OJ:C_202405661: Hotărârea Curții din 13 mai 2024 în cauza E-8/23 – Trannel International Limited/Staten v/Kultur- og likestillingsdepartementet (statul norvegian, reprezentat de Ministerul Culturii și Egalității) [Directiva 2014/23/UE – Articolul 5 alineatul (1) litera (b) – Drept exclusiv – Pariuri hipice – Concesiuni de servicii – Contract cu titlu oneros – Autorizație administrativă]

1.

Pentru a stabili dacă atribuirea către o fundație organizată în mod similar cu Stiftelsen Norsk Rikstoto a unui drept exclusiv de a oferi pariuri hipice constituie o concesiune de servicii în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de concesiune, trebuie să se examineze dacă acest drept face obiectul unui contract cu titlu oneros încheiat în scris între unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe autorități contractante, având ca obiect o concesiune de servicii, în schimbul unei contraprestații și în beneficiul autorității care dobândește dreptul respectiv, care este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru ambele părți și care are forță juridică executorie. Regimurile de autorizare administrativă prin care se acordă o autorizație unui operator economic și care reglementează și stabilesc condițiile de exercitare a activității, permițând, totodată, operatorului economic să se retragă din furnizarea serviciului, dar ale căror dispoziții nu au forță juridică executorie, nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/23/UE.

2.

Intrarea în vigoare a Directivei 2014/23/UE nu a modificat distincția dintre concesiunile de servicii care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/23/UE și regimurile de autorizare administrativă care nu intră în domeniul de aplicare al directivei respective.

3.

Faptul că eventualul profit al titularului dreptului exclusiv este controlat de stat prin reglementări, în beneficiul terților, nu este relevant în sine pentru a aprecia dacă acordul în cauză constituie o concesiune de servicii în sensul Directivei 2014/23/UE.

4.

Structura organizatorică a entității căreia i s-a atribuit un drept exclusiv de a oferi pariuri hipice, și anume a unei fundații, în cazul de față, nu este relevantă pentru a determina dacă acordul constituie o concesiune de servicii în sensul Directivei 2014/23/UE.

5.

În ceea ce privește excepția prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2014/23/UE, nu este relevant faptul că legislația națională pe care se întemeiază dreptul exclusiv nu menționează în mod specific titularul dreptului sau că fundația căreia i s-a atribuit un drept exclusiv a beneficiat de acest drept fără întrerupere în temeiul legislației naționale anterioare.