CELEX:32025D1052: Decizia (UE) 2025/1052 a Comisiei din 19 mai 2025 privind coerența obiectivelor de performanță incluse în proiectul de plan de performanță prezentat de Slovenia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru cea de a patra perioadă de referință a sistemului de performanță și de tarifare din cadrul Cerului unic european [notificată cu numărul C(2025) 2925]

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 30/05/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2025/105228.5.2025DECIZIA (UE) 2025/1052 A COMISIEI din 19 mai 2025 privind coerența obiectivelor de performanță incluse în proiectul de plan de performanță prezentat de Slovenia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și...

Informatii

Data documentului: 19/05/2025; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 28/05/2025; intră în vigoare data notificării
Data încetării: No end date
Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Mobilitate și Transporturi
Formă: Repertoriu EUR-Lex
Destinatar: Slovenia
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1052

28.5.2025

DECIZIA (UE) 2025/1052 A COMISIEI

din 19 mai 2025

privind coerența obiectivelor de performanță incluse în proiectul de plan de performanță prezentat de Slovenia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru cea de a patra perioadă de referință a sistemului de performanță și de tarifare din cadrul Cerului unic european

[notificată cu numărul C(2025) 2925]

(Numai textul în limba slovenă este autentic)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 de stabilire a cadrului pentru crearea cerului unic european (regulamentul-cadru) (1), în special articolul 11 alineatul (3) litera (c),

având în vedere Regulamentul (UE) 2024/2803 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2024 privind punerea în aplicare a Cerului unic european (2), în special articolul 58 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317 al Comisiei din 11 februarie 2019 de instituire a unui sistem de performanță și de tarifare în cadrul cerului unic european și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 390/2013 și (UE) nr. 391/2013 (3), în special articolul 14 alineatul (2),

întrucât:

CONSIDERAȚII GENERALE

(1)

În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 549/2004, statele membre au obligația de a elabora planuri, fie la nivel național, fie la nivelul blocurilor funcționale de spațiu aerian („FAB”), incluzând obiective de performanță pentru fiecare perioadă de referință a sistemului de performanță și de tarifare pentru serviciile de navigație aeriană și funcțiile de rețea. Planurile respective trebuie să includă obiective de performanță la nivel local care să fie coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru perioada de referință în cauză.

(2)

Obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru cea de a patra perioadă de referință („PR4”, 2025-2029) au fost stabilite în Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1688 a Comisiei (4).

(3)

Toate statele membre au elaborat și adoptat proiecte de planuri de performanță pentru PR4, care au fost prezentate Comisiei spre evaluare până la 1 octombrie 2024. După ce a verificat dacă aceste proiecte de planuri de performanță sunt complete, Comisia a solicitat statelor membre să prezinte proiecte de planuri de performanță actualizate până la 15 noiembrie 2024.

(4)

Evaluarea Comisiei, prezentată în decizia de față, se bazează pe proiectul de plan de performanță actualizat pentru PR4 prezentat de Slovenia (denumit în continuare „proiectul de plan de performanță”).

(5)

Organismul de evaluare a performanței (denumit în continuare „PRB”), care asistă Comisia în implementarea sistemului de performanță, a prezentat Comisiei un raport conținând avizul său privind evaluarea proiectelor de planuri de performanță.

(6)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317, Comisia a evaluat coerența obiectivelor de performanță locale incluse în proiectul de plan de performanță pe baza criteriilor stipulate la punctul 1 din anexa IV la regulamentul de punere în aplicare respectiv și ținând seama de circumstanțele locale, după caz.

(7)

Comisia și-a completat evaluarea proiectului de plan de performanță cu o revizuire a elementelor prevăzute la punctul 2 din anexa IV la regulamentul de punere în aplicare respectiv. În ceea ce privește punctul 2.1 litera (d) subpunctul (vii) din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317, Comisia observă că nu a efectuat, în cadrul revizuirii respective, o analiză detaliată a metodologiei utilizate de Slovenia pentru repartizarea costurilor între serviciile de navigație aeriană de rută și terminală în PR4. Prin urmare, Comisia nu a tras nicio concluzie, în această etapă, cu privire la conformitatea respectivei metodologii de repartizare a costurilor cu articolul 15 alineatul (2) literele (e) și (f) din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și cu articolul 22 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317.

