CELEX:32025D1904: Decizia (UE) 2025/1904 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 septembrie 2025 privind aprobarea de către Uniune a Acordului privind interpretarea și aplicarea Tratatului privind Carta energiei

REGATUL BELGIEI,

REPUBLICA BULGARIA,

REPUBLICA CEHĂ,

REGATUL DANEMARCEI,

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA,

REPUBLICA ESTONIA,

IRLANDA,

REPUBLICA ELENĂ,

REGATUL SPANIEI,

REPUBLICA FRANCEZĂ,

REPUBLICA CROAȚIA,

REPUBLICA ITALIANĂ,

REPUBLICA CIPRU,

REPUBLICA LETONIA,

REPUBLICA LITUANIA,

MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI,

REPUBLICA MALTA,

REGATUL ȚĂRILOR DE JOS,

REPUBLICA AUSTRIA,

REPUBLICA POLONĂ,

REPUBLICA PORTUGHEZĂ,

ROMÂNIA,

REPUBLICA SLOVENIA,

REPUBLICA SLOVACĂ,

REPUBLICA FINLANDA,

REGATUL SUEDIEI și

UNIUNEA EUROPEANĂ,

împreună denumite în continuare „părțile”,

ȚINÂND SEAMA de Tratatul privind Carta energiei, semnat la Lisabona la 17 decembrie 1994
(1) și aprobat în numele Comunităților Europene prin Decizia 98/181/CE, CECO, Euratom a Consiliului și a Comisiei la 23 septembrie 1997
 (2), astfel cum a fost modificat ultima dată,

ȚINÂND SEAMA de normele dreptului internațional cutumiar, astfel cum au fost codificate în Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, întocmită la Viena la 23 mai 1969,

AVÂND ÎN VEDERE că membrii unei organizații de integrare economică regională în sensul articolului 1 punctul 3 din Tratatul privind Carta energiei exprimă în continuare o înțelegere comună cu privire la interpretarea și aplicarea unui tratat în relațiile inter se,

REAMINTIND că retragerea din Tratatul privind Carta energiei nu afectează compoziția organizației de integrare economică regională menționată în tratatul respectiv și nici nu exclude interesul de a exprima o înțelegere comună cu privire la interpretarea și aplicarea tratatului atât timp cât se poate considera că acesta produce efecte juridice față de o parte care s-a retras și, în special, în ceea ce privește articolul 47 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei,

ȚINÂND SEAMA de Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) precum și de principiile generale ale dreptului Uniunii Europene,

AVÂND ÎN VEDERE faptul că mențiunile referitoare la Uniunea Europeană din prezentul acord trebuie înțelese și ca mențiuni referitoare la predecesoarea sa, Comunitatea Economică Europeană și, ulterior, la Comunitatea Europeană, până la momentul înlocuirii acesteia de Uniunea Europeană,

REAMINTIND că, în conformitate cu jurisprudența Curții Permanente de Justiție Internațională (3) și a Curții Internaționale de Justiție (4), dreptul de a da o interpretare cu valoare de autoritate unei norme juridice aparține părților la un acord internațional în raport cu acest acord,

REAMINTIND că statele membre ale Uniunii Europene (denumite în continuare „statele membre”) au cedat Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dreptul de a da interpretări cu valoare de autoritate dreptului Uniunii, astfel cum a explicat CJUE în Hotărârea din 30 mai 2006, în cauza C-459/03, Comisia/Irlanda (Mox Plant) (5), care a statuat că competența exclusivă de interpretare și de aplicare a dreptului Uniunii acoperă și interpretarea și aplicarea acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană și statele sale membre sunt parte, în cazul unui diferend între două state membre sau dintre Uniunea Europeană și un stat membru,

REAMINTIND că, în conformitate cu articolul 344 din TFUE, statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau la aplicarea tratatelor unui alt mod de soluționare decât cele prevăzute de acestea,

REAMINTIND că, în Hotărârea sa pronunțată în 6 martie 2018, în cauza C-284/16, Achmea
 (6), CJUE a statuat că articolele 267 și 344 din TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții cuprinse într-un acord internațional încheiat între statele membre, potrivit căruia un investitor din unul dintre aceste state membre, în cazul unui diferend referitor la investiții în celălalt stat membru, poate iniția o procedură împotriva acestui din urmă stat membru în fața unui tribunal arbitral a cărui competență acest stat membru s-a obligat să o accepte,

REAMINTIND poziția reiterată în mod constant a Uniunii Europene potrivit căreia nu era prevăzut ca Tratatul privind Carta energiei să se aplice în relațiile din interiorul UE și că nu a fost și nu ar fi putut fi intenția Uniunii Europene, a Comunității Europene a Energiei Atomice și a statelor membre ale acestora ca Tratatul privind Carta energiei să creeze obligații între acestea, întrucât a fost negociat ca instrument al politicii energetice externe a Uniunii Europene în vederea stabilirii unui cadru de cooperare în domeniul energetic cu țările terțe, în timp ce politica energetică internă a Uniunii Europene constă într-un sistem elaborat de norme menite să creeze o piață internă în domeniul energiei, care reglementează exclusiv relațiile dintre statele membre în domeniul respectiv,

REAMINTIND că, în hotărârea sa din 2 septembrie 2021 în cauza C-741/19, Republica Moldova/Komstroy (7) (denumită în continuare „Hotărârea în cauza Komstroy”), confirmată în Avizul său din 16 iunie 2022, 1/20 (8), CJUE a statuat că articolul 26 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Carta energiei trebuie interpretat în sensul că nu se aplică litigiilor dintre un stat membru și un investitor dintr-un alt stat membru cu privire la o investiție realizată de acesta din urmă în primul stat membru,

REAMINTIND că, în calitate de interpretare a instanței competente care reflectă un principiu general de drept internațional public, interpretarea Tratatului privind Carta energiei din Hotărârea în cauza Komstroy se aplică de la aprobarea Tratatului privind Carta energiei de către Comunitățile Europene și statele membre ale acestora,

AVÂND ÎN VEDERE că articolele 267 și 344 din TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei interpretări a articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei care permite ca litigiile dintre un investitor dintr-un stat membru, pe de o parte, și un alt stat membru sau Uniunea Europeană, pe de altă parte, să fie soluționate în fața unei instanțe de arbitraj (denumită în continuare „procedură de arbitraj în interiorul Uniunii”),

AVÂND ÎN VEDERE, în orice caz, că, atunci când un litigiu între un investitor dintr-un stat membru, pe de o parte, și un alt stat membru sau Uniunea Europeană, pe de altă parte, nu poate fi soluționat pe cale amiabilă, una dintre părțile la litigiul respectiv poate alege întotdeauna să îl supună spre soluționare instanțelor sau tribunalelor administrative competente în conformitate cu dreptul intern, astfel cum este garantat pe baza principiilor generale de drept și a respectării drepturilor fundamentale, consacrate, printre altele, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

ÎMPĂRTĂȘIND înțelegerea comună exprimată în prezentul acord, potrivit căreia, în consecință, o clauză precum articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei nu ar fi putut în trecut și nu poate în prezent sau în viitor să servească drept temei juridic pentru procedurile de arbitraj inițiate de un investitor dintr-un stat membru cu privire la investiții într-un alt stat membru,

REITERÂND Declarația nr. 17 cu privire la supremație, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale în cadrul căreia s-a adoptat Tratatul de la Lisabona, care reamintește că tratatele și legislația adoptată de Uniune în temeiul tratatelor au prioritate față de dreptul statelor membre și că principiul supremației constituie o normă conflictuală în relațiile lor reciproce,

REAMINTIND, în consecință, că, pentru a soluționa orice conflict de norme, un acord internațional încheiat de statele membre în temeiul dreptului internațional se poate aplica în relațiile din interiorul UE numai în măsura în care dispozițiile sale sunt compatibile cu tratatele UE,

AVÂND ÎN VEDERE că, în urma neaplicabilității articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei ca temei juridic pentru procedurile de arbitraj în interiorul UE, articolul 47 alineatul (3) din Tratatul privind Carta energiei nu se poate extinde și nu a fost conceput să se extindă la astfel de proceduri,

AVÂND ÎN VEDERE că, dată fiind neaplicabilitatea articolului 26 din Tratatul privind Carta energiei ca temei juridic pentru procedurile de arbitraj în interiorul UE, părțile care sunt vizate de procedurile de arbitraj în interiorul UE în curs, fie în calitate de pârât, fie în calitate de stat membru al unui investitor, ar trebui să coopereze pentru a se asigura că existența prezentului acord este adusă în atenția tribunalului arbitral în cauză, pentru a permite să se tragă concluzia corespunzătoare cu privire la absența competenței respectivului tribunal,

AVÂND ÎN VEDERE, în plus, că nu ar trebui înregistrată nicio procedură nouă de arbitraj în interiorul UE și CONVENIND că, în cazul în care se emite totuși o notificare a cererii de arbitraj, părțile care sunt vizate de procedurile respective, fie în calitate de pârât, fie în calitate de stat membru al unui investitor, ar trebui să coopereze pentru a se asigura că existența prezentului acord este adusă la cunoștința instanței de arbitraj în cauză, pentru a permite să se tragă concluzia corespunzătoare că articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei nu poate servi drept temei juridic pentru astfel de proceduri,

AVÂND ÎN VEDERE, cu toate acestea, că tranzacțiile și hotărârile în cauzele de arbitraj în materie de investiții în interiorul UE care nu mai pot fi anulate sau desființate și care au fost respectate în mod voluntar sau executate definitiv nu ar trebui contestate,

REGRETÂND faptul că hotărârile arbitrale au fost deja pronunțate, continuă să fie pronunțate și ar putea fi pronunțate în continuare, de către instanțele de arbitraj în cadrul procedurilor de arbitraj în interiorul UE inițiate având în vedere articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei, într-un mod care contravine dreptului Uniunii Europene, inclusiv astfel cum sunt exprimate în jurisprudența CJUE,

REGRETÂND, de asemenea, că astfel de hotărâri arbitrale fac obiectul unor proceduri de executare, inclusiv în țări terțe, că, în procedurile de arbitraj în curs în interiorul UE care se presupune că se bazează pe articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei, instanțele de arbitraj nu își declină competența și jurisdicția și că instituțiile de arbitraj continuă să înregistreze proceduri noi de arbitraj și să nu le respingă ca vădit inadmisibile din cauza lipsei consimțământului de a se supune arbitrajului,

AVÂND ÎN VEDERE, prin urmare, că este necesar să se reitereze, în mod expres și neechivoc, poziția consecventă a părților prin intermediul unui acord care să reafirme înțelegerea lor comună cu privire la interpretarea și aplicarea Tratatului privind Carta energiei, astfel cum a fost interpretat de CJUE, în măsura în care se referă la proceduri de arbitraj în interiorul UE,

AVÂND ÎN VEDERE că, în conformitate cu Hotărârea Curții Internaționale de Justiție din 5 februarie 1970, Barcelona Traction, Light and Power Company, Limited (9) și conform explicațiilor CJUE în Hotărârea în cauza Komstroy, anumite dispoziții ale Tratatului privind Carta energiei sunt menite să reglementeze relațiile bilaterale,

AVÂND ÎN VEDERE, prin urmare, că prezentul acord se referă numai la relațiile bilaterale dintre părți și, prin extensie, la investitorii din respectivele state membre ca părți contractante la Tratatul privind Carta energiei și că, prin urmare, prezentul acord afectează numai respectivele părți contractante la Tratatul privind Carta energiei care sunt reglementate de dreptul Uniunii Europene în calitate de organizație de integrare economică regională în înțelesul articolului 1 punctul 3 din Tratatul privind Carta energiei și nu afectează exercitarea de către celelalte părți contractante la Tratatul privind Carta energiei a drepturilor lor în temeiul tratatului respectiv sau îndeplinirea obligațiilor care le revin,

REAMINTIND că părțile au informat părțile contractante la Tratatul privind Carta energiei cu privire la intenția lor de a încheia prezentul acord,

AVÂND ÎN VEDERE că, prin încheierea prezentului acord și în conformitate cu obligațiile legale care le revin în temeiul dreptului Uniunii Europene, dar fără a aduce atingere dreptului lor de a formula cererile pe care le consideră adecvate în ceea ce privește costurile suportate de acestea în calitate de pârâți în legătură cu procedurile de arbitraj în interiorul UE, părțile asigură astfel respectarea deplină și efectivă a Hotărârii în cauza Komstroy, și subliniază lipsa forței executorii a hotărârilor arbitrale existente, obligația instanțelor de arbitraj de a pune capăt imediat oricărei proceduri de arbitraj pendinte în interiorul UE, obligația instituțiilor de arbitraj de a nu înregistra nicio procedură viitoare de arbitraj în interiorul UE, în conformitate cu competențele care le revin în temeiul articolului 36 alineatul (3) din Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state (ICSID), întocmită la Washington la 18 martie 1965 și al articolului 12 din normele de arbitraj ale Camerei de Comerț din Stockholm (CCS), și obligația instanțelor de arbitraj de a declara că orice procedură de arbitraj în interiorul UE care se dorește a fi inițiată în fața acestora este lipsită de un temei juridic,

ÎNȚELEGÂND că prezentul acord se aplică procedurilor de arbitraj între investitori și state în care sunt implicate părțile la litigii în interiorul UE întemeiate pe articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei, în conformitate cu orice convenție sau cu orice set de reguli de arbitraj, inclusiv cu ICSID și cu regulile de arbitraj ale ICSID, cu regulile de arbitraj ale Institutului de arbitraj al CCS, cu regulile de arbitraj ale Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional și cu arbitrajul ad-hoc, și

ȚINÂND SEAMA de faptul că dispozițiile prezentului acord nu aduc atingere dreptului Comisiei Europene sau al oricărui stat membru de a introduce o acțiune în fața CJUE în temeiul articolelor 258, 259 și 260 din TFUE,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ: