OJ:C_202404617: Hotărârea Curții din 21 martie 2024 în cauza E-5/23 – Proceduri penale împotriva LDL (Directiva 2004/38/CE – Acte cu aplicabilitate generală în domeniul protecției sănătății publice – Condiții și garanții pentru măsurile adoptate din motive de sănătate publică – Libera circulație – Drepturile fundamentale și libertatea de circulație – Scopul legitim – Punerea în aplicare coerentă și sistematică – Proporționalitate în sens strict)

1.

O măsură restrictivă, în împrejurări precum cele din litigiul principal, trebuie examinată în raport cu dreptul de ședere prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. Orice interpretare a directivei respective trebuie să fie exercitată în lumina drepturilor și libertăților fundamentale care fac parte din principiile generale ale dreptului SEE și în conformitate cu acestea.

2.

În împrejurări precum cele din litigiul principal, nici articolul 28 din Acordul privind SEE, nici articolul 36 din Acordul privind SEE nu prevăd un drept mai extins pentru o persoană precum LDL de a intra și de a locui într-un stat SEE precum Norvegia decât Directiva 2004/38/CE. Având în vedere aplicabilitatea articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/38/CE și circumstanțele speciale prevăzute în cerere, nu este necesar să se examineze separat articolul 28 din Acordul privind SEE.

3.

În principiu, o măsură contestată nu este examinată decât în raport cu una dintre cele două libertăți, dacă rezultă, în împrejurările speței, că una dintre acestea este cu totul secundară în raport cu cealaltă și poate fi analizată împreună cu aceasta. În circumstanțele prevăzute în cerere, dreptul de a beneficia de servicii în calitate de călător într-un alt stat SEE în temeiul articolului 36 din Acordul privind SEE este cu totul secundar în raport cu dreptul la libera circulație a lucrătorilor.

4.

Restricțiile bazate pe motive de sănătate publică pot fi adoptate, în funcție de circumstanțe și în special de situația sanitară, sub forma unui act cu aplicabilitate generală care se aplică fără distincție oricărei persoane care se află într-o situație reglementată de actul respectiv, în timp ce condițiile și garanțiile prevăzute la articolele 30 și 31 din Directiva 2004/38/CE trebuie aplicate în cazul măsurilor restrictive adoptate în această formă.

5.

Atunci când se analizează dacă restricțiile în cauză sunt justificate, trebuie să se verifice dacă garanțiile procedurale prevăzute la articolele 30 și 31 din Directiva 2004/38/CE au fost îndeplinite.

6.

În cazul în care există incertitudini cu privire la existența sau la amploarea riscurilor pentru sănătatea umană, un stat SEE trebuie să poată lua măsuri de protecție, în conformitate cu principiul precauției, fără a trebui să aștepte ca realitatea acestor riscuri să fie pe deplin evidentă și, în special, statele SEE trebuie să poată lua orice măsură de natură să reducă, în măsura posibilului, un risc pentru sănătate în vederea atingerii obiectivului privind protecția sănătății publice. Măsurile restrictive precum cele în discuție în litigiul principal nu pot fi considerate de natură să asigure obiectivul urmărit de sănătate publică decât dacă răspund cu adevărat preocupării de a-l atinge și dacă sunt puse în aplicare în mod coerent și sistematic. Instanța de trimitere va trebui să verifice dacă măsurile restrictive menționate mai sus s-au limitat la strictul necesar și dacă au existat mijloace mai puțin prejudiciabile pentru libera circulație a persoanelor, dar la fel de eficiente pentru atingerea obiectivului de sănătate publică.

7.

Statelor SEE nu li se poate refuza posibilitatea de a atinge obiectivul de protecție a sănătății publice prin introducerea unor norme generale și simple care să fie ușor de înțeles și de aplicat de către persoane, precum și ușor de gestionat și de supravegheat de către autoritățile competente. Astfel de norme generale și simple trebuie să respecte principiile generale ale dreptului SEE, inclusiv principiile proporționalității și securității juridice. În general, creșterea sarcinii financiare și a dificultăților administrative nu constituie un motiv care să poată justifica o restricție privind o libertate fundamentală garantată de legislația SEE.

8.

Având în vedere libertatea de circulație, descurajarea persoanele să călătorească în străinătate nu poate fi un scop legitim în sine, ci poate constitui un mijloc justificabil pentru atingerea obiectivului de sănătate publică privind reducerea presiunii totale a infecțiilor într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal.

9.

În ceea ce privește problema proporționalității în sens strict, instanța de trimitere trebuie să verifice dacă măsurile au fost disproporționate în raport cu obiectivul de sănătate publică urmărit, având în vedere impactul pe care aceste măsuri l-ar fi putut avea asupra liberei circulații și asupra drepturilor fundamentale care fac parte din principiile generale ale dreptului SEE. Prin urmare, obiectivul de protecție a sănătății publice menționat la articolul 27 alineatul (1) și la articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2004/38/CE nu poate fi urmărit printr-o măsură națională fără a ține seama de faptul că măsura națională trebuie să fie conciliată cu drepturile și principiile fundamentale afectate de măsura respectivă. În plus, obiectivul de interes general trebuie să fie pus în balanță în mod corespunzător cu drepturile și cu principiile în cauză, pentru a se asigura că inconvenientele cauzate de această măsură nu sunt disproporționate în raport cu scopurile urmărite. În plus, problema dacă o restrângere a liberei circulații și a drepturilor fundamentale poate fi justificată trebuie analizată prin măsurarea gravității ingerinței pe care o implică o astfel de limitare și prin verificarea faptului că importanța obiectivului de interes general urmărit de această limitare este proporțională cu gravitatea respectivă.