CELEX:62023TJ0096: Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 25 iunie 2025.#Uniper Global Commodities SE împotriva Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei.#Energie – Piața internă a energiei electrice – Regulamentul (UE) 2017/2195 – Decizie a ACER privind modificarea metodologiei de stabilire a prețului energiei de echilibrare – Impunerea unei limite de preț temporare – Cale de atac introdusă la camera de recurs a ACER – Condiții și modalități speciale ale căilor de atac – Articolul 28 alineatul (1) și articolul 29 din Regulamentul (UE) 2019/942 – Inadmisibilitate pentru lipsa calității procesuale active în fața Comisiei de apel – Excepție de nelegalitate – Egalitate în drept și protecția jurisdicțională efectivă – Lipsa afectării individuale – Calități sau situații de fapt neinvocate – Termen de introducere a acțiunii – Lipsa unei erori scuzabile.#Cauza T-96/23.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

25 iunie 2025(*)

„ Energie – Piața internă a energiei electrice – Regulamentul (UE) 2017/2195 – Decizie a ACER privind modificarea metodologiei de stabilire a prețului energiei de echilibrare – Impunerea unei limite de preț temporare – Cale de atac introdusă la camera de recurs a ACER – Condiții și modalități speciale ale căilor de atac – Articolul 28 alineatul (1) și articolul 29 din Regulamentul (UE) 2019/942 – Inadmisibilitate pentru lipsa calității procesuale active în fața Comisiei de apel – Excepție de nelegalitate – Egalitate în drept și protecția jurisdicțională efectivă – Lipsa afectării individuale – Calități sau situații de fapt neinvocate – Termen de introducere a acțiunii – Lipsa unei erori scuzabile ”

În cauza T‑96/23,

Uniper Global Commodities SE, cu sediul în Düsseldorf (Germania), reprezentată de T. Richter, M. Schellberg, C. Sieberg și M. Schleifenbaum, avocați,

reclamantă,

împotriva

Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), reprezentată de P. Martinet, E. Tremmel și G. Bertrand, în calitate de agenți, asistați de R. van der Hout, J. Wiemer și C. Wagner, avocați,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus din domnul M. van der Woude, președinte, doamna P. Škvařilová‑Pelzl, (raportoare), domnul I. Nõmm, doamna G. Steinfatt și domnul D. Kukovec, judecători,

grefier: P. Cullen, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 9 septembrie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Uniper Global Commodities SE, solicită, cu titlu principal, anularea Deciziei A-003-2022 a Camerei de recurs a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) din 9 decembrie 2022 (denumită în continuare „decizia atacată”), prin care s‑a respins ca inadmisibilă calea de atac pe care o formulase împotriva Deciziei nr. 03/2022 a ACER din 25 februarie 2022 privind modificarea metodologiei de stabilire a prețului energiei de echilibrare și a capacității interzonale utilizate pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru punerea în aplicare a procesului de compensare a dezechilibrelor (denumită în continuare „decizia inițială”), în măsura în care, în cadrul acesteia, ACER a stabilit, pentru o perioadă de 48 luni începând de la 1 iulie 2022, o limită a prețului la care furnizorii de energie de echilibrare, precum ea însăși, puteau schimba această energie pe platformele europene PICASSO și MARI și, cu titlu subsidiar, anularea deciziei inițiale.

Istoricul litigiului

2        Prin Decizia nr. 01/2020 din 24 ianuarie 2020, ACER a adoptat, la propunerea operatorilor de transport și de sistem (denumiți în continuare „OTS”), o metodologie de stabilire a prețului energiei de echilibrare și al capacității interzonale utilizate pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru punerea în aplicare a procesului de compensare a dezechilibrelor (denumită în continuare „metodologia în litigiu”), care prevedea printre altele că prețurile furnizării de energie de echilibrare nu trebuiau să fie mai mari sau inferioare unei limite de preț tehnic de aproximativ 99 999 de euro pe megawatt‑oră (MWh).

3        La 2 iunie 2021, Rețeaua europeană a operatorilor de transport și de sistem de energie electrică (denumită în continuare „ENTSO pentru energie electrică”) a elaborat, în numele tuturor OTS‑urilor, o propunere de modificare a metodologiei în litigiu pentru a înlocui limita de preț tehnică existentă cu o limită de preț în cuantum de aproximativ 15 000 de euro/MWh (denumită în continuare „propunerea OTS‑urilor”). Această propunere era însoțită de o notă explicativă din 28 mai 2021. În cadrul consultării pieței lansate de ENTSO de energie electrică, reclamanta i‑a prezentat acesteia din urmă un aviz negativ cu privire la propunerea respectivă la 20 iulie 2021.

4        Întrucât ENTSO pentru energie electrică i‑a transmis propunerea OTS‑urilor spre aprobare, ACER a efectuat, la 13 octombrie 2021, o consultare publică pe site‑ul său internet și a invitat participanții din piață interesați să își prezinte observațiile cu privire la această propunere până la 10 noiembrie 2021. În acest context, ACER a ridicat printre altele problema dacă ar trebui aprobată o limită de preț temporară în faza de lansare a platformelor europene de schimb de energie de echilibrare PICASSO și MARI. Reclamanta a participat la această consultare publică, prezentând, la 10 noiembrie 2021, observații cu privire la problemele ridicate de ACER.

5        Între 22 noiembrie și 6 decembrie 2021, ACER a prezentat spre consultare OTS‑urilor, ENTSO pentru energie electrică și autorităților de reglementare ale statelor membre (denumite în continuare „ANR‑urile”) o versiune, modificată de ea însăși, a propunerii OTS‑urilor pe care le transmisese în prealabil acestora, însoțită de o justificare a modificărilor.

6        Prin decizia inițială, adoptată la 25 februarie 2022 și publicată pe site‑ul său internet la 28 februarie 2022, ACER a respins propunerea OTS‑urilor, pentru motivul că nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2195 al Comisiei din 23 noiembrie 2017 de stabilire a unei linii directoare privind echilibrarea sistemului de energie electrică (JO 2017, L 312, p. 6), și a dispus menținerea în vigoare a limitei de preț tehnic existente într‑un cuantum de aproximativ 99 999 de euro/MWh. Cu toate acestea, prin anexa I la decizia inițială, ACER a modificat metodologia în litigiu impunând o limită de preț temporară într‑un cuantum de aproximativ 15 000 de euro/MWh care se aplică exclusiv schimburilor de energie de echilibrare pe platformele europene PICASSO și MARI, pentru o perioadă de 48 de luni începând de la 1 iulie 2022.

7        La 28 aprilie 2022, reclamanta a formulat o cale de atac împotriva acestei decizii la Camera de recurs a ACER (denumită în continuare „Camera de recurs”).

8        Prin decizia atacată, camera de recurs a respins ca inadmisibilă calea de atac a reclamantei împotriva deciziei inițiale, pentru motivul că reclamanta nu avea calitatea necesară pentru a introduce o astfel de cale de atac, în temeiul articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/942 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (JO 2019, L 158, p. 22), întrucât nu îi era adresată decizia inițială, iar aceasta din urmă nu o privea individual.

Concluziile părților

9        Reclamanta solicită Tribunalului:

– cu titlu principal, anularea deciziei atacate;

– cu titlu subsidiar, anularea deciziei inițiale;

– obligarea ACER la plata cheltuielilor de judecată.

10      ACER solicită în esență Tribunalului:

– respingerea acțiunii;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

Cu privire la cererea principală prin care se solicită anularea deciziei atacate

11      În susținerea cererii principale de anulare a deciziei atacate, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea condiției de aplicare a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 privind afectarea individuală a reclamantului și, al doilea, în esență pe o interpretare a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 care nu asigură efectul util al procedurii în fața Camerei de recurs și conformitatea acestei dispoziții cu principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), și cu principiul egalității în fața legii, astfel cum este garantat de articolul 20 din cartă, în măsura în care Camera de recurs a refuzat să constate că avea calitate procesuală activă împotriva unui act normativ care o privea direct și nu presupunea măsuri de executare.

12      ACER solicită respingerea cererii principale ca nefondată.

13      Este necesar să se înceapă prin examinarea celui de al doilea motiv.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o interpretare a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 care nu asigură efectul util al procedurii în fața Camerei de recurs și conformitatea acestei dispoziții cu principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este prevăzut la articolul 47 din cartă, și cu principiul egalității în fața legii, astfel cum este garantat de articolul 20 din cartă

14      Reclamanta apreciază că, în decizia atacată, camera de recurs a încălcat articolul 263 al patrulea paragraf TFUE atunci când a considerat că reclamanta nu avea calitatea necesară pentru a introduce o acțiune în fața sa, deși decizia inițială era un act normativ care o privea direct și nu presupunea măsuri de executare.

15      Reclamanta susține că, în decizia atacată, camera de recurs a constatat în mod întemeiat, având în vedere jurisprudența, că decizia inițială constituia un act normativ care o privea direct și nu presupunea măsuri de executare și care, prin urmare, era atacabil în fața instanței Uniunii Europene, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Acest aspect nu ar fi contestat nici de ACER în cadrul prezentei acțiuni.

16      Totuși, potrivit reclamantei, camera de recurs a considerat în mod eronat, în decizia atacată, că aceasta nu avea calitatea de a introduce în fața sa o cale de atac împotriva deciziei inițiale, având în vedere modul de redactare a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942. Cu toate acestea, ar fi posibil și necesar să se interpreteze și să se aplice dispoziția menționată în sensul că i‑ar conferi calitate procesuală activă pentru a ataca decizia menționată, în calitate de act normativ care o privește direct și nu presupune măsuri de executare și care, prin urmare, este atacabil în fața instanței Uniunii, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Astfel, orice altă interpretare a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 ar aduce atingere efectului util al procedurii în fața camerei de recurs și nu ar permite să se asigure conformitatea acestei dispoziții cu principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este prevăzut la articolul 47 din cartă, și cu principiul egalității în fața legii, așa cum este garantat de articolul 20 din cartă.

17      Pe de o parte, efectul util al procedurii în fața camerei de recurs, concepută ca un mecanism simplificat de autocontrol administrativ complet, în interesul unei bune administrări și al degrevării instanțelor Uniunii, ar depinde de deschiderea sa către numeroasele părți interesate și afectate în mod real de deciziile de reglementare a pieței adoptate de ACER, precum limita de preț temporară stabilită prin decizia inițială. Or, potrivit jurisprudenței, dispozițiile dreptului Uniunii ar trebui interpretate astfel încât să se păstreze efectul lor util. În speță, o interpretare strictă a dreptului la o cale de atac în fața Comisiei de apel ar avea drept consecință practică eliberarea ACER de orice autocontrol în exercitarea atribuțiilor esențiale și din ce în ce mai numeroase și importante de reglementare a pieței care i‑ar fi încredințate. Dacă persoanele fizice sau juridice ar putea urmări în mod direct deciziile ACER în fața Tribunalului, atunci când acestea sunt acte normative lipsite de măsuri de executare și care le privesc în mod direct, acest lucru ar aduce atingere efectului util al mecanismului simplificat de autocontrol administrativ complet prevăzut la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942, riscând să conducă la conflicte de acțiuni paralele în fața unor instanțe diferite (și anume camera de recurs și Tribunalul), cu niveluri de control diferite (și anume controlul deplin și controlul restrâns).

18      Pe de altă parte, numai deschiderea căii de atac în fața camerei de recurs ar permite evitarea unui deficit de protecție jurisdicțională efectivă, care ar fi contrar dreptului primar al Uniunii și pe care Tratatul de la Lisabona ar fi încercat tocmai să îl remedieze. Potrivit reclamantei, deși, având în vedere considerentul (34) al Regulamentului 2019/942 și jurisprudența, epuizarea procedurii privind calea de atac prevăzută la articolul 28 alineatul (1) din acest regulament este o condiție prealabilă indispensabilă unei acțiuni în fața instanței Uniunii, lipsa unei posibilității oferite persoanelor fizice sau juridice prin această dispoziție de a sesiza camera de recurs în privința actelor normative ale ACER lipsite de măsuri de executare, care le privesc în mod direct, dar nu individual, le privează ulterior de dreptul lor la o cale de atac în fața Tribunalului în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

19      Or, potrivit doctrinei și jurisprudenței, modalitățile speciale de atac interne ale organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii instituite în temeiul articolului 263 al cincilea paragraf TFUE nu ar putea repune în discuție competența jurisdicțională a Tribunalului. Într‑adevăr, asemenea modalități ar aduce atingere principiului protecției jurisdicționale efective, astfel cum este prevăzut la articolul 47 din cartă, care ar impune, potrivit jurisprudenței, o protecție jurisdicțională efectivă împotriva tuturor actelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii. Pe de altă parte, dacă s‑ar considera că persoanele fizice sau juridice trebuie să urmărească în mod direct deciziile ACER în fața Tribunalului atunci când intenționează să conteste acte normative lipsite de măsuri de executare și care le privesc în mod direct, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, aceasta nu ar fi conformă cu voința legiuitorului Uniunii de a privilegia mecanismul recurgerii la un „organ de apel”, în cadrul agențiilor Uniunii, pentru a permite controlul deplin al aprecierilor lor complexe, pe plan tehnic sau științific, controlul exercitat de instanța Uniunii fiind ulterior, potrivit jurisprudenței, un control restrâns.

20      Acest lucru nu ar fi conform nici cu principiul egalității în fața legii, astfel cum este garantat de articolul 20 din cartă și aplicat în jurisprudență, în măsura în care persoanele fizice sau juridice afectate în cea mai mare măsură de deciziile ACER ar fi, fără o justificare obiectivă, tratate într‑un mod mai puțin favorabil decât altele în ceea ce privește calitatea lor procesuală activă, precum în speță furnizorii de energie de echilibrare în raport cu OTS‑urile. Ținând seama de numărul limitat de decizii individuale cu un domeniu de aplicare normativ adoptate de ACER, precum și de posibilitatea de a trata împreună sau de a articula între ele diferite căi de atac paralele, camera de recurs nu ar fi expusă în mod real unei amenințări de supraîncărcare și ar putea răspunde misiunii pe care legiuitorul i‑ar fi atribuit‑o, și anume să degreveze instanțele Uniunii și să asigure un control deplin al deciziilor ACER.

21      Potrivit reclamantei, camera de recurs nu ar fi trebuit, în decizia atacată, să se pronunțe numai în temeiul articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942. Astfel, din jurisprudență ar reieși că termenii unei dispoziții de drept derivat ar putea și ar trebui să facă obiectul unei interpretări extensive, depășind chiar textul acesteia, din moment ce, precum în speță, conformitatea sa cu dreptul primar ar impune acest lucru. Or, ar fi contrar dreptului primar să se rețină o interpretare a calității procesuale active a persoanelor fizice sau juridice în cadrul articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 mai restrictivă decât în cadrul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, astfel cum rezultă din Tratatul de la Lisabona.

22      ACER contestă argumentele reclamantei și solicită în esență respingerea celui de al doilea motiv.

23      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că instanța Uniunii a admis deja că prezentarea unor motive prin substanța lor mai degrabă decât prin calificarea lor legală poate fi suficientă, lucru condiționat totuși de faptul ca motivele menționate să rezulte din cerere cu suficientă claritate (a se vedea Hotărârea din 23 septembrie 2004, Italia/Comisia, C‑297/02, nepublicată, EU:C:2004:550, punctul 57 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 24 septembrie 2015, Italia și Spania/Comisia, T‑124/13 și T‑191/13, EU:T:2015:690, punctul 33 și jurisprudența citată, Hotărârea din 19 ianuarie 2017, Comisia/Frieberger și Vallin, T‑232/16 P, nepublicată, EU:T:2017:15, punctul 33).

24      În plus, conform jurisprudenței, este permis să se considere că excepția de nelegalitate a fost invocată implicit, în măsura în care faptul că reclamantul invocă un astfel de motiv reiese cu destulă claritate din cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 1996, Baiwir/Comisia, T‑262/94, EU:T:1996:75, punctul 37, Hotărârea din 27 noiembrie 2018, Mouvement pour une Europe des nations et des libertés/Parlamentul, T‑829/16, EU:T:2018:840, punctul 66, și Hotărârea din 21 decembrie 2022, Falke/Comisia, T‑306/21, EU:T:2022:834, punctul 30).

25      Or, din conținutul celui de al doilea motiv, astfel cum a fost dezvoltat la punctele 138-151 și 159 din cererea introductivă, precum și la punctele 56-60 din replică, reiese că reclamanta susține în esență că, pentru a fi conformă cu principiul protecției jurisdicționale efective și cu articolul 47 din cartă, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, care îi conferă calitate procesuală activă în fața instanței Uniunii pentru a introduce o acțiune în anulare împotriva oricărui act care, precum decizia inițială, este un act normativ care o privește direct și nu presupune măsuri de executare, precum și cu principiul egalității în fața legii consacrat la articolul 20 din cartă, articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 trebuia interpretat de camera de recurs, în decizia atacată, în sensul că îi permitea să introducă o cale de atac în fața sa împotriva deciziei menționate.

26      Considerațiile menționate la punctul 25 de mai sus trebuie înțelese în sensul că acoperă în esență o dublă critică, întemeiată fie pe o interpretare a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 de către camera de recurs, în decizia atacată, neconformă cu principiul protecției jurisdicționale efective și cu articolul 47 din cartă, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, și nici cu principiul egalității în fața legii consacrat la articolul 20 din cartă (prima critică), fie pe o excepție de nelegalitate implicită a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 pentru neconformitatea cu aceleași principii și articole din cartă (a doua critică).

27      Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii adoptată în temeiul articolelor 89 și 90 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanta a confirmat că cererea introductivă conținea implicit o asemenea excepție de nelegalitate a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942.

28      În măsura în care, ca răspuns la o altă măsură de organizare a procedurii, ACER a obiectat că excepția de nelegalitate a articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 fusese invocată tardiv, în răspunsul reclamantei la măsura de organizare a procedurii pe care Tribunalul i‑o adresase și trebuia, prin urmare și conform jurisprudenței rezultate din cuprinsul punctului 23 din Hotărârea din 15 mai 2008, Spania/Consiliul (C‑442/04, EU:C:2008:276), al punctelor 38 și 39 din Hotărârea din 26 iunie 2008, Alferink ș.a./Comisia (T‑94/98, EU:T:2008:226) și al punctelor 64-66 din Hotărârea din 24 septembrie 2008, Reliance Industries/Consiliul și Comisia (T‑45/06, EU:T:2008:398), să fie respinsă ca inadmisibilă, este necesar să se arate că cele două critici menționate la punctul 26 de mai sus reieșeau cu suficientă claritate din cuprinsul punctelor 138-151 din cererea introductivă. Prin urmare, este necesar să se înlăture obiecția ridicată de ACER și să se examineze aceste două critici pe fond.

29      Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, astfel cum admit părțile în înscrisurile lor și camera de recurs la punctele 42 și 52 din decizia atacată, decizia inițială, deși adoptată sub forma unei decizii adresate în mod individual OTS‑urilor din regiunea care cuprinde Belgia, Republica Cehă, Germania, Franța, Croația, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, România, Slovenia și Slovacia (denumită în continuare „regiunea CORE”), este un act normativ care o privește direct pe reclamantă, fără a presupune măsuri de executare, în sensul celei de a treia ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, astfel încât reclamanta intră, în raport cu această decizie, în categoria persoanelor fizice sau juridice vizate de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

30      Acestea fiind precizate, trebuie să se verifice dacă, astfel cum susține reclamanta în cadrul primei critici, articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 ar fi trebuit interpretat de camera de recurs, în decizia atacată, în sensul că îi conferă calitate procesuală activă în fața sa împotriva deciziei inițiale, pentru a asigura conformitatea acestei dispoziții cu principiul protecției jurisdicționale efective și cu articolul 47 din cartă, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, precum și cu principiul egalității în fața legii consacrat la articolul 20 din cartă.

31      Potrivit jurisprudenței, interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii nu poate avea ca rezultat să lipsească de orice efect util textul clar și precis al acestei dispoziții. Astfel, din moment ce sensul unei asemenea dispoziții reiese fără ambiguitate chiar din modul de redactare a acesteia, instanța Uniunii nu se poate abate de la această interpretare (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2023, Ministarstvo financija, C‑682/22, EU:C:2023:920, punctul 31 și jurisprudența citată). Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, atunci când termenii acesteia nu delimitează în mod explicit domeniul de aplicare al acesteia, este necesar să se țină seama de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care aceasta face parte (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Whiteland Import Export, C‑308/19, EU:C:2021:47, punctul 34 și jurisprudența citată).

32      Potrivit articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942, privind „[d]ecizii[le] [ACER] care pot face obiectul unei căi de atac”, „[o]rice persoană fizică sau juridică, inclusiv [ANR], poate exercita o cale de atac împotriva unei decizii [a ACER] menționate la articolul 2 litera (d) [din acest regulament] care este adresată persoanei respective sau împotriva unei decizii care, deși adresată unei alte persoane, privește direct și personal respectiva persoană”.

33      În speță, este cert că decizia inițială, prin care ACER s‑a pronunțat cu privire la amendamente la metodologia în litigiu propuse de OTS‑urile din regiunea CORE, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul 2019/942, este o decizie a ACER precum cea vizată la articolul 2 litera (d) din acest regulament.

34      Din modul de redactare clar și precis al articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 reiese că reclamanta, în calitate de persoană juridică căreia nu îi este adresată decizia inițială, care este, conform articolului 2 din aceasta, adresată OTS‑urilor din regiunea CORE, nu poate exercita o cale de atac împotriva deciziei menționate decât dacă aceasta o privește nu numai direct, ci și individual.

35      Deși este adevărat că condiția afectării individuale astfel enunțată la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 trebuie interpretată în lumina principiilor generale ale dreptului Uniunii, așa cum sunt garantate de cartă, o asemenea interpretare nu poate conduce la înlăturarea condiției menționate, care este prevăzută în mod expres de text, fără a se ajunge la o interpretare contra legem.

36      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, recurgerea la o interpretare largă este posibilă numai dacă este compatibilă cu textul dispoziției în cauză și că nici măcar principiul interpretării conforme cu o normă cu forță obligatorie mai mare nu poate servi drept bază pentru o interpretare contra legem (a se vedea Ordonanța din 15 decembrie 2023, Stan/Parchetul European, T‑103/23, EU:T:2023:871, punctul 30 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 19 septembrie 2019, Rayonna prokuratura Lom, C‑467/18, EU:C:2019:765, punctul 61, și Hotărârea din 5 octombrie 2020, Brown/Comisia, T‑18/19, EU:T:2020:465, punctul 111).

37      Prin urmare, este necesar să se constate că, în decizia atacată, camera de recurs era îndreptățită să nu interpreteze articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 în sensul că autoriza reclamanta, în calitate de persoană juridică în sensul acestei dispoziții, să introducă o acțiune în fața sa împotriva deciziei inițiale fără a trebui să stabilească faptul că decizia menționată o privea nu numai direct, ci și individual.

38      În consecință, este necesar să se respingă această primă critică ca nefondată.

39      Trebuie să se continue cu examinarea pe fond a celei de a doua critici, care corespunde excepției de nelegalitate implicite evocate la punctul 26 de mai sus.

40      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unui principiu general de interpretare, un act al Uniunii trebuie interpretat, în măsura posibilului, astfel încât să nu se repună în discuție validitatea acestuia (Hotărârea din 4 octombrie 2001, Italia/Comisia, C‑403/99, EU:C:2001:507, punctul 37, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon ș.a., C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 47). De asemenea, în cazul în care o prevedere din dreptul Uniunii poate primi mai multe interpretări, trebuie să se acorde prioritate celei care este de natură să îi păstreze efectul util (Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon ș.a., C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 47; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 1988, Land de Sarre ș.a., 187/87, EU:C:1988:439, punctul 19 și jurisprudența citată).

41      În speță, trebuie arătat că, în răspunsurile lor la măsurile de organizare a procedurii pe care Tribunalul le adresase, ACER, cu titlu subsidiar, precum și Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, cu titlu principal, au arătat în esență că articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 nu era contrar principiului protecției jurisdicționale efective și nici articolului 47 din cartă, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, și nici principiul egalității în fața legii consacrat la articolul 20 din cartă, întrucât nu se opunea ca, în cazuri precum cele din speță, persoanele fizice sau juridice care nu sunt destinatarele unui act al ACER cu aplicabilitate generală lipsit de măsuri de executare și pe care acest act le privea în mod direct, dar nu individual, și anume categoria de persoane fizice sau juridice vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, să introducă în mod direct o acțiune în anulare împotriva actului menționat în fața Tribunalului.

42      Întrucât decizia inițială este, în privința sa, un act normativ care o privește direct și nu presupune măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona (a se vedea punctul 29 de mai sus), reclamanta face parte din categoria persoanelor fizice sau juridice vizate de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, care, la fel ca celelalte două categorii de persoane fizice sau juridice vizate de prima și de a doua ipoteză prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, și anume persoanele fizice sau juridice destinatare ale actului sau pe care acesta din urmă le privește în mod direct și individual, pot formula o acțiune împotriva acestuia în fața instanței Uniunii, în condițiile prevăzute la articolul 263 primul și al doilea paragraf TFUE.

43      Totuși, articolul 263 al cincilea paragraf TFUE prevede că actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele.

44      La propunerea Comisiei, legiuitorul Uniunii a prevăzut, la articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942, interpretate în lumina considerentului (34) al regulamentului menționat, că persoanele fizice sau juridice cărora le sunt adresate actele ACER sau pe care acestea din urmă le privesc direct și individual trebuie, din motive de simplificare a procedurii, să aibă dreptul la o cale de atac în fața camerei de recurs.

45      În acest context și astfel cum reiese din răspunsurile lor la măsurile de organizare a procedurii pe care Tribunalul le adresase, Parlamentul, Consiliul și Comisia au apreciat că nu era necesar să se includă, printre persoanele fizice sau juridice care pot, în temeiul articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942, să formuleze o cale de atac împotriva unei decizii a ACER prevăzute la articolul 2 litera (d) din regulamentul menționat, persoanele fizice sau juridice care intră în categoria vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, în măsura în care, în general, ACER adoptă „decizii individuale”, în temeiul articolului 2 litera (d) din acest regulament, pentru care era disponibilă calea de atac în fața camerei de recurs. În cazul în care ACER ar adopta, precum în speță (a se vedea punctul 29 de mai sus), un act normativ, calea de atac prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE ar fi, așadar, deschisă în mod direct.

46      În măsura în care, în această privință, reclamanta susține că, în temeiul articolului 29 din Regulamentul 2019/942, ea nu putea sesiza direct Tribunalul cu o acțiune în anulare împotriva deciziei inițiale în temeiul celei de a treia ipoteze prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, este necesar să se observe că, desigur, articolul 29 din Regulamentul 2019/942 prevede că „acțiunile în anulare împotriva unei decizii emise de către ACER în temeiul [respectivului] regulament […] pot fi introduse la Curtea de Justiție [a Uniunii Europene] doar după epuizarea procedurii de exercitare a căilor de atac [prealabile] menționate la articolul 28 [din acest regulament]” și că această dispoziție impune reclamanților neprivilegiați să solicite în fața Tribunalului anularea deciziilor adoptate de camera de recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2022, MEKH și FGSZ/ACER, T‑684/19 și T‑704/19, EU:T:2022:138, punctele 35-42).

47      Cu toate acestea, trebuie arătat că Hotărârea din 16 martie 2022, MEKH și FGSZ/ACER (T‑684/19 și T‑704/19, EU:T:2022:138), trebuie interpretată în lumina contextului său și în special a faptului că reclamantele din această cauză aveau în mod incontestabil calitate procesuală activă în fața camerei de recurs, însă nu puteau contesta în fața Tribunalului legalitatea deciziilor inițiale ale ACER în temeiul articolelor 28 și 29 din Regulamentul 2019/942.

48      În această privință, în măsura în care, pentru motivele expuse la punctul 45 de mai sus, legiuitorul Uniunii nu a supus categoria de persoane fizice sau juridice din care face parte reclamanta procedurii căii de atac prealabile prevăzute la articolul 28 din Regulamentul 2019/942, epuizarea procedurii menționate impuse de articolul 29 din acest regulament nu poate fi interpretată în sensul că se aplică acestei categorii. Rezultă că persoanele fizice sau juridice care fac parte din categoria vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, nu intră în domeniul de aplicare al procedurii căii de atac prealabile obligatorii instituite la articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942 și trebuie, spre deosebire de cele care fac parte din celelalte două categorii prevăzute la articolul 28 alineatul (1) din acest regulament, să formuleze în mod direct acțiuni împotriva actelor în cauză ale ACER în fața Tribunalului, în conformitate cu a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona.

49      Astfel, după cum susțin Parlamentul, Consiliul și Comisia în răspunsurile lor la măsurile de organizare a procedurii, Regulamentul 2019/942 nu poate fi interpretat în sensul că legiuitorul Uniunii a dorit să supună controlului camerei de recurs toate actele adoptate de ACER, în măsura în care domeniul de aplicare material al articolului 28 din regulamentul menționat se limitează la deciziile individuale prevăzute la articolul 2 litera (d) din acest regulament. De altfel, legiuitorul Uniunii a urmat de asemenea această abordare „hibridă” cu ocazia creării organismelor de recurs ale mai multor alte agenții, astfel cum reiese din regulamentele de instituire a organismelor de recurs ale Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA), ale Autorității Bancare Europene (ABE), ale Comitetului unic de rezoluție (SRB), ale Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA), ale Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și ale Autorității Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA). În această privință, trebuie să se observe că, în răspunsurile lor la măsurile de organizare a procedurii, Parlamentul, Consiliul și Comisia au subliniat că lipsa unei trimiteri explicite, în Regulamentul 2019/942, la posibilitatea de a sesiza direct instanța Uniunii în cazurile în care condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 28 din acest regulament nu erau îndeplinite era lipsită de relevanță, întrucât o asemenea referire ar fi fost pur declarativă, deoarece articolul 263 TFUE nu trebuia să fie transpus în dreptul derivat al Uniunii pentru a fi aplicabil.

50      Pe de altă parte, interpretarea preconizată la punctul 48 de mai sus nu contrazice punctul 57 din Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind (C‑46/21 P, EU:C:2023:182), în care Curtea a statuat că „organisme[le] de recurs [ale agențiilor Uniunii] reprezintă un mijloc adecvat pentru a proteja drepturile părților în cauză”, din moment ce o asemenea constatare nu implică faptul că controlul exercitat de camera de recurs a ACER este singurul mijloc adecvat pentru a proteja, în privința deciziilor ACER, drepturile persoanelor fizice sau juridice care nu pot sesiza camera respectivă în temeiul articolului 28 din Regulamentul 2019/942.

51      Această interpretare nu este contradictorie nici prin raportare la considerentul (34) al Regulamentului 2019/942, care arată că, „[î]n cazul în care ACER are competențe decizionale, părțile interesate ar trebui, din motive de economie procedurală, să aibă dreptul de a introduce o cale de atac la o cameră de recurs”. Astfel, acest considerent trebuie coroborat cu textul articolelor 28 și 29 din Regulamentul 2019/942 și cu jurisprudența citată la punctul 50 de mai sus, din care rezultă că camera de recurs reprezintă un mijloc adecvat pentru a proteja drepturile părților pe care actele ACER le privește, cu condiția ca acestea să îndeplinească condițiile de admisibilitate menționate în regulamentul respectiv. Totuși, nici considerentul (34) al Regulamentului 2019/942 și nici jurisprudența citată anterior nu pot fi interpretate în sensul că sesizarea directă a instanței Uniunii în temeiul articolului 263 TFUE de către persoane fizice sau juridice care nu pot sesiza camera de recurs în temeiul articolului 28 din regulamentul menționat nu ar fi un mijloc adecvat pentru a controla, în primă instanță, legalitatea actelor ACER.

52      Chiar dacă, astfel cum susțin ACER, Parlamentul, Consiliul și Comisia în răspunsurile lor la întrebările orale adresate de Tribunal în ședință sau la măsurile de organizare a procedurii care le‑au fost adresate de Tribunal, articolul 263 al cincilea paragraf TFUE conferă legiuitorului Uniunii o putere de apreciere pentru a decide cu privire la condițiile și la procedurile speciale care trebuie impuse în ceea ce privește acțiunile formulate de persoane fizice sau juridice împotriva actelor unui organ, ale unui oficiu sau ale unei agenții a Uniunii destinate să producă efecte juridice față de ele, o asemenea competență nu poate fi exercitată niciodată decât cu respectarea dreptului primar și în special a principiilor generale ale dreptului Uniunii.

53      În consecință, trebuie să se ridice, în primul rând, problema dacă, astfel cum susține reclamanta, diferența de tratament instituită prin articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 între categoria de persoane fizice sau juridice vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, și celelalte categorii de persoane fizice sau juridice vizate de prima și de a doua ipoteză prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE în ceea ce privește posibilitatea de a sesiza camera de recurs este compatibilă cu principiul egalității în fața legii consacrat la articolul 20 din cartă.

54      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, egalitatea în fața legii, enunțată la articolul 20 din cartă, este un principiu general de drept al Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv [a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Drept de ședere în caz de violență în familie), C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 57 și jurisprudența citată].

55      Cerința care ține de caracterul comparabil al situațiilor pentru a determina existența unei încălcări a principiului egalității de tratament trebuie apreciată din perspectiva tuturor elementelor care le caracterizează și în special în lumina obiectului actului care instituie distincția în cauză și a scopului urmărit de acesta din urmă, înțelegându‑se că trebuie luate în considerare, în acest scop, principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv. În măsura în care situațiile nu sunt comparabile, o diferență de tratament al situațiilor vizate nu încalcă egalitatea în fața legii consacrată la articolul 20 din cartă [a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Drept de ședere în caz de violență în familie), C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 58 și jurisprudența citată].

56      În speță, este necesar să se aprecieze dacă, având în vedere obiectul și scopul sistemului de căi de atac intern al ACER instituit la articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942, situația unei persoane fizice sau juridice care face parte din categoria vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, care dorește să introducă o acțiune în anulare împotriva unei decizii a ACER în temeiul acestui regulament, este comparabilă cu cea a unei persoane fizice sau juridice care face parte din celelalte categorii vizate de prima și de a doua ipoteză prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE care doresc de asemenea să introducă o astfel de acțiune.

57      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum instanța Uniunii a avut deja ocazia să confirme, în măsura în care legiuitorul Uniunii a intenționat să doteze camera de recurs cu competența necesară pentru a‑i permite să efectueze ea însăși aprecieri referitoare la elemente de fapt de ordin tehnic și economic complexe privind energia, aceasta din urmă nu este autorizată să se limiteze la exercitarea unui control restrâns asupra deciziilor ACER. Dimpotrivă, pe baza expertizei științifice a membrilor săi, aceasta trebuie să examineze dacă argumentele prezentate de reclamantă sunt susceptibile să demonstreze că considerațiile pe care se întemeiază decizia ACER sunt afectate de erori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind, C‑46/21 P, EU:C:2023:182, punctele 53-72, și Hotărârea din 18 noiembrie 2020, Aquind/ACER, T‑735/18, EU:T:2020:542, punctele 45-71).

58      În acest cadru, instanța Uniunii a precizat că înființarea camerei de recurs se înscrie într‑o abordare globală, reținută de legiuitorul Uniunii, care a urmărit să doteze agențiile Uniunii cu organisme de recurs atunci când le‑a încredințat o putere de decizie cu privire la chestiuni complexe pe plan tehnic sau științific, de natură să afecteze în mod direct situația juridică a părților în cauză. Aceste organisme de recurs reprezintă un mijloc adecvat pentru a proteja drepturile părților în cauză într‑un context în care, potrivit unei jurisprudențe constante, din moment ce autoritățile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere, în special în ceea ce privește aprecierea unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe, pentru a determina natura și întinderea măsurilor pe care le adoptă, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei astfel de competențe nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceste autorități nu și‑au depășit în mod vădit limitele puterii de apreciere (Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind, C‑46/21 P, EU:C:2023:182, punctele 56 și 57; a se vedea de asemenea Hotărârea din 7 martie 2013, Bilbaína de Alquitranes ș.a./ECHA, T‑93/10, EU:T:2013:106, punctul 76 și jurisprudența citată).

59      Prin urmare, este necesar să se constate că, prin faptul că nu permite persoanelor fizice sau juridice care, precum reclamanta, intră în categoria vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, să sesizeze camera de recurs, articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 stabilește o diferență de tratament, în măsura în care aceste persoane vor putea beneficia numai de un control restrâns al deciziilor ACER exercitat de Tribunal în ceea ce privește aprecierile științifice, tehnice sau economice complexe privind energia, în timp ce persoanele fizice sau juridice care fac parte din categoriile vizate de prima și de a doua ipoteză prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE pot beneficia de un control deplin efectuat de camera de recurs în privința aprecierilor științifice, tehnice sau economice menționate.

60      Astfel cum au susținut în esență ACER, Parlamentul, Consiliul și Comisia în răspunsurile lor la măsurile de organizare a procedurii pe care Tribunalul li le‑a adresat acestora, această diferență de tratament în ceea ce privește accesul la controlul complet efectuat de camera de recurs se justifică totuși prin legătura mai mult sau mai puțin puternică pe care o au diferitele categorii de persoane fizice sau juridice în cauză cu deciziile ACER. Într‑adevăr, în timp ce persoanele fizice sau juridice care fac parte din categoriile vizate de prima și de a doua ipoteză prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, sunt individualizate prin deciziile menționate, în sensul că sunt destinatarii acestora sau în sensul că aceste decizii le afectează în mod similar cu modul în care ar fi afectat destinatarul, în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, EU:C:1963:17, p. 223, și Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory ș.a./Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 93), nu aceasta este situația persoanelor fizice sau juridice care fac parte din categoria vizată de cea de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

61      Astfel, această diferență de tratament, întemeiată pe criteriile obiective stabilite la articolul 28 din Regulamentul 2019/942, este justificată întrucât se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de legislația în cauză, și este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 1977, Bela‑Mühle Bergmann, 114/76, EU:C:1977:116, punctul 7, și Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine ș.a., C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 47).

62      Într‑adevăr, utilizarea criteriilor obiective stabilite de legiuitorul Uniunii la articolul 28 din Regulamentul 2019/942 are legătură cu scopul urmărit de această dispoziție, care constă în stabilirea unui sistem de căi de atac administrative privind categorii precise de acte ale ACER și de persoane fizice sau juridice care au o legătură puternică cu acestea din urmă.

63      Ținând seama de legătura mai puțin puternică pe care o au cu „deciziile individuale” ale ACER prin raportare la persoanele fizice sau juridice care se încadrează în categoriile vizate de prima și de a doua ipoteză prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, este justificat și adecvat faptul că persoanele fizice sau juridice care, precum reclamanta, se încadrează în categoria vizată de cea de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE dispun numai de posibilitatea de a obține un control restrâns al deciziilor menționate în fața Tribunalului, precizându‑se că, spre deosebire de cele care se încadrează în celelalte două categorii, persoanele menționate nu sunt supuse nici obligației, impusă la articolul 29 din Regulamentul 2019/942, de a epuiza procedura căii de atac prealabile prevăzute la articolul 28 din acest regulament (a se vedea punctul 47 de mai sus), nici procedurii de admitere în principiu a recursurilor, prevăzută la articolul 58a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

64      În plus, potrivit jurisprudenței, pentru a se putea reproșa legiuitorului Uniunii încălcarea principiului egalității de tratament, trebuie ca acesta să fi tratat în mod diferit situații comparabile, determinând un dezavantaj pentru anumite persoane în raport cu altele (Hotărârea din 13 iulie 1962, Klöckner‑Werke și Hoesch/Înalta Autoritate, 17/61 și 20/61, EU:C:1962:30, p. 652, și Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine ș.a., C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 39).

65      În această privință, controlul direct efectuat de Tribunal nu poate fi considerat dezavantajos pentru persoane fizice sau juridice care nu se află, în privința unui act al ACER, într‑una dintre ipotezele prevăzute la articolul 28 din Regulamentul 2019/942.

66      Astfel, faptul că examinarea unui act al ACER de către camera de recurs a fost considerată ca fiind un mijloc adecvat pentru a proteja drepturile persoanelor fizice sau juridice care au o legătură puternică cu acest act într‑un context în care autoritățile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere, în special în ceea ce privește aprecierea unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe, pentru a determina natura și întinderea măsurilor pe care le adoptă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind, C‑46/21 P, EU:C:2023:182, punctul 57), nu poate fi interpretat în sensul că o acțiune directă în fața Tribunalului în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE nu ar putea fi considerată de asemenea un mijloc adecvat pentru a proteja drepturile persoanelor fizice sau juridice care au o legătură mai puțin puternică cu același act.

67      Rezultă că legiuitorul Uniunii a instituit, la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942, o diferență de tratament justificată între persoane fizice sau juridice care nu se află într‑o situație identică sau comparabilă în privința deciziilor ACER și, așadar, nu trebuie să fie supuse acelorași condiții sau proceduri speciale privind acțiunile pe care le formulează împotriva deciziilor menționate, astfel încât nu se poate considera că această diferență de tratament încalcă principiul egalității în fața legii consacrat la articolul 20 din cartă.

68      Trebuie să se ridice, în al doilea rând, problema dacă, astfel cum susține reclamanta, imposibilitatea persoanelor fizice sau juridice care, precum aceasta, intră în categoria vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, de a sesiza camera de recurs încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și articolul 47 din cartă, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

69      Potrivit articolului 47 din cartă, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de articolul menționat. Reiese atât din jurisprudența Curții, cât și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului că dreptul de acces la o instanță judecătorească nu este un drept absolut și că acesta poate, prin urmare, să implice restrângeri proporționale care urmăresc un scop legitim și nu aduc atingere substanței înseși a acestui drept (a se vedea Ordonanța din 6 aprilie 2017, PITEE/Comisia, C‑464/16 P, nepublicată, EU:C:2017:291, punctul 31 și jurisprudența citată). În conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, o restrângere a dreptului la o cale de atac efectivă nu este justificată decât dacă este prevăzută de lege, dacă respectă substanța acestui drept și dacă, cu respectarea principiului proporționalității, este necesară și răspunde efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți (Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 160, și Hotărârea din 15 septembrie 2016, Star Storage ș.a., C‑439/14 și C‑488/14, EU:C:2016:688, punctul 49).

70      În speță, după cum s‑a observat deja (a se vedea punctele 47 și 67 de mai sus), din coroborarea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE cu articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942, interpretate în lumina principiului general de interpretare amintit la punctul 40 de mai sus, reiese că persoanele fizice sau juridice care, precum reclamanta, intră în categoria vizată de a treia ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona, pot formula în mod direct o acțiune împotriva deciziilor ACER în fața Tribunalului.

71      În această privință, trebuie arătat că, în măsura în care calea acțiunii în anulare în fața Tribunalului rămâne deschisă, nu se poate considera că legiuitorul Uniunii a încălcat dreptul la protecție jurisdicțională efectivă cu ocazia adoptării articolelor 28 și 29 din Regulamentul 2019/942.

72      Desigur, astfel cum au arătat camera de recurs la punctul 57 din decizia atacată și reclamanta în ședință, condițiile și procedurile speciale de formulare a căii de atac în fața camerei de recurs instituite de legiuitorul Uniunii la articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942 conduc la complicații procedurale puțin satisfăcătoare. Pe de o parte, acestea ar putea implica introducerea unor acțiuni paralele împotriva acelorași decizii ale ACER în fața camerei de recurs și a Tribunalului, fie de către aceleași persoane fizice sau juridice în cazul unor îndoieli cu privire la categoria prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE căreia îi aparțin, fie de către persoane fizice sau juridice care fac parte din categorii diferite vizate de aceeași dispoziție, cu toate complicațiile inerente gestionării unor astfel de acțiuni (suspendare, nepronunțare asupra fondului etc.). Pe de altă parte, făcând să depindă competența camerei de recurs și, respectiv, a Tribunalului de a judeca o acțiune introdusă de o persoană fizică sau juridică care nu este destinatara unui act al ACER, dar în privința căreia acest act produce efecte juridice și, prin urmare, procedura care trebuie urmată de aceasta pentru a contesta actul menționat, de problema juridică complexă dacă actul menționat „privește în mod individual” această persoană, aplicarea acestor condiții și a acestor proceduri speciale ar putea alimenta numeroase litigii în fața camerei de recurs, a Tribunalului și a Curții.

73      Totuși, pe de o parte, riscul unei acțiuni paralele împotriva aceluiași act al ACER există independent de articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942, întrucât, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctului 31 din Hotărârea din 16 martie 2022, MEKH și FGSZ/ACER (T‑684/19 și T‑704/19, EU:T:2022:138), reclamanții privilegiați au dreptul de a sesiza direct Tribunalul cu o acțiune în anulare împotriva unei decizii a ACER. Pe de altă parte, caracterul complex al noțiunii de „afectare individuală” nu decurge în mod specific din sistemul căilor de atac administrative instituit prin articolele 28 și 29 din Regulamentul 2019/942.

74      În orice caz, este la fel de adevărat că asemenea complicații procedurale nu pot fi suficiente pentru a se constata că sistemul căilor de atac instituit este, în sine, contrar principiului protecției jurisdicționale efective, așa cum este garantat de articolul 47 din cartă.

75      Prin urmare, nu se poate considera nici că articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și articolul 47 din cartă, astfel cum a fost pus în aplicare prin articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

76      În consecință, este necesar să se înlăture excepția de nelegalitate ca nefondată, astfel încât al doilea motiv este respins în totalitate.

77      Astfel, trebuie să se continue prin examinarea pe fond a primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942

78      Reclamanta apreciază că camera de recurs a încălcat articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 în decizia atacată, întrucât a considerat că nu avea calitatea necesară pentru a introduce o cale de atac în fața sa împotriva deciziei inițiale, deși această decizie o privea în mod direct și individual.

79      Reclamanta observă că, la punctul 41 și următoarele din decizia atacată, camera de recurs a constatat în mod întemeiat, având în vedere jurisprudența, că decizia inițială o privea în mod direct, aceasta afectându‑i în mod direct situația sa juridică întrucât o împiedica temporar să stabilească în mod liber prețurile ofertelor sale pe piața energiei de echilibrare, din moment ce ofertele care depășeau limita de preț temporară stabilită prin decizia inițială nu mai puteau fi acceptate de OTS‑urile din regiunea CORE care treceau prin platformele europene PICASSO și MARI.

80      În schimb, potrivit reclamantei, camera de recurs a refuzat în mod eronat să constate, în decizia atacată, că era vizată în mod individual de decizia inițială, în conformitate cu principiile jurisprudențiale rezultate în cadrul aplicării articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, astfel cum au fost adaptate la obiectivul procedurii în fața camerei de recurs, care, în conformitate cu considerentul (34) al Regulamentului 2019/942, este conceput ca un mecanism simplificat de autocontrol administrativ complet, în interesul unei bune administrări, deschis numeroaselor părți interesate de deciziile de reglementare a pieței adoptate de ACER, precum limita de preț temporară stabilită prin decizia inițială. Acest mecanism ar fi un răspuns la îngrijorările exprimate de Curte în ceea ce privește delegarea către organisme sau agenții a adoptării unor decizii individuale care implică exercitarea unei largi puteri de apreciere.

81      Or, în speță, anumiți participanți la piață, și anume OTS-urile, ar fi deosebit de integrați în procesul decizional și desemnați ca singurii destinatari ai unor acte care ar fi, desigur, adoptate sub forma unor decizii individuale, în sensul articolului 288 al patrulea paragraf a doua teză TFUE, dar care ar avea, în practică, un domeniu de aplicare normativ, ceea ce ar presupune ca un control deplin al actelor menționate să fie oferit celorlalți actori de pe piață afectați de aceștia, pentru a‑și putea apăra interesele, care ar putea fi opuse celor ale OTS‑urilor.

82      Ca răspuns la această situație, reclamanta arată că articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942 trebuie interpretat în mod coerent cu articolul 5 alineatul (8) din Regulamentul 2017/2195, care recunoaște oricărei părți, inclusiv participanților la piață, un drept de a depune o plângere la ANR‑uri împotriva deciziilor OTS‑urilor. Nu numai că interpretarea articolului 28 din Regulamentul 2019/942 preconizată de ACER ar fi „nesatisfăcătoare”, astfel cum ar fi constatat Comisia de apel la punctul 57 din decizia atacată, ci ar fi de asemenea contrară principiilor protecției jurisdicționale efective și nediscriminării și ar contrazice obiectivul mecanismului instituit prin acest articol, care constă în eliminarea instanțelor Uniunii.

83      În primul rând, reclamanta arată că a participat în mod activ la procedura care a condus la adoptarea deciziei inițiale, ceea ce, potrivit jurisprudenței, constituie un element pertinent printre altele pentru a stabili afectarea individuală a unui reclamant. În speță, ea ar fi participat activ la consultarea publică lansată de ENTSO pentru energie electrică, în temeiul articolului 10 din Regulamentul 2017/2195, înainte de transmiterea către ACER a propunerii OTS‑urilor, transmițând acestuia din urmă avizul său din 30 iulie 2021. În plus, ea ar fi participat de asemenea în mod activ la consultarea publică cu privire la propunerea menționată efectuată de ACER, prezentând acesteia din urmă observațiile sale din 10 noiembrie 2021. În temeiul articolului 10 alineatul (6) din Regulamentul 2017/2195, OTS‑urile și, în cele din urmă, ACER ar fi trebuit să urmeze avizul său din 30 iulie 2021 sau să explice, în propunerea lor, motivele precise pentru care se îndepărtau de acesta.

84      În al doilea rând, reclamanta arată că decizia inițială o privește în mod individual, în mod similar dacă nu mai mult decât privește OTS‑urile care sunt destinatarele acesteia, în măsura în care, potrivit jurisprudenței, această decizie afectează în mod substanțial poziția sa pe piața furnizării de energie de echilibrare, prin reducerea artificială a prețului la care ea poate vinde această energie electrică către OTS‑uri, care sunt singurii solicitanți ai acesteia, astfel încât este împiedicată temporar să beneficieze de un preț de piață care ar trebui să fie mai ridicat (pentru a acoperi costul de oportunitate al ofertelor) sau să concureze prin prețuri pentru energia electrică respectivă. Reclamanta apreciază că, la fel ca alți câțiva alți furnizori de energie de echilibrare care au precalificat instalații cu costuri marginale variabile ridicate, este vizată în principal și afectată de decizia inițială, în timp ce OTS-urile care erau destinatari ai acesteia ar fi favorizați de aceasta.

85      Reclamanta ar fi fost astfel, din punct de vedere material, unul dintre principalii destinatari ai deciziei inițiale, care ar aduce atingere libertății sale de a desfășura o activitate comercială, împiedicând‑o să vândă energia de echilibrare la un preț care să acopere nu numai costurile variabile ale centralelor sale electrice, ci și investițiile importante realizate pentru a menține disponibilitatea de exploatare a acestora din urmă pe piața energiei de echilibrare, în pofida probabilității lor scăzute de activare, din cauza costurilor lor marginale variabile ridicate și, prin urmare, a poziției lor în partea de jos a listei de prioritate economică.

86      Astfel cum se prevede în jurisprudență, afectarea substanțială a situației reclamantei pe piață ar rezulta în speță dintr‑un beneficiu nerealizat care rezultă, pentru aceasta, din decizia inițială, fără a ține seama de faptul că alți concurenți ar putea fi afectați în mod similar cu a sa. În această privință, reclamanta invocă, mai precis, situația a două centrale din Audorf și Itzehoe pe care le exploatează în Germania și în care a realizat investiții importante pentru a le menține capacitatea de funcționare și disponibilitatea operațională pe piața energiei de echilibrare. Pe de altă parte, potrivit reclamantei, decizia inițială o afectează în mod special în calitate de furnizor de energie de echilibrare care își desfășoară activitatea în Germania, și anume în una dintre rarele zone de control care este deja conectată la platformele europene PICASSO și MARI, care a reușit, potrivit unei proceduri lungi și costisitoare, să precalifice instalațiile pentru a furniza energie de echilibrare și care este împiedicată să prezinte oferte la prețuri care pot depăși în mare măsură 15 000 de euro/MWh, justificate de costurile marginale variabile ridicate ale instalațiilor în cauză.

87      Reclamanta reproșează camerei de recurs că a pornit, în decizia atacată, de la principiul că ar fi trebuit să demonstreze că era afectată într‑un mod diferit din punct de vedere calitativ de toți ceilalți actori de pe piața energiei de echilibrare. Or, o asemenea condiție nu ar decurge din principiile jurisprudențiale rezultate în cadrul aplicării articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și nu ar fi justificată nici de obiectivul procedurii în fața Comisiei de apel, astfel cum a fost amintit la punctul 80 de mai sus.

88      În al treilea rând, reclamanta arată că este individualizată prin decizia inițială în același mod ca OTS‑urile destinatare ale acesteia, în măsura în care decizia menționată a încălcat garanțiile procedurale pe care i le conferea dreptul Uniunii în cadrul adoptării acestei decizii, în sensul jurisprudenței. În plus, din momentul în care s‑ar fi substituit OTS‑urilor prin modificarea propunerii acestora, ACER ar fi trebuit de asemenea să respecte dreptul de consultare prevăzut la articolul 10 din Regulamentul 2017/2195. În speță, prin participarea la consultarea publică lansată de ENTSO pentru energie electrică, în temeiul acestui articol, înainte de transmiterea către ACER a propunerii OTS‑urilor, apoi la procedura de consultare inițiată de ACER, aceasta și‑ar fi manifestat intenția de a‑și apăra interesele și drepturile în cadrul modificării metodologiei în litigiu. În stadiul replicii, reclamanta reproșează, în plus, ACER că nu i‑a respectat dreptul de a fi ascultată în prealabil garantat de articolul 14 alineatul (6) din Regulamentul 2019/942.

89      ACER contestă argumentele reclamantei și solicită respingerea primului motiv.

90      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că „condițiile și procedurile speciale” în sensul articolului 263 al cincilea paragraf TFUE trebuie interpretate în sensul că nu vizează stabilirea de către o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii decât a condițiilor și a procedurilor pur interne, prealabile unei acțiuni în justiție, care guvernează în special funcționarea unui mecanism de autosupraveghere sau derularea unei proceduri de soluționare amiabilă pentru a evita un contencios în fața instanțelor Uniunii (a se vedea în acest sens Ordonanța din 12 septembrie 2013, European Dynamics Luxembourg și alții/OAPI, T‑556/11, EU:T:2013:514, punctul 60, și Hotărârea din 25 octombrie 2018, KF/SATCEN, T‑286/15, EU:T:2018:718, punctul 107). Aceste condiții și aceste proceduri speciale trebuie, așadar, să rămână compatibile pe deplin cu regimul general prevăzut la articolul 263 TFUE în ceea ce privește competența instanței Uniunii de a judeca acțiunile cu care este sesizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 februarie 2016, Italian International Film/EACEA, T‑676/13, EU:T:2016:62, punctul 27, Hotărârea din 8 iunie 2016, Monster Energy/EUIPO (Reprezentarea unui simbol al păcii), T‑583/15, EU:T:2016:338, punctul 43, și Hotărârea din 8 iunie 2016, Monster Energy/EUIPO (GREEN BEANS), T‑585/15, nepublicată, EU:T:2016:339, punctul 41].

91      Rezultă că, atunci când aceleași condiții de admisibilitate există în regimul general prevăzut la articolul 263 TFUE și în condițiile și în modalitățile speciale adoptate în temeiul articolului 263 al cincilea paragraf TFUE, acestea trebuie, în principiu, să fie interpretate în mod uniform. De asemenea, pentru a aprecia dacă actul contestat, și anume decizia inițială, o privea pe reclamantă în mod individual, în temeiul articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942, trebuie să se facă trimitere la jurisprudența pronunțată cu privire la a doua ipoteză prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona.

92      În ceea ce privește condiția afectării individuale în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, trebuie amintit că o persoană, fizică sau juridică, alta decât destinatarul unui act nu poate pretinde că actul respectiv o privește în mod individual decât dacă acesta din urmă o afectează în considerarea anumitor calități care îi sunt specifice sau a unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, o individualizează într‑un mod analog celui în care ar fi individualizat destinatarul (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, EU:C:1963:17, p. 223).

93      Pe de altă parte, rezultă din jurisprudența pronunțată în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE un principiu potrivit căruia revine reclamantului, persoană fizică sau juridică care nu este destinatara actului pe care îl contestă, sarcina de a invoca și de a dovedi, în susținerea acțiunii sale, calitățile care îi sunt specifice sau situația de fapt care îl caracterizează în raport cu orice altă persoană și îl individualizează într‑un mod analog celui în care ar fi individualizat destinatarul actului pe care îl contestă (a se vedea în acest sens Ordonanța din 28 septembrie 2011, UCAPT/Consiliul, T‑96/09, nepublicată, EU:T:2011:542, punctul 47, și Ordonanța din 6 mai 2020, Sabo ș.a./Parlamentul și Consiliul, T‑141/19, nepublicată, EU:T:2020:179, punctul 32). În acest sens, articolul 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al camerei de recurs amintește că revine reclamantei sarcina de a dovedi că decizia ACER o privește în mod direct și individual, în conformitate cu articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul 2019/942.

94      În speță, astfel cum reiese din descrierea argumentelor sale care figurează la punctul 45 din decizia atacată, descriere pe care nu o contestă în cadrul prezentei acțiuni, coroborată cu punctele 99-110 din memoriul său de expunere a motivelor căii de atac în fața camerei de recurs din 28 aprilie 2022, reclamanta a pretins, în fața camerei de recurs, că decizia inițială o privește în mod individual ca urmare a faptului că aceasta îi afecta în mod substanțial situația concurențială pe piața germană a energiei de echilibrare, pe care era unul dintre cei mai mari furnizori în activitate. Reclamanta și‑ar apăra în mod activ interesele pe piața menționată și, printre altele, ar fi participat la procedura de consultare cu privire la propunerea OTS‑urilor și ar fi răspuns la întrebările ACER. Ea ar fi afectată în mod special de decizia inițială ca urmare a faptului că mai multe dintre instalațiile sale precalificate ar avea costuri marginale variabile ridicate. Această decizie ar afecta un grup predeterminat de operatori economici, din care ar face parte, constituit din furnizori de energie de echilibrare care ar fi reușit să precalifice instalațiile pentru furnizarea de energie de echilibrare sau ale căror instalații ar fi în curs de precalificare.

95      La punctele 46-50 din decizia atacată, camera de recurs a examinat „calitățile” sau „situațiile de fapt” astfel invocate de reclamantă și a constatat că acestea nu erau suficiente pentru a o individualiza în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223).

96      În cadrul prezentei acțiuni, reclamanta reproșează în esență camerei de recurs că nu a constatat, în decizia atacată, că decizia inițială o privea în mod individual în considerarea unor calități care îi erau specifice și care, în special atunci când erau luate în considerare împreună, o caracterizau în raport cu orice altă persoană.

97      În primul rând, reclamanta invocă participarea sa activă la consultarea publică lansată de ENTSO pentru energie electrică, în temeiul articolului 10 din Regulamentul 2017/2195, înainte de transmiterea către ACER a propunerii OTS‑urilor, prin prezentarea avizului său din 30 iulie 2021, și la consultarea publică cu privire la propunerea menționată efectuată de ACER, prin prezentarea observațiilor sale din 10 noiembrie 2021, și faptul că, în temeiul articolului 10 alineatul (6) din Regulamentul 2017/2195, OTS‑urile și, în cele din urmă, ACER ar fi trebuit să urmeze avizul său din 30 iulie 2021 sau să explice, în propunerea lor, motivele precise pentru care se îndepărtau de la aceasta.

98      În al doilea rând, reclamanta invocă afectarea substanțială și negativă, prin decizia inițială, a poziției sale concurențiale pe piața germană a furnizării de energie de echilibrare. Decizia inițială ar constitui o ingerință pe această piață prin faptul că împiedică formarea liberă a prețurilor, reduce posibilitățile de concurență prin prețuri și prin faptul că îi împiedică pe cei câțiva furnizori de energie de echilibrare care operează în una dintre puținele zone de control deja conectate la platformele europene PICASSO și MARI și care au precalificat instalații cu costuri marginale variabile ridicate, în care aceștia au investit în mod semnificativ și care erau, prin urmare, expuși unui cost de oportunitate ridicat ca urmare a poziției lor inferioare din lista de prioritate, să își recupereze costurile.

99      În al treilea rând, reclamanta invocă o încălcare a garanțiilor procedurale pe care dreptul Uniunii i le conferea în cadrul adoptării deciziei inițiale, în sensul jurisprudenței, întrucât ACER nu ar fi respectat dreptul său de a fi consultată în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul 2017/2195 și nici dreptul său de a fi ascultată în prealabil garantat de articolul 14 alineatul (6) din Regulamentul 2019/942.

100    În înscrisurile sale, ACER susține poziția camerei de recurs potrivit căreia „calitățile” sau „situațiile de fapt” invocate de reclamantă în fața Tribunalului nu sunt suficiente, analizate individual sau împreună, pentru a o individualiza în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223) (a se vedea punctul 95 de mai sus).

101    În ceea ce privește „calitățile” sau „situațiile de fapt” pe care le‑a invocat în fața camerei de recurs și care au fost examinate de aceasta din urmă în decizia atacată, și anume faptul că era activă pe piața germană a energiei de echilibrare și faptul că era unul dintre cei mai mari furnizori de pe piața respectivă, apoi pe care le‑a dezvoltat în cadrul prezentei acțiuni, susținând că poziția sa pe această piață era afectată în mod substanțial de decizia inițială (a se vedea punctele 84-87, 94 și 98 de mai sus), reclamanta face trimitere la jurisprudența instanței Uniunii în materia ajutoarelor de stat și concentrărilor.

102    În această privință, trebuie, desigur, să se constate că, potrivit jurisprudenței, au fost recunoscute printre altele ca fiind vizate individual de o decizie a Comisiei de închidere a unei proceduri oficiale de investigare în materia ajutoarelor de stat, pe lângă întreprinderea beneficiară a măsurii de ajutor care face obiectul deciziei atacate, întreprinderile concurente ale acesteia din urmă care au jucat un rol activ în cadrul acestei proceduri, în măsura în care poziția acestora pe piață a fost afectată în mod substanțial de această măsură de ajutor (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, Ja zum Nürburgring/Comisia, C‑647/19 P, EU:C:2021:666, punctul 33 și jurisprudența citată). În acest context, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară a măsurii de ajutor, ci trebuie să dovedească, în plus, că se află într‑o situație de fapt care o individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, EU:C:2008:757, punctul 48).

103    Pe de altă parte, din jurisprudența în materia concentrărilor reiese că, în cazul unei decizii prin care se constată compatibilitatea unei concentrări cu piața internă și în ceea ce privește o întreprindere terță față de operațiunea menționată, este necesar ca, în funcție, pe de o parte, de participarea sa la procedura administrativă și, pe de altă parte, de afectarea poziției sale pe piață, să se stabilească dacă aceasta o privește în mod individual. Pentru a admite, în acest context, afectarea poziției pe piață a unui reclamant, instanța Uniunii ține seama fie de faptul că acesta este unul dintre principalii concurenți ai părților la concentrare, beneficiare ale deciziei de autorizare a acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2006, easyJet/Comisia, T‑177/04, EU:T:2006:187, punctul 37, Hotărârea din 20 decembrie 2023, Mainova/Comisia, T‑64/21, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:843, punctul 85, și Hotărârea din 20 decembrie 2023, enercity/Comisia, T‑65/21, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:844, punctul 83), fie că este un simplu concurent al părților menționate, dar că concentrarea are un impact potențial identificat în mod specific asupra situației sale economice, precum devalorizarea unor investiții importante realizate și calculate pe termen lung, ținând seama de structura preexistentă a pieței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2023, EVH/Comisia, T‑312/20, atacată cu recurs, EU:T:2023:252, punctele 42 și 46, Hotărârea din 17 mai 2023, TEAG/Comisia, T‑315/20, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:259, punctele 42 și 46, și Hotărârea din 17 mai 2023, GGEW/Comisia, T‑319/20, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:263, punctele 42 și 46), fie că este un concurent potențial al părților la concentrare în cazul piețelor de oligopol, fie, în anumite împrejurări, că este prezent pe piețe învecinate, în amonte sau în aval față de cele pe care își desfășoară activitatea o întreprindere aflată în poziție de monopol și a cărei poziție este consolidată de concentrare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2003, ARD/Comisia, T‑158/00, EU:T:2003:246, punctul 78).

104    Cu toate acestea, jurisprudența citată la punctele 102 și 103 de mai sus se întemeiază, cel puțin în parte, pe existența unui raport de concurență, actual sau potențial, între beneficiarii deciziei contestate, pe piața vizată de aceasta, și reclamant, a cărui poziție pe această piață sau pe piețe învecinate, în amonte sau în aval, este, aspect identificat în mod specific, afectată de decizia menționată în mod negativ și, după caz, substanțial.

105    În speță, reclamanta nu pretinde și, a fortiori, nici nu demonstrează că unii dintre concurenții săi pe piața germană a energiei de echilibrare pe care își desfășoară activitatea și care este vizată de decizia inițială beneficiază de decizia menționată pe această piață. Dimpotrivă, din argumentația sa reiese că ea se limitează să menționeze un impact general al deciziei inițiale asupra pieței germane a energiei de echilibrare, care afectează negativ toți furnizorii de energie de echilibrare care, precum aceasta, își desfășoară activitatea pe piața respectivă, precum și pe piețele cehă și austriacă.

106    Chiar presupunând că, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de pe piața germană a energiei de echilibrare, reclamanta este afectată din punct de vedere economic într‑un mod mai negativ decât unii dintre concurenții săi de pe piața respectivă, acest lucru nu ar fi suficient pentru a o individualiza în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223). Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este suficient ca anumiți operatori să fie, din punct de vedere economic, mai afectați de un act decât concurenții lor pentru a se considera, din acest motiv, că respectivul act îi privește în mod individual. Astfel, chiar presupunând că o decizie are o incidență specială asupra situației economice a reclamantului, această împrejurare nu este suficientă pentru a‑l caracteriza în raport cu orice altă persoană (Ordonanța din 2 aprilie 2004, Gonnelli și AIFO/Comisia, T‑231/02, EU:T:2004:105, punctul 45, Hotărârea din 12 martie 2007, Confcooperative, Unione regionale della Cooperazione Friuli‑Venezia Giulia Federagricole ș.a./Comisia, T‑418/04, nepublicată, EU:T:2007:83, punctul 57, și Hotărârea din 13 noiembrie 2008, Lemaître Sécurité/Comisia, T‑301/06, nepublicată, EU:T:2008:495, punctul 24).

107    În plus, nici împrejurarea că decizia inițială ar privi un număr relativ restrâns și stabil de furnizori de energie de echilibrare care, precum reclamanta, reușiseră să precalifice instalații pentru furnizarea de energie de echilibrare și erau activi pe piața germană a energiei de echilibrare, precum și pe piețele cehă și austriacă nu poate fi suficientă pentru a o individualiza pe aceasta din urmă în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223). Astfel, tot dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că posibilitatea de a determina, cu mai mare sau cu mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu are nicidecum ca efect faptul că trebuie considerat că această măsură le privește în mod individual, din moment ce această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză (a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 2018, Internacional de Productos Metálicos/Comisia, C‑145/17 P, EU:C:2018:839, punctul 35 și jurisprudența citată, Ordonanța din 19 septembrie 2022, TDK Foil Italy/Comisia, T‑788/21, nepublicată, EU:T:2022:581, punctul 18, și Ordonanța din 7 decembrie 2022, Sunrise Medical și Sunrise Medical Logistics/Comisia, T‑721/21, nepublicată, EU:T:2022:791, punctul 53). Or, în speță, astfel cum a observat în esență camera de recurs la punctul 50 din decizia atacată, decizia inițială privește toți furnizorii de energie de echilibrare în același mod, în măsura în care se aplică tuturor participanților la piață care doresc să schimbe energie de echilibrare în Germania, dar și în Republica Cehă și în Austria, pe platformele europene PICASSO și MARI.

108    Pe de altă parte, reclamanta nu pretinde și, a fortiori, nici nu demonstrează că se află într‑un raport de concurență, actual sau potențial, cu destinatarii și, potrivit acesteia, cu adevărații beneficiari ai deciziei inițiale pe piața germană a energiei de echilibrare, și anume OTS‑urile pe care această decizie le privește.

109    În sfârșit, în ceea ce privește investițiile realizate de reclamantă în două centrale din Audorf și Itzehoe pe care le exploatează în Germania pentru a le menține capacitatea de funcționare și disponibilitatea operațională pe piața energiei de echilibrare (a se vedea punctul 86 de mai sus), reiese, desigur, din jurisprudență că devalorizarea unor investiții importante realizate și calculate pe termen lung, ținând seama de structura pieței preexistente, a fost deja luată în considerare pentru a determina afectarea individuală a unui reclamant printr‑o decizie (Hotărârea din 17 mai 2023, EVH/Comisia, T‑312/20, atacată cu recurs, EU:T:2023:252, punctele 42 și 46, Hotărârea din 17 mai 2023, TEAG/Comisia, T‑315/20, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:259, punctele 42 și 46, și Hotărârea din 17 mai 2023, GGEW/Comisia, T‑319/20, nepublicată, atacată cu recurs, EU:T:2023:263, punctele 42 și 46). Cu toate acestea, în speță, chiar presupunând că investițiile concrete menționate de reclamantă ar fi fost „devalorizate” prin decizia inițială, în măsura în care aceasta din urmă ar fi afectat amortizarea lor, aceasta nu a furnizat date suficiente pentru a concluziona că situația sa concurențială pe piața energiei de echilibrare a fost afectată în mod substanțial. În special, reclamanta nu a furnizat date care să permită evaluarea importanței relative a celor două centrale în cauză în producția sa globală, în valoare sau în volum, de energie de echilibrare în Germania.

110    În aceste împrejurări, reclamanta, care nu a dovedit că se afla într‑un raport de concurență, actual sau potențial, cu beneficiarii deciziei inițiale pe piața germană a energiei de echilibrare, pe care își desfășoară activitatea și pe care o privește decizia inițială, nu se poate prevala în mod util de jurisprudența citată la punctele 102 și 103 de mai sus pentru a pretinde, astfel cum procedează în speță, că poziția sa pe această piață a fost afectată în mod substanțial prin decizia menționată.

111    În ceea ce privește „calitățile” sau „situațiile de fapt” pe care reclamanta le‑a invocat în fața camerei de recurs, și anume faptul că era activă pe piața germană a energiei de echilibrare și faptul că era unul dintre cei mai mari furnizori pe această piață, pe care le‑a dezvoltat ulterior în cadrul prezentei acțiuni, susținând că poziția sa pe această piață era afectată în mod substanțial de decizia inițială, în sensul jurisprudenței citate la punctele 102 și 103 de mai sus, trebuie, așadar, să se constate că, la punctele 46-50 din decizia atacată, camera de recurs a decis în mod întemeiat că acestea nu erau, în sine, de natură să individualizeze reclamanta în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223).

112    În ceea ce privește „calitățile” sau „situațiile de fapt” care nu au fost menționate în decizia atacată ca fiind invocate de reclamantă în fața camerei de recurs, care, prin urmare, nu au fost examinate de aceasta din urmă în decizia menționată, dar care sunt invocate de reclamantă în cadrul prezentei acțiuni (a se vedea punctele 83, 88, 97 și 99 de mai sus), Tribunalul le‑a solicitat părților, în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, să își exprime poziția cu privire la admisibilitatea lor.

113    În această privință, reclamanta a arătat că, la punctul 134 din memoriul de expunere a motivelor căii de atac și la punctul 31 și următoarele din memoriul său în răspuns la o întrebare adresată de camera de recurs din 22 august 2022, ea invoca faptul că dreptul său de a fi consultată în temeiul articolului 10 alineatul (6) din Regulamentul 2017/2195 fusese încălcat în cadrul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei inițiale. Invocarea ulterioară a unei încălcări a dreptului său de a fi ascultată garantat de articolul 14 alineatul (6) din Regulamentul 2019/942 nu ar fi decât o dezvoltare a unor argumente care ar fi fost deja dezvoltate în fața camerei de recurs.

114    ACER a apreciat, în ceea ce privește afectarea individuală a reclamantei, că aceasta din urmă s‑a întemeiat în esență, la punctele 94-101 din memoriul său de expunere a motivelor căii de atac, referitoare la această chestiune, pe împrejurarea potrivit căreia ea era unul dintre cei mai mari furnizori în activitate pe piața germană a energiei de echilibrare și că aceasta nu putea invoca ulterior și, așadar, tardiv alte „calități” sau „situații de fapt” susceptibile să o individualizeze în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223).

115    În această privință, este necesar să se constate că „calitățile” sau „situațiile de fapt” neinvocate sau nedemonstrate de reclamant în fața camerei de recurs nu pot fi luate în considerare de Tribunal pentru a aprecia legalitatea deciziei atacate. Astfel, în temeiul articolului 29 din Regulamentul 2019/942 coroborat cu articolul 263 TFUE, Tribunalul este chemat să verifice legalitatea deciziei camerei de recurs prin controlul aplicării dreptului Uniunii de către aceasta, mai ales în lumina elementelor de fapt care i‑au fost aduse la cunoștință, dar nu ar putea, în schimb, să efectueze un astfel de control luând în considerare noi elemente de fapt invocate în fața sa (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 54, și Hotărârea din 15 aprilie 2010, Schräder/OCSP, C‑38/09 P, EU:C:2010:196, punctul 76).

116    De altfel, din normele care reglementează procedura în fața instanțelor Uniunii, în special din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 76 și din articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, rezultă că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2020, Alfamicro/Comisia, C‑623/19 P, nepublicată, EU:C:2020:734, punctul 40 și jurisprudența citată, Hotărârea din 22 decembrie 2022, Parlamentul/Moi, C‑246/21 P, nepublicată, EU:C:2022:1026, punctul 55). În plus, în conformitate cu articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu articolul 120 literele (c) și (d) din Regulamentul de procedură al Curții și cu articolul 76 primul paragraf literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură, în cadrul unei acțiuni directe în fața instanțelor Uniunii, cererea introductivă prin care este introdusă acțiunea trebuie să cuprindă printre altele obiectul litigiului, expunerea sumară a motivelor invocate și concluziile reclamantului.

117    În speță, la punctele 94-101 din memoriul său de expunere a motivelor căii de atac, reclamanta s‑a întemeiat în esență, pentru a pretinde că decizia inițială, care conducea la blocarea temporară a prețului de vânzare a energiei de echilibrare către OTS‑uri, o privește în mod individual, pe împrejurarea specifică potrivit căreia reclamanta era unul dintre cei mai mari furnizori în activitate pe piața germană a energiei menționate.

118    Or, conform jurisprudenței și modului de redactare a articolului 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al camerei de recurs menționate la punctul 93 de mai sus, camera menționată era îndreptățită, în decizia atacată, să nu ia în considerare decât împrejurarea specifică pe care reclamanta a invocat‑o în mod corespunzător în fața sa ca fiind de natură să o individualizeze în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223), fără a trebui să examineze dacă alte „calități” sau alte „situații de fapt” susceptibile să o individualizeze puteau fi deduse din memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac, din anexele sale, din observațiile suplimentare sau, mai general, din dosarul cauzei.

119    Chiar presupunând că, în decizia atacată, camera de recurs ar fi omis în mod nelegal să țină seama de toate „calitățile” sau „situațiile de fapt” care ar fi fost invocate în fața sa de reclamantă, ar fi revenit acesteia din urmă sarcina de a‑l denunța, invocând un motiv în acest sens care îndeplinește condițiile de claritate și de precizie prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură (a se vedea punctul 116 de mai sus).

120    Astfel, omisiunea de a se pronunța cu privire la un capăt de cerere poate conduce la anularea, cel puțin în parte, a unei decizii a unei camere de recurs independente a unuia dintre organele, oficiile sau agențiile Uniunii prevăzute la articolul 58a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 8 iunie 2016, GREEN BEANS, T‑585/15, nepublicată, EU:T:2016:339, punctul 27 și jurisprudența citată).

121    Or, deși, la punctele 89-92 și 117-120 din cererea introductivă, reclamanta invocă, ca împrejurări susceptibile să o individualizeze în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, EU:C:1963:17, p. 223), participarea sa activă la procedura administrativă care a precedat adoptarea deciziei inițiale și încălcarea dreptului său de a prezenta observații înainte de adoptarea acestei decizii, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul 2017/2195, ea nu a invocat în mod clar și precis, în această privință, un motiv de anulare a deciziei atacate întemeiat pe faptul că, în această decizie, camera de recurs ar fi omis în mod nelegal să se pronunțe cu privire la aceste „calități” sau la aceste „situații de fapt” care ar fi fost invocate în mod corespunzător în fața sa.

122    În consecință, reclamanta nu poate invoca, în cadrul prezentei acțiuni, „calități” sau „situații de fapt” care nu au fost menționate în decizia atacată ca fiind invocate de ea în fața camerei de recurs și care, prin urmare, nu au fost examinate de aceasta din urmă în decizia menționată (a se vedea punctele 83, 88, 97 și 99 de mai sus).

123    Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca nefondat, astfel încât cererea principală, prin care se solicită anularea deciziei atacate, care este lipsită de orice temei, trebuie să fie ea însăși respinsă ca nefondată. În consecință, este necesar să se continue cu examinarea cererii subsidiare.

Cu privire la cererea subsidiară prin care se solicită anularea deciziei inițiale

124    În susținerea cererii subsidiare, reclamanta invocă șase motive, întemeiate în esență, primul, pe lipsa competenței ACER de a adopta o decizie inițială care se îndepărtează de propunerea OTS‑urilor, al doilea, pe încălcarea de către ACER a obligației, prevăzută la articolul 10 din Regulamentul 2017/2195, de a consulta părțile interesate pe piață înainte de adoptarea unei noi metodologii, al treilea, pe lipsa unui temei legal pentru adoptarea deciziei inițiale, al patrulea, pe nemotivare, al cincilea, pe încălcarea obiectivelor urmărite de Regulamentul 2017/2195 și, al șaselea, pe încălcarea principiului proporționalității.

125    ACER invocă inadmisibilitatea vădită a cererii subsidiare, introdusă la 17 februarie 2023, pentru nerespectarea termenului de două luni și zece zile pentru introducerea acțiunii în anulare împotriva deciziei inițiale, prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE coroborat cu articolul 60 din Regulamentul de procedură, care ar fi curs cel târziu de la data introducerii de către reclamantă a căii sale de atac în fața camerei de recurs, și anume 28 aprilie 2022. Reclamanta nu ar putea invoca în mod valabil nicio eroare scuzabilă, observându‑se că informațiile privind căile de atac care figurează în decizia inițială erau adresate în mod expres destinatarilor acesteia din urmă și că o interpretare conformă a textului articolului 29 din Regulamentul 2019/942 implica să se considere că acesta nu aducea atingere dreptului recurentei de a introduce direct la Tribunal o acțiune în anulare împotriva acestei decizii în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona. În orice caz, cererea subsidiară ar trebui respinsă ca nefondată.

126    Reclamanta apreciază că cererea subsidiară îndeplinește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anularea unei decizii adoptate de un organ al Uniunii, și anume ACER, introdusă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Potrivit reclamantei, această acțiune nu este condiționată de epuizarea exercitării căilor de atac în conformitate cu articolul 263 al cincilea paragraf TFUE și cu articolul 29 din Regulamentul 2019/942, dat fiind că posibilitatea unei acțiuni directe din partea sa este impusă de dreptul primar. În plus, reclamanta susține că nici expirarea termenului de două luni de la publicarea deciziei inițiale, la 28 februarie 2022, nu trebuie să se opună admisibilității acțiunii subsidiare, dat fiind că ea nu putea să se aștepte, având în vedere calificarea deciziei inițiale drept decizie individuală în sensul considerentului (34), al articolului 2 litera (d) și al articolelor 28 și 29 din Regulamentul 2019/942, al jurisprudenței, al indicațiilor referitoare la căile de atac care figurează în decizia inițială, precum și al deficitului de protecție jurisdicțională și al conflictelor potențiale care decurg din aceasta, să fie obligată să introducă o acțiune directă împotriva acestei din urmă decizii, fără să fi putut obține, pentru un pretins motiv de lipsă a calității procesuale active, o decizie prealabilă a camerei de recurs. Or, potrivit jurisprudenței, nerespectarea termenului de introducere a acțiunii nu s‑ar opune admisibilității unei acțiuni atunci când aceasta rezultă dintr‑o eroare de drept scuzabilă a reclamantului, care ar fi fost indusă în eroare de autorul actului.

127    În ceea ce privește cauza de inadmisibilitate a cererii subsidiare opusă de ACER, trebuie să se observe mai întâi că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 47 de mai sus, reclamanta putea, în speță, să formuleze o acțiune în anulare împotriva deciziei inițiale în mod direct în fața instanței Uniunii, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea rezultată din Tratatul de la Lisabona.

128    Pe de altă parte, din articolul 263 al șaselea paragraf TFUE reiese că acțiunile în anulare trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.

129    Nu se poate deroga de la aplicarea reglementării Uniunii privind termenele de procedură decât în împrejurări cu totul excepționale, de caz fortuit sau de forță majoră, conform articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere că aplicarea strictă a acestor norme respectă cerința de securitate juridică și necesitatea de a evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2016, SV Capital/ABE, C‑577/15 P, EU:C:2016:947, punctul 56 și jurisprudența citată).

130    Din jurisprudență rezultă de asemenea că, în cadrul reglementării Uniunii privind termenele de introducere a acțiunii, noțiunea de „eroare scuzabilă”, care permite derogarea de la acestea, nu vizează decât împrejurări excepționale în care, printre altele, instituția vizată a adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unui operator normal informat (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2016, SV Capital/ABE, C‑577/15 P, EU:C:2016:947, punctul 59 și jurisprudența citată).

131    În speță, decizia inițială a fost publicată pe site‑ul internet al ACER la 28 februarie 2022, iar reclamanta a sesizat camera de recurs la 28 aprilie 2022. Chiar presupunând că reclamanta a luat cunoștință de decizia inițială în aceeași zi în care a sesizat camera de recurs, aplicând regulile de calcul al termenelor prevăzute la articolele 58 și 60 din Regulamentul de procedură, care corespund articolelor 49 și 51 din Regulamentul de procedură al Curții, este necesar să se constate că, la data introducerii prezentei acțiuni, și anume la 17 februarie 2023, reclamanta era decăzută din dreptul de a contesta decizia menționată.

132    Pe de altă parte, reclamanta nu este îndreptățită, în împrejurările speței, să se prevaleze de o eroare scuzabilă, în sensul jurisprudenței citate la punctul 130 de mai sus.

133    Astfel, pe de o parte, ACER nu a furnizat reclamantei nicio asigurare precisă cu privire la competența camerei de recurs de a soluționa o cale de atac introdusă de aceasta împotriva deciziei inițiale, întrucât indicațiile privind căile de atac care figurează la sfârșitul deciziei inițiale erau destinate în mod expres „destinatarilor” acestei decizii, și anume OTS-urile urile din regiunea CORE, în privința cărora erau de altfel corecte (a se vedea punctul 47 de mai sus). În schimb, decizia inițială nu furniza nicio informație cu privire la căile de atac care trebuiau urmate de alte persoane fizice sau juridice decât acești destinatari. Astfel, indicațiile menționate nu pot fi calificate drept un comportament al ACER de natură să provoace o confuzie admisibilă în percepția reclamantei în ceea ce privește competența camerei de recurs de a soluționa o cale de atac introdusă de aceasta împotriva deciziei inițiale.

134    Pe de altă parte, o interpretare a modului de redactare a articolului 29 din Regulamentul 2019/942 conformă cu dreptul primar al Uniunii presupunea să se considere că acesta nu se opunea ca persoane fizice sau juridice, precum reclamanta, pe care un act cu aplicabilitate generală al ACER lipsit de măsuri de executare le privea în mod direct, dar nu individual, să poată formula o acțiune în anulare împotriva acestui act direct în fața instanței Uniunii, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în versiunea sa rezultată din Tratatul de la Lisabona. De altfel, la punctul 165 din cererea introductivă, reclamanta însăși a susținut că, în cadrul prezentei acțiuni, „trebuie să [i] se acorde […] dreptul la o acțiune în justiție împotriva unui act normativ în temeiul [celei de a treia teze] a articolului 263 al patrulea paragraf […] TFUE”, „[a]ceastă cale de atac [fiind] prevăzută în mod expres la articolul 263 al patrulea paragraf [a treia teză] […] TFUE”.

135    Astfel, în speță, reclamanta nu se poate prevala în mod util de jurisprudența care s‑a întemeiat pe formularea generală a anumitor texte care reglementează căile de atac sau pe uzanțele existente pentru a constata o eroare scuzabilă în ceea ce privește introducerea tardivă a unei acțiuni în fața instanței Uniunii după epuizarea unei căi de atac interne care, în acest caz specific și potrivit jurisprudenței, nu era aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 1972, Marcato/Comisia, 44/71, EU:C:1972:53, punctele 5-9, și Hotărârea din 5 aprilie 1979, Orlandi/Comisia, 117/78, EU:C:1979:109, punctele 9-11).

136    Rezultă că reclamanta nu se poate prevala de vreo eroare scuzabilă care ar fi putut să o autorizeze să deroge, în speță, de la obligația de a respecta termenul de introducere a acțiunii acordat.

137    În consecință, cererea subsidiară prin care se solicită anularea deciziei inițiale trebuie de asemenea respinsă ca inadmisibilă, astfel încât acțiunea este respinsă în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

138    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

139    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile ACER.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Obligă Uniper Global Commodities SE la plata cheltuielilor de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 iunie 2025.

Semnături

Cuprins

*      Limba de procedură: germana.