EVALUAREA COMISIEI

Evaluarea obiectivelor de siguranță

(8)

În ceea ce privește domeniul-cheie de performanță al siguranței, coerența obiectivelor incluse în proiectul de plan de performanță a fost evaluată în conformitate cu punctul 1.1 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317.

(9)

Obiectivele de performanță în domeniul-cheie de performanță al siguranței propuse de Slovenia în ceea ce privește eficacitatea managementului siguranței, defalcate pe obiective de management al siguranței și exprimate ca nivel de implementare, sunt următoarele:

Slovenia

Obiective privind eficacitatea managementului siguranței, exprimate ca nivel de implementare, variind de la nivelul A la nivelul D al AESA

Furnizorul de servicii de navigație aeriană

Obiectivul de management al siguranței

2025

2026

2027

2028

2029

Slovenia Control

Politica și obiectivele în domeniul siguranței

C

C

C

C

C

Managementul riscurilor la adresa siguranței

D

D

D

D

D

Asigurarea siguranței

C

C

C

C

C

Promovarea siguranței

C

C

C

C

C

Cultura siguranței

C

C

C

C

C

(10)

Comisia a constatat că obiectivele de performanță în materie de siguranță propuse de Slovenia pentru furnizorul de servicii de navigație aeriană „Slovenia Control” sunt egale cu obiectivele de siguranță la nivelul Uniunii pentru fiecare an calendaristic din perioada 2025-2029.

(11)

Comisia observă că proiectul de plan de performanță stabilește măsuri pentru Slovenia Control în vederea atingerii obiectivelor de siguranță locale, cum ar fi definirea unui nou nivel de referință pentru riscul operațional care face obiectul unor revizuiri periodice, evaluarea datelor statistice și utilizarea în scopuri de monitorizare a unui sistem de alertă care să permită detectarea tendințelor adverse în materie de siguranță.

(12)

Pe baza constatărilor expuse considerentele (9), (10) și (11), este oportun ca obiectivele locale în domeniul-cheie de performanță al siguranței incluse în proiectul de plan de performanță să fie considerate coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii.

Evaluarea obiectivelor de mediu

(13)

În ceea ce privește domeniul-cheie de performanță al mediului, coerența obiectivelor incluse în proiectul de plan de performanță referitoare la eficiența medie a zborului orizontal pe rută corespunzătoare traiectoriei reale a fost evaluată pe baza criteriului prevăzut la punctul 1.2 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317. În consecință, obiectivele de mediu propuse ale Sloveniei au fost comparate cu valorile de referință relevante pentru eficiența zborului orizontal pe rută stabilite în Planul de îmbunătățire a rețelei europene de rute („ERNIP”), elaborat în conformitate cu anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/123 al Comisiei (6) și disponibil la momentul adoptării obiectivelor de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4, și anume la 2 iulie 2024.

(14)

Obiectivele de performanță de mediu propuse de Slovenia pentru PR4 și valorile de referință naționale corespunzătoare din ERNIP, exprimate ca eficiență medie a zborului orizontal pe rută corespunzătoare traiectoriei reale, sunt următoarele:

Slovenia

2025

2026

2027

2028

2029

Obiective în domeniul-cheie de performanță al mediului, exprimate ca eficiență medie a zborului orizontal pe rută corespunzătoare traiectoriei reale

1,70 %

1,67 %

1,64 %

1,61 %

1,58 %

Valori de referință

1,70 %

1,67 %

1,64 %

1,61 %

1,58 %

(15)

Comisia observă că obiectivele de mediu propuse de Slovenia sunt egale cu valorile de referință naționale corespunzătoare pentru fiecare an calendaristic din PR4.

(16)

Comisia ia act de faptul că Slovenia a prezentat în proiectul de plan de performanță măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu locale, inclusiv implementarea spațiului aerian cu rute libere transfrontaliere și aplicarea recomandărilor pentru îmbunătățirea eficienței zborurilor prevăzute în ERNIP.

(17)

Pe baza constatărilor expuse la considerentele (14), (15) și (16), este oportun ca obiectivele în domeniul-cheie de performanță al mediului incluse în proiectul de plan de performanță să fie considerate coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4.

Evaluarea obiectivelor de capacitate

(18)

În ceea ce privește domeniul-cheie de performanță al capacității, coerența obiectivelor incluse în proiectul de plan de performanță referitoare la întârzierea medie în managementul fluxurilor de trafic aerian (ATFM) pe rută per zbor a fost evaluată pe baza criteriului prevăzut la punctul 1.3 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317. În consecință, obiectivele de capacitate ale Sloveniei au fost comparate cu valorile de referință relevante stabilite în planul de administrare a rețelei elaborat în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/123 al Comisiei și disponibile la momentul adoptării obiectivelor de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4, și anume la 2 iulie 2024.

(19)

Obiectivele de capacitate propuse de Slovenia pentru serviciile de rută pentru PR4, exprimate în minute de întârziere ATFM per zbor, și valorile de referință corespunzătoare din Planul de administrare a rețelei sunt următoarele:

Slovenia

2025

2026

2027

2028

2029

Obiective în domeniul-cheie de performanță al capacității, exprimate în minute de întârziere ATFM pe rută per zbor

0,17

0,12

0,08

0,07

0,07

Valori de referință

0,17

0,12

0,08

0,07

0,07

(20)

Comisia observă că obiectivele de capacitate propuse de Slovenia sunt egale cu valorile de referință naționale corespunzătoare pentru fiecare an calendaristic din PR4.

(21)

Comisia ia act de faptul că Slovenia a prezentat, în proiectul de plan de performanță, măsuri pentru atingerea obiectivelor de capacitate locale pentru serviciile de rută, inclusiv punerea în aplicare a unui management îmbunătățit al fluxului de trafic aerian și al capacității, ajustări ale organizării traficului ca răspuns la modificările fluxurilor de trafic regional, formarea și recrutarea de controlori de trafic aerian suplimentari, precum și modernizarea sistemului de management al traficului aerian.

(22)

Pe baza constatărilor expuse la considerentele (19), (20) și (21), este oportun ca obiectivele în domeniul-cheie de performanță al capacității incluse în proiectul de plan de performanță să fie considerate coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4.

Evaluarea obiectivelor de rentabilitate

(23)

În ceea ce privește domeniul-cheie de performanță al rentabilității, coerența obiectivelor incluse în proiectul de plan de performanță referitoare la costul unitar determinat („DUC”) pentru serviciile de navigație aeriană de rută a fost evaluată pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1.4 literele (a), (b) și (c) din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317. Aceste criterii sunt tendința costului unitar determinat pe parcursul PR4, tendința costului unitar determinat pe termen lung pe parcursul celei de a treia perioade de referință (PR3) și PR4 (2020-2029) și valoarea de referință pentru costul unitar determinat la nivelul zonei tarifare, comparată cu valoarea medie corespunzătoare zonelor tarifare în care furnizorii de servicii de navigație aeriană au un mediu operațional și economic similar.

(24)

Obiectivele de rentabilitate pentru serviciile de rută propuse de Slovenia pentru PR4 și valorile de referință aferente sunt următoarele:

Zona tarifară de rută a Sloveniei

Valoare de referință 2019

Valoare de referință 2024

2025

2026

2027

2028

2029

Obiective și valori de referință în domeniul-cheie de performanță al rentabilității, exprimate în cost unitar determinat (în termeni reali la prețurile din 2022)

60,67 EUR

55,98 EUR

55,22 EUR

55,13 EUR

54,65 EUR

54,12 EUR

52,83 EUR

(25)

În ceea ce privește criteriul de evaluare prevăzut la punctul 1.4 litera (a) din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317, Comisia observă că tendința costului unitar determinat pentru serviciile de rută la nivelul zonei tarifare din Slovenia, de -1,2 % pe durata PR4, este coerentă cu tendința de la nivelul Uniunii pentru aceeași perioadă, de -1,2 %.

(26)

În ceea ce privește criteriul de evaluare prevăzut la punctul 1.4 litera (b) din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317, Comisia observă că tendința costului unitar determinat pe termen lung pentru serviciile de rută la nivelul zonei tarifare din Slovenia pe durata PR3 și PR4, de -1,5 % reprezintă o performanță mai bună decât tendința pe termen lung de la nivelul Uniunii pentru aceeași perioadă, de -1,0 %.

(27)

În ceea ce privește criteriul de evaluare prevăzut la punctul 1.4 litera (c) din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/317, Comisia observă că valoarea de referință a Sloveniei pentru costul unitar determinat, de 55,98 EUR în termeni reali la prețurile din 2022 („EUR2022”), este cu 55,4 % mai mare decât valoarea de referință medie, de 36,04 EUR în EUR2022, a grupului comparativ relevant prevăzut la articolul 7 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1688.

(28)

Este clar că tendința costului unitar determinat al Sloveniei pentru PR4 este în concordanță cu tendința DUC din PR4 la nivelul Uniunii, în timp ce tendința DUC pe termen lung a Sloveniei reprezintă o performanță mai bună decât tendința DUC pe termen lung la nivelul Uniunii. Slovenia demonstrează astfel că se obțin câștiguri efective în materie de rentabilitate atât pe termen mediu, cât și pe termen lung. Prin urmare, Comisia consideră că abaterea dintre valoarea de referință a Sloveniei în comparație cu grupul comparativ relevant menționat în considerentul (27) nu exclude coerența Sloveniei cu obiectivele de performanță în materie de rentabilitate la nivelul Uniunii.

(29)

Pe baza constatărilor expuse în considerentele(24)-(28), este oportun ca obiectivele în domeniul-cheie de performanță al rentabilității incluse în proiectul de plan de performanță să fie considerate coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4.

CONCLUZII

(30)

În lumina celor de mai sus, este oportun ca obiectivele de performanță incluse în proiectul de plan de performanță al Sloveniei să fie considerate coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Obiectivele de performanță incluse în proiectul de plan de performanță prezentat de Slovenia pentru cea de a patra perioadă de referință („PR4”), enumerate în anexa la prezenta decizie, sunt coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru PR4 prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1688.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Slovenia.

Adoptată la Bruxelles, 19 mai 2025.

Pentru Comisie

Apostolos TZITZIKOSTAS

Membru al Comisiei


(1)  
JO L 96, 31.3.2004, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/549/oj.

(2)  
JO L, 2024/2803, 11.11.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/2803/oj.

(3)  
JO L 56, 25.2.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/317/oj.

(4)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1688 a Comisiei din 12 iunie 2024 de stabilire a obiectivelor de performanță la nivelul Uniunii privind rețeaua de management al traficului aerian pentru a patra perioadă de referință, care începe la 1 ianuarie 2025 și se încheie la 31 decembrie 2029 (JO L, 2024/1688, 17.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/1688/oj).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind prestarea de servicii de navigație aeriană în cerul unic European (regulament privind prestarea de servicii) (JO L 96, 31.3.2004, p. 10, ELI http://data.europa.eu/eli/reg/2004/550/oj).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/123 al Comisiei din 24 ianuarie 2019 de stabilire a normelor de punere în aplicare a funcțiilor rețelei de management al traficului aerian (ATM) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 677/2011 al Comisiei (JO L 28, 31.1.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/123/oj).


ANEXĂ

Obiective de performanță incluse în proiectul de plan de performanță al Sloveniei, care, conform constatărilor, sunt coerente cu obiectivele de performanță la nivelul Uniunii pentru cea de a patra perioadă de referință

DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL SIGURANȚEI

Slovenia

Obiective privind eficacitatea managementului siguranței, exprimate ca nivel de implementare, variind de la nivelul A la nivelul D al Agenției Europene pentru Siguranța Aviației („AESA”)

Furnizor de servicii de navigație aeriană

Obiectivul de management al siguranței

2025

2026

2027

2028

2029

Slovenia Control

Politica și obiectivele în materie de siguranță

C

C

C

C

C

Managementul riscurilor la adresa siguranței

D

D

D

D

D

Asigurarea siguranței

C

C

C

C

C

Promovarea siguranței

C

C

C

C

C

Cultura siguranței

C

C

C

C

C

DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL MEDIULUI

Slovenia

2025

2026

2027

2028

2029

Obiective în domeniul-cheie de performanță al mediului, exprimate ca eficiență medie a zborului orizontal pe rută corespunzătoare traiectoriei reale

1,70 %

1,67 %

1,64 %

1,61 %

1,58 %

DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL CAPACITĂȚII

Slovenia

2025

2026

2027

2028

2029

Obiective în domeniul-cheie de performanță al capacității, exprimate în minute de întârziere ATFM pe rută per zbor

0,17

0,12

0,08

0,07

0,07

DOMENIUL-CHEIE DE PERFORMANȚĂ AL RENTABILITĂȚII

Zona tarifară de rută a Sloveniei

Valoare de referință 2019

Valoare de referință 2024

2025

2026

2027

2028

2029

Obiective și valori de referință în domeniul-cheie de performanță al rentabilității, exprimate în cost unitar determinat (în termeni reali la prețurile din 2022)

EUR 60,67

EUR 55,98

EUR 55,22

EUR 55,13

EUR 54,65

EUR 54,12

EUR 52,83


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/1052/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters