OJ:C_202406309: Anunț de post vacant pentru constituirea unei liste de rezervă

Redacția Lex24
Publicat in Jurnalul Oficial UE, 24/10/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria CC/2024/630924.10.2024Anunț de post vacant pentru constituirea unei liste de rezervăDirector administrativ(C/2024/6309) Denumirea postului:Director administrativNumăr de referință:EPPO/2024/AD/019Tipul contractului:Agent temporar [contract inițial de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă de maximum...

Informatii

Data documentului: 24/10/2024
Emitent: Parchetul European
Formă: Jurnalul Oficial UE
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/6309

24.10.2024

Anunț de post vacant pentru constituirea unei liste de rezervă

Director administrativ

(C/2024/6309)

Denumirea postului:

Director administrativ

Număr de referință:

EPPO/2024/AD/019

Tipul contractului:

Agent temporar [contract inițial de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă de maximum 4 (patru) ani], cu normă întreagă, dispoziții privind programul de lucru flexibil.

Grupa de funcții și gradul:

AD 14

Salariul:

Salariu lunar de bază minim 17 237,05 EUR și beneficii; a se vedea mai multe informații mai jos

Locul de desfășurare a activității:

LUXEMBURG, modalități de lucru hibride disponibile.

Termen de depunere:

25 noiembrie 2024, 23:59 (CET)

Parchetul European (EPPO) caută candidați potriviți pentru funcția de director administrativ, cu experiență profesională dovedită în furnizarea de sprijin administrativ de înaltă calitate pentru organizații mari.

Directorul administrativ este numit de Colegiul EPPO dintr-o listă de candidați selecționați propusă de procurorul-șef european.

Directorul administrativ este reprezentantul legal al EPPO în scopuri administrative și bugetare și execută bugetul EPPO în calitate de ordonator de credite.

Dacă sunteți interesat să faceți parte dintr-o organizație multiculturală prosperă, vizitați site-ul nostru web
 (1), unde veți găsi mai multe informații despre activitățile noastre, oportunitățile de carieră la EPPO, precum și despre viața și munca în Luxemburg.

1. SARCINI ȘI RESPONSABILITĂȚI

Directorul administrativ își exercită funcțiile în mod independent și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la niciun guvern și de la niciun alt organism.

Atribuțiile directorului administrativ vor fi, printre altele, următoarele:

administrarea zilnică a EPPO și gestionarea personalului;

punerea în aplicare a deciziilor adoptate de procurorul-șef european sau de Colegiu;

elaborarea de decizii și politici pentru a asigura furnizarea eficace de servicii în domeniul resurselor umane, al finanțelor și al achizițiilor publice, al securității și al serviciilor digitale;

pregătirea unei propuneri pentru documentul de programare anuală și multianuală și prezentarea acesteia procurorului-șef european;

punerea în aplicare a programelor de lucru anuale și multianuale și raportarea către Colegiu cu privire la punerea lor în aplicare;

pregătirea părților administrative și bugetare ale raportului anual privind activitățile EPPO;

pregătirea unui plan de acțiune ca urmare a concluziilor rapoartelor de audit intern sau extern, a evaluărilor și anchetelor, inclusiv cele ale Autorității Europene pentru Protecția Datelor și ale OLAF; punerea în aplicare a recomandărilor rezultate din observații și raportarea către organismele de audit și către Colegiu;

punerea în aplicare a strategiilor interne ale EPPO de combatere a fraudei, de control intern și de gestionare a riscurilor și raportarea periodică către Colegiu;

elaborarea raportului anual de activitate consolidat al EPPO, care include declarația sa de asigurare privind cheltuielile legale și regulate ale bugetului EPPO, și prezentarea acestuia către ECP și Colegiu spre adoptare;

execuția veniturilor și cheltuielilor bugetare în conformitate cu normele financiare ale EPPO și cu principiul bunei gestiuni financiare, pe propria răspundere și în limitele creditelor autorizate; pregătirea unei propuneri pentru proiectul de situație estimativă a veniturilor și cheltuielilor EPPO și prezentarea acesteia procurorului-șef european;

furnizarea sprijinului administrativ necesar pentru a facilita activitatea operațională a EPPO;

acordarea de sprijin procurorului-șef european și procurorilor-șefi europeni adjuncți în îndeplinirea atribuțiilor lor.

2. CERINȚE DE ELIGIBILITATE DE BAZĂ

Pentru a fi considerat eligibil, trebuie să îndepliniți fiecare dintre următoarele cerințe de eligibilitate de bază până la data-limită de depunere a candidaturii:

Un nivel de studii care este fie:

un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare atestat prin diplomă, cu o durată normală a studiilor universitare de patru (4) ani sau mai mult, iar după obținerea diplomei, cel puțin cincisprezece (15) ani de experiență profesională relevantă; fie

un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare atestat prin diplomă, cu o durată normală a studiilor universitare de trei (3) ani sau mai mult, iar după obținerea diplomei, cel puțin șaisprezece (16) ani de experiență profesională relevantă.

De asemenea, trebuie:

să fiți cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii și să beneficiați de drepturi cetățenești depline;

să vă fi îndeplinit obligațiile care vă revin în temeiul legislației privind serviciul militar;

să prezentați garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor (2);

să fiți apt fizic pentru a vă îndeplini atribuțiile (3) și să faceți dovada cunoașterii aprofundate a uneia dintre limbile oficiale ale UE (4) și a cunoașterii satisfăcătoare a unei alte limbi oficiale a UE, în măsura necesară exercitării atribuțiilor care vă revin.

3. CRITERII DE SELECȚIE

Experiența și competențele următoare vor fi evaluate în diferitele etape ale procedurii de selecție.

Vă rugăm să rețineți următoarele:

Toate criteriile esențiale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că nicio candidatură nu va fi evaluată în continuare dacă un candidat nu îndeplinește toate criteriile esențiale.

Trebuie să furnizați exemple specifice privind modul în care îndepliniți atât cerințele esențiale, cât și cerințele care reprezintă un avantaj din formularul de candidatură.

Criterii esențiale:

(a)

cel puțin zece (10) ani de experiență profesională în funcții relevante pentru atribuțiile menționate la rubrica „Responsabilități principale”;

(b)

cel puțin cinci (5) ani de experiență în funcții de conducere;

(c)

cunoștințe excelente de limba engleză, atât în scris, cât și oral, cel puțin la nivelul C1 (5); engleza fiind limba de lucru la EPPO, va fi folosită în timpul procesului de selecție.

Reprezintă un avantaj:

(a)

experiență de conducere într-o organizație publică națională sau internațională, fie într-un mediu judiciar, de aplicare a legii sau militar, fie în calitate de lider administrativ al unei instituții guvernamentale;

(b)

bună cunoaștere a Statutului funcționarilor UE și a Regulamentului financiar;

(c)

experiență dovedită de lucru într-un mediu internațional.

Competențe interpersonale:

(a)

abilități foarte bune de conducere;

(b)

excelente capacități organizatorice și de soluționare a problemelor;

(c)

excelente capacități de negociere;

(d)

aptitudini excelente de comunicare, oral și în scris.

4. SALARIU ȘI BENEFICII

Candidatului selecționat i se va oferi un contract de agent temporar de tipul 2(a) în conformitate cu Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, pentru o perioadă inițială de 4 (patru) ani, cu posibilitate de reînnoire o singură dată pentru o perioadă de maximum 4 (patru) ani.

Candidatul sau candidații selecționați cărora li se va oferi un contract de muncă vor fi încadrați, la preluarea atribuțiilor, în treapta 1 sau treapta 2 din grupa de funcții AD, gradul 14, în funcție de durata experienței profesionale. Salariul lunar de bază pentru grupa de funcții AD, gradul 14, este în prezent de 17 237,05 EUR (treapta 1).

Data estimată de începere a activității este 1 martie 2025.

În plus față de salariul de bază, se pot aplica următoarele beneficii:

alocații și indemnizații specifice suplimentare (de exemplu, indemnizație de expatriere, alocație pentru locuință, alocație pentru copilul aflat în întreținere, indemnizație de instalare), în funcție de situația familială a persoanei și de locul de origine;

acorduri de lucru flexibile (de exemplu, ore de lucru flexibile, telemuncă);

oportunități de formare și dezvoltare;

dreptul la concediu anual de cel puțin 24 de zile;

concediu de maternitate/paternitate și concediu pentru creșterea copilului în anumite condiții;

un sistem de asigurări de boală și de șomaj care permite accesul la asistență medicală în întreaga lume;

dreptul la pensie în sistemul de pensii al funcției publice a UE (după 10 ani de serviciu);

oportunități de gestionare a evoluției carierei în serviciul public al UE.

Salariul este supus unui impozit comunitar reținut la sursă, iar membrii personalului sunt scutiți de impozitul național.

Detaliile întregului pachet de remunerare sunt prevăzute la articolele 62-70 și în anexa VII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (6).

5. DEPUNEREA CANDIDATURII

1.

Descărcați și completați formularul de candidatură al EPPO – acesta poate fi găsit pe site-ul nostru: https://www.eppo.europa.eu/how-to-apply.

2.

Salvați formularul completat după cum urmează:

NUME_Prenume_Număr de referință

3.

Trimiteți formularul de candidatură EPPO completat, în format PDF, echipei noastre de selecție și recrutareeu-eppo-recruitment@ec.europa.eu până la 25 noiembrie 2024, ora 23:59 (CET).

4.

La rubrica de subiect a e-mailului, vă rugăm să menționați referința acestui post vacant, urmată de numele dvs. de familie (Subiect: Număr de referință_NUME)

Vă rugăm să rețineți că lista scurtă va fi valabilă până la 31 decembrie 2026 și ar putea fi prelungită.


(1)  
https://www.eppo.europa.eu/en.

(2)  Dacă sunteți selecționat, vi se va cere să furnizați, înainte de recrutare, un certificat oficial eliberat de autoritățile competente care să confirme că nu aveți cazier judiciar.

(3)  Înainte de recrutare, candidatul selecționat va fi examinat la unul dintre centrele medicale ale instituțiilor, pentru a se confirma că îndeplinește cerințele de la articolul 12 alineatul (2) litera (d) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.

(4)  Limbile oficiale ale Uniunii Europene sunt: bulgara, ceha, croata, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, neerlandeza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, spaniola și suedeza.

(5)  A se vedea nivelurile lingvistice din Cadrul european comun de referință pentru limbi: https://europass.europa.eu/ro/common-european-framework-reference-language-skills.

(6)  Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, stabilit în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (JO L 56, 4.3.1968, p. 1); textul consolidat este disponibil la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:01962R0031-20240101.


ANEXĂ

1. Procedura de depunere a candidaturii

Vă rugăm să consultați fișa postului la rubrica „Sarcini și responsabilități” pentru instrucțiuni detaliate de depunere a candidaturii.

Eligibilitate: Candidații trebuie să verifice cu atenție, înainte de depunerea candidaturii, dacă îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate – mai ales în ceea ce privește tipurile de diplome și de experiență profesională necesare, precum și competențele lor lingvistice.

Autorizare de securitate: Candidatul trebuie fie să dețină o autorizație de securitate valabilă până la nivelul „SECRET UE/EU SECRET”, fie să fie dispus să se supună procedurii de verificare a securității naționale (pentru a i se permite să îndeplinească funcția).

Limba: Toate candidaturile trebuie să fie în engleză. Interviul va avea loc în limba engleză și în altă limbă solicitată, dacă este cazul.

Engleza este limba de lucru pentru activitățile operaționale și administrative ale EPPO, conform Deciziei 2/2020 a Colegiului EPPO din 30 septembrie 2020 privind regimul lingvistic intern.

Formularul de candidatură: Candidaturile care nu sunt trimise utilizând formularul de candidatură al EPPO vor fi descalificate și tratate ca neeligibile, la fel ca cele incomplete și/sau care nu pot fi citite și cele netrimise în format PDF.

Experiența profesională:

Orice perioadă anume poate fi luată în calcul doar o singură dată (pentru a fi calculați ca eligibili, anii de studii sau de experiență profesională care urmează să fie luați în considerare nu trebuie să se suprapună cu alte perioade de studii sau de experiență profesională; de exemplu, dacă un candidat a avut un loc de muncă cu normă întreagă și a desfășurat, seara și în weekend, o activitate independentă de consultanță, zilele în care a desfășurat această activitate nu vor fi adăugate la perioada respectivă).

Experiența profesională cu fracțiune de normă va fi luată în considerare proporțional cu procentul de ore lucrate cu normă întreagă; prin urmare, candidații sunt rugați să indice procentul de muncă cu fracțiune de normă.

Serviciul militar obligatoriu sau serviciul civil echivalent realizat după obținerea calificării minime prevăzute mai sus va fi luat în considerare ca experiență profesională dacă se furnizează documente oficiale în acest sens.

Candidații care au desfășurat activități independente sau liber-profesioniștii trebuie să furnizeze fie un certificat de practică (sau un document echivalent), fie o copie a certificatului de înregistrare în registrul comerțului sau orice alt document oficial (de exemplu, un certificat fiscal) din care să reiasă clar durata experienței profesionale relevante.

Studii:

Se vor lua în considerare numai calificările acordate în statele membre ale UE sau pentru care autoritățile din statele membre ale UE au eliberat certificate de echivalare. Este posibil ca acei candidați care dețin diplome de nivel inferior din afara UE (de exemplu, diplome de licență) împreună cu diplome de nivel superior obținute de la o universitate dintr-un stat membru al UE (de exemplu, diplome de masterat) să nu aibă nevoie de recunoaștere pentru diploma (diplomele) de nivel inferior.

Și diplomele din Regatul Unit acordate înainte de 31 decembrie 2020 pot fi recunoscute fără echivalență.

Pentru diplomele acordate în țări din afara UE, este necesară recunoașterea NARIC.

Doctoratele pot fi luate în considerare ca experiență profesională numai pentru candidații care au primit o bursă de studii sau un salariu pe întreaga durată a programului de doctorat, cu o durată maximă de recunoaștere egală cu trei ani și cu condiția ca programul să fi fost încheiat cu succes până la data-limită de depunere a candidaturilor.

În această etapă, nu trebuie trimise documente justificative (de exemplu, copii legalizate ale certificatelor/diplomelor, referințe, dovada experienței etc.), acestea trebuind prezentate într-o etapă ulterioară a procedurii, la solicitarea EPPO.

Termenul de depunere a candidaturii: EPPO nu va lua în considerare dosarele de candidatură trimise după termenul-limită. Candidaților li se recomandă insistent să nu aștepte până în ultima zi a perioadei de înscriere, întrucât traficul internet intens sau o problemă de conexiune la internet ar putea crea dificultăți la transmiterea candidaturii. EPPO nu poate fi considerat răspunzător pentru întârzierile cauzate de astfel de dificultăți.

Vă rugăm să rețineți următoarele: Datorită numărului mare de candidaturi primite în cadrul fiecărei proceduri de selecție, numai candidații preselectați pentru interviu vor fi contactați. Toți candidații vor fi informați când este închisă procedura.

2. Procedura de selecție

1.

Evaluarea candidaturilor: Comitetul de selecție, prezidat de procurorul-șef european, va evalua candidaturile în raport cu criteriile de eligibilitate și de selecție.

2.

Interviuri și probe scrise: Candidații cei mai potriviți, care corespund cel mai bine profilului căutat și cu condiția să fi obținut un punctaj de cel puțin 60 % în cursul evaluării candidaturilor, vor fi invitați la un interviu cu comitetul de selecție și la o probă scrisă.

3.

Lista scurtă: Comitetul de selecție va propune o listă de candidați cu competențe adecvate pentru a fi incluși pe o listă scurtă, îi va clasa în ordinea preferințelor și va transmite această listă scurtă cu evaluările corespunzătoare Colegiului EPPO.

4.

Al doilea interviu și centrul de evaluare: Candidații de pe lista scurtă pot fi invitați la un al doilea interviu în fața Colegiului și pot fi trimiși la un centru de evaluare. Candidatului selecționat prin decizia Colegiului i se va oferi un loc de muncă.

În conformitate cu articolele 11 și 11a din Statutul funcționarilor și cu articolul 11 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, candidatul numit va trebui să dea o declarație de interese înainte de a fi angajat.

Autoritatea împuternicită să facă numiri din cadrul EPPO va examina dacă candidatul selecționat are vreun interes personal de natură să-i afecteze independența sau orice alt conflict de interese în legătură cu postul oferit și va adopta măsurile adecvate în consecință.

Toate candidaturile sunt tratate în mod echitabil. Candidații vor fi evaluați pe baza calificărilor lor și în strictă conformitate cu principiul egalității de șanse, pentru a realiza cea mai bună corespondență posibilă între profilul candidatului și cerințele postului.

Candidații nu trebuie să contacteze sub nicio formă comitetul de selecție, direct sau indirect, cu privire la această procedură de selecție. Autoritatea împuternicită să facă numiri își rezervă dreptul de a descalifica candidații care nu țin seama de această instrucțiune.

3. Egalitate de șanse

EPPO aplică politica egalității de șanse și acceptă candidaturi fără discriminare pe criterii de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, convingeri religioase, politice sau de altă natură, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

4. Declarație de confidențialitate

EPPO prelucrează datele cu caracter personal furnizate de candidați ca parte a formularului de candidatură, în orice document justificativ prezentat în orice etapă a procesului de selecție și de recrutare, precum și comunicarea aferentă. Scopul acestei operațiuni de prelucrare este de a evalua compatibilitatea candidaților pentru un post în cadrul EPPO și de a gestiona documentația legată de selecție și/sau recrutare. Aceasta include și prelucrarea datelor transmise pentru aspectele administrative conexe, de exemplu rambursările financiare, calcularea drepturilor etc.

În timpul acestei prelucrări, datele cu caracter personal vor fi puse la dispoziția personalului selectat care lucrează în domeniul resurselor umane, finanțelor și achizițiilor și, în caz de contestații sau reclamații, a serviciului juridic. În plus, aceste date vor fi accesibile membrilor din comitetul de selecție, autorității împuternicite să facă numiri și personalului auxiliar respectiv. În cele din urmă, datele personale pot fi partajate și cu alte părți în contextul și în scopul auditurilor, inspecțiilor și investigațiilor interne, fie ele interne sau efectuate de autoritățile de supraveghere.

Datele cu caracter personal colectate în acest scop vor fi stocate timp de cel mult trei (3) ani de la descărcarea de gestiune pentru anul în care a fost finalizată recrutarea, în vederea respectării obligațiilor de audit, cu excepția cazului în care procedurile judiciare, investigațiile sau auditurile în curs impun continuarea stocării lor. În cazul în care procesul a dus la angajarea unui candidat, unele dintre documentele și datele cu caracter personal pe care le conține vor fi preluate în dosarul de personal, sub rezerva regimului aplicabil.

Prelucrarea este necesară pentru selectarea și recrutarea de candidați potriviți pentru a acoperi posturile vacante ale EPPO și, prin urmare, pentru a-i permite acestuia să-și îndeplinească sarcinile. Temeiul juridic pus în aplicare și obligatoriu pentru procesul de selecție și recrutare al EPPO îl constituie Statutul funcționarilor și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, precum și normele de punere în aplicare a acestora. Cadrul juridic aplicabil în scopul protecției datelor pentru această prelucrare de date administrative cu caracter personal este Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

Solicitantul are dreptul de a solicita oricând accesul la datele sale cu caracter personal, rectificarea, restricționarea sau ștergerea lor. Pentru a-și exercita aceste drepturi, a solicita asistență în exercitarea lor sau a adresa întrebări în legătură cu acestea, sau pentru a depune o reclamație, aceștia pot contacta operatorul de date sau responsabilul cu protecția datelor din cadrul EPPO. De asemenea, au dreptul de a se adresa Autorității Europene pentru Protecția Datelor pentru depunerea unei reclamații.

Operatorul este EPPO, iar pentru acest proces coordonat de șeful departamentului de resurse umane, poate fi contactat prin e-mail la adresa EU-EPPO-RECRUITMENT@ec.europa.eu.

Responsabilul cu protecția datelor poate fi contactat la adresa EPPO-DPO@eppo.europa.eu.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor poate fi contactată la adresa edps@edps.europa.eu.

5. Căi de atac

Candidații care consideră că le-au fost lezate interesele prin orice decizie referitoare la procedura de selecție pot depune o reclamație administrativă în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în termenul prevăzut, la următoarea adresă:

Parchetul European (EPPO)

În atenția autorității împuternicite să facă numiri (Colegiul) prin intermediul procurorului-șef european în calitate de președinte al Colegiului,

EPPO/2024/AD/019 – Director administrativ

11 Avenue John F. Kennedy

L-1855 Luxemburg

Luxemburg

E-mail: eppo-executiveoffice@eppo.europa.eu

Reclamația trebuie depusă în termen de trei (3) luni. Pentru acest tip de procedură, termenul oficial prevăzut începe să curgă de la data notificării actului presupus cauzator de prejudiciu.


(1)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6309/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters