OJ:L_202402121: Declarație privind consecințele juridice ale Hotărârii Curții de Justiție în cauza Komstroy și înțelegerea comună privind neaplicabilitatea articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei ca temei pentru procedurile de arbitraj din interiorul UE

ȚINÂND SEAMA de Tratatul privind Carta energiei, semnat la Lisabona la 17 decembrie 1994 (JO L 380, 31.12.1994, p. 24) și aprobat în numele Comunităților Europene prin Decizia 98/181/CE, CECO, Euratom a Consiliului și a Comisiei din 23 septembrie 1997 (JO L 69, 9.3.1998, p. 1), cu eventualele modificări sporadice („Tratatul privind Carta energiei”),

AVÂND ÎN VEDERE că membrii unei organizații de integrare economică regională în sensul articolului 1 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei exprimă în continuare o înțelegere comună cu privire la interpretarea și aplicarea unui tratat în relațiile inter se,

REAMINTIND că retragerea din Tratatul privind Carta energiei nu afectează statutul de membru al organizației de integrare economică regională a părții semnatare a prezentei declarații care s-a retras și nici nu exclude interesul de a exprima o înțelegere comună cu privire la interpretarea și aplicarea tratatului atât timp cât se poate considera că acesta produce efecte juridice față de membrul respectiv și, în special, în ceea ce privește articolul 47 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei,

ȚINÂND SEAMA de Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), de Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), precum și de principiile generale ale dreptului Uniunii și ale legislației Euratom,

AVÂND ÎN VEDERE faptul că mențiunile referitoare la Uniunea Europeană din prezenta declarație trebuie înțelese și ca mențiuni referitoare la predecesoarea sa, Comunitatea Economică Europeană și, ulterior, Comunitatea Europeană, până la momentul înlocuirii acesteia de Uniunea Europeană,

REAMINTIND că, în conformitate cu jurisprudența Curții Permanente de Justiție Internațională [Chestiunea Jaivorzina (frontiera dintre Polonia și Cehoslovacia), Aviz consultativ, (1923) PCIJ Seria B nr. 8, 37] și a Curții Internaționale de Justiție [Rezervele la Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, Aviz consultativ, (1951) CIJ. Rapoartele, 15, 20], dreptul de a da o interpretare cu valoare de autoritate unei norme juridice aparține statelor care sunt părți la un acord internațional în raport cu acest acord,

REAMINTIND că statele membre ale Uniunii Europene au cedat Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dreptul de a da o interpretare cu valoare de autoritate dreptului Uniunii și legislației Euratom, astfel cum a explicat CJUE în Hotărârea din 30 mai 2006, în cauza Comisia/Irlanda (Mox Plant), C-459/03 (ECLI:EU:C:2006:345, punctele 137-129), în care a statuat că această competență exclusivă de interpretare și de aplicare a dreptului Uniunii și a legislației Euratom acoperă și interpretarea și aplicarea acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană, Euratom și statele membre sunt părți, în relația dintre două state membre sau între Uniunea Europeană sau Euratom și un stat membru,

REAMINTIND că, în conformitate cu articolul 344 din TFUE și cu articolul 193 din Tratatul Euratom, statele membre ale Uniunii Europene nu au dreptul să înainteze un litigiu cu privire la interpretarea sau la aplicarea TUE, a TFUE sau a Tratatului Euratom unui alt mod de soluționare decât cele prevăzute de acestea,

REAMINTIND că, în Hotărârea sa pronunțată în 6 martie 2018, în cauza Achmea, C-284/16 (ECLI:EU:C:2018:158), CJUE a statuat că articolele 267 și 344 din TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții cuprinse într-un acord internațional încheiat între state membre, potrivit căruia un investitor din unul dintre aceste state membre, în cazul unui litigiu referitor la investiții în celălalt stat membru, poate iniția o procedură împotriva acestui din urmă stat membru în fața unui tribunal arbitral a cărui competență acest stat membru s-a obligat să o accepte,

REAMINTIND poziția reiterată în mod constant a Uniunii Europene potrivit căreia nu era prevăzut ca Tratatul privind Carta energiei să se aplice în relațiile din interiorul UE și că nu a fost și nu ar fi putut fi intenția Uniunii Europene, a Euratom și a statelor membre ale acestora ca Tratatul privind Carta energiei să creeze obligații între acestea, întrucât a fost negociat ca instrument al politicii energetice externe a Uniunii Europene în vederea stabilirii unui cadru de cooperare în domeniul energetic cu țările terțe, în timp ce, politica energetică internă a Uniunii constă într-un sistem elaborat de norme menite să creeze o piață internă în domeniul energiei, care reglementează exclusiv relațiile dintre statele membre,

REAMINTIND că, în hotărârea din 2 septembrie 2021, în cauza Komstroy (C-741/19, ECLI:EU:C:2021:655, punctul 66) (Hotărârea în cauza Komstroy), confirmată în Avizul său 1/20 (ECLI:EU:C:2022:485, punctul 47), CJUE a statuat că articolul 26 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Carta energiei trebuie interpretat în sensul că nu se aplică litigiilor dintre un stat membru și un investitor al unui alt stat membru cu privire la o investiție realizată de acesta din urmă în primul stat membru,

REAMINTIND că, în calitate de interpretare a instanței competente care reflectă un principiu general de drept internațional public, interpretarea Tratatului privind Carta energiei din Hotărârea în cauza Komstroy se aplică de la aprobarea Tratatului privind Carta energiei de către Uniunea Europeană, Euratom și statele membre ale acestora,

AVÂND ÎN VEDERE că articolele 267 și 344 din TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei interpretări a articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei care permite ca litigiile dintre, pe de o parte, un investitor dintr-un stat membru al Uniunii Europene și, pe de altă parte, un alt stat membru al Uniunii Europene, Uniunea Europeană sau Euratom să fie soluționate în fața unei instanțe de arbitraj (denumită în continuare „procedură de arbitraj în interiorul Uniunii”),

AVÂND ÎN VEDERE, în orice caz, că, atunci când litigiile nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, una dintre părți poate alege întotdeauna să supună, în conformitate cu dreptul intern, litigiile dintre un stat membru (sau, după caz, dintre Uniunea Europeană sau Euratom) și un investitor dintr-un alt stat membru spre soluționare instanțelor sau tribunalelor administrative competente, astfel cum sunt garantate de principiile generale de drept și de respectarea drepturilor fundamentale, consacrate, printre altele, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

ÎMPĂRTĂȘIND înțelegerea comună exprimată în prezenta declarație, potrivit căreia, în consecință, o clauză precum articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei nu ar fi putut în trecut și nu poate în prezent sau în viitor să servească drept temei juridic pentru procedurile de arbitraj inițiate de un investitor dintr-un stat membru cu privire la investiții într-un alt stat membru,

REITERÂND Declarația nr. 17, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale în cadrul căreia s-a adoptat Tratatul de la Lisabona, care reamintește că tratatele și legislația adoptată de Uniune în temeiul tratatelor au prioritate față de dreptul statelor membre și că principiul supremației constituie o normă conflictuală în relațiile lor reciproce,

REAMINTIND, în consecință, că, pentru a soluționa orice conflict de norme, un acord internațional încheiat de statele membre ale Uniunii Europene în temeiul dreptului internațional se poate aplica în relațiile din interiorul UE numai în măsura în care dispozițiile sale sunt compatibile cu tratatele Uniunii,

AVÂND ÎN VEDERE că, în urma neaplicabilității articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei ca temei juridic pentru procedurile de arbitraj din interiorul UE, nici articolul 47 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei nu se poate extinde și nu a fost conceput să se extindă la astfel de proceduri,

AVÂND ÎN VEDERE că, dată fiind neaplicabilitatea articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei ca temei juridic pentru procedurile de arbitraj din interiorul UE, în cazul în care sunt în curs proceduri de arbitraj în interiorul UE, semnatarii prezentei declarații care sunt vizați de procedurile respective, fie în calitate de pârât, fie în calitate de stat de origine al unui investitor, ar trebui să coopereze între ele pentru a se asigura că existența prezentei declarații este adusă în atenția tribunalului arbitral în cauză, permițând să se tragă concluzia corespunzătoare cu privire la absența competenței tribunalului,

AVÂND ÎN VEDERE, în plus, că nu ar trebui înregistrată nicio procedură nouă de arbitraj în interiorul UE și

CONVENIND că, în cazul în care se emite totuși o notificare a cererii de arbitraj, semnatarii care sunt vizați de procedurile respective, fie în calitate de pârât, fie în calitate de stat de origine al unui investitor, ar trebui să coopereze între ei pentru a se asigura că existența prezentei declarații este adusă la cunoștința instanței de arbitraj în cauză, permițând să se tragă concluzia corespunzătoare că articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei nu poate servi drept temei juridic pentru astfel de proceduri,

AVÂND ÎN VEDERE, cu toate acestea, că tranzacțiile și hotărârile arbitrale în cauzele de arbitraj în materie de investiții în interiorul UE care nu mai pot fi anulate sau desființate și care au fost respectate în mod voluntar sau executate definitiv nu ar trebui contestate,

REGRETÂND faptul că hotărârile arbitrale au fost deja pronunțate, continuă să fie pronunțate și ar putea fi pronunțate în continuare într-un mod care contravine normelor Uniunii Europene și ale Euratom, inclusiv astfel cum sunt exprimate în interpretările CJUE, de către instanțele de arbitraj în cadrul procedurilor de arbitraj în interiorul UE inițiate cu referire la articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei,

și REGRETÂND, de asemenea, că astfel de hotărâri arbitrale fac obiectul unor proceduri de executare, inclusiv în țări terțe, că, în procedurile de arbitraj în curs în interiorul UE care se presupune că se bazează pe articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei, instanțele de arbitraj nu își declină competența și jurisdicția și că instituțiile de arbitraj continuă să înregistreze proceduri noi de arbitraj și să nu le respingă ca vădit inadmisibile din cauza lipsei consimțământului de a se supune arbitrajului,

AVÂND ÎN VEDERE, prin urmare, că este necesar să se reitereze, în mod expres și neechivoc, poziția consecventă a Uniunii Europene și a statelor membre ale acesteia prin intermediul unui instrument care să reafirme înțelegerea lor comună cu privire la interpretarea și aplicarea Tratatului privind Carta energiei, astfel cum a fost interpretat de CJUE, în măsura în care se referă la proceduri de arbitraj în interiorul UE,

AVÂND ÎN VEDERE că, în conformitate cu Hotărârea Curții Internaționale de Justiție din 5 februarie 1970, Barcelona Traction, Light and Power Company Limited (Belgia/Spania) (Rapoartele CIJ 1970, p. 3, punctele 33 și 35) și conform explicațiilor CJUE în Hotărârea în cauza Komstroy, anumite dispoziții ale Tratatului privind Carta energiei sunt menite să reglementeze relațiile bilaterale,

AVÂND ÎN VEDERE, prin urmare, că orice astfel de instrument se referă numai la relațiile bilaterale dintre Uniunea Europeană, Euratom și statele membre ale acestora și, prin extensie, la investitorii din aceste părți contractante la Tratatul privind Carta energiei și că, prin urmare, prezenta declarație afectează numai părțile care sunt reglementate de normele Uniunii Europene în calitate de organizație de integrare economică regională în sensul articolului 1 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei și nu afectează exercitarea de către celelalte părți la Tratatul privind Carta energiei a drepturilor lor în temeiul tratatului respectiv sau îndeplinirea obligațiilor care le revin,

REAMINTIND că Uniunea Europeană și Euratom și statele membre ale acestora au informat celelalte părți contractante la Tratatul privind Carta energiei cu privire la intenția lor de a încheia un acord referitor la interpretarea și aplicarea Tratatului privind Carta energiei,

AVÂND ÎN VEDERE că, în acest mod și în conformitate cu obligațiile legale care le revin în temeiul dreptului UE și al legislației Euratom, dar fără a aduce atingere dreptului lor de a formula cererile pe care le consideră adecvate în ceea ce privește costurile suportate de aceștia în calitate de pârâți în legătură cu procedurile de arbitraj în interiorul UE, Uniunea Europeană, Euratom și statele lor membre asigură astfel respectarea deplină și efectivă a Hotărârii în cauza Komstroy, lipsa forței executorii a hotărârilor existente, obligația instanțelor de arbitraj de a pune capăt imediat oricărei proceduri de arbitraj pendinte în interiorul UE și obligația instituțiilor de arbitraj de a nu înregistra nicio procedură viitoare de arbitraj în interiorul UE, în conformitate cu competențele care le revin în temeiul articolului 36 alineatul (3) din Convenția ICSID și al articolului 12 din normele de arbitraj SCC, iar a instanțelor de arbitraj de a declara că nicio procedură de arbitraj în interiorul UE nu este lipsită de un temei juridic,

ÎNȚELEGÂND că prezenta declarație se aplică procedurilor de arbitraj între investitori și state în care sunt implicate Uniunea Europeană și statele sale membre ca părți ale unor litigii intra-UE întemeiate pe articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei, în conformitate cu orice convenție sau cu orice set de reguli de arbitraj, inclusiv cu Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane din alte state (Convenția ICSID) și cu regulile de arbitraj ale ICSID, cu regulile de arbitraj ale Institutului de arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (CCS), cu regulile de arbitraj ale Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional (UNCITRAL) și cu arbitrajul ad hoc,

AVÂND ÎN VEDERE că, în urma prezentei declarații, semnatarii săi intenționează să își oficializeze înțelegerea comună în cadrul unui tratat plurilateral, al cărui text a fost negociat și parafat de semnatarii prezentei declarații ca o indicație a faptului că textul este stabil, și să depună toate eforturile pentru a-și transmite în timp util instrumentele de ratificare, aprobare sau acceptare a tratatului respectiv,