CELEX:62023CJ0657: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 10 aprilie 2025.#M. K. împotriva Ministerstvo zemědělství.#Cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud.#Trimitere preliminară – Politica agricolă comună (PAC) – Finanțare, gestionare și monitorizare a PAC – Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 – Finanțare prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) – Articolul 54 – Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Articolul 3 – Recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit dintr‑o subvenție – Termen de prescripție – Termen de recomandare.#Cauza C-657/23.

–

pentru M. K., de F. Šimák, advokát;

–

pentru Ministerstvo zemědělství, de R. Pokorný, în calitate de agent;

–

pentru guvernul ceh, de J. Benešová, J. Očková, M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul bulgar, de T. Mitova și R. Stoyanov, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de L. Radu Bouyon și K. Walkerová, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 54 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549, rectificare în JO 2016, L 130, p. 13).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între M. K., pe de o parte, și Ministerstvo zemědělství (Ministerul Agriculturii, Republica Cehă), pe de altă parte, în legătură cu o decizie prin care se dispune recuperarea de la M. K. a sumelor plătite în mod necuvenit dintr‑o subvenție.

3

Al treilea considerent al Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO 1995, L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166) are următorul cuprins:

„[…] trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților [Europene]”.

4

Potrivit articolului 1 din acest regulament:

„(1) În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”

5

Articolul 3 din regulamentul respectiv prevede:

„(1) Termenul de prescripție a acțiunii este de patru ani de la săvârșirea abaterii menționate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripție curge din ziua în care încetează săvârșirea abaterii respective. În ceea ce privește programele multianuale, termenul de prescripție trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

Termenul de prescripție este întrerupt de orice act al unei autorități competente, adus la cunoștința persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiție a abaterii respective. Termenul de prescripție începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripția devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancțiune, cu excepția cazului în care acțiunea administrativă este suspendată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).

(2) Termenul de aplicare a deciziei prin care se instituie o sancțiune administrativă este de trei ani. Termenul curge de la data la care decizia devine definitivă.

Cazurile de întrerupere și de suspendare sunt reglementate de dispozițiile relevante de drept intern.

(3) Statele membre își păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut în alineatul (1) și, respectiv, (2).”

6

Considerentul (37) al Regulamentului nr. 1306/2013 enunța:

7

Potrivit articolului 5 din Regulamentul nr. 1306/2013, intitulat „Cheltuielile din FEADR”:

„FEADR este implementat prin gestiune partajată între statele membre și Uniune. FEADR finanțează contribuția financiară a Uniunii la programele de dezvoltare rurală implementate în conformitate cu dreptul Uniunii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală.”

8

Titlul IV din Regulamentul nr. 1306/2013, intitulat „Gestionarea financiară a fondurilor”, cuprindea un capitol IV, intitulat „Verificarea și închiderea conturilor”, a cărui secțiune III se referea la „Nereguli”.

9

În cadrul acestei secțiuni III, articolul 54 din regulamentul menționat, intitulat „Dispoziții comune”, prevedea:

„(1) Pentru orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijențe, statele membre solicită recuperarea de la beneficiar în termen de 18 luni după ce un raport de control sau un document similar care semnalează apariția unei astfel de nereguli a fost aprobat și, după caz, primit de agenția de plăți sau de către organismul responsabil de recuperare. Cuantumurile corespunzătoare sunt înregistrate în momentul prezentării cererii de recuperare în registrul debitorilor al agenției de plăți.

(2) Dacă recuperarea nu s‑a produs în termen de patru ani de la data solicitării de recuperare sau în termen de opt ani de la inițierea unei acțiuni într‑o instanță națională, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sunt suportate de statele membre în cauză, iar 50 % de la bugetul Uniunii, fără a se aduce atingere cerinței ca statul membru în cauză să continue în mod obligatoriu procedurile de recuperare în conformitate cu articolul 58.

În cazul în care, în contextul procedurii de recuperare, se constată, printr‑un instrument administrativ sau juridic cu caracter definitiv, absența oricărei nereguli, statul membru în cauză declară drept cheltuială în cadrul Fondurilor sarcina financiară ce îi revine în temeiul primului paragraf.

Cu toate acestea, în cazul în care din motive care nu pot fi atribuite statului membru în cauză recuperarea nu poate avea loc în termenul precizat la primul paragraf, iar cuantumul care trebuie recuperat depășește 1 milion de euro, Comisia poate, la cererea statului membru, să extindă termenul cu o perioadă de cel mult jumătate din durata inițială.

(3) Pe baza unor motive justificate corespunzător, statele membre pot decide să nu continue procedurile de recuperare. O decizie în acest sens poate fi luată numai în următoarele situații:

În cazul în care decizia menționată la primul paragraf al prezentului alineat este luată înainte ca suma restantă să facă obiectul normelor menționate la alineatul (2), consecința financiară a nerecuperării este suportată de la bugetul Uniunii.

(4) Statele membre introduc în conturile anuale trimise Comisiei în temeiul articolului 102 alineatul (1) litera (c) punctul (iv) sumele ce vor fi suportate de statele membre în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. Comisia controlează dacă s‑a făcut acest lucru și efectuează orice ajustare necesară ca urmare a adoptării actului de punere în aplicare menționat la articolul 51.

(5) Cu condiția respectării procedurii stabilite la articolul 52 alineatul (3), Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să excludă de la finanțarea din partea Uniunii sumele imputate bugetului Uniunii, în următoarele cazuri:

Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 116 alineatul (2).”

10

În cadrul secțiunii III menționate, articolul 56 din regulamentul menționat, intitulat „Dispoziții specifice pentru FEADR”, prevedea:

„Atunci când, în cadrul operațiunilor sau programelor de dezvoltare rurală, sunt depistate nereguli sau neglijențe, statele membre fac ajustări financiare prin anularea totală sau parțială a respectivei finanțări din partea Uniunii. Statele membre țin cont de natura și gravitatea neregulilor detectate, precum și de nivelul pierderii financiare pentru FEADR.

Cuantumurile finanțării din partea Uniunii în cadrul FEADR care sunt anulate și cele recuperate, precum și dobânda aferentă se realocă programelor în cauză. Totuși, fondurile Uniunii anulate sau recuperate pot fi reutilizate de statele membre numai pentru o operațiune din cadrul aceluiași program de dezvoltare rurală și cu condiția ca fondurile să nu fie realocate operațiunilor care au făcut obiectul unei ajustări financiare. După încheierea unui program de dezvoltare rurală, statul membru rambursează cuantumurile recuperate la bugetul Uniunii.”

11

Titlul V din Regulamentul nr. 1306/2013, intitulat „Sisteme de control și sancțiuni”, cuprindea capitolul I, intitulat „Norme generale”, din care făceau parte articolele 58-66 din acesta.

12

Articolul 58 din regulamentul menționat, intitulat „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii”, prevedea la alineatul (1):

„(1) În cadrul [politicii agricole comune (PAC), statele membre adoptă toate actele cu putere de lege și actele administrative și iau orice altă măsură necesară pentru a asigura protecția eficace a intereselor financiare ale Uniunii și în special pentru:

[…]

13

Instanța de trimitere explică faptul că, la data plății subvenției în discuție în litigiul principal, și anume 7 iulie 2015, ordinea juridică cehă nu prevedea un termen de prescripție pentru recuperarea unei subvenții plătite în mod necuvenit de la beneficiarul acesteia.

14

La 28 iunie 2012, M. K., o persoană fizică cehă, a depus o cerere de subvenție în cadrul Programului de dezvoltare rurală pentru Republica Cehă, măsura III.1.2 „Ajutor pentru înființarea de întreprinderi și dezvoltarea acestora” (denumit în continuare „PDR”), pentru un proiect intitulat „Adaptarea unei clădiri în vederea unei activități comerciale”.

15

La 13 martie 2013, prin semnarea unui acord de grant, M. K. se angaja să respecte normele PDR.

16

La 7 iulie 2015, o subvenție în cuantum de 5239422 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 210000 de euro) a fost plătită lui M. K. pentru proiectul în cauză.

17

În urma unui control al acestui proiect, care a avut loc la 29 aprilie 2016, Státní zemědělský intervenční fond (Fondul de intervenție agricolă), într‑un aviz din 24 mai 2016, a constatat că clădirea în cauză nu fusese utilizată pentru nevoile activității comerciale în cauză și că încălcarea normelor PDR de către M. K. implica o reducere a subvenției plătite cu 100 % din cuantumul său.

18

La 12 septembrie 2016, acest aviz a fost confirmat de comisia de revizuire a Ministerului Agriculturii.

19

La 11 iunie 2018, Fondul de intervenție agricolă a adoptat o decizie prin care a dispus recuperarea de la M. K. a tuturor fondurilor care îi fuseseră astfel plătite în mod necuvenit, și anume suma de 5239422 CZK.

20

La 7 mai 2020, Ministerul Agriculturii a respins contestația administrativă formulată de M. K. împotriva acestei decizii.

21

Sesizat cu acțiunea judiciară a lui M. K. împotriva deciziei de respingere a acestei contestații administrative, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă), după ce a examinat motivul întemeiat pe stingerea dreptului statului membru în cauză de a solicita de la M. K. recuperarea subvenției în discuție în litigiul principal, pentru motivul că cererea de recuperare a acestei subvenții fusese formulată de autoritățile competente cehe după expirarea termenului de 18 luni prevăzut la articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, a considerat că acest drept nu era stins în speță, întrucât termenul menționat constituia un termen de recomandare, iar nu un termen de prescripție, numai nerespectarea acestuia din urmă fiind susceptibilă să determine stingerea dreptului respectiv.

22

Prin hotărârea sa, instanța menționată s‑a îndepărtat, în această privință, de jurisprudența Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă), care este instanța de trimitere, rezultată dintr‑o decizie a Camerei a noua a acesteia din urmă, care a statuat că un termen precum cel în discuție în litigiul principal era un termen de prescripție.

23

Hotărârea pronunțată de Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a făcut obiectul unui recurs la instanța de trimitere, în cadrul căruia cauza principală a fost atribuită Camerei a cincea.

24

Or, Camera a cincea a instanței de trimitere a trimis această cauză Camerei extinse a acestei instanțe, deoarece a apreciat că, întrucât termenul de 18 luni prevăzut la articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 era un termen de recomandare, iar statul membru în cauză avea astfel dreptul să solicite recuperarea plăților necuvenite de la beneficiarul subvenției în cauză chiar și după expirarea acestui termen, era necesar să se îndepărteze de jurisprudența națională existentă.

25

Instanța de trimitere subliniază că este obligată să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară ca urmare, mai întâi, a existenței unei divergențe în propria jurisprudență în ceea ce privește calificarea termenului prevăzut la articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, în continuare, a împrejurării că una dintre interpretările posibile nu poate fi considerată clară, plauzibilă și vădit mai convingătoare decât celelalte și, în sfârșit, a lipsei unui răspuns care să reiasă în această privință din jurisprudența Curții.

26

În ceea ce privește interpretarea care trebuie dată articolului 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, instanța de trimitere observă, pe de o parte, că, spre deosebire de termenul prevăzut la articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, cel care figurează la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 este calificat în mod expres drept termen de prescripție.

27

Pe de altă parte, această instanță arată că articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 reglementează relația dintre statul membru în cauză și Uniune, iar nu pe cea dintre acest stat membru și beneficiarul subvenției în cauză.

28

În schimb, făcând trimitere la Hotărârea din 8 mai 2019, Järvelaev (C‑580/17, EU:C:2019:391), instanța menționată arată că punctele 95 și 96 din aceasta pot fi interpretate în sensul că nu se opun unei interpretări potrivit căreia termenul de 18 luni prevăzut la articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 este în același timp un termen de recomandare, în relația dintre statul membru în cauză și Uniune, și un termen de prescripție, în relația dintre acest stat membru și beneficiarul subvenției în cauză.

29

În aceste context, Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 1306/2013] trebuie interpretat în sensul că dreptul unui stat membru de a solicita recuperarea plăților necuvenite de la beneficiar se stinge prin expirarea termenului de 18 luni prevăzut de această dispoziție?”

30

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, deși întrebarea adresată vizează numai articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, în ceea ce privește stingerea dreptului statului membru în cauză de a solicita recuperarea plăților necuvenite ale unei subvenții din cadrul FEADR de la beneficiarul acesteia, din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere ridică în realitate problema dacă această dispoziție instituie un termen de prescripție în relația dintre statul membru respectiv și acest beneficiar, excluzând aplicarea termenului de prescripție prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95.

31

În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța menționată solicită în esență să se stabilească dacă articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că se opune ca procedura de recuperare a sumelor plătite în mod necuvenit de la beneficiarul unei subvenții din FEADR să poată fi inițiată după expirarea termenului de 18 luni de la aprobarea și, eventual, de la primirea de către agenția de plăți sau de către organismul responsabil de recuperare a unui raport de control sau a unui document similar care semnalează apariția unei nereguli.

32

În această privință, trebuie amintit că articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 introduce o „reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul [Uniunii]”, iar aceasta, astfel cum reiese din al treilea considerent al acestui regulament, pentru a „comb[ate] în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale [Uniunii]” (Hotărârea din 24 iunie 2004, Handlbauer, C‑278/02, EU:C:2004:388, punctul 31, și Hotărârea din 22 decembrie 2010, Corman, C‑131/10, EU:C:2010:825, punctul 36).

33

După cum rezultă din articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95, aceste măsuri administrative pot consta într‑o retragere a avantajului obținut în mod necuvenit prin obligația de rambursare a sumelor plătite necuvenit, fără a avea însă caracterul unei sancțiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2014, Cruz & Companhia, C‑341/13, EU:C:2014:2230, punctul 45, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2022, IFAP, C‑447/20 și C‑448/20, EU:C:2022:265, punctul 46).

34

Astfel, termenul de prescripție prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 este aplicabil atât neregulilor care conduc la aplicarea unei sancțiuni administrative, în sensul articolului 5 din acest regulament, cât și neregulilor, precum cele în discuție în litigiul principal, care fac obiectul unei măsuri administrative ce urmărește recuperarea avantajului obținut în mod nejustificat, conform articolului 4 din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2017, Glencore Céréales France, C‑584/15, EU:C:2017:160, punctul 26 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 6 februarie 2025, Emporiki Serron – Emporias kai Diathesis Agrotikon Proionton, C‑42/24, EU:C:2025:56, punctul 18).

35

Articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 stabilește, în materie de acțiuni, un termen de prescripție care se aplică printre altele în privința unor astfel de măsuri administrative și care curge de la săvârșirea neregulii în cauză, aceasta din urmă vizând, potrivit articolului 1 alineatul (2) din regulamentul menționat, „[o] încălcare a unei dispoziții de drept [al Uniunii], ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general [al Uniunii]” (Hotărârea din 29 ianuarie 2009, Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb ș.a., C‑278/07-C‑280/07, EU:C:2009:38, punctul 21, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2022, IFAP, C‑447/20 și C‑448/20, EU:C:2022:265, punctul 47).

36

Prin adoptarea Regulamentului nr. 2988/95, în special a articolului 3 alineatul (1) primul paragraf din acesta, legiuitorul Uniunii a hotărât să instituie o normă generală de prescripție prin care urmărea, pe de o parte, să definească un termen minim aplicat în toate statele membre și, pe de altă parte, să se excludă posibilitatea de a urmări în justiție o neregulă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii după scurgerea unei perioade de patru ani de la săvârșirea neregulii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2009, Josef Vosding Schlacht-, Kühl- und Zerlegebetrieb ș.a., C‑278/07-C‑280/07, EU:C:2009:38, punctul 27, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2022, IFAP, C‑447/20 și C‑448/20, EU:C:2022:265, punctul 48).

37

Acest articol 3 alineatul (1) primul paragraf precizează, în a doua teză, că acest termen de prescripție de patru ani este aplicabil în lipsa unor „norme sectoriale”, și anume cele adoptate la nivelul Uniunii, iar nu la nivel național, care să prevadă „un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Corman, C‑131/10, EU:C:2010:825, punctele 41 și 42, precum și jurisprudența citată).

38

Rezultă că, începând de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 2988/95, orice atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii poate, în principiu și cu excepția sectoarelor pentru care legiuitorul Uniunii a prevăzut un termen inferior, să fie urmărită de autoritățile competente ale statelor membre într‑un termen de patru ani (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 117 și jurisprudența citată).

39

Cu toate acestea, în măsura în care legiuitorul Uniunii a ales să creeze, într‑o altă reglementare generală sau într‑o reglementare sectorială, o obligație de recuperare a fondurilor utilizate incorect sau obținute în mod nelegal, această reglementare este cea care constituie temeiul juridic pertinent în vederea recuperării acestor fonduri (Hotărârea din 4 octombrie 2024, Comisia/PB, C‑721/22 P, EU:C:2024:836, punctul 53 și jurisprudența citată).

40

Astfel, atunci când recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, precum cele în discuție în litigiul principal, în cadrul unui program de ajutor aprobat și cofinanțat de FEADR în perioada de programare 2007-2013 intervine după sfârșitul acestei perioade de programare, și anume după 1 ianuarie 2014, această recuperare trebuie să se întemeieze pe dispozițiile Regulamentului nr. 1306/2013, în special pe articolul 56 din acest regulament [Hotărârea din 29 februarie 2024, Eesti Vabariik (Põllumajanduse Registrite ja Informatsiooni Amet), C‑437/22, EU:C:2024:176, punctul 44 și jurisprudența citată].

41

În această privință, trebuie arătat că articolul 54 din Regulamentul nr. 1306/2013, care figurează în titlul IV din acest regulament, intitulat „Gestionarea financiară a fondurilor”, și, mai precis, în capitolul IV din acesta, intitulat „Verificarea și închiderea conturilor”, prevede la alineatul (1) în mod general că, „[p]entru orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijențe, statele membre solicită recuperarea de la beneficiar”.

42

Articolul 54 din Regulamentul nr. 1306/2013 reglementează, în cadrul sistemului de răspundere financiară referitor la neregulile în urma cărora sumele plătite în mod necuvenit dintr‑o subvenție trebuie recuperate de la beneficiarul acesteia, repartizarea consecințelor financiare între bugetul Uniunii și bugetul statului membru însărcinat cu recuperarea respectivelor sume.

43

În acest cadru, articolul 54 alineatul (1) menționat prevede un termen de 18 luni de la constatarea formală a existenței unei nereguli, în care statele membre „ar trebui” să solicite recuperarea sumelor de la beneficiarul în cauză, sub sancțiunea de a li se imputa sumele din subvenția în cauză, în conformitate cu articolul 54 alineatul (5) litera (a) menționat.

44

Astfel, în conformitate cu această din urmă dispoziție, Comisia poate, în măsura în care a fost urmată procedura prevăzută la articolul 52 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1306/2013, să adopte acte de punere în aplicare prin care să excludă de la finanțarea din partea Uniunii sumele imputate bugetului Uniunii în cazul în care statul membru în cauză nu a respectat termenul de 18 luni prevăzut la articolul 54 alineatul (1) din acest regulament.

45

În plus, potrivit considerentului (37) al regulamentului menționat, „statele membre ar trebui să solicite recuperarea de la beneficiar, în termen de 18 luni de la aprobarea și, după caz, primirea de către o agenție de plăți sau organismul responsabil de recuperare, a unui raport de control sau a unui document similar care constată existența unei nereguli”, observându‑se că „[a]r trebui prevăzut un sistem de răspundere financiară în cazul în care au avut loc nereguli și sumele totale nu au fost recuperate” și că „ar trebui stabilită o procedură care să permită Comisiei să apere interesele bugetului Uniunii, luând decizia de a imputa parțial statului membru în cauză sumele care au fost pierdute ca urmare a neregulilor și nu au fost recuperate într‑un termen rezonabil”.

46

Prin urmare, un stat membru care constată apariția unei nereguli este obligat să efectueze recuperarea subvenției plătite în mod necuvenit și trebuie în special să solicite recuperarea de la beneficiar în termen de 18 luni de la aprobarea și, după caz, primirea de către o agenție de plăți sau organismul responsabil de recuperare a unui raport de control sau a unui document similar care semnalează apariția unei nereguli. Rezultă că un stat membru poate și, în interesul unei bune gestiuni financiare a resurselor Uniunii, trebuie să efectueze recuperarea menționată cât mai curând posibil (Hotărârea din 8 mai 2019, Järvelaev, C‑580/17, EU:C:2019:391, punctele 95 și 96).

47

Rezultă de aici că articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013, care vizează recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit de la beneficiarul în cauză ca urmare a unei nereguli, privește relația financiară dintre Uniune și statul membru în cauză, astfel încât această dispoziție nu se aplică relației dintre acesta din urmă și beneficiarul plăților necuvenite.

48

Astfel, expirarea termenului de 18 luni de la aprobarea și, eventual, de la primirea de către agenția de plăți sau de către organismul responsabil de recuperare a unui raport de control sau a unui document similar care semnalează apariția unei nereguli, în sensul acestei dispoziții, nu poate determina stingerea dreptului unui stat membru de a solicita recuperarea plăților necuvenite dintr‑o subvenție de la beneficiarul acesteia. În schimb, expirarea acestui termen este susceptibilă să determine consecințe referitoare la obligațiile care îi revin în materie de gestiune financiară a resurselor care provin din bugetul Uniunii.

49

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca procedura de recuperare a sumelor plătite în mod necuvenit de la beneficiarul unei subvenții din FEADR să poată fi inițiată după expirarea termenului de 18 luni de la aprobarea și, eventual, de la primirea de către agenția de plăți sau de către organismul responsabil de recuperare a unui raport de control sau a unui document similar care semnalează apariția unei nereguli.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului coroborat cu articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene,

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune ca procedura de recuperare a sumelor plătite în mod necuvenit de la beneficiarul unei subvenții din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să poată fi inițiată după expirarea termenului de 18 luni de la aprobarea și, eventual, de la primirea de către agenția de plăți sau de către organismul responsabil de recuperare a unui raport de control sau a unui document similar care semnalează apariția unei nereguli.