CELEX:62023TJ0348: Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 3 septembrie 2025.#Zalando SE împotriva Comisiei Europene.#Servicii digitale – Regulamentul (UE) 2022/2065 – Desemnarea unei platforme online foarte mari – Excepție de nelegalitate – Articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 – Securitate juridică – Egalitate de tratament – Proporționalitate – Obligația de motivare.#Cauza T-348/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea extinsă)

3 septembrie 2025(*)

„ Servicii digitale – Regulamentul (UE) 2022/2065 – Desemnarea unei platforme online foarte mari – Excepție de nelegalitate – Articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 – Securitate juridică – Egalitate de tratament – Proporționalitate – Obligația de motivare ”

În cauza T‑348/23,

Zalando SE, cu sediul în Berlin (Germania), reprezentată de R. Briske, K. Ewald, L. Schneider și J. Trouet, avocați,

reclamantă,

susținută de

Bundesverband E‑Commerce und Versandhandel Deutschland eV (bevh), cu sediul în Berlin, reprezentată de R. van der Hout și V. Lemonnier, avocați,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de L. Armati, L. Wildpanner și P.‑J. Loewenthal, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Parlamentul European, reprezentat de U. Rösslein, M. Menegatti și G. Bartram, în calitate de agenți,

de

Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de E. Sitbon, N. Brzezinski și M. Moore, în calitate de agenți,

și de

European Information Society Institute o.z. (EISi), cu sediul în Košice (Slovacia), reprezentat de M. Husovec, avocat,

interveniente,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea extinsă),

compus din doamna K. Kowalik‑Bańczyk (raportoare), președintă, domnii E. Buttigieg, G. Hesse și I. Dimitrakopoulos și doamna B. Ricziová, judecători,

grefier: doamna S. Spyropoulos, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 6 martie 2025,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Zalando SE, solicită anularea Deciziei C(2023) 2727 final a Comisiei din 25 aprilie 2023 de desemnare a platformei sale Zalando drept platformă online foarte mare în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului (denumită în continuare „decizia atacată”).

Istoricul litigiului

2        Reclamanta exploatează un magazin online accesibil în special pe site‑ul internet „www.zalando.de”, precum și la adresele URL corespunzătoare acestuia care poartă nume de domeniu de prim nivel ale altor țări. Acest magazin comercializează articole de modă, precum și produse cosmetice. Clienții acestui magazin pot cumpăra produse care sunt vândute fie direct de reclamantă, în cadrul unui serviciu de vânzare denumit „Zalando Retail”, fie de vânzători terți care participă la programul intitulat „Partner Programm”.

3        La 17 februarie 2023, reclamanta a publicat pe site‑ul său internet „www.zalando.de”, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale) (JO 2022, L 277, p. 1), două numere corespunzătoare numărului mediu lunar de destinatari activi în Uniunea Europeană (denumit în continuare „NML”) al platformei Zalando. Pe de o parte, ea a arătat că NML‑ul acestei platforme, în ansamblul său (cu alte cuvinte, cel care cuprinde Zalando Retail și Partner Programm), era de 83,341 milioane. Pe de altă parte, ea a arătat că, în măsura în care valoarea brută a produselor comercializate în cadrul Partner Programm reprezenta 37 % din valoarea brută a tuturor produselor comercializate pe platforma menționată, NML‑ul acestei platforme reprezenta 37 % din 83,341 milioane și se ridica, în consecință, la 30,836 milioane.

4        La 22 februarie 2023, pe de o parte, Comisia Europeană a comunicat reclamantei concluziile sale preliminare potrivit cărora platforma Zalando îndeplinea condițiile pentru a fi desemnată drept platformă online foarte mare în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065. Mai precis, ea a considerat că trebuia să se țină seama de toți destinatarii activi ai acestei platforme, iar nu numai de proporția acestora din urmă care corespunde proporției din valoarea brută a vânzărilor generate în cadrul Partner Programm. Ea a dedus de aici că NML‑ul depășea pragul de 45 de milioane prevăzut la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat.

5        Pe de altă parte, Comisia a informat Republica Federală Germania, în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, cu privire la intenția sa de a desemna platforma Zalando drept platformă online foarte mare.

6        La 27 februarie 2023, Republica Federală Germania a informat Comisia că nu avea observații de formulat.

7        La 1 martie 2023, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la concluziile preliminare ale Comisiei. Ea a arătat că aceasta din urmă trebuia să țină seama de destinatarii platformei Zalando numai în măsura în care această platformă constituie o „platformă online” în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065. Ea a arătat, în această privință, că platforma Zalando nu constituie o platformă online decât în ceea ce privește Partner Programm. Ea a considerat astfel că Comisia nu trebuia să țină seama decât de proporția destinatarilor care corespundea proporției din valoarea brută a vânzărilor generate de vânzători terți în cadrul Partner Programm. Ea a dedus de aici că NML‑ul platformei Zalando era de 30,836 milioane și că acesta era, așadar, inferior pragului de 45 de milioane prevăzut la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat.

8        În decizia atacată, Comisia a considerat că reiese în special din considerentul (77) și din articolul 3 literele (b) și (p) din Regulamentul 2022/2065 că noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” include toți destinatarii care utilizează efectiv platforma în cauză, fiind printre altele expuși la informații diseminate pe aceasta, și că ea nu se limitează la cei care efectuează tranzacții pe aceasta. Or, în această privință, ea a constatat că produsele comercializate direct de reclamantă erau afișate împreună cu cele comercializate de vânzătorii terți, fără să fie posibil ca pe interfață să se facă distincție între acestea. Ea a arătat astfel că produsele comercializate de vânzătorii terți și de reclamantă puteau fi prezentate pe aceleași pagini de internet și că, atunci când vânzătorii terți și reclamanta comercializau același produs, dar de mărimi sau de culori diferite, identitatea vânzătorului nu apărea decât în momentul în care destinatarul serviciului alegea dimensiunea sau culoarea produsului respectiv.

9        În consecință, Comisia a constatat că nu era posibil să îi identifice, printre destinatarii serviciului, pe cei care nu erau expuși decât la informațiile referitoare la produsele reclamantei și pe cei care nu erau expuși decât la informațiile referitoare la produsele vânzătorilor terți. Comisia a dedus de aici că reclamanta a trebuit, pentru acest motiv, să calculeze numărul de 30,836 milioane pornind de la numărul de 83,341 milioane și să se întemeieze pe criteriul privind proporția din valoarea vânzărilor generate de vânzătorii terți. Ea a considerat însă că acest criteriu nu era adecvat întrucât conducea la excluderea unor destinatari ai serviciului care, deși fuseseră expuși la informații provenite de la vânzători terți, nu cumpăraseră în cele din urmă produse sau cumpăraseră numai produse comercializate direct de reclamantă. Ea a arătat astfel că NML‑ul platformei Zalando era de 83,341 milioane, iar nu de 30,836 milioane, așa încât această platformă trebuia desemnată drept platformă online foarte mare în sensul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065.

Concluziile părților

10      Reclamanta și Bundesverband E‑Commerce und Versandhandel Deutschland eV (bevh) solicită Tribunalului:

– anularea deciziei atacate;

– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

11      Comisia și Parlamentul European solicită Tribunalului:

– respingerea acțiunii;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

12      Consiliul Uniunii Europene și European Information Society Institute o.z. (EISi) solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

În drept

13      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă în esență trei motive, care sunt întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 2 alineatele (1) și (2), a articolului 3 literele (g) și (i) și a articolului 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065, al doilea, pe excepția de nelegalitate a articolului 33 alineatele (1) și (4) coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din regulamentul menționat și, al treilea, pe încălcarea articolului 296 TFUE.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatele (1) și (2), a articolului 3 literele (g) și (i) și a articolului 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065

14      În cadrul primului motiv, reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 2 alineatele (1) și (2), articolul 3 literele (g) și (i) și articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 întrucât a considerat în mod eronat că platforma Zalando este o platformă online foarte mare. Acest motiv se compune din două aspecte. Prin intermediul primului aspect, reclamanta arată că platforma menționată nu constituie o platformă online, un serviciu de găzduire sau un serviciu intermediar. Prin intermediul celui de al doilea aspect, ea consideră că NML‑ul acestei platforme era mai mic de 45 de milioane.

Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe faptul că platforma Zalando nu constituie o platformă online, un serviciu de găzduire sau un serviciu intermediar

15      În cadrul primului aspect al primului motiv, reclamanta, susținută de bevh, arată că serviciul său Zalando Retail nu constituie un serviciu intermediar în sensul articolului 3 litera (g) din Regulamentul 2022/2065 și nici, a fortiori, un serviciu de găzduire sau o platformă online în sensul articolului 3 literele (g) și (i) din acest regulament. Ea adaugă că nici vânzarea de produse de către vânzători terți în cadrul Partner Programm nu intră sub incidența noțiunilor de „serviciu intermediar”, de „serviciu de găzduire” sau de „platformă online”, din moment ce ea controlează în mod sistematic și, dacă este cazul, modifică descrierea și imaginile produselor furnizate de acești vânzători terți. Reclamanta deduce de aici că Comisia a desemnat în mod eronat platforma Zalando drept platformă online foarte mare.

16      Comisia, susținută de EISi, contestă argumentația reclamantei.

17      Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 prevede că acest regulament se aplică serviciilor intermediare oferite destinatarilor serviciului care sunt stabiliți sau sunt situați în Uniune, indiferent de locul în care sunt stabiliți furnizorii serviciilor intermediare respective.

18      Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065 prevede că acest regulament nu se aplică serviciilor care nu sunt servicii intermediare și nici cerințelor impuse serviciilor care nu sunt servicii intermediare, indiferent dacă serviciul este furnizat prin utilizarea unui serviciu intermediar.

19      Articolul 3 litera (g) din Regulamentul 2022/2065 prevede că serviciile intermediare corespund anumitor servicii ale societății informaționale, și anume anumitor servicii prestate în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a destinatarului serviciului. Acest articol precizează că printre serviciile intermediare figurează în special serviciile de găzduire care constau în stocarea informațiilor furnizate de un asemenea destinatar la cererea acestuia.

20      Potrivit articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065, o platformă online este un serviciu de găzduire care, la cererea unui destinatar al serviciului, stochează și diseminează informații către public. Cu toate acestea, se precizează că un serviciu de găzduire nu este o platformă online în cazul în care activitatea de stocare și de diseminare către public a informațiilor constituie doar „o caracteristică minoră și pur auxiliară a unui alt serviciu sau o funcție minoră a serviciului principal și, din motive obiective și tehnice, nu poate fi utilizată fără celălalt serviciu, iar integrarea caracteristicii sau a funcției în celălalt serviciu nu este un mijloc de a eluda aplicarea [regulamentului menționat]”.

21      Rezultă că, așa cum se arată în considerentul (13) al Regulamentului 2022/2065, o platformă online în sensul acestui regulament nu constituie decât o „subcategorie” în cadrul categoriei mai largi a serviciilor de găzduire, care, la rândul lor, nu constituie decât o subcategorie de servicii intermediare. Considerentul (13) al regulamentului menționat precizează de asemenea că o platformă online poate fi o rețea socială sau o platformă online care permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianți (denumită în continuare „piață online”).

22      Articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 prevede că obligațiile care figurează în secțiunea 5 din capitolul III din acest regulament se aplică platformelor online care au un NML mai mare sau egal cu 45 de milioane și care sunt desemnate drept platforme online foarte mari în conformitate cu articolul 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065.

23      Potrivit articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, Comisia adoptă o decizie prin care desemnează o platformă drept platformă online foarte mare în cazul în care NML‑ul acesteia este mai mare sau egal cu numărul menționat la articolul 33 alineatul (1) din acest regulament. Acesta adaugă că Comisia adoptă această decizie pe baza datelor raportate de furnizorul platformei online în cauză în temeiul, printre altele, al articolului 24 alineatul (2) din regulamentul menționat sau a oricăror alte informații aflate la dispoziția Comisiei.

24      Pe de altă parte, articolul 3 litera (b) din Regulamentul 2022/2065 precizează că un destinatar al serviciului este o persoană fizică sau juridică ce utilizează un serviciu intermediar, în special cu scopul de a căuta informații sau de a le face accesibile.

25      În aceste condiții, trebuie arătat că din Regulamentul 2022/2065 rezultă că, pentru a desemna platforma Zalando drept platformă online foarte mare în temeiul articolului 33 alineatul (4) din acest regulament, Comisia trebuia să stabilească în prealabil că această platformă constituie o platformă online în sensul articolului 3 litera (i) din regulamentul menționat și, prin urmare, că ea constituie un serviciu de găzduire care figurează printre serviciile intermediare prevăzute la articolul 3 litera (g) din regulamentul în discuție.

26      În această privință, părțile nu contestă că vânzarea directă de produse de către reclamantă în cadrul serviciului Zalando Retail nu face parte dintr‑un serviciu de găzduire care figurează printre serviciile intermediare vizate de Regulamentul 2022/2065, din moment ce acest serviciu nu stochează informații furnizate de un destinatar al serviciului, ci numai informații care provin de la reclamanta însăși.

27      În schimb, este necesar să se constate că, în cadrul Partner Programm, reclamanta utilizează informațiile vânzătorilor terți pentru a comercializa produsele lor. Ea explică astfel, în cererea introductivă, că acești vânzători îi furnizează imagini ale produselor în cauză și că ei înșiși redactează descrierea acestora din urmă. Faptul că ea verifică ulterior că aceste imagini și aceste descrieri sunt conforme cu cerințele sale comerciale, că le modifică sau le completează în consecință implică doar că ea poate, pe de o parte, să modifice modul în care sunt prezentate informațiile provenite de la vânzătorii terți și, pe de altă parte, să disemineze propriile informații în plus față de cele provenite de la aceștia din urmă. O asemenea împrejurare nu repune însă în discuție faptul că aceste informații provin, cel puțin în parte, de la vânzătorii menționați.

28      Astfel, în primul rând, contrar celor susținute de reclamantă, nu reiese nici din Regulamentul 2022/2065, nici din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257), modificată prin regulamentul menționat, că stocarea și diseminarea de informații, în sensul articolului 3 litera (i) din acest regulament, exclud stocarea și diseminarea de informații a căror prezentare ar fi fost modificată sau completată de furnizorul platformei online.

29      În această privință, din însuși termenul „informație”, utilizat în Regulamentul 2022/2065, rezultă că acesta vizează în special fotografiile furnizate de vânzători terți cu privire la produsele lor, precum și informațiile care figurează în descrierile acestora din urmă, iar nu numai textul descrierilor respective, astfel cum a fost redactat de vânzătorii menționați. De altfel, trebuie arătat în egală măsură, așa cum a indicat și avocatul general Saugmandsgaard Øe în Concluziile prezentate în cauzele conexate YouTube și Cyando (C‑682/18 și C‑683/18, EU:C:2020:586, nota de subsol 134), că noțiunea de „informații” trebuie înțeleasă în sens larg în ceea ce privește serviciile de găzduire (hosting) în sensul Directivei 2000/31. Astfel, este posibil ca reclamanta să comunice informații ce provin de la vânzătorii terți, modificând în același timp redactarea textelor lor pentru a le face conforme cu cerințele sale comerciale, al căror obiectiv se limitează la a „garanta o experiență de cumpărare unică, ce se detașează față de cele care pot fi experimentate la concurenți”.

30      În plus, trebuie să se constate că datele referitoare la ofertele de produse comercializate de vânzători terți constituie „informații”, așa cum a statuat deja Curtea în ceea ce privește Directiva 2000/31 în Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a. (C‑324/09, EU:C:2011:474, punctele 110 și 111). După cum arată Comisia, o asemenea constatare reiese în special din definiția „conținutului ilegal” cuprinsă în Regulamentul 2022/2065. Mai precis, din articolul 3 litera (h) din regulamentul menționat, astfel cum a fost interpretat în lumina considerentului (12) al acestuia, rezultă că noțiunea de „conținut ilegal” include informațiile referitoare la vânzarea de produse sau la furnizarea de servicii ilegale, indiferent dacă este vorba, printre altele, de vânzarea de produse neconforme sau contrafăcute ori de vânzarea de produse sau de furnizarea de servicii care încalcă dreptul în materie de protecție a consumatorilor. Prin urmare, simpla referențiere a unui produs în scopul comercializării sale poate constitui un conținut ilicit, în special atunci când acest produs este nelegal, și trebuie, în consecință, să se considere că ea reprezintă o informație în sensul regulamentului menționat. Rezultă că ofertele de produse ale vânzătorilor terți în cadrul Partner Programm trebuie considerate informații furnizate de destinatarii serviciului în sensul articolului 3 litera (i) din același regulament.

31      În al doilea rând, contrar celor susținute de reclamantă, din considerentul (18) și din articolele 7 și 8 din Regulamentul 2022/2065, care se referă la răspunderea furnizorilor de servicii intermediare, nu reiese că legiuitorul a intenționat să îi excludă din noțiunea de „furnizori de platforme online” pe cei care efectuează un control al informațiilor provenite de la destinatarii serviciului înainte de diseminarea lor.

32      Astfel, considerentul (18) al Regulamentului 2022/2065 arată că un furnizor de servicii intermediare care „joacă un rol activ în acest proces, de așa natură încât acesta îi permite să ia cunoștință [sau să] controleze” conținutul informațiilor furnizate de destinatarul serviciilor nu ar trebui să beneficieze de exonerările de răspundere prevăzute de acest regulament. În această privință, articolul 6 din acest regulament, intitulat „Găzduirea”, prevede o exonerare de răspundere în cazul în care furnizorul serviciului nu are cunoștință efectiv despre activitatea ilegală sau conținutul ilegal. Articolul 7 din același regulament precizează totuși că furnizorii de servicii intermediare nu sunt considerați neeligibili pentru a putea beneficia de această exonerare de răspundere „pentru simplul motiv că efectuează, cu bună‑credință și diligență, investigații voluntare din proprie inițiativă sau adoptă alte măsuri menite să detecteze, să identifice și să elimine conținutul ilegal”.

33      Pe de altă parte, articolul 8 din Regulamentul 2022/2065 prevede că „furnizorilor de servicii intermediare nu li se impune o obligație generală de monitorizare a informațiilor pe care furnizorii de servicii intermediare le transmit sau le stochează”.

34      Astfel, deși Regulamentul 2022/2065 nu obligă furnizorii de platforme online să controleze informațiile pe care le stochează, el are totuși în vedere în mod expres posibilitatea ca acești furnizori să efectueze, din proprie inițiativă, controlul informațiilor menționate pentru a stabili răspunderea lor. În consecință, regulamentul menționat nu poate fi interpretat în sensul că exclude posibilitatea ca furnizorii menționați să efectueze astfel de controale.

35      În plus, trebuie arătat că considerentul (41) al Regulamentului 2022/2065 precizează că „[o]bligațiile de diligență sunt independente de chestiunea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare, care necesită astfel o evaluare separată”. Prin urmare, dispozițiile referitoare la răspunderea furnizorilor de servicii intermediare, din care fac parte articolele 7 și 8 din regulamentul menționat, nu pot fi utilizate pentru a stabili dacă reclamanta trebuia să fie supusă obligațiilor de diligență, prevăzute în cadrul capitolului III din același regulament, inclusiv cele impuse furnizorilor de platforme online foarte mari în temeiul articolului 33 alineatul (1) din regulamentul în discuție. Pe cale de consecință, dispozițiile referitoare la răspunderea furnizorilor de servicii intermediare nu pot fi utilizate pentru a stabili dacă platforma Zalando trebuia să fie desemnată drept platformă online foarte mare.

36      În al treilea rând, contrar celor susținute de reclamantă, jurisprudența Curții referitoare la exonerările de răspundere de care puteau beneficia furnizorii de servicii de găzduire menționați la articolul 14 din Directiva 2000/31 nu permite să se precizeze noțiunea de „serviciu intermediar” în sensul articolului 3 litera (g) din Regulamentul 2022/2065.

37      Astfel, articolul 14 din Directiva 2000/31 prevede că un furnizor de servicii de găzduire poate să nu fie responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului cu condiția, printre altele, ca el să nu aibă cunoștință despre „activitatea sau informația ilicită”.

38      Or, Curtea a statuat, desigur, în Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a. (C‑324/09, EU:C:2011:474, punctele 112 și 113), că, pentru ca furnizorul unui serviciu pe internet să poată intra în domeniul de aplicare al articolului 14 din Directiva 2000/31, este „esențial ca acesta să fie un «furnizor intermediar» în sensul urmărit de legiuitor în cadrul secțiunii 4 a capitolului II din această directivă”. Curtea a statuat astfel că furnizorul unui serviciu pe internet nu este un asemenea furnizor intermediar atunci când, în loc să se limiteze la o furnizare neutră a acestui serviciu prin intermediul unei prelucrări pur tehnice și automate a datelor furnizate de clienții săi, joacă un rol activ de natură să îi confere o cunoaștere sau un control al acestor date.

39      Cu toate acestea, pe de o parte, Curtea a precizat că, pentru a interpreta articolul 14 din Directiva 2000/31, a ținut seama de contextul său și de obiectivele acestei directive (Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a., C‑324/09, EU:C:2011:474, punctul 111). Ea a arătat astfel că secțiunea 4 din capitolul II din directiva menționată, din care face parte articolul 14 din aceasta, este intitulată „Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari” și urmărește să restrângă cazurile în care, în conformitate cu dreptul național aplicabil în domeniu, poate fi angajată răspunderea furnizorilor de servicii intermediare (Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a., C‑324/09, EU:C:2011:474, punctul 107). Prin urmare, limitând noțiunea de „furnizor intermediar”, Curtea a intenționat să limiteze și întinderea exonerărilor de răspundere de care pot beneficia prestatorii serviciilor în cauză.

40      Pe de altă parte, Curtea a făcut referire la o hotărâre anterioară din 23 martie 2010, Google France și Google (C‑236/08-C‑238/08, EU:C:2010:159, punctele 112-116), pentru a defini noțiunea de „furnizor intermediar” în sensul secțiunii 4 din capitolul II din Directiva 2000/31. Or, din această hotărâre rezultă că interpretarea acestei noțiuni se întemeiază pe considerentul (42) al directivei menționate, potrivit căruia „[d]erogările în materie de răspundere prevăzute [printre altele la articolul 14 din această directivă] se referă numai la cazurile în care activitatea furnizorului de servicii în cadrul societății informaționale se limitează la procesul tehnic de exploatare”, precizându‑se că „[a]ceastă activitate are un caracter pur tehnic, automat și pasiv”.

41      Rezultă că interpretarea dată de Curte noțiunii de „furnizor intermediar” se limitează, așa cum a indicat aceasta în mod expres, „în sensul urmărit de legiuitor în cadrul secțiunii 4 a capitolului II din [Directiva 2000/31]” (Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a., C‑324/09, EU:C:2011:474, punctul 112) și că această interpretare nu poate fi utilizată în scopul aplicării Regulamentului 2022/2065, care prevede, după cum s‑a arătat la punctele 31-35 de mai sus, propriul regim de răspundere. Aceasta cu atât mai mult cu cât articolul 89 alineatul (1) din regulamentul menționat a eliminat secțiunea 4 din capitolul II din Directiva 2000/31, care făcea obiectul interpretării Curții.

42      Pe de altă parte, presupunând că reclamanta a intenționat să susțină, în ședință, că din considerentul (19) al Regulamentului 2022/2065 rezultă că jurisprudența Curții referitoare la Directiva 2000/31 trebuie să fie „transpusă” în vederea interpretării acestui regulament, trebuie arătat că acest considerent privește diferențele dintre trei categorii de servicii intermediare, și anume cele referitoare la activitățile de simplă transmitere, de stocare în cache și de găzduire. Astfel, deși legiuitorul a considerat că aceste trei categorii de servicii intermediare trebuie să facă obiectul unor norme specifice, în conformitate cu jurisprudența Curții, el nu a indicat că noțiunea de „servicii intermediare”, pe care Curtea o definise prin referire la considerentul (42) al Directivei 2000/31, trebuie să fie menținută în scopul aplicării Regulamentului 2022/2065.

43      În aceste condiții, este necesar să se considere că platforma Zalando stochează și diseminează informații furnizate de destinatari ai serviciului la cererea acestora din urmă în cadrul Partner Programm.

44      În plus, nu se susține că o asemenea activitate de stocare și diseminare nu constituie decât „o caracteristică minoră și pur auxiliară a unui alt serviciu sau o funcție minoră a serviciului principal [care], din motive obiective și tehnice, nu poate fi utilizată fără celălalt serviciu”. Dimpotrivă, reclamanta însăși arată că vânzările realizate în cadrul Partner Programm reprezintă 37 % din valoarea brută a produselor comercializate pe platforma Zalando.

45      În aceste condiții, este necesar să se considere că platforma Zalando este o platformă online în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care vânzători terți comercializează produse pe această platformă în cadrul Partner Programm. Aceasta este, de altfel, ceea ce indicase și reclamanta în observațiile sale cu privire la concluziile preliminare ale Comisiei, astfel cum s‑a arătat la punctul 7 de mai sus.

46      Rezultă că platforma Zalando constituie de asemenea un serviciu intermediar și un serviciu de găzduire în sensul articolului 3 litera (g) punctul (iii) din Regulamentul 2022/2065.

47      Această constatare nu poate fi repusă în discuție de celelalte argumente ale reclamantei.

48      Astfel, în primul rând, reclamanta susține că, ținând seama de controalele pe care le efectuează, informațiile pe care le primește de la vânzătorii terți în cadrul Partner Programm ar trebui tratate în același mod ca fotografiile pe care le‑ar putea primi de la un fotograf pe care l‑ar fi angajat în scopul vânzării directe a propriilor produse în cadrul serviciului Zalando Retail.

49      Cu toate acestea, este suficient să se arate că, în conformitate cu articolul 3 literele (i) și (k) din Regulamentul 2022/2065, o platformă online este un serviciu de găzduire care stochează și diseminează informații către public „la cererea destinatarului serviciului care a furnizat informațiile”. Or, pe de o parte, așa cum a recunoscut reclamanta în ședință, fotograful, astfel cum este descris în exemplul său, nu este un destinatar al platformei Zalando, din moment ce nu este o persoană care utilizează această platformă în sensul articolului 3 litera (b) din regulamentul menționat. Pe de altă parte, fotografiile realizate de acest fotograf nu sunt stocate și diseminate pe platforma menționată la cererea sa, ci la inițiativa reclamantei.

50      Astfel, spre deosebire de vânzătorii terți în cadrul Partner Programm, fotograful, în exemplul reclamantei, nu utilizează o platformă online, în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065. Rezultă că diferența de tratament dintre fotografiile realizate de un fotograf și cele furnizate de vânzătorii terți în cadrul Partner Programm rezultă din însăși economia regulamentului menționat și, în consecință, nu poate determina nelegalitatea deciziei atacate.

51      În al doilea rând, reclamanta susține că din Hotărârea din 22 decembrie 2022, Louboutin (Utilizarea unui semn contrafăcut pe o piață online) (C‑148/21 și C‑184/21, EU:C:2022:1016), rezultă că ea „utilizează”, în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1), mărci comercializate de vânzătorii terți în cadrul Partner Programm. Astfel, ea precizează în această privință că prezentarea ofertelor este identică în cadrul serviciului Zalando Retail și în cadrul Partner Programm și că, în consecință, ea este răspunzătoare pentru eventualele atingeri aduse dreptului mărcilor care rezultă din comercializarea produselor în cadrul Partner Programm.

52      Cu toate acestea, este suficient să se constate că problema dacă reclamanta utilizează mărcile comercializate de vânzătorii terți în cadrul Partner Programm în sensul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001 este lipsită de relevanță pentru a stabili dacă platforma Zalando constituie sau nu o platformă online în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065.

53      Rezultă că primul aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe faptul că NML‑ul platformei Zalando este mai mic de 45 de milioane

54      În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamanta, susținută de bevh, reproșează Comisiei că a considerat în mod eronat că platforma Zalando are un NML mai mare de 45 de milioane. Ea precizează că, în conformitate cu articolul 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065, Comisia nu trebuia să țină seama decât de destinatarii activi ai acestei platforme, și anume destinatarii serviciului care au fost expuși efectiv la informațiile provenite de la vânzătorii terți în cadrul Partner Programm, iar nu de cei care au fost expuși la informațiile furnizate de ea însăși în cadrul serviciului Zalando Retail. Ea consideră astfel că, în lipsa altor mijloace care să permită identificarea acestor destinatari activi, trebuia să se stabilească numărul lor ținând seama de proporția vânzărilor realizate de vânzătorii terți și să se constate, în consecință, că NML‑ul platformei menționate nu era decât de 30,836 milioane.

55      Comisia, susținută de EISi, contestă argumentația reclamantei.

56      Potrivit articolului 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065, un destinatar activ al unei platforme online este un destinatar al serviciului care a interacționat cu o platformă online fie solicitând platformei online să găzduiască informații, fie prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online.

57      În plus, din articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 rezultă că Comisia desemnează drept platformă online foarte mare platformele online care au un NML mai mare sau egal cu 45 de milioane, întemeindu‑se în special pe datele raportate de furnizorii acestor platforme în temeiul articolului 24 alineatul (2) din acest regulament sau pe orice alte informații aflate la dispoziția Comisiei.

58      În sfârșit, articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065 prevede că, până la 17 februarie 2023 și, ulterior, cel puțin o dată la șase luni, furnizorii publică, pentru fiecare platformă online, într‑o secțiune accesibilă publicului a interfeței lor online, informații privind numărul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului din Uniune, calculat ca medie pe perioada celor șase luni anterioare și în conformitate cu metodologia prevăzută în actele delegate menționate la articolul 33 alineatul (3) din regulamentul menționat, în cazul în care au fost adoptate astfel de acte delegate.

59      În speță, în primul rând, reclamanta a publicat, la 17 februarie 2023, într‑o secțiune a interfeței sale online accesibilă publicului, informații referitoare la media lunară a destinatarilor activi ai serviciului în Uniune. Pe de o parte, ea a arătat că NML‑ul platformei Zalando, în ansamblul său (cu alte cuvinte, cel care cuprinde Zalando Retail și Partner Programm), era de 83,341 milioane. Pe de altă parte, ea a arătat că, în măsura în care valoarea brută a produselor comercializate în cadrul Partner Programm reprezenta 37 % din valoarea brută a tuturor produselor comercializate pe această platformă, NML‑ul, care reprezintă 37 % din 83,341 milioane, era de 30,836 milioane.

60      În al doilea rând, trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că din articolul 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065 reiese că, pentru a fi calificat drept destinatar activ al unei platforme online, destinatarul serviciului trebuie doar să fi interacționat cu această platformă, printre altele prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online. Astfel, din această dispoziție rezultă că noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” nu se limitează la persoanele care au încheiat o tranzacție pe platforma Zalando. Dimpotrivă, ea include toate persoanele care au fost „expuse” la informațiile furnizate de vânzătorii terți, inclusiv prin luarea la cunoștință de numele produselor comercializate de aceștia din urmă, de producătorul lor, de descrierea lor și de fotografia lor.

61      Această interpretare a articolului 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065 este, pe de altă parte, confirmată de considerentul (77) al acestui regulament, care precizează că un destinatar poate fi expus la informații doar „vizionându‑l[e] sau ascultându‑l[e]” și că „folosirea [activă a] serviciului nu se limitează la a interacționa cu informațiile prin clicuri, adăugarea de comentarii sau linkuri, partajare sau efectuarea [de] achiziții sau tranzacții pe o platformă online”.

62      În această privință, contrar celor susținute de reclamantă, considerentul (77) al Regulamentului 2022/2065 nu poate fi privit ca fiind lipsit de pertinență în vederea interpretării articolului 3 litera (p) din acest regulament. Astfel, trebuie amintit că preambulul unui act al Uniunii poate preciza conținutul dispozițiilor acestui act și furnizează elemente de interpretare care sunt de natură să aducă clarificări cu privire la voința autorului actului menționat, chiar dacă nu are valoare juridică obligatorie și nu poate fi invocat pentru a se deroga de la înseși dispozițiile actului în cauză și nici pentru a se interpreta aceste dispoziții într‑un sens contrar modului lor de redactare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2024, LEA, C‑10/22, EU:C:2024:254, punctul 51 și jurisprudența citată). Or, trebuie arătat în speță că considerentul amintit se limitează să precizeze conținutul articolului menționat, fără să deroge de la acesta sau să îl contrazică, astfel cum a recunoscut de altfel reclamanta în ședință, din moment ce un destinatar activ poate fi „în contact” cu informații și „expus” la acestea inclusiv atunci când nu interacționează cu ele.

63      În al treilea rând, trebuie să se observe că, așa cum explică reclamanta, pentru anumite produse comercializate atât de aceasta din urmă, cât și de vânzători terți, „prezentarea produselor este întotdeauna uniformă și independentă de identitatea vânzătorului în cauză”. Ea precizează apoi că „nu există decât o singură pagină cu detalii ale produsului care conține informații și imagini identice” și că consumatorul nu cunoaște identitatea vânzătorului decât atunci când selectează specificațiile produsului în cauză, cum ar fi măsura lui pentru îmbrăcăminte, de exemplu.

64      În această privință, deși reclamanta susține că, „în majoritatea cazurilor”, informațiile referitoare la produsele comercializate atât de aceasta din urmă, cât și de vânzători terți provin de la ea, iar nu de la aceștia din urmă, este necesar să se arate că reclamanta nu susține că aceasta s‑ar întâmpla în mod sistematic.

65      În plus, nu se poate exclude ca unii consumatori să ia cunoștință de informațiile referitoare la produse comercializate exclusiv de vânzători terți înainte de a alege să cumpere în final un alt produs vândut direct de reclamantă.

66      În aceste condiții, trebuie arătat că numărul destinatarilor activi, în sensul articolului 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065, nu poate fi determinat în funcție de proporția vânzărilor generate de vânzătorii terți în cadrul Partner Programm. Prin urmare, este necesar să se considere că reclamanta și bevh susțin fără temei că platforma Zalando avea un NML de 30,836 milioane și, pe cale de consecință, că acest NML era inferior pragului de 45 de milioane prevăzut la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat.

67      Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia articolul 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065 prevede că, pentru a fi calificat drept destinatar activ al unei platforme online, acesta trebuie să fie expus efectiv la informații, iar nu numai ca el să fi putut să fie expus la acestea. Astfel, este suficient să se constate că, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din regulamentul menționat, revenea reclamantei sarcina de a identifica ea însăși persoanele care fuseseră expuse efectiv la informațiile menționate. În măsura în care reclamanta arată că nu era în măsură să le distingă, dintre cele 83,341 milioane de persoane reținute în scopul calculării NML, pe cele care fuseseră expuse efectiv la informațiile provenite de la vânzători terți față de cele care nu au fost expuse la aceste informații, este necesar să se considere că Comisia a considerat în mod întemeiat că toate persoanele menționate trebuiau considerate că au fost expuse efectiv la informațiile menționate. Rezultă că Comisia a considerat în egală măsură întemeiat că NML‑ul platformei Zalando era de 83,341 milioane.

68      Pe de altă parte, în măsura în care reclamanta consideră că decizia atacată încalcă principiul proporționalității pentru motivul că, potrivit raționamentului reținut de Comisie în această decizie, platforma Zalando ar fi fost desemnată drept platformă online foarte mare inclusiv în ipoteza în care „99,99 % din informațiile” diseminate către public proveneau de la ea, este suficient să se constate că reclamanta nu susține că această ipoteză ar corespunde efectiv realității. Dimpotrivă, după cum s‑a arătat la punctul 44 de mai sus, ea susține că vânzările realizate în cadrul Partner Programm reprezintă 37 % din valoarea brută a produselor comercializate pe platforma Zalando, ceea ce sugerează că informațiile provenite de la vânzătorii terți ar reprezenta o parte semnificativă din informațiile diseminate pe aceasta.

69      În plus, reclamanta nu precizează motivul pentru care diseminarea de informații provenite de la vânzători terți, care, în exemplul său, nu ar reprezenta decât 0,01 % din informațiile diseminate pe platforma Zalando, nu ar constitui o caracteristică minoră sau pur accesorie a acestei platforme în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065.

70      Rezultă că trebuie să se înlăture al doilea aspect al primului motiv și, pe cale de consecință, motivul menționat în totalitate.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe excepția de nelegalitate a articolului 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament

71      În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta invocă nelegalitatea articolului 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul nr. 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament. Acest motiv se compune din trei aspecte.

72      Prin intermediul primului aspect, reclamanta susține în esență că articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul securității juridice.

73      Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect, reclamanta susține că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul egalității de tratament și, respectiv, principiul proporționalității.

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe faptul că articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul securității juridice

74      În cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta, susținută de bevh, arată că articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul securității juridice pentru motivul că noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” nu este suficient de precisă și că desemnarea drept platformă online foarte mare nu este, în consecință, suficient de previzibilă.

75      Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de EISi, contestă argumentația reclamantei.

76      În această privință, trebuie amintit că principiul securității juridice impune în special ca o reglementare să fie clară și precisă pentru ca justițiabilii să își poată cunoaște fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință [Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA, C‑344/04, EU:C:2006:10, punctul 68, și Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 46]. Acest principiu se impune cu o rigoare deosebită în prezența unei reglementări care poate avea consecințe financiare (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2021, Banco de Portugal ș.a., C‑504/19, EU:C:2021:335, punctul 52 și jurisprudența citată), așa cum este cazul Regulamentului 2022/2065.

77      Cu toate acestea, principiul securității juridice nu impune ca fiecare normă să înlăture orice îndoială cu privire la interpretarea sa. Dimpotrivă, ceea ce contează este dacă actul juridic în cauză suferă de o asemenea ambiguitate încât ar împiedica posibilitatea înlăturării cu suficientă certitudine a unor eventuale îndoieli cu privire la domeniul de aplicare sau la sensul dispoziției (Concluziile avocatei generale Kokott prezentate în cauza FCD și FMB, C‑106/14, EU:C:2015:93, punctul 55; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2005, Belgia/Comisia, C‑110/03, EU:C:2005:223, punctul 31). Astfel, nu se poate aduce atingere principiului securității juridice pentru simplul motiv că instanța Uniunii trebuie să recurgă la alte metode de interpretare decât interpretarea literală a unei dispoziții cu aplicabilitate generală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, Irish Ferries, C‑570/19, EU:C:2021:664, punctul 167).

78      În plus, potrivit jurisprudenței Curții, împrejurarea că o dispoziție nu prescrie o metodă concretă sau un procedeu concret nu înseamnă totuși că aceasta încalcă principiul securității juridice (a se vedea Hotărârea din 22 februarie 2022, Stichting Rookpreventie Jeugd ș.a., C‑160/20, EU:C:2022:101, punctul 43 și jurisprudența citată). Astfel, într‑o asemenea împrejurare, revine autorității sau operatorilor interesați sarcina de a alege o metodă fiabilă susceptibilă să asigure respectarea cerinței care decurge din această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Planta Tabak, C‑220/17, EU:C:2019:76, punctul 33).

– Considerații introductive

79      În speță, trebuie arătat, asemenea Comisiei, că noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” are vocația de a se aplica unei mari varietăți de situații. Astfel, din articolul 3 litera (i) și din considerentul (13) al Regulamentului 2022/2065 rezultă că noțiunea de „platformă online” include atât rețelele sociale, cât și piețele online. Reclamanta recunoaște în plus existența unei „mari diversități de platforme online” care „diferă […] prin natura serviciilor pe care le oferă”. Astfel, noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” trebuie să se poată adapta la diferite tipuri de platforme online susceptibile să expună diferite tipuri de conținuturi, printre care conținuturi sonore și vizuale, potrivit unor modalități diferite, de exemplu, prin utilizarea unui site internet sau a unei aplicații ori condiționând sau nu accesul la aceste conținuturi de o înregistrare prealabilă și de deschiderea unui cont.

80      În aceste condiții, trebuie să se considere că un anumit grad de incertitudine în ceea ce privește sensul și domeniul de aplicare al noțiunii de „destinatar activ al unei platforme online” este inerent acesteia (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 aprilie 2005, Belgia/Comisia, C‑110/03, EU:C:2005:223, punctul 31).

– Cu privire la existența unor metode diferite de calculare a NML‑ului platformelor online

81      Reclamanta și bevh susțin că, ținând seama de imprecizia noțiunii de „destinatar activ al unei platforme online”, Comisia și furnizorii de platforme online au adoptat în practică metode diferite pentru a calcula NML‑ul acestora.

82      În primul rând, reclamanta sugerează că furnizorii ar subestima NML‑ul platformelor lor online.

83      Astfel, primo, reclamanta susține că unii furnizorii de platforme online nu țin seama de adresele de protocol de internet (adrese IP) care, deși sunt situate în Uniune, nu se află într‑un stat membru în care acești furnizori sunt activi sau în care produsele lor pot fi livrate. Ea adaugă în această privință că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 se limitează să facă referire la destinatarii activi în Uniune, fără a preciza dacă este vorba despre cei care au domiciliul sau reședința obișnuită în Uniune sau despre cei care întrețin o altă „legătură teritorială” cu aceasta din urmă.

84      În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că argumentul reclamantei pare să se întemeieze pe versiunea germană a articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, potrivit căreia acest regulament se aplică în special serviciilor intermediare propuse destinatarilor serviciului, precum persoanele fizice, care își au „Sitz” (domiciliul) în Uniune. Or, celelalte versiuni lingvistice ale acestei dispoziții se limitează să impună ca acești destinatari ai serviciului să fie „situați” în Uniune, fără alte precizări.

85      Potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții a dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice (Hotărârea din 21 martie 2024, Cobult, C‑76/23, EU:C:2024:253, punctul 25, și Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Spania/Comisia, C‑632/20 P, EU:C:2023:28, punctul 40).

86      În aceste condiții, trebuie să se considere că numai locul în care se află destinatarii serviciului în discuție atunci când sunt expuși la informațiile găzduite de platforma online este relevant, indiferent de locul unde își au domiciliul sau reședința obișnuită. Astfel, contrar celor susținute de reclamantă în ședință, nu reiese din diferitele versiuni lingvistice ale articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, privite în ansamblu, că legiuitorul Uniunii trebuia să definească noțiunea de „domiciliu” în vederea aplicării acestei dispoziții. De altfel, din cuprinsul punctului 41 din cererea introductivă rezultă că reclamanta a interpretat în mod corect dispoziția menționată pentru a calcula NML‑ul platformei Zalando în măsura în care nu a ținut seama decât de locul din care au fost consultate site‑urile internet și aplicațiile referitoare la această platformă.

87      Pe de altă parte, niciuna dintre versiunile lingvistice ale articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 nu permite excluderea destinatarilor serviciului pentru motivul că, deși sunt situați în Uniune, aceștia s‑ar afla într‑un stat membru în care furnizorul platformei online nu își desfășoară activitatea sau în care produsele sale nu pot fi livrate.

88      Rezultă că, așa cum arată Comisia, comportamentul descris de reclamantă pentru a calcula NML‑ul unei platforme online încalcă Regulamentul 2022/2065. În consecință, faptul, presupunând că ar fi dovedit, că anumiți furnizori de platforme online au adoptat un astfel de comportament nu permite să se stabilească o încălcare a principiului securității juridice din cauza impreciziei noțiunii de „destinatar activ al unei platforme online” în regulamentul menționat.

89      Secundo, reclamanta afirmă că unii furnizori de platforme online nu țin seama decât de destinatarii activi pe site‑urile lor internet, iar nu și pe aplicațiile corespunzătoare acestora. Pe de altă parte, ea susține că anumiți furnizori de platforme online, pe care sunt accesibile atât conținuturile lor, cât și cele ale unor vânzători terți, nu țin seama decât de „destinatarii de conținuturi terțe”, inclusiv atunci când acești furnizori prezintă propriile conținuturi pe aceeași interfață. Ea pretinde totodată că unii furnizori de platforme online nu țin seama de destinatarii activi care nu acceptă utilizarea cookie‑urilor. În plus, aceasta sugerează că unii furnizori de platforme online, care nu pot fi utilizate decât de persoane înregistrate, dar al căror conținut este accesibil persoanelor neînregistrate, nu ar ține seama de acestea din urmă. În sfârșit, ea arată că anumiți furnizori de platforme online asimilează destinatari activi unor roboți atunci când rămân inactivi timp de 30 minute și că, în consecință, respectivii furnizori nu țin seama de aceștia în scopul calculării NML.

90      Trebuie să se observe însă că comportamentele astfel descrise de reclamantă încalcă în egală măsură Regulamentul 2022/2065, ceea ce aceasta din urmă a recunoscut de altfel în ședință, și că, în consecință, ele nu sunt susceptibile să demonstreze caracterul insuficient de precis al regulamentului menționat.

91      Astfel, pe de o parte, considerentul (77) al Regulamentului 2022/2065 precizează că un destinatar al serviciului „ar trebui să fie luat în considerare o singură dată la calcularea numărului, dacă este posibil”, că acest regulament „nu impune furnizorilor de platforme online […] să efectueze o urmărire specială a persoanelor fizice online” și că acestor furnizori le este permis „să excludă utilizatorii automatizați, cum ar fi boții sau web scraperele” „dacă sunt în măsură” să facă acest lucru „fără prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal și fără urmărire”. Nu se poate deduce însă de aici că acești furnizori ar putea, în scopul calculării NML‑ului, să nu țină seama de anumiți destinatari activi pentru motivul că unii ar refuza utilizarea cookie‑urilor și că ar fi necesar să nu se ia în calcul roboții.

92      Dimpotrivă, din considerentul (77) al Regulamentului 2022/2065 rezultă că furnizorii de platforme online pot fi determinați să ia în calcul roboții dacă nu sunt în măsură să îi excludă fără prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal și fără urmărire, precum și să ia în calcul de mai multe ori același destinatar activ, deși obiectivul este, „dacă este posibil”, de a nu lua în considerare destinatarii activi decât o singură dată. Astfel, acești furnizori pot ajunge, în anumite împrejurări, să supraestimeze NML‑ul platformei lor online, în conformitate cu regulamentul menționat. În schimb, acesta nu îi autorizează să subestimeze numărul menționat. După cum rezultă din jurisprudența amintită la punctul 78 de mai sus, intră în special în sarcina acestor furnizori să aleagă metoda fiabilă care poate să asigure respectarea cerinței de a nu subestima numărul în discuție.

93      Faptul, invocat de reclamantă, că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 face referire la NML, iar nu la numărul mediu lunar de consultări ale platformei online în cauză, nu este de natură să repună în discuție această concluzie. Astfel, această dispoziție, așa cum este interpretată în lumina considerentului (77) al acestui regulament, nu conduce la luarea în calcul a tuturor acestor consultări, deși poate conduce la supraestimarea numărului de destinatari activi ai platformei online în cauză.

94      Pe de altă parte, după cum s‑a amintit la punctul 60 de mai sus, pentru a fi calificat drept destinatar activ al unei platforme online în sensul articolului 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065, destinatarul serviciului trebuie doar să fi interacționat cu această platformă, printre altele prin expunerea la informațiile găzduite de aceasta și diseminate prin intermediul interfeței sale online.

95      Rezultă că un furnizor de platformă online nu poate exclude, în scopul calculării NML, destinatarii serviciului care, deși au fost expuși la informațiile găzduite de această platformă, nu s‑au înregistrat pe ea, nu au încheiat o tranzacție în aceasta, au rămas inactivi un anumit timp, au refuzat utilizarea cookie‑urilor sau au accesat platforma pornind de la o aplicație.

96      În al doilea rând, reclamanta arată că furnizorii de platforme online se tem că iau în considerare de mai multe ori același destinatar activ dacă se bazează doar pe numărul de consultări ale platformelor lor online. Ea adaugă că aceștia evaluează în mod diferit numărul acestor dubluri. Asemenea împrejurări nu sunt însă de natură să stabilească o încălcare a principiului securității juridice din cauza impreciziei noțiunii de „destinatar activ al unei platforme online” în Regulamentul 2022/2065.

97      În al treilea rând, reclamanta arată că furnizorii nu publică NML‑ul platformelor lor online, ci se limitează să indice că acest număr este mai mic de 45 de milioane pentru motivul că articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065 nu le‑ar impune decât să publice „informații privind numărul mediu lunar de destinatari activi”, iar nu NML‑ul în sine. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să stabilească o încălcare a principiului securității juridice din cauza impreciziei noțiunii de „destinatar activ al unei platforme online” în regulamentul menționat.

98      În al patrulea rând, reclamanta arată că furnizorii de platforme online nu iau în calcul, în vederea calculării NML, decât destinatarii serviciului care rămân suficient de mult timp pe acestea. Ea precizează că durata minimă reținută variază între 3 și 45 de secunde în funcție de furnizorul în cauză și că alegerea acestei durate poate avea o incidență semnificativă asupra calculării NML‑ului platformelor lor online.

99      În această privință, este, desigur, adevărat că NML‑ul unei platforme online poate varia după cum este reținută o durată minimă de 3 secunde sau de 45 de secunde în care destinatarii serviciului trebuie să rămână pe această platformă pentru a fi luați în calcul ca destinatari activi.

100    Cu toate acestea, considerentul (77) al Regulamentului 2022/2065 precizează că calculul NML‑ului și, prin urmare, al numărului de persoane expuse la informațiile găzduite de o platformă online poate depinde de „natura serviciului și de modul în care destinatarii acestuia interacționează cu el”. Astfel, împrejurarea că acest regulament nu stabilește, în mod abstract și pentru ansamblul platformelor online, durata minimă pe care trebuie să o rețină furnizorii acestor platforme în scopul calculării NML nu este suficientă pentru a se stabili că el nu permite să se determine NML‑ul unei platforme online în particular, ținând seama de caracteristicile proprii acesteia din urmă.

101    În plus, este necesar să se observe, asemenea Comisiei, că reclamanta nu susține că îi era imposibil să determine în speță durata minimă în cauză pentru a calcula NML‑ul platformei Zalando. Dimpotrivă, din argumentația sa reiese că aceasta a reținut o durată minimă de 10 secunde, inclusiv în ceea ce privește numărul de 83,341 milioane reținut în final de Comisie. În plus, ea nu dezvoltă nicio argumentație prin care să demonstreze că, având în vedere caracteristicile acestei platforme, o asemenea durată nu permite să se considere că un destinatar al serviciului a putut fi expus la informațiile provenite de la vânzătorii terți și că această durată a fost aleasă în mod arbitrar cu unicul scop de a se conforma obligației de publicare prevăzute la articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065.

102    În al cincilea rând, bevh susține că anumiți destinatari activi nu sunt în mod necesar expuși la informațiile găzduite de platforma online, astfel încât furnizorii de platforme online trebuie să poată opera „ajustări” pentru a calcula NML‑ul acestora. Ea subliniază de altfel că Comisia admite că reclamanta putea efectua asemenea ajustări în speță, în special pentru a nu lua în calcul de mai multe ori același destinatar activ sau pentru a nu contabiliza „utilizări neintenționate” ale platformei Zalando care nu implică o expunere efectivă la conținuturile găzduite pe aceasta. Arată însă că Regulamentul 2022/2065 nu enumeră în mod exhaustiv ajustările care ar fi autorizate. Ea reproșează, așadar, legiuitorului Uniunii că a definit noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” prin referire la noțiunea de „expunere”, deși aceasta este de asemenea imprecisă.

103    În această privință, pe de o parte, din articolul 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065 rezultă că un destinatar activ al unei platforme online este fie persoana care solicită acestei platforme să găzduiască informații, fie persoana care este expusă la aceste informații prin intermediul interfeței platformei menționate. Rezultă că, pentru a fi luat în calcul ca destinatar activ al platformei Zalando, un consumator trebuia, în speță, să fi fost expus în mod necesar la informațiile găzduite pe această platformă la cererea vânzătorilor terți. Astfel, contrar celor susținute de bevh, nu este posibil să se identifice, printre destinatarii activi, consumatorii care nu ar fi fost expuși la informațiile menționate. În consecință, deși era posibil să se „ajusteze” numărul de consultări sau numărul de destinatari ai serviciului pentru a determina numărul de consumatori care trebuia să fie luați în calcul ca destinatari activi ai acestei platforme, nu era necesar să se ajusteze numărul de destinatari activi pentru a se calcula NML‑ul acesteia.

104    Pe de altă parte, trebuie arătat că ajustările invocate de bevh urmăreau, în realitate, să evite să se ia în calcul de mai multe ori același destinatar activ sau să se ia în calcul persoane care se aflau involuntar pe platforma Zalando fără a fi expuse efectiv la informațiile provenite de la vânzătorii terți. În consecință și contrar celor susținute de bevh, nu se poate deduce din aceasta că Comisia ar fi recunoscut că destinatarii activi puteau să nu fie expuși la informațiile provenite de la vânzători terți. În sfârșit, bevh nu își susține afirmația potrivit căreia noțiunea de „expunere” nu ar fi suficient de precisă, în special având în vedere explicațiile care figurează în considerentul (77) al Regulamentului 2022/2065.

105    În al șaselea rând, reclamanta arată că Comisia însăși a utilizat metode diferite pentru a calcula NML‑ul platformei Zalando. Astfel, ea arată că, printr‑o decizie din 27 septembrie 2023, ulterioară deciziei atacate, Comisia a stabilit cuantumul taxei de supraveghere pe care trebuia să o plătească în temeiul articolului 43 din Regulamentul 2022/2065. Ea constată că Comisia a considerat atunci că NML‑ul platformei menționate nu era decât de 47,5 milioane, iar nu de 83,341 milioane, astfel cum indicase în decizia atacată. În mod similar, ea constată o diferență semnificativă între datele publicate de alți furnizori de platforme online foarte mari în temeiul articolului 24 alineatul (2) din regulamentul menționat și cele reținute de Comisie în scopul calculării acestei taxe.

106    În această privință, primo, este necesar să se observe că articolul 43 din Regulamentul 2022/2065 prevede printre altele că furnizorii de servicii intermediare desemnați ca platforme online foarte mari trebuie să plătească o taxă de supraveghere Comisiei. Cuantumul total al acestei taxe corespunde, în fiecare an, estimării cheltuielilor pe care aceasta din urmă va trebui să le suporte pentru a‑și îndeplini misiunile pe care i le încredințează regulamentul menționat.

107    În plus, articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul delegat (UE) 2023/1127 al Comisiei din 2 martie 2023 de completare a Regulamentului 2022/2065 prin stabilirea metodologiilor și a procedurilor detaliate referitoare la taxele de supraveghere percepute de Comisie furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari (JO 2023, L 149, p. 16) prevede că valoarea de bază a taxei de supraveghere trebuie repartizată între furnizorii de servicii intermediare în cauză în funcție, printre altele, de NML‑urile acestora din urmă. Această dispoziție prevede de asemenea că Comisia se poate întemeia în special pe NML‑ul publicat în temeiul articolului 24 alineatul (2) din regulamentul menționat de furnizorul platformei online foarte mari în cauză sau pe „orice alte informații” disponibile la data de 31 august a anului pentru care trebuie plătită taxa menționată.

108    În consecință, trebuie arătat că articolul 4 din Regulamentul 2023/1127 prevede în mod expres posibilitatea Comisiei de a se întemeia pe alte surse de informații, cum ar fi date provenite de la întreprinderi terțe, și, astfel, de a reține un NML diferit, în vederea calculării valorii de bază a taxei de supraveghere, de cel publicat de reclamantă la 17 februarie 2023 în temeiul articolului 24 alineatul (2) din acest regulament, în scopul desemnării platformei Zalando drept platformă online foarte mare. În această privință, din cuprinsul punctului 67 de mai sus rezultă că Comisia a reținut în mod întemeiat în decizia atacată NML‑ul de 83,341 milioane care fusese publicat de reclamantă în temeiul acestei din urmă dispoziții.

109    Secundo, este adevărat că Comisia a indicat în decizia din 27 septembrie 2023, precum și în comunicarea sa către reclamantă, prealabilă acestei decizii și prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul 2023/1127, că preferase să se întemeieze mai degrabă pe datele provenite de la întreprinderi terțe decât pe cele provenite de la reclamantă pentru a stabili NML‑ul platformei Zalando. Ea a arătat că alegerea de a se întemeia pe date ale unor întreprinderi terțe era justificată pentru a putea adopta o metodă comună de calcul pentru toate cele 19 servicii intermediare supuse taxei de supraveghere în anul 2023 și, astfel, pentru a repartiza cuantumul lor în mod echitabil între furnizorii acestor servicii, în conformitate cu principiul egalității de tratament. Ea a considerat atunci că NML‑ul platformei Zalando nu mai era decât de 47,5 milioane.

110    Trebuie să se constate însă că Comisia a recunoscut în egală măsură că datele întreprinderilor terțe nu erau decât estimări, mai puțin fiabile, prin natura lor, decât datele provenite chiar de la platforme, fapt care nu este contestat de reclamantă. Or, independent de legalitatea deciziei din 27 septembrie 2023, care nu face obiectul prezentei acțiuni, este necesar să se arate că faptul că Comisia s‑a întemeiat pe datele cele mai fiabile pentru a determina NML‑ul în decizia atacată nu este de natură să stabilească faptul că noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” nu este suficient de precisă din perspectiva principiului securității juridice. Rezultă că un astfel de fapt nu este de natură nici să repună în discuție legalitatea acestei din urmă decizii, cu atât mai mult cu cât Comisia a reținut un NML mai mare de 45 de milioane și în decizia din 27 septembrie 2023.

111    În consecință, este necesar să se considere că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că existența diferitelor metode de calcul al NML‑ului platformelor este de natură să demonstreze că articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul securității juridice.

– Cu privire la celelalte argumente ale reclamantei și ale bevh

112    În primul rând, reclamanta arată că articolul 33 alineatul (3) din Regulamentul 2022/2065 prevede că „Comisia poate adopta acte delegate […] pentru a completa dispozițiile [acestui] regulament prin stabilirea unei metodologii pentru calcularea [NML‑ului], în sensul [articolului 33 alineatul (1)] și al articolului 24 alineatul (2) [din regulamentul menționat] asigurându‑se că metodologia ține seama de piață și de evoluțiile tehnologice”.

113    Cu toate acestea, trebuie amintit că nu este necesar ca un act legislativ să aducă el însuși precizări de natură tehnică, întrucât legiuitorului Uniunii îi este permis să recurgă la un cadru juridic general care urmează, dacă este necesar, să fie precizat ulterior [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate), C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 160]. În plus, după cum rezultă din cuprinsul punctului 78 de mai sus, în lipsa unor asemenea precizări, este posibil să revină operatorilor interesați sarcina de a alege o metodă fiabilă susceptibilă să asigure respectarea cerințelor care decurg din acest act legislativ.

114    În consecință, contrar celor susținute de reclamantă, împrejurarea că Regulamentul 2022/2065 prevede posibilitatea Comisiei de a adopta un act delegat nu poate fi suficientă pentru a stabili că, în lipsa unui asemenea act delegat, ambiguitatea acestui regulament ar fi de așa natură încât aplicarea sa ar încălca principiul securității juridice.

115    Pe de altă parte, în măsura în care bevh invocă nelegalitatea articolului 33 alineatul (3) din Regulamentul 2022/2065 pentru motivul că această dispoziție prevede, cu încălcarea articolului 290 alineatul (1) TFUE, adoptarea unui act delegat care nu se limitează la completarea sau la modificarea unor elemente neesențiale ale regulamentului menționat, este suficient să se amintească faptul că nu pot face în mod valabil obiectul unei excepții de nelegalitate decât dispozițiile unui act cu aplicabilitate generală care constituie temeiul deciziei individuale atacate sau care au o legătură juridică directă cu această decizie, fiind însă inadmisibilă o excepție de nelegalitate îndreptată împotriva unui act cu aplicabilitate generală pentru care decizia menționată nu constituie o măsură de aplicare (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros ș.a., C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctele 69 și 70 și jurisprudența citată).

116    Or, este necesar să se constate că articolul 33 alineatul (3) din Regulamentul 2022/2065 nu are nicio legătură juridică directă cu decizia atacată. Astfel, întrucât Comisia nu a adoptat un act delegat, așa cum permite această dispoziție, ea nu a putut aplica metoda care ar fi figurat în acesta în scopul calculării NML‑ului platformei Zalando. În consecință, o atare excepție de nelegalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă, iar aceasta independent de caracterul său tardiv invocat de Comisie.

117    În al doilea rând, reclamanta constată că Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind piețele digitale) (JO 2022, L 265, p. 1) include o anexă prin care se urmărește precizarea metodei de identificare și de calculare a „utilizatorilor finali activi”. Această împrejurare este însă lipsită de relevanță pentru a stabili dacă Regulamentul 2022/2065 definește cu suficientă precizie noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” în raport cu principiul securității juridice.

118    În aceste condiții, trebuie să se constate că nici reclamanta, nici bevh nu au prezentat elemente care să permită să se considere că precizările care figurează în Regulamentul 2022/2065 erau insuficiente pentru a se putea determina, ținând seama de ansamblul împrejurărilor speței și în special de particularitățile platformei în cauză, numărul de persoane care au fost expuse la informațiile găzduite și diseminate de aceasta și pentru a se calcula o medie pe șase luni a acestora.

119    Rezultă că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul securității juridice.

120    În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie înlăturat.

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe faptul că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul egalității de tratament

121    În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta, susținută de bevh, consideră că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul egalității de tratament pentru motivul că tratează în același timp în mod diferit platforme online comparabile și în mod egal platforme online diferite.

122    Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de EISi, contestă argumentația reclamantei.

123    Principiul egalității de tratament, consacrat la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2023, Seven.One Entertainment Group, C‑260/22, EU:C:2023:900, punctul 45 și jurisprudența citată). Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a se putea stabili dacă există sau nu o astfel de încălcare a principiului menționat, trebuie să se țină seama îndeosebi de obiectul și de scopul urmărit de dispoziția despre care se pretinde că l‑ar încălca (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2018, Piessevaux/Consiliul, C‑454/17 P, nepublicată, EU:C:2018:680, punctul 79 și jurisprudența citată).

124    În plus, într‑un domeniu în care legiuitorul Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, principiul egalității de tratament nu este încălcat decât atunci când acest legiuitor efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW ș.a., C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 127, și Hotărârea din 9 martie 2023, Grossetête/Parlamentul, C‑714/21 P, nepublicată, EU:C:2023:187, punctul 48).

125    În speță, în primul rând, potrivit reclamantei, caracterul insuficient de precis al noțiunii de „destinatar activ al unei platforme online” determină furnizorii de platforme online și Comisia să stabilească NML‑ul în mod diferit în funcție de platforma online în cauză.

126    Cu toate acestea, pe de o parte, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 118 și 119 de mai sus, nici reclamanta, nici bevh nu au dovedit că precizările care figurează în Regulamentul 2022/2065 sunt insuficiente pentru a se putea determina NML‑ul unei platforme online. Pe de altă parte, reclamanta nu identifică nicio platformă online, comparabilă cu platforma Zalando, care să nu fi fost desemnată de Comisie drept platformă online foarte mare din cauza pretinsei ambiguități a regulamentului menționat.

127    În al doilea rând, reclamanta susține că furnizorii de platforme online ar putea să nu fie niciodată obligați să comunice informații referitoare la NML‑ul platformelor lor online Comisiei sau coordonatorului serviciilor digitale din statul membru de stabilire, în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Regulamentul 2022/2065, dacă aceștia din urmă nu solicită acest lucru. Or, ea constată că furnizorii de platforme online beneficiază de un avantaj concurențial atunci când platformele lor online nu sunt desemnate ca platforme online foarte mari. Ea deduce de aici că furnizorii menționați ar putea beneficia de un asemenea avantaj în ipoteza în care ar subestima, în mod intenționat sau neintenționat, numărul de destinatari activi sau în ipoteza în care și‑ar încălca obligația de a publica informații referitoare la NML în temeiul articolului 24 alineatul (2) din acest regulament. În această privință, ea precizează că, deși legiuitorul Uniunii a prevăzut posibilitatea Comisiei de a aplica amenzi furnizorilor ale căror platforme online nu au fost încă desemnate drept platforme online foarte mari din cauza unei încălcări a regulamentului menționat, el nu a prevăzut o „plată compensatorie” pentru a compensa „dezavantajul concurențial” suferit de furnizorii ale căror platforme au fost deja desemnate drept platforme online foarte mari.

128    Cu toate acestea, trebuie arătat că articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065 impune furnizorilor să publice, pentru fiecare dintre platformele lor online, informații privind numărul mediu lunar de destinatari activi ai acestora până la 17 februarie 2023 și, ulterior, cel puțin o dată la șase luni.

129    Or, pe de o parte, împrejurarea, presupunând că ar fi dovedită, că anumiți furnizori de platforme online au încălcat articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065 nu este de natură să demonstreze că articolul 33 alineatul (1) din acest regulament ar încălca principiul egalității de tratament. În plus, reclamanta nu explică motivul pentru care amenda, prevăzută la articolul 74 din acest regulament, pe care Comisia o poate aplica în ipoteza unei asemenea încălcări, ar fi insuficientă pentru a compensa pretinsul „dezavantaj concurențial” suferit de ceilalți furnizori care, conformându‑se articolului 24 alineatul (2) din regulament, au fost desemnați ca platforme online foarte mari.

130    Pe de altă parte, deși este adevărat că, în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Regulamentul 2022/2065, Comisia poate solicita furnizorilor de platforme online să îi comunice informații suplimentare față de cele prevăzute la articolul 24 alineatul (2) din acest regulament, trebuie arătat că simpla împrejurare că dispoziția menționată conferă Comisiei o marjă de apreciere în această privință nu permite să se considere că aceasta din urmă își va exercita în mod necesar puterea de apreciere cu încălcarea principiului egalității de tratament.

131    În al treilea rând, reclamanta arată că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 nu ține seama decât de NML în scopul desemnării ca platforme online foarte mari, iar nu de natura platformelor online în cauză, nici de riscurile pentru societate pe care acestea le pot genera. Or, ea susține că, spre deosebire de rețelele sociale, piețele online nu ar trebui să fie supuse obligațiilor suplimentare impuse platformelor online foarte mari în temeiul acestei dispoziții. În plus, ea consideră că platforma Zalando, pe care numai vânzătorii terți selectați de ea pot comercializa produse, este mai puțin periculoasă decât platformele pe care vânzătorii sunt anonimi sau nu fac obiectul unui proces de selecție. De altfel, ea constată că niciun produs contrafăcut nu a fost oferit până în prezent spre vânzare pe platforma Zalando.

132    În această privință, trebuie arătat că articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 conține o listă de riscuri sistemice care pot fi generate de platformele online foarte mari.

133    Mai precis, pe de o parte, articolul 34 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2022/2065 prevede că riscurile sistemice includ diseminarea de conținut ilegal prin intermediul platformelor online foarte mari. În conformitate cu articolul 3 litera (h) din acest regulament, este vorba mai exact despre riscurile legate de diseminarea „[oricărei informații] care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse […], nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv”.

134    Pe de altă parte, articolul 34 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2022/2065 prevede că riscurile sistemice includ „orice efecte negative reale sau previzibile asupra exercitării drepturilor fundamentale, în special în ce privește [dreptul la] un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, consacrat la articolul 38 din cartă”.

135    Or, primo, reclamanta nu contestă că piețele online, în special cele pe care vânzătorii nu au făcut obiectul unui proces de selecție, sunt susceptibile să faciliteze comercializarea de produse periculoase sau ilegale. În plus, faptul că unii furnizori de piețe online, precum reclamanta, au selectat până în prezent cu atenție vânzătorii care își desfășoară activitatea pe piețele lor online nu este de natură să excludă posibilitatea ca acestea din urmă să permită în viitor comercializarea unor astfel de produse către o parte semnificativă a populației Uniunii atât timp cât NML‑ul acestora ar rămâne mai mare sau egal cu 45 de milioane.

136    În aceste condiții, este necesar să se constate că piețele online, în ansamblul lor, pot difuza conținuturi ilicite în raport cu vânzarea de produse și pot avea un efect negativ asupra dreptului fundamental la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor consacrat la articolul 38 din cartă.

137    Rezultă că legiuitorul Uniunii nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că piețele online sunt susceptibile să genereze riscuri sistemice în sensul articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065. Pe de altă parte, contrar celor susținute de bevh, faptul, presupunând că ar fi dovedit, că această dispoziție vizează și riscuri care nu ar putea fi generate de piețele online nu este de natură să stabilească faptul că acestea din urmă nu ar genera niciunul dintre riscurile vizate de dispoziția menționată.

138    Secundo, este necesar să se observe că împrejurarea, invocată de reclamantă, potrivit căreia anumite platforme online, printre care rețelele sociale, ar fi susceptibile să genereze mai multe riscuri pentru societate decât piețele online nu este de natură să demonstreze că obligațiile impuse acestora din urmă ar fi vădit inadecvate pentru atingerea obiectivelor Regulamentului 2022/2065.

139    Mai precis, trebuie arătat că reclamanta nu dezvoltă nicio argumentație prin care să demonstreze că obligațiile suplimentare impuse de articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 furnizorilor de piețe online desemnați drept platforme online foarte mari și care figurează la articolele 34-43 din acest regulament ar fi vădit inadecvate pentru a reduce riscurile sistemice generate de aceste piețe online.

140    Este adevărat că bevh susține că articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 nu permit creșterea protecției consumatorilor. Totuși, această argumentație trebuie înlăturată ca inoperantă. Într‑adevăr, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 132-134 de mai sus, obligațiile suplimentare prevăzute de aceste dispoziții nu au legătură numai cu protecția consumatorilor, ci urmăresc și alte obiective, printre care combaterea diseminării de conținuturi ilicite. Astfel, argumentația bevh nu poate stabili că aceste obligații ar fi vădit inadecvate pentru a reduce cel puțin unele dintre riscurile sistemice generate de piețele online.

141    În plus, trebuie arătat, în orice caz, că bevh nu prezintă niciun element care să permită să se considere că articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 nu ar participa la protecția consumatorilor. Astfel, ea nu își susține afirmația potrivit căreia articolele 34-37 din acest regulament ar fi insuficient de precise pentru a proteja consumatorii. Ea nu explică nici motivul pentru care articolul 38 din regulamentul menționat, care prevede posibilitatea consumatorilor de a alege un sistem de recomandări care nu se bazează pe crearea de profiluri, nu ar fi de natură să îi protejeze pe aceștia din urmă. Deși arată că articolele 39-42 din același regulament contribuie la înțelegerea riscurilor sistemice și că acestea nu protejează, așadar, „în mod direct” consumatorii, bevh nu exclude posibilitatea ca acestea să permită cel puțin o protecție „indirectă” a acestora în măsura în care înțelegerea riscurilor menționate poate fi o etapă prealabilă prevenirii lor. În sfârșit, articolul 43 din regulamentul în cauză, în măsura în care permite Comisiei să dispună de resursele necesare pentru punerea în aplicare a aceluiași regulament, este în mod necesar de natură să protejeze consumatorii.

142    Tertio, presupunând că reclamanta intenționează să reproșeze legiuitorului Uniunii că nu a reținut criterii „calitative” în vederea desemnării platformelor online foarte mari, este necesar să se observe că Comisia indicase, în evaluarea impactului anexată la propunerea de regulament, că avusese în vedere alte criterii decât singurul criteriu al NML, printre care criterii „calitative” care țineau seama de impactul societal și economic al platformei online avute în vedere. Cu toate acestea, Comisia a observat că luarea în considerare a unor astfel de criterii calitative ar fi necesitat o abordare de la caz la caz, care ar fi putut conduce la incertitudine juridică și la un proces îndelungat și costisitor pentru desemnarea platformelor online foarte mari.

143    Or, reclamanta nu contestă că luarea în considerare de către Comisie a naturii platformelor online și a riscurilor pe care acestea le pot genera în scopul desemnării lor ca platforme online foarte mari ar face ca un astfel de proces să devină lung și costisitor. În aceste condiții, este suficient să se constate că criteriile „calitative” invocate de reclamantă ar fi fost de natură să întârzie punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute la articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 și să priveze Comisia de o parte din resursele sale necesare pentru buna îndeplinire a misiunilor care îi sunt încredințate prin acest regulament. În consecință, trebuie să se considere că astfel de criterii nu permit atingerea obiectivelor menționate într‑un mod la fel de eficient ca criteriul NML.

144    În aceste condiții, trebuie arătat că criteriul NML în vederea desemnării drept platformă online foarte mare nu este vădit inadecvat pentru atingerea obiectivelor Regulamentului 2022/2065.

145    Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul, invocat de bevh, că, în cursul unei reuniuni a unui grup de experți în comerțul electronic care a avut loc la 14 iunie 2018, reprezentanții mai multor state membre au indicat, „în termeni generali”, că „platformele mari sunt mai degrabă active și dispuse să colaboreze” cu autoritățile în ceea ce privește diseminarea de conținut ilegal online și că reprezentantul unui stat membru a indicat că, invers, „micii furnizori de servicii de găzduire” nu sunt „în general” dispuși să colaboreze cu autoritățile.

146    Astfel, pe de o parte, afirmațiile reprezentanților statelor membre care au asistat la reuniunea din 14 iunie 2018 priveau serviciile de găzduire în general, iar nu în mod specific piețele online. Pe de altă parte, faptul că anumite întreprinderi doresc să colaboreze mai mult cu autoritățile pentru a combate diseminarea de conținuturi ilicite nu poate fi de natură să împiedice legiuitorul Uniunii să le supună unor obligații de gestionare a riscurilor legate de diseminarea unor astfel de conținuturi în temeiul principiului egalității de tratament. Aceasta cu atât mai mult atunci când, din cauza NML‑ului mare al platformelor lor online, acestea din urmă sunt susceptibile să expună o parte semnificativă a populației Uniunii la conținuturile menționate.

147    În aceste condiții, este necesar să se considere că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul egalității de tratament.

148    În consecință, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe faptul că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul proporționalității

149    În cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta, susținută de bevh, arată că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul proporționalității.

150    Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de EISi, contestă argumentația reclamantei.

151    În această privință, trebuie amintit că principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate [a se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean), C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 55 și jurisprudența citată].

152    Cu toate acestea, în ceea ce privește controlul jurisdicțional al condițiilor de punere în aplicare a principiului proporționalității, având în vedere larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în domeniile în care acțiunea sa implică alegeri de natură atât politică, cât și economică sau socială, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în aceste domenii în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri. Astfel, nu se pune problema dacă măsura adoptată de legiuitorul Uniunii era singura sau cea mai bună posibilă, ci dacă aceasta era în mod vădit inadecvată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone ș.a., C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 52, și Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean), C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 56].

153    În speță, primo, reclamanta consideră în esență că NML‑ul nu constituie un criteriu adecvat pentru identificarea celor mai periculoase platforme online.

154    Din cuprinsul punctelor 135-137 de mai sus rezultă însă că piețele online pot fi utilizate pentru a facilita comercializarea de produse periculoase sau ilegale către o parte semnificativă a populației Uniunii, atât timp cât NML‑urile acestora ar rămâne mai mare sau egal cu 45 de milioane.

155    Este adevărat că reclamanta susține în această privință că din rapoartele în materie de transparență publicate în temeiul articolelor 15, 24 și 42 din Regulamentul 2022/2065 rezultă că platforma Zalando a făcut obiectul unui număr semnificativ mai mic de notificări în temeiul articolului 16 din acest regulament privind conținuturi potențial ilicite față de cel la care a fost supusă platforma Amazon Store în anumite luni ale anului 2023. Ea arată astfel că, spre deosebire de platforma Amazon Store, informațiile provenite de la destinatarii serviciului sunt controlate înainte de a fi diseminate către public pe platforma Zalando.

156    Cu toate acestea, după cum rezultă din cuprinsul punctului 135 de mai sus, faptul, chiar presupunând că ar fi dovedit, că reclamanta a efectuat până în prezent un control eficient al informațiilor înainte de diseminarea lor către public pe platforma sa nu este de natură să excludă posibilitatea ca aceasta din urmă să expună în viitor o parte semnificativă a populației Uniunii unor conținuturi ilicite, atât timp cât NML‑ul acesteia ar rămâne mai mare sau egal cu 45 de milioane. În consecință, criteriul NML nu este vădit inadecvat pentru atingerea obiectivelor Regulamentului 2022/2065.

157    Pe de altă parte, bevh arată că legiuitorul Uniunii ar fi putut să adopte criterii „calitative”, astfel cum ar fi procedat în alte ramuri ale dreptului Uniunii, printre care conformitatea produselor sau securitatea cibernetică, ori să rețină un sistem de prezumție simplă, astfel cum ar fi procedat în Regulamentul 2022/1925. Cu toate acestea, după cum rezultă din cuprinsul punctului 152 de mai sus, simpla împrejurare că legiuitorul Uniunii ar fi putut adopta alte criterii nu este relevantă pentru a stabili dacă criteriul NML, reținut în final de acesta din urmă, era vădit inadecvat pentru atingerea obiectivelor Regulamentului 2022/2065. În plus, din cuprinsul punctelor 142 și 143 de mai sus rezultă că criteriile „calitative”, precum cele invocate de bevh, nu ar fi permis, în orice caz, atingerea obiectivelor menționate într‑un mod la fel de eficient ca criteriul menționat al NML.

158    Secundo, reclamanta arată că platformele online și vânzătorii activi în domeniul comerțului online erau și înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 2022/2065 supuși unor obligații care permiteau deja atingerea obiectivelor stabilite de acesta. Ea deduce de aici că obligațiile impuse de acest regulament nu sunt necesare.

159    Este necesar să se arate însă că reclamanta nu își susține argumentația. În plus, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 152 de mai sus, problema nu este dacă dreptul aplicabil înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 2022/2065 era suficient pentru atingerea obiectivelor acestui regulament, ci dacă noile obligații prevăzute de același regulament, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) din acesta, ar fi în mod vădit inadecvate sau mai puțin eficace pentru atingerea obiectivelor menționate. Rezultă că o astfel de argumentație nu este, în orice caz, susceptibilă să stabilească o încălcare a principiului proporționalității.

160    Tertio, reclamanta apreciază că este disproporționat să se țină seama de toți destinatarii serviciului pentru a stabili NML‑ul unei platforme online, inclusiv, cum este cazul în speță, atunci când acești destinatari nu au fost expuși efectiv la informații provenite de la vânzători terți.

161    În această privință, trebuie să se constate că, după cum rezultă din cuprinsul punctului 67 de mai sus, reclamanta avea posibilitatea să determine NML‑ul platformei Zalando prin excluderea destinatarilor serviciului care nu fuseseră expuși efectiv la informațiile provenite de la vânzătorii terți, în conformitate cu Regulamentul 2022/2065. Trebuie amintit însă că, pentru motivele indicate la punctele 63-66 de mai sus, numărul de 30,836 milioane pe care aceasta îl invocă nu corespunde numărului de destinatari activi care au fost expuși efectiv la informațiile provenite de la vânzători terți.

162    Pe de altă parte, în măsura în care bevh susține că obligațiile prevăzute la articolele 34-37 din Regulamentul 2022/2065 „depășesc reglementările care privesc «mediul offline»”, este suficient să se constate că aceasta nu explică motivul pentru care o asemenea comparație cu magazinele „fizice” ar permite să se stabilească faptul că criteriul NML ar încălca principiul proporționalității.

163    În aceste condiții, este necesar să se considere că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din acest regulament încalcă principiul proporționalității.

164    Pe de altă parte, presupunând că reclamanta intenționează să deducă din încălcarea principiului proporționalității o atingere adusă libertății de a desfășura o activitate comercială, liberei circulații a mărfurilor și liberei prestări a serviciilor, este suficient să se constate că existența unei asemenea atingeri nu poate fi stabilită din moment ce ea nu a dovedit încălcarea principiului menționat. În sfârșit, în măsura în care bevh intenționează să invoce și o încălcare a libertății de a desfășura o activitate comercială, este suficient să se arate că motivul său nu este însoțit de precizări suficiente pentru a aprecia temeinicia lui.

165    În consecință, trebuie să se înlăture al treilea aspect al celui de al doilea motiv și, pe cale de consecință, să se respingă motivul menționat în totalitate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea lui, contestată de Comisie.

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 296 TFUE

166    În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta, susținută de bevh, reproșează Comisiei că a încălcat articolul 296 TFUE și, pe cale de consecință, că a încălcat o normă fundamentală de procedură pentru motivul că decizia atacată nu ar fi suficient motivată. Mai precis, pe de o parte, ea reproșează Comisiei că nu a explicat motivul pentru care consideră că platforma Zalando este un serviciu vizat de articolul 3 litera (g) punctul (iii) și litera (i) din Regulamentul 2022/2065. Pe de altă parte, ea susține că Comisia nu a precizat motivul pentru care a ținut seama de „destinatarii vânzării directe simple”.

167    Comisia contestă argumentația reclamantei.

168    În această privință, trebuie amintit că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Așadar, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului actului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acesta. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63, Hotărârea din 22 iunie 2004, Portugalia/Comisia, C‑42/01, EU:C:2004:379, punctul 66, și Hotărârea din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C‑390/06, EU:C:2008:224, punctul 79).

169    În speță, în primul rând, trebuie arătat, asemenea Comisiei, că aceasta din urmă a indicat în considerentul (1) al deciziei atacate că platforma Zalando stochează și diseminează către public informații la cererea destinatarilor serviciului.

170    În plus, trebuie să se observe că, în decizia atacată, Comisia a amintit contextul în care a fost adoptată această decizie. Or, din acest context reiese că reclamanta înțelesese înainte de adoptarea deciziei menționate motivul pentru care platforma Zalando constituie o platformă online.

171    Astfel, pe de o parte, Comisia a indicat în considerentul (2) al deciziei atacate că reclamanta publicase informații referitoare la media lunară a destinatarilor activi ai platformei Zalando, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065, confirmând astfel că recunoștea că această platformă constituie o platformă online vizată de această dispoziție.

172    Pe de altă parte, Comisia a arătat în esență, în considerentul (5) al deciziei atacate, că reclamanta recunoștea, în observațiile sale cu privire la concluziile preliminare ale Comisiei, că platforma Zalando constituie o platformă online în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065, în ceea ce privește Partner Programm. Comisia a arătat astfel că reclamanta se limita în această privință să conteste luarea în considerare a destinatarilor serviciului în cadrul serviciului Zalando Retail în vederea desemnării sale drept platformă online foarte mare.

173    În aceste condiții, trebuie să se considere că, având în vedere contextul în care a fost adoptată decizia atacată, astfel cum s‑a amintit în această decizie, Comisia a arătat în mod suficient de clar și de neechivoc motivul pentru care considera că platforma Zalando constituie o platformă online în sensul articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065 și, pe cale de consecință, un serviciu de găzduire în sensul articolului 3 litera (g) punctul (iii) din regulamentul menționat.

174    În al doilea rând, din cuprinsul punctelor 8 și 9 de mai sus rezultă că, în decizia atacată, Comisia a explicat că era posibil ca destinatarii serviciului care cumpărau produse în cadrul serviciului Zalando Retail să fi fost expuși în prealabil la informații provenite de la vânzători terți în cadrul Partner Programm. Ea a arătat astfel în mod suficient de clar și de neechivoc motivul pentru care NML‑ul platformei Zalando nu putea fi determinat în funcție de valoarea vânzărilor generate de acești vânzători terți.

175    Rezultă că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că decizia atacată este afectată de nemotivare în temeiul articolului 296 TFUE și nici că, pe cale de consecință, Comisia a încălcat o normă fundamentală de procedură.

176    În aceste condiții, este necesar să se înlăture al treilea motiv și, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea în totalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

177    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia.

178    În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Parlamentul și Consiliul vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

179    De asemenea, în temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, EISi și bevh vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea extinsă)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Zalando SE suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3) Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, European Information Society Institute o.z. (EISi) și Bundesverband E‑Commerce und Versandhandel Deutschland eV (bevh) suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 3 septembrie 2025.

Semnături

*      Limba de procedură: germana.