CELEX:32021R1367: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1367 al Comisiei din 6 august 2021 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 29/08/2025 |
|
Informatii
Data documentului: 06/08/2021; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 06/09/2021; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 3
Data încetării: No end date
Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală
Formă: Repertoriu EUR-Lex
17.8.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 294/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1367 AL COMISIEI
din 6 august 2021
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel. |
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni. |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a aceluiași tabel.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 6 august 2021.
Pentru Comisie
Gerassimos THOMAS
Director general
Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală
(1)
JO L 269, 10.10.2013, p. 1.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Codul NC) |
Motive |
||||||||||||||||
(1) |
(2) |
(3) |
||||||||||||||||
Vehicul cu patru roți dotat cu un motor electric cu curent continuu (CC) cu tensiune de 24 V și putere de 800 W alimentat de două baterii reîncărcabile de 12 V cu o capacitate de 45Ah. Dimensiunile sale aproximative sunt următoarele: lățimea 65 cm, lungimea 125 cm și înălțimea 129 cm (măsurată la nivelul spătarului, înălțimea fiind egală cu 85 cm dacă spătarul este rabatat). Masa totală este de aproximativ 107 kg (108 kg cu tot cu baterii). Încărcătura maximă este de aproximativ 130 kg. Vehiculul are următoarele caracteristici:
Coloana de direcție are un tablou de bord care include o casetă pentru întrerupătoare, o comandă a vitezei, un buton pentru claxon, un buton pentru funcționarea motorului la ralanti, un comutator pentru luminile de semnalizare, un întrerupător pentru lumini, un indicator al nivelului de încărcare al bateriei și un regulator de viteză. Vehiculul dispune de două leviere acționate manual pentru accelerare, frânare și mers cu spatele. Direcția poate fi reglată pentru a permite acționarea cu o singură mână. Vehiculul este echipat cu un sistem de frânare electromagnetic regenerativ „inteligent”. Cu bateriile complet încărcate, vehiculul are o autonomie de până la 45 de kilometri și poate atinge o viteză maximă de 15-16 km/oră. Poate fi echipat pe spate cu rotițe pentru prevenirea răsturnării, cu un coș pentru cumpărături, un suport pentru baston etc. Vehiculul poate fi pregătit pentru a fi transportat. Poate fi utilizat pe șosele, pe trotuare, pe drumuri pietonale, pe aleile din parcuri, pe pistele ciclabile și pe anumite trasee de promenadă sau în zone pietonale (de exemplu, spații comerciale). A se vedea imaginea (*1). |
8703 10 18 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 8703 , 8703 10 și 8703 10 18 . Clasificarea la poziția 8713 ca scaun cu rotile pentru invalizi este exclusă, deoarece vehiculul nu este conceput special pentru transportul persoanelor cu dizabilități: el nu are funcții speciale pentru a atenua o dizabilitate. Deși vehiculul este conceput astfel încât direcția să poată fi controlată cu o singură mână și este echipat cu un scaun rotativ confortabil cu suporturi și cu o suprafață antiderapantă pentru picioare (și poate fi echipat opțional cu rotițe care previn răsturnarea), aceste caracteristici nu constituie în mod obiectiv funcții speciale destinate să atenueze o dizabilitate [a se vedea și Notele explicative la Nomenclatura combinată (NENC) pentru subpoziția 8713 90 00 , Notele explicative la Sistemul armonizat pentru poziția 8713 și avizul de clasificare SA 8703.10/1]. În plus, vehiculele dotate cu o coloană de direcție ajustabilă separată și cele care ating o viteză maximă de peste 10 km pe oră sunt excluse de la poziția 8713 (a se vedea și NENC pentru subpoziția 8713 90 00 ). Vehiculul este utilizat pentru transportul persoanelor, iar la prezentarea în vamă nu poate fi recunoscut ca vehicul conceput exclusiv pentru persoanele cu dizabilități [a se vedea cauza C-198/15 (1)], pe baza caracteristicilor și proprietăților sale obiective care trebuie evaluate la momentul vămuirii [a se vedea cauza C-286/15 (2)]. Orice modificare a vehiculului ulterioară vămuirii este irelevantă, la fel ca orice evaluare a vehiculului efectuată de o autoritate națională în alte scopuri decât cele prevăzute de legislația vamală. Este vorba despre un vehicul de tip special, conceput pentru transportul persoanelor. Prin urmare, el trebuie clasificat la codul NC 8703 10 18 , ca autovehicul destinat în principal transportului de persoane, în mod similar vehiculelor speciale pentru transportul persoanelor pe terenurile de golf. |
(*1) Imaginea are un caracter pur informativ.
(1) Hotărârea Curții din 26 mai 2016, Invamed Group Ltd și alții împotriva Commissioners for Her Majesty’s Revenue & Customs, C-198/15, ECLI:EU:C:2016:362.
(2) Hotărârea Curții din 26 mai 2016, Latvijas propāna gaze, C-286/15, ECLI:EU:C:2016:363, punctul 33.