ANEXE din 9 aprilie 2020

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 13/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 372 bis din 8 mai 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEANEXA 09/04/2020
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 297 din 9 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020.
+
Anexa nr. 1<!–>
Domeniile și programele de studii universitare de master,–>
locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile<!–>
pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ–>
sau limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați<!–>
în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat–><!–>

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Inginerie chimică <!–> Aplicații ale chimiei în expertize juridice**)–> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 550 <!–>
Controlul calității și securitatea produselor alimentare** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Biomateriale pentru ingineria țesuturilor/ Biomaterials for tissue engineering** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Expertizarea alimentelor, produselor chimice și materialelor** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria proceselor chimice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Materiale compozite avansate cu destinații speciale** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Micro – și nanomateriale** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Polimeri și biopolimeri inteligenți/ Smart polymers and biopolymers** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Procesarea și designul avansat al materialelor/ Advanced materials processing and design** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Produse farmaceutice și cosmetice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Protecția consumatorului. Controlul calității produselor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Știința și ingineria materialelor oxidice avansate și nanomateriale** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Știința și ingineria polimerilor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Biorafinării și bioproduse** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Inginerie electrică –> Electronică de putere și acționări electrice inteligente** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Ingineria produselor și serviciilor în electrotehnică** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria sistemelor electrice integrate în autovehicule/ Integrated electrical systems engineering in vehicles** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Inginerie electrică și informatică aplicată** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme electrice avansate** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme inteligente de instrumentație și măsurare** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Inginerie energetică <!–> Eficiență energetică** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Energetica orașelor inteligente** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Hidro-informatică și ingineria apei** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Informatică aplicată în energetică** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Monitorizarea și controlul sistemelor eletroenergetice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie energetică/ Energy engineering** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Inginerie nucleară** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Servicii energetice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Surse regenerabile de energie** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Calcul avansat în sisteme încorporate/ Advanced computing in embedded systems** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 1000 <!–>
Circuite și sisteme integrate de comunicații** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicații fără fir avansate/ Advanced wireless communications** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicații mobile** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicații multimedia** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Electronică și informatică aplicată** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Electronică și informatică medicală** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Imagistică avansată medicală** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria calității și siguranței în funcționare în electronică și telecomunicații** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria informației și a sistemelor de calcul** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul serviciilor și rețelelor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Microelectronică avansată/ Advanced microelectronics** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Microelectronică și nanoelectronică** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Microsisteme** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Nano-bio-inginerie și managementul mediului** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Optoelectronică** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Rețele integrate de telecomunicații** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme inteligente pentru transporturi** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme telematice pentru transporturi** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici avansate pentru imagistica digitală** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii integrate avansate în electronica auto** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii multimedia în aplicații de biometrie și securitatea informației** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii multimedia pentru producția de conținut în domeniul audiovizualului și comunicațiilor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii software avansate pentru comunicații** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Telecomunicații** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Inginerie aerospațială <!–> Avionică și navigație aerospațială** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Ingineria transportului aerian/ Air transport engineering** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Inginerie și management aerospațial** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management aeronautic** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Propulsie aerospațială și protecția mediului** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme holistice spațiale** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Structuri aeronautice și spațiale** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Ingineria autovehiculelor <!–> Cercetare și dezvoltare în ingineria autovehiculelor** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Sistemul integrat om-autovehicul-mediu** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme și tehnologii avansate în domeniul autovehiculelor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Ingineria transporturilor <!–> Logistica transporturilor** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 175 <!–>
Management în transporturi** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Transport și trafic urban** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Transporturi și logistică verzi, inteligente și integrate/ Green, Smart and Integrated Transport and Logistics** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Biotehnologii –> Biocombustibili, biorafinării și tehnologii conexe <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Biotehnologii <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Ingineria și managementul procesării și păstrării produselor agroalimentare** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Tehnologii avansate în industria alimentară** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
10 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Administrarea bazelor de date** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 900 –>
Arhitecturi avansate de calculatoare** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
e-Guvernare** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Grafică, multimedia și realitate virtuală** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria sistemelor de programe/ Software Engineering** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Ingineria sistemelor internet** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inteligență artificială/ Artificial Intelligence** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Management în tehnologia informației** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management, inovare și tehnologii de sisteme colaborative/ Management, innovation et technologies des systèmes collaboratifs** –> București <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Securitatea rețelelor informatice complexe** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Servicii software avansate** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme avansate de securitate/ Advanced cybersecurity** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme de calcul paralele și distribuite/ Parallel and distributed computer systems** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Sisteme de programe financiare/ Financial Computing** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme inteligente și vederea artificială** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologia informației aplicată în aviație/ Information Technologies Applied in Aviation** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Ingineria sistemelor <!–> Arhitecturi orientate pe servicii pentru întreprinderi** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 440 <!–>
Automatică și informatică industrială** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Control avansat și sisteme în timp real** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul serviciilor/ Service engineering and management** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul și protecția informației** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Prelucrări complexe de semnal în aplicații multimedia** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme complexe/ Complex systems** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme cyber-fizice/ Cyber physical systems** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice în medicină** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme inteligente de conducere** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice integrate** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Robotică și automatizări/ Robotics and Automation** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Inginerie mecanică –> Cercetarea, proiectarea și testarea sistemelor biotehnice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 570 –>
Concepție integrată în ingineria mecanică** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Consultanță în proiectarea sistemelor mecanice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Controlul zgomotelor și vibrațiilor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Evaluarea riscului, siguranței și integrității echipamentelor sub presiune** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Fenomene de interacțiune vehicul-cale de rulare** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria calității și mediului în industriile de proces** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și managementul sistemelor și echipamentelor termice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie și proiectare asistate de calculator pentru mașini și structuri mecanice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Mecanică de precizie pentru sisteme mecatronice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Modelarea și simularea sistemelor mecanice mobile** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Siguranța și integritatea structurilor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme hidraulice și pneumatice avansate** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Termomecanica echipamentelor pentru procese industriale** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Vehicule feroviare de mare viteză** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Inginerie industrială –> Concepția integrată a sistemelor tehnologice/ Conception integree des systemes technologiques ** <!–> București –> franceză <!–> IF –> 120 <!–> 890 –>
Concepție și management în productică** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design industrial și produse inovative** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Design de produs și inginerie inovativă** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Echipamente pentru terapii de recuperare** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Evaluarea calității materialelor și produselor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Grafică inginerească și design** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria calității** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria nanostructurilor și proceselor neconvenționale** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria proiectării și fabricării produselor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria securității și sănătății în muncă** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria sistemelor industriale/ Ingénierie des systèmes industriels** <!–> București –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul proceselor de sudare și control** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie avansată asistată de calculator** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie industrială/ Industrial Engineering** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Logistică industrială** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul întreprinderilor industriale virtuale** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Mașini și sisteme de producție** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii și sisteme poligrafice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Științe inginerești aplicate –> Bioinginerie aplicată pentru medicina regenerativă** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 450 –>
Biomateriale inteligente și aplicații/ Smart biomaterials and applications** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Biomateriale metalice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și aplicațiile laserilor și acceleratorilor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie de mentenanță pentru ELI – NP** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie medicală** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Modele de decizie, risc și prognoză** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Optometrie avansată** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme dinamice optimale și modele economico-financiare** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii moderne pentru ingineria medicală** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria codării și stocării informației** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
15 <!–> Mecatronică și robotică –> Mecatronică avansată (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie mecanică)** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Robotică (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie mecanică)** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Ingineria materialelor <!–> Sinteza și procesarea materialelor metalice speciale** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Substanțe, materiale și sisteme biocompatibile** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Știința și expertizarea materialelor metalice avansate** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Știința și managementul testării materialelor** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnici avansate pentru procesarea materialelor metalice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
17 –> Ingineria mediului <!–> Controlul analitic al calității mediului și tehnici de depoluare** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 330 <!–>
Ingineria mediului** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria mediului și managementul calității în domeniul feroviar** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul sistemelor biotehnice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie și management în protecția mediului** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul mediului și dezvoltare durabilă** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Protecția mediului în industria materialelor metalice** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
18 –> Inginerie și management <!–> Antreprenoriat și ingineria afacerilor/ Business Engineering and Entrepreneurship** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 1050 <!–>
Administrarea și ingineria afacerilor/ Business Administration and Engineering** –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Administrarea și ingineria afacerilor în industrie/ Geschäfts- und Industrieverwaltung** <!–> București –> germană <!–> IF –> 120 <!–>
Antreprenoriat industrial** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Antreprenoriat, managementul și ingineria afacerilor** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Calitate în inginerie și managementul afacerilor** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Calitatea produselor și serviciilor industriale** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Dezvoltarea și organizarea sistemelor mecatronice/ Entwicklung und Organisation mechatronischer Systeme** –> București <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Excelență sustenabilă și leadership în industrie/ Nachhaltige Geschaftsexzellenz und Leadership in der Industrie** <!–> București –> germană <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria managerială a sistemelor tehnice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria resurselor umane în organizațiile industriale** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul producerii materialelor metalice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și managementul proiectelor complexe** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul sistemelor de afaceri** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie economică în activități industriale** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie economică și managementul afacerilor** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inovare și tehnologie integrativă/ Innovation and Integrative Technology** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul facilităților** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul întreprinderilor digitale/ Management of the Digital Enterprises** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul sistemelor energetice** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Marketing industrial** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul orașelor inteligente** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
19 <!–> Științe ale comunicării –> Comunicare managerială* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 125 –>
Tehnologia traducerii automate/ Technologies de la traduction automatiqe* <!–> București –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
20 –> Relații internaționale și studii europene <!–> Studii europene* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
21 –> Economie <!–> Politici economice europene* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
22 –> Științe ale educației <!–> Managementul organizațiilor educaționale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 125 <!–>
Master didactic în Inginerie mecanică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Master didactic în Inginerie și management <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Inginerie civilă și instalații <!–> Dezvoltare durabilă –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 800 <!–>
Dezvoltarea urbană și regională –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Eficiența energetică a instalațiilor din clădiri <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Eficiența energetică a instalațiilor din clădiri/ Efficacite energetique des instalations techniques du batiment –> București <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Energie, confort și dezvoltare durabilă <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Infrastructuri durabile de transport –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria clădirilor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria infrastructurii transporturilor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie geotehnică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie hidraulică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie hidraulică și protecția mediului <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie structurală –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie structurală/ Ingénierie des structures <!–> București –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie structurală/ Structural engineering –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Interacțiuni în mediul construit/ Interactions in the built environment <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Poduri și tuneluri –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Proiectarea construcțiilor civile și industriale în zone seismice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologia și managementul lucrărilor de construcții –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii performante pentru protecția mediului urban <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria sistemelor de securitate la incendiu și de securitate fizică în clădiri –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și știința mediului acvatic/ Aquatic Enviroment Engineering an Science <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Inginerie geodezică <!–> Geomatică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Planificare spațială și GIS pentru dezvoltare durabilă –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Prelucrarea și analiza datelor geospațiale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme informaționale în cadastru și publicitate imobiliară –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Inginerie mecanică –> Echipamente pentru dezafectarea/demolarea construcțiilor și reciclarea materialelor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Managementul și gestionarea situațiilor de urgență <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme mecanice avansate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Inginerie și management –> Managementul proiectelor în construcții <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Reprezentare digitală și managementul informațiilor în construcții (BIM) <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–>
5 –> Științe ale educației <!–> Management educațional* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Management și consiliere educațională* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii didactice asistate de calculator (interdisciplinar cu domeniul: Inginerie civilă și instalații)* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Filologie <!–> Traducere și interpretare specializată –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. –>crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Urbanism –> Amenajarea teritoriului și dezvoltare regională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Management urban pentru orașe competitive <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Mobilitate urbană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Peisaj și teritoriu <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Proiectare urbană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Urbanism și politici publice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Agronomie <!–> Agricultură durabilă* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Ameliorarea plantelor și producerea de sămânță* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Consultanță agricolă* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul și expertiza fondului funciar* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Protecția agroecosistemelor și expertiză fitosanitară* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Horticultură <!–> Managementul conservării biodiversității* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Științe horticole ecologice* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii integrate de obținere și valorificare a produselor horticole* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii performante, management și marketing vitivinicol* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală –> Agribusiness* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Agribusiness* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Management în agroturism și alimentație publică* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management în agroturism și alimentație publică* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Management și audit intern* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și dezvoltare rurală* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și dezvoltare rurală* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Managementul calității și inovației în domeniul agroalimentar* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul fermei și dezvoltarea afacerilor agricole/ Farm Management and Agribusiness Development* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul industriei ospitalității rurale/ Management of Rural Hospitality Industry* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Biotehnologii <!–> Biotehnologie și antreprenoriat/ Biotechnology and entrepreneurship* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Biotehnologie și siguranță alimentară* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Biotehnologii în industria farmaceutică* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Biotehnologii în protecția mediului* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Biosecuritatea produselor alimentare* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Controlul și expertiza alimentelor ecologice, Halal și Kosher* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Expertiza produselor agroalimentare* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Siguranța și biosecuritatea produselor alimentare/ Food safety and biosecurity* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii speciale în industria alimentară* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Zootehnie –> Antreprenoriat în producțiile animaliere* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
7 <!–> Ingineria mediului –> Geomatică pentru ingineria mediului* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 175 –>
Ingineria și protecția mediului în spațiul rural* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și protecția mediului în spațiul rural* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
8 <!–> Inginerie și management –> Managementul investițiilor în ecosisteme* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Algebră, geometrie și criptografie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Algebră, geometrie și criptografie/ Algebra, Geometry and Cryptography –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Matematică didactică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Analiză matematică și aplicații –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Probabilități și statistică în finanțe și științe <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii avansate în matematică/ Advanced Studies in Matematics –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Informatică –> Inginerie software <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Inteligență artificială <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme distribuite –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Securitate și logică aplicată <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Baze de date și tehnologii software –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inteligență artificială/ Artificial Intelligence <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Securitate și logică aplicată/ Security and Applied Logic –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Știința datelor/ Data Science <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Baze de date și tehnologii software* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Procesarea limbajului natural/ Natural language Processing** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Fizică <!–> Fizica atomului, nucleului, particulelor elementare, astrofizică și aplicații –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 500 <!–>
Fizica atomului, nucleului, particulelor elementare, astrofizică și aplicații/ Physics of atom, nucleus and elementary particles, Astrophysics and applications –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Fizica materialelor avansate și nanostructuri <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fizica materialelor avansate și nanostructuri/ Physics of advanced materials and nanostructures –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Fizică medicală <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fizica mediului și a polimerilor ecologici –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Fizică teoretică și computațională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fizică teoretică și computațională/ Theoretical and Computational Physics –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Optică, laseri și aplicații <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Surse de energie regenerabile și alternative (interdisciplinar cu domeniul: Chimie) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Chimie –> Biomolecule <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Chimia materialelor avansate <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Chimia medicamentelor și produselor cosmetice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Geografie –> Climatologie și resurse de apă* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 600 –>
Dezvoltare teritorială inteligentă* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Geodemografie și vulnerabilități socio- teritoriale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Geografie aplicată și dezvoltare regională* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Geomorfologie și cartografie cu elemente de cadastru* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Gestiunea spațiului turistic și servicii de ospitalitate* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul dezastrelor* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul resurselor și activităților turistice* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Planificare teritorială și managementul localităților urbane și rurale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informaționale geografice* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Știința mediului <!–> Evaluarea integrată a stării mediului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Managementul integrat al capitalului natural –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici de mediu pentru dezvoltarea durabilă <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sustenabilitatea sistemelor socioecologice –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Inginerie geologică –> Evaluarea bazinelor de sedimentare și a resurselor minerale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Geobiologie aplicată în conservarea patrimoniului natural și cultural (interdisciplinar cu domeniul: Știința mediului) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Geofizică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Geofizică aplicată/ Applied geophysics <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie geologică și geotehnică ambientală –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Biologie –> Biochimie aplicată și biologie moleculară <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 550 –>
Biochimie și biologie moleculară <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Bioinformatică aplicată în științele vieții/ Applied bioinformatics for life science –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Biologie medicală <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Genetică aplicată și biotehnologie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Microbiologie aplicată și imunologie <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Neurobiologie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Biochimie clinică aplicată* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Bioinformatică medicală* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Laborator medical* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Drept <!–> Achiziții publice, concesiuni, parteneriat public-privat* –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –> 600 <!–>
Arbitrajul internațional* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 60 –>
Carieră judiciară* <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept fiscal* –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept internațional public* <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept privat* –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul afacerilor* <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul muncii, relații de muncă și industriale** –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul Uniunii Europene** <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul urbanismului și al amenajării teritoriului* –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale * <!–> București –> franceză <!–> IF –> 60 <!–>
Științe penale* –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
10 <!–> Științe administrative –> Administrarea relațiilor publice și asistență managerială <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Administrarea și dezvoltarea resurselor umane <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Administrație publică și eficiența sistemului administrativ –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Administrație și politici publice în Uniunea Europeană <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul crizelor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul informației și al documentelor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul restaurării și valorificării patrimoniului cultural –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul achizițiilor publice* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Științe ale comunicării <!–> Campanii de comunicare în publicitate și relații publice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 850 <!–>
Comunicare și resurse umane –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Consultanță și expertiză în publicitate <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Gestionarea informației în societatea contemporană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Jurnalism politic <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Jurnalism tematic –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul instituțiilor mass-media <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Mass-media, dezvoltare, societate/ Medias, developpement, societe –> București <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Media, comunicare publică și globalizare <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Modele de comunicare și relații publice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Producție multimedia și audiovideo <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teorii și metode de cercetare în științele comunicării –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Sociologie –> Cercetare sociologică avansată** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 675 –>
Managementul resurselor umane* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Antropologie, dezvoltare comunitară și regională* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Cercetare în sociologie/ Research in sociology** <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Devianță socială și criminalitate* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici publice și management în administrația publică* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sociologia consumului și marketing* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sondaje de opinie, marketing și publicitate* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii de securitate* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare și studii interculturale* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Management intercultural* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Asistență socială –> Consiliere în asistența socială* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 375 –>
Grupuri de risc și servicii sociale de suport* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul serviciilor sociale și de sănătate* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Probațiune* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Relații internaționale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Studii europene <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici diplomatice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Afaceri publice internaționale/ International Public Affairs <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
15 –> Științe politice <!–> Politică comparată –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Politică europeană și românească –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politica în Europa. State, frontiere și societăți <!–> București –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Politicile egalității de șanse în context românesc și european –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politicile egalității de șanse în context românesc și european <!–> București –> română, franceză <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor (interdisciplinar cu domeniul: Sociologie) –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Administrarea afacerilor mici și mijlocii –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Administrarea afacerilor/ Executive master in business administration <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Consultanță în afaceri –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Consultanță în afaceri/ Business consulting <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Economie comportamentală/Behavioural economics (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie) –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Marketing –> Marketing strategic și managementul vânzărilor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
18 <!–> Psihologie –> Psihologie aplicată în domeniul securității naționale* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 650 –>
Psihologie educațională și consiliere psihologică* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie clinică și psihoterapia copilului și familiei* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihodiagnoză, psihoterapie experiențială unificatoare (PEU) și dezvoltare personală* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologia muncii, transporturilor și serviciilor* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologia sănătății – cercetare clinică și optimizare comportamentală* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie clinică – evaluare și intervenție terapeutică* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie organizațională și managementul resurselor umane* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologia traumei – evaluare clinică și intervenție terapeutică* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sănătate ocupațională și performanța resursei umane* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Științe ale educației <!–> Consiliere școlară și dezvoltarea carierei –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 850 <!–>
Educație presecundară. Politici și strategii de dezvoltare –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Educație timpurie (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Formarea formatorilor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Învățare, inovare și coaching în educație <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management educațional –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Management educațional <!–> Buzău –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management educațional –> Focșani <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul și evaluarea organizațiilor și programelor educaționale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Mentoratul în educație –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Pedagogii alternative și arta teatrală în educație (interdisciplinar cu domeniul: Teatru și artele spectacolului) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihopedagogia școlii incluzive –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii informatice și de comunicații în educație (interdisciplinar cu domeniul: Calculatoare și tehnologia informației) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Terapia logopedică în procesele de comunicare –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Master didactic în Limbă și literatură <!–> București –> română, franceză, germană <!–> IF –> 120 <!–>
Master didactic în Istorie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Master didactic în Geografie <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Master didactic în Filozofie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Master didactic în Fizică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Master didactic în Chimie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Master didactic în Biologie <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
20 –> Filologie <!–> Cultură și civilizație ebraică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 1000 <!–>
Cultura și limbajul organizațiilor europene –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Didactici ale disciplinelor filologice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Etnologie, antropologie culturală și folclor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Formarea interpreților de conferință <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Lingvistica limbii engleze. Metode și aplicații –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Spațiul islamic: societăți, culturi, mentalități <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Strategii comunicaționale interculturale – literare și lingvistice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii americane <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Studii avansate în lingvistică – Structura și funcționarea limbii române –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii culturale balcanice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii culturale britanice –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii est asiatice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii franceze și francofone –> București <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Studii literare <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria și practica editării –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Traducere specializată și studii terminologice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Traducerea textului literar contemporan –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Traductologie latino romanică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii hispanice/ Master de estudio hispanicos –> București <!–> spaniolă –> IF <!–> 120 –>
Digitalizarea în științe umaniste/ Digital Humanities <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Limba rusă aplicată. Tehnici de traducere* –> București <!–> rusă –> IF <!–> 120 –>
21 <!–> Filosofie –> Etică aplicată în societate, afaceri și organizații <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 450 –>
Filosofie analitică <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Filosofie, politică și economie/ Philosophy, politics and economics –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Globalizare și diplomație culturală <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Istoria și circulația ideilor filosofice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istoria și filosofia științei <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Program masteral în științe cognitive – Open mind –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii de dezvoltare internațională și etica relațiilor internaționale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii europene și etica relațiilor internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Filosofie și gândire critică* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
22 –> Istorie <!–> Experimente ale modernității –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Interfețe culturale în preistorie și antichitate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istoria artei și filosofia culturii (interdisciplinar cu domeniul: Filosofie) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Istoria comunismului în România –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istoria ideilor, mentalităților și culturii de masă (sec. XIX – XXI) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Istoria și practica relațiilor internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istorie digitală și informatizarea patrimoniului cultural <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Istorie și politică militară în România secolelor XIX – XXI –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporană <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Politică și societate în secolul al XX-lea –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii medievale (interdisciplinar cu domeniul: Filologie) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
23 –> Teologie <!–> Artă sacră în contemporaneitate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 550 <!–>
Asistența socială a bisericii –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare biblică și eclesială <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicare și comuniune eclezială în spațiul ortodox –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Doctrină și cultură creștină <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Exegeză și ermineutică biblică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istorie și tradiție creștină <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul economic și administrarea unităților bisericești* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Pastorație și viață liturgică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Patrimoniu creștin european –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii religioase și educație creștină <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologia și misiunea socială a bisericii –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teologie baptistă <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Turism și patrimoniu religios –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
24 <!–> Studii culturale –> Cultură și politică în context european și internațional <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Societate, multimedia, spectacol (SMS) (interdisciplinar cu domeniile: Arhitectură, Filologie) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii culturale Slave; Rusia și țările slave din Europa Centrala și de Est –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii religioase – Texte și tradiții (interdisciplinar cu domeniul: Filologie) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria și practica imaginii (TPI) (interdisciplinar cu domeniile: Arhitectură, Filologie) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional.<!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
6. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. –>crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Medicină –> Biofizică medicală și biotehnologie celulară <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Cercetări și intervenții operaționale în managementul serviciilor medico-sociale și al sănătății publice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Îngrijiri specifice ale lăuzei și nou-născutului la domiciliu –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Nutriție și siguranță alimentară <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–>
7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Drept antreprenorial –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
2 –> Științe administrative <!–> Administrație publică și integrare europeană* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Administrație și management public* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul resurselor umane în sectorul public* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 1075 <!–>
Administrarea afacerilor comerciale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Administrarea afacerilor în turism* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Antreprenoriat și administrarea afacerilor* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Antreprenoriat și administrarea afacerilor* <!–> București –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Antreprenoriat și administrarea afacerilor* –> București <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Antreprenoriat și administrarea afacerilor, în domeniul energiei* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Business* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Excelență în business și servicii/ Excellence in business and services* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Geopolitică și afaceri* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și marketing în turism* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul calității, expertize și protecția consumatorului* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
MBA Româno-Canadian* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
MBA Româno-Francez INDE* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
MBA Româno-Francez INDE* <!–> București –> engleză <!–> IFR –> 120 <!–>
MBA Româno-German "Management antreprenorial"* –> București <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Afaceri digitale și inovație* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Cibernetică și statistică <!–> Analiza afacerilor și controlul performanței întreprinderii* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Cibernetică și economie cantitativă** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Statistică aplicată și data science** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Informatică economică <!–> Baze de date-suport pentru afaceri* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 375 <!–>
E-Business* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Informatică economică** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Securitatea informatică* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice pentru managementul resurselor și proceselor economice* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Contabilitate <!–> Analiză financiară și evaluare* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 650 <!–>
Business services* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Concepte și practici de audit la nivel național și internațional* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitate internațională* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Contabilitate, audit și informatică de gestiune* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitate, audit și informatică de gestiune/ Accounting, Audit and Management Informatic System* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Contabilitate, control și expertiză* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitatea afacerilor/ Business Accounting* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Contabilitatea și fiscalitatea entităților economice* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Informatică de gestiune* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Economie –> Comunicare în afaceri* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 350 –>
Economia și administrarea afacerilor agroalimentare* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Economie ecologică* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Economie europeană** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul proiectelor de dezvoltare rurală și regională* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Finanțe –> Fiscalitate* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 530 –>
Bănci și asigurări* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Cercetări avansate în finanțe** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Finanțe aplicate/ Master of Applied Finance* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Finanțe corporative* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Finanțe și bănci – DOFIN* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management financiar și investiții* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul sistemelor bancare* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici actuariale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Management –> Managementul proiectelor* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 750 –>
Consultanță în management și dezvoltarea afacerilor* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și marketing internațional* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor* –> Piatra-Neamț <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor/ Business Management* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor mici și mijlocii* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor mici și mijlocii* <!–> Deva –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor prin proiecte* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul resurselor umane* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul serviciilor de sănătate* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
10 <!–> Marketing –> Cercetare fundamentală de marketing** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 730 –>
Cercetări de marketing* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul marketingului* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Marketing internațional* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Marketing online* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Marketing strategic* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Marketing și comunicare în afaceri* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Marketing și dezvoltare durabilă* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Marketing și management în servicii publice* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul relațiilor cu clienții/ Customer Relationship Management* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Relații publice în marketing* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
11 <!–> Economie și afaceri internaționale –> Afaceri internaționale* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 560 –>
Competitivitate și sustenabilitate în mediul de afaceri global* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicare de afaceri în limba engleză* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Diplomație în economia internațională* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Economie internațională și afaceri europene* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Logistică internațională* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor internaționale* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor internaționale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul proiectelor internaționale* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul riscului financiar internațional* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comerț exterior* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
12 –> Științe ale educației <!–> Master didactic în Economie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional.–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare.<!–>
8. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Muzică <!–> Educație muzicală contemporană și culturi muzicale religioase** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Jazz și culturi muzicale pop** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sinteză muzicologică** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Stil și limbaj compozițional** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Stilistică dirijorală** <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Stilistică interpretativă instrumentală și vocală** –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare.<!–>
9. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Arte vizuale <!–> Artă murală și spațiul public* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 270 <!–>
Arte grafice* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Arte textile ambientale* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ceramică – sticlă – metal* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Conservarea și restaurarea patrimoniului cultural* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design de interior și pentru spațiul public* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Design de obiect și comunicații vizuale* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design de scenă și spectacol* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Educație prin arte vizuale* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fotografie și imagine dinamică* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Modă și costum vestimentar* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Pictură* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sculptură* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii vizuale și curatoriale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional.<!–>
10. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ "I. L. CARAGIALE" DIN BUCUREȘTI –>
Nr. <!–>crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Teatru și artele spectacolului <!–> Art – terapie prin teatru și artele spectacolului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Arta actorului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Artă coregrafică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta regizorului de teatru –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Arta scenografului <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Coregrafie și performanță în dans –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Pedagogie teatrală <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Scriere dramatică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teatrologie – Management și marketing cultural <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teatru de animație –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii digitale în spectacolul contemporan <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design lumină și sunet în artele spectacolului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Cinematografie și media –> Arta imaginii de film <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Arta montajului de film <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta montajului și a sunetului de film –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Arta regiei de film <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta sunetului de film –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Film de animație <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Filmologie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Producție de film <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Scenaristică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Film documentar/ Documentary film <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii interactive pentru arte performative și media/ Interactive technologies for performing and media arts –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Design pentru noile media/ New media design <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Arta designului de jocuri/ Art of Game Design –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
11. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. –>crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Activități fizice adaptate <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Educație fizică și activități motrice de timp liber <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și marketing în structurile, activitățile și evenimentele sportive –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Nutriție și remodelare corporală <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Performanță în sport –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Recuperare- reeducare motrică și somato- funcțională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Știința și tehnologiile educării motricității umane –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
12. ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. –>crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Drept –> Drept și guvernare europeană <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
Dreptul colectivităților locale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Științe administrative <!–> Integritate publică și politici anticorupție –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Managementul afacerilor publice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul sectorului public <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul sectorului public –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Puterea executivă și administrația publică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Puterea executivă și administrația publică –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Spațiul public european <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Spațiul public european –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Studii administrative europene <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii administrative europene –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Managementul sectorului public/ Public Sector Management <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare audiovideo* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 1275 <!–>
Comunicare managerială și resurse umane* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare managerială și resurse umane* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Leadership și comunicare politică* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare și relații publice* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicare și relații publice* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Management educațional și comunicare instituțională* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management educațional și comunicare instituțională* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Management și comunicare în afaceri* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și comunicare în afaceri* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Managementul proiectelor* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul proiectelor* –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Publicitate* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Social media și marketing online* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Brand management și comunicare corporativă* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicare și afaceri europene/ Communication and EU aAfairs* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Comunicare și publicitate/ Communication and Advertising* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul proiectelor/ Project Management* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Marketing, publicitate și relații publice/ Marketing, Advertising and Public Relations* <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Sociologie <!–> Antropologie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Sociologie aplicată: devianță și ordine socială –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii fundamentale în sociologie <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii vizuale și societate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii Rome <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Relații internaționale și studii europene <!–> Masterat în studii latino – americane/ Latin American studies master –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Masterat în studii latino – americane/ Master universitario de estudios latinos americanos –> București <!–> spaniolă –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Științe politice –> Analiza și soluționarea conflictelor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 1180 –>
Dezvoltare regională și cooperare internațională <!–> București –> română, franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Diplomație și negocieri internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Evaluarea politicilor și a programelor publice europene <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Guvernare și societate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și guvernare <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Modelul european: economia socială europeană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politică și economie europeană <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Politică și economie europeană –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Politici de dezvoltare locală și regională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Politici publice și integrare europeană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici publice și integrare europeană <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Politici publice și societate civilă –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici, gen și minorități <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Relații internaționale și integrare europeană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Relații internaționale și integrare europeană <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Securitate și diplomație/ Security and diplomacy –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Științe politice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii aprofundate de relații internaționale și integrare europeană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teorie și analiză politică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Dezvoltare, cooperare internațională și ajutor umanitar/ Development, International Cooperation and Humanitarian Aid –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Masterat în politică și societate europeană/ European Politics and Society <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Studii de mediu și dezvoltare durabilă/ Enviromental Studies and Sustainable Development –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii de muncă/ Labour Studies <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Securitate și tehnologie/ Security and Technology* –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Management –> Antreprenoriat și management strategic <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Management și branding corporativ <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și inovare digitală/ Management and digital innovation –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul programelor și investițiilor/ Programs and investments <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Informatică <!–> Programare avansată și baze de date* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Inginerie geodezică <!–> Sisteme informaționale cadastrale și management imobiliar* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Sisteme electronice inteligente avansate –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
4 –> Ingineria mediului <!–> Evaluarea, monitorizarea și auditul mediului –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
5 –> Drept <!–> Științe penale și criminalistică* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 60 –> 120 <!–>
Instituții de drept privat* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 60 –>
6 <!–> Științe administrative –> Asistență managerială și administrativă* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
7 <!–> Sociologie –> Dezvoltarea și managementul resurselor umane* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
8 <!–> Asistență socială –> Proiectarea și managementul serviciilor sociale și de sănătate <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
9 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în comerț, turism și servicii* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Administrarea dezvoltării regionale durabile* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Administrarea afacerilor/ Business Administration* –> Alba Iulia <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
10 <!–> Contabilitate –> Sistemul informațional contabil în asistarea deciziilor manageriale* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 110 –>
Auditul și controlul agenților economici* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Finanțe <!–> Bănci, asigurări și piețe financiare* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Fiscalitate și management financiar* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Marketing –> Marketing și promovarea vânzărilor* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
13 <!–> Științe ale educației –> Management educațional* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 125 –>
Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–>
14 –> Filologie <!–> Limbă, literatură și cultură engleză în context european/ English Language, Literature and Culture in the European Context** –> Alba Iulia <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Literatură și cultură românească în context european* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –>
15 <!–> Istorie –> Cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului istoric* <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Identități regionale în Europa central-răsăriteană** <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Teologie <!–> Mediere interculturală și interreligioasă* –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Teologie comparată** –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Modelare matematică în cercetare și didactică –> Arad <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Informatică <!–> Informatică aplicată în științe, tehnologie și economie* –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Studii avansate de informatică aplicată/ Advanced studies in Applied Computer Scince* –> Arad <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală –> Inginerie și management în agribusiness <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
4 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Managementul calității produselor alimentare <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 110 –>
5 <!–> Ingineria sistemelor –> Automatizări și sisteme inteligente <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
6 <!–> Inginerie industrială –> Productica sistemelor industriale <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 110 –>
7 <!–> Ingineria mediului –> Evaluarea și controlul calității mediului <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
8 <!–> Inginerie și management –> Ingineria și managementul sistemelor tehnice complexe <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
9 <!–> Științe administrative –> Administrație publică în context european <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
10 <!–> Științe ale comunicării –> Imagine mediatică și comunicare publică <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Comunicare managerială și resurse umane* <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Asistență socială <!–> Servicii de asistență socială –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
12 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor în comerț și turism –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Antreprenoriat și administrarea afacerilor –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Contabilitate –> Expertiză contabilă și audit* <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
14 <!–> Finanțe –> Finanțe corporative <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
15 <!–> Management –> Management și finanțare în administrația publică* <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Strategii și politici de management* <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Psihologie <!–> Consiliere și evaluare psihologică –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
17 –> Științe ale educației <!–> Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici* –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Pedagogie interactivă* –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici și strategii ale formării competențelor pentru cariera didactică* <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–>
18 –> Filologie <!–> Limbă și literatură. Tendințe actuale –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Lingvistică aplicată – Perspective moderne în didactica limbii engleze / Applied Linguistics – Modern Perspectives in ELT –> Arad <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
19 <!–> Teologie –> Doctrină și cultură creștină <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Pastorație și viață liturgică <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie publică –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Credință și viață. Studii de teologie publică./ Faith and Life. Studies in Public Theology.* <!–> Arad –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
20 –> Arte vizuale <!–> Design și dezvoltare de produs –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
21 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Activități motrice curriculare și extracurriculare –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Sport și performanță motrică* –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
15. UNIVERSITATEA "VASILE ALECSANDRI" DIN BACĂU –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematică didactică <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
2 <!–> Informatică –> Informatică aplicată în științe și tehnologie <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Inginerie chimică –> Chimia moleculelor bioactive – obținere, valorificare, controlul și asigurarea calității* <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
4 <!–> Inginerie energetică –> Echipamente și tehnologii moderne în energetică <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
5 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Știința și ingineria produselor alimentare ecologice <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
6 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Tehnologia informației aplicată în industrie <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
7 <!–> Inginerie mecanică –> Managementul și optimizarea echipamentelor de proces <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
8 <!–> Inginerie industrială –> Strategii în asigurarea calității în industrie <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Managementul fabricației produselor industriale <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Mecatronică și robotică <!–> Mecatronică avansată –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
10 –> Ingineria mediului <!–> Echipamente pentru reabilitare și tehnologii asistive (interdisciplinar cu domeniile: Inginerie mecanică, Inginerie industrială, Mecatronică și robotică) –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Managementul protecției mediului în industrie –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
11 <!–> Inginerie și management –> Managementul sistemelor industriale de producție și servicii <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Biologie –> Biologie medicală <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Valorificarea resurselor biologice și protecția mediului <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–>
13 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare în spațiul public –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
14 –> Administrarea afacerilor <!–> Managementul și administrarea afacerilor mici și mijlocii –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
15 –> Contabilitate <!–> Contabilitate, audit și expertiză contabilă* –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
16 –> Marketing <!–> Marketing și comunicare în afaceri –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
17 –> Științe ale educației <!–> Strategii inovative în educație –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
18 –> Filologie <!–> Cultură și literatură română* –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Limba engleză. Practici de comunicare* –> Bacău <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Limba franceză. Practici de comunicare* <!–> Bacău –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Activități motrice curriculare și de timp liber –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Kinetoterapia în educarea și reeducarea funcțională –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Performanță sportivă <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
16. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAȘOV <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Structuri matematice fundamentale –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Informatică <!–> Aplicații pentru telefonul mobil și tehnologii internet în E-business –> Brașov <!–> germană –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Tehnologii internet/ Internet technologies –> Brașov <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii moderne în ingineria sistemelor soft <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Inginerie civilă și instalații <!–> Modernizare energetică în mediul construit –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Inginerie electrică <!–> Sisteme electrice avansate/ Advanced Electrical Systems –> Brașov <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
5 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Sisteme electronice și de comunicații integrate –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 70 <!–>
Securitate cibernetică/ Cyber Security –> Brașov <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Ingineria autovehiculelor –> Autovehiculul și mediul <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Autovehiculul și mediul <!–> Brașov –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Autovehiculul și tehnologiile viitorului –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor <!–> Brașov –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Securitate rutieră, transport și interacțiunea cu mediul –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Inginerie forestieră –> Ecodesign de mobilier și restaurare <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Structuri avansate din lemn și tehnologii inovative <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Silvicultură <!–> Management și sisteme tehnice în exploatări forestiere** –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Managementul ecosistemelor forestiere** –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Silvicultură multifuncțională/ Multiple Purpose Forestry** <!–> Brașov –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Silvicultură europeană/ European Forestry**** –> Brașov <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală –> Management în ospitalitate și eco-agroturism <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
10 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Sisteme de procesare și controlul calității produselor agroalimentare <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
11 <!–> Ingineria sistemelor –> Sisteme avansate în automatică și tehnologii informatice <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Inginerie mecanică –> Ecobiotehnologii agricole și alimentare <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Simulare și testare în inginerie mecanică <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie/ Practical integrated methods for propulsion systems –> Brașov <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Simulare și testare în ingineria mecanică <!–> Brașov –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
13 –> Inginerie industrială <!–> Design de produs pentru dezvoltare durabilă și protecția mediului –> Brașov <!–> română, engleză –> IF <!–> 120 –> 265 <!–>
Ingineria fabricației inovative –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria proceselor de fabricație avansate <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria securității și sănătății în muncă –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria sudării materialelor avansate <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul calității –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Mecatronică și robotică –> Sisteme mecatronice pentru industrie și medicină <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
15 <!–> Ingineria materialelor –> Ingineria și managementul materialelor avansate – metalice, ceramice și compozite <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
16 <!–> Inginerie și management –> Managementul afacerilor în industrie <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
17 <!–> Medicină –> Managementul și strategiile îngrijirilor paliative <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 170 –>
Managementul strategiilor preventive și politici de sănătate <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Medicină tradițională chineză** –> Brașov <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
18 <!–> Drept –> Drept privat aprofundat <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Legislație europeană și carieră judiciară <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme și instituții de drept internațional și european –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Științe penale aprofundate <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Sociologie <!–> Gestiunea campaniilor de imagine –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Gestiunea și dezvoltarea resursei umane –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
20 <!–> Asistență socială –> Asistență și dezvoltare comunitară <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
21 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în turism <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
22 <!–> Informatică economică –> Sisteme informatice integrate pentru afaceri* <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
23 <!–> Contabilitate –> Audit intern* <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Politici contabile, audit și control de gestiune * <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
24 –> Finanțe <!–> Management financiar-bancar* –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
25 –> Management <!–> Management și strategii de afaceri –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
26 –> Marketing <!–> Politici și strategii de marketing* –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
27 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Relații economice internaționale –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
28 –> Psihologie <!–> Psihologia muncii, organizațională și resurse umane –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
29 –> Științe ale educației <!–> Psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Resurse umane în educație. Formare și management –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
30 <!–> Filologie –> Cultură și discurs în spațiul anglo-american* <!–> Brașov –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 450 –>
Cultură și discurs în spațiul anglo-american* <!–> Brașov –> engleză <!–> IFR –> 120 <!–>
Inovare culturală** –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Limba și literatura română – identitate în multiculturalism* <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Limba și literatura română – identitate în multiculturalism* –> Brașov <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Studii de limba și literatura română* <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii de limbă și literatură germană din perspectivă interculturală* –> Brașov <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Studii lingvistice pentru comunicare interculturală** <!–> Brașov –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Traducere și interpretariat din limba franceză în limba română* –> Brașov <!–> franceză, română –> IF <!–> 120 –>
31 <!–> Muzică –> Meloterapie <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 130 –>
Meloterapie <!–> Brașov –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Stil și performanță în interpretarea instrumentală și vocală –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnica și arta muzicală din sec. al XX-lea <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
32 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Diagnoză și prognoză psihomotrică –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Educație fizică – Managementul activităților formale, non-formale și de recuperare a stării de sănătate –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Performanță sportivă și management în sport <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Educație fizică școlară și activități motrice de timp liber* –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Profilaxie și recuperare motrică și somato- funcțională prin exercițiu fizic* <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
****) Specializări evaluate de către Agenția pentru Asigurarea Calității prin Acreditarea programelor de Studii din Germania AQAS –>
17. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Matematică didactică –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
2 –> Informatică <!–> Informatică și inginerie software –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Chimie <!–> Chimie didactică –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Metode de analiză utilizate în controlul calității mediului și produselor –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Știința mediului –> Protecția și managementul mediului <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
5 <!–> Inginerie civilă și instalații –> Construcții durabile din beton <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 450 –>
Ingineria infrastructurii transporturilor <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria instalațiilor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria tehnologiilor speciale în construcții <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie geotehnică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie structurală <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Proiectarea avansată a structurilor din lemn și metal –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Clădiri verzi <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Inginerie electrică <!–> Inginerie și management în domeniul electric –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Sisteme de monitorizare și control în inginerie electrică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme și structuri electrice avansate <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici moderne de proiectare asistată de calculator în ingineria electrică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Inginerie energetică –> Inginerie și management în domeniul energetic <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Managementul sistemelor electroenergetice moderne <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Circuite și sisteme integrate –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Inginerie electronică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Prelucrarea semnalelor și imaginilor <!–> Cluj-Napoca –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme integrate de comunicații cu aplicații speciale –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii multimedia <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii, sisteme și aplicații pentru eActivități –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Telecomunicații <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Ingineria autovehiculelor <!–> Automobilul și mediul –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Sisteme de management și control ale autovehiculelor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnici avansate în ingineria autovehiculelor/ Advanced Tehniques in Automotive Engineering** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Ingineria transporturilor <!–> Logistica și siguranța în transporturi** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
11 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Știința și siguranța alimentului* –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
12 –> Calculatoare și tehnologia informației <!–> Complemente de știința calculatoarelor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Inginerie software –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inteligență și viziune artificială <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Rețele de comunicații și sisteme distribuite –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Securitatea informațiilor și sistemelor de calcul <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologia informației în economie –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Ingineria sistemelor –> Controlul avansat al proceselor <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Informatică aplicată <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Informatică aplicată în ingineria sistemelor complexe –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria conducerii avansate a fabricației <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
14 –> Inginerie mecanică <!–> Energii regenerabile –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Ingineria biosistemelor în agricultură și industrie alimentară –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie de precizie și managementul calității <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul energiei termice –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Fiabilitatea și mentenanța sistemelor mecanice** <!–> Alba Iulia –> română <!–> IF –> 120 <!–>
15 –> Inginerie industrială <!–> Design industrial –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 550 <!–>
Ingineria calității sistemelor tehnologice –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și managementul calității <!–> Bistrița –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul calității –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și managementul resurselor tehnologice în industrie <!–> Satu Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria sistemelor flexibile de fabricație –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie virtuală și fabricație competitivă <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie virtuală și fabricație competitivă –> Zalău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie virtuală și fabricație competitivă/ Virtual engineering for competitive manufacturing <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Procese de producție inovative și management tehnologic/ Innovative Produktionsprozesse und Technologie-Management –> Cluj-Napoca <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Proiectare asistată de calculator a sistemelor de fabricație <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii avansate de fabricație –> Alba Iulia <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme moderne de fabricație și mentenanță/ Modern systems of manufacturing maintenance <!–> Baia Mare –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Științe inginerești aplicate <!–> Științe inginerești aplicate în medicină –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Sisteme poligrafice sustenabile** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Mecatronică și robotică –> Ingineria sistemelor mecatronice <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Robotică <!–> Bistrița –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Robotică –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
18 <!–> Ingineria materialelor –> Ingineria procesării materialelor prin procedee speciale <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Ingineria și managementul procesării avansate a materialelor <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Procesare avansată, management și calitate în ingineria materialelor –> Zalău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sudarea și asigurarea calității materialelor <!–> Bistrița –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sudarea și asigurarea calității materialelor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Materiale și tehnologii avansate <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Ingineria mediului <!–> Dezvoltarea durabilă și protecția mediului –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Evaluarea impactului și riscului pentru mediu –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria, dreptul și economia dezvoltării durabile <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul integrat al resurselor naturale și al deșeurilor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Procedee avansate în protecția mediului <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
20 –> Inginerie și management <!–> Antreprenoriat –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Management și inginerie în afaceri –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul inovării și dezvoltării tehnologiei <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul proiectelor și evaluarea proprietății –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul sistemelor logistice <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Biologie <!–> Biochimie aplicată –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
22 –> Asistență socială <!–> Asistență și incluziune socială a vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
23 –> Administrarea afacerilor <!–> Managementul afacerilor –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
24 –> Management <!–> Managementul proiectelor europene –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
25 –> Filologie <!–> Limba franceză în traduceri specializate –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Limba română în context european (spațiu, cultură, comunicare) –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Literatura engleză pentru copii și tineret <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Literatura română și modernismul european –> Baia Mare <!–> română –> IF <!–> 120 –>
26<!–> Filosofie–> Drepturile omului <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50–>
27 <!–> Teologie –> Teologie creștină și spiritualitate europeană <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
28 <!–> Studii culturale –> Etnoturism/ Etnologia și turismul cultural <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
29 <!–> Arte vizuale –> Valorile plastice și reflexive ale imaginii în pictura contemporană <!–> Baia Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
18. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Inginerie geodezică <!–> Sisteme de monitorizare și cadastru –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 25 <!–>
2 –> Agronomie <!–> Agricultura, schimbări climatice și siguranță alimentară* –> Cluj-Napoca <!–> franceză –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Agricultură organică* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Dezvoltare rurală* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul resurselor naturale și agroturistice* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Protecție și expertizare fitosanitară* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Horticultură <!–> Biodiversitate și bioconservare* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Inginerie genetică în ameliorarea plantelor* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul producției horticole în climat controlat* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Proiectarea, amenajarea și întreținerea spațiilor verzi* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Științe horticole* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologia producerii și valorificării vinurilor speciale și a produselor derivate* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Silvicultură –> Gestionarea durabilă a biodiversității și resurselor forestiere* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul ecosistemelor forestiere* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală <!–> Agribusiness* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Management în dezvoltare rurală și agroturism* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Biotehnologii –> Biotehnologii aplicate* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Biotehnologii aplicate/Applied Biotechnologies* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Siguranța alimentară și protecția consumatorului* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Gastronomie, nutriție și dietetică alimentară* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Gastronomie, nutriție și dietetică alimentară/ Gastronomy, nutrition and dietetics* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme de procesare și controlul calității produselor alimentare* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul calității alimentelor/ Food quality management* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Zootehnie <!–> Managementul calității produselor de origine animalieră* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Managementul creșterii animalelor și acvacultură* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Ingineria mediului –> Protecția sistemelor naturale și antropice* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
10 <!–> Biologie –> Biologie aplicată* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
19. UNIVERSITATEA "BABEȘ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Form a de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematică computațională** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Metode moderne în predarea matematicii* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Metode moderne în predarea matematicii* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Matematici avansate** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Informatică <!–> Analiza datelor și modelare** –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 500 <!–>
Baze de date** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Calcul de înaltă performanță și analiza volumelor mari de date** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Metode moderne în predarea informaticii* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Metode moderne în predarea informaticii* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie software** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Inteligență computațională aplicată** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Programare bazată pe componente** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Proiectarea și dezvoltarea aplicațiilor Enterprise** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme distribuite în internet** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice avansate: modelare, proiectare, dezvoltare** <!–> Cluj-Napoca –> germană și engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Fizică <!–> Biofizică și fizică medicală** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Fizica corpului solid** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Fizică computațională** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Chimie <!–> Chimie avansată** –> Cluj-Napoca <!–> română, engleză –> IF <!–> 120 –> 220 <!–>
Chimie clinică** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Modelare moleculară în chimie și biochimie/ Molecular Modeling in Chemistry and Biochemistry** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici moderne de sinteză în chimie** –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Chimie criminalistică** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Inginerie chimică <!–> Chimia și ingineria nano- și biomaterialelor** –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 210 <!–>
Ingineria materialelor și protecția mediului** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria proceselor organice și biochimice** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie chimică avansată de proces/ Advanced Process Chemical Engineering** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Inginerie chimică avansată de proces** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Procesarea și controlul alimentelor (interdisciplinar cu domeniul: Chimie)** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Geografie –> Geomatică* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 475 –>
Amenajare și dezvoltare turistică* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Amenajare și dezvoltare turistică* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Ecoturism și dezvoltare durabilă* <!–> Gheorgheni –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Planificare și dezvoltare regională* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Resurse și riscuri în mediul hidroatmosferic* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Turism și amenajarea teritoriului* –> Sighetu- Marmației <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Turism și dezvoltare teritorială* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Turismul sportiv și agrementul din perspectiva ecodezvoltării (interdisciplinar cu domeniul: Știința sportului și educației fizice)* –> Bistrița <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Analiză spațială și organizarea teritorială/ Spatial Analysis and Territorial Organization** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Geologie <!–> Geologie aplicată** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
8 –> Știința mediului <!–> Calitatea mediului și surse energetice* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
Evaluarea riscului și securitatea mediului* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Gestiunea și protecția mediului* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9–> Inginerie electrică<!–> Sisteme electromecanice avansate*–> Reșița<!–> română–> IF<!–> 120–> 30<!–>
10–> Inginerie mecanică<!–> Concepția și testarea sistemelor mecanice–> Reșița<!–> română–> IF<!–> 120–> 60<!–>
11–> Inginerie <!–>industrială–> Concepția, testarea și diagnosticarea echipamentelor industriale<!–> Reșița–> română<!–> IF–> 120<!–> 100–>
12<!–> Ingineria materialelor–> Procesarea avansată a materialelor metalice<!–> Reșița–> română<!–> IF–> 120<!–> 100–>
13<!–> Ingineria mediului –> Dezvoltare sustenabilă și managementul mediului/ Sustainable Development and Environmental Management* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
Ingineria valorificării deșeurilor* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul dezastrelor* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Biologie –> Biologie medicală* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 550 –>
Biologie medicală* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Biotehnologie moleculară** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ecologie culturală** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ecologie sistemică și conservare** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ecologie terestră și acvatică** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul ariilor protejate și a resurselor locale* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul calității în laboratoarele biomedicale* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul calității în laboratoarele biomedicale* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Științele nutriției* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Științele nutriției* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
15 <!–> Drept –> Științe penale și criminalistică** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–> 280 –>
Drept privat al Uniunii Europene** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 60 <!–>
Drept privat comparat/ Droit prive compare** –> Cluj-Napoca <!–> franceză –> IF <!–> 60 –>
Dreptul european și dreptul național al afacerilor** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul internațional și comparat al afacerilor/ International and comparative business law** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 60 –>
Instituții de drept privat** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
16 –> Științe administrative <!–> Managementul resurselor umane în sectorul public* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 600 <!–>
Administrație publică* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Administrație publică* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Administrație publică* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Analiza și managementul conflictelor/ Conflict analysis and management* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Management și politici publice* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Managementul instituțiilor publice și nonprofit* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul proiectelor și evaluarea programelor în sfera administrației publice* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici de sănătate și management sanitar* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sănătate publică/ Master of public health* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Știință, tehnologie și inovație în administrația publică/ Science, technology and innovation in public governance* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
–> <!–> Administrație publică europeană *–> Reșița<!–> română–> IF<!–> 120–> <!–>
17 –> Științe ale comunicării <!–> Publicitate* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 650 <!–>
Publicitate* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Comunicare mediatică – Media communication* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Management media* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management media* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Producție media* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Publicitate și relații publice* <!–> Cluj-Napoca –> germană, engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Relații publice* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Relații publice* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Relații publice și publicitate/ Public relations and Advertising* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii media aplicate* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Științele informării și documentării* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnici avansate de comunicare* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Studii de media digitală și de jocuri/ Digital Media and Games Studies* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
18 <!–> Sociologie –> Analiza datelor complexe* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Antropologie aplicată** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Cercetare sociologică avansată** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare, societate și mass media* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul resurselor umane și sociologia organizațiilor* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Managementul strategic al resurselor umane* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sociologie aplicată în conducerea instituțiilor publice și a ONG-urilor* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Sociologie aplicată în dezvoltarea locală* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Asistență socială <!–> Asistența socială pentru sănătate mentală* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 350<!–>
Asistența socială și economie socială* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Asistența socială și economie socială* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Consiliere și asistență în serviciile sociale* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Gerontologie socială* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul serviciilor sociale* –> Cluj-Napoca <!–> română, engleză –> IF <!–> 120 –>
Masterat european în drepturile copiilor* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Asistența socială în spațiul justiției. Probațiune și mediere* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
<!–> –> Managementul serviciilor de asistență socială*<!–> Reșița–> română <!–> IF –> 120 <!–> –>
20 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Afaceri europene și management de programe* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 900 –>
Comunicare internațională* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Evaluarea dezvoltării regionale* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Evaluarea politicilor și a programelor publice europene* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Guvernanță europeană** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istorie contemporană și relații internaționale** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Leadership și comunicare în organizațiile internaționale** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și negocieri internaționale și europene* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor/ International Relations Foreign Policy and Crises Management** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii politice europene comparate** <!–> Cluj-Napoca –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Studii transatlantice/ Transatlantic Studies** –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Diplomație culturală și relații internaționale/ Cultural Diplomacy and International Relations** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Științe politice <!–> Managementul organizațiilor politice* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 425 <!–>
Dezvoltare internațională/ International Development* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Proiectarea cercetării și analiza datelor în științe sociale/ Research design and data Analysis in Social Sciences** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
22 –> Studii de securitate <!–> Managementul securității în societatea contemporană* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Managementul securității în societatea contemporană* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Securitate, intelligence și competitivitate în organizații* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
23 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Administrarea afacerilor* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Administrarea afacerilor în ospitalitate și turism internațional/ Business administration in international hospitality and tourism* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Management hotelier* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management hotelier* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Administrarea afacerilor internaționale/ International Business Administration* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
<!–> –> Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii*<!–> Reșița–> română<!–> IF–> 120<!–> –>
24 <!–> Cibernetică și statistică –> Econometrie și statistică aplicată* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Sisteme de asistare a deciziilor economice* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
25 –> Informatică economică <!–> E-Business* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 125 <!–>
Modelarea afacerilor și calculul distribuit/ Business modeling and distributed computing* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
26 <!–> Contabilitate –> Auditul și managementul financiar al fondurilor europene* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 425 –>
Contabilitate și organizații/ Accounting and organizations** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Diagnostic și evaluare* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Expertiză contabilă și audit* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Expertiză contabilă și audit* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Management contabil, audit și control* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management contabil, audit și control* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
<!–> –> Expertiză contabilă și<!–>evaluarea firmei–> Reșița<!–> română –> IF <!–> 120 –> <!–>
27 –> Economie <!–> Agrobusiness* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Dezvoltare regională durabilă* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Gestiunea și evaluarea proiectelor* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
28 –> Finanțe <!–> Bănci și piețe de capital* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Finanțe corporative-asigurări* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Fiscalitate* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Gestiune financiară corporativă* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară, engleză –> IF <!–> 120 –>
29 <!–> Management –> Managementul afacerilor* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 500 –>
Managementul resurselor umane* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul resurselor umane* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
International business management* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Management performant* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul dezvoltării afacerilor* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul dezvoltării afacerilor* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul dezvoltării afacerilor* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Managementul dezvoltării afacerilor* –> Sfântu Gheorghe <!–> română –> IF <!–> 120 –>
30 <!–> Marketing –> Strategii și politici de marketing* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Strategii și politici de marketing* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Strategii și politici de marketing* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Marketing digital* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
–> <!–> Marketing și comunicare în afaceri*–> Reșița<!–> română–> IF<!–> 120–> <!–>
31–> Economie și afaceri internaționale <!–> Afaceri internaționale* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Management internațional* –> Cluj-Napoca <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
32 <!–> Psihologie –> Consultanță și intervenție psihologică* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 500 –>
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Consiliere și intervenții psihologice în dezvoltarea umană* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologia resurselor umane și sănătate organizațională* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologia sănătății publice și clinice* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie judiciară* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului și dezvoltarea potențialului uman* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
33 <!–> Științe ale educației –> Management educațional* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 630 –>
Consiliere școlară și asistență psihopedagogică* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Consiliere școlară și asistență psihopedagogică* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Designer instrucțional* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Didactica limbii și literaturii germane, cultura și civilizatia germană a Europei Centrale și de Sud-Est* –> Cluj-Napoca <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Management curricular* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management curricular* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Management, consiliere și asistență psihopedagogică în instituțiile incluzive* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Metode și practici alternative în învățământul primar și preșcolar* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Strategii de învățare eficientă* <!–> Odorheiu Secuiesc –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Terapia limbajului și audiologie educațională* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Biologie <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Chimie –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Informatică <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Economie –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Istorie <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Teologie (Teologie greco- catolică) –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Biologie <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Chimie –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Matematică <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Informatică –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Economie <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Economie –> Cluj-Napoca <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Istorie <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
–> <!–> Management educațional–> Reșița<!–> română –> IF <!–> 120 –> <!–>
34 –> Filologie <!–> Comunicare multilingvă și multiculturală* –> Cluj-Napoca <!–> română, italiană/ spaniolă/ franceză –> IF <!–> 120 –> 700 <!–>
Direcții actuale în lingvistică** –> Cluj-Napoca <!–> engleză, franceză –> IF <!–> 120 –>
Germanistica în context european** <!–> Cluj-Napoca –> germană <!–> IF –> 120 <!–>
Istoria imaginilor – istoria ideilor** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Limba română în context romanic** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Literatură și civilizație – dialog intercultural în spațiul francofon** –> Cluj-Napoca <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Masterat european de interpretare de conferință* <!–> Cluj-Napoca –> română, două limbi moderne (engleză/ franceză/ germană/ italiană/ spaniolă) <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat european de traductologie – terminologie* –> Cluj-Napoca <!–> română, două limbi moderne (engleză/ franceză/ germană/ spaniolă) –> IF <!–> 120 –>
Studii culturale britanice** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Studii de lingvistică și literatură maghiară* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Studii irlandeze** <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Studii literare românești** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
35 <!–> Filosofie –> Filosofie antică și medievală** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Filosofie, cultură, comunicare** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teorie critică și studii multiculturale** –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
36 <!–> Istorie –> Arheologie și studii clasice* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Istoria Europei de Sud-Est** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istoria și socio-antropologia epocii moderne** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Istorie, memorie, oralitate în secolul XX** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Societate, artă, identități în Europa Centrală. De la medieval la modernitate** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
37 –> Teologie <!–> Arta sacră – Conservarea, restaurarea și crearea bunurilor culturale* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 650 <!–>
Consiliere pastorală* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Consiliere pastorală și asistență psihosocială* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fundamente creștine ale identității europene* –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istoria religiilor. Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam)* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Mediere interculturală și interconfesională* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Teologie aplicată* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie biblică* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teologie pastorală în comunitățile ecleziale* <!–> Blaj –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie romano-catolică pastorală aplicată* –> Alba Iulia <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Teologie-educație** <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Bioetică-morală, etică și deontologie* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
<!–> –> Studii de teologie pastorală și misiune creștină*<!–> Caransebeș–> română <!–> IF –> 120 <!–> –>
38 <!–> Studii culturale –> Cultură și societate – tradiție și modernitate* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Patrimoniu și turism cultural** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii iudaice** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
39 <!–> Teatru și artele spectacolului –> Artă teatrală* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Teatru contemporan (actorie și teatrologie)* <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–>
Arte performative și film** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și antreprenoriat cultural* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
40–> Cinematografie și media <!–> Arta scurtmetrajului* –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Arte digitale interactive/ Digital interactive arts* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Producție de film documentar/ Documentary filmmaking* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
41–> Muzică <!–> Muzică bisericească ecumenică –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 20 <!–>
42 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Antrenament și performanță sportivă* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 230 <!–>
Educație fizică și agrement în turism* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Kinetoterapie în afecțiunile aparatului locomotor* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul organizațiilor și activităților sportive* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
<!–> –> Educație fizică școlară și<!–>Activități extracurriculare*–> Reșița<!–> română –> IF <!–> 120 –> <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
20. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "IULIU HAȚIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Medicină –> Asistență medicală specializată în anestezie <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–> 660 –>
Asistență medicală specializată în terapie intensivă <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Biostatistică și bioinformatică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Cercetari avansate în investigația criminalistică și în medicina legală <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ecografie și imagistică medicală comparată –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Farmacologie clinică și reguli de bună practică <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Malpraxisul în practica medicală –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Managementul bolnavului critic <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Medicină psihosomatică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Metodologia cercetării științifice <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Optimizarea explorărilor imagistice morfologice și funcționale –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sexologie <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici și metode de reabilitare a pacienților cu boli reumatologice –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Urmărirea nou născutului cu risc <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Bune practici în oncologie medicală –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Laborator medical <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Etică și metodologia cercetării în medicină** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Medicină dentară –> Medicină dentară judiciară <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Farmacie –> Cosmetologie <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–> 300 –>
Farmacovigilența: Monitorizarea siguranței medicamentelor <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Nutriția și calitatea vieții –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Științe farmaceutice aplicate <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Toxicologia medicamentului și a mediului –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Industrie farmaceutică* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
21. ACADEMIA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Muzică –> Artă muzicală* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 225 –>
Artă muzicală/ Muzical Art* <!–> Cluj-Napoca –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Artă muzicală/ Muzical Art* –> Cluj-Napoca <!–> engleză –> IFR <!–> 120 –>
Artele spectacolului muzical** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Artele spectacolului muzical/ Arts du spectacle musical** –> Cluj-Napoca <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Compoziție-Muzicologie-Dirijat** <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Interpretare muzicală** –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
22. UNIVERSITATEA DE ARTĂ ȘI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA <!–>
Nr. crt.–> Domeniul de studii universitare de master<!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1–> Arte vizuale<!–> Pictură* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 290<!–>
Sculptură* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Bandă desenată și desen animat* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ceramică – sticlă* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Conservare și restaurare* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Design textil* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design vestimentar* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Foto – video* <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Grafică* –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Istoria și teoria artei –> Practici curatoriale contemporane <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–> 20 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
23. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematică didactică <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
2 <!–> Informatică –> Medii virtuale multi-modale distribuite <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Modelare și tehnologii informatice <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Chimie <!–> Chimia și managementul calității produselor de consum în relație cu mediul –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Inginerie chimică <!–> Tehnologii și management în prelucrarea petrolului* –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
5 –> Geografie <!–> Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
6 –> Știința mediului <!–> Analiza și evaluarea impactului de mediu –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
7 –> Inginerie civilă și instalații <!–> Ingineria și managementul resurselor de apă –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 90 –> 250 <!–>
Ingineria sistemelor cu surse energetice regenerabile –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria structurilor de construcții <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie costieră –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Ingineria și managementul proiectelor de construcții <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Agronomie <!–> Agricultură ecologică –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 135 <!–>
Controlul și monitorizarea calității produselor agricole –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Inginerie mecanică –> Optimizarea tehnologiilor portuare și a funcționării utilajelor <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
10 <!–> Inginerie industrială –> Calitate și certificare în construcțiile sudate <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
11 <!–> Arhitectură navală –> Ingineria sistemelor și echipamentelor navale avansate <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Inginerie și management –> Ingineria și managementul sistemelor de producție <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–> 100 –>
13 <!–> Biologie –> Conservarea biodiversității <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
14 <!–> Medicină –> Managementul instituțiilor și al serviciilor medicale și farmaceutice <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
15 <!–> Drept –> Drept maritim <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Drept public <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Proceduri judiciare de drept privat și profesii juridice –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Științe penale <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 60 <!–>
16 –> Științe administrative <!–> Administrație europeană. Instituții și politici publice –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 210 <!–>
Managementul instituțiilor publice –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea și auditul proiectelor de afaceri <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Asigurarea calității în afaceri <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
18 <!–> Științe ale comunicării –> Relații publice și dezvoltare interculturală* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
19 <!–> Contabilitate –> Contabilitatea și auditul afacerilor <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnici contabile și financiare pentru gestiunea afacerilor <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
20 –> Finanțe <!–> Finanțe corporative și bănci –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Piețe de capital –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
21 <!–> Management –> Managementul organizațiilor publice și private <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
22 <!–> Economie și afaceri internaționale –> Administrarea afacerilor internaționale <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Managementul riscului în afaceri internaționale <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Politici europene de dezvoltare regională –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
23 <!–> Psihologie –> Psihodiagnoza personalității <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
24 <!–> Științe ale educației –> Management educațional <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Terapii și compensare a tulburărilor de comunicare <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Biologie –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Științe inginerești aplicate <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Psihologie –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Administrarea afacerilor <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
25 –> Filologie <!–> Comunicare și discurs intercultural în spațiul european –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Studii anglo-americane –> Constanța <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii de românistică <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Limbile moderne în dinamică plurilingvă –> Constanța <!–> franceză și engleză –> IF <!–> 120 –>
26 <!–> Istorie –> Antropologie și istorie europeană <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Relații internaționale în sec. XIX-XXI. Istorie și diplomație <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
27 –> Teologie <!–> Exegeză biblică –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 400 <!–>
Managementul turismului religios –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Pastorație și viață liturgică <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie – Studii juridico-canonice ale celor trei religii monoteiste (mozaică, creștină și islamică) –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teologie ortodoxă. Strategii de comunicare <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
28 –> Arte vizuale <!–> Educația vizuală prin studiul peisajului și figurii –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
29 –> Teatru și artele spectacolului <!–> Arta actorului de music hall –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 20 <!–>
30 –> Muzică <!–> Arta educației muzicale –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 35 <!–>
Arta spectacolului liric –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
31 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Educație fizică și sport școlar <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Kinetoterapie, recuperare și reeducare motrică <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Performanță în sport –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
24. UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANȚA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Inginerie electrică –> Sisteme electrice avansate <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnici avansate de inginerie electromecanică <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Circuite și sisteme integrate de comunicații –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Circuite și sisteme integrate de comunicații/ Circuits and Integrated Systems for Communications** –> Constanța <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Securitate cibernetică și managementul riscurilor* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Inginerie navală și navigație <!–> Concepte moderne de inginerie mecanică navală –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 475 <!–>
Inginerie avansată în industria offshore de petrol și gaze/ Advanced Engineering in the Oil and Gas Offshore Industry –> Constanța <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Inginerie și management în domeniul maritim și portuar <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Inginerie și management în operarea terminalelor și navelor maritime –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie și management în transport maritim și multimodal <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și logistică în transporturi –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii și management în industria offshore de petrol și gaze/ Offshore oil and gas technology and management <!–> Constanța –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Transport maritim –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Inginerie marină/ Marine Engineering <!–> Constanța –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Ingineria mediului <!–> Ingineria și protecția mediului în industrie –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
5 –> Inginerie și management <!–> Managementul sistemelor integrate de transport –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
25. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematici aplicate* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Informatică –> Metode și modele în inteligența artificială* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnici avansate pentru prelucrarea informației/ Advanced Techniques for Information Processing* <!–> Craiova –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Fizică <!–> Fizică aplicată/ Applied Physics** –> Craiova <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
Fizică teoretică/ Theoretical Physics** –> Craiova <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Chimie –> Chimia compușilor biologic activi* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
5 <!–> Geografie –> Turism și dezvoltare durabilă* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
6 <!–> Știința mediului –> Calitatea mediului* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
7 <!–> Inginerie electrică –> Calitatea energiei și compatibilitate electromagnetică în sisteme electrice** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Inginerie electrică aplicată în protecția și managementul mediului** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme electromecanice complexe** –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme electrice avansate/Advanced electrical systems* <!–> Craiova –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Inginerie energetică <!–> Sisteme energetice informatizate* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
9 –> Inginerie aerospațială <!–> Sisteme complexe pentru inginerie aerospațială** –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
10 –> Ingineria autovehiculelor <!–> Proiectarea autovehiculelor moderne* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Optimizarea sistemelor de transport rutier* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Proiectare și fabricație în ingineria autovehiculelor/ Design and Manufacturing in Automotive Engineering* <!–> Craiova –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Agronomie <!–> Consultanță și management în agricultură* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Management în agroturism și calitatea produselor agroalimentare* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Protecția mediului în agricultură* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
12 –> Horticultură <!–> Expertizare viti-vinicolă* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Management și consultanță în horticultură și dezvoltare rurală* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Siguranța alimentară și protecția consumatorului* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
14 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Inginerie software** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Ingineria calculatoarelor și comunicațiilor** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme informatice pentru comerț electronic/ Information Systems for e-Business** –> Craiova <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
15 <!–> Ingineria sistemelor –> Sisteme automate încorporate** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnologii informatice în ingineria sistemelor** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Inginerie mecanică <!–> Modelare și simulare în ingineria mecanică** –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
17 –> Inginerie industrială <!–> Optimizarea proceselor și echipamentelor tehnologice* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
18 –> Mecatronică și robotică <!–> Sisteme de conducere în robotică** –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 45 <!–>
19 –> Ingineria materialelor <!–> Materiale avansate* –> Drobeta- Turnu Severin <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
20 –> Ingineria mediului <!–> Managementul ecologic al resurselor naturale* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Managementul mediului și energie durabilă* –> Drobeta- Turnu Severin <!–> română –> IF <!–> 120 –>
21 <!–> Inginerie și management –> Managementul sistemelor logistice* <!–> Drobeta- Turnu Severin –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Ingineria și managementul calității* <!–> Drobeta- Turnu Severin –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul producției și logisticii* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
22 <!–> Biologie –> Biodiversitatea și conservarea ecosistemelor* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Evoluția ecosistemelor naturale și conservarea biodiversității* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
23 –> Drept <!–> Științe penale* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –> 300 <!–>
Dreptul afacerilor* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept privat* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept public* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul afacerilor/ Business Law* <!–> Craiova –> engleză <!–> IF –> 60 <!–>
Drepturile omului* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drepturile omului/ Droits de l'homme* <!–> Craiova –> franceză <!–> IF –> 60 <!–>
24 –> Științe administrative <!–> Administrație publică/ Public administration* –> Craiova <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Administrație publică* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
25 <!–> Sociologie –> Dezvoltare regională și intervenție socială* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
26 <!–> Științe politice –> Securitate națională și euro-atlantică* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
27 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în turism, comerț și servicii* <!–> Drobeta- Turnu Severin –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Administrarea afacerilor/ Busines Administration* <!–> Craiova –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
28 –> Informatică economică <!–> Managementul afacerilor electronice* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
29 –> Contabilitate <!–> Audit și consultanță în afaceri* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Contabilitate și raportări financiare conforme cu standardele internaționale* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management contabil, expertiză și audit* <!–> Drobeta- Turnu Severin –> română <!–> IF –> 120 <!–>
30 –> Finanțe <!–> Analiza și evaluarea financiară a organizațiilor* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Finanțe și administrarea afacerilor* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management financiar-bancar* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
31 –> Management <!–> Managementul afacerilor* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Managementul resurselor umane* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul organizației* <!–> Drobeta- Turnu Severin –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul organizațiilor publice* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
32 <!–> Marketing –> Marketing și comunicare în afaceri* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
33 <!–> Economie și afaceri internaționale –> Economie și administrarea afacerilor internaționale/ International Economics and Business Administration* <!–> Craiova –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Economie și afaceri europene* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
34 –> Științe ale educației <!–> Consiliere educațională și dezvoltarea carierei –> Drobeta- Turnu Severin <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Management educațional –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Calculatoare și Tehnologia Informației <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Chimie –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Informatică <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Biologie –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
35 <!–> Filologie –> Limba engleză și limba franceză – traducere și terminologie juridică europeană* <!–> Craiova –> engleză, franceză, română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Perspective lingvistice și literare în spațiul francofon** <!–> Craiova –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Paradigme ale comunicării interculturale* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii de limba și literatura română** <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii de limbă engleză și literaturi anglo- americane** –> Craiova <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Traducere și terminologii în context european* <!–> Craiova –> engleză, franceză/ germană <!–> IF –> 120 <!–>
36 –> Filosofie <!–> Filosofie aplicată în organizații și mediul de afaceri* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
37 –> Istorie <!–> Românii în istoria Europei* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
38 –> Teologie <!–> Teologie și cultură** –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
39 –> Arte vizuale <!–> Conservare și restaurare –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
40 –> Teatru și artele spectacolului <!–> Management și antreprenoriat cultural* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Arta actorului* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
41 <!–> Muzică –> Artă muzicală românească contemporană <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 25 –>
42 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Activitate motrică extracurriculară și curriculară* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Kinetoterapie în reeducarea neuromotorie* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul organizațiilor și evenimentelor sportive* –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Performanță în sport* <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
26. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Medicină –> Dezvoltarea serviciilor de nursing comunitar <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
Managementul serviciilor de sănătate <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 60 <!–>
2 –> Medicină dentară <!–> Restaurări protetice cu sprijin implantar –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –> 50 <!–>
3 –> Farmacie <!–> Farmacologie și toxicologie –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –> 50 <!–>
Laborator clinic și de analiza medicamentului –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
27. UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Matematică aplicată în științe* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Fizică <!–> Analize fizico-chimice în știința materialelor și mediu –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Chimie <!–> Analiza și controlul produselor agrochimice, farmaceutice și cosmetice –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Analiza și controlul produselor agrochimice, farmaceutice și cosmetice/Analysis and control of agrochemical, pharmaceutical and cosmetic products –> Galați <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Chimia fizică a sistemelor disperse <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Știința mediului <!–> Controlul și expertizarea calității mediului –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Evaluarea parametrilor fizico-chimici și de biodiversitate ai mediului –> Galați <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Evaluarea parametrilor fizico-chimici și de biodiversitate ai mediului <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Științe – Abordarea integrată a științelor naturii –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Inginerie electrică –> Electronică de putere și sisteme avansate de conversie** <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 90 –>
Utilizarea eficientă a energiei și surse regenerabile** <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Metode avansate de prelucrare a semnalelelor –> Galați <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Prelucrarea informației pentru aplicații multimedia –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme electronice avansate <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală <!–> Inginerie și management în alimentație publică și agroturism –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
8 –> Biotehnologii <!–> Biotehnologia resurselor naturale –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
9 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor* –> Cahul <!–> română –> IF <!–> 120 –> 120 <!–>
Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Nutriție* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Știința și ingineria alimentelor* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Știința și ingineria bioresurselor acvatice* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Calculatoare și tehnologia informației <!–> Tehnologii informatice avansate** –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
11 –> Ingineria sistemelor <!–> Sisteme informatice de conducere avansată** –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
12 –> Inginerie mecanică <!–> Dinamica mașinilor și echipamentelor tehnologice* –> Brăila <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Modelare și simulare în inginerie mecanică** –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme și echipamente termice și protecția mediului** <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
13 –> Inginerie industrială <!–> Grafică și modelare computerizată –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Ingineria sistemelor integrate de fabricație –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul calității în inginerie industrială <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Proiectare și simulare în ingineria sudării –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Științe inginerești aplicate –> Biotehnologia resurselor naturale <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
15 <!–> Arhitectură navală –> Arhitectură navală/ Naval Arhitecture** <!–> Galați –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
16 <!–> Ingineria materialelor –> Ingineria materialelor avansate* <!–> Cahul –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Materiale avansate și tehnologii inovative** <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
17 –> Ingineria mediului <!–> Calitatea mediului și dezvoltare durabilă –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Dezvoltare durabilă și securitate în industrie –> Galați <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și protecția mediului <!–> Brăila –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Monitorizarea și managementul mediului –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
18 <!–> Inginerie și management –> Inginerie și management în alimentație publică și agroturism <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
19 <!–> Drept –> Carieră judiciară <!–> Galați –> română <!–> IF –> 60 <!–> 150 –>
Combaterea criminalității informatice <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Dreptul european al afacerilor –> Galați <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Relații internaționale și cooperare transfrontalieră (interdisciplinar cu domeniul: Științe administrative) <!–> Cahul –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Științe penale și criminalistică –> Chișinău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Științe penale și criminalistică <!–> Galați –> română <!–> IF –> 60 <!–>
20 –> Științe administrative <!–> Administrație publică și integrare europeană* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Guvernanță și cooperare transfrontalieră în administrația publică* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
21 <!–> Științe ale comunicării –> Comunicare instituțională* <!–> Chișinău –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Comunicare și tehnici de producție mass- media* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicare, multiculturalitate și multilingvism* –> Comrat <!–> română –> IF <!–> 120 –>
22 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea și dezvoltarea afacerilor în turism* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
23 <!–> Informatică economică –> Sisteme informatice pentru managementul resurselor <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
24 <!–> Contabilitate –> Contabilitate și audit* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
25 <!–> Economie –> Dezvoltare regională și rurală <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Economie și administrarea afacerilor <!–> Galați –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
26 –> Finanțe <!–> Management financiar și bancar* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
27 –> Management <!–> Strategii și politici manageriale* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
28 –> Marketing <!–> Marketing și comunicare în afaceri* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
29 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Administrarea afacerilor internaționale –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Administrarea afacerilor internaționale euroregionale –> Cahul <!–> română –> IF <!–> 120 –>
30 <!–> Științe ale educației –> Management educațional* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
31 <!–> Filologie –> Discurs specializat. Terminologii. Traduceri* <!–> Cahul –> franceză <!–> IF –> 120 <!–> 420 –>
Discurs specializat. Terminologii. Traduceri* <!–> Galați –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura română și europeană** –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Limba română – Identitate și deschidere culturală* <!–> Cahul –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Literatură română și dialog pluri-identitar – paradigme culturale contemporane* –> Chișinău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Literatură, film și reprezentări culturale** <!–> Galați –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria și practica textului* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Traducere și interpretariat* <!–> Cahul –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Traducere și interpretariat* –> Galați <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Traducere și interpretariat* <!–> Comrat –> română, engleză <!–> IF –> 120 <!–>
32 –> Filosofie <!–> Filosofie socială. Teoria și practica soluționării conflictelor –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
33 –> Istorie <!–> Geopolitică și interferențe social-culturale est- europene (interdisciplinar cu domeniile: Filologie, Teologie) –> Cahul <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Geopolitică și interferențe sociale și culturale est-europene (interdisciplinar cu domeniile: Filosofie, Sociologie) –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
34 <!–> Teologie –> Spiritualitatea ortodoxă și asistență socială <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
35 <!–> Muzică –> Teoria și practica spectacolului liric <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 15 –>
36 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Educație fizică școlară și management sportiv* <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Kinetoterapie la domiciliu* <!–> Chișinău –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Kinetoterapie la domiciliu* –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Loisir-Fitness* <!–> Cahul –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
28. UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GHEORGHE ASACHI" DIN IAȘI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Inginerie chimică –> Biomateriale polimerice și bioresurse <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 550 –>
Controlul și procesarea alimentelor <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ecodesign în finisarea textilelor –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria procedeelor nepoluante <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Produse farmaceutice și cosmetice –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Inginerie civilă și instalații –> Antreprenoriat imobiliar** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 600 –>
Evaluare și administrare imobiliară** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Evaluare și dezvoltare imobiliară** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Infrastructuri moderne pentru transporturi** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria clădirilor** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie geotehnică** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie hidrotehnică** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie structurală** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie structurală/ Structural engineering** –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Instalații pentru construcții** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și tehnologii speciale în construcții** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Materiale și produse performante pentru construcții** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Modernizarea sistemelor hidrotehnice, hidroameliorative și hidroedilitare** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Reabilitarea și creșterea siguranței construcțiilor** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Inginerie electrică <!–> Conversia energiei și controlul mișcării –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Sisteme electrice avansate –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice de monitorizare a mediului <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Inginerie energetică <!–> Management, energie, mediu** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Managementul sistemelor de energie** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale –> Radiocomunicații digitale** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Rețele de comunicații** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme avansate în electronica aplicată** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme de control în automobile/ Automotive electronic control system* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme electronice inteligente și informatică industrială** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnici moderne de prelucrare a semnalelor** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii informatice pentru telecomunicații/ Information Technologies for Telecomunications* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Inginerie geodezică –> Geomatică și cartografie** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
7 <!–> Ingineria autovehiculelor –> Concepția și managementul proiectării automobilului* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Siguranța și performanțele circulației rutiere* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sistemica transporturilor autopropulsate* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Calculatoare încorporate** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Sisteme distribuite și tehnologii WEB** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme distribuite și tehnologii WEB/ Distributed systems and WEB technologies** –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Ingineria sistemelor –> Sisteme de control încorporate** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 120 –>
Sisteme și control automat/ Systems and control** <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Inginerie mecanică <!–> Diagnoze și expertize tehnice în ingineria mecanică** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Mașini termice, frigotehnie și climatizare** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Mecanica fluidelor aplicată** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme de transport pe calea ferată* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme industriale pentru tehnologii moderne* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici nepoluante în industria agroalimentară* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
11 <!–> Inginerie industrială –> Asigurarea calității în domeniul textile – pielărie <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 710 –>
Concepția și fabricația asistată de calculator <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Dezvoltări în proiectarea produselor de încălțăminte și marochinărie –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria securității și sănătății în muncă <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie și management în fabricația mecanică –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul și tehnologia producției <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Proiectarea și modelarea îmbrăcămintei –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme inovative de producție în confecții <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme micromecanice –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii avansate de fabricație <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii performante de tricotare –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Mecatronică și robotică –> Mecatronică avansată** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Sisteme robotizate** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
13 –> Ingineria materialelor <!–> Materiale avansate și tehnici de analiză experimentală** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 70 <!–>
Tehnici avansate în ingineria procesării materialelor* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Ingineria mediului –> Ingineria și managementul factorilor de mediu <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Managementul mediului <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul mediului și energie durabilă/ Environmental management and sustainable energy –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul, tratarea și valorificarea deșeurilor <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
15 –> Inginerie și management <!–> Antreprenoriat industrial –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Inginerie și management în contextul globalizării –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie și management în producția de bunuri și servicii <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inovare și antreprenoriat –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și administrarea afacerilor <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul proiectelor europene în domeniul ingineriei –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
29. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAȘI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
–> Agronomie <!–> Analiză și diagnoză în agricultură* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200<!–>
Managementul și conservarea solurilor* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Producerea de sămânță și material de plantat* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii agricole moderne* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii de agricultură ecologică* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2–> Horticultură<!–> Amenajări peisagistice urbane și teritoriale* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250<!–>
Horticultură ecologică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Producerea semințelor și materialului săditor horticol* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Protecția plantelor* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologia și controlul calității băuturilor* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală <!–> Administrarea afacerilor agricole* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Management în alimentație publică și agroturism* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și audit în agricultură* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul dezvoltării rurale* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Expertiză pe filiera produselor alimentare* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Siguranța alimentară și protecția consumatorului* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme avansate de procesare și controlul calității produselor agro-alimentare* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Zootehnie –> Managementul calității și siguranței alimentelor* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Managementul exploatațiilor în acvacultură* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul producțiilor animale* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Nutriția și alimentația animalelor* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Reproducție și ameliorare genetică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Biologie –> Evaluarea și conservatea biodiversității <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
30. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAȘI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematici aplicate* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 350 –>
Master de cercetare în matematică** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Matematici fundamentale pentru învățământ* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Matematici fundamentale pentru învățământ și cercetare* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Matematici aplicate/ Applied Mathematics* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Informatică –> Ingineria sistemelor software/ Software Engineering* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 450 –>
Lingvistică computațională/ Computational Linguistics* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Optimizare computațională/ Computational Optimisation* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Securitatea informației/ Information Security* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme distribuite/ Distributed Systems* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Studii avansate în informatică/ Advanced Studies in Computer Science** <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Fizică <!–> Optică și optometrie –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Biofizică și fizică medicală/ Biophysics and Medical Physics* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Fizică aplicată în tehnologiile informației și comunicații* <!–> Bălți –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fizică pentru tehnologii avansate/ Physics for advanced technologies* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Metode fizice aplicate în kintetoterapie și recuperare medicală* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Științe (interdisciplinar cu domeniile: Chimie, Biologie)* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Chimie –> Chimia mediului și siguranță alimentară* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 225 –>
Chimia produselor cosmetice și farmaceutice* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Chimie clinică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Geografie –> Geomatică* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 220 –>
Riscuri naturale și amenajarea teritoriului* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Turism și dezvoltare regională* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Turism și dezvoltare regională/ Tourisme et developpement regional* <!–> Iași –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Geologie <!–> Geochimia mediului* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
7 –> Știința mediului <!–> Consiliere de mediu* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Mediul actual și dezvoltare durabilă* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Inginerie geologică –> Geologie de sondă <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
9 <!–> Biologie –> Biotehnologii microbiene și celulare* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 225 –>
Conservarea biodiversității* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Genetică moleculară* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Laborator medical* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Drept <!–> Științe penale* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 60 –> 225 <!–>
Carieră judiciară* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Criminalistică* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept european* –> Bălți <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Drept european* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Dreptul afacerilor* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Jurisdicții speciale* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 60 <!–>
11 –> Științe administrative <!–> Administrație publică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
12 –> Științe ale comunicării <!–> Relații publice și publicitate* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
13 –> Sociologie <!–> Securitate comunitară și controlul violenței –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
Sociologia organizațiilor și a resurselor umane* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Asistență socială –> Familia și managementul resurselor familiale <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Masterat european de protecție a drepturilor copilului <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Probațiune, mediere și asistența sociala a victimelor infracțiunilor –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Supervizare și planificare socială <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
15 –> Relații internaționale și studii europene <!–> Studii europene și vecinătatea estică a UE –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
16 –> Științe politice <!–> Politici publice și management instituțional* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Studii de dezvoltare internațională/ Studies International Development* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 275 –>
Administrarea afacerilor* <!–> Iași –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Managementul proiectelor* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul proiectelor* <!–> Iași –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Management în turism* –> Bălți <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management turistic și hotelier* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
18 –> Cibernetică și statistică <!–> Data mining* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
Statistică și actuariat în asigurări și sănătate* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
19 <!–> Informatică economică –> Dezvoltare software și sisteme informatice de afaceri/ Software Development and Business Information Systems* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 125 –>
Sisteme informaționale pentru afaceri* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
20 –> Contabilitate <!–> Contabilitate, diagnostic, evaluare* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Contabilitate, expertiză si audit* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Contabilitatea afacerilor* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitatea afacerilor* –> Iași <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
21 <!–> Economie –> Economia și dreptul afacerilor (interdisciplinar cu domeniul: Drept)* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
22 <!–> Finanțe –> Bănci și piețe financiare* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Finanțe – asigurări* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Finanțe și managementul riscului* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
23 <!–> Management –> Managementul resurselor umane* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 325 –>
Managementul resurselor umane* <!–> Iași –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Achiziții, distribuție, logistică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul organizațiilor* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul strategic al resurselor umane în Europa/ Strategic human resources management in Europe* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul și dezvoltarea resurselor umane* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
24 –> Marketing <!–> Marketing și comunicare în afaceri* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Analiză și strategie de marketing* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Negocieri – relații publice* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
25 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Afaceri internaționale și strategii interculturale* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 375 <!–>
Dezvoltare regională (interdisciplinar cu domeniile: Geografie, Finanțe, Administrarea afacerilor, Științe administrative)* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Economie și afaceri internaționale* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Științe administrative, Științe politice, Drept)* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Științe administrative, Științe politice, Drept)* <!–> Iași –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
26 –> Psihologie <!–> Evaluarea, formarea și consilierea psihologică a personalului* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 225 <!–>
Psihologie clinică și psihoterapie* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie educațională și consiliere* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
27 <!–> Științe ale educației –> Diagnoză și intervenție la persoanele cu cerințe speciale* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Didactici aplicate pentru învățământul primar* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Educație timpurie* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Politici și management în educație* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Geografie –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Teologie (Teologie ortodoxă) <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Biologie –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Fizică <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Educație fizică și sport –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
28 <!–> Filologie –> Cultură germană în context european* <!–> Iași –> germană <!–> IF –> 120 <!–> 675 –>
Lingvistică franceză aplicată* <!–> Iași –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Limbi, literaturi și civilizații străine* –> Iași <!–> română, italiană/ spaniolă/ rusă –> IF <!–> 120 –>
Lingvistică aplicată – Limba engleză ca limbă străină* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Lingvistică generală și românească* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Literatura română și hermeneutică literară* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Literatură universală și comparată* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii americane* <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Studii francofone* –> Iași <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Traducere și terminologie* <!–> Iași –> română, engleză, franceză <!–> IF –> 120 <!–>
29 –> Filosofie <!–> Filosofie aplicată și management cultural* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
30 –> Istorie <!–> Arheologie, civilizatie și artă antică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Arhivistică* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Instituții și ideologii ale puterii în Europa* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Patrimoniu și turism cultural* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Relații, instituții și organizații internaționale* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
31 –> Teologie <!–> Artă sacră în patrimoniul cultural –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Familia creștină contemporană –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Misiune și slujire pastorală <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie romano-catolică practică și misionară –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teoria și practica formarii religioase <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Comunicare și consiliere psihologică și spirituală (interdisciplinar cu Filosofie, Psihologie și Științe ale educației) –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
32 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Activități sportive de timp liber și sporturi extreme* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Educație fizică și sportivă școlară* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fitness și estetică corporală* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Kinetoterapia în traumatologia sportivă* <!–> Chișinău –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Kinetoterapia în traumatologia sportivă* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
31. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" DIN IAȘI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Științe inginerești aplicate <!–> Bioinginerie clinică –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Biotehnologii medicale și biomateriale avansate –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inginerie biomedicală/ Biomedical engineering <!–> Iași –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Medicină <!–> Bioingineria reabilitării –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Managementul serviciilor de sănătate în domeniul medico-farmaceutic –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Nutriție și dietetică profilactică și curativă <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Medicină dentară <!–> Reabilitarea implanto-protetică a edentației –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –> 270 <!–>
Tehnici moderne în estetica și reabilitarea tehnologică în situații particulare de edentație –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Metode noninvazive de diagnostic și tratament în medicina dentară (Terapii laser) <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Metode noninvazive de diagnostic și tratament în medicina dentară (Terapii laser)/ Non- invasive Methods of Diagnostic and Treatment in Dental Medicine (Laser Therapy)* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
32. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAȘI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Arte vizuale –> Pictură* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 205 –>
Design* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Artă murală și ceramică în spațiul public* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii de modă* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sculptură – practici contemporane* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Grafică, ilustrație, animație* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Fotografie și artă video* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Conservarea și restaurarea operei de artă* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teorii și practici în artele vizuale* –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Teatru și artele spectacolului –> Artele spectacolului teatral* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Management și antreprenoriat artistic* <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Muzică <!–> Interpretare muzicală (instrumente/ canto)/ Musical Performance (Instruments/ Canto)* –> Iași <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 135 <!–>
Interpretare muzicală** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Culturi muzicale academice și tradiționale** <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Muzicologie, compoziție, dirijat** –> Iași <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
33. UNIVERSITATEA DIN ORADEA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Matematică didactică –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
2 –> Informatică <!–> Sisteme distribuite în internet –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Fizică <!–> Fizica explorărilor și terapiilor biomedicale –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
4 –> Chimie <!–> Chimie structurală și aplicativă –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
5 –> Geografie <!–> Gestiune și amenajare turistică –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Gestiunea și planificarea teritoriului asistată de GIS –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tourism management and planning <!–> Oradea –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Inginerie civilă și instalații <!–> Construcții inteligente și sustenabile –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
7 –> Inginerie electrică <!–> Sisteme avansate în inginerie electrică –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
8 –> Inginerie energetică <!–> Energii regenerabile –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Managementul sistemelor de energie –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale –> Tehnologii audio-video și telecomunicații <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
10 <!–> Agronomie –> Tehnologii moderne în exploatațiile agricole și zootehnice <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
11 <!–> Horticultură –> Tehnologii horticole moderne <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Silvicultură –> Valorificarea durabilă a resurselor pădurii <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
13 <!–> Ingineria autovehiculelor –> Sisteme și tehnologii avansate în ingineria autovehiculelor <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
14 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Siguranță și securitate agroalimentară <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
15 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Management în tehnologia informației <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
16 <!–> Ingineria sistemelor –> Sisteme automate avansate <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
17 <!–> Inginerie industrială –> Concepție, fabricație și management asistate de calculator** <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
18 <!–> Mecatronică și robotică –> Sisteme mecatronice avansate <!–> Oradea –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
19 <!–> Ingineria mediului –> Ingineria mediului și securitate în muncă <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Managementul situațiilor de urgență, crizelor și dezastrelor în agricultură, silvicultură și industrie alimentară<!–> Oradea–> română<!–> IF–> 120<!–>
20 –> Inginerie și management <!–> Inginerie economică și management pentru afaceri –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Management și comunicare în inginerie –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul calității și protecția consumatorului în domeniul textile-pielărie <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul unităților de turism și alimentație publică –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
21 <!–> Biologie –> Biodiversitatea și monitorizarea ecosistemelor <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
22 <!–> Medicină –> Managementul afecțiunilor aparatului locomotor <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul serviciilor de sănătate <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
23 –> Drept <!–> Drept civil și procedură civilă –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 60 –> 100 <!–>
Drept penal și procedură penală –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 90 –>
24 <!–> Științe administrative –> Administrație publică <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
25 <!–> Sociologie –> Gestiunea resurselor umane <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
26 <!–> Asistență socială –> Managementul serviciilor sociale <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
27 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Dezvoltare regională și comunicare instituțională în UE <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 275 –>
Evaluarea politicilor și a programelor publice europene <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii europene –> Oradea <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
28 <!–> Științe politice –> Politici publice europene <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
29 <!–> Studii de securitate –> Securitate europeană <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
30 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor regionale <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Administrarea afacerilor/ Business administration <!–> Oradea –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Economia și administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
31 <!–> Contabilitate –> Contabilitatea, auditul și gestiunea afacerilor <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
32 <!–> Finanțe –> Finanțe, bănci, asigurări <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
33 <!–> Management –> Management aprofundat/ Advanced management <!–> Oradea –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul organizației <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
34 –> Marketing <!–> Marketing și comunicare în afaceri –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
35 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Administrarea afacerilor internaționale/ International business administration –> Oradea <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Administrarea afacerilor interne și internaționale a întreprinderilor mici și mijlocii –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Relații economice europene <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
36 –> Psihologie <!–> Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
37 <!–> Științe ale educației –> Educație integrată în învățământul primar și preșcolar <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
38 <!–> Filologie –> Cultură și civilizație europeană <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Literatura română – Relevanțe europene <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tipuri de modernitate în spațiul anglofon și francofon –> Oradea <!–> engleză, franceză –> IF <!–> 120 –>
39 <!–> Istorie –> Istoria vestului românesc <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
40 <!–> Teologie –> Istorie bisericească și gândire creștină <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Teologie sistematică pe fundamente biblice și patristice <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
41 –> Arte vizuale <!–> Arte plastice și multimedia –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 80 <!–>
Design de obiect, modă și ambient –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
42 <!–> Muzică –> Pedagogia artei dirijorale <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Vocal și instrumental în arta muzicală camerală <!–> Oradea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
43 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Educație fizică și antrenament sportiv –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Kinetoterapie în reeducarea funcțională –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
34. UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Inginerie electrică –> Exploatarea instalațiilor electrice industriale <!–> Petroșani –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Sisteme electromecanice <!–> Petroșani –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Mine, petrol și gaze <!–> Ingineria proiectării construcțiilor minere* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Managementul securității și sănătății în muncă* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Topografie minieră informatizată și cadastru* <!–> Petroșani –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Ingineria transporturilor <!–> Sisteme de transport pentru industrie, turism și servicii –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
4 –> Calculatoare și tehnologia informației <!–> Tehnici și tehnologii informatice aplicate* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
5 –> Ingineria sistemelor <!–> Sisteme și tehnologii informatice** –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
6 –> Inginerie mecanică <!–> Instalații și echipamente de proces în minerit* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
Instalații și echipamente pentru procese mecanice* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Inginerie industrială –> Concepția și fabricația asistată de calculator <!–> Petroșani –> română <!–> IF –> 120 <!–> 30 –>
8 <!–> Ingineria mediului –> Controlul și monitorizarea calității mediului <!–> Petroșani –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Gestionarea și protecția mediului <!–> Petroșani –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Inginerie și management <!–> Ingineria și managementul proiectelor* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
10 –> Științe administrative <!–> Administrație publică și dezvoltare comunitară –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
11 –> Sociologie <!–> Politici de protecție socială* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
12 –> Contabilitate <!–> Contabilitate și audit* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
13 –> Finanțe <!–> Management financiar bancar* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
14 –> Management <!–> Managementul resurselor umane* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Managementul strategic al afacerilor* –> Petroșani <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
35. UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Matematică <!–> Matematică aplicată –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Matematică didactică –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Informatică –> Modelarea, proiectarea și managementul sistemelor software <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnici avansate pentru prelucrarea informației <!–> Pitești –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Chimie <!–> Chimie criminalistică –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Știința mediului <!–> Monitorizarea și protecția mediului (interdisciplinar cu domeniile: Horticultură și Biologie) –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
5 –> Inginerie electrică <!–> Sisteme de conversie a energiei –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
6 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Inginerie electronică și sisteme inteligente –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Sisteme electronice pentru conducerea proceselor industriale –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Ingineria autovehiculelor –> Concepția și managementul proiectării automobilului <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Ingineria automobilelor pentru o mobilitate durabilă <!–> Pitești –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Ingineria transporturilor <!–> Transporturi și siguranță rutieră –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
9 –> Inginerie industrială <!–> Ingineria și managementul fabricației produselor –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Știința și tehnologia materialelor (interdisciplinar cu domeniile: Ingineria autovehiculelor, Chimie) –> Pitești <!–> franceză –> IF <!–> 90 –>
10 <!–> Științe inginerești aplicate –> Materiale și tehnologii nucleare <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
11 <!–> Inginerie și management –> Managementul logisticii* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 60 –>
12 <!–> Biologie –> Biologie medicală* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
13 <!–> Drept –> Cariere juridice* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 60 <!–> 100 –>
Dreptul contenciosului* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 60 <!–>
14 –> Științe administrative <!–> Administrație publică și integrare europeană* –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
15 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare organizațională –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
16 –> Asistență socială <!–> Consiliere în asistență socială –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Managementul serviciilor sociale și de sănătate –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în comerț, turism și servicii de ospitalitate* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
18 <!–> Contabilitate –> Contabilitate managerială și audit contabil* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Management contabil și informatică de gestiune* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Finanțe <!–> Economie și finanțe europene* –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
Management financiar-bancar și în asigurări* –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
20 <!–> Management –> Managementul strategic al resurselor umane* <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 80 –>
Management strategic și dezvoltarea afacerilor/ Strategic management and business development* <!–> Pitești –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Psihologie <!–> Psihologie clinică – evaluare și intervenție –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
22 –> Științe ale educației <!–> Consiliere educațională –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Educație timpurie –> Alexandria <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Educație timpurie <!–> Râmnicu Vâlcea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management educațional –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management educațional <!–> Slatina –> română <!–> IF –> 120 <!–>
23 –> Filologie <!–> Limbaje specializate și traducere asistată de calculator (Interdisciplinar cu domeniul Calculatoare și tehnologia informației) –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Tendințe actuale ale limbii și literaturii române –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Traductologie – Limba engleză/ Limba franceză. Traduceri în context european <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
24 –> Istorie <!–> Istoria românilor și a României în context european (secolele XIV-XX) –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
25 –> Teologie <!–> Apologetică și duhovnicie –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Ecumenism în noul context european –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Misiune și slujire prin limbajul mimico-gestual <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Restaurarea icoanei, a picturii murale și de șevalet –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teologie sistematică și practică. Tendințe noi în teologia românească <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
26 –> Muzică <!–> Educație muzicală contemporană –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
27 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Activități motrice curriculare și extracurriculare –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Kinetoterapia la persoanele cu dizabilități –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Organizare și conducere în sport <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Performanță în sport –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
36. UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Informatică –> Tehnologii avansate pentru prelucrarea informației* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Inginerie chimică –> Inginerie chimică asistată de calculator pentru rafinării și petrochimie* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–> 100 –>
Inginerie chimică pentru rafinării și petrochimie/ Chemical Engineering for Refineries and Petrochemistry* <!–> Ploiești –> engleză <!–> IF –> 90 <!–>
Tehnologii avansate în prelucrarea petrolului* –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –>
3 <!–> Inginerie geologică –> Geologia petrolului <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
4 <!–> Mine, petrol și gaze –> Extracția petrolului <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–> 250 –>
Forajul sondelor <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Inginerie de zăcământ –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Management în industria petrolieră <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Petroleum Engineering/ Inginerie de petrol –> Ploiești <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Tehnologia transportului, depozitării și distribuției hidrocarburilor <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–>
5 –> Ingineria sistemelor <!–> Automatizări avansate* –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –> 50 <!–>
6 –> Inginerie mecanică <!–> Ingineria exploatării optimale a utilajului petrolier –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –> 200 <!–>
Ingineria sistemelor de transport și depozitare a hidrocarburilor –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Managementul riscului și ingineria fiabilității utilajului petrolier și petrochimic <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Metode moderne de proiectare și fabricare a utilajului petrolier și petrochimic –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –>
7 <!–> Ingineria mediului –> Controlul calității produselor și a factorilor de mediu <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnologii avansate în ingineria protecției mediului <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 90 <!–>
8 –> Inginerie și management <!–> Ingineria și managementul producției utilajului petrolier și petrochimic –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –> 100 <!–>
Ingineria și managementul sistemelor industriale de combustie –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 90 –>
9 <!–> Științe administrative –> Administrație publică și integrare europeană* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
10 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în industria de petrol și gaze* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Administrarea și finanțarea proiectelor de dezvoltare* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Strategii în afaceri internaționale* –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
11 <!–> Informatică economică –> Tehnologii informatice pentru afaceri <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Contabilitate –> Contabilitate, fiscalitate și audit* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
13 <!–> Management –> Managementul sectorului public* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Managementul sistemelor microeconomice* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul sistemului bancar* –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Științe ale educației –> Consiliere școlară și dezvoltarea carierei* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Management educațional și integrare europeană* <!–> Ploiești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
15 –> Filologie <!–> Concepte și strategii de comunicare interculturală* –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Studii culturale românești în context european* –> Ploiești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
37. UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REȘIȚA –>
Abrogată.<!–>
38. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematică informatică aplicată* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Informatică –> Advanced information systems and technologies <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Sisteme și tehnologii informatice avansate <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Știința mediului <!–> Expertiza și managementul sistemelor ecologice* –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
4 –> Inginerie electrică <!–> Aplicații avansate în inginerie electrică –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
5 –> Mine, petrol și gaze <!–> Ingineria și managementul gazelor naturale* –> Mediaș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
6 –> Agronomie <!–> Managementul dezvoltării durabile a zonei rurale* –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Managementul protecției mediului agricol* –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Asigurarea calității și siguranței alimentelor* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul procesării moderne a alimentelor* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Calculatoare și tehnologia informației <!–> Advanced computing systems –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Embedded systems –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Ingineria calculatoarelor în aplicații industriale <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Inginerie industrială <!–> CAD-CAE-CAM systems in plastic deformation –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 500 <!–>
Digital factory –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Fabrica digitală <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Industrial logistics –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Intelligent manufacturing systems and technologies <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Logistică industrială –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Optimizarea tehnologiilor textile <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme CAD-CAE-CAM în deformarea plastică –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Sisteme și tehnologii inteligente de fabricație <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Structura, programarea și mentenanța sistemelor CNC –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 90 –>
10 <!–> Mecatronică și robotică –> Sisteme mecatronice avansate* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 45 –>
11 <!–> Ingineria mediului –> Ingineria și managementul mediului și energiilor regenerabile <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Inginerie și management –> European projects management <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 450 –>
Industrial business management <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Management of the integrated organizational systems –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor industriale <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul calității –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul proiectelor europene <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul securității, sănătății și relațiilor de muncă –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Managementul sistemelor organizaționale integrate <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Quality management –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Biologie –> Biologie aplicată* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
14 <!–> Medicină –> Management sanitar <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 60 <!–> 200 –>
Managementul medicinei muncii <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 60 <!–>
15 –> Drept <!–> Drept european –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 60 –> 250 <!–>
Drept judiciar privat –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept judiciar privat <!–> Sibiu –> română <!–> IFR –> 60 <!–>
Instituții de drept privat român –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Științe penale <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 60 <!–>
16 –> Științe administrative <!–> Administrație publică europeană –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Administrație publică europeană –> Sibiu <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Managementul poliției locale <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul ordinii și al siguranței publice –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Științe ale comunicării –> Jurnalism tematic <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Managementul relațiilor publice <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Profesor documentarist –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Publicitate și brand <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
18 –> Sociologie <!–> Analiză și diagnoză socială –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Leadership și management organizațional –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Negociere și mediere în organizații <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Selecția și gestiunea resurselor umane –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
19 <!–> Asistență socială –> Familia – Resurse și asistență socială <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
20 <!–> Științe politice –> Managementul instituțiilor europene <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Managementul integrării europene și administrației publice <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Partide politice, analize electorale și marketing politic –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Securitate și relații internaționale <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Studii de securitate <!–> Diplomația apărării –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Relații internaționale. Sisteme de securitate –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
22 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în turism și servicii <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 390 –>
Administrarea afacerilor în turism și servicii <!–> Sibiu –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Administrarea afacerilor internaționale –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Administrarea afacerilor internaționale <!–> Sibiu –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Comunicare în afaceri și relații publice ale firmei –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Strategii și politici de management și marketing ale firmei <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Strategii și politici de management și marketing ale firmei –> Sibiu <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
23 <!–> Informatică economică –> Informatică economică <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Informatică managerială <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
24 –> Contabilitate <!–> Expertiză contabilă și audit* –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Expertiză contabilă și audit* –> Sibiu <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
25 <!–> Finanțe –> Management financiar și bancar internațional* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Finanțe* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
26 –> Management <!–> Management educațional (interdisciplinar cu domeniul: Științe ale educației) –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Managementul afacerilor –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor –> Sibiu <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
27 <!–> Psihologie –> Cunoașterea și combaterea criminalității <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Psihologie clinică și psihoterapie <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie medico-legală și criminalistică. Evaluare și intervenție <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie organizațională: diagnoză și intervenție în organizații –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
28 <!–> Științe ale educației –> Intervenții educaționale în școala incluzivă <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Management educațional* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
29 –> Filologie <!–> Comunicare interculturală în domeniul economic –> Sibiu <!–> germană –> IF <!–> 120 –> 750 <!–>
Interacțiuni lingvistice, culturale și literare româno-franceze – master complementar –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Limba engleză în afaceri <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Limba franceză pentru obiective didactice –> Sibiu <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Limba și literatura engleză <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Limba și literatura franceză. Abordări contemporane –> Sibiu <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Limba și literatura germană <!–> Sibiu –> germană <!–> IF –> 120 <!–>
Limba și literatura română –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Modernism și postmodernism în literatură – master complementar <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Paradigme literare anglo-americane și receptarea lor în literatura românâ – master complementar –> Sibiu <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Restituiri și revizuiri în literatura română <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii germanistice și interculturale europene –> Sibiu <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Teoria și practica traducerii și interpretării <!–> Sibiu –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria și practica traducerii și interpretării –> Sibiu <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
Teoria și practica traducerii și interpretării <!–> Sibiu –> germană <!–> IF –> 120 <!–>
30 –> Istorie <!–> Elite politice românești (secolele XVIII-XX)** –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Protejarea și valorificarea patrimoniului istoric** –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
31 <!–> Teologie –> Educație religioasă creștină ortodoxă <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 500 –>
Istoria și filosofia religiilor <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Mediere interculturală și interreligioasă –> Sibiu <!–> germană –> IF <!–> 120 –>
Religie și cultură <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie biblică –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teologie istorică <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie practică –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Teologie și proiect social <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teologie sistematică –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Viață creștină în contextul integrării europene <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
32 –> Arte vizuale <!–> Restaurare lemn policrom –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
33 –> Teatru și artele spectacolului <!–> Arta interpretării caracterelor dramatice –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Teoria și practica managementului instituțiilor și evenimentelor culturale –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
34 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Antrenament și performanță <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Educație fizică și sportivă școlară <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
39. UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Geografie –> GIS și planificare teritorială <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Turism și dezvoltare regională <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Inginerie electrică <!–> Tehnici avansate în mașini și acționări electrice –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Inginerie energetică <!–> Sisteme moderne pentru conducerea proceselor energetice** –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Rețele de comunicații și calculatoare –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Securitate cibernetică* –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Silvicultură –> Conservarea biodiversității și managementul ecosistemelor <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Managementul activităților din domeniul forestier <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Controlul și expertiza produselor alimentare –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Managementul igienei, controlul calității produselor alimentare și asigurarea sănătății populației –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul securității mediului și siguranța alimentară <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Calculatoare și tehnologia informației <!–> Știința și ingineria calculatoarelor –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
8 –> Ingineria sistemelor <!–> Ingineria calculatoarelor și controlul proceselor –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
9 –> Inginerie mecanică <!–> Inginerie mecanică asistată de calculator –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 90 –> 50 <!–>
10 –> Inginerie industrială <!–> Ingineria și managementul calității, sănătății și securității în muncă* –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
11 –> Mecatronică și robotică <!–> Mecatronică aplicată –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 90 –> 50 <!–>
Mecatronică aplicată –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Inginerie și management –> Expertiză tehnică, evaluare economică și management <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 90 <!–> 100 –>
Expertiză tehnică, evaluare economică și management <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management informatic în industrie și administrație –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
13 <!–> Drept –> Drept european <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Drept penal și criminalistică* <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
14 –> Științe administrative <!–> Management și administrație europeană –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Management și audit în administrație și afaceri –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
15 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Managementul relațiilor internaționale și cooperării transfrontaliere <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
16 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea și formarea resurselor umane în organizații <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Management și administrarea afacerilor <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul firmelor de comerț, turism și servicii –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Planificarea noilor produse turistice și managementul destinației/ Planning of new tourism products and destination management <!–> Suceava –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
17 –> Contabilitate <!–> Audit și guvernanță corporativă –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Contabilitate, audit financiar și expertiză contabilă –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
18 <!–> Economie –> Globalizare și diplomație economică* <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
19 <!–> Economie și afaceri internaționale –> Economie și afaceri internaționale <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
20 <!–> Științe ale educației –> Comunicare didactică <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Consiliere școlară și educație emoțională <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul instituțiilor educaționale –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Reziliență în educație/ Resilience in Education* <!–> Suceava –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Filologie <!–> Cultură și civilizație britanică în contextul globalizării –> Suceava <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 400 <!–>
Limbă și comunicare –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Literatură română în context european <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria și practica traducerii –> Suceava <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
22 <!–> Filosofie –> Consiliere și administrare în resurse umane* <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
23 <!–> Istorie –> Protejarea, valorificarea și managementul patrimoniului <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Studii europene <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tradiție și inovație în turismul cultural și religios –> Suceava <!–> română –> IF <!–> 120 –>
24 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Educație fizică școlară și activități extracurriculare <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–> 125 –>
Kinetoprofilaxie, recuperare și modelare corporală <!–> Suceava –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
40. UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIȘTE –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematică didactică <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Fizică –> Fizică aplicată <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Chimie –> Metode fizico-chimice de analiză pentru controlul calității vieții și mediului <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
4 <!–> Geografie –> Fenomene geografice de risc și calitatea mediului <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
5 <!–> Inginerie electrică –> Sisteme și echipamente moderne în producerea și utilizarea energiei <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
Sisteme și echipamente moderne în producerea și utilizarea energiei <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria sistemelor electrice integrate în vehicule/ Integrated electrical systems engineering in vehicles –> Târgoviște <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Inginerie energetică –> Auditul sistemelor energetice <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
Auditul sistemelor energetice <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Sisteme avansate de telecomunicații, prelucrarea și transmisia informației –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 90 –> 50 <!–>
Sisteme avansate de telecomunicații, prelucrarea și transmisia informației –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Ingineria produselor alimentare –> Controlul și expertiza alimentelor <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Ingineria bioresurselor/ Bioresources engineering <!–> Târgoviște –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Ingineria sistemelor <!–> Automatică avansată, productică și informatică industrială –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Comandă avansată a sistemelor complexe –> Târgoviște <!–> franceză –> IF <!–> 120 –>
10 <!–> Inginerie mecanică –> Echipamente și instalații pentru industria materialelor de construcții <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
Echipamente moderne de fabricație și testare în ingineria mecanică <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Ingineria materialelor <!–> Materiale avansate –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Procesarea și caracterizarea materialelor multifuncționale/ Processing and characterization of multifunctional materials –> Târgoviște <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Ingineria mediului –> Sisteme de control și evaluare a calității mediului <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
13 <!–> Drept –> Dreptul afacerilor <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 60 <!–> 50 –>
14 <!–> Științe administrative –> Administrație publică europeană <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
15 <!–> Științe ale comunicării –> Jurnalism și studii culturale europene <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
16 <!–> Contabilitate –> Auditul entităților publice și private* <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 80 –>
Contabilitate* <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–>
17 –> Finanțe <!–> Management financiar-bancar* –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
18 –> Management <!–> Managementul organizației* –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Managementul informațiilor* –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –>
19 <!–> Marketing –> Marketing* <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
20 <!–> Științe ale educației –> Management educațional și dezvoltare curriculară* <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Strategii didactice de comunicare și învățare eficientă* <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Filologie <!–> Multilingvism și interculturalitate în context european* –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
22 –> Istorie <!–> Unitatea istoriei europene* –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
23 –> Teologie <!–> Doctrina socială și ecumenică a bisericii în contemporaneitate –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Doctrină, știință, misiune –> Târgoviște <!–> română –> IF <!–> 120 –>
24 <!–> Muzică –> Educație muzicală <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
25 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Educație fizică, turism și timp liber <!–> Târgoviște –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
41. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUȘI" DIN TÂRGU JIU –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Inginerie energetică –> Tehnologii avansate de producere a energiei* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 90 <!–> 30 –>
2 <!–> Ingineria sistemelor –> Conducerea avansata a proceselor industriale* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 90 <!–> 30 –>
3 <!–> Inginerie industrială –> Managementul calității fabricației* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
4 <!–> Drept –> Carieră judiciară* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
Protecția juridică a persoanei și a patrimoniului său* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 90 <!–>
5 –> Științe administrative <!–> Administrație publică europeană* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Administrarea și conducerea unităților de învățământ* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul poliției locale* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Relații internaționale și studii europene <!–> Securitate și relații internaționale –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
7 –> Administrarea afacerilor <!–> Antreprenoriat și administrarea afacerilor* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Administrarea afacerilor în turism și servicii* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Contabilitate –> Control, audit și expertiză financiar contabilă* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
9 <!–> Finanțe –> Bănci și asigurări* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Finanțe și guvernanță publică europeană* <!–> Târgu-Jiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Management <!–> Managementul dezvoltării afacerilor* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
11 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Kinetoterapia în afecțiunile ortopedice și în traumatologia sportivă* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Știința motricității în activități didactice și de timp liber* –> Târgu-Jiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
42. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE "GEORGE EMIL PALADE" DIN TÂRGU MUREȘ –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Informatică –> Tehnologia informației* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Bioinformatică* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inteligență artificială* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Inginerie energetică –> Managementul sistemelor de energie* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 30 –>
3 <!–> Ingineria sistemelor –> Sisteme automate de conducere a proceselor industriale* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 30 –>
4 <!–> Inginerie industrială –> Proiectare și fabricație asistate de calculator* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 30 –>
5 <!–> Inginerie și management –> Managementul sistemelor calității* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 80 –>
Managementul sistemelor calității* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
6 –> Medicină <!–> Cercetare științifică avansată medico – farmaceutică –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 60 –> 250 <!–>
Laborator clinic –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul serviciilor de sănătate <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Nutriție clinică și comunitară –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sănătatea reproducerii umane <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Terapie fizică și reabilitare funcțională –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Medicină dentară –> Reabilitare orală estetică* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 60 <!–> 50 –>
Tehnologii protetice pe implanturi* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Farmacie <!–> Biotehnologie medicală* –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 60 –> 150 <!–>
Calitatea medicamentului, alimentului și mediului* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Cosmetologie și dermofarmacie* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Drept <!–> Instituții judiciare și profesii liberale –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 60 –> 50 <!–>
Achiziții publice –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 60 –>
10 <!–> Științe administrative –> Administrația publică și politici europene* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Poliție locală și siguranță publică* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor în comerț, turism și alte servicii –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
12 –> Contabilitate <!–> Contabilitate și audit* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
13 –> Finanțe <!–> Gestiune financiar-bancară* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Servicii și tehnologii financiare* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
14 <!–> Management –> Managementul afacerilor* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul resurselor umane* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
E-business management și marketing* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
15 <!–> Filologie –> Istoria literaturii și sistemul criticii literare** <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Studii anglo-americane/ Anglo-american studies* <!–> Târgu Mureș –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Scriere creatoare și compoziție digitală* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Traducere multimodală* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Istorie <!–> Elitele, cultura și construcția europeană** –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Istorie mondială, sisteme și relații internaționale* –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Istorie și turism cultural* <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
17 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Educație fizică și consiliere sportivă –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
43. UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREȘ –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Teatru și artele spectacolului –> Arta actorului <!–> Târgu Mureș –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Arta actorului <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta actorului de teatru de animație –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Arta actorului de teatru de animație <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta aplicată a animației –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Arta aplicată a animației <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta regizorului –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Arta regizorului <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Scriere dramatică –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Scriere dramatică <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teatrologie. Impresariat artistic –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
Teatrologie. Impresariat artistic <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Arta actorului de teatru muzical –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Cinematografie și media –> Artele și noile media <!–> Târgu Mureș –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 25 –>
3 <!–> Muzică –> Concepții muzicale contemporane <!–> Târgu Mureș –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Educație muzicală contemporană <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
44. UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Informatică –> Tehnologii informatice <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Inginerie chimică –> Controlul și avizarea produselor alimentare* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Ingineria compușilor anorganici și protecția mediului* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Produse de sinteză organică fină,semisinteză și naturale* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Inginerie civilă și instalații –> Dezvoltare durabilă: auditul energetic și securitate la incendiu a clădirilor* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 420 –>
Infrastructuri pentru transporturi* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Optimizarea exploatării sistemelor de inginerie sanitară și protecția mediului* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Optimizarea sistemelor hidrotehnice* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Optimizarea și modernizarea sistemelor de instalații* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Proiectarea avansată a structurilor metalice și compozite/ Advanced Design of Steel and Compozite Structures* <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Reabilitarea construcțiilor* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Inginerie electrică –> Electrotehnică și electronică de putere <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Sisteme avansate de utilizare industrială a energiei electrice <!–> Hunedoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnici informatice în ingineria electrică –> Hunedoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Inginerie energetică –> Conducerea sistemelor electroenergetice <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Energii regenerabile – Energia solară <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Electronica sistemelor inteligente** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Electronică biomedicală** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria datelor** <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria rețelelor de comunicații/ Communications networks engineering** –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Ingineria rețelelor de telecomunicații* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Tehnologii multimedia** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii, sisteme și aplicații pentru eActivități** <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Inginerie geodezică <!–> Cadastru și evaluarea bunurilor imobile –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
8 –> Ingineria autovehiculelor <!–> Construcția și exploatarea autovehiculelor rutiere –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Ingineria transporturilor –> Tehnici avansate în transportul rutier <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
10 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Inginerie software/ Software Engineering** <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Tehnologia informației/ Information Technology** <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Învățare automată/ Machine Learning** –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Procesare cloud și internetul lucrurilor/ Cloud Computing and Internet of Things** <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
11 –> Ingineria sistemelor <!–> Ingineria sistemelor automate** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Securitatea informațiilor și a sistemelor cibernetice* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice aplicate în producție și servicii** <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme informatice în îngrijirea sănătății** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme încorporate pentru domeniul auto/ Automotive Embeded Software** <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
12 –> Inginerie mecanică <!–> Dinamica și vibrațiile mașinilor și utilajelor –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 550 <!–>
Energoecologie în domeniul termic și al vehiculelor de transport –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Hidrodinamica mașinilor și sistemelor hidromecanice <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria relațiilor de muncă, sănătate și securitate în muncă –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria resurselor regenerabile de energie <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie mecanică avansată –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul calității proceselor tehnologice <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Optimizarea fabricației echipamentelor de proces –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme feroviare moderne <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme integrate pentru fabricația agroalimentară –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Expertize și diagnoze tehnice în inginerie <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
13 –> Inginerie industrială <!–> Ingineria produselor din materiale polimerice și compozite* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 180 <!–>
Inginerie integrată* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Procedee productive de sudare în mediu de gaze protectoare* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
14 –> Științe inginerești aplicate <!–> Implanturi, proteze și evaluare biomecanică (interdisciplinar cu Mecatronică și robotică) –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Metode și tehnici statistice în sănătate și în cercetarea clinică –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnici poligrafice <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
15 –> Mecatronică și robotică <!–> Computer aided design of the advanced mechanical system (C.A.D. pentru sisteme mecanice avansate) –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 360 <!–>
Comunicare organizațională în mecatronică –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Echipamente și tehnici miniaturale avansate <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ergoinginerie în mecatronică –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria calității în mecatronică și robotică <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Inginerie mecatronică în optometrie –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme robotice cu inteligență artificială <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
16 –> Ingineria materialelor <!–> Materiale și tehnologii avansate* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
Materiale și tehnologii avansate pentru industria autovehiculelor* –> Hunedoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Ingineria mediului –> Ingineria și managementul mediului în industrie <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Tehnologii de proces nepoluante <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
18 –> Inginerie și management <!–> Ingineria și managementul calității și competitivității/ Quality and Competitiveness Engineering and Management* –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Ingineria și managementul competitivității** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și managementul dezvoltării durabile în industria de materiale* <!–> Hunedoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ingineria și managementul sistemelor logistice** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ingineria și managementul sistemelor mecanice* <!–> Hunedoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management antreprenorial în administrarea afacerilor** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
19 <!–> Științe administrative –> Managementul organizațiilor publice* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 30 –>
20 <!–> Științe ale comunicării –> Comunicare în afaceri* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Comunicare, relații publice și media digitală (interdisciplinar cu Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale)* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
21 –> Arhitectură <!–> Proiectare complexă în arhitectură –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Restaurare și regenerare patrimonială –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tendințe, materiale și tehnologii noi în arhitectura de interior <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Urbanism și amenajarea teritoriului –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
45. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI "REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI" DIN TIMIȘOARA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Agronomie <!–> Protecție și expertizare fitosanitară* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Agricultură ecologică* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii sustenabile pentru culturi de câmp* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Utilizarea durabilă a terenurilor agricole* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Horticultură –> Calitatea produselor și subproduselor viti- vinicole* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Condiționarea, păstrarea și degustarea vinurilor/ Conditionnement, stockage et degustation du vin* <!–> Timișoara –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Securitatea și calitatea produselor horticole primare* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnologii în sistemele ecobiologice horticole* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Ecodesign urban* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Silvicultură –> Diversitatea ecosistemelor forestiere* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Management forestier* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală <!–> Agribusiness* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Administrarea afacerilor agricole* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management în alimentație publică și agroturism* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Administrarea afacerilor agricole/ Agricultural business administration* –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Bioeconomie/ Bioeconomy* <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul dezvoltării rurale durabile* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul înregistrării sistematice a terenurilor agricole în contextul dezvoltării rurale* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Biotehnologii <!–> Biotehnologii de reproducere în ameliorarea animalelor* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Biotehnologii fitofarmaceutice* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Ameliorare și producere de sămânță la plantele cultivate* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Tehnologii avansate în industria alimentară** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 120 <!–>
Aliment – Nutriție umană** –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Siguranța și biosecuritatea produselor agroalimentare** <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sustenabilitate în agricultură, producția alimentară și Tehnologia alimentară în regiunea Dunării/ Sustainability in Agriculture, Food Production and Food Technology in the Danube Region** –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Tehnici moderne în gastrotehnie și catering* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Zootehnie <!–> Animale de companie și de agrement* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Nutriție și bază furajeră* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Proiectare și evaluare tehnico-economică a producțiilor animaliere* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Ingineria mediului <!–> Gestiunea mediului și a resurselor naturale* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
9 –> Biologie <!–> Biologie aplicată în agricultură* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
46. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Matematică –> Matematici financiare* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Modelări analitice și geometrice ale sistemelor** <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Informatică <!–> Artificial Intelligence and Distributed Computing –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Inginerie software –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Inteligență artificială și calcul distribuit <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Informatică aplicată în științe, tehnologie și economie –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Bioinformatică <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Analiza volumelor mari de date – metode și tehnologii/ Big data – Data science, Alalytics and tehnologies –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Securitate cibernetică <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Fizică <!–> Astrofizică și fizică computațională –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Astrofizică și particule elementare –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Astrofizică, particule elementare și fizică computațională/ Astrophysics, elementary particles and computational physics <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Fizică aplicată în medicină –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Fizica și tehnologia materialelor avansate/ Physics and Technology of Advanced Materials <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Metode optice și spectrale de investigare a sistemelor fizice complexe –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Physics of crystalline materials <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Smart nano-microsystems for environmental and nano-microtechnologies –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Chimie –> Chimie clinică și de laborator sanitar* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Chimie criminalistică* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Geografie <!–> Dezvoltare și amenajare turistică* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Planificarea și dezvoltarea durabilă a teritoriului* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sisteme informatice geografice* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme informatice geografice/ Geographic Information Systems** –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Biologie –> Biologia dezvoltării și influența factorilor exogeni asupra organismelor* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
7 <!–> Drept –> Carieră judiciară <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 60 <!–> 450 –>
Contenciosul administrativ și fiscal <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept fiscal –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept fiscal* <!–> Timișoara –> română <!–> FR –> 60 <!–>
Dreptul afacerilor –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul Uniunii Europene <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul Uniunii Europene/ European Union Law –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 60 –>
Științe penale <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 60 <!–>
8 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare și mediere în conflictele sociale –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Jurnalism european și comunicare în regiuni multietnice –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Jurnalism sportiv <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Jurnalism tematic –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Mass-media și relații publice. Tehnici de redactare și de comunicare <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sistemul infodocumentar în context european –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Sociologie –> Antropologie socială și management cultural <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 350 –>
Economie socială <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul resurselor umane în administrarea organizațiilor –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sociologia dezvoltării și securității europene <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sociologia instituțiilor administrative, instituțiilor de socializare și resocializare –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sociologia muncii și comportament organizațional <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Asistență socială <!–> Asistența socială a vârstnicilor –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Asistența socială privind reintegrarea socială în domeniul justiției penale –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și supervizare în bunăstarea copilului și a familiei <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Practica asistenței sociale centrate pe valori –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
11 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Dezvoltare internațională și administrarea afacerilor globale/ International development and management of global affairs <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Studii de dezvoltare internațională <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii europene comparate –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
12 <!–> Științe politice –> Politici publice și advocacy <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
13 <!–> Studii de securitate –> Studii de securitate globală <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
14 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
15 <!–> Informatică economică –> Sisteme informaționale pentru afaceri* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
16 <!–> Contabilitate –> Auditul și managementul financiar al fondurilor europene* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Audit financiar-contabil* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitate și audit în instituțiile publice* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Contabilitate, control și guvernanță* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Expertiză contabilă și evaluarea afacerilor* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
17 <!–> Economie –> Studii europene și economia integrării <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 210 –>
18 <!–> Finanțe –> Finanțe și strategii financiare ale companiilor* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Fiscalitate și consultanță fiscală* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
International Corporate Finance* –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Piețe financiare, bănci și asigurări* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
19 –> Management <!–> Managementul resurselor umane* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 350 <!–>
Management antreprenorial* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Administrarea organizațiilor de afaceri/ Management of business organizations* <!–> Timișoara –> engleză <!–> IFR –> 120 <!–>
Administrarea organizațiilor de afaceri* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Diagnostic, evaluare și consultanță în afaceri* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Global Entrepreneurship, Economics and Management** –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor în context european/ Le management des affaires en contexte europeen* <!–> Timișoara –> franceză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul strategic al organizațiilor. Dezvoltarea spațiului de afaceri* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
20 <!–> Marketing –> Marketing strategic și marketing digital* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 160 –>
Marketing și mangementul vânzărilor* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Publicitate și promovarea vânzărilor* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
21 <!–> Economie și afaceri internaționale –> Management și integrare europeană <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
22 <!–> Psihologie –> Organizational and Occupational Health Psychology <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Psihologia muncii, psihologie organizațională și a transporturilor <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie clinică și psihoterapie –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
23 <!–> Științe ale educației –> Management educațional și dezvoltare curriculară <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Consiliere și integrare educațională <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Chimie –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Geografie <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Biologie –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Masterat didactic în Fizică <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Masterat didactic în Educație fizică și sport –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
24 <!–> Filologie –> Cultură și civilizație balcanică. Comunicare interculturală în Banat <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 350 –>
Germana în context european – Studii interdisciplinare și multiculturale <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Literatură și cultură – contexte românești, contexte europene –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Studii americane <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Studii romanice: culturale și lingvistice (latină, franceză, italiană, spaniolă) –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tendințe actuale în studiul limbii române <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Teoria și practica traducerii (engleză și franceză) –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
25 <!–> Filosofie –> Consiliere și consultanță filosofică/ Philosophical counselling and consultancy <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Fenomenologia și hermeneutica filosofică a religiozității <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Filosofie și științe socioumane –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
26 <!–> Istorie –> Arheologie și mediu în contextul dezvoltării durabile <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Istorie conceptuală românească în context european <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
27 –> Teologie <!–> Religie, cultură, societate –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
28 –> Arte vizuale <!–> Conservare Restaurare – Icoana, pictură și restaurare –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 550 <!–>
Design ceramic –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Design de produs <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Design grafic – Comunicare vizuală –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Design inovativ integrat/ Inovation based integrated design <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Design interior și de produs* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Design vestimentar – Design textil <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Foto video –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Grafică publicitară și de carte <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Istoria artei, patrimoniu, curatoriat –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Morfologia imaginii și experimentul în arta vizuală/ Image morphology and visual art experiment <!–> Timișoara –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Patrimoniu, restaurare și curatoriat în artele vizuale* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Pictură – Surse și resurse ale imaginii <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sculptură- Materie și concept –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Sculptură și ceramică* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
29 –> Teatru și artele spectacolului <!–> Artele spectacolului de teatru –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 15 <!–>
30 –> Muzică <!–> Stilistica interpretării muzicale –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
31 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Educație fizică și sportivă* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Fitness și performanță motrică* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Kinetoprofilaxie și recuperare fizică* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Kinetoterapia în patologia ortopedico- traumatică* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul activităților și organizațiilor de educație fizică și sportive* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
47. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "VICTOR BABEȘ" DIN TIMIȘOARA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Medicină –> Aplicații moderne ale medicinei de laborator în personalizarea actului medical <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Biologie moleculară și biotehnologii <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul asistenței medicale perinatale –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Managementul serviciilor sociale și de sănătate <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Nutriție clinică și comunitară –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Prevenția și recuperarea în afecțiunile cardiopulmonare <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management educațional sanitar* –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Responsabilitatea juridică a personalului medical* <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Medicină dentară <!–> Laseri în medicina dentară –> Timișoara <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Farmacie <!–> Formularea și evaluarea produsului dermatocosmetic –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 60 –> 100 <!–>
Managementul farmacoterapiei la persoanele vârstnice –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Medicamente de tip OTC, suplimente alimentare, cosmetice <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
48. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ "FERDINAND I" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale <!–> Electronică aplicată în robotică pentru securitate și apărare –> București <!–> română –> IF <!–> 90 –> 100 <!–>
Ingineria sistemelor de comunicații și securitate electronică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Inginerie aerospațială –> Ingineria sistemelor aeronautice <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
3 <!–> Ingineria autovehiculelor –> Echipamente și tehnologii în ingineria autovehiculelor <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
4 <!–> Calculatoare și tehnologia informației –> Securitatea tehnologiei informației <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
5 <!–> Inginerie genistică, inginerie de armament, rachete și muniții –> Inginerie pentru sisteme mecanice speciale de apărare și securitate <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
Securitatea la încărcări extreme a structurilor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
49. UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Informații și securitate națională –> Comunicare publică în domeniul securității și apărării* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 525 –>
Conducere comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Conducere – Informații pentru apărare* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul crizelor și prevenirea conflictelor* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul programelor și proiectelor* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul resurselor organizației* <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Securitate și apărare* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Științe militare –> Conducere interarme – forțe aeriene* <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 825 –>
Conducere interarme – forțe aeriene* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Conducere interarme – forțe navale* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Conducere interarme – forțe navale* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Conducere interarme – forțe terestre* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Conducere interarme – forțe terestre* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Management economico-financiar* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management economico-financiar* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Management logistic* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management logistic* <!–> București –> română <!–> IFR –> 120 <!–>
Protecția infrastructurilor critice* –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
50. ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII "MIHAI VITEAZUL" DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Relații internaționale și studii de intellinge <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Relații internaționale și studii de intellinge/ International relations and intelligence studies <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
2 –> Informații și securitate națională <!–> Analiză de intelligence –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 425 <!–>
Analiză integrată de intelligence –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare și relații publice – Informații <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Intelligence competitiv –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Intelligence competitiv și administrație publică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Intelligence pentru decizia de securitate națională –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Intelligence și securitate națională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul educațional în cultura de securitate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul informațiilor de securitate națională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul informațiilor în combaterea terorismului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie – Informații <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
51. ACADEMIA DE POLIȚIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Inginerie civilă și instalații –> Ingineria securității la incendiu <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 100 –>
Managementul situațiilor de urgență <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–>
2 –> Drept <!–> Cercetări criminalistice aplicate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Combaterea traficului ilicit de droguri –> București <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Drept administrativ <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Dreptul afacerilor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Investigarea criminalistică a infracțiunilor <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Managementul pregătirii operaționale de jandarmi –> București <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Managementul resurselor umane în sistemul autorităților de ordine publică <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Relații și organizații internaționale în dreptul contemporan –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnică criminalistică <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Științe penale –> București <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Managementul relațiilor de muncă în context național și european <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Ordine publică și siguranță națională <!–> Cercetări fundamentale în domeniul ordinii publice și siguranței naționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 450 <!–>
Combaterea criminalității organizate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Comunicare socială proactivă a poliției <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul activităților de ordine publică și siguranță națională –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul activităților informative <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul cooperării polițienești internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul investigării fraudelor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul operațional la frontiera externă Schengen –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Poliție judiciară <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Istorie <!–> Arhivistică contemporană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
52. ACADEMIA FORȚELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAȘOV –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Științe militare –> Managementul sistemelor de luptă din forțele aeriene <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Securitatea spațiului aerian <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Sisteme de securitate** –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
53. ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANȚA –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Inginerie electrică –> Operarea și conducerea sistemelor electroenergetice navale* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–> 60 –>
2 <!–> Inginerie navală și navigație –> Sisteme electromecanice navale* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–> 150 –>
Științe nautice* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–>
Oceanografie și hidrografie** –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Inginerie și management –> Inginerie și management naval și portuar* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–> 75 –>
Managementul sistemelor logistice* <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 90 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare <!–>
54. ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Științe militare –> Intelligence în organizații* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 300 –>
Leadership organizațional** <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și tehnologie* –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul capabilităților organizaționale* <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare

(la 28-01-2021,
Anexa nr. 1 a fost modificată de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 13 din 20 ianuarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 28 ianuarie 2021
)
+
Anexa nr. 2<!–>
Domeniile și programele de studii universitare de master,–>
locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile<!–>
pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ sau limbă de predare,–>
precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2020 – 2021,<!–>
în cadrul instituțiilor de învățământ superior particulare acreditate–><!–>

1. UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Drept –> Carieră judiciară <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–> 400 –>
Drept european și internațional <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul intern și internațional al afacerilor –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul național și european al afacerilor <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Științe penale și criminalistică –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Științe penale <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
2 –> Științe administrative <!–> Administrație și management public –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Științe politice <!–> Studii de securitate și apărare –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 175 <!–>
4 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea și negocierea afacerilor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 550 <!–>
Administrarea și negocierea în afaceri –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor în comerț <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor în comerț –> București <!–> română –> IFR <!–> 120 –>
Managementul afacerilor în turism <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
5 –> Contabilitate <!–> Contabilitatea și auditul afacerilor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
6 –> Finanțe <!–> Gestiune și audit financiar –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 400 <!–>
Management financiar-bancar –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management financiar-contabil <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Marketing <!–> Marketing și comunicare în afaceri –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
8 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Afaceri internaționale/ International Business –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 250 <!–>
Managementul afacerilor internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Negocierea conflictelor și diplomație economică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
9 –> Științe ale educației <!–> Management educațional –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
10 –> Filologie <!–> Studii interculturale anglo-americane/ Anglo-american intercultural studies –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Traducere și comunicare în context intercultural –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2. UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Informatică <!–> Securitatea sistemelor informatice și a rețelelor informaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
2 –> Medicină dentară <!–> Reabilitări orale cu agregare implantară*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Drept <!–> Științe penale*) –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –> 300 <!–>
Dreptul afacerilor*) –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Criminalistică și psihologia judiciară în investigația penală* )<!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept civil și drept procesual civil aprofundat*) –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept medical*) <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul Uniunii Europene. Instituții de drept material și procesual european*) –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
4 <!–> Științe ale comunicării –> Comunicare instituțională și management educațional*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
5 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Relații internaționale și cooperare strategică*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 75 –>
6 <!–> Contabilitate –> Contabilitate, audit și expertiză contabilă <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
7 <!–> Finanțe –> Fiscalitate și politici financiare*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
8 <!–> Psihologie –> Psihologie judiciară*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 400 –>
Psihanaliză*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologia resurselor umane*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologia sportului*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie clinică, hipnoză și intervenții terapeutice de scurtă durată*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie școlară și consiliere educațională*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihoterapii cognitiv comportamentale*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Tehnici de comunicare și influență socială*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
3. UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Carieră judiciară –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –> 250 <!–>
Drept financiar, bancar și al asigurărilor –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept internațional și al Uniunii Europene <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Dreptul afacerilor –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Științe penale <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
2 –> Științe administrative <!–> Managementul organizațiilor și serviciilor publice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Protecția integrității organizațiilor*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
3 <!–> Administrarea afacerilor –> Antreprenoriat și administrarea afacerilor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
4 <!–> Contabilitate –> Audit financiar, control și audit intern <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Contabilitatea și auditul entităților economice <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management contabil, audit și expertiză contabilă –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
4. UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Drept –> Științe penale <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–> 100 –>
2 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în turism <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 125 –>
Managementul afacerilor în turism și aviație/ Business management in tourism and aviation <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
3 –> Informatică economică <!–> Informatică economică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 175 <!–>
Informatică pentru mediul de afaceri/ Computer Science for Business –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Contabilitate –> Gestiunea și auditul afacerilor*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
5 <!–> Finanțe –> Finanțe, bănci, asigurări <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Finanțe/ Finance <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Management <!–> Managementul și marketingul organizației –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Managementul strategic al firmei –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Marketing –> Marketing în afaceri <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Marketing strategic/ Strategic marketing <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
8 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Afaceri internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 300 <!–>
Afaceri internaționale și antreprenoriat/ International Business and Entrepreneurship –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
Relații economice europene <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Relații economice internaționale și diplomație economică/ International economic relations and economic diplomacy –> București <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
5. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Fizică –> Fizica materialelor și aplicații <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Geografie –> Managementul mediului și dezvoltarea durabilă <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Ingineria sistemelor –> Managementul proiectelor tehnice și tehnologice <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
4 <!–> Drept –> Dreptul penal al afacerilor <!–> București –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
5 <!–> Științe ale comunicării –> Comunicare mediatică și publicitate <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
6 <!–> Sociologie –> Politici comunitare și intervenții sociale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
7 <!–> Științe politice –> Diplomație culturală <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
8 <!–> Contabilitate –> Audit financiar-contabil și consiliere <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
9 <!–> Management –> Leadership și managementul resurselor umane <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul investițiilor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Economie și afaceri internaționale <!–> Guvernanță economică europeană –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Leadership și consultanță în afacerile comerciale internaționale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
11 <!–> Psihologie –> Psihologie clinică și consiliere psihologică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
12 <!–> Filologie –> Comunicare interculturală și traducere profesională <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
13 <!–> Istorie –> Geopolitică, istorie și relații internaționale <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
14 <!–> Teatru și artele spectacolului –> Arta actorului. Metode de înnoire a mijloacelor de expresie <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
15 <!–> Cinematografie și media –> Dramaturgie cinematografică. Scenaristică film și TV <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
6. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Informatică <!–> Tehnologii moderne în ingineria sistemelor informatice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Drept <!–> Cooperare internațională în justiție –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 60 –> 200 <!–>
Științe penale și criminalistică –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Științe penale <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Științe penale –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 60 –>
3 <!–> Științe administrative –> Managementul administrației publice <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Administrație publică și management în context european <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Administrație publică și management în context european –> Craiova <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Științe ale comunicării –> Comunicare internațională și diplomație publică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
5 <!–> Contabilitate –> Audit financiar contabil <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 350 –>
Auditul intern în sistemul public și privat <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitate expertiză și audit –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Contabilitate și managementul afacerilor <!–> Câmpulung –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Contabilitatea agenților economici și a instituțiilor publice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
6 <!–> Finanțe –> Finanțe și administrație publică europeană <!–> Craiova –> română <!–> IF –> 120 <!–> 250 –>
Managementul și finanțarea proiectelor publice și private <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Management <!–> Dimensiunea europeană a managementului organizației –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
Management organizațional și antreprenoriat –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management organizațional și antreprenoriat/ Organizational management and entrepreneurship <!–> Constanța –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul integrat al afacerilor –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
8 <!–> Marketing –> Marketing și relații publice în afaceri <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Marketingul și managementul serviciilor <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Valorizarea patrimoniului prin marketingul proiectelor culturale –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Psihologie –> Psihologie clinică și intervenție psihologică <!–> Brașov –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Psihologie clinică și intervenție psihologică <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Psihologie judiciară și victimologie –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Psihologie organizațională și managementul resurselor umane <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
10 –> Științe ale educației <!–> Consiliere educațională (interdisciplinar cu domeniul: Psihologie) –> Brașov <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
11 –> Filologie <!–> Traducere în domenii de specialitate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 150 <!–>
12 –> Știința sportului și educației fizice <!–> Educație fizică și antrenament sportiv –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Kinetoterapia în afecțiunile locomotorii –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7. UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Inspecție, expertiză și legislație în siguranța alimentelor, protecția mediului și protecția consumatorului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală <!–> Management performant în alimentație publică, agroturism și protecția consumatorului –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Drept <!–> Investigarea actelor de terorism și securitate publică –> București <!–> română –> IF <!–> 90 –> 50 <!–>
8. UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Știința mediului –> Evaluarea impactului asupra mediului*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Gestionarea efectelor schimbărilor climatice*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul resurselor naturale*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Inginerie și management –> Ingineria și managementul afacerilor în industrie*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Drept –> Științe penale și criminalistică*) <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–> 250 –>
Drept intern și internațional al mediului*) <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept internațional și dreptul Uniunii Europene*) –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Drept internațional și european al afacerilor*) <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
Drept social român și european*) –> București <!–> română –> IF <!–> 60 –>
Dreptul informațiilor și al securității private*) <!–> București –> română <!–> IF –> 60 <!–>
4 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare și relații publice*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
5 –> Finanțe <!–> Finanțarea protecției sociale*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 125 <!–>
Management financiar*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul financiar al mediului*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Psihologie <!–> Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Psihologie aplicată în domeniul securității naționale*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
7 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Educație fizică și sportivă <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul activităților de educație fizică și sport <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
9. UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Științe administrative <!–> Administrație europeană. Instituții și politici publice –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Puterea executivă și administrația publică –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Contabilitate –> Contabilitate, audit și consultanță <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Sistem informațional contabil în asistarea deciziilor*) <!–> București –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
10. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor în comerț, turism și servicii*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Contabilitate <!–> Managementul sistemului informațional financiar-contabil*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Finanțe <!–> Management financiar-bancar și de asigurări*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Management <!–> Management organizațional*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
5 –> Marketing <!–> Marketing și comunicare în afaceri*) –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
11. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Teologie <!–> Biblie și societate –> București <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
12. INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor – Executive MBA*) <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–> 125 –>
Administrarea afacerilor – Master of Business Administration*) <!–> București –> engleză <!–> IF –> 120 <!–>
13. UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIȘ" DIN ARAD –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Informatică –> Tehnologii de dezvoltare ale aplicațiilor web <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
2 <!–> Silvicultură –> Management și marketing forestier <!–> Arad –> română <!–> IF –> 90 <!–> 50 –>
3 <!–> Biotehnologii –> Biologie moleculară și biotehnologii <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Biologie și biotehnologii moleculare cu aplicații farmaco-medicale <!–> Arad –> franceză <!–> IF –> 90 <!–>
4 –> Biologie <!–> Analize de laborator utilizate în domeniul biomedical –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Științe biomedicale***) –> Arad <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Medicină –> Medicină comunitară și sănătatea familiei <!–> Arad –> română <!–> IF –> 90 <!–> 100 –>
Medicină socială și management sanitar <!–> Arad –> română <!–> IF –> 90 <!–>
6 –> Drept <!–> Instituții de drept civil și procesual civil –> Arad <!–> română –> IF <!–> 90 –> 150 <!–>
Instituții de drept penal și procesual penal –> Arad <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Ocrotirea familiei și asistență socială <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–>
7 –> Științe administrative <!–> Politici administrative europene –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
8 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare managerială și resurse umane –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Mass-media și comunicare publică –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –>
9 <!–> Relații internaționale și studii europene –> Evaluarea politicilor și programelor publice europene <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
10 <!–> Administrarea afacerilor –> Administrarea afacerilor în turism și servicii <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
11 <!–> Contabilitate –> Audit și expertiză contabilă <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Audit și expertiză contabilă*) <!–> Satu Mare –> română <!–> IF –> 120 <!–>
12 –> Marketing <!–> Marketingul și managementul firmei –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
13 –> Psihologie <!–> Psihologie clinică și psihoterapii –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
14 –> Științe ale educației <!–> Management educațional –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
15 –> Filologie <!–> Limbi moderne aplicate în afaceri –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Transdisciplinaritate în predarea limbilor moderne –> Arad <!–> română –> IF <!–> 120 –>
16 <!–> Istorie –> Istorie și civilizație europeană <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
17 <!–> Știința sportului și educației fizice –> Kinetoprofilaxie și recuperare fizică <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Managementul organizațiilor și activităților de educație fizică și sport <!–> Arad –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
***) Specializări evaluate de către Agenția de Acreditare în Domeniul Sănătății și Științelor Sociale din Germania AHPGS <!–>
14. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Drept –> Științe penale și criminalistică*) <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 60 <!–> 70 –>
Carieră judiciară*) <!–> Bacău –> română <!–> IF –> 60 <!–>
2 –> Management <!–> Managementul afacerilor*) –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Managementul instituțiilor din administrația publică*) –> Bacău <!–> română –> IF <!–> 120 –>
15. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Finanțe <!–> Bănci, asigurări și piețe financiare –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Management <!–> Managementul afacerilor –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –> 200 <!–>
Managementul organizațiilor sportive –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul resurselor umane <!–> Cluj-Napoca –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul societăților comerciale și de credit –> Cluj-Napoca <!–> română –> IF <!–> 120 –>
16. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Teologie <!–> Teologie protestantă pastorală aplicată*) –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
17. UNIVERSITATEA "SAPIENTIA" DIN CLUJ-NAPOCA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Informatică <!–> Dezvoltarea aplicațiilor software*) –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Știința mediului <!–> Protecția și monitorizarea mediului –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 15 <!–>
3 –> Horticultură <!–> Protecția plantelor*) –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Ingineria produselor alimentare <!–> Biotehnologii sustenabile**) –> Miercurea- Ciuc <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
5 –> Ingineria sistemelor <!–> Sisteme de control inteligente*) –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
6 –> Mecatronică și robotică <!–> Sisteme mecatronice avansate*) –> Târgu Mureș <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
7 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicare și relații publice*) –> Miercurea- Ciuc <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
8 –> Relații internaționale și studii europene <!–> Diplomație și studii interculturale*) –> Cluj-Napoca <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 60 <!–>
9 –> Economie <!–> Economie aplicată și finanțe –> Miercurea- Ciuc <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Leadership și management în economia agrară –> Miercurea- Ciuc <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –>
10 <!–> Filologie –> Traducere și interpretare*) <!–> Miercurea- Ciuc –> maghiară, engleză <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
11 <!–> Cinematografie și media –> Studii de film <!–> Cluj-Napoca –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
**) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat de cercetare –>
18. UNIVERSITATEA "ANDREI ȘAGUNA" DIN CONSTANȚA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Devianță și delincvență –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Științe ale comunicării <!–> Comunicarea mediatică, opinie publică și management informațional –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Finanțe <!–> Finanțarea și administrarea afacerilor în turism și servicii –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Management financiar bancar –> Constanța <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Psihologie –> Psihologie clinică <!–> Constanța –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
19. UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAȚI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Științe penale*) –> Galați <!–> română –> IF <!–> 90 –> 200 <!–>
Drept și administrație publică europeană*) –> Galați <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Drept și administrație publică europeană*) <!–> Galați –> română <!–> IFR –> 90 <!–>
Dreptul comunităților virtuale*) –> Galați <!–> română –> IF <!–> 90 –>
Dreptul Uniunii Europene*) <!–> Galați –> română <!–> IF –> 90 <!–>
2 –> Relații internaționale și studii europene <!–> Managementul securității în relații internaționale –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității*) –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –> 125 <!–>
Afaceri și economie internațională (intredisciplinar cu domeniul: Științe ale comunicării)*) –> Galați <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor în comerț și turism*) <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Shiping, finanțe și comerț internațional/ Shipping, international trade and finance (intredisciplinar cu domeniul: Finanțe)*) –> Galați <!–> engleză –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Contabilitate –> Audit și control public și privat*) <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
5 <!–> Finanțe –> Gestiunea financiară a afacerilor în spațiul european*) <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Management financiar public și privat*) <!–> Galați –> română <!–> IF –> 120 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
20. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAȘI <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Dreptul administrației publice –> Iași <!–> română –> IF <!–> 90 –> 200 <!–>
Științe penale –> Iași <!–> română –> IF <!–> 90 –>
2 <!–> Finanțe –> Management economico-financiar european <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Psihologie –> Consiliere educațională și intervenție în orientarea școlară și vocațională <!–> Iași –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
21. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud.ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Managementul investigației penale –> Lugoj <!–> română –> IF <!–> 90 –> 50 <!–>
2 –> Finanțe <!–> Management financiar*) –> Lugoj <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
22. UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Drept <!–> Științe penale și criminalistică*) –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 60 –> 50 <!–>
2 –> Management <!–> Managementul resurselor umane*) –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
23. UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Asistență socială <!–> Programe și proiecte comunitare în asistență socială*) –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 30 <!–>
2 –> Management <!–> Management antreprenorial*) –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Teologie <!–> Teologie pastorală și misiologie*) –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
4 –> Muzică <!–> Artă muzicală*) –> Oradea <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional –>
24. UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Asistență socială <!–> Asistență socială – Politici sociale europene*) –> Oradea <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
2 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor în turism –> Oradea <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
3 –> Management <!–> Managementul dezvoltării afacerilor*) –> Oradea <!–> maghiară –> IF <!–> 120 –> 40 <!–>
4 –> Filologie <!–> Traducere și interpretariat*) –> Oradea <!–> engleză; germană – maghiară –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
Multilingvism și multiculturalitate*) –> Oradea <!–> maghiară, engleză / germană –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Arte vizuale –> Comunicare vizuală*) <!–> Oradea –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
6 <!–> Muzică –> Artă muzicală în contemporaneitate*) <!–> Oradea –> maghiară <!–> IF –> 120 <!–> 20 –>
*) Programele de studii universitare de master din structura instituției de învățământ superior încadrate de ARACIS în categoria masterat profesional <!–>
25. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEȘTI –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Drept –> Drept privat <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 60 <!–> 50 –>
2 <!–> Administrarea afacerilor –> Turism, gestiune hotelieră și politici în industria ospitalității <!–> Râmnicu Vâlcea –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Contabilitate –> Standarde, reglementări și politici contabile <!–> Brăila –> română <!–> IF –> 120 <!–> 200 –>
Standarde, reglementări și politici contabile <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Standarde, reglementări și politici contabile –> Râmnicu Vâlcea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
4 <!–> Management –> Management în administrație și servicii publice <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–> 500 –>
Management și logistică <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Management și strategii în resurse umane –> Brăila <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Management și strategii în resurse umane <!–> Râmnicu Vâlcea –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor –> Brăila <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul afacerilor <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul afacerilor –> Râmnicu Vâlcea <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul economic al unităților școlare <!–> Pitești –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul resurselor umane –> Pitești <!–> română –> IF <!–> 120 –>
Managementul serviciilor publice <!–> Brăila –> română <!–> IF –> 120 <!–>
26. UNIVERSITATEA "ROMÂNO-GERMANĂ" DIN SIBIU –>
Nr. crt. <!–> Domeniul de studii universitare de master –> Denumire program de studii universitare de master <!–> Locația geografică –> Limba de predare <!–> Forma de învățământ –> Număr de credite de studiu transferabile <!–> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați –>
1 <!–> Management –> Managementul organizației <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 150 –>
Managementul proiectelor cu finanțare europeană <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–>
Managementul strategic al resurselor umane –> Sibiu <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Marketing –> Marketing și comunicare în afaceri <!–> Sibiu –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
27. UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREȘ <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Geografie <!–> Resurse turistice și protecția mediului –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
2 –> Drept <!–> Proceduri judiciare și profesii liberale –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 60 –> 50 <!–>
3 –> Administrarea afacerilor <!–> Administrarea afacerilor***) –> Târgu Mureș <!–> engleză –> IF <!–> 120 –> 75 <!–>
4 –> Finanțe <!–> Bănci și piețe de capital în context european –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Gestiunea financiară a afacerilor –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –>
5 <!–> Psihologie –> Managementul resurselor umane <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–> 100 –>
Psihologie clinică și tehnici de intervenție prin consiliere și psihoterapie <!–> Târgu Mureș –> română <!–> IF –> 120 <!–>
6 –> Științe ale educației <!–> Asigurarea calității învățământului –> Târgu Mureș <!–> română –> IF <!–> 120 –> 50 <!–>
***) Specializări evaluate de către Agenția de Acreditare în Domeniul Sănătății și Științelor Sociale din Germania AHPGS –>
28. UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIȘOARA <!–>
Nr. crt. –> Domeniul de studii universitare de master <!–> Denumire program de studii universitare de master –> Locația geografică <!–> Limba de predare –> Forma de învățământ <!–> Număr de credite de studiu transferabile –> Nr. max. stud. ce pot fi școlarizați <!–>
1 –> Informatică <!–> Administrarea sistemelor distribuite –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100 <!–>
Web-design –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –>
2 <!–> Drept –> Instituții de drept european <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
3 <!–> Contabilitate –> Auditul și evaluarea întreprinderii <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–> 50 –>
Contabilitatea, fiscalitatea și gestiunea patrimoniului unităților administrativ teritoriale <!–> Timișoara –> română <!–> IF –> 120 <!–>
4 –> Psihologie <!–> Psihoterapii și psihologie clinică –> Timișoara <!–> română –> IF <!–> 120 –> 100

(la 08-09-2020,
Anexa nr. 2 a fost modificată de ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 738 din 31 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 08 septembrie 2020
)
<!–>–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters