OJ:L_202402064: Decizia de punere în aplicare (PESC) 2024/2064 a Consiliului din 26 iulie 2024 privind punerea în aplicare a Deciziei 2010/788/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică Congo

Redacția Lex24
Publicat in Jurnalul Oficial UE, 26/07/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2024/206426.7.2024DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2024/2064 A CONSILIULUI din 26 iulie 2024 privind punerea în aplicare a Deciziei 2010/788/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică CongoCONSILIUL UNIUNII EUROPENE,având în vedere...

Informatii

Data documentului: 26/07/2024; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 26/07/2024; intrare în vigoare data publicării a se vedea articolul 2
Data încetării: No end date
Autor: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Jurnalul Oficial UE
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/2064

26.7.2024

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (PESC) 2024/2064 A CONSILIULUI

din 26 iulie 2024

privind punerea în aplicare a Deciziei 2010/788/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică Congo

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (2),

având în vedere Decizia 2010/788/PESC a Consiliului din 20 decembrie 2010 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică Congo (1), în special articolul 6 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 20 decembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/788/PESC.

(2)

La 12 decembrie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/2231 (2) ca reacție la obstrucționarea procesului electoral în Republica Democratică Congo (RDC) și la încălcările drepturilor omului care au decurs din această cauză. Decizia (PESC) 2016/2231 a modificat Decizia 2010/788/PESC și a introdus măsuri restrictive suplimentare.

(3)

În urma unei evaluări a circumstanțelor relevante și având în vedere gravitatea situației din RDC, Consiliul consideră că nouă persoane și o entitate ar trebui adăugate pe lista persoanelor fizice sau juridice, a entităților și a organismelor care figurează în anexa II la Decizia 2010/788/PESC.

(4)

Prin urmare, Decizia 2010/788/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa II la Decizia 2010/788/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 26 iulie 2024.

Pentru Consiliu

Președintele

BÓKA J.


(1)  
JO L 336, 21.12.2010, p. 30.

(2)  Decizia (PESC) 2016/2231 a Consiliului din 12 decembrie 2016 de modificare a Deciziei 2010/788/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo (JO L 336 I, 12.12.2016, p. 7).


ANEXĂ

Anexa II la Decizia 2010/788/PESC se modifică după cum urmează:

1.

La secțiunea A („Persoane”) se adaugă următoarele persoane:

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

„27.

Benjamin MBONIMPA

Funcție/grad: secretar executiv al Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (M23/ARC), supervizor al secretariatului permanent al «Alliance Fleuve Congo».

Sexul: masculin

Benjamin Mbonimpa deține o funcție de conducere ca secretar executiv al M23/ARC, o grupare armată neguvernamentală care acționează în estul RDC.

M23/ARC susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, în special prin incitarea la violență. În plus, aceasta este responsabilă de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv de ucideri ale civililor, atacuri și violență sexuală împotriva acestora.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul M23/ARC, Benjamin Mbonimpa este implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este responsabil și de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

26.7.2024

28.

Justin Gacheri MUSANGA

alias Gaceri MUSANGA, CS BRAVO SIERRA, BRAVO THREE

Funcție/grad: general de brigadă al Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (M23/ARC)

Locul nașterii: Masisi, RDC

Sexul: masculin

Tatăl: Erasto NTIBATURANA (lider tradițional hutu în BUSUMBA)

Justin Gacheri Musanga deține o funcție de conducere ca general de brigadă al M23/ARC, o grupare armată neguvernamentală care acționează în estul RDC.

M23/ARC susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, în special prin incitarea la violență. În plus, aceasta este responsabilă de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv de ucideri ale civililor, atacuri și violență sexuală împotriva acestora, precum și de recrutare de copii.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul M23/ARC, Justin Gacheri Musanga este implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este responsabil și de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

26.7.2024

29.

Pierre Celestin RURAKABIJE

alias Guillaume NGABO, Bagdad, Simba Guillaume, Samba Guillaume, Ngabo Simba, Lieutenant-Colonel

Funcție/grad: comandant adjunct al «Commando de recherche et d’action en profondeur» (CRAP) al Forces Démocratiques pour la Libération du Rwanda/Forces Combattantes Abacunguzi (FDLR/FOCA)

Cetățenia: ruandeză

Sexul: masculin

Pierre Celestin Rurakabije deține o funcție de conducere în calitate de comandant adjunct în cadrul Forțelor Democratice pentru Eliberarea Rwandei – Forces Combattantes Abacunguzi (FDLR-FOCA), o grupare armată neguvernamentală care acționează în estul RDC. În special, el este comandantul adjunct al «Commando de recherche et d’action en profondeur» (CRAP) al FDLR-FOCA – considerată unitatea specializată în operațiuni de comando și informații a grupării armate.

FDLR-FOCA este o grupare armată compusă în mare parte din persoane de etnie hutu, unele dintre acestea participând la genocidul din 1994 din Rwanda. FDLR-FOCA, inclusiv unitatea CRAP, contribuie la conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, în special prin acte de violență și abuzuri grave ale drepturilor omului, inclusiv atacuri asupra civililor, ucideri, violență împotriva copiilor, violuri și alte acte de violență sexuală.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul FDLR, Pierre Celestin Rurakabije este implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave în RDC. El este responsabil și de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

26.7.2024

30.

Gustave KUBWAYO

alias Sirkoof, Surkoof, Sirkoff, Surcouf, Surcoff, Surcof, Surkouf, Syrkoff, Modeste, Slycove, Colonel

Funcție/grad: comandant al «Commando de recherche et d’action en profondeur» (CRAP) al Forces Démocratiques pour la Libération du Rwanda/Forces Combattantes Abacunguzi (FDLR/FOCA)

Locul nașterii: localitatea Karago, prefectura Gisenyi, Rwanda sau districtul Nyabihu, Provincia de Vest, Rwanda

Cetățenia: ruandeză

Sexul: masculin

Gustave Kubwayo deține o funcție de conducere în calitate de comandant în cadrul Forțelor Democratice pentru Eliberarea Rwandei – Forces Combattantes Abacunguzi (FDLR-FOCA), o grupare armată neguvernamentală care acționează în estul RDC. El conduce unitatea specială «Commando de recherche et d’action en profondeur» (CRAP) a FDLR-FOCA – considerată unitatea specializată în operațiuni de comando și informații a grupării armate.

FDLR-FOCA este o grupare armată compusă în mare parte din persoane de etnie hutu, unele dintre acestea participând la genocidul din 1994 din Rwanda. Luptătorii FDLR-FOCA, inclusiv unitatea CRAP, au comis violuri și alte acte de violență sexuală și au ucis civili. FDLR-FOCA este implicată sistemic în răpiri pentru răscumpărare, deținere arbitrară și execuții ale civililor, precum și în recrutarea de combatanți copii. Gruparea armată este implicată și în exploatarea ilegală a resurselor naturale, cum ar fi cărbunele, și în perceperea ilegală de taxe la punctele de control.

În calitatea sa de comandant al unității CRAP, Gustave Kubwayo este implicat în comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este responsabil și de susținerea conflictului armat în RDC.

26.7.2024

31.

Jean Claude HABYARIMANA MBITSE

alias Jules MULUMBA, Habyarimana Mbitshemunda

Funcție/grad: purtător de cuvânt al «Collectif des mouvements pour le changement/Forces de défense du peuple» (CMC-FDP), purtător de cuvânt și ofițer de legătură al VDP

Locul nașterii: Groupement Rugari, teritoriul Rutshuru, provincia Kivu de Nord, RDC

Adresa: Bujumbura, Burundi

Cetățenia: congoleză

Sexul: masculin

Jean Claude Habyarimana Mbitse deține o funcție de conducere ca purtător de cuvânt al «Collectif des mouvements pour le changement/Forces de défense du peuple» (CMC-FDP), o grupare armată neguvernamentală care acționează în estul RDC. În plus, Jean Claude Habyarimana Mbitse deține o funcție de conducere ca purtător de cuvânt și ofițer de legătură al așa-numitei «Wazalendo» sau «Volontaires pour la Défense de la Patrie» (VDP), o coaliție de grupări armate neguvernamentale care acționează în estul RDC care luptă împotriva coaliției M23/RDF/AFC.

CMC-FDP și VDP susțin conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, în special prin incitarea la violență. În special, combatanții CMC-FDP și VDP au comis încălcări grave ale drepturilor omului și abuzuri împotriva civililor. De exemplu, combatanții VDP sunt implicați sistematic în răpiri pentru răscumpărare, tortură, violuri, detenții arbitrare și execuții ale civililor, precum și în recrutarea de combatanți copii.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul CMC-FDP și VDP, Jean Claude Habyarimana Mbitse este implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este responsabil și de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

26.7.2024

32.

Dominique KAMANZI NDARURUTSE

alias Domi, Dominique NDARURUTSE, Général, Dominique NDARUHUTSE

Funcție/grad: comandant al «Collectif des mouvements pour le changement/Forces de défense du peuple» (CMC-FDP)

Data nașterii: 1982.

Locul nașterii: Kashavu, Groupement Bukombo, teritoriul Rutshuru, provincia Kivu de Nord, RDC

Cetățenia: congoleză

Sexul: masculin

Dominique Kamanzi Ndarurutse este comandant al «Collectif des Mouvements pour le Changement-Forces de Défense du Peuple» (CMC-FDP), o grupare armată activă în estul RDC și care face parte din așa-numita coaliție «Wazalendo» sau «Volontaires pour la Défense de la Patrie» (VDP), formată din forțele armate congoleze (FARDC) și alte câteva grupări armate. Această coaliție luptă împotriva coaliției Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (M23/RDF) și «Alliance Fleuve Congo» (AFC) în estul RDC și a fost implicată în încălcări ale drepturilor omului.

CMC-FDP și VDP susțin conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, în special prin incitarea la violență. În special, combatanții CMC-FDP și VDP au comis încălcări grave ale drepturilor omului și abuzuri împotriva civililor. De exemplu, combatanții VDP sunt implicați sistematic în răpiri pentru răscumpărare, tortură, violuri, detenții arbitrare și execuții ale civililor, precum și în recrutarea de combatanți copii.

În calitate de comandant al CMC-FDP, Dominique Kamanzi Ndarurutse exercită comanda militară a acestei grupări și, prin urmare, este implicat în comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului și abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. În calitate de comandant al CMC-FDP, el este responsabil și de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

26.7.2024

33.

Amigo KIBIRIGE

alias Kibirige Muhammand, Mzee Amigo, Simba Amigo, Marine

Funcție/grad: comandant al Forțelor Democratice Aliate

Data nașterii: 1975-1979

Locul nașterii: Masaka, Uganda

Cetățenia: ugandeză

Sexul: masculin

Amigo Kibirige este un comandant al Forțelor Democratice Aliate (FDA). FDA este o grupare armată neguvernamentală care acționează în Uganda și în estul RDC. Amigo Kibirige a fost identificat ca fiind unul dintre principalii comandanți ai FDA care acționează în Mwalika.

FDA susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC (în special în provinciile Ituri și Kivu de Nord), printre altele prin atacuri asupra civililor. În plus, această grupare este responsabilă de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv de atacuri împotriva civililor, ucideri și răpiri.

Având în vedere funcția de conducere superioară pe care o are în calitate de comandant al FDA, Amigo Kibirige este implicat în planificarea, dirijarea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este responsabil și de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

26.7.2024

34.

Augustin MIGABO

Funcție/grad: colonel, comandant adjunct al Comandamentului forțelor speciale al Forțelor de apărare ruandeze (RDF)

Data nașterii: martie 1968

Locul nașterii: Burundi

Cetățenia: ruandeză

Numărul serviciului militar: 1574

Sexul: masculin

Colonelul Augustin Migabo deține o funcție de conducere în calitate de comandant adjunct al comandamentului forțelor speciale al Forțelor de apărare ruandeze (RDF), desfășurat în RDC din mai 2022, mai precis în regiunea Kivu de Nord.

Obiectivul prezenței RDF în RDC este consolidarea operațiunilor Mișcării 23 Martie /Armatei Revoluționare Congoleze (M23/ARC), o grupare armată neguvernamentală care acționează în estul Congo prin furnizarea de trupe și echipamente.

Prezența RDF în RDC constituie o încălcare a integrității teritoriale a RDC. De asemenea, aceasta susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din regiune, precum și abuzurile și încălcările grave ale drepturilor omului comise de membrii M23/ARC.

Datorită poziției sale de conducere în cadrul trupelor RDF prezente în RDC, Augustin Migabo este responsabil pentru susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC. El este responsabil și pentru acordarea de sprijin grupării armate M23/ARC, care susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin punerea de trupe și echipamente la dispoziția acesteia.

26.7.2024

35.

Corneille NANGAA YOBELUO

Funcție/grad: fondator, lider și coordonator politic al «Alliance Fleuve Congo» (AFC)

Data nașterii: 9.7.1970

Locul nașterii: Bagboya, teritoriul Wamba, provincia Haut-Uele, RDC

Cetățenia: congoleză

Numărul pașaportului: DP0000149, DP0003850

Sexul: masculin

Corneille Nangaa Yobeluo deține o poziție de conducere în calitate de fondator, lider și coordonator politic al «Alliance Fleuve Congo» (AFC), o mișcare politico-militară care acționează în estul RDC și este asociată deschis cu mai multe grupări armate neguvernamentale, inclusiv Mișcarea 23 Martie/Armata Revoluționară Congoleză (M23/ARC).

Mai multe grupări armate neguvernamentale, inclusiv M23/ARC, au alimentat conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, cu sprijinul AFC. Chemând public și repetat la răsturnarea prin mijloace militare și violente a guvernului congolez, AFC incită implicit la violență.

Datorită poziției sale de conducere ca fondator, lider și coordonator politic al AFC, Corneille Nangaa Yobeluo este, prin urmare, responsabil pentru susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC. El este responsabil și pentru acordarea de sprijin grupării armate M23/ARC, care susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin formarea unei alianțe cu M23/ARC și prin colaborarea strânsă cu aceasta.

26.7.2024”

2.

La secțiunea B („Entități”) se adaugă următoarea entitate:

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

„1.

Alliance Fleuve Congo (AFC)

Data creării: 15.12.2023

Locul creării: Kenya

«Alliance Fleuve Congo» (AFC) este o mișcare politico-militară care acționează în estul RDC și este asociată deschis cu mai multe grupări armate neguvernamentale, inclusiv Mișcarea 23 Martie/Armata Revoluționară Congoleză (M23/ARC).

Mai multe grupări armate neguvernamentale, inclusiv M23/ARC, au alimentat conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, cu sprijinul AFC. Chemând public și repetat la răsturnarea prin mijloace militare și violente a guvernului congolez, AFC incită implicit la violență.

Prin urmare, AFC este responsabilă pentru susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC. AFC este responsabilă și pentru acordarea de sprijin grupării armate M23/ARC, care susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin formarea unei alianțe cu M23/ARC și prin colaborarea strânsă cu aceasta.

26.7.2024”


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/2064/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters