OJ:L_202402880: Decizia (PESC) 2024/2880 a Consiliului din 18 noiembrie 2024 de modificare a Deciziei (PESC) 2022/2354 privind o măsură de asistență, în cadrul Instrumentului european pentru pace, în sprijinul desfășurării Forțelor de Apărare Ruandeze în Mozambic

Redacția Lex24
Publicat in Jurnalul Oficial UE, 19/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2024/288019.11.2024DECIZIA (PESC) 2024/2880 A CONSILIULUI din 18 noiembrie 2024 de modificare a Deciziei (PESC) 2022/2354 privind o măsură de asistență, în cadrul Instrumentului european pentru pace, în sprijinul desfășurării Forțelor de Apărare Ruandeze în MozambicCONSILIUL...

Informatii

Data documentului: 18/11/2024
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Jurnalul Oficial UE
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/2880

19.11.2024

DECIZIA (PESC) 2024/2880 A CONSILIULUI

din 18 noiembrie 2024

de modificare a Deciziei (PESC) 2022/2354 privind o măsură de asistență, în cadrul Instrumentului european pentru pace, în sprijinul desfășurării Forțelor de Apărare Ruandeze în Mozambic

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 41 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 1 decembrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/2354 (1) care instituie o măsură de asistență cu o valoare de referință financiară de 20 000 000 EUR, menită să sprijine desfășurarea continuă a unor unități ale Forțelor de Apărare Ruandeze în provincia Cabo Delgado din nordul Mozambicului, pentru a extinde, a proteja și a menține câștigurile teritoriale și tactice pe care le-au obținut până în prezent. Acest lucru ar trebui să asigure securitatea și protecția populației civile din provinciile din nordul Mozambicului și să faciliteze întoarcerea autorităților de aplicare a legii și a altor structuri de stat responsabile care furnizează servicii în beneficiul populației.

(2)

Valoarea de referință financiară respectivă a permis Uniunii să contribuie la sprijinirea desfășurării Forțelor de Apărare Ruandeze în Mozambic pe o perioadă de 12 luni.

(3)

La 11 septembrie 2023, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a primit o solicitare din partea Republicii Rwanda ca Uniunea să continue să sprijine desfășurarea Forțelor de Apărare Ruandeze în Mozambic.

(4)

Pentru a răspunde cererii respective, valoarea de referință financiară ar trebui să fie majorată cu 20 000 000 EUR, iar durata măsurii de asistență ar trebui să fie mărită cu 16 luni.

(5)

Decizia (PESC) 2022/2354 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Modificarea Deciziei (PESC) 2022/2354

Decizia (PESC) 2022/2354 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

Durata măsurii de asistență este de 36 de luni de la data încheierii contractului între administratorul pentru măsurile de asistență, acționând în calitate de ordonator de credite, și entitatea menționată la articolul 4 alineatul (2) din prezenta decizie, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) litera (a) din Decizia (PESC) 2021/509.”

2.

Articolul 2 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistență este de 40 000 000 EUR.”

3.

La articolul 3, alineatul (2) litera (g) și alineatul (4) se elimină.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 18 noiembrie 2024.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORRELL FONTELLES


(1)  Decizia (PESC) 2022/2354 a Consiliului din 1 decembrie 2022 privind o măsură de asistență, în cadrul Instrumentului european pentru pace, în sprijinul desfășurării Forțelor de Apărare Ruandeze în Mozambic (JO L 311, 2.12.2022, p. 153, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/2354/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2880/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Articole
Filter
Apply Filters