de colaborare în domeniul forestier între Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale din Ungaria
Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale din Ungaria, denumite în continuare părţi contractante, pe baza experienţei pozitive acumulate în cursul indelungatei cooperări dintre experţii ambelor tari, în vederea promovării unei cooperări reciproc avantajoase în sectorul managementului forestier, dorind sa înlesnească stabilirea de contacte directe între entităţile legale ale celor două tari, convin asupra celor ce urmează: +
Articolul 1Părţile contractante vor sprijini şi vor ajuta participanţii la cooperarea ştiinţifică şi tehnica, în cadrul autorităţii proprii şi în concordanta cu legislaţia şi cu regulamentele în vigoare din ţările lor, la toate nivelurile.Părţile contractante vor realiza cooperarea ştiinţifică şi tehnica în următoarele domenii specifice (obiectivele cooperării) din cadrul sectorului managementului forestier:a) administraţie forestieră (politica forestieră, planificare strategica, legislaţie, supraveghere); … b) management forestier în sectorul privat (cadrul instituţional, legislaţie, consiliere, finanţare, management forestier privat la scara redusă); … c) protecţie forestieră (monitoring forestier, fitopatologie, surse genetice); … d) inventar forestier (expertiza pe teren, teledetectie, procesare de imagine, implementarea GIS, procesare de date); … e) economie forestieră (evaluare forestieră); … f) activităţi de cercetare (cercetare în domeniul selectionarii şi culturii de varietati selecţionate de plopi şi salcami). … +
Articolul 2Formele de cooperare între părţile contractante vor fi următoarele:a) schimb de informaţii ştiinţifice şi tehnice; … b) schimb de informaţii privind procedurile şi reglementările adoptate în sectorul politicilor forestiere; … c) schimb anual de specialişti (maximum 2 specialişti pe o durată de doua săptămâni); … d) schimb de grupuri de studiu (maximum un grup de studiu de până la 5 persoane pentru maximum 5 zile, anual); … e) în anumite cazuri speciale de interes reciproc un specialist poate sta 3 săptămâni, în funcţie de un acord anterior al părţilor implicate; … f) şefii sectorului forestier, în baza acestui acord, vor consimţi în scris asupra activităţilor derulate, identificând programe/teme, persoane şi perioada de desfăşurare. … Prezentul acord poate fi completat cu alte forme de colaborare, cu condiţia ca părţile contractante să le agreeze reciproc. +
Articolul 3Schimburile de cercetători şi de delegaţii se vor efectua în baza prezentului acord prin luarea în considerare a necesităţilor şi intereselor părţilor contractante. +
Articolul 4Vizitele de studiu în sectoarele detaliate în prezentul acord vor fi convenite de instituţiile competente ale părţilor contractante în cadrul unui acord privind schimbul gratuit de experţi. +
Articolul 5Prezentul acord nu afectează obligaţiile părţilor contractante faţă de terţi. Dacă un rezultat al eforturilor comune ale specialiştilor face realizabila protejarea sa prin brevet sau prin drept de autor, aceste realizari vor aparţine ambelor părţi contractante, conform legii brevetelor sau a dreptului de autor în vigoare.Ambele părţi contractante sunt de acord ca informaţia obţinută de la fiecare parte, precum şi rezultatele obţinute prin eforturi comune nu vor fi dezvăluite sau comunicate de oricare dintre părţile contractante către o a treia parte, cu excepţia cazului în care cealaltă parte contractantă consimte în scris, anterior, la o asemenea dezvaluire sau comunicare.Ambele părţi contractante sunt îndreptăţite sa folosească rezultatele cooperării în mod independent. +
Articolul 6Prezentul acord se va aplica provizoriu de la data semnării şi va intra în vigoare în a 30-a zi de la data la care partea română va informa, pe cale oficială, partea ungara despre îndeplinirea cerinţelor legale interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.Acordul este valabil pentru o perioadă de 5 (cinci) ani. Valabilitatea acordului se prelungeşte automat, pe noi perioade de câte 5 (cinci) ani, dacă nici una dintre părţile contractante nu notifica în scris celeilalte părţi contractante, cu cel puţin 6 luni înaintea expirării perioadei respective, intenţia sa de a-l denunta.Prezentul acord poate fi amendat, completat sau abrogat înainte de termen prin acordul scris al ambelor părţi contractante.Încheiat la Budapesta la 8 iunie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limbile engleza, maghiara şi română, ambele texte fiind egal autentice. În caz de divergenta în interpretare, textul în limba engleza va prevala.Pentru Ministerul Apelor, Pădurilorşi Protecţiei Mediului din România,Anton Vlad,secretar de statPentru Ministerul Agriculturiişi Dezvoltării Regionale din Ungaria, Imre Mucsi, secretar de stat –––