Beneficiile IA în justiție: decizii mai rapide și precise în procesele judiciare, în condițiile în care există riscul real al halucinațiilor algoritmice

Inteligența artificială poate transforma sistemul judiciar prin analiza rapidă și eficientă a volumului uriaș de date juridice, oferind sprijin important în procesele non-critice. Totuși, există un risc major asociat: halucinația algoritmică, adică generarea de informații false, dar prezentate cu certitudine....

Inteligența artificială în justiție: asistent sau pericol?

Inteligența artificială (IA) pătrunde tot mai mult în domenii esențiale ale societății – sănătate, educație, administrație publică, și, inevitabil, în justiție. Promisiunea este tentantă: decizii mai rapide, mai coerente, fără influențe emoționale sau subiectivism. În teorie, un sistem de IA ar putea analiza instant mii de dosare, identifica precedente juridice relevante și sugera soluții optime.
Dar ce se întâmplă atunci când algoritmul… inventează? Ce se întâmplă când, în loc să ofere sprijin, IA halucinează o normă juridică, o decizie a unei instanțe sau o interpretare eronată a legii – iar în urma acestei erori, un om este condamnat?
Aceasta nu mai este o întrebare ipotetică, ci una urgentă.

IA – un potențial valoros în justiție

Este evident că IA are un potențial real de a sprijini sistemul judiciar. Volumul de informații juridice este imens și în continuă creștere. Un algoritm bine calibrat poate parcurge baze de date, extrage prevederi relevante, sugera încadrarea juridică a faptelor sau semnala incoerențe între documente.
Există deja aplicații de IA care asistă în redactarea contractelor, analiza probatoriului sau estimarea duratei unui proces. În teorie, aceste sisteme pot reduce timpul de lucru, pot elimina erori umane și pot uniformiza practicile judiciare.
Însă această viziune optimistă se lovește de o realitate tehnologică și juridică dureroasă: halucinația IA.

Halucinația IA – un risc sistemic

Halucinația este fenomenul prin care un sistem de inteligență artificială generează informații false, dar prezentate cu aparență de adevăr. Spre exemplu, un model lingvistic poate afirma cu încredere că „Decizia nr. 154 din 2020 a Înaltei Curți prevede X”, deși acea decizie nu există. Sau poate interpreta greșit o normă, atribuindu-i un sens contrar intenției legiuitorului.

În domeniul juridic, astfel de erori nu sunt banale. O invenție algoritmică poate fi luată drept bază pentru o soluție juridică. Dacă avocatul sau judecătorul nu verifică sursa, o decizie falsă poate duce la condamnări, pierderi patrimoniale sau încălcări de drepturi fundamentale.
Ratele de halucinație variază în funcție de model și limbă, dar în anumite contexte se apropie chiar de 50%. În astfel de condiții, afirmația că IA ar oferi „decizii mai precise” este, cel puțin, hazardată. Mai exact, nu putem vorbi de precizie acolo unde există o șansă semnificativă ca datele să fie fabricate.

Un studiu publicat în Nature a dezvoltat un algoritm capabil să detecteze halucinațiile IA cu o acuratețe de 79%, evidențiind că modelele lingvistice mari (LLM) pot produce răspunsuri false, dar prezentate cu încredere, în aproximativ 46% din cazuri .[Time]

De asemenea, un alt studiu a constatat că modelele conversaționale pot genera răspunsuri halucinante în peste 60% din cazuri, chiar și atunci când sunt antrenate pe seturi de date de înaltă calitate .[arXiv]

Aceste date sugerează că, în anumite contexte, ratele de halucinație ale IA pot fi apropiate de 50%, ceea ce subliniază riscurile semnificative asociate utilizării IA în domenii critice precum justiția.

Cine răspunde pentru halucinații?

Justiția are o regulă de bază: fiecare decizie implică o responsabilitate. Însă în cazul utilizării IA, lanțul responsabilității devine brusc neclar.

Cine își asumă o condamnare penală pronunțată pe baza unei erori algoritmice? Judecătorul care a folosit IA? Ministerul care a implementat-o? Compania care a creat sistemul? Sau… nimeni?
Această întrebare rămâne fără un răspuns clar în majoritatea jurisdicțiilor. În prezent, dezvoltatorii de IA se exonerează prin termeni de utilizare, iar instituțiile publice nu au cadrul legal pentru a impune standarde de responsabilitate algoritmică. În lipsa unor reglementări clare, justiția asistată de IA riscă să devină o zonă gri a responsabilității – inacceptabilă într-un stat de drept.

Deciziile critice nu pot fi automatizate

Oricât de avansată ar deveni IA, anumite linii nu trebuie niciodată depășite. Deciziile care privesc libertatea unei persoane – condamnarea, arestarea, eliberarea condiționată – trebuie să rămână exclusiv în mâna unui judecător uman.

Motivul este simplu: justiția nu este doar aplicarea unei reguli, ci și înțelegerea contextului, a intenției, a nuanțelor umane. Un algoritm nu poate evalua credibilitatea unui martor, nu poate simți disperarea unei mame, nu poate intui o manipulare subtilă. Și, mai important, un algoritm nu are conștiință.

Concluzie

Inteligența artificială poate fi un aliat valoros în justiție, dar numai dacă este înțeleasă drept instrument, nu decident. Halucinațiile algoritmice, lipsa răspunderii juridice și incapacitatea de a înțelege empatia umană transformă IA într-un risc major dacă este lăsată să decidă în locul oamenilor.

Până când aceste probleme nu sunt rezolvate – prin reglementare, prin validare riguroasă și prin supraveghere umană constantă – justiția trebuie să rămână un act uman, nu un produs al unei rețele neuronale.

Nu putem permite ca drepturile fundamentale ale cetățeanului să fie lăsate la voia unui algoritm care, uneori, inventează realitatea.

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește