CELEX:62023CJ0072: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 13 martie 2025.#Kurdistan Workers’ Party (PKK) împotriva Consiliul Uniunii Europene.#Recurs – Politica externă și de securitate comună – Combaterea terorismului – Măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități – Înghețarea fondurilor – Poziția comună 2001/931/PESC – Articolul 1 alineatele (3), (4) și (6) – Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 – Articolul 2 alineatul (3) – Menținerea unei organizații pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților implicate în acte de terorism – Aplicabilitate la situațiile de conflict armat – Grup terorist – Natura actelor săvârșite și motivele care stau la baza acestor acte – Distanța în timp – Persistența riscului de implicare în activități teroriste – Proporționalitate – Obligația de motivare.#Cauza C-72/23 P.

Redacția Lex24
Publicat in CJUE: Decizii, 07/05/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Ediție provizorieHOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)13 martie 2025(*)„ Recurs – Politica externă și de securitate comună – Combaterea terorismului – Măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități – Înghețarea fondurilor – Poziția comună 2001/931/PESC – Articolul 1 alineatele (3),...

Informatii

Data documentului: 13/03/2025
Emitent: CJCE
Formă: CJUE: Decizii

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

13 martie 2025(*)

„ Recurs – Politica externă și de securitate comună – Combaterea terorismului – Măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități – Înghețarea fondurilor – Poziția comună 2001/931/PESC – Articolul 1 alineatele (3), (4) și (6) – Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 – Articolul 2 alineatul (3) – Menținerea unei organizații pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților implicate în acte de terorism – Aplicabilitate la situațiile de conflict armat – Grup terorist – Natura actelor săvârșite și motivele care stau la baza acestor acte – Distanța în timp – Persistența riscului de implicare în activități teroriste – Proporționalitate – Obligația de motivare ”

În cauza C‑72/23 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 10 februarie 2023,

Kurdistan Workers’ Party (PKK), reprezentat de T. Buruma și A. M. van Eik, advocaten,

recurent,

celelalte părți din procedură fiind:

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de M.‑C. Cadilhac, B. Driessen și S. Van Overmeire, în calitate de agenți,

pârât în primă instanță,

susținut de:

Republica Franceză, reprezentată inițial de J.‑L. Carré, B. Fodda și W. Zemamta, în calitate de agenți, ulterior de J.‑L. Carré, B. Fodda și E. Timmermans, în calitate de agenți, și în sfârșit de B. Fodda, E. Timmermans și B. Travard, în calitate de agenți,

intervenientă în recurs,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul F. Biltgen (raportor), președintele Camerei întâi, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a șaptea, doamna M. L. Arastey Sahún, președinta Camerei a cincea, și domnul J. Passer, judecător,

avocat general: domnul P. Pikamäe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Kurdistan Workers’ Party (PKK) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 decembrie 2022, PKK/Consiliul (T‑182/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2022:807), prin care s‑a respins acțiunea sa având ca obiect anularea:

– Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/138 al Consiliului din 5 februarie 2021 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1128 (JO 2021, L 43, p. 1);

– a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1188 al Consiliului din 19 iulie 2021 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/138 (JO 2021, L 258, p. 14), și

– a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/147 al Consiliului din 3 februarie 2022 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1188 (JO 2022, L 25, p. 1);

– a Deciziei (PESC) 2021/142 a Consiliului din 5 februarie 2021 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2020/1132 (JO 2021, L 43, p. 14);

– a Deciziei (PESC) 2021/1192 a Consiliului din 19 iulie 2021 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2021/142 (JO 2021, L 258, p. 42), și

– a Deciziei (PESC) 2022/152 a Consiliului din 3 februarie 2022 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și de abrogare a Deciziei (PESC) 2021/1192 (JO 2022, L 25, p. 13),

în măsura în care aceste regulamente și decizii (denumite în continuare, împreună, „actele în litigiu”) îl privesc.

Cadrul juridic

Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

2        La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1373 (2001) de stabilire a strategiilor de combatere prin toate mijloacele a terorismului și în special de combatere a finanțării acestuia.

3        Preambulul acestei rezoluții reafirmă „necesitatea de a combate prin toate mijloacele, potrivit prevederilor Cartei Națiunilor Unite, amenințările la adresa păcii și a securității internaționale reprezentate de actele teroriste”. Acesta subliniază totodată că statele au obligația „să întărească cooperarea internațională prin adoptarea de măsuri suplimentare pentru prevenirea și suprimarea pe teritoriile lor, prin toate măsurile legale, a finanțării și pregătirii oricăror acte de terorism”.

4        Punctul 1 litera (c) din rezoluție prevede printre altele că toate statele trebuie să înghețe fără întârziere fondurile și alte bunuri financiare ori resurse economice ale persoanelor care comit ori încearcă să comită acte teroriste ori care participă la comiterea de acte teroriste sau le facilitează, ale entităților aflate în proprietatea sau controlate de asemenea persoane, precum și ale persoanelor sau entităților care acționează în numele sau sub conducerea unor astfel de persoane și entități.

5        Rezoluția nu prevede o listă conținând numele persoanelor cărora trebuie să li se aplice aceste măsuri restrictive.

Dreptul Uniunii

Poziția comună 2001/931/PESC

6        Pentru a pune în aplicare Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 27 decembrie 2001, Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2001, L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179).

7        Articolul 1 alineatele (1), (3), (4) și (6) din această poziție comună are următorul cuprins:

„(1) Prezenta poziție comună se aplică, în conformitate cu dispozițiile articolelor care urmează, persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism, a căror listă este prevăzută în anexă.

[…]

(3) În sensul prezentei poziții comune, prin «act de terorism» se înțelege unul dintre următoarele acte săvârșite cu intenție care, prin natura sau împrejurările sale, poate să dăuneze grav unei țări sau organizații internaționale, corespunzând definiției infracțiunii în dreptul național, atunci când este comis cu scopul:

(i) de a intimida în mod grav o populație sau

(ii) de a constrânge, în mod ilegal, autoritățile publice sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare sau

(iii) de a destabiliza, în mod grav sau de a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale:

(a) acțiunile care pun în pericol viața persoanei, care pot avea ca rezultat moartea acesteia;

(b) atingerile grave ale integrității fizice a unei persoane;

(c) răpirea sau luarea de ostatici;

(d) provocarea de distrugeri masive unei incinte guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unei proprietăți private, care poate pune în pericol viețile oamenilor sau poate provoca pierderi economice considerabile;

(e) răpirea aeronavelor, navelor sau a altor mijloace de transport în comun sau de mărfuri;

(f) fabricarea, posesia, achiziția, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice sau chimice, precum și, în ceea ce privește armele biologice sau chimice, cercetarea și producerea;

(g) eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, de inundații sau de explozii care au ca efect punerea în pericol a vieții oamenilor;

(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care ar avea drept efect punerea în pericol a vieților umane;

(i) amenințarea de a comite oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(h);

(j) conducerea unui grup terorist;

(k) participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau de mijloace materiale, sau orice formă de finanțare a activităților acestuia, având cunoștință de faptul că această participare va contribui la activitățile criminale ale grupului.

În sensul prezentului alineat, prin «grup terorist» se înțelege grupul organizat, format din mai mult de două persoane, stabilit în timp și acționând în mod concertat în vederea comiterii de acte teroriste. Expresia «grup organizat» desemnează grupul care nu s‑a constituit conjunctural pentru a săvârși imediat un act terorist și care nu are în mod necesar roluri clar definite pentru membrii săi, continuitate în compunere sau o structură elaborată.

(4) Lista din anexă este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de persoanele, grupurile și entitățile vizate, fie că este vorba de inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori de tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase și credibile, sau fie că este vorba de o condamnare pentru astfel de fapte. Persoanele, grupurile și entitățile identificate de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ca având legătură cu terorismul și cu privire la care acesta a dispus sancțiuni pot fi incluse pe listă.

În sensul prezentului alineat, prin «autoritate competentă» se înțelege o autoritate judiciară sau, în cazul în care autoritățile judiciare nu au nicio competență în domeniul reglementat de prezentul alineat, o autoritate competentă echivalentă în acest domeniu.

[…]

(6) Numele persoanelor și ale entităților incluse pe lista din anexă vor face obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă rămâne justificată.”

8        Potrivit articolului 2 din poziția comună menționată:

„Comunitatea Europeană, acționând în limitele competențelor pe care i le conferă Tratatul de instituire a Comunității Europene, ordonă înghețarea fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupurilor și entităților a căror listă este prevăzută în anexă.”

Regulamentul (CE) nr. 2580/2001

9        Considerând că este necesar un regulament pentru punerea în aplicare la nivelul Uniunii Europene a măsurilor prevăzute în Poziția comună 2001/931, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO 2001, L 344, p. 70, rectificare în JO 2010, L 52, p. 58, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169).

10      Articolul 2 din acest regulament prevede:

„(1) Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6:

(a) se îngheață toate fondurile, alte active financiare și resurse economice care aparțin, se află în posesia sau sunt deținute de o persoană fizică sau juridică, grup sau entitate inclusă pe lista menționată la alineatul (3);

(b) fondurile, alte active financiare și resurse economice nu se pun, direct sau indirect, la dispoziția unei persoane fizice sau juridice, unui grup sau unei entități incluse pe lista menționată la alineatul (3), și nici nu pot fi utilizate în beneficiul acestora.

(2) Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6, se interzice furnizarea de servicii financiare către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, grupurilor sau entităților incluse pe lista menționată la alineatul (3).

(3) Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește, revizuiește și modifică lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică prezentul regulament, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatele (4), (5) și (6) din Poziția comună 2001/931/PESC. Această listă enumeră:

(i) persoanele fizice care săvârșesc sau încearcă să săvârșească un act de terorism, participă la un astfel de act sau facilitează săvârșirea acestuia;

(ii) persoanele juridice, grupurile sau entitățile care săvârșesc sau încearcă să săvârșească un act de terorism, participă la un astfel de act sau facilitează săvârșirea acestuia;

(iii) persoanele juridice, grupurile sau entitățile deținute sau controlate de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități menționate la punctele (i) și (ii) sau

(iv) persoanele fizice sau juridice, grupurile sau entitățile care acționează în numele sau la ordinul uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități menționate la punctele (i) și (ii).”

Istoricul litigiului

11      Istoricul litigiului este descris la punctele 2-11 din hotărârea atacată. În ceea ce privește examinarea prezentului recurs, trebuie reținute următoarele.

12      PKK, reclamant în primă instanță și recurent, a fost creat în cursul anului 1978 și s‑a angajat într‑o luptă armată împotriva guvernului turc pentru a obține recunoașterea dreptului kurzilor la autodeterminare.

13      Numele recurentului nu figura inițial nici pe lista cuprinsă în anexa la Poziția comună 2001/931, nici pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001.

14      La 2 mai 2002, Consiliul a adoptat Poziția comună 2002/340/PESC de actualizare a Poziției comune 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2002, L 116, p. 75). Anexa la Poziția comună 2002/340 a actualizat lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Poziția comună 2001/931 și a introdus printre altele numele recurentului, identificat ca fiind „Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK)”. Tot în 2 mai 2002, Consiliul a adoptat Decizia 2002/334/CE de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Deciziei 2001/927/CE (JO 2002, L 116, p. 33). Decizia 2002/334 a inclus numele recurentului pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 în aceiași termeni ca și cei utilizați în anexa la Poziția comună 2002/340.

15      Aceste acte au fost actualizate de atunci periodic, în aplicarea articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 și a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001. Numele recurentului a continuat să fie menținut pe listele grupurilor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive (denumite în continuare „listele în litigiu”), în pofida faptului că mai multe dintre deciziile și regulamentele la care sunt anexate aceste liste au fost contestate în fața Tribunalului sau au fost anulate de acesta din urmă. Începând cu 2 aprilie 2004, numele entității înscrise în listele în litigiu este „Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) (alias «KADEK», alias «KONGRA‑GEL»)”.

16      În expunerea de motive a Deciziei 2021/142 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 2021/138 (denumite în continuare „primele acte în litigiu”), Consiliul a arătat că menținerea includerii numelui recurentului pe listele în litigiu se întemeia, în primul rând, pe trei decizii ale autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, dintre care prima a fost adoptată la 29 martie 2001 de ministrul de interne al Regatului Unit (denumită în continuare „decizia din 2001 a Regatului Unit”) în temeiul UK Terrorism Act 2000 (Legea Regatului Unit din 2000 împotriva terorismului), astfel cum a fost completată printr‑un ordin din 14 iulie 2006, considerând că „KADEK” și „KONGRA‑GEL” erau alte denumiri ale PKK. A doua decizie a fost decizia acestui ministru de interne din 3 decembrie 2014 de menținere a interdicției PKK, iar a treia a fost un ordin al ministrului de interne menționat, adoptat în cursul anului 2020, prin care „TAK” nu trebuia interzis în mod separat, ci trebuia să fie inclus în interdicția aplicată PKK.

17      În al doilea rând, menținerea înscrierii numelui recurentului pe listele în litigiu se întemeia totodată pe o decizie a autorităților franceze, în speță o hotărâre din 2 noiembrie 2011 a tribunal de grande instance de Paris (Tribunalul de Mare Instanță din Paris, Franța) prin care centrul cultural kurd Ahmet Kaya a fost condamnat pentru participare la un grup infracțional în vederea pregătirii unui act de terorism și pentru finanțarea terorismului, hotărâre care a fost confirmată în apel prin hotărârea din 23 aprilie 2013 a cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) și, în recurs, prin hotărârea din 21 mai 2014 a cour de cassation (Curtea de Casație, Franța).

18      În al treilea rând, menținerea includerii numelui recurentului pe listele în litigiu se întemeia pe două decizii ale guvernului Statelor Unite ale Americii, și anume, pe de o parte, o decizie din 8 octombrie 1997 prin care PKK era calificat drept „organizație teroristă străină”, în temeiul articolului 219 din US Immigration and Nationality Act (Legea Statelor Unite privind imigrația și cetățenia), confirmată la 5 februarie 2019, și, pe de altă parte, o decizie din 31 octombrie 2001 prin care PKK era calificat drept „terorist mondial desemnat în mod expres”, în temeiul Executive Order nr. 13 224 (Decretul prezidențial nr. 13 224) (denumite în continuare, împreună, „deciziile autorităților Statelor Unite”).

19      Expunerea de motive a Deciziei 2021/1192 și a Regulamentului de punere în aplicare 2021/1188 indicau, pe lângă motivele care figurau deja în expunerile de motive ale primelor acte în litigiu, că Consiliul a examinat în continuare incidentul produs la 24 august 2014, care a stat la baza deciziei ministrului de interne al Regatului Unit din 3 decembrie 2014 și care a constat în atacarea unei centrale electrice și în răpirea a trei ingineri chinezi.

20      Prin Decizia 2022/152 și prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/147, numele recurentului a fost menținut pe listele în litigiu. Expunerile de motive ale acestor acte menționau, pe lângă motivele anterioare, și atacul de la 20 august 2020 asupra unui post militar turc din Irak cu o dronă armată a PKK, pe care Consiliul l‑a considerat un act terorist care demonstra persistența riscului de implicare teroristă a PKK.

Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

21      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 aprilie 2021, PKK a formulat o acțiune în anularea primelor acte în litigiu.

22      Prin memoriile în adaptare ulterioare, recurentul a solicitat anularea tuturor actelor în litigiu în măsura în care îl privesc.

23      În susținerea acțiunii sale în anulare, PKK a invocat în esență șapte motive. Aceste motive erau întemeiate, primul, pe încălcarea principiului securității juridice și a articolului 1 alineatul (2) din Poziția comună 2001/931 sau a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, al doilea, pe încălcarea articolului 1 alineatul (3) din această poziție comună, al treilea, pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din poziția comună menționată, al patrulea, pe încălcarea articolului 1 alineatul (6) din aceeași poziție comună, al cincilea, pe încălcarea principiului proporționalității și subsidiarității, al șaselea, pe încălcarea obligației de motivare și, al șaptelea, pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

24      După ce a examinat și a respins primul motiv, care nu va fi abordat în cadrul prezentului recurs, Tribunalul a analizat al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Acesta a amintit că trebuia să se facă distincție între actele prin care numele unei persoane sau al unei entități a fost inclus inițial în lista privind înghețarea fondurilor, care sunt reglementate de acest articol 1 alineatul (4), și actele de menținere a acestui nume în lista respectivă, care sunt reglementate de articolul 1 alineatul (6) din poziția comună menționată, astfel încât nu ar putea fi luate în considerare decât cele două decizii care au stat la baza înscrierii inițiale a recurentului în cursul anului 2002, și anume decizia din 2001 a Regatului Unit și deciziile autorităților din Statele Unite.

25      După ce a calificat decizia din 2001 a Regatului Unit drept decizie a unei „autorități competente” care respectă cerințele referitoare la „informațiile precise sau [la] elementele din dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă”, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, și, după ce a amintit, la punctul 71 din hotărârea atacată, conținutul pasajelor din expunerile de motive ale actelor în litigiu consacrate acestei decizii, Tribunalul a analizat, în cadrul acestei calificări, „distanța în timp” dintre incidentele luate în considerare în decizia menționată și data adoptării acesteia. El a arătat, la punctele 76-81 din această hotărâre, că, în pofida contestării existenței unor amenințări cu atacuri împotriva facilităților turistice turcești în anii 1995-1999, pe care Consiliul nu trebuia să o controleze, distanța în timp dintre aceste din urmă fapte, care s‑au produs în cursul anului 1999, și data adoptării deciziei din 2001 a Regatului Unit a fost de aproximativ doi ani și că o asemenea distanță în timp de mai puțin de cinci ani nu putea fi considerată excesivă. Prin urmare, Tribunalul a respins al treilea motiv în măsura în care actele în litigiu se întemeiază pe decizia din 2001 a Regatului Unit. În schimb, Tribunalul a admis acest motiv în măsura în care actele respective se întemeiază pe deciziile autorităților din Statele Unite. Astfel, potrivit Tribunalului, pe lângă faptul că decizia din 31 octombrie 2001 nu a fost publicată, fără să se fi demonstrat că motivarea acesteia a fost comunicată persoanei interesate, decizia din 8 octombrie 1997 a fost publicată în Registrul federal al Statelor Unite numai în ceea ce privește dispozitivul său, astfel încât simpla menționare, în expunerea de motive a actelor în litigiu, a acestei publicări era insuficientă pentru a se putea constata că Consiliul a efectuat verificarea necesară în privința respectării, în Statele Unite ale Americii, a principiului dreptului la apărare.

26      În cadrul examinării celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, Tribunalul a admis mai întâi, la punctele 109-111 din hotărârea atacată, existența principiului cutumiar al autodeterminării. Cu toate acestea și fără a lua poziție cu privire la aplicarea acestuia în speță și nici cu privire la legalitatea recurgerii la forța armată pentru a obține autodeterminarea, Tribunalul a statuat că acest principiu nu implică recurgerea la mijloace care intră sub incidența articolului 1 alineatul (3) menționat, dat fiind că în dreptul Uniunii sau în dreptul internațional nu există niciun temei pentru o excepție de la interzicerea actelor de terorism.

27      La punctele 115-117 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentația recurentului referitoare la luarea în considerare a caracterului legitim al conflictului armat pentru autodeterminarea poporului kurd la interpretarea scopurilor prevăzute la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, arătând următoarele:

„115 […] [T]rebuie făcută o distincție între, pe de o parte, obiectivele pe care un popor sau locuitorii unui teritoriu doresc să le atingă și, pe de altă parte, comportamentul pe care îl adoptă pentru a le atinge. Astfel, «scopurile» menționate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din Poziția comună 2001/931 nu corespund unor asemenea obiective, care pot fi calificate drept obiective finale sau subiacente. După cum reiese din termenii utilizați (intimidare, constrângere, destabilizare sau distrugere), acestea se referă la însăși natura actelor săvârșite, ceea ce conduce la concluzia că articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931 se referă numai la «fapte», și nu la «scopuri» […]

116 Astfel, în special, contrar susținerilor reclamantului, nu trebuie luat în considerare scopul urmărit de atacurile asupra structurilor fundamentale ale statului turc [articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (iii) din Poziția comună 2001/931], care ar consta în modificarea acestor structuri pentru a le face mai democratice, în cazul în care acest scop ar fi dovedit. În mod similar, expresia „în mod ilegal” [articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (ii) din Poziția comună 2001/931] trebuie interpretată ca referindu‑se la caracterul ilicit al constrângerii exercitate, în special prin mijloacele de constrângere utilizate, și nu trebuie apreciat în lumina caracterului pretins legitim al scopului urmărit prin exercitarea acestei constrângeri. În sfârșit, în ceea ce privește intimidarea populației [articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (i) din Poziția comună 2001/931], cu privire la care reclamantul susține că conflictul armat pe care îl desfășoară pentru autodeterminarea poporului kurd vizează numai obiective militare, trebuie observat că acest argument este lipsit de orice temei de fapt, întrucât mai multe dintre actele menționate în expunerea de motive, în special atacurile îndreptate împotriva facilităților turistice, au vizat în principal, și nu doar în mod colateral, populația civilă […]

117 În sfârșit, trebuie subliniat că nu se poate deduce din cele menționate anterior că instrumentul de prevenire a terorismului reprezentat de Poziția comună 2001/931 și, într‑un mod mai general, de întregul sistem de măsuri restrictive ale Uniunii ar constitui un obstacol în calea exercitării dreptului la autodeterminare al populațiilor din cadrul statelor opresive. În realitate, Poziția comună 2001/931 și punerea sa în aplicare de către Consiliu nu urmăresc să determine cine, în conflictul dintre un stat și un grup, are dreptate și cine nu are dreptate, ci să lupte împotriva terorismului. Într‑o astfel de ipoteză, revine Consiliului sarcina ca, făcând uz de marja largă de apreciere conferită instituțiilor Uniunii în ceea ce privește gestionarea relațiilor externe ale Uniunii […], să decidă cu privire la ce persoană, fizică sau juridică legată de statul în cauză, ori cu privire la ce popor care dorește să își exercite dreptul la autodeterminare este necesar să adopte măsuri restrictive.”

28      Tribunalul a înlăturat, la punctul 119 din hotărârea atacată, argumentele prin care se contestau scopurile teroriste ale anumitor acte pentru motivul că ar fi fost săvârșite ca represalii împotriva armatei turce.

29      În continuare, pentru a stabili corespondența dintre anumite acte imputate PKK și criteriile stabilite la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931 pentru definirea noțiunii de „act de terorism”, Tribunalul a subliniat, la punctele 122-125 din hotărârea atacată, că fiecare dintre tipurile de acte menționate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(k) din această poziție comună poate avea un caracter terorist, astfel încât este irelevant dacă anumite acte nu au cauzat decesul, în sensul literei (a), nu au implicat utilizarea armelor de foc, în sensul literei (f), nu au provocat distrugeri masive, în sensul literei (d), sau nu au condus la răpiri, în sensul literei (c), din moment ce, pe de o parte, nu se contestă că aceste acte urmăreau alte scopuri teroriste dintre cele menționate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(k) din poziția comună menționată și, pe de altă parte, alte acte, dintre cele reținute, au avut unul dintre aceste obiecte.

30      În sfârșit, în ceea ce privește actele pe care s‑a întemeiat decizia din 2001 a Regatului Unit, Tribunalul a considerat, la punctul 127 din hotărârea atacată, că, deși atacul asupra unei rafinării săvârșit în 1993-1994 nu a pus în pericol vieți omenești, recurentul nu a contestat distrugerile masive cauzate și pierderile economice considerabile precum și punerea în pericol a vieților omenești care au rezultat. În continuare, la punctul 128 din această hotărâre, Tribunalul a respins argumentele recurentului referitoare la divergențele existente între definiția actului de terorism în legislația Regatului Unit și cea enunțată în Poziția comună 2001/931, împrejurarea că criteriul gravității se referă la mijloace în legislația națională și la scopuri în această poziție comună fiind lipsită de consecințe. În ceea ce privește actele reținute de autoritățile Regatului Unit pentru a fundamenta decizia ministrului de interne din 3 decembrie 2014, Tribunalul a reținut, la punctul 129 din hotărârea menționată, în legătură cu atacul asupra centralei electrice produs la 24 august 2014, că termenul „perturbare” în scopul terorist prevăzut la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf litera (h) din această poziție comună, descris ca fiind „perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală care are ca efect punerea în pericol a vieților omenești”, permite să se considere că pot fi vizate și instalații care nu sunt încă în funcțiune. În consecință, Tribunalul a respins al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (3) din poziția comună menționată.

31      În cadrul examinării celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, Tribunalul, după ce a amintit jurisprudența aplicabilă, a analizat, la punctele 141-157 din hotărârea atacată, actele în litigiu pentru a constata că incidentele cele mai recente luate în considerare datau din anii 2014, 2017 și 2020. El a arătat că, în plus, calificarea acestor incidente ca fiind acte de terorism nu a fost contestată în mod valabil, astfel încât Consiliul a actualizat în mod corect aprecierea sa cu privire la riscul de implicare teroristă a PKK și nu era obligat, având în vedere „distanța în timp” de mai puțin de cinci ani care separa faptele de actele în litigiu, să își continue actualizarea pe lângă luarea în considerare a faptelor menționate. Tribunalul a constatat de asemenea, la punctele 158-162 din hotărârea atacată, că pretinsele schimbări de circumstanțe, invocate de recurent, cum ar fi procesul de pace și eșecul acestuia, rolul PKK în lupta împotriva Daesh, transformarea statului turc într‑un stat totalitar care nu încetează să oprime poporul kurd și retragerea Regatului Unit din Uniune nu reflectă o evoluție care să implice faptul că PKK ar fi devenit mai pașnic. În consecință, Tribunalul a respins acest motiv.

32      În cadrul examinării celui de al cincilea motiv, Tribunalul a statuat, la punctele 170-172 din hotărârea atacată, că nu a existat o încălcare a principiului proporționalității, deoarece Consiliul a efectuat în mod corect, în actele în litigiu, reexaminarea persistenței riscului de implicare teroristă a recurentului, având în vedere în special schimbările circumstanțelor invocate de acesta din urmă. Tribunalul a precizat că această concluzie nu era repusă în discuție de pretinsa ineficacitate a măsurilor sau de caracterul pretins inadecvat al acestora. De asemenea, pretinsele efecte produse asupra kurzilor sau asupra oricărei alte persoane care ar fi dorit să sprijine kurzii ar fi lipsite de relevanță.

33      În ceea ce privește al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, Tribunalul a constatat din oficiu, la punctele 179 și 180 din hotărârea atacată, o insuficiență a motivării în ceea ce privește primele acte în litigiu, în măsura în care acestea menționau incidentul din 24 august 2014, în cursul căruia a fost atacată o centrală electrică și au fost răpiți trei ingineri chinezi.

34      Tribunalul a respins în rest al șaselea motiv. El a amintit la punctele 175-178 din această hotărâre jurisprudența enunțată în Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK (C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 47), potrivit căreia, pentru a îndeplini obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE, revine Consiliului sarcina de a furniza motive suficient de precise și de concrete pentru a permite recurentului în cauză să cunoască rațiunile care vin în sprijinul menținerii înscrierii numelui său pe listele de înghețare a fondurilor, iar Tribunalului să își exercite controlul. La punctele 181-195 din hotărârea atacată, Tribunalul a luat poziție în raport cu diferitele critici invocate de recurent în această privință, subliniind în special, la punctul 182, că obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în cauză, astfel încât criticile și argumentele prin care se contestă temeinicia unui act sunt lipsite de pertinență în cadrul unui motiv întemeiat pe lipsa motivării sau pe motivarea insuficientă.

35      În sfârșit, la punctul 213 din hotărârea atacată, Tribunalul a admis al șaptelea motiv întrucât Consiliul nu a comunicat recurentului informațiile utile referitoare la verificarea pe care a făcut‑o în privința respectării de către autoritățile Statelor Unite a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

36      În consecință, prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea în totalitate. Tribunalul a precizat, la punctul 214 din această hotărâre, că temeinicia, în parte, a motivelor bazate pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, pe încălcarea obligației de motivare, precum și pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă nu poate conduce la anularea actelor în litigiu, întrucât nelegalitățile constatate, indiferent dacă se referă la deciziile autorităților din Statele Unite sau la incidentul din 24 august 2014 imputat PKK, nu permit repunerea în discuție a aprecierii Consiliului reținute în actele în litigiu cu privire la persistența unui risc de implicare teroristă a PKK, care rămâne întemeiată în mod valabil pe menținerea în vigoare a deciziei din 2001 a Regatului Unit, precum și, după caz, pe alte incidente care au avut loc în cursul anilor 2014, 2017 și 2020.

Procedura în fața Curții și concluziile părților

37      Prin decizia președintelui Curții din 5 iunie 2023 a fost admisă cererea de intervenție a Republicii Franceze în susținerea concluziilor Consiliului.

38      PKK solicită Curții:

– conexarea prezentului recurs cu recursul introdus cu numărul de înregistrare C‑44/23 P;

– anularea hotărârii atacate;

– pronunțarea definitivă cu privire la aspectele care fac obiectul prezentului recurs și anularea actelor în litigiu în măsura în care aceste acte privesc PKK (cunoscut și sub numele de „KADEK” și „KONGRA‑GEL”);

– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs, precum și procedurii în primă instanță, majorate cu dobânzi.

39      Consiliul solicită Curții:

– respingerea recursului;

– cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea decide să anuleze hotărârea atacată și să pronunțe ea însăși o decizie definitivă, respingerea acțiunii având ca obiect anularea actelor în litigiu în hotărârea atacată;

– obligarea PKK la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs și procedurii în primă instanță.

40      Republica Franceză solicită Curții respingerea recursului.

Cu privire la recurs

41      Recurentul invocă cinci motive în susținerea recursului formulat, întemeiate, primul, pe o eroare de drept în ceea ce privește interpretarea dată de Tribunal articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, în special în legătură cu interpretarea termenului „scopuri” care figurează în acesta și aplicarea sa în speță, al doilea, pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal în măsura în care acesta a considerat că Consiliul se putea întemeia pe decizia din 2001 a Regatului Unit cu încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatele (3) și (4) din această poziție comună, al treilea, pe o eroare săvârșită de Tribunal în aprecierea reexaminării efectuate de Consiliu în conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din poziția comună menționată, al patrulea, pe o eroare săvârșită de Tribunal în interpretarea principiului proporționalității și, al cincilea, pe o eroare săvârșită de Tribunal în aprecierea caracterului adecvat al motivării furnizate de Consiliu în expunerea de motive a actelor în litigiu.

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

42      Prin intermediul primului motiv, recurentul susține că, la punctele 103-130 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o interpretare eronată a articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931 și a aplicat de asemenea în mod eronat această dispoziție în speță, statuând că „scopurile” enunțate la punctele (i)-(iii) ale dispoziției menționate vizează însăși natura actelor săvârșite.

43      Recurentul apreciază că articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931 stabilește o distincție între actele al căror nivel de gravitate permite calificarea lor drept acte de terorism, astfel cum sunt enumerate la literele (a)-(k), și scopurile în care trebuie săvârșite aceste acte, astfel cum sunt enunțate la punctele (i)-(iii). Întrucât aceste condiții sunt cumulative, ar reveni Consiliului sarcina de a demonstra, pe de o parte, că o organizație a săvârșit unul sau mai multe dintre actele enumerate la literele (a)-(k) și, pe de altă parte, că actul sau actele respective au fost săvârșite în scop terorist, pentru a putea reține existența unui act de terorism, în sensul acestei poziții comune. Or, atunci când a indicat, la punctul 115 din hotărârea atacată, că „scopurile” enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din poziția comună menționată se referă la „însăși natura actelor săvârșite”, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept în interpretarea acestei duble condiții, eliminând de facto condiția autonomă referitoare la scopul terorist.

44      Desigur, după ce a stabilit, la punctul 115 din hotărârea atacată, o distincție între obiectivele pe care un popor sau locuitorii unui teritoriu doresc să le atingă și comportamentul pe care îl adoptă pentru a le atinge, Tribunalul ar fi considerat în mod întemeiat că „scopurile” enunțate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931 nu corespund obiectivelor care pot fi calificate drept finale sau subiacente. Cu toate acestea, nu se poate deduce de aici că obiectivul final este lipsit de interes pentru interpretarea scopului imediat al unui act. Prin urmare, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctul 116 din această hotărâre, că nu era necesar să îl ia în considerare.

45      În plus, recurentul, care se referă la același punct 116 din hotărârea atacată, consideră că termenul „în mod ilegal” care figurează la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (ii) din Poziția comună 2001/931 nu vizează numai caracterul ilicit al constrângerii exercitate, deoarece, în caz contrar acest termen ar fi superfluu, din moment ce, pentru a intra sub incidența articolului 1 alineatul (3), actul trebuie să fie nelegal. În consecință, acest termen ar trebui înțeles în sensul că urmărește să facă mai dificilă calificarea unui act ca fiind un act de terorism.

46      Tribunalul ar fi apreciat tot în mod eronat, la punctul 115 din hotărârea atacată, că „termenii utilizați (intimidare, constrângere, destabilizare sau distrugere)” se referă la „însăși natura actelor săvârșite”, din moment ce nu se poate stabili dacă un act este destabilizator sau distructiv pentru structurile fundamentale ale unui stat fără a ține seama de obiectivele pe care organizația în cauză le urmărește în privința acestor structuri fundamentale. Astfel, dacă scopul urmărit este acela de a face structurile fundamentale menționate să respecte mai bine principiile de drept internațional și drepturile omului, nu s‑ar putea considera că acest act urmărește să le destabilizeze sau să le distrugă. Deoarece Curtea ar fi constatat deja că principiul cutumiar al autodeterminării este „un drept opozabil erga omnes, precum și unul dintre principiile esențiale ale dreptului internațional” (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Consiliul/Frontul Polisario, C‑104/16 P, EU:C:2016:973, punctul 88), Consiliul ar fi obligat să țină seama de acesta atunci când decide să înscrie o organizație pe o listă de sancțiuni. Prin urmare, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctul 117 din hotărârea atacată, că aplicarea dispozițiilor Poziției comune 2001/931 nu se opune principiului cutumiar al autodeterminării.

47      Potrivit recurentului, dacă s‑ar urma raționamentul Tribunalului, actele oricărui popor care, pentru a‑și realiza dreptul la autodeterminare, nu are altă opțiune decât să recurgă la forța armată ar corespunde definiției actului de terorism. Aceasta ar echivala cu negarea conceptului de drept internațional umanitar în ansamblul său, potrivit căruia numeroase acte militare comise într‑un asemenea conflict ar fi legitime. În loc să se refere, astfel cum a procedat la punctul 117 din hotărârea atacată, la larga putere de apreciere recunoscută Consiliului, Tribunalul ar fi trebuit să țină seama de principiul autodeterminării în cadrul interpretării articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

48      În sfârșit, făcând trimitere la argumentele prezentate în primă instanță, recurentul reproșează Tribunalului că a refuzat să se pronunțe, la punctul 110 din hotărârea atacată, cu privire la aplicarea în speță a principiului autodeterminării și cu privire la legalitatea recurgerii la forța armată pentru a obține autodeterminarea.

49      Consiliul, susținut de Republica Franceză, solicită respingerea primului motiv.

Aprecierea Curții

50      Primul motiv vizează interpretarea dată de Tribunal, la punctele 103-130 din hotărârea atacată, articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, interpretare potrivit căreia „scopurile” menționate în această dispoziție s‑ar referi la „însăși natura actelor săvârșite” și nu ar putea lua în considerare eventuala existență a unui conflict armat care urmărește autodeterminarea unui popor.

51      În această privință, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că trebuie să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din 2 decembrie 2021, Comisia și GMB Glasmanufaktur Brandenburg/Xinyi PV Products (Anhui) Holdings, C‑884/19 P și C‑888/19 P, EU:C:2021:973, punctul 70].

52      În ceea ce privește termenii articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, trebuie arătat că definirea unui act ca fiind un „act de terorism” se întemeiază pe două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, ca acest act să figureze printre cele enumerate la literele (a)-(k) și, pe de altă parte, ca scopul în care este comis să se încadreze în unul dintre scopurile prevăzute la punctele (i)-(iii).

53      Prin urmare, după cum a admis de altfel recurentul, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 128 din hotărârea atacată, că poziția comună definește actele de terorism atât prin scopurile urmărite, cât și prin mijloacele utilizate în atingerea acestora.

54      În schimb, contrar celor susținute de recurent, termenii articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din această poziție comună nu permit nicidecum să se considere că un obiectiv politic urmărit de actul în cauză sau natura revendicărilor autorului său ar putea avea vreo relevanță la definirea noțiunii de „act de terorism”.

55      Această interpretare a articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931 este confirmată de contextul acestei dispoziții, precum și de obiectivele urmărite de Consiliu la adoptarea acestei poziții comune.

56      Astfel, după cum reiese din considerentele (5)-(7) ale Poziției comune 2001/931 și din considerentele (3), (5) și (6) ale Regulamentului nr. 2580/2001, Consiliul a adoptat această poziție comună și ulterior, în conformitate cu aceasta, regulamentul menționat pentru a pune în aplicare, la nivelul Uniunii, Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care „sublini[a] necesitatea de a combate prin toate mijloacele, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, amenințărilor la adresa păcii și securității internaționale cauzate de acte teroriste” și solicita statelor membre „[să întărească] cooperarea internațională prin adoptarea de măsuri suplimentare pentru prevenirea și suprimarea pe teritoriile lor, prin toate măsurile legale, a finanțării și pregătirii oricăror acte de terorism”.

57      În această privință, trebuie amintit de asemenea că Poziția comună 2001/931 urmărește în esență acest obiectiv preventiv de combatere a terorismului internațional, întrerupându‑i resursele financiare prin înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale persoanelor sau ale entităților bănuite de implicarea în activități care au legătură cu terorismul [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa (C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 67].

58      Astfel, actele intenționate enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(k) din Poziția comună 2001/931 sunt considerate acte de terorism în cazul în care sunt săvârșite cu scopul de a intimida în mod grav o populație, de a constrânge în mod ilegal autoritățile publice sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare sau de a destabiliza în mod grav sau de a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale, fără a fi necesar să se țină seama de obiectivul politic sau de altă natură al autorului actului terorist în cauză.

59      În această privință, trebuie subliniat că Poziția comună 2001/931 și Regulamentul nr. 2580/2001 nu au ca obiectiv sancționarea actelor de terorism, ci combaterea terorismului prin prevenirea finanțării actelor de terorism (Hotărârea din 14 martie 2017, A ș.a., C‑158/14, EU:C:2017:202, punctul 96).

60      În schimb, niciunul dintre considerentele sau obiectivele vizate nu poate fi înțeles în sensul că actele care urmăresc un obiectiv pretins legitim ar trebui excluse din domeniul de aplicare al Poziției comune 2001/931, astfel încât trebuie respinsă argumentația recurentului potrivit căreia trebuie luată în considerare eventuala existență a unui obiectiv de autodeterminare pentru a stabili dacă un act a fost săvârșit într‑un scop terorist.

61      La punctele 106 și 107 din hotărârea atacată, Tribunalul a luat poziție cu privire la acest argument amintind, fapt necontestat de altfel de către recurent, că existența unui conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional nu exclude aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii privind prevenirea terorismului, precum Poziția comună 2001/931, în cazul unor eventuale acte de terorism comise în acest context (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2017, A ș.a., C‑158/14, EU:C:2017:202, punctele 97 și 98), cu precizarea că această poziție comună nu face nicio distincție în ceea ce privește domeniul său de aplicare după cum actul în cauză este sau nu este comis în cadrul unui conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional.

62      Deși, la punctul 109 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că principiul cutumiar al autodeterminării, amintit în special la articolul 1 din Carta Organizației Națiunilor Unite, este un principiu de drept internațional aplicabil tuturor teritoriilor neautonome și tuturor popoarelor care nu și‑au dobândit încă independența (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Consiliul/Frontul Polisario, C‑104/16 P, EU:C:2016:973, punctul 88), acest principiu nu implică totuși faptul că, pentru a exercita dreptul la autodeterminare, un popor sau locuitorii unui teritoriu pot să recurgă la mijloace care intră sub incidența articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931.

63      De altfel, Curtea a statuat deja că dreptul internațional umanitar și Poziția comună 2001/931 urmăresc scopuri diferite și instituie mecanisme distincte, astfel încât aplicarea acestei poziții comune nu depinde de calificările care decurg din dreptul internațional umanitar. Curtea a dedus de aici că poziția comună menționată și Regulamentul nr. 2580/2001 trebuie interpretate în sensul că activitățile forțelor armate pe durata unui conflict armat, în sensul dreptului internațional umanitar, pot constitui „acte de terorism”, în sensul acestor acte ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2017, A ș.a., C‑158/14, EU:C:2017:202, punctele 89, 91 și 97).

64      În acest context, Tribunalul a arătat, la punctul 115 din hotărârea atacată, că trebuie stabilită o distincție între, pe de o parte, obiectivele pe care doresc să le atingă un popor sau locuitorii unui teritoriu și, pe de altă parte, comportamentul pe care îl adoptă pentru a atinge aceste obiective, astfel încât „scopurile” menționate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din Poziția comună 2001/931 nu corespund unor astfel de obiective, care pot fi calificate drept finale sau subiacente.

65      Chiar dacă admite că Tribunalul a constatat în mod corect că există o diferență între obiectivul final sau subiacent pentru care entitatea se angajează într‑un conflict armat și scopul în care sunt îndeplinite acțiunile specifice în cadrul acestui conflict, recurentul nu prezintă niciun argument juridic valabil care să permită să se concluzioneze că obiectivul final sau subiacent prezintă relevanță pentru aprecierea scopului acestor acțiuni specifice.

66      Rezultă că actele săvârșite în unul dintre scopurile menționate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din Poziția comună 2001/931 pot fi calificate drept acte de terorism, chiar dacă obiectivul lor final sau subiacent constă, de exemplu, în a democratiza structurile fundamentale ale unui stat. Prin urmare, la punctul 116 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că, în cazul în care actele sunt săvârșite în unul dintre cele trei scopuri, nu este necesar să se cerceteze care sunt obiectivele urmărite de organizația în cauză, dacă nu se dorește eliminarea uneia dintre cele două condiții cumulative necesare pentru ca un act să poată fi calificat drept act de terorism. Aceste scopuri, care constau în caracterizarea actelor enumerate la literele (a)-(k) ale articolului 1 alineatul (3) și care sunt, așadar, de natură pur funcțională, nu au nicio legătură cu un obiectiv politic sau cu revendicările pe care și le‑ar fi stabilit autorii unui act, astfel încât obiectivul final sau subiacent al acestui act nu are nicio importanță pentru calificarea acestuia ca fiind un „act de terorism”.

67      Având în vedere cele ce precedă, trebuie respins și argumentul recurentului îndreptat împotriva punctului 110 din hotărârea atacată nu numai pentru că acest argument se limitează să conteste în termeni generali afirmația Tribunalului din cuprinsul punctului amintit, ci și pentru că se bazează pe o interpretare eronată a acestuia. Astfel, la punctul menționat, Tribunalul a apreciat că nu este necesar să adopte o poziție cu privire la aplicarea în speță a principiului autodeterminării pentru a răspunde argumentației privind interpretarea scopurilor vizate la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931 și, contrar celor susținute de recurent, nu a refuzat să se pronunțe cu privire la aplicabilitatea acestui principiu.

68      A admite raționamentul recurentului, potrivit căruia o organizație sau o entitate ar avea dreptul să comită unul dintre actele enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(k) din Poziția comună 2001/931, în măsura în care aceste acte sunt săvârșite cu obiectivul general de autodeterminare, ar conduce de altfel la un rezultat contrar termenilor și contextului acestei dispoziții, precum și obiectivelor reglementării din care face parte aceasta și ar contraveni jurisprudenței citate la punctele 61-63 din prezenta hotărâre.

69      În sfârșit, pentru aceleași motive, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept nici la punctul 116 din hotărârea atacată atunci când a statuat că expresia „în mod ilegal” care figurează la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctul (ii) din Poziția comună 2001/931 nu trebuie apreciată în lumina caracterului pretins legitim al scopului urmărit prin exercitarea constrângerii în cauză.

70      Din considerațiile care precedă rezultă că primul motiv trebuie să fie respins.

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

71      Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentul susține că, în mod eronat, Tribunalul a considerat că, în speță, Consiliul se putea întemeia pe decizia din 2001 a Regatului Unit în calitate de „decizie” în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, întrucât faptele indicate în motivarea acestei decizii erau depășite din punct de vedere temporal și, prin urmare, nu puteau să justifice constatarea că recurentul a săvârșit acte de terorism care permiteau să fie calificat drept „grup terorist”.

72      Recurentul apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a menționat, la punctul 126 din hotărârea atacată, faptele care au stat la baza deciziei din 2001 a Regatului Unit, și anume răpirea unor turiști occidentali la începutul anilor ’90, atacul asupra unei rafinării în perioada 1993-1994, o campanie de atentate împotriva unor facilități turistice din aceiași ani și amenințări cu atacuri asupra unor facilități turistice în cursul anilor 1995-1999, fapte pe care le‑a analizat și a reținut că ele puteau fi calificate de Consiliu drept acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931. Astfel, din moment ce, la punctele 76-81 din această hotărâre, Tribunalul nu ar fi luat în considerare decât faptele care s‑au produs între anii 1995 și 1999, ar trebui să se deducă de aici că celelalte fapte, mai vechi, nu ar fi pertinente. În consecință, aceste din urmă fapte nu ar fi putut susține concluzia potrivit căreia recurentul trebuia considerat un grup terorist în sensul articolului 1 alineatul (3) al doilea paragraf din această poziție comună, cu atât mai mult cu cât, la punctul 71 din hotărâre, Tribunalul ar fi ajuns la concluzia că PKK „părea să fi abandonat campania [sa] [teroristă]”.

73      În orice caz, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat la punctele 78-81 din hotărârea atacată că amenințările cu atacuri împotriva facilităților turistice între anii 1995 și 1999 puteau fi luate în considerare având în vedere distanța lor în timp. Chiar admițând că Consiliul nu trebuie să controleze dacă faptele constatate în deciziile naționale de condamnare au avut loc efectiv, acesta ar trebui totuși să verifice dacă autoritatea națională competentă a apreciat că ele s‑au produs într‑adevăr, justificându‑și constatarea în mod clar și coerent în expunerea de motive.

74      În consecință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 95 din hotărârea atacată, că motivul întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 trebuie respins, în măsura în care actele în litigiu au fost adoptate în temeiul deciziei din 2001 a Regatului Unit, și, la punctul 130 din această hotărâre, că trebuie să respingă motivul întemeiat pe încălcarea articolului 1 alineatul (3) din această poziție comună.

75      În plus, nici Consiliul, nici Tribunalul nu ar fi putut considera că amenințările invocate îndeplineau criteriile prevăzute la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931. Astfel, aceste pretinse amenințări nu puteau fi considerate acte de terorism, în sensul dispoziției menționate, întrucât campania de atentate care ar fi condus la decesul unor persoane a fost abandonată.

76      Potrivit recurentului, trebuie să se țină seama totodată de divergențele care există între definiția actului de terorism prevăzută în legislația Regatului Unit și cea enunțată în Poziția comună 2001/931. Tribunalul ar fi săvârșit astfel o eroare, la punctul 128 din hotărârea atacată, considerând ca este lipsită de consecințe împrejurarea că criteriul gravității se raportează la „mijloace” în legislația Regatului Unit și la „scopuri” în această poziție comună, întrucât această diferență ar fi importantă, mai ales în ceea ce privește amenințările. Astfel, potrivit recurentului, atacul asupra centralei electrice din luna august 2014, pe care Tribunalul l‑a examinat la punctul 129 din această hotărâre, nu putea fi calificat drept act de terorism, în sensul acestei poziții comune, decât cu condiția ca perturbarea aprovizionării cu energie cauzată să aibă ca efect punerea în pericol a vieții umane. Or, această centrală nu ar fi fost încă în funcțiune la momentul atacului, astfel încât atacul nu ar fi putut „să dăuneze grav unei țări”, în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din poziția comună menționată, scopul acestuia fiind în fapt acela de a conserva mediul natural din Kurdistan.

77      Consiliul, susținut de Republica Franceză, solicită respingerea celui de al doilea motiv.

Aprecierea Curții

78      Al doilea motiv se referă la pretinsa eroare săvârșită de Tribunal la punctele 71, 76-81, 95, 103 și 119-130 din hotărârea atacată, în măsura în care a luat în considerare decizia din 2001 a Regatului Unit pentru a stabili, pe de o parte, că, în speță, Consiliul și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și, pe de altă parte, că actele săvârșite sunt acte de terorism în sensul articolului 1 alineatul (3) din această poziție comună.

79      Pentru a statua cu privire la temeinicia acestui motiv, trebuie de la bun început să se facă o distincție între, pe de o parte, aspectul dacă decizia din 2001 a Regatului Unit poate fi calificată drept decizie a unei autorități competente, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, în special în raport cu data la care s‑au produs incidentele pe care se întemeiază decizia, și, pe de altă parte, aspectul dacă aceste incidente pot fi calificate, ținând seama în special de natura lor, drept acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) din această poziție comună.

80      În ceea ce privește, în primul rând, articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, acesta prevede, în primul paragraf, că lista de înghețare a fondurilor „este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de persoanele, grupurile și entitățile vizate, fie că este vorba de inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase și credibile, fie că este vorba de o condamnare pentru astfel de fapte”.

81      În ceea ce privește obligațiile Consiliului cu ocazia includerii pe listă a unei persoane sau a unei entități, din trimiterea la o decizie națională, precum și din termenii „informații precise” și „probe sau indicii serioase și credibile”, care figurează la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, rezultă că această dispoziție are ca obiectiv protejarea persoanelor vizate prin asigurarea faptului că includerea lor pe lista de înghețare a fondurilor nu are loc decât pe o bază factuală suficient de solidă și că poziția comună urmărește atingerea acestui obiectiv prin recurgerea la cerința unei decizii adoptate de o autoritate națională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 68).

82      Astfel, în lipsa unor mijloace prin care Uniunea Europeană să efectueze ea însăși investigații privind implicarea unei persoane în acte de terorism, recurgerea la o asemenea cerință are ca scop stabilirea existenței unor probe sau a unor indicii serioase și credibile ale implicării persoanei vizate în activități teroriste, considerate fiabile de autoritățile naționale și care le‑au determinat să adopte cel puțin măsuri de investigație, fără a fi necesar ca decizia națională să fie adoptată într‑o formă juridică specială sau să fi fost publicată ori comunicată (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 69).

83      În speță, Tribunalul a constatat, la punctul 71 din hotărârea atacată, că Consiliul s‑a întemeiat pe existența unor decizii pe care le‑a calificat drept decizii ale unei autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, printre care decizia din 2001 a Regatului Unit. Mai întâi, Tribunalul a enumerat în acest scop probele și indiciile serioase și credibile, astfel cum au fost indicate de Consiliu și pe care autoritățile naționale le‑au considerat fiabile, ce cuprindeau atacuri teroriste imputate PKK începând din anul 1984, o campanie teroristă la începutul anilor ’90, inclusiv răpirea unor turiști occidentali, atacul asupra unei rafinării și atentatele împotriva facilităților turistice care au condus la decesul unor turiști străini în anii 1993 și 1994. Tribunalul a indicat, tot la punctul 71 din această hotărâre și contrar celor susținute de recurent, că Consiliul a arătat că, chiar dacă părea să fi abandonat această campanie în cursul anilor 1995-1999, PKK a continuat să amenințe cu atacarea facilităților turistice în acea perioadă. În continuare, Tribunalul a amintit, la punctul 72 din hotărârea menționată, că, potrivit jurisprudenței, „informațiile precise sau […] elementele dosarului” impuse la articolul 1 alineatul (4) din această poziție comună trebuie să demonstreze că s‑a luat o decizie de către o autoritate națională care corespunde definiției din această dispoziție față de persoanele sau entitățile vizate, astfel încât acestea din urmă să poată identifica decizia respectivă, fără însă ca aceste informații sau aceste elemente să se raporteze la conținutul deciziei menționate. În sfârșit, la punctul 73 din aceeași hotărâre, Tribunalul a conchis că, în speță, Consiliul a furnizat informații suficient de precise cu privire la decizia din 2001 a Regatului Unit, în sensul articolului 1 alineatul (4) din poziția comună.

84      Rezultă din cele ce precedă că Tribunalul a putut considera, la punctul 75 din hotărârea atacată, că Consiliul a dispus de informații precise și de elemente din dosar care decurgeau dintr‑o decizie a unei autorități competente, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Întrucât recurentul nu contestă această concluzie a Tribunalului și, în orice caz, nu a prezentat niciun element care să permită infirmarea ei, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că Consiliul s‑a putut întemeia pe decizia din 2001 a Regatului Unit.

85      În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, la punctele 76-81, 127, 128 și 130 din hotărârea atacată, că actele anterioare anului 1995 puteau fi luate în considerare în mod valabil în cadrul verificării în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, deși nu se putea ține seama de ele în cadrul articolului 1 alineatul (4) din această poziție comună, trebuie să se facă o distincție între, pe de o parte, cerințele referitoare la înscrierea inițială a unei persoane sau a unei entități, prevăzute la articolul 1 alineatul (4) din poziția comună menționată, în ceea ce privește printre altele condițiile privind distanța în timp, și, pe de altă parte, cerințele referitoare la definiția noțiunii de „act de terorism”, care figurează la articolul 1 alineatul (3) din aceeași poziție comună.

86      Astfel, includerea inițială a unei persoane sau a unei entități, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, impune ca actele pe care se întemeiază o asemenea decizie să fie suficient de recente, în special ținând seama de obiectivul acestei dispoziții, care, după cum s‑a amintit la punctul 81 din prezenta hotărâre, urmărește să protejeze persoanele sau entitățile în cauză.

87      În schimb, articolul 1 alineatul (3) din această poziție comună se limitează să stabilească definiția noțiunii de „act de terorism” în sensul poziției comune menționate. În acest cadru, Consiliului îi este permis să țină seama de alte elemente mai vechi care pot fi relevante pentru aprecierea istoricului și a amplorii activităților teroriste ale persoanei sau ale entității în cauză, în sensul acestei dispoziții.

88      Rezultă că, în speță, Tribunalul a putut lua în considerare în mod întemeiat acte anterioare anului 1995, care s‑au petrecut în cursul anilor 1990, 1993 și 1994, pentru a stabili caracterul terorist al scopurilor urmărite de actele atribuite recurentului, în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, și că Tribunalul a statuat de asemenea în mod întemeiat că „distanța în timp” de aproximativ doi ani între ultimele fapte luate în considerare, care datează din anul 1999, și decizia din 2001 a Regatului Unit nu putea fi considerată excesivă, permițând, în consecință, calificarea acestei decizii drept decizie a unei autorități competente, în sensul articolului 1 alineatul (4) din această poziție comună.

89      În ceea ce privește trimiterea făcută de Tribunal, la punctul 79 din hotărârea atacată, la o distanță în timp de mai puțin de cinci ani, în măsura în care nu ar fi luat în considerare decât ultimele fapte pe care se întemeia decizia din 2001 a Regatului Unit, trebuie arătat că Tribunalul s‑a referit la acest termen de cinci ani citând o jurisprudență potrivit căreia un termen de cinci ani nu este excesiv. Cu toate acestea, nu reiese nicidecum din hotărârea atacată că, prin referirea la acest termen de cinci ani, Tribunalul ar fi apreciat că celelalte fapte indicate în decizia din 2001 a Regatului Unit datau de prea multă vreme pentru a fi luate în considerare. Argumentul recurentului se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii menționate și, prin urmare, trebuie înlăturat.

90      În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul potrivit căruia Tribunalul ar fi reținut în mod eronat că amenințările cu atacuri asupra unor facilități turistice turce îndeplineau criteriile prevăzute la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, acesta trebuie de asemenea respins.

91      Astfel, din această dispoziție rezultă că ea vizează în mod explicit, la punctul (i), „amenințarea de a comite oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(h)”, precum acțiuni care pun în pericol viața persoanei sau provocarea de distrugeri masive.

92      Existența unor amenințări de a comite oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(h) este, așadar, suficientă pentru a justifica o înghețare de fonduri, iar împrejurarea că PKK și-ar fi abandonat campaniile de atacuri între anii 1995 și 1999 nu are incidență asupra calificării amenințărilor ca fiind un act de terorism.

93      Prin urmare, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că faptul de a nu fi comis atacuri într‑o anumită perioadă nu împiedica continuarea amenințărilor cu atacuri, acestea constituind în acest caz acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931.

94      În ceea ce privește argumentul recurentului referitor la divergențele dintre definiția actului terorist în legislația Regatului Unit și cea care figurează la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, trebuie amintit că Tribunalul a considerat, la punctul 128 din hotărârea atacată, că nu are nicio importanță faptul că criteriul gravității se raportează la „mijloace” în legislația Regatului Unit și la „scopuri” din această poziție comună.

95      În această privință, din cuprinsul punctului 66 din prezenta hotărâre rezultă că scopurile enumerate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf punctele (i)-(iii) din Poziția comună 2001/931 sunt de natură pur funcțională și permit caracterizarea actelor menționate la articolul 1 alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(k) din această poziție comună ca fiind acte de terorism. Prin urmare, raționamentul Tribunalului nu este afectat de nicio incoerență, ținând seama de faptul că atât dreptul Uniunii, cât și decizia din 2001 a Regatului Unit rețin o definiție în două etape a actelor de terorism, definindu‑le atât prin scopurile urmărite, cât și prin mijloacele utilizate în acest scop.

96      În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Cu privire la al treilea motiv

Argumentația părților

97      Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentul susține că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctele 141-163 din hotărârea atacată, că reexaminarea efectuată de Consiliu îndeplinea condițiile impuse la articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.

98      Făcând trimitere la argumentele sale care figurează în cadrul celui de al doilea motiv, recurentul arată că decizia din 2001 a Regatului Unit nu îndeplinește condițiile impuse la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. El apreciază de asemenea că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 143 din hotărârea atacată coroborat cu punctul 119 din aceasta, că Consiliul a putut să se întemeieze pe atacul asupra unui șantier de construcție a unui nou avanpost militar turc în luna mai 2014 și să califice acest atac drept act de terorism. Astfel, un asemenea act ar constitui un exemplu tipic de act pentru care recurentul nu poate fi acuzat că l‑ar fi comis în scop terorist, dat fiind că ar fi fost un răspuns direct la încălcarea de către guvernul turc a negocierilor de pace și ar trebui considerat, în dreptul internațional umanitar, un act militar legitim.

99      Chiar dacă Curtea ar reține că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare în interpretarea articolului 1 alineatele (3) și (4) din Poziția comună 2001/931, în ceea ce privește decizia din 2001 a Regatului Unit, recurentul susține că, având în vedere natura net diferită a atacului comis în luna mai 2014 în raport cu incidentele care erau invocate în legătură cu această decizie, atacul respectiv nu ar constitui o justificare suficientă pentru persistența riscului de acte de terorism.

100    Astfel, întrucât situația recurentului ar fi evoluat radical în cursul celor 16 ani care au urmat arestării din anul 1999 a domnului Abdullah Öcalan, fondator și lider al PKK, nu se poate considera că acest atac asupra unui avanpost militar turc în curs de construcție, prin încălcarea negocierilor de pace, echivala cu amenințarea cu atacuri asupra unor instalații turistice turce din cursul anilor 1990.

101    În ceea ce privește atacul asupra unei centrale energetice la 24 august 2014, Tribunalul ar fi săvârșit, la punctul 151 din hotărârea atacată, o eroare de drept atunci când a considerat că Consiliul l‑ar fi calificat în mod valabil drept atac terorist, în această privință recurentul reiterându‑și opoziția față de constatarea de fapt, astfel cum a fost expusă în cererea sa de anulare, în replică și în cursul ședinței, potrivit căreia ar fi fost răpit un anumit număr de ingineri chinezi.

102    În ceea ce privește incidentul din 23 octombrie 2017, în cadrul căruia un vehicul militar a făcut obiectul unui atac, și cel din 20 august 2020, în cursul căruia un avanpost militar turc a fost atacat cu o dronă, recurentul arată că pentru calificarea acestora drept acte de terorism, Tribunalul a considerat în mod eronat la punctele 147 și 155 din hotărârea atacată că nu este relevantă împrejurarea că aceste acte s‑au înscris în cadrul conflictului armat dintre PKK și Republica Turcia, în condițiile în care ar reieși în mod clar din primul motiv că nu se poate considera că o operațiune militară necesară și proporțională are un scop terorist.

103    Prin faptul că a considerat în esență, la punctele 158-162 din hotărârea atacată, că continuarea conflictului armat a permis Consiliului să rețină persistența riscului de acte de terorism, Tribunalul ar fi făcut abstracție de rolul jucat de Republica Turcia, în condițiile în care PKK și‑ar fi schimbat în mod semnificativ modul de operare.

104    Consiliul, susținut de Republica Franceză, consideră că al treilea motiv trebuie respins.

Aprecierea Curții

105    Trebuie amintit că, în temeiul articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, Consiliul poate menține persoana sau entitatea în cauză pe o listă privind înghețarea fondurilor în cazul în care constată persistența riscului de implicare a acesteia în activități de terorism care au justificat includerea sa inițială în această listă (Hotărârea din 10 septembrie 2020, Hamas/Consiliul, C‑386/19 P, EU:C:2020:691, punctul 38 și jurisprudența citată).

106    Singurul aspect relevant pentru aprecierea oportunității unei astfel de mențineri este, în principiu, acela dacă, de la înscrierea în cauză sau de la reexaminarea precedentă, situația de fapt s‑a schimbat astfel încât nu mai permite să se rețină aceeași concluzie referitoare la acest risc (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 46).

107    Persistența unui astfel de risc poate fi stabilită în special prin trimiterea la decizia națională care a justificat includerea inițială, atunci când această decizie a făcut recent obiectul unei reexaminări în urma căreia s‑a conchis că menținerea sa este justificată de incidente recente care evidențiază că persoana sau organizația în cauză rămâne implicată în activități teroriste. Astfel, o asemenea reexaminare urmărește să asigure că decizia Consiliului este adoptată pe o bază factuală suficientă care să îi permită acestuia din urmă să rețină existenței acestui risc (Hotărârea din 10 septembrie 2020, Hamas/Consiliul, C‑386/19 P, EU:C:2020:691, punctul 39).

108    În cadrul verificării persistenței riscului de implicare a persoanei, a grupului sau a entității în cauză în activități de terorism, trebuie să se ia în considerare în special, pe lângă soarta rezervată ulterior deciziei naționale care a servit drept temei pentru includerea inițială a persoanei, a grupului sau a entității respective în lista privind înghețarea fondurilor, și elemente factuale mai recente, care demonstrează că subzistă riscul menționat (Hotărârea din 10 septembrie 2020, Hamas/Consiliul, C‑122/19 P, EU:C:2020:690, punctul 38).

109    În speță, Tribunalul nu s‑a îndepărtat de la această jurisprudență.

110    În această privință, trebuie să se considere, în primul rând, că argumentele recurentului care urmăresc contestarea calificării drept acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, a atacului asupra unui șantier de construcție a unui nou avanpost militar turc în luna mai 2014, a atacului asupra unei centrale energetice în luna august 2014, a atacului cu un vehicul militar din 23 octombrie 2017 și a atacului cu dronă din 20 august 2020 al unui avanpost militar turc sunt inoperante în cadrul reexaminării efectuate în temeiul articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 și trebuie respinse pe baza jurisprudenței citate la punctul 105 din prezenta hotărâre. Astfel, pentru a menține înscrierea unei persoane sau a unei entități pe lista privind înghețarea fondurilor, Consiliul nu trebuie să stabilească faptul că persoana sau entitatea respectivă a săvârșit un act de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din poziția comună menționată, ci numai că persistă riscul ca aceasta să fie implicată în activități teroriste.

111    În al doilea rând, trebuie înlăturate de asemenea argumentele recurentului întemeiate pe faptul că actele pe care s‑a bazat Consiliul cu ocazia reexaminării persistenței riscului de implicare teroristă a PKK nu ar dovedi în mod suficient existența acestui risc din cauza naturii sensibil diferite a acestor acte și a faptului că situația sa a evoluat radical, întrucât, în prezent, el ar milita în favoarea unor soluții pașnice.

112    În această privință, trebuie arătat că este inadmisibil argumentul potrivit căruia atacul asupra unui șantier de construcție a unui nou avanpost militar turc din luna mai 2014 ar fi justificat. Astfel, prin faptul că se limitează să facă referire la existența unui conflict armat despre care pretinde că ar permite justificarea actului săvârșit, pe care îl consideră de natură sensibil diferită de cea a incidentelor menționate în decizia din 2001 a Regatului Unit, și prin faptul că susține că actul respectiv ar fi un răspuns direct la încălcarea negocierilor de pace de către guvernul turc, recurentul nu invocă o eroare de drept care ar fi săvârșită de Tribunal, ci solicită Curții să substituie aprecierea Tribunalului cu propria apreciere cu privire la acest element de probă.

113    Or, reiese din articolul 256 alineatul (1) TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene că recursul se limitează la chestiuni de drept și că Tribunalul este, așadar, singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Ordonanța din 27 ianuarie 2022, FT ș.a./Comisia, C‑518/21 P, EU:C:2022:70, punctul 12, precum și jurisprudența citată).

114    Pentru același motiv, argumentul recurentului referitor la atacul asupra unei centrale energetice la 24 august 2014 este de asemenea inadmisibil, recurentul reiterându‑și pur și simplu opoziția față de constatarea de fapt a Tribunalului potrivit căreia un număr de ingineri chinezi ar fi fost răpiți, fără a pune în discuție o apreciere specifică făcută de Tribunal.

115    Cât privește argumentul recurentului potrivit căruia incidentele din 23 octombrie 2017 și din 20 august 2020 ar trebui considerate manevre militare vădit necesare și proporționale, acesta trebuie respins ca nefondat.

116    Chiar dacă, la punctul 146 din hotărârea atacată, Tribunalul a citat un atac asupra unui vehicul militar turc care s‑a produs în luna iunie 2017, în timp ce recurentul invocă un incident din 23 octombrie 2017, din cuprinsul punctelor 147 și 154 din această hotărâre reiese că recurentul nu contestă nici aceste operațiuni militare în materialitatea lor, nici faptul că ele îi sunt imputabile, deoarece arată că ele au fost în mod vădit necesare și proporționale ca urmare a exacerbării ostilităților din partea Republicii Turcia și a utilizării sporite a dronelor de către aceasta din urmă.

117    Prin urmare, trebuie să se constate că, în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, recurentul nu invocă nicio argumentație de natură să repună în discuție aprecierea juridică făcută de Tribunal potrivit căreia aceste acte, necontestate în materialitatea lor, au permis Consiliului să își actualizeze în mod valabil aprecierea riscului de implicare teroristă a recurentului.

118    Prin urmare, al treilea motiv de recurs trebuie să fie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Cu privire la al patrulea motiv

Argumentația părților

119    Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentul invocă o eroare săvârșită de Tribunal, la punctele 103 și 164-173 din hotărârea atacată, în interpretarea principiului proporționalității.

120    În primul rând, recurentul arată că Tribunalul a încălcat, la punctele 170-172 din hotărârea atacată, principiul proporționalității, care impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, cu precizarea că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 50).

121    Constatările Tribunalului ar fi în același timp contradictorii, dat fiind că, deși obiectivul măsurilor este, după cum declară în mod expres Tribunalul, „menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale”, ar fi clar că efectul acestora asupra procesului de pace ar fi o condiție esențială a conformității lor cu principiul proporționalității.

122    În plus, reținând caracterul lipsit de pertinență al unei soluționări pașnice și democratice a conflictului, Tribunalul ar fi contrazis constatarea pe care a făcut‑o la punctul 162 din hotărârea atacată, potrivit căreia Consiliul ar fi considerat în mod întemeiat că nu a avut loc nicio schimbare a circumstanțelor în cursul anului 2019. Dacă urmărirea unei soluționări pașnice ar fi considerată relevantă în cadrul reexaminării efectuate în temeiul articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, recurentul apreciază că situația ar trebui să fie aceeași în cazul examinării proporționalității, cu atât mai mult cu cât obiectivul final al conflictului armat este autodeterminarea unui popor. Chiar dacă, în cadrul primului motiv, acest argument nu ar putea fi admis, el ar trebui reținut în cadrul examinării celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității.

123    După cum reiese din cuprinsul punctului 166 din hotărârea atacată, actele în litigiu ar urmări un obiectiv de interes general, și anume acela de a contribui la pacea și la securitatea internațională. Or, menținerea includerii PKK în listele în litigiu ar împiedica în fapt procesul de pace, astfel încât măsurile restrictive prevăzute de aceste acte ar trebui considerate inadecvate în raport cu obiectivele urmărite.

124    În al doilea rând, prin faptul că s‑a limitat să examineze în mod restrictiv obiectivul urmărit de actele în litigiu, Tribunalul nu ar fi verificat în mod corect, la punctele 164-173 din hotărârea atacată, dacă inconvenientele cauzate, care cuprind și consecințele previzibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes ș.a., C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 40), nu sunt disproporționate în raport cu scopurile vizate. Astfel, pentru a stabili dacă inconvenientele cauzate de un act nu sunt disproporționate în raport cu scopurile vizate, nu se poate admite să fie luate în considerare numai obiectivele proprii acestui act, iar nu și consecințele previzibile ale acestuia.

125    În acest context, recurentul amintește că, deși Consiliul nu poate ține seama de fiecare consecință posibilă a unui act, acesta a avut totuși cunoștință, în speță, chiar și numai ca urmare a acțiunilor în anulare introduse la 1 mai 2014 în cauza PKK/Consiliul (T‑316/14) și la 7 martie 2019 în cauza PKK/Consiliul (T‑148/19), de efectele produse de actele în litigiu asupra kurzilor, astfel încât Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a afirmat, la punctele 171 și 172 din hotărârea atacată, că aceste efecte erau lipsite de relevanță.

126    Consiliul consideră că al patrulea motiv trebuie respins.

Aprecierea Curții

127    Mai întâi, în măsura în care recurentul se limitează să facă trimitere la obiectivul final al măsurilor restrictive, și anume menținerea păcii și consolidarea securității internaționale, în sensul articolului 21 alineatul (2) litera (c) TUE, și susține, reluând argumentele invocate în primă instanță, că menținerea includerii PKK în listele în litigiu împiedică procesul de pace și are repercusiuni asupra kurzilor, întrucât obiectivul ultim al conflictului armat în care este angajat PKK este autodeterminarea poporului kurd, al patrulea motiv este inadmisibil. Astfel, în această măsură, recursul urmărește în realitate obținerea unei simple reexaminări a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții în cadrul recursului.

128    În continuare, PKK nu își susține în niciun fel critica întemeiată pe relevanța principiului autodeterminării în cadrul aprecierii proporționalității măsurilor restrictive decise prin actele în litigiu, astfel încât aceasta trebuie de asemenea să fie declarată inadmisibilă.

129    În sfârșit, în ceea ce privește critica întemeiată pe faptul că Tribunalul nu a luat în considerare obiectivul măsurilor restrictive dispuse și a ignorat consecințele previzibile ale acestora, omițând să stabilească dacă inconvenientele cauzate nu ar fi disproporționate în raport cu obiectivul urmărit, trebuie amintit că, în ceea ce privește controlul jurisdicțional al respectării principiului proporționalității, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei asemenea măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Vnesheconombank/Consiliul, C‑731/18 P, EU:C:2020:500, punctul 84).

130    Trebuie amintit de asemenea că măsurile restrictive presupun, prin definiție, efecte negative, în special pentru entitățile vizate de acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Vnesheconombank/Consiliul, C‑731/18 P, EU:C:2020:500, punctul 86).

131    Or, importanța obiectivului urmărit de actele în litigiu, și anume în special combaterea terorismului, care se înscrie în obiectivul mai larg al menținerii păcii și securității internaționale, în conformitate cu obiectivele acțiunii externe a Uniunii enunțate la articolul 21 TUE, este de natură să justifice consecințe negative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Vnesheconombank/Consiliul, C‑731/18 P, EU:C:2020:500, punctul 87).

132    Ținând seama de jurisprudența citată la punctele 129-131 din prezenta hotărâre, Tribunalul a apreciat în mod întemeiat, la punctul 168 din hotărârea atacată, că, în măsura în care obiectivul urmărit de Consiliu prin adoptarea actelor în litigiu a fost în special combaterea terorismului, aceste acte răspundeau, în mod coerent, obiectivului menționat și nu pot, în orice caz, să fie considerate vădit inadecvate în raport cu obiectivul menționat.

133    Întrucât recurentul nu prezintă niciun argument pertinent din punct de vedere juridic în susținerea acestei critici, aceasta trebuie respinsă.

134    Rezultă că al patrulea motiv trebuie respins în parte ca inadmisibil și în parte ca nefondat.

Cu privire la al cincilea motiv

Argumentația părților

135    Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurentul arată că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctele 174-196 din hotărârea atacată, că Consiliul și‑a îndeplinit obligația de motivare, deși, după cum s‑a arătat în motivele precedente ale prezentului recurs, nu reiese în mod clar din expunerea de motive a actelor în litigiu că evenimentele care s‑au produs între anii 1995 și 1999, invocate în legătură cu decizia din 2001 a Regatului Unit, ar susține efectiv această decizie.

136    În opinia recurentului, Tribunalul a considerat în mod eronat că Consiliul și‑a îndeplinit obligația de motivare. Astfel, acesta din urmă nu ar fi ținut seama de obiectivul autodeterminării și de contextul în care se înscrie conflictul armat. El s‑ar fi întemeiat în mod eronat pe incidentele vizate de decizia din 2001 a Regatului Unit. În cadrul reexaminării efectuate, Consiliul ar fi calificat în mod eronat incidentele menționate în actele în litigiu drept acte de terorism fără a prezenta în mod suficient motivele care justifică faptul că existența unei operațiuni militare poate demonstra persistența unui risc de implicare în activități teroriste. Acesta nu ar fi motivat suficient rațiunile pentru care actele în litigiu trebuiau considerate proporționale, deși fusese informat cu privire la consecințele pe care includerea PKK în listele în litigiu le putea avea asupra păcii, precum și asupra situației kurzilor și a susținătorilor lor.

137    În plus, recurentul apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a constatat, la punctele 183-186 din hotărârea atacată, că, din moment ce vizau problema temeiniciei motivării, trebuiau respinse argumentele invocate pentru a dovedi că Consiliul și‑a încălcat obligația de motivare prin faptul că nu a verificat dacă incidentele examinate de autoritățile naționale puteau fi calificate drept acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, și prin faptul că nu a demonstrat relevanța deciziilor Regatului Unit în raport cu articolul 1 alineatele (4) și (6) din această poziție comună. Această verificare ar privi nu numai temeiul motivării, ci și obligația de motivare însăși.

138    Consiliul consideră că acest motiv este inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

Aprecierea Curții

139    În ceea ce privește admisibilitatea celui de al cincilea motiv, trebuie să se constate că recurentul, prin faptul că și‑a îndreptat criticile împotriva punctelor 174-196 din hotărârea atacată, nu indică în mod clar nici pasajele pe care le consideră afectate de o eroare de drept, cu excepția criticilor îndreptate împotriva punctelor 183-186 din această hotărâre, nici argumentele juridice invocate în susținerea poziției sale. În special, acesta nu precizează de ce ar fi incorectă jurisprudența Curții, citată de Tribunal. Astfel, argumentele recurentului urmăresc obținerea unei simple reexaminări a cererii introductive prezentate în fața Tribunalului, în loc să fie îndreptate împotriva hotărârii atacate pentru a permite Curții să își efectueze controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami ș.a./Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 48).

140    În realitate, unele dintre argumentele invocate de recurent în cadrul acestui motiv urmăresc de fapt să conteste aprecierea efectuată de Tribunal nu cu privire la motivarea actelor în litigiu, ci cu privire la caracterul adecvat al măsurilor restrictive în cauză în raport cu obiectivele lor. Or, aceste argumente, referitoare la obiectivul autodeterminării și la contextul în care se înscrie conflictul armat, la incidentele vizate de decizia din 2001 a Regatului Unit, la calificarea celor menționate în actele în litigiu ca fiind acte de terorism și la motivele pentru care actele în litigiu trebuie considerate proporționale se încadrează în celelalte motive de recurs la care recurentul se referă de altfel în mod expres și care au fost respinse. În consecință, ele sunt lipsite de pertinență în cadrul celui de al cincilea motiv, întemeiat pe insuficiența motivării.

141    Trebuie amintit de asemenea că motivarea unui act al Consiliului prin care se impune o măsură restrictivă trebuie, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 175 din hotărârea atacată, să identifice motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere discreționare, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unei asemenea măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 47 și jurisprudența citată).

142    Cu toate acestea, după cum a amintit Tribunalul la punctul 176 din hotărârea atacată, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care acesta a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, întrucât caracterul suficient al unei motivări trebuie să fie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite să înțeleagă conținutul măsurii luate în privința sa (Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 48 și jurisprudența citată).

143    În ceea ce privește, mai precis, actele de menținere a includerii unei persoane sau a unei entități în lista privind înghețarea fondurilor, Consiliul este obligat să verifice dacă, de la includerea inițială sau de la revizuirea precedentă, situația de fapt nu s‑a schimbat într‑o asemenea măsură încât nu mai permite să se rețină aceeași concluzie referitoare la implicarea persoanei sau entității respective în activități teroriste (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 49 și jurisprudența citată).

144    În aceste sens, trebuie precizat că, în ceea ce privește astfel de acte, instanța Uniunii este obligată să verifice, pe de o parte, respectarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE și, prin urmare, caracterul suficient de precis și de concret al motivelor invocate, ceea ce Tribunalul a amintit de altfel la punctul 177 din hotărârea atacată, precum și, pe de altă parte, aspectul dacă aceste motive sunt susținute de dovezi, ceea ce presupune ca instanța respectivă să se asigure, în cadrul controlului legalității pe fond a acestor motive, că aceste acte au un temei factual suficient de solid și să verifice faptele invocate în expunerea de motive pe care se bazează actele menționate (Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 52 și jurisprudența citată).

145    Cu toate acestea, chestiunea motivării, care privește o normă fundamentală de procedură, este distinctă de cea a probei comportamentului invocat, care ține de legalitatea pe fond a actului în cauză și implică verificarea existenței faptelor menționate în acest act și calificarea acestor fapte drept elemente care justifică aplicarea de măsuri restrictive împotriva persoanei în cauză (Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 55 și jurisprudența citată).

146    În această privință, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 185 din hotărârea atacată, că respectarea de către Consiliu a obligației sale de a verifica dacă faptele reținute de autoritățile naționale pot fi calificate drept acte de terorism, în sensul articolului 1 alineatul (3) primul paragraf din Poziția comună 2001/931, a fost examinată ca răspuns la motivul întemeiat pe încălcarea acestei dispoziții.

147    Rezultă din cele ce precedă că argumentele prin care se contestă temeinicia faptelor amintite sunt bazate, în cadrul celui de al cincilea motiv, pe o motivare insuficientă și sunt lipsite de pertinență, astfel încât acest motiv trebuie respins ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat.

148    Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că, întrucât nu a fost admis niciun motiv, recursul trebuie respins în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

149    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

150    Întrucât Consiliul a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta din urmă a căzut, în totalitate, în pretenții, se impune obligarea acestuia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Consiliu.

151    Conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, devenit aplicabil mutatis mutandis procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Franceză, care a participat la procedura în fața Curții, va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște:

1) Respinge recursul.

2) Obligă Kurdistan Workers’ Party (PKK) să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele suportate de Consiliul Uniunii Europene.

3) Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături


*      Limba de procedură: engleza.

Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters