OJ:L_202401955: Regulamentul ONU nr. 100 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește cerințele specifice pentru grupul motopropulsor electric [2024/1955]

Vă rugăm să vă conectați la marcaj

Informatii

Data documentului: 26/07/2024; data publicării
Data intrării în vigoare: intrare în vigoare a se vedea text
Data încetării: No end date
Autor: Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite
Formă: Jurnalul Oficial UE

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

Seria L

2024/1955

26.7.2024

Numai textele originale CEE-ONU au efect juridic în temeiul dreptului public internațional. Situația și data intrării în vigoare ale prezentului regulament trebuie verificate în cea mai recentă versiune a documentului de situație CEE-ONU TRANS/WP.29/343, disponibil la adresa: https://unece.org/status-1958-agreement-and-annexed-regulations

Regulamentul ONU nr. 100 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește cerințele specifice pentru grupul motopropulsor electric [2024/1955]

Include toate textele valabile până la:

Suplimentul 3 la seria 03 de amendamente – Data intrării în vigoare:

CUPRINS

Regulament

Domeniu de aplicare

Definiții

Cerere de omologare

Omologare

Partea I: Cerințe aplicabile unui vehicul în ceea ce privește grupul motopropulsor electric

Partea II: Cerințe aplicabile unui sistem reîncărcabil de stocare a energiei (SRSEE) în ceea ce privește siguranța

Modificarea și extinderea omologării de tip

Conformitatea producției

Sancțiuni în cazul neconformității producției

10.

Încetarea definitivă a producției

11.

Denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare, precum și ale autorităților de omologare de tip

12.

Dispoziții tranzitorii

Anexe

Partea 1 – Comunicare privind omologarea, extinderea, refuzul sau retragerea omologării sau încetarea definitivă a producției unui tip de vehicul în ceea ce privește siguranța sa electrică în temeiul Regulamentului nr. 100

Partea 2 – Comunicare privind omologarea, extinderea, refuzul sau retragerea omologării sau încetarea definitivă a producției unui tip de SRSEE în calitate de componentă/unitate tehnică separată în temeiul Regulamentului nr. 100

Apendicele 1

Apendicele 2

Dispunerea mărcilor de omologare

Protecția împotriva contactelor directe cu piesele sub tensiune

Verificarea egalizării potențialului

Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările pe vehicul

Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările pe componente ale unui SRSEE

Metodă de confirmare a funcționării sistemului instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație

Metodă de verificare documentară care permite autorităților responsabile cu încercările să determine dacă rezistența de izolație a sistemului electric al unui vehicul corespunde normelor aplicabile după expunerea la apă.

Procedură de încercare a protecției vehiculului împotriva efectelor apei

Calcularea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE

Apendicele 1 –

Etalonarea echipamentului pentru măsurarea emisiilor de vapori

Apendicele 2 –

Caracteristici esențiale ale familiei de vehicule

Proceduri de încercare vizând SRSEE

Apendicele 1 –

Procedură pentru efectuarea unui ciclu standard

Apendicele 2 –

Procedura de ajustare a SOC

Încercarea la vibrații

Încercare în condiții de șoc termic și de variație ciclică

Șoc mecanic

Integritate mecanică

Rezistență la foc

Apendicele 1 –

Dimensiuni și date tehnice ale cărămizilor refractare

Protecție împotriva unui scurtcircuit extern

Protecție împotriva supraîncărcării

Protecție împotriva supradescărcării

Protecție împotriva supraîncălzirii

Protecție împotriva supracurenților

1. Domeniu de aplicare

1.1.

Partea I: Cerințe de siguranță referitoare la grupurile motopropulsoare electrice ale vehiculelor rutiere din categoriile M și N (1), cu o viteză maximă prin construcție de peste 25 km/oră, echipate cu grup motopropulsor electric, cu excepția vehiculelor conectate permanent la rețeaua electrică.

Partea I din prezentul regulament nu reglementează:

(a)	Cerințele de siguranță postcoliziune ale vehiculelor rutiere.

(b)	Componentele și sistemele de înaltă tensiune care nu sunt conectate galvanic la magistrala de înaltă tensiune a grupului motopropulsor electric.

1.2.

Partea II: Cerințe de siguranță în ceea ce privește sistemul reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE) al vehiculelor rutiere din categoriile M și N echipate cu grup motopropulsor electric, exclusiv vehiculele conectate permanent la rețeaua electrică.

Partea II din prezentul regulament nu se aplică unei baterii a cărei principală utilizare este alimentarea cu energie electrică pentru pornirea motorului și/sau a sistemelor de iluminat și/sau a altor sisteme auxiliare ale vehiculului.

2. Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

2.1.

„Mod posibil de deplasare activă” înseamnă modul vehiculului în care aplicarea de presiune pe pedala de accelerație (sau activarea unei comenzi echivalente) sau eliberarea sistemului de frânare determină punerea în mișcare a vehiculului sub acțiunea grupului motopropulsor electric.

2.2.

„Electrolit apos” înseamnă un electrolit pe bază de apă care acționează ca solvent pentru compuși (de exemplu, acizi, baze), ceea ce generează ioni conductori după disociere.

2.3.

„Funcția de deconectare automată” înseamnă un dispozitiv care, în momentul acționării, separă în mod conductiv sursele de energie electrică de restul circuitului de înaltă tensiune al grupului motopropulsor electric.

2.4.

„Fascicul de cabluri” înseamnă un ansamblu de cabluri care se conectează la SRSEE pentru realizarea unor încercări, pe partea dispozitivului de deconectare automată dinspre sistemul de tracțiune.

2.5.

„Celulă” înseamnă o singură unitate electrochimică capsulată folosită ca dispozitiv reîncărcabil de stocare a energiei electrice și care este prevăzută cu o bornă pozitivă și una negativă între care există o diferență de tensiune.

2.6

„Conexiune conductivă” înseamnă conexiunea care utilizează conectori la o sursă de alimentare externă atunci când sistemul reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE) este încărcat.

2.7.

„Conector” înseamnă dispozitivul care asigură conectarea și deconectarea fizică a conductorilor de înaltă tensiune la/de la o componentă pereche adecvată, inclusiv carcasa acestuia.

2.8.

„Sistem de cuplare pentru încărcarea sistemului reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE)” înseamnă circuitul electric utilizat pentru încărcarea SRSEE de la o sursă de alimentare cu energie electrică externă, inclusiv priza de racordare a vehiculului.

2.9.

„«Rata C» a «n C»” se definește drept curentul constant al dispozitivului supus încercării, care necesită 1/n ore pentru încărcarea sau descărcarea dispozitivului supus încercării între 0 % și 100 % din nivelul de încărcare.

2.10.

„Contact direct” înseamnă contactul persoanelor cu piesele sub înaltă tensiune.

2.11.

„Sistem de conversie a energiei electrice” înseamnă un sistem (de exemplu, o pilă de combustie) care generează și furnizează energie electrică pentru propulsia electrică.

2.12.

„Grup motopropulsor electric” înseamnă circuitul electric care include motorul sau motoarele de tracțiune și poate include SRSEE, sistemul de conversie a energiei electrice, convertizoarele electronice, cablajele asociate și conectorii, precum și sistemul de cuplare pentru încărcarea SRSEE.

2.13.

„Șasiu electric” înseamnă un ansamblu alcătuit din piese conductoare conectate între ele din punct de vedere electric, al căror potențial este considerat drept valoare de referință.

2.14.

„Circuit electric” înseamnă un ansamblu de piese sub tensiune conectate, conceput să fie pus sub tensiune în cursul funcționării normale.

2.15.

„Barieră de protecție electrică” înseamnă componenta care oferă protecție împotriva contactului direct cu piese aflate sub înaltă tensiune.

2.16.

„Scurgere de electroliți” înseamnă pierderea de electroliți din SRSEE sub formă lichidă.

2.17.

„Convertizor electronic” înseamnă un dispozitiv capabil să controleze și/sau să convertească energia electrică folosită pentru propulsia electrică.

2.18.

„Incintă” înseamnă partea care înconjoară unitățile interne și asigură protecția împotriva oricărui contact direct.

2.19.

„Explozie” înseamnă eliberarea bruscă de energie suficientă pentru a provoca unde de presiune și/sau proiectile, care poate provoca daune structurale și/sau fizice zonei aflate în vecinătatea dispozitivului supus încercării.

2.20.

„Piesă conductoare expusă” înseamnă piesa conductoare ce poate fi atinsă în baza dispozițiilor gradului de protecție IPXXB și care în mod normal nu se află sub tensiune și care poate ajunge sub tensiune în cazul cedării izolației. Această definiție include piesele acoperite cu un capac de protecție care poate fi înlăturat fără a utiliza un instrument.

2.21.

„Sursă externă de alimentare cu energie electrică” înseamnă o sursă de alimentare cu energie electrică de curent alternativ (c.a.) sau curent continuu (c.c.) aflată în afara vehiculului.

2.22.

„Foc” înseamnă emiterea de flăcări dintr-un dispozitiv supus încercării. Scânteile și arcul electric nu sunt considerate ca fiind flăcări.

2.23.

„Electrolit inflamabil” înseamnă un electrolit care conține substanțe clasificate în categoria 3 „lichide inflamabile” conform „Recomandărilor ONU privind transportul mărfurilor periculoase – Model de reglementări (revizia 17 din iunie 2011), volumul I, capitolul 2.3” (2).

2.24.

„Înaltă tensiune” înseamnă clasificarea unei componente sau a unui circuit electric, dacă tensiunea sa de lucru este > 60 V și ≤ 1 500 V c.c. sau > 30 V și ≤ 1 000 V c.a. rădăcina pătratică medie (rms).

2.25.

„Magistrală de înaltă tensiune” înseamnă circuitul electric, inclusiv sistemul de cuplare pentru încărcarea SRSEE, care funcționează la înaltă tensiune. În cazul circuitelor electrice care sunt conectate galvanic între ele și îndeplinesc condiția specifică privind tensiunea definită la punctul 2.42, numai componentele sau părțile circuitului electric care funcționează la înaltă tensiune sunt clasificate drept magistrale de înaltă tensiune.

2.26.

„Contact indirect” înseamnă contactul persoanelor cu piese conductoare expuse.

2.27.

„Piese sub tensiune” înseamnă piesa (piesele) conductoare proiectată (proiectate) pentru a fi puse sub tensiune în condiții de utilizare normală.

2.28.

„Compartiment pentru bagaje” înseamnă spațiul din vehicul destinat bagajelor, delimitat de plafon, capotă, podea, pereții laterali, precum și de bariera și de carcasa prevăzute pentru protejarea ocupanților de contactul direct cu piesele sub înaltă tensiune, fiind separat de compartimentul pentru pasageri prin peretele despărțitor frontal sau prin peretele despărțitor posterior.

2.29.

„Producător” înseamnă persoana sau organismul responsabil în fața autorității de omologare pentru toate aspectele procesului de omologare de tip și pentru garantarea conformității producției. Persoana sau organismul menționat mai sus nu trebuie să ia parte, în mod obligatoriu, la toate etapele de fabricare a vehiculului sau a componentei care face obiectul procesului de omologare.

2.30.

„Electrolit non-apos” înseamnă un electrolit în care solventul nu este apa.

2.31.

„Condiții de funcționare normale” includ modurile și condițiile de utilizare care pot fi întâlnite în mod rezonabil în timpul funcționării obișnuite a vehiculului, inclusiv al conducerii la viteze legale semnalate pe indicatoarele rutiere, al staționării sau opririi în condiții de trafic dens, precum și al încărcării folosind încărcătoarele compatibile cu porturile de încărcare specifice instalate pe vehicul. Nu sunt incluse situațiile în care vehiculul este deteriorat, fie în urma unui accident, fie prin proiectarea de deșeuri rutiere sau în urma vandalizării, precum și situațiile în care vehiculul este incendiat sau scufundat în apă sau în care acesta trebuie reparat sau întreținut ori este în curs de reparare sau întreținere.

2.32.

„Sistem instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație” înseamnă dispozitivul care monitorizează rezistența de izolație între magistralele de înaltă tensiune și șasiul electric.

2.33.

„Baterie de tracțiune de tip deschis” înseamnă un tip de baterie cu lichid care necesită reumplerea cu apă și generează hidrogen gazos eliberat în atmosferă.

2.34.

„Compartiment pentru pasageri” înseamnă spațiul destinat ocupanților, delimitat de plafon, podea, pereții laterali, portiere, ferestre, peretele despărțitor frontal și peretele despărțitor posterior sau de ușa din spate, precum și de barierele și de carterele de protecție prevăzute pentru protecția ocupanților împotriva contactului direct cu piesele sub tensiune.

2.35.

„Grad de protecție IPXXB” înseamnă protecția împotriva contactului cu părți sub înaltă tensiune prin intermediul unei bariere de protecție electrică sau al unei incinte, verificată cu ajutorul degetului articulat de verificare (IPXXB), astfel cum se precizează în anexa 3.

2.36.

„Grad de protecție IPXXD” înseamnă protecția împotriva contactului cu piese sub înaltă tensiune prin intermediul unei bariere de protecție electrică sau al unei incinte, verificat cu ajutorul unui fir de verificare (IPXXD), astfel cum se descrie în anexa 3.

2.37.

„Sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE)” înseamnă sistemul reîncărcabil de stocare a energiei care furnizează energie electrică pentru propulsia electrică.

O baterie a cărei utilizare primară este de a furniza putere în scopul pornirii motorului și/sau a iluminatului și/sau a altor sisteme auxiliare ale vehiculului nu este considerată un SRSEE.

SRSEE poate include sistemele necesare pentru suportul fizic, gestionarea termică, comenzile electronice și carcasa.

2.38.

„Subsistem SRSEE” înseamnă orice ansamblu de componente SRSEE care stochează energie. Un subsistem SRSEE poate sau nu să cuprindă întregul sistem de management al SRSEE.

2.39.

„Ruptură” înseamnă una sau mai multe deschideri în carcasa oricărui ansamblu de celule funcționale creat sau mărit de un eveniment, suficient de mare pentru a permite penetrarea unui deget de verificare (IPXXB) cu un diametru de 12 mm și contactul acestuia cu piesele sub tensiune (a se vedea anexa 3).

2.40.

„Întrerupător de service” înseamnă dispozitivul pentru dezactivarea circuitului electric la efectuarea de verificări și operațiuni de întreținere ale SRSEE, ale ansamblului de pile de combustie etc.

2.41.

„Izolator solid” înseamnă stratul izolator al cablajelor, destinat acoperirii pieselor sub înaltă tensiune și evitării oricărui contact direct cu aceste piese.

2.42.

„Condiție specifică privind tensiunea” înseamnă situația în care tensiunea maximă a unui circuit electric conectat galvanic între o piesă sub tensiune continuă (CC) și orice altă piesă sub tensiune (CC sau CA) este ≤ 30 V c.a. (rms) și ≤ 60 V c.c.

Nota	1: Atunci când o componentă sub tensiune a unui astfel de circuit electric cu curent continuu este conectată la șasiu și se aplică condiția specifică privind tensiunea, tensiunea maximă între orice piesă sub tensiune și șasiul electric trebuie să fie ≤ 30 V c.a. (rms) și ≤ 60 V c.c.

Nota	2: Pentru tensiunile de curent continuu pulsatorii (tensiuni alternante fără modificarea polarității), se aplică pragul de curent continuu.

2.43.

„Nivel de încărcare (SOC)” înseamnă sarcina electrică disponibilă într-un dispozitiv supus încercării, exprimată ca procent din capacitatea sa nominală.

2.44.

„Dispozitiv supus încercării” înseamnă fie SRSEE complet, fie subsistemul unui SRSEE care este supus încercărilor prevăzute de prezentul regulament.

2.45.

„Eveniment termic” înseamnă starea în care temperatura din interiorul SRSEE este semnificativ mai mare (conform definiției producătorului) decât temperatura maximă de funcționare.

2.46.

„Avalanșa termică” înseamnă o creștere necontrolată a temperaturii celulei, cauzată de reacții exotermice produse în interiorul acesteia.

2.47.

„Propagare termică” înseamnă situația în care avalanșa termică produsă în una dintre celulele unui SRSEE provoacă propagarea fenomenului în lanț în celelalte celule ale sistemului.

2.48.

„Tip de SRSEE” înseamnă sisteme care nu diferă în mod semnificativ în ceea ce privește aspecte esențiale precum:

(a)	denumirea comercială sau marca producătorului;

(b)	chimia, capacitatea și dimensiunile fizice ale celulelor sale;

(c)	numărul celulelor, modul de conectare a celulelor și suportul fizic al celulelor;

(d)	construcția, materialele și dimensiunile fizice ale învelișului și

(e)	dispozitivele auxiliare necesare pentru suportul fizic, pentru controlul termic și pentru controlul electronic.

2.49.

„Conectorul sursei de alimentare” înseamnă dispozitivul care se introduce în priza de racordare a vehiculului pentru a alimenta vehiculul cu energie electrică dintr-o sursă externă.

2.50.

„Priza de racordare a vehiculului” înseamnă dispozitivul vehiculului cu încărcare din exterior în care se introduce conectorul sursei de alimentare pentru a alimenta vehiculul cu energie electrică dintr-o sursă externă.

2.51.

„Tip de vehicul” înseamnă vehicule care nu diferă în ceea ce privește aspecte esențiale precum:

(a)	instalarea grupului motopropulsor electric și a magistralei de înaltă tensiune conectată galvanic;

(b)	natura și tipul grupului motopropulsor electric și a componentelor de înaltă tensiune conectate galvanic.

2.52.

„Aerisire” înseamnă eliberarea presiunii interne excesive dintr-o celulă, dintr-un subsistem al SRSEE sau din SRSEE într-un mod conceput pentru a evita fisurarea sau explozia acestora.

2.53.

„Tensiune de lucru” înseamnă cea mai mare valoare medie pătratică (rms) a tensiunii unui circuit electric, specificată de producător, care poate apărea între orice piese conductoare în condițiile existenței unor circuite deschise sau în condiții normale de funcționare. Dacă circuitul electric este separat prin izolare galvanică, tensiunea de lucru trebuie definită pentru fiecare circuit separat.

3. Cerere de omologare

3.1.

Partea I: Omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește cerințele specifice aplicabile grupului motopropulsor electric

3.1.1.

Cererea de omologare a unui tip de vehicul în ceea ce privește cerințele specifice pentru grupul motopropulsor electric trebuie prezentată de producătorul vehiculului sau de reprezentantul său acreditat în mod corespunzător.

3.1.2.

Ea trebuie însoțită de documentele menționate mai jos, în triplu exemplar, precum și de următoarele informații:

3.1.2.1.

Descrierea detaliată a tipului de vehicul în ceea ce privește grupul motopropulsor electric și magistrala de înaltă tensiune conectată galvanic la acesta.

3.1.2.2.

Pentru vehiculele dotate cu SRSEE, elemente de probă suplimentare care să demonstreze că SRSEE respectă cerințele de la punctul 6 din prezentul regulament.

3.1.3.

Serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare trebuie să i se prezinte un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează să fie omologat și, dacă este cazul, la discreția producătorului și cu acordul serviciului tehnic, fie unul sau mai multe vehicule suplimentare, fie acele piese ale vehiculului considerate de serviciul tehnic drept esențiale pentru încercarea (încercările) menționat(e) la punctul 6 din prezentul regulament.

3.2.

Partea II: Omologarea unui sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE)

3.2.1.

Cererea de omologare a unui tip de SRSEE în ceea ce privește cerințele de siguranță ale SRSEE trebuie prezentată de producătorul SRSEE sau de reprezentantul său autorizat.

3.2.2.

Ea trebuie însoțită de documentele menționate mai jos, în triplu exemplar, și trebuie să conțină următoarele informații:

3.2.2.1.

Descrierea detaliată a tipului de SRSEE în ceea ce privește siguranța SRSEE.

3.2.3.

Serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare trebuie să i se prezinte (o) componentă (componentele) reprezentativă (reprezentative) pentru tipul de SRSEE care urmează să fie omologat, precum și, la discreția producătorului și cu acordul serviciului tehnic, acele piese ale vehiculului considerate de serviciul tehnic drept esențiale pentru încercare.

3.3.

Autoritatea de omologare de tip verifică dacă există condiții satisfăcătoare pentru asigurarea controlului efectiv al conformității producției înainte de acordarea omologării de tip.

4. Omologare

4.1.

Fiecărui tip omologat i se atribuie un număr de omologare în conformitate cu apendicele 4 la acord (E/ECE/TRANS/505/Rev.3).

4.2.

Notificarea privind omologarea, refuzul, extinderea sau retragerea omologării sau întreruperea definitivă a producției unui tip de vehicul în temeiul prezentului regulament este comunicată părților la acordul de punere în aplicare a prezentului regulament, printr-un formular conform cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament, partea 1 sau partea 2, după caz.

4.3.

Pe fiecare vehicul sau SRSEE conforme cu un anumit tip omologat în temeiul prezentului regulament trebuie aplicată în mod vizibil și într-un loc ușor accesibil, menționat în formularul de omologare, o marcă de omologare internațională constând în:

4.3.1.

Un cerc în interiorul căruia se află litera „E” urmată de numărul distinctiv al țării care a acordat omologarea (3).

4.3.2.

Numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o cratimă și numărul de omologare la dreapta cercului prevăzut la punctul 4.3.1.

4.3.3.

În cazul omologării unui SRSEE, litera „R” trebuie urmată de simbolul „ES”.

4.4.

În cazul în care vehiculul sau SRSEE este conform cu un tip omologat în temeiul unuia sau mai multor regulamente anexate la acord în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament, simbolul menționat la punctul 4.3.1 nu trebuie repetat; în această situație, numărul regulamentului și numerele de omologare, precum și simbolurile suplimentare ale tuturor regulamentelor în temeiul cărora s-a acordat omologarea în țara care a acordat omologarea în conformitate cu prezentul regulament trebuie introduse în coloane verticale la dreapta simbolului prevăzut la punctul 4.3.1.

4.5.

Marca de omologare trebuie să fie perfect lizibilă și de neșters.

4.5.1.

În cazul unui vehicul, marca de omologare trebuie amplasată pe plăcuța cu date a vehiculului fixată de producător sau lângă aceasta.

4.5.2.

În cazul unui SRSEE, marca de omologare trebuie fixată de către producător pe elementul principal al SRSEE.

4.6.

În anexa 2 la prezentul regulament se prezintă exemple de dispunere a mărcilor de omologare.

5. Partea I: Cerințe aplicabile unui vehicul în ceea ce privește grupul motopropulsor electric

5.1.

Protecție împotriva șocurilor electrice

Aceste cerințe de siguranță electrică se aplică magistralelor de înaltă tensiune ale grupului motopropulsor electric și componentelor electrice conectate galvanic la acestea, în condițiile în care nu sunt conectate la surse de alimentare de înaltă tensiune externe.

5.1.1.

Protecție împotriva contactului direct

Piesele sub tensiune trebuie să fie conforme cu punctele 5.1.1.1 și 5.1.1.2 în ceea ce privește protecția împotriva contactului direct. Protecțiile electrice, barierele, carcasele de protecție, izolatorii solizi și conectorii trebuie să nu poată fi deschise, separate, dezasamblate sau înlăturate fără a se recurge la unelte sau, în cazul vehiculelor din categoriile N2, N3, M2 și M3, la un dispozitiv manual de activare/dezactivare ori la un dispozitiv echivalent.

Cu toate acestea, este autorizată separarea conectorilor (inclusiv priza de racordare a vehiculului) fără a se recurge la unelte dacă aceștia îndeplinesc una sau mai multe dintre următoarele cerințe:

(a)	sunt conformi cu punctele 5.1.1.1 și 5.1.1.2 atunci când sunt separați sau

(b)

sunt prevăzuți cu un mecanism de blocare (sunt necesare cel puțin două acțiuni distincte pentru a separa conectorul de piesa sa pereche). În plus, alte componente, care nu fac parte din conector, trebuie să poată fi înlăturate doar dacă se recurge la unelte pentru a se putea separa conectorul sau, în cazul vehiculelor din categoriile N2, N3, M2 și M3, la un dispozitiv controlat de operator pentru activare/dezactivare ori la un dispozitiv echivalent pentru a putea separa conectorul sau

(c)	tensiunea pieselor sub tensiune devine mai mică sau egală cu 60 V c.c. sau mai mică sau egală cu 30 V c.a. (rms) în decurs de 1 secundă după separarea conectorului.

În cazul vehiculelor din categoriile N2, N3, M2 și M3, dispozitivele cu conexiuni conductive care sunt puse sub tensiune doar în timpul încărcării SRSEE sunt exceptate de la această cerință dacă sunt amplasate pe plafonul vehiculului, fiind inaccesibile unei persoane aflate în picioare în afara acestuia, iar în cazul vehiculelor din categoriile M2 și M3, dacă distanța minimă măsurată pe conturul vehiculului de la treapta de acces a acestuia până la dispozitivele de încărcare montate pe plafon este de 3 metri. În cazul în care vehiculul mai multe trepte de acces din cauza podelei sale înalte, distanța pe conturul vehiculului se măsoară de la cea mai joasă treaptă de acces de la urcarea în vehicul, conform figurii 1.

Figura 1

Schiță pentru măsurarea distanței pe conturul vehiculului

5.1.1.1.

Pentru piesele sub tensiune din interiorul compartimentului pentru pasageri sau al compartimentului pentru bagaje, trebuie să se asigure gradul de protecție IPXXD.

5.1.1.2.

Pentru piesele sub tensiune din alte zone ale vehiculului decât compartimentul pentru pasageri sau compartimentul pentru bagaje, trebuie să se asigure gradul de protecție IPXXB.

5.1.1.3.

Întrerupător de mentenanță

În cazul unui întrerupător de mentenanță care poate fi deschis, demontat sau înlăturat fără a se recurge la unelte sau, în cazul vehiculelor din categoriile N2, N3, M2 și M3, fără un dispozitiv de activare/dezactivare ori un dispozitiv echivalent controlat de un operator, trebuie să se asigure gradul de protecție IPXXB la deschidere, demontare sau înlăturare.

5.1.1.4.

Marcaje

5.1.1.4.1.

Simbolul ilustrat în figura 2 trebuie să se regăsească pe un SRSEE care poate fi pus sub înaltă tensiune sau în apropierea acestuia. Fundalul simbolului trebuie să fie de culoare galbenă, iar chenarul și săgeata trebuie să fie de culoare neagră.

Această cerință se aplică și unui SRSEE care face parte dintr-un circuit conectat galvanic în care nu se îndeplinește condiția specifică privind tensiunea, indiferent de tensiunea maximă a SRSEE.

Figura 2

Marcajul echipamentelor de înaltă tensiune

5.1.1.4.2.

Simbolul trebuie să fie, de asemenea, vizibil pe carcasele de protecție și pe barierele de protecție electrică, care, atunci când sunt îndepărtate, expun piesele sub tensiune ale circuitelor de înaltă tensiune. Prezenta dispoziție este opțională în cazul oricărui conector pentru magistralele de înaltă tensiune. Această dispoziție nu se aplică în niciuna dintre următoarele situații:

(a)	în cazul în care barierele sau carcasele de protecție electrică nu pot fi accesate, deschise sau îndepărtate fizic, cu excepția cazului în care alte componente ale vehiculului sunt îndepărtate prin utilizarea unor instrumente;

(b)	în cazul în care barierele sau carcasele de protecție electrică sunt situate sub podeaua vehiculului;

(c)	barierelor și carcaselor de protecție electrică ale dispozitivelor cu conexiuni conductive ale vehiculelor din categoriile N2, N3, M2 și M3 care îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 5.1.1.

5.1.1.4.3.

Cablurile pentru magistralele de înaltă tensiune care nu sunt protejate de cartere trebuie să fie identificate printr-un înveliș exterior de culoare portocalie.

5.1.2.

Protecție împotriva contactului indirect

5.1.2.1.

Pentru protecția împotriva șocurilor electrice care ar putea apărea în urma contactului indirect, piesele conductoare expuse, precum bariera și carcasa de protecție electrică, trebuie conectate galvanic la șasiul electric, în condiții de siguranță, printr-o conexiune cu un fir electric sau cu un cablu de împământare sau prin sudare sau prin îmbinare cu bolțuri etc., astfel încât să se evite posibilitatea ca acestea să atingă un potențial electric periculos.

5.1.2.2.

Rezistența între toate piesele conductoare expuse și șasiul electric trebuie să fie mai mică de 0,1 Ω atunci când există un flux de curent de cel puțin 0,2 amperi.

Rezistența dintre două piese conductoare expuse accesibile simultan ale barierelor de protecție electrică situate la mai puțin de 2,5 m între ele nu trebuie să depășească 0,2 Ω. Această rezistență poate fi calculată utilizând rezistențele măsurate separat ale părților relevante ale traseului electric.

Această cerință este considerată ca fiind îndeplinită în cazul în care conexiunea galvanică a fost realizată prin sudare. În cazul în care există îndoieli sau în cazul în care conexiunea se realizează prin alte mijloace decât sudarea, măsurarea se face prin utilizarea uneia dintre procedurile de încercare descrise în anexa 4.

5.1.2.3.

În cazul autovehiculelor care sunt concepute să fie conectate la sursa de alimentare cu energie electrică externă cu împământare prin conexiunea conductivă dintre priza de racordare a vehiculului și conectorul sursei de alimentare, trebuie prevăzut un dispozitiv care să permită conectarea galvanică la pământ a șasiului electric prin sursa de alimentare.

Dispozitivul trebuie să permită conectarea la pământ înainte de aplicarea unei tensiuni exterioare vehiculului și să mențină conexiunea până după îndepărtarea tensiunii exterioare de pe vehicul.

Conformitatea cu această cerință poate fi demonstrată fie prin utilizarea conectorului specificat de producătorul autovehiculului, fie prin inspecție vizuală sau desene.

Prevederile de mai sus se aplică doar vehiculelor care se încarcă de la stații fixe de încărcare cu un cablu de lungime limitată, prin intermediul unui dispozitiv de conectare alcătuit dintr-un conector al sursei de alimentare și o priză de racordare a vehiculului.

5.1.3.

Rezistența de izolație

Prevederile prezentului punct nu se aplică circuitelor electrice care sunt conectate galvanic între ele, în cazul în care partea de c.c. a acestora este conectată la șasiul electric, iar condiția specifică privind tensiunea este îndeplinită.

5.1.3.1.

Grupul motopropulsor electric format din magistrale de curent continuu sau curent alternativ separate

Dacă magistralele de c.a. de înaltă tensiune și magistralele de c.c. de înaltă tensiune sunt izolate galvanic unele de altele, rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric trebuie să aibă o valoare de minimum 100 Ω/volt de tensiune de lucru pentru magistralele de c.c. și o valoare de minimum 500 Ω/volt de tensiune de lucru pentru magistralele de c.a.

Măsurătoarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 5A intitulată „Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările pe vehicule”.

5.1.3.2.

Grupul motopropulsor electric format din magistrale de c.c. și magistrale de c.a. combinate

Dacă magistralele de c.a. de înaltă tensiune și magistralele de c.c. de înaltă tensiune sunt conectate galvanic, rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric trebuie să aibă o valoare de minimum 500 Ω/volt de tensiune de lucru.

Cu toate acestea, dacă toate magistralele de c.a. de înaltă tensiune sunt protejate printr-una dintre următoarele două măsuri, rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric trebuie să aibă o tensiune de lucru de minimum 100 Ω/V:

(a)	două sau mai multe straturi de izolatori solizi, de bariere sau de carcase de protecție electrică care îndeplinesc cerința de la punctul 5.1.1 în mod independent, de exemplu cablajele;

(b)	protecții robuste din punct de vedere mecanic, care prezintă o durabilitate suficientă de-a lungul duratei de funcționare a vehiculului, cum ar fi cartere ale motoarelor, cutii de transformatoare electronice sau conectori.

Rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric poate fi demonstrată prin calcule, prin măsurători sau printr-o combinație a acestora.

Măsurătoarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 5A intitulată „Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările pe vehicule”.

5.1.3.3.

Vehicule cu pilă de combustie

În cazul vehiculelor cu pilă de combustie, magistralele de înaltă tensiune c.c. trebuie prevăzute cu un sistem instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație, precum și cu un sistem de avertizare pentru conducătorul auto în cazul în care rezistența de izolație scade sub valoarea minimă necesară de 100 Ω/V. Funcția sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație trebuie confirmată conform descrierii din anexa 6.

Nu trebuie monitorizată rezistența de izolație între șasiul electric și magistrala de înaltă tensiune a sistemului de cuplare pentru încărcarea SRSEE care nu este pusă sub tensiune decât în timpul încărcării SRSEE.

5.1.3.4.

Cerința privind rezistența de izolație pentru sistemul de cuplare pentru încărcarea SRSEE

În cazul dispozitivului cu conexiuni conductive al vehiculului conceput pentru a fi conectat conductiv la sursa de alimentare c.a. externă cu împământare și al circuitului electric care este conectat galvanic la dispozitivul cu conexiuni conductive al vehiculului în timpul încărcării SRSEE, rezistența de izolație între magistrala de înaltă tensiune și șasiul electric trebuie să îndeplinească cerințele de la punctul 5.1.3.1 atunci când conexiunea conductivă este deconectată și rezistența de izolație este măsurată la piesele aflate sub înaltă tensiune (contacte) ale dispozitivului cu conexiuni conductive al vehiculului. În timpul efectuării măsurătorilor, SRSEE poate fi deconectat.

5.1.4.

Protecție împotriva efectelor apei

Vehiculele trebuie să își mențină rezistența de izolație după expunerea la apă (de exemplu, spălare, conducere prin ape stătătoare). Prevederile prezentului punct nu se aplică circuitelor electrice care sunt conectate galvanic între ele, în cazul în care partea de c.c. a acestora este conectată la șasiul electric, iar condiția specifică privind tensiunea este îndeplinită.

5.1.4.1.

Producătorul vehiculului poate alege să îndeplinească cerințele prevăzute la punctul 5.1.4.2, pe cele prevăzute la punctul 5.1.4.3 sau pe cele prevăzute la punctul 5.1.4.4.

5.1.4.2.

Producătorul vehiculului trebuie să prezinte autorității de omologare de tip sau serviciilor tehnice, după caz, dovezi și/sau o documentație care să ateste că sistemul electric sau componentele acestuia instalate în exteriorul habitaclului sau al vehiculului continuă să fie sigure și respectă cerințele prevăzute în anexa 7A după expunerea la apă. Dacă dovezile și/sau documentația prezentate nu sunt satisfăcătoare, autoritatea de omologare de tip sau serviciile tehnice sau entitatea responsabilă cu încercarea, după caz, solicită producătorului să execute o încercare a componentelor fizice conform specificațiilor prevăzute în anexa 7A.

5.1.4.3.

În cazul în care se execută procedurile de încercare prevăzute în anexa 7B, imediat după fiecare expunere și cu vehiculul încă ud, vehiculul trebuie să corespundă condițiilor de la încercarea rezistenței de izolare conform anexei 5A și să îndeplinească cerințele privind rezistența de izolare prevăzute la punctul 5.1.3. În plus, după o pauză de 24 de ore, încercarea rezistenței de izolare conform anexei 5A trebuie executată din nou și trebuie îndeplinite cerințele privind rezistența de izolare prevăzute la punctul 5.1.3.

5.1.4.4.

Dacă este prevăzut un sistem de monitorizare a rezistenței de izolație și se detectează valori ale rezistenței de izolație inferioare celor prevăzute la punctul 5.1.3, se transmite un avertisment pentru conducătorul auto. Funcția sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație trebuie confirmată conform descrierii din anexa 6.

5.2.

Sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE)

5.2.1.

În cazul unui vehicul dotat cu un SRSEE, trebuie să fie îndeplinită cerința de la punctul 5.2.1.1 sau cerința de la punctul 5.2.1.2.

5.2.1.1.

În cazul unui SRSEE care a fost omologat de tip în conformitate cu partea II din prezenta serie de amendamente la prezentul regulament, acesta trebuie să fie instalat în conformitate cu instrucțiunile furnizate de producătorul SRSEE și respectând descrierea prevăzută în apendicele 2 la anexa 1 din prezentul regulament.

5.2.1.2.

SRSEE și, după caz, componentele, sistemele și structura vehiculului asociate acestuia trebuie să corespundă cerințelor prevăzute la punctul 6 din prezentul regulament.

5.2.2.

Acumulare de gaz

Locurile în care sunt amplasate bateriile de tracțiune de tip deschis care pot produce hidrogen gazos trebuie prevăzute cu un ventilator de aerisire sau cu o conductă de aerisire pentru a preveni acumularea de hidrogen gazos.

5.2.3.

Avertisment în cazul unei avarii în SRSEE

Când vehiculul se află în modul posibil de deplasare activă, în cazul specificat la punctele 6.13-6.15, vehiculul trebuie să transmită conducătorului auto un avertisment.

În cazul avertismentului optic, lampa martor aprinsă trebuie să fie suficient de strălucitoare pentru a fi observată de conducătorul auto atât în condiții de drum pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, atunci când acesta s-a adaptat la condițiile de iluminare ambiante ale drumului.

Această lampă-martor trebuie să se activeze pentru verificarea funcționării sale fie la punerea sistemului de propulsie în poziția „activat”, fie când comutatorul de pornire a sistemului de propulsie se află într-o poziție prevăzută de producător între „activat” și start” pentru această verificare. Această cerință nu se aplică în cazul în care lămpile-martor sau textul sunt afișate într-un spațiu comun.

5.2.4.

Avertisment în cazul nivelului scăzut de energie în SRSEE

În cazul vehiculelor pur electrice (echipate cu un grup motopropulsor format exclusiv din mașini electrice cu funcție de conversie a energiei de propulsie și exclusiv cu sisteme reîncărcabile de stocare a energiei electrice cu funcție de sisteme de stocare a energiei de propulsie), conducătorul auto trebuie să primească un avertisment privind nivelul scăzut de energie din SRSEE. Pe baza raționamentului tehnologic, producătorul va stabili nivelul de energie rămas în SRSEE la care se transmite primul avertisment către conducătorul auto.

5.3.

Prevenirea deplasării accidentale sau neintenționate a vehiculului

5.3.1.

Conducătorul auto trebuie să primească cel puțin un semnal temporar de fiecare dată când vehiculul este comutat pentru prima dată în „modul posibil de deplasare activă”, după activarea manuală a sistemului de propulsie.

Cu toate acestea, această dispoziție este opțională în cazul în care un motor cu ardere internă asigură în mod direct sau indirect puterea de propulsie a vehiculului la pornire.

5.3.2.

În momentul părăsirii vehiculului, conducătorul auto trebuie avertizat printr-un semnal (de exemplu un semnal optic sau acustic) dacă vehiculul se află încă în modul posibil de deplasare activă. În cazul vehiculelor din categoriile M2 și M3 cu o capacitate de peste 22 de pasageri plus conducătorul auto, acest semnal trebuie deja transmis când conducătorul auto își părăsește scaunul.

Totuși, această dispoziție este opțională în cazul în care un motor cu ardere internă asigură în mod direct sau indirect puterea de propulsie a vehiculului când conducătorul auto părăsește vehiculul sau scaunul de conducere.

5.3.3.

Dacă SRSEE poate fi încărcat din exterior, orice deplasare a vehiculului sub acțiunea sistemului propriu de propulsie trebuie să fie imposibilă atât timp cât conectorul sursei de alimentare cu energie electrică este conectat fizic la priza de racordare a vehiculului.

Această cerință trebuie demonstrată prin utilizarea conectorului specificat de producătorul vehiculului.

5.3.4.

Starea unității de comandă a direcției de deplasare trebuie identificată de către conducătorul auto.

5.4.

Determinarea emisiilor de hidrogen

5.4.1.

Această încercare trebuie efectuată în cazul tuturor vehiculelor echipate cu baterii de tracțiune de tip deschis. Dacă SRSEE a fost omologat în conformitate cu partea II a prezentului regulament și dacă a fost instalat în conformitate cu punctul 5.2.1.1, această încercare poate fi omisă în cazul omologării vehiculului.

5.4.2.

Încercarea trebuie efectuată conform metodei descrise în anexa 8 la prezentul regulament. Metodele de eșantionare și de analizare a hidrogenului trebuie să fie cele prescrise. Alte metode de analiză pot fi aprobate în cazul în care se demonstrează că ele oferă rezultate echivalente.

5.4.3.

În timpul unei proceduri normale de încărcare în condițiile precizate în anexa 8, emisiile de hidrogen trebuie să fie mai mici de 125 g într-un interval de 5 ore sau mai mici de 25 × t2 g în intervalul t2 (în ore).

5.4.4.

În timpul unei încărcări efectuate cu un încărcător defectuos (în condițiile precizate în anexa 8), emisiile de hidrogen trebuie să fie mai mici de 42 g. În plus, încărcătorul trebuie să limiteze această posibilă defecțiune la o durată de cel mult 30 de minute.

5.4.5.

Toate operațiunile legate de încărcarea SRSEE sunt controlate automat, inclusiv încetarea încărcării.

5.4.6.

Nu trebuie să fie posibil să se intervină manual în fazele de încărcare.

5.4.7.

Operațiunile normale de conectare la rețeaua de alimentare și de deconectare de la aceasta sau căderile de curent nu trebuie să afecteze sistemul de control al fazelor de încărcare.

5.4.8.

Defecțiunile importante de încărcare trebuie să fie în permanență semnalizate. O defecțiune importantă este o defecțiune care poate duce la o funcționare defectuoasă a încărcătorului în timpul unei încărcări ulterioare.

5.4.9.

Producătorul trebuie să indice în manualul de utilizare dacă vehiculul este conform cu aceste cerințe.

5.4.10.

Omologarea acordată unui tip de vehicul privind emisiile de hidrogen poate fi extinsă la diferitele tipuri de vehicule aparținând aceleași familii, în conformitate cu definiția acestei noțiuni din apendicele 2 la anexa 8.

6. Partea II: Cerințe aplicabile unui sistem reîncărcabil de stocare a energiei (SRSEE) în ceea ce privește siguranța

6.1.

Considerații generale

Se aplică procedurile prevăzute în anexa 9 la prezentul regulament.

6.2.

Vibrații

6.2.1.

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9A la prezentul regulament.

6.2.2.

Criterii de acceptare

6.2.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

Urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării. Pentru a verifica dacă există vreo scurgere de electrolit din SRSEE ca urmare a încercării, se folosește o metodă adecvată, dacă este necesar. Urmele aerisirii se verifică prin inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.

6.2.2.2.

În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după efectuarea încercării în conformitate cu anexa 5B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai mică de 100 Ω/volt.

6.3.

Șoc termic și variație ciclică

6.3.1.

Această încercare trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9 B la prezentul regulament.

6.3.2.

Criterii de acceptare

6.3.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

6.3.2.2.

6.4.

Impact mecanic

6.4.1.

Șoc mecanic

La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de

(a)	încercări pe vehicul, în conformitate cu punctul 6.4.1.1 din prezentul regulament sau de

(b)	încercări pe componente, în conformitate cu punctul 6.4.1.2 din prezentul regulament sau de

(c)	orice combinație între literele (a) și (b) de mai sus, pentru diferite direcții de deplasare a vehiculului.

6.4.1.1.

Încercare pe vehicul

Conformitatea cu cerințele criteriilor de acceptare de la punctul 6.4.1.3 de mai jos poate fi demonstrată cu ajutorul instalării unor SRSEE pe vehiculele care au fost supuse unor încercări de impact în conformitate cu anexa 3 la Regulamentul ONU nr. 94 sau cu anexa 3 la Regulamentul ONU nr. 137 (seria de amendamente 02 sau ulterioară), în caz de coliziune frontală, și cu anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 95 în caz de impact lateral. Temperatura mediului ambiant și nivelul de încărcare trebuie să fie în conformitate cu regulamentele menționate. Cerința se consideră îndeplinită dacă vehiculul echipat cu grup motopropulsor electric de înaltă tensiune este omologat în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 94 (seria 04 de amendamente sau serii ulterioare) sau cu Regulamentul ONU nr. 137 (seria 01 de amendamente sau serii ulterioare), în cazul unui impact frontal, respectiv cu Regulamentul ONU nr. 95 (seria 05 de amendamente sau serii ulterioare), în cazul unui impact lateral.

Omologarea unui SRSEE care a făcut obiectul unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie să se limiteze la tipul de vehicul.

6.4.1.2.

Încercare pe componente

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9C la prezentul regulament.

6.4.1.3.

Criterii de acceptare

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)

incendiu;

(b)

explozie;

(c1)

scurgere de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu punctul 6.4.1.1:

(i)

în cazul unui SRSEE cu electrolit apos:

timp de 60 de minute de la încheierea impactului, în habitaclu nu trebuie să se înregistreze nicio scurgere de electrolit provenind de la SRSEE,

iar scurgerea în afara habitaclului SRSEE nu trebuie să depășească 7 %, în procente de volum, sau maximum 5,0 litri din capacitatea de electrolit a SRSEE. După ce este colectat, volumul de electrolit scurs poate fi măsurat prin tehnicile obișnuite de determinare a volumelor de lichid. În cazul recipientelor care conțin solvent Stoddard, lichid de răcire colorat și electrolitul, fluidele pot fi separate prin metoda gravității specifice înainte de a fi măsurate;

(ii)

în cazul unui SRSEE cu electrolit non-apos:

timp de 60 de minute de la impact, nu trebuie să existe scurgeri de electrolit lichid din SRSEE în habitaclu sau în portbagaj și nici scurgeri de electrolit lichid în exteriorul vehiculului. Această cerință trebuie verificată prin inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei părți a vehiculului;

(c2)

scurgerea de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu punctul 6.4.1.2:

după încercarea pe vehicul (punctul 6.4.1.1), SRSEE trebuie să rămână fixat de vehicul prin cel puțin un ancoraj, un suport sau orice structură care transferă sarcinile de la SRSEE către structura vehiculului, iar SRSEE situat în afara habitaclului nu trebuie să intre în habitaclu.

După încheierea încercării pe componente (punctul 6.4.1.2), dispozitivul supus încercării trebuie fixat cu ajutorul dispozitivului de montare, iar componentele acestuia trebuie să rămână în interiorul limitelor sale.

În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație a dispozitivului supus încercării trebuie să asigure o valoare de cel puțin 100 Ω/volt pentru întregul SRSEE, măsurată după efectuarea încercării în conformitate cu anexa 5A sau cu anexa 5B la prezentul regulament sau trebuie să se atingă gradul de protecție IPXXB pentru dispozitivul supus încercării.

În cazul SRSEE supus unei încercări în conformitate cu punctul 6.4.1.2, urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.

6.4.2.

Integritate mecanică

Această încercare se aplică doar în cazul unui SRSEE care urmează să fie instalat în vehicule din categoriile M1 și N1.

La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:

(a)	încercări pe vehicul, în conformitate cu punctul 6.4.2.1 din prezentul regulament sau de

(b)	încercări pe componente, în conformitate cu punctul 6.4.2.2 din prezentul regulament.

6.4.2.1.

Încercare specifică vehiculelor

La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de

(a)	încercări dinamice pe vehicul, în conformitate cu punctul 6.4.2.1.1 din prezentul regulament sau de

(b)	încercare pe componente specifică vehiculelor, în conformitate cu punctul 6.4.2.1.2 din prezentul regulament sau de

(c)	orice combinație între literele (a) și (b) de mai sus, pentru diferite direcții de deplasare a vehiculului.

Dacă SRSEE este montat într-o poziție care se află între o dreaptă de la marginea posterioară a vehiculului perpendiculară pe linia mediană a acestuia și la o distanță de 300 mm în fața acestei drepte și paralel cu aceasta, producătorul trebuie să demonstreze serviciului tehnic performanțele în materie de integritate mecanică ale SRSEE în vehicul.

Omologarea unui SRSEE supus unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie să se limiteze la tipul de vehicul specific.

6.4.2.1.1.

Încercare dinamică pe vehicul

Conformitatea cu cerințele criteriilor de acceptare de la punctul 6.4.2.3. de mai jos poate fi demonstrată cu ajutorul instalării unuia sau mai multor SRSEE pe vehiculele care au fost supuse unor încercări de impact în conformitate cu anexa 3 la Regulamentul ONU nr. 94 sau la Regulamentul ONU nr. 137, în caz de impact frontal, respectiv cu anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 95, în caz de impact lateral. Temperatura mediului ambiant și nivelul de încărcare trebuie să fie în conformitate cu regulamentele menționate. Cerința se consideră îndeplinită dacă vehiculul echipat cu un grup motopropulsor electric de înaltă tensiune este omologat în conformitate cu Regulamentul ONU nr. 94 (seria 04 de amendamente sau serii ulterioare) sau cu Regulamentul ONU nr. 137 (seria 02 de amendamente sau serii ulterioare), în cazul unui impact frontal, respectiv cu Regulamentul ONU nr. 95 (seria 05 de amendamente sau serii ulterioare), în cazul unui impact lateral.

6.4.2.1.2.

Încercare pe componente specifică vehiculelor

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9D la prezentul regulament.

Forța de strivire specificată la punctul 3.2.1 din anexa 9D poate fi înlocuită cu valoarea declarată de producătorul vehiculului cu ajutorul datelor obținute fie în urma încercărilor de impact reale, fie în urma simulării acestor încercări, astfel cum se menționează în anexa 3 la Regulamentul ONU nr. 94 sau la Regulamentul ONU nr. 137, în direcția de mers, și în conformitate cu anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 95 în direcție

orizontală, perpendicular pe direcția de deplasare. Aceste forțe trebuie aprobate de către serviciul tehnic.

Producătorii pot, de comun acord cu serviciile tehnice, să utilizeze forțele derivate din datele obținute în urma procedurilor alternative de efectuare a unor încercări de impact, însă aceste forțe trebuie să fie mai mari sau egale cu forțele care ar rezulta din utilizarea datelor în conformitate cu reglementările menționate mai sus.

Producătorul poate defini părțile relevante ale structurii vehiculului utilizate pentru protecția mecanică a componentelor SRSEE. Încercarea trebuie să se efectueze cu SRSEE montat pe structura respectivului vehicul într-un mod care este reprezentativ pentru montarea acestuia în vehicul.

6.4.2.2.

Încercare pe componente

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9D la prezentul regulament.

SRSEE omologat în conformitate cu prezentul punct trebuie instalat într-o poziție aflată între următoarele două plane: (a) un plan vertical perpendicular pe linia mediană a vehiculului aflat la 420 mm în spate în raport cu marginea anterioară a vehiculului și (b) un plan vertical perpendicular pe linia mediană a vehiculului aflat la 300 mm în față în raport cu marginea posterioară a vehiculului.

Restricțiile la montare trebuie consemnate în apendicele 2 din anexa 1.

Forța de strivire specificată la punctul 3.2.1 din anexa 9D poate fi înlocuită cu valoarea declarată de producător, în cazul în care forța de strivire este consemnată în apendicele 2 din anexa 1 ca restricție la montare. În acest caz, producătorul vehiculului care utilizează astfel de SRSEE trebuie să demonstreze, în timpul procesului de omologare pentru partea I din prezentul regulament, că forța de contact cu SRSEE nu va depăși valoarea declarată de producătorul SRSEE. Această forță trebuie stabilită de producătorul vehiculului pe baza datelor obținute fie în urma încercării de impact, fie în urma simulării acestuia, astfel cum se menționează în anexa 3 la Regulamentul ONU nr. 94 sau la Regulamentul ONU nr. 137, în direcția de mers, respectiv în conformitate cu anexa 4 la Regulamentul ONU nr. 95, în direcție orizontală, perpendicular pe direcția de mers. Aceste forțe trebuie să fie convenite de producător împreună cu serviciul tehnic.

6.4.2.3.

Criterii de acceptare

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)

incendiu;

(b)

explozie;

(c1)

scurgere de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu punctul 6.4.1.1:

(i)

în cazul unui SRSEE cu electrolit apos:

timp de 60 de minute de la încheierea impactului, nu trebuie să se înregistreze nicio scurgere de electrolit provenind de la SRSEE în compartimentul pentru pasageri,

(ii)

în cazul unui SRSEE cu electrolit non-apos:

(c2)

scurgerea de electrolit, în cazul în care încercarea se efectuează în conformitate cu punctul 6.4.2.2.

În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație a dispozitivului supus încercării trebuie să asigure cel puțin 100 Ω/volt pentru întregul SRSEE, măsurată în conformitate cu anexa 5A sau cu anexa 5B la prezentul regulament, sau trebuie să se atingă gradul de protecție IPXXB pentru dispozitivul supus încercării.

Dacă încercarea se realizează în conformitate cu punctul 6.4.2.2, urmele de scurgere de electrolit trebuie verificate printr-o inspecție vizuală, fără dezasamblarea niciunei piese a dispozitivului supus încercării.

6.5.

Rezistență la foc

Această încercare este obligatorie în cazul unui SRSEE care conține electrolit inflamabil.

Această încercare nu este obligatorie atunci când SRSEE, astfel cum a fost instalat în vehicul, este montat astfel încât baza carcasei SRSEE să se afle la mai mult de 1,5 m deasupra solului. La alegerea producătorului, această încercare poate fi efectuată în cazul în care suprafața inferioară a carcasei SRSEE se situează la peste 1,5 m deasupra solului. Încercarea trebuie să se efectueze pe un singur eșantion de testare.

La alegerea producătorului, încercarea poate fi efectuată sub formă de:

(a)	încercare pe vehicul, în conformitate cu punctul 6.5.1 din prezentul regulament sau de

(b)	încercare pe componente, în conformitate cu punctul 6.5.2 din prezentul regulament.

6.5.1.

Încercare pe vehicul

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9E punctul 3.2.1 la prezentul regulament.

Omologarea unui SRSEE supus unor încercări în temeiul prezentului punct trebuie să se limiteze la omologări ale unui tip de vehicul specific.

6.5.2.

Încercare pe componente

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9E punctul 3.2.2 la prezentul regulament.

6.5.3.

Criterii de acceptare

6.5.3.1.

În timpul încercării, dispozitivul supus încercării nu trebuie să prezinte nicio urmă de explozie.

6.6.

Protecție împotriva unui scurtcircuit extern

6.6.1.

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9F la prezentul regulament.

6.6.2.

Criterii de acceptare

6.6.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

6.6.2.2.

În cazul unui SRSEE de înaltă tensiune, rezistența de izolație măsurată după efectuarea încercării în conformitate cu anexa 5 B la prezentul regulament nu trebuie să fie mai mică de 100 Ω/volt.

6.7.

Protecție împotriva supraîncărcării

6.7.1.

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9G la prezentul regulament.

6.7.2.

Criterii de acceptare

6.7.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

6.7.2.2.

6.8.

Protecție împotriva supradescărcării

6.8.1.

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9H la prezentul regulament.

6.8.2.

Criterii de acceptare

6.8.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

6.8.2.2.

6.9.

Protecție împotriva supraîncălzirii

6.9.1.

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9I la prezentul regulament.

6.9.2.

Criterii de acceptare

6.9.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

6.9.2.2.

6.10.

Protecție împotriva supracurenților

Această încercare este obligatorie în cazul SRSEE destinate utilizării pe vehicule din categoriile M1 și N1 care pot fi încărcate de la surse de energie electrică în regim de c.c. externe.

6.10.1.

Încercarea trebuie efectuată în conformitate cu anexa 9J la prezentul regulament.

6.10.2.

Criterii de acceptare

6.10.2.1.

În timpul încercării, nu trebuie să existe nicio urmă de:

(a)	scurgere de electrolit;

(b)	ruptură [aplicabilă doar în cazul sistemului (sistemelor) reîncărcabil(e) de stocare a energiei electrice de înaltă tensiune];

(c)	aerisire (pentru SRSEE altele decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis);

(d)

incendiu;

(e)

explozie.

6.10.2.2.

Comanda de protecție la supracurent a SRSEE trebuie să întrerupă încărcarea sau temperatura măsurată la nivelul carcasei SRSEE trebuie stabilizată astfel încât gradientul de temperatură să varieze cu mai puțin de 4 °C în 2 ore după atingerea nivelului maxim de încărcare.

6.10.2.3.

6.11.

Protecție la temperatură scăzută

Producătorul SRSEE pune la dispoziția serviciului tehnic, la cererea acestuia, după caz, următoarele documente în care prezintă performanța în materie de siguranță a vehiculului la nivel de sistem sau subsistem, pentru a demonstra că SRSEE monitorizează și controlează adecvat acțiunile proprii la temperaturi joase, în limitele de siguranță impuse:

(a)	diagrama sistemului;

(b)	o explicație scrisă privind limita inferioară de temperatură pentru funcționarea SRSEE în condiții de siguranță;

(c)	metoda de detectare a temperaturii SRSEE;

(d)	acțiunea întreprinsă când temperatura SRSEE este mai mică sau egală cu limita inferioară a temperaturii necesare pentru funcționarea SRSEE în condiții de siguranță.

6.12.

Gestionarea gazelor emise de SRSEE

6.12.1.

În condiții de funcționare a vehiculului inclusiv cu o avarie, ocupanții acestuia nu trebuie să fie expuși niciunui eveniment periculos provocat de emisii provenite de la SRSEE.

6.12.2.

Bateriile de tracțiune de tip deschis trebuie să îndeplinească cerințele de la punctul 5.4 din prezentul regulament în ceea ce privește emisiile de hidrogen.

6.12.3.

În cazul altor tipuri de SRSEE decât cele cu baterie de tracțiune de tip deschis, se consideră îndeplinită cerința de la punctul 6.12.1 dacă se întrunesc toate cerințele aplicabile ale următoarelor încercări: punctul 6.2 (vibrații), punctul 6.3 (șoc termic și variație ciclică), punctul 6.6 (protecție împotriva scurtcircuitului extern), punctul 6.7 (protecție împotriva suprasarcinii), punctul 6.8 (protecție împotriva supradescărcării), punctul 6.9 (protecție împotriva supraîncălzirii), punctul 6.10 (protecție împotriva supracurenților).

6.13.

Avertisment în cazul avarierii componentelor care gestionează funcționarea SRSEE în condiții de siguranță

În cazul avarierii componentelor care gestionează funcționarea SRSEE în condiții de siguranță (de exemplu, semnale de intrare și de ieșire ale sistemului de comandă-control al SRSEE, senzori ai SRSEE etc.), SRSEE sau sistemul vehiculului trebuie să transmită un semnal care să activeze avertismentul specificat la punctul 5.2.3. Producătorul SRSEE sau al vehiculului pune la dispoziția serviciului tehnic, la cererea acestuia, după caz, următoarele documente în care prezintă performanța în materie de siguranță a vehiculului la nivel de sistem sau subsistem:

6.13.1.

O diagramă a sistemului care identifică componentele care gestionează funcțiile SRSEE. Diagrama trebuie să identifice elementele care generează un avertisment în cazul în care componentele care gestionează funcțiile de control nu execută una sau mai multe operațiuni de bază.

6.13.2.

O explicație scrisă în care este descris modul de funcționare a componentelor care gestionează funcționarea SRSEE. Explicațiile trebuie să identifice componentele sistemului de comandă, să descrie funcțiile acestora și capacitatea de gestionare a SRSEE și să prezinte o diagramă a raționamentului și o descriere a condițiilor care ar conduce la declanșarea avertismentului.

6.14.

Avertisment în cazul producerii unui eveniment termic în SRSEE

În cazul producerii unui eveniment termic în SRSEE, SRSEE sau sistemul vehiculului trebuie să transmită un semnal care să activeze avertismentul specificat la punctul 5.2.3. Producătorul SRSEE sau al vehiculului pune la dispoziția serviciului tehnic, la cererea acestuia, după caz, următoarele documente în care prezintă performanța în materie de siguranță a vehiculului la nivel de sistem sau subsistem:

6.14.1.

Parametrii și valorile-limită ale acestora folosite pentru a semnala un eveniment termic (de exemplu, temperatura, rata de creștere a temperaturii, nivelul de încărcare, căderea de tensiune, intensitatea etc.) și a declanșa evenimentul.

6.14.2.

O diagramă a sistemului și o explicație scrisă care descrie senzorii și acționările componentelor care gestionează SRSEE în cazul producerii unui eveniment termic.

6.15.

Propagarea termică

În cazul unui SRSEE care conține un electrolit inflamabil, ocupanții vehiculului nu trebuie să fie expuși unui mediu periculos cauzat de propagarea termică declanșată de un scurtcircuit intern care determină avalanșa termică într-o celulă unică. În acest scop, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute la punctele 6.15.1 și 6.15.2 (4).

6.15.1.

SRSEE sau sistemul vehiculului trebuie să transmită un semnal care să activeze în vehicul o alertă pentru a permite ocupanților să părăsească vehiculul sau un semnal emis cu 5 minute înainte de apariția în habitaclu a unei situații periculoase, cauzate de propagarea termică declanșată de un scurtcircuit intern care conduce la avalanșa termică într-o celulă, precum un incendiu, o explozie sau o degajare de fum. Această cerință se consideră îndeplinită dacă propagarea termică nu conduce la situații periculoase pentru ocupanții vehiculului. Producătorul SRSEE sau al vehiculului pune la dispoziția serviciului tehnic, la cererea acestuia, după caz, următoarele documente în care prezintă performanța în materie de siguranță a vehiculului la nivel de sistem sau subsistem:

6.15.1.1.

Parametrii (de exemplu, temperatura, tensiunea sau intensitatea curentului) la care se declanșează avertismentul.

6.15.1.2.

Descrierea sistemului de avertizare.

6.15.2.

SRSEE sau sistemul vehiculului trebuie să fie prevăzut cu funcții sau caracteristici integrate în celule sau în SRSEE care să protejeze ocupanții vehiculului (conform descrierii de la punctul 6.15) în condițiile cauzate de propagarea termică declanșată de un scurtcircuit intern care determină avalanșa termică într-o celulă. Producătorii SRSEE sau ai vehiculului pun la dispoziția serviciului tehnic, la cererea acestuia, după caz, următoarele documente în care prezintă performanța în materie de siguranță a vehiculului la nivel de sistem sau subsistem:

6.15.2.1.

O analiză privind reducerea riscurilor, cu aplicarea unei metodologii adecvate conform standardelor industriei (de exemplu, IEC 61508, MIL-STD 882E, ISO 26262, AIAG DFMEA, analiza modurilor de defectare conform SAE J2929 sau similar), care documentează riscurile la care sunt expuși ocupanții vehiculului în cazul propagării termice declanșate de un scurtcircuit intern care determină avalanșa termică într-o celulă, precum și modul în care riscurile sunt reduse prin aplicarea funcțiilor sau caracteristicilor specifice de atenuare a acestora.

6.15.2.2.

O diagramă de sistem pentru toate sistemele și componentele fizice relevante. Sistemele și componentele relevante sunt cele care contribuie la protecția ocupanților vehiculului împotriva pericolelor provocate de propagarea termică declanșată de avalanșa termică într-o celulă.

6.15.2.3.

O diagramă care prezintă funcționarea sistemelor și componentelor relevante, identificând toate funcțiile sau caracteristicile cu rol de atenuare a riscurilor.

6.15.2.4.

Pentru fiecare funcție sau caracteristică cu rol de atenuare a riscurilor:

6.15.2.4.1.

O descriere a principiului de funcționare.

6.15.2.4.2.

Identificarea sistemului sau a componentei fizice care îndeplinește funcția.

6.15.2.4.3.

Cel puțin unul dintre următoarele documente de proiectare care se referă la proiectarea din fabricație și care demonstrează eficacitatea funcției de atenuare a riscurilor:

(a)	încercări efectuate, inclusiv procedurile aplicate, condițiile de încercare și datele rezultate;

(b)	metoda de analiză sau metodologia de simulare validată și datele rezultate.

7. Modificarea și extinderea omologării de tip

7.1.

Fiecare modificare a vehiculului sau a tipului de SRSEE în conformitate cu prezentul regulament trebuie să fie comunicată autorității de omologare de tip care a omologat vehiculul sau tipul de SRSEE. În acest caz, autoritatea poate:

(a)	să decidă, cu consultarea producătorului, acordarea unei noi omologări de tip sau

(b)	să aplice procedura prevăzută la punctul 7.1.1 (revizuire) și, dacă este cazul, procedura prevăzută la punctul 7.1.2 (extindere).

7.1.1.

Revizuire

Atunci când detaliile înregistrate în fișele de informații din apendicele 1 sau 2 la anexa 1 sunt modificate, iar autoritatea de omologare de tip consideră că este puțin probabil ca modificările aduse să aibă un efect negativ semnificativ și că, în orice caz, vehiculul respectă în continuare cerințele, modificările sunt considerate o „revizuire”.

În acest caz, autoritatea de omologare de tip transmite paginile revizuite din fișele de informații din apendicele 1 sau 2 la anexa 1, după caz, marcând fiecare pagină revizuită pentru a arăta în mod clar natura modificării și data reemiterii. Se consideră că o versiune consolidată, actualizată a fișelor de informații din apendicele 1 sau 2 la anexa 1, însoțită de o descriere detaliată a modificării, îndeplinește această cerință.

7.1.2.

Extindere

Modificarea este desemnată ca fiind o „extindere” dacă, pe lângă modificarea elementelor specifice înregistrate în dosarul informativ,

(a)	sunt necesare noi inspecții sau încercări sau

(b)	au fost schimbate una sau mai multe informații din fișa de comunicare (cu excepția documentelor anexate la fișa în cauză) sau

(c)	s-a solicitat omologarea în temeiul unei serii ulterioare de amendamente după intrarea sa în vigoare.

8. Conformitatea producției

Procedura de conformitate a producției trebuie să respecte cerințele stabilite în apendicele 1 din acord (E/CEE/TRANS/505/Rev.3).

8.1.

Vehiculele sau SRSEE omologate în temeiul prezentului regulament trebuie să fie construite astfel încât să corespundă tipului omologat prin respectarea cerințelor părții (părților) relevante din prezentul regulament.

8.2.

Pentru a verifica respectarea cerințelor prevăzute la punctul 8.1 de mai sus, se procedează la controale corespunzătoare ale producției.

9. Sancțiuni în cazul neconformității producției

9.1.

Omologarea acordată unui tip de vehicul/SRSEE în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă în cazul în care condițiile stabilite la punctul 8 de mai sus nu sunt respectate.

9.2.

Dacă o parte contractantă la acordul de punere în aplicare a prezentului regulament retrage o omologare pe care a acordat-o inițial, ea trebuie să informeze imediat în acest sens celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei copii a fișei de omologare, care poartă la sfârșit, cu majuscule, mențiunea „OMOLOGARE RETRASĂ”, semnată și datată.

10. Încetarea definitivă a producției

În cazul în care titularul omologării încetează complet să fabrice un tip de vehicul sau un SRSEE omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta trebuie să informeze în acest sens autoritatea de omologare de tip care a acordat omologarea. La primirea înștiințării corespunzătoare, autoritatea de omologare de tip respectivă informează celelalte părți contractante la acordul de punere în aplicare a prezentului regulament în acest sens, prin intermediul unei copii a formularului de omologare care conține la final, cu majuscule, mențiunea semnată și datată „PRODUCȚIE OPRITĂ”.

11. Denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare și ale autorităților de omologare de tip

Părțile contractante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare, precum și ale autorităților de omologare de tip care acordă omologarea și cărora trebuie să le fie trimise formularele emise în alte țări care atestă omologarea, extinderea, refuzul, retragerea omologării sau încetarea definitivă a producției.

12. Dispoziții tranzitorii

12.1.

Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 03 de amendamente, nicio parte contractantă care aplică prezentul regulament nu poate refuza acordarea sau acceptarea omologărilor de tip în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

12.2.

Începând cu 1 septembrie 2023, părțile contractante care aplică prezentul regulament nu au obligația de a accepta omologările de tip în temeiul seriilor precedente de amendamente care au fost emise pentru prima dată după 1 septembrie 2023.

12.3.

Până la 1 septembrie 2025, părțile contractante care aplică prezentul regulament trebuie să accepte omologările de tip în temeiul seriilor precedente de amendamente care au fost emise pentru prima dată înainte de 1 septembrie 2023.

12.4

Începând cu 1 septembrie 2025, părțile contractante care aplică prezentul regulament nu au obligația de a accepta omologările de tip în temeiul seriilor precedente de amendamente la prezentul regulament.

12.5

Părțile contractante care aplică prezentul regulament nu pot refuza să acorde omologări de tip sau extinderi ale unor astfel de omologări în temeiul niciunei serii precedente de amendamente la prezentul regulament.

12.6

Sub rezerva dispozițiilor tranzitorii de mai sus, părțile contractante care încep să aplice prezentul regulament după data intrării în vigoare a celei mai recente serii de amendamente nu sunt obligate să accepte omologări care au fost acordate în conformitate cu oricare dintre seriile precedente de amendamente aduse prezentului regulament.

(1) Astfel cum sunt definite în Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3.), document ECE/TRANS/WP.29/78/Rev.6, paragraful 2 https://unece.org/transport/standards/transport/vehicle-regulations-wp29/resolutions.

(2)
www.unece.org/trans/danger/publi/unrec/rev17/17files_e.html.

(3) Numerele distinctive ale părților contractante la Acordul din 1958 sunt reproduse în anexa 3 la Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3), documentul ECE/TRANS/WP.29/78/Rev.2/Amend.3.

(4) Producătorul răspunde de acuratețea și de integritatea documentației prezentate și își asumă întreaga responsabilitate pentru protecția ocupanților împotriva efectelor adverse rezultate în urma propagării termice cauzate de un scurtcircuit intern.

ANEXA 1

PARTEA 1

Comunicare

(Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

(1)

Eliberată de:

Denumirea administrației:

…

privind (2):

acordarea omologării,

extinderea omologării,

refuzul omologării,

retragerea omologării,

încetarea definitivă a producției

unui tip de vehicul cu privire la siguranța sa electrică, în temeiul Regulamentului nr. 100

Nr. omologării …

Nr. extinderii …

Denumirea comercială sau marca vehiculului: …

Tipul vehiculului: …

Categoria vehiculului: …

Numele și adresa constructorului: …

…

Denumirea și adresa reprezentantului producătorului, dacă este cazul: …

Descrierea vehiculului:…

6.1.

Tipul de SRSEE:…

6.1.1

Numărul de omologare al SRSEE sau descrierile SRSEE2

6.2.

Tensiunea de lucru:…

6.3.

Sistemul de propulsie (de exemplu, hibrid, electric):…

Vehicul prezentat pentru omologare la data de: …

Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare: …

Data raportului emis de serviciul respectiv: …

10.

Numărul raportului emis de serviciul respectiv: …

11.

Dispunerea mărcii de omologare: …

12.

Motivul (motivele) extinderii omologării (dacă este cazul)2: …

13.

Omologare acordată/extinsă/refuzată/retrasă2:…

14.

Locul: …

15.

Data: …

16.

Semnătura: …

17.

Documentele depuse împreună cu cererea de omologare sau de extindere pot fi obținute la cerere.

PARTEA 2

Comunicare

[Format maxim: A4 (210 × 297 mm)]

(3)

eliberată de:

Denumirea administrației:

…

privind: (4)

acordarea omologării

extinderea omologării

refuzul omologării

retragerea omologării

încetarea definitivă a producției

unui tip de SRSEE în calitate de componentă/unitate tehnică separată2, în temeiul Regulamentului nr. 100

Omologarea nr. …

Extinderea nr. …

Denumirea comercială sau marca SRSEE:…

Tipul de SRSEE:…

Numele și adresa constructorului:…

Denumirea și adresa reprezentantului producătorului, dacă este cazul:…

Descrierea SRSEE:…

Restricții de instalare aplicabile SRSEE, astfel cum sunt descrise la punctele 6.4 și 6.5:…

SRSEE prezentat pentru a fi omologat la data de:…

Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare:…

Data raportului emis de serviciul respectiv:…

10.

Numărul raportului emis de serviciul respectiv:…

11.

Dispunerea mărcii de omologare: …

12.

Motivul (motivele) extinderii omologării (dacă este cazul)2: …

13.

Omologare acordată/extinsă/refuzată/retrasă2…

14.

Locul: …

15.

Data: …

16.

Semnătura: …

17.

Documentele depuse împreună cu cererea de omologare sau de extindere pot fi obținute la cerere.

(1) Numărul distinctiv al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile regulamentului referitoare la omologare).

(2) A se tăia mențiunea necorespunzătoare.

(3) Numărul distinctiv al țării care a acordat/extins/refuzat/retras omologarea (a se vedea dispozițiile regulamentului referitoare la omologare).

(4) A se tăia mențiunea necorespunzătoare.

ANEXA 1 – Apendicele 1

Caracteristici esențiale ale vehiculelor rutiere sau ale sistemelor

Considerații generale

1.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

1.2.

Tip: …

1.3.

Categoria vehiculului: …

1.4.

Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), dacă este/sunt disponibilă (disponibile): …

1.5.

Numele și adresa constructorului: …

…

1.6.

Denumirea și adresa reprezentantului producătorului, dacă este cazul: …

1.7.

Desenul și/sau fotografia vehiculului: …

1.8.

Numărul de omologare al SRSEE: …

Motor electric (motor de tracțiune)

2.1.

Tipul (bobinaj, excitație): …

2.2.

Puterea netă maximă și/sau puterea maximă timp de 30 de minute (kW): …

SRSEE

3.1.

Denumirea comercială și marca SRSEE: …

3.2.

Indicarea tuturor tipurilor de celule: …

3.2.1.

Chimia celulei: …

3.2.2.

Dimensiuni fizice: …

3.2.3.

Capacitatea celulei (Ah): …

3.3.

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) reprezentând SRSEE care explică:

3.3.1.

Structură: …

3.3.2.

Configurația (numărul de celule, modul de conectare etc.): …

3.3.3.

Dimensiuni: …

3.3.4.

Carcasa (construcție, materiale și dimensiuni fizice): …

3.4.

Specificațiile electrice: …

3.4.1.

Tensiunea nominală (V): …

3.4.2.

Tensiunea de lucru (V): …

3.4.3.

Capacitatea (Ah): …

3.4.4.

Curentul maxim (A): …

3.5.

Raportul de combinare a gazului (în procente): …

3.6.

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) a (ale) instalării SRSEE în vehicul: …

3.6.1.

Suport fizic: …

3.7.

Tipul de gestionare termică…

3.8.

Comandă electronică: …

Pilă de combustie (dacă există)

4.1.

Denumirea comercială și marca pilei de combustie: …

…

4.2.

Tipuri de pilă de combustie: …

4.3.

Tensiunea nominală (V): …

4.4.

Număr de celule: …

4.5.

Tip de sistem de răcire (dacă există): …

4.6.

Putere maximă (kW): …

Siguranța și/sau disjunctorul

5.1.

Tip: …

5.2.

Diagramă indicând nivelul de funcționare: …

Mănunchi de cabluri de tensiune

6.1.

Tip: …

Protecție împotriva șocurilor electrice

7.1.

Descrierea conceptului de protecție: …

Date suplimentare

8.1.

Scurtă descriere a instalației componentelor circuitului electric sau desene/imagini din care să reiasă amplasarea instalației componentelor circuitului electric: …

8.2.

Diagramă schematică a tuturor funcțiilor electrice incluse în circuitul electric: …

8.3.

Tensiunea de lucru (V): …

ANEXA 1 – Apendicele 2

Caracteristici esențiale ale SRSEE

SRSEE

1.1.

Denumirea comercială și marca SRSEE: …

1.1.1.

Tipul de SRSEE: …

1.2.

Indicarea tuturor tipurilor de celule: …

1.2.1.

Chimia celulei: …

1.2.2.

Dimensiuni fizice: …

1.2.3.

Capacitatea celulei (Ah): …

1.3.

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) reprezentând SRSEE care explică:

1.3.1.

Structură: …

1.3.2.

Configurația (numărul de celule, modul de conectare etc.): …

1.3.3.

Dimensiuni: …

1.3.4.

Carcasa (construcție, materiale și dimensiuni fizice): …

1.4.

Specificația electrică

1.4.1.

Tensiunea nominală (V): …

1.4.2.

Tensiunea de lucru (V): …

1.4.3.

Capacitatea (Ah): …

1.4.4.

Curentul maxim (A): …

1.5.

Raportul de combinare a gazelor (în procente): …

1.6.

Descriere sau desen(e) sau fotografie (fotografii) a (ale) instalării SRSEE în vehicul: …

1.6.1.

Suport fizic: …

1.7.

Tipul de gestionare termică: …

1.8.

Comandă electronică: …

1.9.

Categoria de vehicule pe care poate fi instalat SRSEE: …

ANEXA 2

Dispunerea mărcilor de omologare

MODELUL A

(a se vedea punctul 4.4 din prezentul regulament)

Figura 1

a = min. 8 mm

Marca de omologare din Figura 1 aplicată pe un vehicul indică faptul că tipul de vehicul rutier cu baterie electrică în cauză a fost omologat în Țările de Jos (E4), în temeiul Regulamentului nr. 100 și având numărul de omologare 032492. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 100, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

Figura 2

a = min. 8 mm

Marca de omologare din Figura 2 aplicată pe un SRSEE indică faptul că tipul de SRSEE („ES”) în cauză a fost omologat în Țările de Jos (E4), în temeiul Regulamentului nr. 100 și având numărul de omologare 032492. Primele două cifre ale numărului de omologare indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 100, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

MODELUL B

(a se vedea punctul 4.5 din prezentul regulament)

a = min. 8 mm

Marca de omologare aplicată pe un vehicul indică faptul că vehiculul rutier în cauză a fost omologat în Țările de Jos (E4) în temeiul Regulamentelor nr. 100 și nr. 42 (*1). Numărul de omologare indică faptul că, la datele la care au fost acordate omologările respective, Regulamentul nr. 100 fusese modificat prin seria 03 de amendamente, iar Regulamentul nr. 42 era încă în forma sa originală.

(*1) Acest din urmă număr este prezentat exclusiv cu titlu de exemplu.

ANEXA 3

Protecția împotriva contactelor directe cu piesele sub tensiune

Sonde de acces

Sondele de acces necesare pentru a verifica protecția persoanelor împotriva accesului la piesele sub tensiune sunt indicate în tabelul 1.

Condiții de încercare

Sonda de acces trebuie introdusă în toate deschizăturile carterului de protecție cu o forță indicată în tabelul 1. În cazul în care sonda pătrunde parțial sau complet, ea trebuie orientată în toate direcțiile posibile, însă în niciun caz profilul de oprire nu trebuie să treacă complet prin deschizătură.

Barierele interne sunt considerate parte a incintei.

O sursă de alimentare de joasă tensiune (de cel puțin 40 V și de cel mult 50 V), în serie cu o lampă corespunzătoare, ar trebui conectată, dacă este necesar, între sondă și piesele sub tensiune din interiorul barierei sau al carterului de protecție.

Metoda circuitului de semnalizare trebuie aplicată, de asemenea, pieselor mobile sub tensiune ale echipamentului de înaltă tensiune.

Piesele mobile interne pot fi acționate la viteze reduse, atunci când este posibil.

Condiții de acceptare

Sonda de acces nu trebuie să atingă piesele sub tensiune.

Dacă această cerință este verificată de un circuit de semnalizare între sonda de acces și piesele sub tensiune, indicatorul luminos nu trebuie să se aprindă.

În cazul încercării pentru gradul de protecție IPXXB, degetul de verificare articulat poate pătrunde pe toată lungimea sa de 80 mm, însă profilul de oprire (diametru 50 mm × 20 mm) nu trebuie să treacă prin deschizătură. Începând din poziția dreaptă, cele două articulații ale degetului de verificare trebuie îndoite succesiv până la un unghi de cel mult 90 de grade în raport cu axa secțiunii adiacente a degetului și trebuie plasate în fiecare poziție posibilă.

În cazul încercărilor pentru gradul de protecție IPXXD, sonda de acces poate pătrunde pe toată lungimea sa, însă profilul de oprire nu trebuie să pătrundă complet prin deschizătură.

Tabelul 1

Sonde de acces pentru încercările vizând protecția persoanelor împotriva accesului la piese periculoase

Figura 1

Deget articulat de verificare

Material: metal, cu excepția cazurilor în care se precizează altfel

Dimensiuni liniare în milimetri

Toleranțe pentru dimensiunile fără toleranță specifică:

(a)	pentru unghiuri: 0/-10 secunde;

(b)

pentru dimensiuni liniare:

(i)	până la 25 mm: 0/–0,05 mm

(ii)	peste 25 mm: ±0,2 mm.

Cele două articulații trebuie să permită mișcarea în același plan și în aceeași direcție la un unghi de 90°, cu o toleranță cuprinsă între 0 și +10°.

ANEXA 4

Verificarea egalizării potențialului

Metodă de încercare care utilizează un instrument de măsurare a rezistenței (ohmmetru)

Ohmmetrul trebuie conectat la punctele de măsurare (de regulă, șasiul electric și carcasa electroconductivă/bariera de protecție electrică), iar rezistența trebuie măsurată cu ajutorul unui instrument de măsurare a rezistenței care respectă următoarele specificații:

(a)	Instrument de măsurare a rezistenței: Curent de măsurare de cel puțin 0,2 A;

(b)	Rezoluție: 0,01 Ω sau mai puțin;

(c)	Rezistența R trebuie să fie mai mică de 0,1 Ω.

Metodă de încercare care utilizează o alimentare cu curent continuu, un voltmetru și un ampermetru

Mai jos este prezentat un exemplu de metodă de încercare folosind o sursă de tensiune continuă, un voltmetru și un ampermetru.

Figura 1

Exemplu de metodă de încercare în care se utilizează o sursă de curent continuu

2.1.

Procedura de încercare

Sursa de alimentare cu curent continuu, voltmetrul și ampermetrul sunt conectate la punctele de măsurare (de obicei, șasiul electric și camera electroconductivă/bariera de protecție electrică).

Tensiunea sursei de alimentare cu curent continuu este reglată astfel încât intensitatea curentului să fie egală cel puțin cu 0,2 A.

Se măsoară intensitatea „I” și tensiunea „U”.

Rezistența „R” se calculează cu următoarea formulă:

R = U/I

Rezistența R trebuie să fie mai mică de 0,1 Ω.

Notă:

În cazul în care se utilizează cabluri din plumb pentru tensiune și pentru măsurarea curentului, fiecare cablu de plumb trebuie să fie conectat independent la bariera de protecție electrică, la cameră sau la șasiul electric. Terminalul poate fi comun pentru măsurarea tensiunii și pentru măsurarea intensității curentului.

ANEXA 5A

Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările pe vehicul

1. Considerații generale

Rezistența de izolație pentru fiecare magistrală de înaltă tensiune a vehiculului trebuie să se măsoare sau să se determine prin calcul, utilizând valori de măsurare obținute pentru fiecare piesă sau componentă a unei magistrale de înaltă tensiune (metodă denumită în continuare „măsurătoare fracționată”).

2. Metodă de măsurare

Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de măsurare adecvate dintre cele enumerate la punctele 2.1-2.2 din prezenta anexă, în funcție de sarcina electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc.

Măsurătorile cu megohmmetrul sau cu osciloscopul sunt alternative adecvate la procedura descrisă mai jos pentru măsurarea rezistenței de izolație. În acest caz, ar putea fi necesară dezactivarea sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație.

Intervalul circuitului electric care va fi măsurat trebuie clarificat în prealabil, utilizând scheme de circuite electrice etc. În cazul în care magistralele de înaltă tensiune sunt izolate în mod conductiv între ele, rezistența de izolație trebuie măsurată pentru fiecare circuit electric.

De asemenea, se pot efectua modificările necesare pentru măsurarea rezistenței de izolație, cum ar fi îndepărtarea capacului pentru a ajunge la piesele sub tensiune, trasarea liniilor de măsurare, modificarea software-ului etc.

În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza funcționării sistemului integrat de monitorizare a rezistenței de izolație, modificările necesare pentru realizarea măsurătorii pot fi efectuate prin oprirea funcționării dispozitivului în cauză sau prin îndepărtarea acestuia. În plus, atunci când dispozitivul este îndepărtat, va fi utilizat un set de desene pentru a demonstra că rezistența de izolație între piesele sub tensiune și șasiul electric rămâne neschimbată.

Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

Trebuie luate toate precauțiile privind scurtcircuitele și șocurile electrice deoarece, dacă se utilizează această metodă de confirmare, poate fi necesară o alimentare directă a circuitului de înaltă tensiune.

2.1. Metodă de măsurare care utilizează o tensiune continuă din surse externe

2.1.1. Instrument de măsurare

Trebuie să se utilizeze un instrument de măsurare a rezistenței (ohmmetru) capabil să aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea de lucru a magistralei de înaltă tensiune.

2.1.2. Metodă de măsurare

Între piesele sub tensiune și șasiul electric trebuie conectat un instrument de încercare a rezistenței de izolație. Rezistența de izolație se măsoară apoi prin aplicarea unei tensiuni continue cel puțin egale cu jumătate din tensiunea de lucru a magistralei de înaltă tensiune.

Dacă sistemul dispune de mai multe intervale de tensiune (de exemplu, din cauza prezenței transformatorului de amplificare) în circuitul conectat galvanic și dacă unele dintre componente nu pot rezista la tensiunea de lucru a întregului circuit, rezistența de izolație dintre componentele respective și șasiul electric poate fi măsurată separat prin aplicarea a cel puțin jumătate din tensiunea de lucru proprie acestora, componentele în cauză fiind deconectate.

2.2. Metodă de măsurare utilizând SRSEE al vehiculului ca sursă de tensiune continuă

2.2.1. Condiții aplicabile vehiculului de încercare

Magistrala de înaltă tensiune trebuie pusă sub tensiune de către SRSEE propriu al vehiculului și/sau de către sistemul de conversie a energiei electrice, iar nivelul tensiunii SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice pe toată durata încercării trebuie să fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală specificată de producătorul vehiculului.

2.2.2. Instrument de măsurare

Voltmetrul utilizat în această încercare trebuie să măsoare valorile tensiunilor continue și trebuie să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 MΩ.

2.2.3. Metodă de măsurare

2.2.3.1. Prima etapă

Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea magistralei de înaltă tensiune (Ub) se înregistrează. Ub trebuie să fie mai mare sau egală cu tensiunea de lucru nominală a SRSEE și/sau a sistemului de conversie a energiei electrice astfel cum este specificată de producătorul vehiculului.

Figura 1

Măsurarea tensiunilor Ub, U1, U2

2.2.3.2. Etapa a doua

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (U1) între partea negativă a magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 1).

2.2.3.3. A treia etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (U2) între partea pozitivă a magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 1).

2.2.3.4. A patra etapă

Dacă U1 este mai mare sau egală cu U2, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară tensiunea (U1’) între polul negativ al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 2).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*Ub*(1/U1’ – 1/U1)

Figura 2

Măsurarea tensiunii U1’

Dacă U2 este mai mare ca U1, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul pozitiv al magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric. Cu Ro instalată, se măsoară tensiunea (U2’) între partea pozitivă a magistralei de înaltă tensiune și șasiul electric (a se vedea figura 3). Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei indicate. Această valoare a izolației electrice (în Ω) se împarte la tensiunea de lucru nominală a magistralei de înaltă tensiune (în volți).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*Ub*(1/U2’ – 1/U2)

Figura 3

Măsurarea U2’

2.2.3.5. A cincea etapă

Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea de funcționare a magistralei de înaltă tensiune (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).

Notă:

Rezistența cunoscută standard Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea de lucru a vehiculului ±20 % (în volți). Nu este necesar ca Ro să aibă exact această valoare deoarece ecuațiile sunt valabile pentru orice Ro; cu toate acestea, o valoare Ro situată în acest interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție satisfăcătoare.

ANEXA 5B

Metodă de măsurare a rezistenței de izolație pentru încercările pe componente ale unui SRSEE

1. Metodă de măsurare

Măsurarea rezistenței de izolație trebuie să se realizeze prin selectarea unei metode de măsurare adecvate dintre cele enumerate la punctele 1.1-1.2 din prezenta anexă, în funcție de sarcina electrică a pieselor sub tensiune sau a rezistenței de izolație etc.

Intervalul circuitului electric care va fi măsurat trebuie clarificat în prealabil, utilizând scheme de circuite electrice etc. În cazul în care magistralele de înaltă tensiune sunt izolate în mod galvanic între ele, rezistența de izolație trebuie măsurată pentru fiecare circuit electric.

În cazul în care tensiunea de lucru a dispozitivului supus încercării (Ub, figura 1) nu poate fi evaluată (de exemplu din cauza deconectării circuitului electric cauzată de funcționarea contactoarelor principale sau a siguranțelor) încercarea poate fi efectuată cu un dispozitiv de încercare modificat pentru a permite măsurarea tensiunilor interne (în amonte de contactoarele principale).

În cazurile în care valorile măsurate nu sunt stabile din cauza funcționării sistemului de monitorizare a rezistenței de izolație, modificările necesare pentru realizarea măsurătorii pot fi efectuate prin oprirea funcționării dispozitivului în cauză sau prin îndepărtarea acestuia. Mai mult, atunci când dispozitivul este îndepărtat, trebuie să se demonstreze cu ajutorul desenelor că acest lucru nu modifică rezistența de izolație între piesele sub tensiune și că rămâne neschimbată legarea la pământ proiectată de producător ca punct de conectare la șasiul electric atunci când este instalat pe vehicul.

Aceste modificări nu trebuie să influențeze rezultatele încercării.

1.1. Metodă de măsurare care utilizează o tensiune continuă din surse externe

1.1.1. Instrument de măsurare

Trebuie să se utilizeze un instrument de încercare a rezistenței de izolare capabil să aplice o tensiune continuă mai mare decât tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării.

1.1.2. Metodă de măsurare

Între piesele sub tensiune și legarea la pământ trebuie conectat un instrument de încercare a rezistenței de izolare. Ulterior, se măsoară rezistența de izolație.

1.2. Metodă de măsurare utilizând dispozitivul supus încercării ca sursă de tensiune continuă

1.2.1. Condiții de încercare

Nivelul de tensiune al dispozitivului supus încercării pe toată durata încercării trebuie să fie cel puțin egal cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.

1.2.2. Instrument de măsurare

Voltmetrul utilizat în această încercare trebuie să măsoare valorile tensiunilor continue și trebuie să aibă o rezistență internă de cel puțin 10 MΩ.

1.2.3. Metodă de măsurare

1.2.3.1. Prima etapă

Tensiunea se măsoară astfel cum se indică în figura 1, iar tensiunea de lucru a dispozitivului supus încercării (Ub, figura 1) este înregistrată. Ub trebuie să fie mai mare sau egală cu tensiunea de lucru nominală a dispozitivului supus încercării.

Figura 1

1.2.3.2. Etapa a doua

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (U1) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 1).

1.2.3.3. A treia etapă

Se măsoară și se înregistrează tensiunea (U2) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 1).

1.2.3.4. A patra etapă

Dacă U1 este mai mare sau egală cu U2, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (U1’) între polul negativ al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 2).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*Ub*(1/U1’ – 1/U1)

Figura 2

Dacă U2 este mai mare decât U1, se introduce o rezistență cunoscută standard (Ro) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ. După instalarea rezistenței Ro, se măsoară și se înregistrează tensiunea (U2’) între polul pozitiv al dispozitivului supus încercării și legarea la pământ (a se vedea figura 3).

Se calculează izolația electrică (Ri) pe baza formulei următoare:

Ri = Ro*Ub*(1/U2’ – 1/U2)

Figura 3

1.2.3.5. A cincea etapă

Valoarea izolației electrice Ri (în Ω) împărțită la tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării (în volți) determină rezistența de izolație (în Ω/V).

Notă:

Rezistența standard cunoscută Ro (în Ω) ar trebui să corespundă valorii rezistenței de izolație minime necesare (în Ω/V) înmulțită cu tensiunea nominală a dispozitivului supus încercării ±20 % (în volți). Nu este necesar ca Ro să aibă exact această valoare deoarece ecuațiile sunt valabile pentru orice Ro; cu toate acestea, o valoare Ro situată în acest interval ar trebui să permită măsurarea tensiunii cu o rezoluție satisfăcătoare.

ANEXA 6

Metodă de confirmare a funcționării sistemului instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație

Sistemul instalat la bord de monitorizare a rezistenței de izolație se supune încercării prin următoarea metodă:

(a)	se determină rezistența (Ri) a grupului motopropulsor electric echipat cu sistem de monitorizare a izolației electrice, conform procedurii descrise în anexa 5A;

(b)

dacă valoarea minimă a rezistenței de izolare impusă conform punctelor 5.1.3.1 sau 5.1.3.2 este de 100 Ω/V, se introduce o rezistență de valoare Ro între șasiul electric și oricare dintre polii magistralei de înaltă tensiune care prezintă o valoare mai mică a U1 sau U2 (măsurate conform punctului 2.2.3 din anexa 5A). Valoarea rezistenței Ro trebuie să fie astfel încât:

1/[1/(95×U) – 1/Ri] ≤ Ro < 1/[1/(100×U) – 1/Ri]

unde U este tensiunea de lucru a grupului motopropulsor electric;

(c)

dacă valoarea minimă a rezistenței de izolare impusă conform punctelor 5.1.3.1 sau 5.1.3.2 este de 500 Ω/V, se introduce o rezistență de valoare Ro între șasiul electric și oricare dintre polii magistralei de înaltă tensiune care prezintă o valoare mai mică a U1 sau U2 (măsurate conform punctului 2.2.3 din anexa 5A). Valoarea rezistenței Ro trebuie să fie astfel încât:

1/[1/(475×U) – 1/Ri] ≤ Ro < 1/[1/(500×U) – 1/Ri]

unde U este tensiunea de lucru a grupului motopropulsor electric.

ANEXA 7A

Metodă de verificare documentară care permite autorităților responsabile cu încercările să determine dacă rezistența de izolație a sistemului electric (din proiectare) al unui vehicul corespunde normelor aplicabile după expunerea la apă

Prezenta anexă descrie cerințele aplicabile pentru a certifica, pe baza documentației, nu a unei încercări fizice, faptul că echipamentele sau componentele de înaltă tensiune instalate de producător sunt protejate împotriva efectelor apei. Ca regulă generală, sistemul electric sau componentele acestuia de pe vehicul trebuie să fie conforme cu cerințele specificate la punctele „5.1.1. Protecție împotriva contactului direct”, „5.1.2. Protecție împotriva contactului indirect” și, respectiv, „5.1.3. Rezistența de izolație”, conformitate care trebuie verificată separat de autoritatea responsabilă cu încercările. Producătorii de vehicule trebuie să prezinte autorităților responsabile cu încercările informații privind amplasarea fiecărei componente de înaltă tensiune în/pe vehicul.

Documentația trebuie să conțină următoarele informații:

(a)	modalitatea prin care producătorul a încercat rezistența de izolație a sistemului electric al vehiculului la expunerea la apă dulce;

(b)

modalitatea prin care, după finalizarea încercării, s-a inspectat componenta sau sistemul de înaltă tensiune pentru a se constata eventuala pătrundere a apei și măsura în care fiecare componentă/sistem de înaltă tensiune, în funcție de amplasarea sa în/pe vehicul, a corespuns din punct de vedere al protecției împotriva apei.

Autoritatea responsabilă cu încercările verifică și confirmă corespondența dintre condițiile consemnate în documente și cele observate, condiții care ar fi trebuit respectate de producător în procesul de certificare:

2.1.

Se permite ca, în timpul încercării, umiditatea din carcasă să se condenseze parțial. Condensul care se poate forma nu este considerat drept infiltrație de apă. În scopul încercărilor, suprafața componentei sau a sistemului de înaltă tensiune se calculează cu o precizie de 10 %. Dacă este posibil, componenta sau sistemul de înaltă tensiune sunt supuse încercării în timp ce sunt sub tensiune. Dacă componenta sau sistemul de înaltă tensiune sunt sub tensiune, se iau măsuri de protecție adecvate.

2.2.

În cazul componentelor electrice montate în exterior (de exemplu, în compartimentul motorului), deschise în Partea Inferioară și instalate atât în locuri expuse, cât și în locuri protejate, autoritatea responsabilă cu încercările verifică, cu scopul de a confirma conformitatea, dacă încercarea se execută prin pulverizarea apei printr-o duză standardizată, conform figurii 1, din toate pozițiile posibile, pe componenta sau sistemul de înaltă tensiune. În timpul încercării se respectă în mod special următorii parametri:

(a)	diametrul interior al duzei: 6,3 mm;

(b)	debitul: 11,9-13,2 l/min;

(c)	presiunea apei la duză: aproximativ 30 kPa (0,3 bar);

(d)	durata încercării per m2 de suprafață a componentei sau sistemului de înaltă tensiune: 1 min;

(e)	durata minimă a încercării: 3 min;

(f)	distanța de la duză la suprafața componentei sau sistemului de înaltă tensiune supus încercării: aproximativ 3 m (dacă este necesar, distanța poate fi redusă pentru a asigura acoperirea corespunzătoare a suprafețelor când apa este pulverizată în sus).

Figura 1

Duză standard pentru încercare

Dimensiuni în milimetri

D este de 6,3 mm, astfel cum se specifică la litera (a) de mai sus.

2.3.

În cazul componentelor electrice montate în exterior (de exemplu, în compartimentul motorului), acoperite în Partea Inferioară, autoritatea responsabilă cu încercările verifică, cu scopul de a confirma conformitatea, dacă:

(a)	apărătoarea nu este vizibilă și protejează componenta împotriva contactului direct cu apa pulverizată de dedesubt;

(b)	încercarea se execută folosind o duză de pulverizare conform figurii 2;

(c)	scutul mobil este îndepărtat din fața duzei, iar apa este pulverizată pe dispozitiv din toate direcțiile posibile;

(d)	presiunea apei este reglată astfel încât debitul rezultant să fie de (10 ± 0,5) l/min [presiune aproximativă 80 kPa-100 kPa (0,8 bar–1,0 bar)];

(e)	durata încercării este de 1 min/m2 de suprafață calculată a dispozitivului (exclusiv suprafețe de montaj și aripioare de răcire), cu o durată maximă de 5 min.

Figura 2

Duză de pulverizare pentru încercări

Notă:

Robinet

7.	Duză de pulverizare – alamă cu 121 de găuri de Ø 0,5 repartizate astfel:

Manometru

1.	gaură centrală

Furtun

2.	cerc interior cu 12 găuri la un unghi de 30°

4.	Apărătoare mobilă – aluminiu

4.	cerc exterior cu 24 de găuri la un unghi de 15°

5.	Duză de pulverizare

8.	Dispozitiv supus încercării

6.	Contragreutate

Se verifică conformarea întregului sistem sau a fiecărei componente de înaltă tensiune cu cerințele privind rezistența de izolație prevăzute la punctul 5.1.3, în următoarele condiții:

(a)	șasiul electric este simulat de un conductor electric (de exemplu, o placă metalică), iar componentele trebuie fixate pe acesta cu elementele lor standard de montaj;

(b)	cablurile, dacă este cazul, sunt conectate la componentă.

Nu este permis ca piesele proiectate să rămână uscate în timpul funcționării să se ude și nu se tolerează în componenta sau sistemul de înaltă tensiune nicio acumulare de apă care ar putea ajunge la aceste piese.

ANEXA 7B

Procedură de încercare a protecției vehiculului împotriva efectelor apei

Spălare

Prezenta încercare are scopul de a simula spălarea normală a vehiculelor, dar nu procedeele speciale în care se folosește un jet de apă sub presiune sau spălarea zonei de sub caroserie.

În această încercare sunt vizate zonele de contact ale componentelor vehiculului, și anume etanșarea îmbinărilor a două piese, cum ar fi clapete, garnituri ale geamurilor, marginile componentelor care se deschid, marginile grilei frontale și garniturile lămpilor.

Toate zonele de contact trebuie expuse în toate direcțiile apei pulverizate cu ajutorul unei duze, în condițiile corespunzătoare gradului de protecție IPX5, conform specificațiilor din anexa 7A.

Conducerea prin apă stătătoare

Vehiculul trebuie condus într-un bazin cu apă de 10 cm adâncime, pe distanța de 500 m, la viteza de 20 km/h, în aproximativ 1,5 minute. Dacă bazinul folosit are mai puțin de 500 m lungime, vehiculul trebuie să îl parcurgă de mai multe ori. Durata totală, inclusiv perioadele petrecute în afara bazinului, nu trebuie să depășească 10 minute.

ANEXA 8

Calcularea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE

Introducere

Prezenta anexă descrie procedura de stabilire a emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE pentru toate vehiculele rutiere, în conformitate cu punctul 5.4 din prezentul regulament.

Descrierea încercării

Încercarea privind emisiile de hidrogen (figura 1 din anexa 8) se efectuează cu scopul de a calcula emisiile de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE cu ajutorul încărcătorului. Încercarea cuprinde următoarele etape:

(a)	pregătirea vehiculului sau a SRSEE;

(b)	descărcarea SRSEE;

(c)	calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

(d)	calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului.

Încercări

3.1.

Încercare pe vehicul

3.1.1.

Vehiculul trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost condus cel puțin 300 km timp de șapte zile înainte de încercare. În tot acest timp, vehiculul trebuie să fie echipat cu SRSEE supus încercării de emisii de hidrogen.

3.1.2.

În cazul în care SRSEE este utilizat la o temperatură mai mare decât temperatura mediului ambiant, operatorul trebuie să urmeze procedura producătorului pentru a păstra temperatura SRSEE în intervalul de funcționare normală.

Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de reglare a temperaturii SRSEE nu prezintă nicio avarie și niciun defect de capacitate.

3.2.

Încercare pe componente

3.2.1.

SRSEE trebuie să fie într-o stare mecanică bună și trebuie să fi fost supus la un minimum de 5 cicluri standard (astfel cum se specifică în apendicele 1 la anexa 9).

3.2.2.

Reprezentantul producătorului trebuie să fie în măsură să certifice că sistemul de reglare a temperaturii SRSEE nu prezintă nicio avarie și niciun defect de capacitate.

Figura 1

Calcularea emisiilor de hidrogen în timpul procedurilor de încărcare a SRSEE

Echipamentul pentru încercarea privind emisiile de hidrogen

4.1.

Standul dinamometric

Standul dinamometric trebuie să respecte cerințele seriei 06 de amendamente la Regulamentul nr. 83.

4.2.

Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen

Incinta de măsurare a emisiilor de hidrogen trebuie să fie o incintă de măsurare etanșă care să poată conține vehiculul sau SRSEE supus încercării. Vehiculul sau SRSEE trebuie să fie accesibil din toate părțile, iar atunci când incinta este închisă etanș, ea trebuie să fie impermeabilă la gaze, în conformitate cu apendicele 1 la prezenta anexă. Suprafața interioară a incintei trebuie să fie impermeabilă și nereactivă la hidrogen. Sistemul de reglare a temperaturii trebuie să fie capabil să regleze aerul din interiorul incintei astfel încât să se asigure, pe toată durata încercării, respectarea temperaturii prevăzute, cu o toleranță medie de ±2 K pe durata încercării.

Pentru a rezolva problema variațiilor de volum cauzate de emisiile de hidrogen din incintă, se poate folosi fie un echipament cu volum variabil, fie un alt echipament de încercare. Incinta cu volum variabil se extinde și se contractă ca reacție la emisiile de hidrogen din incintă. Cele două mijloace posibile de a varia volumul intern constau în utilizarea de panouri mobile sau utilizarea unui sistem de suflante, în interiorul cărora o serie de saci impermeabili amplasați în incintă se dilată și se contractă ca urmare a variațiilor de presiune interioare, prin schimb de aer cu exteriorul incintei. Orice sistem de variație a volumului trebuie să respecte integritatea incintei în conformitate cu apendicele 1 la anexa 8.

Orice metodă de variație a volumului trebuie să limiteze diferența dintre presiunea internă a incintei și presiunea barometrică la o valoare maximă de ±5 hPa.

Incinta trebuie să se poată închide la un anumit volum. O incintă cu volum variabil trebuie să permită o variație în raport cu „volumul nominal” al acesteia (a se vedea anexa 8, apendicele 1, punctul 2.1.1), ținând seama de emisiile de hidrogen din timpul încercării.

4.3.

Sistemele analitice

4.3.1.

Analizor de hidrogen

4.3.1.1.

Atmosfera din incintă trebuie monitorizată folosind un analizor de hidrogen (de tip detector electrochimic) sau un cromatograf echipat cu un detector de conductivitate termică. Eșantionul de gaz trebuie prelevat în centrul unei părți laterale sau de pe plafonul incintei și orice scurgeri derivate trebuie redirecționate în incintă, de preferință către un punct imediat în aval de ventilatorul de amestecare.

4.3.1.2.

Analizorul de hidrogen trebuie să aibă un timp de răspuns mai mic de 10 secunde la 90 % din valoarea finală de citire. Acesta trebuie să aibă o stabilitate mai mare de 2 % din scala completă, la zero și la 80 % ± 20 % din scala completă, timp de 15 minute pentru toate intervalele operaționale.

4.3.1.3.

Repetabilitatea analizorului, exprimată sub formă de abatere standard, trebuie să fie mai mare de 1 % din scala completă, la zero și la 80 % ± 20 % din scala completă, pentru toate intervalele folosite.

4.3.1.4.

Domeniile de funcționare ale analizorului trebuie alese pentru a obține cea mai bună rezoluție pe ansamblul procedurilor de măsurare, etalonare și control al scurgerilor.

4.3.2.

Sistem de înregistrare asociat analizorului de hidrogen

Analizorul de hidrogen trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv care să permită înregistrarea semnalelor electrice de ieșire, cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut. Acest dispozitiv de înregistrare trebuie să aibă caracteristici de funcționare cel puțin echivalente cu semnalul înregistrat și să realizeze o înregistrare permanentă a rezultatelor. Înregistrarea trebuie să indice clar începutul și sfârșitul încercărilor la încărcare normală și a încărcării în condiții defectuoase.

4.4.

Înregistrarea temperaturilor

4.4.1.

Temperatura din incintă este înregistrată în două puncte de către senzorii de temperatură, care sunt conectați pentru a indica o valoare medie. Punctele de măsurare sunt plasate la aproximativ 0,1 m către interiorul incintei, plecând de la axa verticală de simetrie a fiecărui perete lateral, la o înălțime de 0,9 ± 0,2 m.

4.4.2.

Temperaturile din apropierea celulelor trebuie înregistrate cu ajutorul senzorilor.

4.4.3.

Pe toată durata măsurătorilor emisiilor de hidrogen, temperaturile trebuie să fie înregistrate cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.

4.4.4.

Acuratețea sistemului de înregistrare a temperaturilor trebuie să fie de ±1,0 K, iar temperatura trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ±0,1 K.

4.4.5.

Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să permită înregistrarea timpului cu o precizie de ±15 secunde.

4.5.

Înregistrarea presiunii

4.5.1.

Diferența Δp dintre presiunea barometrică între zona de încercare și presiunea internă a incintei trebuie să fie înregistrată, pe toată durata măsurătorilor emisiilor de hidrogen, cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.

4.5.2.

Acuratețea sistemului de înregistrare a presiunii trebuie să fie de ±2 hPa, iar presiunea trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ±0,2 hPa.

4.5.3.

Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să permită cunoașterea timpului cu o precizie de ±15 secunde.

4.6.

Înregistrarea tensiunii și a intensității curentului

4.6.1.

Pe toată durata măsurării emisiilor de hidrogen, tensiunea încărcătorului și intensitatea curentului (baterie) trebuie înregistrate cu o frecvență de cel puțin o dată pe minut.

4.6.2.

Acuratețea sistemului de înregistrare a tensiunii trebuie să fie de ±1 V, iar tensiunea trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ±0,1 V.

4.6.3.

Acuratețea sistemului de înregistrare a intensității curentului trebuie să fie de ±0,5 A, iar intensitatea curentului trebuie să aibă o capacitate de rezoluție de ±0,05 A.

4.6.4.

Sistemul de înregistrare sau de prelucrare a datelor trebuie să permită înregistrarea timpului cu o rezoluție de ±15 secunde.

4.7.

Ventilatoare

Incinta trebuie să fie echipată cu unul sau mai multe ventilatoare sau suflante cu un debit între 0,1 și 0,5 m3/secundă, pentru asigura un amestec optim al atmosferei din incintă. Trebuie să se atingă o repartizare omogenă a temperaturii și a concentrației de hidrogen din incintă în timpul măsurătorilor. Vehiculul aflat în incintă nu trebuie supus unui curent direct de aer provenit de la ventilatoare sau de la suflante.

4.8.

Gazele

4.8.1.

Următoarele gaze pure trebuie să fie disponibile pentru etalonare și funcționare:

(a)	aer sintetic purificat (puritate < 1 ppm C1 echivalent; < 1 ppm CO; < 400 ppm CO2; < 0,1 ppm NO); concentrație de oxigen între 18 și 21 % în procente de volum,

(b)	hidrogen (H2), 99,5 % puritate minimă.

4.8.2.

Gazele utilizate pentru etalonare și reglare trebuie să fie compuse din amestecuri de hidrogen (H2) și aer sintetic purificat. Concentrațiile reale ale unui gaz de etalonare trebuie să fie egale cu ±2 % din valorile nominale. Acuratețea valorii concentrației gazelor diluate obținute prin utilizarea unui separator de gaze trebuie să fie de ±2 % din valoarea nominală. Valorile concentrației specificate în anexa 8 apendicele 1 pot fi obținute, de asemenea, prin utilizarea unui separator de gaze cu aer sintetic ca gaz de diluare.

Procedura de încercare

Încercarea constă în următoarele cinci etape:

(a)	pregătirea vehiculului/a SRSEE;

(b)	descărcarea SRSEE;

(c)	calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări normale;

(d)	descărcarea bateriei de tracțiune;

(e)	calcularea emisiilor de hidrogen în timpul unei încărcări efectuate în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului.

În cazul în care vehiculul sau SRSEE trebuie deplasat între două etape, acesta trebuie împins până la zona de încercare următoare.

5.1.

Încercare pe vehicul

5.1.1.

Pregătirea vehiculului

Uzura SRSEE trebuie verificată, demonstrând că vehiculul a parcurs un minimum de 300 km în cursul celor șapte zile care preced încercarea. În această perioadă, vehiculul trebuie să fie echipat cu bateria de tracțiune supusă încercării privind emisiile de hidrogen. În cazul în care acest lucru nu poate fi demonstrat, se va aplica următoarea procedură.

5.1.1.1.

Descărcările și încărcările inițiale ale SRSEE

Procedura începe cu descărcarea SRSEE al vehiculului în timpul deplasării pe pista de încercare sau pe un stand dinamometric la o viteză constantă reprezentând 70 % ± 5 % din viteza maximă a vehiculului timp de 30 de minute.

Descărcarea este oprită:

(a)	atunci când vehiculul nu mai este capabil să ruleze la 65 % din viteza maximă în treizeci de minute sau

(b)	atunci când instrumentele standard de la bord îi indică conducătorului auto că trebuie să oprească vehiculul sau

(c)	după parcurgerea distanței de 100 km.

5.1.1.2.

Încărcarea inițială a SRSEE

Încărcarea se efectuează:

(a)	cu încărcătorul;

(b)	la o temperatură a mediului ambiant situată între 293 K și 303 K.

Procedura exclude toate tipurile de încărcătoare externe.

Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate a încărcătorului.

Această procedură include toate tipurile de încărcătoare speciale care ar putea fi acționate automat sau manual, cum ar fi de exemplu încărcătoarele de egalizare sau încărcătoarele de mentenanță.

5.1.1.3.

Procedura de la punctele 5.1.1.1 și 5.1.1.2 trebuie repetată de două ori.

5.1.2.

Descărcarea SRSEE

SRSEE este descărcat în timpul deplasării pe pista de încercare sau pe standul dinamometric la o viteză constantă reprezentând 70 % ± 5 % din viteza maximă a vehiculului timp de treizeci de minute.

Întreruperea descărcării are loc:

(a)	atunci când instrumentele standard de la bord îi indică conducătorului auto că trebuie să oprească vehiculul sau

(b)	atunci când viteza maximă a vehiculului este mai mică de 20 km/h.

5.1.3.

Stabilizare termică

În cel mult cincisprezece minute de la finalizarea operațiunii de descărcare a bateriei specificată la punctul 5.1.2, vehiculul este parcat în zona de stabilizare termică. Vehiculul trebuie parcat timp de minimum 12 ore și maximum 36 de ore, între finalul descărcării bateriei de tracțiune și începutul încercării privind emisiile de gaze în timpul unei încărcări normale. Pe parcursul acestei perioade, vehiculul trebuie să fie stabilizat termic la o temperatură de 293 K ± 2 K.

5.1.4.

Încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale

5.1.4.1.

Înainte de finalizarea perioadei de stabilizare termică, incinta de măsurare trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale de hidrogen stabile. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al (ale) incintei trebuie, de asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.

5.1.4.2.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat cu puțin timp înainte de încercare.

5.1.4.3.

La finalul stabilizării termice, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit și geamurile și portbagajul deschise, trebuie transferat în incinta de măsurare.

5.1.4.4.

Vehiculul trebuie conectat la sursă. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii normale de încărcare, astfel cum se precizează la punctul 5.1.4.7 de mai jos.

5.1.4.5.

Ușile incintei sunt închise etanș în cel mult două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.

5.1.4.6.

Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei încărcări normale trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea la încărcare normală.

Aceste rezultate sunt folosite la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6. din prezenta anexă). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare normală.

5.1.4.7.

Procedura de încărcare normală

Încărcarea normală se efectuează cu ajutorul încărcătorului și constă în următoarele etape:

(a)	Încărcare la putere constantă pe o durată t1;

(b)	supraîncărcare la curent constant în timpul t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.

Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate comandate de încărcător la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare trebuie limitat la t1 + 5 ore, chiar dacă există o instrumentație standard care îi indică clar conducătorului că acumulatorul nu este complet încărcat.

5.1.4.8.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat imediat înainte de finalizarea încercării.

5.1.4.9.

Sfârșitul perioadei de măsurare a emisiilor are loc la t1 + t2. sau t1 + 5 ore de la începerea măsurătorilor inițiale descrise la punctul 5.1.4.6 din anexa 8 din prezenta anexă. Timpii diferiți care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea de încărcare normală, utilizată pentru calculele din anexa 8 punctul 6.

5.1.5.

Încercarea privind emisiile de hidrogen efectuată în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului

5.1.5.1.

În timp de maximum șapte zile după finalizarea încercării anterioare, procedura începe cu descărcarea acumulatorului de tracțiune a vehiculului în conformitate cu anexa 8 punctul 5.1.2.

5.1.5.2.

Se repetă etapele procedurii de la punctul 5.1.3 din anexa 8 din prezenta anexă.

5.1.5.3.

5.1.5.4.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat cu puțin timp înainte de încercare.

5.1.5.5.

La finalul stabilizării termice, vehiculul supus încercării, cu motorul oprit și geamurile și portbagajul deschise, trebuie transferat în incinta de măsurare.

5.1.5.6.

Vehiculul trebuie conectat la sursă. SRSEE trebuie încărcat conform procedurii de încărcare în condiții defectuoase, astfel cum se precizează la punctul 5.1.5.9 de mai jos.

5.1.5.7.

Ușile incintei sunt închise etanș la cel mult două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.

5.1.5.8.

Perioada pentru încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul unei încărcări în condiții defectuoase trebuie să înceapă numai după ce incinta a fost etanșeizată. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase.

Aceste figuri sunt folosite la calcularea emisiilor de hidrogen (punctul 6 din anexa 8). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare în condiții defectuoase.

5.1.5.9.

Procedură de încărcare în condiții defectuoase

Încărcarea în condiții defectuoase trebuie să se realizeze cu ajutorul unui încărcător adecvat și constă în următoarele etape:

(a)	încărcare la putere constantă pe o durată t'1;

(b)	încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de producător.

5.1.5.10.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat imediat înainte de finalizarea încercării.

5.1.5.11.

Sfârșitul perioadei de încercare apare la t'1 + 30 de minute de la începerea măsurătorilor inițiale, după cum se specifică la punctul 5.1.5.8 de mai sus. Timpii care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase, utilizată pentru calculele de la punctul 6 din anexa 8.

5.2.

Încercare pe componente

5.2.1.

Pregătirea SRSEE

Învechirea SRSEE trebuie să fie verificată, pentru a confirma faptul că SRSEE a efectuat cel puțin 5 cicluri standard (astfel cum se specifică în anexa 8, apendicele 1).

5.2.2.

Descărcarea SRSEE

SRSEE este descărcat la 70 % ± 5 % din puterea nominală a sistemului.

Întreruperea descărcării are loc atunci când se atinge nivelul de încărcare minim, conform specificațiilor producătorului.

5.2.3.

Stabilizare termică

După 15 minute de la finalizarea operațiunii de descărcare a SRSEE specificate la punctul 5.2.2 de mai sus și înainte de începerea încercării privind emisiile de hidrogen, SRSEE trebuie impregnat la o temperatură de 293 K ± 2 K pentru o perioadă de minimum 12 ore și de maximum 36 de ore.

5.2.4.

Încercarea privind emisiile de hidrogen în timpul încărcării normale

5.2.4.1.

Înainte de finalizarea perioadei de stabilizare termică a SRSEE, incinta de măsurare trebuie purjată timp de câteva minute, până la obținerea unei concentrații reziduale stabile de hidrogen. Ventilatorul (ventilatoarele) de amestecare al (ale) incintei trebuie, de asemenea, să fie pus(e) în funcțiune.

5.2.4.2.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat cu puțin timp înainte de încercare.

5.2.4.3.

La sfârșitul perioadei de stabilizare termică, SRSEE trebuie transferat în incinta de măsurare.

5.2.4.4.

SRSEE trebuie încărcat conform procedurii normale de încărcare, astfel cum se precizează la punctul 5.2.4.7 de mai jos.

5.2.4.5.

Incinta trebuie să fie închisă etanș în cel mult de două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare normală.

5.2.4.6.

5.2.4.7.

Procedura de încărcare normală

Încărcarea normală se efectuează cu ajutorul încărcătorului adecvat și constă în următoarele etape:

(a)	încărcare la putere constantă pe o durată t1;

(b)	supraîncărcare la curent constant pe o durată t2. Intensitatea supraîncărcării este specificată de producător și corespunde celei utilizate în timpul încărcării de egalizare.

Criteriul de sfârșit de încărcare a SRSEE corespunde unei opriri automate comandate de încărcător la un timp de încărcare de t1 + t2. Acest timp de încărcare va fi limitat la t1 + 5 h, chiar dacă instrumentația standard îi indică în mod clar conducătorului auto că SRSEE nu este complet încărcat.

5.2.4.8.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat imediat înainte de finalizarea încercării.

5.2.4.9.

Sfârșitul perioadei de măsurare a emisiilor are loc la t1 + t2 sau t1 + 5 ore de la începerea măsurătorilor inițiale descrise la punctul 5.2.4.6 de mai sus. Timpii diferiți care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea de încărcare normală, utilizată pentru calculele de la punctul 6 din anexa 8.

5.2.5.

Încercarea privind emisiile de hidrogen efectuată în condițiile unei defecțiuni a încărcătorului

5.2.5.1.

Procedura de încercare trebuie să înceapă în cel mult șapte zile de la finalizarea încercării prevăzute la punctul 5.2.4 de mai sus; procedura trebuie să înceapă cu descărcarea SRSEE al vehiculului în conformitate cu punctul 5.2.2 de mai sus.

5.2.5.2.

Se repetă etapele procedurii de la punctul 5.2.3 de mai sus.

5.2.5.3.

5.2.5.4.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat cu puțin timp înainte de încercare.

5.2.5.5.

La sfârșitul perioadei de stabilizare termică, SRSEE trebuie transferat în incinta de măsurare.

5.2.5.6.

SRSEE trebuie încărcat conform procedurii de încărcare în condiții defectuoase, astfel cum se precizează la punctul 5.2.5.9 de mai jos.

5.2.5.7.

Incinta trebuie să fie închisă etanș în termen de două minute de la blocarea electrică a etapei de încărcare în condiții defectuoase.

5.2.5.8.

Aceste figuri sunt folosite la calcularea emisiilor de hidrogen (anexa 8 punctul 6). Temperatura mediului ambiant din incintă, T, nu trebuie să fie mai mică de 291 K și mai mare de 295 K în timpul perioadei de încărcare în condiții defectuoase.

5.2.5.9.

Procedură de încărcare în condiții defectuoase

Încărcarea în condiții defectuoase trebuie să se efectueze cu ajutorul unui încărcător adecvat și constă în următoarele etape:

(a)	încărcare la putere constantă pe o durată t'1;

(b)	încărcare timp de 30 de minute la curentul maxim recomandat de producător. În timpul acestei etape, încărcătorul trebuie să furnizeze curentul maxim recomandat de producător.

5.2.5.10.

Analizorul de hidrogen trebuie adus la zero și etalonat imediat înainte de finalizarea încercării.

5.2.5.11.

Sfârșitul perioadei de încercare apare la t'1 + 30 de minute de la începerea măsurătorilor inițiale, după cum se specifică la punctul 5.2.5.8 de mai sus. Timpii care s-au scurs trebuie înregistrați. Concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică sunt măsurate pentru a indica valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase, utilizată pentru calculele de la punctul 6 de mai jos.

Calculul

Încercările privind emisiile de hidrogen descrise la punctul 5. de mai sus permit calcularea emisiilor de hidrogen pentru încărcarea normală și pentru etapele încărcării în condiții defectuoase. Emisiile de hidrogen pentru fiecare dintre aceste etape se calculează în funcție de valorile finale ale concentrațiilor de hidrogen, ale temperaturilor și ale presiunilor din incintă, precum și de cele ale volumului net al incintei.

Se utilizează formula de mai jos:

unde:

MH2	=	masa hidrogenului, în grame
CH2	=	concentrația de hidrogen măsurată în incintă, în volum ppm
V	=	volumul net al incintei în metri cubi (m3), după deducerea volumului vehiculului cu ferestrele și portbagajul deschise. Dacă nu s-a determinat volumul autovehiculului, se scade un volum de 1,42 m3.
Vout	=	volumul de compensare în m3, la temperatura și presiunea de încercare
T	=	temperatura mediului ambiant din incintă, în K
P	=	presiunea absolută în incintă, în kPa
k	=	2,42

unde: i reprezintă valoarea inițială;

f reprezintă valoarea finală

6.1.

Rezultatele încercării

Emisiile masice de hidrogen pentru SRSEE sunt:

MN	=	emisie a masei de hidrogen pentru încercarea la încărcare normală, în grame;
MD	=	emisie a masei de hidrogen pentru încercarea privind încărcarea în condiții defectuoase, în grame.

ANEXA 8 – Apendicele 1

Etalonarea echipamentului pentru încercările privind emisiile de hidrogen

Frecvența și metodele de etalonare

Toate echipamentele trebuie etalonate înaintea primei utilizări și supuse unor etalonări ulterioare ori de câte ori este necesar și, în orice caz, în cursul lunii care precedă o încercare în vederea omologării de tip. Metodele de etalonare care trebuie utilizate sunt descrise în prezentul apendice.

Etalonarea incintei

2.1.

Determinarea inițială a volumului intern al incintei

2.1.1.

Înainte de prima folosire, volumul intern al incintei trebuie determinat după cum urmează. Se măsoară cu atenție dimensiunile interne ale incintei, ținându-se seama de orice neregularități, cum ar fi grinzile de contravântuire. Pe baza acestor măsurători, se calculează volumul intern al incintei.

Incinta trebuie limitată la un volum fix, cu ajutorul unor dispozitive de blocare, atunci când temperatura mediului ambiant din incintă este menținută la 293 K. Acest volum nominal trebuie să fie repetabil, cu o marjă de eroare de ±0,5 % din volumul raportat.

2.1.2.

Volumul intern net se obține scăzând 1,42 m3 din volumul intern al incintei. Ca alternativă, în locul celor 1,42 m3 se poate utiliza volumul vehiculului de încercare, cu portbagajul și ferestrele deschise, sau volumul SRSEE.

2.1.3.

Se verifică apoi etanșeitatea camerei, procedând după cum se indică în anexa 8 punctul 2.3. Dacă masa de hidrogen diferă cu peste ±2 % față de masa injectată, trebuie luate măsuri corective.

2.2.

Determinarea emisiilor reziduale din cameră

Prin această operație se determină dacă în incintă se află materiale care emit cantități semnificative de hidrogen. Această verificare trebuie să se efectueze odată cu punerea în funcțiune a incintei, precum și după orice operațiune efectuată în incintă care poate duce la emisii reziduale, și cu o frecvență de cel puțin o dată pe an.

2.2.1.

Incinta cu volum variabil poate fi utilizată în configurația cu volum blocat sau deblocat, astfel cum se prevede la punctul 2.1.1 de mai sus. De-a lungul perioadei de patru ore menționate mai jos, temperatura mediului ambiant trebuie menținută la 293 K ± 2 K.

2.2.2.

Incinta poate fi etanșeizată, iar ventilatorul de amestecare poate funcționa pe o perioadă de timp de până la 12 ore înainte de începerea perioadei de patru ore destinată prelevării eșantioanelor de emisii reziduale.

2.2.3.

Se etalonează analizorul (dacă este necesar), apoi se aduce la zero și se reglează folosind un gaz de etalonare.

2.2.4.

Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen, iar ventilatorul de amestecare trebuie pus în funcțiune, dacă acest lucru nu a fost făcut deja.

2.2.5.

Incinta este apoi închisă etanș și se trece la măsurarea concentrației de hidrogen rezidual, a temperaturii și a presiunii barometrice. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la calcularea emisiilor reziduale din incintă.

2.2.6.

Se lasă incinta în repaus, cu ventilatorul de amestecare pornit, pentru o perioadă de patru ore.

2.2.7.

La sfârșitul acestei perioade, același analizor este utilizat pentru măsurarea concentrației de hidrogen din incintă. Se măsoară, de asemenea, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf.

2.2.8.

Schimbarea masei hidrogenului din cameră trebuie calculată în timpul verificării în conformitate cu anexa 8 punctul 2.4 și nu trebuie să depășească 0,5 g.

2.3.

Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă

Etalonarea și încercarea privind retenția hidrogenului în incintă permite verificarea volumului calculat (punctul 2.1 de mai sus) și, de asemenea, măsoară rata de scurgere. Rata de scurgere a incintei trebuie determinată la momentul punerii în funcțiune a acesteia, după orice operațiune efectuată în incintă care poate afecta integritatea incintei și ulterior cu o frecvență de cel puțin o dată pe lună. Dacă se efectuează un număr de șase verificări lunare consecutive privind retenția, fără luarea vreunei măsuri corective, rata de scurgere a incintei va putea fi ulterior determinată trimestrial câtă vreme nu vor fi necesare măsuri corective.

2.3.1.

Incinta trebuie purjată până la obținerea unei concentrații stabile de hidrogen. Ventilatorul de amestecare se pune în funcțiune dacă acest lucru nu a fost făcut deja. Analizorul trebuie adus la zero, etalonat dacă este necesar și calibrat.

2.3.2.

Incinta trebuie limitată la configurația de volum nominal, cu ajutorul unor dispozitive de blocare.

2.3.3.

Sistemul de control al temperaturii mediului ambiant este apoi pus în funcțiune (dacă acest lucru nu a fost făcut deja) și reglat la o temperatură inițială de 293 K.

2.3.4.

Atunci când temperatura incintei se stabilizează la 293 K ± 2 K, incinta este închisă etanș și apoi se măsoară concentrația de fond, temperatura și presiunea barometrică. Acestea sunt valorile inițiale CH2i, Ti și Pi utilizate la etalonarea incintei.

2.3.5.

Limitarea incintei la configurația de volum nominal trebuie anulată cu ajutorul unor dispozitive de deblocare.

2.3.6.

În incintă se injectează o cantitate de aproximativ 100 g de hidrogen. Această masă de hidrogen trebuie măsurată cu o acuratețe de ±2 % din valoarea măsurată.

2.3.7.

Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cinci minute și apoi se măsoară concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru etalonarea incintei și, de asemenea, valorile inițiale CH2i, Ti și Pi pentru verificarea privind retenția.

2.3.8.

Pe baza valorilor măsurate la punctele 2.3.4 și 2.3.7 de mai sus și a formulei de la punctul 2.4 de mai jos, se calculează masa hidrogenului din incintă. Această valoare trebuie să fie egală cu masa de hidrogen măsurată la punctul 2.3.6 de mai sus, cu o toleranță de ±2 %.

2.3.9.

Atmosfera incintei se lasă să se amestece timp de cel puțin 10 ore. La sfârșitul perioadei respective, se măsoară și se înregistrează concentrația de hidrogen, temperatura și presiunea barometrică finale. Acestea reprezintă valorile finale CH2f, Tf și Pf pentru verificarea privind retenția hidrogenului.

2.3.10.

Cu ajutorul formulei indicate la punctul 2.4 de mai jos se calculează apoi masa de hidrogen în funcție de valorile măsurate la punctele 2.3.7 și 2.3.9 de mai sus. Această masă nu poate difere cu mai mult de 5 % față de masa de hidrogen indicată la punctul 2.3.8 de mai sus.

2.4.

Calculul

Calcularea valorii nete a variației masei hidrogenului în interiorul incintei este utilizată pentru determinarea concentrației reziduale de hidrocarburi din incintă și a ratei sale de scurgere. Valorile inițiale și finale ale concentrației de hidrogen, ale temperaturii și ale presiunii barometrice se utilizează în formula următoare pentru calcularea variației masei.

unde:

MH2	=	masa hidrogenului, în grame
CH2	=	concentrația hidrogenului din incintă, în volum ppm
V	=	volumul incintei în metri cubi (m3) măsurat la punctul 2.1.1 de mai sus
Vout	=	volumul de compensare în m3, la temperatura și presiunea de încercare
T	=	temperatura mediului ambiant din incintă, în K
P	=	presiunea absolută în incintă, în kPa
k	=	2,42

unde:

i reprezintă valoarea inițială

f reprezintă valoarea finală

Etalonarea analizorului de hidrogen

Analizorul ar trebui etalonat folosind hidrogenul din aer și aer sintetic purificat. (a se vedea anexa 8, punctul 4.8.2)

Fiecare dintre intervalele de funcționare utilizate în mod normal sunt etalonate conform următoarei proceduri:

3.1.

Se stabilește curba de etalonare folosind cel puțin cinci puncte de etalonare distanțate cât mai uniform posibil pe intervalul de funcționare. Concentrația nominală a gazului de etalonare la cele mai mari concentrații trebuie să fie egală cu cel puțin 80 % din valoarea maximă admisibilă.

3.2.

Curba de etalonare se calculează prin metoda celor mai mici pătrate. În cazul în care gradul polinomului rezultat este mai mare de trei, numărul de puncte de etalonare trebuie să fie cel puțin egal cu gradul polinomului plus doi.

3.3.

Curba de etalonare nu trebuie să aibă o deviație mai mare de 2 % față de valoarea nominală a fiecărui gaz de etalonare.

3.4.

Utilizând coeficienții polinomului obținut la punctul 3.2 de mai sus, se întocmește un tabel cu valorile analizorului raportate la concentrațiile reale, cu intervale cel mult egale cu 1 % din întreaga scală. Acest lucru trebuie efectuat pentru fiecare interval etalonat al analizorului.

Acest tabel trebuie să conțină alte informații relevante, precum:

(a)	data etalonării;

(b)	valorile indicate de potențiometru, la zero și etalonat (după caz);

(c)	scala nominală;

(d)	date de referință pentru fiecare gaz de etalonare utilizat;

(e)	valoarea reală și valoarea indicată pentru fiecare gaz de etalonare utilizat, cu diferențele procentuale aferente;

(f)	presiunea de etalonare a analizorului.

3.5.

Pot fi utilizate metode alternative (de exemplu computer, comutator de frecvențe controlat electronic), în cazul în care se demonstrează serviciului tehnic că aceste metode oferă o acuratețe echivalentă.

ANEXA 8 – Apendicele 2

Caracteristici principale ale familiei de vehicule

Parametri care definesc familia de vehicule din punctul de vedere al emisiilor de hidrogen

Familia poate fi definită de parametri de bază proiectați care trebuie să fie comuni vehiculelor din familia respectivă. În anumite cazuri, poate exista o interacțiune între mai mulți parametri. Aceste efecte trebuie luate în considerare pentru a se asigura că doar vehiculele cu caracteristici similare în ceea ce privește emisiile de hidrogen sunt incluse în familie.

În acest scop, tipurile de vehicule ale căror parametri descriși mai sus sunt identici sunt considerate ca având aceleași emisii de hidrogen.

SRSEE:

(a)	denumirea comercială sau marca SRSEE;

(b)	indicații ale tuturor tipurilor de cuplaje electrochimice utilizate;

(c)	numărul de celule SRSEE;

(d)	numărul subsistemelor SRSEE;

(e)	tensiunea nominală a SRSEE (V);

(f)	energia SRSEE (kWh);

(g)	rata de combinare a gazului (în procente);

(h)	tipul (tipurile) de ventilare pentru subsistemul (subsistemele) SRSEE;

(i)	tipul de sistem de răcire (dacă există).

Încărcător de bord:

(a)	marca și tipul diferitelor piese ale încărcătorului;

(b)	putere nominală de ieșire (kW);

(c)	tensiune maximă de încărcare (V);

(d)	intensitate maximă de încărcare (A);

(e)	marca și tipul unității de control (dacă există);

(f)	diagramă referitoare la operare, comenzi și siguranță;

(g)	caracteristici ale perioadelor de încărcare.

ANEXA 9

Proceduri de încercare vizând SRSEE

ANEXA 9 – Apendicele 1

Procedură pentru efectuarea unui ciclu standard

Un ciclu standard începe cu o descărcare standard, urmată de o încărcare standard. Ciclul standard trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C.

Descărcare standard:

Rata de descărcare:	Procedura de descărcare, inclusiv criteriile de finalizare, trebuie stabilită de producător. În lipsa altor specificații, descărcarea trebuie să aibă loc la intensitatea de 1C pentru un SRSEE complet și subsistemele acestuia.
Limita de descărcare (tensiune finală):	specificată de producător.
În cazul vehiculului complet, procedura de descărcare pe stand dinamometric trebuie stabilită de producător. Descărcarea se finalizează conform comenzilor vehiculului.
Perioadă de repaus după descărcare:	minimum 15 minute.

Încărcare standard:

Procedura de încărcare trebuie stabilită de producător. În cazul în care procedura nu este specificată, trebuie să se efectueze o încărcare cu curent de C/3. Încărcarea trebuie continuată până la finalizarea normală. În cazul SRSEE sau al subsistemelor SRSEE, încărcarea se finalizează conform punctului 2 din apendicele 2 la anexa 9.

În cazul vehiculului complet care poate fi încărcat la o sursă externă, procedura de încărcare de la o sursă de alimentare cu energie electrică externă trebuie stabilită de producător. În cazul vehiculului complet care poate fi încărcat de la o sursă de energie aflată la bord, procedura de încărcare pe un stand dinamometric trebuie stabilită de producător. Încărcarea se finalizează conform comenzilor vehiculului.

ANEXA 9 – Apendicele 2

Procedură pentru reglarea nivelului de încărcare

În cazul încercărilor pe vechiul, reglarea nivelului de încărcare se realizează la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C, iar în cazul încercărilor pe componente, la o temperatură de 22 ± 5 °C.

Nivelul de încărcare a dispozitivului supus încercării se reglează conform uneia dintre procedurile de mai jos, după caz. În cazul în care se pot aplica proceduri diferite de încărcare, SRSEE se încarcă prin procedura care asigură cel mai mare nivel de încărcare:

(a)	în cazul unui vehicul cu un SRSEE proiectat pentru a fi încărcat dintr-o sursă externă, SRSEE se încarcă până la nivelul maxim, conform procedurii specificate de producător pentru funcționarea normală, până la finalizarea normală a procesului de încărcare;

(b)

în cazul unui vehicul cu un SRSEE conceput pentru a fi încărcat numai de o sursă de energie de pe vehicul, SRSEE trebuie încărcat la cel mai înalt SOC care poate fi atins în condiții normale de funcționare a vehiculului. Producătorul trebuie să ofere instrucțiuni privind modul de funcționare a vehiculului în care se poate obține acest nivel de încărcare;

(c)

în cazul în care SRSEE sau un subsistem al acestuia este folosit drept dispozitiv supus încercării, dispozitivul supus încercării se încarcă până la nivelul maxim, conform procedurii specificate de producător pentru funcționarea normală, până la finalizarea normală a procesului de încărcare. Procedurile specificate de producător pentru producție, reparare sau întreținere pot fi considerate ca fiind corespunzătoare dacă permit atingerea unui nivel de încărcare echivalent cu cel obținut în condiții normale de funcționare. În cazul în care dispozitivul supus încercării nu controlează direct nivelul de încărcare, încărcarea se face până la minimum 95 % din nivelul de încărcare maxim în funcționare normală definit de producător pentru configurația specifică a dispozitivului supus încercării.

Când vehiculul sau SRSEE este supus încercării, nivelul de încărcare trebuie să ajungă la minimum 95 % din cel prevăzut la punctele 1 și 2 de mai sus, în cazul unui SRSEE proiectat pentru a fi încărcat din sursă externă, și la minimum 90 % din cel prevăzut la punctele 1 și 2 de mai sus, în cazul unui SRSEE proiectat pentru a fi încărcat doar de la o sursă de energie electrică aflată la bordul vehiculului. Nivelul de încărcare se confirmă printr-o metodă prezentată de producător.

ANEXA 9A

Încercarea la vibrații

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE într-un mediu de vibrații, care va afecta probabil SRSEE pe parcursul funcționării normale a vehiculului.

Instalații

2.1.

Se supune acestei încercări SRSEE complet sau unul sau mai multe subsisteme ale unui SRSEE. În cazul în care se alege efectuarea încercării pe unul sau mai multe subsisteme ale SRSEE, producătorul trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil performanța întregului SRSEE în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică a SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este permis să nu se instaleze unitatea de gestionare electronică pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

2.2.

Dispozitivul supus încercării trebuie să fie foarte bine fixat pe platforma mașinii de vibrație, astfel încât să se garanteze că vibrațiile sunt transmise direct dispozitivului supus încercării.

Dispozitivul supus încercării ar trebui fixat prin intermediul elementelor sale de montaj originare, dacă sunt prevăzute, conform modului în care este instalat pe vehicul.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie să respecte următoarele condiții:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 22 ± 5 °C;

(b)	la începutul încercării, nivelul de încărcare trebuie reglat conform prevederilor apendicelui 2 la anexa 9;

(c)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția (funcțiile) dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

3.2.

Proceduri de încercare

Dispozitivele supuse încercării trebuie supuse unei vibrații cu o undă sinusoidală având o curbă logaritmică cuprinsă între 7 Hz și 50 Hz și care revine la 7 Hz în 15 minute. Acest ciclu trebuie să se repete de 12 ori timp de 3 ore pe direcția verticală a orientării de montare a SRSEE, astfel cum este specificat de producător.

Corelația dintre frecvență și accelerație trebuie să fie cea indicată în tabelul 1:

Tabelul 1

Frecvența și accelerația

Frecvența (Hz)	Accelerația (m/s2)
7 -18	10
18 -30	redusă treptat de la 10 la 2
30 -50	2

La cererea producătorului, se poate utiliza un nivel mai mare al accelerației, precum și o frecvență maximă mai mare.

La cererea producătorului, ca substitut pentru corelația frecvență-accelerație din tabelul 1, se poate utiliza un profil de verificare a vibrațiilor stabilit de producătorul vehiculului, verificat în vederea aplicării în cazul vehiculelor și convenit cu serviciul tehnic. Omologarea unui SRSEE supus încercării în conformitate cu această condiție trebuie să se limiteze la instalații ale unui tip de vehicul specific.

După aplicarea vibrațiilor, se trece la efectuarea ciclului standard descris în apendicele 1 la anexa 9, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 h la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9B

Încercare în condiții de șoc termic și de variație ciclică

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE la schimbări bruște de temperatură. SRSEE trebuie supus unui anumit număr de cicluri de temperatură, începând cu temperatura mediului ambiant, urmată de cicluri de temperaturi ridicate și scăzute. Se simulează astfel o schimbare rapidă a temperaturii mediului, la care SRSEE ar putea fi expus pe durata sa de viață utilă.

Instalații

Se supune acestei încercări fie un SRSEE complet, fie unul sau mai multe subsisteme ale unui SRSEE. În cazul în care alege să efectueze încercarea cu unul sau mai multe subsisteme ale SRSEE, producătorul trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil performanța întregului SRSEE în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică a SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este permis să nu se instaleze unitatea de gestionare electronică pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie să respecte următoarele condiții încă de la începutul încercării:

(a)	nivelul de încărcare trebuie reglat conform prevederilor apendicelui 2 la anexa 9;

(b)	toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcționarea dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

3.2.

Procedura de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de cel puțin șase ore la o temperatură de încercare mai mare sau egală cu 60 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru, după care urmează depozitarea timp de cel puțin șase ore la o temperatură de încercare mai mică sau egală cu -40 ± 2 °C, dacă producătorul solicită acest lucru. Intervalul de timp dintre administrarea temperaturilor extreme de încercare trebuie să fie de 30 de minute. Această procedură trebuie repetată până la finalizarea a cel puțin 5 cicluri totale, după care dispozitivul supus încercării trebuie păstrat timp de 24 de ore la o temperatură a mediului ambiant de 22 ± 5 °C.

După depozitarea timp de 24 de ore, se trece la efectuarea ciclului standard descris în apendicele 1 din anexa 9, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 h la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9C

Șoc mecanic

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică vehiculul.

Instalarea

2.1.

Se supun acestei încercări fie un SRSEE complet, fie unul sau mai multe subsisteme ale unui SRSEE. În cazul în care alege să efectueze încercarea cu unul sau mai multe subsisteme ale SRSEE, producătorul trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil performanța întregului SRSEE în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică a SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este permis să nu se instaleze unitatea de gestionare electronică pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

2.2.

Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare numai cu ajutorul suporturilor prevăzute cu scopul de a fixa SRSEE sau subsistemul SRSEE pe vehicul.

Proceduri

3.1.

Condiții și cerințe generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

(b)	la începutul încercării, nivelul de încărcare trebuie reglat conform prevederilor apendicelui 2 la anexa 9;

(c)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

3.2.

Procedura de încercare

Dispozitivul supus încercării trebuie supus decelerării sau accelerării, în conformitate cu coridoarele de accelerație specificate în tabelele 1-3. Producătorul trebuie să decidă dacă încercările se vor derula în direcție pozitivă, în direcție negativă sau în ambele direcții.

Pentru fiecare dintre impulsurile de încercare specificate, se poate utiliza un dispozitiv supus încercării separat.

Impulsul de încercare trebuie să se încadreze între valorile minime și maxime specificate în tabelele de la 1 la 3. Este posibil ca dispozitivului supus încercării să i se aplice un nivel de șoc mai mare și/sau de o durată mai lungă în raport cu valoarea maximă din tabelele 1-3, dacă producătorul recomandă acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

Figura 1

Descriere generică a impulsurilor de încercare

Tabelul 1 pentru vehicule M1 și N1:

Punct	Timp (ms)	Accelerație (g)
Punct	Timp (ms)	Longitudinală	Transversală
A	20	0	0
B	50	20	8
C	65	20	8
D	100	0	0
E	0	10	4,5
F	50	28	15
G	80	28	15
H	120	0	0

Tabelul 2 pentru vehicule M2 și N2:

Punct	Timp (ms)	Accelerație (g)
Punct	Timp (ms)	Longitudinală	Transversală
A	20	0	0
B	50	10	5
C	65	10	5
D	100	0	0
E	0	5	2,5
F	50	17	10
G	80	17	10
H	120	0	0

Tabelul 3 pentru vehicule M3 și N3:

Punct	Timp (ms)	Accelerație (g)
Punct	Timp (ms)	Longitudinală	Transversală
A	20	0	0
B	50	6,6	5
C	65	6,6	5
D	100	0	0
E	0	4	2,5
F	50	12	10
G	80	12	10
H	120	0	0

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 h la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9D

Integritate mecanică

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța în materie de siguranță a SRSEE sub efectul unor sarcini inerțiale care se pot produce în cazul unui impact care implică vehiculul.

Instalații

2.1.

Această încercare trebuie să se efectueze fie cu SRSEE complet, fie cu subsistemul sau subsistemele conexe ale SRSEE, inclusiv celulele și conexiunile lor electrice. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu ajutorul subsistemului sau al subsistemelor conexe, el trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil funcționarea întregului SRSEE cu privire la performanța sa în materie de siguranță în aceleași condiții. În cazul în care unitatea de gestionare electronică a SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este permis să nu se instaleze unitatea de gestionare electronică pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru.

2.2.

Dispozitivul supus încercării trebuie conectat la instalația fixă de încercare conform recomandărilor producătorului.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții și cerințe:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

(b)	la începutul încercării, nivelul de încărcare trebuie reglat conform prevederilor apendicelui 2 la anexa 9;

(c)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție interne și externe care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale;

(d)

în cazul în care se aplică prevederile de la punctul 6.4.2.1.2, caroseria, barierele de protecție electrică, carcasele sau alte dispozitive mecanice care asigură protecția împotriva contactului, aflate fie în afara, fie în interiorul SRSEE, pot fi montate pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru. Producătorul trebuie să definească componentele utilizate pentru protecția mecanică a SRSEE. Încercarea se poate efectua cu SRSEE montat pe structura respectivului vehicul într-un mod care este reprezentativ pentru montarea acestuia în vehicul.

3.2.

Încercare la strivire

3.2.1.

Forța de strivire

Dispozitivul supus încercării trebuie strivit între o placă de rezistență și o placă de strivire, astfel cum se descrie în figura 1, prin exercitarea unei forțe de cel puțin 100 kN, dar mai mică sau egală cu 105 kN, cu excepția cazului în care se specifică altfel în conformitate cu punctul 6.4.2 din prezentul regulament, cu un timp de amorsare mai mic de 3 minute și un timp de menținere de cel puțin 100 ms, dar mai mic sau egal cu 10 s.

La cererea producătorului, este permis să se aplice o forță de strivire mai mare, un timp de amorsare și un timp de menținere mai lungi sau o combinație a acestora.

Aplicarea forței trebuie stabilită de producător împreună cu serviciul tehnic, ținând cont de direcția de deplasare a SRSEE în raport cu instalarea sa în vehicul. Forța de aplicare aplicată: (a) orizontală și în direcția de deplasare a SRSEE și (b) orizontală și perpendiculară pe direcția de deplasare a SRSEE. Pentru fiecare dintre direcțiile de încercare specificate, se poate utiliza un dispozitiv de încercare separat.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 h la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9E

Rezistența la foc

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica rezistența SRSEE în cazul expunerii la un foc provenit din afara vehiculului și provocat, de exemplu, de o scurgere de combustibil dintr-un vehicul (fie din vehiculul în cauză, fie dintr-un vehicul din apropiere). În acest caz, conducătorul auto și pasagerii ar trebui să dispună de timp suficient pentru a evacua vehiculul.

Instalații

2.1.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură de cel puțin 0 °C;

(b)	la începutul încercării, nivelul de încărcare trebuie reglat conform prevederilor apendicelui 2 la anexa 9;

(c)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

3.2.

Procedura de încercare

La alegerea producătorului, se efectuează fie o încercare pe vehicule, fie o încercare pe componente:

3.2.1.

Încercare pe vehicul

Dispozitivul supus încercării trebuie instalat pe o instalație fixă de încercare care să simuleze cât mai bine condițiile reale de instalare; în acest scop nu ar trebui să se utilizeze niciun tip de material combustibil, cu excepția materialului care intră în alcătuirea SRSEE. Metoda prin care dispozitivul supus încercării este fixat în instalația fixă de încercare trebuie să corespundă specificațiilor relevante pentru instalarea sa într-un vehicul. În cazul unui SRSEE conceput special pentru utilizarea într-un vehicul, trebuie să se țină seama de piesele vehiculului care sunt susceptibile să afecteze direcția focului.

3.2.2.

Încercare pe componente

În cazul încercărilor pe componente, producătorul poate alege fie încercarea la foc cu cuvă de benzină, fie încercarea la foc cu arzător de GPL.

Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat pe o masă cu grilaj, poziționată deasupra cuvei, și orientat în conformitate cu cerința de proiectare a producătorului.

Masa cu grilaj trebuie să fie alcătuită din bare de oțel aflate la o distanță de 4-6 cm unele de altele și având un diametru de 6-10 mm. Dacă este necesar, barele de oțel se pot sprijini pe picioare plate din oțel.

3.3.

Configurație pentru încercarea la foc cu cuvă de benzină a vehiculelor și componentelor

Flacăra la care este expus dispozitivul supus încercării se obține prin arderea într-o cuvă a unui combustibil comercial pentru motoare cu aprindere prin scânteie (denumit în continuare „combustibil”). Cantitatea de combustibil trebuie să fie suficientă pentru a permite flăcării să ardă pe toată durata încercării în condiții de ardere liberă.

Focul trebuie să acopere întreaga suprafață a cuvei pe toată durata expunerii la foc. Dimensiunile cuvei trebuie alese astfel încât pereții dispozitivului supus încercării să fie expuși la flacără. Prin urmare, cuva trebuie să depășească proiecția orizontală a dispozitivului supus încercării cu cel puțin 20 cm, dar nu cu mai mult de 50 cm. Pereții laterali ai cuvei nu trebuie să depășească cu mai mult de 8 cm nivelul combustibilului la începutul încercării.

3.3.1.

Cuva umplută cu combustibil trebuie amplasată sub dispozitivul supus încercării, astfel încât distanța dintre nivelul combustibilului din cuvă și fundul dispozitivului supus încercării să corespundă înălțimii de proiectare a dispozitivului supus încercării deasupra suprafeței drumului la masa proprie, în cazul în care se aplică punctul 3.2.1 de mai sus, sau la aproximativ 50 cm, în cazul în care se aplică punctul 3.2.2 de mai sus. Cuva sau instalația fixă de încercare sau ambele trebuie să poată fi mișcate liber.

3.3.2.

În timpul fazei C a încercării, cuva trebuie acoperită cu un grătar de protecție. Grătarul de protecție trebuie amplasat la 3 cm +/- 1 cm deasupra nivelului combustibilului, măsurat înainte de aprinderea combustibilului. Grătarul de protecție trebuie să fie confecționat din material refractar conform apendicelui 1 la anexa 9E. Nu trebuie să existe nicio distanță între cărămizi, iar acestea trebuie să fie susținute deasupra cuvei cu combustibil astfel încât găurile cărămizilor să nu fie obstrucționate. Lungimea și lățimea cadrului trebuie să fie cu 2-4 cm mai mici decât dimensiunile interioare ale cuvei, astfel încât să existe un spațiu de 1-2 cm între cadru și peretele cuvei, pentru a permite ventilarea. Înainte de încercare, grătarul de protecție trebuie să se afle cel puțin la temperatura mediului ambiant. Cărămizile refractare pot fi umezite pentru a garanta condiții de încercare repetabile.

3.3.3.

Atunci când încercările se efectuează în aer liber, trebuie asigurată suficientă protecție împotriva vântului, iar viteza vântului la nivelul cuvei nu trebuie să fie mai mare de 2,5 km/h.

3.3.4.

Încercarea trebuie să cuprindă trei faze B-D, în cazul în care combustibilul se află cel puțin la o temperatură de 20 °C. În caz contrar, încercarea trebuie să cuprindă patru faze A–D.

3.3.4.1.

Faza A: Preîncălzirea (figura 1)

Combustibilul din cuvă trebuie aprins la o distanță de cel puțin 3 m de dispozitivul supus încercării. După 60 de secunde de preîncălzire, cuva trebuie amplasată sub dispozitivul de încercare. În cazul în care dimensiunea cuvei este prea mare pentru a fi transportată fără a risca vărsarea unor lichide etc., dispozitivul supus încercării și instalația experimentală pot fi amplasate peste cuvă.

Figura 1

Faza A: Preîncălzirea

3.3.4.2.

Faza B: Expunerea directă la flacără (figura 2)

Dispozitivul supus încercării trebuie expus la flacăra unui combustibil care arde liber timp de 70 de secunde.

Figura 2

Faza B: Expunerea directă la flacără

3.3.4.3.

Faza C: Expunerea indirectă la flacără (figura 3)

Imediat ce faza B s-a încheiat, grătarul de protecție trebuie amplasat între cuva aflată în procesul de ardere și dispozitivul supus încercării. Dispozitivul supus încercării trebuie expus la această flacără redusă timp de încă 60 de secunde.

În loc de efectuarea fazei C a încercării, faza B poate să continue, la alegerea producătorului, timp de încă 60 de secunde.

Figura 3

Faza C: Expunerea indirectă la flacără

3.3.4.4.

Faza D: Sfârșitul încercării (figura 4)

Cuva aflată în proces de ardere și acoperită cu un grătar de protecție trebuie mutată înapoi în poziția descrisă în faza A. Nu trebuie să se procedeze la stingerea dispozitivului supus încercării. După îndepărtarea cuvei, dispozitivul supus încercării trebuie ținut sub observație până la momentul în care temperatura la suprafața acestuia a scăzut, ajungând la temperatura mediului ambiant, sau dacă aceasta a fost în scădere timp de minimum 3 ore.

Figura 4

Faza D: Sfârșitul încercării

3.4.

Configurație pentru încercarea la foc a componentelor folosind un arzător de GPL

3.4.1.

Dispozitivul supus încercării trebuie amplasat pe un echipament de încercare, poziționat conform cerinței de proiectare a producătorului.

3.4.2.

Arzătorul de GPL se folosește pentru a produce o flacără la care este expus dispozitivul supus încercării. Înălțimea flăcării trebuie să fie de minimum 60 cm, fără dispozitivul supus încercării.

3.4.3.

Temperatura flăcării se măsoară continuu cu ajutorul senzorilor. Cel puțin o dată pe secundă, pe toată durata expunerii la foc, se calculează valoarea medie a temperaturii ca medie aritmetică a temperaturilor măsurate de toții senzorii care îndeplinesc condițiile de amplasare prevăzute la punctul 3.4.4.

3.4.4.

Toți senzorii de temperatură se instalează la 5 ± 1 cm sub punctul cel mai de jos al suprafeței externe a dispozitivului supus încercării amplasat conform punctului 3.4.1. Cel puțin un senzor de temperatură trebuie poziționat pe centrul dispozitivului supus încercării și cel puțin patru senzori de temperatură trebuie poziționați la maximum 10 cm de marginea dispozitivului supus încercării, fiind orientați către centrul acestuia, la distanțe aproape egale unul de celălalt.

3.4.5.

Partea inferioară a dispozitivului supus încercării se expune direct și complet flăcării constante produse prin arderea combustibilului. Flacăra arzătorului de GPL trebuie să depășească proiecția orizontală a dispozitivului supus încercării cu cel puțin 20 cm.

3.4.6.

Trebuie să se atingă temperatura medie de 800 °C în 30 de secunde. Temperatura medie trebuie menținută între 800 °C și 1 100 °C. În continuare, dispozitivul supus încercării se expune cadrului timp de 2 minute.

3.4.7.

După expunerea directă la flacără, dispozitivul supus încercării trebuie ținut sub observație până la momentul în care temperatura la suprafață a acestuia a scăzut, ajungând la temperatura mediului ambiant, sau dacă aceasta a fost în scădere timp de minimum 3 ore.

ANEXA 9E – Apendicele 1

Dimensiunile și datele tehnice ale cărămizilor refractare

Rezistență la foc:	(Seger-Kegel) SK 30
Conținut de Al2O3:	30-33 %
Porozitate deschisă (Po):	20-22 de procente de volum
Densitate:	1 900 -2 000 kg/m3
Zona efectiv perforată:	44,18 %

ANEXA 9F

Protecție împotriva unui scurtcircuit extern

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva scurtcircuitelor, pentru a proteja SRSEE împotriva oricăror evenimente severe provocate de curentul de scurtcircuit.

Instalații

Se supun acestei încercări fie un vehicul complet, fie un SRSEE complet, fie unul sau mai multe subsisteme ale unui SRSEE. În cazul în care producătorul alege să efectueze încercarea cu unul sau mai multe subsisteme ale SRSEE, dispozitivul supus încercării trebuie să poată furniza tensiunea nominală a întregului SRSEE, iar producătorul trebuie să demonstreze că rezultatul încercării poate reprezenta în mod rezonabil performanța întregului SRSEE în materie de siguranță în aceleași condiții ca pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru. În cazul în care unitatea de gestionare electronică a SRSEE nu este integrată în carcasa de protecție a celulelor, este permis să nu se instaleze unitatea de gestionare electronică pe dispozitivul supus încercării, dacă producătorul solicită acest lucru. În cazul unei încercări cu un vehicul complet, producătorul poate prezenta informații privind conectarea în exteriorul SRSEE a unui fascicul de cabluri care permite punerea SRSEE în scurtcircuit.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele condiții:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

(b)	la începutul încercării, nivelul de încărcare trebuie reglat conform prevederilor apendicelui 2 la anexa 9;

(c)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale;

(d)	în cazul în care se supune încercării un vehicul complet, se conectează în punctul specificat de producător un fascicul de cabluri, iar sistemele de protecție ale vehiculului care influențează rezultatul încercării trebuie să fie activate.

3.2.

Scurtcircuit

La începutul încercării, toate contactoarele principale pentru încărcare și descărcare trebuie să fie închise pentru a reprezenta modul posibil de deplasare activă, precum și modul de facilitare a încărcării externe. Dacă această cerință nu poate fi respectată în cadrul unei singure încercări, trebuie să se mai efectueze două sau mai multe încercări.

În cazul în care se supun încercării un SRSEE complet sau unul sau mai multe subsisteme ale unui SRSEE, bornele pozitive și negative ale dispozitivului supus încercării trebuie să fie conectate între ele pentru a produce un scurtcircuit. Conectarea utilizată în acest scop trebuie să aibă o rezistență care să nu depășească 5 mΩ.

În cazul în care se supune încercării un vehicul complet, scurtcircuitul se aplică prin fasciculul de cabluri. Conectarea utilizată pentru crearea scurtcircuitului (inclusiv cablajul) trebuie să aibă o rezistență care să nu depășească 5 mΩ.

Starea de scurtcircuit trebuie să continue până când funcția de protecție a SRSEE care întrerupe curentul de scurtcircuit este confirmată sau timp de cel puțin o oră după ce temperatura măsurată la nivelul carcasei dispozitivului supus încercării s-a stabilizat, astfel încât gradientul de temperatură să varieze cu mai puțin de 4 °C în două ore.

3.3.

Ciclul standard și perioada de observație

Imediat după sfârșitul încercării privind scurtcircuitul, se trece la efectuarea unui ciclu standard conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 h la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9G

Protecție împotriva supraîncărcării

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva supraîncărcării, pentru a proteja SRSEE împotriva oricăror evenimente severe provocate de un nivel excesiv de încărcare.

Instalații

Această încercare se efectuează, în condiții standard de funcționare, fie cu un vehicul complet, fie cu sistemele auxiliare ale SRSEE complete care nu influențează rezultatele încercării pot fi omise din dispozitivul supus încercării.

Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, cu condiția ca aceste modificări să nu influențeze rezultatele încercării.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

(b)

nivelul de încărcare a SRSEE trebuie să fie reglat în jurul nivelului mediu al intervalului normal de funcționare, conform recomandărilor producătorului, cum ar fi prin conducerea vehiculului sau de la un încărcător extern. Nu este necesară reglarea precisă, atât timp cât este activat modul normal de funcționare a SRSEE;

(c)	în cazul încercării vehiculelor echipate cu sisteme de conversie a energiei (de exemplu, motor cu ardere internă, pilă de combustie etc.), se umple rezervorul cu combustibil pentru a permite funcționarea respectivelor sisteme;

(d)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale. Toate conductoarele principale relevante pentru încărcare trebuie să fie închise.

3.2.

Încărcare

Procedura de încărcare a SRSEE pentru încercarea pe vehicul este cea descrisă la punctele 3.2.1 și 3.2.2, fiind selectată în funcție de modul de utilizare a vehiculului și de funcționarea sistemului de protecție. Alternativ, procedura de încărcare a SRSEE pentru încercarea pe vehicul este cea descrisă la punctul 3.2.3. În cazul încercării pe componente, procedura de încărcare este cea descrisă la punctul 3.2.4.

3.2.1.

Încărcare prin rularea vehiculului

Această procedură se aplică încercărilor pe un vehicul aflat în modul posibil de deplasare activă:

(a)

în cazul vehiculelor care pot fi încărcate la o sursă de energie aflată la bord (de exemplu, recuperarea energiei, sisteme de conversie a energiei), vehiculul trebuie condus pe un stand dinamometric. Profilul de rulare a vehiculului pe standul dinamometric (de exemplu, simulând coborârea continuă a unei pante) care va asigura intensitatea maximă rezonabil posibilă a curentului de încărcare se stabilește, dacă este necesar, de comun acord cu producătorul vehiculului;

(b)

SRSEE se încarcă prin rularea vehiculului pe un stand dinamometric, conform punctului 3.2.1 litera (a). Rularea vehiculului pe standul dinamometric încetează când dispozitivele de comandă a protecției la supraîncărcare ale vehiculului întrerup încărcarea cu curent a SRSEE sau când temperatura SRSEE este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 2 °C în interval de o oră. În cazul în care o funcție automată de protecție împotriva supraîncărcării nu se declanșează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, încărcarea trebuie să continue până când temperatura SRSEE depășește cu 10 °C temperatura maximă de funcționare specificată de producător;

(c)	imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard de rulare a vehiculului pe standul dinamometric, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

3.2.2.

Încărcare dintr-o sursă externă de energie electrică (încercare pe vehicul)

Această procedură se aplică încercărilor pe un vehicul care poate fi încărcat dintr-o sursă externă de energie electrică:

(a)

priza de racordare a vehiculului pentru uz normal, dacă este prevăzută, se folosește pentru conectarea instalației externe de alimentare cu energie electrică. Funcția de control a încărcării a instalației externe de alimentare cu energie electrică trebuie să fie modificată sau dezactivată, pentru a permite modul de încărcare descris la punctul 3.2.2 litera (b) de mai jos;

(b)

SRSEE se încarcă de la instalația externă de alimentare cu energie electrică la curentul maxim de încărcare specificat de producător. încărcarea încetează când dispozitivele de comandă a protecției la supraîncărcare ale vehiculului întrerup încărcarea cu curent a SRSEE. În cazul în care dispozitivul de comandă a protecției împotriva supraîncărcării nu se declanșează sau în cazul în care nu există un astfel de dispozitiv, încărcarea trebuie să continue până când temperatura SRSEE depășește cu 10 °C temperatura maximă de funcționare specificată de producător. În cazul în care alimentarea cu curent nu este întreruptă și temperatura SRSEE rămâne la mai puțin de 10 °C peste temperatura maximă de funcționare, funcționarea vehiculului se oprește la 12 ore de la începerea încărcării de la instalația externă de alimentare cu energie electrică;

(c)

imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru, vehiculul rulând pe standul dinamometric pentru descărcare și fiind conectat la instalația externă de alimentare cu energie electrică pentru încărcare.

3.2.3.

Încărcare cu ajutorul unui fascicul de cabluri (încercare pe vehicul)

Această procedură se aplică încercărilor pe vehicule cu încărcare din exterior și pe vehicule cu încărcare exclusivă de la surse de energie aflate la bord, pentru care producătorul prezintă instrucțiuni privind conectarea unui fascicul de cabluri la o conexiune aflată în imediata apropierea a SRSEE și care permite încărcarea acestuia:

(a)

fasciculul de cabluri se conectează la vehicul conform specificațiilor constructorului. Intensitatea/tensiunea curentului de oprire în instalația exterioară de încărcare/descărcare se reglează cu minimum 10 procente mai sus decât limita curentului/tensiunii dispozitivului supus încercării. Instalația exterioară de încărcare se conectează la fasciculul de cabluri. SRSEE se încarcă de la instalația externă de alimentare cu energie electrică la curentul maxim de încărcare specificat de producător;

(b)

încărcarea încetează când dispozitivele de comandă a protecției la supraîncărcare ale vehiculului întrerup încărcarea cu curent a SRSEE. În cazul în care dispozitivul de comandă a protecției împotriva supraîncărcării nu se declanșează sau în cazul în care nu există un astfel de dispozitiv, încărcarea trebuie să continue până când temperatura SRSEE este cu 10 °C mai mare decât temperatura maximă de funcționare specificată de producător. În cazul în care alimentarea cu curent nu este întreruptă și temperatura SRSEE rămâne la mai puțin de 10 °C peste temperatura maximă de funcționare, funcționarea vehiculului se oprește la 12 ore de la începerea încărcării de la instalația externă de alimentare cu energie electrică;

(c)	imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9 (pentru un vehicul complet), dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

3.2.4.

Încărcare dintr-o sursă externă de energie electrică (încercare pe componente)

Această procedură se aplică încercărilor pe componente:

(a)	instalația externă de încărcare/descărcare se conectează la bornele principale ale SRSEE. Limitele de control al încărcării aplicabile echipamentului de încercare trebuie să fie dezactivate;

(b)

SRSEE se încarcă de la instalația externă de încărcare/descărcare la curentul maxim de încărcare specificat de producător. Încărcarea încetează când dispozitivele de comandă a protecției la supraîncărcare ale SRSEE întrerup încărcarea cu curent a SRSEE. În cazul în care dispozitivul de comandă a protecției împotriva supraîncărcării al SRSEE nu declanșează sau în cazul în care nu există o astfel de dispozitiv, încărcarea trebuie să continue până când temperatura SRSEE depășește cu 10 °C temperatura maximă de funcționare specificată de producător. În cazul în care alimentarea cu curent nu este întreruptă și temperatura SRSEE rămâne la mai puțin de 10 °C peste temperatura maximă de funcționare, încărcarea se oprește la 12 ore de la începerea încărcării de la instalația externă de alimentare cu energie electrică;

(c)	imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă SRSEE nu împiedică acest lucru, cu instalația externă de încărcare/descărcare.

3.3.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9H

Protecție împotriva supradescărcării

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva supradescărcării, pentru a proteja SRSEE împotriva oricăror evenimente severe provocate de un nivel insuficient de încărcare.

Instalații

Se supun acestei încercări fie un vehicul complet, fie un SRSEE complet, în condiții standard de funcționare. Se permite ca sistemele auxiliare care nu influențează rezultatele încercării să nu fie instalate pe dispozitivul supus încercării.

Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, cu condiția ca aceste modificări să nu influențeze rezultatele încercării.

Proceduri

3.1.

Condiții generale de încercare

Încercarea trebuie să respecte următoarele cerințe și condiții:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C sau la o temperatură mai ridicată, dacă producătorul solicită acest lucru;

(b)

nivelul de încărcare a SRSEE trebuie să fie reglat la nivelul scăzut, dar în plaja normală de funcționare, conform recomandărilor producătorului, cum ar fi prin conducerea vehiculului sau de la un încărcător extern. Nu este necesară reglarea precisă, atât timp cât este activată funcționarea normală a SRSEE;

(c)

în cazul încercării vehiculelor echipate cu sisteme de conversie a energiei (de exemplu, motor cu ardere internă, pilă de combustie etc.), se reduce aportul de energie electrică din astfel de sisteme, de exemplu, prin reglarea nivelului de combustibil aproape de zero, dar păstrând suficient pentru ca vehiculul să poată trece în modul posibil de deplasare activă;

(d)	la începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care ar putea afecta funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale.

3.2.

Descărcare

Procedura de descărcare a SRSEE pentru încercarea pe vehicul este cea descrisă la punctele 3.2.1 și 3.2.2. Alternativ, procedura de descărcare a SRSEE pentru încercarea pe vehicul este cea descrisă la punctul 3.2.3. În cazul încercării pe componente, procedura de descărcare este cea descrisă la punctul 3.2.4.

3.2.1.

Descărcare prin rularea vehiculului

Această procedură se aplică încercărilor pe un vehicul aflat în modul posibil de deplasare activă:

(a)

vehiculul trebuie condus pe un stand dinamometric. Profilul de rulare a vehiculului pe standul dinamometric (de exemplu, simulând rularea continuă la viteză constantă) care va asigura, pe cât este rezonabil posibil, o descărcare constantă se stabilește, dacă este necesar, în consultare cu producătorul vehiculului;

(b)

SRSEE se descarcă prin rularea vehiculului pe un stand dinamometric, conform punctului 3.2.1 litera (a). Rularea vehiculului pe standul dinamometric încetează când dispozitivele de comandă a protecției la supradescărcare ale vehiculului întrerup descărcarea SRSEE sau când temperatura SRSEE este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 4 °C în interval de două ore. În cazul în care un dispozitiv de protecție la supradescărcare nu funcționează sau în cazul în care nu există un astfel de dispozitiv, descărcarea trebuie să continue până când SRSEE este descărcat la 25 % din valoarea tensiunii sale nominale;

(c)	imediat după finalizarea descărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard de încărcare urmat de unul de descărcare, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

3.2.2.

Descărcare cu ajutorul echipamentelor electrice auxiliare (încercare pe vehicul)

Această procedură se aplică încercărilor pe un vehicul aflat în staționare:

(a)

vehiculul trece într-un mod de funcționare în staționare care permite echipamentelor electrice auxiliare să consume energie electrică din SRSEE. Acest mod de funcționare se stabilește, dacă este necesar, în consultare cu producătorul vehiculului. Se pot folosi, după caz, echipamente care previn deplasarea vehiculului (de exemplu, pene pentru roți), pentru a asigura siguranța în timpul încercării;

(b)

SRSEE se descarcă prin funcționarea echipamentelor electrice, a instalației de aer condiționat, a încălzirii, iluminării, echipamentelor audio-video etc. care pot fi pornite în condițiile prevăzute la punctul 3.2.2 litera (a). Funcționarea acestora trebuie să înceteze când dispozitivul de comandă a protecției la supradescărcare al vehiculului întrerupe descărcarea SRSEE sau când temperatura SRSEE este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 4 °C în interval de două ore. În cazul în care un dispozitiv de protecție la supradescărcare nu funcționează sau în cazul în care nu există un astfel de dispozitiv, descărcarea trebuie să continue până când SRSEE este descărcat la 25 % din valoarea tensiunii sale nominale;

(c)	imediat după finalizarea descărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard de încărcare urmat de unul de descărcare, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

3.2.3.

Descărcarea SRSEE cu ajutorul unei rezistențe (încercare pe vehicul)

Această procedură se aplică vehiculelor pentru care producătorul prezintă instrucțiuni privind conectarea unui fascicul de cabluri la o conexiune aflată în imediata apropierea a SRSEE și care permite descărcarea acestuia:

(a)	fasciculul de cabluri se conectează la vehicul conform specificațiilor producătorului. Se plasează vehiculul în „modul posibil de deplasare activă”;

(b)	la fasciculul de cabluri se conectează o rezistență, iar SRSEE trebuie să se descarce la o rată egală cu cea aplicabilă în condiții normale de funcționare, conform instrucțiunilor transmise de producător. Se poate folosi o rezistență cu o putere de descărcare de 1 kW;

(c)

încercarea trebuie încheiată când dispozitivul de comandă a protecției la supradescărcare al vehiculului întrerupe descărcarea SRSEE sau când temperatura SRSEE este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 4 °C în interval de două ore. În cazul în care o funcție automată de întrerupere a descărcării nu funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, descărcarea trebuie să continue până când SRSEE este descărcat până la 25 % din valoarea tensiunii sale nominale;

(d)	imediat după finalizarea descărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard de încărcare urmat de unul de descărcare, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

3.2.4.

Descărcare prin intermediul echipamentelor externe (încercare pe componente)

Această procedură se aplică încercărilor pe componente:

(a)	toate contactoarele principale relevante trebuie să fie închise. Instalația externă de încărcare/descărcare se conectează la bornele principale ale dispozitivului supus încercării;

(b)	descărcarea trebuie să se efectueze cu un curent stabil, în intervalul normal de funcționare specificată de producător;

(c)

descărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării întrerupe (automat) descărcarea SRSEE sau până când temperatura dispozitivului supus încercării este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 4 °C în interval de două ore. În cazul în care o funcție automată de întrerupere nu funcționează sau în cazul în care nu există o astfel de funcție, descărcarea trebuie să continue până când dispozitivul supus încercării este descărcat la 25 % din valoarea tensiunii sale nominale;

(d)	imediat după finalizarea descărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard de încărcare urmat de unul de descărcare, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă dispozitivul supus încercării nu împiedică acest lucru.

3.3.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 h la temperatura mediului ambiant de încercare.

ANEXA 9I

Protecție împotriva supraîncălzirii

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica eficacitatea măsurilor de protecție a SRSEE împotriva supraîncălzirii interne în timpul funcționării. În cazul în care nu sunt necesare măsuri de protecție specifice pentru a evita ca SRSEE să atingă un anumit nivel de periculozitate din cauza supraîncălzirii interne, este necesar ca această exploatare în siguranță să fie demonstrată.

Încercarea se poate executa cu un SRSEE complet, conform punctelor 3 și 4, sau cu un vehicul complet, conform punctelor 5 și 6.

Instalația pentru încercări cu un SRSEE complet

3.1.

Se permite ca sistemele auxiliare care nu influențează rezultatele încercării să nu fie instalate pe dispozitivul supus încercării. Încercarea poate să fie efectuată cu ajutorul unui dispozitiv supus încercării modificat, cu condiția ca aceste modificări să nu influențeze rezultatele încercării.

3.2.

În cazul în care un SRSEE este echipat cu o funcție de răcire și dacă SRSEE rămâne funcțional la puterea sa normală când sistemul de răcire nu este în funcțiune, sistemul de răcire trebuie dezactivat în vederea încercării.

3.3.

Temperatura dispozitivului supus încercării trebuie măsurată permanent în timpul încercării, în interiorul carcasei și în apropierea celulelor, pentru a monitoriza variațiile de temperatură. Se poate utiliza senzorul instalat la bord, dacă acesta există, împreună cu instrumente compatibile pentru citirea semnalului.

3.4.

SRSEE trebuie amplasat într-un cuptor de convecție sau într-o incintă climatizată. Dacă este necesar pentru executarea încercării, SRSEE se conectează la restul sistemului de comandă-control al vehiculului cu ajutorul cablurilor prelungitoare. O instalație externă de încărcare/descărcare poate fi conectată sub supravegherea producătorului vehiculului.

Proceduri de încercare cu un SRSEE complet

4.1.

La începutul încercării, toate dispozitivele de protecție care afectează funcția dispozitivului supus încercării și care sunt relevante pentru rezultatul încercării trebuie să fie operaționale, cu excepția oricărui sistem de dezactivare implementat în conformitate cu punctul 3.2 de mai sus.

4.2.

Dispozitivul supus încercării trebuie să fie încărcat și descărcat continuu de către instalația externă de încărcare/descărcare cu un curent care conduce la creșterea temperaturii celulelor cât mai rapid posibil în intervalul de funcționare normală definit de producător, până la încheierea încercării.

Alternativ, încărcarea și descărcarea se pot realiza prin rularea vehiculului pe standul dinamometric, caz în care operațiunile de rulare se decid de comun acord cu producătorul, astfel încât să se îndeplinească condițiile menționate mai sus.

4.3.

Temperatura incintei sau a cuptorului trebuie majorată treptat, începând de la 20 ± 10 °C sau de la o temperatură mai mare la cererea producătorului, astfel încât să se ajungă la temperatura determinată în conformitate cu punctul 4.3.1 sau 4.3.2 de mai jos, după caz, și apoi trebuie menținută la o temperatură care este mai mare sau egală cu aceasta, până la sfârșitul încercării.

4.3.1.

În cazul în care SRSEE este echipat cu măsuri de protecție împotriva supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la temperatura definită de producător ca fiind pragul de temperatură operațională pentru astfel de măsuri de protecție, pentru a garanta că temperatura dispozitivului supus încercării va crește conform specificațiilor de la punctul 4.2 de mai sus.

4.3.2.

În cazul în care SRSEE nu este echipat cu niciun fel de măsuri specifice împotriva supraîncălzirii interne, temperatura trebuie majorată astfel încât să se ajungă la temperatura operațională maximă specificată de producător.

4.4.

Sfârșitul încercării: Încercarea ia sfârșit atunci când este îndeplinit unul dintre următoarele criterii:

(a)	dispozitivul supus încercării împiedică și/sau limitează încărcarea și/sau descărcarea pentru a evita creșterea temperaturii;

(b)	temperatura dispozitivului supus încercării este stabilizată, ceea ce înseamnă că temperatura variază cu un gradient de temperatură mai mic de 4 °C într-un interval de două ore;

(c)	în cazul nerespectării oricăruia dintre criteriile de acceptare prevăzute la punctul 6.9.2.1 din prezentul regulament.

Instalația pentru încercări cu un vehicul complet

5.1.

În scopul încercării, pe baza informațiilor de la producător, în cazul unui SRSEE prevăzut cu funcție de răcire, sistemul de răcire se dezactivează sau se trece pe capacitate minimă (în cazul unui SRSEE care nu funcționează dacă sistemul de răcire este dezactivat).

5.2.

Temperatura SRSEE trebuie măsurată permanent în timpul încercării, în interiorul carcasei și în apropierea celulelor, pentru a monitoriza variațiile de temperatură folosind senzorii de la bord și instrumente compatibile, conform instrucțiunilor transmise de producător cu privire la citirea semnalelor.

5.3.

Vehiculul se amplasează într-o cameră climatizată, reglată la o temperatură între 40 °C și 45 °C, timp de minimum 6 ore.

Proceduri de încercare cu un vehicul complet

6.1.

Vehiculul trebuie să fie încărcat și descărcat continuu, într-un mod care conduce la creșterea temperaturii celulelor SRSEE cât mai rapid posibil în intervalul de funcționare normală definit de producător, până la încheierea încercării.

Încărcarea și descărcarea se realizează prin rularea vehiculului pe standul dinamometric, caz în care operațiunile de rulare se decid de comun acord cu producătorul, astfel încât să se îndeplinească condițiile menționate mai sus.

În cazul unui vehicul care poate fi încărcat de la o sursă externă de energie electrică, încărcarea se poate executa folosind o astfel de sursă, dacă se preconizează o creștere mai rapidă a temperaturii.

6.2.

Încercarea ia sfârșit atunci când este îndeplinit unul dintre următoarele criterii:

(a)	vehiculul încheie încărcarea și/sau descărcarea;

(b)	temperatura SRSEE este stabilizată, astfel încât variază cu un gradient de temperatură mai mic de 4 °C într-un interval de două ore;

(c)	în cazul nerespectării oricăruia dintre criteriile de acceptare prevăzute la punctul 6.9.2.1 din prezentul regulament;

(d)	s-au scurs trei ore de la momentul începerii ciclurilor de încărcare/descărcare descrise la punctul 6.1.

ANEXA 9J

Protecție împotriva supracurenților

Scopul

Scopul acestei încercări este de a verifica performanța protecției împotriva supracurenților în timpul încărcării externe cu c.c., pentru a proteja SRSEE împotriva oricăror evenimente severe provocate de un nivel excesiv de încărcare, conform specificațiilor producătorului.

Condițiile de încercare:

(a)	încercarea trebuie să se efectueze la o temperatură a mediului ambiant de 20 ± 10 °C;

(b)

(c)	nivelul supracurentului (presupunând avarierea instalației externe de alimentare cu curent continuu) și tensiunea maximă (în intervalul normal) se stabilesc, dacă este cazul, de comun acord cu producătorul.

Încercarea la supracurent se execută în conformitate cu prevederile punctului 4 sau ale punctului 5, după caz, și în conformitate cu informațiile transmise de producător.

Supracurent în timpul încărcării dintr-o sursă externă de energie electrică

Această procedură de încercare se aplică în cazul vehiculelor care pot fi încărcate de la surse externe de energie electrică în regim de c.c.:

(a)

priza de racordare a vehiculului la sursa de c.c. se folosește pentru conectarea la instalația externă de alimentare cu energie electrică. Funcția de control a încărcării a instalației externe de alimentare cu energie electrică trebuie să fie modificată sau anulată, pentru a permite apariția supracurentului la nivelul stabilit de comun acord cu producătorul;

(b)

încărcarea SRSEE de la instalația externă de alimentare cu energie electrică de c.c. se inițiază pentru atingerea curentului maxim de încărcare în regim normal specificat de producător. În continuare, intensitatea curentului de încărcare este crescută pe durata a 5 secunde de la nivelul maxim normal la nivelul supracurentului stabilit conform punctului 2 litera (c) de mai sus. Se continuă încărcarea la acest nivel de supracurent;

(c)	încărcarea încetează când funcția de protecție la supracurent a vehiculului întrerupe încărcarea cu curent a SRSEE sau când temperatura SRSEE este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 4 °C în interval de două ore;

(d)	imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

Supracurent în timpul încărcării cu fascicul de cabluri

Această procedură se aplică SRSEE pentru vehicule care se pot încărca de la surse externe de c.c. și pentru care producătorul prezintă instrucțiuni privind conectarea unui fascicul de cabluri la o conexiune aflată în imediata apropierea a SRSEE și care permite încărcarea acestuia:

(a)	fasciculul de cabluri se conectează la vehicul sau la SRSEE conform specificațiilor producătorului;

(b)	se conectează la fasciculul de cabluri instalația externă de alimentare cu energie electrică și sursa de supracurent și se inițiază încărcarea SRSEE pentru atingerea curentului maxim de încărcare în regim normal specificat de producător;

(c)	în continuare, intensitatea curentului de încărcare este crescută pe durata a 5 secunde de la nivelul maxim normal la nivelul supracurentului stabilit conform punctului 2 litera (c) de mai sus. Se continuă încărcarea la acest nivel de supracurent;

(d)	încărcarea încetează când funcția de protecție la supracurent a vehiculului întrerupe încărcarea sau când temperatura SRSEE este stabilizată astfel încât variază cu un gradient mai mic de 4 °C în interval de două ore;

(e)	imediat după finalizarea încărcării, se trece la efectuarea unui ciclu standard, conform descrierii din apendicele 1 la anexa 9, dacă vehiculul nu împiedică acest lucru.

Încercarea trebuie să se încheie cu o perioadă de observație de 1 oră la temperatura mediului ambiant de încercare.

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1955/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)

Top

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește

Informatii

Apply Filters