OJ:L_202402725: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2725 al Comisiei din 24 octombrie 2024 de supunere la înregistrare a importurilor de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză
| Redacția Lex24 | |
| Publicat in Jurnalul Oficial UE, 25/10/2024 |
| |
Informatii
Data documentului: 24/10/2024Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Comerț
Formă: Jurnalul Oficial UE
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/2725 |
25.10.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/2725 AL COMISIEI
din 24 octombrie 2024
de supunere la înregistrare a importurilor de platforme elevatoare mobile originare din Republica Populară Chineză
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 24 alineatul (5),
după informarea statelor membre,
întrucât:
|
(1) |
La 27 martie 2024, Comisia a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2), deschiderea unei proceduri antisubvenție privind importurile în Uniune de platforme elevatoare mobile (denumite în continuare („PEM”) originare din Republica Populară Chineză. Deschiderea acestei proceduri a avut loc în urma unei plângeri depuse la 13 februarie 2024 de „Coaliția pentru reinstaurarea unor condiții de concurență echitabile în sectorul platformelor elevatoare mobile UE” în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de PEM a Uniunii. |
|
(2) |
Separat, la 13 noiembrie 2023, Comisia a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (3), deschiderea unei proceduri antidumping privind importurile în Uniune de PEM originare din Republica Populară Chineză. La 13 iulie 2024, Comisia a instituit taxe antidumping provizorii privind importurile de PEM originare din China (4). |
1. PRODUSUL CARE FACE OBIECTUL ÎNREGISTRĂRII
|
(3) |
Produsul care face obiectul înregistrării (denumit în continuare „produsul în cauză”) este reprezentat de platformele elevatoare mobile destinate ridicării persoanelor, autopropulsate, cu o înălțime maximă de lucru de minimum 6 metri și secțiuni ale acestora preasamblate sau gata de asamblare, cu excepția componentelor individuale atunci când sunt prezentate separat și cu excepția echipamentelor de ridicare a persoanelor montate pe vehicule de la capitolele 86 și 87 din Sistemul armonizat. |
|
(4) |
Produsul în cauză este clasificat în prezent, în ceea ce privește platformele elevatoare mobile, la codurile NC ex 8427 10 10 , ex 8427 20 19 , ex 8428 90 90 , iar în ceea ce privește secțiunile preasamblate sau gata de asamblare ale platformelor elevatoare mobile, la codurile ex 8431 20 00 și ex 8431 39 00 (coduri TARIC: 8427 10 10 10, 8427 20 19 10, 8428 90 90 20, 8431 20 00 60 și 8431 39 00 10). Codurile NC și TARIC sunt menționate doar cu titlu informativ și fără a aduce atingere eventualei modificări ulterioare a clasificării tarifare. |
2. ÎNREGISTRAREA
|
(5) |
În temeiul articolului 24 alineatul (5) din regulamentul de bază, importurile produsului în cauză pot face obiectul unei înregistrări pentru a se garanta că, în cazul în care investigațiile ar avea ca rezultat constatări care conduc la instituirea unor taxe compensatorii, taxele respective pot fi percepute retroactiv pentru importurile înregistrate, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. |
|
(6) |
Comisia a decis, din proprie inițiativă, să supună înregistrării importurile de produs în cauză, în temeiul articolului 24 alineatul (5) din regulamentul de bază. Condițiile de percepere retroactivă a taxelor vor fi evaluate în regulamentul de instituire a unor taxe definitive, dacă este cazul. |
|
(7) |
Orice obligație de plată ulterioară va decurge din constatările investigației. |
|
(8) |
În acest stadiu al investigației încă nu este posibil să se estimeze valoarea subvenționării. Plângerea nu permite o estimare precisă a cuantumului subvenționării, care trebuie utilizat, în mod normal, ca bază pentru stabilirea taxelor compensatorii. Plângerea conține o estimare a nivelului de eliminare a prejudiciului de 64,1 % pentru produsul în cauză din aprilie 2022 până în martie 2023. În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) al patrulea paragraf din regulamentul de bază, nivelul de eliminare a prejudiciului ar fi relevant numai în cazul în care o taxă stabilită pe baza cuantumului subvențiilor care fac obiectul unor măsuri compensatorii ar fi mai ridicată, iar Comisia concluzionează în mod clar că instituirea acestei taxe mai ridicate nu ar fi în interesul Uniunii. |
3. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
|
(9) |
Toate datele cu caracter personal colectate în contextul acestei înregistrări vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (5), |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) În conformitate cu articolul 24 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1037, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune de platforme elevatoare mobile destinate ridicării persoanelor, autopropulsate, cu o înălțime maximă de lucru de minimum 6 metri și secțiuni ale acestora preasamblate sau gata de asamblare, cu excepția componentelor individuale atunci când sunt prezentate separat și cu excepția echipamentelor de ridicare a persoanelor montate pe vehicule de la capitolele 86 și 87 din Sistemul armonizat și clasificate în prezent în ceea ce privește platformele elevatoare mobile la codurile NC ex 8427 10 10 , ex 8427 20 19 , ex 8428 90 90 și în ceea ce privește secțiunile preasamblate sau gata de asamblare ale platformelor elevatoare mobile la codurile ex 8431 20 00 și ex 8431 39 00 (coduri TARIC: 8427 10 10 10, 8427 20 19 10, 8428 90 90 20, 8431 20 00 60 și 8431 39 00 10) și originare din Republica Populară Chineză.
(2) Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 24 octombrie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1)
JO L 176, 30.6.2016, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1037/oj.
(2)
JO C, C/2024/2362, 27.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/2362/oj.
(3)
JO C, C/2023/783, 13.11.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/783/oj.
(4)
JO L, 2024/1915, 12.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1915/oj.
(5) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/2725/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)

