OJ:C_202406998: Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.11710 – OEP / E. WINKEMANN) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
| Redacția Lex24 | |
| Publicat in Jurnalul Oficial UE, 19/11/2024 |
| |
Informatii
Data documentului: 19/11/2024Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Concurență
Formă: Jurnalul Oficial UE
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/6998 |
19.11.2024 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.11710 – OEP / E. WINKEMANN)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2024/6998)
1.
La data de 8 noiembrie 2024, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 și în urma unei trimiteri efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.
Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
OEP Capital Advisors, L.P. („OEP”, Statele Unite); |
|
— |
E. Winkemann GmbH („E. Winkemann”, Germania). |
OEP va dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi E. Winkemann.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:
|
— |
OEP este o firmă de investiții în societăți necotate de talie medie axată pe combinații transformatoare în sectorul industrial, al asistenței medicale și tehnologic în America de Nord și Europa. OEP a achiziționat și a combinat Associated Spring (producător de componente fabricate la comandă concepute pentru o serie de aplicații industriale, medicale, aerospațiale și de apărare, precum și aplicații pentru industria autovehiculelor) și filiala sa Heinz Hänggi (care își desfășoară activitatea în sectorul pieselor ștanțate și formate, al ștanțării de precizie, al microștanțării și al asamblării de unități); |
|
— |
E. Winkemann GmbH este un producător de produse metalice fabricate prin ștanțare de precizie, destinate în principal industriei autovehiculelor. Produsele de bază ale întreprinderii includ componente pentru grupurile motopropulsoare auto, cum ar fi cutia de viteze, roțile dințate pentru axa motoare, tehnologia motoarelor, șasiurile și soluțiile de electromobilitate. E. Winkemann își are sediul în Plettenberg, Germania, iar în 2019 a deschis o unitate de producție în Kunshan, China. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.
În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.
Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.11710 – OEP / E. WINKEMANN
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1)
JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6998/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)

