CELEX:32025R1141: Regulamentul delegat (UE) 2025/1141 al Comisiei din 27 februarie 2025 de completare a Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cerințele referitoare la politicile și procedurile privind conflictele de interese aplicabile emitenților de tokenuri raportate la active

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 30/06/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2025/114110.6.2025REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/1141 AL COMISIEI din 27 februarie 2025 de completare a Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cerințele referitoare la...

Informatii

Data documentului: 27/02/2025; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 30/06/2025; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 9
Data încetării: No end date
Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1141

10.6.2025

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/1141 AL COMISIEI

din 27 februarie 2025

de completare a Regulamentului (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cerințele referitoare la politicile și procedurile privind conflictele de interese aplicabile emitenților de tokenuri raportate la active

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

Având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind piețele criptoactivelor și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 1095/2010 și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/1937 (1), în special articolul 32 alineatul (5) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții de tokenuri raportate la active trebuie să pună în aplicare și să mențină politici și proceduri eficace de identificare, prevenire, gestionare și divulgare a conflictelor de interese dintre aceștia și anumite categorii de persoane. Atunci când pun în aplicare și mențin politicile și procedurile necesare în temeiul articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să aibă în vedere principiul proporționalității pentru a se asigura că politicile și procedurile țin seama de dimensiunea lor, de organizarea lor internă, de modelul lor de afaceri, de natura, amploarea și complexitatea activităților lor, că sunt coerente cu politicile grupului, dacă este cazul, și sunt suficiente pentru a atinge în mod eficace obiectivele articolului respectiv.

(2)

Conflictele de interese sunt generate de o gamă largă de situații, relații și afilieri, întrucât, atunci când emite tokenuri raportate la active, le pune la dispoziția publicului și le gestionează, emitentul de tokenuri raportate la active poate avea interese care să difere de cele ale proprietarilor săi, ale personalului său, ale organului său de conducere, ale părților interesate, ale entităților care aparțin aceluiași grup cu emitentul de tokenuri raportate la active și ale altor părți interesate. Atunci când decid ce tip de situații și circumstanțe ar trebui să facă obiectul politicilor și procedurilor lor în materie de conflicte de interese, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să ia în considerare toate situațiile care pot influența sau afecta sau care pot fi percepute ca influențând sau afectând capacitatea de a lua decizii imparțiale și obiective a emitentului de tokenuri raportate la active sau a oricărei persoane afiliate cu acesta.

(3)

Asigurarea bunei guvernanțe și gestionări a emitenților de tokenuri raportate la active este esențială pentru funcționarea acestora și pentru încrederea în acest segment al pieței financiare. Din motivele sus-menționate, politicile și procedurile privind conflictele de interese ar trebui să vizeze în mod specific conflictele care pot afecta capacitatea membrilor organului de conducere de a lua decizii obiective și imparțiale care urmăresc să servească interesul superior al emitentului de tokenuri raportate la active, dar și interesele deținătorilor de tokenuri raportate la active.

(4)

Rezerva de active este un element-cheie al tokenurilor raportate la active, iar buna gestionare a acesteia contribuie la protecția deținătorilor de tokenuri raportate la active. Atunci când identifică, previn, gestionează și divulgă conflictele de interese, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să țină seama de potențialele conflicte de interese care rezultă din administrarea și investirea rezervei de active menționate la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2023/1114, iar politicile și procedurile emitenților de tokenuri raportate la active ar trebui să includă aceste aspecte. În mod similar, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să țină seama de potențialele conflicte de interese cu părțile terțe care furnizează servicii legate de gestionarea, investirea sau custodia activelor de rezervă și, după caz, de distribuirea către public a tokenurilor raportate la active. Din același motiv, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să instituie, să pună în aplicare și să mențină acorduri prin care să asigure că partea terță care îndeplinește una dintre funcțiile menționate la articolul 34 alineatul (5) litera (h) din Regulamentul (UE) 2023/1114 acționează în concordanță cu politicile și procedurile lor în materie de conflicte de interese.

(5)

În cadrul politicilor și procedurilor lor în materie de conflicte de interese, potrivit articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să ia în considerare conflictele de interese reale și potențiale care afectează sau ar putea afecta interesele deținătorilor de tokenuri raportate la active, precum și interesele emitentului de tokenuri raportate la active, inclusiv conflictele de interese care pot afecta performanța și situația acestuia și, astfel, în mod indirect, interesele deținătorilor și potențialilor deținători de tokenuri raportate la active.

(6)

Pentru a se asigura că interesele deținătorilor actuali și potențiali, precum și ale emitenților de tokenuri raportate la active sunt protejate suficient, emitentul de tokenuri raportate la active ar trebui să analizeze și să evalueze orice conflict de interese real și potențial, instituind și punând în aplicare măsuri adecvate pentru prevenirea sau atenuarea acestor conflicte într-o etapă cât mai timpurie.

(7)

Tranzacțiile care reprezintă schimburi de tokenuri raportate la active contra unor fonduri sau contra altor criptoactive, inclusiv răscumpărarea de tokenuri raportate la active, atunci când emitentul tokenului raportat la active este una dintre părțile la tranzacție, prezintă un risc sporit de conflicte de interese și, prin urmare, ar trebui evaluate cu atenție pentru a se stabili dacă pot crea prejudicii emitentului tokenului raportat la active, în cazul în care tranzacțiile sunt efectuate în numele unor persoane afiliate în mod direct sau indirect cu emitentul tokenului raportat la active.

(8)

În mod similar, întrucât stimulentele prevăzute în procedurile, politicile și acordurile de remunerare pot genera conflicte de interese, acestea ar trebui monitorizate pentru a se preveni orice aplicare cu efect de denaturare, care ar crea prejudicii emitentului sau deținătorilor de tokenuri raportate la active.

(9)

Pentru a preveni conflictele de interese care îi creează prejudicii emitentului de tokenuri raportate la active, politicile și procedurile prevăzute la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 ar trebui să asigure monitorizarea atentă a situațiilor în care persoanele afiliate cu emitenții de tokenuri raportate la active au o relație de natură personală, profesională sau politică cu o altă persoană care are interese contrare celor ale emitentului. Astfel de relații pot influența obiectivitatea sau discernământul emitenților de tokenuri raportate la active și al persoanelor afiliate acestora. Relațiile de natură personală ar trebui să includă relațiile dintre rudele de sânge sau prin alianță, precum și relațiile sociale care depășesc sfera unui parteneriat oficial sau a căsătoriei. Relațiile de natură politică ar trebui să includă apartenența la partide politice sau relațiile cu administrația publică sau cu alți funcționari publici. Relațiile de natură profesională ar trebui să se refere la relațiile desfășurate într-un cadru profesional, cum ar fi la locul de muncă sau într-un context economic.

(10)

Pentru asigurarea încrederii în emitentul tokenurilor raportate la active și pentru protejarea acestuia împotriva prejudicierii reputației sau împotriva riscurilor juridice, în situațiile în care riscurile de conflicte de interese sunt deosebit de semnificative și nu pot fi prevenite sau gestionate în mod corespunzător prin politicile și procedurile adoptate, inclusiv prin sisteme și controale interne, ar trebui să se decidă și să se instituie măsuri specifice suplimentare pentru prevenirea sau gestionarea conflictelor de interese relevante.

(11)

Pentru a asigura în orice moment că sunt puse în aplicare, menținute și revizuite în mod corespunzător, politicile și procedurile privind conflictele de interese menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 ar trebui să asigure că există suficiente resurse disponibile pentru gestionarea conflictelor de interese și că personalul care gestionează conflictele de interese ale emitentului de tokenuri raportate la active este independent de funcțiile comerciale ale emitentului. Acest personal dedicat ar trebui, de asemenea, să dețină competențele, cunoștințele și expertiza necesare. Persoana responsabilă cu gestionarea conflictelor de interese ar trebui să poată avea acces la organul de conducere și, în cadrul funcției sale de conducere și, după caz, al funcției sale de supraveghere, să poată raporta în mod direct către acesta. Pentru a asigura alocarea și administrarea eficientă a resurselor dedicate gestionării conflictelor de interese, politicile și procedurile ar trebui să prevadă că persoana responsabilă cu gestionarea conflictelor de interese poate dedica suficient timp acestui rol și dispune în orice moment de resurse suficiente pentru implementarea, aplicarea, monitorizarea și revizuirea corespunzătoare ale politicilor și procedurilor respective.

(12)

Pentru a se asigura că deținătorii și potențialii deținători de tokenuri raportate la active pot lua o decizie în cunoștință de cauză cu privire la tokenurile raportate la active, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să actualizeze informațiile divulgate deținătorului de tokenuri raportate la active în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114 și să furnizeze o descriere a conflictelor de interese identificate și a măsurilor luate pentru gestionarea sau prevenirea conflictelor de interese.

(13)

Pentru a le clarifica deținătorilor de tokenuri raportate la active calitatea sau calitățile în care acționează emitentul de tokenuri raportate la active, în special deoarece acesta poate funcționa adesea în strânsă cooperare cu entități afiliate sau cu entități din același grup, informațiile menționate la articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114 ar trebui să includă o descriere suficient de detaliată, precisă și clară a situațiilor care generează sau pot genera conflicte de interese, inclusiv rolul și calitatea în care acționează emitentul de tokenuri raportate la active și dacă acesta face parte dintr-un grup care cuprinde și furnizori de servicii de criptoactive.

(14)

Din același motiv, precum și pentru a se asigura o protecție adecvată a investitorilor, deținătorii și potențialii deținători de tokenuri raportate la active ar trebui să aibă acces la informațiile menționate la articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114 într-o limbă pe care o cunosc. Prin urmare, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să pună la dispoziție astfel de informații într-o limbă oficială a statului membru de origine, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 33 litera (d) din Regulamentul (UE) 2023/1114, și într-o limbă uzuală în domeniul finanțelor internaționale. La momentul adoptării prezentului regulament, limba engleză este limba uzuală în domeniul finanțelor internaționale, dar această situație ar putea evolua în viitor.

(15)

Prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv a informațiilor colectate în sensul politicilor și procedurilor privind conflictele de interese menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, de către emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să se realizeze în conformitate cu dreptul la protecția datelor cu caracter personal al persoanelor în cauză, astfel cum este prevăzut la articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuind totodată să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

(16)

Politicile și procedurile privind conflictele de interese menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, astfel cum sunt specificate mai în detaliu și în standardele tehnice de reglementare prevăzute în prezentul regulament, ar trebui să prevadă comunicarea datelor cu caracter personal atunci când acest lucru este necesar și proporțional pentru asigurarea identificării, prevenirii, gestionării și divulgării adecvate a conflictelor de interese care le-ar putea crea prejudicii deținătorilor de tokenuri raportate la active sau emitenților de tokenuri raportate la active, având în vedere drepturile fundamentale la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor afiliate. În conformitate cu principiul reducerii la minimum a datelor, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) 2016/679, emitenții de tokenuri raportate la active ar trebui să specifice categoriile de date cu caracter personal pe care le vor prelucra pentru a identifica, a preveni și a gestiona conflictele de interese în cadrul politicilor și procedurilor lor menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, într-un mod adaptat dimensiunii și organizării lor interne, grupului și, după caz, modelului lor de afaceri, precum și naturii, amplorii și complexității activităților lor. Standardele tehnice de reglementare prevăzute în prezentul regulament specifică criteriile de identificare a categoriilor de date cu caracter personal care sunt necesare și proporționale pentru asigurarea identificării, prevenirii, gestionării și divulgării adecvate a conflictelor de interese care le-ar putea crea prejudicii deținătorilor sau emitenților de tokenuri raportate la active, având în vedere riscurile la adresa drepturilor fundamentale la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor menționate la articolul 32 alineatul (1) literele (a)-(d) și litera (f) din Regulamentul (UE) 2023/1114.

(17)

Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare prezentate Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană.

(18)

Autoritatea Bancară Europeană a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(19)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și a emis un aviz la 17 iulie 2024,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„persoană afiliată” înseamnă oricare dintre persoanele menționate la articolul 32 alineatul (1) literele (a)-(d) și litera (f) din Regulamentul (UE) 2023/1114;

(b)

„grup” înseamnă un grup astfel cum este definit la articolul 2 punctul 11 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5).

Articolul 2

Conflicte de interese care i-ar putea crea prejudicii emitentului de tokenuri raportate la active

(1) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 care au drept obiect identificarea, prevenirea, gestionarea și divulgarea conflictelor de interese care i-ar putea crea prejudicii emitentului de tokenuri raportate la active specifică circumstanțele care pot afecta în mod direct sau indirect obiectivitatea și imparțialitatea persoanelor afiliate în exercitarea atribuțiilor și responsabilităților lor. Aceste politici și proceduri țin seama de situațiile sau relațiile în care o persoană afiliată:

(a)

are un interes economic legat de o persoană, un organism sau o entitate cu interese contrare celor ale emitentului de tokenuri raportate la active;

(b)

deține responsabilități în cadrul unei persoane, al unui organism sau al unei entități cu interese contrare celor ale emitentului de tokenuri raportate la active;

(c)

este supravegheată ierarhic de o persoană cu interese contrare celor ale emitentului sau ale deținătorilor de tokenuri raportate la active;

(d)

are o relație de natură personală, profesională sau politică cu o persoană, un organism sau o entitate care are interese contrare celor ale emitentului de tokenuri raportate la active sau care a avut o astfel de relație în ultimii 3 ani de la data evaluării;

(e)

desfășoară activități concurente cu cele ale emitentului de tokenuri raportate la active, inclusiv cele în calitate de consultant, consilier, delegat, destinatar al externalizării, prestator terț de servicii, subcontractant sau alt furnizor al unei persoane, al unui organism sau al unei entități care desfășoară aceeași activitate ca emitentul de tokenuri raportate la active.

(2) În ceea ce privește scenariile prevăzute la alineatul (1), emitenții de tokenuri raportate la active au în vedere dacă persoanele, organismele sau entitățile respective:

(a)

ar putea să obțină un câștig financiar sau să evite o pierdere financiară, în detrimentul emitentului de tokenuri raportate la active;

(b)

au un interes în ceea ce privește rezultatul unei activități desfășurate sau efectul care rezultă dintr-o decizie luată de emitentul de tokenuri raportate la active, iar acest interes este contrar celui al emitentului de tokenuri raportate la active.

(3) În ceea ce privește identificarea interesului economic menționat la alineatul (1) litera (a), emitenții de tokenuri raportate la active țin seama de situațiile în care persoana afiliată care este membru al organului de conducere sau un angajat al emitentului:

(a)

deține drepturi de proprietate și tokenuri (inclusiv tokenuri de guvernanță) sau calitatea de membru al persoanei, organismului sau entității respective;

(b)

deține orice tip de datorie față de persoana, organismul sau entitatea respectivă;

(c)

a încheiat cu persoana, organismul sau entitatea respectivă orice formă de acorduri contractuale legate de activitățile reglementate în temeiul Regulamentului (UE) 2023/1114.

(4) Politicile și procedurile privind conflictele de interese asigură faptul că tranzacțiile care constau în schimbul de tokenuri raportate la active emise de emitentul de tokenuri raportate la active contra unor fonduri sau contra altor criptoactive, inclusiv răscumpărarea tokenurilor raportate la active, fac obiectul unei examinări și monitorizări atente în ceea ce privește condițiile în care sunt încheiate, dacă emitentul este una dintre părțile la tranzacție, iar tranzacția este efectuată în numele oricăreia dintre următoarele persoane:

(a)

un membru al organului de conducere al emitentului sau un angajat care are dreptul de a negocia sau de a semna contracte în numele emitentului;

(b)

o parte afiliată unei persoane menționate la litera (a), după cum urmează:

(i)

soț/soție, partener înregistrat, copil sau părinte;

(ii)

orice rudă care a locuit împreună cu persoana respectivă timp de cel puțin un an cumulat în ultimii 5 ani de la data tranzacției;

(iii)

o entitate comercială în cadrul căreia o persoană menționată la litera (a) sau la litera (b) punctele (i) și (ii) deține o participație calificată de 10 % sau mai mult din capital sau din drepturile de vot sau în cadrul căreia persoanele respective ocupă funcții-cheie, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6), dețin poziții aferente conducerii superioare sau sunt membre ale organului de conducere;

(c)

o persoană față de care persoanele menționate la literele (a) sau (b) au un interes semnificativ direct sau indirect în ceea ce privește rezultatul sau condițiile tranzacției, altul decât obținerea unui onorariu sau a unui comision pentru executarea tranzacției.

Articolul 3

Conflicte de interese care le pot cauza prejudicii deținătorilor de tokenuri raportate la active

(1) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 care au drept obiect identificarea, prevenirea, gestionarea și divulgarea conflictelor de interese care le pot cauza prejudicii deținătorilor de tokenuri raportate la active vizează conflictele de interese care apar în cursul emiterii, prelucrării și răscumpărării tokenurilor raportate la active sau al investirii sau administrării rezervei de active menționate la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2023/1114 și vizează oricare dintre următoarele situații:

(a)

o persoană afiliată are șanse să obțină un câștig financiar, să evite o pierdere financiară sau să primească un alt tip de beneficiu în detrimentul deținătorului de tokenuri raportate la active;

(b)

o persoană afiliată are un interes în legătură cu rezultatul unei activități desfășurate în beneficiul deținătorului de tokenuri raportate la active, inclusiv în legătură cu răscumpărarea tokenului, care diferă de interesul deținătorului de tokenuri raportate la active.

(2) Atunci când identifică tipurile de conflicte de interese care apar în cursul activităților menționate la alineatul (1), emitenții de tokenuri raportate la active evaluează dacă ei sau un membru al organului lor de conducere sau unul dintre angajații lor primesc sau vor primi de la o altă persoană decât deținătorul de tokenuri raportate la active un stimulent în legătură cu activitatea respectivă sub formă de beneficii sau servicii pecuniare sau nepecuniare într-un mod care poate aduce atingere interesului deținătorului de tokenuri raportate la active.

Articolul 4

Politici și proceduri

(1) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 se stabilesc în scris și reflectă dimensiunea, complexitatea și natura tokenului raportat la active și gama de activități desfășurate de emitentul de tokenuri raportate la active și de grupul din care face parte.

(2) Organul de conducere al emitentului de tokenuri raportate la active este responsabil cu definirea, adoptarea și punerea în aplicare a acestor politici și proceduri. Acesta identifică periodic orice deficiențe în ceea ce privește eficacitatea politicilor și procedurilor respective și le remediază.

(3) Emitenții de tokenuri raportate la active stabilesc canale interne de comunicare eficace pentru a informa angajații și membrii organului de conducere cu privire la politicile și procedurile lor în materie de conflicte de interese și pentru a le oferi acces continuu la aceste politici și proceduri și asigură activități de formare adecvate și actualizate referitoare la politicile și procedurile respective în materie de conflicte de interese.

Emitenții de tokenuri raportate la active instituie canale de comunicare externă eficace pentru a informa părțile terțe cu privire la politicile și procedurile lor privind conflictele de interese.

(4) În cazul în care emitentul de tokenuri raportate la active este membru al unui grup, politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 vizează conflictele de interese dintre emitent și alte entități din grup.

(5) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 includ:

(a)

o descriere a circumstanțelor care pot da naștere unui conflict de interese în conformitate cu articolele 2 și 3;

(b)

procesele care trebuie aplicate pentru identificarea, prevenirea, gestionarea și divulgarea conflictelor de interese menționate la articolele 2 și 3.

(6) Procesele menționate la alineatul (5) fac distincție între conflictele de interese care persistă și care trebuie gestionate permanent și cele care apar ocazional și care trebuie atenuate printr-o măsură specifică de la caz la caz.

(7) Procesele menționate la alineatul (5) includ o descriere a următoarelor elemente:

(a)

procese eficace de raportare și comunicare promptă prin canale interne adecvate de raportare cu privire la orice chestiune care ar putea cauza sau care a cauzat un conflict de interese;

(b)

procese eficace de prevenire și control al schimbului de informații între persoane afiliate care iau parte la activități în care poate apărea un conflict de interese, în cazul în care schimbul informațiilor respective poate dăuna intereselor deținătorului de tokenuri raportate la active sau poate afecta îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților persoanei afiliate în cauză;

(c)

măsuri prin care să se asigure că activitățile sau tranzacțiile care generează conflicte de interese sunt încredințate, în măsura posibilului, unor persoane diferite din cadrul aceluiași emitent de tokenuri raportate la active sau fac în alt mod obiectul unei monitorizări și al unor măsuri specifice care să aibă același efect;

(d)

măsuri prin care să se asigure că persoanele afiliate care desfășoară activități comerciale externe în legătură cu emitentul de tokenuri raportate la active sunt împiedicate să exercite o influență inadecvată în cadrul emitentului de tokenuri raportate la active în ceea ce privește activitățile respective;

(e)

măsuri prin care să se asigure că riscul de conflicte de interese este combătut la nivelul organului de conducere sau de către comitetul competent al acestuia. Măsurile respective asigură faptul că membrii comitetului sau membrii organului de conducere nu se află în conflict de interese și oferă orientări suficiente cu privire la identificarea și gestionarea conflictelor de interese care i-ar putea afecta pe membrii organului de conducere în ceea ce privește luarea de decizii obiective și imparțiale în interesul emitentului de tokenuri raportate la active;

(f)

măsuri prin care să se asigure că membrilor organului de conducere li se încredințează responsabilitatea de a-i informa pe ceilalți membri și de a se abține de la vot cu privire la orice chestiune în care aceștia au sau ar putea avea un conflict de interese sau în cazul în care obiectivitatea ori capacitatea lor de a-și îndeplini în mod corespunzător sarcinile față de emitentul de tokenuri raportate la active poate fi compromisă în alt mod;

(g)

măsuri prin care să se asigure că membrii organului de conducere nu pot fi membri ai organului de conducere care exercită funcția de conducere sau de supraveghere în cadrul emitenților concurenți de tokenuri raportate la active.

(8) În cazul în care politicile și procedurile privind conflictele de interese sunt insuficiente pentru a preveni sau a atenua riscurile de prejudiciere a deținătorilor de tokenuri raportate la active sau a emitentului de tokenuri raportate la active, emitentul modifică politicile și procedurile pentru a remedia eventualele deficiențe.

(9) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 impun emitenților de tokenuri raportate la active să țină evidențe și să documenteze tipurile de activități sau situații care dau sau pot da naștere conflictelor de interese menționate la articolul 2 alineatul (1) și la articolul 3 alineatul (1) și, pentru fiecare tip de activitate sau situație, măsurile luate pentru a preveni sau a atenua astfel de conflicte. Perioada de păstrare a evidențelor este de 5 ani.

(10) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 asigură identificarea de către emitentul de tokenuri raportate la active a tranzacțiilor menționate la articolul 2 alineatul (4) sau notificarea lor către emitent înainte de luarea unei decizii privind executarea tranzacției și condițiile aplicabile tranzacției. Politicile și procedurile respective garantează, de asemenea, că deciziile de a încheia astfel de tranzacții sunt luate în mod obiectiv, în interesul fiecărei părți, și că tranzacțiile sunt supuse acelorași condiții ca cele care se aplică între părți independente pentru aceleași tranzacții atunci când nu există conflicte de interese.

(11) În ceea ce privește tranzacțiile menționate la articolul 2 alineatul (4), politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 asigură faptul că:

(a)

se instituie procese decizionale pentru încheierea tranzacțiilor respective și se stabilesc praguri, exprimate ca volum al tranzacției, peste care o astfel de tranzacție necesită aprobarea organului de conducere;

(b)

angajații și membrii organului de conducere sunt informați cu privire la normele aplicate tranzacțiilor respective și la măsurile stabilite de emitentul de tokenuri raportate la active în legătură cu aceste tranzacții;

(c)

emitentul de tokenuri raportate la active este informat cu promptitudine cu privire la oricare dintre tranzacțiile respective;

(d)

se ține o evidență a tranzacției notificate emitentului de tokenuri raportate la active sau identificată de acesta, în care se documentează data și ora tranzacției, condițiile de tranzacționare, volumul acesteia, contrapartea și orice autorizație sau interdicție în legătură cu tranzacția respectivă.

Articolul 5

Politici și proceduri în contextul remunerării

Emitenții de tokenuri raportate la active se asigură, în cadrul politicilor și procedurilor menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114, că procedurile, politicile și acordurile de remunerare:

(a)

nu creează un conflict de interese și nu prevăd stimulente pe termen scurt, mediu sau lung pentru ca angajații sau membrii organului de conducere să favorizeze propriile interese sau interesele emitentului de tokenuri raportate la active în detrimentul oricărui deținător de tokenuri raportate la active sau al acționarilor ori proprietarilor emitentului de tokenuri raportate la active;

(b)

identifică și atenuează eventualele conflicte de interese care pot fi cauzate de acordarea unei remunerații variabile, de indicatorii-cheie de performanță subiacenți și de mecanismele de aliniere la riscuri, inclusiv acordarea de plăți sub formă de instrumente angajaților sau organului de conducere ca parte a remunerației variabile sau fixe.

Articolul 6

Politici și proceduri privind acordurile cu prestatorii de servicii terți

Emitenții de tokenuri raportate la active se asigură, în cadrul politicilor și procedurilor prevăzute în prezentul regulament, că nu se încheie niciun acord scris cu un furnizor de servicii terț, cu excepția cazului în care:

(a)

acordul scris obligă partea terță să acționeze într-un mod compatibil cu politicile și procedurile respective;

(b)

acordul scris asigură că, atunci când serviciile menționate la articolul 34 alineatul (5) litera (h) din Regulamentul (UE) 2023/1114 sunt furnizate de un terț care face parte din același grup ca emitentul de tokenuri raportate la active, deciziile referitoare la furnizarea de servicii de către părți terțe sunt luate în mod obiectiv, în interesul fiecărei părți și în aceleași condiții ca cele care s-ar aplica dacă acordul de furnizare de servicii ar fi fost încheiat între părți independente;

(c)

emitenții de tokenuri raportate la active se asigură că prin comisioanele oferite pentru furnizarea unuia dintre serviciile menționate la articolul 34 alineatul (5) litera (h) din Regulamentul (UE) 2023/1114 nu se promovează interesele emitentului de tokenuri raportate la active sau ale părții terțe într-un mod care ar putea contraveni intereselor unui deținător de tokenuri raportate la active.

Articolul 7

Politici și proceduri privind resursele pentru gestionarea conflictelor de interese

(1) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 asigură alocarea și gestionarea eficace a resurselor necesare pentru gestionarea conflictelor de interese.

(2) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 asigură numirea de către emitentul de tokenuri raportate la active a unei persoane responsabile cu identificarea, prevenirea, gestionarea și divulgarea conflictelor de interese. Persoana respectivă are autoritatea necesară pentru a-și îndeplini responsabilitățile în mod corespunzător și independent și raportează direct organului de conducere. Politicile și procedurile respective asigură că orice altă sarcină sau funcție de care poate răspunde persoana respectivă nu compromite capacitatea persoanei respective de a identifica, a preveni, a gestiona și a divulga în mod independent conflictele de interese.

(3) Politicile și procedurile menționate la articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1114 definesc competențele și cunoștințele minime necesare angajaților pentru a identifica, a preveni, a gestiona și a divulga conflictele de interese în temeiul prezentului regulament.

Articolul 8

Divulgarea de informații referitoare la caracterul general și sursa conflictelor de interese și la măsurile luate pentru atenuarea acestora

(1) Emitenții de tokenuri raportate la active trebuie să actualizeze în permanență conținutul informațiilor menționate la articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114 care trebuie divulgate.

(2) Prin divulgarea realizată în conformitate cu articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1114 se furnizează informații cu privire la:

(a)

circumstanțele și situațiile care generează sau pot genera conflictele de interese menționate la articolul 2 alineatul (1) și la articolul 3 alineatul (1), inclusiv rolul și calitatea în care acționează emitentul de tokenuri raportate la active în raport cu deținătorul de tokenuri raportate la active;

(b)

dacă emitentul de tokenuri raportate la active este și furnizor de servicii de criptoactive;

(c)

riscurile identificate în legătură cu conflictele de interese menționate la litera (a);

(d)

etapele și măsurile luate pentru a preveni sau a atenua conflictele de interese identificate.

(3) Divulgarea informațiilor în conformitate cu alineatul (2) nu este considerată o modalitate suficientă de gestionare și atenuare a conflictelor de interese.

(4) Informațiile menționate la alineatul (2) sunt puse în permanență la dispoziția deținătorilor și a potențialilor deținători de tokenuri raportate la active pe website-ul emitentului de tokenuri raportate la active. În cazul în care emitentul de tokenuri raportate la active oferă publicului tokenuri raportate la active sau solicită admiterea la tranzacționare pe o platformă de tranzacționare, emitentul de tokenuri raportate la active pune la dispoziție informațiile pe platforma de tranzacționare respectivă.

(5) Informațiile menționate la alineatul (2) sunt puse la dispoziție de către emitentul de tokenuri de referință într-o limbă oficială a statului membru de origine și într-o limbă uzuală în domeniul finanțelor internaționale.

Articolul 9

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 februarie 2025.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  
JO L 150, 9.6.2023, p. 40, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/1114/oj.

(2)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/1093/oj).

(4)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj).

(5)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/34/oj).

(6)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2013/36/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2025/1141/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters