată, conservată, refăcută și înțelept utilizată, menținând serviciile ecosistemice, susținând o planetă sănătoasă și aducând beneficii esențiale pentru toți oamenii.

(4)

În cadrul COP 15 la Convenția privind diversitatea biologică din decembrie 2022 (7), a fost convenit Cadrul mondial pentru biodiversitate, care stabilește ținte mondiale orientate spre acțiuni vizând măsuri urgente pe parcursul deceniului care se încheie în 2030 pentru a asigura că toate zonele fac obiectul unei amenajări spațiale participative, integrate și care respectă biodiversitatea și/sau sunt gestionate în mod eficace în cadrul procesului de schimbare a utilizării terenurilor și mării; pentru a reduce pierderea zonelor de importanță ridicată pentru biodiversitate, inclusiv a ecosistemelor cu integritate ecologică ridicată, până la un nivel aproape de zero până în 2030, cu respectarea drepturilor populațiilor indigene și ale comunităților locale, astfel cum figurează în Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP); pentru a se asigura că, până în 2030, cel puțin 30 % din zonele cu ecosisteme terestre, ecosisteme ale apelor continentale, ecosisteme costiere și ecosisteme marine degradate fac obiectul unor măsuri efective de refacere, pentru a spori biodiversitatea și funcțiile și serviciile ecosistemice, precum și integritatea și conectivitatea ecologice; pentru a reface, a menține și a consolida contribuțiile pe care natura le aduce oamenilor, inclusiv funcțiile și serviciile ecosistemice, cum ar fi reglarea aerului, a apei și a climei, sănătatea solurilor, polenizarea și reducerea riscului de boli, precum și protecția împotriva pericolelor și dezastrelor naturale, prin soluții bazate pe natură și/sau abordări ecosistemice în beneficiul tuturor oamenilor și al naturii. Cadrul mondial pentru biodiversitate va permite realizarea de progrese în direcția atingerii obiectivelor orientate spre rezultate pentru 2050.

(5)

Obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU (8), în special obiectivele 14.2, 15.1, 15.2 și 15.3, se referă la necesitatea de a asigura conservarea, refacerea și utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre și interioare de apă dulce și a serviciilor aferente, în special a pădurilor, a zonelor umede, a munților și a terenurilor aride.

(6)

Într-o rezoluție din 1 martie 2019 (9), Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat deceniul 2021-2030 al ONU privind refacerea ecosistemelor, cu scopul de a sprijini și de a intensifica eforturile de prevenire, stopare și inversare a degradării ecosistemelor la nivel mondial și de a sensibiliza publicul cu privire la importanța refacerii ecosistemelor.

(7)

Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 urmărește să garanteze că biodiversitatea Europei va fi adusă pe calea redresării până în 2030, în beneficiul oamenilor, al planetei, al climei și al economiei noastre. Aceasta stabilește un plan ambițios al UE de refacere a naturii, cu o serie de angajamente-cheie, inclusiv un angajament de a prezenta o propunere de obiective ale UE de refacere a naturii, obligatorii din punct de vedere juridic, pentru refacerea ecosistemelor degradate, în special a celor cu cel mai mare potențial de captare și stocare a dioxidului de carbon și de prevenire și reducere a impactului dezastrelor naturale.

(8)

În rezoluția din 9 iunie 2021 (10), Parlamentul European a salutat cu entuziasm angajamentul de a elabora o propunere legislativă cu obiective obligatorii de refacere a naturii și, în plus, a considerat că, pe lângă un obiectiv general de refacere, ar trebui incluse obiective de refacere specifice ecosistemelor, habitatelor și speciilor, care să acopere pădurile, pajiștile, zonele umede, turbăriile, polenizatorii, râurile cu curgere liberă, zonele de coastă și ecosistemele marine.

(9)

În concluziile din 23 octombrie 2020 (11), Consiliul a recunoscut că prevenirea declinului ulterior al stării actuale a biodiversității și a naturii va fi esențială, dar nu suficientă pentru a readuce natura în viețile noastre. Consiliul a reafirmat că este nevoie de mai multă ambiție în ceea ce privește refacerea naturii, astfel cum s-a propus în noul plan al UE de refacere a naturii, care include măsuri de protejare și refacere a biodiversității în afara zonelor protejate. De asemenea, Consiliul a declarat că așteaptă o propunere de obiective obligatorii din punct de vedere juridic pentru refacerea naturii, sub rezerva unei evaluări a impactului.

(10)

Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 stabilește un angajament de a proteja în mod legal, în Uniune, cel puțin 30 % din uscat, inclusiv apele interioare, și 30 % din mare, din care cel puțin o treime ar trebui să facă obiectul unei protecții stricte, inclusiv toate pădurile primare și seculare rămase. În cadrul criteriilor și orientărilor pentru desemnarea de către statele membre (12) a unor zone protejate suplimentare (denumite în continuare „criteriile și orientările”), elaborate de Comisie în cooperare cu statele membre și cu părțile interesate, se subliniază că, în cazul în care zonele refăcute respectă sau se preconizează că vor respecta, odată ce refacerea își va produce efectul deplin, criteriile pentru zonele protejate, respectivele zone refăcute ar trebui, de asemenea, să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii privind zonele protejate. Criteriile și orientările subliniază, de asemenea, că zonele protejate pot aduce o contribuție importantă la obiectivele de refacere din Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, prin crearea condițiilor pentru ca eforturile de refacere să se finalizeze cu succes. Acest lucru este valabil în special pentru zonele care se pot redresa în mod natural prin oprirea sau limitarea unora dintre presiunile exercitate de activitățile umane. Plasarea acestor zone, inclusiv cele din mediul marin, sub o protecție strictă, va fi, în unele cazuri, suficientă pentru a duce la redresarea valorilor naturale pe care le găzduiesc. În plus, în cadrul criteriilor și orientărilor se subliniază că toate statele membre au obligația să contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii privind zonele protejate prevăzute în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, într-o măsură proporțională cu valorile naturale pe care le găzduiesc și cu potențialul pe care îl au pentru refacerea naturii.

(11)

Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 stabilește un obiectiv de a se asigura că nu există nicio deteriorare a tendințelor de conservare sau a stării habitatelor și speciilor protejate și că cel puțin 30 % din speciile și habitatele care nu sunt în prezent într-un stadiu corespunzător de conservare vor face parte din această categorie sau vor manifesta o puternică tendință pozitivă de a se încadra în această categorie până în 2030. Orientările (13) elaborate de Comisie în cooperare cu statele membre și cu părțile interesate pentru a sprijini îndeplinirea acestor obiective subliniază că este probabil să fie necesare eforturi de întreținere și refacere pentru majoritatea habitatelor și speciilor respective, fie prin stoparea tendințelor negative actuale ale acestora până în 2030, fie prin menținerea tendințelor actuale stabile sau de îmbunătățire, fie prin prevenirea declinului habitatelor și al speciilor cu un stadiu corespunzător de conservare. În cadrul orientărilor se subliniază, de asemenea, că aceste eforturi de refacere trebuie, în primul rând, să fie planificate, puse în aplicare și coordonate la nivel național sau regional și că, la selectarea și stabilirea priorității speciilor și habitatelor care urmează să fie îmbunătățite până în 2030, trebuie să se urmărească realizarea de sinergii cu alte obiective ale Uniunii și internaționale, în special cu obiectivele de politică în materie de mediu sau climă.

(12)

În raportul Comisiei privind starea naturii din 2020 (14) s-a constatat că Uniunea nu a reușit încă să oprească declinul speciilor și al tipurilor de habitate protejate de interes pentru conservare în cadrul UE. Acest declin este cauzat în principal de abandonarea agriculturii extensive, de intensificarea practicilor de gestionare, de modificarea regimurilor hidrologice, de urbanizare și poluare, precum și de activitățile forestiere nesustenabile și de exploatarea speciilor. În plus, speciile alogene invazive și schimbările climatice reprezintă amenințări majore și în creștere pentru flora și fauna indigenă din Uniune.

(12a)

Revizuirea politicii comerciale a Comisiei – O politică comercială deschisă, durabilă și fermă (15)– afirmă că Pactul verde european este noua strategie de creștere a UE, care va fi forța motrice a competitivității noastre și va conduce la o transformare progresivă, dar profundă a economiilor noastre, care, la rândul său, va avea o influență puternică asupra modelelor comerciale, în timp ce vasta rețea de acorduri comerciale bilaterale a UE este o platformă esențială pentru a colabora cu partenerii noștri în ceea ce privește schimbările climatice și biodiversitatea și, prin urmare, solicită introducerea unor măsuri „în oglindă”, în conformitate cu normele OMC. [Amendament oral]

(13)

Este oportun să se stabilească un obiectiv general pentru refacerea ecosistemelor pentru a stimula transformarea economică și societală, crearea de locuri de muncă de înaltă calitate și creșterea durabilă. Ecosistemele bogate în biodiversitate, cum ar fi zonele umede, apele dulci, pădurile, precum și ecosistemele agricole, cu vegetație rară, marine, de coastă și urbane furnizează, dacă sunt în stare bună, o serie de servicii ecosistemice esențiale, iar beneficiile readucerii ecosistemelor degradate la o stare bună în toate zonele terestre și maritime depășesc cu mult costurile refacerii. Aceste servicii contribuie la o gamă largă de beneficii socioeconomice, în funcție de caracteristicile economice, sociale, culturale, regionale și locale.

(14)

Comisia pentru statistică a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Sistemul de conturi economice și de mediu – contabilitatea ecosistemică (SEEA EA) (16) în cadrul celei de a 52-a sesiuni din martie 2021. SEEA EA constituie un cadru statistic integrat și cuprinzător pentru organizarea datelor privind habitatele și peisajele, pentru măsurarea amplorii, a stării și a serviciilor ecosistemelor, pentru urmărirea schimbărilor intervenite în valorile ecosistemelor și pentru corelarea acestor informații cu activitatea economică și cu alte activități umane.

(15)

Asigurarea unor ecosisteme bogate în biodiversitate și combaterea schimbărilor climatice sunt legate în mod intrinsec. Natura și soluțiile bazate pe natură, inclusiv stocurile și absorbanții naturali de carbon, sunt fundamentale pentru combaterea crizei climatice. În același timp, criza climatică este deja un factor determinant al schimbării ecosistemelor terestre și marine, iar Uniunea trebuie să se pregătească pentru creșterea intensității, a frecvenței și a amplorii efectelor sale. Raportul special al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) (17) referitor la impactul încălzirii globale cu 1,5 °C a subliniat că unele efecte pot fi de lungă durată sau ireversibile. În cel de al șaselea raport de evaluare al IPCC (18) se afirmă că refacerea ecosistemelor va juca un rol fundamental pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice și, de asemenea, pentru reducerea riscurilor la adresa securității alimentare. În Raportul său de evaluare globală privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice pentru 2019 (19), Platforma interguvernamentală științifico-politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES) a considerat schimbările climatice drept un factor-cheie al schimbării naturii și preconiza că impactul acestora va crește în următoarele decenii, depășind, în unele cazuri, impactul altor factori determinanți ai schimbării ecosistemelor, cum ar fi schimbările în utilizarea terenurilor și a mării.

(16)

Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (20) stabilește un obiectiv obligatoriu de realizare a neutralității climatice în Uniune până în 2050 și de atingere a unui nivel de emisii negative după această dată, precum și de a acorda prioritate reducerii rapide și previzibile a emisiilor și, totodată, sporirii absorbțiilor de către absorbanții naturali. Refacerea ecosistemelor poate contribui în mod semnificativ la menținerea, gestionarea și consolidarea absorbanților naturali și la creșterea biodiversității, combătând, în același timp, schimbările climatice. Regulamentul (UE) 2021/1119 impune, de asemenea, instituțiilor relevante ale Uniunii și statelor membre să asigure progrese continue în ceea ce privește sporirea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice. Acesta impune, de asemenea, ca statele membre să integreze adaptarea în toate domeniile de politică și să promoveze soluțiile bazate pe natură (21) și adaptarea bazată pe ecosisteme.

(17)

Comunicarea Comisiei privind adaptarea la schimbările climatice din 2021 (22) subliniază necesitatea de a promova soluții bazate pe natură și recunoaște că adaptarea la schimbările climatice într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor poate fi realizată prin protejarea și refacerea zonelor umede și a turbăriilor, precum și a ecosistemelor costiere și marine, prin dezvoltarea de spații verzi urbane, prin instalarea de acoperișuri și pereți verzi și prin promovarea și gestionarea durabilă a pădurilor și a terenurilor agricole. Existența unui număr mai mare de ecosisteme bogate în biodiversitate conduce la o reziliență mai mare la schimbările climatice și oferă forme mai eficace de reducere a riscurilor de dezastre și de prevenire a acestora.

(18)

Politica Uniunii în domeniul climei este în curs de revizuire pentru a urma calea propusă în Regulamentul (UE) 2021/1119 de reducere a emisiilor nete cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu 1990. În special, propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/841 și (UE) 2018/1999 (23) urmărește să consolideze contribuția sectorului terenurilor la nivelul global de ambiție în materie de climă pentru 2030 și aliniază obiectivele în ceea ce privește contabilizarea emisiilor și a absorbțiilor din sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii (denumit în continuare „LULUCF”) la inițiativele de politică conexe în materie de biodiversitate. Propunerea respectivă subliniază necesitatea de a proteja și a îmbunătăți absorbțiile de carbon bazate pe natură, de a îmbunătăți reziliența ecosistemelor la schimbările climatice, de a reface terenurile degradate și ecosistemele, precum și de a reumidifica turbăriile. Aceasta urmărește, de asemenea, să îmbunătățească monitorizarea și raportarea emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră ale terenurilor care fac obiectul protecției și al refacerii. În acest context, este important ca ecosistemele din toate categoriile de terenuri, inclusiv pădurile, pajiștile, terenurile cultivate și zonele umede, să fie în stare bună pentru a putea capta și stoca în mod eficace carbonul.

(19)

Evoluțiile geopolitice au subliniat și mai mult necesitatea de a proteja reziliența sistemelor alimentare (24). A fost demonstrat că refacerea ecosistemelor agricole are un impact pozitiv asupra productivității alimentare pe termen lung, iar refacerea naturii acționează ca o poliță de asigurare pentru a garanta sustenabilitatea și reziliența pe termen lung a UE.

(20)

În raportul final al Conferinței privind viitorul Europei, cetățenii solicită Uniunii să protejeze și să refacă biodiversitatea, peisajul și oceanele, să elimine poluarea și să promoveze cunoașterea, sensibilizarea, educația și dialogurile privind mediul, schimbările climatice, utilizarea energiei și durabilitatea (25).

(21)

Refacerea ecosistemelor, împreună cu eforturile de reducere a comerțului cu specii sălbatice și a consumului acestora, va contribui, de asemenea, la prevenirea și consolidarea rezilienței la posibile boli transmisibile viitoare cu potențial zoonotic, reducând astfel riscurile de epidemii și pandemii, și va contribui la sprijinirea eforturilor depuse la nivelul UE și la nivel mondial pentru aplicarea abordării „O singură sănătate”, care recunoaște legătura intrinsecă dintre sănătatea umană, sănătatea animalelor și o natură sănătoasă și rezilientă.

(22)

Solurile fac parte integrantă din ecosistemele terestre. Comunicarea Comisiei din 2021 intitulată „Strategia UE privind solul pentru 2030” (26) subliniază necesitatea de a reface solurile degradate și de a spori biodiversitatea solului. Mecanismul global și secretariatul Convenției Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării (UNCCD) au instituit Programul de stabilire a obiectivului de neutralitate din punctul de vedere al degradării terenurilor pentru a ajuta țările să atingă neutralitatea din punctul de vedere al degradării terenurilor până în 2030.

(23)

Directiva 92/43/CEE a Consiliului (27) și Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (28) urmăresc să asigure protecția, conservarea și supraviețuirea pe termen lung a celor mai valoroase și amenințate specii și habitate din Europa, precum și a ecosistemelor din care fac parte. Rețeaua Natura 2000, care a fost creată în 1992 și care este cea mai mare rețea coordonată de zone protejate din lume, este instrumentul-cheie de punere în aplicare a obiectivelor acestor două directive. Prezentul regulament ar trebui, ca și cele două directive, să se aplice teritoriului european al statelor membre în care sunt aplicabile tratatele, aliniindu-se astfel la Directiva 2008/56/CE.

(24)

Există deja un cadru și orientări (29) pentru a determina starea bună a tipurilor de habitate protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE și pentru a determina o calitate și o cantitate suficiente ale habitatelor speciilor care intră în domeniul de aplicare al directivei respective. Obiectivele de refacere pentru tipurile de habitate și habitatele speciilor respective pot fi stabilite pe baza cadrului și a orientărilor respective. Cu toate acestea, o astfel de refacere nu va fi suficientă pentru a inversa declinul biodiversității și pentru a reface toate ecosistemele. Prin urmare, ar trebui stabilite obligații suplimentare pe baza unor indicatori specifici pentru a spori biodiversitatea la scara ecosistemelor mai largi.

(25)

Pe baza Directivelor 92/43/CEE și 2009/147/CE și pentru a sprijini realizarea obiectivelor stabilite în directivele respective, statele membre ar trebui să instituie măsuri de refacere pentru a asigura refacerea habitatelor și a speciilor protejate, inclusiv a păsărilor sălbatice, din zonele Uniunii, inclusiv în zonele care nu fac parte din rețeaua Natura 2000.

(26)

Directiva 92/43/CEE are drept scop menținerea și readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de interes pentru Uniune. Cu toate acestea, directiva menționată nu stabilește un termen limită pentru atingerea acestui obiectiv. În mod similar, Directiva 2009/147/CE nu stabilește un termen-limită pentru refacerea populațiilor de păsări din Uniune.

(27)

Prin urmare, ar trebui stabilite termene-limită pentru punerea în aplicare a măsurilor de refacere în interiorul și în afara siturilor Natura 2000, în vederea îmbunătățirii treptate a stării tipurilor de habitate protejate în întreaga Uniune, precum și în vederea restabilirii acestora până la atingerea suprafeței de referință favorabile necesare pentru obținerea unui stadiu corespunzător de conservare a acestor tipuri de habitate în Uniune. Pentru a oferi statelor membre flexibilitatea necesară pentru a pune în aplicare eforturi de refacere la scară largă, este oportun să se grupeze tipurile de habitate în funcție de ecosistemul din care fac parte și să se stabilească obiective cu termene precise și cuantificate în funcție de suprafață pentru grupurile de tipuri de habitate. Acest lucru va permite statelor membre să aleagă habitatele pe care le vor reface mai întâi în cadrul grupului.

(28)

Ar trebui stabilite cerințe similare pentru habitatele speciilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE și pentru habitatele păsărilor sălbatice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/147/CE, acordând o atenție deosebită conectivității necesare între ambele habitate pentru ca populațiile de specii să prospere.

(29)

Este necesar ca măsurile de refacere a tipurilor de habitate să fie adecvate și corespunzătoare pentru a ajunge la o stare bună și la suprafețele de referință favorabile cât mai curând posibil, în vederea obținerii unui stadiu corespunzător de conservare al acestora. Este important ca măsurile de refacere să fie cele necesare pentru atingerea obiectivelor cu termene precise și cuantificate în funcție de suprafață. De asemenea, este necesar ca măsurile de refacere a habitatelor speciilor să fie adecvate și corespunzătoare pentru a ajunge la un nivel suficient de calitate și de cantitate cât mai curând posibil, în vederea obținerii unui stadiu corespunzător de conservare al speciilor.

(29a)

Măsurile de refacere adoptate în temeiul prezentului regulament pentru refacerea sau menținerea anumitor tipuri de habitate enumerate în anexa I, cum ar fi pajiștile, landele sau zonele umede, pot necesita, în anumite cazuri, îndepărtarea pădurilor pentru a reinstaura o gestionare bazată pe conservare, care ar putea include activități precum cositul sau pășunatul. Refacerea naturii și stoparea defrișărilor sunt obiective de mediu importante și care se consolidează reciproc. Comisia va elabora orientări, astfel cum se menționează în considerentul (36) din Regulamentul (UE) nr. [XXXX/2023] al Parlamentului European și al Consiliului privind punerea la dispoziție pe piața Uniunii și exportul din Uniune al anumitor produse de bază și produse asociate cu defrișările și degradarea pădurilor și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010, pentru a clarifica interpretarea definiției „utilizării agricole” de la articolul 2 din regulamentul respectiv, în special în ceea ce privește conversia pădurilor în terenuri care nu sunt destinate utilizării agricole.

(30)

Este important să se asigure faptul că măsurile de refacere instituite în temeiul prezentului regulament produc îmbunătățiri concrete și măsurabile ale stării ecosistemelor, atât la nivelul zonelor individuale care fac obiectul refacerii, cât și la nivel național și la nivelul Uniunii.

(31)

Pentru a se asigura faptul că măsurile de refacere sunt eficiente și că rezultatele acestora pot fi măsurate în timp, este esențial ca zonele care fac obiectul unor astfel de măsuri de refacere, în vederea îmbunătățirii stării habitatelor care intră în domeniul de aplicare al anexei I la Directiva 92/43/CEE, a restabilirii habitatelor respective și a îmbunătățirii conectivității acestora, să prezinte o îmbunătățire continuă până la atingerea unei stări bune.

(32)

De asemenea, este esențial ca zonele care fac obiectul măsurilor de refacere în vederea îmbunătățirii calității și cantității habitatelor speciilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE, precum și ale habitatelor păsărilor sălbatice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/147/CE să prezinte o îmbunătățire continuă pentru a contribui la atingerea unui nivel suficient de calitate și cantitate ale habitatelor acestor specii.

(33)

Este important să se asigure o creștere treptată a suprafețelor acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE și care se află în stare bună pe întreg teritoriul statelor membre și al Uniunii în ansamblu, până când se atinge suprafața de referință favorabilă pentru fiecare tip de habitat și cel puțin 90 % la nivelul statelor membre din zona respectivă se află în stare bună, astfel încât să se permită acestor tipuri de habitate din Uniune să obțină un stadiu corespunzător de conservare.

(34)

Este important să se asigure o creștere treptată a calității și cantității habitatelor speciilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE, precum și ale habitatelor păsărilor sălbatice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/147/CE, pe teritoriul statelor membre și, în cele din urmă, al Uniunii, până când acest lucru este suficient pentru a asigura supraviețuirea pe termen lung a acestor specii.

(35)

Este important ca zonele acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și care fac obiectul măsurilor de refacere să prezinte o îmbunătățire continuă până la atingerea unei stări bune și ca ulterior să nu se deterioreze în mod semnificativ, astfel încât să nu pună în pericol menținerea pe termen lung sau realizarea unei stări bune. De asemenea, este important ca statele membre să depună eforturile necesare cu scopul de a preveni deteriorarea semnificativă a zonelor acoperite de astfel de tipuri de habitate, fie că sunt deja în stare bună, fie că nu sunt în stare bună și nu fac încă obiectul unor măsuri de refacere. Aceste măsuri sunt importante pentru a se evita creșterea nevoilor de refacere în viitor și ar trebui să vizeze zonele cu tipuri de habitate, astfel cum sunt identificate de statele membre în planurile lor naționale de refacere, care trebuie refăcute pentru a atinge obiectivele de refacere. ▌Este oportun să se ia în considerare posibilitatea unui caz de forță majoră, cum ar fi dezastrele naturale, care ar putea duce la deteriorarea zonelor acoperite de aceste tipuri de habitate, precum și la transformări inevitabile ale habitatelor care sunt cauzate direct de schimbările climatice. În afara siturilor Natura 2000, este oportun, de asemenea, să se ia în considerare rezultatul unui plan sau a unui proiect de interes public major, pentru care nu sunt disponibile soluții alternative mai puțin dăunătoare. Pentru zonele care fac obiectul refacerii, acest lucru ar trebui stabilit de la caz la caz. Pentru siturile Natura 2000, planurile și proiectele sunt autorizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE. În cazul în care o zonă este transformată dintr-un tip de habitat în altul care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament ca rezultat dorit al unei măsuri de refacere, zona respectivă nu ar trebui considerată ca fiind o zonă care se deteriorează.

(35a)

În sensul derogărilor prevăzute în prezentul regulament de la obligațiile de îmbunătățire continuă și de nedeteriorare în afara siturilor Natura 2000, statele membre ar trebui să presupună că centralele de producere a energiei din surse regenerabile, racordarea lor la rețea și rețeaua aferentă în sine, precum și activele de stocare sunt de interes public major. Statele membre pot decide să limiteze aplicarea acestei prezumții în circumstanțe specifice și justificate în mod corespunzător, cum ar fi motive legate de apărarea națională. De asemenea, statele membre pot scuti aceste proiecte de obligația de a demonstra că nu sunt disponibile soluții alternative mai puțin dăunătoare în scopul aplicării derogărilor respective, cu condiția ca proiectele să fi făcut obiectul unei evaluări strategice de mediu sau al unei evaluări a impactului asupra mediului. Considerarea acestor centrale ca fiind de interes public major și, după caz, limitarea cerinței de a evalua soluții alternative mai puțin dăunătoare ar permite unor astfel de proiecte să beneficieze de o evaluare simplificată în ceea ce privește derogările de la evaluarea interesului public major în temeiul prezentului regulament.

(35b)

Ar trebui să se acorde prioritate maximă activităților care au ca scop unic apărarea sau securitatea națională. Prin urmare, atunci când pun în aplicare măsuri de refacere, statele membre pot scuti zonele utilizate pentru activități exclusiv în scopul apărării naționale, în cazul în care aceste măsuri sunt considerate incompatibile cu utilizarea militară continuă a zonelor în cauză. În plus, în scopul aplicării dispozițiilor prezentului regulament privind derogările de la obligațiile de îmbunătățire continuă și de nedeteriorare în afara siturilor Natura 2000, statelor membre ar trebui să li se permită să presupună că planurile și proiectele privind astfel de activități sunt de interes public major. De asemenea, statele membre pot scuti aceste proiecte de obligația de a demonstra că nu sunt disponibile soluții alternative mai puțin dăunătoare, dar ar trebui să pună în aplicare măsuri, dacă este posibil și rezonabil, cu scopul de a atenua impactul asupra tipurilor de habitate, în cazul în care aplică această scutire.

(36)

Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 subliniază necesitatea unor acțiuni mai energice pentru refacerea ecosistemelor marine degradate, inclusiv a ecosistemelor bogate în carbon și a zonelor importante de reproducere a peștilor și a celor destinate puietului. Strategia anunță, de asemenea, că Comisia urmează să propună un nou plan de acțiune pentru conservarea resurselor halieutice și protejarea ecosistemelor marine.

(37)

Tipurile de habitate marine enumerate în anexa I la Directiva 92/43/CEE sunt definite în sens larg și cuprind numeroase subtipuri diferite din punct de vedere ecologic cu potențial de refacere diferit, ceea ce îngreunează instituirea de către statele membre a unor măsuri de refacere adecvate la nivelul acestor tipuri de habitate. Prin urmare, tipurile de habitate marine ar trebui specificate mai în detaliu prin utilizarea nivelurilor relevante de clasificare a habitatelor marine în Sistemul european de informații privind natura (EUNIS). Statele membre ar trebui să stabilească suprafețe de referință favorabile pentru atingerea stadiului corespunzător de conservare al fiecăruia dintre tipurile de habitate respective, în măsura în care respectivele suprafețe de referință nu sunt deja abordate în alte acte legislative ale Uniunii. Grupul de tipuri de habitate marine cu sedimente moi, care corespunde anumitor tipuri majore de habitate bentonice prevăzute în Directiva 2008/56/CE, este larg răspândit în apele marine ale mai multor state membre. Prin urmare, statelor membre ar trebui să li se permită să limiteze măsurile de refacere, instituite treptat, la o proporție mai mică din suprafața acestor tipuri de habitate care nu sunt în stare bună, cu condiția ca acest lucru să nu împiedice atingerea sau menținerea unei stări ecologice bune, astfel cum este determinată în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Directiva 2008/56/CE, ținând seama în special de valorile prag pentru descriptorii 1 și 6, stabilite în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din directiva respectivă, pentru amploarea pierderii acestor tipuri de habitate, pentru efectele nocive asupra stării acestor tipuri de habitate și pentru amploarea maximă admisibilă a efectelor nocive respective.

(38)

În cazul în care protecția habitatelor de coastă și marine impune reglementarea activităților de pescuit sau de acvacultură, se aplică politica comună în domeniul pescuitului. Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (30) prevede, în special, că politica comună în domeniul pescuitului trebuie să pună în aplicare abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului, pentru a garanta că impacturile negative ale activităților de pescuit asupra ecosistemului marin sunt reduse la minimum. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, că politica respectivă vizează să asigure faptul că activitățile de acvacultură și pescuit evită degradarea mediului marin.

(39)

Pentru a atinge obiectivul de refacere continuă, pe termen lung și susținută a biodiversității și rezilienței naturii, statele membre ar trebui să utilizeze pe deplin posibilitățile oferite în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului. În cadrul competenței exclusive a Uniunii în ceea ce privește conservarea resurselor biologice marine, statele membre au posibilitatea de a lua măsuri nediscriminatorii pentru conservarea și gestionarea stocurilor de pește și menținerea sau îmbunătățirea stadiului de conservare a ecosistemelor marine în limita a 12 mile marine. În plus, statele membre care au un interes direct de gestionare au posibilitatea de a conveni să transmită recomandări comune vizând măsurile de conservare necesare pentru respectarea obligațiilor în temeiul dreptului Uniunii privind mediul. Aceste măsuri vor fi evaluate și adoptate în conformitate cu normele și procedurile prevăzute în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.

(40)

Directiva 2008/56/CE impune statelor membre să coopereze bilateral și în cadrul mecanismelor de cooperare regionale și subregionale, inclusiv prin convenții maritime regionale (31), precum și, în ceea ce privește măsurile în domeniul pescuitului, în contextul grupurilor regionale instituite în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.

(41)

Este important să se instituie, de asemenea, măsuri de refacere a habitatelor anumitor specii marine, cum ar fi rechinii și pisicile de mare, care, de exemplu, intră în domeniul de aplicare al Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice sau al listelor de specii pe cale de dispariție și amenințate din cadrul convențiilor maritime regionale europene, dar care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE, deoarece aceste specii au o funcție importantă în ecosistem.

(42)

Pentru a sprijini refacerea și nedeteriorarea habitatelor terestre, de apă dulce, de coastă și marine, statele membre au posibilitatea de a desemna zone suplimentare ca „zone protejate” sau „zone strict protejate”, de a pune în aplicare alte măsuri eficace de conservare bazate pe zone și de a promova măsuri de conservare a terenurilor private.

(43)

Ecosistemele urbane reprezintă aproximativ 22 % din suprafața terestră a Uniunii și constituie zona în care locuiesc majoritatea cetățenilor Uniunii. Spațiile verzi urbane includ, printre altele, pădurile, parcurile și grădinile urbane, fermele urbane, străzile pe care sunt plantați copaci, pajiștile și gardurile vii urbane. Ca și celelalte ecosisteme vizate de prezentul regulament, ecosistemele urbane asigură habitate importante pentru biodiversitate, în special plante, păsări și insecte, inclusiv polenizatori. Acestea oferă, de asemenea, multe alte servicii ecosistemice vitale, inclusiv reducerea și controlul riscului de dezastre naturale (de exemplu, inundații, efecte de insulă termică), răcire, recreere, filtrarea apei și a aerului, precum și atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. Extinderea spațiilor verzi urbane este un parametru important pentru creșterea capacității ecosistemelor urbane de a furniza aceste servicii importante. Creșterea acoperirii cu vegetație într-o anumită zonă urbană încetinește scurgerile de apă (reducând riscul de poluare a râurilor din cauza deversării apelor pluviale) și contribuie la menținerea unor temperaturi mai scăzute în timpul verii, consolidând reziliența la schimbările climatice, și asigură spații suplimentare în care natura să se dezvolte. Creșterea nivelului spațiilor verzi urbane va îmbunătăți, în multe cazuri, sănătatea ecosistemului urban. La rândul lor, ecosistemele urbane sănătoase sunt esențiale pentru sprijinirea sănătății altor ecosisteme europene esențiale – conectând spațiile naturale din zonele rurale înconjurătoare, îmbunătățind sănătatea râurilor departe de oraș, asigurând un refugiu și un loc de reproducere pentru speciile de păsări și polenizatori legate de habitatele agricole și forestiere, precum și asigurând habitate importante pentru păsările migratoare, de exemplu.

(44)

Acțiunile menite să garanteze că acoperirea spațiilor verzi urbane, în special arborii, nu va mai fi expusă riscului de reducere trebuie să fie puternic consolidate. Pentru a se asigura că spațiile verzi urbane furnizează în continuare serviciile ecosistemice necesare, pierderea acestora ar trebui oprită și acestea ar trebui refăcute și sporite, printre altele prin integrarea infrastructurii verzi și a soluțiilor bazate pe natură ▌, cum ar fi acoperișurile și zidurile verzi, în proiectarea clădirilor. O astfel de integrare poate contribui nu numai la suprafața spațiilor verzi urbane, ci și, dacă include arbori, la suprafața acoperirii coronamentului în zona urbană.

(44a)

Odată cu răspândirea luminii artificiale, poluarea luminoasă a devenit o problemă pertinentă. Printre sursele sale se numără iluminatul exterior și interior al clădirilor, publicitatea, proprietățile comerciale, birourile, fabricile, iluminatul stradal și centrele sportive iluminate. Poluarea luminoasă este un factor determinat al declinului insectelor. Multe insecte sunt atrase de lumină, dar luminile artificiale pot crea o atracție fatală. Declinul populațiilor de insecte afectează negativ toate speciile a căror hrană sau polenizare depinde de acestea. Unii prădători exploatează această atracție în avantajul lor, afectând lanțurile trofice în moduri neașteptate. [AM 2]

(45)

Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 prevede necesitatea unor eforturi mai mari pentru refacerea ecosistemelor de apă dulce și a funcțiilor naturale ale râurilor. Refacerea ecosistemelor de apă dulce ar trebui să includă eforturi de refacere a conectivității ▌ naturale a râurilor, precum și a zonelor riverane și a zonelor inundabile ale acestora, inclusiv prin eliminarea barierelor artificiale, cu scopul de a sprijini atingerea unui stadiu corespunzător de conservare a râurilor, a lacurilor și a habitatelor aluvionare și a speciilor care trăiesc în habitatele respective protejate prin Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE, precum și îndeplinirea unuia dintre obiectivele-cheie ale Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, și anume refacerea a cel puțin 25 000 km de râuri cu curgere liberă, evaluată în raport cu 2020, anul în care a fost prezentată Strategia. Atunci când elimină barierele, statele membre ar trebui să vizeze în primul rând barierele învechite, care nu mai sunt necesare pentru producerea de energie din surse regenerabile, navigația interioară, alimentarea cu apă sau alte utilizări.

(46)

În Uniune, numărul polenizatorilor a scăzut dramatic în ultimele decenii, una din trei specii de albine și specii de fluturi fiind în declin, iar una din zece astfel de specii fiind în pragul dispariției. Polenizatorii sunt esențiali pentru funcționarea ecosistemelor terestre, pentru bunăstarea oamenilor și pentru securitatea alimentară, prin polenizarea plantelor sălbatice și cultivate. Aproape 5 000 000 000 EUR din producția agricolă anuală a UE sunt atribuite direct insectelor polenizatoare (32).

(47)

La 1 iunie 2018, Comisia a lansat Inițiativa UE privind polenizatorii (33) ca răspuns la solicitările Parlamentului European și ale Consiliului de a aborda declinul polenizatorilor. Raportul intermediar privind punerea în aplicare a inițiativei (34) a arătat că există în continuare provocări semnificative în ceea ce privește abordarea factorilor care determină declinul polenizatorilor, inclusiv utilizarea pesticidelor. Parlamentul European (35) și Consiliul (36) au solicitat acțiuni mai ferme de combatere a declinului polenizatorilor și instituirea unui cadru de monitorizare la nivelul Uniunii pentru polenizatori, precum și obiective și indicatori clari în ceea ce privește angajamentul de a inversa declinul polenizatorilor. Curtea de Conturi Europeană a recomandat Comisiei să instituie mecanisme adecvate de guvernanță și monitorizare pentru acțiunile de combatere a amenințărilor pentru polenizatori (37). La 24 ianuarie 2023, Comisia a prezentat o inițiativă revizuită a UE privind polenizatorii (38). Revizuirea definește acțiunile care trebuie întreprinse de UE și de statele sale membre în vederea inversării declinului polenizatorilor până în 2030.

(48)

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor [care urmează să fie adoptată la 22 iunie 2022, a se include titlul și numărul actului adoptat, atunci când este disponibil] urmărește să reglementeze unul dintre factorii care determină declinul polenizatorilor prin interzicerea utilizării pesticidelor în zonele sensibile din punct de vedere ecologic, dintre care multe fac obiectul prezentului regulament, de exemplu zonele care susțin specii de polenizatori clasificate de listele roșii europene (39) ca fiind amenințate cu dispariția.

(49)

Sunt necesare ecosisteme agricole durabile, reziliente și bogate în biodiversitate pentru a furniza alimente sigure, durabile, nutritive și la prețuri accesibile. Ecosistemele agricole bogate în biodiversitate sporesc, de asemenea, reziliența agriculturii la schimbările climatice și la riscurile de mediu, asigurând în același timp siguranța și securitatea alimentară și creând noi locuri de muncă în zonele rurale, în special locuri de muncă legate de agricultura ecologică, precum și de turismul rural și de activitățile de recreere. Prin urmare, Uniunea trebuie să îmbunătățească biodiversitatea pe terenurile sale agricole, printr-o varietate de practici existente benefice pentru sporirea biodiversității sau compatibile cu aceasta, inclusiv agricultura extensivă. Agricultura extensivă este vitală pentru menținerea multor specii și habitate în zonele bogate în biodiversitate. Există numeroase practici agricole extensive care au beneficii multiple semnificative în ceea ce privește protecția biodiversității, a serviciilor ecosistemice și a elementelor de peisaj, cum ar fi agricultura de precizie, agricultura ecologică, agroecologia, agrosilvicultura și pajiștile permanente de intensitate redusă.

(50)

Trebuie puse în aplicare măsuri de refacere pentru a spori biodiversitatea ecosistemelor agricole din întreaga Uniune, inclusiv în zonele care nu sunt acoperite de tipurile de habitate care intră în domeniul de aplicare al Directivei 92/43/CEE. În absența unei metode comune de evaluare a stării ecosistemelor agricole care ar permite stabilirea unor obiective specifice de refacere a ecosistemelor agricole, este oportun să se stabilească o obligație generală de îmbunătățire a biodiversității în ecosistemele agricole și să se măsoare îndeplinirea acestei obligații pe baza indicatorilor existenți.

(51)

Întrucât păsările specifice terenurilor agricole reprezintă indicatori-cheie bine cunoscuți și recunoscuți la scară largă ai sănătății ecosistemelor agricole, este oportun să se stabilească obiective pentru refacerea acestora. Obligația de a îndeplini astfel de obiective s-ar aplica statelor membre, nu fermierilor individuali. Statele membre ar trebui să îndeplinească aceste obiective prin instituirea unor măsuri eficace de refacere a terenurilor agricole, colaborând cu fermierii și cu alte părți interesate și sprijinindu-i în vederea conceperii și punerii lor în aplicare pe teren.

(52)

Elementele de peisaj de mare diversitate de pe terenurile agricole, care pot include zone tampon, pârloage în sistem de rotație sau nu, garduri vii, arbori sau grupuri de arbori, rânduri de arbori, margini de câmp, petice de teren, șanțuri, cursuri de apă, zone umede mici, terase, formațiuni din piatră, ziduri de piatră, iazuri mici și elemente culturale, asigură spațiu pentru plantele și animalele sălbatice, inclusiv polenizatorii, previn eroziunea și epuizarea solului, filtrează aerul și apa, sprijină atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, precum și productivitatea agricolă a culturilor dependente de polenizare. Arborii productivi care fac parte din sistemele agroforestiere de teren arabil și elementele productive din gardurile vii neproductive pot fi, de asemenea, considerați elemente de peisaj cu biodiversitate ridicată, cu condiția să nu primească îngrășăminte sau tratamente cu pesticide și dacă recoltarea are loc numai în momente în care nu ar compromite nivelurile ridicate de biodiversitate. Prin urmare, ar trebui stabilită o cerință de asigurare a unei tendințe de creștere a ponderii terenurilor agricole cu elemente de peisaj de mare diversitate.▌. Ar trebui să se ajungă, de asemenea, la tendințe tot mai mari pentru alți indicatori existenți, cum ar fi indicele fluturilor de câmp și stocul de carbon organic din solurile minerale cultivate. [AM 14]

(53)

Politica agricolă comună (PAC) urmărește să sprijine și să consolideze protecția mediului, inclusiv biodiversitatea. Printre obiectivele specifice ale politicii se numără contribuția la stoparea și inversarea declinului biodiversității, îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și conservarea habitatelor și a peisajelor. Noul standard de condiționalitate PAC nr. 8 privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC 8) (40) prevede ca beneficiarii plăților legate de suprafață să aloce cel puțin 4 % din terenul arabil la nivel de fermă zonelor și elementelor neproductive, inclusiv terenurilor lăsate în pârloagă, și să păstreze elementele de peisaj existente. Procentul de 4 % necesar pentru respectarea standardului GAEC respectiv poate fi redus la 3 % dacă sunt îndeplinite anumite condiții prealabile (41). Această obligație va ajuta statele membre să obțină o tendință pozitivă în ceea ce privește elementele de peisaj de mare diversitate de pe terenurile agricole. În plus, în cadrul PAC, statele membre au posibilitatea de a institui programe ecologice pentru practici agricole desfășurate de fermieri pe suprafețe agricole care pot include întreținerea și crearea de elemente de peisaj sau de zone neproductive. În mod similar, în planurile lor strategice PAC, statele membre pot include, de asemenea, angajamente în materie de agromediu și climă, cum ar fi o gestionare îmbunătățită a elementelor de peisaj care să meargă mai departe decât condiționalitatea GAEC 8 și/sau programe ecologice. Proiectele LIFE natură și biodiversitate vor contribui, de asemenea, la plasarea biodiversității terenurilor agricole europene pe calea redresării până în 2030, prin sprijinirea punerii în aplicare a Directivei 92/43/CEE și a Directivei 2009/147/CE, precum și a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030.

(54)

Refacerea și reumidificarea (42) solurilor organice (43) exploatate în scopuri agricole (ca pajiști sau terenuri cultivate) care constituie turbării drenate contribuie la obținerea unor beneficii semnificative în materie de biodiversitate, la o reducere importantă a emisiilor de gaze cu efect de seră și la obținerea altor beneficii de mediu, contribuind în același timp la un peisaj agricol divers. Statele membre pot alege dintr-o gamă variată de măsuri de refacere a turbăriilor drenate exploatate în scopuri agricole, de la conversia terenurilor cultivate în pajiști permanente și măsuri de extensificare însoțite de reducerea drenării, până la reumidificarea completă cu posibilitatea utilizării pentru paludicultură sau crearea de vegetație care formează turbă. Cele mai importante beneficii pentru climă sunt create prin refacerea și reumidificarea terenurilor cultivate, urmate de refacerea pajiștilor intensive. Pentru a permite o punere în aplicare flexibilă a obiectivului de refacere a turbăriilor drenate în scopuri agricole, statele membre pot recurge la măsuri de refacere și de reumidificare a turbăriilor drenate din zonele de extracție a turbei, precum și, într-o anumită măsură, de refacere și reumidificare a turbăriilor drenate în cadrul altor utilizări ale terenurilor (de exemplu, păduri) pentru a contribui la realizarea obiectivelor privind turbăriile drenate utilizate în scopuri agricole. În cazuri justificate în mod corespunzător și în cazul în care reumidificarea turbăriilor drenate destinate utilizării agricole nu poate fi pusă în aplicare din cauza impactului negativ considerabil asupra clădirilor, a infrastructurii, a adaptării la schimbările climatice sau a altor interese publice, iar reumidificarea turbăriilor în cadrul altor utilizări ale terenurilor nu este fezabilă, suprafața turbăriilor care urmează să fie reumidificate poate fi stabilită la un nivel inferior de către statele membre.

(55)

Pentru a beneficia pe deplin de beneficiile aduse de biodiversitate, refacerea și reumidificarea zonelor cu turbării drenate ar trebui să se extindă în afara zonelor cu tipuri de habitate umede enumerate în anexa I la Directiva 92/43/CEE care urmează să fie refăcute și restabilite. Datele privind întinderea solurilor organice, precum și emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră ale acestora sunt monitorizate și puse la dispoziție prin raportarea sectorului LULUCF în cadrul inventarelor naționale ale gazelor cu efect de seră de către statele membre, prezentate în cadrul CCONUSC. Turbăriile refăcute și reumidificate pot fi utilizate în continuare în mod productiv în moduri alternative. De exemplu, paludicultura, practica agricolă desfășurată pe turbăriile umede, poate include cultivarea de diferite tipuri de stuf, anumite forme de cherestea, cultivarea afinelor și a merișoarelor, cultivarea sphagnumului și pășunatul cu bivoli de apă. Astfel de practici ar trebui să se bazeze pe principiile gestionării durabile și să vizeze sporirea biodiversității, astfel încât să poată avea o valoare ridicată atât din punct de vedere financiar, cât și ecologic. De asemenea, paludicultura poate fi benefică pentru mai multe specii care sunt pe cale de dispariție în Uniune și poate facilita, de asemenea, conectivitatea zonelor umede și a populațiilor de specii asociate din Uniune. Finanțarea măsurilor de refacere și de reumidificare a turbăriilor drenate și de compensare a posibilelor pierderi de venituri poate proveni dintr-o gamă largă de surse, inclusiv din cheltuieli din cadrul bugetului Uniunii și al programelor de finanțare ale Uniunii.

(56)

Noua strategie a UE pentru păduri pentru 2030 (44) a subliniat necesitatea refacerii biodiversității pădurilor. Pădurile și alte suprafețe împădurite acoperă peste 43,5 % din suprafața terestră a UE. Ecosistemele forestiere care găzduiesc o biodiversitate bogată sunt vulnerabile la schimbările climatice, dar sunt, de asemenea, un aliat natural în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice și riscurile legate de climă și combaterea acestora, inclusiv prin funcțiile lor de stocuri de carbon și de absorbanți de carbon, și oferă multe alte servicii și beneficii ecosistemice vitale, cum ar fi furnizarea de cherestea și lemn, alimente și alte produse nelemnoase, reglarea climei, stabilizarea solului și controlul eroziunii, precum și purificarea aerului și a apei.

▌ [AM 112/rev1]

(58)

Obiectivele și obligațiile de refacere pentru habitatele și speciile protejate în temeiul Directivelor 92/43/CEE și 2009/147/CE, pentru polenizatori și pentru ecosistemele de apă dulce, urbane, agricole și forestiere ar trebui să fie complementare și să funcționeze în sinergie, în vederea atingerii obiectivului general de refacere a ecosistemelor din zonele terestre și maritime ale statelor membre. Măsurile de refacere necesare pentru atingerea unui obiectiv specific vor contribui, în multe cazuri, la îndeplinirea altor obiective sau obligații. Prin urmare, statele membre ar trebui să planifice măsurile de refacere în mod strategic, astfel încât să asigure o eficacitate maximă în ceea ce privește contribuția la redresarea naturii în întreaga Uniune. Măsurile de refacere ar trebui, de asemenea, să fie planificate astfel încât să vizeze atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, precum și prevenirea și controlul impactului dezastrelor naturale, precum și al degradării terenurilor. Acestea ar trebui să vizeze optimizarea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale ecosistemelor, inclusiv a potențialului lor de productivitate, ținând seama de contribuția lor la dezvoltarea durabilă a regiunilor și comunităților relevante. Este important ca statele membre să elaboreze planuri naționale detaliate de refacere pe baza celor mai bune dovezi științifice disponibile și ca publicului să i se acorde din timp posibilități efective de a participa la elaborarea planurilor. Înregistrările documentate privind distribuția istorică și zona, precum și privind modificările preconizate ale condițiilor de mediu ca urmare a schimbărilor climatice, ar trebui să contribuie la deciziile privind suprafața de referință favorabilă a tipurilor de habitat. În plus, este important ca publicului să i se acorde din timp posibilități efective de a participa la elaborarea planurilor. Statele membre ar trebui să țină seama de condițiile și nevoile specifice de pe teritoriul lor, pentru ca planurile să răspundă presiunilor, amenințărilor și factorilor determinanți relevanți ai declinului biodiversității, și ar trebui să coopereze pentru a asigura refacerea și conectivitatea transfrontalieră.

(59)

Pentru a asigura sinergii între diferitele măsuri care au fost și urmează să fie puse în aplicare pentru protejarea, conservarea și refacerea naturii în Uniune, statele membre ar trebui să țină seama, atunci când își elaborează planurile naționale de refacere, de următoarele aspecte: măsurile de conservare stabilite pentru siturile Natura 2000 și cadrele de acțiune prioritară elaborate în conformitate cu Directivele 92/43/CEE și 2009/147/CE; măsuri pentru atingerea unei stări ecologice și chimice bune a corpurilor de apă incluse în planurile de gestionare a districtului hidrografic elaborate în conformitate cu Directiva 2000/60/CE; strategii marine pentru atingerea unei stări ecologice bune pentru toate regiunile marine ale Uniunii, elaborate în conformitate cu Directiva 2008/56/CE; programele naționale de control al poluării atmosferice elaborate în temeiul Directivei (UE) 2016/2284; strategiile și planurile de acțiune naționale privind biodiversitatea elaborate în conformitate cu articolul 6 din Convenția privind diversitatea biologică, precum și măsurile de conservare adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și măsurile tehnice adoptate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului (45).

(60)

Pentru a asigura coerența între obiectivele prezentului regulament și cele ale Directivei (UE) 2018/2001 (46), ale Regulamentului (UE) 2018/1999 (47) și ale Directivei 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile (48), în special în cursul elaborării planurilor naționale de refacere, statele membre ar trebui să țină seama de potențialul proiectelor privind energia din surse regenerabile de a contribui la îndeplinirea obiectivelor de refacere a naturii.

(61)

Având în vedere importanța abordării consecvente a dublei provocări reprezentate de declinul biodiversității și de schimbările climatice, refacerea biodiversității ar trebui să țină seama de utilizarea energiei din surse regenerabile și viceversa. Activitățile de refacere și implementarea proiectelor privind energia din surse regenerabile pot fi combinate, ori de câte ori este posibil, inclusiv în ceea ce privește zonele pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și zonele de rețea speciale. Directiva (UE) 2018/2001 solicită statelor membre să efectueze o cartografiere coordonată pentru utilizarea energiei din surse regenerabile pe teritoriul lor cu scopul de a identifica potențialul intern și suprafața terestră, subterană, marină sau apele interioare disponibile necesare pentru instalarea de centrale de producere a energiei din surse regenerabile, precum și a infrastructurii aferente, cum ar fi rețelele și instalațiile de stocare, inclusiv stocarea termică, care sunt necesare pentru a acoperi cel puțin contribuțiile lor naționale la obiectivul revizuit pentru 2030 privind energia din surse regenerabile. Aceste zone, inclusiv centralele existente și mecanismele de cooperare, sunt proporționale cu traiectoriile estimate și cu capacitatea instalată totală planificată pentru fiecare tehnologie în domeniul energiei din surse regenerabile, stabilite în planurile naționale privind energia și clima. Statele membre ar trebui să desemneze un subgrup de astfel de zone ca fiind zone pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile Acestea sunt locuri specifice, fie pe uscat, fie pe mare, deosebit de adecvate pentru instalarea de instalații de producere a energiei din surse regenerabile, ▌ în care utilizarea unui anumit tip de energie din surse regenerabile nu ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra mediului, având în vedere particularitățile teritoriului selectat. Statele membre ar trebui să acorde prioritate suprafețelor artificiale și construite, cum ar fi acoperișurile și fațadele clădirilor, zonele de infrastructură de transport și împrejurimile lor directe, zonele de parcare, fermele, depozitele de deșeuri, siturile industriale, minele, corpurile de apă interioare artificiale, lacurile și rezervoarele și, după caz, stațiile de tratare a apelor urbane reziduale, precum și terenurilor degradate care nu pot fi utilizate pentru agricultură. Directiva (UE) 2018/2001 prevede, de asemenea, că statele membre pot adopta unul sau mai multe planuri de desemnare a unor zone de infrastructură speciale pentru dezvoltarea proiectelor de rețea și de stocare care sunt necesare pentru integrarea energiei din surse regenerabile în sistemul de energie electrică, în cazul în care nu se preconizează că o astfel de dezvoltare va avea un impact semnificativ asupra mediului sau un astfel de impact poate fi atenuat în mod corespunzător sau, dacă nu este posibil, compensat. Scopul acestor zone este de a sprijini și completa zonele pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile. La desemnarea zonelor pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și a zonelor de infrastructură speciale, statele membre ar trebui să evite zonele protejate și să aibă în vedere planurile lor naționale de refacere a naturii. Statele membre ar trebui să coordoneze elaborarea planurilor naționale de refacere cu cartografierea zonelor necesare pentru contribuția națională la obiectivul privind energia din surse regenerabile pentru 2030 și, după caz, cu desemnarea zonelor pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și a zonelor de rețea speciale. În cursul pregătirii planurilor de refacere a naturii, statele membre ar trebui să realizeze sinergii cu dezvoltarea infrastructurii de energie și de energie din surse regenerabile și cu zonele deja desemnate ca zone pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile și zone de rețea speciale și să se asigure că funcționarea acestor zone pentru energia din surse regenerabile, inclusiv procedurile de autorizare aplicabile în aceste zone în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001, rămân neschimbate.

(62)

Pentru a asigura sinergii cu măsurile de refacere care au fost deja planificate sau puse în aplicare în statele membre, planurile naționale de refacere ar trebui să recunoască aceste măsuri de refacere și să le ia în considerare. Având în vedere urgența semnalată în raportul IPCC din 2022 în ceea ce privește luarea de măsuri privind refacerea ecosistemelor degradate, statele membre ar trebui să pună în aplicare aceste măsuri în paralel cu elaborarea planurilor de refacere.

(63)

Planurile naționale de refacere și măsurile de refacere a habitatelor, precum și măsurile de prevenire a deteriorării habitatelor ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele proiectelor de cercetare relevante pentru evaluarea stării ecosistemelor, pentru identificarea și punerea în aplicare a măsurilor de refacere și pentru monitorizare și, după caz, să țină seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii, în conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cum ar fi cerințele sociale, economice și culturale și caracteristicile regionale și locale, inclusiv densitatea populației.

(64)

Este oportun să se țină seama de situația specifică a regiunilor ultraperiferice ale Uniunii, astfel cum sunt enumerate la articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede măsuri specifice de sprijinire a acestor regiuni. Astfel cum se prevede în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, ar trebui să se acorde o atenție deosebită protejării și refacerii ecosistemelor din regiunile ultraperiferice, având în vedere valoarea excepțional de ridicată a biodiversității acestora. În același timp, ar trebui să se țină seama de costurile asociate protejării și refacerii acestor ecosisteme, precum și de depărtarea, insularitatea, suprafața redusă, relieful și clima dificile ale regiunilor ultraperiferice, în special la elaborarea planurilor naționale de refacere. Statele membre sunt încurajate să includă, în mod voluntar, măsuri specifice de refacere în regiunile ultraperiferice care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(65)

Agenția Europeană de Mediu (denumită în continuare „AEM”) ar trebui să sprijine statele membre în ceea ce privește elaborarea planurilor naționale de refacere, precum și monitorizarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor și a obligațiilor de refacere. Comisia ar trebui să evalueze dacă planurile naționale de refacere sunt adecvate pentru atingerea acestor obiective și obligații.

(66)

Raportul Comisiei privind starea mediului din 2020 a arătat că o parte substanțială a informațiilor raportate de statele membre în conformitate cu articolul 17 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului (49) și cu articolul 12 din Directiva 2009/147/CE, în special cu privire la stadiul de conservare și tendințele habitatelor și ale speciilor pe care le protejează, provine din studii parțiale sau se bazează numai pe opiniile experților. Raportul respectiv a arătat, de asemenea, că starea mai multor tipuri de habitate și specii protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE este încă necunoscută. Eliminarea acestor lacune în materie de cunoștințe și realizarea de investiții în monitorizare și supraveghere sunt necesare pentru a susține planuri naționale de refacere solide și bazate pe date științifice. Pentru a spori actualitatea, eficacitatea și coerența diferitelor metode de monitorizare, monitorizarea și supravegherea ar trebui să utilizeze în mod optim rezultatele proiectelor de cercetare și inovare finanțate de Uniune, noi tehnologii precum monitorizarea in situ și teledetecția, utilizând date și servicii spațiale furnizate în cadrul programului spațial al Uniunii (EGNOS/Galileo și Copernicus). Misiunile UE „Refacerea oceanelor și a apelor noastre”, „Adaptarea la schimbările climatice” și „Un pact al solului pentru Europa” vor sprijini punerea în aplicare a obiectivelor de refacere (50).

(66a)

Având în vedere provocările tehnice și financiare specifice asociate cartografierii și monitorizării mediilor marine, statele membre pot, în completarea informațiilor raportate în conformitate cu articolul 17 din Directiva 92/43/CEE și în conformitate cu articolul 17 din Directiva 2008/56/CE, să utilizeze informațiile privind presiunile și amenințările sau alte informații relevante ca bază pentru extrapolare atunci când evaluează starea habitatelor marine enumerate în anexa II. Prin urmare, o astfel de abordare poate fi utilizată, de asemenea, ca bază pentru planificarea măsurilor de refacere a habitatelor marine în conformitate cu prezentul regulament. Evaluarea globală a stării habitatelor marine enumerate în anexa II ar trebui să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe disponibile și pe cele mai recente evoluții tehnice și științifice.

(67)

Pentru a monitoriza progresele înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naționale de refacere, a măsurilor de refacere instituite, a zonelor care fac obiectul măsurilor de refacere și datele privind inventarul barierelor din calea continuității râurilor, ar trebui introdus un sistem care să impună statelor membre să instituie, să actualizeze și să pună la dispoziție date relevante privind rezultatele acestei monitorizări. Raportarea electronică a datelor către Comisie ar trebui să utilizeze sistemul Reportnet al AEM și ar trebui să urmărească să limiteze cât mai mult posibil sarcina administrativă asupra tuturor entităților. Pentru a asigura o infrastructură adecvată pentru accesul public, raportare și schimbul de date între autoritățile publice, statele membre ar trebui, după caz, să își întemeieze specificațiile privind datele pe cele menționate în Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (51), în Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului (52) și în Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului (53).

(68)

Pentru a asigura o punere în aplicare eficace a prezentului regulament, Comisia ar trebui să sprijine statele membre, la cerere, prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic (54), care oferă sprijin tehnic personalizat pentru elaborarea și punerea în aplicare a reformelor. Sprijinul tehnic implică, de exemplu, consolidarea capacității administrative, armonizarea cadrelor legislative și schimbul de bune practici relevante.

(69)

Comisia ar trebui să raporteze cu privire la progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor și a obligațiilor de refacere prevăzute în prezentul regulament, pe baza rapoartelor intermediare la nivelul Uniunii elaborate de AEM, precum și a altor analize și rapoarte puse la dispoziție de statele membre în domenii de politică relevante, cum ar fi politica privind natura, mediul marin și apa.

(70)

Pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor și a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, este extrem de important să se realizeze investiții publice și private adecvate în domeniul refacerii, iar statele membre ar trebui să integreze în bugetele lor naționale cheltuielile pentru obiectivele în materie de biodiversitate, inclusiv în ceea ce privește costurile de oportunitate și de tranziție care rezultă din punerea în aplicare a planurilor naționale de refacere, și să reflecte modul în care este utilizată finanțarea din partea Uniunii. În ceea ce privește finanțarea din partea Uniunii, cheltuielile din cadrul bugetului Uniunii și al programelor de finanțare ale Uniunii, cum ar fi programul pentru mediu și politici climatice (LIFE) (55), Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA) (56), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (57), Fondul european de garantare agricolă (FEGA), Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (58) și Fondul pentru o tranziție justă (59), precum și programul-cadru al Uniunii pentru cercetare și inovare, Orizont Europa (60), contribuie la obiectivele în materie de biodiversitate cu obiectivul ambițios de a aloca 7,5 % în 2024 și 10 % în 2026 și în 2027 din cheltuielile anuale din cadrul financiar multianual 2021-2027 (61) pentru obiectivele în materie de biodiversitate.

Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) (62) este o sursă suplimentară de finanțare pentru protejarea și refacerea biodiversității și a ecosistemelor. În ceea ce privește programul LIFE, ar trebui să se acorde o atenție deosebită utilizării adecvate a proiectelor strategice privind natura (SNaPs) ca instrument specific care ar putea sprijini punerea în aplicare a prezentului regulament, prin integrarea resurselor financiare disponibile într-un mod eficace și eficient.

(71)

O serie de inițiative ale UE, naționale și private sunt disponibile pentru a stimula finanțarea privată, cum ar fi Programul InvestEU (63), care oferă oportunități de mobilizare a finanțării publice și private pentru a sprijini, printre altele, îmbunătățirea naturii și a biodiversității prin intermediul proiectelor de infrastructură verde și albastră și sechestrarea carbonului în solurile agricole ca model de afaceri ecologic (64).

(71a)

Pentru a asigura punerea în aplicare a prezentului regulament, sunt esențiale investiții publice și private adecvate pentru măsurile de refacere a naturii. Prin urmare, în termen de 12 luni de la intrarea sa în vigoare și în consultare cu statele membre, Comisia ar trebui să prezinte un raport cuprinzând o analiză care să identifice eventualele lacune în punerea în aplicare a prezentului regulament. Raportul respectiv ar trebui să fie însoțit, după caz, de propuneri de măsuri adecvate, inclusiv de măsuri financiare pentru a elimina lacunele identificate, cum ar fi stabilirea unei finanțări specifice, și fără a aduce atingere prerogativelor colegiuitorilor pentru adoptarea următorului cadru financiar multianual de după 2027.

(71b)

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), asigurarea protecției jurisdicționale a drepturilor unei persoane în temeiul dreptului Uniunii este de competența instanțelor statelor membre. Mai mult, articolul 19 alineatul (1) din TUE impune statelor membre obligația de a prevedea căi de atac suficiente în vederea asigurării unei protecții jurisdicționale efective în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Uniunea și statele sale membre sunt părți la Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu („Convenția de la Aarhus”). În temeiul Convenției de la Aarhus, statele membre ar trebui să se asigure că, în conformitate cu sistemul juridic național aplicabil, membri ai publicului interesat au acces la justiție.

(72)

Statele membre ar trebui să promoveze o abordare echitabilă la nivelul întregii societăți în elaborarea și punerea în aplicare a planurilor lor naționale de refacere, prin includerea unor procese de participare a publicului și prin luarea în considerare a nevoilor comunităților locale și ale părților interesate.

(73)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului (65), planurile strategice PAC sunt menite a contribui la atingerea țintelor pe termen lung la nivel național prevăzute în actele legislative enumerate în anexa XIII la regulamentul menționat sau derivate din acestea și a fi în concordanță cu respectivele ținte. Prezentul regulament privind refacerea naturii ar trebui să fie luat în considerare atunci când, în conformitate cu articolul 159 din Regulamentul (UE) 2021/2115, Comisia revizuiește, până la 31 decembrie 2025, lista prevăzută în anexa XIII la regulamentul respectiv.

(74)

În conformitate cu angajamentul asumat în cadrul celui de al 8-lea program de acțiune pentru mediu până în 2030 (66), statele membre ar trebui să elimine treptat subvențiile dăunătoare mediului la nivel național, utilizând în mod optim instrumentele de piață și instrumentele bugetare care permit integrarea preocupării pentru mediu, inclusiv pe cele necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social, și sprijinind întreprinderile și alte părți interesate în dezvoltarea unor practici standardizate de contabilizare a capitalului natural.

(75)

Pentru a asigura adaptarea necesară a prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor I-VII pentru a adapta grupurile de habitate, pentru a adapta lista speciilor de păsări utilizată pentru indicele privind păsările comune specifice terenurilor agricole, precum și pentru a adapta lista indicatorilor de biodiversitate pentru ecosistemele agricole, lista indicatorilor de biodiversitate pentru ecosistemele forestiere și listele habitatelor și speciilor marine și exemplele de măsuri de refacere la evoluțiile tehnice și științifice, pentru a ține seama de experiența dobândită în urma aplicării regulamentului sau pentru a asigura coerența cu tipurile de habitate EUNIS. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să efectueze evaluări ale impactului și să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, ▌ în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (67). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(76)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a specifica metoda de monitorizare a polenizatorilor, pentru a specifica metodele de monitorizare a indicatorilor pentru ecosistemele agricole enumerați în anexa IV la prezentul regulament și a indicatorilor pentru ecosistemele forestiere enumerați în anexa VI la prezentul regulament, pentru a institui cadre de orientare pentru stabilirea nivelurilor satisfăcătoare ale spațiului verde urban, ale acoperirii coronamentului în zona urbană în ecosistemele urbane, ale polenizatorilor, ale indicatorilor pentru ecosistemele agricole enumerați în anexa IV la prezentul regulament și ale indicatorilor pentru ecosistemele forestiere enumerați în anexa VI la prezentul regulament, pentru a stabili un format uniform pentru planurile naționale de refacere, pentru a stabili formatul, structura și modalitățile detaliate de raportare electronică a datelor și informațiilor către Comisie. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (68).

(77)

Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentului regulament. În temeiul punctului 22 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare, evaluarea ar trebui să se bazeze pe criteriile de eficiență, eficacitate, relevanță, coerență și valoare adăugată a UE și ar trebui să constituie punctul de pornire al evaluării impactului eventualelor măsuri viitoare. În plus, Comisia ar trebui să evalueze necesitatea de a stabili obiective de refacere suplimentare, pe baza unor metode comune de evaluare a stării ecosistemelor care nu intră sub incidența articolelor 4 și 5, ținând seama de cele mai recente dovezi științifice.

(78)

Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.