CELEX:62023CJ0364: Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 12 iunie 2025.#ZR împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Recurs – Funcție publică – Transfer interinstituțional – Cerere de transfer în temeiul articolului 8 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, prezentată ca răspuns la un anunț pentru ocuparea unui post vacant – Respingere a acestei cereri – Obligație de a lua în considerare ordinea de prioritate prevăzută la articolul 29 alineatul (1) din acest statut – Erori de drept – Motivare contradictorie.#Cauza C-364/23 P.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

12 iunie 2025(*)

„ Recurs – Funcție publică – Transfer interinstituțional – Cerere de transfer în temeiul articolului 8 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, prezentată ca răspuns la un anunț pentru ocuparea unui post vacant – Respingere a acestei cereri – Obligație de a lua în considerare ordinea de prioritate prevăzută la articolul 29 alineatul (1) din acest statut – Erori de drept – Motivare contradictorie ”

În cauza C‑364/23 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 8 iunie 2023,

ZR, reprezentată de A. Champetier și S. Rodrigues, avocats,

recurentă,

cealaltă parte din procedură fiind:

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de E. Lekan și A. Lukošiūtė, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din doamna M. L. Arastey Sahún (raportoare), președintă de cameră, și domnii D. Gratsias, E. Regan, J. Passer și B. Smulders, judecători,

avocat general: domnul R. Norkus,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 30 ianuarie 2025,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, ZR solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 29 martie 2023, ZR/EUIPO (T‑400/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:169), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 8 septembrie 2020 de respingere a cererii sale de transfer la EUIPO (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

I. Cadrul juridic

A. Regulamentul (UE) 2017/1001

2        Potrivit articolului 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1), „[f]ără a aduce atingere aplicării articolului 166 din prezentul regulament membrilor camerelor de recurs, Statutul funcționarilor [Uniunii Europene], Regimul aplicabil celorlalți agenți [ai Uniunii Europene] și reglementările de punere în aplicare a acestor dispoziții, adoptate de comun acord de către instituțiile Uniunii, se aplică personalului [EUIPO]”.

B. Statutul

3        Articolul 1a din Statutul funcționarilor Uniunii, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „statutul”), are următorul cuprins:

„(1) Este funcționar al Uniunii în sensul prezentului statut orice persoană care a fost numită, în condițiile prevăzute de prezentul statut, într‑un post permanent al uneia dintre instituțiile Uniunii, printr‑un act scris al autorității împuternicite să facă numiri [denumită în continuare «AIPN»] a instituției în cauză.

(2) Definiția de la alineatul (1) se aplică, de asemenea, persoanelor numite de organismele Uniunii (denumite în continuare «agenții»), cărora li se aplică prezentul statut în temeiul actelor prin care sunt înființate. Orice trimitere din prezentul statut la instituții se consideră, totodată, ca trimitere la agenții, cu excepția cazului în care prezentul statut dispune altfel.”

4        Potrivit articolului 4 din statut:

„Orice numire sau promovare nu poate avea ca obiect decât ocuparea unui loc de muncă vacant, în condițiile prevăzute de prezentul statut.

Orice loc de muncă vacant într‑o instituție este adus la cunoștința personalului instituției respective de îndată ce [AIPN] decide ocuparea locului de muncă în cauză.

În cazul în care nu este posibilă ocuparea unui loc de muncă vacant prin transfer, prin numire, în temeiul articolului 45a, sau prin promovare, locul de muncă vacant respectiv este adus la cunoștința personalului celorlalte instituții și/sau se organizează un concurs intern.”

5        Articolul 8 din statut prevede:

„Funcționarul care a fost detașat într‑un post dintr‑o altă instituție a Uniunii Europene poate să solicite, la încheierea unui termen de șase luni, transferul în instituția respectivă.

În cazul în care cererea sa este admisă, de comun acord între instituția de origine a funcționarului și instituția în care a fost detașat, se consideră, în acest caz, că funcționarul și‑a desfășurat cariera în cadrul Uniunii în cadrul acestei din urmă instituții. Pentru acest transfer, funcționarul nu beneficiază de nici una dintre dispozițiile financiare prevăzute de prezentul statut cu privire la încetarea definitivă a raporturilor de muncă ale unui funcționar într‑o instituție a Uniunii.

[…]”

6        Articolul 29 alineatul (1) din statut prevede:

„În vederea ocupării posturilor vacante dintr‑o instituție, [AIPN] examinează în primul rând:

(a) posibilitățile de ocupare a unui post prin:

(i) transfer sau

(ii) numire în conformitate cu articolul 45a sau

(iii) promovare

în cadrul instituției;

(b) dacă au fost primite cereri de transfer din partea unor funcționari având același grad în alte instituții și/sau

(c) dacă postul vacant nu poate fi ocupat prin posibilitățile menționate la literele (a) și (b), dacă să ia în considerație listele de candidați eligibili în sensul articolului 30, după caz, ținând seama de dispozițiile pertinente referitoare la candidații eligibili din anexa III și/sau

(d) dacă să organizeze un concurs intern în instituție, care să fie deschis numai pentru funcționari și agenți temporari, în sensul definiției de la articolul 2 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene;

ori să urmeze procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. […]

[…]”

II. Istoricul litigiului

7        Istoricul litigiului figurează la punctele 2-13 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

8        Recurenta, funcționară cu gradul AD 5 la Comisia Europeană, a fost, la cererea sa, detașată la EUIPO, unde a ocupat un post de asistentă în materie de proprietate intelectuală în calitate de agent temporar începând cu 16 septembrie 2013.

9        La 1 martie 2019, recurenta a încheiat cu EUIPO un nou contract cu o durată de cinci ani, în temeiul căruia a ocupat un post de specialist în proprietate intelectuală în calitate de agent temporar cu gradul AD 6.

10      În cursul lunii martie 2020, EUIPO a publicat, pe plan intern, un apel pentru exprimarea interesului, având ca obiect numirea ca funcționari ai EUIPO a unor agenți temporari și contractuali în cadrul exercițiului anual de transferuri (denumit în continuare „exercițiul anual de transferuri”). Acest apel preciza că era deschis tuturor profilurilor profesionale, inclusiv celor legate de proprietatea intelectuală. EUIPO a arătat în cuprinsul acestuia că AIPN va analiza candidaturile depuse ținând seama de interesul serviciului și în lumina unor criterii precum i) posturile sau cunoștințele‑cheie din cadrul EUIPO, ii) cariera și performanțele în cadrul EUIPO, iii) oportunitățile existente în schema de personal, iv) impactul bugetar și v) durata rămasă a contractului sau perioada de valabilitate rămasă a listelor de rezervă (denumite în continuare „criteriile în materie de transferuri”).

11      La 31 martie 2020, recurenta a răspuns la apelul menționat, solicitând transferul său la EUIPO în conformitate cu articolul 8 din statut.

12      La 16 aprilie 2020, EUIPO a publicat anunțul pentru ocuparea unui post vacant EXT/20/38/AD 6/Specialist PI în vederea întocmirii unei liste de rezervă cu candidați pentru ocuparea unui post de specialist în proprietate intelectuală prin recrutarea unui agent temporar cu gradul AD 6 (denumit în continuare „anunțul extern pentru ocuparea unui post vacant”).

13      Pe de altă parte, la 28 aprilie 2020, EUIPO a publicat anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant IM/FT&TA/20/47/AD/OD care se adresa funcționarilor sau agenților temporari cu gradul AD 5-AD 8, în vederea ocupării unui post de specialist în proprietate intelectuală (denumit în continuare „anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant”).

14      La 12 mai 2020, recurenta și‑a depus candidatura ca răspuns la acest anunț intern pentru ocuparea unui post vacant.

15      Printr‑un e‑mail din aceeași zi, adresat AIPN, aceasta a făcut referire la anunțul pentru ocuparea unui post vacant menționat și, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, a solicitat să fie transferată la EUIPO, în conformitate cu articolele 8 și 29 din statut (denumită în continuare „cererea în litigiu”).

16      La 8 septembrie 2020, prin decizia în litigiu, AIPN a respins această cerere.

17      La 5 noiembrie 2020, EUIPO a angajat un agent temporar, reținut în urma publicării anunțului extern pentru ocuparea unui post vacant.

18      La 8 decembrie 2020, recurenta a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei în litigiu, care a fost respinsă printr‑o decizie din 22 martie 2021 (denumită în continuare „decizia privind reclamația”).

III. Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

19      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 2 iulie 2021, recurenta a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu și, în măsura în care este necesar, a deciziei privind reclamația.

20      În susținerea acestei acțiuni, ea a invocat trei motive. Primul motiv era întemeiat în esență pe încălcarea articolelor 4, 8, 29 și 110 din statut, precum și a principiului continuității carierei funcționarilor Uniunii. Al doilea motiv era întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament. În sfârșit, al treilea motiv era întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, pe existența unei erori vădite de apreciere și pe nerespectarea obligației de solicitudine.

21      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins aceste trei motive și, în consecință, acțiunea menționată în totalitate.

22      În special, în cadrul examinării primului motiv, Tribunalul a considerat că cererea în litigiu trebuia calificată drept cerere de transfer, întemeiată pe articolul 8 primul paragraf din statut, iar nu drept candidatură la anunțul pentru ocuparea unui post vacant intern. Acesta a statuat de asemenea că nu se poate considera că o astfel de cerere de transfer, prin însăși natura sa, vizează ocuparea unui post vacant care face obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant, astfel încât, în cadrul examinării cererii în litigiu, EUIPO nu trebuia să ia în considerare articolul 29 alineatul (1) litera (b) din statut și nici normele prevăzute la articolul 4 din acesta.

IV. Concluziile părților în recurs

23      Recurenta solicită Curții:

– anularea hotărârii atacate;

– anularea deciziei în litigiu și a deciziei privind reclamația sau, în caz contrar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și

– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

24      EUIPO solicită Curții:

– respingerea recursului în totalitate ca vădit inadmisibil sau, cu titlu subsidiar, ca nefondat și

– obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs și procedurii în fața Tribunalului.

V. Cu privire la recurs

25      În susținerea recursului, recurenta invocă trei motive prin care contestă respingerea fiecăruia dintre cele trei motive invocate în primă instanță.

A. Cu privire la admisibilitatea recursului

1. Argumentația părților

26      EUIPO consideră că recursul este inadmisibil în măsura în care se întemeiază în principal pe pretinsa interpretare eronată de către Tribunal a cererii în litigiu, întrucât acesta din urmă l‑a calificat în mod eronat, potrivit recurentei, drept cerere de transfer în temeiul articolului 8 din statut în loc de candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant.

27      Astfel, acest argument nu ar fi suficient de clar și de precis pentru a permite Curții să își exercite controlul, întrucât elementele esențiale pe care se întemeiază recursul nu ar reieși în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs. În plus, argumentul menționat ar constitui o tentativă de reinterpretare a cererii în litigiu într‑un mod vădit contradictoriu cu faptele stabilite în dosar.

28      În ceea ce privește restul argumentelor invocate în susținerea recursului, recurenta s‑ar limita să reproducă motivele și argumentele deja prezentate în fața Tribunalului, fără a preciza eroarea de drept care viciază hotărârea atacată.

29      Recurenta susține că recursul este admisibil.

2. Aprecierea Curții

30      Din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie punctele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 12 decembrie 2024, DD/FRA, C‑680/22 P, EU:C:2024:1019, punctul 99 și jurisprudența citată).

31      Nu respectă în special aceste cerințe și trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui argumentație nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul de legalitate, în special întrucât elementele esențiale pe care se sprijină motivul nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs, care este formulat într‑un mod obscur și ambiguu în această privință. Curtea a statuat de asemenea că trebuie respins ca vădit inadmisibil un recurs care nu are o structură coerentă, care se limitează la afirmații generale și care nu cuprinde indicații precise privind punctele din decizia atacată care ar fi afectate eventual de o eroare de drept (Hotărârea din 12 decembrie 2024, DD/FRA, C‑680/22 P, EU:C:2024:1019, punctul 100 și jurisprudența citată).

32      În plus, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale rezultă din înscrisurile din dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. În schimb, odată ce Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă să exercite un control asupra calificării juridice a acestora și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite de Tribunal pe baza acestora (Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsmanul/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctul 53 și jurisprudența citată).

33      În speță, trebuie arătat de la bun început că calificarea juridică a cererii în litigiu este o problemă care ține de calificarea juridică a faptelor și care, conform jurisprudenței citate la punctul anterior din prezenta hotărâre, poate fi supusă controlului Curții în stadiul recursului. În plus, contrar celor susținute de EUIPO, recurenta identifică mai multe puncte din hotărârea atacată, în special punctele 45-48 și 60-64 din aceasta, în care apreciază că Tribunalul a săvârșit erori de drept sau a denaturat elementele de probă în raport cu această calificare juridică, expunând în mod comprehensibil motivele pentru care consideră că respectiva hotărâre ar trebui anulată.

34      Pe de altă parte, în măsura în care EUIPO susține că recurenta reproduce motivele și argumentele deja prezentate în fața Tribunalului, trebuie amintit că, atunci când un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii de către Tribunal, aspectele de drept examinate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în acest mod în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea din 4 octombrie 2024, Aeris Invest/Comisia și SRB, C‑535/22 P, EU:C:2024:819, punctul 106, precum și jurisprudența citată).

35      În aceste condiții, prezentul recurs trebuie declarat admisibil.

B. Cu privire la primul motiv

36      Prin intermediul primului motiv, împărțit în trei aspecte, recurenta reproșează Tribunalului că a respins primul motiv pe care l‑a invocat în primă instanță.

1. Cu privire la primul aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

37      Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta contestă calificarea juridică a cererii în litigiu efectuată de Tribunal și reproșează acestuia erori de drept în interpretarea articolelor 4, 8 și 29 din statut.

38      În opinia sa, în primul rând, la punctele 45-48 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat elementele de probă atunci când a considerat că această cerere nu era o candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, ci o cerere de transfer întemeiată pe articolul 8 din statut.

39      În al doilea rând, această calificare juridică ar fi afectată de o eroare de drept, întrucât Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că acest articol 8 și articolul 29 din statut nu sunt legate.

40      Astfel, Tribunalul ar fi stabilit, la punctul 60 din hotărârea atacată, o distincție absolută între transferurile interinstituționale efectuate în temeiul articolului 8 menționat și cele efectuate în urma publicării anunțurilor interinstituționale pentru ocuparea unui post vacant, în conformitate cu acest articol 29 alineatul (1) litera (b).

41      Cu toate acestea, în temeiul articolului 4 din statut, orice post vacant ar trebui să facă obiectul unei publicări, iar mijloacele de ocupare a unui astfel de post ar fi reglementate de articolul 29 din statut, printre care figurează transferul, în sensul articolului 8 din statut. Astfel, aceste articole 8 și 29 nu ar reglementa două proceduri diferite.

42      În al treilea rând, la punctele 48 și 61-63 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi interpretat articolul 8 din statut ca fiind aplicabil numai în ipoteza unei cereri de transfer fără un post vacant. Or, o astfel de ipoteză nu poate exista, întrucât ar fi contrară articolului 4 din statut, care impune existența unui post vacant pe care funcționarul poate fi transferat.

43      Astfel, Tribunalul ar fi săvârșit de asemenea o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 64 din această hotărâre, că, în examinarea cererii în litigiu, EUIPO nu trebuia să ia în considerare articolul 4 și articolul 29 alineatul (1) litera (b) din statut.

44      În al patrulea rând, decizia în litigiu ar fi rezultatul unei proceduri arbitrare, și anume exercițiul anual de transferuri, prin care EUIPO ar eluda articolul 29 din statut, ținând seama de criterii precum performanța sau durata reziduală a contractului, care ar fi pertinente pentru promovare, iar nu pentru recrutare. În plus, această procedură ar fi de asemenea contrară statutului în măsura în care s‑ar aplica nu numai funcționarilor detașați care doresc să fie transferați, ci și persoanelor care doresc să fie recrutate de pe o listă de rezervă, în condițiile în care acestea din urmă nu ar putea fi recrutate în temeiul articolului 8 din statut, din moment ce nu sunt funcționari.

45      EUIPO susține că recurenta confundă cele două tipuri de transferuri interinstituționale vizate la punctul 60 din hotărârea atacată, menționate la punctul 40 din prezenta hotărâre, și precizează că exercițiul anual de transferuri urmărește să confere o structură aplicării articolului 8 din statut pentru numirea, în calitate de funcționari ai EUIPO, a unor funcționari ai altor instituții care lucrează deja în acest oficiu ca agenți temporari sau contractuali.

46      Potrivit EUIPO, recurenta s‑a referit în mod sistematic, în cursul procedurii administrative, precum și în cererile sale introductive în primă instanță și în cadrul recursului la cererea în litigiu ca fiind o „cerere de transfer”. Or, prin recursul formulat, aceasta ar urmări să arate că cererea în litigiu era în realitate o candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, ceea ce ar echivala cu modificarea obiectului litigiului în fața Tribunalului și cu invocarea pentru prima dată în fața Curții a unui argument pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului, motiv pentru care acest argument ar fi inadmisibil.

47      Chiar admițând că cererea în litigiu a fost depusă în temeiul articolului 29 alineatul (1) din statut, nu ar fi mai puțin adevărat că recurenta urmărea să obțină un transfer către EUIPO.

48      În orice caz, Tribunalul ar fi considerat în mod întemeiat că EUIPO nu trebuia să ia în considerare articolul 29 alineatul (1) litera (b) din statut și nici articolul 4 din acesta, întrucât anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant a fost publicat în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (a) din statut în vederea ocupării unui post vacant prin recrutarea unui funcționar sau a unui agent temporar care lucrează deja în cadrul acestui oficiu.

b) Aprecierea Curții

1) Cu privire la admisibilitate

49      Trebuie amintit că, potrivit articolului 170 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul de procedură, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. Astfel, în temeiul unei jurisprudențe consacrate, competența Curții în cadrul recursului este limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele și la argumentele dezbătute în fața primei instanțe. O parte nu poate, așadar, să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului, întrucât aceasta ar echivala cu a‑i permite să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul (Hotărârea din 27 februarie 2025, Lukoil/Registre de transparence ș.a., C‑223/24 P, EU:C:2025:129, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

50      În speță, din cuprinsul punctelor 56-58 din hotărârea atacată reiese că, prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv al acțiunii sale în primă instanță, recurenta a susținut în esență că, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera (b) din statut, EUIPO era obligat să analizeze cererea în litigiu în legătură cu postul vacant pe care intenționa să îl ocupe în urma publicării anunțului intern pentru ocuparea unui post vacant. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre, prin intermediul primului aspect al primului motiv al recursului său, recurenta reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept în măsura în care a înlăturat această argumentație. Rezultă că, contrar celor susținute de EUIPO, prin acest prim aspect, recurenta nu invocă un argument neinvocat în fața Tribunalului și nu modifică obiectul litigiului în fața acestei instanțe, astfel încât aspectul menționat este admisibil.

51      Rezultă că primul aspect al primului motiv este admisibil.

2) Cu privire la fond

52      La punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, prin argumentația sa potrivit căreia articolul 8 și articolul 29 alineatul (1) din statut trebuie aplicate concomitent, recurenta confunda, pe de o parte, transferurile interinstituționale efectuate în temeiul acestui articol 8 și, pe de altă parte, transferurile interinstituționale efectuate în urma publicării unor anunțuri interinstituționale pentru ocuparea unui post vacant, în conformitate cu acest articol 29 alineatul (1) litera (b).

53      La punctele 61 și 62 din hotărârea menționată, Tribunalul a statuat că, prin însăși natura sa, nu se poate considera că o cerere de transfer interinstituțional, formulată în temeiul articolului 8 primul paragraf menționat, urmărește ocuparea unui post vacant care face obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant și că, pe cale de consecință, cererea în litigiu nu poate fi asociată în mod valabil postului vacant vizat de anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant.

54      Astfel, la punctul 63 din hotărârea menționată, Tribunalul a respins argumentul recurentei potrivit căruia EUIPO era obligat, în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (b) din statut, să ia în considerare cererea în litigiu în cadrul examinării actelor de candidatură introduse ca răspuns la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant.

55      În sfârșit, la punctul 64 din aceeași hotărâre, Tribunalul a adăugat că, în vederea examinării acestei cereri, EUIPO nu trebuia nici să ia în considerare articolul 4 din statut, dat fiind că acest articol 29 alineatul (1) litera (b) și acest articol 4 privesc aducerea la cunoștința personalului celorlalte instituții a posturilor vacante. Acesta a concluzionat că argumentația recurentei privind nerespectarea de către EUIPO a ordinii de prioritate prevăzute la articolul 29 menționat și a normelor prevăzute la articolul 4 menționat era inoperantă.

56      În această privință, este necesar să se arate că din articolul 8 primul paragraf din statut reiese că un funcționar al unei instituții a Uniunii detașat într‑un post dintr‑o altă instituție a Uniunii poate să solicite, la încheierea unui termen de șase luni, transferul în această din urmă instituție.

57      În plus, din articolul 29 alineatul (1) literele (a)-(c) din statut rezultă că, înainte de a ocupa posturile vacante dintr‑o instituție, AIPN examinează, în primul rând, posibilitățile de a ocupa postul, în cadrul acestei instituții, prin transfer, prin numire în conformitate cu articolul 45a sau prin promovare, precum și dacă au fost primite cereri de transfer din partea unor funcționari având același grad în alte instituții și/sau, în cazul în care nu a fost posibilă ocuparea acestui post vacant prin intermediul acestor posibilități și cereri, prin luarea în considerare a listelor de candidați eligibili întocmite în urma unui concurs general.

58      Curtea a statuat că acest articol 29 alineatul (1) enumeră fazele succesive care trebuie urmate atunci când este necesară ocuparea unui post vacant într‑o instituție, AIPN trebuind să examineze, în ordinea preferinței, posibilitățile de recrutare enumerate în această dispoziție. Dispoziția menționată acordă, așadar, prioritate funcționarilor care servesc deja în instituția în cauză în raport cu funcționarii celorlalte instituții și acestora din urmă în raport cu persoanele care se află pe liste de candidați eligibili întocmite în urma unui concurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 1999, Carbajo Ferrero/Parlamentul, C‑304/97 P, EU:C:1999:152, punctele 29 și 30, precum și jurisprudența citată).

59      Trebuie arătat că noțiunile de „transfer”, în sensul articolului 8 din statut, și „transfer”, în sensul articolului 29 alineatul (1) litera (b) din acesta, trebuie considerate echivalente.

60      Astfel, deși, în versiunea în limba franceză, aceste dispoziții utilizează termenii „transféré/transfert” și, respectiv, „mutation”, ele utilizează, în numeroase alte versiuni lingvistice, termeni identici sau cel puțin foarte similari. Aceasta este situația nu numai în ceea ce privește versiunea în limba engleză a dispozițiilor menționate, care este limba de procedură (transferred/transfer și, respectiv, transfer), ci și în ceea ce privește versiunile în limbile spaniolă (transferido/transferencia și traslado), germană (Übernahme și Übernahmeanträge), italiană (trasferito/trasferimento și trasferimento), neerlandeză (over te gaan/overgang și overgang), portugheză (transferência și transferência) sau română (transferul/transfer și transfer) din aceleași dispoziții.

61      De altfel, Curtea a statuat deja, în raport cu transferul în cadrul unei instituții, prevăzut la articolul 7 din statut, că există un transfer în cazul în care un funcționar este transferat pe un post vacant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 1981, Carbognani și Coda Zabetta/Comisia, 161/80 și 162/80, EU:C:1981:51, punctul 19, precum și Hotărârea din 21 mai 1981, Kindermann/Comisia, 60/80, EU:C:1981:115, punctul 12).

62      Rezultă că, atunci când AIPN, după ce a constatat, în temeiul articolului 29 alineatul (1) din statut, că, pentru a avea o șansă de a putea efectua numirea unei persoane cu cel mai înalt nivel de eficiență, de competență și de integritate, este necesar să se extindă procedura de recrutare minimum până la cererile prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (b) din statut, publică un anunț pentru ocuparea unui post vacant, acesta este obligat să ia în considerare, în temeiul acestei din urmă dispoziții, cererile interinstituționale de transfer depuse în temeiul articolului 8 din statut.

63      Desigur, articolul 8 din statut vizează situația unui funcționar considerat individual, recunoscându‑i dreptul de a solicita un transfer în instituția în care a fost detașat de cel puțin șase luni. Totuși, aceasta nu implică faptul că, atunci când AIPN a considerat necesar, pentru a avea o șansă de a putea numi o persoană cu cel mai înalt nivel de eficiență, de competență și de integritate, să extindă procedura de recrutare dincolo de posibilitățile prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (a) din statut, această autoritate se poate dispensa de luarea în considerare a unei cereri de transfer interinstituțional depuse în temeiul articolului 8 menționat.

64      Astfel, după cum reiese din modul de redactare a articolului 4 primul paragraf din statut, orice numire nu poate avea ca obiect decât ocuparea unui post vacant. În consecință, astfel cum susține recurenta, în cazul unui transfer interinstituțional în temeiul articolului 8 din statut, un funcționar nu poate fi transferat decât către un post vacant în instituția în care este detașat, inclusiv către postul pe care îl ocupă temporar la momentul detașării sale. În plus, conform articolului 1a alineatul (1) din statut, postul vacant pe care este transferat acest funcționar trebuie să fie un post permanent. Or, pentru a ocupa un astfel de post vacant, AIPN trebuie să țină seama de ordinea de prioritate prevăzută la articolul 29 alineatul (1) din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 1981, Carbognani și Coda Zabetta/Comisia, 161/80 și 162/80, EU:C:1981:51, punctul 19, precum și Hotărârea din 21 mai 1981, Kindermann/Comisia, 60/80, EU:C:1981:115, punctul 12).

65      Este adevărat că, astfel cum a amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctul 50 din hotărârea atacată, statutul nu conferă niciun drept la un transfer interinstituțional în temeiul articolului 8 din statut.

66      Cu toate acestea, din acest articol reiese că funcționarii unei instituții detașați de cel puțin șase luni într‑o altă instituție au dreptul de a solicita să fie transferați în aceasta din urmă. Or, pentru a asigura efectivitatea acestui drept, orice instituție care primește o astfel de cerere în cadrul unei proceduri de recrutare extinse dincolo de posibilitățile prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (a) din statut are obligația de a o lua în considerare și de a o examina în vederea ocupării postului vacant în cauză.

67      Astfel, afirmând, la punctul 61 din hotărârea atacată, că nu se poate considera că, prin însăși natura sa, o cerere de transfer interinstituțional, formulată în temeiul articolului 8 primul paragraf din statut, vizează ocuparea unui post vacant care face obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

68      În consecință, punctele 62-64 din hotărârea menționată, care se întemeiază pe această premisă eronată, sunt de asemenea afectate de nelegalitate.

69      În plus, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 55 din concluzii, eroarea de drept menționată la punctul 67 din prezenta hotărâre a afectat de asemenea calificarea juridică a cererii în litigiu. Astfel, la punctele 40-48 din hotărârea atacată, Tribunalul a exclus în esență posibilitatea ca cererea în litigiu să fie luată în considerare și examinată ca o candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, întemeiată pe articolul 29 alineatul (1) din statut, pentru motivul că această cerere era întemeiată pe articolul 8 din acesta și că aceste două dispoziții nu puteau, în opinia sa, să fie aplicate concomitent.

70      Or, întrucât această din urmă apreciere a Tribunalului este afectată de o eroare de drept, este necesar să se constate că calificarea juridică a cererii în litigiu este de asemenea afectată de o asemenea eroare, fără a fi necesar să se examineze dacă, astfel cum susține recurenta, Tribunalul a denaturat elementele de probă în raport cu această calificare.

71      Având în vedere considerațiile care precedă, primul aspect al primului motiv trebuie admis.

2. Cu privire la al treilea aspect al primului motiv

a) Argumentația părților

72      Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta afirmă că, în primă instanță, a invocat lipsa unui temei juridic al exercițiului anual de transferuri, faptul că acesta încalcă dispozițiile articolelor 4 și 29 din statut și lipsa unei legături între acest exercițiu și articolul 8 din statut. Cu toate acestea, Tribunalul, încălcând dreptul la apărare, nu ar fi răspuns decât parțial la aceste argumente.

73      Astfel, Tribunalul ar fi considerat, la punctul 69 din hotărârea atacată, că argumentele recurentei privind exercițiul anual de transferuri nu erau pertinente întrucât priveau cererea sa de transfer din 31 martie 2020, menționată la punctul 11 din prezenta hotărâre, în timp ce acțiunea în primă instanță avea ca obiect o altă cerere de transfer introdusă în afara termenului stabilit pentru a răspunde la cererea de exprimare a interesului în cadrul acestui exercițiu.

74      Or, această afirmație, pe de o parte, ar contrazice punctul 47 din hotărârea atacată și, pe de altă parte, ar fi întemeiată pe o denaturare a elementelor de probă, din moment ce din dosar ar reieși că decizia în litigiu a fost adoptată în cadrul exercițiului anual de transferuri și că Tribunalul ar fi confirmat, la punctul 51 din această hotărâre, că „din decizia [în litigiu] reiese că EUIPO a analizat cererea în litigiu în lumina criteriilor în materie de transferuri”.

75      Astfel, recurenta consideră că are dreptul de a contesta procedura de exercițiu anual de transferuri, din moment ce i‑a fost aplicată.

76      EUIPO răspunde, în memoriul în răspuns, că recurenta se limitează să reproducă argumentele pe care le‑a prezentat deja în fața Tribunalului, astfel încât acestea ar fi inadmisibile. În plus, întrucât cererea în litigiu a fost prezentată cu trimiterea la anunțul pentru ocuparea unui post vacant intern, orice argument prin care se contestă exercițiul anual de transferuri ar fi lipsit de pertinență.

b) Aprecierea Curții

1) Cu privire la admisibilitate

77      În ceea ce privește admisibilitatea celui de al treilea aspect al primului motiv, este suficient să se constate că recurenta nu se limitează să reproducă motive și argumente deja prezentate în primă instanță, ci reproșează Tribunalului, printre altele, că nu a examinat toate argumentele pe care le‑a invocat în fața sa pentru a contesta legalitatea exercițiului anual de transferuri, precum și că motivarea hotărârii atacate a fost afectată de contradicții.

78      Or, constituie chestiuni de drept care pot fi invocate în cadrul unui recurs atât problema dacă Tribunalul a modificat obiectul sau substanța diferitelor capete de cerere și motive prezentate de recurent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2018, Ori Martin/Curtea de Justiție a Uniunii Europene, C‑463/17 P, EU:C:2018:411, punctul 18 și jurisprudența citată), cât și cea dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie (Hotărârea din 12 decembrie 2024, DD/FRA, C‑587/21 P, EU:C:2024:1017, punctul 58 și jurisprudența citată).

79      Rezultă că, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 34 din prezenta hotărâre, al treilea aspect al primului motiv este admisibil.

2) Cu privire la fond

80      La punctul 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că orice argument legat de exercițiul anual de transferuri era lipsit de pertinență în cadrul controlului legalității deciziei în litigiu, întrucât cererea în litigiu fusese introdusă în afara termenului stabilit pentru a răspunde la cererea de exprimare a interesului în cadrul acestui exercițiu.

81      Este necesar să se arate că, astfel cum susține recurenta, această constatare o contrazice în special pe cea care figurează la punctul 51 din hotărârea menționată, și anume că „din decizia [în litigiu] reiese că EUIPO a analizat cererea în litigiu în lumina criteriilor în materie de transferuri” și că „cererea în litigiu conține numeroase referiri [la aceste] criterii”, înțelegându‑se că criteriile menționate au fost elaborate, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 10 din prezenta hotărâre, în cadrul exercițiului anual de transferuri.

82      Prin urmare, motivarea hotărârii atacate este afectată de o contradicție în această privință.

83      Astfel, punctul 69 din hotărârea atacată, potrivit căruia „orice argument legat de exercițiul anual de transferuri este lipsit de pertinență în cadrul controlului legalității deciziei [în litigiu]”, intră în contradicție cu punctul 51 din această hotărâre, potrivit căruia „din decizia [în litigiu] reiese că EUIPO a analizat cererea în litigiu în lumina criteriilor în materie de transferuri”.

84      Având în vedere considerațiile care precedă, al treilea aspect al primului motiv trebuie admis.

C. Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv

1. Argumentația părților

85      Prin intermediul celui de al doilea motiv, împărțit în trei aspecte, recurenta reproșează Tribunalului că a respins al doilea motiv pe care l‑a invocat în primă instanță.

86      Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurenta contestă respingerea de către Tribunal a argumentelor sale întemeiate pe inegalitatea de tratament dintre candidații externi și funcționarii care urmăresc să fie transferați pentru motivul că aceste argumente erau întemeiate pe nerespectarea ordinii de prioritate prevăzute la articolul 29 alineatul (1) din statut.

87      În primul rând, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctul 76 din hotărârea atacată, că, ținând seama de calificarea cererii în litigiu drept „cerere de transfer întemeiată pe articolul 8 primul paragraf din statut”, orice argument întemeiat pe o încălcare a acestui articol 29 alineatul (1) era lipsit de pertinență.

88      În al doilea rând, recurenta contestă afirmația care figurează la punctul 79 din hotărârea atacată, potrivit căreia, în calitate de funcționară care solicită să fie transferată la EUIPO, ea nu poate asimila situația sa cu cea a unui candidat recrutat cu titlu temporar, întrucât aceste două situații intră sub incidența a două regimuri distincte, și anume statutul și, respectiv, Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii. Astfel, potrivit recurentei, această afirmație nu este conformă cu anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, deschis atât funcționarilor, cât și agenților temporari.

89      EUIPO susține că, prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta încearcă să reinterpreteze cererea în litigiu ca fiind o candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, ceea ce ar constitui o tentativă nelegală de reexaminare a faptelor și a elementelor de probă din dosar, și că, în consecință, acest motiv trebuie declarat inadmisibil.

90      În orice caz, în ceea ce privește primul aspect al motivului menționat, EUIPO afirmă că anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant nu s‑ar fi putut aplica funcționarilor detașați în cadrul acestui oficiu, și anume situației în care se afla recurenta.

2. Aprecierea Curții

a) Cu privire la admisibilitate

91      În măsura în care, potrivit EUIPO, prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta încearcă să reinterpreteze cererea în litigiu ca fiind o candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, ceea ce ar constitui o tentativă nelegală de reexaminare a faptelor și a elementelor de probă din dosar, este suficient să se constate că, pentru motivele expuse în cadrul aprecierii primului motiv, recurenta poate contesta calificarea juridică a acestei cereri.

92      Prin urmare, al doilea motiv, inclusiv primul aspect al acestuia, este admisibil.

b) Cu privire la fond

93      Primul aspect al celui de al doilea motiv vizează respingerea de către Tribunal a argumentației recurentei potrivit căreia nerespectarea ordinii de prioritate prevăzute la articolul 29 alineatul (1) din statut a condus la o inegalitate de tratament între candidații externi și funcționarii care urmăreau să fie transferați.

94      La punctul 76 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că orice argument întemeiat pe o eventuală încălcare a acestei dispoziții era lipsit de pertinență, în măsura în care acțiunea cu care fusese sesizat avea ca obiect anularea unei decizii de respingere a unei cereri de transfer întemeiate pe articolul 8 primul paragraf din statut, și anume decizia în litigiu, iar nu anularea unei decizii de respingere a candidaturii recurentei depuse ca răspuns la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant.

95      Or, pentru motivele expuse în cadrul aprecierii primului aspect al primului motiv este necesar să se constate că această concluzie este afectată de o eroare de drept, ordinea de prioritate fiind susceptibilă să fie pertinentă pentru examinarea de către EUIPO a cererii în litigiu.

96      Pentru aceleași motive, punctul 79 din hotărârea atacată este de asemenea afectat de o eroare de drept. Astfel, la acest punct, Tribunalul a considerat că argumentul recurentei întemeiat pe o încălcare a principiului egalității de tratament era nefondat, întrucât situația recurentei și cea a candidatului care a fost recrutat cu titlu temporar în urma publicării anunțului extern pentru ocuparea unui post vacant intrau sub incidența a două regimuri distincte, și anume statutul și, respectiv, Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii, astfel încât aceste situații nu erau comparabile.

97      Or, odată ce AIPN a considerat necesar să extindă o procedură de recrutare dincolo de posibilitățile prevăzute la articolul 29 alineatul (1) litera (a) din statut, atât funcționarii aflați în situația recurentei, cât și candidații recrutați ca agenți temporari pe un post permanent sunt supuși dispozițiilor capitolului 1 din titlul III din statut, în care figurează printre altele acest articol 29 alineatul (1).

98      Având în vedere considerațiile care precedă, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis.

99      În consecință, întrucât primul și al treilea aspect ale primului motiv, precum și primul aspect al celui de al doilea motiv au fost admise, se impune de asemenea admiterea recursului și, prin urmare, anularea hotărârii atacate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte aspecte ale acestor motive și nici cu privire la al treilea motiv.

VI. Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

100    În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

101    Această situație se regăsește în speță.

102    Așa cum s‑a menționat la punctul 20 din prezenta hotărâre, în susținerea acțiunii formulate, recurenta a invocat trei motive, întemeiate, primul, în esență, pe o încălcare a articolelor 4, 8, 29 și 110 din statut, precum și a principiului continuității carierei funcționarilor Uniunii, al doilea, pe o încălcare a principiului egalității de tratament și, al treilea, pe o încălcare a obligației de motivare, pe existența unei erori vădite de apreciere și pe nerespectarea obligației de solicitudine.

103    Prin intermediul primului motiv, recurenta susține printre altele că EUIPO a încălcat articolul 29 din statut prin faptul că a omis să ia în considerare cererea în litigiu în cadrul anunțului intern pentru ocuparea unui post vacant. Recurenta adaugă că acest anunț pentru ocuparea unui post vacant nu indică faptul că se întemeiază pe articolul 29 alineatul (1) litera (a) menționat și, mai general, nu menționează temeiul juridic pe care se întemeiază.

104    EUIPO răspunde că nu putea lua în considerare cererea în litigiu în cadrul respectivului anunț intern pentru ocuparea unui post vacant, din moment ce acesta viza „mobilitatea internă” a personalului EUIPO și, prin urmare, era adresat numai funcționarilor și agenților temporari ai EUIPO, iar nu funcționarilor altor instituții, precum recurenta, funcționară a Comisiei.

105    Din lectura deciziei în litigiu și a deciziei privind reclamația reiese că EUIPO a respins cererea în litigiu în esență pentru motivul că această cerere nu putea fi luată în considerare în cadrul anunțului intern pentru ocuparea unui post vacant, din moment ce acesta din urmă ar fi fost publicat în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (a) din statut și ar fi fost adresat numai funcționarilor și agenților temporari ai EUIPO, iar nu funcționarilor altor instituții, precum recurenta. Potrivit EUIPO, cererea în litigiu nu putea fi luată în considerare decât în cadrul unui anunț de transfer interinstituțional, publicat în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera (b) din statut. EUIPO a arătat, în plus, că examinase cererea de transfer a recurentei în cadrul exercițiului anual de transferuri și în lumina criteriilor în materie de transferuri și că a considerat că transferul recurentei la EUIPO nu era în interesul serviciului, în special având în vedere numărul limitat de posturi disponibile. În ceea ce privește anunțul extern pentru ocuparea unui post vacant, EUIPO a arătat că acesta era lipsit de pertinență pentru aprecierea cererii în litigiu, din moment ce viza recrutarea de agenți temporari, iar recurenta ocupa deja un post de agent temporar în cadrul EUIPO.

106    Trebuie constatat că, astfel cum susține recurenta, anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, a cărui copie a fost anexată de aceasta la cererea sa introductivă în primă instanță, nu precizează în temeiul căruia dintre punctele de la articolul 29 alineatul (1) din statut a fost publicat. De altfel, se deduce din indicația care figurează în acest anunț, potrivit căreia puteau candida la postul indicat atât funcționarii, cât și agenții temporari, că AIPN apreciase că, pentru a avea o șansă de a numi o persoană cu cel mai înalt nivel de eficiență, de competență și de integritate, era necesar să se extindă procedura de recrutare dincolo de posibilitățile prevăzute la acest articol 29 alineatul (1) litera (a).

107    Or, din cuprinsul punctului 69 din prezenta hotărâre reiese că, într‑un astfel de context, cererea în litigiu ar fi trebuit să fie luată în considerare și examinată de AIPN drept candidatură la anunțul intern pentru ocuparea unui post vacant, întemeiată pe articolul 29 alineatul (1) menționat.

108    Astfel, după cum se arată la punctul 66 din prezenta hotărâre, instituția care primește, în cadrul unei proceduri de recrutare care a fost extinsă dincolo de posibilitățile prevăzute la același articol 29 alineatul (1) litera (a), o cerere de transfer depusă în temeiul articolului 8 din statut, are obligația de a o lua în considerare și de a o examina în vederea ocupării postului vacant în cauză. În consecință, AIPN nu putea respinge cererea în litigiu pentru motivul că recurenta era inițial funcționară a Comisiei.

109    Împrejurarea că această din urmă cerere a fost examinată de AIPN în cadrul unei proceduri distincte, și anume exercițiul anual de transferuri, nu poate conduce la o concluzie diferită, cu atât mai mult cu cât unul dintre motivele invocate de AIPN pentru a‑și justifica refuzul de a solicita transferul recurentei în cadrul acestui exercițiu era numărul limitat de posturi disponibile.

110    Prin urmare, primul motiv al acțiunii trebuie admis și, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive ale acțiunii, se impune anularea deciziei în litigiu.

111    În ceea ce privește capătul de cerere al acțiunii prin care se solicită anularea, „în măsura în care este necesar”, a deciziei privind reclamația, trebuie arătat că, întrucât această din urmă decizie este pur confirmativă a deciziei în litigiu, nu este necesară pronunțarea în mod specific cu privire la acest capăt de cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2018, LL/Parlamentul, C‑326/16 P, EU:C:2018:83, punctele 36-39 și jurisprudența citată).

VII. Cu privire la cheltuielile de judecată

112    Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

113    Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

114    În speță, întrucât recurenta a solicitat obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de recurentă cu ocazia prezentului recurs, precum și pe cele efectuate de aceasta în primă instanță.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:

1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 29 martie 2023, ZR/EUIPO (T‑400/21, EU:T:2023:169).

2) Anulează decizia Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 8 septembrie 2020 de respingere a cererii ZR din 12 mai 2020, prin care aceasta a solicitat, în conformitate cu articolele 8 și 29 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, transferul său la EUIPO.

3) Obligă Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de ZR cu ocazia prezentului recurs, precum și pe cele efectuate de aceasta în primă instanță.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.